m putut sa-l mangai dar nu am avut curaj sa-l tin in brate atunci.Dupa cateva ore am fost transferata la salon unde cosmarul meu avea sa continuie.In jurul meu era plin de bebelusi si toata noaptea i-am auzit plangand.Atunci am crezut ca inebunesc.A doua zi am cerut sa mi se dea voie sa plec acasa trebuind sa ma intorc dupa doua zile in spital sa-mi pot lua bebelusul acasa.
Ziua in care s-a intamplat acest lucru a fos Luni 17 septembrie si cosmarul meu avea sa continuie.A trebuit sa merg personal sa-l ridic de la morga spitalului.Eram inconjurata de morti,mirosea ingrozitor iar cand mi l-au adus am crezut ca mor .ii facusera autopsie si avea capul spart si ii curgea sange si era taiat de la gat si pana la buric si cusut in zig-zag.Mi-am infasat copilul si am plecat cu el acasa si in aceeasi zi l-am ingropat.Atunci am vrut sa mor si sa ma ingroape odata cu el.Preotul nostru a fost deacord sa oficieze slujba la cimitir si mi-a pernis sa-i scriu numele pe cruce:GEORGE ALEXANDRU.A acceptat sa-i fac si pomenile de 40 de zile si de 1 an ir de Sfantul Ion in Ianuarie, Puiul meu a fost botezat in Biserica.La noi se spune ca de Sf.ION si Sf.MARIA se boteaza "copiii nascuti inainte de vreme".
....si ca o completare,ca nu s-a sfarsit totul aici,in urma cu cca 5 luni am ramas din nou insarcinata dar am pierdut sarcina la doua luni din motive necunoscute.
...acum ma intreb daca voi mai avea curaj sa-mi doresc copii sau voi sfarsii singura ,fara ceea ce mi-am dorit mai mult in viata?
Iti multumesc Bianca ca ai avut curajul si taria sa faci ceea ce ai facut si sa-mi citesti povestea.Pote vei gasii timp candva sa-mi dai un semn :Ma numesc **** Florentina Adriana ,am 30 de ani ,Adresa de mail este ****@yahho.ro

Sfasietor.Te-am vazut la emisiunea 6 Vine presa si la Nasul, in searaasta, draga Bianca.Imi doresc si eu mult un copil, sunt profesoara, lucrez cu copii si cred ca orice persoana sensibila ar trebui sa empatizeze cu durerea ta si a celorlalte mame care au trecut prin aceasta pierdere.Vreau sa stii cat imi pare de rau si ca sunt alaturi de tine.si eu mi-as dori ca in tara noastra sa existe mai multa civilizatie dar mai ales compasiune fata de o astfel de situatie, ma iales in sistemul medical unde exista atata nepasare.Practic dupa o asemenea situatie, mama e lasata sa sufere, cu bratele goale, cu sufletul gol, un gol pe care nimic nu il mai poate umple.Nu stiu cum ai putut sa depasesti momentul acesta, sunt alaturi de tine.Curaj.Daca vei sensibiliza viitoarele mame, preotii si sistemul medical, atunci aceasta pierdere va avea poate un sens pe care acum noi nu il putem vedea.

Draga de tine....In seara aceasta am deschis televizorul tocmai cand se termina emisiunea la "nasul"...Nu am inteles de ce erai suparata insa am prins adresa...Dupa ce am terminat de calcat am intrat si am citit...nu pot sa ma opresc din plans,(iarta-ma te rog,nu stiu ce sa-ti spun,nu vreau sa gresesc un cuvant,nu vreau sa mai fii trista!)Sunt Ioana din Rm.Valcea si in vara voi implini 34 de ani...nu am trecut prin ce ai si au trecut atatea mamicute,insa va inteleg pentru ca sunt si eu mama(am 2 fetite gemene-de 1o ani si un baietel ce va implini 9 anisori in aprilie) .Sotul meu este preot si promit ca-i voi arata povestea ta si-ti voi spune si punctul lui de vedere...parca-mi vine sa-l trezesc acum...(Doamne, e trecut de miezul noptii...)Biencuta , te respect din tot sufletul si desi sunt pentru tine o straina,ma inclin in fata suferintei tale !Dumnezeu va avea grija de tine iar ingerasul tau de fetita te va ocroti ! Nu te descuraja ,trebuie sa incerci iarasi !!! Eu il voi ruga pe sotul meu sa te pomeneasca duminica de duminica in Sfanta Biserica...nu fii trista , poate este si ca ei...nu stiu ce sa zic.....Si eu as fi cerut-ca si tine-acelas lucru...insa...au si ei legile lor care sunt facute de altii mai batrani , mai intelepti,de calugari sfinti...Voi reveni...Capul sus !!! Gandeste-te cat a suferit Maica Sfanta a Domnului IIsus HristoS cand si-a pierdut Fiul...cand a vazut cum altii il chinuie , il rastignesc...Roaga-te Ei , Maica Domnului te intelege cel mai bine,ia exemplul ei...si ea putea fi revolteta insa a zis...sa se faca voia Domnului !!!Te iubesc sincer ,draga mea !Ai grija de tine mamicuto !Irinuca sau Ioana.(Somnic usor!)

