Mesaje de la dumneavoastră

Draga Bianca,in primul rand vreau sa iti spun cu ceea mai mare sinceritate ca imi pare rau pentru pierderea ta si iti doresc tot binele din lume pentru tine si familia ta si sunt sigura ca acolo sus Emma este mandra de tine. Eu nu sunt mama de inger,dar in sufletul meu consider ca sunt.Am 28 de ani,la varsta de 18 ani am ramas gravida,din pacate familia mea nu a fost de acord cu sarcina mea,baiatul cu care ramasesem gravida nu era un om pe care sa te bazezi,cum a auzit ca sunt gravita mi-a zis ca nu este copilul lui si ca nu vrea sa isi asume responsibilitate atat de mare fiind atat de tanar si a plecat. Parintii mei cand au auzit nici nu au vrut sa ma asculte si mi-au zis sa fac avort,nu vroiam deja simteam ca face parte din mine copilasul nu puteam sa fac avort,il iubam cu toate ca sarcina nu era mare,avem doar o lun cand a aflat familia.Intr-un final le-am spus ca nu fac avort si ca nu au ce sa faca ca sunt majora. Am crezut ca am reusit sa ii conving si sa ma inteleaga,dar nu a fost asa,intr-o buna zi tatal meu mi-a zis sa mergem la un control,nu stiam de fapt ce avea in gand,am crezut ca el a inceput sa il interesze.Am ajuns la o clinica particula unde el imi programase avortul,nu stiam nimic,am ajuns in salon si in momentul ala doctorul m-a intrebat daca sunt majora,si nu intelegem sensul intrebarii.I-am zis ca sunt majora si m-a intrebat cat de mare este sarcina,eu stiam dupa calculele mele ca am 2 luni jumate,dupa care doctorul la randul lui m-a intrebat de ce m-am hotarat sa fac avort la o sarcina destul de maricica.Atunci am inteles de ce ma adusese tatal meu acolo,parca imi taiase cineva picioarele.Am incercat sa fiu puternica si i-am zis doctorului ca eu nu stiam nimic despre avort si ca eu venisem doar ptr un control.Mi-a facut doctorul o ecografie si in timpul ecografiei doctorul mi-a zis ca,chiar daca as fi vrut sa fac avort nu as fi putut ca sarcina de fapt este de 3 luni jumate.Am iesit din cabinetul doctorului si i-am dat vestea tatalui meu.Am crezut ca va exploda de nervi.Stia ca nu are de ales.Tot parcursul sarcinii m-am simtit foarte bine fizic.A venit momentul mult asteptat,nasterea.Nu a fost grea deloc,cum am ajuns la spital in jum de ora am nascut. Am facut un baietel superb,mancacios,sanatos.Prima vizita in spital am avut-o de la mama si sincer a fost ceea mai urata zi.In ziua aia mi-a zis ca trebuie sa imi dau copilul spre adoptie,am inceput sa plang,sa urlu,sa incerc sa inteleg de ce proprii mei parinti imi fac lucrul asta,si mi-au dat de ales familia sau copilul.Nu am avut ce face,nu aveam unde sa ma duc,nu aveam ajutor din partea nimanui,nu aveam servici,le era rusine cu propriul lor copil,intr-un final am facut actele pentru copil. Nici in ziua de azi nu mai vorbesc cu parintii mei,nu pot sa-i iert pentru ce mi-au facut.Mi-am tinut copilul in brate,l-am alaptat,i-am cantat si totul s-a terminat intr-o saptamana.Nu ma voi ierta nici in ziua de azi ca nu am luptat intr-un fel sau altul pentru copilul meu,pentru Cristi. Cum as putea sa imi iert parintii pentru ce mi-au facut? Si cel mai rau este ca acum nu mai pot sa am copii ca a trebuit sa imi scoata uterul. Nu stiu unde imi este baiatul,cum arata acum,daca este bine,daca este fericit langa noua lui familie,daca il iubesc cum il iubesc eu. Le doresc tuturor mamicilor de ingeri multa putere si sanatate si tie Bianca pentru organizatia care ai infiintat-o. Cu multa dragoste si multumiri Gabriele ----------------

