Buna Bianca,ma numesc Denisa am 27 ani si sunt din Rm Valccea am urmarit emisiunea Euforia tv si ma impresionat f mult subiectul pe care l-ati discutat si m-am decis ca sa-mi spun si eu povestea mea.Anul trecut pe 16 iun am nascut un baietel de 2,600kg am nascut prin cezariana la 36 de saptamani pt ca asa a considerat ginecologul meu doarece eu am mai avut o sarcina pe care am nascut-o pe cale naturala dar provocata si cu pervuziile in ambele maini pt ca nu putam sa nasc si am nasc un baietel de 3,500kg fiind prea mare si eu neavand dilatatia suficianta mi sa facut colul franjuri din aceasta cauza la a 2 sarcina colul meu a fost foarte rigid si nu sa mai dilatat din aceasta cauza dr meu ginecolog a decis ca sa-mi faca cezariana .pPoate te intrebi de ce la 36 de sapt si nu 38,38 asa cum era normal asta ma intrb si eu de ce adv este ca aveam dureri groaznice aveam f multe contracti in ultimul timp precizez ca pe toata durata sarcini am stat numai prin spitale cu diagnosticul ,,amenintare de avort,, in timpul operatiei cezariene sa intamplat ca sa
fac emoragie interna nu stiu de ce si din ce cauza pt ca nu mi sa dat nici o explicatie eu m-am alarmat f tare pe masa de oparatie cand mi-am auzit dr meu ginecolog urland la o asistenta ,,tamponeaza nu vezi ca sangeraza vrei sa moara,, eu m-am alarmat si a inceput sa-mi ia inima razna a inceput sa urle aparatul care cronometra inima si d-l dr a zis ,,adoarmeo total nu vedeti ca moare pe masa de operatie,, si mi sa facut a 2 anestezie dar aceasta fiind generala o gezariana normal dureaza 10-15 min pe cand a mea a durat 3 ore m-am trezit la reanimale cu dureri in tot corpul nu pot sa exprim in cuvinte cat de dureroasa este o cezariana nu as recomanda la nimeni sa faca cezariana .Cand m-am trezit am intrebat de copilul meu pe sotul si soacra mea mi-au spus ca totul este bine ok dar ca este un pic la incubator ca din cauza complicatiilor care s-au produs in timpul operatiei el a fost un pic afectat si ca a inghitit un pic de sange am crezut dar aveam o neliniste si nu stiam de cela scurt timp dupa ce au plecat a venit o asistenta ca sa aduca copii la celelante mamici din salon si am intrebat si de copilul meu( ce credeti ca mi sa raspuns),,copilul dv nici sa nu va faceti sperante ca nici nu o sa traiasca,,am crezut ca mor in momentul acela chiar asa si doream nu mai aveam de ce sa traiesc imi doream f mult acel copil am facut f multe eforturi ca sa-l tin si sa mi sa zica ca sa nu imi fac sperante in momentul acela am intrat intr-o depresie cine ma intreba de copil izbuneam in plans dupa 7 zile m-au urcat pe sectie sus eram intr-o rezerva cu inca o mamica ei i sa adus copilul dar mie nu .Sotul mi-a spus ca i sa spus ca copilul nostru sa nascut cu un plaman bun si unul alb si era la incubator nu putea trai fara oxigen si nu i sa dat sperante ca treieste pt a 2 oara am crezut ca imi fuge pamantul de sub picioare credeti-ma in momentul acela am luat-o pe scari tinadu-ma de zid urcand 3 etaje operata numai ca sa-mi vad copilul indiferent care e starea lui vruiam sa-l vad ce a ce am vazut era ceva de cosmar copilul meu avea perfuzi peste tot cap picioruse tot tub de oxigen la gurita precizez ca asistenta care era sus la terapie intensiva pt ca acolo era copilasul meu nu a vrut sa ma lase certand-o pe soacra mea ca trebuia ca sa ia caruciorul zicand,,nu vezi draga ca mai are un pic si face hipotermie nu are voie aici,, eu nu am tinut cont de ce zice nu stiu ce forta am avut am dat-o la o parte si m-am dus la copilasul meu si l-am tinut de manuta l-am mangaiat am crezut ca mi se rupe sufletul nu credeam ca e adv l-am implorat pe d-zeu ca sa ma ia pe mine nu copilasul meu vruiam sa-mi dau viata pt el ziceau ca nu are sperante ca sa chem preotul ca sa-l boteze nu vruiam sa cred asa ceva .Un dr mi-a zis ca sa incerc ca sa ma mulg si sa-i dau lapte ca poate o sa existe vreo minune si laptele meu de mama o sa-l salveze precizez ca ma trezeam din 3 in 3 ore si ma duceam sa ma mulg pt copilasul meu i se dadea lapte cu seringa el neavand puterea ca sa suga a durat cateva sapt in prima faza i s-au scos perfuziile si ia ramas oxigenul precizez ca nici nu ma lasau ca sa vad