Spiritualitate si Religie

Spiritualitate si Religie

Convingerile tale spirituale si religioase te pot ajuta in procesul de doliu sau te pot face sa fii si mai confuza sau furioasa. Chiar daca te consideri o persoana credincioasa e normal sa iti pui la indoiala convingerile si chiar sa le schimbi in functie de "lectiile" despre viata si despre moarte pe care le inveti.

Este un subiect delicat si care poate da nastere conflictelor si atunci cand se intersecteaza un credincios cu un ateu.
Speram insa, sa primeze empatia, compasiunea si respectul fata de opiniile si alegerile fiecaruia, deoarece suntem diferiti si suferim diferit dar toti cei care apartinem acestei "familii" avem ceva comun: Dorul si Iubirea fata de copilul pierdut
iar acest fapt ar trebui sa reprezinte "pasaportul" catre acceptare si sustinere reciproca.

Continut:

Credinta ta in Dumnezeu
Religia ca o alinare sufleteasca
Atunci cand consideri pierderea suferita ca pe o pedeapsa dura
Atunci cand ceri ajutorul unui preot
Atunci cand preotul te consoleaza
Atunci cand religia te poate dezamagi
Relevanta slujbelor religioase
Alegerea unui nume pentru copilul tau
Inmormantarea sau incinerarea copilului tau
Atunci cand slujbele religioase sunt refuzate
Gasirea linistei in credinta
Parintele Mihail, Manastirea Antim
Cand nu crezi in Dumnezeu

 

Credinta ta in Dumnezeu

Rose remarca “Aceasta intamplare nu m-a facut sa imi pierd credinta in Dumnezeu. Stiu ca El e acolo. Dar, m-a facut sa imi schimb parerea despre ceea ce reprezinta El si despre felul in care reactioneaza la ceea ce se intampla in lume.”

Janet spune: "Inainte credeam ca Dumnezeu este atotputernic si binefacator, insa acum am impresia ca el nu mai controleaza totul sau nu mai bine decit mine."

Multe mame se lupta cu ideea ca Dumnezeu le-a luat copilul. E foarte greu sa te linisteasca zicala “Dumnezeu a avut nevoie de un ingeras”.

Asa cum spune si Bess: "Pentru mine nu avea sens cand mi se spunea ca acum am un inger al meu in cer si ca ar trebui sa ma bucur pentru asta. I-am spus parintelui ca eu aveam nevoie de David aici, pe pamint, iar el mi-a spus ca Dumnezeu avea nevoie de el mai mult decat mine - insa eu nu sunt de acord cu el."

Courtney spune “Ai crede ca dupa un million de ani de evolutie umana, El are deja destui ingerasi.”

Lena observa “Am fost atat de suparata pe Dumnezeu incat L-am exclus din viata mea. A durat ceva timp pana sa ma intorc la biserica.”

Desi te poti afla in situatia de a te lupta cu credinta pe care o ai, speculatiile tale despre ceea ce se intampla dupa moarte te pot linisti. Daca esti de parere ca exista viata dupa moarte, poti spera ca o sa iti vezi copilul candva. Cugetarile spirituale despre scopul vietii si al mortii te pot ajuta sa intelegi totul. Poate consideri ca ceea ce se intampla in viata ta face parte dintr-un plan divin. Crezand ca cineva sau ceva detine controlul te poate face sa te simti mai putin vulnerabila.

“Imi imaginez ca Chrisopher e acolo sus cu bunicii mei. Habar n-am despre ceea ce se intampla dupa moarte, spre exemplu daca intalnim pe cineva, dar, daca e asa sunt sigura ca bunicii mei se distreaza cu el si stiu ca e fericit. ….Trebuie doar sa continui sa-mi amintesc ca se afla intr-un loc mai bun si asta ma ajuta mult. Are cea mai buna dadaca.” -Rayleen

“Am acceptat voia lui Dumnezeu. Eram convinsa ca acel copil nu a fost sa fie. Dupa ce am analizat totul am ajuns la acea concluzie si a trebuit sa ma impact cu gandul acesta.” –Jane

sg sus Mergi sus

 

Religia ca o alinare sufleteasca

“Voiam ca religia sa admita faptul ca fiica pe care am pierdut-o a existat, ca a fost iubita de catre noi si de catre Dumnezeu.” –Connie

Atunci cand te confrunti cu o pierdere de sarcina exista posibilitatea sa iti intaresti credinta sau sa renunti la ea in acelasi timp. Indiferent cand ai suferit pierderea, meriti sa stii ca Dumnezeu nu te-a parasit si copilul tau nu a plecat din aceasta lume neobservat sau fara a fi binecuvantat. Cu toate acestea, e posibil sa nu intelegi cum de nu reusit Dumnezeu sa ii salveze viata copilului tau nevinovat.

Pe langa pierderea unei sarcini mai exista si alte cateva evenimente care sa puna la indoiala credinta in Dumnezeu. “Intamplari asemanatoare cu ale noastre te pot face sa te indoiesti de faptul ca lucrurile merg bine acolo sus”, a marturisit Amelia dupa ce a pierdut doi copii si o sarcina. “Te face sa pui la indoiala orice idee conform careia exista justitie divina.” Suferinta ta poate fi atat de puternica incat ajungi sa iti pui la indoiala credinta.

Exista sansa sa incepi sa negociezi cu Dumnezeu dupa pierderea ta, promitand devotament pentru religie, o viata mai cumpatata, orice numai sa ai un copil sanatos la urmatoarea nastere. In cazul unei alte pierderi sau infertilitati s-ar putea sa ai impresia ca Dumnezeu te-a abandonat.

Un preot bine pregatit si intelegator te poate ajuta sa gasesti modalitatea de a-ti exprima indoiala si furia. Atunci cand sti cum sa iti exprimi durerea intr-un fel anume poti gasi din nou consolare in religia ta. Daca totusi acel preot caruia ii ceri ajutorul nu te linisteste si nu te ajuta sa accepti suferinta, frustrarile tale si furia importiva religiei si chiar impotriva lui Dumnezeu pot deveni de necontrolat.

Nasterea si moartea raman cele mai mari mistere ale vietii iar pierderea unui copil la scurt timp dupa sarcina e si mai cutremuratoare.

Oamenii, inclusiv preotii sunt atat de tulburati de pierderea unei sarcini si a unui copil incat acestia au tendinta sa apeleze la clisee precum “A fost voia lui Dumnezeu.” sau “Poate a fost mai bine asa.” Asa cum un tata spunea “Daca a fost mai bine ca lucrurile s-au intamplat asa, in primul rand nu ar mai fi existat pierderi de sarcina.”

