"Socul - A face cunostinta cu bebelusul si a-i spune “Adio”, in acelasi timp!"

Cadrele medicale

 
 
 
Parintii sunt profund afectati de tratamentul pe care il primesc de la cadrele medicale ce-i au in grija. Din nefericire, in instruirea cadrelor medicale, studiul acestui tip de durere, nu este inclus in mod obligatoriu. Asa cum parintii pot avea sentimentul esecului dupa moartea copilului lor, asa si medicii pot sa se simta neajutorati. Acest sentiment de esec reciproc, poate face ca medicul si parintii sa se simta ciudat unii fata de ceilalti.
Insa atunci cand mamele/parintii sunt tratati cu caldura si empatie, ei sunt alinati de faptul ca ii pasa cuiva cu adevarat. Parintii sunt atinsi de catre cei care impart o lacrima cu ei si le inteleg suferinta. Orice sprijin emotional, care le creeaza sentimentul ca sunt intelesi, poate ajuta.
 
"Nu am vrut sa o vad ... Doamne! Cat regret acum, ca nu am vazut-o ... Ca nu am ajuns sa cunosc bebelusul pe care l-am purtat in pantece noua luni, ca nu am ajuns sa-i cunosc ritmul, reactiile si ca nu l-am vazut! Este un regret pe care-l voi purta vesnic!" (- spunea o mamica de inger, la fel ca multe altele, care nu si-au putut vedea si tine in brate bebelusii)

Unii dintre parinti au poate la inceput, nevoie de ajutor sau de pregatire, pentru intalnirea cu copilul lor, nascut fara viata. Unii isi exprima dorinta sa le fie descris copilasul, cum arata, sa vada o suvita de par, o amprenta de picior - acestea fac, ca nou nascutul sa fie real, le ia parintilor indurerati frica de necunoscut. Daca insa parintii nu au totusi puterea sau curajul, sa-si vada copilasul, ar fi bine, daca altcineva ar fi dispus sa-l vada si sa le povesteasca amanuntit despre el, atunci cand parintii vor fi destul de pregatiti sa puna intrebari. Iar daca este vorba de o mama singura, atunci ar fi bine ca mama acesteia (bunica bebelusului) sau o prietena foarte apropiata, sa se informeze despre modul in care isi poate ajuta fiica/prietena.
 
Lui Nancy, o mama singura, i-a fost frica sa-si vada fiica, pentru ca micuta fusese moarta sase zile in pantecele ei. Nu s-a putut hotari sa o vada. In plus era sub influenta unor medicamente puternice, astfel incat aproape ca nu era constienta de nasterea fetitei ei moarte. Mama ei, insa, s-a simtit raspunzatoare sa stea de vorba cu cadrele medicale pentru a invata cum sa o sustina emotional pe fiica sa si sa-si vada si sa fotografieze nepotica (fetita fiicei ei), pentru cazul in care fiica ei ar fi avut intrebari mai tarziu.

Sora Jane Marie si-a dedicat 16 ani din viata sprijinului si insotirii, parintilor indurerati si are foarte multa experienta. Sfatul ei este ca parintii sa vada nou-nascutii, chiar daca sunt foarte mici sau au unele malformatii, atata timp cat se vede ca sunt niste mici omuleti (de la sfarsitul saptamanii a 8-a) si nu sunt lezati vizibil la chiuretaj.

In cariera ei de insotitor al parintilor, a fost chemata la Beate, care nascuse cu o zi inainte, prin cezariana, o fetita, in saptamana 24-a. Micuta avea 520 gr. A fost nevoie de cezariana de urgenta, pentru ca alfel Beate ar fi suferit o hemoragie interna. Micuta Christina a trait doar o noapte. Tatal a vazut-o inca in viata si a fost traumatizat de infatisarea micutei, intubata si cu o sumedenie de furtunase si cabluri imprejurul ei. Beate si-a dorit foarte mult sa o vada pe Christina, dar era terifiata. O firma de pompe funebre a fost investita sa aduca micutul ingeras la mama lui la clinica.
Inainte de merge in camera Beatei, moasa a incercat sa priveasca fetita cu ochii mamei. Apoi a incercat sa i-o descrie cu multa dragoste. Mama ii sorbea cuvintele de pe buze si le absorbea ca un burete, cu toata fiinta ei. Cand a adus in camera, micutul cos acoperit, se citea pe fata mamei frica si a avut nevoie de citeva momente singura cu sotul ei, pentru a se reculege. Apoi a rugat-o pe moasa sa o sprijine, sfatuind-o ce sa faca.