cum i se da se manance nu aveam voie si eu vruiam sa privesc.Intr-o zi sa intamplat o minune mi sa dat copilul la piept ca sa-l alaptez atunci am zis cu ochi in lacrimi copilul meu o sa traiasca am fost cea mai fericita pers de pe pamand cand l-am alaptat il tineam in brate scapase i-am multumit lui d-zeu pt aceasta minune dr au zis ca e o minune si ca si copilul a vrut sa traiasca a luptat.vREAU sa zic ca inteleg ce a ce inseamna sa pierzi un copil pt ca eram la un pas in rm valcea se produc f multe nedreptati ti se vorbeste f urat nu numai din partea doctoriilor dar si asistentele daca nu ai bani mori cu zile arunca copii care mor la nastere sau dupa la gunoi si daca vezi ti se raspunde,,ce draga te-am pus eu sa te duci si sa te uiti la baie in cos,, cum sa nu te uiti daca vezi ca atarna o manuta din cos afara e ceva de groaza dai bani pt a ti se lasa scutece pt sambata si dum pt ca in aceste zile nu se spala in spital ,dai bani pt a ti se citi analizele care le faci daca dai o ciocolata te jigneste, dai bani pt a ti se face o injectie precizand ca sa ti-o faca mai incet ca altfel daca nu dai ti-o face de ti se negreste piciorul dai bani pt a ti se citi ecografia daca faci ecografie in spital tre sa dai bani la cine ti-o face la dr pt a-ti zice cum e sarcina ca altfel nu-ti zice nimic si daca intrebi si nu dai bani zice ,,nu e treaba ta draga ce esti dr,, ti se vb f urat si inainte de nastere si in timpul nasteri si dupa e groaznic ce mai de iti vine sa nu mai nasti in spital ci acs pt ca acasa e bine acs ti se vb frumos .va multumesc

Sunt mamaica unui ingeras de 6 luni de zile. Imi pare ft rau pt ceea ce ti s-a intamplat.
Nu am trecut prin asa ceva,nu stiu cum as putea trece cu bine prin asa ceva,dar doar gandindu-ma la moartea unei fiinte care a crescut si care a fost in tine ,e groaznic.
Pare de neinteles de ce se intampla asta.
Trebui schimbat ceva in sistem,in oamenii care ne inconjoara,.....nu stiu....
Sunt alaturi de tine.

Imi pare foarte foarte rau de ceea ce ti s-a itamplat am ramas impresionata de puterea pe care o ai sa lupti in continuarare si sa ejuti si alte mamici sa treaca peste asta.Sa iti dea Dumnezeu sanatate sa te bucuri de viata alaturi de cei care te iubesc.Eu nu am trecut prin asa ceva am o fetita de 9 ani dar imi imaginez ce poate fi in sfletul tau.Elena

Draga Bianca,
Am vazut emisiunea de aseara, "Femeia Conduce" si am fost profund emotionata de povestea ta si a celorlalte femei.
Eu am 27 de ani, sunt casatorita si nu am copii inca, dar imi doresc si sper ca atunci cand va veni vremea, Dumnezeu imi va trimite un ingeras sau mai multi.
Am plans odata cu voi vizionand emisiunea, fiindca v-am simtit suferinta... Nu am trecut prin asa ceva niciodata, dar sa pierzi un copil este o grea incercare, o experienta care te schimba profund. Ma doare sufletul pentru toate mamele care au indurat aceasta suferinta si as vrea sa existe un mod de a le ajuta, de a alina durerea si de a o face sa dispara...
Inteleg ce spui prin faptul ca te-ai simtit singura si ca unii oameni te-au dezamagit. De fapt, cred ca te simti singur atunci cand stii ca ceilalti nu te inteleg, ca nu au cum sa inteleaga prin ce treci si unii nici nu vor, ca nu-i intereseaza decat propria persoana si comfortul lor, atat. Nu poti sa impartaesti cu altii ceea ce simti...
Si eu sunt o fire sensibila ca tine si ca multe altele, chiar prea sensibila uneori si de-aceea simt chiar si ce nu ar trebui sa simt, simt suferinta si neputinta oamenilor! De multe ori in trecut m-am intrebat cum se face ca Dumnezeu, care ne-a creat din dragoste si cu dragoste, ca sa fim oglinda calitatilor divine, poate sa indure atata suferinta, sa lase copiii mici sa sufere si batranii, oamenii cei mai vulnerabili... Si nu am gasit raspuns, pur si simplu nu reuseam sa inteleg si, desi ma rugam, mergeam la Biserica, tot nu am gasit raspuns la Biserica Ortodoxa, care e cateodata asa de cruda si rece, prea indoctrinata si ritualista chiar cand nu e cazul, cand simti ca ai inima franta; in loc sa primesti sfaturi, primesti uneori acuze si indiferenta, cand tot ce-ti doresti e putina intelegere, compasiune, nu mila, ci lumina, dragoste, bucurie...