Indoiala cu care te confrunti dupa pierderea suferita nu arata neaparat sfarsitul credintei in Dumnezeu. “Poate fi chiar un nou inceput.” sustine Matthew Ripley-Moffitt, un preot Protestant. “Criza prin care treci te poate indruma spre o consolidare a credintei mai degraba decat spre o renuntare la aceasta.”

Pentru unii parinti, incercarea grea prin care trec le afecteaza viata spirituala si duce la intarirea relatiilor cu familia, prietenii si cu ceilalti credinciosi. Acesti parinti descopera faptul ca viata e de nepretuit si interpreteaza aceasta descoperire ca fiind un cadou de la copilul lor sau ca pe o lectie primita de la Dumnezeu.

Daca te lupti sa gasesti alinare in religie sa nu fi surprins, totusi, daca ti-e zdruncinata credinta pana in adancuri.

sg sus Mergi sus

 

Atunci cand consideri pierderea suferita ca pe o pedeapsa dura

Ca si multi alti parinti, probabil ca te intrebi de ce necazul a cazut tocmai pe tine si pe copilul tau. Pana in acest moment viata ta ti s-a parut ca fiind o serie de provocari urmate de recompense pentru fiecare succes obtinut. In confruntarea cu pierderea ta e posibil sa incerci sa cauti orice explicatie care te-ar putea ajuta sa intelegi neintelesul. Din moment ce majoritatea religiilor pun accent pe ideea de pacat si pedeapsa, s-ar putea sa ai senzatia ca furia si vina se amesteca cu tristetea pe care o simti. “Daca lucrurile rele se intampla oamenilor rai,” se intreba o femeie, “atunci ce am facut eu ca sa merit pedeapsa asta? In plus copilul meu era nevinovat. Cum a putut Dumnezeu sa faca una ca asta copilului meu?”

Te poti simti vinovata pentru ca nu ai planuit sarcina pe care ai pierdut-o, pentru ca ai pierdut o sarcina anterioara sau pentru ca nu erai sigura daca vrei sau nu sa devii parinte. Fiind catolica si neavand partener, Martha s-a simtit foarte rau atunci cand a pierdut sarcina in primul trimestru. “Multe dintre asistentele din spital erau calugarite si aveam impresia ca ma judeca,” a recunoscut ea. “Chiar si atunci cand am cerut sa vorbesc cu preotul meu m-am simtit mai mult vinovata decat linistita. Ma simteam ca si cum suferinta mea provenea din faptul ca am pacatuit si nicidecum ca eram victima unei pierderi.” Nu-i nici o mirare ca incepi sa-ti pui la indoiala credinta. “Daca religia mea nu ma poate linisti intr-un moment ca acesta,” spunea o femeie, “atunci ce rost mai are?”

sg sus Mergi sus

 

Atunci cand ceri ajutorul unui preot

Parintii ma intreaba “Cum sa mai cred in Dumnezeu cand imi pierd copilul?” Si la randul lor preotii trebuie sa-si puna intrebarea, “Cum sa mai argumentez eu viata cand cel mai important simbol al ei, copilul, e luat de langa parinti?”-preot Dr. Vienna Cobb Anderson, episcop.

Reactia preotului tau la necazul cu care te confrunti poate afecta foarte mult felul in care iti poti gasi alinare in credinta. Daca rabinul tau, pastorul sau preotul tau iti asculta grijile si iti dezvaluie remediul necesar problemelor tale, te poti elibera chiar si de sentimente precum furia sau vina pentru a putea intra in procesul de suferinta propriu-zis. Pe de alta parte, daca preotul caruia ii ceri ajutorul nu este bine pregatit pentru a oferi consiliere in astfel de situatii si apeleaza la clisee sau la slujbe religioase fara sens, e posibil sa iti indrepti toata furia catre religie si Dumnezeu.

sg sus Mergi sus

 

Atunci cand preotul te consoleaza

Preotii care stiu sa dezvaluie partea lor umana, care sunt dispusi sa sufere impreuna cu familia ta, care stiu sa asculte mai mult decat sa vorbeasca si care nu iti refuza dorinta de a apela la slujbe religioase, te pot ajuta enorm in a depasi pierderea suferita.

Preotul Ameliei a fost alaturi de aceasta si de sotul ei in incercarea lor de a avea copii, rugandu-se pentru ei, botezand si tinand slujbe de inmormantare pentru fiecare pierdere suferita. “Dar ceea ce imi amintesc eu despre preotul meu si ceea ce m-a afectat cel mai mult,” explica Amelia, “e faptul ca la slujba de inmormantare a primului nostru copil se stergea mereu la ochi si isi sulfa nasul. Erau atat de umane gesturile lui.”

Daca consideri ca preotul la care ai apelat e prea constrans de traditii, incearca sa gasesti un altul a carui pregatire si creativitate te pot ajuta mai mult. Parerea specialistilor din spital sau a preotului de acolo iti poate fi de folos. Connie a apelat la preotul din comunitatea sa dupa ce a pierdut sarcina pentru ca vroia o slujba religioasa dar nu stia ce anume era mai indicat. Acesta i-a spus ca Biserica Catolica e de parere ca sufletul acelui copil merge direct in rai si ca, in acest caz, nu mai e nevoie de slujba de inmormantare.

Connie nu a fost multumita de raspunsul preotului si a sunat la spital cerand sa vorbeasca cu preotul catolic de acolo, chiar daca fusese deja externata.
Acesta a ajutat-o sa ia legatura cu o firma de servicii funerare pentru ca fiica lor sa aiba o inmormantare obisnuita, asa cum si-a dorit ea si sotul ei. “De asemenea, preotul din spital mi-a dat o lumanare pe care sa o aprind acasa,” isi amintea Connie, “ un gest simplu dar care a insemnat enorm pentru mine.”

Indeosebi mamele vad apropierea femeilor de biserica ca pe un semn ca religia acestora se poate schimba sau adapta in functie de nevoia de consolare dupa o pierdere de sarcina. “Haideti sa fim seriosi,” a spus o credincioasa catolica devotata, “preotii catolici sunt celibatari. Ce pot sa stie ei despre ceea ce inseamna sa pierzi un copil?”

Rabinul Nina Beth Cardin remarca o influenta similara asupra Iudaismului “Apar noi tipuri de slujbe religioase deoarece enoriasii isi doresc ceva special si gasesc rabini care sa le respecte dorintele,” explica aceasta. “Femeile rabin, mai ales cele care au creat slujbe religioase in urma unor proprii pierderi de sarcina, vor avea in cele din urma un impact pe termen lung.”