Aspectul unui ingeras

 "Dumnezeule, este un copil intreg! Si acest copil a fost in pantecele meu."

Beate si sotul ei eu privit fetita cu o mare durere pe fete dar cu o intensitate de nedescris. Cu fiecare fibra a corpului lor au sorbit infatisarea fiicei lor, asa cum inainte Beate ii sorbise de pe buze descrierea micutei. Faceau comparatii intre micuta si celalalt copil pe care il aveau. Priveau mirati culoarea pielii, gurita cea mica, barbia, trasaturile fine, unghiutele complet dezvoltate, urechiusele micute, firisoarele de par, piciorusele destul de mari pentru gambele finute.

Nou-nascutii arata des, de parca s-ar afla inca pe alta planeta, atit de departe de lumea noastra. Cei care au devenit prea devreme ingerasi, arata de parca inca nu ar fi venit la noi de pe acea planeta indepartata.
 
Daca bebelusii sunt inca foarte mici sau au decedat inca in pantecele mamei, tesuturile sunt foarte sensibile. Pot avea pe piele urme sau vanatai sau pielea se poate coji. Daca exista retentie de apa in tesuturi, acestea pot avea umflaturi. Buzele sunt adesea zmeurii. "Bebelusul are ruj pe buze", spune un fratior de inger mamei lui, in filmul documentar "Si bebelusii mor".

Parintii se tem adesea de infatisarea micutilor lor, daca acestia au decedat deja in pantece. Intr-adevar descompunerea poate incepe din pantece. Cornelia l-a nascut pe ingerasul ei in saptamana 19-a, dupa ce murise de 3 saptamani: “Moasa a luat (bebelusul) si l-a aranjat un pic. Era foarte moale, ca si cand nu ar fi avut oase. Am ramas mirata cata expresie era pe fata mica a acestei fiinte, cu toate ca avea numai 19 saptamani de viata intrauterina si murise cu 3 saptamani inainte, in pantecele meu. Ma bucur enorm ca am vazut-o."

Cand se nasc copii cu malformatii, se pune problema, daca parintii vor suporta sa vada infatisarea lor. Experienta ne arata, ca realitatea NU e niciodata atat de rea, ca si fanteziile pe care parintii le au, daca nu isi vad copiii.

In filmul Alive Again se relateaza povestea unei femei, care, dupa ce nu isi vazuse imediat dupa nastere copilul malformat decedat, suferise 6 ani de psihoza. Copilasul suferise de anencefalie, o malformatie, in care, in locul creierului, se vad niste tesuturi in locul calotei craniene. Dupa catva timp, psihologul care o trata pe mama, si-a dat seama, ca ea credea ca, nascuse un copil fara cap. Femeia a inceput sa se vindece, abia cind psihologul i-a aratat radiografii a copilului ei, unde se vedea clar scheletul cranian. Mai tarziu vindecarea sufleteasca s-a produs abia cand, femeia, a inceput sa-si ingrijeasca socrul, bolnav de cancer la creier, sa-l imbaieze, sa-l hraneasca si sa-i dea toata ingrijirea, pe care i-ar fi dat-o copilului ei.
 
Sora Jane Marie relateaza, ca in toti acesti ani, o singura data, a considerat mai bine, ca mama sa nu-si vada copilul - si chiar si atunci nu a fost pe deplin convinsa ca a procedat corect. Ea spune: "Parintii isi privesc copilul, cu ochii inimii, nu cu ochii personalului medical. Malformatiile sunt trecute cu vederea sau nu sunt importante, parintii privind la copilul lor ceea ce e frumos, ceea ce e unic, si pastreaza fiecare detaliu in amintire.”
 
Personalul medical spune adesea, ca "nu mai poti privi un bebelus decedat dupa cateva ore sau zile". Dar un angajat de la pompele funebre, cu multa experienta in domeniu, spune ca el arata bebelusii parintilor, chiar si in a 3-a zi. Si povesteste ca unele vanatai sau semne dispar. Parintii se concentreaza asa asupra trasaturilor esentiale si nu observa unele schimbari.
Unii parinti se tem, ca bebelusii ar putea fi rigizi, “rigor mortis” aparand la adultii decedati in primele 4-10 ore. Acest proces nu este observat insa, la nou-nascutii morti.
 
 

Atitudinea empatica a cadrelor medicale este esentiala

 

* Cu cuvinte alese cu grija si spuse cat mai bland posibil, se va comfirma faptul ca micutul nu mai traieste.

                                                                               
* Dupa confirmarea decesului, este importanta sa se ofere sprijin emotional.
 