draga bianca regret din suflet ce ai patit,stiu prin ce ai trecut....am patit o si eu la 19 ani,eram insarcinata aproape in 7 luni,ma simteam tare rau,adica aveam o stare proasta simteam ca ceva nu e in regula.am mers la control iar doctora a ramas uimita in timpul controlului a zis:"ma da copilul asta nu mai creste?"a zis k nu e dezvolat.ecograful nu mergea in spital si am mers la alt spital.doctora mea era la polizu iar ea m a trimis la cfr,eram singura,m am dus spre spital am ajuns la ecograf si nu voi uita niciodata seara aceea.in timpul ecografiei doctora mi a zis direct:DOAMNA E MORT!E MORT!NU I BATE INIMA,E MORT!in felul asta mi a zis de am zis ca o sa cada cerul pe mine,altceva nimic m am imbracat si am plecat....in ce directie trebuia sa o iau nici nu stiam,am patit ca tine am mers pe strazi plangand am luat tramvaiul spre casa dar in directia opusa am mers pana la capatul celalat,am ajuns acasa soacra mea cum ma asteptam:ce sa i faci..asta e lasa k faci tu altii,l-am sunat pe sotul meu a venit acasa,dimineata ne am dus la spital impreuna cu mama mea am zis sa mergem la cfr de acolo m au dat afara din spital a zis ca daca patesc ceva ce se intampla cu sitalul lor si au tipat la mine ffff tare m am dus la polizu acolo m au internat analize......dupa 2 zile mi a dat pastila sa imi provoace nasterea,m am chinui f tare de la ora 22:00 pana la 7 dimineata.nu iti poti imagina ce era in sufletul meu ca laga mine era o femeie la vreo 40 de ani care a nascut si cand i am auzit copilasul am izbucnit in plans ca stiam k si al meu va iesi dar nu i voi auzi glasul imediat a iesit si ingerasul meu dar nu am avut puterea sa l vad era micut nu se dezvoltase era mort de aproape o saptamana deja cordonul ombilical era in putrefactie am vrut sa l vad dar toata lumea a zis sa nu ma uit ca e mai bine ca astfel toata viata voi avea imaginea asta cu el...l-am intrebat pe doctor macar sa mi zica ce era....baietel...parca m a durut mai tare...m am inchis in mine si nu vroiam sa mai vad pe nimeni.....au trecut 4 ani se fac acum pe 21 noiembrie dar tot sunt afectata cand ma gandesc ca acum as fi avut un baietel de 4 anisori,doctorii nu mi au dat nici o explicatie.....suntem o romania,o tara de tot......acum imi doresc f tare un copil dar mi e frica sa nu se intample la fel mai ales ca de atunci de la un control al doctorei mele m am trezit cu o rana fff mare pe col care trebuie sa o cauterizez cat mai curand.te pup ai grija de tine si multa sanatate ----------------

draga BIANCA am reusit sa imi pun si eu povestea mea acolo la povesti despre ingerasi, am REUSIT sa ma alatur voua datorita TIE si a intregii echipe. tin sa va MULTUMESC din suflet pentru ajutorul si timpul acordat. datorita voua nu mai sunt singura, va am pe voi, MAMICILE DE INGERASI, acum ma simnt mai bine facand acest lucru. nu as fii reusit fara voi. esti un inger pe pamant, nu am cuvinte , ceea ce face_ti voi este de admirat si de apreciat. micuta ta EMMA ti_a dat puterea care o ai , sa ajuti pe celelante mame sa treaca mai usor peste toata durerea ce o purtam in suflet. eu cred ca acelasi lucru face si ea acolo sus ca si tine, ajuta pe ceilanti ingerasi sa treaca si ei de durerea care o au , pentru faptul ca nu sunt alaturi de parinii lor.ea la fel ca si MAMA face acelasi lucru. ei ne vad de acolo de sus cum ii plangem si le ducem dorul si de aceea si ei sufera , si acolo este EMMA, ajutandui pe toti ingerasii sa accepte mai usor durerea si sa_i faca fericiti. ii multumesc lui dumnezeu, BIANCA, pentru ca existi. va pup pe toti si inca odata MULTUMESC ----------------

