Ajuta copiii sa faca fata durerii...

fetita trista

Moartea cuiva drag este intotdeauna greu de suportat. Pentru copii, moartea unui frate, parinte sau prieten poate afecta incredea in sine si sentimentul de siguranta. Familia si comunitatea ii pot ajuta pe acesti copii sa-si reia viata, acasa si la scoala. Parintii, profesorii, medicii si membrii comunitatii, toti joaca un rol important in viata copilului care sufera dupa pierderea cuiva drag.

Vorbind copiilor despre moarte 

Reactia copiilor in fata mortii 

Intelegerea mortii de catre copii

Participarea la inmormantari si alte ritualuri de doliu     
Intelegerea modului in care copiii percep pierderea

Reactia la factori de stres

Griji in privinta modului in care a murit bebelusul

Frica de somn

Preocupari legate de trupurile neinsufletite

Frica de separare sau abandonare 

Ajutati-va copiii sa-si exprime sentimentele 

Gestionarea furiei

Gestionarea sentimentului de vina

Comunicati cu profesorii si ingrijitorii

Asigurari pentru grupe de varsta specifice

Bebelusi – sub trei ani

Copii mici – intre 2 si 7 ani

Copii mai mari 6-12 ani

Adolescentii –peste 10 ani

Pe masura ce copilul dumneavoastra creste

Oferirea de suport si de liniste de care au nevoie copiii dumneavoastra

Cum raspund copiii la o alta sarcina?
     

 

Vorbind copiilor despre moarte 

      In trecut, discutarea mortii cu copiii era considerata insensibila si inutila. Parintii evitau sa vorbeasca despre moarte pentru a proteja copiii de tristete. Adesea le raspundeau intrebarilor cu informatii gresite pentru a le proteja inocenta.

      Oricum, spunandu-le copiilor povesti precum „Bunica a plecat intr-o calatorie lunga” sau „Spot a adormit si nu se va mai trezi”, remarcile lor bine intentionate au reusit doar sa adauge elemente de frica, respingere si manie sensului pierderii.

Un copil caruia i se spune „Bunica a plecat intr-o calatorie lunga” se poate întreba, „De ce a plecat bunica fara sa isi ia ramas-bun si de ce nu o pot vizita? Ea nu vrea sa ma vada?”.

Un copil caruia i se spune „Spot a adormit” se poate ingrijora, „Daca eu am sa adorm, o sa mai pot sa ma trezesc?”.

Un copil caruia i se spune „Billy este cu Dumnezeu” sau „Dumnezeu a avut nevoie de inca un inger” poate resimti teama sau manie fata de un Dumnezeu care ia oamenii pentru totdeauna.

      In aceste incercari de a feri copiii de durere, parintii pot, fara sa vrea, sa intensifice sentimentele tulburatoare.

      In prezent, majoritatea parintilor, recunoaste faptul ca adesea, copiii fac fata mai bine atunci cand sunt informati. Informandu-va copilul, poate fi oricum dificil atunci cand va luptati cu propriile probleme emotionale. In copilaria dumneavoastra se poate ca moartea sa fi fost un subiect tabu in familie. Daca parintii dumneavoastra nu v-au incurajat sau nu v-au permis sa intrebati despre moarte se poate sa va fie dificil sa tolerati intrebarile copiilor dumneavoastra. Va puteti simti anxios si in imposibilitatea de a raspunde intrebarilor deschis si cu calm. Recunoasteti sursa disconfortului si detasati-va de rationamentele familiei dumneavoastra. Daca va veti permite sa va intrebati despre moarte, veti gasi mult mai usor sa intampinati intrebarile copiilor dumneavoastra.

      Chiar daca moartea a fost intotdeauna tratata potrivit si deschis in familia dumneavoastra, a vorbi cu copiii poate fi in continuare dificil.

      Exista anumite carti despre experiente aproape de moarte si ingeri care pot ajuta sa faca moartea mai putin misterioasa, infricosatoare sau intunecata. Carţile copiilor pot fi de asemenea resurse foarte bune (vedeti „Carti pentru parinti si copii” din bibliografie). Sa cititi impreuna povesti despre moarte si suparare poate fi o deschidere buna pentru discutie.

      Nu exista cuvinte perfecte pentru a explica moartea copiilor. Oricum, cuvintele pe care le folositi trebuie sa fie sincere, sa ofere informatii si sa fie potrivite varstei. Cand copilul dumneavoastra pune intrebari sau face afirmatii confuze sau false cu privire la moarte, raspundeti-le, clarificati si linistiti-i. Daca timpul sau locul nu sunt potrivite, spuneti-le ca v-ar placea sa discutati acest subiect intr-un moment mai potrivit si apoi asigurati-va ca veti readuce subiectul in discutie dupa o zi sau doua. Nereaducand acest subiect in discutie, nu-i va face sa uite. Daca ei nu intreaba, s-ar putea sa fie nevoie sa porniti dumneavoastra o discutie la obiect pentru a-i asigura ca este in regula sa vorbesti despre asta.

Incercati sa raspundeti intrebarilor direct si simplu. In loc sa oferiti explicatii complicate, elaborate, lasati copiii sa puna mai multe intrebari, pentru a vedea pana unde le merge curiozitatea. Informatiile corecte dau puterea copiilor dumneavoastra sa isi cunoasca mai bine ideile si sentimentele. Evitarea, adevarul spus pe jumatate si eufemismele pot dauna increderii copiilor in dumneavoastra si pot contribui la temeri legate de moarte si tot ceea ce inseamna aceasta. Daca copiii dumneavoastra stiu, va pot pune intrebari si vor primi raspunsuri sincere, ei vor intelege nu doar moartea, dar vor sti si ca pot avea incredere in dumneavoastra. Pe de alta parte, acesta ii va incuraja sa puna intrebari despre orice gasesc ingrijorator sau confuz.

      Nu va veti coplesi copiii daca veti lua in considerare nevoia lor de a fi informati si de a fi linistiti. Daca nu va va fi frica sa vorbiti despre moarte, nici lor nu le va fi frica sa auda despre ea.

Dupa ce s-au nascut gemenii, fiica mea (4 ani) l-a văzut pe Bradley si ma tot intreba : „Acum, cand o sa nasti si celalalt bebelus, Mama?”. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca ii vom spune ca doctorii au gresit, dar apoi ne-am gandit: „Nu, pentru ca nu vrem ca ea sa nu mai aiba încredere in doctori.” Asa ca i-am spus doar ca atunci cand s-a nascut Jeffrey era prea mic si prea bolnav si a plecat sus in Rai. A parut sa faca fata situatiei bine „Oh, in regula.”. Dar chiar si acum (dupa 1 an) mai spune „Nu-i asa ca e trist ca Jeffrey a trebuit sa plece in Rai si nu poate fi cu noi?” - Shannon 

Reactia copiilor in fata mortii 

      Deoarece moartea complica viata unei familii, recomandam evaluarea unui terapeut, atunci cand acest lucru este posibil, pentru a determina modul in care copilul face fata durerii. Iata cateva reactii des intalnite, pe care copii le pot avea ca raspuns in fata mortii: 