te rog sa urmaresti videoclipul acesta, cred ca te vei simti mai bine vazind ca acolo sus este bine pentru ei, in orice caz sunt alaturi de tine si imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat!!!!!!!

DRAGA BIANCA,imi pare nespus de rau prin ce ai trecut.Sunt Iuliana din Pitesti si am o prietena care de 13 ani i-a murit un baietel la varsta de 5 ani si dupa atata timp plange si se uita la caseta de la botezul copilasului.Sunt alaturi de ea, ii inteleg durerea si plang alaturi de ea.Numai cu asta o pot ajuta.Plang alaturi de ea si o imbratisez.Eu trec printr-o perioada foarte grea pot spune deoarece nu mai pot avea copi,asta din cauza unei boli cumplite - diabet-.Acum 8 ani am ramas insarcinata si am depistat ca am diabet zaharat tip II in urma unor analize.Doctora mi-a spus atunci ca pot ramane oarba la nastere,lucru ce nu era in mod obligatoriu sau frecvent adevarat.Aveam 3 luni de sarcina si m-am gandit ca deja este prea tarziu.Am facut intrerupere de sarcina,fiind cea mai mare greseala a vietii mele deoarece de atunci nu am mai ramas insarcinata niciodata.M-a pedepsit Dumnezeu.Au trecut ceva ani(8 ani),si nu pot accepta ideea ca nu am nici un copil.Am 38 de ani.Vreau doar atat sa-ti dai seama din acest mesaj ca IMI PARE RAU prin ce treceti(tu si prietena mea) si in mai mica masura eu.Totodata vreau sa-ti spun ca eu nu am copil (poate)dintr-o eroare medicala.Aici doresc sa mentionez incompatibilitatea doctoritei care m-a sfatuit sa aleg calea cea mai anticrestina,din lipsa mea de informatii la vremea aceea.
Iti doresc mult curaj,puterea de a trece peste............
Te imbratisez,te iubesc si multumesc lui D-zeu ca existi.Te pup!!!!!!

buna bianca!ma numesc loredana sunt din buzau si vreau sa ti spun ca sunt foarte indurerata de ceea ce simti chiar daca nu cunosc durerea e trist ca o mama sa si piarda copilul!imi doresc foarte mult sa devin mamica chiar daca uneori ma sperie ideea de a nu pati ceva copilul meu! iti doresc din suflet sa poti merge mai departe chiar daca niciodata nu o sa mai fie la fel trebuie sa mergi mai departe pentru baietel el are nevoie in continuare de o mama! dumnezeu acolo sus are grija de fetita ta si de toti copii ingerasi! sunt aproape de tine si iti doresc putere sa mergi mai departe chiar daca stiu ca niciodata nimeni si nimic nu ti va lua acea durere !multa sanatate baietelului si intregii familii! si nu uita oameni care nu te cunosc si nu ii cunosti sunt alaturi de tine cu sufletul!mi as dori sa particip alaturi de tine in campania pe care o sustii adresa mea de mes ****@yahoo.com!te pup

