Amploarea pierderii

Despre pierderile subtile pe care le experimentam o data cu pierderea unei sarcini

Pierderea unei sarcini este însotita de o serie de alte pierderi pe care cei ce nu au trecut prin asta nu le pot percepe. Nu numai ca ne-am pierdut copilul, dar suferim si efectele unei nasteri si pe cele ale unei morti si de cele mai multe ori nu avem un copil pe care sa-l înmormantam. Atunci cand participa la o înmormantare cei din jur stiu cum sa se poarte. Dar daca nu are loc o astfel de ceremonie uneori nici nu realizeaza ca noi suferim. Acesta este un stress în plus, pentru ca ne poate face sa ne simtim obligati sa le explicam, pe cand daca ar vedea un bebelus nascut mort sau un copil mort, toata lumea ar realiza cat de devastati suntem. Suferinta noastra li s-ar parea normala. Daca am pierdut sarcina în primele luni, aceasta pierdere poate fi minimalizata dar pentru noi dureroasa este ruperea unei puternice legaturi cu copilul nostru si nu durata sarcinii. Mai exista si alte pierderi pe care ne e greu sa le explicam unei persoane care nu a trecut prin asa ceva. De aceea este important sa vorbim cu alte femei care au trait aceasta experienta, pentru ca empatia care se naste în acest gen de discutii poate sa ne mangaie. Fie ca e vorba de o bunica, de mama sau de sora ta, o prietena, un medic, sau uneori, în mod surprinzator, o simpla cunostinta sau o persoana de pe forum, acestea înteleg sentimentele si pierderile implicite, mai subtile.

Ce am pierdut, pe langa copilul asteptat?

• Nu vom sarbatori evenimentul unei nasteri fericite
• Ce am visat pentru acest copil nu se va implini
• Dispare viitorul pe care familia noastra l-ar fi avut cu el – pentru ca am avut timp sa ne facem planuri cat pentru o viata
• Nu ne mai putem numi mame (daca nu avem deja un copil)
• Am înregistrat un esec, ca femei, în proprii ochi sau în ochii celorlalti
• Ne pierdem încrederea în trupul nostru care simtim ca ne-a tradat
• Ne temem de urmarile unor hemoragii majore
• Suntem confuze si disperate atunci cand privim un sac embrionar gol
• Ne pierdem seninatatea atat de necesara pentru o alta sarcina
• Ne pierdem siguranta ca asa ceva nu ni se putea întampla chiar noua
• Nu mai credem în viata
• Nu mai asteptam nimic de la viata
• Nu mai asteptam nimic de la noi însine
• Ne pierdem încrederea în noi
• Pierdem controlul asupra sentimentelor noastre
• Ne-am putea pierde identitatea
• Avem sentimentul ca nu suntem în stare sa dam viata cu toate ca trupul nostru afirma în fiecare luna ca am fi putut
• Vina, rusinea, jena sunt ilogice dar prezente
• Ne e teama ca nu putem duce atat de multa durere
• Avem senzatia ca ar trebui sa nu vorbim despre asta, sa ascundem aceasta pierdere din moment ce celor din jur li se pare ca reactiile noastre sunt exagerate
• Avem senzatia ca nu suntem în stare sa facem ceea ce mii de femei fac în mod natural, ca un simplu act de viata si gelozia noastra si furia la adresa lor
• Relatia noastra cu partenerul se schimba, uneori iremediabil, în cazul în care celalalt nu ne întelege. Simtim izolarea si însingurarea care deriva din aceasta neîntelegere
• Suntem obligate sa facem fata unor comentarii nelalocul lor, unele dintre ele facute cu buna intentie dar nefericite
• Trebuie sa facem fata atitudinii celor ce au copii fara a trece prin problemele noastre, care încearca sa se arate întelegatori, sau uneori, chiar fara intentie ne privesc cu mila
• Ne e greu sa facem fata sentimentelor pe care le avem în legatura cu sarcinile prietenelor sau ale rudelor, mai ales daca trebuie sa nasca în jurul datei la care si noi am fi nascut
• Ne e greu sa ne apropiem de bebelusii lor
• Reactia noastra este puternica atunci cand vedem copii rau tratati pentru ca stim cat de pretiosi ar fi pentru noi si cat de mult i-am aprecia
• Ne întrebam "Ce-ar fi fost daca" sau "Macar daca nu as fi facut asta sau cealalta" atunci cand nu stiam ca suntem însarcinate
• Gandim ca într-un fel sau altul ne-am ucis copilul sau ca am facut ceva ce nu trebuia
• Ne e dor de copil chiar si atunci cand stim ca a murit
• Am pierdut ultima sansa de a avea un copil datorita varstei
• Am pierdut ultima sansa de a concepe pentru ca nu ne mai permitem înca un FIV
• Traim cu sentimentul ca ne-am dezamagit partenerul
• Trebuie sa acceptam si vina pe care o simtim daca înainte de aceasta pierdere de sarcina am facut o întrerupere de sarcina
• Propriile noastre procese de constiinta sunt uneori prea aspre

