Buna seara, Ma numesc CARMEN si sunt din GALATI. Imi pare sincer rau de drama care te-a marcat atat pe tine,cat si pe familia ta.O astfel de drama cumplit de dureroasa a trait o colega de serviciu,care a nascut 3 copii si toti i-au murit,de fiecare data dupa 2 zile de la nastere.E un miracol(SAU NU) cum mai poate fi OM normal,dar cu siguranta numai sufletul ei stie acest lucru. Am venit in dormitor la baiatul meu care are 12 ani si pe care eram suparata si am realizat,de fapt,ce importanta este VIATA si ce lipsa de valoare au micile "suparari" pe care oricum un copil le va face si ce important este sa petrecem cat mai mult timp cu ei in armonie si fericire. Iti doresc sa ai puterea si taria sa poti suporta durerea care te va macina mult timp de-acum incolo.
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Bianca, imi pare rau pt pierderea suferita, o pierdere....IMENSA!Sunt o graviduta de 27 de ani insarcinata in 32 de saptamani si sincer mi se rupe sufletul numai gandindu-ma ca s-ar putea intampla ceva ingerasului meu,'maza'de la mazarica ii zicem noi, de fapt toata familia. Normal ca am ales un nume pt baietelul nostru dar deocamdata il alintam in toate felurile. Din luna a 5-a sunt in concediu pt ca mocofanul s-a aratat a fi grabit si am incercat si fac tot posibilul sa duc sarcina la termen cu bine. Am foarte mari emotii dar sper si vreau sa cred ca va fi totul bine. Nimic nu-ti poate alina durerea....dar iti doresc sa te ajute Dumnezeu sa-ti fie bine. Drama ta poate salva suflete!Bafta in tot ceea ce ai inceput!
6 February, 2008 - 07:00 — Adina
Buna Bianca , ma numesc Adina si sunt din Cluj-Napoca am 33 de ani Prima experienta a fost la 23 de ani in 1995 ; am avut o sarcina neprogramata , dar ne-am bucurat , am mers la control la 12 sapt.;doctorul a observat ca ceva nu este in regula ; nu avea activitate ;a spus sa revin peste o sapt. la control daca nu se intampla nimic intre timp; dupa 5 zile s-a declansat avortul spontan ; nu stiu nici azi motivele pt aceasta pierdere ; am RH negativ ;totul s-a intamplat pe 30 nov1995; trebuia sa fac o injectie(imunoglobulina .anti D.)in 72 de ore; sotul meu a apelat la toate pilele pt a gasi injectia ;in ceasul al 12-lea a reusit sa faca rost de injectie;am trecut peste, am facut injectia; nu aveam voie sa raman insarcinata decat dupa un an de la eveniment; in 1999 am ramas din nou insarcinata ; la 6 sapt. am avut sangerari ; am fost internata de urgenta in spital , cu repaos la pat , injectii( ff scumpe), fara efort ; am stat pana la 23 de sapt prin spitale si concedii de boala; atunci doctorul a spus ca a trecut orice pericol; stand acasa in concediu de boala la 24 de saptamani m-i s-a rupt apa , fetita traia ,dar in Romania nu se face nimic pt un copil nascut la 24 de sapt. mi-au spus doar ca este fetita si ca e mai bine sa nu o vad. a fost crunt totul ; se intampla a doua oara si ce te doare cel mai tare este ca oare de ce nu meriti sa fii mama? ca eu sunt de vina...
a doua zi am cerut sa fiu externata ; sotul a mutit 3 zile
a spus ca nu vrea sa mai treaca prin asa ceva si ca nu vom mai avea copii. eu a doua zi am vb cu dr ce este de facut pt a o lua de la capat; din nou injectia, 1 an pauza...
dupa vrea 3 luni au venit rezultatele de la analize :nu se stiu motivele care au dus la acest avort spontan ; am gasit puterea sa merg mai departe; in loc sa fiu eu sustinuta , a trebuit sa fiu tare pt sotul meu care a avut un soc; chiar cu o zi inainte de avort a simtit cum fetita a dat cu piciorul;..... am pus nume fetitei ( in mintea mea) si merg la biserica si o trec la pomenirea mortilor; dupa cum mai stiu eu in JOIA MARE se face o slujba de pomenire la biserica pt copii nenascuti, nebotezati. eu am gasit puterea in credinta in D-zeu; am avut un prieten( credincios , nu era preot) care m-a invatat ce sa fac mai bine pt sufletul copiilor pierduti si pt sufletul meu si al sotului.( pomenire, post , rugaciune) in 11 septembrie 2001 am reusit sa dau nastere unei fetite (chiar cand se daramau turnurile gemene in America);culmea asistenta care m-a asistat la cele 2 avorturi a dat peste mine in salonul de mame si si-a amintit de mine , m-a felicitat si s-a bucurat pt .mine. am avut o sarcina de 9 luni fara nici o problema ; am mers la servici pana cu 10 zile inainte de a naste; am nascut normal in 15 minute; nu am avut dureri decat la expuzie; am fost cea mai fericita ! in ciuda evenimentelor din America. azi are 6 ani si jumatate , este un copil minunat , vesel ,istet si ff iubitor .
adevarul e ca ma gandesc in zilele in care se implinesc un nr de ani de la avorturi cum ar fi fost , cati ani ar avea acum ...; dar trebuie sa ne bucuram de cei care sunt langa noi , sa-i iubim si pretui ;
pt copii nenascuti merg la biserica pt pomenire . sper sa gasesti puterea sa mergi mai departe si nu tine durerea in tine!
intotdeauna mi-am dorit sa am 4 copii ; dar ma bucur pt darul de la D-zeu :copilul minunat care e totul pt mine .
e ff important sa vorbesti despre experienta ta , despre cea ce ai simtit si simti ; sunt alaturi de tine; adina
6 February, 2008 - 07:00 — Mirela
Sunt doar o femeie care isi doreste de 8 ani sa devina mama.O femeie care a facut tot ce era omeneste posibil pentru a deveni mama. NU CRED CA POATE EXISTA O DURERE MAI MARE PE LUME DECAT SUPRAVITUIREA UNEI MAME DUPA MORTEA PROPRIULUI COPIL.Nu cred ca pot exista cuvinte care sa exprime o astfel de durere sau cuvinte de consolare, draga Bianca. Iti multumesc. mirela
6 February, 2008 - 07:00 — Adelina
Buna, Bianca, Recunosc ca nu voi citi multe din cele scrise aici. Si nici filmuletele nu le-am putut urmari mai mult de 10 secunde. Nu am nascut niciodata, nu am fost niciodata insarcinata si poate multi din cei care nu ma cunosc spun ca nu inteleg. Te rog, insa, daca poti, citeste link-ul acesta. Este povestea mea, de data asta. Coincidenta: povestea a aparut pe Desprecopii si Cristi s-a nascut tot cu o malformatie la inima si daca ar fi sa am o fetita vreodata, in mod sigur Nicole o va chema. Acesta este link-ul: http://www.desprecopii.com/info.asp?id=Cristi. Dormi in pace, Nicole! Adelina si Cristi
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna,desi nu sunt nici casatorita si nici nu am fost mama,pt ca sunt inca prea tanara,m-a intristat foarte tare povestea d-voastra.imi pare sincer nespus de rau. nu imi plac momentele in care pierzi pe cineva,mai ales o fiintza nevinovata,careia u ii dai viatza...chiar dak intervin si momente rele... fiintza aceea era nevinovata,era un suflet curat,un ingeras nevinovat,care insa n-a apucat sa vada lumina d afara,dar cu sigurantza a vazut si a simtit lumina si caldura Cerului. Este foarte trist sa pierzi pe cineva... am fost foarte miscata de aceasta poveste..inca o data imi pare rau. din pacate oamenii au zilnic alte preocupari,neacordand suficienta importantza celor dragi si risca sa ii neglijeze,dar este f.important sa simti pe cienva ca ai langa tine,in asemenea momente sa simti ca esti iubit,si cineva te incurajeaza,iti este alaturi si al bine si la rau..imi pare rau si pentru prietenele care nu v-au fost alaturi... nu este neaparat sa treci prin asa ceva ca sa intelegi,poti sa fii miscat si prin intamplarea cuiva.. de aceea cred ca puteau sa va fie alaturi. inca o data imi pare rau... ma si gandeam acum pe viitor cand voi fi si eu mama... parca mi-e si frica.. :( am un caine,care e sufletzelul meu si is foarte speriata cand vad ca nu se simte bine,daramite cu un copil? mi-ar fi frica sa nu i se intampla ceva.. va admir pt curajul pe care l-ati avut pt a face publica aceasta trista intamplare care v-a marcat viata. multa sanatate lui luca si familiei! si mai ales d-voastra!
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna BIANCA, Dana **** ma numesc si sunt de-a dreptul socata. am urmarit emisiunea lui nasu in care erai invitata si tu iar de atunci nu ma pot opri din plans,mai ales ca am citit toata povestea de pe site iar poza cu micuta EMMA m-a determinat sa-ti impartasesc povestioara mea; am 25 ani si un baietel de 2 ani si 6 luni,Alexandru cred ca e mai mare cu cateva luni sau un an decat LUca.Pe perioada sarcini cu alex am crezut ca-mi pierd mintile;doctorul care m-a supraveghiat in cele39 de saptamani si 4 zile nu a fost explicit pe toata perioada sarcinii.O saptamana in spital trei acasa si tot asa ,nimeni nu-mi spunea de ce;eram in permanenta amenintata de avort.am trait un adevarat cosmar ,nici nu ma-m putut bucura de butica,de gandul ca voi fi mamica , eram speriata ,nu am cumparat nimic pentru bebe de frica unei pierderi, (iata-ma imi gasesc greu cuvintele)nimeni nu intelegea ce e in sufletul meu ,toata lumea imi spunea "stai linistita ca nu are ce sa se intimple" sotul meu era mereu plecat si traiam cu groaza fiecare zi ,trebuia tot timpul sa il simt ca misca.am trecut cu bine peste toate astea si stiu cat de greu a fost pentru mine atunci, nu vreau si nu pot sa imi imaginez cum ar fi fost sa imi pierd puiutul pe care l-am asteptat atat de mult.as minti daca ti-as spune ca te inteleg,nu pot sa imi imaginez ce a fost in sufletul tau in momentul in care ti-ai tinut in brate INGERASUL.nu stiu ce sa iti spun decat ca IMI PARE RAU DIN TOT SUFLUTUL MEU DE MAMA.TE PUP SI TE IMBRATISEZ CU TOT DRAGUL SI AI TOT SPRIJINUL MEU IN ACEASTA CAMPANIE. ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Alice
,,unii bebelusi isi ,,iau libertatea,,de a aparea in aceasta viata doar pentru a da un imbold parintilor ,sau unuia din parinti sa traiasca mai din plin viata pe care o au ,,!,,unii copii sunt in trecere, pentru a le arata parintilor calea , pentru a le arata ca trebuie sa faca o alegere,,! ...,,unii copii,prin moartea lor subita invita ...parintii sa indrazneasca sa se schimbe asa cum nu crezusera pana atunci !,, anumiti copii au puterea de a exprima prin prezenta lor discreta si efemera si prin disparitia lor brutala :,,indrazneste sa iti traiesti propria viata !,, putem asculta si intelege mesajul secret pe care-l trimit acesti copii a caror prezenta ,desi scurta , ne marcheaza pentru totdeauna daca ignoram mesajul lor de speranta ! PASTRATI-VA IUBIREA IN SUFLET SI NU CAUTATI VINOVATI ! ...imi pare rau pentru tine si pentru celelelte mame !nu cred ca este durere mai mare !...a fost foarte aproape de a-mi pierde fiul cand avea 3 ani (convulsie de la febra ). acum are 14 ani . sincer nici acum nu cred ca am depasit momentul acela !am o malformatie la inima din nastere si nu aveam voie sa port o sarcina ca sa nu mai spun ca nastererea ar fi putut fi fatala pentru amandoi ...am sperat si am crezut din tot sufletul in DUMNEZEU si am reusit ! ALICE D. M. sunt de profesie psiholog . daca va pot ajuta in aceasta campanie adresele mele sunt : ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Aurelia
