Mesaje de la dumneavoastră

mesaje

Acesta nu este un Forum. Daca doriti sa intrati in dialog cu alti parinti de ingeri,  este necesar sa va inregistrati pe Forumul E.M.M.A.

Daca doriti sa postati un mesaj AICI si daca doriti sa fiti contactat/a, este esential sa lasati adresa de e-mail si/sau un numar de telefon care nu vor fi facute publice decat la cerere!

Toate datele personale vor ramane confidentiale, cu exceptia cazului in care doriti si mentionati in mod expres ca datele dumneavoastra de contact sa fie facute publice.

Nici un mesaj nu apare imediat dupa ce a fost trimis, ci va aparea in cel mai scurt timp posibil de la expediere.

Multumim pentru intelegere!

 

Comments

am pierdut si eu un ingeras

Sunt si eu o mamica trista ,deoarece acum 4 zile mi-am pierdut ingerasul,care nu a apucat sa se nasca si sa-l pot tine in brate. Am avut un avort spontan la 14 saptamani,acesta a fost cel mai groaznic moment din viata mea.Am ajuns la spital cu hemoragie foarte mare,iar doctorul a constatat ca am un avort spontan partial,adica am eliminat parti din tesut si sange,dar produsul de conceptie era inca in uter,asa ca mi s-a facut un chiuretaj graznic ,care a durat foarte mult,durerile au fost foarte mari ,iar in final am simtit parca mi-ar fi smuls inima din piept.Pt mine era copilul meu,eu nu-l vedeam ca o bucata de carne,dar doctori se exprima foarte ciudat ,iar acest lucru a sapat o rana adanca in sufletul meu.M-am refacut fizic foarte repede ,dar sufleteste nu pot sa-mi revin,imi visez copilul cum plange sa- iau in brate,dar eu nu pot ajunge la el.Iar ca durerea sa fie mai mare,am discuta cu un preot la spital ,care vorbea ca despre o ucidere fara intentie si despre faptul ca sufletelul lui nevinovat nu va ajunge in rai, pt ca nu a fost botezat.De atunci ma invinovatesc,poate puteam sa-l salvez .Durerea este mai mare ,deoarece fetita mea de 3 anisori ma roaga sa-i aduc fratiorul acasa sa se joace cu el.Eu i-am spus ca este la ceruri,iar ea cand ma vede trista si plangand imi spune,sa nu mai plang deoarece Dumnezeu are grija de el.Ea este singura care imi da putere sa merg mai departe.Noi ne-am dorit foarte mult acest ingeras,care nu a avut putere sa lupte.Sper sa pot trece peste aceasta tristete.Acum stau si privesc poza de la ecografie,si ma gandesc la el.Cateodata parca il mai simt in burtica,dar stiu ca e doar o iluzie.

As dori sa pot vorbi cu voi

As dori sa pot vorbi cu voi despre traumele care ti le provoaca doctorii si asistentele can ai o asemenea suferinta de ati perde ingerasul nu scriu mai multe ca nu pot sa vorbesc cu nimeni despre durerea mea. si eu am suferit si mai sufar si mi este forte dor de ingerasul pe care lam pierdut acum 3 ani si jumatate dar imi alin suferinta cu ingerii care i am langa mine si pe care ii pot strange in brate. VA MULTUMESC ca mati ascultat si sper sa se faca ceva in tara aceasta si sa se schimbe ceva in spitale si in gandirea dr. si a asistentelor sasi faca meseria nu sa astepte doar banii!!

Trauma provocata de doctori si asistente

ma numesc Laura din Timsoara am trait si eu prin groaznica experienta de a pierde un ingeras. Bucuria mea de a fi mama pentru a 2 a oara sa incheiat cu vizita la cabinetul docto. care mia spus pe un ton foarte relaxat 'doamna copilul dvs. este mort. Mergeti de urgenta la spital!' eram insarcinata in luna a7a in acel moment nu stiu ce sa intamplat cu mine nu mai realizam brusc ce mi sa intamplat ma puratam practic ca un robot . De a douza zi a iceput practic cea mai mare trauma, dimineata am ajuns la spital fara doc. la care mergeam pina in acel moment ca dupa spusele asistentelor era plecat din tara asa peste noapte, in fine asta a fost a 2a palma. Ma luat dr. de garda si ma dus in salon ma asezat in pat si am stat in sala de travaliu de la ora 8.30 pana la 15 si nu sa uitat nimeni la mine toti circulau pri salon dar eu eram invizibila.In mare va spun ca nu prea vorbesc cu nimeni despre trauma pe care am traito si durerea de ami peirde ingerasul, TRAUMA care au provocato doctorii si asistentele.

nu stiu cum sa incep

nu stiu cum sa incep nu prea vorbesc cu nimeni despre trauma prin care am trecut si inca mai trec din ziua in care ma anuntat doctorul ca puiul meu sa stins in burtica si acum traiesc clipele acelea groaznice ca si cand sau intamplat ieri. Desi au trecut 3 ani si jumatate imi este forte greu sa povestesc cuiva prin cate am trecut in ziua cand am primit vestea , dar niste asistente au avut grija la fel ca doctorii sa adanceasca si mai tare durerea pe care oricum nu o sa o poata sterge cineva. Imi doresc un singur lucru sa se faca ceva in spitalele din tara sa nu mai traumatizeze mamele aflate in aceaisi situatie ca si multe dintre noi...