Traind într-o lume în care stiinta a depasit o multime de granite, în special în domeniul sanatatii, s-ar putea ca neputinta specialistilor de a ne explica de ce am pierdut sarcina sa fie un soc în plus. Uneori atitudinea lor pragmatica poate face mult rau. Referindu-se la copilul nostru ca la un "avorton" ne pot jigni. Un avort poate fi un eveniment medical minor si nu de putine ori ei nu ne înteleg durerea. Ne-am vindeca mai usor daca personalul medical cu care intram în contact ar avea o atitudine ceva mai întelegatoare. Traim un secol în care orice este instant si femeile pot face orice. Dar cate dintre noi trebuie sa accepte experienta unei astfel de morti, cate dintre noi se pot resemna la gandul ca "se mai întampla"?

Femeile nasc acum la varste mai mature, cand sunt mai constiente de propriul ceas biologic, asa ca reactia la pierderea unei sarcini poate fi mai puternica. Sansele lor de a naste copii sanatosi scad pe masura ce înainteaza în varsta. Femeile se nasc cu 2 milioane de ovule din care doar 400 ar putea deveni o sansa de viata. Calitatea acestor ovule scade si de la 35 de ani în sus, declinul se accelereaza. De aceea numarul pierderilor de sarcina este mai mare. De aceea pot aparea probleme chiar daca bebelusul se naste la termen. Femeile se pot simti presate, fie ca e vorba de presiuni interioare sau din afara, sa încerce iarasi, poate prea curand. Nu îsi ofera o perioada de doliu, cu buna stiinta încalca termenele de 3 pana la 6 luni pauza înainte de o noua sarcina, prescrise de medici. Asta poate avea consecinte cum ar fi depresia post natala dupa o sarcina normala sau tensionarea relatiei cu partenerul. Femeile vor cauta întotdeauna un raspuns la întrebarea "DE CE?", si desi exista motive, rareori le sunt cunoscute. Durerea pierderii unei sarcini implica mai mult decat sa gasesti un raspuns la aceasta întrebare. Trebuie sa te obisnuiesi sa traiesti fara nici un raspuns.

Catharsis

Uneori pentru a va linisti, trebuie ca experientele care va provoaca durerea sa iasa la suprafata. Asta se poate face daca:

• Discutati despre ce simtiti
• Va exprimati prin arta, dans, muzica, scris, sau pur si simplu începeti un jurnal
• Va confruntati cu situatiile care pentru voi sunt dureroase (de exemplu, vizitati o prietena însarcinata sau care are un bebelus)

Catharsisul este similar cu deschiderea unei valve ce permite presiunii sa iasa. Sentimentele care va raman dupa catharsis pot fi mai usor îndurate.

Cum stim cand am plans destul?

