Ajuta copiii sa faca fata durerii...

Moartea cuiva drag este intotdeauna greu de suportat. Pentru copii, moartea unui frate, parinte sau prieten poate afecta incredea in sine si sentimentul de siguranta. Familia si comunitatea ii pot ajuta pe acesti copii sa-si reia viata, acasa si la scoala. Parintii, profesorii, medicii si membrii comunitatii, toti joaca un rol important in viata copilului care sufera dupa pierderea cuiva drag.

Reactia copiilor in fata mortii

Deoarece moartea complica viata unei familii, recomandam evaluarea unui terapeut, atunci cand acest lucru este posibil, pentru a determina modul in care copilul face fata durerii. Iata cateva reactii des intalnite, pe care copii le pot avea ca raspuns in fata mortii:

• Perioade de depresie in care copilul nu manifesta interes pentru activitatile zilnice
• Retragerea din cercul de prieteni
• O scadere brusca a performantei scolare sau refuzul de a se mai duce la cursuri
• Tristete
• Negare, soc si confuzie
• Manie, iritabilitate si comportament inadecvat
• Neputinta de a dormi
• Cosmaruri sau teama de somn
• Pierderea apetitului
• Frica de a ramane singur
• Nemultumiri somatice/fizice precum dureri de cap sau de stomac
• Neputinta de a se concentra
• Sentimentul de vinovatie
• Comportament regresiv – se comporta ca si cum ar fi mai mic ca si varsta sau revine la comportamente trecute
• Conversatii si intrebari frecvente legate de moarte sau declararea in mod repetat a dorintei de a se alatura decedatului
• Reactii emotionale profunde

Cum pot fi ajutati copiii indoliati

• Trebuie tinut seama de varsta copilului si nivelul sau de maturitate atunci cand se vorbeste cu el.

• Lasati-i sa participe la inmormantare si sa aprinda lumanari. Indiferent de varsta, copiii ar trebui sa aiba ocazia sa spuna adio de la cei dragi. Incurajati copilul sa participe activ si sa ia decizii proprii in cadrul ritualurilor. Spuneti-i ca poate scrie scrisori sau face desene pentru cel drag. Propuneti-i sa duceti scrisoarea sau desenul la slujba de inmormantare.

• Dati voie copilului sa pastreze cateva obiecte care sa-i aminteasca de cel drag disparut.

• Copiii mici sunt ganditori concreti. Evitati expresii ca “a trecut in nefiinta”, “se odihneste” sau “am pierdut” atunci cand vorbiti despre persoana care a murit. Evitati sa le spuneti ca Dumnezeu i-a luat la EL pe cei plecati dintre noi. Evitati sa asociati moartea cu notiunea de somn. Fiti onesti cand raspundeti la intrebari sau le vorbiti despre moarte si faceti-o in mod direct, simplu si corect. Oferiti doar informatii pe care ei le pot intelege si pastrati explicatiile scurte si simple.

• In acest proces copiii sunt foarte fizici. Atunci cand va jucati, interactionati cu ei si sprijiniti in mod special modalitatea prin care ei isi exprima durerea. Arta si scrisul sunt de mare ajutor. Incurajati-i sa-si exprime sentimentele prin cantec, desen sau pur si simplu stand de vorba. Desenati impreuna. Folositi plastilina sau alta jucarie adecvata varstei, muzica, pictura, gimnastica, dansul sau orice altceva care il poate ajuta sa-si exprime durerea.

• Copiii se pot teme de moarte si pot simti nesiguranta in legatura cu viitorul lor. Oferiti-le sansa de a vorbi despre aceste temeri si validati-le sentimentele. Oferiti-le suportul unui alt adult in care au incredere, deoarece copiii ezita sa vorbeasca cu parintii despre adevaratele sentimente care ii incearca in asemenea momente.

• Cititi carti impreuna. Aduceti-va aminte impreuna despre momentele dragi cu cel disparut. Petreceti timp de calitate. Discutati despre trairile lor explicandu-le ca sunt normale si asigurandu-i ca nu s-a intamplat din vina lor.

• Incurajati-i sa puna intrebari. Lasati-i sa vorbeasca despre durerea lor. Dati voie copilului sa sufere. Ascultati-l si nu incercati sa il “reparati”. Lasati-i timp sa fie singur cand are nevoie, dar verificati-l frecvent. Ascultati-l, nu vorbiti, doar ascultati si imbratisati-l.

• Adultii pot fi un bun model de urmat pentru un copil indoliat. Instaurati o politica de impartasire a emotiilor si permiteti-va dvs. si copilului sa plangeti atunci cand simtiti nevoia. Deschiderea dumneavoastra ii va valida sentimentele.

• Aveti rabdare si fiti intelegatori cu ei. Copiii nu sunt capabili sa exprime in cuvinte tristetea coplesitoare, asa ca incercati sa interpretati problemele de comportament ca si manifestari ale durerii. Copiii pot sa para a fi obraznici, dar de fapt sunt semne de suferinta.

• Fiti mai flexibili in aplicarea pedepselor si va sugeram disciplinarea pozitiva in locul celei negative. Daca tipati la, loviti sau izolati un copil indoliat veti avea ca rezultat exacerbarea simptomelor copilului si se va crea un cerc vicios pentru intreaga familie.

• Incercati sa nu judecati aspru schimbarile marunte din comportamentul copilului cum ar fi rezultatele scazute la scoala. Atata timp cat nu isi provoaca suferinta fizica lor sau altora probabil schimbarile sunt temporare.

• Copiii prezinta intermitente in manifestarea durerii. Doar pentru ca nu plange in fiecare zi, asta nu inseamna ca nu sufera. Unii copii plang timp de un minut dupa care revin la starea lor obisnuita.

• Asteptati-va ca durerea lor sa revina in timpul copilariei si adolescentei. Dureri vechi pot fi declansate. Aratati-va disponibilitatea.

• Pastrati rutina cat de mult posibil, incercati sa mentineti programul zilnic obisnuit. Incercati sa nu luati nici o decizie majora in urmatoarele 18 luni. Copiii trebuie sa fie siguri ca au securitate, stabilitate si dragoste.

• Copiii au nevoie de grija si atentie permanenta pentru a se simti in siguranta si iubiti. Inconjurati-i cu afectiune si atentie. Un membru al familiei ar trebui sa spuna copilului despre cele intamplate, nu oamenii straini dar daca va simtiti coplesiti de propria durere, vorbiti cu un prieten, un grup de suport in comunitate, preotul dumneavoastra, sau oricine altcineva va poate ajuta!

• Cautati suport si ajutor pentru dumneavostra sau ceilalti membri indurerati ai familiei. Este dificila incercarea de a ajuta copilul cata vreme adultii nu se ajuta intai pe ei insisi.