Bianca,ma numesc Aurelia am 37ani si acum 13 ani am pierdut primul meu copil,o fetita, prin sarcina oprita in evolutie la 6 luni si 28 zile,durerea este atat de puternica si acum, incat nu am putut sa vad "dedicatie pentru Ema si toti copiii ingeri".Atat am suferit,iar aceasta suferinta nu am putut sa o impart cu nimeni,o tin doar pentru mine crezand ca asa sunt mai aproape de puiul meu.Puiul meu era o fetita superba,bruneta cu parul ondulat,pana atunci nu am mai vazut o fetita atat de frumoasa iar dupa, nici atat.Desi am nascut-o in niste conditii groaznice,in Spitalul Judetean Slatina,asistata intamplator de o asistenta ce habar nu avea ce inseamna o nastere pe fat mort si se intreba ce este cordonul ombilical,nasterea facandu-se in patul din salonul unde erau si alte mamici insarcinate,nu prezentam nici un interes pentru medici nici la nastere si nici dupa,ce sa mai vorbim de consiliere psihologica,atat de necesara in aceste cazuri.Dupa ce am nascut s-au speriat si medicii de garda deoarece eram la un pas de septicemie si m-au mutat la terapie intensiva.A doua zi cu ultimele puteri am urcat doua etaje pe scari sa-mi caut fetita.Mama mea m-a gasit in vechiul salon unde plangeam si parca cautam vremea dinainte,a mers si mi-a cautat fetita,era aruncata la baie pe chiuveta astepatand sa fie aruncata,mama a luat-o a infasat-o si a inmormantat- la ea in curte sub un pom,fiindca in cimitir nu a avut loc.I-am cerut mamei sa imi arate fetita,ea s-a impotrivit fiindu-i mila de mine si crezand ca o sa-mi fie si mai rau decat imi era,am insistat si mi-a arata ingerul meu.ERA CEA MAI FRUMOASA FETITA,ERA SUPERBA,AVEA 2 KG SI 200 GR,IN DREPTUL INIMIOAREI AVEA O PATA VANATA,AM MANGAIAT-O SI ATUNCI AM SIMTIT PRIMELE MELE SENTIMENTE MATERNE. Nimeni nu a stat de vorba cu mine iar apoi eu am refuzat mult timp sa mai vorbesc cu oamenii din jur,chipul, meu era impietrit de durere,Bianca,asemeni tie,mi-a cazut tot parul din cap,ani la rand am purtat palarie. Dar acum.........am un baietel Madalin de 11 ani caruia i-am povestit de surioara lui si i-am spus ca ea a plecat in ceruri sa-i lase lui loc liber si pentru asta noi trebuie sa ne gandim lea ea sa fie prezenta in sufletul nostru. Dupa 8 ani de la nasterea lui Madalin mai precis la 35 ani am ramas din nou insarcinata,am refuzat sa gandesc ca ar fi fetita,la 5 luni ale sarcinii am fost la ecograf si l-am luat si pe Madalin sa-si cunoasca noul fratior sau surioara.............si am vazut un capsor frumos,medicul l-a intrebat pe Madalin ce si-ar dori iar el a raspuns ca o "fratioara" iar el ne-a spus ca asa ar parea ca ar fi.Am refuzat sa cred in sinea mea ca ar fi fetita. Si pe 13 martie 2006 s-a nascut ANDRADA,este bruneta are parul ondulat o iubesc si il iubesc pe Madalin pana la sacrificiul suprem,consider ca sunt o norocoasa ca ii am,dar TOT IMI MAI ESTE DOR DE INGERUL MEU,si tot mai cred ca nu exista copil mai frumos ca ea,mai am si acum pe mana urmele muscaturii mele de durere atunci cand mi s-a spus ca sarcina este oprita in evolutie. Bianca ti-as scrie foarte mult dar vreau sa cred ca o sai puterea sa treci peste aceasta durere ne-anteleasa de cei ce nu poarta in pantec un suflet care pleaca atunci cand vrei sa-l iei in brate si daca vrei sa initiezi ceva in acest sens,pentru toate mamicile carora soarta le va pregatii o asemenea incercare,eu voi fi alaturi de tine sa putem da noi ce noua nu ne-a fost dat,intelegere si compasiune.Am sa-ti scriu, prietena ta Aurelia. P.S.Fetita mea a asteptat-o pe fetita ta si acum se joaca impreuna in Rai.
6 February, 2008 - 07:00 — Mihaela
MA NUMESC **** MIHAELA SUNT CASATORITA DE 12 ANI IAR IN URMA CU 7 ANI AM FOST INSARCINATA SPUN DE LA INCEPUT CA NU AM AVUT CHIURETAJE****AVORTURI A FOST PRIMA MEA SARCINA A FOST O SARCINA MULT DORITA SI ASTEPTATA DAR CARE A AVUT DIN MOTIVE MEDICALE UN TRAGIC SFARSIT ,DIN CAUZA UNUI MEDICAMENT PE CARE IL LUAM CU BUNA STIINTA A DOMNULUI DOCTOR FETITA MEA A FACUT O MALFORMATIE LA INIMIOARA AM TRAVERSAT PRIN MOMENTE FOARTE GRELE PE PERIODA SARCINII ,7 LUNI DUPA CARE AM AJUNS LA UN ALT DOCTOR CARE MA AJUTAT SI SUSTINUT CAT A PUTUT DE MULT IMI PARE RAU CA NU LAM INALNIT DE PRIMA OARA DAR ASA A FOST SA FIE MI SA FACUT CEZARIANA DAR NU TOTALA SI AM AVUT SANSA SA IMI AUD FETITA CAND A VENIT PE LUME NU AM VAZUTO NICI EU NICI SOTUL MEU EA A MURIT LA 2 ORE DUPA NASTERE .AM TRECUT PRIN MOMENTE FOARTE GRELE DAR TOTI CEI DIN JUR AU FOST ALATURI DE NOI EU CAND AM FOST ADUSA DE LA REANIMARE AM FOST DUSA IN SALON NORMAL CU MAMICI CARE TOCMAI NASCUSERA DAR LA 5 MINUTE MUTATA DE ASISTANTA SEFA LA INDICATIILE DOMNULUI DOCTOR HERGHELEGIU DE LA SPITALUL POLIZUINTR O REZERVA CU U SINGUR PAT UNDE AM STAT TIMP DE O SAPTAMANA .LE MULTUMESC CELOR DE ACOLO CA AU FOST ALATURI DE NOI SI CA NE AU SUSTINUT SI AM AVUT PARTE DE TOATA ATENTIA LOR CE DIN PACATE NU MULTE MAMICI AU PARTE .NICI BANIII NU NI SAU LUAT TOTI FACEAU TOTUL CA SA FIE BINE FETITA Noastra cand sa nascut a fost botezata de preotul spitalului ioana maria desi repet se stia ca nu va trai apoi a fost ingropata la cimitirul din pipera de niste anumite maicute care se ocupau de acesti copii care se nasteau cu probleme ......dupa cati va ani sa aflam ca fetita noastra ioana *maria a fost ingropata de sora domnului gigi becali care facea parte din aceasta fundatie am fost foarte surprinsi sa aflam toate astea de la o emisiune a domnului dan diaconescu in direct unde domnia sa gigi becali a fost invitat .tot timpul ma rog pentru ea si eu si sotul meu cat si fetita noastra pe care o avem acum mergem la cimitir ,impartim cele ce se cuvine pentru sufletelul nostru care din pacate nu a putut sa fie cu noi .pe 14 noiembrie mia murit fetita am traversat o perioada foarte grea noua ,nu am cuvinte sa exprim durerea pe care am simtito atunci si starile ,trairile ,nopti nedormite ,lacrimi de durere ,departarea dintre noi doi eu crezand tot timpul ca el ca barbat a trecut mai usor dar mi am dat seama ca suferea enorm si asta o spun pentru ca lam surprins in sufragerie la ora 3 dimineata plangand ca un copil ..........apoi a urmat un moment in care ne am hotarat sa adoptam un copil ,eu neputand din cauze medicale sa mai fac un alt copil .in luna ianuarie mama mea a avut un vis la inceput m am gandit ca imi zice mie doar asa ca sa mai imi treaca supararea mai tarziu mi am dat seama ca era doar un mesaj divin de la fetita mea care tocmai murise ....mama mi a zis ca a visat ca era undeva la ea in casa cu fetita cea mica tocmai nascuta in brate si mio arata spunandu mi mie ca nu e moarta eu cand am vazuto cat era de mica si bolnava i am zis sa o ducem inapoi la spital dar ea mititica din bratele mamei ma ruga sa nu mai plang si sa astept sa treaca 6 luni ca voi vedea eu atunci.......asa sa sfarsit visul mamei si intradevar peste 6 luni la ora 11 si 15 minute pe 6 iunie am vazuto prima data pe comoara noastra cu care suntem impreuna de 7 ani si totul e minunat e un copil deosebit ca toti ceilalti deasemenea .inchei aici asta ca sa nu va rapesc prea mult timp .va rog din suflet sa ma contactati daca aveti nevoie de voluntari imi doresc din tot sufletul sa pot ajuta si eu mamici care trec prin ceea ce am trecut si eu cu sotul meu iar la acele mamici care nu pot avea copiii rog din suflet tot voluntar sa poata sa stea macar circa 15 ***20 de minute cu fetita mea de vorba care isi doreste din tot sufletul sa le poata ajuta chiar daca are doar 9 anisori poate si ea sa le ajute cu un sfat pentru ca ea stie ca este adoptata si isi doreste ca si mamicile care nu pot avea copilasi sa faca acelasi lucru pe care lam facut eu cu sotul meu noi fiind o familie foarte unita si iubindu ne foarte mult .este adevarat ca ioana maria ramane la fel i sufletele noastre dar si adevarat ca gabilula fetita noastra este un dar divin ,o raza de soare in viata noastra .si noi vrem sa ne implicam si sa ajutam pe cei care au nevoie iar din exempul nostru macar cativa daca la r urma ce bine ar face caci viata fara copii nu are nici un sens iar chiar daca adoptiii e vorba doar de niste hartiii pentru ca practic cand totul se termina ma refer la actele de adoptie totul intra in normal iar copilul zici ca este al tau de la inceput .cu mult respect pentru mamicile indurerate si pentru dumneavoastra doamna bianca .cat si pentru celelalte mamici care au si simt nevoia sa vorbeasca noi familia gheorghe ne oferim voluntari si vom ajuta si sprijini pe cat posibil cu mentiunea ca ni se va alatura noua oamenilor maturi copilasul nostru gabriela cu tot sufletul si sper ca vom reusi impreuna sa putam schimba ceva din aceste sisteme si din mentalitatea oamenilor .doamne ajuta si lumineaza mintile ***sufletele tuturor .cu miii de pupici si de imbratiseri mihaela gheorghe nr de telefon mobil 0729..606...109 adresa de email este adi _adrian_gheorghe @yahoo.com rog sa ma contacteze doar cei interesati sa colaboram sa ne ajutam.cei care aveti chef de glume va rog din suflet mai bine va alaturati noua pentru ca durerea de a piarde un copil de a pleca din spital cu mainiile in buzunare .........................nu asa cum tia i dorit este sfasietoare deci nu radeti si incercati doar sa ne intelegeti durerea si u simplu sfat va fi bine venit intotdeauna cu mult drag mihaela ****
6 February, 2008 - 07:00 — Dana
Draga Bianca, In aceasta seara am plans pentru sufletelul nevinovat Emma Nicole si pentru durerea ta, sunt alaturi de tine cu un gand bun si iti doresc sa mergi mai departe in viata. Moartea e singurul lucru ireversibil pe lumea asta si orice am face nu putem intoarce fiinta iubita inapoi.Putem doar spera ca ne vom reintalni la un moment dat. Eu mi-am pierdut mama cand eu aveam 15 ani si ea avea varsta pe care eu o am acum, respectiv 35 de ani.Nu a trecut o zi din momentul cand am pierdut-o, 15.09.1987 ora 3.05 a.m.- prima zi de scoala a clasei a X-a, sa nu ma gandesc la ea, sa nu ii doresc prezenta, sa nu simt ca mor de dorul ei, sa nu am senzatia ca ma vede, ca ma alina, ca ma asculta, ca ma imbratiseaza, ca imi e alaturi... Iti doresc sa reuseasca tot ceea ce vrei sa intreprinzi in vederea schimbarii mentalitatii in Romania si sper sa-ti fie alaturi cat mai multe persoane care sa te ajute in acest sens. te imbratisez cu mult drag, Dana