BIANCA E DUREROS CEEA CE SE INTAMPLA...SI TOT CE POT SA ZIC CA SUNT ALATURI DE TINE SI-TI INTELEG DUREREA.CITIND CE AI SCRIS M-A IMPRESIONAT PANA LA LACRIMI,NICI NU MI-AS FI PUTUT IMAGINA CA S-AR PUTEA INTAMPLA ASEMENEA NENOROCIRE.NU SUNT INCA MAMA DAR TI-AM SIMTIT DUREREA SI M-AM PUS IN LOCUL TAU SI NU STIU DACA AS FI REZISTAT LA O ASEMEA LOVITURA DE LA VIATA.
EU SI SOTUL MEU NE DORIM FOARTE MULT O FETITA, BAIAT CE O FI NU ASTA CONTEAZA , DAR ASCULTAND DRAMELE MULTOR MAME MA CUPRINDE O FRICA SI SPAIMA IN ACELASI TIMP, DAR NICIODATA DE A RENUNTA LA GANDUL DE A AVEA UN COPIL.TI-O DAU EXEMPLU PE MAMA MEA CARE A SUFERIT 10 ANI CA SA MA POATA AVEA.MULTE TRATAMENTE CA SA POATA AVEA COPII.IAR ATUNCI CAND ACEST VIS IMPOSIBIL S-A IMPLINIT SA I SE ANUNTE CA SARCINA VA FI CU PROBLEME, MALFORMATII. EA A REFUZAT CATEGORIC SA FACA AVORT STIIND CE I S-A COMUNICAT DE MEDICI, SUSTINAND CA MEDICII NU SUNT IN MASURA SA DECIDA DACA COPILUL VA FI CU PROBLELE SAU NU.ERA CONSTIENTA CA NU VA MAI PUTEA AVEA COPII NICIODATA.SI IATA-MA SUNT BINE, TRAIESC, SUNT SANATOASA. IUBESC LA NEBUNIE COPII MAI MULT DECAT PROPRIA VIATA SI DE ACEEA TE SUSUTIN SUFLETESTE.
CU MULT RESPECT,
NATALIA ****, BAIA MARE

Bianca, sintem alaturi de tine! Cu siguranta ca Emma ti-a dat putere si intelepciune sa-ti spui povestea, din care , cu totii, sa invatam! Sa invatam sa fim oameni, sa dam lumina si sens celor dragi. In secolul vitezei, al banilor sau al timpului mult prea grabit, uitam adesea chiar sa zimbim....Dupa ce povestea ta a ajuns si in sufletul meu, mi-am sarutat fetitele si sotia si am deschis ochii: cel mai important este sa-i pretuiesti pe cei pe care ii iubesti, clipa de clipa.Pina nu va fi prea tirziu.
Multumesc mult.
Un tatic din Piatra Neamt

