De cate ori ma uit spre cer zambesc...ii zambesc fetitei mele...Maria Timeea.Sunt o mama de inger...Ma numesc **** Luminita si sunt din Sibiu iar pe data de 11 noiembrie 2006 m-am internat cu contractii si o dilatare de 3cm...pana mi s-au facut toate actele de internare si pana s-au miscat doamnele "asistente"ma rog asa se numesc oficial dar sunt...nu exista cuvinte de comparatie...fetita mea a miscat foarte puternic pentru ultima oara...Cand am ajuns in sala de nasterii mi-au pus aparatul acela,nu stiu cum se numeste prin care se monitorizeaza bataile inimii la copil dar inimioara fetitei mele nu se mai auzea.A fost chemat medicul de garda si m-au pus la ecograf.Doctorul foarte senin,citez:"I se vede cordul dar nu pulseaza"Cati ani ai draga ?m-a intrbat.I-am raspuns ca am 28.Raspunsul lui a fost urmatorul:"Lasa ca esti tanara o sa faci altul"...eu eram cu cerul cazut pe mine,eram rupta intr-un milion de bucati,sfasiata de durere si el...Am fost lasata sa nasc normal, am dus un travaliu de 8 aproape 9 ore dar nimanui nu i-a pasat ca exist...am reusit sa nasc dar foarte greu cu toate ca am ajuns la dilatatie maxima,fetita fiind mare eu m-am "rupt"(scuze pt cuvant)pana aproape de fesa dreapta,in felul acesta am trecut prin doua traume in acelasi timp dar nu i-a pasat nimanui.Dupa ce fetita s-a nascut erau foarte grabite sa o duca la morga si m-a intrebat moasa:"Vrei sa iti vezi fata dar nu ti-o dau in brate ca nu e voie." Am raspuns ca vreau dar nu intelegeam de ce atata geaba cu morga, ca sa aflu ulterior ca sambata se duc mortii pana la ora 18.Ce chestie nu!Mentionez ca medicul de garda nu s-a deplasat sa asiste la nastere.Am nascut cu moasa.Dupa nastere am fost dusa in salonul pt mame cu probleme ceva de genul acesta si am fost lasata de izbeliste.Noroc cu familia mea care a fost alaturi de mine tot timpul...sustinere din parte medicala nu.Mentionez ca,conditiile din spital sunt groaznice pe toate planurile.Nu au vata,tifon,rivanol nu au nimic iar in ziua aceea nu aveau nici apa calda in sala de nasterii si m-au spalat cu apa rece.Traiasca Romania!Fetita mea s-a nascut cu cordonul ombilical in jurul gatului in rest era perfect sanatoasa asa mi s-a relatat dupa ce i s-a facut autopsia asta intamplandu-se in data de 13 noiembrie(dupa doua zile)Nici acum nu imi pot revenii si nu o sa-mi revin decat acolo in cer langa fetita mea,dar stiu ca eu am ramas aici cu un scop ca si tine...uneori cred ca sunt nebuna...nebuna de durere dar nu ma crede nimeni...mai ales acum cand sunt insarcinata in 15 sapt.Uneori imi este asa de frica...frica ca o sa se intample la fel...dar Dumnezeu este langa mine si cred in el si puterile lui.Bianca draga noi ne-am nascut cu un scop...Dumnezeu ne-a intarit pe amandoua si nu numai, pe toate mamicile de ingeri ne-a dat putere sa trecem peste si vom trece...pe tine te-a intarit pentru Luca iar pe mine pentru urmatorul...si asa este.Suntem aici cu un scop...Viata merge inainte iar copiii nostrii cresc oriunde s-ar afla ei aici sau in cer...acum trebuie sa avem grija de cei de aici iar cand ne vom intalni cu cei din cer o sa avem grija de ei acolo.Dumnezeu sa ne ajute!Sa se odihneasca in pace fetitele noastre, ingerasii nostrii dragi!Vreau sa particip la campanie si vreau mai multe informatii.Adresa mea de mail este:****@yahoo.com Cu drag! ****Luminita din Sibiu
5 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Nici nu ma asteptam sa fie altfel... Toate regretele mele pentru pierderea sarcinii. Groaznic, trist si de neconceput! SI eu am plans la emisiune nu numai pt Bianca cat si pentru celelalte femei aflate in suferinta! Asa ca trebuie selectat ce e mai bun Abia astept sa vad campania cum rasare si da roade in aceasta tara! Mult succes ! Si Bianca draga....nu uita cat esti de frumoasa si de talentata, iubita si gingasa pentru toti romanii ! Doamne Ajuta !
5 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca Eu am 27 ani si am trecut de 2 ori pri aceeasi trauma prin care ai trecut si tu...Prima data in 2006 si a 2 aoara in 24 .01.2008,in ambele cazuri diagnosticul a fost ,,sarcina oprita in evolutie,, cauza nu o stiu nici in ziua de azi pt ca medicul care sa ocupat de mine in 2006 nu a avut ,,placere,, sa vorbeasca despre cele intamplate,despre cum sa purtat cu mine nu vreau sa vorbesc ,nu are rost sa te ingrozesc si mai mult,am suferi enorm si am plans cat pt o viata intreaga.Recent am avut a2a pierdere dar de data asta pot spune ca am fost un pic mai norocoasa, am schimbat medicul(NU SI SPITALUL, MENTIONEZ CA SUNT ASISTENTA IN ACEST SPITAL )care cu o vorba buna si o daruire profesionala ma facut sa trec oarecum mai usor peste aceasta trauma. Dumnezeu este alaturi de noi ...
5 February, 2008 - 07:00 — Anonim
ce as putea spune ca va inteleg as minti nu am trait o asemenea experienta as putea doar sa-mi imginez cat de dureros poate fi va admir pentru taria de care dati dovada eu am un baietel de care sunt tare mandra si nu mi-as inchipui viata fara el dar dupa cum am vazut astazi emisiunea dm corina de la euforia tv marea majoritate a cazurilor se produc din cauza cadrelor medicale .
6 February, 2008 - 07:00 — Anastasia
Editat de: Anastasia *** 23 ani, Bucuresti Te admir enorm Bianca esti o femeie frumoasa si puternica. Am plans cat am citit textul tau, ma durea pieptul de durere, durere pentru copilasul tau pe care imi pare nespus de rau ca l-ai pierdut si durere la gandul ca putea sa mi se intample si mie. Defapt eu am fost foarte stresata toata sarcina,imi era extrem de frica sa nu se intample ceva rau. In momentul in care am tinut copilul pe piept am respirat usurata. Mesajul tau ma facut sa imi aduc aminte de clipele in care am venit acasa cu bebe , de telefoanele de felicitare pe care le primeam de la prieteni si rude, de primul alaptat prima plimbare in parc. Am inceput sa plang in hohote la gandul ca toate acestea nu le-as fi facut daca bebelusul meu se ducea sus la ingeri. Nu cred ca as fi avut puterea sa trec peste aceasta pierdere. Mi-as fi pierdut cu siguranta mintile. Era prima mea sarcina si un copil facut din dragoste. Dupa ce am citit textul tau m-am simtit prost ca sunt furioasa si ma anervez pe baietelul meu de numai un an si 4 luni cand face boacane. Sunt o nerecunoscatoare ca am un bebe sanatos si viu :-((Iar alte mamici nu apuca nici macar sa-si auda copilasul plangand. M-am dus la el in dormitor, desi dormea si l-am pupat pe fata si pe frunte. Tu esti o luptatoare esti o femeie demna de toata admiratia, probabil pentru ca ai deja un copilas acasa. Vreau sa-ti doresc multa multa putere in continuare. Si sa-ti multumesc din suflet pentru ceea ce faci, pentru ca scrii aici si pentru campania ta. Ne ajuti si pe noi mamicile care avem copii, sa apreciem acest lucru mai mult, si sa fim documentate la o eventuala urmatoare sarcina.
6 February, 2008 - 07:00 — Oana
bianca sunt oana si te iubesc cu nicole ta vaei intalni in cer pt totdeauna
6 February, 2008 - 07:00 — Oana
bianca sunt oana si te iubesc cu nicole ta vaei intalni in cer pt totdeauna.bianca eu sunt un copil de 19 ani dar sunt foarte sensibila cred ca numai emma tia dat putere sa treci peste toate.acum nu tia mai ramas decat sa te bucuri cu si pentru luca si sa te gandesti la emma te iubesc.oana
6 February, 2008 - 07:00 — Oana
bianca fetita ta acun poate e mai fericita decat ar fi fost pe pamant tu o veghezi ea te vegheaza si prin rugaciune si credinta toate zambetele pt fetita vor fi ajuns la ea.cred ca numai sufletul tau bun pe care stiu ca il ai tia dat puterea da a merge mai departe pt luca. aceeasi oana.
6 February, 2008 - 07:00 — Adriana
Buna Bianca,ma numesc Adriana, am 32 de ani si sunt din Contanta. Am vazut si eu astazi in reluare emisiunea Femeia Conduce si sunt profund miscata. Cat am vizionat emisiunea, mi-am strans cat de tare am putut baietelul in brate... In 1997 aveam 22 de ani si ...s-au intamplat f multe...dar nu am nici timp si nici dispozitia necesara sa povestesc totul, voi spune doar pe scurt. Era vara lui `97 si am inceput sa ies cu un coleg de munca. Aveam ceva probleme in familie si parea ca ma intelege...dar s-a dovedit a nu fi asa... Intr-o zi am primit toti angajatii invitatii la concert cu Holograf in Portul Tomis. In seara respectiva eu si respectivul asa-zis 'prieten'ne-am dus in Portul Tomos, insa pe ocolite, am coborat pe scarile De la Rest.Zorile, ptr ca acolo, dupa spusele lui trebuia sa ne intalnim cu toti colegii...nu m-am gandit nici macar o secunda la ce avea sa se intample... am fost trantita pe stapilopozi si agresata...am strigat, dar nu m-a auzit nimeni...m-am zbatut...dar m-am ales cu cu vanatai de la stanci, muscaturi si palme... nu va pot exprima in cuvinte ce am simtit atunci...ce am simtit mai apoi cand am aflat ca sunt insarcinata...prin ce am trecut...am ales intreruperea de sarcina...mi se pare ca suna prea urat- avort... nu am putut vorbi cu nimeni, decat mult mai tarziu dupa...nu am putut plange, decat dupa ce am plecat de la cabinet...si cel mai greu a fost ca nu mi-a fost nimeni alaturi, am fost singura... Timpul a trecut, si desi viata a mers mai departe, ce s-a intamplat atunci m-a schimbat total.Am facut si facultatea de psihologie, tocmai pentru a ajuta si alte fete-femei in aceasta situatie...insa in timpul facultatii...am pierdut-o pe mami (cancer de plamani), si aceasta este o alta trista si dureroasa poveste...si viata mea s-a schimbat din nou, total... De un an si 7 luni, baietelul meu Codrin Florian a dat sens vietii mele, vietii noastre.(eu si sotul meu) Si nu e zi in care sa nu-i multumesc lui D-zeu ca mi-a daruit un baietel sanatos...o minune de baietel... Ceea ce simt pentru puiutul meu este mult deasupra sentimentului de iubire. http://www.treiursuleti.ro/forum/index.php?showtopic=8869 http://www.treiursuleti.ro/forum/index.php?showtopic=10012 Iata mai jos doua subiecte deschise de mine...voiam sa scriu la randul meu o carte despre "dragostea de mama"...despre ceea ce simtim noi , mamicile...insa m-am lovit de negativism mult... pupici multi si sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au suferit astfel. Aceasta este adresa mea de mail ****@yahoo.com. Sunt si eu alaturi de tine in aceasta campanie, daca pot ajuta si eu , o fac din tot sufletul. Adriana dinn Constanta
6 February, 2008 - 07:00 — Adriana
Imi pare sincer rau pentru tine Bianca si pentu toti parintii care au trecut printr-o asemenea drama cumplita.
Si parintii mei au trait o experienta de genul asta. Au pierdut un baietel la putin timp dupa nastere. Era primul lor copil, foarte dorit de intreaga familie mai ales pentru faptul ca era baiat. Cauza decesului nu se cunoaste foarte bine. Au trecut multi ani de atunci, ranile s-au vindecat dar nimeni nu la uita ... . Acum parintii mei sunt foarte fericiti pentru ca au din partea sorei mele o nepotica de 4 luni foarte dragalase care le zambeste si stie sa le umple sufletul de bucurie. Si eu imi doresc in viitor un copil dar imi este tare frica de ce s-ar putea întâmpla... . Tin sa te felicit din tot sufletul ca ai avut taria sa mediatizezi cazul tau si apreciez foarte mult initiativa campaniei... . Cred ca este mare nevoie de o schimbare in sistemul medical si mai ales in maternitati. Iti urez multa bafta in tot ce iti propui, sa fii sanatoasa si puternica. Sunt convinsa ca vei fii din nou fericita si implinita. Cu drag Adriana Daca vrei să-mi scrii adresa mea de e-mail este ****@yahoo.com Ps. nu este prima data când scriu aici dar pana acum nu s-a postat, de data asta sper sa am mai mult noroc.
