Draga Bianca, am aflat in seara asta de drama ta! Imi pare sincer rau siti doresc putere sa lupti pentru schimbarea mentalitatii din sistemul nostru sanitar! imi ofer cu toata placerea serviciile mele, ca voluntar, eu fiind psiholog (cu aviz de libera practica), pentru a putea oferii un sprijin acelor femei care vor trece prin astfel de incercare! Iti doresc succes in aceasta campanie!
6 February, 2008 - 07:00 — Adriana
bianca te admir foarte mult si cand te-am vazut in seara asta la nasu' m-am bucurat insa cand am vazut titlul emisiuni si ti-am ascultat drama m-am intristat enorm,imi pare sincer rau.sa-ti dea Dumnezeu puterea de a merge mai departe,multa sanatate.iti doresc mult succes in campania pe care ai pornito si sper sa reusesti sa faci tot ce ai propus,mi-e greu sa cred ca la noi se poate schimba ceva,sistemul nostru medical functioneaza doar cu bani-dai bani se uita la tine nu ai bani te lasa sa mori;pacat nu stiu ce suflet au oameni astia,si cum pot trai fara remuscari.te pup!adriana,22
6 February, 2008 - 07:00 — Daniela
draga Bianca , ma numesc Daniela si sunt din Bucuresti, in primul rand vreau sa-ti spun un singur :IMI PARE RAU pentru pierderea suferita , te inteleg perfect.Si eu am avut o experienta destul de nefericita in urma cu doi ani si jumatate.Am fost la un simplu control medical (aveam simtomele unei sarcini),mi s-a facut o ecografie in urma careia mi s-a spus ca am un chist ovarian nicidecum o sarcina. M-au oprerat (era enorm)si mi-au scos si un ovar, dupa care mi-au spus ca nu se stie daca o sa am vreodata un copil .La vremea aceea aveam doar 24 de ani. Am plecat pe holul spitalului plangand , medicul care mi-a facut consultatia (nu cel care m-a oprerat) a venit dupa mine si a inceput sa tipe la mine intrebandu-ma de ce plang , ca nu este un capat de lume. Crede-ma ca la doi ani si jumatate de la operatie inca mai plang...chiar si acum! Cum pot doctorii din tara asta sa tipe la o femei (fata) sa nu mai planga cand i se spune un astfel de lucru? Daca te pot ajuta cu ceva in campania pe care ai demarat-o te rog contacteaza-ma la danielakaty@yahoo.com Iti multumim pentru ceea ce faci pentru femeile din Romania!!!!! Nu e o rusine sa plangi atunci cand te doare sufletul!
6 February, 2008 - 07:00 — Mona
Draga Bianca, am aflat in seara asta de drama ta! Imi pare sincer rau siti doresc putere sa lupti pentru schimbarea mentalitatii din sistemul nostru sanitar! imi ofer cu toata placerea serviciile mele, ca voluntar, eu fiind psiholog (cu aviz de libera practica), pentru a putea oferii un sprijin acelor femei care vor trece prin astfel de incercare! Iti doresc succes in aceasta campanie! adresa mea de mail ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
DRAGA BIANCA, AM VAZUT EMISIUNEA LA "NASU".... IMI PARE SINCER RAU!!!
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
draga Bianca, am vazut in aceasta seara emisiunea nasu' si am ramas profund impresionata de situatia prin care ai trecut si as vrea sa iti spun ca imi pare sincer rau:(
6 February, 2008 - 07:00 — Monica
draga Bianca, totusi nu-l neglija pe Luca, el e viu si are atata nevoie de tine, nu te lasa coplesita de durere, el nu are nicio vina, trebuie sa fii acum pentru el prezenta total si nu e exclus sa reusesti sa-i daruiesti a doua surioara! Eu iti doresc foarte mult, sunt o mare admiratoare a ta, de multi ani, am un baietel, Luca de 5 ani, si o fetita, Patricia, de 15 ani. Iar primul copil mi-a murit in burtica la 4 luni si jumatate, am pierdut lichidul amniotic si a murit, deci am trecut si eu printr-o mare durere cauzata de ignoranta unei doctorite, care nu mi-a recomandat cerclajul la timp...iti doresc numai bine si mult curaj. Te imbratisez, cu drag, Monica
6 February, 2008 - 07:00 — Vali
Buna seara Bianca, ma bucur ca ti-ai asternut sufletul aici si ma bucur ca astfel si alte femei vor trece mai usor peste un astfel de moment coplesitor. Iti multumesc ca existi si ca ajuti oamenii care chiar au nevoie de asta. ,, Cum poate fi socotita "sarcina pierduta"?!?! Da, a murit cu cateva zile inainte sa se nasca dar a trait! A trait in mine si am simtit-o.... mi se umplea inima de bucurie cand se cuibarea in locul in care tineam palma pe burtica..... si apoi...... apoi am tinut-o in brate... si am strans-o la piept... si i-am simtit trupusorul firav si cald .... si i-am sarutat degetelele lungi... si fruntea inalta... si nasucul mic... si obrajorii delicati... si perisorul fin.... si gurita perfect conturata... si ochisorii inchisi... Parca dormea......I-am vorbit in soapta si i-am cantat..... nu vroiam sa ii stric somnul !!!.... dar ma rugam sa deschida ochisorii si sa inceapa sa gangureasca...Stiam ca asta nu se va intampla si totusi pandeam acea clipa ce nu avea sa vina niciodata....'' acesta este pasajul care m-a durut cel mai mult. Sotul meu nu a putut asculta cand am vrut sa il citesc. Isi inchipuia prin ce ai trecut si nu putea suporta. Nu vreau sa crezi ca exagerez cu ceva, noi avem o fetita de 5 ani si jumatate pe care o cheama Bianca. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu puternica, sa trec peste greutatile vietii fara sa ma darame. In mare parte am reusit. Au fost si momente grele in viata mea, am suferit enorm... dar am trecut peste. Cand am ramas insarcinata si apoi cand am aflat ca o sa avem o fetita, m-am gandit la acelasi lucru: sa fie puternica. Cand se apropia ziua nasterii am inceput sa ne gandim ce nume sa aiba. Si ne-am gandit la mai multe nume. Intotdeauna cand ne gandeam la un nume il asociam imediat si cu o persoana cunoscuta care poatra numele respectiv. De fiecare data aveam cate un motiv sa nu ne oprim la numele respectiv. Am hotarat sa se cheme Bianca dupa mai multe cautari, dupa mai multe zile, dupa ce credeam ca am epuizat toate listele. Atunci cand ne-am gandit la numele Bianca ... imediat mi-ai venit in minte si am stiut ca asta e numele ptr. fetita noastra. Intotdeauna ai fost PUTERNICA. Chiar daca nu ma crezi asta e adevarul. De aceea te-a ales D-zeu pe tine. Stia ca poti trece peste o durere atat de mare. ITI MULTUMESC CA EXISTI !!! CU MULTA DRAGOSTE BIANCA, VALI SI DAN.
6 February, 2008 - 07:00 — Dana
Draga Bianca,cat de mare trebuie sa fie durerea ta ce se abate spre sufletul meu din ecranul televizorului...Dar ai puterea sa te ridici stiu asta .Pentru Emma ,pentru toate mamicile de ingeri E TIMPUL SA SE VORBEASCA de superficialitate ,de lipsa de profesionlism,de trairile si nevoile unei femei pe care viata o incearca astfel,de problemele care se pravalesc peste parinti...Viata este un dar de la Dumnezeu si uneori fiinta acea micuta si draga pe care te asteptai sa o tii la piept se furiseaza in mintea si sufletul tau si apoi se ridica grabita la cer veghind ea asupra ta, asupra noastra .E o alta cale prin care ni se da sansa sa fim mai buni ,mai intelegatori.DANA-RESITA-6 februarie
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
nu pot sa spun decat ca imi pare rau...am fost foarte bucuroasa cand am auzit ca vei avea o fetita..si foarte trista la aflarea vestii..nu am avut curaj sa iti scriu, citesc si plang, noi avem o fetita de 1 an si 3 zile..este minunea ochilor nostrii, primul copil tot ce ne-am dorit si ii multumesc lui Dumnezeu ca e sanatoasa, insa nu am puterea sa iti spun mai multe cuvinte...Ne pare rau sper ca acolo in cer te va vedea, ea cu siguranta va sti ca esti, ai fost si vei fi o mama perfecta pentru copii tai. Multa putere iti dorim si sanatate
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Dumnezeu sa va dea puterea sa gasiti "acel" ceva sa mergeti mai departe, nu cred ca o astfel de experienta se poate uita, poti doar sa mergi mai departe cu speranta ca poate maine nu va mai durea la fel de tare!!
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
.E crunt,prin ce momente ai trecut...dar sper ca D-zeu sa iti dea putere sa mergi inainte, atat tu cat si mamele care trec prin asta.