  • Perioade de depresie in care copilul nu manifesta interes pentru activitatile zilnice.
  • Retragerea din cercul de prieteni
  • O scadere brusca a performantei scolare sau refuzul de a se mai duce la cursuri.
  • Tristete
  • Negare, soc si confuzie
  • Manie, iritabilitate si comportament inadecvat
  • Neputinta de a dormi
  • Cosmaruri sau teama de somn
  • Pierderea apetitului
  • Frica de a ramane singur
  • Nemultumiri somatice/fizice precum dureri de cap sau de stomac
  • Neputinta de a se concentra
  • Sentimentul de vinovatie
  • Comportament regresiv – se comporta ca si cum ar fi mai mic ca si varsta sau revine la comportamente trecute
  • Conversatii si intrebari frecvente legate de moarte sau declararea in mod repetat a dorintei de a se alatura decedatului
  • Reactii emotionale profunde

 

Intelegerea mortii de catre copii 

      Abilitatea copiilor de a intelege moartea depinde de nivelul lor de dezvoltare intelectuala – felul in care vad lumea si relatiile dintre lucruri si evenimente. Pana la adolescenta, multi copii au nevoie sa experimenteze si gandesc lucrurile in maniere tangibile. Dar moartea nu este tangibila.  Moartea nu este ceva ce pot experimenta pentru putin timp ca sa vada cum este. Nu este ceva ce pot face pentru a vedea cum functioneaza. Astfel, copiii au dificultati in intelegerea mortii asa cum o fac adultii – moartea este atunci cand corpul nu mai este viu, este ireversibila si in functie de credinte, persoana fie inceteaza sa mai existe, spiritul merge in Rai sau intr-un alt plan existential sau persoana urmeaza ss fie reincarnata ca alta fiinta.

      Majoritatea copiilor dobandesc o intelegere inadecvata a mortii, dar aceasta nu este neaparat o problema. Pot avea pur si simplu un mod unic de a o privi, un mod care nu le cauzeaza griji. Alti copii pot avea o conceptie gresita despre moarte care ii infricoseaza. Decat sa va concentrati asupra a cat de corect copiii dumneavoastra inteleg moartea, incercati sa aflati grijile si temerile pe care le pot avea. 

Participarea la inmormantari si alte ritualuri de doliu 

      In trecut, multi parinti considerau ca fratii nu ar trebui sa participe la inmormantare sau alte ritualuri de ingropaciune. Oricum, copiilor carora nu li se permite sa participe la aceste ritualuri, se pot simti exclusi din familie intr-un moment in care au nevoie sa fie inconjurati de cei dragi. Fiind o parte din familie, vazand cum altii sufera si auzindu-i cum vorbesc cu dragoste despre bebelusi, ii consoleaza si ii ajuta sa isi inteleaga sentimentele cu privire la moarte. Totodata pot intelege unde si cum sunt ingropati mortii sau cenusa este imprastiata, in loc sa isi imagineze scene din desene sau filme de groaza despre schelete care se ridica din morminte surpate, prafuite. Daca le puteti explica cum va fi inmormantarea sau serviciile funerare ale bebelusului, ii veti putea incuraja si sa participe la acestea. Este mai bine sa gresiti prin a le permite sa participe la ritualuri si intruniri familiale, decat prin a-i exclude.

 
Intelegerea modului in care copiii percep pierderea 

      Daca copiii dumneavoastra au stiut ca a fost un bebelus, dar bebelusul nu a mai venit acasa, se pot intreba unde a plecat bebelusul. Dar copiii sunt diferiti in ceea ce priveste cat de mult asteapta un nou bebelus. Spre deosebire de parinti si copiii mai mari, copiii mai mici nu pot dezvolta o legatură imaginara cu bebelusul. Fara o investitie emotionala in ideea de a avea un nou bebelus/frate/companion/rival/coleg de camera, copiii foarte mici nu se vor intrista de moartea acestui bebelus invizibil pentru ca nu simt pierderea.

      Daca copiii dumneavoastra de abia au aşteptat sa se joace sau sa va ajute cu bebelusul, se pot simti puternic dezamagiti. Daca bebelusul a trait cateva luni si copiii au avut timp sa dezvolte o legatura cu bebelusul, se pot intrista. Chiar si asa, copiii dumneavoastra nu impartasesc aceeasi anticipare sau fantezii si nu vor fi tristi la aceeasi intensitate.

      De fapt, se poate ca copiii dumneavoastra sa fi ascuns unele sentimente sau gelozie in timp ce v-au privit agitandu-va in jurul bebelusului. Lipsa de interes pentru bebelus a copiilor dumneavoastra dupa cateva zile poate sa vi se para insensibila, dura. Dar, daca li se permite si sunt incurajati, copiii dumneavoastra vor resimti tristetea în concordanta cu perceptia unica a pierderii pe care o simt.

      Daca ati pierdut o sarcina sau ati trecut printr-o intrerupere de sarcina, se poate ca copiii dumneavoastra sa nici nu fi stiut ca sunteţi insarcinata, mai ales daca sunt mici. Chiar si asa, ei vor avea o reactie la dezechilibrul familial, cauzat de moartea bebelusului. Distrugerea rutinei familiare si schimbarile din dumneavoastra – de la jucaus, responsiv si calm la trist, retras si iritabil – pot avea un impact foarte puternic pentru copiii mici. Copiii sunt egocentrici in mod natural si foarte usor pot presupune ca ei sunt cauza maniei si disperarii dumneavoastra. Chiar daca veti incerca sa va ascundeti sentimentele, copiii sunt foarte receptivi si pot deveni si mai confuzi si anxiosi din cauza reticentei dumneavoastra.  
 

Reactia la factori de stres 

      De la copilarie la adolescenta, copiii isi arata adesea intristarea, confuzia sau anxietatea prin schimbari in comportamentul lor. Daca copiii dumneavoastra sunt suparati, puteti observa:

    • regresie in abilitati, inclusiv aptitudini motorii, toaletare, vorbire, invatare;
    • regresie in comportamente infantile precum lalalizare, rontaitul jucariilor;
    • anxietate de separare crescuta, agatare, nu va scapa din privire, nu vor sa mearga la scoala;
    • somn intrerupt sau apetit diminuat, intensificarea mersului in somn;
    • iritabilitate crescuta, incapatanare sau agresivitate, inclusiv agitatie, istericale, muscaturi, furt;
    • rezistenta scazuta la boli;
    • dureri de cap recurente, dureri de burta, ticuri si alte manifestari fizice ale tensiunii si anxietatii (asigurati-va ca cereti doctorului sa verifice existenta unor cauze fizice pentru oricare din aceste simptome) ;
    • neliniste, dezinteres pentru joc, dificultati de concentrare, suprasolicitare;
    • sensibilitate emoţionala crescuta, episoade de plans, sentimente ranite usor, empatie cu oameni sau personaje din povesti sau de la televizor;
    • perfectionism crescut, inclusiv folosirea insultelor in caz de esec sau frustrare, refuzul sau frica de a incerca noi abilitati, foarte ascultator;
    • intrebari frecvente sau repetitive despre bebelus, moarte, boala, etc. sau niciodata nu intreaba nimic;
    • retragere in sine, evitarea dumneavoastra sau a celorlalti;
    • adaptabilitate scazuta, inclusiv toleranta mica la schimbari in rutina, mancaruri noi, contact cu alte persoane, chiar unele familiare.

 

      Comportamentul si intrebarile copiilor dumneavoastra sunt ca un barometru al sentimentelor lor si a modului in care fac fata situatiei. Ori de cate ori copiii dumneavoastra au un comportament deosebit vizibil, este de fapt o subliniere a faptului ca exista o problema care trebuie rezolvata. Adesea grijile în jurul mortii si durerea includ:

    • griji despre modul in care a murit bebelusul;
    • frica de a dormi;
    • griji in privinta cadavrelor;
    • frica de separare sau abandon.