6 February, 2008 - 07:00 — Alexandra
buna bianca,sunt alexandra si am 29 de ani.Acum 3 ani am nascut un copil mort, la termen,adica 39 sapt.Cand am aflat ca sunt gravida am fost ce-a mai fericita femeie,era primul meu copil.Pana la 32 sapt nu am stiut ca am vreo problema cu sarcina.La 32 sapt am facut o ecografie si mi s-a spus ca s-ar putea ca sa fie o problema cu rinichi si inima copilului dar nu e sigur si ca ar trebui sa mai fac o alta ecografie mai performanta ca sa fiu sigura.Am fost la maternitatea filantropia unde am facut o alta ecografie iar doctora de acolo m-a asigurat ca este totul in ordine.Doctora care a avut "grija" de mine pe toata perioada sarcini a hotarat ca e mai bine sa luam in considerare numai a doua ecografie asa ca nu am mai facut si ce-a de-a 3 ecografie.Pe 6 martie la 1 noaptea au inceput sa am contracti asa ca am incercat sa o sun pe doctora dar nu mi-a raspuns asa ca am hotarat sa ma duc la spital in speranta ca am sa o gasesc acolo sau ca cei de acolo o sa stie cum pot sa i-au legatura cu ea.La internare maa consultat medicul de garda care mi-a zis sa stau linistita ca o sa nasc.Cu toata ca aveam contracti eu zambeam mereu,eram fericita,mai aveam putin si putem sa imi tin copilasul meu in brate.Dimineta medicul care a intrat de garda a venit la mine ca sa ma anunte ca doctora mea este plecata din oras si ca o sa nasc cu el.Cand m-a consultat l-am vazut ca s-a scimbat la fata.l-am intrebat daca sunt probleme dar mi-a zis sa stau linistita.Dupa ce mai am fost consultata de alti 3 doctori si am facut o ecografie am reusit sa inteleg din ce vorbeau ei ca nu ii mai bate inima copilasului meu.Dupa asa o veste am fost trimisa singura in sala de nasteri unde am stat impreuna cu sotul meu pana in momentul nasterii.Nimeni nu a venit la mine sa ma intrebe cum ma simt sau sa imi dea o explicatie.Dupa ce am nascut normal nu mi s-a aratat copilul.Tot ce mi s-a zis a fost ca eu trebuie sa stau linistita ca sunt tanara si pot sa mai fac altul,dar din ce cauza s-a intamplat asa ceva nimeni nu a stiut sa imi spuna.Mi-a fost f greu sa trec peste ce mi s-a intamplat dar sotul meu m-a ajutat foarte mult,toata familia a fost alaturi de mine.Mai tarziu cand ramas iar insarcinata si am reusit sa gasesc o doctora f buna care ma trimis la fundeni unde am descoperit ca sufar de sindromul antifosfolipidic.Am facut tratament pe toata perioada celei de a doua sarcini si acum am un ingeras de fetita in varsta de 1 an si 2 luni.Stiu ca e greu dar trebuie sa fi tare si sa treci peste aceasta drama pt ca sotul tau si baietelul tau au nevoie de tine
6 February, 2008 - 07:00 — Adina
Buna Bianca Ma numesc Adina,am 22 de ani,inca nu sunt mamica dar pot sa spun ca iubesc copiii mai mult ca orice pe lumea asta.As vrea sa-ti spun doar ca imi pare nespus de rau ca ai trecut prin acele momente groaznice din viata ta si sper si iti doresc sa ai puterea de a merge mai departe.M-am limitat doar la atat pt ca oricat de multe ar fi cuvintele nu te pot ajuta cu nimic;doar Dumnezeu te poate ajuta dar doar daca te increzi in El.Tin foarte mult sa-ti spun un lucru:acum 3 ani am pierdut o persoana foarte draga,imi era ca o mama . . .era credincioasa,buna,iubitoare . . .Dupa inmormantare am intrebat preotul de ce Dumnezeu ia de langa noi persoanele dragi,care le iubim,care ne iubesc . . .iar el mi-a raspuns : "Cand tu mergi intr-o gradina cu flori alegi cea mai frumoasa floare cu cea mai frumoasa forma,cu cea mai frumoasa culoare,cu cel mai plecut miros . . .asa face si Dumnezeu . . ." Asa si fetita ta,i-a fost mai draga lui Dumnezeu . . . Nu sunt cuvinte ca sa exprimam durerea din suflet cand pierdem o fiinta draga,dar trebuie sa avem puterea de a merge mai departe.Daca pot sa ajut cu ceva sunt dispusa sa fac tot ce imi sta in putere.Iti doresc tot ce este mai bun si cand esti trista incearca sa zambesti! adr mea de mail este ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Carla
Dearest Bianca, I am very sorry precious Emma Nicole died. Please remember that you are not alone, there are many, many bereaved parents around the world that are here to walk with you through your grief journey. In their memory, Carla Hoffmann MISS Foundation
6 February, 2008 - 07:00 — Cristina
Draga Bianca, Sunt alaturi de tine si ma rog pentru tine, sa iti dea Dumnezeu multa putere sa poti trece peste aceasta durere. Mi-e greu si sa iti scriu, nu stiu ce as putea sa-ti spun ca sa-ti faca suferinta mai usoara, cuvintele sunt de prisos. Te admir din tot sufletul pentru ca mai ai puterea sa faci ceva si pentru alte mamici care sufera la fel ca si tine. Te imbratisez cu drag, Cristina, Tg.Mures.
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna, Bianca! Am plans incontinuu in timpul emisiunii "Femeia conduce". Sunt o proaspata mamica, am un baietel de 5 luni si am avut probleme la nastere din neglijenta doctorei care mi-a urmarit sarcina (Dr. Bernevig Mihaela, Spitalul Judetean Ilfov) si care stia exact in ce situatie se afla copilasul meu. Am 28 de ani, sunt f. ingusta in bazin, iar copilasul meu a avut 3,800 kg si circulara de cordon. Cand am intrebat-o daca este mai bine sa scoata copilul prin cezariana mi-a spus ca sub nici o forma nu imi face operatie, cu toate ca stia ca eu am vrut tot timpul sa nasc natural. Nici nu mi-a dat vreo explicatie. La nastere puiul meu nu a respirat si a fost resuscitat de fata cu mine, imediat ce a iesit din burtica. A trebuit sa-i rupa bebelusului o clavicula ca sa poata iesii. Si-a revenit dp vreo 30 de secunde. Niciodata nu am realizat ca 30 de secunde inseamna atat de mult. Am avut senzatia ca e o vesnicie. In acele secunde sau scurs prin mintea mea tot felul de scenarii de groaza (inclusiv gandul ca ar fi murit) si intrebam disperata, incontinuu, "de ce nu respiraaaa?????!!!!!!" Intr-un final si-a revenit, dar dp aceea nu se stia daca acea hipoxie va lasa urmari asupra creierasul lui. Vestea buna este ca acum stim sigur ca este sanatos... Dar inca am momente in care imi aduc aminte de acele clipe de dupa nastere si ma cuprinde o durere coplesitoare dupa care plang..., merg la el si il strang in brate multumindu-i lui Dumnezeu ca la salvat. Cred ca, totusi, a ramas o rana sufleteasca tocmai pentru ca doctora nu mi-a dat niciodata o explicatie, intrebandu-ma mereu "de ce nu avrut sa-mi faca operatie daca stia situatia in care se afla copilasul?". Este cumplit sa fii tratat ca un "nimic". Imi pare foarte rau ca ai trecut prin aceasta nefericita si groaznica experienta si cred din suflet ca toti acesti copilasi care parasesc lumea inainte sa ne bucure cu zambetul lor pur si cu atingerea lor magica merita sa fie tratati cu respect ca orice alta PERSOANA, OM,FIINTA care a trait si apoi a murit, pentru ca ei traiesc si exista inca din clipa in care se concep in burtica... Fac deja parte din familie, au deja un viitor (indiferent cat de lung sau scurt va fi) si nimeni si nimic nu poate schimba asta. Au identitatea lor, au deja nume puse de parintii lor si merita sa fie ingropati crestineste pt ca cei care ii iubesc sa aiba un loc in care sa-i poata plange sau sa le vorbeasca si nu neaparat pt iertarea pacatelor. Sunt multe alte lucruri importante pe langa iertarea pacatelor si trebuie sa se tina cont de toate acestea. Te admir ca ai avut puterea sa imparti durerea cu noi si sa stii ca odata cu asta ai ajutat f. multe alte mamici care au trecut prin asemenea experiente traumatizante sa inteleaga ca nu sunt singure... Ceea ce faci este un ajutor imens pt acele femei care nu stiu sa se exteriorizeze si care traiesc in durere toata viata uitand de propriile persoane si de faptul ca totusi trebuie sa traiasca aceasta viata pentru ele si pentru ceilalti membri ai familiei care au nevoie de ele... Trebuie sa fim uniti ca sa reusim in viata... Iti doresc ca fiecare zi sa te intareasca si mai mult si cu siguranta ca Emma iti zambeste de sus si este mandra de mamaica ei...
6 February, 2008 - 07:00 — Oana
Buna Bianca.Ma numesc Oana si pot spune mai bine decat oricine ca stiu ce simti.Imi este foarte greu sa vorbesc pt. ca imi vin in minte multe amintiri dureroase groaznice.Baiatul meu Andrei ar fi trebuit sa aiba acum aproape 7 luni( s-a nascut pe 10 iulie 2007).Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost, inca mai vad patutul acolo unde ar fi trebuit sa fie... Povestea mea incepe prin noiembrie 2006, cand dupa 2 ani de la casatorie am aflat ca sunt gravida.Vestea a fost cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu ne-o putea da, bucuria care la cateva zile incepea sa se umbreasca.Aveam o pierdere de sange, am mers la medic care la 8 sapt de sarcina mi-a zis ca nu se stie daca mai reusesc sa tin sarcina pana in Craciun. Am avut un soc pentru ca era prima sarcina nu stiam ce se intampla.Am reusit sa trec se sarbatori dar sarcina tot era in pericol asa ca mi s-a recomandat sa renunt la efortul fizic, asa ca 7 luni am stat acasa ca acest copil sa se poate naste.Pot spune ca numai dupa luna a VI-a mi-am permis sa ma gandesc la el sa sper ca-l voi avea. In fiecare luna internari in spital, in fiecare luna echografii toate anuntau venirea pe lume a unui copil sanatos.La ultimul control d-na dr. mi-a recomandat sa merg la spital pe 10 iulie pt ca se apropia termenul.In acea zi pe la ora 5 s-a rupt apa , am fost dusa la travaliu unde la 11.20 am nascut normal un baietel de 2.700.Fiind perfect constienta de ce mi se intampla am urmarit med. neonatolog cum il examina pe masa de langa mine. A respirat normal totul parea sa fie bine, eu obsedant intrebam este bine si med. ma asigura " da mamico ai baietel perfect sanatos". Mai tarziu in acea noapte Andrei a fost adus sa il vad si sa il tin in brate era ora3.30.A deschis ochii, simteam ca plutesc nu imi venea sa cred ca Dumnezeu s-a indurat si mi-a dat aceasta minune, nu putaem sa cred ca mi se intampla mie o fericire asa mare.Dimineata am fost dusa la salon, acolo unde mai erau doua mamica cu puii lor.Asteptam sa il aduca dar se intarzia.Dupa o jumatate de ora l-au adus aproape ca imi era frica sa-l iau in brate.In urmatoarele minute a venit pedriatrul lui si m-a anuntat ca trebuie sa i se faca o radiografie deoarece suflul inimii nu este pe partea stanga.Am simtit pamantul cum fuge se sub mine am zic ca mor, ceva simteam ca nu este bine.Au venit asistentele si l-au desfasat m-am uitat la el abdomenul lui mi se parea ciudat dar mi-am zis ca poate este doar imaginatia mea,apoi respiratia lui era de fapt un suspin aproape se chinuia sa isi ia aer in piept.A fost luat si am mers cu el la radiologie ma obsedeaza si acum scancetul lui se simtea in glasul lui durerea . Pot spune ca am izbucnit in plans si de atunci ochii nu se mai usuca. Am fost adusi inapoi si familiei i s-a spus diagnosticul hernia diafragmatica congenitala, trebuia dus imediat la Buc. si operat de urgenta.Din acel moment eu nu mi-am mai vazut copilul a fost luat la Buc. A fost insotit de ambela bunici macar asta imi este alinarea pt. mie nu mi-au permis deplasarea.El a ajuns in capitala dupa un drum de cosmar pt. li s-a terminat si rezerva de oxigen a fost oparat organismul lui insa era deja prea slabit si a facut hemoragie pulmonara si la trei zile minunea mea a plecat Maica Domnului. In aceste trei zile eu eram in maternitate in acelesi salon cu alte mamici si copiii lor tortura, medicii tipau la mine si ma dadeau exemplu negativ ca am fost racita sau am avut gripa si de aceea an nascut un copil cu probleme, numai eu stiu si sotul meu cat am avut grija si ca in afara se iminenta de avort nu am avut nimic.La doua zile de la nastere pe cand baiatul se lupta sa traiasca am cerut pe propria raspundere sa plec din spital, sotul meu nu reusise sa intre pana la mine dar cand a vazut unde eram l-a apucat groaza, nu-i venea sa creada ca fusesem lasata in acelasi loc,ca nu fusesem mutata intr-un alt salon. Vestea mortii lui a venit ca un traznet,dar macar stiu ca a ajuns acolo unde nu-l mai doare nimic si sper sa il pot revedea candva.Sunt multe lucruri care nu le pot uita, ma doare spre exemplu ca sotului meu nu i s-a permis sa il tina o secunda macar in brate, el nu a putut decat se-i duca sicriul.Acum imi spun toti sa nu mai plang dar stiu ei cat doare, stiu ei ca eu nu pot nici macar sa privesc splitalul acela ca nu am reusit sa ma ridic si sa o iau de la capat.Doare si numai cine a trecut prin ce am trecut noi poate intelege,de aceea am plas la emisiune pe euforia, am plans pentre Emma, pentru Andrei si am inteles ca sunt multe suflete zdrobite ca si al meu pe lume numai nu ne cunoastem si poate, Bianca cu aceasta campanie schimbam ceva, macar mentalitatea oamenilor care nu ne vor mai privi cu mila si vor trece mai departe ci vor schimba ceva. Avem nevoie de aparatura medicala perfomanta in spitale, avem nevoie de specialisti care sa vada o problema atunci cand trebuie, nu vreau sa cred ca vor mai trece prin asta si alti oameni,durerea aceasta nu o merita parintii dar in primul rand sufletelele acelea mici.Nu stiu daca as vrea sa faceti publica povestea mea dar vreau sa stiti ca sunt alatiri de voi .adresa mea de mail este ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Carmen