6 February, 2008 - 07:00 — Razvan
sunt razvan din ploiesti.crede-ma ca nu stiu ce sa zic.dar sincer imi pare foarte rau.
6 February, 2008 - 07:00 — Sorina
Draga Bianca, totdeauna te-am iubit si chiar nu am stiut ce ti s-a intamplat. Imi pare tare rau, eu am doi copii (mi-am dorit atat de mult doi copii) si cred ca ti-am inteles dorinta de a-i vedea pe cei doi jucandu-se. Am avut o incompatibilitate de Rh cu sotul meu iar sfaturile medicilor au fost sa nu mai fac si al doilea copil dar am crezut cu atata putere in faptul ca va fi bine ... si este bine. In urma cu un an discutat cu o prietena despre faptul ca a nascut copilul mort la termen si nu puteam intelege cum poate povesti atat de detasat, cu atata claritate ce s-a intamplat ... Nu intelegeam cum nu si-a pierdut mintile, cum a depasit cel moment ... Si prietena mea avea un mare regret - ca nu i s-a dat copilul sa-l inmormanteze () sa aiba unde se ruga, unde plange. Dar in toata povestea ei m-a socat altceva - atitudinea medicului care dupa ce a constatat ca acel copil murise (a venit la spital pentru nu mai simtea miscarile copilului iar medicii au mai tinut-o cateva zile spunandu-i ca totul este in regula) i-a spus: - Sotul tau sa pregateasca ...( o suma destul de mare de bani) pentru ca intram in operatie. Iti dai seama .. nu compasiune, nu mangaiere .. nimic ... bani atat voia el!??? Ea a dorit sa nasca normal, iar baietelul avea 4 kg mare, frumos .... si primul copil. Daca nu treci prin asa ceva nu ai cum sa intelegi dar totusi imi vine sa plang numai cand ma gandesc ca s-ar fi putut intampla ceva copiilor mei. Cu dragoste, Sorina - Tulcea ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Mirela
Sunt din Iasi.In data de 28 ianuarie 1994 am nascut un un baietel de 1.900 kg(nasterea a avut loc la 7 luni).Imediat duce ce l-am nasct la-au bagat la incubator.Zilnic ma duceam la el si intrebam doctorita si asistentele cum se simte,iar ele imi spuneau ca este bine ,dar ca la varsta de gestatie si greutatea pe care o are este normal ca el sa stea la incubator.Nimeni nu mi-a spus nu mi-a spus nimic pana in ziua de 4 februarie ,seara ,cand o asistenta a venit de urgenta la mine in salon si mi-a spus ca trebuie sa plec cu o ambulanta impreuna cu copilul la spitalul de copii ,pentru ca baietelul are o malformatie congenitala la inima.Cerul a cazut pe mine.Ma intrebam impreuna cu sotul meu cu ce am gresit in fata lui Dumnezeu de ne-a pedepsit .Am ajuns la spitalul de copii ,i-au facut ecografie si diagnosticat cu malformatie congenitala de cord.Ca o ironie a sortii am fost dusa intr-un salon unde cu jumatate de ora mai inainte murise o fetita de 4 luni ,care avusese sindromul Down.A doua zi dimineata a murit si baietelul meu.Traise numai 5 zile.Este de neiertat insa faptul ca nu mi s-a spus nimic despre starea copilului inca de la inceput,eu traind cu speranta ca totul o sa fie bine,si este numai o chestie de timp ca sa ia in greutate.A murit nebotezat ,dar am gasit insa un preot care a vrut sa il ingroape dar cu conditia ca pe cruce sa nu scriu "robul lui Dumnezeu" ci "pruncul".Au trecut 14 ani si eu inca nu am uitat acele zile,dar Dumnezeu mi-a dat putere sa trec peste toate acestea, sa am 2 copii o fata si un baiat , fara de care nu stiu ce m-as face. Asemenea "experiente" lasa urme pentru tot restul vietii ,chiar daca cei din afara nu le percep,ci numai cel care este direct implicat.Este foarte binevenita o asemenea campanie,poate vor surveni schimbari si in sistemul medical romanesc,care este jalnic.
6 February, 2008 - 07:00 — Irina
imi pare foarte rau si nu cred ca exista durere mai mare irina 33 ani bucuresti
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Nu stiu ce se mai poate spune in asemenea momente,vorbele sunt de prisos nu mai au nici un fel de insemnatate.Eu am trecut printr-un avort spontan,la care nu s-a gasit cauza,am fostdezamagita dar 1an mai tarziu am ramas din nou insarcinata ,de data aceasta sarcina a decurs bine.Am acum o fetita de 6anicare o completeaza pe prima de14ani.Nu te da batuta BIANCA,REVINO-TIFIZIC,apoi incearca din nou,o alta sarcina probabil este acum unica sansa sa treci mai bine prin durere.SUCCES SI DUMNEZEU FIE CU TINE!
6 February, 2008 - 07:00 — Ramona
Buna! Te-am vazut pe b1 cu ceva minute mai devreme; am incercat sa sun, dar nimeni nu a raspuns...; Sunt Ramona din Buzau, 29 ani. Dumnezeu le oranduieste pe toate, la timpul lor! El ne-a facut,...trupul ne-a fost dat, nu l-am ales noi. De fapt mai toate ne sunt lasate cu imprumut. Ne atasam cumplit de toate si apoi...fiecare sufera in felul lui. "Daca nu se va naste cineva din apa si din duh, nu va putea intra in Imparatia Cerurilor"(Ioan3,5) Poate fi un raspuns...da, dar cu siguranta nu-l putem accepta cand durerea tipic omeneasca ne invaluie. S.N.Lazarev spune: "Cu cat suntem mai adanc cufundati in cele umane, cu atat mai dureros decurge revenirea la Dumnezeu." Zbuciumarea eu-lui uman reprezinta o posibilitate de a-ti simti mai bine eu-l Divin. Raspunsuri vei primi poate..mai devreme sau mai tarziu, cu siguranta! O metoda sigura de avea raspunsuri e contactarea unui preot cu har, vizionar. Viata inseamna putere,iar puterea vine de la Dumnezeu. Daca doresti un numar de telefon al vreunui preot in adevatul sens al cuvantului,cu har lucrator si daruri speciale castigate prin preopria-i vointa luctratoare, imi poti scrie la adresa: ****@yahoo.com Doamne ajuta!