 

      In plus, copiii pot reactiona deosebit cand au dificultati in a face fata sentimentelor lor, in special manie si vina. Prin intelegerea grijilor si problemelor cu care se confrunta copiii dumneavoastra va veti gasi mai usor in pozitia de a le oferi suport. Incercand sa reliefati problema, puteti sa va ajutati copiii sa gaseasca solutii reale care diminueaza comportamentele deosebite.  

Griji in privinta modului in care a murit bebelusul 

      Copiii dumneavoastra va pot adresa intrebari privind cauzele mortii. In timp ce copiii sunt curiosi in mod natural, intrebarile lor apar de obicei din nevoia de reasigurare. Chiar si ca adulti, vrem sa stim cauza mortii cand vedem un necrolog al cuiva care a murit relativ tanar. Stiind cauza mortii, ne putem asigura ca noi o vom putea evita sau putem fi usurati ca noi nu prezentam acel risc. La fel vor beneficia si copiii dumneavoastra de raspunsurile sincere. Raspunsurile ii pot asigura ca nu se afla si ei in pericolul de a muri.

      Daca bebelusul dumneavoastra a murit din cauza unei infectii sau din cauza altei boli, copiii dumneavoastra pot echivala boala cu moartea iminenta. Urmatorii indici va arata posibilitatea ca copiii dumneavoastra sa fie ingrijorati in privinta mortii:

    • Pun multe intrebari sau intrebari repetitive despre boli, germeni, sanatate.
    • Pun multe intrebari sau intrebari repetitive cu privire la cauza mortii bebelusului.
    • Sunt ingrijorati sa nu se imbolnaveasca sau sa stea in preajma oamenilor bolnavi.
    • Au mai multe (sau mult mai putine) indispozitii sau nemultumiri.
    • Sunt ingrijorati ca dumneavoastra va veti imbolnavi.

      Oferiti copiilor dumneavoastra atat de multa informatie despre bebelus, boala, defecte congenitale, cata au nevoie. Chiar daca nu stiti cauza mortii, puteti raspunda ca intr-un fel, copilul nu a crescut cum trebuie, sau s-a nascut prea devreme, sau ca trupul nu a functionat bine.

      Evitati explicatiile simpliste de tipul „Copilul a avut o durere groaznica de burtica”, altfel, copiii dumneavoastra s-ar putea teme pentru viata lor data viitoare, cand ii va durea stomacul.

      Accentuati-le copiilor dumneavoastra ca este evident ca ei se dezvolta exact asa cum trebuie, ca s-au nascut exact la timp si ca trupurile lor functioneaza perfect. Accentuati-le diferentele dintre copiii slabi, mici şi cei mari, puternici şi sanatosi ca ei si adultii ca dumneavoastra.

Luke a pus o multime de intrebari despre motivul mortii fratelui sau. Cred ca era ingrijorat sa nu aiba aceeasi soarta. In concluzie, l-am asigurat ca bebelusii nu sunt atat de puternici ca si copiii mai mari, astfel ca a decis ca este foarte dificil pentru un bebelus sa supravietuiasca primului an, sa ajunga de la „anul zero” la 1, dar cum el avea 4 ani, era in afara pericolului. Se incuraja singur spunand „Este greu sa depasesti anul zero ”- Cathryn

      Daca v-ati decis sa intrerupeti sarcina sau sa refuzati interventii medicale, este o provocare sa fiti onesti fara sa stresati copiii. A le spune copiilor ca i-ati permis bebelusului sa moara pentru ca era prea bolnav sau nu crescuse in mod corespunzator, ii poate ingrijora, gandindu-se ca, daca se imbolnavesc sau fac ceva gresit, sunt urmatorii. Chiar daca rolul de decident este foarte important pentru dumneavoastra, aveti grija sa subliniati faptul ca bebelusul a murit din cauza mai multor boli sau malformatii si sa oferiti aceste detalii.

      Daca va intreaba de ce doctorul nu le-a putut „repara”, le puteti explica faptul ca doctorii nu pot repara chiar totul. Ati putea pune in discutie chiar si faptul ca, lasandu-l sa „plece” ati putut evita ulterioare suferinte ale acestuia. Este posibil sa va doriti sa asteptati pana cand copiii mai cresc, inainte de a le dezvalui totalitatea deciziilor dificile. In orice caz, le puteti explica faptul ca moartea aduce eliberarea de suferinţă.

      Este mai usor sa dezvaluiti deciziile luate unor copii mai mari sau adolescenti, care pot intelege dilemele etice sau religioase. Asigurati-va ca le explicati cat de dificil a fost si cum ati ajuns la ele. Se pot simti furiosi si tulburati, iar dumneavoastra trebuie sa subliniati faptul ca nu v-a fost usor sa luati aceasta decizie. Cel mai important, discutati despre diferentele dintre problemele normale ale unor copii ca ei, si problemele grave ale unor bebelusi ca ai dumneavoastra. Puteti chiar sa aveti discutii sincere cu privire la ce cred despre masuri extreme pentru a-i tine in viata, daca s-ar confrunta cu probleme serioase de sanatate sau traume, cum ar fi cancerul sau rani la cap. Asigurati-i ca le veti repecta dorintele.

      Daca bebelusul dumneavoastra a murit intr-un accident sau in circumstante infricosatoare, s-ar putea sa doriti amanarea dezvaluirii celor intamplate, pana ce copiii dumneavoastra sunt destul de mari incat sa poata asimila informatia fara a se speria sau deveni vulnerabili ei insisi. Daca decideti sa tainuiti anumite detalii, trebuie sa va asigurati ca ceilalti va vor respecta dorintele, si ca discutiile dumneavoastra intre adulti sunt private. Totusi, puteti explica in termeni generali de ce a murit copilul. Cathryn, al carui copil, Kevin, a murit intr-o imprejurare deosebit de inspaimantatoare, a vorbit cu fiul sau, Luke, la modul general, despre circumstantele in care a survenit decesul. Aceasta i-a spus ca bebelusul Kevin a murit, deoarece corpul sau a cedat – inimioara nu a mai batut, plamanii nu au mai functionat, creierul nu a mai raspuns. 

Frica de somn 

      In special daca fiii dumneavoastra aud diverse persoane echivaland moartea cu somnul, sau daca au avut ocazia sa vada copilul decedat, pot concluziona ca moartea este similara somnului. Sunt cateva semne care indica faptul ca fiii dumneavoastra pot confunda moartea cu somnul:

  • Sunt nelinistiti cand vine ora somnului sau ora de culcare.
  • Se trezesc in timpul noptii si nu mai pot adormi la loc.
  • Va intreaba de ce copilul nu se mai trezeste.

      Pentru a-i linisti pe copiii dumneavoastra, le puteti explica faptul ca moartea si somnul sunt total diferite, ca somnul este necesar dezvoltarii unui corp sanatos, si ca sunteti vii atunci cand dormiti, apoi va treziti. Atunci cand survine moartea, inima si respiratia se opresc, iar trupul nu mai revine la viata. Copiii Dumneavoastra pot intampina dificultati in a intelege toate acestea, dar mesajul ca somnul si moartea sunt complet diferite ar trebui sa se fixeze in constiinta. 