Dar, de un an si jumatate aproape am descoperit ceva ce mi-a schimbat existenta radical in bine, dupa atatea intrebari fara raspuns, Dumnezeu mi-a luminat viata si calea! Am descoperit ca de fapt tot ce cautam era in interiorul meu, ca spatiile libere sau acel ceva care lipsea chiar si in momentele cele mai bune eram de fapt eu, Sinele, Spiritul. Acum ma simt implinita, desi nu am realizari deosebite ca sa fie justificata aceasta stare, ma simt impacata cu mine insami. Iertarea este esentiala, sa-i ierti din tot sufletul pe ceilalti, care ti-au gresit intentionat sau nu, dar cel mai important si cel mai greu de indeplinit, sa te ierti si pe tine, altfel iertarea nu e completa. Domnul Isus Hristos ne-a daruit acasta binecuvantare si odata cu ea si rugaciunea "Tatal Nostru" care, spusa din inima, iti elibereaza inima si mintea de toate poverile acumulate in timp.
Am multe de spus si chiar sper ca pot fi de ajutor, asa cu o vorba buna, cu un zambet virtual :-) , caci nu e suficient sa vedem Lumina, ci trebuie sa devenim Lumina insasi, sa intelegem ca suferinta mea e si a ta, ca suferinta oricaruia e a noastra, a umanitatii, ca suntem legati prin fire de lumina, de energie, ca suntem mai mult decat acest corp fizic, ca avem un corp energetic subtil, care nu se vede asa usor, dar se simte...
Recomand tuturor sa-L gasim pe Dumnezeu in inima in primul si in primul rand, sa renuntam la prejudecati si la conditionari, sa nu uitam ca pentru a fi iubiti, trebuie intai sa invatam sa iubim neconditionat.
Si alt aspect important pe care am invatat sa-l pretuiesc in timp: VIATA e cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu si de cele mai multe ori il luam ca pe ceva ce ni se cuvine. Dedicarea, speranta, comunicarea, inocenta, creativitatea, generozitatea, compasiunea, dragostea, iertarea si bucuria absoluta, acestea si multe altele sunt adevaratele valori ale vietii, cele care fac totul sa para mai frumos si mai bun, care ne ajuta sa ne trezim in fiecare dimineata cu speranta ca azi este o zi asa cum ne-am dorit, ca perfectiunea exista si ca Dumnezeu ne iubeste si ne ocroteste mereu.
Eu una cred in reincarnare, cred ca sufletul s-a perindat in multe corpuri pentru a evolua, cred ca ne-am nascut de multe ori si am parasit corpurile fizice de multe ori. Ce ramane este Spiritul, etern, care nu se naste si nu moare niciodata. Ce trebuie sa facem e sa ne identificam cu Spiritul, cu Divinitatea care, desi are multe aspecte, este UNA sau Unul. Trebuie sa ne dorim sa fim uniti din nou cu Constiinta Universala, cu Oceanul Dragostei, ca sa ne simtim cu adevarat impliniti, completi. Asa ca, scumpa ta Emma Nicole e deja in sufletul tau si tu stii asta, trebuie doar sa o simti. E parte din tine, tu esti ea si ea e in tine. Chiar daca nu o vezi, e acolo, unde e cel mai aproape de tine, in inima ta. Sa stii ca nu sunt doar vorbe spuse asa intr-o doara, ci din convingerea ferma ca nimic nu se pierde, ci se transforma in ceva si mai bun...
Esti binecvantata, draga Bianca, fiindca il ai pe Luca si pe sotul tau si pe altii, dragi sufletului tau. Nimic nu se intampla fara motiv; cred ca acum esti mai buna si mai puternica decat ai fost vreodata, desi poate nu-ti dai inca seama; o sa intelegi candva ca Dumnezeu nu poate fi perceput de mintea umana in stadiul pe care il cunostem acum, ci nu poate fi decat simtit, prin dragoste.
Te rog, incearca sa pui mana pe inima ta, mana dreapta sau amandoua pe piept incrucisate si ai sa o simti pe fiica ta scumpa acolo, care te iubeste si iti doreste tot binele din lume si ai sa te impaci atunci cu totul. Uneori, oamenii pot fi prezenti langa noi in forma fizica, dar totusi e ca si cum n-ar fi, cred ca intelegi ce vreau sa spun. Ceea ce nu se vede e de natura subtila, vesnica si poate fi perceput doar cu sufletul. Mi-as dori sa putem sa simtim si cu mintea si sa intelegem cu inima; mintea si inima sa fie un intreg. E posibil, totul e posibil daca iti doresti cu adevarat si crezi din tot sufletul!