6 February, 2008 - 07:00 — Carmen
BIANCA ,DACA IMI PERMITI SA-TI SPUN ASA, TE-AM VAZUT IN CITEVA EMISIUNI ZILELE ACESTEA SI DORESC DIN TOT SUFLETUL SA-TI DEA DUMNEZEU PUTEREA SA TRECI PESTE TOT SI PROIECTUL TAU SA PRINDA CONTUR SI SA AVEM SI NOI UN PERSONAL MEDICAL CUM AR TREBUI SA FIE IN SITUATII EXTREME SA POATA SA ACORDE ACEL SPRIJIN SI MORAL CARE ESTE FOARTE IMPORTANT .ASEMENEA DRAME NU AR TREBUI SA EXISTE .ASA CUM SPUNEAI CA DUPA CELE INTIMPLATE TI-E FRICA SA NU SE INTIMPLE CU LUCA CEVA SI PE MINE MA URMARESTE ACEST GIND SA NU I SE INTIMPLE CEVA RAU COPILULUI MEU CA ORICE MAMA CRED.DUPA CE TI-AM CITIT RINDURILE SI TE-AM ASCULTAT LA TV.MI-AM PUS DESIGUR INTREBAREA DE CE OARE A TREBUIT SA TRAGI "LOZUL NECISTIGATOR"???? ACESTE INTRBARI NU-SI VOR GASI NICIODATA RASPUNS......ITI DORESC DIN TOATA INIMA SANATATE SI PUTERE. CARMEN 44ANI ORADEA
6 February, 2008 - 07:00 — Liliana
dulce bianca,am 41 de ani,locuiesc in Craiova,ma numesc Liliana.Iti inteleg durerea si eu am trecut prin ce ai trecut tu,altfel nu spuneam ca te inteleg.Cei care n-au trecut prin astfel de lucruri au doar impresia ca inteleg.Eu te incurajez sa fii tare...in anul 1989 am patit aproape acelasi lucru pe care l-ai patit tu,diferenta intre cele 2 cazuri este urmatoarea:fetita mea,oana,a decedat la 5 zile dupa ce s-a nascut,pe data de 9 martie,care este chiar data mea de nastere.mult timp dupa aceea data nasterii mele pentru mine a insemnat cel mai urat lucru din viata mea,ba chiar ma deranja orice persoana care-mi ura "La multi ani!" stiind ca aceasta data ptr mine era o amintire imposibil de uitat.Medicii au avut un comportament josnic,greu de imaginat,cu o indiferenta totala,reci,inumani,nu m-au incurajat cu nimic,ba chiar eram privita ca o ciudata.Dintr-un banal icter pe care il fac majoritatea copiilor,fetita mea a decedat.Eram totusi tanara la data aceea,nu stiam prea multe despre sarcini.Ce mi s-a spus la fiecare control medical pana la nasterea fiicei mele,ca este totul ok.Dupa decesul fiicei mele am cerut autopsia,ca sa imi dau seama daca are rost sa mai incerc vreodata cu ajutorul lui Dumnezeu sa mai fac un alt copil.La autopsie mi s-a spus ca fetita mea s-a nascut in 8 luni si au incercat sa ma convinga sa las lucrurile asa,sa nu fac prea mare tamtam...ca mai tarziu sa aflu ca ei i-au oprit oxigenul motivand ca nu doreau sa ma mai vada pe mine ca sufar alaturi de ea.Tin sa specific ca am fost langa acel patut cu tub de oxigen,de fiecare data cand mi se dadea voie,ptr ca ei aveau un program tare ciudat si nu-mi permiteau sa stau alaturi de ea decat cand celelalte mame isi vizitau copii ptr a-i alapta.De fiecare data,o atingeam pe manuta sau pe piciorus,peste scutecul care o infasa si in gandul meu ii ziceam "Tatal Nostru" si ii promiteam si ii transmiteam cu ajutorul mintii mele ca o sustin si o ajut cum pot eu in neputinta mea,cu darul si leacul de a o atinge sa nu se simta singura,sa se simta iubita si neparasita de mine.Fiind perioada de primavara,am primit un buchet mare de ghiocei,viorele si alte floricele micute si plapande de primavara,pe care le-am dus in sala respectiva unde ei tineau copii.Acelasi sentiment pe care l-ai trait tu,l-am trait si eu.Crezandu-ma inutila,aveam gandul sinuciderii,m-am dus undeva la inaltimea cladirii si am vrut sa ma arunc in gol,dar nu am avut curajul s-o fac.Cand am iesit din spital,majoritatea mamicilor ieseau cu copiii in brate,numai eu am iesit cu mainile in buzunare.Cand am ajuns acasa,eram socata,tot timpul aveam impresia ca o aud plangand in alta camera a apartamentului in care locuiam.Aceeasi durere pe care am simtit-o eu la aceeasi intensitate,a simtit si sotul meu,a plans si a suferit alaturi de mine.Nu stiu ce se intampla,de cate ori ieseam,aveam impresia ca sunt privita ciudat,nu pot sa uit nici dupa atatia ani privirile acestor oameni.Biserica nu este alaturi de noi in astfel de clipe,dar eu in fata lui Dumnezeu m-am rugat,ma rog,i-am dat si ii dau de pomana,ca ptr orice alta persoana care a decedat.Mi s-a spus ca nu se face slujba si ca nu am voie,daca ar fi s-o inmormantez,sa merg in urma ei,pentru a o conduce pe ultimul drum catre mormant si au insistat si alte persoane sa nu o iau acasa,s-o las la spital,sa se ocupe ei de ce era sa urmeze,ceea ce nu stiu nici la ora actuala.Ce nu am sa pot sa-mi iert niciodata,ca nu stiu unde sa merg,sa plang si sa-i spun durerea din suflet,ptr ca nu are niciun mormant.Au trecut anii,in 1991,cu ajutorul lui Dumnezeu si al unor medici,am reusit cu serclaj,sa am o fetita,care acum are varsta de 16 ani,pe care o iubesc foarte mult dar asta nu inseamna ca pot sa uit sau ca pot compara sau ca pot asemui cu primul copil care nu a fost o "intamplare" ci a fost dorit atat de mine cat si de sotul meu.In ziua,in clipa cand Oana a decedat,eu dormeam si exact in clipa aceea m-am ridicat brusc din pat si am afirmat catre celelalte persoane din salon ca fetita mea a murit.Ele au fugit catre salonul copiilor si au venit si mi-au confirmat cele spuse de mine.Nu stiu daca se poate numii presimtire,ca de altfel acei oameni,numiti medici,care au hotarat sa-i opreasca oxigenul,ptr mine,sunt ucigasi nu medici.Tarziu am aflat ca ei au luat acea masura.La aproape un an dupa cele intamplate. Nu pot sa-ti spun decat sa fii tare si bucura-te in continuare de fiul tau Luca si nu o uita nici pe fetita ta,vorbeste despre ea in continuare cu persoane pe care le simti din suflet ca sunt alaturi de tine,te uiti in ochii lor si iti vei da seama singura care sunt acele persoane care te inteleg cu adevarat.M-as bucura sa-mi dai un semn ca ai citit ce ti-am povestit in cateva randuri simple,fara a face niciun fel de ciorna ci sunt transmise direct din sufletul meu,fara sa-mi mai corectez greselile de exprimare,ptr ca nu as fi avut curajul sa mai citesc inca o data ceea ce ti-am scris tie astazi.Ce-am trait noi,nu se poate uita. Te pup dulce si te respect. Liliana..Craiova ( astept un semn de la tine )
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
ma uit cu groaza peste aceste randuri.nu am trecut prin aceste chinuri...dar de cand am inceput sa citesc plang intr-una.nu imi pot imagina durerea,desi am avut un frate care a murit la 6 luni,doctorii nestiind ce ar putea avea copilul,ne intrebau pe noi ce i-am facut.acum eu am o fetita de 3luni jum si a racit de 2 zile si imi tuseste si nu poate sa doarma bine.imi este tare frica si nu pot sa spun nimanui.ma simt singura desi am o familie destul de mare,dar nu prea comunicam.sunt alaturi de tine.te pup
6 February, 2008 - 07:00 — Cornelia
Buna Binca ma numesc Cornelia si am 21 de ani si sunt din Bacau.Am citit si vreau sa spun ca am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat,e foarte dureros si nu stiu daca tot ce iti spunem noi celelalte fete sau femei poate sa stearga sau sa aline durerea care ai simtit-o atunci cand viata fetitei tale a fost curmata ....ca sa zic asa sincer imi pare rau pt tot ce ti s-a intaplat si cum ai zis si tu trebuie sa avem incredere in D-zeu si nu trebuie niciodata sa ne indoim de EL sau sa fim furiosi sau sa nu ne incredem in EL,la 19 ani am facu un chiuretaj si acum imi pare rau de fapt daca stau sa ma gandesc mai bine toata viata imi va parea rau pt asta...dar eu am incrdere in D-ZEU si stiu si simt ca imi va da un bebelus care va reusi sa umple golul lasat de un altul,nu mi-am pierdut niciodata speranta in D-ZEU si nu o voi pierde niciodata.eu am vazut in tine o femeie puternica si vei trece peste asta,vei REUSI.d-zeu sa ne aibe in paza pe toate fetele,femeile si mamele din toata lumea.BUCURA-TE DE COPILASUL CARE ESTE LANGA TINE SI SA-TI DEA D-ZEU SANATATE SI LA CATI MAI MULTI COPII
6 February, 2008 - 07:00 — Ella
imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. iti doresc sa ai multa putere de acuma incolo. dumnezeu ajuta mereu oamenii buni. si imi place foarte mult acest colt al sufletului tau in care ne impartasesti si noua gandurile tale. ella, bacau
6 February, 2008 - 07:00 — Adela
draga bianca... am urmarit emisiunea de la nashu...plang...si ma sfarsesc...pt ca sunt mama unui baietel superb si a unui bebe care inca e in burtica in 10 saptamani.Mi-e foarte greu sa citesc si sa urmaresc aceasta tragedie insa ...prietena mea.....cea mai buna...a trecut prin aceleasi clipe de cosmar in decembrie...anul trecut...in paris.Te-am urmarit pana la capat si am citit povestea ta dintr-un motiv: vreau sa invat sa ma port cu camelia, prietena mea.Durerea care a stapanit-o si care stiu ca-i sfsie sufletul m-a facut sa raman uneori fara replica...sa plang langa ea la telefon si atat si sa nu am puterea sa zic multe lucruri.Am fost cred prima persoana pe care a sunat-o dupa ce a venit de la spital...ciudat totusi sistemul frnacez.... Bianca, si tuturor mamicilor in situatia ta, IMI PARE SINCER RAU. nu pot mai mult acum ...pt ca simt ca ma sfarsesc.si ....Dumnezeu sa vegheze sufletele din ceruri si cele de pe pamant!!!! ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Mariana
Ma numesc Mariana din Austria,am urmarit emisiunea de pe programul B1 si citind despre tine pe site-ul tau ma vedeam eu in urma cu 9 ani!!Copilasul meu a murit in burtica la 8 luni de sarcina,motivul nu stiu daca il voi afla vreodata!Pe acea vreme controalele la doctor de fapt le faceau asistentele masurand burta cu un centimetru de croitorie,un cantar,si o proba la urina!Asta a fost in fiecare luna pana in momentul nasterii!O raceala zdravana a provocat nasterea,la spital doctorul m-a consultat si eu parca nici nu existam el vorbea cu asistentele si le spunea ca el nu aude "copilul asta".Nu stiu dar nu am vorbit niciodata de acele momente si ma simt cam ciudat!Ce a urmat nu stiu daca voi putea descrie dar eu nu mi-am vazut copilasul si timp de 8 ani nu am avut curajul sa ma gandesc la o alta sarcina.Am fost foarte marcata in toata acesta perioada,gandurile ma extenuau si nu mai aveam putere sa merg mai departe,sotul m-a sprijinit in tot timpul(el l-a vazut si inmormantat)si eu regret ca nu l-am vazut poate altfel depaseam situatia.In acele momente nu stiu daca se iau cele mai bune decizii!Nu il voi uita chiar daca Dumnezeu ne-a dat o mangaiere in urma cu 2 ani o fetita frumoasa si desteapta!!Am si eu doi copilasi un baietel in cer(Beniamin)si o fetita pe pamant!