Intotdeauna exista o speranta

Nici nu stiu cum sa incep.As fi nedreata sa spun ca D-zeu nu mi-a dat nimic. Acum 6 ani,aflati intr-un moment ,din punctul nostru de vedere nepregatiti,am aflat ca sunt insarcinata.Eram bulversati,n-am stiut sa ne bucuram la inceput, dar dupa o sarcina extraordinara, am nascut un ingeras de copil, pe nume David, cel care ne-a fost de ajutor in ceea ce a urmat. Dupa ce au trecut 3 ani , cu greu mi-am convins sotul sa ii facem lui David un fratior sau o surioara.Plrcati in concediu ne-am intors 4, dar din pacate ne-a trasnit o veste, cum ca sarcina s-a oprit la 6 saptamani.Trista cum eram, m-a surprins faptul ca si sotul meu a fost foarte afectat. Au trecut 3 luni si am ramas din nou insarcinata, de data aceasta cu emotii.Am trecut de pragul care il credeam eu greu de 6 saptamani,eram fericiti, ca la ecografia de 12 sapt sa mi se spuna ca trebuie intrerupta sarcina deoarece fatul e cu probleme.Am fost si la Buc sa mi se confirme si intr-adevar era cu probleme.M-a chiuretat si de data aceasta. Au mai trecut 10 luni si am ramas din nou insarcinata.Cu si mai mari emotii am trecut si de pragul de 6 sapt, si de pragul de 12 sapt.La 16 sapt era totul bine , aveam o fetita, totul parea minunat.Sotul meu era in pregul fericirii.Dar totul s-a ruinat la ecografia de 20 saptamani, pe care o faceam deoarece plecam in concediu.Mi s-a dat vestea ca fatul mi-a murit in burta.A fost groaznic.Au trebuit sa imi provoace nasterea naturala, ca sa evitam cezariana (primul copil a fost in pelviana si mi s-a facut cezariana).Du rerile fizice sunt de nedescris, dar cele psihice nici nu mai vorbesc.David ii alesese si numele, Yasmine.El a fost foarte suparat cand a aflat vestea, nu mai vorbesc de noi. In urma analizelor s-a stabilit ca am deficit de proteina s, si se pare ca aceasta este cauza mortii fatului.De aceea am fost la Fundeni sa mi se dea tratament in continuare, deoarece este o problema care nu apare doar in sarcina.Acolo mi s-a spus ca mai pot face copii, dar cu tratament. Anul acesta, dupa trei luni de la cele intamplate, oarecum din greseala, sunt din nou insarcinata in 8 saptamani. De data aceasta ma injectez singura in fiecare seara in burta ca sa pot pastra sarcina.Va fi un drum foarte lung, dar sper ca la sfarsit va fi totul bine.cu ajutorul lui Dumnezeu speram ca David va avea un fratior sau o surioara sanatoasa. Sper sa va scriu in septembrie ca mai am un inger pe pamant alaturi de primul, David. Va multumesc si va doresc numai bine!

Ilariei mele dragi

Sunt trista si ma doare sufletul ca nu te-am tinut in brate, deloc- si nu din vina mea- atat timp cat ai trait in acel spital sinistru. Mi-e ciuda ca la noi spitalele sunt lagare de exterminare, iar cadrele medicale din sectiile de neonatologie sunt calai cu putina scoala de specialitate, invechiti la minte si foarte indiferenti fata de meseria pe care si-au ales-o. Mi-e scarba de intreg sistemul sanitar care doar pentru ca este "criza" nu se invredniceste sa aduca la cunostinta tuturor celor internati, ca, nu au cu ce sa-si faca treaba, "fiindu-le rusine sa ceara" dar nejenandu-se sa "primeasca". Iarta-ma, iubitul meu ingeras, pentru ca, am semnat sa ti se faca acea denudare nereusita, care in loc sa te trezeasca la viata, te-a ingropat definitiv. Iarta-ma ca nu te-am mai putut tine in burtica mea inca 6 saptamani, si ca am fost nevoita sa ma gandesc la mine si la viata mea inainte de a-ti cere acceptul si de a vorbi cu tine- s-a intamplat asa de brusc... Iarta-ma ca nu am putut fi langa tine imediat dupa nasterea ta, ci la patru zile dupa aceea. Iarta-ma ca nu am fost in stare sa emigrez din aceasta tara atunci cand mi-am propus, iar tu sa te nasti la 32 de saptamani, oriunde in alta parte, dar nu aici unde nu ai avut nicio sansa reala. Te iubesc si-mi doresc sa ma ierti pentru ca am facut acea preeclampsie severa din cauza careia doctorii au ales ca eu sa traiesc. Mi-as fi dorit enorm de mult, ca Mihnea sa te aibe surioara tot restul vietii sale, aici, pe pamant si nu in ceruri. Odihneste-te in pace! Asteapta-ma! Vom fi cu toti langa tine intr-un final!