Dumezeule...cata durere... Am plans luni in timpul emisiunii de nu ma puteam opri...micuta mea se uita cu ochisorii curiosi si intrebatori... "De ce plange mama?"...si venea sa-mi faca "draga,draga"...iar eu o strangeam in brate si nu-mi venea sa-i dau drumul... Ma rog lui Dumnezeu sa ma fereasca de o astfel de incercare...iar pe voi sa va intareasca . Carmen,Baia Mare
6 February, 2008 - 07:00 — Mihaela
nu stiu cum sa incep cu "Buna dimineata, ziua sau seara" pt ca nici pt voi nici pt mine nu mai sunt asa. Deci incep pur si simplu desi nu stiu cu ce. Pot sa spun ca ma aflu intr-o situatie asemanatoare si sunt ffffffff fericita de inceperea acestei campanii. Sa incep cu un scurt rezumat al intamplarilor mele dupa care as dori sa dau cateva sfaturi pt campanie. Dupa o relatie de cinci ani cu o casatorie de un an, timp in care am dorit sa realizam cat mai multe pt a avea apoi un copil, in toamna-iarna anului 2007 am inceput pregatirile asa cum se spune ca este normal cu "setul complet de analize pt gravide" asa cum i se spune. rezultatul a fost unul ingrozitor pt mine o neasteptata toxoplasmoza care pot spune ca in viziunea mea mi-a ucis primul copil pe care doream sa il concep in luna ian 2008 pt o nastere in octombrie (pt ca nu eram asa disperata sa hot o cezariana pt a fi si aceeasi zi)luna cu trei mari evenimente pt cuplul nostru. Acum nu voi continua cu sentimentele si durerea mea pt ca este mult prea important SA REALIZAM CEVA CU ACEASTA CAMPANIE,desi poate ca e prea recent, poate pt lipsa informatiilor si a consilierii de care avem nevoie. Ca o parere ar fi foarte interesant sa realizam o Organizatie careia sa i se adreseze tinere doritoare sa fie mamici pt ca Planing-ul familial imi pare prea putin. Apoi in prima faza sa cerem sa fie trimise sfaturi si intrebari de la femei pt realizarea acestui plan. Eu de exemplu as fi dorit informatii, atunci la inceput, despre ce analize trb facute, ce inseamna ele, cum se fac si unde se pot face, ce depisteaza ele, ce trebuie facut daca am o anumita afectiune (incluzand de la tratament la provocarea unui avort), care analize sunt gratuite care nu, care sunt obligatorii inainte de sarcina si care pot fi facute dupa si care dau malformatii sau avorturi spontane si ...multe altele si poate as fi avut nevoie de consiliere atunci cand mi s-a spus ca daca nu se trateaza toxoplasmoza, pt ca uneori nu se trateaza, pot avea copii dar sub observatie care observatie nu iti da nici o garantie pt ca sunt malformatii care NU SE VAD la ecografie. ce credeti ca a fost cu mine cand in mintea mea erau "mai fac sau nu copil?" cred ca o interdictie clara de a face copii era mai usor de suportat asa o sarcina va dati seama ca e un stres de 40 de sapt DECI NU O MAI LUNGESC DORESC SA FACEM CEVA PT NOI TOATE NU DORESC POSTAREA PE SITE asta pt ca nu e atat de important ce am scris pt cititoare decat daca vor si ele sa contribuie in Organizatie sau mai bine zis la infiintarea ei. V-AM SCRIS AICI PT CA AM VAZUT CA SE CITESC INAINTE MESAJELE DORESC SA MA CONTACTATI DACA FACEM CEVA IN DIRECTIILE ACESTEA SAU MACAR SA MA ANUNTATI DACA FACETI VOI CEVA IN PRIVINTA ACEASTA SA POT BENEFICIA SI EU DE AJUTOR... ADRESA MEA ****@yahoo.com ASTEPT UN SEMN PE MAIL CA A-TI CITIT MESAJUL MEU
6 February, 2008 - 07:00 — Alina
Buna mamicilor, buna Bianca! Ce sa spun... am citit cu rabdare tot ce ai scris, am plans citind...; vreau sa te felicit pentru ceea ce faci, pentru ca apari la TV si mediatizezi ceea ce s-a intamplat, pentru ca intra-adevar avem nevoie sa stim ca nu suntem singure. Ma numesc Alina, sunt asistent medical intr-o sectie de psihiatrie copii, am terminat si facultatea de psihologie, iar acum sunt o burtica, intrata in luna a 4-a, cu probleme in mentinerea sarcinii de la noua saptamani; am trait si eu momente de groaza, de disperare, de frica; in fiecare seara ma rugam sa mai traiasca bebele o zi si sa se faca mai bine, sa ma fac mai bine ca sa pot avea grija de el; am ajuns in luna a 4-a, trebuie sa-mi fac triplul test iar amniocenteza nu cred ca am curajul sa o fac...; eu nu vreau sa hotarasc, pur si simplu nu cred ca m-as ierta niciodata; sper insa in fiecare zi sa fie bine...; am vazut multi copii in spitalul in care lucrez, cu probleme foarte mari; imi doresc sa ajung la termen, sa fie totul bine ptr mine si pentru bebe, iar mai departe vreau sa ajut copiii si mamele lor, ca psiholog; acum dupa ce sunt mama, altfel ma uit la copii, altfel la mamele lor; cred ca avem nevoie de ceea ce faci, este multa suferinta, iar noi cei care putem sa ajutam, trebuie sa o facem... atat cat sta in puterile noastre, dar asa cum ai spus si tu, un simplu "imi pare rau" si o imbratisare conteaza atat de mult...
6 February, 2008 - 07:00 — Steluta
Buna Bianca, Numele meu este Steluta si vreau sa te felicit sincer pentru ideea acestei campanii nascuta din durere,din raspunsuri neprimite inca la intrebari de genul:DE CE EU?DE CE COPILUL MEU?ETC La 20 de ani a venit pe lume primul meu copil,Danut un baiat superb,pe care l-am primit cu toata dragostea,dar la varsta de trei ani DUMNEZEU a hotarat ca locul lui este printre ingeri.Cu o saptamana inaintea decesului sau l-am luat cu mine la o imormantare a unei rude si Danut m-a intrebat "Ce face nenea in groapa?",iar eu i-am raspuns ca doarme si cuvintele lui au fost"Mami cum sa doarma in groapa unde este intuneric si frig si mult pamant?".La o saptamana copilul meu scump a plecat in intuneric si frig.Au trecut 24 de ani de atunci si nu pot uita,este o rana deschisa si multe ,multe intrebari fara raspunsuri. Cand s-a intamplat tragedia eram insarcinata in 3 luni,dar la o saptamana am piedut sarcina,dupa care inca doua sarcini.Cu mult efort si tratament am reusit sa pastrez 2 sarcini si acum am doua fetite splendide care au mai umplut golul ramas. Cert este ca o asemenea tragedie te marcheaza,cel putin pe mine m-a afectat atat phihic cat si fizic,pana la varsta de 45 de ani cat am acum am facut 4 operatii la san,in 2006 am facut o histeroctomie totala si sunt multe zile cand nineni si nimic nu imi intra in voie. Bianca iti multumesc anticipat pentru timpul acordat si doresc ca viata sa te rasplateasca cu tot ce este mai bun,iar daca DUMNEZAU fotaraste ca trebuie sa mai ai un copil sa nu refuzi indiferent de varsta sau alti factori. Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate si dragoste.
6 February, 2008 - 07:00 — Linda
nici nu stiu ce sa spun,ce sa cred,ce sa simt pentru ca nu am copii dar simt o profunda durere in fata semenilor mei cand sunt in situatia sa resimt durerea lor si suferinta pierderii aceea ce poate fi mai sfant dar de la Dumnezeu copilul.Nu cred ca poate altcineva alina o durere mai mare decat Dumnezeu care ne da si ne ia aceste daruri toate dupa buna lui oranduire.Cred ca nu exista motiv de a ne amari viata mai rau decat e ,pentru ca toate au un rost si cat timp cineva ne iubeste acolo sus ,cat timp suntem chemati de El in Imparatia Lui nu trebuie sa ne facem griji ."Nimic nu e intamplator in viata...dar totul e firesc."Sunt o tanara de 27 de ani ,casatorita si vreau sa spun ca nu stiu ce sa aleg pe viitor si anume de a avea sau nu copii.Nimeni din familia mea nu ma incurajeaza pentru acest lucru.E un domeniu care nu-l prea abordez cu ai mei.Incerc sa ma lupt cu ideile si gandurile mele .Vreau sa indraznesc a ma gandi la copii si vreau sa scap de prejudecati pt ca nu e bine sa judec asa.Cu aceasta tragedie a Biancai mi-am amintit un lucru maret si anume ca de destin nu poti fugi si nici de ceea ce te temi.Parerea mea poate nu v-a fi auzita de prea multe persoane dar daca exista cineva care poate sa imi transmita parerea ei va rog sa o faceti pe adresa mea lindigne@yahoo.com.Sincere condoleante Bianca Brad si ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici.Iar puterea ta deja s-a exercitat in momentul cand ai deschis acest subiect si aceasta campanie in Romania .Fetita ta deja e cu tine si langa tine.Te sarut si Doamne Ajuta.Linda -Cluj
6 February, 2008 - 07:00 — Mirela
Buna ziua, Ma numesc **** Mirela si sunt din Cluj. Nu am trecut printr-o asa de mare durere dar am simtit nevoia sa-ti scriu draga Bianca, cateva cuvinte care sper sa te ajute. Si pe fetita mea o cheama Bianka si are acum 1 an si 4 luni,am nascut-o foarte greu pentru ca a avut 4 kg si eu nu mai aveam forta deloc, dar dupa ce am lesinat si nimeni nu ma putea ajuta numai eu, mi-am dat putere singura si intr-un final cand toti erau disperati am reusit sa o aduc pe lume cu mici probleme peste care am reusit sa trecem cu bine. Acum cand o vedem ce zburdalnica e, ne-am propus alaturi de sotul meu sa mai facem cel putin doi copii. Prin ce ai inceput tu aici ai deschis un drum spre care multe mame nici nu visau sa mearga, "ajuta" nu? sa-ti spui tot ce ai pe suflet si te face mai "puternic" nu? Eu nu aveam curajul asta, dar pe tine cred ca te ajuta Luca si el iti da putere sa mergi mai departe si sa faci intr-adevar ceva util si pentru alti care se afla in situati asemanatoare. Prin acest comentariu iti ofer sprijinul meu voluntar ca sa facem ceva pentru ca aceste drame sa fie percepute mai usor de catre cei in cauza pentru ca de evitat in totalitate nu o sa putem. Eu o sa mai scriu de cate ori pot cuvinte de inbarbatare si sper sa luam legatura pentru a vedea ce e de facut. Mult curaj si forta din partea lui Mirela. ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Bianca, esti o femeie puternica si cu suflet mare. Ingerul Emma ti-a dat forta de a-i spune povestea si de a ajuta alte mamici cu asa suferinta in suflet. Sunt mamica unei fetite superbe de 1 an si 5 luni, Daria Elena, si sunt insarcinata in 5 luni cu un baietel, Victor Andrei. Stiu ca orice cuvinte as spune nu pot alina suferinta ta, dar te admir foarte mult pentru ca, pentru baietelul tau si pentru celelalte mamici ai reusit sa-ti spui povestea si te-ai implicat atat de curajos in aceasta campanie. Ce mare nenorocire ca aducerea pe lume a unui copil nu depinde doar de vointa mamei! Citeam randurile scrise de celelalte mame de ingeri si realizam, precum spuneai si tu, ca eu doar am tras "lozul norocos" cu Daria. Ma rog din suflet sa fie acelasi loz norocos si cu Victoras, care sper ca se va naste fara probleme, sanatos. Pentru toate mamicile de ingeri, sper ca Dumnezeu are grija de voi, de sufletul vostru devastat, si veti reusi vreodata sa va gasiti alinarea. Nu-mi pot imagina ce greu va este!