Preocupari legate de trupurile neinsufletite 

      In cazul in care copiii nu vor sa asiste la serviciile funerare, sau par preocupati cu privire la trupurile neinsufletite, inmormantare, incinerare sau viata de apoi, este important sa ii ajutam sa-si exprime temerile. Spre exemplu, ii preocupa suferinta copilului? Le este treama ca trupul sa nu iasa din sicriu? Le este teama de scheleti si fantome? Copiii daumneavoastra pot dezvolta idei infricosatoare cu privire la moarte din filme, de la televizor, carti comice sau prieteni; copiii sunt predispusi la interpretarea eronata a celor vazute si auzite, la confundarea fanteziei cu realitate.

      Va puteti linisti copiii raspunzandu-le onest la intrebari, oferindu-le toate detaliile solicitate de acestia. Lasati ca intrebarile lor sa va fie ghid si tineti cont de nevoia copiilor de a fi asigurati cu privire la faptul ca moartea este sfarsitul natural al vietii si al unei existente linistite. Daca decizia dumneavoastra implica inmormantarea, puteti vorbi de faptul ca trupul este redat pamantului; daca alegeti incinerarea, puteti vorbi despre reintoarcerea corpului/cenusii in aer. Pe unii copii ii multumeste ideea ca trupul fizic ramane in pamant sau se transforma in cenusa, in timp ce spiritul merge intr-un loc linistit.

      Convingerile proprii pot oferi un cadru de alinare copiilor dumneavoastra, chiar daca ideea abstracta de „spirite” este greu de inteles. Pentru copiii mai mici care se lupta sa asimileze conceptul mortii, accentuati faptul ca un trup neinsufletit nu se poate misca sau simti ceva, inclusiv singuratate sau durere. Poate fi dificil si trist sa vorbiti cu copiii dumneavoastra despre aceste realitati dure, dar poate fi o alinare, gandindu-va ca bebelusul dumneavoastra nu sufera. 

Frica de separare sau abandonare 

      Cand apare un alt bebelus, majoritatea copiilor intampina dificultati in ce priveste separarea de mama si toata atentia indreptata catre bebelus. Cand un bebelus moare, frati si surori au de-a face cu separarea fizica si o schimbare a ambilor parinti. In plus, copiii se pot intreba: „Daca bebelusul poate ”pleca”, atunci ce ii poate impiedica sa plece pe Mama si pe Tata”?

      In aceasta perioada dificila, copiii dumneavoastra trebuie asigurati ca puteti avea grija de ei in continuare, ca ii iubiti in continuare, si ca in timp va veti simti mai bine. Sunteti sursa principala de suport emotional a copiilor dumneavoastra, si au nevoie ca dumneavoastra sa fiti acolo.

      Cateva semne evidentiaza frica de separare sau abandon a copiilor dumneavoastra. Reintoarcerea la comportamente infantile poate fi un mijloc de a redobandi sentimentul de siguranta din trecut, cand va ingrijeati de atat de multe dintre nevoile copiilor dumneavoastra. Daca se simt neglijati, copiii dumneavoastra pot incerca sa va atraga atentia devenind si mai suparatori, fricosi sau sacaitori. Multi dintre ei pot deveni mai agresivi, furiosi sau retrasi. Fiti atenti la oricare dintre aceste semne, care indica faptul ca au nevoie de mai multe incurajari si atentie din partea dumneavoastra. Chiar si atunci cand copiii dumneavoastra sunt iritabili, o imbratisare sau un moment de tandrete, in care le reamintiti ca ii iubiti, poate fi linisitor. Linistindu-i si empatizand cu acestia, isi vor recastiga increderea si siguranta mai devreme decat daca ignorati aceste semen sau insistati ca “se poarta potrivit varstei” si vor fi la fel de independenti ca inainte de moartea bebelusului.

      In cazul in care copiii dumneavoastra manifesta aceste comportamente atunci cand ii lasati cu alti ingrijitori, este posibil sa necesite asigurari suplimentare ca va veti intoarce. De asemenea, fiti atenti la propriile anxietati. Daca sunteti ingrijorati cu privire la siguranta sau ingrijirea acestora in lipsa dumneavoastra, copiii se pot agata de acest lucru si sa nu vrea sa mai plecati. Aceasta intelegere involuntara, accidentala este comuna intre parinti si copii.

      Atunci cand lumea le-a fost data peste cap, unii copii simt o nevoie crescanda de a controla. Le poate fi in continuare teama de abandonare, dar in loc sa se agate, isi manifesta preferintele si ideile pentru a obtine sentimente de competenta si conducere. Incapatanarea si capriciile sunt des intalnite. Daca observati ca dumneavostra si copiii dumneavoastra ajungeti in situatii de lupta pentru putere, incercati sa le oferiti mai multe optiuni si sa-i lasati sa controleze anumite lucruri. In acelasi timp, continuati sa satisfaceti nevoile de atentie si dependenta. Chiar daca copiii dumneavoastra par increzatori in propriile forte, au in continuare nevoie sa fie asigurati ca sunteti disponibili.

      De asemenea, copiii trebuie asigurati ca nu ei sunt motivul mahnirii parintilor lor. Cand sunteti tristi sau suparati cu privire la bebelus, este important sa fiti deschisi si sa va asigurati copiii ca sentimentele se datoreaza durerii cauzate de moartea acestuia.

      De asemenea, este important sa evitati capcana de a acorda atentie copiilor numai in perioadele de criza. Daca va simtiti ca intr-un cerc, unde cu cat deveniti mai furiosi, cu atat copiii sunt mai iritati, trebuie sa faceti un pas inapoi si sa cautati modalitati de a petrece cu acestia momente relaxante, de care sa va bucurati. Altfel, furia poate fi singura conexiune emotionala pe care copiii o pot simti in relatia cu dumneavoastra. Pe cat de ciudat pare, furia este mai bine decat nimic, iar copiii vor descoperi imediat cum sa o provoace.

      Din pacate, cand sunteti coplesiti de durere, poate fi foarte dificil sa fiti un parinte reactiv. Este destul de greu sa faceti fata propriei dureri, sa nu mai vorbim de nevoile zilnice ale copiilor. In cele din urma, avand grija de propiile nevoi emotionale, veti fi in masura sa reinvestiti in ingrijirea fiilor dumneavoastra. In concluzie, cand rolul de parinte va copleseste sau va secatuieste, sprijiniti-va pe partener (sau alti adulti pe care fiii dumneavostra ii agreeaza) pentru a prelua fraiele. Sau gasiti pe cineva care sa va ajute cu treburile zilnice pentru a putea fi disponibil pentru fiii dumneavoastra in clipele critice. Asigurati-va ca fiii dumneavoastra nu se simt abandonati.

Dupa ce William a murit, mi-a fost greu sa fiu o mama grijulie pentru fiicele mele. Am suferit atat de mult, incat nu imi ramasese nimic pentru ele. M-am simtit vinovata, ca si cand nu as fi fost o mama buna, iar ingrijirea lor am lasat-o in mare parte in sarcina sotului, in primele luni. Apoi, in cele din urma, pe masura ce m-am simtit mai bine, am redevenit mama grijulie.” - Eva 

Ajutati-va copiii sa-si exprime sentimentele 

      Permiteti-le copiilor dumneavoastra sa-si exprime sentimentele, inclusiv frica, anxietatea, tristetea, furia, vina sau alinarea. Ii puteti invata sa-si exprime sentimentele in siguranta – discutand sau prin acitivitati fizice sau creative care nu pun in pericol pe nimeni si nimic. Incurajand aceste manifestari, ii ajutati pe copiii dumneavostra sa faca fata acestor sentimente, reducand nevoia lor de a izbucni in moduri distructive.

