Kituri de amintiri

 

 

Ce sunt Kiturile de Amintiri

Foto Kit

De ce este nevoie de Kiturile de Amintiri

Marturii ale mamelor

Stiati ca?

 

Ce sunt Kiturile de Amintiri

Un Kit de Amintiri consta intr-o cutie alba de carton pe care scrie (pe autocolant): "Cand cineva drag devine o amintire, acea amintire devine o comoara", si care contine:
un pliant E.M.M.A;
un kit pentru luarea amprentelor talpitelor, in mulaj ;
un card pentru amprentele talpitelor, in tus;
un card E.M.M.A. de compasiune;
o cutiuta pentru pastrarea suvitei de par;
un aparat foto de unica folosinta;
2 bratari negre de silicon, imprimate cu o inima franta;
un ingeras din panus;
un certificat de viata pentru copilasii nascuti fara viata/ un certificat de apreciere pentru micii luptatori
si un ursulet de plus...pentru a umple bratele goale ale Parintilor de Ingeri.
Cutia este pusa intr-o punga de celofan, legata cu o funda personalizata E.M.M.A

Pentru a vedea emisiunea transmisa de EvenimenteLive.ro, in care a fost prezentat Kitul de Amintiri, intrati AICI

Foto Kit

kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit  kit 

Fotografii cu Kiturile de amintiri se pot vedea si pe pagina Organizatiei E.M.M.A. de pe Facebook.

De ce este nevoie de Kiturile de Amintiri...

"Cand cineva drag devine o amintire, acea amintire devine o comoara!"

"A-ti aminti poate fi dureros, a uita este mposibil"

 

Dr. Catalin Cîrstoveanu, Spitalul Marie Curie, Bucuresti:

"Stiu ca suntem printre cei care beneficiaza de la Organizatia E.M.M.A. de Kiturile de Amintiri, si suntem foarte bucurosi ca putem sa facem acest lucru...
Moartea face si ea parte din viata noastra. Platon spunea ca adevarata filozofie e sa meditezi la moarte...Cred ca cel mai des acest gand ne aduce in situatia sa ne raportam la divinitate- singurul lucru care cred ca poate sa ne aduca adevarata alinare... E atat de dureros, de trist si nimic nu e mai crunt decat sa iti ingropi propriul copil, insa face parte si acest lucru din viata noastra... Parintii nu trebuie sa stea pe la usi sa ii cheme asistenta cand a murit copilul sau sa isi vada copilul trimis intr-o cutie spre frigider....Ei trebuie sa fie alaturi de el in acele cliple. Trebuie sa fie solemn, natural si foarte uman. E tot ce ne dorim. Chiar daca nu am realizat de la inceput acest lucru, nici eu nici parintii, mi-au spus cat de mult a insemnat momentul acela cand si-au tinut copilul in brate in acele momente... Este groaznic, noi o privim ca o infrangere, dar nu suntem Dumnezei…suntem si noi oameni limitati. Aceste cazuri ne raman in minte , e ceea ce se cheama experienta.

Datorita Organizatiei E.M.M.A. am reusit sa oferim pentru aproape fiecare parinte acele amintiri. Toti le primesc , unii sunt bucurosi, altii nu inteleg dar accepta, altii sunt atat de tristi....Este un moment in care poti sa ii spui ceva acelui parinte….

Cred ca singurul lucru care mai poate schimba ceva e puterea exemplului sau pur si simplu impunerea prin lege...E greu, dar cred ca eficient.”

Marturii ale mamelor

« Ce-as fi vrut si eu sa fi avut un astfel de chit in acele zile ... sau macar o brosurica in care sa gasesc citeva sfaturi... Numai noi stim cit de mult conteaza modul in care iti iei ramas bun de la copilul tau... si cit de pretioase sunt acele amintiri...
Ma consider o norocoasa pentru ca am avut macar sansa sa il vad, ca moasele din Franta m-au incurajat sa imi iau ramas bun de la Victor.
Eu nu aveam aparatul foto, si nici hainute pentru Vic, eram in stare de soc. Desi aveam valiza pregatita pentru nastere, cind am aflat ca puiul nostru se va naste fara viata am scos din ea tot ce pregatisem pentru el.
Imi pare atit de rau ca nu le-am lasat, ca nu am cerut sa il imbrace in hainutele pe care le cumparasem ciu atita drag, ca nu am cerut sa il iau in brate si sa ii fac poze. Ideea de ai face poze mi se parea atunci deplasata…
Moasele i-au facut totusi citeva poze (dezbracat, pe un cearsaf…), si mi s-a spus ca ele vor ramine la dosarul meu medical, iar daca intr-o zi doresc sa le am, exista aceasta posibilitate. Dupa doua luni mi-am facut curaj si le-am cerut. Era ca un bebelus care doarme …
Le pastrez azi ca pe o comoara, o amintire pretioasa si o dovada « palpabila » a existentei lui. Atit mi-a ramas azi… amprenta talpitei lui, si niste fotografii.
Doar ca… as fi vrut sa le fac altfel, cu mai multa grija, imbracat… As fi vrut sa fie cineva linga mine sa imi arate cum sa fac, si sa ma incurajeze.» C. F.