Recomand tuturor Experimentul Realizarea Sinelui, care e gratis, la fel ca si cursurile de meditatie, o experienta care trezeste energia de natura divina din fiecare din noi, care e ca o mama pentru noi, energia Kundalini. Adresa e www.realizareasinelui.ro sau www.sahajayoga.org sau www.sahajayoga.ro
Mie personal aceasta experienta mi-a schimbat complet viata in bine; si inainte eram o fire optimista, dar cam 50% eram multumita de viata mea. Acum sunt multumita cam 90%, ceea ce e o mare realizare!
Sper sa iti foloseasca adresele si tie si altora care au nevoie, Cautatori ai Adevarului, care s-au saturat sa li se spuna ca orice ar face, nu pot schimba nimic in bine! Putem schimba totul in bine, dar numai incepand cu noi insine! :-)
Si altecva care ajuta este cartea si filmul "Secretul" de Rhonda Byrne, despre cum sa-ti mentii atitudinea pozitiva si sa reusesti sa-ti controlezi mintea, eliminand tot ce e negativ, suplimentar si pastrand numai ce-i frumos si pozitiv! Gasesti informatii la www.the secret.com
Sper, draga Bianca, sa transformi lacrimile de pe fata ta si din ochii tai din lacrimi de suferinta in lacrimi de bucurie! Te-am admirat de cand eram mica, esti o fiinta care radiaza frumusete din interior si ai o sensibilitate deosebita!
Esti puternica si curajoasa ca vrei sa schimbi mentalitatea oamenilor, care e cel mai greu de facut. Schimbam hainele, casa, masina, chiar si sotii, dar cu naravul ramanem...
Adresa mea de e-mail este ****@gmail.com si am si profil pe MySpace, daca ai timp si dorinta sa te uiti, pe numele Carmen Larisa; mai scriu din cand in cand pe Blogul lui Paulo Coelho, unde am intalnit oameni plini de lumina si ma bucur ca sunt atatia oameni adevarati in toata lumea, care-si merita numele de OM...
Si mie imi plac limbile straine, am absolvit Universitatea cu specializarea Engleza-Franceza si imi plac mult copiii, am lucrat cu copii de la 5 la 50 de ani, ca toti pastram inocenta copilariei in suflet, chiar daca in timp o acoperim cu noroiul gros al ignorantei de zi cu zi! Iubesc tot ce este frumos si sunt convinsa ca vom trai in curand intr-o lume mai buna, ca multi se indreapta catre calea spiritualitatii adevarate, in care Dumnezeu nu mai e neaparat inchis intre zidurile unei institutii, ci peste tot, dar mai ales in inima noastra, indiferent de religie, varsta, sex, nationalitate sau statut social, pana la urma TOTI SUNTEM OAMENI si acest lucru ne uneste cu adevarat!
M-am rugat pentru sufletul tau si al celorlalte mamici si pentru intreaga lume, ca Dumnezeu sa ne ierte si sa ne binecuvanteze ca sa traim mai frumos si sa avem pace in suflete!