6 February, 2008 - 07:00 — Alex
Dumnezeu sa o primeasca pe micuta langa ingerasii sai!!!!!!!!! Cu umilinta si resemnare incerc a alcatui un comentariu , poate neinsemnat, fiindca imi dicteaza constiinta sa o fac. Biserica in doctrina sa conchide dogma precum trupul fatului isi primeste sufletul in momentul conceperii(cand spermatozoidul atinge ovulul). Aici apare confuzia:Dumnezeu daruieste sufletul ,insa , dupa doctrina Bisericii doar dupa ce trece de "poarta" intrarii in crestinism, la Taina Sf.Botez(care nu poate fi savarsita decat unei fiinte nascute vii), Dumnezeu ii poarta de grija si Biserica poate oficia slujbe "bine-primite". S-ar pune intrebarea:Cine e de vina? Copilul,a carui suflet este osandit doar pentru pacatul stramosesc fara ca el sa fi gresit cuiva cu ceva. Sfantul Sinod al Bisericii care pare imun la durerile parintilor si la incapacitatea celui insufletit de a-si imbunatatii coditia sufletului? Stam ingandurati, resemnati, meditand la "dogme". Cu recunostinta pentru tot ceea ce faci, iti doresc sa nu-ti pierzi nadejdea, credinta si dragostea de Dumnezeu. Multa putere! Alex C.Bistrita
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
am citit acum si cu ochii plini de lacrimii ii scriu bianca si eu durerea mea care o tin ascunsa undeva in sufletul meu de multi ani am fost violata knd aveam 17 ani si am ramas insarcinata si am fost nevoita sa fac o intrerupere de sarcina mam casatorit 18 si am ramas imiediat insarcinata nu iti pot descrie bucuria din sufletul meu toata sarcina ma rugam sa fie sanatos noaptea plingeam pe furisi sa nu ma vada nimeni ruganduma ca acel copil sa fie celalant care am fost nevoita sa fac chiuretaj am nascut un baietel de2kg 600 si 47 cm la nici 19 ani afost un sentiment de teama amestecat cu bucurie ce numai o mama poate intelege in orele care au urmat a venit si durerea de care m-am temut toata sarcina doctorul ma anuntat ca copilasul meu are rh nustiu cum si ca nu mai pot face copii ca ori sa iasa cu malformati eu si sotul meu nu eram compatibili din puct de vedere genetic si sotul meu avind ceva genetic atunci nu se dadeau prea multe detali am simtit cu toata finta mea ca dumnezeu ma pedepseste pentru chiuretajul facut si dum nu ma iertat si totusi iam multumit pentru sansa care mia dato totusi facinduma mamica.ani au trecut si dumnzeu mia aratat ca ma iubeste si nu ma lasat si mia lasat sansa de a fi mamica si nu mia loat copilasul cu toate ca m-am chinuit mult cu el.sint o femeie sinpla si nu ma pricep la cuvinte alese ar mai fi multe de scris si multa durere de povestit pin cite am trecut cu copilul eu sint una din mamicile fericite am ramas cu ingerasul meu am un flacau de 16 ani dar nu trece o zi sa nu ma gindesc ca totusi dum,ne iubeste si ne da putere sa trecem peste multa durere,neputinta,disperare,ura,frica,si ma gindesc pin ori cate am trece avem totusi ,,puterea,,sa luptam si sa nu ne coplesasca durerea care totusi iti ia mintile eu iti multumesc bianca ca ne dai ocazia sa ne spunemi durere si sa fim alaturi de tine iti mai spun sa-ti dea dumnezeu putere sa treci peste durerea di suflet si sa-ti dea dumnezeu un alt ingerasi.
6 February, 2008 - 07:00 — Paula
Nu cred ca exista durere mai mare decat asta, am plans citindu-va si in acelasi timp plngandu-mi soarta de a nu a avea un copil. Am urmat tratamante si chiar FIV,insa in zadar, toti vor sa te jegmaneasca chiar si de ovocite.. Acum astept sa adopt un copil, dar si asta pare imposibil, trec lunile si acel copil parca nu exista, parca nu s-a nascut si totusi sunt atati copii abandonati. Iti doresc putere pentru a merge mai departe, pentru Luca si pentru ceilalti dragi. Paula - 31 ani
6 February, 2008 - 07:00 — Ani
Am retrait propria mea trauma de acum 20 de ani cand am nascut primul meu copil,un baiat, mort.Am plans cat pentru toata durerea reprimata de sentimentul de vinovatie si umilinta.Am suferit alaturi de tine,ti-am respectat durerea si ma bucur ca DOMNUL ti-a ,,anesteziat''suferinta ,care nu va mai fi la fel de mare ,dar care se va atenua Sa nu uitam nici o clipa sa-i multumim lu-iDUMNEZEU pentru tot ce ne-a daruit, sa apreciem fiecare clipa alaturi de cei dragi. DOMNUL MI-A DARUI UN BAIAT - 19 ANI SI O FATA - 15 ANI.CAT DE RECUNOSCATOARE TREBUIE SA-I FIU LUI DUMNEZEU, RUGANDU-L TOTODATA SA AIBE GRIJA DE PUIUL MEU NASCUT MORT. DOMNUL SA MILUIASCA SUFLETELE NOASTRE , ALE TUTUROR, VII SI MORTI. ANI ****, CARACAL, OLT
6 February, 2008 - 07:00 — Violeta
Draga Bianca,ma numesc Violeta(30 de ani) si am norocul sa fiu mamica unei fetite ce va implini 4 anisori intr-o saptamina.sint alaturi de tine cu gindul,cu lacrimile si rugaciunile.Numai o mama poate intelege suferinta altei mame,si cu toate ca nu am trecut prin experienta ta,te inteleg si sint si eu trista...poate nu asa de tare ca si tine.Acum ma voi duce la fetita mea care doarme linistita si o voi stringe in brate,si o voi pupa,si mi-e rusine ca a trebuit sa-ti ascult povestea ta ca sa-mi dau seama ca nu am trait fiecare moment cu intensitate si nu am apreciat ceea ce am.Imi iubesc fetita ,dar in momentele astea simt ca pot mai mult si vreau sa o fac sa nu aiba nici o indoiala in privinta asta.E atit de dragalasa....
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Bianca suntem alaturi de tine noi femeile....pentru ca asa trebuie. Nu putem astepta de la un barbat sa sufere asa cum o facem noi...eu am asteptat prea mult sa fiu inteleasa si asta ma durut. As fi vrut ca tatal copilului pe care l-am pierdut sa-mi fie alaturi, sa plangem amandoi dar din pacate a ales alta cale, s-a inchis in el fara sa spuna o vorba. Pierderea primului copil nu o voi uita niciodata, este un lucru care ma marcat un lucru prea dureros insa astept cu nerabdare ziua in care pot striga lumi intregi...SUNT MAMA!
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin aceasta incercare cumplita! Iti doresc multa putere si intelegere, sanatate si dragoste atat tie si familiei tale, cat si celorlalte mamici care sufera de dorul copilasilor pierduti!
6 February, 2008 - 07:00 — Simona
Draga Bianca, ma numesc Simona, sunt din Galati, am urmarit emisiunile si am citit pe site.Nu imi gasesc cuvintele prin care sa exprim ce simt sau pe care sa ti le pot spune intr-un astfel de moment. E cumplit, e infiorator, e crud. De ce oare se intampla???? Poate ca Dumnezeu a iubit-o foarte mult si nu a vrut sa o lase sa sufere. Poate a stiut ce urmeaza si nu a vrut sa o lase sa treaca prin durere si suferinta. Nu stiu ce sa spun, doar ca in astfel de momente imi doresc sa fiu stapanul lumii si sa ti-o pot da inapoi. Eu stiu ce inseamna sa fii mama, ce simti odata cu venirea pe lume a unui copil. Am doi copii, o fetita si un baietel: Bianca si Costin. Sunt totul pentru mine! Ma cutremur doar la gandul ca li s-ar putea intampla ceva. De aceea inteleg, intr-o oarecare masura prin ce treci. Fie ca ingerasul Emma,Dumnezeu,Luca si toti cei de langa tine sa iti poata da forta sa poti merge inainte. Trebuie!!! Luca are nevoie de tine! Si apoi, ai inceput ceva de care Romania are nevoie! Merita dus la capat acest proiect! Te imratisez, sunt alaturi de tine si iti multumesc ca ai gasit forta necesara sa arati lumii cum trebuie să reactionam noi si cei de care depinde viata noastra si a copiilor nostri, in momente ca acesta! Eu cred ca Emma, prin tine va face se schimbe ceva in mentalitatea şi în atitudinea oamenilor! Lupta, iti vom fi mereu alaturi, eu, sotul si copiii mei!
6 February, 2008 - 07:00 — Ana
Scrie aici...imi pare sincer rau... mi-am adus aminte si d d-na Laura Stoica,care din nefericire a murit intr-un tragic accident de masina inainte de a da nastere unui copil... si atunci evenimentul tragic a fost f.dureros pt intreaga familie... pt ca aceastia si-au pierdut toti membrii: atat pe Laura,sotul acesteia cat si ingerasul nevinovat... La fel si dansa era foarte bucuroasa,cu totii stiam ca isi dorea d mult un copil... si?!...?!?! au pierit intr-un accident care le-a curmat atat viata cat si visele.speranta... viata uneori nu e dreapta... se intampla multe lucruri pe care noi nu le intelegem si nici nu le vom intelege: mereu ne vom intreba: "De ce noi"? "Cu ce am gresit?" dar Dumnezeu insa stie mai bine aceste raspunsuri la intrebarile noastre... Viata e ciudata,nu se stie niciodata cand e sfarsitul sau cand este ultima data petrecuta in compania celor dragi... trebuie sa apreciem fiecare moment frumos alaturi d ai nostri. Problemele vedetelor ne fac sa intelegem ca si ei sunt oameni si ca si lor li se paote intampla...viata lor nu este numa roz. Daca aceasta problema se petrecea in sanul unei familii obisnuite poate ca aceasta nu ridica atata interes pt ca persoana respectiva nu era importanta...dar prin intermediul acestui site datorita tie,puterii tale,curajului tau,oamenii au inteles si inteleg ca aceste necazuri sunt foarte puternice mai ales asupra mamicelor. as dori sa sfatuiesc oamenii,atat barbatii cat si femeile,in mod special barbatii,sa aprecieze femeile mult mai mult si sa le respecte,pt ca asupra loc cade mai mult suferintza,ele sunt persoanele cele mai afectate!toata durerea ele o poarta:( te apreciez, mi-a placut intotdeauna de chipul tau angelic si de glasul tau cald. o imbratisare si o mangaiere sufleteasca din partea mea,Ana
6 February, 2008 - 07:00 — Caty
Bianca, mamica de inger, Tu, suflet de vis si de plingeri, O raza de sus sa coboare, S-aduca in tine-alinare, Si-n mijloc de cer si de nuferi, Sa-ti dea zbor inalt, sa nu suferi, Ca ingerul mic te asteapta, Cu inima-i mica, la poarta In Rai,unde-i vesnic lumina, Si pace si zare senina. Acuma ramii pe Pamint, Ajuta-ne, da-ne descint, Si chiar daca inima-i grea, Invata-ne tu ce-i cu ea! Si chiar daca zborul ti-e frint, Ajuta-l pe Luca ce-i sfint! Iar Soarele cind va apune, Nimic nimanui nu vei spune, Pleca-vei la ingerul drag Va fi tot acolo, in prag! Veti fi tot mereu doua stele Veti ride-ascunzindu-va-n ele, Si de-om merita, chiar si noi Veni-vom alaturi de voi!
Te imbratisez cu toata dragostea, Bianca ! Oricind ai nevoie sa asculti sau sa oferi un gind bun, sunt aici.Pentru tine si pentru toti prietenii sufletului tau. Caty- Piatra Neamt
6 February, 2008 - 07:00 — Octavia
Draga Bianca, Ma numesc Octavia, am 30 ani. De mica ma uitam la tine cu atata admiratie si te iubeam. Erai si esti asa frumoasa, erai pentru mine ca o zana din poveste. Avem o fetita, Anne Marie, de 1 an, o luna si o zi, este BUCURIA VIETII NOASTRE, doar stii ce inseamna. Am avut si eu probleme cu sarcina, si in fiecare moment ii multumesc lui Dumnezeu ca totul s-a terminat cu bine si Anne este o fetita sanatoasa. IMI PARE NESPUS DE RAU pentru ceea ce s-a intamplat cu Emma Nicole. Nu am cuvinte, nu stiu ce sa iti mai spun, dar sunt alaturi de tine sufleteste, si daca pot participa si eu la aceasta campanie poti sa ma contactezi. Cu mult respect si admiratie, Octavia (adresa de mail ****@yahoo.com)
6 February, 2008 - 07:00 — Georgeta
Buna Seara Bianca,pt ca tocmai am urm.emisiunea,Nasul,si de aici am aflat despre tragedia ta,Condoleante...ma num.Georgeta din Slatina/Olt,si in prezent ma "chinui" sa am un copil,am facut control regulat la Dr. meu in fiecare luna,cu analize,tratament,timp de 2 ani,spunandu`mi ca nu am ovulatie,"sterilitate prima" cand am tratat,imi aparea cate un chist mic ,dar tot atat de repede si dispare,nu mai inteleg nimic, acum ma trimis la Buc.unde am descoperit ca si sotul meu are o problema "mobilitatea spermatozoizilor scazuta"nu stiu cat o sa ne mai chinuim..nimeni nu ne zice ceva concret...dar cu ajutorul lui D-zeu..speram..ne dorim foarte tare un bebelush... Pupici si multa sanatate.