6 February, 2008 - 07:00 — Ramona
Ma numesc Catalina **** si nu stiu ce as mai putea spune...Fetita mea a avut septicemie neonatala cu convulsii puternice...mi s-a spus ca e foarte grav si sa ma astept la orice...a cazut cerul peste mine, am plans pe holurile spitalului Budimex, pentru ca nu aveam voie sa intru in reanimare, motivul?!-nu aveam papuci si halat...(nu mi s-au dat de acolo, mi le-a adus sotul meu de acasa si le-am imbracat prin toaleta pentru public)- timp in care fetita mea se lupta cu viata...cumplit a fost. Este in linii foarte mari ce mi s-a intamplat si prin cate am trecut inca 3 luni dupa aceea dar cineva acolo sus s-a indurat de suferinta noastra si acum Diana mea are 3 ani, este bine. Inca urmam un tratament anticonvulsivant. Pot spune ca nici macar mama nu a stiut sa ma sprijine in acele momente, mi-a fost greu, teribil de greu.Dar am gasit sau nu stiu... pur si simplu nu poti altfel decat sa lupti, sa fii tare, sa fii incapatanat de puternic si toate incununate de speranta si un optimism crud. As putea sa spun mult mai mult...(adresa mea de mail este ****@yahoo.com, va rog sa apelati la mine daca vreodata as putea sa ajut pe cineva, chiar si cu o imbratisare)
6 February, 2008 - 07:00 — Cristina
Draga Bianca, nu stiu in ce masura exact acest mesaj va ajunge la tine... il scriu pentru mine si pentru a spune tuturor cat da rau este lovita o femeie care trece prin asa ceva... Aveam 21 de ani si eram la prima sarcina, se intimpla in 1983, urma sa ma casatoresc in iulie si am aflat de sarcina la sfarsit de aprilie..lacrimi , suparare, asa ceva era de neconceput in acei ani pentru familia mea... in fine...in ianuarie 1984 pe 3 sau 4 urma sa nasc. Am dus o sarcina foarte foarte grea, cu valori ale tensiuii arteriale de peste 240 zilnic...9 luni... eram programata pentru cezariana pentru ziua de 31 decembrie 1983 la ora 10,30. Surpriza, seful clinicii fiind plecat in concediu de odihna, doctorita care-l inlocuia i-a interzis medicului in a carui ingrijire ma aflam sa-mi faca cezariana pe motiv ca fetita era prea mica(avea 2 kg)si ca in cateva zile va mai lua sigur in greutate macar cateva sute de grame... n-a fost sa fie asa...din seara acelei zile n-am mai simtit miscarile copilului niciodata. Cand s-a reluat activitatea in spitale pe 2 ianuarie, la consultul zilnic nu se auzea inima copilului. M-au ascultat atunci 8 medici si 4 asistente si a fost chemat si un internist cu urechea mai putin formata ...NIMIC. Medicul meu m-a luat pe sus si m-a dus cu masina personala la un alt spital unde era prieten bun cu seful clinicii de obstetrica ;dar nici acolo nu a fost auzit copilul, cu nici un instrument."Pot auzii si valurile Dunarii in pantecele tau, numai inima copilului nu!" -astea au fost cuvintele medicului inainte de-a-mi face o ultima proba de confirmare (proba lichidului amniotic). Nu mai era nimic de facut! Si atunci a inceput adevarata drama a unei copile de 22 de ani care nu intelegea ce i se intampla si ce i se va mai intampla; singura certitudine era ca purta in pantece un copil mort. Si l-am mai tinut inca 2 zile si doua nopti, timp in care ( pentru a ma scutii de o taietura care mi-ar fi afectat organismul pe toata viata ) s-au hotarat sa-mi induca nastera prin injectii de provocare. Un travaliu de doua zile si doua nopti intregi, cu dureri atipice care tineau 3-4 minute si conteneau numai cate 1-2 minute , atat cat sa-mi trag rasuflarea si eventual sa lesin...pentru a ma ajuta sa nasc, fara puteri si fara ajutor din partea copilului , au asezat pe abdomenul meu o asistenta care cantarea atunci 49 de kg. Si abia atunci s-a nascut fetita mea de numai 2 kg care suferise 24 de infarcturi ( asa reiesea la numaratoarea facuta, nu ma intrebati cum , pe placenta).Mi-au jurat ca nu era malformata, ca era un copil perfect, dar ca inimoiara ei nu a putut suporta... CE? DAR nu mi-au arata-o! Am vrut sa-i cred pe cuvant! Poate din instinct de conservare, din buimaceala, din nestiinta,din negarea unui adevar cumplit (Dumnezeule, copilul meu a murit!) sau pentru ca pe atunci nu stiam atatea cate stiu azi si alta era politica nasterilor sau a intreruperilor de sarcina. Nu mi s-a dat copilul, nu mi l-au aratat, mi-au spus ca acesti copii sunt incinerati imediat(asa o fi, oameni buni?). Nu m-au intrebat daca vreau s-o vad...acum, dupa atatia ani cred ca as fi zis "da", am aceasta inclinatie spre a traii durerea pana la paroxism, caci numai atunci ma conving ca efectiv , nu mai e nimic de facut. Dupa nastere m-au mutat intr-un salon plin de lauze . Asistentele le luau din 3 in 3 ore la alaptat, zi si noapte. Plecau pline de dureri fizice si se intorceau stalucind de fericirea proaspetei alaptari, apoi adormeau adanc, unele sforaiau, iar eu stateam cu ochii lipiti de geam cat era noaptea de lunga si numaram masinile care treceau pe strada dorindu-mi cu disperare sa plec acasa, sa nu-i mai aud... Deasupra salonului meu, la etajul cinci, plangeau nou-nascutii! Am stat acolo 4 zile si 4 nopti in asteptarea asa zisei "furii a laptelui"care , evident, nu s-a declansat...dar dupa parerea lor era necesar sa stau sub observatie ca nu cumva sa-mi fac rau.(mai rau decat imi faceau ei tinandu-ma acolo??). Dar durerea continua, fiindca m-au obligat sa-i scot certificat de deces! CUM oare se poate face un certificat de deces pentru un om care nu are certificat de nastere? CUM oare se putea ca unei femei care a dus o sarcina la termen sa nu i se recunoasca nici macar cele 40 de zile de lauzie? Cum se poate ca unei femei in situatia aceea sa nu i se recunoasca nici un drept? Dragi femei, mai exista legea asta? Mai exista asemenea abuz? Va rog sa va interesati,si eventual sa ajutati la schimbarea ei, ca nici o alta tanara sa nu treaca prin cosmarul prin care am trecut eu! Si nu e totul! Dupa 3 ani am primit o somatie scrisa si un telefon: de la policlinica unde se presupune ca ar fi trebuit sa inregistrez copilul si sa-l vaccinez! O asistenta obraznica ma ameninta ca voi infunda puscaria pentru "ce am facut", ca n-am chemat-o sa vada periodic copilul si ca n-am vaccinat copilul.. apropos de informare in mediul medical ( si cand? tocmai dupa 3 ani..ca sa nu pot uita niciodata ce am pierdut!). N-am uitat! Dar nu am avut cum sau cu cine sa vorbesc! Pe atunci nu se practica discutia despre asta...si in plus, era o rusine pentru toti ai mei ca ramasesem insarcinata inainte de nunta. Sotul meu nu m-a ajutat,de altfel am si divortat, la foarte scurt timp dupa aceea. Am trait 20 de ani cu impresia ca a fost pedeapsa lui Dumnezeu ca am intrat insarcinata in biserica , la nunta, si desi mi-am dorit mereu sa fac o slujba pentru Alina mi se spunea ca e pacat sa faci slujbe pentru un copil mort nebotezat. Dar eu AM NASCUT-O! La 9 luni, la termen, si ea a TRAIT 9 luni! Doamne, ai mila de noi toate, ajuta-ne sa putem duce povara asta, si din cand in cand da-ne bucuria de-a ne visa ingerasii! Nu-i asa ca si cei nebotezati sunt acolo sus? Si cand ne va veni si noua randul, o sa ne recunoastem chiar daca nu ne-am vazut? Daca te pot ajuta, Bianca, o s-o fac cu cea mai mare placere, doar sa-mi spui cum !
6 February, 2008 - 07:00 — Arusca
draga bianca,te inteleg perfect.eu abia la a-3-a sarcina am reusit sa avem o fetita f frumoasa si f sanatoasa si nu stiu cum sa ii multumesc la d-zeu pt. asta. E o minune de copil are 2 luni jum. dar celelalte care le-am pierdut m-au sfasiat de durere pt ca au fost niste copii f doriti.si acum ma intreb cum ar fi fost...Imi pare asa de rau pt tine ca trebuie sa treci prin experienta asta f dureroasa.eu cred ca nimeni nu merita asa ceva,dar ce sa faci viata e f nedreapta cateodata.pe fetita mea o cheama AYLIN,iar celelalte sarcininu stiu ce sex au avut pt ca s-au oprit din evolutie la 7 sapt. prima si a-2-a la 9 sapt.Iti doresc tot binele din lume si imi pare nespus de rau pt cele intamplate.****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
E greu...stiu si eu , nu exista cuvinte de alinare si nici lacrimi care sa poata sterge macar o umbra a durerii simtite sau macar o clipa sa te poata face sa uiti.Si eu am pierdur tot o fetita cu 5 ani in urma ...desi era mult prea mica o simt si acum...mi-o imaginez ,o iubesc si o doresc...Am trecut peste pierdere, sau mai bine zis am supravietuit, multumita baietelului meu, nascut un an mai tirziu...un copil superb , sensul vietii mele, lumina fiecarei zi, fiecare bataie a inimii mele .Am inteles in viata ca ori de cite ori Dumnezeu iti da o greutate iti da si puterea sa o infrunti dar noi trebuie sa avem vointa de a o face...am invatat ca in viata nu te poti baza pe nimeni in afara de tine si Dumnezeu ...am invatat in viata ca oricit de mult timp ar trece, sau oricit de multi te-ar sustine si ti-ar dovedi ca sunt linga tine, durerea unei mame ramasa fara copilul ei (fie primul , al doilea sau al saptelea )nu poate fi (nici macar) diminuata.Nu iti poti uita copilul asa cum nu poti uita ca traiesti ,iar eu de cite ori e soare afara ridic ochii spre cer sperind ca am sa ii vad chipul zzimbind , iar cind ploua stiu ca ii este dor de mine asa cum eu ii duc dorul! Mult curaj Bianca(nu ca nu ai avea) si multumeste-i Lui Dumnezeu ca ti-a dat macar prilejul sa o vezi si sa o stringi in brate...eu as da oricit sa fi avut aceasta ocazie! Cu Dumnezeu inainte si in suflet! Felicitari pentru puterea pe care o ai si pentru dorinta de a-i ajuta pe cei din jur!