Unii au spus ca au avut senzatia de pace interioara. Altii vorbesc despre dorinta de a se desprinde de trecut si de a merge mai departe. "Mai devreme sau mai tarziu vine o zi cand poti privi în urma si poti sa-ti spui: "nu mai sunt trista" sau "n-am mai simtit acel gol în mine de ceva vreme" sau "acum pot sa rad si sa privesc înainte fara sa ma simt vinovata", "acum pot sa ma gandesc si la altceva decat la pierderea noastra".

"Desi nu exista o linie clara, care sa spuna aici suferinta înceteaza, atunci cand îti permiti sa suferi si accepti ca e normal sa te doara, ajungi sa poti trai cu suferinta ta. Îmi amintesc foarte clar ca mult timp dupa ce am pierdut o sarcina, o remarca oarecare mi-a reamintit pierderea mea si am plans pana n-am mai putut. În acel moment am avut senzatia ca reactia mea nu a fost normala, pentru ca totul se petrecuse cu mult timp în urma. Dar acum stiu ca a fost momentul decisiv spre împacarea cu mine însami. Simteam ca ma spal de vina si de durere si ca umbrele ce ma bantuiau începeau sa se destrame. În cele din urma am ajuns la o stare în care amintirile fugare despre copilul meu erau bune si ma mangaiam cu ideea ca sufletul sau a continuat sa creasca dupa ce trupul meu nu i-a mai fost adapost. Îmi spuneam ca sufletul lui e fericit undeva, si într-un fel sau altul face înca parte din familie. Asa cum simt prezenta mamei mele la petrecerile de familie si în momentele mele grele, probabil ca pe langa ea e si sufletul copilului meu. Asa ca a da pace sufletului copilului meu nu mi s-a mai parut o tradare sau o negare a scurtei sale existente. Ea sau el vor fi întotdeauna o particica din noi, în amintirile noastre". Atunci cand veti simti ca ati plans destul, doliul dumneavoastra va fi încheiat. Dar va veti mai aminti de durere si deznadejdea v-ar mai putea cuprinde, mai ales în apropierea datei la care ar fi trebuit sa se nasca ori la împlinirea unui an de la pierderea sarcinii. Daca ati depasit cu adevarat perioada de doliu, aceste amintiri nu va vor mai coplesi.

Despre partenerii nostri

Pentru multe cupluri, durerea pierderii unei sarcini le afecteaza profund relatia. Este foarte important sa acceptam ideea ca poate partenerul nostru îsi va manifesta propria durere altfel decat noi. Explicatia acestui fapt consta în diferitele grade de atasament pe care parintii le au fata de copiii lor nenascuti. Daca veti privi în tabelul de mai jos, veti observa ca în lunile 2 si 3 de sarcina, mama este de trei ori mai atasata de bebelusul din burtica decat tatal. Aceasta diferenta se reflecta si în intensitatea durerii pe care fiecare dintre cei doi partneri o resimte.

"Pierderea sarcinii a avut un efect devastator asupra relatiei noastre. Sufeream amandoi dar eram atat de coplesiti de sentimentele noastre încat nu ne-am dat seama ca amandoi aveam nevoie de sprijin. Apoi ne-am acuzat reciproc de insensibilitate si de faptul ca nu ne intereseaza nevoile celuilalt. Ar fi trebuit sa vorbim mai mult."

Unele femei se asteapta ca partenerul lor sa fie în stare sa le ofere sprijin emotional. Nu este doar nerealist dar este o povara în plus pe umerii celuilalt. Este foarte important sa cereti ajutor de specialitate daca nu reusiti sa depasiti situatia. Problema dumneavoastra nu se va rezolva de la sine.

Relatii sexuale
În vreme ce unele femei abia asteapta sa îsi reia viata sexuala cat mai curand posibil, multe nu îsi doresc acest lucru. Exista o multime de motive, majoritatea au de a face cu atitudinea pe care o avem fata de o parte a corpului nostru care ne-a dezamagit si cu teama ca nu cumva tragedia sa se repete. Doctorii recomanda ca actele sexuale sa fie evitate cata vreme femeia înca are hemoragie, pentru ca exista riscuri mari de infectii.