Comments
Buna seara,
Ma numesc CARMEN si sunt din GALATI.
Imi pare sincer rau de drama care te-a marcat atat pe tine,cat si pe familia ta.O astfel de drama cumplit de dureroasa a trait o colega de serviciu,care a nascut 3 copii si toti i-au murit,de fiecare data dupa 2 zile de la nastere.E un miracol(SAU NU) cum mai poate fi OM normal,dar cu siguranta numai sufletul ei stie acest lucru.
Am venit in dormitor la baiatul meu care are 12 ani si pe care eram suparata si am realizat,de fapt,ce importanta este VIATA si ce lipsa de valoare au micile "suparari" pe care oricum un copil le va face si ce important este sa petrecem cat mai mult timp cu ei in armonie si fericire.
Iti doresc sa ai puterea si taria sa poti suporta durerea care te va macina mult timp de-acum incolo.
Bianca, imi pare rau pt pierderea suferita, o pierdere....IMENSA!Sunt o graviduta de 27 de ani insarcinata in 32 de saptamani si sincer mi se rupe sufletul numai gandindu-ma ca s-ar putea intampla ceva ingerasului meu,'maza'de la mazarica ii zicem noi, de fapt toata familia. Normal ca am ales un nume pt baietelul nostru dar deocamdata il alintam in toate felurile. Din luna a 5-a sunt in concediu pt ca mocofanul s-a aratat a fi grabit si am incercat si fac tot posibilul sa duc sarcina la termen cu bine. Am foarte mari emotii dar sper si vreau sa cred ca va fi totul bine. Nimic nu-ti poate alina durerea....dar iti doresc sa te ajute Dumnezeu sa-ti fie bine. Drama ta poate salva suflete!Bafta in tot ceea ce ai inceput!
Buna Bianca ,
ma numesc Adina si sunt din Cluj-Napoca am 33 de ani
Prima experienta a fost la 23 de ani in 1995 ; am avut o sarcina neprogramata , dar ne-am bucurat , am mers la control la 12 sapt.;doctorul a observat ca ceva nu este in regula ; nu avea activitate ;a spus sa revin peste o sapt. la control daca nu se intampla nimic intre timp; dupa 5 zile s-a declansat avortul spontan ; nu stiu nici azi motivele pt aceasta pierdere ; am RH negativ ;totul s-a intamplat pe 30 nov1995;
trebuia sa fac o injectie(imunoglobulina .anti D.)in 72 de ore; sotul meu a apelat la toate pilele pt a gasi injectia ;in ceasul al 12-lea a reusit sa faca rost de injectie;am trecut peste, am facut injectia; nu aveam voie sa raman insarcinata decat dupa un an de la eveniment;
in 1999 am ramas din nou insarcinata ; la 6 sapt. am avut sangerari ; am fost internata de urgenta in spital , cu repaos la pat , injectii( ff scumpe), fara efort ; am stat pana la 23 de sapt prin spitale si concedii de boala;
atunci doctorul a spus ca a trecut orice pericol;
stand acasa in concediu de boala la 24 de saptamani m-i s-a rupt apa , fetita traia ,dar in Romania nu se face nimic pt un copil nascut la 24 de sapt.
mi-au spus doar ca este fetita si ca e mai bine sa nu o vad.
a fost crunt totul ; se intampla a doua oara si ce te doare cel mai tare este ca oare de ce nu meriti sa fii mama?
ca eu sunt de vina...
a doua zi am cerut sa fiu externata ; sotul a mutit 3 zile
a spus ca nu vrea sa mai treaca prin asa ceva si ca nu vom mai avea copii.
eu a doua zi am vb cu dr ce este de facut pt a o lua de la capat;
din nou injectia, 1 an pauza...
dupa vrea 3 luni au venit rezultatele de la analize :nu se stiu motivele care au dus la acest avort spontan ;
am gasit puterea sa merg mai departe; in loc sa fiu eu sustinuta , a trebuit sa fiu tare pt sotul meu care a avut un soc; chiar cu o zi inainte de avort a simtit cum fetita a dat cu piciorul;.....
am pus nume fetitei ( in mintea mea) si merg la biserica si o trec la pomenirea mortilor;
dupa cum mai stiu eu in JOIA MARE se face o slujba de pomenire la biserica pt copii nenascuti, nebotezati.
eu am gasit puterea in credinta in D-zeu; am avut un prieten( credincios , nu era preot) care m-a invatat ce sa fac mai bine pt sufletul copiilor pierduti si pt sufletul meu si al sotului.( pomenire, post , rugaciune)
in 11 septembrie 2001 am reusit sa dau nastere unei fetite (chiar cand se daramau turnurile gemene in America);culmea asistenta care m-a asistat la cele 2 avorturi a dat peste mine in salonul de mame si si-a amintit de mine , m-a felicitat si s-a bucurat pt .mine.
am avut o sarcina de 9 luni fara nici o problema ; am mers la servici pana cu 10 zile inainte de a naste;
am nascut normal in 15 minute;
nu am avut dureri decat la expuzie;
am fost cea mai fericita ! in ciuda evenimentelor din America.
azi are 6 ani si jumatate , este un copil minunat , vesel ,istet si ff iubitor .
adevarul e ca ma gandesc in zilele in care se implinesc un nr de ani de la avorturi cum ar fi fost , cati ani ar avea acum ...; dar trebuie sa ne bucuram de cei care sunt langa noi , sa-i iubim si pretui ;
pt copii nenascuti merg la biserica pt pomenire .
sper sa gasesti puterea sa mergi mai departe si nu tine durerea in tine!
intotdeauna mi-am dorit sa am 4 copii ; dar ma bucur pt darul de la D-zeu :copilul minunat care e totul pt mine .
e ff important sa vorbesti despre experienta ta , despre cea ce ai simtit si simti ;
sunt alaturi de tine;
adina
Sunt doar o femeie care isi doreste de 8 ani sa devina mama.O femeie care a facut tot ce era omeneste posibil pentru a deveni mama. NU CRED CA POATE EXISTA O DURERE MAI MARE PE LUME DECAT SUPRAVITUIREA UNEI MAME DUPA MORTEA PROPRIULUI COPIL.Nu cred ca pot exista cuvinte care sa exprime o astfel de durere sau cuvinte de consolare, draga Bianca. Iti multumesc.
mirela
Buna, Bianca,
Recunosc ca nu voi citi multe din cele scrise aici. Si nici filmuletele nu le-am putut urmari mai mult de 10 secunde. Nu am nascut niciodata, nu am fost niciodata insarcinata si poate multi din cei care nu ma cunosc spun ca nu inteleg. Te rog, insa, daca poti, citeste link-ul acesta. Este povestea mea, de data asta. Coincidenta: povestea a aparut pe Desprecopii si Cristi s-a nascut tot cu o malformatie la inima si daca ar fi sa am o fetita vreodata, in mod sigur Nicole o va chema. Acesta este link-ul: http://www.desprecopii.com/info.asp?id=Cristi.
Dormi in pace, Nicole!
Adelina si Cristi
buna,desi nu sunt nici casatorita si nici nu am fost mama,pt ca sunt inca prea tanara,m-a intristat foarte tare povestea d-voastra.imi pare sincer nespus de rau. nu imi plac momentele in care pierzi pe cineva,mai ales o fiintza nevinovata,careia u ii dai viatza...chiar dak intervin si momente rele... fiintza aceea era nevinovata,era un suflet curat,un ingeras nevinovat,care insa n-a apucat sa vada lumina d afara,dar cu sigurantza a vazut si a simtit lumina si caldura Cerului. Este foarte trist sa pierzi pe cineva... am fost foarte miscata de aceasta poveste..inca o data imi pare rau. din pacate oamenii au zilnic alte preocupari,neacordand suficienta importantza celor dragi si risca sa ii neglijeze,dar este f.important sa simti pe cienva ca ai langa tine,in asemenea momente sa simti ca esti iubit,si cineva te incurajeaza,iti este alaturi si al bine si la rau..imi pare rau si pentru prietenele care nu v-au fost alaturi... nu este neaparat sa treci prin asa ceva ca sa intelegi,poti sa fii miscat si prin intamplarea cuiva.. de aceea cred ca puteau sa va fie alaturi. inca o data imi pare rau... ma si gandeam acum pe viitor cand voi fi si eu mama... parca mi-e si frica.. :( am un caine,care e sufletzelul meu si is foarte speriata cand vad ca nu se simte bine,daramite cu un copil? mi-ar fi frica sa nu i se intampla ceva.. va admir pt curajul pe care l-ati avut pt a face publica aceasta trista intamplare care v-a marcat viata. multa sanatate lui luca si familiei! si mai ales d-voastra!
buna BIANCA, Dana **** ma numesc si sunt de-a dreptul socata. am urmarit emisiunea lui nasu in care erai invitata si tu iar de atunci nu ma pot opri din plans,mai ales ca am citit toata povestea de pe site iar poza cu micuta EMMA m-a determinat sa-ti impartasesc povestioara mea; am 25 ani si un baietel de 2 ani si 6 luni,Alexandru cred ca e mai mare cu cateva luni sau un an decat LUca.Pe perioada sarcini cu alex am crezut ca-mi pierd mintile;doctorul care m-a supraveghiat in cele39 de saptamani si 4 zile nu a fost explicit pe toata perioada sarcinii.O saptamana in spital trei acasa si tot asa ,nimeni nu-mi spunea de ce;eram in permanenta amenintata de avort.am trait un adevarat cosmar ,nici nu ma-m putut bucura de butica,de gandul ca voi fi mamica , eram speriata ,nu am cumparat nimic pentru bebe de frica unei pierderi, (iata-ma imi gasesc greu cuvintele)nimeni nu intelegea ce e in sufletul meu ,toata lumea imi spunea "stai linistita ca nu are ce sa se intimple" sotul meu era mereu plecat si traiam cu groaza fiecare zi ,trebuia tot timpul sa il simt ca misca.am trecut cu bine peste toate astea si stiu cat de greu a fost pentru mine atunci, nu vreau si nu pot sa imi imaginez cum ar fi fost sa imi pierd puiutul pe care l-am asteptat atat de mult.as minti daca ti-as spune ca te inteleg,nu pot sa imi imaginez ce a fost in sufletul tau in momentul in care ti-ai tinut in brate INGERASUL.nu stiu ce sa iti spun decat ca IMI PARE RAU DIN TOT SUFLUTUL MEU DE MAMA.TE PUP SI TE IMBRATISEZ CU TOT DRAGUL SI AI TOT SPRIJINUL MEU IN ACEASTA CAMPANIE. ****@yahoo.com
,,unii bebelusi isi ,,iau libertatea,,de a aparea in aceasta viata doar pentru a da un imbold parintilor ,sau unuia din parinti sa traiasca mai din plin viata pe care o au ,,!,,unii copii sunt in trecere, pentru a le arata parintilor calea , pentru a le arata ca trebuie sa faca o alegere,,!
...,,unii copii,prin moartea lor subita invita ...parintii sa indrazneasca sa se schimbe asa cum nu crezusera pana atunci !,,
anumiti copii au puterea de a exprima prin prezenta lor discreta si efemera si prin disparitia lor brutala :,,indrazneste sa iti traiesti propria viata !,,
putem asculta si intelege mesajul secret pe care-l trimit acesti copii a caror prezenta ,desi scurta , ne marcheaza pentru totdeauna daca ignoram mesajul lor de speranta !
PASTRATI-VA IUBIREA IN SUFLET SI NU CAUTATI VINOVATI !
...imi pare rau pentru tine si pentru celelelte mame !nu cred ca este durere mai mare !...a fost foarte aproape de a-mi pierde fiul cand avea 3 ani (convulsie de la febra ). acum are 14 ani . sincer nici acum nu cred ca am depasit momentul acela !am o malformatie la inima din nastere si nu aveam voie sa port o sarcina ca sa nu mai spun ca nastererea ar fi putut fi fatala pentru amandoi
...am sperat si am crezut din tot sufletul in DUMNEZEU si am reusit !