« Aseara am citit despre Kitul de amintiri E.M.M.A. si de atunci ma tot uit la pozele cu ursuletii si cu ...toate care sunt acolo si simt o imensa bucurie pentru ca acum asa ceva este posibil si la noi! Nu pot sa nu adaug si ca simt si durere privindu-le....pentru ca as fi vrut atat de mult sa am macar ceva din tot ce contine acest kit atunci cand am pierdut-o pe Cristina! Sa am o poza.....Doamne, cat as da pentru o poza cu ea  !!!.....sa am o suvita de par....amprentele ei.....sa strang in bratele goale ursuletul acela care stiam ca este al ei, pentru ea, in amintirea ei......
Multumesc tuturor acelora care au facut posibila existenta acestui kit! Ma rog la DD sa existe in toate maternitatile aceste kituri (desi sper din tot sufletul sa fie cat mai putina nevoie sa fie utilizate) si sa reusim sa avem mereu fonduri pentru a nu ajunge in situatia de a nu avea cu ce sa le cumparam si sa le trimitem acolo unde este nevoie.
Ar fi bine sa nu mai existe parinti de Ingeri, trebuie sa ne luptam cu totii pentru viata si sanatate, dar atunci cand nu se mai poate face nimic acest kit ofera parintilor indurerati amintirile pretioase de care au atata nevoie! Amintirile pe care multi dintre noi nu le avem. Si stim cu totii cat de importante si dorite sunt!
Probabil ca o sa continui o vreme sa ma uit la ursuletii din poza, inchipuindu-mi cum ar fi fost daca existau si acum 8 ani... » - A.V.

« Kit-urile astea vor fi intr-adevar comorile parintilor... insa...ce bine ar sa nu mai aiba nimeni nevoie de ele :((«   I.G.

« Minunata idee excelenta initiativa, nu cred ca mai sunt organizatii care sa faca acest lucru, deci merita impartasit pentru ca sunt de parere ca : O IDEEE ESTE BUNA DACA ESTE SPUSA !! Tot asa! » C.A.

« … cand nu ai nici macar o poza, sau cand nicio data nu ti-ai tinut in brate copilul, "toate acestea" sunt o comoara, o comoara pe care ti-o doresti, dupa care tanjesti... asa cum tanjesti ca ingerasul sa aiba un mormant la care sa poti sa plangi... » -M.G.

« Sigur pentru un parinte de inger CONTEAZA si e mai mult decat un kit. » - R.F.

« Numai cine trece printr-o asa pierdere si durere poate intelege cu adevarat  ca un parinte de inger se leaga de orice, si orice mica amintire este cea mai mare comoara ramasa de la puiul care nu mai este » C.G.

"Mi-ar fi placut sa am cat mai multe amintiri cu fiul meu! Nu l-am tinut nici macar in brate! Nu mi-am luat ramas bun asa cum as fi dorit.Am fost luata mai mult fortat de langa el crezand ca imi va face bine... Nu am avut parte de consiliere psihologica si de aceea am fugit din spital pentru a fugi cat mai departe de cosmar , credeam ca traiesc un cosmar si daca plec acasa va fi totul ca inainte! Am regretat multe si mi-ar fi placut ca acum cand am puterea sa ma uit la doua poze care i le-am facut in spital sa pot avea si mai multe amintiri cu e..." - C.S.

« Lumea trebuie sa invete de la noi cit de important e sa iti poti lua ramas bun de la copilul pierdut, si cine daca nu parintii de ingeri poate sa ii convinga de asta?
Unii dintre noi am avut posibilitatea sa ii vedem si sa ne despartim, si stim cit de mult ne-a ajutat... altora nici nu li s-a permis sa aleaga daca vor sau nu. » C.