Anul trecut pe 28 iulie Bogdan pleca impreuna cu alti 15 prieteni la mare, cu motocicletele. La iesirea din comuna Castelu, a avut loc accidentul. Am fost sunata la telefon si mi s-a spus "Bogdan a murit". Mai departe nu mai stiu ce s-a intamplat, nu stiu cum am ajuns in Constanta, nu stiu cum m-am intors, au trecut 2-3 zile din care nu-mi amintesc multe lucruri. Si m-am trezit brusc, fara Bogdan, singurul meu copil, prietenul meu, bucuria vietii mele, copilul pentru care am infruntat in urma cu 10 ani, o cumplita boala - cancer, copilul care a dat un sens vietii mele. Am ramas fara el, am ramas fara sperante, fara viitor, fara dorinta de a ma trezi in fiecare dimineata, am ramas fara nimic. Traiesc, pentru ca nu am incotro si deocamdata, am un tel - sa-i fac dreptate. Bogdan avea 22 de ani, isi daduse pe 10 iulie licenta in informatica, era o bucurie de copil. Sper ca de acolo de unde e sa ma indrume sa-i pot face dreptate......atat mi-a mai ramas.....

buna !nu cred ca sunt in masura sa,ti dau un sfat dar si eu am 5 sarcini oprite in evolutie oricum te sfatuiesc sa mergi la fundeni la dr uscatescu si sa te investigheze dumneaiei ca mie mi sa pus un diagnostic de la dinsa care imi oprea sarcinile si am facut tratament si sunt gravida in 5 saptamani

Draga Bianca, am incercat sa imi imaginez ce simti, insa nu am reusit...Mi-e teama sa nu spun ceva gresit insa as vrea sa stii ca nu doar o data m-am gandit la tine si la fetita ta. Pentru ca orice ar spune unii, ei, ele, ingerasii nu sunt "sarcini pierdute", ci sunt adevarate fiinte si imi permit sa vb la prezent pentru ca vor trai mereu prin dragostea si puterea parintilor. Daca a fost ceva "deplasat" imi cer iertare, nu a fost cu intentie... ----------------

sa stiti ca e FOARTE necesar sa fie psihologi in maternitati pentru ca eu aveam mare nevoie cat am stat in spital cu copilasul meu, pe care l-am pierdut din pacate/nu te baga nimeni in seama/ te simti singura/ ----------------

doamne ce pagina!!!nu am cuvinte...lacrimile curg...doar curg... sunt mamica de un an si trei luni.am o minune de fetita rebeca maria care este vioaie vesela si sanatoasa.....dumnezeu a fost darnic si bun sunt insa alaturi de voi cu tot sufletul si imi sarut copilul cu mai multa dragoste si cu teama ca ar putea sa i se intample ceva vreau sa ma alatur voua sa particip alaturi de voi la orice tip de manifestari nu cred ca exista o durere mai mare mai sfasietoare si mai crancena asupra unor parinti.doamne si ce poze ....cata durere cata suferinta....dumnezeu sa iaba grija de ingerasii mici acolo sus si de voi mamicile de aici sa va dea intelepciune si putere in viata multumesc ca mi-ati oferit posibilitatea de a scrie si de a imi exprima sentimentele.va sunt alaturi si cred ca fiecare zi e un nou inceput cineva acolo sus vegheaza ca aici pe pamant sa ne fie bine forta ....intelepciune...curaj multumesc ,iulia prahova ----------------

si eu am pierdut o sarcina de cunrand pe 15.09.2008 la 6 luni mi-e greu sa si scriu, e foarte greu mult succes ----------------