Buna BIanca, buna mamicilor. Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat, Bianca tie si celorlalte mamici. Va inteleg perfect si e ingrozitor de greu sa treci prin momentele astea, insa cu timpul totul se aseaza si ramane acolo, in suflet... cu dor si cu gandul de revedere...
Ma numesc Rodica, 34 ani, Bucuresti. Acum cateva saptamani, inainte sa aflu de tragedia care ti s-a intamplat tie, Bianca, vorbeam cu niste colegi, prietene despre momentele prin care a trebuit sa trec si eu ca si tine. Le-am spus ca odata oricum o sa mor, sper sa ajung acolo, unde e si bebelusul meu si astept sa-l cunosc si sa-l imbratisez cu drag. M-au privit cu coada ochiului si mi-au spus ca "nu esti intreaga la minte", nu ai depasit inca situatia... Nu cred ca o pot depasi mai mult decat atat, gandindu-ma ca intr-un moment dat voi fi si alaturi de el, copilasul meu care nu mai e langa mine, care a murit in mine si nu l-am auzit niciodata. L-am vazut la insistentele mele dar nu l-am atins. Regret amarnic ca nu l-am tinut in brate. Nu stiam ca in alte parti se fac si poze se iau amprente de la manute si picioruse...
Salut initiativa ta, campania pe care ai initiat-o. E nevoie de asa ceva. Pacat ca trebuie se faci asta dupa o asa tragedie. Esti o femeie puternica, ai un baietel minunat si cu ajutorul lui dumnezeu o sa treci peste durere. O sa ramana fetita ta in inima ta plina de dragoste pentru ea si pentru ceilalti din jur. Ai sa vezi!
Eu am doua fetite, cea mare Eveline , de 2,6 ani si una mai micuta, Bianca( imi placea mult de tine si am vrut un nume la fel de frumos ca si al primei fetite), de 1,3 ani. Ma bucur mult de ele si stiu ca il au ingeras pe fratiorul lor mai mare care a murit inainte sa-l nasc, la 36 de saptamani, din cauze necunoscute...S-a intamplat in 2004, sf de iulie... Nu am sa povestesc in amanunt ce s-a intamplat. Pur si simplu n-a mai fost.
Nu l-am simtit intr-o zi. Mi-a fost ingrozitor de frica, cand am mers la spital sa verific daca este bine, dar nici prin gand de asa ceva. Mi-au spus ca nu mai e viu...Am stat o noapte intreaga in rezerva de nasteri si am plans si ma intrebam DE CE? DE CE MIE? PENTRU CE?...Facusem tot ce se face aici, in Romania: analize de tot felul, ecografii din cele mai bune... Toate care ati trecut prin astea stiti cum e... E groaznic sa nasti si sa ti se spuna ca nu poti sa-l vezi, ca nu e bine pentru tine... L-am vazut atunci, pe masa de nastere...Familia l-a vazut infasat, pus jos, pe podea...Era un copil foarte frumos, cu parul carliontat, ochii mari... era un copil normal, avea 3.350kg... 52cm. Nu mai vorbesc despre detaliile nasterii... Am stat intr-o rezerva cu o femeie care nascuse o fetita si care mergea sa o alapteze, eu doar plangeam. Ma gandisem mai tarziu ca ar fi fost poate mai bine sa merg sa cer sa alaptez vre-un copilas care nu avea cine sa faca asta... La momentul ala pentru mine nu era decat durerea mea.
Poate noi, oamenii suntem prea egoisti. Ne laudam cu toate, cu copiii nostri, cu tot ce avem a ne "fali", dar uitam ca de fapt toate astea nu sunt ale noastre, sunt ale Domnului. Eu deja ma gandeam la viitorul copilului meu, la cat de mandra voi fi de el... Dar D-zeu m-a invatat ca nimic nu-mi apartine mie, toate si toti sunt ale Lui , ne da si noua, asa ca vrem noi...
A fost cumpit sa vad oamenii venind la mine cu flori. Pentru ce? A fost cumplit sa ies cu mainile goale din maternitate. A fost cumplit sa intru in apartament fara el, bebelusul meu. A fost cumplit sa ma ascund de oameni ca sa evit intrebarile si raspunsurile. A fost cumplit sa ascund hainutele care il asteptau ca sa fie imbracate. A fost cumplit sa fac totul atunci. Chiar am intrat in cateva librarii cautand ceva sa citesc ca sa-mi faca bine. Imi luasem o carte despre Dumnezeu, scrisa de un scriitor rus. Oarecum ma pusesem pe ganduri... dar eu ma simteam pe langa durere si teama, aveam si sentimente de neputinta, de vina, de rusine...Dar am cerut ajutor la specialist cand n-am mai putut si am crezut ca viata nu-si mai are rostul.M-au ajutat foarte mult sedintele la psiholog. Am devenit mai sigura pe mine, eram mai deschisa... La biserica cand am fost sa vorbesc cu preotul ,... I-am povestit ce s-a intamplat si mi-a spus ca poate am eu ceva pacate in trecut... Da, normal ca sunt un om pacatos dar si eu ma tot intrebam, IL INTREBAM: DE CE? DE CE EU? PENTRU CE?
Nu mai caut raspunsuri acum. Ma bucur de fetitele mele scumpe si cine stie... Poate odata il voi imbratisa si pe ingerasul meu care a plecat mai repede de aici...
Va imbratisez cu drad si Dumnezeu sa fie cu tine, Bianca si cu cei dragi ai tai, si cu toti oamenii care au nevoie de El. Doamne ajuta!!