Daca preotul caruia ii ceri ajutorul reuseste sa te linisteasca ai putea sa-l rasplatesti cu un gest frumos, si anume scriindu-i o scrisoare de multumire. De cele mai multe ori preotii insisi nu sunt siguri daca au spus sau au facut ceea ce trebuia. Vazand ca parintii sunt multumiti, acestia vor realiza faptul ca a meritat sa-si petreaca timpul slujind in numele lui Dumnezeu si ajutandu-si semenii.

sg sus Mergi sus

 

Atunci cand religia te poate dezamagi

Poti fi descurajata daca dorinta ta de a gasi alinare in religie pare zadarnica in urma pierderii tale. Ar putea fi prima data cand apelezi la preoti pentru a te ajuta si te astepti ca acestia sa stie exact ce trebuie sa faca.

Acesti indrumatori spirituali au totusi de-a face cu principiile teologiei, cu intrebari pe tema credintei cat si cu suferinta parintilor, toate acestea pe langa propria lor suparare. Ca si multi alti oameni, preotii pot ramane fara cuvinte atunci cand trebuie sa explice pierderea unui copil sau a unei sarcini. Sora Mary Donohue, preot al unui spital intreaba “Cum poti explica moartea si tristetea cand tu ai propovaduit pana acum viata si bucuria?”

Unii preoti, pastori sau rabini, abordeaza aceasta situatie punandu-se ei insisi deasupra suferintei si a lacrimilor fie ca un exemplu de curaj sau de autoprotectie. O mare problema este aceea ca majoritatea preotilor nu au fost suficient de pregatiti in ceea ce priveste consilierea pe aceasta tema. Studentii la teologie care isi doresc sa devina preoti in spitale sunt cei mai indicati pentru o astfel de consiliere desi sunt expusi destul de putin la pierderile de sarcina sau la pierderea unui copil. Lipsa acestei pregatiri ii poate lasa pe preoti atat de nereceptivi la nevoile unui parinte indoliat, incat acestia pot ajunge sa judece gresit.

Adam a ramas neplacut surprins atunci cand un preot pe care il dusese la mormantul copilului sau pentru o slujba a cerut sa fie platit la intoarcere. Adam fusese recunoscator pentru sensibilitatea cu care acesta oficiase slujba asa ca a fost socat de discutia despre plata serviciilor. “Trebuia sa fi mentionat despre aceasta taxa atunci cand i-am cerut sa oficieze slujba.” spunea Adam. “Mi-a lasat o impresie proasta despre el si despre religia noastra.”

Daca iti doresti oficierea unor slujbe religioase pentru copilul tau trebuie sa iei in considerare cateva lucruri. Asigura-te ca preotul stie numele copilului tau pentru ca omiterea sau pronuntarea gresita a acestuia pot deveni suparatoare. Poate vrei sa afli daca preotul, pastorul sau rabinul tau are un calendar cu aniversarile enoriasilor astfel incat sa poti fi contactat la un an dupa pierdere cand te poti simti la fel de suparat. Daca preotul tau nu detine asa ceva il poti anunta ca i-ai fi recunoscatoare daca te-ar suna la comemorarea unui an. Acesta este un mod de a-ti ajuta preotul sa inteleaga ce inseamna pierderea unei sarcini si in acelasi timp poti arata astfel importanta grijii preotilor din comunitatea ta in cazul unor astfel de situatii.

Daca ai pierdut sarcina mai devreme de termen sau mai tarziu, poate ai reusit sa contactezi un director al unei firme de servicii funerare a carui pregatire si compasiune pot fi foarte importante in acele momente in care te simti atat de vulnerabila. Din nefericire unii directori sunt preocupati mai mult de vanzare decat de nevoile tale. “Mi-a spus ca sicriul este tot ceea ce ii voi putea darui copilului meu.” isi aminteste o mama care apelase la serviciile unui director al unei firme de servicii funerare. “Mi-a zis ca mai bine dau opt sute de dolari pe un sicriu mai frumos, decat sa dau doua sute pe unul ca cel pe care il alesesem eu.”

Irene s-a simtit de asemenea deranjata cand, la finele ceremoniei de inmormantare a fiicei sale a auzit un motor puternic si cand s-a uitat a vazut un utilaj care acoperea deja cu pamant mormantul copilului sau. “A fost nepoliticos”, s-a plans Irene “Trebuiau sa fi asteptat putin, macar pana pleca familia.”

Daca faci parte dintr-un grup religios care incurajeaza familiile numeroase, e posibil sa crezi ca prin aceasta pierdere de sarcina ai dezamagit religia ta dar si pe tine insati. Dupa cateva pierderi de sarcina Jody nu s-a mai simtit in largul ei sarbatorind Sabatul alaturi de multe alte femei insarcinate si de familiile numeroase din grupul ei religios. A fost si mai suparata atunci cand o alta enoriasa gravida i-a spus, “Atunci cand va vrea Dumnezeu sa ai un copil, vei avea unul.” Jody s-a simtit altfel “Poate Dumnezeu i-a inzestrat pe medici cu suficienta stiinta incat sa ma poata ajuta sa am o familie,” a presupus ea. “Nu e si acesta un dar de la Dumnezeu? Refuzam sa cred ca Dumnezeu ma dezamagea mai mult decat Il dezamagisem eu pe El.”

Daca ai parte de un tratament necuviincios din partea vreunui preot, a vreaunui director, personal din cimitir sau a vreunui enorias, varsa-ti furia si exprima-ti nemultumirea. Daca nu vrei sa faci asta personal, incearca sa scrii o scrisoare. Profesionistii in astfel de situatii pot sa nu realizeze ce efecte negative poate avea pregatirea lor decat daca parinti indoliati isi fac timp sa le vorbeasca despre asta. Aminteste-ti de asemenea ca e la fel de important sa scrii o scrisoare daca ai primit sprijin din partea lor.

sg sus Mergi sus

 

Relevanta slujbelor religioase

Slujbele religioase te pot ajuta sa-ti iei ramas bun de la copil si sa poti incepe sa-ti plangi pierderea. Acestea reprezinta de asemenea un semnal pentru restul comunitatii in care traiesti, cum ca ai nevoie de mai multa atentie si sprijin in urma pierderii suferite.

La fel ca si multi alti parinti, e posibil sa fie prima data cand trebuie sa spui adio unei persoane dragi si sa organizezi o inmormantare. S-ar putea sa nu sti ce e bine sau ce trebuie facut si s-ar putea sa nu fi pregatita pentru impactul pe care il vor avea aceste decizii asupra relatiei tale cu partenerul. Irene isi aminteste cat de greu le-a fost ei si sotului ei sa se hotarasca daca o vor inmormanta pe fiica lor. “A trebuit sa discutam despre propria noastra moarte”, isi aminteste ea, “si cum si unde ne doream sa fim inmormantati.”