Ce le spunem copiilor mai mari?

Multe cupluri refuza sa le spuna copiilor lor mai mari despre pierderea de sarcina, mai ales daca nu apucasera sa îi anunte ca vor mai avea un frate sau o sora. Totusi nu veti fi voi însiva si copiii îsi vor da seama ca probabil ceva nu e în regula. Trebuie sa le spunem despre pierderea de sarcina pentru ca:

• Trebuie sa înteleaga ca nu din vina lor suntem acum suparati
• Trebuie sa înteleaga ca aceasta experienta este normala si din pacate destul de des întalnita
• Trebuie sa fie pregatiti pentru eventualitatea in care sunteti nevoita sa va internati în spital sau aveti nevoie de o perioada de convalescenta
• Trebuie sa stie ca situatia nu este permanenta si ca lucrurile se vor reaseza la locul lor

Nu va fi usor. Fiti cinstiti, nu le oferiti jumatati de adevaruri sau fraze de genul: "am pierdut copilul" "copilul doarme" sau "Dumnezeu l-a chemat la el" sau "acum e într-un loc mai bun" . Aceste fraze sunt uneori confuze si pot fi interpretate gresit. Copiii s-ar putea autoînvinovati. Poate ca nu si-au dorit înca un frate sau au facut ceva ce nu trebuia si au senzatia ca e vina lor ca bebelusul a murit. Este important sa îi asigurati ca nimic din ce au facut nu a fost cauza pierderii dumneavoastra.

De asemenea, este important sa spuneti ceva mai bun decat: "bebelusul s-a îmbolnavit si doctorii nu au putut sa-l faca bine si a murit" pentru ca s-ar putea sa creada ca si ei vor muri în curand, daca se îmbolnavesc. Daca trebuie sa le explicati ce înseamna "a murit", le puteti spune ca nu se pot misca, nu pot plange si nimic nu mai poate sa le faca bine. Daca sunt destul de mari sa întrebe "de ce" spuneti-le ca uneori aceste lucruri se întampla si nu stiti nici dumneavoastra de ce. Daca vi s-a spus care este motivul pentru care bebelusul a murit, explicati-le în termeni cat mai simpli pe care sa îi înteleaga. Daca ati cerut o autopsie, spuneti-le ca doctorii încearca sa afle dar s-ar putea sa nu gaseasca un raspuns la aceasta întrebare.

S-ar putea sa fiti nevoiti sa repetati aceste informatii, pentru ca au nevoie de timp ca sa le înteleaga. Tineti-i la curent cu ce se întampla (daca organizati o ceremonie, dati-le voie sa participe) ca sa nu se simta exclusi. Multor femei le place sa creada ca bebelusul pierdut devine înger si poate ca aceasta ar putea fi o explicatie: sufletul le-a parasit trupul.

Daca pastrati amintiri ale sarcinii, dati-le voie si lor sa contribuie cu ceva: poate sa lase o jucarie în cutia în care le-ati pus, sau ajutati-i sa planteze o floare în gradina ori într-un ghiveci. Implicati-i cat de mult puteti. Astfel, se vor gandi la bebelusul pierdut ca la un membru al familiei.

Spuneti-le ce simtiti, ca sa stie ca au voie sa planga daca sunt tristi sau daca e ceva ce îi doare, si ca în aceeasi masura, un zambet sau un hohot de ras nu sunt interzise. Luati-i în brate ori de cate ori sunt tristi. Copiii traiesc la fel de multe emotii ca un adult. O sa va fie greu în special în aceste momente cand dumneavoastra însiva suferiti foarte tare dar este si un prilej de a întari relatia pe care o aveti cu copiii dumneavoastra. S-ar putea sa deveniti foarte protectoare cu copiii dumneavoastra dar nu va îngrijorati, aceasta tendinta va scadea pe masura ce durerea îsi va pierde din intensitate.