6 February, 2008 - 07:00 — Rodica
Ma numesc Rodica. In 1996 am nascut o fetita. Fara probleme. In 2001 am nascut un baietel. Fara probleme. In 2003 am nascut la termen...un inger...Emanuel(Dumnezeu este cu noi inseamna in ebraica). Va dati seama ca dupa doua nasteri normale, fara probleme, nu ma asteptam la nimic rau. In 2004 am nascut o fetita. Fara probleme. A fost ca o revansa pe care Dumnezeu a trebuit sa mi-o acorde. Am trei copii pe pamant si un inger in cer. Poate ar trebui sa zic "merci" si sa merg mai departe. Mai departe am mers, dar gandul la el este la fel de dureros si acum, la aproape 5 ani de zile de cand l-am pierdut. Din cauza unui simplu nod pe cordon care nu a fost vizualizat la ecografii. Probabil nu era intr-o pozitie favorabila depistarii lui. M-am consolat cu gandul ca asa a fost sa fie. Probabil eu sunt un caz "fericit", pentru ca stiu de ce a murit exact in noaptea dinaintea zilei cand trebuia sa nasc. Si probabil ca asta mi-a dat curajul ca, la nici un an de cand il pierdusem, sa mai fac un copil. In spital o singura asistenta, pe care nici nu o cunosteam, mi-a fost alaturi si mi-a spus cateva vorbe de imbarbatare:"Gandete-te ca mai ai doi copii acasa care au nevoie de tine si gandeste-te ca nu poti sa stii de ce te-a ferit Dumnezeu!" Mai apoi mi-am adus aminte de o povestioara: Dumnezeu impreuna cu un muritor merg pe o plaja. In urma lor se vad urmele pasilor. Dumnezeu ii spune omului:"Asta-i viata ta. Pentru ca ai fost credincios, milos, bun eu ti-am stat mereu alaturi." "Dar de ce, Doamne, in momentele mele cele mai grele, cand nu stiam ce sa ma fac, tu nu mi-ai fost alaturi? Pentru ca, uite, acolo se vede doar o singura urma de picioare."il intreaba contrariat muritorul.Iar Dumnezeu ii raspunde: "Omule, acolo eu te duceam in brate!" Asa, pe scurt, este povestioara din care eu am inteles ca poate atunci Dumnezeu a vrut ca eu sa am parte de o mare suferinta la nastere, pentru ca mai apoi sa nu suferim toata viata alaturi de copilul care nu se stie ce probleme ar fi putut sa aiba din cauza acelui nod pe cordon. S-a intamplat, asa, Si esti doar Ca orice altceva... Prea sus sa te mai aud, Te-am asteptat pana-n zori. Prea sus sa-ti simt parul ud, A doua zi, au venit Mult prea sus sa te mai vad. Sa imi spuna ca ai murit. Da, esti doar Sunt niste prosti, Prea sus sa iti mai zambesc, Ei nu stiu cat ai visat sa zbori. Prea sus sa te mai gasesc, Nu-i nici un mister, Mult prea sus, dar, nu de-ajuns Te-ai ratacit in cer. Sa nu te mai iubesc. Nu stiu ce i-a facut pe cei de la formatia Taxi sa scoata aceasta melodie in perioada aceea, dar pentru mine a fost ca un balsam. A fost dedicatia pentru copilul meu inger... Am plans pe parcursul scrierii acestui mesaj si-am ascultat incontinuu "Nu uita, imi va fi dor de tine... mereu..." Durerea nu vom putea sa o uitam, s-a mai estompat(timpul asta care le rezola pe toate...), dar acum nici apropiatii nu inteleg ce ma mai apuca cateodata. Te admir, Bianca, pentru aceasta campanie. La mine s-a-ntamplat acum 5 ani, dar parca mi-a fost frica sa afle si altcineva de drama mea. Nu m-am gandit niciodata c-am putea sa facem ceva in acest sens. Sa dea Dumnezeu sa ai taria de a face cat mai multe pentru a schimba ceva. Gandul la Emma si la toti copiii inger sa-ti dea puterea sa mergi mai departe. Sigur de undeva de-acolo de sus pun si ei o vorba buna pentru indeplinirea acestei "misiuni". Daca e bun si ajutorul meu modest, adresa de mail este ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Mihaela
Bianca....e atat de tulburator......cate suntem.....Fetelor, aveti curajul si scrieti despre drama voastra! Asa vom sti ca nu suntem singure....vom invata sa ne intelegem una pe alta, sa-i facem si pe ceilalti sa reactioneze! Tudor si Andrei, puiutii mei, ar fi implinit in aprilie, anul acesta, 4 ani.....Toate cate am vazut si ati povestit aici m-au tulburat profund si am retrait toate acele momente teribile...Acum stiu ca toate simtim la fel; e uimitor cum reusesc suferintele comune sa apropie oamenii...Ma tot gandesc cum ar fi fost atunci sa fi putut vorbi asa cum o fac acum cu voi....De aceea cred in campania ta, Bianca!Ai realizat un lucru uimitor! Sa nu te opresti; vreau sa stii ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile de ingerasi! Acum il am pe Matei, are doi ani si e o minune de copil. Ma ajuta in fiecare zi sa merg mai departe si ii sunt recunoscatoare in fiecare zi lui Dumnezeu pentru el! Sunt convinsa ca vom reusi sa depasim momentul daca avem incredere in noi insine, in cei dragi noua, in viata. Adresa mea de e-mail este: ****@yahoo.com
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Imi pare nespus de rau pentru Bianca, o iubesc si sunt alaturi de ea!!!
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
BUNA BIANCA.AM URMARIT EMISIUNEA FEMEIA CONDUCE,AM PLANS CU VOI SI I-MI IMAGINAM CA SUNT TOTUSI O NOROCOASA.NU AM TRECUT PRIN ASA CEVA,DAR PE TOT TIMPUL SARCINII A EXISTAT RISCUL SA PIERD SARCINA.TE INTELEG SI-MI PARE RAU PENTRU TINE,IAR DACA MA CREZI NICI NU STIU CE AS PUTEA SA-TI SPUN PENTRU CA NIMENI SI NIMIC NU POATE STERGE DUREREA DIN SUFLETUL TAU.M-AU EMOTIONAT RANDURILE PE CARE LE-AI SCRIS PE SAIT,SI SUNT DE ACORD CA SISTEMUL SANITAR LASA DE DORIT.NU AM TRECUT PRIN CEIA CE AI TRECUT TU,DAR PE TOT PARCURSUL SARCINII MELE AM TOT STAT PRIN SPITAL,IAR DACA AR FI SA MAI FAC UN COPIL SINCER I-TI SPUN CA I-MI E TEAMA,ASTA SI DIN CAUZA UNEI PROBLEME DE SANATATE,DAR SI FRICA CA AR TREBUI SA TREC DIN NOU PRIN CE AM TRECUT.IN A 6 LUNA DE SARCINA AM FACUT DIABET GESTATIONAL,PRT. MINE A FOST UN SOC,NU MAI AUZISEM DE ASA CEVA SI AM TRECUT PRIN MOMENTE CUMPLITE LA GANDUL CA COPILUL MEU AR PUTEA PATII CEVA.NICI UN DOCTOR NU-MI SPUNEA NIMIC CONCRET,I-MI DADEAU EXPLICATII DOAR PE JUMATATE.AM VRUT SA STIU CUM E MAI BINE SA NASC,NATURAL SAU PRIN CEZARIANA DE TEAMA SA NU PATIM CEVA NICI EU NICI COPILUL.AM CERUT PAREREA MEDICULUI DE LA DIABET,EL MA TRIMIS LA MEDICUL GINECOLOG IAR MEDICUL GINEC.LA RANDUL LUI MA TRIMITEA DIN NOU LA CEL DE DIABET CU PRECIZAREA CA INTRE CELE DOUA SECTII ERA O DIFERENTA DE 5 ETAJE,EU AVAND 8 LUNI DE SARCINA,O SARCINA CU PROBLEME IAR DOCTORII MA TRIMITEAU DE LA UNUL LA ALTUL FIINDCA NICI UNUL NU VROIA SA-SI ASUME RESPONSABILITATEA.SA NU MAI SPUN CA IN ZIUA CAND AU INCEPUT CONTRACTIILE EU NU AVEAM NR. DE TELEFON AL DR.GINEC. PTR. CA NU A DORIT SA MI-L DEA ASIGURANDU-MA CA NU VOI NASTE MAI DEVREME CU O LUNA DE LA ULTIMA NOASTA INTALNIRE.SUNT MULTE DE SPUS DESPRE CUM SUNTEM TRATATI NOI DE CATRE UNII DR.DAR AVEM NEVOIE DE EI SI NU AVEM CE FACE DECAT SA MERGEM SI SA NE TRATAM CHIAR DACA UNEORI NU NE PLACE.I-TI DORESC MULT NOROC,SANATATE BAIETELULUI TAU,IAR TIE NOROC SI PUTEREA SA MERGI MAI DEPARTE,PTR. CA ESTI O FEMEIE PUTERNICA SI ASTA DOVEDESTE CEIA CE AI REALIZAT PANA ACUM.MULT NOROC SI FRUNTEA SUS.
6 February, 2008 - 07:00 — Celestina
nu stiu ce as putea spune probabil ca nici nu mai conteaza cuvintele.sa iti dea Dumnezeu puetrea sa mergi inainte,pentru tine, pentru cei dragi tie, pentru Luca.Cred ca Dumenzeu a iubit-o atat de mul pe Emma Nicole incat a vrut-o langa El, chiar daca asta doare atat de tare. Cu dragoste Celestina
6 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca, imi pare foarte rau ca ti s-a intamplat asa ceva. Sunt mama si inteleg perfect prin ce treci, desi eu am avut norocul sa ma fereasca Dumnezeu de asa nenorocire. Am scris si ieri un mesaj, tulburata de ceea ce am citit si de ceea ce am vazut la emisiune. Nu pot scrie totul de la inceput pt ca intre timp mi-am mai revenit, dar ceea ce mi se pare extrem de important e faptul ca noi, cei din jurul vostru, NU STIM CU SA REACTIONAM. Nu suntem ignoranti ci, pur si simplu, ne e teama sa nu va rascolim durerea. De aceea e important sa se vorbeasca mai mult despre aceasta tema si e necesara interventia psihologilor nu numai in legatura cu mama, ci mai ales cu familia, care o poate ajuta cel mai mult. Am avut, din pacate, in jurul meu cateva cazuri din acestea si acum imi dau seama ca nu am procedat cum trebuie cu unele din mamicile care au trecut prin asta.