Preotii te pot incurca fara sa vrea, nestiind sa te informeze corect in privinta posibilelor optiuni, sugerandu-ti sa “faci ceea ce vrei” tocmai atunci cand nu sti ce vrei sa faci. Unii parinti considera aceste indatoriri ca fiind atat de dureroase incat se ascund de oficierea unei slujbe de ramas bun pentru copilul lor. Spera ca suferinta lor va disparea in timp chiar si fara aceasta slujba.

Desi unor parinti le este greu sa isi exprime sentimentele in fata altor oameni, fie si in fata unor persoane dragi, slujbele religioase au un rol purificator in exprimarea suferintei, recunoasterea pierderii si inceperea perioadei de doliu. Amelia si sotul ei si-au dorit sa fie oficiata o slujba religioasa in spitalul unde primul lor copil a trait pentru putin timp:
“Mi s-a parut ca prin oficierea unei slujbe de inmormantare pentru copilul nostru, recunosteam faptul ca fetita noastra a trait si ca acest lucru a insemnat ceva pentru ceilalti chiar daca viata ei a fost scurta. Daca nu am fi facut nimic ar fi fost ca si cum i-am fi aruncat tarana pe strada.”

Pentru Laurel, planificarea unei slujbe de ramas bun pentru copilul ei a fost un mod de a transforma un soc puternic intr-o suparare de inteles. Desi rabinul ei a incercat sa o convinga sa nu participe la inmormantare, Laurel a considerat ca prezenta ei acolo era singura cale de a accepta pierderea. “Am stiut din prima ca trebuia sa merg la inmormantare,” a recunoscut ea. “Era singurul lucru normal care se intampla in tot acest calvar.”

Cateodata mama nu poate participa la inmormantare deoarece e inca internata iar ceremonia nu poate fi amanata. Daca se intampla asta, lasa inmormantarea la data fixata dar organizeaza o slujba religioasa mai tarziu, la care poate asista si mama. Alta solutie e sa filmezi sau sa inregistrezi ceremonia. De aseamenea e de ajutor daca mamei internate ii este permis sa se ocupe cat de mult posibil de organizarea inmormantarii si daca se poate, e bine sa o asiste in timpul slujbei o ruda, un prieten sau un preot.

Multe spitale pun la dispozitie slujbe comemorative o data pe an pentru toate pierderile de sarcina sau de copii, de obicei in perioada sarbatorilor de iarna. Parintii care nu au reusit sa asiste la slujba de inmormantare sau care au pierdut o sarcina in primul trimestru considera aceste slujbe comemorative ca fiind linistitoare.

Unii parinti aleg incinerarea. Cenusa poate fi ingropata oricand dupa pierdere si asfel incinerarea poate fi o alternative accesibila.

sg sus Mergi sus

 

Alegerea unui nume pentru copilul tau

“Din prima clipa cand am stiut ca vom avea o fata i-am pus numele Melanie si de atunci am numit-o asa. Dandu-i nume am recunoscut ca a existat, si pot sa vorbesc despre ea intr-un mod real. Si e un nume pe care il mai pot folosi. Am avut o fata pe nume Melanie.” -Ruth

Dandu-i nume copilului tau ai ocazia sa vorbesti despre el cu dragoste si demnitate si sa demonstrezi ca existenta lui a fost o realitate. “Mi se pare inacceptabil sa numesti copilul “acesta” a spus Amelia care a dat nume ambilor copii pe care i-a pierdut dupa nastere. “Ar fi fost greu sa vorbesc intotdeauna despre Ethan numindu-l de exemplu “copilul pe care l-am pierdut.”

Numele copilului e printre putinele lucruri cu adevarat concrete pe care le presupune aceasta pierdere. Si in plus, unele ritualuri pot fi mai simplu de realizat. Desi multi parinti nu-si doresc sa accepte pierderea in felul acesta, altii vor asta si ar trebui sa li se permita aceasta consolare. Multi preoti incurajeaza dorinta de a da un nume copiilor considerand acest lucru ca fiind o recunoastere a identitatii unice a copilului si a locului pe care acesta il ocupa in familie.

Unii dintre parinti se tem ca nu vor mai gasi un alt nume pe care sa-l indrageasca, asa ca “pastreaza” numele pentru mai tarziu si ii dau copilului un nume care nu le place atat de mult. Totusi parintii care au dat copilului numele pe care il alesesera deja, sunt de obicei bucurosi ca au procedat asa si nu considera ca fiind o problema alegerea numelui pentru urmatorul copil. Asa cum spunea o mama care a suferit doua pierderi “Dupa ce am dat nume ambilor copii ne intrebam daca a mai ramas vreun nume care sa ne placa. Dar de indata ce i-am dat nume urmatorului copil, care a trait, am indragit si acel nume.”

Problema se complica atunci cand religia si traditia ori familia cer ca acel copil sa fie numit dupa o ruda aflata in viata sau nu. Unele cupluri pot crede ca nu dau dovada de demnitate dand acel nume unui copil care nu mai este sau care are putine sanse la viata. Lisa, a carei traditie evreiasca de a da nume copilului dupa o ruda decedata a insemnat mult pentru ea, a spus ce gandea in momentul cand a stiut ca acel copil va trai doar cateva ore:
“Am ales numele dupa cel al bunicilor nostri. Atunci cand am aflat ca nu are sanse sa traiasca am renuntat la acel nume. Am inceput sa ne gandim ca ar trebui sa il cheme ca pe noi doi, parintii ei, pentru ca facea parte din noi. Nu aceasta este traditia evreiasca dar acest lucru era foarte important pentru noi. Asa ca i-am dat doua nume, fiecare dintre ele avand initialele noastre.”

Daca te-ai hotarat sa nu dai nume copilului tau si acum regreti, poti inca sa-ti schimbi decizia. Un cuplu care a pierdut o sarcina din cauza unor probleme legate de cromozomi, a fost atat de afectat de eveniment incat, a ales sa nu dea nume copilului. Preotul spitalului s-a intalnit cu acel cuplu cateva luni mai tarziu, la ceremonia de comemorare, si a descoperit fapul ca isi schimbasera parerea. “In timpul ceremoniei tatal a citit o poezie dedicata fiului sau pe care l-a numit la sfarsitul lecturii,” spunea preotul. “A fost o dovada de tarie.”

sg sus Mergi sus

 

Inmormantarea sau incinerarea copilului tau

Daca pierderea are loc in ultimele luni de sarcina, parintii trebuie sa se gandeasca la ce se va intampla cu copilul lor. Daca nu iau o hotarare anume, spitalele pot impune incinerarea, cateodata oferind posibilitatea de a se oficia o slujba religioasa in biserica spitalului. Alte spitale organizeaza inmormantarea in oras sau judet intr-o groapa comuna fara ca parintii sa fie instiintati de data sau locul exact al inmormantarii, neavand astfel posibilitatea de a participa sau de a vizita acel loc mai tarziu.