Daca aveti un copil sub trei ani:

Spuneti-i pur si simplu ca bebelusul a murit si ca mami si tati sunt tristi. Nu este vina lor. Desi înca nu înteleg conceptul de moarte, s-ar putea sa treaca printr-o perioada în care vor fi mai agitati, poate nu vor dormi noaptea si toate astea pentru ca ei percep durerea dumneavoastra.

De la trei la 6 ani

De la aceasta varsta copiii înteleg notiunea de moarte însa o percep ca pe o situatie temporara asa ca s-ar putea sa va întrebe cand vine bebelusul acasa. Aceasta este varsta la care îsi pot închipui ca e vina lor.

De la sase la noua ani

Acesti copii înteleg ca moartea este ceva definitiv si pot sa dezvolte o obsesie în legatura cu propria lor moarte sau cu cea a parintilor. Trebuie sa îi linistiti în permanenta dar aveti grija cum formulati promisiunea ca nu veti muri niciodata. Lor trebuie sa le oferiti mai multe informatii, inclusiv aceea ca bebelusul nu a murit de o moarte violenta (ceea ce unii copii ar putea presupune).

De la noua la doisprezece ani

Cei mai multi copii de aceasta varsta înteleg conceptul de "moarte" poate si pentru ca au vazut un animalut drag murind sau au asistat la înmormantarea unor membri ai familiei. Probabil îsi vor exprima propriile lor sentimente. Veti avea poate surpriza ca sunt în stare sa va consoleze ei pe dumneavoastra.

Adolescentii

Nu este o varsta la care sa trateze ideea de moarte cu usurinta. Sunt în perioada in care vor sa creada ca sunt în siguranta si moartea bebelusului poate fi o contradictie a acestei idei de siguranta. Poate ca le va fi mai usor sa discute cu un prieten de familie. Poate ca vor avea ei însisi nevoie de timp pentru a se obisnui cu ideea. Pot reactiona oricum: de la muzica data la maxim pana la stat afara prea tarziu în noapte. Chiar si ei au nevoie de o îmbratisare.
Explicati familiei si prietenilor, celor de la gradinita sau de la scoala, daca e necesar ca le-ati spus adevarul copiilor ca nimeni sa nu simta nevoia sa le explice ceva în plus. Dumneavoastra stiti mai bine cum reactioneaza copiii. Rugati-i pe cei din afara casei dumneavoastra sa va ajute sau pur si simplu sa nu mentioneze subiectul.

Daca prietenii dumneavoastra trec printr-o pierdere de sarcina au nevoie de ajutor.

Atunci cand ne oferim sa ajutam pe cineva sa depaseasca un astfel de moment, trebuie sa tinem cont ca acele persoane sunt într-o stare de soc si nu stiu de ce anume au nevoie. Obiectivul nostru trebuie sa fie acela de a-i încuraja sa-si exprime durerea si de a-i ajuta sa-si recapete stima de sine, chiar daca trebuie sa îsi recunoasca tristetea. Indiferent ce simt acele persoane, trebuie ca oamenii din jur sa le fie alaturi.

Ce puteti face:

Contactul este important. Vizitati-i daca puteti, daca nu, scrieti-le un mesaj sau dati-le un telefon. Au nevoie sa stie ca nu sunt singuri.
• Îmbratisati-va prietena.
• Trebuie sa întelegeti ca lacrimile sunt o reactie fireasca si nu trebuie sa o descurajati daca plange. Mai degraba oferiti-i un servetel.
• Lasati-o pe ea sa vorbeasa. Fiti partenerul de discutie care pune întrebarile si se concentreaza pe anumite puncte pentru a o ajuta sa vorbeasca despre ce simte. Uneori e destul doar sa ascultati.
• Spuneti-i ce simtiti în legatura cu pierderea ei si cat de rau va pare.
• Chiar daca reactia ei este alta decat cea pe care banuiti ca ati avea-o dumneavoastra, lasati-i dreptul sa reactioneze oricum.
• Întrebati-o ce simte si la ce se gandeste.
• Cand îl întrebati pe partenerul ei cum se mai simte ea, nu uitati sa-l întrebati si pe el cum se simte.
• Încurajati-o sa aiba rabdare si sa nu-si impuna sa uite mai curand decat e cazul. Pentru doliu e nevoie de timp.
• Amintiti-le ca au facut tot ce au putut si ca nu este vina lor.
• Doliul este un proces psihic foarte solicitant si probabil ca ea va simti nevoia sa doarma sau sa se odihneasca în timpul zilei. N-o deranjati în aceste momente, protejati-i linistea.
• Intensitatea durerii fluctueaza. Daca nu mai plange atat de mult poate e bine sa-i oferiti o schimbare de peisaj.
• Ajutati-o cu ceva practic: întindeti-i rufele sau puneti cumparaturile în frigider, invitati-o la masa.
• Puneti-i muzica, oferiti-i un masaj sau o plimbare la aer. Cand se va simti pregatita, scoteti-o la un film, la alegerea ei.
• Daca purtarea ei va îngrijoreaza foarte tare, întrebati un specialist. De regula însa, daca nu îsi face rau ei însasi ori altcuiva si daca nu distruge obiecte importante, nu e cazul sa va îngrijorati.

Ce sa NU faceti

Chiar daca ideea de doliu sau de durere va face sa nu va simtiti chiar în apele dumneavoastra, n-o ignorati. Se va intreba de ce nu va pasa ca i s-a întamplat o asemenea tragedie.

• Nu va imaginati ca pierderea unei sarcini este mai putin dureroasa decat a naste un copil mort sau a pierde un copil imediat dupa nastere. Adevarul este ca bebelusul ei tocmai a murit si nu conteaza în cate luni de sarcina era cand s-a întamplat asta.
• Nu va temeti ca o veti face sa planga. Nu ceea ce ati spus sau ati facut a suparat-o ci faptul ca si-a pierdut bebelusul. Permitandu-i sa planga în prezenta dumneavoastra o ajutati sa faca fata durerii.
• Nu confundati sprijinul emotional cu "hai sa te înveselesc". Durerea este o emotie foarte puternica si nu trebuie reprimata ci consumata.
• Nu afisati un zambet luminos.
• Nu va simtiti obligati sa vorbiti. Nu e nimic în neregula cu a tacea. Puteti avea un moment linistit cu un bun prieten.
• Nu-i judecati emotiile sau reactiile. Oamenii îndurerati au deseori reactii ciudate care nu le sunt specifice. Lucrurile vor reintra în normal pana la urma si va va fi recunoscatoare ca i-ati fost alaturi.
• Nu va faceti socotelile asupra perioadei în care vi se pare dumneavoastra ca ar trebui sa-si revina. Pierderea unui copil este una dintre cele mai dificile experiente de viata si intensitatea durerii ei este socanta chiar si pentru ea însasi.
• Nu presupuneti ca de la sine înteles ca urmeaza o noua sarcina.
• N-o scutiti de toate îndatoririle casnice. Desi e o intentie laudabila, are nevoie sa se simta capabila si utila.
• Nu-i oferiti platitudini de genul: "Esti tanara, puteti încerca din nou" sau "Uneori natura are metodele ei de a scapa de un bebelus imperfect". Tratati aceasta situatie ca pe orice alta moarte.
• Nu spuneti "noroc ca mai are alti copii" – durerea ei este legata de bebelusul pierdut si ceilalti copii nu pot compensa aceasta pierdere.
• Nu uitati ca si copiii ei au pierdut un frate si e normal sa reactioneze cumva la aceasta pierdere.
• Nu va simtiti vinovat(a) daca asteptati un copil. Iertati-o daca devine rece si retrasa. E felul ei de a se obisnui cu ideea.
• Nu va ascundeti copiii de ea. Trebuie sa ajunga sa accepte ideea ca altii au copii.
• N-o întrebati ce mai face doar din obligatie, pentru ca veti fi nevoiti sa-i ascultati raspunsul pana la capat.