* Trebuie sa fiti atente in alegerea cuvintelor, pentru ca in asemenea situatii se pot face usor
afirmatii, care pot fi intelese ca acuze.
                                                                             
* De cele mai multe ori, atingerile sau imbratisarile sunt benefice. Trebuie luata decizia cea mai buna, pentru momentul respectiv.

* Parintilor trebuie sa le fie acordat tot suportul. Trebuie sa le fie permis sa-si planga amarul (parintii simt, cui se pot confesa si cui nu).
 
*Adultii, mai ales barbatii, au dificultati in a-si arata sentimentele in fata unor terte persoane, mai ales daca li s-au refuzat, copii fiind, sa-si exprime sentimentele de tristete, in ideea ca acest lucru e rusinos, ei fiind “barbati”!
 
* Si tatal isi pierde copilul! Si el are nevoie de suport, nu doar mama.
 
* Trebuie sa fie luat in considerare, ca fiecare om care se confrunta cu o asemenea trauma reactioneaza diferit. Trebuie sa fie acceptate reactiile sub forma de explozii emotionale dar si de retragere sau chiar de blocaj.
 
* Trebuie avut in vedere ca, la inceput, procesele de gandire sunt incetinite. De aceea este important, sa se spuna clar si precis, cu cuvinte simple si pe intelesul parintilor. Sa le fie dat suficient timp pentru a lua o decizie!
 
* Reactia de soc, este o forma de anestezie naturala. Din cauza descarcarii masive de adrenalina, apare imposibilitatea de a gandi, cu toate ca aparent omul functioneaza normal. Dependent de situatie, aceasta stare poate disparea dupa aproximativ o ora.
 
* Daca exista posibilitatea, e de preferat sa nu fie administrate medicamente calmante, pentru ca acestea influenteaza negativ travaliul de doliu.
 
* Parintii trebuie sa fie informati, despre toate posibilitatile si optiunile pe care le au. Daca exista posibilitatea, parintii trebuie incurajati sa ia decizii, sa stie ce avantaje sau dezavantaje au, ce riscuri, sa le fie aratate cazuri similare si ce decizii au luat alti parinti in aceeasi situatie, care dintre aceste decizii au fost bune si care nu. Parintii sa fie incurajati sa ia decizii singuri si sa le fie redus sentimentul de neputinta: toate aceste le vor reda increderea in sine.
 
* Daca parintii au suport din familie sau din cercul de prieteni, daca nu exista contraindicatii medicale, poate fi de ajutor, daca nu se induce imediat nasterea, in cazul in care si parintii sunt dispusi sa astepte. Aceasta pauza le va da timp sa inteleaga ce se intampla, sa se pregateasca pentru nastere. Sa le fie explicate parintilor eventualele avantaje, in cazul in care mai asteapta un timp. Sa fie insotiti ambulant de o moasa sau sa poata pastra contact telefonic permanent cu aceasta. Daca exprima dorinta, sa le fie facilitate date de contact cu alti parinti sau grupuri de suport.
 
* Sa fie detectat devreme, daca unul dintre parinti ar putea dezvolta un doliu patologic. Personalul sanitar trebuie sa fie sensibilizat si informat, daca au existat la parinti in trecut labilitati, factori de stress, sau alte probleme emotionale sau psihice. Trebuie verificat din timp suportul social al parintilor, dupa externarea mamei din clinica. Trebuie luata decizia in care cazuri ar fi necesara o insotire psiho-sociala, si/sau interventie postpartum. In cazuri de necesitate, sa fie facute recomandari sau sa fie initiati primii pasi. Sa fie informat ginecologul. 
                                                           
* Femeile singure (fara partener), au nevoie de foarte multa afectiune.
 
* Ar fi ideal, daca ar exista posibilitatea, ca o persoana sa insoteasca, fara mari intreruperi, parintii indoliati.
 

In cazul unui avort spontan

 
* Multe dintre punctele de mai sus, sunt valabile si pentru parintii care vin in clinica cu iminenta de avort spontan, mai ales daca acesta se produce dupa primul trimestru de sarcina.
 
* Un avort (chiuretaj) este privit de cele mai multe ori ca o interventie chirurgicala. Termeni medicali precum: avorton, produs de conceptie sau fetus, minimalizeaza pierderea si ingreuneaza parintilor sentimentul de doliu, de aceea, in acest context, trebuie evitati.
Trebuie avut in vedere ca legatura cu viitorul nou membru al familiei incepe devreme. Majoritatea parintilor doresc sa se recunoasca de catre cei din jurul lor, faptul ca si-au pierdut copilul.
 