nu fac parte din categoria de mame de ingeri...am primit revista clubul sanatatii si asa am aflat de durerea biancai...pot spune despre mine ca sunt la randul meu incercata desi fac 30 ani maine poimaine ptr mama mea sunt tot copil si din pacate unul cu o boala cronica miozita si chiar daca traiesc si duc o viata cat pot eu de normala ajutata de cei din jur banuiesc ca mama tot sufera cumva...in fine eram itr o stare sufleteasca grea cand am citit acest site si mesajele, pot spune ca am plans si da imi pare foarte rau de ce se intampla pe lumea asta, nu pare corect dar asta e nu putem nici judeca, inca si acum sunt socata la vestea pe care am aflat o acum cativa ani - moartea laurei stoica care si ea la radul ei era insarcinata...pot spune ca atunci cand citesc sau ascult necazurile cuiva imi dau seama cat de pretioasa este viata si cat trebuie sa multumim lui DZEU ptr fiecare clipa...cora ----------------

Buna seara ! Cata durere strangem in noi, sau ducem cu noi, zambind zi de zi la ceilalti !Cate drame ,si, din pacate nu se mai opresc...Nu am intrat demult pe site iar acum ma-ma infiorat citind .Din pacate numai timpul atenueaza durerea .De sters nimic nu o poate sterge!Candva am scris si eu 'povestea'mea si a familiei mele. Sunt mama de inger Stefan -George pierdut la 4 luni de viata . Am revenit pt.o sugestie. Ma irita faptul ca mesajele apar cu formularea (not verified).As dori un nr. de fax sau o varianta sa trimitem actele care ne sustin dramele desi din greselile gramaticale, din cuvintele fara noima care se scriu ma indoiesc ca cineva si-ar inventa povestea.Dar ma bucura fapul ca am reusit sa donez o suma simbolica pt.fundatie careia ii urez sa aline durerile suferite de pierderile micutilor nostri .si tot ce si -a propus sa schimbe.

Jacques Salome, specialist in relatii interumane, are o poezie in cartea "Curajul de a fi tu insuti" care ar putea sa dea un sens si alinare parintilor ramasi fara copilasii lor. M-am gandit ca ar prinde bine (eu sunt psiholog si stiu ca e nevoie de mai mult dar orice inceput conteaza). "A venit pe lume si l-am pierdut inainte de a-l fi intalnit" se jeluia o femeie. Si nu am stiut sa-i spun atunci ce am descoperit mai tarziu si ce stiu astazi, ca unii bebelusi, unii copii isi "iau libertatea" de a aparea, doar de a aparea in aceasta viata, pentru a da un imbold unuia dintre parinti sa se nasca odata sau sa traiasca mai din plin viata pe care o au. Unii copii sunt doar in trecere, pentru a le arata parintilor calea, pentru a le arata ca trebuie sa faca o alegere. Unii copii, prin moartea lor subita, invita... parintii sa indrazneasca sa se schimbe asa cum nu crezusera pana atunci. Anumiti copii au puterea de a exprima prin prezenta lor discreta si efemera si prin disparitia lor brutala: "indrazneste sa-ti traiesti propria viata". Putem asculta si intelege mesajul secret pe care-l trimit acesti copii a caror prezenta, desi scurta, ne marcheaza pentru totdeauna daca ignoram mesajul lor de speranta." El sugereaza ca viata unui pom, pe care familia il planteaza impreuna cu un bilet de amintire, poate duce mai departe, simbolic, viata netraita a acelui copil. Ceea ce faceti dumneavoastra, prin aducerea aminte, este un demers just. iar fratii lor, pe care-i cresteti, ii pot onora traind frumos si plin,. Stiind despre fratii lor-ingerasi, ii ajutati sa nu poarte povara de a trai de doua ori, ca si cum ar vrea sa compenseze pierederea voastra. fiti siguri ca ei au antene emotionale care "prind" toate durerile si fricile voastre indiferent cat ar fi de mici. Curaj! Irina