In numar din ce in ce mai mare, spitalele cer parintilor sa se ocupe de toate, in cazul copiilor care au peste douazeci de saptamani. Prin urmare inmormantarea sau incinerarea sunt necesare si pot fi realizate apeland la o firma de servicii funerare. Pot fi destul de costisitoare asa ca e mai bine sa apelezi la personalul din spital, la preotul de acolo sau la preotul tau care te poate ajuta sa iei legatura cu un director care sa faca unele reduceri de pret.

Daca esti inca pe cale sa iei aceste decizii, sunt multe probleme pe care trebuie sa le iei in calcul. Trebuie sa te gandesti daca o sa ai posibilitatea sa vizitezi un cimitir mai indepartat sau daca preferi mai degraba sa raspandesti cenusa copilului in apropierea casei tale. Poate locuiesti intr-un oras nou de care nut e leaga nimic si acest lucru te face sa alegi incinerarea pentru ca iti da posibilitatea sa organizezi o slujba alta data si in alt loc. E greu, dar foarte important sa stii ce e mai bine pentru tine intr-un moment de tristete si, care va fi cea mai buna decizie pentru tine in viitor.

Daca alegi incinerarea e important sa te astepti la felul in care va arata cenusa. In locul cenusei normale, ca cea pe care o sti de la foc si la care se asteapta multi oameni, o sa vezi bucatele mici de oase amestecate cu acel praf. In cazul unui copil cantitatea cenusei este foarte mica si cand o raspandesti se va pierde in vant. Cum nu exista nici o lege care sa interzica acest lucru, poti raspandi cenusa in orice loc pe care il consideri tu ca fiind semnificativ.

Poti de asemenea sa cumperi o cutie din metal sau din lemn pe care pot fi gravate numele si data nasterii copilului tau, sau, un vas de portelan mai degraba decat acea urna pe care o pun la dispozitie firmele de servicii funerare.

Daca vrei sa inmormantezi copilul trebuie sa te gandesti la locul unde vrei ca acest lucru sa se intample cat si la slujba religioasa pe care o doresti. Unele cupluri prefera sa fie oficiata o slujba in casa lor pentru rudele apropiate si pentru prieteni urmand ca o mica slujba de inmormantare sa aiba loc la cimitir. Daca doresti sa-ti tii copilul in brate inainte de a fi inmormantat ar trebui sa stii ca acesta nu va mai fi cald, lucru neasteptat si suparator pentru multi parinti. Sicriele pentru copii sunt foarte mici, sunt facute de obicei din poliuretan si seamana izbitor cu o mini-lada frigorifica.

Poti sa alegi costumatia pe care doresti sa o poarte copilasul tau, sau diverse obiecte care sa fie puse in sicriu fie de tine fie de directorul firmei de servicii funerare. Ocupandu-te de aceste lucruri, poti crea acea binemeritata legatura dintre tine si copilul tau. “Am imbracat-o intr-un costumas cu ciorapei din dantela si, am pus langa ea cateva jucarii si o paturica.” isi aminteste Irene de ziua de dinaintea inmormantarii fiicei ei. “A fost greu sa le cumparam dar pentru mine si pentru sotul meu a insemnat mult ca a avut acele lucruri cu ea.”

Directorul unei firme de servicii funerare, Ronald Troyer sustine ca parintii indoliati organizeaza o masa dupa inmormantare sau incinerare pentru a impartasi durerea cu prietenii ori familia. Acesta crede ca, dandu-le ocazia parintilor de a petrece timp cu familia sau prietenii, acest lucru “poate reduce dorinta de a pastra tacerea la urmatoarele intalniri cu prietenii ori familia.”

sg sus Mergi sus

 

Atunci cand slujbele religioase sunt refuzate

Daca simti nevoia se se oficieze o slujba religioasa traditionala e enervant ca un preot sa te convinga sa renunti la idee. Atunci cand preotii nu sunt pregatiti pentru a face fata unei pierderi de sarcina ori a unui copil, sau, atunci cand acestia sunt coplesiti de un sentiment de inutilitate si tristete, au tendinta de a indeparta parintii de aceste slujbe. Te pot convinge sa nu apelezi la slujbele religioase pentru a-ti exprima suferinta si iti pot sugera sa iti continui viata planificand o viitoare sarcina. Desi acest sfat are la baza intentii bune, nu este cel mai indicat.

De asemenea, e posibil ca preotii sa refuze ritualurile propuse de parintii indurerati, din cauza unor constrangeri teologice sau a nehotararii in ceea ce priveste corectitudinea oficierii acestor slujbe obisnuite de inmormantare in cazul pierderii unui copil. Preotii catolici sau protestanti au dreptul de a refuza sa boteze un copil trecut in nefiinta deoarece botezul e un ritual destinat celor aflati in viata. Traditia evreiasca, conform careia cei indurerati primesc oaspeti acasa timp de sapte zile, nu este incurajata. Parintii evrei pot fi convinsi sa renunte la oficierea unei slujbe de inmormantare daca acel copil nu a trait treizeci de zile dupa nastere asa cum spune legea evreiasca, desi inmormantarea e necesara.

Adelle a cerut sa vorbeasca cu un rabin cand si-a pierdut fiica, nascuta prematur, la douazeci si una de saptamani dupa nastere. Nu stia ce vrea sa faca sau ce trebuia sa faca, dar stia ca nu-si doreste ca spitalul sa scape de fetita fara ca nici o slujba de inmormantare sa fie oficiata.

sg sus Mergi sus

 

Gasirea linistei in credinta

E posibil ca unii preoti sa te fi ajutat dar poti fi dezamagita daca altii nu au reusit sa-ti dea calmul creat de acele slujbe religioase.

Sunt multe feluri prin care poti gasi alinare in religie. Iata cateva sugestii care te pot ajuta sa-ti gasesti linistea in credinta:

-daca preotul la care apelezi nu iti ofera ceea ce ai nevoie, incearca sa cauti un altul.

- exista preoti sau directori de firme care sunt bine intentionati si care iti pot oferi slujbele religioase dorite. Incearca sa iei legatura cu personalul din spitalul in care a avut loc pierderea, sau cu preotul de acolo.

- daca vrei ca o rugaciune sa fie rostita din partea ta, cere-i unui preot sa faca asta in timpul slujbelor religioase obisnuite sau a rugaciunilor rostite in particular.