Copilasul nostru Andrei

Numele meu este Mariana si am nascut un copil mort. Pe parcursul sarcinii totul a decurs bine. Singurele probleme au fost ca atunci cand mergeam afara, pe strada, imi batea foarte tare inima si simteam ca lesin, si faptul ca ma durea burta jos, dar eu credeam ca este din cauza greutatii. Totul a inceput astfel: miercuri, pe 21 iulie am fost la ecografie si doamna doctor a spus ca era bine, aveam opt luni si jumatate. Sambata, am fost foarte suparata din cauza unor situatii conflictuale din familie, m-am suparat foarte tare, simteam ca nu am cale de scapare (vreau sa mentionez ca pe parcursul sarcinii am avut aproape permanent teama de nastere, de travaliu), iar in seara acelei zile am simtit cum copilul s-a zbatut, sau a tesarit puernic de vreo trei ori, imediat mi-a venit in gand ca poate a murit. Dar apoi mi-am zis sa imi alung acest gand, ca nu are cum, copilul meu era bine. Eram la prima sarcina, nu stiam ce trebuie sa simti, citisem la inceput sarcinii, ca trebuie sa fii atenta sa miste in fiecare zi, dar pe parcursul sarcinii nu m-am mai gandit, imi aduceam aminte cateodata si eram atenta. Cum am spus , sambata am simtit acele zbateri, duminica am mers la biserica sa ma imprtasesc, de abia asteptam, m-am impartasit, eram asa bucuroasa, gandeam ca este prima impartasanie a fiului meu, bucuria acesta a durat cat am stat in biserica, cand am iesit cugetam in gand ca copilul meu s-aimpartasit, cand deodata m-a apucat o tristete cumplita, si nu intelegeam de ce. Nu mai simteam acea bucurie deloc. Nu imi mai amintesc daca in acea zi a miscat, sau doar simteam ca se ridica si coboara in lichid, cum am simtit si am inteles cand am aflat ca este mort, ca de fapt nu erau miscari ci doar plutea in lichid. Luni, m-am trezit si ma simteam bine, prea bine chiar, nu mai rasuflam greu. nu mai stiu sigur daca in acea zi sotul meu mia zis ca nu il mai simte pe copil ca mai misca ca inainte, dar a doua zi mi-a zis, mi-a spus sa o sun pe doctora, eu iam zis ca ma simt bine, ca copilul se misca (eu simteam de fapt ce se ridica si coboara) ca nu are rost sa o sun sa ma cheme sa dau 200 de lei pt o ecografie. Ma gandeam doar la mine, sa am bani sa dau la nastere, sa imi faca epidurala , ca sa nasc fara dureri, stiu ca am fost o ticalosa ca ma gandeam doar la mine, dar asta am facut. Am sunat pe cumnata mea si am intrebat-o daca in ultima luna ea a simtit ca copilul misca mai rar, sau nu la fel ca inainte. Mi-a spus ca da, dar mai bine sa o sun pe doctora. Nu am sunat-o, m-am gandit ca avand deja 2900 si se si intorsese nu prea mai avea loc sa miste ca mai inainte. Insa, miercuri, pe data de 28, sotul meu iar a insistat sa o sun pe doctora sa ai spun. Nici miercuri nu prea am vrut sa o sun, pt ca joi, a doua zi aveam programare la ea si ma gandeam ca imi va spune atunci. Dar totusi am sunat-o chiar daca eu tot ziceam ca misca si ca ma simt bine. Am sunat-o si m-a chemat la consult, pe drum radeam, sotul era mai rezervat, si in sala de asteptare glumeam, pana in momentul cand,chiar inainte sa intru, am inceput sa am o tristete. Mi-a facut ecografie si mi-a spus ca s-a oprit din evolutie. M-a trimis la spital, ea fiind la o clinica particulara, Acolo m-au inernat si au inceput sa imi administreze antibiotic, si m-au lasat asa, pana sambata cand disperati fiind, sotul a vorbit cu preotul de la biserica din curtea spitalului, daca cunoaste vreun medic sa ma ajute si pe mine sa nasc, pt ca nimeni nu se uita la mine. Parintele a sunat la un doctor, iar doctorul a spus sa merg la el la etaj. Am mers si mi-a dat o pastila de declansare a nasterii. In acea seara de sambata spre duminica, la ora 1 :30, l-am nascut, nu i-am vazut decat talpa piciorului care era alba, l-am intrebat pe doctor daca pot sa ma uit si a zis ca nu. Am intrebato apoi si pe moasa dupa ce ma cusut cum arata si mi-a spus ca rau. L-au pus intr-o cutie de plastic si l-au bagat in frigider. Cand am fost sa il luam sa il imormantam vroiam sa il vad dar imi era frica sa nu fac vreun soc, si nu m-am uitat la el. L-am ingropat fara sa il vedem. am rugat pe o ruda sa ai faca poze, ca sa il putem vedea cand credeam ca o sa fiu pregatita. Dupa cele 40 de zile de lauzie, ne-am uitat iar eu am crezut ca inebunesc, nu il puteam privi. Arata foarte rau, era cu gurita deschisa larg, semn ca se sufocase, si pe obraz avea pielea putin luata. Mi-a fost foarte greu de atunci. Am refuzat sa ma mai gandesc la el, ma uitam la televizor in continuu, intram pe internet doar ca sa nu ma mai gandesc. Nimeni nu vorbea cu mine pe acest subiect, am refuzat sa plang de fata cu alte persoane, nimeni nu m-a intrebat cum rezist, cum imi e fara el, nu am cu cine vorbi, parca nimeni nu ma intelege. Stiu ca sunt vinovata, ca nu am mers la timp la doctor, dar nu mi-am dorit sa moara. De atunci, nu mai imi gasesc locul, imi este dor sa stiu cum arata, dar fara sa ai vad suferinta pe chip, dar stiu ca sunt vinovata si probabil ca ma uraste ca nu mi-a pasat de el. Iarta-ma puisorul meu!Iart-o pe mama ta cea netrebnica! Vreau sa va mai spun, ca pe toata durata sarcini, sau de cand am aflat ca e baiat nu ma puteam hotari la nume, cand ma intreba cineva spuneam ca nu stiu, ca probabil ai vom pune numele Andrei ca al nasului, care trebuia sa il boteze.L-am nascut pe 1 august 2010. Sper sa ma ierte, chiar daca nu merit, pentru ca nu l-am adus viu pe lume.

