Te admir de multa vreme,imi place ca esti volubila si de curand am vazut o emisiune cu tine pe B1TV intro ipostaza zdrobitoare.Crede-ma ca stiu ce simti intrucat mie mi-a murit baiatul FELICIAN la 5 ani si jumatate;sunt 19 ani de atunci si desi durerea s-a mai atenuat tot ma apasa cu toate ca am vorbit mereu de el si l-am adus prezent in multe discutii pe care le-am avut cu prietenii.Melodia lui preferata era BUTERFUL LIFE cu Black pe care o ascultam amandoi cu mare placere cand era difuzata la radio.ATUNCI am negat existenta lui DUMNEZEU,apoi am incercat sa inteleg de ce s-a intamplat,acum ma gandesc la faptul ca daca nu murea as fi avut un baiat de 22 ani .23ani ,24 ani si tot asa...si plang cand sunt singura si ma gandesc la el

Stimata Doamna,
Dati-mi voie sa ma prezint.
Sunt *** Sorin, din Timisoara, si va scriu deoarece consider ca e necesar, incercand prin aceasta sa vin in intampinarea apelului lansat de Dumneavoastra la emisiunea 6!Vine Presa de pe B1TV de luni.
Am aflat despre tragedia prin care ati trecut din revista Story, daca nu ma insel, un numar din anul trecut. In ciuda diverselor situatii de viata prin care am trecut, situatii dure, dintre care as enumera doar faptul ca mi-am vazut mama murind sub ochii mei pe un pat de spital, povestea Dumneavoastra m-a miscat.
Nu stiu cati alti barbati v-au scris si ce legat de pierderea sarcinii, deoarece aceasta tragedie are un impact major asupra femeii din perspectiva faptului ca ea simte si constientizeaza viata ce prinde contur in pantecul ei, perspectiva inaccesibila barbatului ca traire; tragismul situatiei este inaccesibil barbatului, din pacate el nu simte pierderea decat ca pe o disparitie pe care nu a putut s-o controleze, in care nu a putut sa intervina, de unde rezulta mai mult un sentiment de frustrare. Pt femeie, pierderea este de milioane de ori ma intensa si mai dureroasa. Sa simti cum se formeaza o fiinta vie in tine, apoi sa o pierzi, sa te simti golita brusc de viata, cred ca este groaznic. Iata de ce pierderea sarcinii este pt femeie mai greu de suportat si acceptat decat pt un barbat.
Dumneavoastra ati lansat un apel, si anume ca femeile care au trecut prin aceasta tragedie sa-si impartaseasca experienta. Mai mult, ati lansat un apel destinat introducerii consilierii femeilor care au pierdut sarcina, pe fondul experientei spitalicesti prin care Dumneavoastra ati trecut.
Imi permit sa va dezamagesc aici, prezentandu-va o situatie cu care ma confrunt din toamna anului 1999, moment in care am intrat la facultate.
Ati vorbit de necesitatea sprijinului psihologic in spital. Ati vorbit de o retea de sprijin dedicata.
Stimata doamna, aproape jumatate din viata mi-am petrecut-o prin spitale, fie ca pacient, fie ca simplu om care avea grija de cineva internat. Cunoasteti situatia dotarilor tehnice si materiale din spitale, cunoasteti calitatea serviciului tehnic si umano-profesional din spitalele romanesti. Pacientii nu sunt hraniti corespunzator, vin cu medicamentele de acasa, dau spaga, sunt tratati si priviti ca niste bucati de carne stricata. In acest univers medical cat se poate de autentic si real, unde exceptiile sunt mai degraba abateri de la "normal", consilierea mamelor care au pierdut sarcina este oarecum o imposibilitate.
Deoarece, din doua, una: fie exista in cadrul maternitatilor o echipa pluridisciplinara destinata interventiei in astfel de situatii, fie un serviciu privat ofera aceasta facilitate.
Sistemul medical romanesc, axat strict pe actul curativ, nu este interesat de bunastarea psiho-emotionala a pacientului. Consilierea, in cadrul spitalelor, acolo unde exista, este oferita de un medic psihiatru, care rareori colaboreaza si cu un psihoterapeut sau cu vreo fundatie/asociatie axata pe aceasta problema. Iar psihiatrul nu face nimic altceva decat sa discute cateva minute cu pacientul si sa ii prescrie diverse pastile.