* Bineinteles ca in caz de urgenta medicala, aspectul medical primeaza. Dar factorul OM este foarte important pentru ca parintii sa asimileze pierderea, fara a fi traumatizati, mai mult decat sunt deja.
Suportul emotional este si aici foarte important.
 
 
* Sa fie suficient timp, sa existe suport, sa existe emotionalitate, sa nu existe retrageri, mamelor sa le fie dat TIMP.
 
* Un lucru se face dupa celalalt: femeile nu se pot concentra asupra ambelor aspecte - nasterea si moartea - .
 
 
* Trebuie clarificat cu mama, cum isi inchipuie nasterea. Trebuie incurajata sa isi indeplineasca cat mai multe din ideile pe care si le-a facut.
 
* Femeile trebuie sa cunoasca avantajele si dezavantajele diferitelor metode si au dreptul ca oricand vor, sa ia o decizie.
 
* Nu se vor administra de rutina medicamente ci doar dupa indicatie.
 
* Femeia va fi laudata, cat de bine coopereaza la travaliu, chiar si in aceste conditii.
 
* Se va pastra contact corporal, strangere de mana, etc.
 
* Se va oferi un pahar cu apa.
 
* Legatura parintilor cu copilul, este esentiala pentru managementul sentimentului de doliu. Neformarea legaturii = Trunchiere = Stramtorare. Este importanta formarea legaturii, pentru ca parintii sa-si poata lua “Adio” mai usor.
 
* Scopul este ca parintii sa accepte copilul, ca pe un copil al lor, chiar daca e fara viata. Femeile pot mangaia burtica, pot vorbi cu micutul din burtica(chiar fara viata fiind) , la fel si tatal, va fi incurajat sa mangaie burtica si sa-i vorbeasca ingerasului.
 
* Punand intrebari pline de compasiune, se poate inlesni legatura parintilor cu ingerasul: "Care au fost primele dumneavoastra ganduri, cand ati aflat ca sunteti insarcinata? Cum a decurs sarcina? Cand ati simtit primele miscari? A fost un copil linistit sau vioi, s-a miscat mult? Ati ales deja un nume? Vreti sa-i dati copilasului acest nume? Sau v-ar place mai mult alt nume?" Cand li se vor adresa aceste intrebri, parintii vor gasi un ventil, pentru a-si exprima deceptia pe care o simt pentru visele pierdute, pentru a-si exprima sperantele si dorintele si a intelege realitatea. Trebuie avut in vedere ca unii parinti vor fi usurati. Este important ca parintii sa nu fie judecati pentru nici o vorba pe care o spun. Socul e atat de mare incat e de la sine inteles ca trebuie pur si simplu, multa intelegere si blandete fata de atitudinea si rectiile acestora!
 
* Parintii trebuie sa fie convinsi ca pot pune orice intrebare. Trebuie "auzite" si intrebarile nerostite "simtite" si sentimentele ascunse. Trebuie puse intrebari directe ca de exemplu: "De ce va e frica cel mai mult?"
 
* Sotul trebuie implicat cat se poate de mult in a-si sustine sotia. El va trebui sustinut si i se va spune cum poate fi de ajutor: sa ii tina mana, sa o mangaie pe fata, sa o maseze (umeri, coapse,spate), ceafa, de-a lungul coloanei vertebrale, sa o ia in brate, sa o sustina din spate, sa o sustina din toate puncetele de vedere. Tatal sa fie eventual ghidat in co-meditatie. Daca parintii s-au pregatit impreuna pentru nastere, sa fie aplicat, ce au invatat impreuna.
 
* Daca mama nu are partener, poate fi incurajata sa aduca cu ea o prietena pentru sustinere si sprijin. Eventual femeia sa fie sprijinita in co-meditatie.
 
* Florile lui Bach: Picaturi-Rescue, contra socului se vor administra gravidei si chiar si insotitorilor (dozaj: patru picaturi la o cana cu apa, se beau inghititura-cu-inghititura pana starea de soc se atenueaza, apoi din 15, 30 sau 60 de minute). In cazuri de urgenta se vor administra 2-4 picaturi nediluate pe limba.
 
* Incet se va face pregatirea pentru deciziile care trebuiesc luate: de exemplu intalnirea cu copilul, botezul, inmormantarea, o eventuala autopsie (ideal ar fi sa fie facuta, cunoasterea cauzelor mortii bebelusului fiind utile atat in aflarea unui raspuns cat si in eventualitatea unei noi sarcini).
 
* “Nu trebuie sa va decideti in momentul acesta. Putem reveni la acest aspect mai tarziu." Oferiti-le timp!
 