ALICE D. M.
sunt de profesie psiholog . daca va pot ajuta in aceasta campanie adresele mele sunt : ****@yahoo.com
Bianca,ma numesc Aurelia am 37ani si acum 13 ani am pierdut primul meu copil,o fetita, prin sarcina oprita in evolutie la 6 luni si 28 zile,durerea este atat de puternica si acum, incat nu am putut sa vad "dedicatie pentru Ema si toti copiii ingeri".Atat am suferit,iar aceasta suferinta nu am putut sa o impart cu nimeni,o tin doar pentru mine crezand ca asa sunt mai aproape de puiul meu.Puiul meu era o fetita superba,bruneta cu parul ondulat,pana atunci nu am mai vazut o fetita atat de frumoasa iar dupa, nici atat.Desi am nascut-o in niste conditii groaznice,in Spitalul Judetean Slatina,asistata intamplator de o asistenta ce habar nu avea ce inseamna o nastere pe fat mort si se intreba ce este cordonul ombilical,nasterea facandu-se in patul din salonul unde erau si alte mamici insarcinate,nu prezentam nici un interes pentru medici nici la nastere si nici dupa,ce sa mai vorbim de consiliere psihologica,atat de necesara in aceste cazuri.Dupa ce am nascut s-au speriat si medicii de garda deoarece eram la un pas de septicemie si m-au mutat la terapie intensiva.A doua zi cu ultimele puteri am urcat doua etaje pe scari sa-mi caut fetita.Mama mea m-a gasit in vechiul salon unde plangeam si parca cautam vremea dinainte,a mers si mi-a cautat fetita,era aruncata la baie pe chiuveta astepatand sa fie aruncata,mama a luat-o a infasat-o si a inmormantat- la ea in curte sub un pom,fiindca in cimitir nu a avut loc.I-am cerut mamei sa imi arate fetita,ea s-a impotrivit fiindu-i mila de mine si crezand ca o sa-mi fie si mai rau decat imi era,am insistat si mi-a arata ingerul meu.ERA CEA MAI FRUMOASA FETITA,ERA SUPERBA,AVEA 2 KG SI 200 GR,IN DREPTUL INIMIOAREI AVEA O PATA VANATA,AM MANGAIAT-O SI ATUNCI AM SIMTIT PRIMELE MELE SENTIMENTE MATERNE.
Nimeni nu a stat de vorba cu mine iar apoi eu am refuzat mult timp sa mai vorbesc cu oamenii din jur,chipul, meu era impietrit de durere,Bianca,asemeni tie,mi-a cazut tot parul din cap,ani la rand am purtat palarie.
Dar acum.........am un baietel Madalin de 11 ani caruia i-am povestit de surioara lui si i-am spus ca ea a plecat in ceruri sa-i lase lui loc liber si pentru asta noi trebuie sa ne gandim lea ea sa fie prezenta in sufletul nostru.
Dupa 8 ani de la nasterea lui Madalin mai precis la 35 ani am ramas din nou insarcinata,am refuzat sa gandesc ca ar fi fetita,la 5 luni ale sarcinii am fost la ecograf si l-am luat si pe Madalin sa-si cunoasca noul fratior sau surioara.............si am vazut un capsor frumos,medicul l-a intrebat pe Madalin ce si-ar dori iar el a raspuns ca o "fratioara" iar el ne-a spus ca asa ar parea ca ar fi.Am refuzat sa cred in sinea mea ca ar fi fetita.
Si pe 13 martie 2006 s-a nascut ANDRADA,este bruneta are parul ondulat
o iubesc si il iubesc pe Madalin pana la sacrificiul suprem,consider ca sunt o norocoasa ca ii am,dar TOT IMI MAI ESTE DOR DE INGERUL MEU,si tot mai cred ca nu exista copil mai frumos ca ea,mai am si acum pe mana urmele muscaturii mele de durere atunci cand mi s-a spus ca sarcina este oprita in evolutie.
Bianca ti-as scrie foarte mult dar vreau sa cred ca o sai puterea sa treci peste aceasta durere ne-anteleasa de cei ce nu poarta in pantec un suflet care pleaca atunci cand vrei sa-l iei in brate si daca vrei sa initiezi ceva in acest sens,pentru toate mamicile carora soarta le va pregatii o asemenea incercare,eu voi fi alaturi de tine sa putem da noi ce noua nu ne-a fost dat,intelegere si compasiune.Am sa-ti scriu, prietena ta Aurelia.
P.S.Fetita mea a asteptat-o pe fetita ta si acum se joaca impreuna in Rai.
MA NUMESC **** MIHAELA SUNT CASATORITA DE 12 ANI IAR IN URMA CU 7 ANI AM FOST INSARCINATA SPUN DE LA INCEPUT CA NU AM AVUT CHIURETAJE****AVORTURI A FOST PRIMA MEA SARCINA A FOST O SARCINA MULT DORITA SI ASTEPTATA DAR CARE A AVUT DIN MOTIVE MEDICALE UN TRAGIC SFARSIT ,DIN CAUZA UNUI MEDICAMENT PE CARE IL LUAM CU BUNA STIINTA A DOMNULUI DOCTOR FETITA MEA A FACUT O MALFORMATIE LA INIMIOARA AM TRAVERSAT PRIN MOMENTE FOARTE GRELE PE PERIODA SARCINII ,7 LUNI DUPA CARE AM AJUNS LA UN ALT DOCTOR CARE MA AJUTAT SI SUSTINUT CAT A PUTUT DE MULT IMI PARE RAU CA NU LAM INALNIT DE PRIMA OARA DAR ASA A FOST SA FIE MI SA FACUT CEZARIANA DAR NU TOTALA SI AM AVUT SANSA SA IMI AUD FETITA CAND A VENIT PE LUME NU AM VAZUTO NICI EU NICI SOTUL MEU EA A MURIT LA 2 ORE DUPA NASTERE .AM TRECUT PRIN MOMENTE FOARTE GRELE DAR TOTI CEI DIN JUR AU FOST ALATURI DE NOI EU CAND AM FOST ADUSA DE LA REANIMARE AM FOST DUSA IN SALON NORMAL CU MAMICI CARE TOCMAI NASCUSERA DAR LA 5 MINUTE MUTATA DE ASISTANTA SEFA LA INDICATIILE DOMNULUI DOCTOR HERGHELEGIU DE LA SPITALUL POLIZUINTR O REZERVA CU U SINGUR PAT UNDE AM STAT TIMP DE O SAPTAMANA .LE MULTUMESC CELOR DE ACOLO CA AU FOST ALATURI DE NOI SI CA NE AU SUSTINUT SI AM AVUT PARTE DE TOATA ATENTIA LOR CE DIN PACATE NU MULTE MAMICI AU PARTE .NICI BANIII NU NI SAU LUAT TOTI FACEAU TOTUL CA SA FIE BINE FETITA Noastra cand sa nascut a fost botezata de preotul spitalului ioana maria desi repet se stia ca nu va trai apoi a fost ingropata la cimitirul din pipera de niste anumite maicute care se ocupau de acesti copii care se nasteau cu probleme ......dupa cati va ani sa aflam ca fetita noastra ioana *maria a fost ingropata de sora domnului gigi becali care facea parte din aceasta fundatie am fost foarte surprinsi sa aflam toate astea de la o emisiune a domnului dan diaconescu in direct unde domnia sa gigi becali a fost invitat .tot timpul ma rog pentru ea si eu si sotul meu cat si fetita noastra pe care o avem acum mergem la cimitir ,impartim cele ce se cuvine pentru sufletelul nostru care din pacate nu a putut sa fie cu noi .pe 14 noiembrie mia murit fetita am traversat o perioada foarte grea noua ,nu am cuvinte sa exprim durerea pe care am simtito atunci si starile ,trairile ,nopti nedormite ,lacrimi de durere ,departarea dintre noi doi eu crezand tot timpul ca el ca barbat a trecut mai usor dar mi am dat seama ca suferea enorm si asta o spun pentru ca lam surprins in sufragerie la ora 3 dimineata plangand ca un copil ..........apoi a urmat un moment in care ne am hotarat sa adoptam un copil ,eu neputand din cauze medicale sa mai fac un alt copil .in luna ianuarie mama mea a avut un vis la inceput m am gandit ca imi zice mie doar asa ca sa mai imi treaca supararea mai tarziu mi am dat seama ca era doar un mesaj divin de la fetita mea care tocmai murise ....mama mi a zis ca a visat ca era undeva la ea in casa cu fetita cea mica tocmai nascuta in brate si mio arata spunandu mi mie ca nu e moarta eu cand am vazuto cat era de mica si bolnava i am zis sa o ducem inapoi la spital dar ea mititica din bratele mamei ma ruga sa nu mai plang si sa astept sa treaca 6 luni ca voi vedea eu atunci.......asa sa sfarsit visul mamei si intradevar peste 6 luni la ora 11 si 15 minute pe 6 iunie am vazuto prima data pe comoara noastra cu care suntem impreuna de 7 ani si totul e minunat e un copil deosebit ca toti ceilalti deasemenea .inchei aici asta ca sa nu va rapesc prea mult timp .va rog din suflet sa ma contactati daca aveti nevoie de voluntari imi doresc din tot sufletul sa pot ajuta si eu mamici care trec prin ceea ce am trecut si eu cu sotul meu iar la acele mamici care nu pot avea copiii rog din suflet tot voluntar sa poata sa stea macar circa 15 ***20 de minute cu fetita mea de vorba care isi doreste din tot sufletul sa le poata ajuta chiar daca are doar 9 anisori poate si ea sa le ajute cu un sfat pentru ca ea stie ca este adoptata si isi doreste ca si mamicile care nu pot avea copilasi sa faca acelasi lucru pe care lam facut eu cu sotul meu noi fiind o familie foarte unita si iubindu ne foarte mult .este adevarat ca ioana maria ramane la fel i sufletele noastre dar si adevarat ca gabilula fetita noastra este un dar divin ,o raza de soare in viata noastra .si noi vrem sa ne implicam si sa ajutam pe cei care au nevoie iar din exempul nostru macar cativa daca la r urma ce bine ar face caci viata fara copii nu are nici un sens iar chiar daca adoptiii e vorba doar de niste hartiii pentru ca practic cand totul se termina ma refer la actele de adoptie totul intra in normal iar copilul zici ca este al tau de la inceput .cu mult respect pentru mamicile indurerate si pentru dumneavoastra doamna bianca .cat si pentru celelalte mamici care au si simt nevoia sa vorbeasca noi familia gheorghe ne oferim voluntari si vom ajuta si sprijini pe cat posibil cu mentiunea ca ni se va alatura noua oamenilor maturi copilasul nostru gabriela cu tot sufletul si sper ca vom reusi impreuna sa putam schimba ceva din aceste sisteme si din mentalitatea oamenilor .doamne ajuta si lumineaza mintile ***sufletele tuturor .cu miii de pupici si de imbratiseri mihaela gheorghe nr de telefon mobil 0729..606...109 adresa de email este adi _adrian_gheorghe @yahoo.com rog sa ma contacteze doar cei interesati sa colaboram sa ne ajutam.cei care aveti chef de glume va rog din suflet mai bine va alaturati noua pentru ca durerea de a piarde un copil de a pleca din spital cu mainiile in buzunare .........................nu asa cum tia i dorit este sfasietoare deci nu radeti si incercati doar sa ne intelegeti durerea si u simplu sfat va fi bine venit intotdeauna cu mult drag mihaela ****
Draga Bianca,
In aceasta seara am plans pentru sufletelul nevinovat Emma Nicole si pentru durerea ta, sunt alaturi de tine cu un gand bun si iti doresc sa mergi mai departe in viata.
Moartea e singurul lucru ireversibil pe lumea asta si orice am face nu putem intoarce fiinta iubita inapoi.Putem doar spera ca ne vom reintalni la un moment dat.
Eu mi-am pierdut mama cand eu aveam 15 ani si ea avea varsta pe care eu o am acum, respectiv 35 de ani.Nu a trecut o zi din momentul cand am pierdut-o, 15.09.1987 ora 3.05 a.m.- prima zi de scoala a clasei a X-a, sa nu ma gandesc la ea, sa nu ii doresc prezenta, sa nu simt ca mor de dorul ei, sa nu am senzatia ca ma vede, ca ma alina, ca ma asculta, ca ma imbratiseaza, ca imi e alaturi...