Sistemul medical romanesc este nepermisiv existentei echipei pluridiciplinare destinate sustinerii psiho-emotionale, indiferent de situatia pacientului/pacientilor. Aceasta stare vine nu neaparat din lipsa de fonduri (proverbiala "lipsa de fonduri"), ci din mentalitatea rigida conform careia daca nu esti medic, nu esti bun de nimic in spital. Mentalitatea de casta impiedica accederea spre imbunatatirea calitatii umane a serviciului de ingrijire a pacientului.
Iar serviciile private, ei bine, nu sunt dezvoltate. Ele nu acopera decat o gama restransa de nevoi. Si nici macar pe acelea.
Ce este de facut?
Mobilizarea opiniei publice, adica activitate de lobby, ar fi o solutie, dar fara o finalitate concreta.
Lansarea unui apel umanitar catre serviciile private de asistenta si consiliere la fel. Cel mult, cateva fundatii/asociatii vor lua pozitie si vor intreprinde un proiect-pilot, si-atat.
Din pacate, in Romania ultimilor multi ani, foarte rar autoritatile publice si private nu numai ca s-au auto-sesizat in unele situatii de criza, dar au si intreprins ceva concret.
Dar situatia nu este chiar atat de disperata, daca o supunem unei analize logice si eficiente.
Dupa cum spuneam anterior, in astfel de situatii este necesara interventia echipei pluridisciplinare destinata sustinerii psiho-emotionale a pacientului. Dumneavoastra ati mentionat deja un membru, psihologul. Dar el nu este suficient, este chiar foarte limitat. Prin natura profesiei lui, psihologul este omul care sta la un birou si discuta cu pacientul, exploreaza punctele lui forte si punctele slabe, il supune unei autocunoasteri efective, il ajuta sa depaseasca momentul de vulnerabilitate, si-atat.
Dar pacientul, in acest caz, pacienta, merge acasa, se intoarce in acel mediu modificat pt aparitia copilului, se intoarce in mijlocul tragediei prin care a trecut, revede camera copilului, poate patutul, hainutele, jucariile, il vede pe barbatul care a contribuit la aparitia acelei vieti atat de crunt smulsa din pantecul si viata ei. Adica se reintoarce in starea de criza.
Ce se poate face in aceasta situatie?
Aici intervine asistentul social, singura persoana abilitata sa "lucreze" cu si in mediul de viata al pacientei. Prin natura profesiei, asistentul social intervine in familia femeii, in sistemul ei de relationare cu familia de origine, cu noua ei familie, cu grupul de prieteni si de rude, chiar cu mediul de munca. Adica, o data iesita din cabinetul psihologului, femeia nu este lasata singura fata in fata cu tragedia ei, asistentul social o ajuta sa se regaseasca poate mai mult decat psihologul, deoarece o ajuta sa se reintegreze activ si eficient in viata de familie si in cercul de prieteni.
In acest punct trebuie sa va spun ca am urmat cursurile Facultatii de Asistenta Sociala din cadrul Universitatii de Vest Timisoara, pe care le-am absolvit in 2003. Lucrarea mea de licenta era axata exact pe problematica asistentei socio-medicale, mai exact, pe reinfiintarea Serviciului Social de Spital, care a existat in Romania in perioada interbelica si a fost unul dintre cele mai performante servicii de profil din lume.
Dar, din nefericire, desi este necesar acest serviciu, el nu va aparea in urmatorii 20-30 de ani. Avem psihologi si asistenti sociali care lucreaza in spitale, trimisi de diverse fundatii/asociatii de asistenta si protectie sociala. Dar ei nu lucreaza conform cerintelor reale, psihologii sunt interesati sa atraga lumea spre cabinetele lor private, iar asistentii sociali se ocupa de latura birocratica a actului de protectie sociala, si anume facilitarea accesului la ajutorul social.
Aceasta este adevarata situatie.
In prezent, sunt asociat la un cabinet de diagnostic si recuperare, care trebuia lansat la inceputul acestei luni. Problemele financiare sunt insa mari, investitiile fiind facute din fonduri proprii, iar acreditarile de functionare se obtin la fel de greu. Eu sunt responsabil de serviciul de asistenta socio-medicala, destinat in prima faza persoanelor cu boli terminale, persoanelor diagnosticate cu cancer (inclusiv cancer de san), dar ma voi ocupa si de activitati suplimentare precum consilierea maritala, consilierea pre- si post-avort si consilierea mamelor care au pierdut sarcina.
