Mesaje de la dumneavoastră

Buna tuturor mamicilo de ingerasi!!! Eu ma numesc georgiana am 22 de ani si vreau sa va spun ca ce se intamla in spitalele din ziua de azi e o adevarata macelarie! In ianuarie 2009 miam luat un test de sarcina imi intarziase o saptamana si ceva testul iesise pozitiv asta se intampla pe la ora 13 iar seara pe la ora 21 apare prima sangerare soacramea mia spus stai linistita k tea insemnat eu a crezuto ce am zis e femeie batrana stie ce zice in seara aia nu mia mai curs nimic a doua zi a inceput iar am plecat la spital la polizu bucuresti mau consultata si miau spus sa vin maine sa ma internese pentru ca am pirdut copilu asa am facut a doua zi dimineata eram acolo mau internat mau chiuretata adoua zi si mau externat in aceeasi zi imi daduse sa iau augumentin si inca ceva sa ma spal cu irigatoru am ajuns acasa asa am facut......dupa doua saptamani mi sa facut rau bineinteles k in alea 2 saptamani mama dus la control si knd mi sa facut rau mi sa spus k am sarcia extrauterina si k o sa ma interneze vroiau sa imi faca timp de 2 saptamani niste injectii care se fac la oameni care au cancer pt ca ziceau k poate se dezlipeste copilul si ma poate chiureta iar bineintes k nu am acceptata asa ceva am semnat pe rpopria raspundere k nu vreau sa ma internez si am plecat a doua zi mam dus la maternitataea bucur la un doctor foarte bun si mia sp asa dak iti faceai acele injectii ajungeai in scaunul cu rotile asa k mai bn te operez k deja sarcina extrauterina a avansat si vedem dupa ce mai e........mam operat a doua zi pt k deja extrauterina se sparsese si puteam da in septicemie dupa operatie doctorul mia sp asa daca vrei neaparat copil de acum incearca peste 10 ani pt ca acum daca vei mai incerca tot asa vei pati si daca te mai operez odata iti scot si trompa cealalta si nu mai poti face copii normal knd am auzit mama speriat....in scurt timp mam intors la munca in noiembrie in acelasi an mam operat iar dar nu miau scos trompa pt k mam dus mai din timp si au putut salva macar ceva asta a fost ....din nou la munca in urmatorul an mam internat iar pt un control de rutina acolo am intalnit o fata care era insarcinata dar nu il vroia dar nici avort nu facea deci vroia sa il nasca si sa il lase la centrul de plasament iar eu din vorba in vorba iam sp sa imi dea mie bebelusul k eu nu cred k mai am sanse a fost de acord mia sp k decat sa il lase la centrul de plasament mai bn il stie la mn sotul meu a fost de acord pt k ma iubeste mult si nu vroia sa se desparta de mn pt k parintii lui au spus dak e stearpa LASO ITI gASESTI TU ALTA CARE SA FACA COPII iar el nu avrut nici in ruptul capului ........am fost alaturi de aceea fata pana a nascut 2 septembrie 2010 la nastere am facut acte tot iar azi am o minunatie de fata are un an si patru luni dar imi face fiecare zi frumoasa daia va sp k si adoptarea unui copil e o solutie si eu am plans dupa cei 3 bebelusi ai mei si inca mai plang dar fetita mea ruxandra imi face fericita fiecare clipa! Ganditiva k poate e o solutie pt mamicile care nu mai pot face copii! va sarutam cu drag georgiana si ruxandra