Draga Bianca numele meu este Mariana si vreau sa iti spun ca imi pare rau de ceea ce ti sa intamplat nu am trecut prin durerea de a-mi pierde vreunul dintre copii dar am trecut prin durerea de a-mi pierde fratele la o varsta destul de frumoasa 32 de ani si cunosc si eu ce inseamna suferinta de ati pierde pe cineva drag si sa iti fie foarte dor de acea fiinta sper ca Dumnezeu sa iti aline din durere tie si sotului tau si sa va aiba in paza cu mult respect mariana ****

Draga Bianca,
ma numesc Corina,sunt din Brasov,dar locuiesc de 8 ani in München.Vazindu-te in seara aceasta pe B1 la Tv,am aflat de povestea ta.Am intrat bineinteles pe site si am citit ce ai scris.Pe cit de frumos ai scris pe atit de dureros este...Am plins...Ai fost si esti o luptatoare.Cred ca ai ajutat foarte multe mame prin tot ce ai scris.Chiar si pe mine,cu toate ca nu sunt inca mama,nici casatorita.Prin ce ai afirmat despre Germania(München),mi-ai reamintit ca sunt in Germania.De multe ori uit si mi se par normale toate aceste lucruri bune de care beneficiezi aici.Dumnezeu sa-ti poarte de grija si sa te intareasca.
El este mereu linga tine.Iti doresc si eu mult succes in aceasta campanie.
Inchei spunindu-ti ca imi pare foarte rau... Cu mult drag,Corina

Luminita sunt din iasi, am aflat drama prin care treci de la fratele meu, si vreau sa iti spun ca toata lumea e alaturi de tine si trebiue sa ai incredere ca Bunul Dumnezeu are grija de toti, el le randuieste pe toate chiar daca noi cate o data socotim ca e nedrept ceea ce ni se intampla. poate ca Dumnezeu a vrut, ca ingerasul tau, sa nu sufere de acea boala si l-a luat langa el sa ii aiba de grija si in acelasi timp sa va fie si ingerul vostru pazitor. eu cred, si simt ca cei care nu mai sunt in viata sumt mereu printre noi si ne indruma. Nu stiu ce insemna sa fii mama dar in acelasi timp sufar alaturi de tine si de toate mamicile care trec prin astfel de momente. eu sunt sigura ca Dumnezeu o sa te intareasca si o sa i-ti arate calea cea dreapta. te iubesc enorm bianca si nu uita ca nu ai doar prietenii care ii cunoati foarte bine, ai poate mii de prieteni care plang cand tu esti suparata si care zambesc alaturi de tine cand tu ne zambesti. Dumnezeu sa va poarte de grija tie si familiei tale si sa va dea sanatate multa si curaj sa treceti peste toate. nu uita ca prin credinta ai sa ajungi la Dumnezeu si la copilasul tau care poate e trist ca tu esti trista. trebuie sa inveti sa zambesti iar ca si fetita ta sa zambeasca o data cu tine. Dumnezeu sa va aiba in paza. va sarut

Draga Bianca,sunt Monica din Bucuresti,nu am trait o asemenea drama ca a ta dar inteleg perfect prin ce treci acum,dar mai ales prin ce ai trecut atunci,cand asteptai cu nerabdare ca totul sa fie bie,si din pacate nu a fost asa.Sunt mama si eu ,si stau si ma gindesc cum unele femei isi abandoneaza copii? Oare ce suflet au? Eu iti spun ca timpul va cicatriza ranile,ca trebuie sa te gandesti si la ingerasul de sus care va fii mereu alaturi de tine chiar daca nu i-ai auzit glasciorul,ca trebuie sa razi alturi de Luca ,caci el acum nu intelege drama prin care treceti voi familia.In asemenea situatii cuvintele sunt de prisos,dar iti doresc sa fii tare,caci cu toate ca esti o fiinta gingasa esti si puternica.Trebuie sa ai incredere caci dupa cum vezi viata ne loveste pe toti intr-un fel sau altul.Salut initiativa ta si sunt alturi de tine in ceea ce vrei sa faci.Iti doresc numai bine tie si familiei tale.

ma numesc carmen **** si sunt coafeza in bucuresti (poate iti aduci aminte de mine, dar asta nu conteaza acum), bianca, am fost cutremurata de tot ceea ce am aflat ca ti s-a intamplat. am plans alaturi de tine in timpul emisiunilor, ma doare sufletul gandindu-ma prin ce ai trecut. sunt langa tine cu sufletul si gandul.....imi pare rau de situatia in care te afli....fi 'barbata' si gandeste-te ca micuta care a crescut in burtica ta si pe care (din pacate)nu ai avut sansa sa o auzi gangurind sau sa o vezi jucandu-se cu luca este langa ceilalti ingeri si de acolo, de sus, ea te ajuta sa treci peste aceasta durere cumplita. nimic si nimeni nu va reusi sa te faca sa uiti (si nici nu trebuie) de micuta ta, trebuie doar sa ai puterea sa mergi mai departe...imi doresc sa fiu langa tine macar 5 min si sa te imbratisez cu toata dragostea.... {****@yahoo.com}