6 February, 2008 - 07:00 — Valentina
e foarte greu sa spui ceva intr-un asemenea moment.e greu sa ti se ia ceva pe care tu lai asteptat atit de mult.e greu...intr-o mare masura inteleg prin ce treci desi situatia mea e intr-un fel diferita.la un moment dat in viata vine timpul sa faci un copil.imi doream acest lucru foarte mult si in sfirsit am ramas insarcinata.am mers la medic desi nu prea stiam ce medic sa aleg. mi s-a confirmat sarcina mi s-au dat sa fac analize.intre timp mi-a fost recomandat alt medic am mers la el si mi s-a spus ca trebuie sa intrerup sarcina pentru ca e oprita in evolutie ca s-a dezvoltat numai placenta si fatul a ramas la 1 luna in timp ce sarcina se apropia de 4 luni.am plins m-am intrebat cu ce am gresit nu am acceptat am vrut sa repetam ecografia mi s-a dat tratament si mi s-a spus sa vin in citeva zile poate nu a vazut bine.dar vazuse bine pentru ca a doua zi am pierdut sarcina acasa si apoi am fost chiuretata pe viu.prima experienta de genul asta si pe viu a fost ingrozitor.dupa interventie, dupa prima menstruatie a trebuit sa merg la control."bunul" meu doctor mi-a sugerat ca am ovulatie si as putea ramane din nou insarcinata desi nu trecuse decit o luna de la chiuretaj.o noua sarcina la care eu nu stiam daca sa ma bucur sau nu.imi era frica sa nu patesc ceva din nou.si nu am scapat sarcina s-a oprit in evolutie la 2 luni si aproape de 3 luni am facut o noua intrerupere.dupa a doua intrerupere mi s-a spus ca de fapt nu aveam voie sa raman insarcinata asa repede si mi s-a recomandat sa nu mai incerc sa fac un copil cel putin 6 luni.asa am facut ca dupa 2 traume iti cam trece cheful desi imi doream enorm un copil.am schibat ginecologul la a treia sarcina si cum se spune am schimbat norocul.sarcina a mers binisor cu mine care suflam si in iaurt,am nascut o fetita prin cezariana de 4.1kg pe 23 04 2005.acum sunt fericita ca am o fetita frumoasa desi soarta nu m-a iertat si de data asta copilul e bine in schimb eu m-am procopsit cu o tromboza de vena cava si am fost la un pas de moarte.dumnezeu m-a iubi suficient de mult si nu am murit dar am ramas cu aceasta boala.am aflat mai tirziu ca mostenesc o anomalie genetica ce da tulburari de coagulare.din aceasta pricina am pierdut celelalte sarcini.sunt mindra de copilul meu care e o minune dar nu pot sa nu ma gindesc la ceilalti doi copilasi ai mei.cu ajutorul lui dumnezeu si cu trecere timpului durerea se mai atenueaza dar de trecut nu trece.sunt alaturi de tine si ma rog pentru fetita ta.cu drag valentina craiova adresa mea e :****@rdslink.ro
Comments
De cate ori ma uit spre cer zambesc...ii zambesc fetitei mele...Maria Timeea.Sunt o mama de inger...Ma numesc **** Luminita si sunt din Sibiu iar pe data de 11 noiembrie 2006 m-am internat cu contractii si o dilatare de 3cm...pana mi s-au facut toate actele de internare si pana s-au miscat doamnele "asistente"ma rog asa se numesc oficial dar sunt...nu exista cuvinte de comparatie...fetita mea a miscat foarte puternic pentru ultima oara...Cand am ajuns in sala de nasterii mi-au pus aparatul acela,nu stiu cum se numeste prin care se monitorizeaza bataile inimii la copil dar inimioara fetitei mele nu se mai auzea.A fost chemat medicul de garda si m-au pus la ecograf.Doctorul foarte senin,citez:"I se vede cordul dar nu pulseaza"Cati ani ai draga ?m-a intrbat.I-am raspuns ca am 28.Raspunsul lui a fost urmatorul:"Lasa ca esti tanara o sa faci altul"...eu eram cu cerul cazut pe mine,eram rupta intr-un milion de bucati,sfasiata de durere si el...Am fost lasata sa nasc normal, am dus un travaliu de 8 aproape 9 ore dar nimanui nu i-a pasat ca exist...am reusit sa nasc dar foarte greu cu toate ca am ajuns la dilatatie maxima,fetita fiind mare eu m-am "rupt"(scuze pt cuvant)pana aproape de fesa dreapta,in felul acesta am trecut prin doua traume in acelasi timp dar nu i-a pasat nimanui.Dupa ce fetita s-a nascut erau foarte grabite sa o duca la morga si m-a intrebat moasa:"Vrei sa iti vezi fata dar nu ti-o dau in brate ca nu e voie." Am raspuns ca vreau dar nu intelegeam de ce atata geaba cu morga, ca sa aflu ulterior ca sambata se duc mortii pana la ora 18.Ce chestie nu!Mentionez ca medicul de garda nu s-a deplasat sa asiste la nastere.Am nascut cu moasa.Dupa nastere am fost dusa in salonul pt mame cu probleme ceva de genul acesta si am fost lasata de izbeliste.Noroc cu familia mea care a fost alaturi de mine tot timpul...sustinere din parte medicala nu.Mentionez ca,conditiile din spital sunt groaznice pe toate planurile.Nu au vata,tifon,rivanol nu au nimic iar in ziua aceea nu aveau nici apa calda in sala de nasterii si m-au spalat cu apa rece.Traiasca Romania!Fetita mea s-a nascut cu cordonul ombilical in jurul gatului in rest era perfect sanatoasa asa mi s-a relatat dupa ce i s-a facut autopsia asta intamplandu-se in data de 13 noiembrie(dupa doua zile)Nici acum nu imi pot revenii si nu o sa-mi revin decat acolo in cer langa fetita mea,dar stiu ca eu am ramas aici cu un scop ca si tine...uneori cred ca sunt nebuna...nebuna de durere dar nu ma crede nimeni...mai ales acum cand sunt insarcinata in 15 sapt.Uneori imi este asa de frica...frica ca o sa se intample la fel...dar Dumnezeu este langa mine si cred in el si puterile lui.Bianca draga noi ne-am nascut cu un scop...Dumnezeu ne-a intarit pe amandoua si nu numai, pe toate mamicile de ingeri ne-a dat putere sa trecem peste si vom trece...pe tine te-a intarit pentru Luca iar pe mine pentru urmatorul...si asa este.Suntem aici cu un scop...Viata merge inainte iar copiii nostrii cresc oriunde s-ar afla ei aici sau in cer...acum trebuie sa avem grija de cei de aici iar cand ne vom intalni cu cei din cer o sa avem grija de ei acolo.Dumnezeu sa ne ajute!Sa se odihneasca in pace fetitele noastre, ingerasii nostrii dragi!Vreau sa particip la campanie si vreau mai multe informatii.Adresa mea de mail este:****@yahoo.com Cu drag! ****Luminita din Sibiu
Nici nu ma asteptam sa fie altfel...
Toate regretele mele pentru pierderea sarcinii. Groaznic, trist si de neconceput!
SI eu am plans la emisiune nu numai pt Bianca cat si pentru celelalte femei aflate in suferinta!
Asa ca trebuie selectat ce e mai bun
Abia astept sa vad campania cum rasare si da roade in aceasta tara!
Mult succes !
Si Bianca draga....nu uita cat esti de frumoasa si de talentata, iubita si gingasa pentru toti romanii !
Doamne Ajuta !
Buna Bianca Eu am 27 ani si am trecut de 2 ori pri aceeasi trauma prin care ai trecut si tu...Prima data in 2006 si a 2 aoara in 24 .01.2008,in ambele cazuri diagnosticul a fost ,,sarcina oprita in evolutie,, cauza nu o stiu nici in ziua de azi pt ca medicul care sa ocupat de mine in 2006 nu a avut ,,placere,, sa vorbeasca despre cele intamplate,despre cum sa purtat cu mine nu vreau sa vorbesc ,nu are rost sa te ingrozesc si mai mult,am suferi enorm si am plans cat pt o viata intreaga.Recent am avut a2a pierdere dar de data asta pot spune ca am fost un pic mai norocoasa, am schimbat medicul(NU SI SPITALUL, MENTIONEZ CA SUNT ASISTENTA IN ACEST SPITAL )care cu o vorba buna si o daruire profesionala ma facut sa trec oarecum mai usor peste aceasta trauma. Dumnezeu este alaturi de noi ...
ce as putea spune ca va inteleg as minti nu am trait o asemenea experienta as putea doar sa-mi imginez cat de dureros poate fi va admir pentru taria de care dati dovada eu am un baietel de care sunt tare mandra si nu mi-as inchipui viata fara el dar dupa cum am vazut astazi emisiunea dm corina de la euforia tv marea majoritate a cazurilor se produc din cauza cadrelor medicale .
Editat de: Anastasia *** 23 ani, Bucuresti
Te admir enorm Bianca esti o femeie frumoasa si puternica. Am plans cat am citit textul tau, ma durea pieptul de durere, durere pentru copilasul tau pe care imi pare nespus de rau ca l-ai pierdut si durere la gandul ca putea sa mi se intample si mie. Defapt eu am fost foarte stresata toata sarcina,imi era extrem de frica sa nu se intample ceva rau. In momentul in care am tinut copilul pe piept am respirat usurata.
Mesajul tau ma facut sa imi aduc aminte de clipele in care am venit acasa cu bebe , de telefoanele de felicitare pe care le primeam de la prieteni si rude, de primul alaptat prima plimbare in parc. Am inceput sa plang in hohote la gandul ca toate acestea nu le-as fi facut daca bebelusul meu se ducea sus la ingeri. Nu cred ca as fi avut puterea sa trec peste aceasta pierdere. Mi-as fi pierdut cu siguranta mintile. Era prima mea sarcina si un copil facut din dragoste.
Dupa ce am citit textul tau m-am simtit prost ca sunt furioasa si ma anervez pe baietelul meu de numai un an si 4 luni cand face boacane. Sunt o nerecunoscatoare ca am un bebe sanatos si viu :-((Iar alte mamici nu apuca nici macar sa-si auda copilasul plangand. M-am dus la el in dormitor, desi dormea si l-am pupat pe fata si pe frunte.
Tu esti o luptatoare esti o femeie demna de toata admiratia, probabil pentru ca ai deja un copilas acasa. Vreau sa-ti doresc multa multa putere in continuare. Si sa-ti multumesc din suflet pentru ceea ce faci, pentru ca scrii aici si pentru campania ta. Ne ajuti si pe noi mamicile care avem copii, sa apreciem acest lucru mai mult, si sa fim documentate la o eventuala urmatoare sarcina.
bianca sunt oana si te iubesc cu nicole ta vaei intalni in cer pt totdeauna
bianca sunt oana si te iubesc cu nicole ta vaei intalni in cer pt totdeauna.bianca eu sunt un copil de 19 ani dar sunt foarte sensibila cred ca numai emma tia dat putere sa treci peste toate.acum nu tia mai ramas decat sa te bucuri cu si pentru luca si sa te gandesti la emma te iubesc.oana
bianca fetita ta acun poate e mai fericita decat ar fi fost pe pamant tu o veghezi ea te vegheaza si prin rugaciune si credinta toate zambetele pt fetita vor fi ajuns la ea.cred ca numai sufletul tau bun pe care stiu ca il ai tia dat puterea da a merge mai departe pt luca. aceeasi oana.
Buna Bianca,ma numesc Adriana, am 32 de ani si sunt din Contanta. Am vazut si eu astazi in reluare emisiunea Femeia Conduce si sunt profund miscata. Cat am vizionat emisiunea, mi-am strans cat de tare am putut baietelul in brate...
In 1997 aveam 22 de ani si ...s-au intamplat f multe...dar nu am nici timp si nici dispozitia necesara sa povestesc totul, voi spune doar pe scurt.
Era vara lui `97 si am inceput sa ies cu un coleg de munca. Aveam ceva probleme in familie si parea ca ma intelege...dar s-a dovedit a nu fi asa...
Intr-o zi am primit toti angajatii invitatii la concert cu Holograf in Portul Tomis. In seara respectiva eu si respectivul asa-zis 'prieten'ne-am dus in Portul Tomos, insa pe ocolite, am coborat pe scarile De la Rest.Zorile, ptr ca acolo, dupa spusele lui trebuia sa ne intalnim cu toti colegii...nu m-am gandit nici macar o secunda la ce avea sa se intample...
am fost trantita pe stapilopozi si agresata...am strigat, dar nu m-a auzit nimeni...m-am zbatut...dar m-am ales cu cu vanatai de la stanci, muscaturi si palme...
nu va pot exprima in cuvinte ce am simtit atunci...ce am simtit mai apoi cand am aflat ca sunt insarcinata...prin ce am trecut...am ales intreruperea de sarcina...mi se pare ca suna prea urat- avort...
nu am putut vorbi cu nimeni, decat mult mai tarziu dupa...nu am putut plange, decat dupa ce am plecat de la cabinet...si cel mai greu a fost ca nu mi-a fost nimeni alaturi, am fost singura...
Timpul a trecut, si desi viata a mers mai departe, ce s-a intamplat atunci m-a schimbat total.Am facut si facultatea de psihologie, tocmai pentru a ajuta si alte fete-femei in aceasta situatie...insa in timpul facultatii...am pierdut-o pe mami (cancer de plamani), si aceasta este o alta trista si dureroasa poveste...si viata mea s-a schimbat din nou, total...
De un an si 7 luni, baietelul meu Codrin Florian a dat sens vietii mele, vietii noastre.(eu si sotul meu)
Si nu e zi in care sa nu-i multumesc lui D-zeu ca mi-a daruit un baietel sanatos...o minune de baietel...
Ceea ce simt pentru puiutul meu este mult deasupra sentimentului de iubire.
http://www.treiursuleti.ro/forum/index.php?showtopic=8869
http://www.treiursuleti.ro/forum/index.php?showtopic=10012
Iata mai jos doua subiecte deschise de mine...voiam sa scriu la randul meu o carte despre "dragostea de mama"...despre ceea ce simtim noi , mamicile...insa m-am lovit de negativism mult...
pupici multi si sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au suferit astfel.
Aceasta este adresa mea de mail ****@yahoo.com.
Sunt si eu alaturi de tine in aceasta campanie, daca pot ajuta si eu , o fac din tot sufletul.
Adriana dinn Constanta
Imi pare sincer rau pentru tine Bianca si pentu toti parintii care au trecut printr-o asemenea drama cumplita.
Si parintii mei au trait o experienta de genul asta. Au pierdut un baietel la putin timp dupa nastere. Era primul lor copil, foarte dorit de intreaga familie mai ales pentru faptul ca era baiat. Cauza decesului nu se cunoaste foarte bine. Au trecut multi ani de atunci, ranile s-au vindecat dar nimeni nu la uita ... .
Acum parintii mei sunt foarte fericiti pentru ca au din partea sorei mele o nepotica de 4 luni foarte dragalase care le zambeste si stie sa le umple sufletul de bucurie.
Si eu imi doresc in viitor un copil dar imi este tare frica de ce s-ar putea întâmpla... .
Tin sa te felicit din tot sufletul ca ai avut taria sa mediatizezi cazul tau si apreciez foarte mult initiativa campaniei... . Cred ca este mare nevoie de o schimbare in sistemul medical si mai ales in maternitati. Iti urez multa bafta in tot ce iti propui, sa fii sanatoasa si puternica. Sunt convinsa ca vei fii din nou fericita si implinita.