- da un nume copilului tau astfel incat sa te poti referi la el cu aceiasi caldura specifica pe care o au toti parintii pentru copiii lor.

- daca te hotarasti sa iti inmormantezi copilul, inceraca sa-i cumperi un costumas si niste jucarii pe care sa le pui langa el.

- daca mama nu poate sa asiste la inmormantare din motive de sanatate, incearca sa o amani pana cand va putea fi prezenta. Daca acest lucru este imposibil, programeaza o slujba religioasa pentru cand aceasta isi va reveni, sau, inregistreaza inmormantarea. Asigura-te ca ramane cineva cu ea in timpul ceremoniei daca nu poate veni.

- incearca sa compui poezii sau rugaciuni pentru copilul tau, care pot fi rostite cu voce tare la slujba de inmormantare. Poti planta un pom sau o floare in cinstea copilului tau, pe care sa il (o) vezi crescand de-a lungul anilor, sau, fa o donatie in amintirea copilului tau.

- daca nu ai primit sprijin din partea unui preot, scrie-i sa-i spui ce te-ar fi putut ajuta. Incearca de asemenea sa nu uiti ce gest frumos este sa scrii o scrisoare de multumire atunci cand ai primit atentia si grija de care aveai nevoie.

- incearca sa accepti ideea ca lucruri rele se pot intampla fara nici un motiv si ca singurul sens pe care il are pierderea suferita este felul in care a facut parte din viata ta.

“Poate ca Dumnezeu a considerat ca Nicole era prea buna pentru aceasta lume si pentru a infrunta lucrurile cu care avem de-a face noi acum. Poate ca a mai avut nevoie de un inger si a luat-o pe ea. Poate a stiut ca voi divorta si poate a crezut ca nu ma voi descurca cu doi copii. Nu stiu. Poate ca a stiut ce face si poate a crezut ca, trecand printr-o astfel de experienta, pot ajuta alti oameni.” -Cindy

“Cred ca Dumnezeu da tuturor dreptul de a alege cum sa-si traiasca viata. Poate nu sti asta dupa ce te-ai nascut si, poate nu asa iti e predestinat, dar am senzatia ca noi am ales si ca Daniel a ales, nu stiu din ce motiv, ca noi sa-i fim parinti si, preferam sa-l fi avut si pentru trei zile decat pentru nici una.” -Liza

“O parte din ceea ce cred e ca inainte de trup existam ca si entitate, avem suflet. Hotaram cum, cand, cine sa ne nasca si ce fel de viata sa traim si nu totul e predestinat si batut in cuie deoarece mai facem schimbari pe parcurs si ne nastem cu un scop pe care vrem sa-l indeplinim. Si cand facem toate astea murim. Unii oameni isi indeplinesc scopul mai repede, iar unii au nevoie de mai mult timp si am crezut ca Stephanie avea unele lucruri pe care vroia sa le faca in aceasta viata, si din care am fi avut de invatat, si ca a fost aici dintr-un motiv anume… trebuia sa stie ca a fost iubita si a stiut asta in tot timpul cat am fost insarcinata, si am stiut in acele cinci zile cat a fost aici ca vroia sa ne impartaseasca dragostea si apoi nu a mai fost nevoie sa mai ramana. Si mai cred ceva despre ea –am o problema in ceea ce priveste despartirea de persoane dragi si de relatii si cred ca unul din lucrurile pentru care a fost aici a fost acela de a ma invata sa depasesc acele momente.” -Sophie

sg sus Mergi sus

 

Parintele Mihail, Manastirea Antim

fragment din interviul acordat Malvinei Cervenschi, pentru Campania "Mame de Ingeri", prezentata la Jurnalul TVR

Parintele Mihail, Manastirea Antim

"Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu si care aseaza lucrurile asa cum e mai bine pentru cei din jurul Lui, ingaduie si aceasta durere poate pentru a feri si pe prunc si pe parinti si pe cei din jur de o alta suferinta mai tarziu pentru ca Dumnezeu nu e un Dumnezeu al durerii sau al sadismului; El ingaduie acest lucru evitand pe mai tarziu durerea mai mare a parintilor. Dar e o durere mare, orice moarte a unui prunc in pantecele mamei sau imediat dupa nastere, inainte de botez.

Botezul, ca taina a unirii omului cu Isus Hristos se aplica oamenilor vii, in putere, care doresc sa se apropie de Dumnezeu, sa-L cunoasca. Nasii dau marturisire pentru prunc iar un om in putere, marturiseste el insusi dorinta lui Dumnezeu. Insa atunci cand un prunc din ingaduinta lui Dumnezeu pateste aceasta experienta a mortii inainte chiar de a primi, de a gusta taina botezului si energiile dumnezeiesti, acest prunc nu e totusi indepartat de la lumina lui Dumnezeu, fiind intr-un loc luminos, intr-un loc in care Dumnezeu ii impartaseste binecuvantarea Lui!

E bine de stiut ca Dumnezeu ingaduie Botezul de Urgenta(Grabnic) facut chiar de mama pruncului, de medic, de asistenta sau de moasa, facand o cruce deasupra capului pruncului si spunand astfel: "Se boteaza robul lui Dumnezeu... In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin! "

Si mama si tatal, de cand pruncul se zamisleste in pantecele mamei, sunt datori sa insoteasca viata pruncului cu ruga lor, sa-l mangaie, sa-l binecuvanteze si atunci pruncul salta de bucurie, simte afectiunea, grija si Dumnezeu de multe ori intareste binecuvantarea aceasta.

Chiar daca pentru parinti e foarte greu de indurat pierderea copilului mult dorit, binecuvantarea lui Dumnezeu asupra pruncului e posibila, Dumnezeu randuind o rugaciune pentru acesti prunci nepregatiti, nebotezati asa incat ei sa nu fie aruncati ca fragmente de tesut mort, incinerat, ci chiar ingropati cu o scurta rugaciune in cimitir. Este o slujba de iertare a pacatului stramosesc, de mangaiere si pentru parintii copilului care neavand pacat, au o incredintare ca Dumnezeu L-a primit in Lumina Lui, si asta e o mare intarire ca Dumnezeu are portile deschise pentru tot sufletul mai ales ca pe perioada sarcinii mama se inchina, vorbeste cu pruncul, se roaga pentru el si cred ca acest drum al dorintei mamei catre Dumnezeu ii deschide si pruncului drumul catre El chiar daca noi, in mod formal nu ajungem sa mai implinim randuielile de botez."
 

Cum mergi mai departe, dupa ce pierzi un copil,
cand nu crezi in Dumnezeu


de Loni H.E., artist si presedinte al Comitetului NILMDTS, Colorado, SUA.