6 February, 2008 - 07:00 — Madalina
Ma numesc Madalina ,sunt din Brasov si am 17 ani.Din intamplare am deschis televizorul pe postul b1 tv si am citit titlul emisiunii NASUL.Initial am fost curioasa sa aflu despre ce e vorba ...dar cand am inteles cata tristete si durere se ascunde in spatele acelei femei care a nascut un bebe care nu va putea niciodata sa-i spuna m-am intristat si lacrimile au inceput sa apara involuntar.Am intrat pe site si am citit intreaga poveste ..... m-a socat.... chiar nu pot sa cred ca un bebe nevinovat nu poate sa beneficieze de slujbe la biserica.....ca nu este feumos privit de preoti...este un sufletel care a avut o viata scurta ...in burtica mamei...un bebe cu un destin ...nefericit.Matusa mea a ramas insarcinata la o varsta mai inaintata.Urma sa aiba doua fetite: SMARANDA si MARINA,doi ingerasi dar sarcina pe care a avut-o matusa mea seamana cu a dv.Prima fetita s-a dezvoltat normal...dar cealalta ,MARINA,a ramas mai mica , si cordonul ombilical i s-a infasurat in jurul gatului , sufocand-o.Matusa mea a nascut prematur,la 7 luni,nascand o fetita cu viata si alta fara.A fost cumplit.Se citea tristetea pe fata ei.Acum Smaranda este mare ,are 6ani, si este cea mai scumpa verisoara din lume.Desi sunt tanara povestea de pe site m-a impresionat ...aducandu-mi aminte ca as fi putut avea 2 verisoare gemene.
6 February, 2008 - 07:00 — Anca
Draga Bianca, desi nu am trecut prin o astfel de tragedie ca tine, incerc sa te inteleg! Inca nu sunt mamica, dar mi-as dori un bebelus in tot ceasul pentru ca iubesc copii foarte mult! Iti doresc ca Dumnezeu si fetita ta sa iti dea puterea, forta si rabdarea sa treci cat mai usor posibil peste acest moment greu! Imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamplat, de aceea dupa emisiune "nasu", pe care am dat din intamplare cautand ceva care sa ma adoarma, si din care am prins foatre putin, m-am ridicat din pat, am deschis PC-ul si am intrat pe site. Am citit marturia ta, cu greu, caci lacrimile imi inundase fata si am ramas incremenita. De fiecare data cand vad cate un caz cu bebelusi cu probleme, de orice fel, mereu ma gandesc ca mi se poate intampla si mie,iar cosmarul tau ma cutremura si mai tare! Doamne fereste pe toate femeile de asemenea tragedie! Iti multumesc anticipat pentru rabdarea de a-mi citi mesajul si iti doresc multa sanatate si tot binele din lume alaturi de cei dragi! ANCA, BACAU
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai deperte sa-ti cresti copilul (luca). sunt si eu mama si cred ca durerea tare este foarte mare.te admir pt taria si dorinta ta de a merge mai departe. Iti doresc sanatate si curaj in continuare.
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
sunt din sibiu...stiu nu conteaza, vreau doar sa spun ca sunt departe, nu te cunosc. Am citit ce ai scris mai sus si doar acum m-am oprit din plans ca sa pot sa iti scriu aceste cuvinte. E impresionant, ti-am simtit durerea desi nu sunt mama si nici nu am trecut printr-o durere similara. Imi pare rau ca ai trecut printr-o asemenea drama si cred ca faci foarte bine ca incerci sa iti dezchizi sufletul, sa vorbesti despre asta. Acorda-ti timp, durerea asta nu poate sa dispara usor si cred ca nici tu nu vrei asta. Vrei sa ii acorzi atentia necesara incat fetita ta de acolo de sus sa vada ca ai pretuit-o ca si cand ea s-ar fi nascut, ar fi trait in lumea asta, vrei sa vada ca iti este dor de ea si ITI PASA!Multa putere si nu ezita sa te bazezi pe cei care iti sunt aproape si mai ales bucura-te ca ai sansa sa fi mama pentru baieteleul tau. Nu te da batuta, durerea asta va trece pentru ca ai alinarea baietelului tau, a mamei tale, a partenerului de viata si a fratelui tau (restul nu conteaza).
6 February, 2008 - 07:00 — Dorina
Draga Bianca, te stiu de mult dar nu gandeam ca am sa-ti vorbesc vrodata. Te-am urmarit din cand in cand la tv si am simtit ca esti altfel. Cu toate ca activezi intr-un mediu "complicat" (pt mine) nu te-ai deformat.Ai ramas curata, sincera, inocenta poate. Experienta ta nu e o drama, e o lectie de viata, o mare lectie de iubire. Ai fost vizitata si va ramane pururi cu tine un spirit inalt, iubirea pura si acest lucru nu poate fi rasplatit decat cu recunostiinta, iubire si multumire. Iti dau o veste mare. Fetita ta traieste, e vie(mai vie ca multi altii dintre noi) doar ca e intr-o alta dimensiune in care cu siguranta si tu vei fi intr-o zi ca sa va continuati povestea de iubire. Sa ai aceasta convingere, sa o simti si sa te bucuri. Ea nu mai avea nevoie de noi experiente pe Pamant, este deja foarte evoluata. Tu ai nevoie de inca ceva. A venit pentru tine, sa te urneasca. Multumeste-i si acorda-i increderea si iubirea ta. Nu propaga tristetea. Elibereaza-te de tristete, de furie, de revolta si de orice alta negativitate. Nu folosesc nimanui, nici ei , nici tie, ba dimpotriva. Primeste in sufletul tau aceasta mare iubire si acest mare sacrificiu care a venit spre tine cu un scop. Acest scop va trebui sa-l gasesti singura si sa-l implinesti.Puterea e la tine si de acum e mai mare decat banuiesti. Descopera-te si daruieste: bucurie, incredere, speranta si multa iubire. Ca si calauza in drumul tau iti recomand de la Editura For You cartile Suzanei Ward: "Matei vorbeste-mi despre Rai" si pana la "Iluminari pentru o noua era". Succes! Cu multa iubire si binecuvantare, Dorina si Maria-Daria. In casa mea si a inimii mele vei gasi oricand o usa larg deschisa.
6 February, 2008 - 07:00 — Carmen
Draga Bianca, Te-am vazut la "Nasul" si inca nu reusesc sa imi revin. As fi vrut sa-mi fi ramas atata luciditate cat sa pot spune tot ce simt....E crunt... nedrept si dureros ce s-a intamplat.Stiu ca nu e nimic mai minunat decat un copil...asa ca imi pot doar imagina drama pe care o traiesti.IMI PARE SINCER RAU si mi-as fi dorit sa te pot imbratisa...poate gestul in sine ar fi fost mai explicit. Iti doresc din sufletul multa intelepciune, putere si curaj. Cu toata dragostea Carmen I. - Iasi
6 February, 2008 - 07:00 — Corina
Draga Bianca, Am citit cu lacrimi in ochi ceea ce ai scris si.... nu stiu .. eu sunt mama, am o fica de 27 de ani, dar cu 9 ani in urma ,,am pierdut o sarcina' dupa cum le place medicilor sa ne spuna! Nimeni din sistemul sanitar nu ne spune ca, am pierdut un copil! Este traumatizant! Dar cine ne intelege?/ daca nu noi, cele care am trecut prin asta! Ceea ce ai facut tu draga mea este extraordinar! Daca asi fii facut eu, nu ar fii avut impactul pe care il are cind vine de la o persoana publica, o persoana cunoscuta! Iti multumesc pentru ceea ce ai facut si mai ales pentru curajul de care ai dat dovada! Stii draga mea.. eu sunt bolnava de cancer de 8 ani si de 5 ani ma lupt cu sistemul sanitar ma lupt pentru drepturile bolnavilor de cancer din Romania si , incerc sa fac cite putin pentru cei ce au nevboie de un sprijin chiar si psihologic....Sa ti dea Dumnezeu puterea de a merge mai departe si poate ca , asa a trebuit sa fie! Stii, viata este o necunoscuta si mai ales destinul este cel care cred eu ne conduce pasii... este greu sa ti dau un sfat! Nu stiu ce sfat sa pot sa ti dau , cind sufletul iti este macinat de o durere si stiu ca inima iti este parca bagata intr- o masina de tocat carne si durerea este imensa! Stiu sau cel putin imi dau seama prin ce treci! Iti doresc sa ai sanatate si ... Dumnezeu sa -ti dea puterea si mai ales intzelepciunea de a merge mai departe, de a zimbi.. de a ride si.. de a trai cu aceasta durere in suflet! Te imbratisez draga mea, si sa ti dea Dumnezeu sanatate si numai bucurii, corina din constanta
6 February, 2008 - 07:00 — Roxana
Buna seara, sunt Roxana din Buc sunt trup si suflet langa toate mamele din lume care aucopii sau au pierdut un inger. Plang si acum, refuz sa cred ca se poate intampla si totusi am pierdut si eu o sarcina la 2 ,5 luni si nu pot sa spun ce durere a urmat.......... dar cu ajutorul fam si al sotului meu am mers inainte si acum am doi copii(baieti). cel mare 5 ani cel mic 5 luni Alexandru si Luca -2 ingeri. Bianca trebuie sa fi tare si s-o iubesti , Emma te priveste si stie cat suferi. Esti un inger printre ingeri Dumnezeu sa te ajute!