Sapte fraze utile

• "Îmi pare tare rau ca ai pierdut sarcina." - sunt cuvinte simple dar înseamna foarte mult mai ales daca apoi îi dati voie celui sau celei careia va adresati sa vorbeasca mai departe, sau îi respectati pur si simplu tacerea.
• "Stiu cat de mult ti-ai dorit acest copil" - prin aceste cuvinte aratati ca va dati seama ca prietenii vostri au pierdut ceva pretios. Îi si invitati sa spuna mai multe.
• "Plansul îti face bine" – poate sa sune ca o replica din film dar în felul acesta îi asigurati ca nu îi judecati pentru lacrimile si tristetea lor.
• "Pot sa te sun saptamana viitoare sa vad ce mai faci?" - de multe ori oamenii îsi exprima simpatia doar la început apoi nimeni nu mai vorbeste despre aceasta pierdere. Va puteti astepta ca parintii sa sufere luni întregi asa ca ideea ca sprijinul vostru e de lunga durata poate sa-i mangaie.
• "Ma întrebam cum te mai simti" – ajuta sa ai ocazia sa vorbesti despre ce ti s-a întamplat chiar daca a trecut mult timp de atunci. Parintii nu uita niciodata pierderea unei sarcini.
• "Nici nu stiu ce sa-ti spun" – este important sa fiti sinceri si este un semn ca sunteti dispusi sa ascultati.
• "Cred ca ti-e tare greu dupa ce ati trecut prin atatea tratamente."

Sapte fraze pe care sa NU le spuneti:

• "Lasa ca faceti altul" – faptul ca stii ca poti face alt copil nu te ajuta. Acest cuplu nu dorea un copil oarecare, îsi doreau ACEL copil. Înainte sa se poata gandi la alt copil, au nevoie sa-l jeleasca pe cel pierdut. Odata cu sarcina si-au pierdut si sperantele si visele.
• "Probabil ca era ceva în neregula cu bebelusul, natura are mijloacele ei de selectie" - probabil ca e adevarat dar nu e ceva ce îti face placere sa auzi. Ei vor sa creada ca era un copil perfect, si pe acel copil perfect îl plang.
• "Asa a vrut Dumnezeu" – unii cred asta altii nu. Indiferent de circumstante, situatia este disperata si trista. În loc sa începeti o dezbatere teologica, mai bine îi consolati pe parinti.
• "Bine ca nu ai apucat sa te atasezi de el, ar fi fost si mai îngrozitor daca se întampla mai tarziu" – minimalizarea unei pierderi de sarcina nu ajuta. Nu conteaza cate saptamani de sarcina au fost, ci cat de atasati erau deja parintii de acel bebelus pierdut.
• "Stiu ce simti" – aceasta afirmatie poate parea aroganta chiar daca ati fost dumneavoastra însiva în aceasta pozitie, pentru ca fiecare are modul lui de a reactiona.
• "Înca nu era un bebelus" – parintii ar putea sa nu fie de acord cu asta. Daca nu era un bebelus ce era? Pentru ei acel bebelus era real si pierderea îi doare.
• "Sunteti tineri, mai aveti timp. Daca nu v-ati încapatana atata sa aveti un copil, s-ar întampla pur si simplu"

Daca nici una din aceste fraze nu vi se pare utila sau potrivita, spuneti orice si fiti pregatiti sa-i ascultati. Cel mai greu e ca oamenii sa nu spuna nimic, poate mai greu de suportat decat un comentariu insensibil.

(Cele sapte fraze utile si cele sapte care nu trebuie folosite niciodata ne-au fost puse la dispozitie prin bunavointa Grupului de Suport în cazul unei pierderi de sarcina din Wellington, NZ)

Text tradus de Andreea Demirgian si Alexandra Iordanescu si postat pe Despre Copii