Sunt Mihaela, am 36 ani, sunt psiholog. Sunt mama de 2 copii. Unul este langa mine, Luca un nazdravan minunat nascut in 2008 si unul care nu este cu mine, Ilinca- ingeras plecat din lumea asta in 2011. La amandoi am dus sarcina peste 40 de saptamani cu cateva zile. Ambele sarcini fara probleme. In ajunul nasterii Ilincai i s-a oprit inimioara. A fost bolnavioara, fapt care nu a fost depistat la analizele medicale (sange, doppler). Diagnosticul la autopsie a fost pneumonie. Nimeni nu mi-a putut explica cum, cata vreme starea mea a fost buna. Am muncit pana in ultima zi. Va scriu acum, la un an de la nasterea Ilincai. Azi e 9 ianuarie 2012, iar pe Ilinca am nascut-o in 12 ianuarie 2011. Seara am simtit-o, iar dimineata la 5 m-am trezit in travaliu. Pe travaliu, acum, nu-mi amintesc daca am mai simtit-o, pentru ca asa parea. Pe la 11 dimineata, cand am stiut ca se apropie momentul nasterii, din frecventa contractiilor, am plecat la spital (la o clinica particulara din orasul in care locuim). M-a pus pe masa, eram dilatata 2. La ecograful 2D nu i-a gasit inimioara. M-au mutat la 3D. Intre cele 2 sali am plutit, eram intr-o lume ireala. La examinarea 3 D a picat cerul pe mine… inimioara Ilincai se oprise! M-au trimis la spitalul municipal… din considerente administrative (!). La ora 13 am nascut-o pe Ilinca. O fetita frumoasa, bine dezvoltata. N-am avut puterea s-o tin in brate. Sunt OK si cu asta, stiu ca ma intelege, am fost slaba. Cred ca am ramas om pentru ca-l aveam pe Luca, puiutul care ma astepta acasa. Stiu sfaturile “Uita!”, “Nu te mai gandi!”, “Lasa ca vine altul!”. Sunt cele mai neinspirate sfaturi care pot fi date unei mame de ingeras. E untimul lucru care vreau sa-l fac… cel de a o uita pe Ilinca. Sunt mama de 2 copii iar daca va fi sa mai vina unul, acesta va fi al treilea. Sunt bine, mi-am regasit echilibrul, m-am maturizat mult in perioada asta, am integrat evenimentul meu de viata in realitatea mea. Vorbesc zilnic cu Ilinca, ii transmit c-o iubesc si daca nu este langa mine. Sunt convinsa ca-i este bine si conform credintei, o sa ne intalnim odata pentru eternitate. Pana atunci, avem momentul nostru zilnic. Va scriu pentru ca sunt convinsa ca e greu, daca nu imposibil, ca cineva care nu a trecut prin asta sa inteleaga ceea ce simte o mama de inger! Si cred ca trebuie sa scot cat pozitiv pot din negativul evident.

curand dupa casatorie am aflat ca sunt mamica si la o saptamana sarcina era oprita din evolutie..dupa 2 zile eram acasa fara bebe...apoi am visat o fetita cu ochii mari ,pe care am intrebat-o parca cu dojana" ce ai facut, mama?" . multa durere am vazut in spital... De ce se intampla..nu stiu. Stiu ca am vorbit cu duhovnicul meu si 1 an m-a oprit de la sf impartasanie. Poate nu ma credeti dar m-am simtit bine avand un mic canon...mi se linistea inima , nu a fost o pedeapsa , ci o mangaiere. Spunea o mamica de faptul ce e sensibila la copii mici. Eu am fost mai rau. Nu m-am deschis catre fiul meu- care a urmat-decat dupa ce am aflat ca e pe drum al 2lea.Consider ca e ingrozitor sa fii mama de ingeras singura... cand eram in spital cea mai mare mangaiere a fost dragostea sotului meu... am vazut mame de ingeri scufundate in durerea lor...am vazut si tatii ..ei m-au impresionat mult..ei faceau totul, vorbeau , stabileau, cerecetau, alergau,dupa acte , si veneau la sotioara lor intreband-o" ce sa mai fac". Am intalnit o mamica care imi spunea" eu sunt cea care sufera, nu el". Cumplit. iar el tremura tot si gura ii statea a plans. Va iubesc ptr curajul vostru . In timp ce eu imi pierdusem micul pui si o alata mamica pe al 2 sau al 3, o isteata a venit la chiuretaj, falindu-se" gata, l-am dat afara, prea mult trei.." ptiu!