      Daca fiii dumneavoastra plang, lasati-i sa planga atat cat vor. Amintiti-va, nu trebuie sa rezolvati acest lucru. Evitati sa spuneti: “Gata, gata. Totul este in regula. Nu plange”. Chiar daca pare ca aduce alinare, copiii iau cele spuse cuvant cu cuvant, iar mesajul asimilat este acela ca trebuie sa dea inapoi si sa-si inabuse sentimentele. Incercati ceva de genul: “Ai varsat o gramada de lacrimi azi, asa este?”. Daca acceptati lacrimile, copiii vor sti ca acceptati si sentimentele. Daca nu simt nevoia de a plange, asigurati-i ca si aceasta reactie este normala. Oamenii pot fi tristi, fara a plange.

      Exista multe modalitati de incurajare a exprimarii emotiilor. Puteti incerca prin a va impartasi unele sentimente si angajandu-va in dialog. Unii copii pot fi capabili sa vorbeasca despre anumite lucruri; nu-i fortati pe cei care se impotrivesc. De asemenea, este important sa le dati ocazia de a desena, picta, sculpta argila, de a scrie povesti, dicta scrisori sau de a elibera emotii in scenete dramatice cu papusi. Aceste metode va pot ajuta copiii sa gestioneze sentimente care sunt foarte confuze sau suparatoare.

      Incurajati activitatile fizice pentru a da frau liber sentimentelor.

      Gasiti un loc in casa unde va este permis sa tipati – si foarte satisfacator din punct de vedere acustic – cum ar fi in baie, cu usa inchisa.

      Cititi povesti despre moarte si suferinta – acestea va pot ajuta copiii in clarificarea sentimentelor si ii pot face sa se simta mai putini izolati sau anormali. Cand copiii sunt in masura sa-si exprime sentimentele, pot invata sa le identifice si sa le faca fata in mod constructiv, sanatos. 

Gestionarea furiei 

      Cand promisiunea unui fratior nu se materializeaza, copiii pot simti furie fata de parintii lor. Copiii mici tind sa-si vada parintii ca atotputernici. Dac promiteti un bebelus, ar trebui sa puteti aduce unul acasa. Copiii mici pot gandi ca dumneavoastra ati cauzat moartea bebelusului sau ati sabotat cumva promisiunea. Ar putea sa ia acest lucru si personal, considerand ca ati facut-o ca sa ii dezamagiti sau sa le accentuati starea.

      Copiii au nevoie de raspunsuri la fel de mult ca si adultii. Daca le puteti explica copiilor ca moartea bebelusului a fost o cruda intorsatura a sortii, ca nu este nimeni vinovat, ca si dumneavoastra sunteti furiosi, va puteti ajuta fiii sa-si orienteze supararea in alta directie.

      Va puteti ajuta copiii sa-si exprime furia si dezamagirea, incurajandu-i sa picteze tablouri, sa vorbeasca despre sentimentele lor, sa scrie o scrisoare lui Dumnezeu sau Mamei Natura sau sa va bateti cu perne. (A se vedea capitolul 6 pentru mai multe informatii cu privire la gestionarea furiei)

I-am tot spus baiatului nostru de 6 ani ca este OK sa fie suparat, dar cand se infuria, ii spuneam sa se opreasca. Astfel ca, in cele din urma, a reinceput sa-si ude pantalonasii si sa muste, iar eu am realizat ca nu doar trebuia sa ii permit sa-si exprime supararea, ci trebuia sa-mi ofer mie insami permisiunea de a o exprima.” - Amy 

Gestionarea sentimentului de vina 

      Deseori, copiii cred ca lucrurile se intampla deoarece actiunile, gandurile sau dorintele lor sunt indeajuns de puternice pentru a le provoca. Aceasta gandire egocentrica poate face ca fiii dumneavoastra sa se simta responsabili pentru moartea bebelusului. Inainte de moartea acestuia, este posibil sa se fi simtit ca intr-o competitie sau plini de resentimente pentru ca el primea toata atentia. E posibil sa-si fi dorit ca bebelusul sa nu se fi nascut nicicand, sau sa plece pentru totdeauna.

      Atunci cand bebelusul moare, copiii dumneavoastra se pot teme ca gandurile le-au fost indeajuns de puternice pentru a-i face pe bebelusi sa “plece”  pentru totdeauna. Se pot simti nespus de vinovati si, totusi, sa nu fie capabili sa o admita.

      Aceasta gandire egocentrica ii poate determina pe copii sa se simta responsabili si pentru suferinta dumneavoastra. Cand sunteti foarte suparati, copiii dumneavoastra pot banui, evident, ca au facut ceva gresit, care v-a infuriat. Daca sunteti tristi, vor crede ca au facut ceva care v-a dezamagit. Mai mult decat atat, copiii dumneavoastra se pot teme ca sunteti suparati intrucat ati descoperit ca dorintele lor au cauzat moartea bebelusului.

      Pentru a ajuta la alinarea oricaror sentimente de responsabilitate a copiilor dumneavoastra cu privire la moartea bebelusului, trebuie sa i asigurati ca nu este nimeni de vina, ca ganduri sau dorinte sau actiuni irelevante nu pot face sa se intample lucruri rele. In plus, copiii dumneavoastra pot beneficia de pe urma explicatiilor repetate cu privire la motivele posibile sau strict fiziologice care au dus la moartea bebelusului.

      Asigurati-va copiii ca nu ei sunt raspunzatori de tristetea dumneavoastra. Fiti deschisi cu privire la sentimente, si explicati-le ca sunteti suparat din cauza ca va este dor de bebelus. Chiar daca incercati sa va ascundeti sentimentele, copiii sunt foarte perspicace, si nu acest lucru nu le va scapa. Nu trebuie sa le impartasiti emotiile private, coplesitoare, dar daca le puteti vorbi despre sentimentele dumneavoastra si explica de ce plangeti, le puteti reduce sentimentul de confuzie si anxietate.

      Cu cat vor avea mai multe informatii, cu atat se vor simti mai bine. Ei simt nevoia sa stie ca nu sunteti suparati pe ei, si ca nu ei sunt vinovati. De asemenea, ei vor acumula cunostinte despre pierdere si suferinta si va pot privi tristetea ca pe o asigurare ca daca ar muri, ati suferi si pentru ei.

      Copiii dumneavoastra pot avea si alte temeri sau ingrijorari cu privire la moarte, care nu au fost cuprinse aici. Daca va ingrijoreaza orice comportament, va poate ajuta sa discutati cu un consilier familial care are cunostinta despre modul in care suferinta afecteaza familiile.

      Psihologul va poate ajuta sa descoperiti de ce are nevoie copilul pentru a trece prin aceasta criza de familie. Cartea lui Stanley Greenspan, “The Essential Partnership”, este o alta resursa excelenta pentru idei si suport in incercarea de a va ajuta copiii sa gestioneze sentimentele. 

Comunicati cu profesorii si ingrijitorii 

      Aveti grija sa anuntati profesorii copilului sau alti ingrijitori atunci cand un fratior a murit. A avea cunostinta de cele intamplate ii poate ajuta sa fie mai intelegatori, rabdatori si sensibili la nevoia copilului dumneavoastra de atentie sporita, indrumare si linistire.

      De asemenea, puteti imparti materiale scrise cu privire la discutii despre moarte, suferinta copiilor, modificari comportamentale si cum sa ajute copiii sa treaca prin aceasta perioada dura.