Iti doresc sa reuseasca tot ceea ce vrei sa intreprinzi in vederea schimbarii mentalitatii in Romania si sper sa-ti fie alaturi cat mai multe persoane care sa te ajute in acest sens.
te imbratisez cu mult drag,
Dana
BIANCA ,DACA IMI PERMITI SA-TI SPUN ASA, TE-AM VAZUT IN CITEVA EMISIUNI ZILELE ACESTEA SI DORESC DIN TOT SUFLETUL SA-TI DEA DUMNEZEU PUTEREA SA TRECI PESTE TOT SI PROIECTUL TAU SA PRINDA CONTUR SI SA AVEM SI NOI UN PERSONAL MEDICAL CUM AR TREBUI SA FIE IN SITUATII EXTREME SA POATA SA ACORDE ACEL SPRIJIN SI MORAL CARE ESTE FOARTE IMPORTANT .ASEMENEA DRAME NU AR TREBUI SA EXISTE .ASA CUM SPUNEAI CA DUPA CELE INTIMPLATE TI-E FRICA SA NU SE INTIMPLE CU LUCA CEVA SI PE MINE MA URMARESTE ACEST GIND SA NU I SE INTIMPLE CEVA RAU COPILULUI MEU CA ORICE MAMA CRED.DUPA CE TI-AM CITIT RINDURILE SI TE-AM ASCULTAT LA TV.MI-AM PUS DESIGUR INTREBAREA DE CE OARE A TREBUIT SA TRAGI "LOZUL NECISTIGATOR"???? ACESTE INTRBARI NU-SI VOR GASI NICIODATA RASPUNS......ITI DORESC DIN TOATA INIMA SANATATE SI PUTERE. CARMEN 44ANI ORADEA
dulce bianca,am 41 de ani,locuiesc in Craiova,ma numesc Liliana.Iti inteleg durerea si eu am trecut prin ce ai trecut tu,altfel nu spuneam ca te inteleg.Cei care n-au trecut prin astfel de lucruri au doar impresia ca inteleg.Eu te incurajez sa fii tare...in anul 1989 am patit aproape acelasi lucru pe care l-ai patit tu,diferenta intre cele 2 cazuri este urmatoarea:fetita mea,oana,a decedat la 5 zile dupa ce s-a nascut,pe data de 9 martie,care este chiar data mea de nastere.mult timp dupa aceea data nasterii mele pentru mine a insemnat cel mai urat lucru din viata mea,ba chiar ma deranja orice persoana care-mi ura "La multi ani!" stiind ca aceasta data ptr mine era o amintire imposibil de uitat.Medicii au avut un comportament josnic,greu de imaginat,cu o indiferenta totala,reci,inumani,nu m-au incurajat cu nimic,ba chiar eram privita ca o ciudata.Dintr-un banal icter pe care il fac majoritatea copiilor,fetita mea a decedat.Eram totusi tanara la data aceea,nu stiam prea multe despre sarcini.Ce mi s-a spus la fiecare control medical pana la nasterea fiicei mele,ca este totul ok.Dupa decesul fiicei mele am cerut autopsia,ca sa imi dau seama daca are rost sa mai incerc vreodata cu ajutorul lui Dumnezeu sa mai fac un alt copil.La autopsie mi s-a spus ca fetita mea s-a nascut in 8 luni si au incercat sa ma convinga sa las lucrurile asa,sa nu fac prea mare tamtam...ca mai tarziu sa aflu ca ei i-au oprit oxigenul motivand ca nu doreau sa ma mai vada pe mine ca sufar alaturi de ea.Tin sa specific ca am fost langa acel patut cu tub de oxigen,de fiecare data cand mi se dadea voie,ptr ca ei aveau un program tare ciudat si nu-mi permiteau sa stau alaturi de ea decat cand celelalte mame isi vizitau copii ptr a-i alapta.De fiecare data,o atingeam pe manuta sau pe piciorus,peste scutecul care o infasa si in gandul meu ii ziceam "Tatal Nostru" si ii promiteam si ii transmiteam cu ajutorul mintii mele ca o sustin si o ajut cum pot eu in neputinta mea,cu darul si leacul de a o atinge sa nu se simta singura,sa se simta iubita si neparasita de mine.Fiind perioada de primavara,am primit un buchet mare de ghiocei,viorele si alte floricele micute si plapande de primavara,pe care le-am dus in sala respectiva unde ei tineau copii.Acelasi sentiment pe care l-ai trait tu,l-am trait si eu.Crezandu-ma inutila,aveam gandul sinuciderii,m-am dus undeva la inaltimea cladirii si am vrut sa ma arunc in gol,dar nu am avut curajul s-o fac.Cand am iesit din spital,majoritatea mamicilor ieseau cu copiii in brate,numai eu am iesit cu mainile in buzunare.Cand am ajuns acasa,eram socata,tot timpul aveam impresia ca o aud plangand in alta camera a apartamentului in care locuiam.Aceeasi durere pe care am simtit-o eu la aceeasi intensitate,a simtit si sotul meu,a plans si a suferit alaturi de mine.Nu stiu ce se intampla,de cate ori ieseam,aveam impresia ca sunt privita ciudat,nu pot sa uit nici dupa atatia ani privirile acestor oameni.Biserica nu este alaturi de noi in astfel de clipe,dar eu in fata lui Dumnezeu m-am rugat,ma rog,i-am dat si ii dau de pomana,ca ptr orice alta persoana care a decedat.Mi s-a spus ca nu se face slujba si ca nu am voie,daca ar fi s-o inmormantez,sa merg in urma ei,pentru a o conduce pe ultimul drum catre mormant si au insistat si alte persoane sa nu o iau acasa,s-o las la spital,sa se ocupe ei de ce era sa urmeze,ceea ce nu stiu nici la ora actuala.Ce nu am sa pot sa-mi iert niciodata,ca nu stiu unde sa merg,sa plang si sa-i spun durerea din suflet,ptr ca nu are niciun mormant.Au trecut anii,in 1991,cu ajutorul lui Dumnezeu si al unor medici,am reusit cu serclaj,sa am o fetita,care acum are varsta de 16 ani,pe care o iubesc foarte mult dar asta nu inseamna ca pot sa uit sau ca pot compara sau ca pot asemui cu primul copil care nu a fost o "intamplare" ci a fost dorit atat de mine cat si de sotul meu.In ziua,in clipa cand Oana a decedat,eu dormeam si exact in clipa aceea m-am ridicat brusc din pat si am afirmat catre celelalte persoane din salon ca fetita mea a murit.Ele au fugit catre salonul copiilor si au venit si mi-au confirmat cele spuse de mine.Nu stiu daca se poate numii presimtire,ca de altfel acei oameni,numiti medici,care au hotarat sa-i opreasca oxigenul,ptr mine,sunt ucigasi nu medici.Tarziu am aflat ca ei au luat acea masura.La aproape un an dupa cele intamplate.
Nu pot sa-ti spun decat sa fii tare si bucura-te in continuare de fiul tau Luca si nu o uita nici pe fetita ta,vorbeste despre ea in continuare cu persoane pe care le simti din suflet ca sunt alaturi de tine,te uiti in ochii lor si iti vei da seama singura care sunt acele persoane care te inteleg cu adevarat.M-as bucura sa-mi dai un semn ca ai citit ce ti-am povestit in cateva randuri simple,fara a face niciun fel de ciorna ci sunt transmise direct din sufletul meu,fara sa-mi mai corectez greselile de exprimare,ptr ca nu as fi avut curajul sa mai citesc inca o data ceea ce ti-am scris tie astazi.Ce-am trait noi,nu se poate uita.
Te pup dulce si te respect.
Liliana..Craiova ( astept un semn de la tine )
ma uit cu groaza peste aceste randuri.nu am trecut prin aceste chinuri...dar de cand am inceput sa citesc plang intr-una.nu imi pot imagina durerea,desi am avut un frate care a murit la 6 luni,doctorii nestiind ce ar putea avea copilul,ne intrebau pe noi ce i-am facut.acum eu am o fetita de 3luni jum si a racit de 2 zile si imi tuseste si nu poate sa doarma bine.imi este tare frica si nu pot sa spun nimanui.ma simt singura desi am o familie destul de mare,dar nu prea comunicam.sunt alaturi de tine.te pup
Buna Binca ma numesc Cornelia si am 21 de ani si sunt din Bacau.Am citit si vreau sa spun ca am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat,e foarte dureros si nu stiu daca tot ce iti spunem noi celelalte fete sau femei poate sa stearga sau sa aline durerea care ai simtit-o atunci cand
viata fetitei tale a fost curmata ....ca sa zic asa sincer imi pare rau pt tot ce ti s-a intaplat si cum ai zis si tu trebuie sa avem incredere in D-zeu si nu trebuie niciodata sa ne indoim de EL sau sa fim furiosi sau sa nu ne incredem in EL,la 19 ani am facu un chiuretaj si acum imi pare rau de fapt daca stau sa ma gandesc mai bine toata viata imi va parea rau pt asta...dar eu am incrdere in D-ZEU si stiu si simt ca imi va da un bebelus care va reusi sa umple golul lasat de un altul,nu mi-am pierdut niciodata speranta in D-ZEU si nu o voi pierde niciodata.eu am vazut in tine o femeie puternica si vei trece peste asta,vei REUSI.d-zeu sa ne aibe in paza pe toate fetele,femeile si mamele din toata lumea.BUCURA-TE DE COPILASUL CARE ESTE LANGA TINE SI SA-TI DEA D-ZEU SANATATE SI LA CATI MAI MULTI COPII
imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. iti doresc sa ai multa putere de acuma incolo. dumnezeu ajuta mereu oamenii buni. si imi place foarte mult acest colt al sufletului tau in care ne impartasesti si noua gandurile tale.
ella, bacau
draga bianca... am urmarit emisiunea de la nashu...plang...si ma sfarsesc...pt ca sunt mama unui baietel superb si a unui bebe care inca e in burtica in 10 saptamani.Mi-e foarte greu sa citesc si sa urmaresc aceasta tragedie insa ...prietena mea.....cea mai buna...a trecut prin aceleasi clipe de cosmar in decembrie...anul trecut...in paris.Te-am urmarit pana la capat si am citit povestea ta dintr-un motiv: vreau sa invat sa ma port cu camelia, prietena mea.Durerea care a stapanit-o si care stiu ca-i sfsie sufletul m-a facut sa raman uneori fara replica...sa plang langa ea la telefon si atat si sa nu am puterea sa zic multe lucruri.Am fost cred prima persoana pe care a sunat-o dupa ce a venit de la spital...ciudat totusi sistemul frnacez....
Bianca, si tuturor mamicilor in situatia ta, IMI PARE SINCER RAU. nu pot mai mult acum ...pt ca simt ca ma sfarsesc.si ....Dumnezeu sa vegheze sufletele din ceruri si cele de pe pamant!!!! ****@yahoo.com
Ma numesc Mariana din Austria,am urmarit emisiunea de pe programul B1 si citind despre tine pe site-ul tau ma vedeam eu in urma cu 9 ani!!Copilasul meu a murit in burtica la 8 luni de sarcina,motivul nu stiu daca il voi afla vreodata!Pe acea vreme controalele la doctor de fapt le faceau asistentele masurand burta cu un centimetru de croitorie,un cantar,si o proba la urina!Asta a fost in fiecare luna pana in momentul nasterii!O raceala zdravana a provocat nasterea,la spital doctorul m-a consultat si eu parca nici nu existam el vorbea cu asistentele si le spunea ca el nu aude "copilul asta".Nu stiu dar nu am vorbit niciodata de acele momente si ma simt cam ciudat!Ce a urmat nu stiu daca voi putea descrie dar eu nu mi-am vazut copilasul si timp de 8 ani nu am avut curajul sa ma gandesc la o alta sarcina.Am fost foarte marcata in toata acesta perioada,gandurile ma extenuau si nu mai aveam putere sa merg mai departe,sotul m-a sprijinit in tot timpul(el l-a vazut si inmormantat)si eu regret ca nu l-am vazut poate altfel depaseam situatia.In acele momente nu stiu daca se iau cele mai bune decizii!Nu il voi uita chiar daca Dumnezeu ne-a dat o mangaiere in urma cu 2 ani o fetita frumoasa si desteapta!!Am si eu doi copilasi un baietel in cer(Beniamin)si o fetita pe pamant!
Dumnezeu sa o primeasca pe micuta langa ingerasii sai!!!!!!!!!
Cu umilinta si resemnare incerc a alcatui un comentariu , poate neinsemnat, fiindca imi dicteaza constiinta sa o fac.
Biserica in doctrina sa conchide dogma precum trupul fatului isi primeste sufletul in momentul conceperii(cand spermatozoidul atinge ovulul).
Aici apare confuzia:Dumnezeu daruieste sufletul ,insa , dupa doctrina Bisericii doar dupa ce trece de "poarta" intrarii in crestinism, la Taina Sf.Botez(care nu poate fi savarsita decat unei fiinte nascute vii), Dumnezeu ii poarta de grija si Biserica poate oficia slujbe "bine-primite".