Vineri se fac 6 saptamani de cand ingerasul meu scump nu mai este langa mine. Am avut o sarcina fara probleme, cu toate analizele facute si iesite bine, cu ecografe lunare, intr-un cuvant totul era in regula. Pe 3 noiembrie 2011 am fost la ultimul ecograf sa vedem daca este totul bine si pentru programare pentru ca aveam deja 38 saptamani si trebuia sa fac cezariana deoarece avea cordonul infasurat de gat. A doua zi am nascut un ingeras frumos de 3.200 si 50 cm perfect sanatos (asa m-i s-a spus). Nu am apucat sa-l vad decat de 2 ori pentru ca l-au transferat la alt spital deoarece mi-au zis ca are probleme cu respiratia si ei nu au nu stiu ce aparat si pe mine nu m-au lasat sa plec cu el pt ca mi-au zis ca o sa-l aduca inapoi. A 3-a zi m-au anuntat ca nu mai este, ca ingerasul meu a murit. Cauza adevarata nici pana acum nu o stiu. Mi-au zis ca a luat o bacterie numita citrobacter care i-a produs o infectie puternica si el fiind foarte mic nu a facut fata la nici un antibiotic. Peste 10 zile cand am fost sa-mi scoata firele doctorul meu ginecolog mi-a spus ca aceasta bacterie a fost la mine in corp si s-a transmis si la el,ca nu iasa la nici o analiza si ca daca nu ma tratez data viitoare o sa patesc acelasi lucru. Intrebarea mea este cum si-au dat seama de diagnostic daca ei spun ca nu iasa la nici o analiza? Am citit pe internet ca aceasta bacterie este cel mai des intalnita in mediile interspitalicesti inclusiv pe mainile personalului medical si ca se descopera prin urina si sange. Nu stiu ce sa cred dar sufletul imi spune ca a luat aceasta bacterie din acel nenorocit de spital. Numai Dumnezeu stie ce s-a intamplat cu adevarat, de ce ingerasul meu a plecat in ceruri.

........din nefericire....am o poveste la fel de trista ca a foarte multor persoane de pe aceasta pagina......am cititi mesajele tuturor, inclusiv "povestea " Biancai si......parca este povestea mea.....acum 2 saptamani inikioara Sofiei a incetat sa mai bata, o doream atat de mult......dar se pare ca planurile ei s-au schimbat si ...ne-a parasit....si ma doare.....si mi-e dor.....si....cel mai mult regret ca nu am vrut sa o vad......si ......daca as fi gasit ceste mesaje ale voastre mai inainte .....nimeni nu mi-a spus cat voi regreta daca refuz sa o vad....dimpotriva, m-au incurajat sa nu o fac.......adorm plangand...ma trezesc plangand.....doare...doare si..nimeni nu ma intelege...toti vin cu aceeasi placa......" trece, esti tanara, o sa ai alti copii, o sa vezi, o sa o uiti...."..cum sa uiti?????e copilul meu....a crescut 7 luni in mine....poti uita ?????ii simteam miscarile...imi e atat de dor de ele.....imi e atat de dor de ea.....in fiecare dimineata cand rasare soarele ma gandesc ca ea a facut sa rasara atat de frumos.....si........ prietenii ma evita toti...nu au dat un telefon, n-au venit sa ma vada..........de ce????oare.....asa se arata adevarata prietenie????????este atat de greu....si .........nu mai pot continua......voi reveni la voi dragele mele prietene...aici gasim putina alinare...... va multumesc!!!!!

Numele meu este Melania , economist si sunt mama unei fetite ingeras de 2 ani Taisia, care a plecat la Cer acum 2 saptamani. Doresc foarte mult sa ma alatur acestei organizatii in speranta ca voi putea ajuta mamicile de ingeri ca au si vor avea nevoie de ajutor. Daca ma puteti ajuta cu informatii despre cum pot participa la voluntariat sau cum ma pot implica in aceasta campanie, va rog din suflet sa nu ezitati sa ma informati. Multumesc din suflet. Melania