Buna

Imi pare rau ... cand tu scriai aceste randuri fetita mea avea 21 de ore ... apoi la nici 12 zile s-a stins ... cand ne asteptam mai putin. Multa putere, iar ingerasa ta sa iti fie mereu aproape.

din suflet te salut

as putea spune ca iti inteleg durerea dar ar insemna sa fiu ipocrita tot ce pot da iti spun este sa fii foarte tare si sa nu uiti niciodata ca nimic nu este intamplator sper sa putem tine legatura si o sa vezi cand nici nu te astepti o sa ai o surpriza foarte mare ..........te imbratisez cu drag

Iubitei mele

Nu stiu de ce trebuie sa fim supuse unor astfel de incercari...noi...mamicile ce ne dorim copii. In ianuarie 2010 am aflat ca sunt insarcinata...a fost cea mai mare bucurie a mea...doar ca, la primul control am primit o veste ingrozitoare...era sarcina extrauterina....norocul meu ( daca pot spune asa ) a fost ca era oprita in evolutie si nu am fost nevoita sa ajung la operatie. S-a rezolvat cu Metotrexat...am suferit enorm...atat de mult incat imi era teama sa mai incerc sa raman gravida ca nu cumva sa se repete povestea, numai ca....exact in perioada in care ar fi trebuit sa nasc, daca acea sarcina nu ar fi fost extrauterina, am aflat ca sunt insarcinata.... Totul a decurs bine la aceasta sarcina....in sensul ca bebe era acolo unde trebuie. Eram cea mai fericita cand mergeam la control iar D-na doctor imi dadea sa ii aud inimioara.... Din cauza efortului pe care-l faceam la servici mi s-a intocmit acel raport pentru evaluare a riscurilor in urma caruia trebuia sa intru in concediu de risc maternal....doar ca...m-am confruntat cu refuzul medicului de familie de a mi-l acorda.... Mi-am tot luat medical, concediu....cat s-a putut, apoi m-am intors la munca. Urma sa merg la CAS ca sa-i intreb de ce medicul de familie imi refuza acest drept, numai ca nu am mai apucat....am luat-o pe alt drum...cel spre spital....din pacate nu s-a mai putut face nimic....si in noaptea de 17 spre 18 ianuarie iubita mea de numai 4 luni si o saptamana a pierdut lupta....am suferit un avort spontan...si ceea ce e si mai dureros e ca am vazut-o pt cateva secunde..... Medicul de familie i-a luat dreptul la viata. Daca intram in acel concediu de risc maternal si stateam linistita acasa, fara sa mai fac efort sau sa stau in frig, in picioare....si ce mai faceam la servici , cu siguranta acum micuta mea crestea si se dezvolta in burtica mea....iar in iunie as fi tinut-o in brate. Nu ma gandesc decat la sufletelul ei mic....nu trebuia sa se intample asa....acum....nu stiu unde sa o gasesc ca sa ii pot spune ca atat eu cat si tati o vom iubi mereu si nu o vom uita niciodata. Traiesc cu speranta ca poate Dumnezeu mi-o va da inapoi...cat mai repede... IUBIREA MEA, sper sa ma ierti ca nu am putut face mai mult ca sa ramai in burtica mea. Te rog Doamne si pe tine Maicuta Domnului...aveti grija de IUBITA MEA...oferitii dragostea si caldura ce eu nu am apucat sa i-o ofer....primiti-o in Imparatia Cerului pentru ca nu are nici o vina.... TE IUBIM MICUTA NOASTRA SI NU TE VOM UITA NICIODATA! Poate intr-o zi ne vom regasi si atunci voi putea sa te strang in brate si sa-ti spun tot ce sufletul meu a adunat de cand te-am pierdut....sa-ti spun cat te-am dorit, cat te-am iubit....