Traducere: Dana Timotin, traducator autorizat si interpret de conferinte pe limbile engleza/franceza/romana

"Mulţi oameni susţin că Dumnezeu le dă puterea de a depăşi momentele tragice. Dar ce se întâmplă cu noi, cei care nu credem în Dumnezeu?

Voi trata subiectul cu delicateţe căci cred cu tărie că fiecare dintre noi are dreptul la propriile convingeri şi nu ar trebui să se simtă atacat sau dezamăgit dacă părerile altora nu coincid cu ale lor. Deşi îmi doresc ca toată lumea să poată vorbi deschis despre viaţă, toţi ar trebui să fim conştienţi că nimeni nu ne poate fura convingerile. Dacă vorbesc despre părerile mele, nu înseamnă că ale altora sunt mai puţin însemnate. Însă nu uitaţi că atunci când dau glas propriilor mele adevăruri, experienţe şi convingeri, nu încerc să vă fac să vă îndoiţi de ale voastre.

Nu-mi stă în fire să-mi impun opiniile. În articolul de astăzi nu voi explica de ce nu sunt adepta vreunei religii. Sper însă că ceea ce voi scrie va exprima gândurile celor care nu se închină niciunei religii sau divinităţi, pentru că vocile noastre sunt deseori înăbuşite. Te poţi simţi tare stingher, chiar şi în mijlocul unei comunităţi de sprijin, când atât de multă lume vorbeşte de rai şi îngeri, iar tu nu te poţi gândi decât că „ţie toate astea nu-ţi spun nimic”.

Îmi propun să fiu foarte corectă şi sinceră în destăinuirile mele, chiar dacă mă voi lovi de dezaprobarea unora. O spun din nou: nu vreau să jignesc pe nimeni, dar s-ar putea să o fac fără să vreau. La urma urmei, simt că dacă nu tratezi subiectele mai incomode, adică cele pe care simţi că poate n-ar trebui să le abordezi, nici nu merită să te deranjezi să scrii.

Din experienţa trăită după moartea fetiţei mele, mi-am dat seama că unii oameni au profitat de moment pentru a începe să propovăduiască.
Îmi spuneau că ştiu de ce a trebuit să moară (a fost voia Domnului, nimic nu este întâmplător, Dumnezeu avea nevoie de un înger), ştiu unde se află acum (a ajuns în rai, este îngerul tău păzitor, vă veţi revedea) şi ştiu cum ar trebui să trec peste o aşa încercare (să mă rog pentru a primi putere, să am încredere în Dumnezeu).
Nu i-am întrebat niciodată ce credeau că i s-a întâmplat fetiţei mele după ce a murit sau de ce credeau că a murit de mică, însă ei veneau la mine cu teoriile lor de parcă le-aş fi cerut chiar eu să o facă.
Îmi dau seama că erau convinşi că mă ajută, dar nu era aşa. Oamenii care pretind că ştiu de ce se întâmplă anumite lucruri, deşi nu ai cum să ştii aşa ceva, nu fac decât să mă determine să-i evit - chiar şi luând-o la goană!

Mă deranjează uneori când lumea îmi spune că „se roagă pentru mine”. De regulă, le mulţumesc şi-mi spun că e un gest amabil, dar aş minţi să spun că nu mă supără într-o oarecare măsură.
Nu mă deranjează să-i aud vorbind despre propriile convingeri religioase atunci când povestesc despre tragedia pe care au suferit-o ei înşişi, însă mă supără atunci când este vorba de fiica mea.
Când lumea vorbeşte despre moartea fiicei mele, de ce ar trebui să accept fiecare opinie de ordin religios, chiar dacă mă deranjează?
Oare contează câtuşi de puţin că asta nu îmi aduce nicio alinare sau tot ce vor este de fapt să-şi facă părerea cunoscută?
Înţeleg că au intenţii bune şi încearcă să-mi arate că le pasă, dar atunci când spun că se roagă pentru mine, parcă ar insinua că ei au puterea să controleze ceea ce se întâmplă în viaţa mea.
E ca şi cum mi-ar spune că au capacitatea de a îmbunătăţi lucrurile şi eu ar trebui să aprecieze faptul că o folosesc spre binele meu. Dacă rugăciunile ar aduce lucruri bune, fetiţa mea ar fi încă în viaţă.
Am încercat să mă rog pentru ea în ziua în care a încetat din viaţă. Am implorat să-i fie cruţată viaţa. Aş fi făcut orice…dar ea tot s-a stins.

Deşi sunt convinsă că o perspectivă pozitivă, plină de speranţă este un lucru bun în viaţă, eu una nu mă rog şi nu cred că rugăciunile altora pot schimba cursul vieţii mele. Dacă vor să-mi facă o favoare, aş prefera să-mi spună „mă gândesc la tine” sau „sper să îţi fie bine”. Dacă vor să mă ajute mai concret, m-aş bucura dacă mi-ar face o vizită, m-ar suna şi m-ar întreba cum mă simt, m-ar asculta, m-ar strânge în braţe, ar face o donaţie unei asociaţii non-profit în numele fiicei mele…acestea sunt lucrurile care ar avea cu adevărat impact în viaţa mea.

Când am spus unora că sunt din nou însărcinată, câţiva dintre ei mi-au răspuns: „Ce bine! M-am rugat pentru asta.” Poate ar trebui să le recunosc meritul? Sau poate vor să spună că e meritul divinităţii?
Nu cred că am rămas însărcinată cu al doilea copil pentru că suficient de mulţi oameni s-au rugat pentru mine, la fel cum nu cred că fiica mea a murit pentru că nu s-au rugat destui oameni pentru ea.
Oare când lumea spune că am fost „binecuvântată” cu o nouă sarcină, înseamnă că prietenii mei care au probleme de infertilitate sunt blestemaţi? Încearcă în disperare să conceapă şi nu reuşesc. Oare acei oameni vor să spună că lor nu le e dat să aibă copii, dar eu pot avea? Nu văd nicio logică în asta.

Am rămas din nou însărcinată pentru că sperma soţului meu a reuşit să fertilizeze ovulul meu şi acel ovul a ajuns în trompa uterină, apoi s-a fixat pe peretele uterului – şi aşa mai departe. Şi astfel am rămas însărcinată. E un proces dificil pentru mulţi şi tocmai de aceea sarcina este o experienţă atât de minunată. Nu am fost eu aleasa, dar cu siguranţă sunt norocoasă.
Nu uitaţi că atunci când anunţaţi că dumneavoastră sau altcineva aţi fost „binecuvântată cu copii” sau „binecuvântată cu o sarcină” aţi putea, fără să vă daţi seama, să răniţi pe cineva care ar da orice să aibă copii.
Omenos ar fi să spuneţi mai degrabă că „vă iubiţi şi apreciaţi copii”, tocmai pentru a nu răni neintenţionat pe cei care au pierdut sau nu pot face copii. Dar spuneţi asta numai în contextul în care faceţi o declaraţie publică şi vorbiţi în faţa unui grup eterogen (nu într-o biserică sau cu prieteni care vă împărtăşesc convingerile).