stiam de voi,citisem,va compatimeam,insa doar atat.acum stiu din pacate ce simtiti voi,mamicile de ingeri,pentru ca sunt si eu una dintre voi.au trecut doar cateva zile de cand l-am nascut pe ingerasul meu...mort.a fost o sarcina fara probleme,un copil dorit si iubit de amandoi chiar inainte de a se naste.sotul meu il alinta"papusica mea",ii vorbeam,ma rugam sa se nasca si sa creasca sanatos,insa nu a fost asa.am dorit sa nasc normal,totul era ok.cu doua zile inainte sa nasc am fost la control,amandoi,totul era ok,dr imi spusese ca in cateva zile o sa se declanseze nasterea,ne am plimbat,era frumos afara.am stat acasa o zi si apoi a doua zi dis de dimineata m-au luat durerile,nu stiam daca sunt sau nu contractii.l-am sunat pe medic,mi-a zis sa vin la spital.am plecat cu sotul fiind totodata emotionata si speriata de ceea ce va urma.si am ajuns,dr m-a controlat,mi-a spus ca da,azi nasc,si cand mi-a facut eco,mi-a spus ca nu aude inimioara.s-au uitat doi medici pe toate partile in fel si chip,nimic...trebuia sa nasc un bebe mort,si dr meu era fara cuvinte...dupa cateva ore de dureri in care sotul meu statea si ma tinea de mana si soacra mea plangea caci ma chinuiam si nu ma putem bucura de el,l-am nascut.era frumos,avea parul negru,semana cu mine...un motiv exact pentru care a murit nu se stie.la analizele facute mie,la autopsie nu a iesit nimic suspect.pur si simplu nu a avut zle de la d-zeu...medicul si asistentele s-au purtat cu mine exemplar,i-a parut si lui rau,a zis ca data viitoare vom face n analize,luna de luna daca e nevoie...nu am ce sa-i reprosez lui,s-a dovedit a fi om,s-a interesat de mine.l-am inmormantat pe puiul meu,efe,caci asa trebuia sa-l cheme,ma simt acum pustie...ii multumesc lui d-zeu pentru sotul meu care mi-a fost alaturi si incearca sa-mi dea putere.cu ajutorul celui de sus vom incerca sa o luam de la inceput...

a trcur un an de cand florian puu meu a devenit ingeras ,mie greu inca nu lam uitat il visez aproape mereu ,mi dor de el nu mia ramas decat sal caut la mormint acolo imi mai alin doru de el iam facut mormintu cu ingers ,baloane leduri sa aiba lumina mereu ,pt ca se ruga mereu cumpar ingeras si iconite pe magnet si i le pun , sub o masca in aparente imi ascund durerea pt el ............

sunt mama unei fetite mult dorite de ambii parinti. venind pe lume dupa ce fetita mi-a implinit un an si o luna asa-zisul tatic ne-a parasit pentru o alta femeie. acum el s-a recasatorit cu aceasta .nu am sa inteleg cum poate un om sa-si lase copilul lui si sa creasca alt copil ,iar pe al lui sa-l viziteze din cand in cand si atunci parca este presat de timp(iar copilasul lui sa-i spuna mai stai tati, te iubesc tati) e strigator la cer, viata este nedereapta,foarte nedreapta.

Sufar in tacere de 5 ani de cand mi-a murit fetita mea scumpa,dupa ce a suferit luni de zile de-o boala descoperita prea tarziu la stomacel.Of ,cat de mult sufar,cat de mult as vrea sa intorc timpul si sa-mi dau seama la timp ca puiutul meu sufera de ceva,grav,cat de mult as vrea sa nu fi ascultat sfatul asa zisului medic de familie care mi-a ruinat sanatatea ingerasului meu.Dar toate acestea nu le pot face iar acum am ramas singura,cu inima amara,plina de durere.Azi ar fi trebuit sa implineasca 5 ani,sa mergem la gradi,sa o vad crescand,alaturi de mn.Mi-e atat de dor de tine ingerasul meu,atat de dor...ca as plange in continuu,chiar si dupa 5 ani.Se spune ca timpul vindeca durerea,nu-i adevarat! Doar o ascunde dupa perdeaua uitarii,care-i atat de subtire...Fiti totusi puternice ,dragi mamici,pentru ingerasul vostru,care daca v-ar vedea triste,s-ar intrista si ei!Asta incerc si eu !