Balonas pentru inegrasul meu Sara Medeea

As dori si eu un balonas pentru ingerasul meu Sara Medeea nascuta pe 2 martie 2010 si care s-a mutat in ceruri pe 7 ianuarie 2011 in urma unei operatii pentru un diagnostic crunt, meduloblastom. Va multumesc pentru ca existati si sunteti alaturi de mamicile de ingeri si le daruiti speranta in ziua de maine

mama unui inger ANTONIA CASANDRA

in anul 2oo5 a iceput istoria ingerasuli meu ANTONIA CASANDRA . in momentul in care am aflat ca sunt insarcinata tata ingerasului meu era plecat din tara , din acel moment tuate persuanele apropiate mie au fost in contra nu erau de acord cu sarcina dar ieu am luptat din rasputeri sa o aduc pe lume pe fetita mia pt ca o iubiam din momentul ce am aflat ca sunt insarcinata .19 august 2006 cea mai fericita zi din viata mia sa nascut ingerasul meu antonia o fetita frumoasa sanatuasa si fuarte vesela si totul a fost perfect pana in momentul ce a inplinit 3 luni cand medici unui spital din cluj napoca miau spus ca fetita mia are probleme cu vederea .din acel moment a inceput suferinta mia nu puteam sa ma obisnuesc cu gandul ca fetita mia nu va putea vedea nici o data lumina zilei ca nu va putea vedea nici o data cum arata persuanele care o iubesc si consultand alti medici din bucuresti miau dat o veste si mai rea descoperindui o buala ce se numeste sindromul andreman petru care nu exista nici un tratament dandui sperante de viata duar cateva luni .inplinind 9 luni momentul cand medici au spus ca o sa ne paraseasca ia a spus primele cuvinte a spus mama mia dat o bucurie care nu se puate descrie nu exista cuvinte pt ce am simtit in acel moment dar tuata bucuria mia a durat putin pana la varsta de 1 an si 3 luni cand a inceput cu o simpla raceala din momentul ce am ajuns in spital si a inceput sa piarda greutate nu stiam ce sa mai fac nu se gasea tratament pt buala ei dar cu ajutorul lui dumnezeu si a persuanelor cu suflet mare in 11.02.2009 am ajuns la o clinica in strainatate dar era prea tarziu nu sa putut face nimic intorcandune spre casa fara nici o speranta si cu sufletul pin de lacrimi si durere find alaturi de ia era tot ce se putea face pana in data de 08.07.2009 ce nea parasit sa dus acolo sus cu ingeri lasandusi parinti plini de durere . in acest moment noi parinti andreea si marius speram din tuata inima ca ingerasul nostru Antonia e bine acolo unde este si speram ca intro zi sa ne reantalnim " DUMNEZEU SAI ODIHNEASCA SUFLETUL IN PACE"