Comments
Draga Bianca, am aflat in seara asta de drama ta! Imi pare sincer rau siti doresc putere sa lupti pentru schimbarea mentalitatii din sistemul nostru sanitar! imi ofer cu toata placerea serviciile mele, ca voluntar, eu fiind psiholog (cu aviz de libera practica), pentru a putea oferii un sprijin acelor femei care vor trece prin astfel de incercare! Iti doresc succes in aceasta campanie!
bianca te admir foarte mult si cand te-am vazut in seara asta la nasu' m-am bucurat insa cand am vazut titlul emisiuni si ti-am ascultat drama m-am intristat enorm,imi pare sincer rau.sa-ti dea Dumnezeu puterea de a merge mai departe,multa sanatate.iti doresc mult succes in campania pe care ai pornito si sper sa reusesti sa faci tot ce ai propus,mi-e greu sa cred ca la noi se poate schimba ceva,sistemul nostru medical functioneaza doar cu bani-dai bani se uita la tine nu ai bani te lasa sa mori;pacat nu stiu ce suflet au oameni astia,si cum pot trai fara remuscari.te pup!adriana,22
draga Bianca , ma numesc Daniela si sunt din Bucuresti, in primul rand vreau sa-ti spun un singur :IMI PARE RAU pentru pierderea suferita , te inteleg perfect.Si eu am avut o experienta destul de nefericita in urma cu doi ani si jumatate.Am fost la un simplu control medical (aveam simtomele unei sarcini),mi s-a facut o ecografie in urma careia mi s-a spus ca am un chist ovarian nicidecum o sarcina. M-au oprerat (era enorm)si mi-au scos si un ovar, dupa care mi-au spus ca nu se stie daca o sa am vreodata un copil .La vremea aceea aveam doar 24 de ani. Am plecat pe holul spitalului plangand , medicul care mi-a facut consultatia (nu cel care m-a oprerat) a venit dupa mine si a inceput sa tipe la mine intrebandu-ma de ce plang , ca nu este un capat de lume.
Crede-ma ca la doi ani si jumatate de la operatie inca mai plang...chiar si acum! Cum pot doctorii din tara asta sa tipe la o femei (fata) sa nu mai planga cand i se spune un astfel de lucru? Daca te pot ajuta cu ceva in campania pe care ai demarat-o te rog contacteaza-ma la danielakaty@yahoo.com
Iti multumim pentru ceea ce faci pentru femeile din Romania!!!!!
Nu e o rusine sa plangi atunci cand te doare sufletul!
Draga Bianca, am aflat in seara asta de drama ta! Imi pare sincer rau siti doresc putere sa lupti pentru schimbarea mentalitatii din sistemul nostru sanitar! imi ofer cu toata placerea serviciile mele, ca voluntar, eu fiind psiholog (cu aviz de libera practica), pentru a putea oferii un sprijin acelor femei care vor trece prin astfel de incercare! Iti doresc succes in aceasta campanie! adresa mea de mail ****@yahoo.com
DRAGA BIANCA, AM VAZUT EMISIUNEA LA "NASU".... IMI PARE SINCER RAU!!!
draga Bianca, am vazut in aceasta seara emisiunea nasu' si am ramas profund impresionata de situatia prin care ai trecut si as vrea sa iti spun ca imi pare sincer rau:(
draga Bianca, totusi nu-l neglija pe Luca, el e viu si are atata nevoie de tine, nu te lasa coplesita de durere, el nu are nicio vina, trebuie sa fii acum pentru el prezenta total si nu e exclus sa reusesti sa-i daruiesti a doua surioara! Eu iti doresc foarte mult, sunt o mare admiratoare a ta, de multi ani, am un baietel, Luca de 5 ani, si o fetita, Patricia, de 15 ani. Iar primul copil mi-a murit in burtica la 4 luni si jumatate, am pierdut lichidul amniotic si a murit, deci am trecut si eu printr-o mare durere cauzata de ignoranta unei doctorite, care nu mi-a recomandat cerclajul la timp...iti doresc numai bine si mult curaj. Te imbratisez, cu drag, Monica
Buna seara Bianca, ma bucur ca ti-ai asternut sufletul aici si ma bucur ca astfel si alte femei vor trece mai usor peste un astfel de moment coplesitor. Iti multumesc ca existi si ca ajuti oamenii care chiar au nevoie de asta.
,, Cum poate fi socotita "sarcina pierduta"?!?! Da, a murit cu cateva zile inainte sa se nasca dar a trait! A trait in mine si am simtit-o.... mi se umplea inima de bucurie cand se cuibarea in locul in care tineam palma pe burtica.....
si apoi......
apoi am tinut-o in brate...
si am strans-o la piept...
si i-am simtit trupusorul firav si cald ....
si i-am sarutat degetelele lungi...
si fruntea inalta...
si nasucul mic...
si obrajorii delicati...
si perisorul fin....
si gurita perfect conturata...
si ochisorii inchisi... Parca dormea......I-am vorbit in soapta si i-am cantat..... nu vroiam sa ii stric somnul !!!.... dar ma rugam sa deschida ochisorii si sa inceapa sa gangureasca...Stiam ca asta nu se va intampla si totusi pandeam acea clipa ce nu avea sa vina niciodata....''
acesta este pasajul care m-a durut cel mai mult. Sotul meu nu a putut asculta cand am vrut sa il citesc. Isi inchipuia prin ce ai trecut si nu putea suporta. Nu vreau sa crezi ca exagerez cu ceva, noi avem o fetita de 5 ani si jumatate pe care o cheama Bianca. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu puternica, sa trec peste greutatile vietii fara sa ma darame. In mare parte am reusit. Au fost si momente grele in viata mea, am suferit enorm... dar am trecut peste. Cand am ramas insarcinata si apoi cand am aflat ca o sa avem o fetita, m-am gandit la acelasi lucru: sa fie puternica. Cand se apropia ziua nasterii am inceput sa ne gandim ce nume sa aiba. Si ne-am gandit la mai multe nume. Intotdeauna cand ne gandeam la un nume il asociam imediat si cu o persoana cunoscuta care poatra numele respectiv. De fiecare data aveam cate un motiv sa nu ne oprim la numele respectiv. Am hotarat sa se cheme Bianca dupa mai multe cautari, dupa mai multe zile, dupa ce credeam ca am epuizat toate listele. Atunci cand ne-am gandit la numele Bianca ... imediat mi-ai venit in minte si am stiut ca asta e numele ptr. fetita noastra. Intotdeauna ai fost PUTERNICA. Chiar daca nu ma crezi asta e adevarul. De aceea te-a ales D-zeu pe tine. Stia ca poti trece peste o durere atat de mare. ITI MULTUMESC CA EXISTI !!!
CU MULTA DRAGOSTE
BIANCA, VALI SI DAN.
Draga Bianca,cat de mare trebuie sa fie durerea ta ce se abate spre sufletul meu din ecranul televizorului...Dar ai puterea sa te ridici stiu asta .Pentru Emma ,pentru toate mamicile de ingeri E TIMPUL SA SE VORBEASCA de superficialitate ,de lipsa de profesionlism,de trairile si nevoile unei femei pe care viata o incearca astfel,de problemele care se pravalesc peste parinti...Viata este un dar de la Dumnezeu si uneori fiinta acea micuta si draga pe care te asteptai sa o tii la piept se furiseaza in mintea si sufletul tau si apoi se ridica grabita la cer veghind ea asupra ta, asupra noastra .E o alta cale prin care ni se da sansa sa fim mai buni ,mai intelegatori.DANA-RESITA-6 februarie
nu pot sa spun decat ca imi pare rau...am fost foarte bucuroasa cand am auzit ca vei avea o fetita..si foarte trista la aflarea vestii..nu am avut curaj sa iti scriu, citesc si plang, noi avem o fetita de 1 an si 3 zile..este minunea ochilor nostrii, primul copil tot ce ne-am dorit si ii multumesc lui Dumnezeu ca e sanatoasa, insa nu am puterea sa iti spun mai multe cuvinte...Ne pare rau sper ca acolo in cer te va vedea, ea cu siguranta va sti ca esti, ai fost si vei fi o mama perfecta pentru copii tai. Multa putere iti dorim si sanatate
Dumnezeu sa va dea puterea sa gasiti "acel" ceva sa mergeti mai departe, nu cred ca o astfel de experienta se poate uita, poti doar sa mergi mai departe cu speranta ca poate maine nu va mai durea la fel de tare!!