« Negarea era atat de puternica... eu imi asteptam in continuare fetita... si acum o mai astept cumva... La 2 zile de la cezariana umblam prin oras, precum 2 nebuni... nu ne gaseam locul... acasa nu puteam merge; i-am cumparat hainute, am mers prin parc, pe strazi... (…)mi-am vazut fetita in morga spitalului, imbracata frumos si asezata in sicrias... dar iubita mea era deja un pic schimbata si inca o data am fost o lasa- nu am putut sa o ating... mi-era frica, eram socata, mirosul de acolo nu o sa-l uit vreodata. La o luna am reusit sa vorbesc si eu cu dr ei pediatru, acelasi minunat dr Carstoveanu - a fost singurul doctor care m-a ascultat, caruia i-a pasat, care a lacrimat langa mine... De atunci ii cer scuze in gand mereu... poate ea a reusit sa ma ierte dar eu nu pot sa-mi iert slabiciunile.» - N. M.

« Parintii in acele clipe oricum nu mai stiu pe ce lume traiesc si ce trebuie facut. Sunt gesturi si amintiri care daca nu ai ocazia sa le faci atunci nu mai ai cand sa te intalnesti cu ele si sper ca Dzeu sa le dea putere de intelegere si suflet bun cadrelor medicale sa priceapa ca e o trauma foarte mare care nu se vindeca niciodata si e necesar sa se comporte intr un anume fel... » E.

« As da orice sa am si eu astfel de amintiri....dar nu le voi avea niciodata... ....in urma cu patru ani, cand l-am pierdut noi pe Calin, nu exista E.M.M.A....nu aveam unde sa aflu aceasta speranta...era doar deznadejde si lacrimi......
E extraordinar acest pas facut de EMMA! ....dar...DAR....sa nu uitam ca in spatele acestui gest se afla un efort...emotional, dar si material, pe care trebuie sa-l sustinem....cu atat mai mult noi, cei care stim cat de mult conteaza sa ai amintiri....sau mai bine spus cat de mult doare sa nu le ai...........
IMPREUNA vom reusi!!!!!! «  A. S.

« Cand am citit despre aceasta reusita mi au dat lacrimile .....eu am o asa amintire dar in acelasi timp stiu si cum e sa nu ai nimic de la copilul tau. Si de aceea mi-au dat lacrimile "... Cunosc diferenta si importanta acestor amintiri .
 Felicitari ...acum trebuie sa strangem fonduri ca sa nu ajungem sa nu avem kituri ..... » - L.M.

« Doamne!Cat ma bucur pentru aceasta idee reusita.Conteaza enorm,eu stiu foarte bine,din pacate...
Dupa ce Sabina si-a dat sufletelul,dna doctor de la terapie internsiva de la Chuv-Lausanne,m-a intrebat daca doresc sa am de la Princi-ul meu amprenta talpitei si o suvita de par.Nu stiam ca se poate asa ceva,iar astazi,aceste comori lasate de fetita mea,care au apartinut fetitei mele,chiar daca nu le-am mai vazut de mult timp si pe care nu le voi mai vedea vreodata,stiu ca sunt undeva,in siguranta. Bravo,E.M.M.A! » R.F.

“Acum am citit ce faceti pentru parintii indurerati....Doamne cata nevoie am avut de voi acum doua saptamani......poate situatia ar fi fost alta in cazul nostru si nu am fi avut atatea pareri de rau si eu si sotul.....nevazindu-i, acum ne simtim de parca am renuntat la ei, la ingerasii nostri Emma Medeea si Rares .... cu toate ca mi-am pierdut copiii la diferenta de trei zile, nu am avut timp de pareri de rau ca nu am vazut fetita: toata ziua ma rugam la Cel de sus sa-mi lase baietelul...m-am multumit cu ce mi-a spus asistenta din acea noapte, ca era un copil perfect dar prea mic si ca m-ar fi distrus pe viitor daca as fi vazut-o...acelasi lucru i l-am spus si eu sotului pe urma......Doamne si ce rau imi pare acum     era dreptul lui sa-l las sa-i vada si mai ales sa-l sustin sa faca asta....acum voi trai cu vina asta mereu.... »- A.

"Mi-au zis ca nu mai este dupa 11 ore de la deces si nu m-a incurajat nimeni sa-l vad, sa-l tin in brate o data, o singura data... Nu eram in stare sa decid ceva atunci si nu aveam putere sa gindesc, sa cer, sa insist sa-l vad pe baietelul meu drag. Cum nu am cerut sa mi-l aduca, cum nu am luptat pentru a-l tine in brate?" - A.

"avea 34 saptamani, 3300g si 48cm.... scrie in certificatul constatator al nascutului mort. eu .......... nu am avut curajul sa-l vad... am preferat sa mi-l amintesc asa cum l-am vazut la ultima ecografie.... plin de viata. acum regret atat de mult ca nu l-am vazut... ca l-am lasat acolo..." M.

