Cadrele medicale

Parintii sunt profund afectati de tratamentul pe care il primesc de la cadrele medicale ce-i au in grija.

Din nefericire, unele cadre medicale nu stiu cum sa ii ajute parintii indurerati.

Studiul acestei dureri nu este inclus in mod obligatoriu in instruirea medicilor, iar moartea nu este o situatie obisnuita in practica obstetricala si pediatrica.
Asa cum parintii pot avea sentimentul esecului dupa moartea copilului lor, asa si medicii pot sa se simta neajutorati. Acest sentiment de esec reciproc poate face ca medicul si parintii sa se simta ciudat unii fata de ceilalti.

Insa atunci cand mamele/parintii sunt tratati cu caldura si empatie, ei sunt ajutati de sentimentul ca exista cineva caruia ii pasa cu adevarat. Parintii sunt sensibilizati de catre cei care impart o lacrima cu ei si le inteleg suferinta.

Orice sprijin emotional care le creeaza sentimentul ca sunt intelesi poate ajuta.

Cand cadrele medicale arata compasiune

Cele mai intalnite plangeri, ale parintilor carora le-a murit copilul, sunt:
1. "Regret ca nu mi-am vazut si ca nu mi-am tinut copilul in brate...”
2. "Nu am deloc sau indeajuns de multe poze... "
3. "Cei din jur m-au ignorat...."
4. "Nu am stiut ce optiuni si ce drepturi am...Nimeni nu mi-a spus ca as fi putut sa..."

Nu sunt cuvinte care sa stearga durerea . Dar aceste mame, acesti parinti pot fi ajutati de atentia speciala pe care o primesc: disponibilitatea doctorului de a ii asculta si de a fi langa ei, atingerea blanda a moasei sau orice alte aranjamente speciale facute pentru ei. Ingrijitorii ii pot ajuta, de asemenea, oferindu-le documentatie, strangand informatii despre case funerare sau sensibilizandu-i pe altii despre situatia speciala a acestora. Fiecare gest mic care salveaza momentele de durere poate face diferenta.

"Preotul, lucratorul social, doctorii si asistentele tot veneau sa ma verifice si cred ca a fost de ajutor pentru ca m-au facut sa ma gandesc "ei bine, cand ai un copil viu ei vin sa vada ce faci, cum e bebelusul, dar daca ai unul mort, nu te lasa pe dinafara. Te trateaza uman." – Martina

"Asistenta a plans cu mine. E mare lucru ca cineva sa iti inteleaga sentimentele, cand toti ceilalti incearca doar sa te faca sa te simti mai bine. Femeia aceasta minunata plangea si imi spunea ca am motiv bun sa plang. Nu a incercat sa ma faca sa ma opresc. Nu se grabea. S-a comportat ca o persoana care chiar era trista ca mi s-a intamplat asta si nu-i era frica de ceea ce urma sa fac eu. Puteam fi isterica si totul era ok. "– Sarah

"Doctorul nostru a fost alaturi de noi in mai multe moduri. Era deosebit de sensibil. Cand am mers la el in birou, la doar cateva zile dupa ce a murit Megan, a spus "vreau sa va vorbesc despre partea emotionala" si ne-a explicat la ce ne puteam astepta sa simtim. Si a fost foarte deschis in legatura cu propriile sale sentimente. Imi amintesc cum plangea in noaptea in care am nascut si spunea cat de greu i-a fost,  despre motivul care l-a determinat sa devina obstetrician - acela ca doreste sa poate aduce viata si nu sa aiba de-a face cu moartea." – Jessie

"Au facut lucruri care sa ma faca sa ma simt bine, dar si ca sa stau departe de maternitate. Desi nu aveau facilitati la acel etaj, m-au mutat intr-un salon indepartat de cel in care erau mamele cu bebelusii lor. Faptul ca vedeai ca intradevar le pasa a fost foarte important. Ai nevoie sa simti ca esti important si nu doar un alt pacient." Bryn

"Asistenta sociala de la spital a fost atat de amabila, era deschisa sa ne asculte si dornica sa ne ajute. Nu stiam de unde sa incepem, cum sa il ingropam si astfel de lucruri. Niciodata nu a fost nevoie sa ne descurcam cu altfel de lucruri, iar ea ne-a ajutat pe parcursul intregului proces. A dat telefoane si a gasit preturi pentru diferite lucruri. Stiti, sunt atatea la care trebuie sa te gandesti. Ne-a facut sa constientizam faptul ca trebuie sa ne gandim la costuri si ca nu trebuie sa ne simtim vinovati pentru situatia aceasta."-Kelly

Onestitatea din partea personalului medical este la fel de importanta ca si empatia, sensibilitatea si caldura. Ar trebui sa afli ce se intampla si sa ti se spuna adevarul despre prognoza copilului tau. Daca doctorul pare surprins, e de dorit mai mult o nesiguranta exprimata decat raspunsuri false si asigurari. Sa fii pregatit pentru ce e mai rau este mult mai bine decat sa fii prins nepregatit.