.E crunt,prin ce momente ai trecut...dar sper ca D-zeu sa iti dea putere sa mergi inainte, atat tu cat si mamele care trec prin asta.
sunt razvan din ploiesti.crede-ma ca nu stiu ce sa zic.dar sincer imi pare foarte rau.
Draga Bianca, totdeauna te-am iubit si chiar nu am stiut ce ti s-a intamplat. Imi pare tare rau, eu am doi copii (mi-am dorit atat de mult doi copii) si cred ca ti-am inteles dorinta de a-i vedea pe cei doi jucandu-se. Am avut o incompatibilitate de Rh cu sotul meu iar sfaturile medicilor au fost sa nu mai fac si al doilea copil dar am crezut cu atata putere in faptul ca va fi bine ... si este bine.) sa aiba unde se ruga, unde plange.
In urma cu un an discutat cu o prietena despre faptul ca a nascut copilul mort la termen si nu puteam intelege cum poate povesti atat de detasat, cu atata claritate ce s-a intamplat ... Nu intelegeam cum nu si-a pierdut mintile, cum a depasit cel moment ...
Si prietena mea avea un mare regret - ca nu i s-a dat copilul sa-l inmormanteze (
Dar in toata povestea ei m-a socat altceva - atitudinea medicului care dupa ce a constatat ca acel copil murise (a venit la spital pentru nu mai simtea miscarile copilului iar medicii au mai tinut-o cateva zile spunandu-i ca totul este in regula) i-a spus:
- Sotul tau sa pregateasca ...( o suma destul de mare de bani) pentru ca intram in operatie.
Iti dai seama .. nu compasiune, nu mangaiere .. nimic ... bani atat voia el!???
Ea a dorit sa nasca normal, iar baietelul avea 4 kg mare, frumos .... si primul copil.
Daca nu treci prin asa ceva nu ai cum sa intelegi dar totusi imi vine sa plang numai cand ma gandesc ca s-ar fi putut intampla ceva copiilor mei.
Cu dragoste, Sorina - Tulcea
****@yahoo.com
Sunt din Iasi.In data de 28 ianuarie 1994 am nascut un un baietel de 1.900 kg(nasterea a avut loc la 7 luni).Imediat duce ce l-am nasct la-au bagat la incubator.Zilnic ma duceam la el si intrebam doctorita si asistentele cum se simte,iar ele imi spuneau ca este bine ,dar ca la varsta de gestatie si greutatea pe care o are este normal ca el sa stea la incubator.Nimeni nu mi-a spus nu mi-a spus nimic pana in ziua de 4 februarie ,seara ,cand o asistenta a venit de urgenta la mine in salon si mi-a spus ca trebuie sa plec cu o ambulanta impreuna cu copilul la spitalul de copii ,pentru ca baietelul are o malformatie congenitala la inima.Cerul a cazut pe mine.Ma intrebam impreuna cu sotul meu cu ce am gresit in fata lui Dumnezeu de ne-a pedepsit .Am ajuns la spitalul de copii ,i-au facut ecografie si diagnosticat cu malformatie congenitala de cord.Ca o ironie a sortii am fost dusa intr-un salon unde cu jumatate de ora mai inainte murise o fetita de 4 luni ,care avusese sindromul Down.A doua zi dimineata a murit si baietelul meu.Traise numai 5 zile.Este de neiertat insa faptul ca nu mi s-a spus nimic despre starea copilului inca de la inceput,eu traind cu speranta ca totul o sa fie bine,si este numai o chestie de timp ca sa ia in greutate.A murit nebotezat ,dar am gasit insa un preot care a vrut sa il ingroape dar cu conditia ca pe cruce sa nu scriu "robul lui Dumnezeu" ci "pruncul".Au trecut 14 ani si eu inca nu am uitat acele zile,dar Dumnezeu mi-a dat putere sa trec peste toate acestea, sa am 2 copii o fata si un baiat , fara de care nu stiu ce m-as face. Asemenea "experiente" lasa urme pentru tot restul vietii ,chiar daca cei din afara nu le percep,ci numai cel care este direct implicat.Este foarte binevenita o asemenea campanie,poate vor surveni schimbari si in sistemul medical romanesc,care este jalnic.
imi pare foarte rau si nu cred ca exista durere mai mare irina 33 ani bucuresti
Nu stiu ce se mai poate spune in asemenea momente,vorbele sunt de prisos nu mai au nici un fel de insemnatate.Eu am trecut printr-un avort spontan,la care nu s-a gasit cauza,am fostdezamagita dar 1an mai tarziu am ramas din nou insarcinata ,de data aceasta sarcina a decurs bine.Am acum o fetita de 6anicare o completeaza pe prima de14ani.Nu te da batuta BIANCA,REVINO-TIFIZIC,apoi incearca din nou,o alta sarcina probabil este acum unica sansa sa treci mai bine prin durere.SUCCES SI DUMNEZEU FIE CU TINE!
Buna! Te-am vazut pe b1 cu ceva minute mai devreme; am incercat sa sun, dar nimeni nu a raspuns...; Sunt Ramona din Buzau, 29 ani.
Dumnezeu le oranduieste pe toate, la timpul lor!
El ne-a facut,...trupul ne-a fost dat, nu l-am ales noi. De fapt mai toate ne sunt lasate cu imprumut. Ne atasam cumplit de toate si apoi...fiecare sufera in felul lui.
"Daca nu se va naste cineva din apa si din duh, nu va putea intra in Imparatia Cerurilor"(Ioan3,5)
Poate fi un raspuns...da, dar cu siguranta nu-l putem accepta cand durerea tipic omeneasca ne invaluie. S.N.Lazarev spune: "Cu cat suntem mai adanc cufundati in cele umane, cu atat mai dureros decurge revenirea la Dumnezeu."
Zbuciumarea eu-lui uman reprezinta o posibilitate de a-ti simti mai bine eu-l Divin.
Raspunsuri vei primi poate..mai devreme sau mai tarziu, cu siguranta! O metoda sigura de avea raspunsuri e contactarea unui preot cu har, vizionar. Viata inseamna putere,iar puterea vine de la Dumnezeu.
Daca doresti un numar de telefon al vreunui preot in adevatul sens al cuvantului,cu har lucrator si daruri speciale castigate prin preopria-i vointa luctratoare, imi poti scrie la adresa: ****@yahoo.com
Doamne ajuta!
Ma numesc Catalina **** si nu stiu ce as mai putea spune...Fetita mea a avut septicemie neonatala cu convulsii puternice...mi s-a spus ca e foarte grav si sa ma astept la orice...a cazut cerul peste mine, am plans pe holurile spitalului Budimex, pentru ca nu aveam voie sa intru in reanimare, motivul?!-nu aveam papuci si halat...(nu mi s-au dat de acolo, mi le-a adus sotul meu de acasa si le-am imbracat prin toaleta pentru public)- timp in care fetita mea se lupta cu viata...cumplit a fost. Este in linii foarte mari ce mi s-a intamplat si prin cate am trecut inca 3 luni dupa aceea dar cineva acolo sus s-a indurat de suferinta noastra si acum Diana mea are 3 ani, este bine. Inca urmam un tratament anticonvulsivant. Pot spune ca nici macar mama nu a stiut sa ma sprijine in acele momente, mi-a fost greu, teribil de greu.Dar am gasit sau nu stiu... pur si simplu nu poti altfel decat sa lupti, sa fii tare, sa fii incapatanat de puternic si toate incununate de speranta si un optimism crud. As putea sa spun mult mai mult...(adresa mea de mail este ****@yahoo.com, va rog sa apelati la mine daca vreodata as putea sa ajut pe cineva, chiar si cu o imbratisare)
Draga Bianca, nu stiu in ce masura exact acest mesaj va ajunge la tine... il scriu pentru mine si pentru a spune tuturor cat da rau este lovita o femeie care trece prin asa ceva...
Aveam 21 de ani si eram la prima sarcina, se intimpla in 1983, urma sa ma casatoresc in iulie si am aflat de sarcina la sfarsit de aprilie..lacrimi , suparare, asa ceva era de neconceput in acei ani pentru familia mea... in fine...in ianuarie 1984 pe 3 sau 4 urma sa nasc.
Am dus o sarcina foarte foarte grea, cu valori ale tensiuii arteriale de peste 240 zilnic...9 luni... eram programata pentru cezariana pentru ziua de 31 decembrie 1983 la ora 10,30. Surpriza, seful clinicii fiind plecat in concediu de odihna, doctorita care-l inlocuia i-a interzis medicului in a carui ingrijire ma aflam sa-mi faca cezariana pe motiv ca fetita era prea mica(avea 2 kg)si ca in cateva zile va mai lua sigur in greutate macar cateva sute de grame... n-a fost sa fie asa...din seara acelei zile n-am mai simtit miscarile copilului niciodata.