* Se va spune parintilor, ce au decis alti parinti in aceeasi situatie: "Am vorbit cu multe femei, care regreta nespus ca nu si-au vazut copilul dar nici una care si-a vazut ingerasul, nu a regretat!" Important este, sa nu grabim sau sa fortam decizia!
 
* Daca parintii nu vor sa isi vada copilul, poate fi din cauza ca: (a) "Imi este teama ca ma va durea mai mult!" sau (b) "Imi este frica de ceea ce ma asteapta!".
 
* Parintilor trebuie sa le fie explicat ca:
in cazul (a): Da, le va fi mai greu , ii va durea mai mult dar se vor "vindeca" mai bine, pe termen lung, daca vor inchide cercul.....
in cazul (b): E normal sa le fie frica dar ca nu vor fi lasati singuri, vor avea tot suportul. Parintii vor fi intrebati (in cazul in care copilul este malformat) daca vor sa le fie descris copilul, inainte de a lua decizia daca sa-l vada sau nu.
 
* Trebuie sa li se spuna cat timp au, ca sa-si schimbe decizia luata: "Copilul dumneavoastra va mai fi aici urmatoarele 48 de ore, puteti in orice clipa sa va schimbati hotararea."
 
* Chiar daca partenerul sau insotitorii femeii nu sunt de acord: “aveti datoria legala si morala sa respectati decizia mamei!”
                                                           
 
* In cazul unui schimb de tura si daca nu e posibil ca moasa care a asistat la nastere sa ramana peste program, mamei ii va fi prezentata personal de catre moasa, cea care preia tura, moasa care a asistat-o isi va lua ramas-bun si ii va spune mamei, cand va fi din nou in tura. Continuitatea este extrem de importanta. Atunci cind dexista o legatura stransa intre parinti si moasa, aceasta se va asigura, ca in cazul in care mama paraseste spitalul inainte de revenirea ei in tura, mama o poate contacta, atunci cand simte nevoia sa vorbeasca cu moasa.
 
 
Actul nasterii in sine este trait de mame cu totul altfel decit certitudinea mortii. Experienta pozitiva a nasterii (orice ar insemna asta pentru parintii care traiesc aceasta experienta) este telul urmarit. Pe cat posibil, sa fie respectate dorintele mamei, chiar si atunci cand copilasul se va naste mort.
 
 
* Copilasul nou-nascut va fi tratat cu dragoste si respect.
 
*Efortul depus de mama la nastere va fi respectat.
 
* Atunci cand femeile sunt sigure de compasiunea si suportul celor din jur si sunt sigure ca pot sa-si urmeze insinctele, se poate observa o legatura cu bebelusul lor, asemanatoare cu cea a femeilor care nasc copii vii: prima data il privesc, apoi il ating, intai cu varfurile degetelor, apoi cu toata mana, apoi eventual il iau in brate. Totul este permis! Ceea ce doresc parintii si simt nevoia sa faca, este cel mai important.
 
* Daca parintii doresc sa le fie descris copilul, acesta va fi privit de cel care descrie, cu "ochii inimii", asa cum l-ar privi parintii. Copilasul le va fi descris parintilor cu cuvinte clare si pline de dragoste. Parintilor li se va vorbi rar, vor fi priviti in ochi sau chiar vor fi atinsi, mangaiati, tinuti de mana sau dupa umeri si li se va descrie nasucul micut si usor carn, cu cine seamana eventual, ca arata ca si cum ar dormi,... practic tot ce este pozitiv la ingerasul nou-nascut.
 
* Daca parintilor le e frica sa-si vada copilul, le va fi captata atentia si curiozitatea si astfel se va construi o punte catre ei. Pas cu pas parintii vor fi ajutati, sa vada copilasul "real" si sa se familiarizeze cu el. Dupa ce parintilor li s-au pus intrebari si li s-au dat informatii, le vom da timp, sa asimileze informatiile si ceea ce li se intampla, inainte de a face urmatorul pas.
 
Atentie: gandirea este incetinita!
 
Parintii vor fi intrebati initial, daca vor sa stie daca copilasul este fetita sau baietel, apoi daca au ales un nume (daca da, copilasul va fi numit din acest moment pe numele ales de parinti, nu “el”sau “ea”!) si li se va pregati apoi un certificat de nastere&deces (neoficial), in care sa fie trecute: 
  • -numele complet al copilasului, cu data si ora nasterii
  • -lungimea si greutatea copilului 
Si un album/un plic in care sa fie puse mai multe poze ale bebelusului, amprentele manutelor si ale picioruselor, detalii despre eventualele semne particulare, bratarica de identitate pe care sa fie trecut cu numele complet si, daca este posibil, o suvita de par.
 