      Daca sunteti tentat sa oferiti sugestii, amintiti-va, aveti mai multe sanse sa va aliati cu acestia daca manifestati simpatie si oferiti informatii scrise pentru a-i ajuta sa se puna la curent – “Stiu ca fiul meu v-a cauzat neplaceri in ultimul timp, din cauza celor intamplate. Sper ca acestea (nota traducatorului: informatiile) sa va faca munca mai usoara”. De asemenea, aduceti-le la cunostinta cat de mult le apreciaza suportul familia dumneavoastra. 

Asigurari pentru grupe de varsta specifice 

      Copiii reactioneaza in fata mortii si suferintei in functie de nivelul lor de maturitate. Poate fi de ajutor pentru parinti sa inteleaga nevoile speciale ale bebelusilor pana in trei ani, copiilor mici, copiilor mai mari si adolescentilor. Categoriile de varsta sunt numai orientative, intrucat copiii dumneavoastra pot avea nevoi speciale care se regasesc la oricare din grupele de varsta. 

Bebelusi – sub trei ani 

      Este greu de stiut cat de mult inteleg copiii sub trei ani despre bebelusul din burtica mamei sau ce inseamna cand Mama si Tatarevin de la spital fara bebelus. Cu toate astea, ei sunt foarte afectati de dezechilibrele familiale aparute in urma mortii unui bebelus. Chiar daca va suferi sau nu, copilasul va observa schimbarile aparute in comportamentul dumneavoastra.

      Il puteti ajuta sa faca fata incercand sa fiti pe cat de grijulii si rabdatori posibil. Puteti fi foarte recunoscatori ca aveti un micut acasa, dar chiar si asa, grija si rabdarea sunt dificile cand suferiti.

      Incercati sa aduceti un prieten, o ruda sau baby-sitter-ul favorit acasa, pentru a va ajuta la treburile zilnice, pentru a avea mai multa energie pentru micutul vostru. 

M-am simtit mult mai bine avand-o pe Lisa. Daca as fi suferit un avort inainte de a o avea pe ea, probabil as fi gandit ca nu voi mai avea niciodata un copil. Dar aveam o micuta acasa, la care sa ma intorc. Am fost atat de recunoscatoare ca o am. Ma simteam goala pe dinauntru, dar nu m-am simtit ca si cum as fi fost cu mainile goale.” - Jane 

      Daca in urma unei sarcini multiple exista unul sau mai multi bebelusi supravietuitori, va puteti simti recunoscatori, dar tot simtiti nevoia doliului. Anya isi aduce aminte, “Intr-un fel, a fost mai greu. Pentru ca am avut-o pe Kim, asupra careia sa ma concentrez, am lasat deoparte analizarea unor sentimente pentru Rachel, in concluzie, consider ca s-a prelungit pe o perioada mai lunga de timp”.

      Chiar si in copilarie, bebelusii supravietuitori sau copiii va vor observa suferinta si preocuparea. Amintiti-va, suferinta in sine nu va va afecta bebelusul.

      Suprimarea suferintei este mult mai daunatoare capacitatii dumneavoastra de a va ocupa de copii. Este normal sa fiti preocupata cand de copiii din brate, cand de cei care salasluiesc in sufletul dumneavoastra. Trucul este sa gasiti un echilibru intre suferinta si rolul de parinti, luna de luna, zi de zi, ora de ora.

      Asa cum fiecare copil care a murit merita sa fie plans in felul lui/ei special, fiecare copil care traieste merita sa fie sarbatorit, imbratisat si pretuit ca oricare alt nou-nascut.

      Este de inteles daca nu aveti resursele emotionale necesare satisfacerii dorintelor copiilor dumneavoastra supravietuitori. Mergeti inainte si solicitati ajutorul unui alt ingrijitor – partenerul dumneavoastra, un prieten, o ruda, sau angajati un/o tanar/a care adora copiii.

      Folositi acest timp pentru dumneavoastra si suferinta voastra.

      Cufundati-va in amintirile si momentele, regretele si visele dumneavoastra.  Completati jurnalul, adunati suveniruri, vizitati mormantul, plangeti.

      Profitand de ocazia de a tine doliu acum, pe cat puteti, poate preveni revenirea suferintei mai tarziu, cu efecte mult mai grave si mai greu de gestionat.

      De asemenea, va poate ajuta in gestionarea provocarilor pe care le presupune cresterea bebelusului supravietuitor.

      A apela la ajutorul unui alt ingrijitor este un suport deosebit, pe multe planuri, atat pentru dumneavoastra cat si pentru bebelus. Chiar daca nu aveti ajutor, puteti intra in rutina zilnica de a va rezerva un timp pentru a va concentra asupra bebelusului sau bebelusilor care au murit. Acest act simplu va poate elibera, pentru a fi un parinte mai atent in restul zilei.

Poate cel mai frumos cadou pe care l-am oferit copiilor mei si mie dupa moartea lui Teddy a fost sa-l plang din toata inima si sa caut cat de mult sprijin si ajutor pentru a trece prin acest proces, pe cat era disponibil. A fost foarte greu, dar totusi, atat de necesar.” - Lisa 

Copii mici – intre 2 si 7 ani 

      Multi copii mici se gandesc la moarte ca fiind viata dar in alte circumstante. Oamenii nu dispar pur si simplu. Probabil au plecat altundeva, si cu siguranta se vor intoarce, sau cel putin ii puteti contacta oriunde ar fi mers.

Pentru copiii mici, moartea poate fi reversibila, iar unii copii o pot asocia cu somnul. Poate veti fi asaltati cu intrebari de genul: „Cand se intoarce bebelusul?” sau „Acum putem sa mergem la spital sa-l luam pe bebelus?” sau „Cand se va trezi bebelusul?”

Trebuie sa-i explicati copilului, cu rabdare, ca moartea inseamna ca bebelusul nu se mai intoarce, ca trupul bebelusului nu mai poate misca si nici respira.

In incercarea lor de a intelege ce vreti sa spuneti, copiii dumneavoastra vor putea avea alte intrebari, precum, „Unde este bebelusul?” sau „Noi de ce nu putem merge acolo?” sau „De ce a murit bebelusul?” sau „Voi muri si eu?” sau „Vei muri si tu?

Copiii dumneavoastra ar putea sa para obsedati jucand scene ce implica moarte sau inventand cantece despre bebelusi care mor. In timp ce comportamentul lor vi se va parea morbid, sau poate va va duce la disperare, acesta este modul in care copilul dumneavoastra incearca sa inteleaga ce inseamna moartea bebelusului.

      Chiar daca ii explicati cu grija, in termeni fiziologici, cauza mortii sau faptul ca trupul este ingropat, dar sufletul se inalta catre alte sfere, este important sa nu uitati ca cei mici nu pot interpreta mereu in mod corect astfel de explicatii.

I ntrucat nu sunt in stare sa priceapa concepte abstracte, moartea ii intriga pe copiii de aceasta varsta si se vor ingrijora pentru lucruri pe care nu le inteleg. Ei se gandesc la moarte in termeni concreti, egocentrici sau magici, iar uneori acest lucru provoaca nelinişte.

      Daca aveti copii de aceasta varsta, este foarte important sa cunoasteti temerile pe care, in mod obisnuit, copiii le au cu privire la moarte, astfel incat sa ii puteti linisti.

      Fiti sincer/a cand raspundeti la intrebari, folosind cuvinte pe care copiii le pot intelege. Puteti incerca sa le spuneti: „Mort inseamna ca nu il mai putem vedea pe bebelus”.