Cu mult respect si apreciere, iti trimit multe imbratisari si toata afectiunea pe care inima mi-o ingaduie,
Carmen Larisa ****

ma numesc mihaela din caracal si-mi pare foarte rau ca ai trecut prin aceasta cumplita experienta.te felicit pentru ceea ce faci pentru viitoarele mamici si pentru mamicile care trec prin experiente asemanatoare.sunt mamica unui baietel de 1anisor si3luni si ma gandesc cat de ingrozitor ar fi fost sa trec prin asa ceva .te incurajez sa poti face ceva ca si in spitalele din romania mamica sa fie tratata ca o fiinta.sunt alaturi de tine si de celelalte mamici in campania de promovare si imbunatatire a conditiilor din spitale .am trecut prin clipe foarte grele la nastere si-n loc de incurajare am avut parte de multa deznadejde(nu mi se da copilul la san )am plecat dupa cinci zile din spital cu copilul luat la semnatura(copil nascut de 4.1kg).doctorul pediatru considera ca nu am destul lapte ca sa-l alaptez si-i da lapte praf cu biberonul,iar copilul a refuzat sa ia sanul chiar daca eu aveam lactatie.te pup si mult succes si mult curaj in continuare.sunt alaturi de tine

nu pot sa cred cata durere pot indura aceste mame.multumesc bunului dumnezeu ca am2 copii sanatosi simina(deoseama cu luca al tau bianca 23mai2005)si razvan(3luni)am citit randurile tale si credema scriu aceste randuri plangand in hohote.roagate sa poti fii tare sai faci totusi lui luca surioara dorita.te pup dulce marcela(suceava 26 ani)

Buna Bianca! Este foarte bine ca cineva se gandeste la o astfel de problema cu un amplu impact social. ma asteptam de mult sa apara asemenea atitudine si ma bucur ca cineva are curajul sa o faca. Eu nu stiu cum este sa fii mama, dar imi doresc foarte mult acest lucru,care din pacate intarzie sa apara...Cu toate astea am simtit neglijenta cadrelor medicale...De trei ani fac tratamente traumatizante pt a ramane insarcinata,dar cu exceptia unui medic din Bucuresti,nu am gasit niciunul(in Constanta)care sa ma inteleaga si sa fie alaturi de mine. Mai mult, in spitalele din Constanta,asistentele medicale se cred cel putin "Doctori"(a trebuit sa dau bani pentru a mi se completa o fisa de internare pt 1 zi!!!!)Si atunci se naste intrebarea cum sa nu fie mamele traumatizate,daca in loc sa se gandeasca la nou-nascut si sa se relaxeze,ele trebuie sa aiba grija sa imparta plicuri cu bani pt ca totul sa fie in regula?!!! Ma gandesc in fiecare zi,daca o sa fiu binecuvantata cu un copil,unde as putea naste si unde m-as putea duce,in Romania, pentru ca totul sa fie in regula.
Te admir foarte mult pentru curajul tau. Am plans enorm de mult cand ti-am auzit povestea,in locul tau nu stiu cum as fi reactionat. Eu ma rog in fiecare zi sa am un copil si plang foarte mult si sufar pentru ca nu il am. Dar daca s-ar intampla ceva cand o sa-l am....?...nu stiu cum as putea suporta. Faptul ca sunt oameni in jur care pot fi langa tine este o usurare... Eu iti doresc multa putere si multa sanatate pentru a-ti duce mai departe planurile...Te imbratisez cu drag..

Scrie aici...buna bianca, numele meu este iuliana am 30 ani si doi copii...ANNA 3 anisori si PATRICK 1 anisor.Tocmai am vazut emisiunea ''femeia conduce'', ma doare sufletul ..sufar si plang alaturi de tine si de toate mamele care au trecut prin asa ceva. la fiecare sarcina dupa ecografii si toate analizele...si dupa ce am stiut ca bebelusii mei sunt bine am, am avut o grija mare..doctorul neonatolog si aparatura din spitalul unde trebuia sa nasc(in cazul in care s-ar fi intamplat la nastere ceva).asa ca trag un semnal de alarma pentru mamicile care urmeaza sa nasca sa tina cont si de acest aspect..cel mai important dealtfel sa se interneze intr-un spital cu sectia de neonatologie, cu medici si aparatura (CHIAR DACA ESTE MAI DEPARTE) ..asa pentru linistea lor chiar daca li se spune pana in ultimul moment ca totul este bine. VA ROG DIN SUFLETUL MEU DE MAMA, VIITOARELOR MAMICI.II MULTUMESC LUI DUNMEZEU CA MA FACUT MAMA.

buna bianca... ma numesc loredana sunt din cimpulung muscel si am trait o drama ,de fapt mai multe acum pling cind iti scriu tocmai am vazut emisiunea si am retrait toate momentele grele din viata mea
sunt alaturi de tine si imi dau seama prin ce treci. pe scurt o sa-mi spun si eu povestea mea mult prea trista asta si pt a-ti da putere si tie si de ce nu si mie
au trecut 9 ani de cind mi-a murit fetita mea pe care am iubit-o mai presus de orice dar cum s-a intimplat?
am nascut pe 23 ian 1999 o fetita superba scor apgar 10 la 2950 dr meu care trebuia sa ma asiste era foarte nervos in acea simbata m-am dus si de 3 ori pe luna la control si eco i-am dat de fiecare data bani era f amabil dar in ziua in care am nascut era nervos . m-am dus cu dilatatie 6 mi-a spus ca nu nasc pina seara era ora 12. a plecat m-a lasat in salon mi-au facut o injectie nu s-a intimplat nimic
dupa care mi-au facut o perfuzie . prima picatura care a intrat in mine am simtit ca mor
o jumatate de ora am avut dureri fara clipa de ragaz
tin sa mentionez ca nu am avut pediatru la nastere
doar 2 asistente
in mom in care simteam ca iese eu eram tot in salon nu in camera de nasteri asistentele s-au speriat si l-au sunat pe dr. cind a ajuns el atunci a iesit si fetita mea care vomita a facut meconiu ceea ce inseamna ca a avut suferinta fetala
asta am aflat mai tirziu
atunci aveam 21 ani si o dorinta imensa sa am un copil
deci dr cind a vazut ca vomita a spus :elimina singura lichidul asa ca nu a aspirat-o
am fost f fericita pina luni cind am fost sa o alaptez si am vazut-o cianotica
la incubator cu perfuzii
aproape am lesinat si am intrebat ce s-a intimplat?