Cu drag Adriana
Daca vrei să-mi scrii adresa mea de e-mail este ****@yahoo.com
Ps. nu este prima data când scriu aici dar pana acum nu s-a postat, de data asta sper sa am mai mult noroc.
buna bianca,sunt alexandra si am 29 de ani.Acum 3 ani am nascut un copil mort, la termen,adica 39 sapt.Cand am aflat ca sunt gravida am fost ce-a mai fericita femeie,era primul meu copil.Pana la 32 sapt nu am stiut ca am vreo problema cu sarcina.La 32 sapt am facut o ecografie si mi s-a spus ca s-ar putea ca sa fie o problema cu rinichi si inima copilului dar nu e sigur si ca ar trebui sa mai fac o alta ecografie mai performanta ca sa fiu sigura.Am fost la maternitatea filantropia unde am facut o alta ecografie iar doctora de acolo m-a asigurat ca este totul in ordine.Doctora care a avut "grija" de mine pe toata perioada sarcini a hotarat ca e mai bine sa luam in considerare numai a doua ecografie asa ca nu am mai facut si ce-a de-a 3 ecografie.Pe 6 martie la 1 noaptea au inceput sa am contracti asa ca am incercat sa o sun pe doctora dar nu mi-a raspuns asa ca am hotarat sa ma duc la spital in speranta ca am sa o gasesc acolo sau ca cei de acolo o sa stie cum pot sa i-au legatura cu ea.La internare maa consultat medicul de garda care mi-a zis sa stau linistita ca o sa nasc.Cu toata ca aveam contracti eu zambeam mereu,eram fericita,mai aveam putin si putem sa imi tin copilasul meu in brate.Dimineta medicul care a intrat de garda a venit la mine ca sa ma anunte ca doctora mea este plecata din oras si ca o sa nasc cu el.Cand m-a consultat l-am vazut ca s-a scimbat la fata.l-am intrebat daca sunt probleme dar mi-a zis sa stau linistita.Dupa ce mai am fost consultata de alti 3 doctori si am facut o ecografie am reusit sa inteleg din ce vorbeau ei ca nu ii mai bate inima copilasului meu.Dupa asa o veste am fost trimisa singura in sala de nasteri unde am stat impreuna cu sotul meu pana in momentul nasterii.Nimeni nu a venit la mine sa ma intrebe cum ma simt sau sa imi dea o explicatie.Dupa ce am nascut normal nu mi s-a aratat copilul.Tot ce mi s-a zis a fost ca eu trebuie sa stau linistita ca sunt tanara si pot sa mai fac altul,dar din ce cauza s-a intamplat asa ceva nimeni nu a stiut sa imi spuna.Mi-a fost f greu sa trec peste ce mi s-a intamplat dar sotul meu m-a ajutat foarte mult,toata familia a fost alaturi de mine.Mai tarziu cand ramas iar insarcinata si am reusit sa gasesc o doctora f buna care ma trimis la fundeni unde am descoperit ca sufar de sindromul antifosfolipidic.Am facut tratament pe toata perioada celei de a doua sarcini si acum am un ingeras de fetita in varsta de 1 an si 2 luni.Stiu ca e greu dar trebuie sa fi tare si sa treci peste aceasta drama pt ca sotul tau si baietelul tau au nevoie de tine
Buna Bianca Ma numesc Adina,am 22 de ani,inca nu sunt mamica dar pot sa spun ca iubesc copiii mai mult ca orice pe lumea asta.As vrea sa-ti spun doar ca imi pare nespus de rau ca ai trecut prin acele momente groaznice din viata ta si sper si iti doresc sa ai puterea de a merge mai departe.M-am limitat doar la atat pt ca oricat de multe ar fi cuvintele nu te pot ajuta cu nimic;doar Dumnezeu te poate ajuta dar doar daca te increzi in El.Tin foarte mult sa-ti spun un lucru:acum 3 ani am pierdut o persoana foarte draga,imi era ca o mama . . .era credincioasa,buna,iubitoare . . .Dupa inmormantare am intrebat preotul de ce Dumnezeu ia de langa noi persoanele dragi,care le iubim,care ne iubesc . . .iar el mi-a raspuns : "Cand tu mergi intr-o gradina cu flori alegi cea mai frumoasa floare cu cea mai frumoasa forma,cu cea mai frumoasa culoare,cu cel mai plecut miros . . .asa face si Dumnezeu . . ." Asa si fetita ta,i-a fost mai draga lui Dumnezeu . . . Nu sunt cuvinte ca sa exprimam durerea din suflet cand pierdem o fiinta draga,dar trebuie sa avem puterea de a merge mai departe.Daca pot sa ajut cu ceva sunt dispusa sa fac tot ce imi sta in putere.Iti doresc tot ce este mai bun si cand esti trista incearca sa zambesti! adr mea de mail este ****@yahoo.com
Dearest Bianca,
I am very sorry precious Emma Nicole died. Please remember that you are not alone, there are many, many bereaved parents around the world that are here to walk with you through your grief journey.
In their memory,
Carla Hoffmann
MISS Foundation
Draga Bianca,
Sunt alaturi de tine si ma rog pentru tine, sa iti dea Dumnezeu multa putere sa poti trece peste aceasta durere. Mi-e greu si sa iti scriu, nu stiu ce as putea sa-ti spun ca sa-ti faca suferinta mai usoara, cuvintele sunt de prisos.
Te admir din tot sufletul pentru ca mai ai puterea sa faci ceva si pentru alte mamici care sufera la fel ca si tine.
Te imbratisez cu drag,
Cristina, Tg.Mures.
Buna, Bianca!
Am plans incontinuu in timpul emisiunii "Femeia conduce". Sunt o proaspata mamica, am un baietel de 5 luni si am avut probleme la nastere din neglijenta doctorei care mi-a urmarit sarcina (Dr. Bernevig Mihaela, Spitalul Judetean Ilfov) si care stia exact in ce situatie se afla copilasul meu. Am 28 de ani, sunt f. ingusta in bazin, iar copilasul meu a avut 3,800 kg si circulara de cordon. Cand am intrebat-o daca este mai bine sa scoata copilul prin cezariana mi-a spus ca sub nici o forma nu imi face operatie, cu toate ca stia ca eu am vrut tot timpul sa nasc natural. Nici nu mi-a dat vreo explicatie. La nastere puiul meu nu a respirat si a fost resuscitat de fata cu mine, imediat ce a iesit din burtica. A trebuit sa-i rupa bebelusului o clavicula ca sa poata iesii. Si-a revenit dp vreo 30 de secunde. Niciodata nu am realizat ca 30 de secunde inseamna atat de mult. Am avut senzatia ca e o vesnicie. In acele secunde sau scurs prin mintea mea tot felul de scenarii de groaza (inclusiv gandul ca ar fi murit) si intrebam disperata, incontinuu, "de ce nu respiraaaa?????!!!!!!" Intr-un final si-a revenit, dar dp aceea nu se stia daca acea hipoxie va lasa urmari asupra creierasul lui. Vestea buna este ca acum stim sigur ca este sanatos... Dar inca am momente in care imi aduc aminte de acele clipe de dupa nastere si ma cuprinde o durere coplesitoare dupa care plang..., merg la el si il strang in brate multumindu-i lui Dumnezeu ca la salvat. Cred ca, totusi, a ramas o rana sufleteasca tocmai pentru ca doctora nu mi-a dat niciodata o explicatie, intrebandu-ma mereu "de ce nu avrut sa-mi faca operatie daca stia situatia in care se afla copilasul?". Este cumplit sa fii tratat ca un "nimic".
Imi pare foarte rau ca ai trecut prin aceasta nefericita si groaznica experienta si cred din suflet ca toti acesti copilasi care parasesc lumea inainte sa ne bucure cu zambetul lor pur si cu atingerea lor magica merita sa fie tratati cu respect ca orice alta PERSOANA, OM,FIINTA care a trait si apoi a murit, pentru ca ei traiesc si exista inca din clipa in care se concep in burtica... Fac deja parte din familie, au deja un viitor (indiferent cat de lung sau scurt va fi) si nimeni si nimic nu poate schimba asta. Au identitatea lor, au deja nume puse de parintii lor si merita sa fie ingropati crestineste pt ca cei care ii iubesc sa aiba un loc in care sa-i poata plange sau sa le vorbeasca si nu neaparat pt iertarea pacatelor. Sunt multe alte lucruri importante pe langa iertarea pacatelor si trebuie sa se tina cont de toate acestea.
Te admir ca ai avut puterea sa imparti durerea cu noi si sa stii ca odata cu asta ai ajutat f. multe alte mamici care au trecut prin asemenea experiente traumatizante sa inteleaga ca nu sunt singure... Ceea ce faci este un ajutor imens pt acele femei care nu stiu sa se exteriorizeze si care traiesc in durere toata viata uitand de propriile persoane si de faptul ca totusi trebuie sa traiasca aceasta viata pentru ele si pentru ceilalti membri ai familiei care au nevoie de ele... Trebuie sa fim uniti ca sa reusim in viata...
Iti doresc ca fiecare zi sa te intareasca si mai mult si cu siguranta ca Emma iti zambeste de sus si este mandra de mamaica ei...
Buna Bianca.Ma numesc Oana si pot spune mai bine decat oricine ca stiu ce simti.Imi este foarte greu sa vorbesc pt. ca imi vin in minte multe amintiri dureroase groaznice.Baiatul meu Andrei ar fi trebuit sa aiba acum aproape 7 luni( s-a nascut pe 10 iulie 2007).Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost, inca mai vad patutul acolo unde ar fi trebuit sa fie... Povestea mea incepe prin noiembrie 2006, cand dupa 2 ani de la casatorie am aflat ca sunt gravida.Vestea a fost cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu ne-o putea da, bucuria care la cateva zile incepea sa se umbreasca.Aveam o pierdere de sange, am mers la medic care la 8 sapt de sarcina mi-a zis ca nu se stie daca mai reusesc sa tin sarcina pana in Craciun. Am avut un soc pentru ca era prima sarcina nu stiam ce se intampla.Am reusit sa trec se sarbatori dar sarcina tot era in pericol asa ca mi s-a recomandat sa renunt la efortul fizic, asa ca 7 luni am stat acasa ca acest copil sa se poate naste.Pot spune ca numai dupa luna a VI-a mi-am permis sa ma gandesc la el sa sper ca-l voi avea. In fiecare luna internari in spital, in fiecare luna echografii toate anuntau venirea pe lume a unui copil sanatos.La ultimul control d-na dr. mi-a recomandat sa merg la spital pe 10 iulie pt ca se apropia termenul.In acea zi pe la ora 5 s-a rupt apa , am fost dusa la travaliu unde la 11.20 am nascut normal un baietel de 2.700.Fiind perfect constienta de ce mi se intampla am urmarit med. neonatolog cum il examina pe masa de langa mine. A respirat normal totul parea sa fie bine, eu obsedant intrebam este bine si med. ma asigura " da mamico ai baietel perfect sanatos". Mai tarziu in acea noapte Andrei a fost adus sa il vad si sa il tin in brate era ora3.30.A deschis ochii, simteam ca plutesc nu imi venea sa cred ca Dumnezeu s-a indurat si mi-a dat aceasta minune, nu putaem sa cred ca mi se intampla mie o fericire asa mare.Dimineata am fost dusa la salon, acolo unde mai erau doua mamica cu puii lor.Asteptam sa il aduca dar se intarzia.Dupa o jumatate de ora l-au adus aproape ca imi era frica sa-l iau in brate.In urmatoarele minute a venit pedriatrul lui si m-a anuntat ca trebuie sa i se faca o radiografie deoarece suflul inimii nu este pe partea stanga.Am simtit pamantul cum fuge se sub mine am zic ca mor, ceva simteam ca nu este bine.Au venit asistentele si l-au desfasat m-am uitat la el abdomenul lui mi se parea ciudat dar mi-am zis ca poate este doar imaginatia mea,apoi respiratia lui era de fapt un suspin aproape se chinuia sa isi ia aer in piept.A fost luat si am mers cu el la radiologie ma obsedeaza si acum scancetul lui se simtea in glasul lui durerea . Pot spune ca am izbucnit in plans si de atunci ochii nu se mai usuca. Am fost adusi inapoi si familiei i s-a spus diagnosticul hernia diafragmatica congenitala, trebuia dus imediat la Buc. si operat de urgenta.Din acel moment eu nu mi-am mai vazut copilul a fost luat la Buc. A fost insotit de ambela bunici macar asta imi este alinarea pt. mie nu mi-au permis deplasarea.El a ajuns in capitala dupa un drum de cosmar pt. li s-a terminat si rezerva de oxigen a fost oparat organismul lui insa era deja prea slabit si a facut hemoragie pulmonara si la trei zile minunea mea a plecat Maica Domnului. In aceste trei zile eu eram in maternitate in acelesi salon cu alte mamici si copiii lor tortura, medicii tipau la mine si ma dadeau exemplu negativ ca am fost racita sau am avut gripa si de aceea an nascut un copil cu probleme, numai eu stiu si sotul meu cat am avut grija si ca in afara se iminenta de avort nu am avut nimic.La doua zile de la nastere pe cand baiatul se lupta sa traiasca am cerut pe propria raspundere sa plec din spital, sotul meu nu reusise sa intre pana la mine dar cand a vazut unde eram l-a apucat groaza, nu-i venea sa creada ca fusesem lasata in acelasi loc,ca nu fusesem mutata intr-un alt salon.