      In cazul in care copiii dumneavoastra nu sunt speriati de ideea trupului care cedeaza, le puteti spune: „Bebelusul a murit pentru ca trupul lui (ei) nu a mai putut sa traiasca si nici sa respire”. Puteti da atatea detalii cat va solicita curiozitatea copilului dumneavoastra. Oricum ati explica-o, asigurati-va ca fiii dumneavoastra se simt linistiti si stiu ca nu veti fi dumneavoastra urmatorul care sa dispara, sau ca trupul lor nu are sanse sa cedeze in acelasi fel, fara avertizare.

Am incercat sa ii explic lui Kristen (are 28 de luni) despre cum trupul cedeaza, dar ea a inceput sa strige: „Nu, nu, nu.” Poate ca i-am spus prea multe pentru varsta ei, asa ca i-am spus doar ca „mort/i” inseamna ca nu-i mai mai putem vedea, iar eu nu voi pleca nicăieri.” -Terri 

Copii mai mari 6-12 ani 

      Majoritatea copiilor mari sunt curioşi in ceea ce priveste moartea. Sunt atrasi de ritualuri, de locul in care va merge corpul, sufletul. Ei s-ar putea considera responsabili intr-o oarecare masura de moartea bebelusului.  

      A fost foarte greu pentru fiica mea de 10 ani. Asteptase un fratior sau o surioara, dar atunci cand eram gravidă mi-a zis: „Nu vreau un fratior, fratii sunt rai”. Asa ca atunci cand a murit Gregory, si-a insusit vina. Asa ca urmatoarea data când am fost gravida mi-a zis: „Nu-mi pasa ce vei avea – si maimuta daca este, mami, este in regula”. - Martina 

      Copiii cu aceasta varsta isi pot ascunde adesea sentimentele deoarece vor sa mentină controlul sau sa para ca s-au maturizat. Daca va ascundeti sentimentele, copiii ar putea imprumuta acest comportament de la dumneavoastra. Daca sunteti mai deschisi si mai impartasiti din sentimentele dumneavoastra, acest lucru ii va incuraja sa le destainuiasca pe ale lor.  

Adolescentii –peste 10 ani 

      De obicei, adolescentii au idei sofisticate privind moartea, dar tot mai au cateva intrebari si curiozitati in legatura cu aspectele psihologice şi spirituale ale mortii. Ei ar putea sa se simta jenati vis-a-vis de sarcina si sexualitate si probabil vinovati ca au resentimente fata de nou-nascut.

      Adolescentii pot parea maturi si totusi este important sa tinem minte ca sunt in mod firesc egocentristi si imaturi si pot spune lucruri rele si insensibile. Adolescentii pot profita foarte mult de pe urma onestitatii si impartasirii sentimentelor dumneavoastra, precum si de pe urma acceptarii sentimentelor lor de catre dumneavoastra.  

Pe masura ce copilul dumneavoastra creste  

      Odata cu trecerea timpului, copiii pot parea ca au trecut peste moartea nou-nascutului, dar diferite amintiri pot iesi la suprafata din cand in cand. Pe masura ce copiii cresc, ei devin din ce în ce mai sofisticati in abilitatile lor de a intelege moartea, iar decedarea unui frate ar putea capata un nou inteles.

      Pentru o fetita de 3 ani a carui fratior a murit, intrebarile tipice sunt: „Cand se intoarce bebelusul?” si „Unde a plecat?” si „De ce noi nu-l putem vedea?”. Cand aceasta fetita va mai creste, va pune intrebari mai detaliate privind natura spirituala si fizica a mortii si ar putea fi interesata de ritualurile de inmormantare.

      In perioada adolescentei, s-ar putea gandi si intreba despre cat de diferita ar fi fost viata ei daca fratele ei supravietuia. Pe masura ce copiii asimileaza noi intelesuri privind moartea si sensul pierderii unui frate, ei trebuie sa aiba spijin continuu si informatii de la parintii lor.  
 

Oferirea de suport si de liniste de care au nevoie copiii dumneavoastra 

  • Trebuie tinut seama de varsta copilului si nivelul sau de maturitate atunci cand se vorbeste cu el.

 

  • Lasati-i sa participe la inmormantare si sa aprinda lumanari. Indiferent de varsta, copiii ar trebui sa aiba ocazia sa spuna adio de la cei dragi. Incurajati copilul sa participe activ si sa ia decizii proprii in cadrul ritualurilor. Spuneti-i ca poate scrie scrisori sau face desene pentru cel drag. Propuneti-i sa duceti scrisoarea sau desenul la slujba de inmormantare.

 

  • Dati voie copilului sa pastreze cateva obiecte care sa-i aminteasca de cel drag disparut.

 

  • Copiii mici sunt ganditori concreti. Evitati expresii ca “a trecut in nefiinta”, “se odihneste” sau “am pierdut” atunci cand vorbiti despre persoana care a murit. Evitati sa le spuneti ca Dumnezeu i-a luat la EL pe cei plecati dintre noi. Evitati sa asociati moartea cu notiunea de somn. Fiti onesti cand cand raspundeti la intrebari sau le vorbiti despre moarte si faceti-o in mod direct, simplu si corect. Oferiti doar informatii pe care ei le pot intelege si pastrati explicatiile scurte si simple.

 

  • In acest proces copiii sunt foarte fizici. Atunci cand va jucati, interactionati cu ei si sprijiniti in mod special modalitatea prin care ei isi exprima durerea. Arta si scrisul sunt de mare ajutor. Incurajati-i sa-si exprime sentimentele prin cantec, desen sau pur si simplu stand de vorba. Desenati impreuna. Folositi plastilina sau alta jucarie adecvata varstei, muzica, pictura, gimnastica, dansul sau orice altceva care il poate ajuta sa-si exprime durerea.

 

  • Copiii se pot teme de moarte si pot simti nesiguranta in legatura cu viitorul lor. Oferiti-le sansa de a vorbi despre aceste temeri si validati-le sentimentele. Oferiti-le suportul unui alt adult in care au incredere, deoarece copiii ezita sa vorbeasca cu parintii despre adevaratele sentimente care ii incearca in asemenea momente.

 

  • Cititi carti impreuna. Aduceti-va aminte impreuna despre momentele dragi cu cel disparut. Petreceti timp de calitate. Discutati despre trairile lor explicandu-le ca sunt normale si asigurandu-i ca nu s-a intamplat din vina lor.

 

  • Incurajati-i sa puna intrebari. Lasati-i sa vorbeasca despre durerea lor.Dati voie copilului sa sufere. Ascultati-l si nu incercati sa il “reparati”.Lasati-i timp sa fie singur cand are nevoie, dar verificati-l frecvent. Ascultati-l, nu vorbiti, doar ascultati si imbratisati-l.

 

  • Adultii pot fi un bun model de urmat pentru un copil indoliat. Instaurati o politica de impartasire a emotiilor si permiteti-va Dumneavoastra si copilului, sa plangeti atunci cand simtiti nevoia. Deschiderea dumneavoastra ii va valida sentimentele.

 

  •  Aveti rabdare si fiti intelegatori cu ei. Copiii nu sunt capabili sa exprime in cuvinte tristetea coplesitoare, asa ca incercati sa interpretati problemele de comportament ca si manifestari ale durerii. Copiii pot sa para a fi obraznici, dar de fapt sunt semne de suferinta.