"Dupa atatia ani, nu ma mai intreb de ce ai plecat, poate asa trebuia sa fie, dar nu pot sa nu ma intreb de ce nu m-am gandit sa-ti fac macar o poza? De ce? Macar asa sa te mai vad. Atunci parca imi amortise creierul. De ce nu am stiut sa iau nici o amintire cu tine? De ce, iubita mea? De ce? Ma simt vinovata ca incerc sa-mi amintesc cum aveai nasucul, gurita, manutele...si nu mai stiu decat ca erai "tatal tau in miniatura" si ca erai frumoasa, atat de frumoasa! Copil al cerului, nu am stiut sa fac mai mult atunci. Imi pare rau, iubita mea! "- A. V.

"Eu si acum,dupa 5 luni ma gandesc in fiecare clipa ca trebuia sa-l iau pe Razvanel acasa,asa ...nascut mort!Si sa stau cu el macar o clipa,sa-l vad,sa-l mangai,sa-i vorbesc si sa il ingrop undeva,intr-un colt de cimitir,ca apoi sa merg la el in fiecare zi.Dar asta nu se mai poate. " - S.C.

"...cel mai mare regret al meu este ca nu au vrut sa-mi arate copilul,sa-mi pot lua ramas bun de la ea.Toti au zis ca e mai bine sa nu o vad, ca sa ma protejeze, dar eu m-as fi simtit mai bine daca o vedeam." - C.N.

"Mi-e greu sa accept ca nu mai esti!Poate ca daca te vedeam dupa ce te-ai nascut ,puteam accepta mai usor,dar nu a depins de mine,altii au ales pentrut mine crezand ca e mai bine,dar mi-au facut mai mult rau. Toata viata o sa ma intreb cum ai fi aratat, cu cine ai fi semanat, cum ar fi fost sa te strang in brate..."- C.N.

Eu am stat langa David al meu 2 saptamani, dar nu mi-au dat voie sa-i fac poze. O prietena de-a mea mi-a daruit o poza cu puiul meu si nici nu am cuvinte sa-ti spun ce bine imi face sa-l privesc, sa-i vorbesc... "- S.C.

"In momentele acelea nu ma gandeam ca pot lua copilul acasa sa-l inmormantez. Nu am vrut nici sa-l vad si acum regret ca nu am unde sa-l plang,ca nu l-am vazut... " - D.

"Iubitica ingerasa a mamei, zi de zi regret faptul ca nu te-am vazut.Ca mi s-a luat acest drept. " - C.I.

"Nu am putut sa-l privesc, nu stiu cum arata pentrut ca nu am avut puterea. Am crezut ca voi fi afectata mai putin daca nu-l vad. Complet gresit, pentrut ca si acum ma intreb cum era oare ingerasul meu, cu cine semana? Nu mi s-a dat nici un act oficial ... " - N.

"Tot ce mi-au mai ramas sunt pozele si amintirile. " - H.

"...vroiam sa o iau in brate, iar ei nu m-au lasat nici macar sa o mai privesc...Fetita mea a trait 40 de minute, nascuta la termen, normal, fara complicatii iar in certificatul de nastere nu au vrut sa ii treaca si prenumele, ci doar numele de familie. Astfel, dupa Statul Roman ea se numeste --. Ca in loc de prenume apare o liniuta. "- N.

"As da toata viata mea pentru o poza cu ingerasul meu chiar si de la inmormantare!Atunci nu am facut poze...Nu aveam cu ce, nu aveam pe nimeni langa mine...eram singura....era crunt! " - D.

"In loc de numele ce i l-am pregatit sa i-l dau, a primit numele’’Avorton’’, iar eu am primit o noua identitate’’mama de inger’’. Odata cu pirderea lui, am pierdut visele mele, vitorul meu.Nu l-am tinut in brate niciodata, nu i-am sorbit respiratia de bebelus,dar atat mi-e de dor de el.... Imi pare nespus de rau ca nu am nicio fotografie de ecografie a ingerasului meu! " - L.

"Mi-e greu chiar si dupa 5 ani.Soarta a facut ca el sa moara cu 2 zile inainte de nastere.Nu l-am vazut niciodata, nu l-am atins, nu l-am inmormintat, nu am nici o amintire de la el... " - R.