Mulţi oameni sunt convinşi că bebeluşii lor sunt în ceruri şi veghează aspra lor. Sunt absolut siguri că îi vor revedea. Este un gând minunat şi cu siguranţă nu îl voi desconsidera sau respinge niciodată. Gândul acesta îi ajută probabil să treacă peste multe momente grele. Este un gând care poate alina o rană dureroasă.
Dar oare cei asemenea nouă, cei care nu cred în „rai”, cum trec peste astfel de momente?

Eu las rana să îşi urmeze cursul.

Eu trăiesc angoasa. Urlu şi ţip de dorul fetiţei mele. Mă tângui, plâng…îmi exprim trăirile. Suport durerea până se potoleşte. Şi abia atunci am puterea să mă bucur de frumuseţea ei.
Reuşesc să-mi amintesc ce minunat a fost să o port în pântec timp de nouă luni. Nimănui nu îi e dată garanţia unei vieţi îndelungate. Conştientă de acest lucru, îmi preţuiesc viaţa mai mult ca oricând, aşa cum n-o făceam înainte de a-mi pierde fiica. Fiecare moment petrecut alături de ea a fost special. Toată viaţa ei şi-a petrecut-o în pântecele meu, îngrijită şi iubită. A fost concepută, a trăit şi a murit în trupul meu, eu am fost lumea ei, am petrecut cu ea fiecare secundă a existenţei ei şi sunt pe veci onorată. Văd partea frumoasă a lucrurilor.
Acum trăiesc din plin fiecare secundă pentru că ştiu că nu există nicio garanţie.
Viaţa asta e plină de nebunie, risc şi haos. Facem parte din natură şi niciunul dintre noi nu este imun la brutalitatea sau frumuseţea care ne înconjoară.

Chiar dacă nu cred în existenţa raiului, deseori mă întreb unde s-o fi dus energia fiicei mele.
Un lucru e sigur: energia nu moare, doar ia o altă formă. Oare energia ei mai curge prin mine? Oare s-o fi legat de copilul nenăscut şi va deveni parte din el? Oare s-a răspândit în văzduh şi în copaci? S-a transformat într-o nouă viaţă? Există ceva după moarte?

Nimeni nu ştie ce se întâmplă de fapt şi eu accept acest lucru. M-am împăcat cu gândul că nu ştiu unde este ea acum sau „dacă” mai este. Ştiu doar că va fi mereu parte din mine şi o voi iubi mereu.
O jelesc, însă accept că a murit, iar asta îmi permite să-mi trăiesc viaţa din plin, gândindu-mă că, într-un fel, ar fi şi ea mândră de mine.

Chiar dacă nu sunt adepta vreunei religii, sunt deschisă oricărei revelaţii pe care mi-o oferă viaţa. Mă consider un observator. Nu cred că fetiţa mea a dispărut în neant. Oriunde există frumuseţe, îi simt prezenţa.
O văd în apus. O simt în briza cladă. O aud în râsul meu. O văd în chipul soţului meu. Fetiţa mea trăieşte în tot ce mă-nconjoară.

Aşa cum spuneam la început, mulţi oameni îşi iau putere de la Dumnezeu. Nu este cazul meu. Eu cred că puterea mea vine din mine. Din capacitata mea de a îndura. Şi înzecită de abilitatea mea de a accepta realitatea. Este prezentă în felul în care mă străduiesc să cresc şi să evoluez mereu. Este spiritul uman. Puterea se află în mine şi sporeşte prin mine. Recunosc asta fără nicio ruşine.
Cu siguranţă, există şi surse externe. Îmi iau putere de la soţul meu. Iau de la prietenii şi rudele care mă susţin, mă sprijină, îmi arată că le pasă. O iau din părinţi care suferă la fel ca mine şi care mă inspiră şi mă încurajează fără încetare. O iau preţuind viaţa şi fiind prezentă în viaţa mea.

Relaţia cu soţul meu a trecut prin multe greutăţi care ne-ar fi putut uşor despărţi. Durerea pe care o trăim diferit, emoţiile intense, trădările şi modalităţile nesănătoase de a depăşi greutăţile, toate acestea ne-ar fi putut înstrăina.
Astăzi suntem mai puternici şi mai apropiaţi ca oricând şi asta nu se datorează vreunei divinităţi. Suntem puternici pentru că am trăit durerea împreună.
Am învăţat să înţelegem trăirile fiecăruia prin terapie şi comunicare. Am purtat discuţii incomode şi am schimbat modul de a reacţiona la celălalt, de a-l trata pe celălalt. Ne-am străduit din răsputeri să ne regăsim. Am găsit putere în celălalt.

Sper din suflet că destăinuirile despre câteva din convingerile mele nu au avut un impact negativ asupra celor credincioşi, însă pentru mine este important să-mi folosesc vocea şi să le vorbesc celor care poate se simt marginalizaţi din cauza opiniilor lor nereligioase.

Când îţi pierzi copilul (sau copiii), oameni îţi oferă deseori sprijin prin religie, fără să se gândească cum te-ar putea afecta.
Este important ca oamenii să-şi dea seama că religia este în mod normal un subiect sensibil, mai ales atunci când nu cunoşti convingerile persoanei căreia îi împărtăşeşti opiniile tale.
Eu nu mi-aş împărtăşi filozofiile de viaţă oamenilor aflaţi în suferinţă; le-aş oferi condoleanţe, sprijin şi m-aş oferi să ascult orice simt ei nevoia să spună. Pierderea lor nu are nimic de-a face cu mine.
Majoritatea oamenilor sunt conştienţi că nu se cade să vorbeşti despre religie la evenimente de socializare, aşa că de ce mulţi nu ştiu că n-ar trebui să-l amintească atunci când este vorba de pierderea unui om drag?
Mă gândesc că fiecare dintre noi crede cu tărie în convingerile sale, oricare ar fi acestea. Până la urmă, nu contează decât ceea ce exprimăm în mod voit.

Cu toţii ne iubim copii şi tuturor ne este dor de ei şi nu ne dorim decât să ne ajutăm şi să ne susţinem reciproc. Aş zice că nu putem face asta altfel decât lăsând fiecăruia libertatea şi respectul de a-i onora şi omagia aşa cum îşi doresc."

 



 

 

 

sg sus Mergi sus