Draga Bianca “Buchete mari de flori din stele /Voi ve-ti primi in cer in dar/Iar de la noi iubire multa /Si candele aprinse la altar”…Oare s-a gandit bunica EMMEI ca aceste versuri vor sta ca mtto pe o cruce? Le-am adaptat putin,(sper sa nu fie cu suparare) ca este in amintirea a doi INGERI :DORU SI VLAD.Asa am considerat ca voi crea o legatura intre INGERII NOSTRI,dar s-a creat o legatura si intre noi MAME de ingeri … De multe luni am aflat de tragedia ta…am vazut cum EMMA crestea in fiecare zi, hranita nu cu lapte ci cu lacrimi de mame…dar si cu iubire,bunatate, credinta in Dumnezeu si cu tot ce a lasat El mai bun pe pamant.Azi,dupa ce te-am cunoscut pe forum, mi-am intarit inima si am hotarat sa-ti scriu povestea mea. Sunt o mama oarecare…aveam o familie frumoasa:doi baieti(unul al sotului meu din prima casatorie) si o fetita.Am fost fericita o vreme, dar pe masura ce timpul trecea,fericirea era tot mai scumpa la vedere.Sotul meu a inceput sa bea si de aici a inceput calvarul.Ma luptam sa fim incontinuare o “familie” dar era tot mai greu.Doru m-a ajutat in aceasta lupta si in fiecare zi puneam in aplicare adevarate strategii.I-mi era greu dar el era mereu alaturi de mine,avea un suflet mare si o inima iubitoare, cu toate ca necazurile ii umbreau copilaria…Acum 2 ani am ramas fara tatal meu…Copii m-au ajutat sa merg mai departe.Am reusit cu toate ca atunci am spus ca pentru mine nu va fi o durere mai mare in viata…Dar…Dumnezeu mi-a aratat ca pot duce mai mult… 13 feb.2008.Dimineata Doru a plecat la dentist(intr-un oras la 40 km.distanta) impreuna cu doi prieteni, din care unul era colegul sau de banca iar celalalt avea masina.Dentistul era doar un bun pretext,pentru ca ei cumparau si cadouri pentru prietenele lor de ziua indragostitilor.La ora 10 l-am sunat si mi-a spus ca avea sa intre el in cabinet,asa ca am stabilit sa vorbim cand termina…n-a mai sunat…el…niciodata…mai aveau 6-7 km…se grabeau sa ajunga la prietenele lor…se grabeau spre viata…aveau 17 ani …dar…au intrat sub un camion!Doru si Vlad…colegi de banca…au plecat impreuna…Erau unul langa altul acoperiti cu un cearceaf alb…alb…pur…ca sufletul lor…alb..gol… ca mintea mea… Au trecut 8 luni si 10 zile.Fara EL!!!.Cum sa spun ce e viata mea fara Doru?Care “viata a mea”?Traiesc doar pentru fetita mea si pentru celalalt “fiu” al meu.”Eram” deja fara sotul meu de ani de zile asa ca am divortat..N-a fost si nu e alaturi de mine…de noi…Acum nu mai bea…Ne-am mutat cu fiica mea intr-o locuinta de servici,cu chirie…Am lasat totul in urma…20 de ani…familie…tot ce am agonisit…ce am construit…Nu fac partaj,nu vreau nimic de acolo…doar liniste…e mult?...e putin?... “Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce i-mi sta in putere,Si intelepciunea de a face diferenta dintre ele” PUTERE…CURAJ …INTELEPCIUNE…OARE E DE AJUNS PENTRU O MAMA DE INGER?????!!!!!! Victi ----------------

Buna este prima data cand fac acest lucru sper sa fiu in stare sa povestesc despre durerea mea.Ma doare sufletul atat de tare incat nu pot sa scriu.Ma numesc Mihaela si pe 22.08.2008 am pierdut tot ce aveam mai scump pe lume ingerasul meu se numeste Ioana si are 15 ani. Prima sarcina am pierdut-o la 6 luni ,a doua a fost Ioana ,am stat numai in spital si nu pot sa va spun cat de fericita am fost cand am nascut-o pe 01.01. 1993.Dupa Ioana am mai pierdut trei sarcini.Ioana a fost un copil deosebit stiu ca fiecare copil pentru parinti este unic ,dar Ioana a fost pentru mine cel mai frumos si bun copil imi lipseste mult de tot si nu stiu cum sa traiesc fara ea.Pe youtube este un filmulet cu ea facut de prieteni "ioana in memoriam". Am sa mai revin acu nu pot sa mai scriu.....