m-au intrebat daca am cardiaci in fam
am spus nu
i-au facut 3 radiografii care au iesit neconcludente
am cerut sa merg la budimex mi-au spus ca nu traieste pina acolo
am mers cu salv a trait dr a vazut-o si i-a facut radiografie si diagnosticul a fost pneumonie neonatala
adica nu a fost aspirata la nastere
dr stanciu pt ca asa se numeste acest minunat dr de la budimex mi-a spus ca se va face bine
dar... cit a fost la cimpulung i-au facut perfuzii cu 7 antibiotice si miofilin sa inlature orice infectie
asa spuneau ei
dar au bagat 3 kg de licgid in 29oo
si a facut edem pulmonar
bianca asta este inceputul fetita mea a murit la 3 luni
a fost operata au fost televiziuni dar nu a reusit sa supravietuiasca operatiei
dr stanciu dimineata cind veneau rezidentii spunea: uitati unde duce lipsa de dialog intre pediatru si ginecolog.daca vrei o sa-ti spun cu lux de amanunte toata povestea
dar din pacate nu asta a fost singura tragedie! mi-am dorit moartea da ,din toata inima
dar imi doream asa de mult un copil!
dupa 8 luni am ramas gravida cu gemeni
fata si baiat
ce fericire!
am fost la eco la adrian pop si mi-a spus ca daca nu fac serclaj nu tin sarcina
aveam placenta previa
am fost in buc la maternitatea bucur
la o dr cunostinta de-a mamaei
in care mi-am pus toate sperantele mele
ea mi-a spus ca nu face cerclaj pe un col competent
am nascut si nu traumatizeaza colul
. am mai cerut o parere si am primit acelasi raspuns
asa ca in 25 de sapt am ajuns la giulesti cu dilatatie 6 si hemoragie
si au incercat sa-mi faca cerclaj
dr bogdan marinescu si ion ionut adrian
adevarati medici dar eu am ajuns la ei din pacate prea tirziu!
au incercat imposibilul
fata a iesit
a trait 40 minute
nu am vazut-o mama a insistat sa nu-mi spuna si bine a facut
eu din drama pe care am trait-o cu prima fetita am diagnostic de sindrom depresiv reactiv
am facut o paranteza
am pierdut fata au incercat sa-mi pastreze baiatul dar nu am eliminat placenta
asa ca nu stiam de ce toata noaptea veneau sa-mi ia temperatura si ea crestea
a doua zi mi-au spus care sunt riscurile si a trebuit sa avortez!
sunt sigura ca intelegi prin ce am trecut
dar nici asta nu a fost tot!
am ramas din nou foarte greu pt ca din cauza stresului nu puteam sa mai ramin
analizele erau f bune dar eu nu ramineam
am ramas si s-a oprit in ev la 7 sapt
eu acum merg la giulesti la dr ion ionut adrian
cel mai bun medic din lume!
de fapt de cind am pierdut gemenii am ramas pacienta dinsului
acum datorita acestui om am o fetita de aproape 6 ani facuta cu cerclaj pt siguranta si nascuta la 34 sapt sanatoasa si frumoasa!
o iubesc enorm dar poti avea 100 si pe toti ii iubesti fiecare are locul lui
nu pot depasi momentul momentele este f greu si traiesc tot timpul cu teama sa nu i se intimple ceva alexiei
eu am relatat in mare ar fi mult prea mult de scri si dureros asa ca iti las adresa mea de mess daca vrei sa vb
****@yahoo.com. saruta-l pe luca de un milion de ori mai mult si cearta-l de un milion de ori mai putin!
te imbratisez si sunt alaturi de tine!

Draga mea draga desi nu am pirdut un copil, am nascut unul cu probleme. Stiu ce inseamna durerea. Tocmai nascusem un copil mult dorit, eram inca pe masa de nastere, cind medicul mi-a spus ca am un copil cu probleme si sa nu-mi fac singe rau ca voi face altul. Am vazut emisiunea de pe Euforia unde se spunea ca mamele trebuie sa afle de la inceput realitatea ca sa poata face ce trebuie pentru copilul lor. Oare? Crede cineva ca eu am mai putu sa fac ce trebuie pentru copilul meu? Nu pentru ca nu am vrut, ci prntru ca din cauza socului mi-am pierdut laptele deci mi-au luat si dreptul de a-mi alapta copilul. Acest drept l-am pierdut, dar am facut pentru copilul meu tot ce trebuie si inca mai fac. L-au tratat ca un rebut, eu l-am tratat ca pe un om normal. Il iubesc cu disperare si toti cei care stiu de problema noastra spun ca este o minune. Inca mai sufar si ma lupt cu toti din jurul meu pentru a-i face sa-l trateze normal. Stiu ca, cu ajutorul lui Dumnezeu voi reusi. Iti doresc multa putere si pune-ti speranta in Dumnezeu.