Draga Bianca, ma numesc Gundula, sunt mama a doi copii sanatosi (pentru care ii multumesc lui Dumnezeu cat voi trai). Din intamplare am dat peste emisiunea "Nasul" de astazi. Motivul pentru care scriu: mama mea a vrut NEAPARAT sa aiba doi copii. Pana la urma Dumnezeu s-a indurat si i-a avut. Pe fratele meu si pe mine. Povestea este insa aceea, ca pentru ca sa ramanem noi doi in viata a fost nevoie de un total de 7 copii, din care 5 "s-au pierdut", doi inainte de a se nascte fratele meu, doi dupa el, o fetita nascuta vie si care a murit a doua zi din cauza unei boli de inima, iar eu am fost ultima nascuta. Din cate a putut mama sa-mi spuna nu a fost niciodata vorba de avorturi provocate, ci de pierderi de sarcina involuntare, fara sa fi fost agrasata fizic, ci pur si simplu din cauze ce tineau de conformatia ei fizica (din cate am inteles de la ea a avut un corp demn de un fotomodel dupa standardele noastre, pe care nu si l-a format ea prin infometare, droguri sau ce stiu eu ce), iar in unele cazuri i-a fost pus in pericol viata (hemoragii masive, etc). Ceea ce ma intriga si acum este faptul ca a avut CURAJUL si o FORTA interioara, data de Dumnezeu, pentru a continua viata, de a incerca cu o incapatanare iesita din comun de a avea un copil si pe urma si pe cel de-al doilea! Pe vremea respectiva ( anii 60 - 70)nu exista consiliere psihologica, nici medicii poate nu stiau tot ce stiu astazi, ecografii nici vorba, iar familia nu stiu in ce masura putea sa ofere un sprijin moral adecvat. In tot cazul, stiind aceste lucruri, si mie mi-a fost frica in primii ani de casnicie in privinta sarcinii, mereu a aparut intrebarea, daca voi pati la fel ca mama, insa cand am avut-o pe fata mea in brate, perfect sanatoasa, mi s-au risipit toate gandurile negre, astfel am avut curajul de a-l avea si pe fratiorul ei. De aceea cred, ca fiecare sarcina este diferita, chiar si la aceeasi mama, si ca nu intotdeauna putem controla evolutia ei, nu toate interventiile reusesc, iar daca avem in brate un COPIL, avem in brate un MIRACOL, iar noi avem datoria de a face un OM din acel copil, pe cat avem putinta, iar daca am avut ghinionul de a pierde un copil, din orice cauza, TREBUIE sa gasim puterea de a continua, de dragul copiilor pe care ii avem deja, sau vrem sa ii avem. Din povestea mamei mele am retinut si un alt aspect, si anume ca pentru copii pe care ii avem, sa facem ce putem, dar sa nu exageram in a le acorda absolut orice, cu orice pret, de dragul celor pierduti! Trebuie sa facem distinctie intre cei vii si cei pe care nu ii putem avea langa noi. Din propria experienta spun ca nici eu nici fratele meu mai mare nu am fost tratati ca ceva iesit din comun pe acest pamant, am urmat si noi toate regulile traiului decent pe acest pamant, am primit o educatie buna, pe care o dam mai departe copiilor nostri. Iar aceasta invatatura de curaj, incapatanare si totodata umilinta in fata lui Dumnezeu, voi incerca sa o dau mai departe. Eu nu imi pot imagina prin ce a trecut orice mama care a pierdut un copil, dar imi inchipui ca daca imi spune cineva ca mi-am pierdut copilul, nu stiu daca as avea aceeasi tarie ca mama mea de a continua. Sunt alaturi de tine si de oricare mama care sufera, iar posvestea mamei mele sper sa fie un model pentru toti, din care sa ne luam puterea de a merge mai departe. Traim pentru Dumnezeu are un plan pentru noi...