Buna draga mea Bianca, Ma numesc Raluca, sunt din Ploiesti si am trecut si eu, din pacate, printr-o situatie de acest gen.In urma cu 5 ani intr-o frumoasa luna de decembrie am aflat ca sunt insarcinata.Eram nespus de fericita atat eu cat si sotul meu pentru ca vom avea un bebe mult dorit dealtfel.In luna ianuarie am fost la primul consult ginecologic, unde doctora mi-a spus ca totul e bine, ca bebe este foarte dezvoltat si ca va fii bebeloi! Iti dai seama ce fericita am putut fii! In luna februarie am fost din nou la consult si mi-a facut si ecografie, am vazut ghemuletul acela micut din burta mea si mi-au dat lacrimile de bucurie, insa doctora, la un momentdat a spus ceva de genul:"hai da si tu un semn de viata!!!!!", am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare si am intrebat-o daca e ceva in neregula cu bebe; ea mi-a raspuns ca nu!! ca doarme si e foarte linistit si d'aia nu da niciun semn! Cand am plecat, am intrebat-o din nou daca e totul in regula cu bebeloi si mi-a spus sa stau linistita ca doar am vazut si eu ca e totul bine! Am plecat, oarecum, impacata dar poate ca instinctul de mama care luase viata in mine odata cu bebelusul si-a spus cuvantul, pentru ca aveam indoieli, ceva nu era in regula! La numai doua saptamani de la consult s-a declansat avortul!! Eram la serviciu si am simtit cum s-a declansat hemoragia, m-am speriat foarte rau, m-am dus la baie si mi-am dat seama ca totul e pierdut! Am inceput sa tip si sa plang, pentru ca stiam ca viata din mine, practic nu mai e!!M-am dus la Maternitate, eram distrusa, socata, speriata nu mai stiam de mine si mi s-a spus ca nu mai poate fi salvat nimic, ca bebe e practic "bucati"!! Aveam dilatatie, sangeram puternic.Au scris pe fisa de internare sarcina in luna a IV-a, in curs de avort! Mi-au spus sa incerc sa ma linistesc ca nu mai are rost, ca bebe e mort in mine de 2 saptamani!!!!Am simtit ca mor de durere, nu puteam intelege de ce?? de ce eu?? de ce bebele meu??????????? Era prima sarcina, era un copil dorit enorm de mult si totusi de ce?? In fine, la cateva zile mi s-a facut chiuretajul, asta dupa ce copilul a cazut din mine si i-am vazut o parte din trupsorul lui cel micut!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Apoi dupa chiuretaj ma simteam pustiita, goala, lipsea ceva din mine! acel ceva care dadea sens vietii mele, BEBELESUL meu, mi-au spus ca era fetita!!! Am plans mult si continuam sa ma mangai pe burtica chiar daca bebe nu mai era acolo sa ma simta!! La 6 luni dupa acest eveniment tragic, intr-o zi de octombrie, de aceasta data, am aflat ca sunt din nou insarcinata, m-am bucurat si nu, asta pentru ca imi era frica sa nu mai trec prin acelasi calvar!! Un ochi radea, unul plangea. Am fost la control, de data aceasta la alt doctor, si stii ce mi s-a spus?: "sarcina cu risc de avort"!! Am simtit ca innebunesc, ca nu e drept, nu e corect, dar Dumnezeu mi-a ajutat si am facut un baietel sanatos, destept, frumos care acum are 3 ani si aproape 5 luni!!!E lumina ochilor mei, e totul pentru mine si-i multumesc lui D-zeu ca mi l-a dat si lui Horatiu Andrei, asa il cheama,ii multumesc ca m-a ales sa fiu mamica lui!!!Dar nu am sa uit niciodata acea zi trista de 26 februarie cand bebelusul meu s-a stins in burtica mea si s-a dus............. Cu mult drag, Raluca! Astept un raspuns de latine, draga mea Bianca si sunt interesata sa fac parte din Organizatia Emma. Un gand bun pentru tine si o lacrima sincera pentru Emma. ----------------