S-ar pune intrebarea:Cine e de vina?
Copilul,a carui suflet este osandit doar pentru pacatul stramosesc fara ca el sa fi gresit cuiva cu ceva.
Sfantul Sinod al Bisericii care pare imun la durerile parintilor si la incapacitatea celui insufletit de a-si imbunatatii coditia sufletului?
Stam ingandurati, resemnati, meditand la "dogme".
Cu recunostinta pentru tot ceea ce faci, iti doresc sa nu-ti pierzi nadejdea, credinta si dragostea de Dumnezeu.
Multa putere! Alex C.Bistrita
am citit acum si cu ochii plini de lacrimii ii scriu bianca si eu durerea mea care o tin ascunsa undeva in sufletul meu de multi ani am fost violata knd aveam 17 ani si am ramas insarcinata si am fost nevoita sa fac o intrerupere de sarcina mam casatorit 18 si am ramas imiediat insarcinata nu iti pot descrie bucuria din sufletul meu toata sarcina ma rugam sa fie sanatos noaptea plingeam pe furisi sa nu ma vada nimeni ruganduma ca acel copil sa fie celalant care am fost nevoita sa fac chiuretaj am nascut un baietel de2kg 600 si 47 cm la nici 19 ani afost un sentiment de teama amestecat cu bucurie ce numai o mama poate intelege in orele care au urmat a venit si durerea de care m-am temut toata sarcina doctorul ma anuntat ca copilasul meu are rh nustiu cum si ca nu mai pot face copii ca ori sa iasa cu malformati eu si sotul meu nu eram compatibili din puct de vedere genetic si sotul meu avind ceva genetic atunci nu se dadeau prea multe detali am simtit cu toata finta mea ca dumnezeu ma pedepseste pentru chiuretajul facut si dum nu ma iertat si totusi iam multumit pentru sansa care mia dato totusi facinduma mamica.ani au trecut si dumnzeu mia aratat ca ma iubeste si nu ma lasat si mia lasat sansa de a fi mamica si nu mia loat copilasul cu toate ca m-am chinuit mult cu el.sint o femeie sinpla si nu ma pricep la cuvinte alese ar mai fi multe de scris si multa durere de povestit pin cite am trecut cu copilul eu sint una din mamicile fericite am ramas cu ingerasul meu am un flacau de 16 ani dar nu trece o zi sa nu ma gindesc ca totusi dum,ne iubeste si ne da putere sa trecem peste multa durere,neputinta,disperare,ura,frica,si ma gindesc pin ori cate am trece avem totusi ,,puterea,,sa luptam si sa nu ne coplesasca durerea care totusi iti ia mintile eu iti multumesc bianca ca ne dai ocazia sa ne spunemi durere si sa fim alaturi de tine iti mai spun sa-ti dea dumnezeu putere sa treci peste durerea di suflet si sa-ti dea dumnezeu un alt ingerasi.
Nu cred ca exista durere mai mare decat asta, am plans citindu-va si in acelasi timp plngandu-mi soarta de a nu a avea un copil. Am urmat tratamante si chiar FIV,insa in zadar, toti vor sa te jegmaneasca chiar si de ovocite..
Acum astept sa adopt un copil, dar si asta pare imposibil, trec lunile si acel copil parca nu exista, parca nu s-a nascut si totusi sunt atati copii abandonati.
Iti doresc putere pentru a merge mai departe, pentru Luca si pentru ceilalti dragi.
Paula - 31 ani
Am retrait propria mea trauma de acum 20 de ani cand am nascut primul meu copil,un baiat, mort.Am plans cat pentru toata durerea reprimata de sentimentul de vinovatie si umilinta.Am suferit alaturi de tine,ti-am respectat durerea si ma bucur ca DOMNUL ti-a ,,anesteziat''suferinta ,care nu va mai fi la fel de mare ,dar care se va atenua
Sa nu uitam nici o clipa sa-i multumim lu-iDUMNEZEU pentru tot ce ne-a daruit, sa apreciem fiecare clipa alaturi de cei dragi.
DOMNUL MI-A DARUI UN BAIAT - 19 ANI SI O FATA - 15 ANI.CAT DE RECUNOSCATOARE TREBUIE SA-I FIU LUI DUMNEZEU, RUGANDU-L TOTODATA SA AIBE GRIJA DE PUIUL MEU NASCUT MORT. DOMNUL SA MILUIASCA SUFLETELE NOASTRE , ALE TUTUROR, VII SI MORTI.
ANI ****,
CARACAL, OLT
Draga Bianca,ma numesc Violeta(30 de ani) si am norocul sa fiu mamica unei fetite ce va implini 4 anisori intr-o saptamina.sint alaturi de tine cu gindul,cu lacrimile si rugaciunile.Numai o mama poate intelege suferinta altei mame,si cu toate ca nu am trecut prin experienta ta,te inteleg si sint si eu trista...poate nu asa de tare ca si tine.Acum ma voi duce la fetita mea care doarme linistita si o voi stringe in brate,si o voi pupa,si mi-e rusine ca a trebuit sa-ti ascult povestea ta ca sa-mi dau seama ca nu am trait fiecare moment cu intensitate si nu am apreciat ceea ce am.Imi iubesc fetita ,dar in momentele astea simt ca pot mai mult si vreau sa o fac sa nu aiba nici o indoiala in privinta asta.E atit de dragalasa....
Bianca suntem alaturi de tine noi femeile....pentru ca asa trebuie. Nu putem astepta de la un barbat sa sufere asa cum o facem noi...eu am asteptat prea mult sa fiu inteleasa si asta ma durut. As fi vrut ca tatal copilului pe care l-am pierdut sa-mi fie alaturi, sa plangem amandoi dar din pacate a ales alta cale, s-a inchis in el fara sa spuna o vorba. Pierderea primului copil nu o voi uita niciodata, este un lucru care ma marcat un lucru prea dureros insa astept cu nerabdare ziua in care pot striga lumi intregi...SUNT MAMA!
Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin aceasta incercare cumplita! Iti doresc multa putere si intelegere, sanatate si dragoste atat tie si familiei tale, cat si celorlalte mamici care sufera de dorul copilasilor pierduti!
Draga Bianca, ma numesc Simona, sunt din Galati, am urmarit emisiunile si am citit pe site.Nu imi gasesc cuvintele prin care sa exprim ce simt sau pe care sa ti le pot spune intr-un astfel de moment. E cumplit, e infiorator, e crud. De ce oare se intampla???? Poate ca Dumnezeu a iubit-o foarte mult si nu a vrut sa o lase sa sufere. Poate a stiut ce urmeaza si nu a vrut sa o lase sa treaca prin durere si suferinta. Nu stiu ce sa spun, doar ca in astfel de momente imi doresc sa fiu stapanul lumii si sa ti-o pot da inapoi. Eu stiu ce inseamna sa fii mama, ce simti odata cu venirea pe lume a unui copil. Am doi copii, o fetita si un baietel: Bianca si Costin. Sunt totul pentru mine!
Ma cutremur doar la gandul ca li s-ar putea intampla ceva. De aceea inteleg, intr-o oarecare masura prin ce treci.
Fie ca ingerasul Emma,Dumnezeu,Luca si toti cei de langa tine sa iti poata da forta sa poti merge inainte. Trebuie!!! Luca are nevoie de tine! Si apoi, ai inceput ceva de care Romania are nevoie! Merita dus la capat acest proiect! Te imratisez, sunt alaturi de tine si iti multumesc ca ai gasit forta necesara sa arati lumii cum trebuie să reactionam noi si cei de care depinde viata noastra si a copiilor nostri, in momente ca acesta! Eu cred ca Emma, prin tine va face se schimbe ceva in mentalitatea şi în atitudinea oamenilor! Lupta, iti vom fi mereu alaturi, eu, sotul si copiii mei!
Scrie aici...imi pare sincer rau... mi-am adus aminte si d d-na Laura Stoica,care din nefericire a murit intr-un tragic accident de masina inainte de a da nastere unui copil... si atunci evenimentul tragic a fost f.dureros pt intreaga familie... pt ca aceastia si-au pierdut toti membrii: atat pe Laura,sotul acesteia cat si ingerasul nevinovat... La fel si dansa era foarte bucuroasa,cu totii stiam ca isi dorea d mult un copil... si?!...?!?! au pierit intr-un accident care le-a curmat atat viata cat si visele.speranta... viata uneori nu e dreapta... se intampla multe lucruri pe care noi nu le intelegem si nici nu le vom intelege: mereu ne vom intreba: "De ce noi"? "Cu ce am gresit?" dar Dumnezeu insa stie mai bine aceste raspunsuri la intrebarile noastre... Viata e ciudata,nu se stie niciodata cand e sfarsitul sau cand este ultima data petrecuta in compania celor dragi... trebuie sa apreciem fiecare moment frumos alaturi d ai nostri. Problemele vedetelor ne fac sa intelegem ca si ei sunt oameni si ca si lor li se paote intampla...viata lor nu este numa roz. Daca aceasta problema se petrecea in sanul unei familii obisnuite poate ca aceasta nu ridica atata interes pt ca persoana respectiva nu era importanta...dar prin intermediul acestui site datorita tie,puterii tale,curajului tau,oamenii au inteles si inteleg ca aceste necazuri sunt foarte puternice mai ales asupra mamicelor. as dori sa sfatuiesc oamenii,atat barbatii cat si femeile,in mod special barbatii,sa aprecieze femeile mult mai mult si sa le respecte,pt ca asupra loc cade mai mult suferintza,ele sunt persoanele cele mai afectate!toata durerea ele o poarta:( te apreciez, mi-a placut intotdeauna de chipul tau angelic si de glasul tau cald. o imbratisare si o mangaiere sufleteasca din partea mea,Ana
Bianca, mamica de inger,
Tu, suflet de vis si de plingeri,
O raza de sus sa coboare,
S-aduca in tine-alinare,
Si-n mijloc de cer si de nuferi,
Sa-ti dea zbor inalt, sa nu suferi,
Ca ingerul mic te asteapta,
Cu inima-i mica, la poarta
In Rai,unde-i vesnic lumina,
Si pace si zare senina.
Acuma ramii pe Pamint,
Ajuta-ne, da-ne descint,
Si chiar daca inima-i grea,
Invata-ne tu ce-i cu ea!
Si chiar daca zborul ti-e frint,
Ajuta-l pe Luca ce-i sfint!
Iar Soarele cind va apune,
Nimic nimanui nu vei spune,
Pleca-vei la ingerul drag
Va fi tot acolo, in prag!
Veti fi tot mereu doua stele
Veti ride-ascunzindu-va-n ele,
Si de-om merita, chiar si noi
Veni-vom alaturi de voi!
Te imbratisez cu toata dragostea, Bianca ! Oricind ai nevoie sa asculti sau sa oferi un gind bun, sunt aici.Pentru tine si pentru toti prietenii sufletului tau.
Caty- Piatra Neamt
Draga Bianca,
Ma numesc Octavia, am 30 ani. De mica ma uitam la tine cu atata admiratie si te iubeam. Erai si esti asa frumoasa, erai pentru mine ca o zana din poveste.
Avem o fetita, Anne Marie, de 1 an, o luna si o zi, este BUCURIA VIETII NOASTRE, doar stii ce inseamna. Am avut si eu probleme cu sarcina, si in fiecare moment ii multumesc lui Dumnezeu ca totul s-a terminat cu bine si Anne este o fetita sanatoasa. IMI PARE NESPUS DE RAU pentru ceea ce s-a intamplat cu Emma Nicole. Nu am cuvinte, nu stiu ce sa iti mai spun, dar sunt alaturi de tine sufleteste, si daca pot participa si eu la aceasta campanie poti sa ma contactezi. Cu mult respect si admiratie, Octavia (adresa de mail ****@yahoo.com)
Buna Seara Bianca,pt ca tocmai am urm.emisiunea,Nasul,si de aici am aflat despre tragedia ta,Condoleante...ma num.Georgeta din Slatina/Olt,si in prezent ma "chinui" sa am un copil,am facut control regulat la Dr. meu in fiecare luna,cu analize,tratament,timp de 2 ani,spunandu`mi ca nu am ovulatie,"sterilitate prima" cand am tratat,imi aparea cate un chist mic ,dar tot atat de repede si dispare,nu mai inteleg nimic, acum ma trimis la Buc.unde am descoperit ca si sotul meu are o problema "mobilitatea spermatozoizilor scazuta"nu stiu cat o sa ne mai chinuim..nimeni nu ne zice ceva concret...dar cu ajutorul lui D-zeu..speram..ne dorim foarte tare un bebelush...
Pupici si multa sanatate.