INCA UN INGERAS IN CERURI

Ma numesc Luminita si am 25 de ani, iar pe 04 ianuarie 2011, la ora 23 s-a nascut IANIS DAN, insa fara sa tipe, sa miste sau sa respire. A murit cu o zi inainte la mine in burtica, inimioara lui a cedat, iar desi stiam lucrul acesta nu vroiam sa-l cred. Am avut o sarcina fara probleme, cu toate controalele facute la timp, supravegheata de unul dintre cei mai renumiti doctori din Cluj, insa doar la 39 de saptamani mi-a zis ca ar putea fi o mica problema, moment in care m-a "pasat" la un alt doctor. A fost prea tarziu, era vorba de o cardiomegalie adica inima micutului era imensa, ocupa tot toracele. Atunci s-a sfarsit totul pentru mine, nu pot sa explic ce am simtit. Am fost chemata dupa 3 zile(care am crezut ca nu vor mai trece) sa mi se faca cezariana, si sa se incerce interventia pe cord la copil, dar fara prea multe sperante. Astfel pe 3 ianuarie 2011, m-am internat la ora 8 dimineata cu multa speranta si rugandu-ma la Dumnezeu, dar la ora 10 la ecografie mi s-a spus ca inima a incetat sa mai bata. Pentru mine s-a sfarsit lumea. .... Mi s-a provocat nasterea a doua zi, a fost groznic sa trec prin acele chinurii pentru ce... nu l-am vazut stiu ca a avut 3500 gr, si ca a fost perfect. Regret ca nu mi-am vazut copilul, si nu o sa pot ierta acest lucru niciodata (incerc sa-mi imaginez cum arata, ce ochii avea, daca avea par). Aceste cuvinte le scriu printre foarte multe lacrimi, pe care le pot ingelege doar mamicile de ingeri. La acest moment nu pot sa inteleg nimic din ce se intampla, nu pot sa inteleg ca a fost la mine in burtica timp de 9 luni, iar acum patutul lui este gol. O mare bucurie mult asteptata de toata familia, (primul si singurul nepot atat la mama si la parintii sotului, care sunt trecuti de 65 de ani), s-a transformat intr-o tragedie . Ma doare sufletul, durere care nu se poate compara cu nici o durere fizica. si nu stiu daca o sa am puterea de a trece peste asta, simt ca imi pierd mintile, astept sa treaca zilele si noptile dar nu stiu pentru ce.

Avem nevoie de ajutor

Doamna Iosif Ioana din Pitesti are nevie de ajutorul nostru.In urma cu ceva timp a descoperit ca fetita ei in varsta de 2 ani sufera de autism ,terapia si tratamentul costa foarte mult.Cine crede ca o poate ajuta cu orice suma de bani este rugat sa depuna in contul : R056BRDE030SV65448520300 Dumnezeu sa ne ajute

sa-l salvam pe Robert-Andrei

Poate puteti sa faceti ceva si pentru acest sufletel,Robert-Andrei, in memoria micutului si chinuitului Andrei Nanu, care a frant inima tuturor celor ce i-au cunoscut povestea. http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.bzi.ro%2Fpublic%2Fajutati-l-pe-robert-sa-traiasca-video-197269&h=c3b11 http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fstiri.kanald.ro%2FStiri%2Fbabel%2Fare-ciroza-la-numai-8-luni%2F&h=c3b11 Cu multa consideratie, Mihaela Spanu

nu mati inteles

nu mati inteles cand aveam trei luni de sarcina mi sa oprit din evolutie si adoua sarcina am nascut la termen dar era prea tarziu pe cand miau facut cezariana ca fetita era moarta de vreo jumatate de ora

Imi pare sincer rau

Citind randurile tale, ma gandeam cum ar fi fost sa o am pe micuta mea 3 luni??? nu stiu, stiu doar ca oricum doare, ingrozitor, dar trebuie sa iti gasesti puterea. Si eu am nascut prematur, dar nu am avut sansa de a o avea decat 12 zile, zile grele, dar minunate.

MAMA DE DOI INGERASI

BUNA MA NUMESC LUCIA SI AM 31 DE ANI SI AM PIERDUT SI EU DOI INGERASI PRIMUL CAND AVEAM TREI LUNI DE SARCINA SI A DOUA CARE ERA SI FETITA AM NASCUTO LA TERMEN DAR MOARTA. COPII NO SA MAI POT AVEA VREODATA PENTRU CA MIAU SCOS UTERUL SI ANEXELE SI LA INFIAT NU MA POT GANDI CA NU EXISTA ZI LASTA DE DUMNEZEU SA NUMI PLANG FETITA MULT IUBITA SI ASTEPTATA .AS DORI SA AFLU SI EU CAND E COMEMORAREA INGERILOR LA CLUJ.DUMNEZEU SA NE AJUTE PE TOTI PARINTI DE INGERI SI SA PUTEM MERGE MAI DEPARTE

Azi ar fi implinit trei luni....

azi se implinesc trei luni de cad am dat nastere la un minunat baietel pe care il doream din tot sufletul....si tot astazi trebuia ca puiutul meu sa aiba trei luni, dar nu il mai avem el e sus in cer....oare ce face acolo?oare a crescut?cat as vrea sa il pot tine in brate, sa-i dau sa manace sa ma joc cu el....dar nu il am langa mine....sufar nespus de mult si ma invinovatesc k daca mergeam la medici competenti poate il salvau......de aceea rog toate viitoarele mamici sa mearga la maternitati particulare pentru ca acolo gasiti oameni seriosi, interesati de viata dumneavoastra si a copilului.....am sa mai scriu ..dar acum nu mai pot.