* Dupa un timp se va putea spune parintilor ceva de genul:
"Va temeti, sa vedeti bebelusul? Ce temeri aveti?" Dupa ce parintii isi vor exprima temerile, li se va putea spune ca evetualele lor temeri sunt nejustificare si vor fi intrebati, daca doresc sa stie, cum arata bebelusul lor in realitate. Daca parintii doresc acest lucru, li se va descrie cu drag bebelusul. Poate arata foarte dragut, linistit, li se va povesti parintilor, folosindu-se cuvinte frumoase dar care sa corespunda realitatii. De exemplu: "Shara arata de parca ar avea ruj zmeuriu pe buze ... Sunt cateva pete pe fata, de parca s-ar fi lovit dar vor disparea cam dupa o zi ... la piciorus are o mica zgarietura." Parintilor le va fi diminuata astfel teama si curiozitatea va invinge.
 
* Daca bebelusul are malformatii, de care parintii stiu, li se va descrie ce fel de malformatie are copilasul si se vor folosi cuvinte care sa nu le produca parintilor fantezii inspaimantatoare. Parintii pot suporta aproape orice, daca sunt bine pregatiti dinainte.
Cand li se va arata parintilor, copilasul va fi infasurat intr-o paturica sau i se va pune o caciulita, astfel incat, primul lucru pe care il vad parintii, sa nu fie anomalia. Parintii vor fi ajutati, sa priveasca detaliile deosebite ale copilului lor: expresia fetei, degetelele perfecte, asemanarea cu mama sau cu tatal. Parintii trec de obicei cu vederea eventualele deformari si se concentreaza asupra detaliilor unice ale copilului.
 
* Cand parintii vad prima data bebelusul infasat, li se va spune, ca pot sa-l desfaseze sau sa-l dezbrace, daca doresc. Multi parinti simt nevoia dar se tem in acelasi timp, daca nu li se spune concret ca au aceasta posibilitate. Nu uitati: Dumneavoastra sunteti ghidul lor, ei fiind in stare de soc, nestiind ce sa faca si incapabili sa ia deciziile cele mai bune.
 
* Parintilor li se va respecta intimitatea. Li se va da timp singuri cu copilasul lor. (Mai ales tatii au dificultati in a-si arata sentimentele in prezenta a terte persoane.)
 
* Parinii vor fi lasati, daca doresc, sa imbaieze, sa imbrace sau sa tina in brate bebelusul, cat doresc, este singura si ultima lor sansa de a o face, asa ca li se va permite sa faca tot ce se face cu un bebelus in viata.Spuneti-le acest lucru!
 
* Se va avea in vedere ca moasa e un exemplu: asa cum se va purta ea cu bebelusul, asa o vor face si parintii.
 
* Chiar daca parintii se sfiesc la inceput sa se apropie de bebelus, daca sunt lasati un timp singuri cu micutul, in camera, curiozitatea invinge de cele mai multe ori.
 
* Parintilor li se va da timp, spatiu si suport, pentru a putea stabili legatura si a-si lua ramas-bun in acelasi timp, cu si de la copilasul lor.
 
* Bebelusul poate ramane cu parintii, atat cat doresc aceastia. Il pot tine in brate sau nu, depinde de ei! Se va tine cont ca este singura ocazie pe care parintii o mai au sa petreaca putin timp cu copilul lor, ei trebuie sa aleaga cand le ajunge. "E in ordine, aveti cat timp doriti cu copilul dumneavoastra." Sau: "Daca doriti, il puteti vedea si maine."
 
* Daca inca nu s-a ales un nume, cel tarziu acum, parintii se vor gandi la un nume.
 
* Se vor pregati parintilor cat mai multe amintiri cu copilul lor: amprente de la manute si talpite, o carte cu data, ora nasterii si cu datele copilului, un certificat (neoficial) de nastere, cu numele complet si cu masuratorile poze (imbracat sau dezbracat sau daca se doreste in bratele membrilor familiei). Se vor pastra: prima paturica a copilului, prima caciulita sau bluzita care a atins pielea bebelusului, amprente in ghips sau plastilina ale picioruselor si manutelor, eventual o amprenta dupa fata in ghips.
 
* Se va face, daca parintii o doresc, o binecuvantare sau chiar un botez, care poate fi oficiat de preotul spitalului. Eventual acesta poate emite un certificat (neoficial) de botez. 
                                                      
* Se poate face o ceremonie de numire (dupa cartea Bittersweet ... hellogoodbye).
 