Vestea mortii lui a venit ca un traznet,dar macar stiu ca a ajuns acolo unde nu-l mai doare nimic si sper sa il pot revedea candva.Sunt multe lucruri care nu le pot uita, ma doare spre exemplu ca sotului meu nu i s-a permis sa il tina o secunda macar in brate, el nu a putut decat se-i duca sicriul.Acum imi spun toti sa nu mai plang dar stiu ei cat doare, stiu ei ca eu nu pot nici macar sa privesc splitalul acela ca nu am reusit sa ma ridic si sa o iau de la capat.Doare si numai cine a trecut prin ce am trecut noi poate intelege,de aceea am plas la emisiune pe euforia, am plans pentre Emma, pentru Andrei si am inteles ca sunt multe suflete zdrobite ca si al meu pe lume numai nu ne cunoastem si poate, Bianca cu aceasta campanie schimbam ceva, macar mentalitatea oamenilor care nu ne vor mai privi cu mila si vor trece mai departe ci vor schimba ceva. Avem nevoie de aparatura medicala perfomanta in spitale, avem nevoie de specialisti care sa vada o problema atunci cand trebuie, nu vreau sa cred ca vor mai trece prin asta si alti oameni,durerea aceasta nu o merita parintii dar in primul rand sufletelele acelea mici.Nu stiu daca as vrea sa faceti publica povestea mea dar vreau sa stiti ca sunt alatiri de voi .adresa mea de mail este ****@yahoo.com
Dumezeule...cata durere...
Am plans luni in timpul emisiunii de nu ma puteam opri...micuta mea se uita cu ochisorii curiosi si intrebatori... "De ce plange mama?"...si venea sa-mi faca "draga,draga"...iar eu o strangeam in brate si nu-mi venea sa-i dau drumul...
Ma rog lui Dumnezeu sa ma fereasca de o astfel de incercare...iar pe voi sa va intareasca .
Carmen,Baia Mare
nu stiu cum sa incep cu "Buna dimineata, ziua sau seara" pt ca nici pt voi nici pt mine nu mai sunt asa. Deci incep pur si simplu desi nu stiu cu ce.
Pot sa spun ca ma aflu intr-o situatie asemanatoare si sunt ffffffff fericita de inceperea acestei campanii.
Sa incep cu un scurt rezumat al intamplarilor mele dupa care as dori sa dau cateva sfaturi pt campanie.
Dupa o relatie de cinci ani cu o casatorie de un an, timp in care am dorit sa realizam cat mai multe pt a avea apoi un copil, in toamna-iarna anului 2007 am inceput pregatirile asa cum se spune ca este normal cu "setul complet de analize pt gravide" asa cum i se spune. rezultatul a fost unul ingrozitor pt mine o neasteptata toxoplasmoza care pot spune ca in viziunea mea mi-a ucis primul copil pe care doream sa il concep in luna ian 2008 pt o nastere in octombrie (pt ca nu eram asa disperata sa hot o cezariana pt a fi si aceeasi zi)luna cu trei mari evenimente pt cuplul nostru.
Acum nu voi continua cu sentimentele si durerea mea pt ca este mult prea important SA REALIZAM CEVA CU ACEASTA CAMPANIE,desi poate ca e prea recent, poate pt lipsa informatiilor si a consilierii de care avem nevoie.
Ca o parere ar fi foarte interesant sa realizam o Organizatie careia sa i se adreseze tinere doritoare sa fie mamici pt ca Planing-ul familial imi pare prea putin. Apoi in prima faza sa cerem sa fie trimise sfaturi si intrebari de la femei pt realizarea acestui plan.
Eu de exemplu as fi dorit informatii, atunci la inceput, despre ce analize trb facute, ce inseamna ele, cum se fac si unde se pot face, ce depisteaza ele, ce trebuie facut daca am o anumita afectiune (incluzand de la tratament la provocarea unui avort), care analize sunt gratuite care nu, care sunt obligatorii inainte de sarcina si care pot fi facute dupa si care dau malformatii sau avorturi spontane si ...multe altele
si poate as fi avut nevoie de consiliere atunci cand mi s-a spus ca daca nu se trateaza toxoplasmoza, pt ca uneori nu se trateaza, pot avea copii dar sub observatie care observatie nu iti da nici o garantie pt ca sunt malformatii care NU SE VAD la ecografie. ce credeti ca a fost cu mine cand in mintea mea erau "mai fac sau nu copil?" cred ca o interdictie clara de a face copii era mai usor de suportat asa o sarcina va dati seama ca e un stres de 40 de sapt
DECI NU O MAI LUNGESC DORESC SA FACEM CEVA PT NOI TOATE
NU DORESC POSTAREA PE SITE asta pt ca nu e atat de important ce am scris pt cititoare decat daca vor si ele sa contribuie in Organizatie sau mai bine zis la infiintarea ei. V-AM SCRIS AICI PT CA AM VAZUT CA SE CITESC INAINTE MESAJELE
DORESC SA MA CONTACTATI DACA FACEM CEVA IN DIRECTIILE ACESTEA SAU MACAR SA MA ANUNTATI DACA FACETI VOI CEVA IN PRIVINTA ACEASTA SA POT BENEFICIA SI EU DE AJUTOR... ADRESA MEA ****@yahoo.com
ASTEPT UN SEMN PE MAIL CA A-TI CITIT MESAJUL MEU
Buna mamicilor, buna Bianca! Ce sa spun... am citit cu rabdare tot ce ai scris, am plans citind...; vreau sa te felicit pentru ceea ce faci, pentru ca apari la TV si mediatizezi ceea ce s-a intamplat, pentru ca intra-adevar avem nevoie sa stim ca nu suntem singure. Ma numesc Alina, sunt asistent medical intr-o sectie de psihiatrie copii, am terminat si facultatea de psihologie, iar acum sunt o burtica, intrata in luna a 4-a, cu probleme in mentinerea sarcinii de la noua saptamani; am trait si eu momente de groaza, de disperare, de frica; in fiecare seara ma rugam sa mai traiasca bebele o zi si sa se faca mai bine, sa ma fac mai bine ca sa pot avea grija de el; am ajuns in luna a 4-a, trebuie sa-mi fac triplul test iar amniocenteza nu cred ca am curajul sa o fac...; eu nu vreau sa hotarasc, pur si simplu nu cred ca m-as ierta niciodata; sper insa in fiecare zi sa fie bine...; am vazut multi copii in spitalul in care lucrez, cu probleme foarte mari; imi doresc sa ajung la termen, sa fie totul bine ptr mine si pentru bebe, iar mai departe vreau sa ajut copiii si mamele lor, ca psiholog; acum dupa ce sunt mama, altfel ma uit la copii, altfel la mamele lor; cred ca avem nevoie de ceea ce faci, este multa suferinta, iar noi cei care putem sa ajutam, trebuie sa o facem... atat cat sta in puterile noastre, dar asa cum ai spus si tu, un simplu "imi pare rau" si o imbratisare conteaza atat de mult...
Buna Bianca,
Numele meu este Steluta si vreau sa te felicit sincer pentru ideea acestei campanii nascuta din durere,din raspunsuri neprimite inca la intrebari de genul:DE CE EU?DE CE COPILUL MEU?ETC
La 20 de ani a venit pe lume primul meu copil,Danut un baiat superb,pe care l-am primit cu toata dragostea,dar la varsta de trei ani DUMNEZEU a hotarat ca locul lui este printre ingeri.Cu o saptamana inaintea decesului sau l-am luat cu mine la o imormantare a unei rude si Danut m-a intrebat "Ce face nenea in groapa?",iar eu i-am raspuns ca doarme si cuvintele lui au fost"Mami cum sa doarma in groapa unde este intuneric si frig si mult pamant?".La o saptamana copilul meu scump a plecat in intuneric si frig.Au trecut 24 de ani de atunci si nu pot uita,este o rana deschisa si multe ,multe intrebari fara raspunsuri.
Cand s-a intamplat tragedia eram insarcinata in 3 luni,dar la o saptamana am piedut sarcina,dupa care inca doua sarcini.Cu mult efort si tratament am reusit sa pastrez 2 sarcini si acum am doua fetite splendide care au mai umplut golul ramas.
Cert este ca o asemenea tragedie te marcheaza,cel putin pe mine m-a afectat atat phihic cat si fizic,pana la varsta de 45 de ani cat am acum am facut 4 operatii la san,in 2006 am facut o histeroctomie totala si sunt multe zile cand nineni si nimic nu imi intra in voie.
Bianca iti multumesc anticipat pentru timpul acordat si doresc ca viata sa te rasplateasca cu tot ce este mai bun,iar daca DUMNEZAU fotaraste ca trebuie sa mai ai un copil sa nu refuzi indiferent de varsta sau alti factori.
Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate si dragoste.
nici nu stiu ce sa spun,ce sa cred,ce sa simt pentru ca nu am copii dar simt o profunda durere in fata semenilor mei cand sunt in situatia sa resimt durerea lor si suferinta pierderii aceea ce poate fi mai sfant dar de la Dumnezeu copilul.Nu cred ca poate altcineva alina o durere mai mare decat Dumnezeu care ne da si ne ia aceste daruri toate dupa buna lui oranduire.Cred ca nu exista motiv de a ne amari viata mai rau decat e ,pentru ca toate au un rost si cat timp cineva ne iubeste acolo sus ,cat timp suntem chemati de El in Imparatia Lui nu trebuie sa ne facem griji ."Nimic nu e intamplator in viata...dar totul e firesc."Sunt o tanara de 27 de ani ,casatorita si vreau sa spun ca nu stiu ce sa aleg pe viitor si anume de a avea sau nu copii.Nimeni din familia mea nu ma incurajeaza pentru acest lucru.E un domeniu care nu-l prea abordez cu ai mei.Incerc sa ma lupt cu ideile si gandurile mele .Vreau sa indraznesc a ma gandi la copii si vreau sa scap de prejudecati pt ca nu e bine sa judec asa.Cu aceasta tragedie a Biancai mi-am amintit un lucru maret si anume ca de destin nu poti fugi si nici de ceea ce te temi.Parerea mea poate nu v-a fi auzita de prea multe persoane dar daca exista cineva care poate sa imi transmita parerea ei va rog sa o faceti pe adresa mea lindigne@yahoo.com.Sincere condoleante Bianca Brad si ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici.Iar puterea ta deja s-a exercitat in momentul cand ai deschis acest subiect si aceasta campanie in Romania .Fetita ta deja e cu tine si langa tine.Te sarut si Doamne Ajuta.Linda -Cluj
Buna ziua,
Ma numesc **** Mirela si sunt din Cluj. Nu am trecut printr-o asa de mare durere dar am simtit nevoia sa-ti scriu draga Bianca, cateva cuvinte care sper sa te ajute. Si pe fetita mea o cheama Bianka si are acum 1 an si 4 luni,am nascut-o foarte greu pentru ca a avut 4 kg si eu nu mai aveam forta deloc, dar dupa ce am lesinat si nimeni nu ma putea ajuta numai eu, mi-am dat putere singura si intr-un final cand toti erau disperati am reusit sa o aduc pe lume cu mici probleme peste care am reusit sa trecem cu bine. Acum cand o vedem ce zburdalnica e, ne-am propus alaturi de sotul meu sa mai facem cel putin doi copii. Prin ce ai inceput tu aici ai deschis un drum spre care multe mame nici nu visau sa mearga, "ajuta" nu? sa-ti spui tot ce ai pe suflet si te face mai "puternic" nu? Eu nu aveam curajul asta, dar pe tine cred ca te ajuta Luca si el iti da putere sa mergi mai departe si sa faci intr-adevar ceva util si pentru alti care se afla in situati asemanatoare.
Prin acest comentariu iti ofer sprijinul meu voluntar ca sa facem ceva pentru ca aceste drame sa fie percepute mai usor de catre cei in cauza pentru ca de evitat in totalitate nu o sa putem.
Eu o sa mai scriu de cate ori pot cuvinte de inbarbatare si sper sa luam legatura pentru a vedea ce e de facut.
Mult curaj si forta din partea lui Mirela. ****@yahoo.com
Bianca, esti o femeie puternica si cu suflet mare. Ingerul Emma ti-a dat forta de a-i spune povestea si de a ajuta alte mamici cu asa suferinta in suflet. Sunt mamica unei fetite superbe de 1 an si 5 luni, Daria Elena, si sunt insarcinata in 5 luni cu un baietel, Victor Andrei. Stiu ca orice cuvinte as spune nu pot alina suferinta ta, dar te admir foarte mult pentru ca, pentru baietelul tau si pentru celelalte mamici ai reusit sa-ti spui povestea si te-ai implicat atat de curajos in aceasta campanie. Ce mare nenorocire ca aducerea pe lume a unui copil nu depinde doar de vointa mamei! Citeam randurile scrise de celelalte mame de ingeri si realizam, precum spuneai si tu, ca eu doar am tras "lozul norocos" cu Daria. Ma rog din suflet sa fie acelasi loz norocos si cu Victoras, care sper ca se va naste fara probleme, sanatos.
Pentru toate mamicile de ingeri, sper ca Dumnezeu are grija de voi, de sufletul vostru devastat, si veti reusi vreodata sa va gasiti alinarea. Nu-mi pot imagina ce greu va este!