Simt ca baietelul meu traieste...

Inca mai cred in miracole...Va rog sa ma ajutati ,cred, simpt ca mi-a fost furat copilul nascut prematur viu din spitalul Polizu pe la mijlocul lunii aprilie in anul ...O alta mamica a trimis un mesaj la un post de televiziune "...mai bine va intersati de copiii furati de la spitalul Polizu in perioada anilor..."Nu sunt singura care am acest sentiment...E o poveste lunga ... Mai multe date o sa aflati daca ma contactati Va multumesc anticipat Sunt cu sufletul alaturi de mamicele care si-au pierdut pe veci o parte din sufletul lor...

Baietelul meu are nevoie de ajutor

Buna ziua! Ma numesc Nicoleta si sunt mamica unui baietel de 1 an si 4 luni, Alexandru Iulian. Copilul nu este un copil recunoscut de tatal sau, cu care am proces mutat de la Bucuresti la Bihor, ceea ce este o mare nedreptate. Problema grava este alta: nu reusesc sa ma descurc in sistemul sanitar si de la nasterea copilului sunt numai probleme. Este un prematur, nascut cu un plaman mai mic, care a stat la terapie intensiva si care apare in biletul de externare fara aceasta problema. Din aprilie ne confruntam cu o alta problema: este suspect de talasemie minora, dar la Clinica de Talasemie Fundeni probele de sange ale copilului sunt la congelat din lipsa de reactivi. Copilul este palid si cade mai mereu, chiar si din pozitie sezanda. A avut o anemie de prematuritate, care nu a putut fi tratata corespunzator, intrucat i s-a oprit administrarea Fe din cauza suspiciunii de talasemie. In prezent starea copilului nu este tocmai buna, dar nici rezultate nu avem. Dna doctor de la Clinica de Talasemie Fundeni mi-a spus ca o "consolare", daca o pot numi asa ca au fost copii care au asteptat 2 ani cu probe la congelat sa fie diagnosticati. Intrebarea mea este: pana atunci eu ce fac cu copilul care are o stare din ce in ce mai proasta?

REGRETE PENTRU INGERASI

BUNA SEARA.SUNT O MAMA NOROCOASA AM UN BAIAT DE 4ANI SI JUMATE SI E SAMATOS.INAINTE DE AL AVEA PE BAIAT AM PIERDUT SI EU UN COPIL MIA FOST FOARTE GREU SI DE ACEEA INTELEG TOATE MAMICILE CARE TREC PRIN ASA CEVA.NU AVEM CE FACE TREBUIE SA FIM TARI SI SA MERGEM INAINTE. .INGERASII NE VAD DE ACOLO DE SUS SI NE VEGHEAZA

Imi pare nespus de rau

Imi pare nespus de rau pentru ce vi s-a intamplat si va imbratisez cu drag,mame de ingeri!Sunt o norocoasa,o mama care prin nasterea fiului sau s-a nascut a doua oara!In 2008 am descoperit ca aveam un chist pe ovarul stang,operabil. M-am operat,dupa o terapie pentru ca am avut o endometrioza....pe 6 martie 2010 am aflat ca sunt insarcinata....emotii,emotii...norocoasa,dupa tot ce am avut am ramas foarte repede insarcinata,de fapt era prima data cand incercam. Toate bune si frumoase,sarcina decurgea foarte bine,pana cand la 21 de saptamani,puiu; meu era ok,doar ca mie mi s-a deschis colul uterului,fiind prima sarcina nu prea eram sigura ce inseamna,cand doctorul mi-a spus sa nu am prea mari sperante,nu-mi venea sa cred,se invartea cabinetul....plangeam,dar inauntrul meu urlam...pentru un serclaj era prea tarziu...m-am internat de urgenta,ajunsa la spital seful sectiei imi spune ca o sa fie cum vrea D-zeu,ei nu au ce sa-mi faca in afara de a-mi administra pastile de buscopan,impotrivia contractiilor...m-au tinut in spital 2 sapt....am plecat acasa,rugandu-ma sa pot duce sarcina cat mai mult...am stat la pat,nici la baie nu ma duceam....la 25 sapt. ducandu-ma la control,m-au internat iar ,colul se deschisese mai mult..mi-au facut doua injectii,in caz ca puiul me se nastea prematur ,plamanii sa-l ajute cat mai mult....cat am stat internata,am vazut si am auzit tot felul de cazuri,ajunsesem sa ma rog sa se nasca chiar si la 26 de sapt.,constienta fiind,dupa ce doctorii ma informasera, de riscurile care erau, sa aiba pe viata un handicap,nu ma interesa,ne doream doar sa-l tinem in brate,sa fie langa noi...dupa ce miscase,ii vorbeam,crestea ....ma intrebam mereu de ce mie....pana sotul meu mi-a spus ca de ce ar trebui sa se intample numai altora cate ceva greu de suportat,nu trebuie sa fim egoisti.timpul trecea si eu numaram zilele,mereu la pat,cu diabet,facand insulina de 2 ori pe zi,dar cu speranta,din ce in ce mai mare....ALEXIS a venit pe lume la 36 de saptamani si 4 zile,sanatos si frumos, am luptat impreuna,n-a vrut sa iasa,a vrut sa fie langa noi...D-zeu ne iubeste mult....e viata noastra,e aerul nostru....are 13 luni,e sanatos si multumim lui D-zeu pentru fiecare zi!Pe langa toate problemele,trebuie sa spun ca am intalnit numai oameni extraordinari,profesionisti,personal care nu au uitat de ce lucreaza in spitale ca in romania......sunt nascuta pe 8 noiembrie,mereu am intalnit oameni care mi-au spus ca-s norocoasa,nascuta la zi mare......mi-am dat seama ca sunt extrem de norocoasa!.....cazul meu e unul fericit,am vrut sa va impartasesc experienta mea,chiar daca am simtit doar un ,"gram" din durerea pe care o,a-ti trait-o! Va doresc numai bine,multa sanatate!