* Daca parintii doresc, bebelusul va putea ramane la ei in camera, se poate improviza un catafalc, se pot aprinde lumanari, pune flori in vaze, se poate face un priveghi.
 
* Se va face si legatura cu fratii bebelusului, daca parintii doresc. Copiii pot intelege mult mai bine moartea, daca ea ramane abstracta. Copiii mici nu sunt inca capabili de gandire abstracta.
 
* Fratiorii bebelusului vor fi ajutati sa "perceapa" bebelusul, descriindu-le copiiilor pe fratiorul sau surioara lor, cu cuvinte simple si vor fi atentionati ce urechiuse dragute are bebelusul, ce degetele micute are...
 
* Copiii vor fi pregatiti asupra faptului ca parintii sunt foarte tristi.
 
* Daca doresc, copiii pot lua in brate bebelusul.
 
* Se vor pregati carti cu ilustratii pentru copii.
 
* Se va permite oricarui membru al familiei, cu acordul parintilor, sa vada bebelusul. Astfel parintii nu vor mai fi singuri cu durerea lor. Dealtminteri si bunicii sufera la pierderea unui membru al familiei si vor dori sa isi ia ramas bun.
 
* Daca nasterea se face prin cezariana, se va permite mamei sa vada bebelusul, imediat ce se trezeste din anestezia generala.
 
 
*Daca bebelusul este intact dupa chiuretaj (aproximativ dupa saptamana a 12-a, uneori chiar mai devreme) , parintii vor fi intrebati daca doresc sa-si vada copilasul si daca doresc acest lucru, li se va descrie initial amanuntit cum arata copilasul.
 
* Parintilor li se vor face unele propuneri:
- sa aleaga un nume pentru copil
- sa le fie emis un certificat de nastere (neoficial)
- bebelusul sa fie imbracat cu hainute de papusi.
 
* Sexul bebelusului nu este vizibil inainte de saptamana a 10-a dar se poate determina cu o sursa de lumina, astfel incat parinitii sa stie ce sex are bebelusul.
 
* Parintilor li se va explica ce posibilitati au, privitor la corpul micutului si li se va asigura suportul in luarea unei decizii, li se vor arata avantajele si dezavantajele.
 
 
* Daca viata unui nou-nascut este in pericol, se va da parintilor ocazia sa aiba cat mai mult contact cu copilasul lor. Mama va fi incurajata sa ia contact cu propria piele cu noul-nascut, astfel isi va infrange teama.
 
* Se va face "Botezul grabnic"!
 
* Daca este posibil se va facilita mamei alaptarea.
 
* Daca nou-nascutul este la terapie intensiva, vom pregati parintii inainte de primul contact cu micutul, care este eventual tinut in viata de aparate, cu diferite cabluri si furtunase.
 
* Daca parintii doresc, li se va permite si bunicilor sau altor rude, accesul la bebelus.                                                         
 
* Daca se apropie momentul mortii, parintii vor fi incurajati sa fie de fata, sa-si tina in brate copilasul, pentru a nu ramane cu regretul ca micutul lor, a fost singur in momentul mortii.
 
* Daca bebelusul a murit in alta parte decat se afla mama, acesta ii va fi adus acesteia cat de repede posibil.
 
 
* Mama indoliata va fi lasata sa decida, pe cat posibil singura, unde va sta.
 
* Se vor alege cu grija salonul si colegele de camera, care trebuie avertizate de starea femeii si de nevoile ei.
 
* Se va tine cont de faptul ca pentru inceput, mamele de ingeri nu doresc sa auda plansete de bebelusi!
 
* Ar fi ideal daca mama ar putea fi cazata intr-un salon, unde sotul sau alti membrii ai familiei sa aiba acces permanent si sa poata ramane chiar peste noapte.
 
* La usa salonului sau la patul femeii se va pune un semn (ex.: o funda neagra, etc), care sa semnalizeze clar oricui, ca acolo este o mama care a suferit o pierdere imensa. Cei din jur, vor fi rugati sa se poarte foarte sensibil cu mama, dar sa nu o ocoleasca.
 
* Mama sa aiba permanent posibilitatea sa stea de vorba cu moasa, asistenta sau cu medicul care a(u) asistat-o la nastere, pentru ca mama sa isi poata aminti detalii pe care, in stare de soc fiind, le-ar putea uita.
 
*Daca parintii nu si-au vazut copilul, le va fi atrasa atentia, despre aceasta posibilitate ( se va mentiona parintilor aceasta posibilitate de trei ori, nu mai mult!). Important este CUM se intreaba!
 