Ma numesc Rodica. In 1996 am nascut o fetita. Fara probleme. In 2001 am nascut un baietel. Fara probleme. In 2003 am nascut la termen...un inger...Emanuel(Dumnezeu este cu noi inseamna in ebraica). Va dati seama ca dupa doua nasteri normale, fara probleme, nu ma asteptam la nimic rau. In 2004 am nascut o fetita. Fara probleme. A fost ca o revansa pe care Dumnezeu a trebuit sa mi-o acorde. Am trei copii pe pamant si un inger in cer. Poate ar trebui sa zic "merci" si sa merg mai departe. Mai departe am mers, dar gandul la el este la fel de dureros si acum, la aproape 5 ani de zile de cand l-am pierdut. Din cauza unui simplu nod pe cordon care nu a fost vizualizat la ecografii. Probabil nu era intr-o pozitie favorabila depistarii lui. M-am consolat cu gandul ca asa a fost sa fie. Probabil eu sunt un caz "fericit", pentru ca stiu de ce a murit exact in noaptea dinaintea zilei cand trebuia sa nasc. Si probabil ca asta mi-a dat curajul ca, la nici un an de cand il pierdusem, sa mai fac un copil. In spital o singura asistenta, pe care nici nu o cunosteam, mi-a fost alaturi si mi-a spus cateva vorbe de imbarbatare:"Gandete-te ca mai ai doi copii acasa care au nevoie de tine si gandeste-te ca nu poti sa stii de ce te-a ferit Dumnezeu!" Mai apoi mi-am adus aminte de o povestioara: Dumnezeu impreuna cu un muritor merg pe o plaja. In urma lor se vad urmele pasilor. Dumnezeu ii spune omului:"Asta-i viata ta. Pentru ca ai fost credincios, milos, bun eu ti-am stat mereu alaturi." "Dar de ce, Doamne, in momentele mele cele mai grele, cand nu stiam ce sa ma fac, tu nu mi-ai fost alaturi? Pentru ca, uite, acolo se vede doar o singura urma de picioare."il intreaba contrariat muritorul.Iar Dumnezeu ii raspunde: "Omule, acolo eu te duceam in brate!"
Asa, pe scurt, este povestioara din care eu am inteles ca poate atunci Dumnezeu a vrut ca eu sa am parte de o mare suferinta la nastere, pentru ca mai apoi sa nu suferim toata viata alaturi de copilul care nu se stie ce probleme ar fi putut sa aiba din cauza acelui nod pe cordon.
S-a intamplat, asa, Si esti doar
Ca orice altceva... Prea sus sa te mai aud,
Te-am asteptat pana-n zori. Prea sus sa-ti simt parul ud,
A doua zi, au venit Mult prea sus sa te mai vad.
Sa imi spuna ca ai murit. Da, esti doar
Sunt niste prosti, Prea sus sa iti mai zambesc,
Ei nu stiu cat ai visat sa zbori. Prea sus sa te mai gasesc,
Nu-i nici un mister, Mult prea sus, dar, nu de-ajuns
Te-ai ratacit in cer. Sa nu te mai iubesc.
Nu stiu ce i-a facut pe cei de la formatia Taxi sa scoata aceasta melodie in perioada aceea, dar pentru mine a fost ca un balsam. A fost dedicatia pentru copilul meu inger...
Am plans pe parcursul scrierii acestui mesaj si-am ascultat incontinuu "Nu uita, imi va fi dor de tine... mereu..."
Durerea nu vom putea sa o uitam, s-a mai estompat(timpul asta care le rezola pe toate...), dar acum nici apropiatii nu inteleg ce ma mai apuca cateodata. Te admir, Bianca, pentru aceasta campanie. La mine s-a-ntamplat acum 5 ani, dar parca mi-a fost frica sa afle si altcineva de drama mea. Nu m-am gandit niciodata c-am putea sa facem ceva in acest sens. Sa dea Dumnezeu sa ai taria de a face cat mai multe pentru a schimba ceva. Gandul la Emma si la toti copiii inger sa-ti dea puterea sa mergi mai departe. Sigur de undeva de-acolo de sus pun si ei o vorba buna pentru indeplinirea acestei "misiuni".
Daca e bun si ajutorul meu modest, adresa de mail este ****@yahoo.com
Bianca....e atat de tulburator......cate suntem.....Fetelor, aveti curajul si scrieti despre drama voastra! Asa vom sti ca nu suntem singure....vom invata sa ne intelegem una pe alta, sa-i facem si pe ceilalti sa reactioneze!
Tudor si Andrei, puiutii mei, ar fi implinit in aprilie, anul acesta, 4 ani.....Toate cate am vazut si ati povestit aici m-au tulburat profund si am retrait toate acele momente teribile...Acum stiu ca toate simtim la fel; e uimitor cum reusesc suferintele comune sa apropie oamenii...Ma tot gandesc cum ar fi fost atunci sa fi putut vorbi asa cum o fac acum cu voi....De aceea cred in campania ta, Bianca!Ai realizat un lucru uimitor! Sa nu te opresti; vreau sa stii ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile de ingerasi!
Acum il am pe Matei, are doi ani si e o minune de copil. Ma ajuta in fiecare zi sa merg mai departe si ii sunt recunoscatoare in fiecare zi lui Dumnezeu pentru el!
Sunt convinsa ca vom reusi sa depasim momentul daca avem incredere in noi insine, in cei dragi noua, in viata.
Adresa mea de e-mail este: ****@yahoo.com
Imi pare nespus de rau pentru Bianca, o iubesc si sunt alaturi de ea!!!
BUNA BIANCA.AM URMARIT EMISIUNEA FEMEIA CONDUCE,AM PLANS CU VOI SI I-MI IMAGINAM CA SUNT TOTUSI O NOROCOASA.NU AM TRECUT PRIN ASA CEVA,DAR PE TOT TIMPUL SARCINII A EXISTAT RISCUL SA PIERD SARCINA.TE INTELEG SI-MI PARE RAU PENTRU TINE,IAR DACA MA CREZI NICI NU STIU CE AS PUTEA SA-TI SPUN PENTRU CA NIMENI SI NIMIC NU POATE STERGE DUREREA DIN SUFLETUL TAU.M-AU EMOTIONAT RANDURILE PE CARE LE-AI SCRIS PE SAIT,SI SUNT DE ACORD CA SISTEMUL SANITAR LASA DE DORIT.NU AM TRECUT PRIN CEIA CE AI TRECUT TU,DAR PE TOT PARCURSUL SARCINII MELE AM TOT STAT PRIN SPITAL,IAR DACA AR FI SA MAI FAC UN COPIL SINCER I-TI SPUN CA I-MI E TEAMA,ASTA SI DIN CAUZA UNEI PROBLEME DE SANATATE,DAR SI FRICA CA AR TREBUI SA TREC DIN NOU PRIN CE AM TRECUT.IN A 6 LUNA DE SARCINA AM FACUT DIABET GESTATIONAL,PRT. MINE A FOST UN SOC,NU MAI AUZISEM DE ASA CEVA SI AM TRECUT PRIN MOMENTE CUMPLITE LA GANDUL CA COPILUL MEU AR PUTEA PATII CEVA.NICI UN DOCTOR NU-MI SPUNEA NIMIC CONCRET,I-MI DADEAU EXPLICATII DOAR PE JUMATATE.AM VRUT SA STIU CUM E MAI BINE SA NASC,NATURAL SAU PRIN CEZARIANA DE TEAMA SA NU PATIM CEVA NICI EU NICI COPILUL.AM CERUT PAREREA MEDICULUI DE LA DIABET,EL MA TRIMIS LA MEDICUL GINECOLOG IAR MEDICUL GINEC.LA RANDUL LUI MA TRIMITEA DIN NOU LA CEL DE DIABET CU PRECIZAREA CA INTRE CELE DOUA SECTII ERA O DIFERENTA DE 5 ETAJE,EU AVAND 8 LUNI DE SARCINA,O SARCINA CU PROBLEME IAR DOCTORII MA TRIMITEAU DE LA UNUL LA ALTUL FIINDCA NICI UNUL NU VROIA SA-SI ASUME RESPONSABILITATEA.SA NU MAI SPUN CA IN ZIUA CAND AU INCEPUT CONTRACTIILE EU NU AVEAM NR. DE TELEFON AL DR.GINEC. PTR. CA NU A DORIT SA MI-L DEA ASIGURANDU-MA CA NU VOI NASTE MAI DEVREME CU O LUNA DE LA ULTIMA NOASTA INTALNIRE.SUNT MULTE DE SPUS DESPRE CUM SUNTEM TRATATI NOI DE CATRE UNII DR.DAR AVEM NEVOIE DE EI SI NU AVEM CE FACE DECAT SA MERGEM SI SA NE TRATAM CHIAR DACA UNEORI NU NE PLACE.I-TI DORESC MULT NOROC,SANATATE BAIETELULUI TAU,IAR TIE NOROC SI PUTEREA SA MERGI MAI DEPARTE,PTR. CA ESTI O FEMEIE PUTERNICA SI ASTA DOVEDESTE CEIA CE AI REALIZAT PANA ACUM.MULT NOROC SI FRUNTEA SUS.
nu stiu ce as putea spune probabil ca nici nu mai conteaza cuvintele.sa iti dea Dumnezeu puetrea sa mergi inainte,pentru tine, pentru cei dragi tie, pentru Luca.Cred ca Dumenzeu a iubit-o atat de mul pe Emma Nicole incat a vrut-o langa El, chiar daca asta doare atat de tare. Cu dragoste Celestina
Draga Bianca,
imi pare foarte rau ca ti s-a intamplat asa ceva. Sunt mama si inteleg perfect prin ce treci, desi eu am avut norocul sa ma fereasca Dumnezeu de asa nenorocire. Am scris si ieri un mesaj, tulburata de ceea ce am citit si de ceea ce am vazut la emisiune. Nu pot scrie totul de la inceput pt ca intre timp mi-am mai revenit, dar ceea ce mi se pare extrem de important e faptul ca noi, cei din jurul vostru, NU STIM CU SA REACTIONAM. Nu suntem ignoranti ci, pur si simplu, ne e teama sa nu va rascolim durerea. De aceea e important sa se vorbeasca mai mult despre aceasta tema si e necesara interventia psihologilor nu numai in legatura cu mama, ci mai ales cu familia, care o poate ajuta cel mai mult. Am avut, din pacate, in jurul meu cateva cazuri din acestea si acum imi dau seama ca nu am procedat cum trebuie cu unele din mamicile care au trecut prin asta.
e foarte greu sa spui ceva intr-un asemenea moment.e greu sa ti se ia ceva pe care tu lai asteptat atit de mult.e greu...intr-o mare masura inteleg prin ce treci desi situatia mea e intr-un fel diferita.la un moment dat in viata vine timpul sa faci un copil.imi doream acest lucru foarte mult si in sfirsit am ramas insarcinata.am mers la medic desi nu prea stiam ce medic sa aleg. mi s-a confirmat sarcina mi s-au dat sa fac analize.intre timp mi-a fost recomandat alt medic am mers la el si mi s-a spus ca trebuie sa intrerup sarcina pentru ca e oprita in evolutie ca s-a dezvoltat numai placenta si fatul a ramas la 1 luna in timp ce sarcina se apropia de 4 luni.am plins m-am intrebat cu ce am gresit nu am acceptat am vrut sa repetam ecografia mi s-a dat tratament si mi s-a spus sa vin in citeva zile poate nu a vazut bine.dar vazuse bine pentru ca a doua zi am pierdut sarcina acasa si apoi am fost chiuretata pe viu.prima experienta de genul asta si pe viu a fost ingrozitor.dupa interventie, dupa prima menstruatie a trebuit sa merg la control."bunul" meu doctor mi-a sugerat ca am ovulatie si as putea ramane din nou insarcinata desi nu trecuse decit o luna de la chiuretaj.o noua sarcina la care eu nu stiam daca sa ma bucur sau nu.imi era frica sa nu patesc ceva din nou.si nu am scapat sarcina s-a oprit in evolutie la 2 luni si aproape de 3 luni am facut o noua intrerupere.dupa a doua intrerupere mi s-a spus ca de fapt nu aveam voie sa raman insarcinata asa repede si mi s-a recomandat sa nu mai incerc sa fac un copil cel putin 6 luni.asa am facut ca dupa 2 traume iti cam trece cheful desi imi doream enorm un copil.am schibat ginecologul la a treia sarcina si cum se spune am schimbat norocul.sarcina a mers binisor cu mine care suflam si in iaurt,am nascut o fetita prin cezariana de 4.1kg pe 23 04 2005.acum sunt fericita ca am o fetita frumoasa desi soarta nu m-a iertat si de data asta copilul e bine in schimb eu m-am procopsit cu o tromboza de vena cava si am fost la un pas de moarte.dumnezeu m-a iubi suficient de mult si nu am murit dar am ramas cu aceasta boala.am aflat mai tirziu ca mostenesc o anomalie genetica ce da tulburari de coagulare.din aceasta pricina am pierdut celelalte sarcini.sunt mindra de copilul meu care e o minune dar nu pot sa nu ma gindesc la ceilalti doi copilasi ai mei.cu ajutorul lui dumnezeu si cu trecere timpului durerea se mai atenueaza dar de trecut nu trece.sunt alaturi de tine si ma rog pentru fetita ta.cu drag valentina craiova adresa mea e :****@rdslink.ro