O mana intinsa

Sunt mama unui baiat care tocmai a implinit 17 ani. Desi fiul meu este un rebel, nu tece zi sa nu-i multumesc lui Dumnezeu ca este sanatos, vazand atata durere in jur. Cred ca nu este durere mai mare pe PAMANT ca aceea sa-ti pierzi puiul, fie el mic ori mare. Daca pot ajuta cu ceva, nu stiu cu ce, cu un zambet, cu o vorba buna, mana mea va este intinsa. Sunt aici! Corina Daniela MOISA Telefon: 0740/235054

balonas pentru ingerasa Maria-Magdalena

Scumpa mamica de ingerasa, iubita ingerasa Maria-Magdalena are creat un balonas alb http://www.organizatiaemma.ro/node/698 iar data ei cand a plecat ingerasa este trecuta in calendarul E.M.M.A. http://www.organizatiaemma.ro/node/416

Pagina cu povestioara nu am avut cum sa creez deoarece nu mi-ai trimis nici o povestioara De aceea te invit ori sa-mi trimiti pe adresa de e-mail: cristinai@OrganizatiaEmma.ro sau sascrii povestioara pe forumul E.M.M.A.

Te imbratisez cu drag!

Cristina Iancu

balonas si pagina pentru ingerasa Sofia-Mihaela

Stefania, ingerasa ta iubita are creat un balonas alb si o pagina cu povestioara ei http://www.organizatiaemma.ro/node/727 

Mult curaj scumpa mamica de ingerasa!

balonase pentru ingeri

as dori si eu un balonas si o pagina cu numele ingerasului meu MARIA MAGDALENA nd.19.o8.2oo8.va rog mult de tot.multumesc

Pentru ingerasul meu drag si scump Sofia- Mihaela

Pe data de 23.05.2010 s-a nascut fetita nostra, draga si scumpa, Sofia-Mihaela, un ingeras mic si dragut, nascut prematur, a luptat ca sa traiasca, a trait doar 3 luni si 5 zile, nu am reusit sa mergem cu ea acasa am stat doar prin spital, nesansa noastra a fost ca a facut Displazie bronhopulmonara ( era dependenta de oxigen, oxigenul din natura nu era suficient ii mai trebuia o mica doza de oxigen suplimentar ) stand doar prin spital, tot nesansa noastre a fost ca a mai luat si o bactrie din spital, pioceanicul care i-a ingreunat respiratia si dupa 3 stopuri cardio respiratorii, pe data de 05. 09 1010 Dumnezeu a hotarat sa o ia la el, ii mai trebuia un ingeras, asa luptator cum era fica noastra draga. Iubita lui mami, mami si tati te iubesc enorm de mult si se gandesc la tine in fiecare zi, DUMNEZEU SA NE PAZEASCA INGERASUL. Oare lacrimile mele o dor, mi-as dori sa o visez, nu am visat-o niciodata si imi este tare dor de ea, Dumnezeu sa ma intareasca pe mine si pe sotul meu sa trecem peste aceste clipe grele, nu mai avem copii si ne-am dorit acest copil enorm de mult. Inbratisari tuturor mamelor de ingerasi. Stefania

Catre boloagamarinela

V-as ruga daca este posibil sa-mi trimiteti un mail, pe adresa cristinai@organizatiaemma.ro  ar fi o varainta mai buna decat posta. Dupa cum vedeti povestile sunt scrise in format electronic.

Va multumesc,

Cristina Iancu

voluntar Organizatia E.M.M.A.

as dori dak s poate sa m dati

as dori dak s poate sa m dati o adresa sa pot trimite s povestea mea dar prin posta k e cam lunga multumesc

Post new comment

 

sg sus Mergi sus