Cand s-a reluat activitatea in spitale pe 2 ianuarie, la consultul zilnic nu se auzea inima copilului. M-au ascultat atunci 8 medici si 4 asistente si a fost chemat si un internist cu urechea mai putin formata ...NIMIC. Medicul meu m-a luat pe sus si m-a dus cu masina personala la un alt spital unde era prieten bun cu seful clinicii de obstetrica ;dar nici acolo nu a fost auzit copilul, cu nici un instrument."Pot auzii si valurile Dunarii in pantecele tau, numai inima copilului nu!" -astea au fost cuvintele medicului inainte de-a-mi face o ultima proba de confirmare (proba lichidului amniotic).
Nu mai era nimic de facut!
Si atunci a inceput adevarata drama a unei copile de 22 de ani care nu intelegea ce i se intampla si ce i se va mai intampla; singura certitudine era ca purta in pantece un copil mort.
Si l-am mai tinut inca 2 zile si doua nopti, timp in care ( pentru a ma scutii de o taietura care mi-ar fi afectat organismul pe toata viata ) s-au hotarat sa-mi induca nastera prin injectii de provocare. Un travaliu de doua zile si doua nopti intregi, cu dureri atipice care tineau 3-4 minute si conteneau numai cate 1-2 minute , atat cat sa-mi trag rasuflarea si eventual sa lesin...pentru a ma ajuta sa nasc, fara puteri si fara ajutor din partea copilului , au asezat pe abdomenul meu o asistenta care cantarea atunci 49 de kg.
Si abia atunci s-a nascut fetita mea de numai 2 kg care suferise 24 de infarcturi ( asa reiesea la numaratoarea facuta, nu ma intrebati cum , pe placenta).Mi-au jurat ca nu era malformata, ca era un copil perfect, dar ca inimoiara ei nu a putut suporta... CE?
DAR nu mi-au arata-o! Am vrut sa-i cred pe cuvant! Poate din instinct de conservare, din buimaceala, din nestiinta,din negarea unui adevar cumplit (Dumnezeule, copilul meu a murit!) sau pentru ca pe atunci nu stiam atatea cate stiu azi si alta era politica nasterilor sau a intreruperilor de sarcina.
Nu mi s-a dat copilul, nu mi l-au aratat, mi-au spus ca acesti copii sunt incinerati imediat(asa o fi, oameni buni?). Nu m-au intrebat daca vreau s-o vad...acum, dupa atatia ani cred ca as fi zis "da", am aceasta inclinatie spre a traii durerea pana la paroxism, caci numai atunci ma conving ca efectiv , nu mai e nimic de facut.
Dupa nastere m-au mutat intr-un salon plin de lauze . Asistentele le luau din 3 in 3 ore la alaptat, zi si noapte. Plecau pline de dureri fizice si se intorceau stalucind de fericirea proaspetei alaptari, apoi adormeau adanc, unele sforaiau, iar eu stateam cu ochii lipiti de geam cat era noaptea de lunga si numaram masinile care treceau pe strada dorindu-mi cu disperare sa plec acasa, sa nu-i mai aud...
Deasupra salonului meu, la etajul cinci, plangeau nou-nascutii!
Am stat acolo 4 zile si 4 nopti in asteptarea asa zisei "furii a laptelui"care , evident, nu s-a declansat...dar dupa parerea lor era necesar sa stau sub observatie ca nu cumva sa-mi fac rau.(mai rau decat imi faceau ei tinandu-ma acolo??).
Dar durerea continua, fiindca m-au obligat sa-i scot certificat de deces!
CUM oare se poate face un certificat de deces pentru un om care nu are certificat de nastere?
CUM oare se putea ca unei femei care a dus o sarcina la termen sa nu i se recunoasca nici macar cele 40 de zile de lauzie?
Cum se poate ca unei femei in situatia aceea sa nu i se recunoasca nici un drept?
Dragi femei, mai exista legea asta? Mai exista asemenea abuz? Va rog sa va interesati,si eventual sa ajutati la schimbarea ei, ca nici o alta tanara sa nu treaca prin cosmarul prin care am trecut eu!
Si nu e totul!
Dupa 3 ani am primit o somatie scrisa si un telefon: de la policlinica unde se presupune ca ar fi trebuit sa inregistrez copilul si sa-l vaccinez!
O asistenta obraznica ma ameninta ca voi infunda puscaria pentru "ce am facut", ca n-am chemat-o sa vada periodic copilul si ca n-am vaccinat copilul.. apropos de informare in mediul medical ( si cand? tocmai dupa 3 ani..ca sa nu pot uita niciodata ce am pierdut!).
N-am uitat! Dar nu am avut cum sau cu cine sa vorbesc! Pe atunci nu se practica discutia despre asta...si in plus, era o rusine pentru toti ai mei ca ramasesem insarcinata inainte de nunta. Sotul meu nu m-a ajutat,de altfel am si divortat, la foarte scurt timp dupa aceea. Am trait 20 de ani cu impresia ca a fost pedeapsa lui Dumnezeu ca am intrat insarcinata in biserica , la nunta, si desi mi-am dorit mereu sa fac o slujba pentru Alina mi se spunea ca e pacat sa faci slujbe pentru un copil mort nebotezat. Dar eu AM NASCUT-O! La 9 luni, la termen, si ea a TRAIT 9 luni!
Doamne, ai mila de noi toate, ajuta-ne sa putem duce povara asta, si din cand in cand da-ne bucuria de-a ne visa ingerasii!
Nu-i asa ca si cei nebotezati sunt acolo sus? Si cand ne va veni si noua randul, o sa ne recunoastem chiar daca nu ne-am vazut?
Daca te pot ajuta, Bianca, o s-o fac cu cea mai mare placere, doar sa-mi spui cum !
draga bianca,te inteleg perfect.eu abia la a-3-a sarcina am reusit sa avem o fetita f frumoasa si f sanatoasa si nu stiu cum sa ii multumesc la d-zeu pt. asta. E o minune de copil are 2 luni jum. dar celelalte care le-am pierdut m-au sfasiat de durere pt ca au fost niste copii f doriti.si acum ma intreb cum ar fi fost...Imi pare asa de rau pt tine ca trebuie sa treci prin experienta asta f dureroasa.eu cred ca nimeni nu merita asa ceva,dar ce sa faci viata e f nedreapta cateodata.pe fetita mea o cheama AYLIN,iar celelalte sarcininu stiu ce sex au avut pt ca s-au oprit din evolutie la 7 sapt. prima si a-2-a la 9 sapt.Iti doresc tot binele din lume si imi pare nespus de rau pt cele intamplate.****@yahoo.com
E greu...stiu si eu , nu exista cuvinte de alinare si nici lacrimi care sa poata sterge macar o umbra a durerii simtite sau macar o clipa sa te poata face sa uiti.Si eu am pierdur tot o fetita cu 5 ani in urma ...desi era mult prea mica o simt si acum...mi-o imaginez ,o iubesc si o doresc...Am trecut peste pierdere, sau mai bine zis am supravietuit, multumita baietelului meu, nascut un an mai tirziu...un copil superb , sensul vietii mele, lumina fiecarei zi, fiecare bataie a inimii mele .Am inteles in viata ca ori de cite ori Dumnezeu iti da o greutate iti da si puterea sa o infrunti dar noi trebuie sa avem vointa de a o face...am invatat ca in viata nu te poti baza pe nimeni in afara de tine si Dumnezeu ...am invatat in viata ca oricit de mult timp ar trece, sau oricit de multi te-ar sustine si ti-ar dovedi ca sunt linga tine, durerea unei mame ramasa fara copilul ei (fie primul , al doilea sau al saptelea )nu poate fi (nici macar) diminuata.Nu iti poti uita copilul asa cum nu poti uita ca traiesti ,iar eu de cite ori e soare afara ridic ochii spre cer sperind ca am sa ii vad chipul zzimbind , iar cind ploua stiu ca ii este dor de mine asa cum eu ii duc dorul!
Mult curaj Bianca(nu ca nu ai avea) si multumeste-i Lui Dumnezeu ca ti-a dat macar prilejul sa o vezi si sa o stringi in brate...eu as da oricit sa fi avut aceasta ocazie!
Cu Dumnezeu inainte si in suflet!
Felicitari pentru puterea pe care o ai si pentru dorinta de a-i ajuta pe cei din jur!