cred ca de o ora plang intr-una
va respect durerea si incerc sa o inteleg
sa iti dea dumnezeu sanatate si putere...

buna bianca,imi pare tare rau de experienta tragica pe care ai suferit-o.nimic nu poate sa-ti aline durerea in nici un fel. poate doar timpul.sunt mama si pot doar sa-mi inchipui prin ce ai trecut. trebuie sa fii foarte puternica pentru Luca, si trebuie sa mai stii ca fetita ta traieste si va trai mereu in sufletul tau.Si ca undeva, acolo sus printre stele te privesc doi ochi, ai fetitei tale.multa putere iti doresc, multa sanatate.Si mult succes cu proiectul pe care ti l-ai propus.Petronela

buna
sunt lacramioara din vrancea si crede-ma iti impartasesc durerea in totalitate.am trecut prin ceea ce treci si tu acum.ranile au ramas deschise iar acum cind te-am auzit povestind au inceput sa singereze din nou.nu este durere mai mare pt o femeie decit aceea de a-sipierde copilul.in cazul meu pot zice ca durerea a fost dubla, caci mi-am bierdut doi copii la un an diferenta.aveam 20 de ani cind am devenit mamica prima data.asteptam cu nerabdare clipa cind imi voi tine copilasul in brate.cele 9 luni au trecut repede.imi purtam burtica cu mindrie.a sosit clipa mult asteptata si mi-am tinut puiul in brate.nu cred sa fi simtit bucurie mai mare vreodata.faptul ca acea fiinta micuta si plapinda era rodul dragostei noastre, ca iesise din mine, mi se parea un adevarat miracol.bucuria nu a tinut insa decit 2 luni, caci am aflat ca , copilul meu se nascuse cu o malformatie la inima.am facut totul posibil noi ca parinti ne-am imprumutat de bani am dat peste tot sperind ca il vom putea salva.despre doctori insa nu pot zice acelasi lucru.uneori crede-ma imi este rusine ca sunt roman.dupa o luna si ceva de stat in spital copilasul nostru ne-a parasit.nu cred ca sunt cuvinte care sa descrie ceea ce simti atunci.am simtit ca mor o data cu elsi poate chiar asa a fost o marte dinsufletul meiu a murit atunci.ma rugam la Dumnezeu sa imi dea putere si sa ma intareasca.simteam ca nu mai am pentru ce trai.am vrut sa intru in groapa odata cu elsi ii uram pe cei din jurul meu ca nu ma lasa sa fac asta.mult timp dupa acea luam hainutele lui si plingeam cu ele in brate cind eram singura sa nu7 ma vada nimeni.simteam mirosul lui acolo impregnat pe ele simteam ca e linga mine.nu puteam intelege de ce tocmai mie mi se intimpla asta.singurul lucru prin care am putut sa imi revin a fost sa ramin insarcinata imediat.astfel la un an dupa ce marius teodor caci asa il chema, devenise ingerul nostru pazitor l-am nascut pe georgian andrei, un baietel superb care reusea sa dea sens vietii mele.dar din nou bucuria mea a fost curmata de vestea ca si el se nascuse cu aceiasi malformatie.refuzam sa cred asta.speram sa fie un vis urit din care sa ma trezesc cit mai repede.si intr-adevar a fost un vis, din care dupa 4 luni s-a destramat.au fost 4 luni in care m-am bucurat de prezenta lui, de ochisorii lui care ma priveau spunindu-mi parca sa fiu tare, sa ma bucur atita timp cit ne este dat sa fim impreuna.numai voi cele care ati trecut prin asta ma intelegeti.uram pe cei ce imi spuneau....saraca...lasa ca sunteti tineri si faceti altul.....mai bine acum decit mai tirziu....ce ti-ai fi dorit un copil cu probl toata viata?.....sau cind ma vedeau insarcinata ma intrebau ...iar? nu intelegeau cit de mult imi doream un copil.nu intelegeam de ce daca totul decursese normal fara probl, eco , analize nici o probl si totusi...nimeni nu mi-a zis ca ar fi vreun risc, sau care ar putea fi cauza.un medic mi-a zis ca in 30 de ani nu a mai intilnit asemenea caz.poate radiatiile, poate o nepotrivire de cromozomi , nimeni nu stia de ce.cind am intrebat daca voi avea sansa vreodata sa am un copil un medic mi-a zis sansele sunt de 50%.am considerat ca nu sunt demna sa am un copil, ca Dumnezeu nu vrea asta.de cite ori vedeam copii cu