* Unii parinti pot avea reactii violente, de aceea personalul clinicii trebuie sa fie pregatit pentru asta si sa inteleaga faptul ca o astfel de reactie este pentru parinti un ventil, nu un atac asupra personalului.
 
* Parintilor li se va da posibilitatea de a lua parte la pregatirile de inmormantare, li se vor da sfaturi in ceea ce priveste ritualul.
 
*Daca mama trebuie sa ramana un timp mai indelungat in clinica, se va incerca amanarea inmormantarii sau pe cat posibil, se va permite mamei sa fie prezenta la inmormantare. Daca nu se poate, atunci inmormantarea poate fi filmata sau se pot face fotografii, in timpul acesteia.
 
 
* Se va alege o persoana, care va fi responsabila sa raspunda la orice intrebari ar mai avea parintii in viitorul apropiat.
 
*Mama/parintii vor fi pusi in legatura cu o moasa, care sa o viziteze acasa.
 
* Parintii vor primi informatii despre grupuri de suport moral si psihologic si li se va facilita contactul cu acestea.
 
* Parintii vor primi prospecte despre literatura de specialitate si vor fi intrebati daca sunt de acord sa fie contactati in viitor de alti parinti care vor trece prin aceleasi incercari.
 
* Se va face, daca parintii doresc, o programare in 3-4 saptamani, pentru un control si o discutie.
 
* Se va incerca o discutie numai cu tatal, in care va fi informat, despre intensitatea si durata durerii si asupra faptului ca vor trebui sa isi exprime deschis sentimentele, ca sotiile lor vor reactiona altfel decat ei insisi.
 
* In amintirea bebelusului, se va face parintilor un cadou simbolic (un ingeras din gips, o iconita, etc)
 
* Unul dintre cele mai cumplite sentimente este acela de a avea bratele goale atunci cand pleaca din maternitate si atunci cand intra in casa. De aceea, ar fi ideal, cat mai curand dupa nastere, sa i se ofere mamei (de catre spital, rude sau prieteni-anuntati in prealabil), un ursulet de plus, de dimensiunea unui bebelus, pe care sa-l poata strange in brate.
 
 
* Ar fi optimal, ca suportul parintilor sa fie continuat pana dupa implinirea unui an dupa pierderea suferita.
 
* Parintilor le e de mare ajutor prezenta celor care le ofera suport si curajul acestora de a le fi alaturi in cele mai grele clipe. Astfel chiar si in cel mai negru moment din viata lor, ei pot simti o impacare de sine.
 
 
Fotografiile cu bebelusul nascut fara viata, sunt unice si ireversibile. De cele mai multe ori sunt singurele amintiri concrete peste ani ale parintilor, care le dau posibilitatea sa le arate oricui doresc si astfel, sa pastreze vie memoria copilasului lor. De aceea pozele cu bebelusi vor fi facute cu multa dragoste si grija.
 
Moasa va tine cu grija bebelusul in brate, ca si cum ar dormi, astfel, parintii isi vor pierde teama.
Este important ca pozele sa fie facute intr-un cadru demn.
 
Se va lasa la latitudinea parintilor daca bebelusul va fi imbracat sau nu si cu ce hainute; daca va fi culcat pe o perna sau tinut in brate, de mama sau de alti membrii ai familiei.
Daca parintii accepta sa-si imbrace bebelusul, fiti fotograful lor si surprindeti cat mai multe momente si gesturi. Daca nu vor sa-si imbrace ei bebelusul, faceti dumneavoastra acest lucru.
Daca parintii doresc, membrii familiei, vor fi invitati si ei, sa faca poze.
 
Se vor face poze si cu un aparat polaroid, pentru cazul in care se intampla un accident la developare.
 
Daca parintii refuza sa-si vada copilul, acestuia i se vor face poze (cat mai artistice), care vor fi puse intr-o arhiva speciala, intr-un mic album sau plic, care sa contina:
  • -pozele bebelusului
  • -certificatul de nastere, in care sa fie trecute numele complet si masuratorile
  • -bratarica de identitate cu numele complet scris pe ea
  • -amprentele talpitelor si/sau ale manutelor
  • -(eventual) o suvita de par
 
Parintii trebuie sa fie informati, pe ce perioada, pot ridica albuml/plicul.
 
Sursa: “Gute Hoffnung-jahes Ende” - Hannah Lohtrop                                                 
Traducere: Dr. medic stom. Corinna Mioc ( http://mioc-praxis.de/)

 

sg sus Cadrele medicale

 

 

sg sus Mergi sus