Ma numesc Madalina ,sunt din Brasov si am 17 ani.Din intamplare am deschis televizorul pe postul b1 tv si am citit titlul emisiunii NASUL.Initial am fost curioasa sa aflu despre ce e vorba ...dar cand am inteles cata tristete si durere se ascunde in spatele acelei femei care a nascut un bebe care nu va putea niciodata sa-i spuna m-am intristat si lacrimile au inceput sa apara involuntar.Am intrat pe site si am citit intreaga poveste ..... m-a socat.... chiar nu pot sa cred ca un bebe nevinovat nu poate sa beneficieze de slujbe la biserica.....ca nu este feumos privit de preoti...este un sufletel care a avut o viata scurta ...in burtica mamei...un bebe cu un destin ...nefericit.Matusa mea a ramas insarcinata la o varsta mai inaintata.Urma sa aiba doua fetite: SMARANDA si MARINA,doi ingerasi dar sarcina pe care a avut-o matusa mea seamana cu a dv.Prima fetita s-a dezvoltat normal...dar cealalta ,MARINA,a ramas mai mica , si cordonul ombilical i s-a infasurat in jurul gatului , sufocand-o.Matusa mea a nascut prematur,la 7 luni,nascand o fetita cu viata si alta fara.A fost cumplit.Se citea tristetea pe fata ei.Acum Smaranda este mare ,are 6ani, si este cea mai scumpa verisoara din lume.Desi sunt tanara povestea de pe site m-a impresionat ...aducandu-mi aminte ca as fi putut avea 2 verisoare gemene.
Draga Bianca, desi nu am trecut prin o astfel de tragedie ca tine, incerc sa te inteleg! Inca nu sunt mamica, dar mi-as dori un bebelus in tot ceasul pentru ca iubesc copii foarte mult! Iti doresc ca Dumnezeu si fetita ta sa iti dea puterea, forta si rabdarea sa treci cat mai usor posibil peste acest moment greu! Imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamplat, de aceea dupa emisiune "nasu", pe care am dat din intamplare cautand ceva care sa ma adoarma, si din care am prins foatre putin, m-am ridicat din pat, am deschis PC-ul si am intrat pe site. Am citit marturia ta, cu greu, caci lacrimile imi inundase fata si am ramas incremenita. De fiecare data cand vad cate un caz cu bebelusi cu probleme, de orice fel, mereu ma gandesc ca mi se poate intampla si mie,iar cosmarul tau ma cutremura si mai tare! Doamne fereste pe toate femeile de asemenea tragedie! Iti multumesc anticipat pentru rabdarea de a-mi citi mesajul si iti doresc multa sanatate si tot binele din lume alaturi de cei dragi!
ANCA, BACAU
Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai deperte sa-ti cresti copilul (luca). sunt si eu mama si cred ca durerea tare este foarte mare.te admir pt taria si dorinta ta de a merge mai departe. Iti doresc sanatate si curaj in continuare.
sunt din sibiu...stiu nu conteaza, vreau doar sa spun ca sunt departe, nu te cunosc. Am citit ce ai scris mai sus si doar acum m-am oprit din plans ca sa pot sa iti scriu aceste cuvinte. E impresionant, ti-am simtit durerea desi nu sunt mama si nici nu am trecut printr-o durere similara. Imi pare rau ca ai trecut printr-o asemenea drama si cred ca faci foarte bine ca incerci sa iti dezchizi sufletul, sa vorbesti despre asta. Acorda-ti timp, durerea asta nu poate sa dispara usor si cred ca nici tu nu vrei asta. Vrei sa ii acorzi atentia necesara incat fetita ta de acolo de sus sa vada ca ai pretuit-o ca si cand ea s-ar fi nascut, ar fi trait in lumea asta, vrei sa vada ca iti este dor de ea si ITI PASA!Multa putere si nu ezita sa te bazezi pe cei care iti sunt aproape si mai ales bucura-te ca ai sansa sa fi mama pentru baieteleul tau. Nu te da batuta, durerea asta va trece pentru ca ai alinarea baietelului tau, a mamei tale, a partenerului de viata si a fratelui tau (restul nu conteaza).
Draga Bianca,
te stiu de mult dar nu gandeam ca am sa-ti vorbesc vrodata. Te-am urmarit din cand in cand la tv si am simtit ca esti altfel. Cu toate ca activezi intr-un mediu "complicat" (pt mine) nu te-ai deformat.Ai ramas curata, sincera, inocenta poate. Experienta ta nu e o drama, e o lectie de viata, o mare lectie de iubire. Ai fost vizitata si va ramane pururi cu tine un spirit inalt, iubirea pura si acest lucru nu poate fi rasplatit decat cu recunostiinta, iubire si multumire. Iti dau o veste mare. Fetita ta traieste, e vie(mai vie ca multi altii dintre noi) doar ca e intr-o alta dimensiune in care cu siguranta si tu vei fi intr-o zi ca sa va continuati povestea de iubire. Sa ai aceasta convingere, sa o simti si sa te bucuri. Ea nu mai avea nevoie de noi experiente pe Pamant, este deja foarte evoluata. Tu ai nevoie de inca ceva. A venit pentru tine, sa te urneasca. Multumeste-i si acorda-i increderea si iubirea ta. Nu propaga tristetea. Elibereaza-te de tristete, de furie, de revolta si de orice alta negativitate. Nu folosesc nimanui, nici ei , nici tie, ba dimpotriva. Primeste in sufletul tau aceasta mare iubire si acest mare sacrificiu care a venit spre tine cu un scop. Acest scop va trebui sa-l gasesti singura si sa-l implinesti.Puterea e la tine si de acum e mai mare decat banuiesti. Descopera-te si daruieste: bucurie, incredere, speranta si multa iubire. Ca si calauza in drumul tau iti recomand de la Editura For You cartile Suzanei Ward: "Matei vorbeste-mi despre Rai" si pana la "Iluminari pentru o noua era". Succes! Cu multa iubire si binecuvantare, Dorina si Maria-Daria. In casa mea si a inimii mele vei gasi oricand o usa larg deschisa.
Draga Bianca,
Te-am vazut la "Nasul" si inca nu reusesc sa imi revin. As fi vrut sa-mi fi ramas atata luciditate cat sa pot spune tot ce simt....E crunt... nedrept si dureros ce s-a intamplat.Stiu ca nu e nimic mai minunat decat un copil...asa ca imi pot doar imagina drama pe care o traiesti.IMI PARE SINCER RAU si mi-as fi dorit sa te pot imbratisa...poate gestul in sine ar fi fost mai explicit.
Iti doresc din sufletul multa intelepciune, putere si curaj.
Cu toata dragostea
Carmen I. - Iasi
Draga Bianca,
Am citit cu lacrimi in ochi ceea ce ai scris si.... nu stiu .. eu sunt mama, am o fica de 27 de ani, dar cu 9 ani in urma ,,am pierdut o sarcina' dupa cum le place medicilor sa ne spuna! Nimeni din sistemul sanitar nu ne spune ca, am pierdut un copil! Este traumatizant! Dar cine ne intelege?/ daca nu noi, cele care am trecut prin asta! Ceea ce ai facut tu draga mea este extraordinar! Daca asi fii facut eu, nu ar fii avut impactul pe care il are cind vine de la o persoana publica, o persoana cunoscuta! Iti multumesc pentru ceea ce ai facut si mai ales pentru curajul de care ai dat dovada! Stii draga mea.. eu sunt bolnava de cancer de 8 ani si de 5 ani ma lupt cu sistemul sanitar ma lupt pentru drepturile bolnavilor de cancer din Romania si , incerc sa fac cite putin pentru cei ce au nevboie de un sprijin chiar si psihologic....Sa ti dea Dumnezeu puterea de a merge mai departe si poate ca , asa a trebuit sa fie! Stii, viata este o necunoscuta si mai ales destinul este cel care cred eu ne conduce pasii... este greu sa ti dau un sfat! Nu stiu ce sfat sa pot sa ti dau , cind sufletul iti este macinat de o durere si stiu ca inima iti este parca bagata intr- o masina de tocat carne si durerea este imensa! Stiu sau cel putin imi dau seama prin ce treci! Iti doresc sa ai sanatate si ... Dumnezeu sa -ti dea puterea si mai ales intzelepciunea de a merge mai departe, de a zimbi.. de a ride si.. de a trai cu aceasta durere in suflet! Te imbratisez draga mea, si sa ti dea Dumnezeu sanatate si numai bucurii, corina din constanta
Buna seara, sunt Roxana din Buc sunt trup si suflet langa toate mamele din lume care aucopii sau au pierdut un inger.
Plang si acum, refuz sa cred ca se poate intampla si totusi am pierdut si eu o sarcina la 2 ,5 luni si nu pot sa spun ce durere a urmat..........
dar cu ajutorul fam si al sotului meu am mers inainte si acum am doi copii(baieti). cel mare 5 ani cel mic 5 luni Alexandru si Luca -2 ingeri.
Bianca trebuie sa fi tare si s-o iubesti , Emma te priveste si stie cat suferi. Esti un inger printre ingeri
Dumnezeu sa te ajute!