mamici plingeam.ma gindeam ca asa ar fi fostsi al meu.eram pustiita pe dinauntru.sufletul meu era uscat.plingeam dar nu mai aveam lacrimi secatuisera.plingeam cu sufletul.dar dupa un an , printr-un accident am ramas din nou insarcinata.e urit spus accident dar asa e.nu imi venea sa cred cind am fost la doctor si mi-a zis ca am 2 luni jumate.am inceput sa pling.i-am povestit prin ce trecusem si m-a sfatuit sa nu fac copilul.poate o sa ma credeti nebuna dar nu am putut ucide acea fiinta , cu riscul de a mai trece inca o data prin cosmarul prin care trecusem.asadar am pastrat copilul si dupa 9 luni am nascut un baietel frumos si sanatos emilian.este viata mea si cind il privesc nu imi vine sa cred.ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi.dupa 7 ani vazind ca el si-ar dori un frate sau o sora, si dorind din suflet sa mai avem u7n copil, am mai incercat o data sperind ca totul va fi bine.nu spun ca mereu aveam reprosuri din partea rudelor ca sunt capoasa ca vreau sa am copii, ca nu vad ca toti ies cu probleme si alte remarci.nu mi-au fost alazturi si nu m-au sprijinit.iar asta doare ff mult.sotul mi-a fost singurul sprijin in aceasta lupta de a avea un copil.poate ca am fortat mina norocului, caci am nascut inca un copil david stefan care s-a dovedit a avea aceleasi probleme cardiace.tetralogie fallot se numeste malformatia.am hotarit sa lupt din rasputeri sa ma lupt practic cu moartea pt a-mi salva copilul , caci la nastere am facut embolie si era sa mor.am simtit practic cum truplul meu paraseste aceasta lume dar gindul ca , copilasii mei vor creste fara mama m-a readus inapoi.am inceput disperata sa caut solutii.astfel am cautat pe internet tot felul de informatiisi am gasit clinica de la tg mures unde se operau astfel de cazuri.am mers acolo inca de cind copilu avea 2 luni , dar virsta prielnica de a-l opera era de un an.nu va spun prin ce fel de emotii am trecut in acest an.numaram zilele care treceau asa de greu.nu m-am gindit o clipa ca as putea sa il pierd.si uite asa la un an l-am operat.au fost 3 luni de cosmar de stat in spital, in care am fost la un pas sa il pierd pt ca au fost multe complicatii postoperatorii, dar acum la un an si 4 luni baietelul meu este plin de viata si nu zici ca ar fi trecut prin asa ceva.crede-ma am uitat toata perioada grea cind il privesc.este un copil minunat.chiar daca ii am pe ei doi , golul din sufletul meu ramine.nu am vorbit niciodata despre asta , am tinut totul in mine.va multumesc ca mi-ati dat aceasta posibilitate si ca m-ati ascultat.iti doresc sa ai forta necesara sa treci peste aceasta grea pierdere.nici un cuvint din lume nu te poate mingiia eu stiu asta.te pup si succes in realizarea proiectului pe care ti l-ai propus.si sa nu uitam Dumnezeu nu ne da mai multe decit putem duce si ceea ce nu ne doboara , ne intareste

Draga mea, am plans...e trist si e foarte greu...o greutate pe care nu o poti depasi niciodata...cu care trebuie sa traiesti si sa mergi mai departe...sa apuci sa si zambesti pentru puiul tau, Luca. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am si eu un copil, tot Luca il cheama..el este sufletul si viata mea! Daca as putea sa il rog pe Dumnezeu un singur lucru, acesta ar fi sa dea dreptul la viata tuturor copiilor! Mi-am simtit minte si inima sfasiate, cand ti-am citit trairile.
Iti doresc putere in tot ceea ce faci!
Inchei cu un vers: "si timpul se scurge incet...murim putin cu fiece plecare..."
Andreea, 32 de ani, Bucuresti

Si, daca ar fi sa credem in altceva decat in viata noastra zilnica, sunt convinsa ca, dupa moartea noastra ne intalnim cu cei dragi...
E sumbru ce spun, dar, data fiind suferinta si dorinta noastra de a nu ii lasa si uita pe cei dragi in urma, ne vom vedea, acolo, undeva, cu ei!
Draga mea, fetita ta din ceruri iti va fi aproape odata...
Aceeasi Andreea, 32 ani, Bucuresti