"Doctorul meu a fost foarte bun in timpul travaliului, precum si imediat dupa nastere, m-a informat tot timpul ce se intampla si care erau riscurile precum si care erau optiunile si ce ne sugera el. Mai tarziu a petrecut mult timp explicandu-ne unele dintre cele mai delicate si filozofice probleme legate de un copil care este dependent de masini pentru a supravietui. A fost foarte deschis, direct si de ajutor." - Sophie

"Obstetricianul meu a fost deschis si sincer. A fost si trist, dar lucrul acesta a fost de ajutor. Atunci cand a venit, in a doua noapte - de abia se intorsese de la spital unde vazuse copilul – a intrat in camera, s-a prabusit in scaun si si-a ingropat fata in maini, apoi a spus  "Stii, nu prea stiu ce sa iti spun". Am apreciat faptul ca nu a venit cu o dizertatie lunga . Pur si simplu nu stia ce sa spuna si acea sinceritate a fost draguta. S-a purtat trist si eu chiar doream ca toata lumea sa fie trista." - Sarah

"Simteam ca practic nimeni nu era inclinat spre ideea de a se confrunta cu moartea. Nici unul dintre ei nu putea admite asta pe moment. Tot incercam sa aflu cat de grava este situatia, pediatrul tot vorbea cu mine si imi spunea "Stii, lucrurile nu sunt prea bune", dar era singura persoana care o spunea si care incerca sa ma ajute sa ma pregatesc pentru ce este mai rau. Mi se parea ca toata lumea nega problema chiar mai mult decat mine. Sunt foarte suparata pe faptul ca ceilalti doctori nu au fost cinstiti cu mine." - Liza

Daca personalul medical iti intoarce spatele

Parintii sunt extrem de impresionabili dupa ce un copil moare. Daca medicii si asistentele va trateaza ca si cum moartea copilului este nesemnificativa s-ar putea sa ajungeti chiar in situatia in care sa va intrebati daca au dreptate. Daca sunteti tratati cu indiferenta sau evaziv s-ar putea sa va simti ca si cum nu aveti dreptul la informatie. S-ar putea sa va intrebati daca ati facut ceva gresit care i-a determinat pe medici si pe asistente sa fie agresivi si prea ocupati ca sa va asculte sau prea indiferenti pentru a va impartasi durerea.

Laurel a nascut prematur un copil intr-un spital, dar nici un medic nu se afla cu ea in salon in acel moment. Dupa nastere o asistenta a venit, a luat fatul fara sa vorbeasca cu Laurel si fara sa ii arate copilul. Asistentele au continuat sa o evite pana in momentul externarii.

Analizand evenimentele din trecut, Laurel si-a dat seama ca i-a luat mult timp pana sa simta durerea cauzata de pierdere din cauza lipsei de sprijin a cadrelor medicale. "Am mers acasa simtandu-ma ca o ciudata pentru ca nimeni nu vroia sa vorbeasca cu mine.", a explicat aceasta. "Cei din spital au incercat sa faca totul sa dispara. Simteam ca trebuia sa fac si eu acelasi lucru, sa fac totul sa dispara."

"Doctorul meu spunea expresii precum 'produsii de conceptie' sau 'fii fericita ca s-a intamplat asa devreme, de abia ramasesei insarcinata!' Nu imi puteam crede urechilor. De abia eram gravida? Copilul meu murise si el imi spunea astfel de lucruri." -Mariko

"Imediat dupa ce intrasem in travaliu la 24 de saptamani am semnat o hartie in care declaram ca nu vrem ca fetita noastra sa fie resuscitata daca se nastea fara viata. Apoi medicul a spus "inteleg ca nu vrei ca fetita voastra sa fie resuscitata" , ca si cum ne acuza ca nu vrem ca fetita noastra sa traiasca." - Elaine

"L-am vazut pe medicul meu stand in picioare sprijinit de un perete si mi-am dat seama ca simtea o anumita durere, dar parca nu era capabil sa o imparta cu mine. Intotdeauna am simtit ca daca ar fi reusit sa imparta acea durere cu mine totul mi-ar fi fost mai usor." - Liza

Este posibil sa respingi atitudinea rece, rezervata a medicului tau. Charlie isi aduce aminte: "era vorba de sotia mea si de fetita mea Kimberlie, iar medicii se uitau ca la un alt caz fascinant". Jessie isi aduce aminte: "doctorul continua sa declare "deces fetal". Mi se parea ca nu poate pronunta "copil mort". Asta chiar m-a deranjat." Rayleen simtea ca atitudinea clinica ii leza demnitatea: "intra in incapere si iti fac absolut orice vor, ca si cum corpul tau le apartine, dar nu te intreaba nimeni, cum te simti".

Simptomele care dureaza mai multe luni fara vreo schimbare in bine pot indica faptul ca mamele raman blocate in suferinta. Acest lucru se intampla in cazul in care nu au reusit sa isi ia bun ramas de la copilas si sa isi exprime suferinta. Pot fi  chiar surprinse de faptul ca aceste simptome au de-a face cu pierderea sarcinii deoarece ele si-au reprimat gandurile si trairile. De aceea, este extrem de important sa primeasca sprijin emotional imediat, respectiv din partea cadrelor medicale cu care vin primele, in contact!