"Le rog sa mi-l dea. Nu vor. Le implor. Mi se spune ca "Nu, e mai bine asa". Le spun ca e copilul meu si eu stiu cum e mai bine. Si totusi nu mi-l dau. Am ramas doar cu amintirea nasucului in vant pe care am apucat sa-l vad. Am ramas cu gustul amar al sistemului sanitar din Romania cu neputinta si slabele cunostinte ale doctorilor.Am ramas cu multe sechele fizice dupa nastere. Am ramas cu un gol in suflet pe care nu mi-l poate umple nimeni. Am ramas cu speranta ca poate, totusi, intr-o zi, voi auzi un scancet si cineva imi va spune "mama". M.

"Acum trăiesc un regret foarte mare, acela de vină că nu am avut curajul să mă uit la puiul meu mic, şi nu am avut curajul să o i-au în braţe să-i văd ochişorii, guriţa,năsucul. Dar cât am stat în spital, i-am promis l-a soţul meu că nu mă voi uita l-a ea (soţul meu era distrus şi credea că mă va pierde şi pe mine) , pentru a reuşi să trec mai uşor peste, dar acum ne lovim amândoi de refuzul egoist al nostru de a nu o ţine în braţe, sau de a nu o privi. Aşa aş vrea să pot da timpul înapoi şi să pot schimba ceva din cumplitul tragic pe care îl trăim. " - M

"...nu am putut sa-mi tin pruncul in brate! Nu am putut sa il vad macar! Mi-a fost GROZA,FRICA sa-l vad asa. Acum imi pare rau , nespus de rau! Pentru ca acum ,in fiecare zi ma chinui sa mi-l imaginez in minte cum ar fi putut arata MINUNEA MEA... Nu am sa stiu NICIODATA.L-am lasat acolo si am plecat acasa cu bratele goale si cu o IMENSA durere in suflet ce DOARE in fiecare zi. " S.

"... n-am putut sa imi privesc copilul.Nu am vrut atunci si nu stiu de ce… Cred ca m-am uitat doar o fractiune de secunda spre locul unde dormea linistit ingerasul meu.Era micut… Ce mult ma bantuie acea clipa! De ce nu l-am luat in brate sa-i spun cat de mult il iubesc? Sa-i spun ca e cel mai frumos ingeras, sa-i iau manuta in mana mea si sa-i sarut fiecare degetel…" - H.

"Ma simt vinovata ca nu am facut totul sa mi-l iau acasa si sa-l ingrop crestineste...Nu stiu, cred ca nu am stiut ce fac...si nimeni nu mi-a zis ca poate luat acasa. " - A.
 
"Ma doare...ma doare tare...nu am putut sa o vad, sa o tin in brate...nici sa-i fac un mormant unde sa pot plange. " - F.

"Zile in sir mi-am reprosat ca nu m-am uitat suficient la copilul meu si-mi voi reprosa toata viata.L-am privit doar doua secunde si ma bucur ca am facut asta." - D.A.

"Cel mai mare regret al meu este ca nu mi-am vazut fetita, nu mi-am tinut-o in brate, nu am avut curaj atunci!! "- C.V.
 
"Din pacate eu, una nu mi-am vazut baietelul-poate ca eram mai linistita sufleteste acum, asa ma voi intreba toata viata: " Oare cum arata baietelul meu ? Oare semana cu mine ? Oare cum ar fi fost daca.....? " - A
 
"Nu mi l-au dat. Nu l-am tinut in brate, mi l-au pus intr-o ladita infasurat intr-un cearcaf jegos de spital.  " - C.

"Nu stiu de ce am acceptat sa nu o vad. Doamne cat regret! am inmormanta-o fara sa o vad. cum am rezistat sa nu imi vad copilul? Sper sa ma ierte. " -A.

"Cel mai mare regret?   Ca nu i-am facut cel putin o poza!"- L
 
"Nu pot uita si nici nu-mi poate trece durerea ca macar nu l-am tinut in brate pe mihai.de aseara nu pot sa-mi revin de cand am inteles ca puteam sa-mi tin copilul in brate,dar au refuzat sa mi-l dea. " - N.

"Regretele sunt si ele multe: l-am vazut, dar nu mi l-au dat in brate, n-am asistat la inmormantarea lui, n-am stiut sa-mi iau adio, nu i-am facut poze. " L.

"Eu nu mi-am vazut puiul...si regret enorm...mi-as fi dorit sa il pot tine in brate...sa il strang tare la piept...sa il sarut...sa imi iau ramas bun...dar nu am facut-o...nu am gasit forta necesara in acele clipe si nimeni nu m-a intrebat nimic. mai tarziu mi s-a adus o hartie sa o semnez cum ca las spitalul sa se ocupe de inmormantare...si acest lucru il regret nespus de mult...acum... " - M.
 

Stiati ca?

 

 

sg sus Mergi sus