Am o fetita pe nume Ion Iris Mihaela acum in varsta de 3 luni la 4 saptamani a fot diagnosticata cu retinopatie de prematuritate posterior agresiva boala + (dezlipire de retina).are nevoie de o intrventie in USA la Detroit unde o echipa de medici ii va injecta un gaz in ochisori,sau in China pentru un tranasplant de celule stem despre transplant am aflat acum cateva zile si tind sa cred cava avea mai mult succespentru aceasta avem nevoie de 30.000$, si am vrea sa ne ajutati sa-i strangem. Va multumim Acesta e blogul fetitei noastre:http://wwwiris-retinopatie.blogspot.com/2011/07/ajutati-ma-sa-nu-cresc-in-intuneric.html?spref=fb Va multumim inca o data

ami pare rau sa aud ce se antanpla an tara noastra as vre sa spun cami pare nespus de rau dar trebuie sa trecem peste toate gand la dumnezeu si tot anainte .A.s vrea sa stiu si eu cum sa fac analizele pentru sarcina sant bugetara si salariile foarte mici numi permit ,mai am o fetita de trei ani si 6 luni.Am mai pierdut 2 sarcini si sunt si la aceasta speriata mi se deschide colul si nu pot tine sarcina miau dat o serie de analize si costa 21000 de unde bani datimi si mie un sfat

buna seara dragele mele.multumesc ca am fost primita cu atata caldura in randurile voastre.din fericire eu nu sunt mamica de inger,dar am un inger de fetita pe pamant,andreea-florina,care pe 15 iunie va implini 17 ani.am intrat intamplator pe emma,dar povestile voastre m-au cutremurat si m-au facut sa plang pentru voi si copilasii vostri.nu pot sa cred ca inca mai sunt oameni care judeca parintii ca-si plang copii,nascuti sau nenascuti.ma bucur pentru voi ca a-ti depasit cumva momentele acelea foarte grele si ma intreb daca eu as fi reusit.mi-am dorit atat de mult fetita incat nu sunt sigura ca as fi putut sa trec peste asa ceva.ma doare ingrozitor durerea voastra,va citesc povestile si plang si as dori din tot sufletul ca nici un parinte sa nu treaca prin asa ceva,dar din nefericire sunt in continuare tragedii.va pup si va doresc multa putere sa mergeti mai departe.

Imi e foarte greu sa povestesc.....a fost o zi ingrozitoare. Copilul meu perfect sanatos nu mai e. Era o fetita minunata,vesela,zburdalnica. Tot timpul era catarata pe cele mai inalte locuri. In acea zi ,29 aprilie 2011, se juca in curte. O barna mare din lemn s-a rostogolit peste ea.........si a facut stop respirator. Dupa 7 zile de spitalizare este declarata in moarte celebrala iar peste alte 5 zile a plecat........si m-a lasat socata,pustiita,nu-mi venea sa cred.........imi imaginam ca ma voi trezi dimineata si totul va reveni la normal..........dar nu e asa....zilele trec si ea e plecata........... Am iubit-o ata de mult! E o durere ingrozitoare,sufocanta! As vrea s-o strang in brate,s-o pup!Peste putin timp implinea 4 ani! Dar s-a dus, intre ingeri!