 

  • Fiti mai flexibili in aplicarea pedepselor si va sugeram disciplinarea pozitiva in locul celei negative. Daca tipati la, loviti sau izolati un copil indoliat veti avea ca rezultat exacerbarea simptomelor copilului si se va crea un cerc vicios pentru intreaga familie.

 

  • Incercati sa nu judecati aspru schimbarile marunte din comportamentul copilului cum ar fi rezultatele scazute la scoala. Atata timp cat nu isi provoaca suferinta fizica lor sau altora probabil schimbarile sunt temporare.

 

  • Copiii prezinta intermitente in manifestarea durerii. Doar pentru ca nu plange in fiecare zi, asta nu inseamna ca nu sufera. Unii copii plang timp de un minut dupa care revin la starea lor obisnuita.

 

  • Asteptati-va ca durerea lor sa revina in timpul copilariei si adolescentei. Dureri vechi pot fi declansate. Aratati-va disponibilitatea.

 

  • Pastrati rutina cat de mult posibil, incercati sa mentineti programul zilnic obisnuit. Incercati sa nu luati nici o decizie majora in urmatoarele 18 luni. Copiii trebuie sa fie siguri ca au securitate, stabilitate si dragoste.

 

  • Copiii au nevoie de grija si atentie permanenta pentru a se simti in siguranta si iubiti. Inconjurati-i cu afectiune si atentie. Un membru al familiei ar trebui sa spuna copilului despre cele intamplate, nu oamenii straini dar daca va simtiti coplesiti de propria durere, vorbiti cu un prieten, un grup de suport in comunitate, preotul Dumneavoastra, sau oricine altcineva va poate ajuta!

 

Cautati suport si ajutor pentru dumneavostra sau ceilalti membri indurerati ai familiei. Este dificila incercarea de a ajuta copilul cata vreme adultii nu se ajuta intai pe ei insisi.

  • Daca sunteti apropiati de alti membri ai familiei, veti putea sau nu sa va sprijiniti pe ei. Daca mai exista si alti nou-nascuti in familie, spuneti-va sincer sentimentele pentru ca ei să fie mai sensibili la nevoile dumneavoastra.

 

  • Copiii jelesc in functie de ceea ce cred ei ca au pierdut. In special tinerii copii sunt afectati in primul rand de doliul dumneavoastra si dezechilibrul familial survenit in urma decedarii nou-nascutului.

 

  • Poate fi dificil sa va cresteti ceilalti copii cand purtati si doliul dupa celalalt. Rugati pe ceilalti sa va ajute cu treburile casnice pentru ca dumneavoastra sa va puteti dedica mai mult copiilor.

 

  • Copiii au nevoie de clarificari si informatii cu privire la moarte si doliu. Altfel, se vor speria de moarte sau se vor simti responsabili pentru tristetea dumneavoastra sau chiar pentru moartea copilasului. Fiind cinstit si impartasind o parte din sentimentele dumneavoastra, ii puteti ajuta sa inteleaga si sa faca fata.

 

  • Adesea copiii trebuie sa isi exprime sentimentele intr-un mod constructiv. Incercati sa fiti un bun exemplu; copiii invata mult privindu-va cum va gestionati sentimentele.

 

  • Copiii trebuie asiguraţi ca tot ii mai iubiti si aveti grija de ei si ca dumneavoastra sunteti suparata pentru ca a murit bebelusul şi nu din cauza lor.

 

  • Daca va simtiti nesigur despre ce ati putea spune copiilor despre bebelus, mai bine inclinati catre o declaratie sincera. In general, secretele fac mai mult rau decat adevarul.

Mami, luam bebelusul cu noi acasa?”

Uau, tati... un fratior, e grozav, dar este viu?”

Avem o noua surioara acasa. Nu a murit inca.”

      „Este in regula cu Ana (sora decedata) daca se joaca si Christie cu jucariile ei?!”

Imi doresc ca Elizabeta sa fi fost vie, sunt sigur ca ar fi fost mai buna cu mine decat este Carrie.” 

Cum raspund copiii la o alta sarcina? 

      Copiii din familie sunt si ei afectati de moartea fratiorului mai mic. Nu vor jeli în tacere asa ca si parintii lor dar cu siguranta vor fi indurerati. De obicei, aflam ca prin durerea lor, ei tind sa reflecte nivelul dezvoltarii emotionale a adultilor din familia lor. Daca parintii sunt deschisi si dispusi sa-si comunice sentimentele si copiii vor fi deschisi si vor comunica ceea ce simt.

      Pe masura ce veti citi comentariile de mai jos, tineti minte ca fiecare copil e unic in modul sau de jelire, asa cum este si fiecare adult. Un copil va fi afectat intr-un anumit fel, in timp ce un altul va avea diferite reactii cu privire la moartea fratelui sau.

      Cand veti mai ramane insarcinata, veti descoperi ca al dumneavoastra copilas va crede ca veti fi din nou fericita in curand. Pentru ca ei inca nu au experimentat o pierdere profunda a unei relatii si ca dezvoltarea lor emotionala nu s-a maturizat inca, ei sunt incapabili ca venirea unui nou copil nu este ca si cumpararea unui alt catel dupa ce primul a murit. Copilul vede nou-nascutul ca un inlocuitor si sa simta o usurare mare, crezand – si sperand – ca aceasta sarcina va pune capat tristetii.

      Totusi, acesti copii au avut o alta experienta de viata decat egalii lor si acest lucru va reflecta faptul ca in modul lor firesc de a acumula cunostinte, exista 3 tipuri de nou-nascuti pe care ii poti avea: fetite, baietei si bebelusi fara viata. Sa nu fiti surprinse daca va vor intreba: „Si acesta se va naste fara viata?” sau „Pe acesta il vom putea lua acasa?”.

      Copilul ar putea sa nu fie incantat defel sa afle ca sunteti insarcinata iar, deoarece se teme sa nu va abandonati iar durerii, daca acest nou copil ar fi sa moara (repetarea experientei recente) sau sa va dedicati numai bebelusului daca acesta va supravietui. Copilul s-ar putea simti ca fiind intr-o situatie din care el nu castiga.

      Reactia unor copii la pierderea fratilor/surorilor a fost de a deveni excesiv de anxiosi privitor la sanatatea mamei lor pe parcursul urmatoarei sarcini. Daca dintr-un motiv oarecare veti necesita o internare in timpul sarcinii, incercati cat mai mult sa vorbiti cu celalalt copil la telefon sau sa rugati sa vi se aduca si copilul la spital pentru a-l asigura ca va veti intoarce acasa.

      Dupa ce a venit pe lume si nou-nascutul, veti putea remarca anumite schimbari in comportamentul normal al copilului mai mare. Unii parinti au spus ca a fost afectata o perioada de timp activitatea scolara a copilului lor. Altii au observat ca faceau lucruri contrare pentru a atrage atentia asupra lor. Aceste reactii nu sunt anormale pentru frati, fie ca au mai pierdut sau nu un frate anterior.

      Multi copii au reflectat aceleasi stari de anxietate pe care parintii lor le-au aratat cu privire la supravietuirea nou-nascutului prin verificarea constanta in somn. Totusi, in marea majoritate a cazurilor fratii par sa vada acesti noi oameni ca fiind „speciali”, asa cum si dumneavoastra o veti face. Copiii mai mari se vor adapta repede daca li se va oferi din plin dragoste si atentie fara a fi nevoie sa le ceara. Daca fratii de acasa sunt la scoala, asigurati-va ca mentineti o legatura stransa cu profesorii si consilierii lor.

 

 

sg sus Mergi sus