Pe 10 Martie 2011 am nacut-o pe mult iubita si asteptata noastra micuta Sarah. Mai am o fetita de 8 ani si pentru mine gandul de a mai avea un coplas il tot amanam din cauza fricii de a naste din nou cu toate ca pe prima am nascut-o f repede- 30 min. Dupa 7 ani am hotarat impreuna cu sotul meu sa avem al doilea copil. Din prima clipa am stiut ca sunt insarcinata, ca femeie simti ca ceva este diferit, testul apoi a confirmat sarcina. A urmat un timp de controale medicale regulate, toate analizele facute la timp chiar daca au costat mult, morfologie fetala si tot...In a 8-a luna doctorul meu a vazut ca fetita are burtica putin mai mare decat normal dar cum toate de altfel aratau bine iar la morfologie nu aparuse nimic suspect nu era ceva de ingrijorat. DPN era 1 sau 2 Aprilie...insa pe 10 Martie au pornit contractiile si cand erau din 8 in 8 min am plecat la spital. M-a consultat dr meu si ne-a zis cu un zambet mie si sotului meu ca astazi nastem. Sotul meu trebuia sa asiste la nastere dar s-a intamplat ca chiar in ziua aceea nu se putea, camera cu o singura masa de nastere era in renovare...merg sa-mi faca toaleta apoi sus la sala de nasteri. Travaliul scurt si dupa o ora si 10 min asa ca la ora 14:45, scumpica mea mult asteptata s-a nascut cu 3.300g si 51 cm. Imi dau seama ca nu plange si intreb mereu de ce. Nu primesc raspunsuri, neonatologul fiind acolo si incercand din rasputeri sa o ajute. Mi-o dau sa ii dau un pupic si apoi o duc repede la terapie intensiva. Nu stiu nimic de ea pana la 12 noaptea cand ma duc la alaptat. Era in incubator cu furtunase si dependenta de oxigen. Neonatogul imi explica cu empatie ca abia au putut sa o stabilizeze dar ca micuta nu este bine. O transfera la spitalul de copii unde pe foaia trimiterii scrie "suspect de malformatie digestiva(ileus meconial)" si ne spun ca este nevoie de interventie chirurgicala. La spitalul de copii dr de acolo gases altceva...si fara investigatii suficiente dau diagnosticul de rinichi polichistici...nici nu mai vreau sa dau detalii, era o contradictie intre pareri...oricum la ora 17 a doua zi, frumoasa mea pleaca in prezenta lui Dumnezeu. Sotul meu scump s-a ocupat de tot si nu mi-a zis decat dimineata pt ca a vazut ca eram epuizata si nedormita. Cand am auzit am urlat, nu puteam sa cred...insa cuvintele lui au contat enorm pentru mine. Mi-a spus ca ea este bine acum, ca era bolnavioara si ca nu se putea face nimic si ca Dumnezeu a hotarat ce e mai bine pentru ea si pentru noi si sa ne bucuram ca nu mai sufera si ca acum e bine. Nici nu stiu cum de a avut atata putere dat fiind faptul ca el isi doreste cel putin 4 copii iar aceasta ii semana perfect lui in detaliu. Inca plang, dar plang de dorul ei si nu sunt suparata pe Dumnezeu deoarece stiu ca El nu greseste nicidata si Il cunosc ca Tata. Cred ca numai cu putere de la Dumnezeu poti trece peste o durere asa de neinchipuit, iar mangaierea Lui a fost asa de tandra. Un amestec de bucurie ca ea e bine acum cu suferinta si durere ca nu e cu noi. Sunt 2 luni si jum. de cand ea a plecat...Cert este ca in viata nu tin de noi multe lucruri si nu noi alegem cine va trai pe pamant si cine pleaca. Nu dau vina pe absolut nimeni, nici pe medic( care de altfel este un om extraordinar cu care am comunicat f bine amandoi si eu si sotul pe tot parcursul sarcinii, care s-a dovedit de o inima si un interes real cum rar gasesti) nici pe cei de la spitalul de copii. Adevarul este ca deciziile de viata si de moarte atarna doar de Dumnezeu care a dat viata. Oamenii pot gresi dar nimic nu este intamplator sau scapat de sub controlul lui Dumnezeu. Am scris un reply la mesajut tau pentru ca este o diferenta doar de 3 zile de la nastere. Sa stii ca nu este fara rost nimic din ce pierdem in lumea aceasta. Copilasii noastrii nu au murit degeaba. Ei sunt iubiti de Dumnezeu si sunt cu El in cel mai sigur si bun loc posibil, noi suntem iubite de El chiar daca nu intelegem de ce face anumite lucruri. Inca plang dar este ok, El plange cu mine pana cand ma vindeca.