Legislatia muncii nu recunoaste profesia de asistent socio-medical, desi legislatia Asistentei si Protectiei Sociale vorbeste de asistenta social-medicala. Aceeasi legislatie romaneasca permite existenta echipei pluridisciplinare in spitale, dar fondurile allocate unitatilor spitalicesti nu o permit, cu atat mai putin luarea unei decizii in sensul formarii unei astfel de echipe.
Acest cabinet isi propune schimbarea in bine a vietii pacientilor si va incerca mobilizarea comunitatilor locale de medici si asistenti sociali in vederea acceptarii pacientului ca entitate psiho-emotionala de care trebuie sa se tina cont cu adevarat.
Nu stiu cat vom reusi, dar suntem determinati sa nu renuntam, deoarece am fi primul si singurul cabinet de acest fel din Romania care ofera la modul real asistenta socio-medicala in diverse situatii punctuale.
Ca sa concluzionez expunerea facuta, singura solutie ar fi interventia Dumneavoastra pe acest fond, adica sa creati o fundatie si sa initiati un proiect in maternitatile din Bucuresti, beneficiind de o echipa formata din asistenti sociali, psihologi, psiho-terapeuti si medici specialisti in obstetrica-ginecologie si medicina interna.
Mai mult ca sigur veti repurta un succes daca va veti infiinta fundatia, nu cred ca autoritatile publice si-ar permite tergiversarile si cererile de spaga "normale" si obisnuite in astfel de situatii, deoarece aveti o valoare, sunteti o foarte cunoscuta persoana publica. Va pot spune ca veti reusi sa demarati un proiect, pe un an de zile, veti face cunoscute rezultatele raportului intr-o conferinta de presa, apoi veti cauta sa va extindeti. In acel moment va veti confrunta real cu legislatia si mentalitatea oamenilor pusi in slujba oamenilor. Un spital x, care se asociaza cu imaginea Dumneavoastra, va avea numai de castigat financiar vorbind. Va va putea cere sa faceti diverse sponsorizari pt lucrari de intretinere sau reparatii, pt unele investitii. Iar sprijinul oferit Dumneavoastra va fi doar unul formal, de genul "lasati-o in pace".
Asta va doriti?
Va sugerez sa cautati un parteneriat activ cu cabinete si asociatii de profil. Asa se va crea forta sau macar o parte din forta necesara producerii unei presiuni pe autoritatile publice si private care sa genereze un inceput, inceputul schimbarii.
In cazul in care sunteti interesata si de alte detalii necesare demersului Dumneavoastra, va stau la dispozitie cu tot bagajul meu de cunostinte si intentii prin intermediul adresei mele de e-mail *****@yahoo.com . Va rog sa nu intelegeti prin aceasta ca urmaresc sa va atrag in sustinerea financiara a cabinetului, nu, ar fi o abordare josnica si nedemna. Atat eu cat si doamna doctor care m-a cooptat in realizarea acestui cabinet-demers suntem hotarati sa facem tot ce ne sta in putere pt pacienti, nu pt bani sau reclama gratuita, ci pt ca asta este datoria nastra de oameni si ca oameni fata de oameni.
In incheiere, permiteti-mi sa-mi exprim admiratia pt taria Dumneavoastra de caracter, pt taria fortei vitale care va anima, pt intentia nobila de aface ceva concret s durabil, dar permiteti-mi, de asemenea, sa-mi exprim si parerea de rau pt pierderea suferita (scuzati-mi cuvintele sarace, dar sincere, inteleg pierderea prin care ati trecut, dar, daca as putea sa simt la fel, probabil ca exprimarea ar fi mai intensa).
Nu incetati sa credeti. Sa va doriti. Sa sperati.
Cu respect,
*** Sorin

Bianca, esti o mamica deosebita, un exemplu pentru toate femeile care au trecut prin situatii similare tie, dar in mod special esti un exemplu pentru viitoarele mamici care nu vor putea sa sa bucure de bebelul lor la modul in care ceilalti o asteapta. Tu, Bianca, tu esti o mamica deosebita. Iti doresc numai bine si inca bebel frumos si sanatos in viitor. Dumnezeu sa va binecuvanteze pe tine si pe ingerasul tau.
Am vazut emisiunea de la b1 si am inteles cu adevarat drama unei anumite categorii de mamici, unor mamici mai speciale. Tu, si mamicile asemeni tie, voi sunteti mamicile unor ingerasi. Multa sanatate, asta iti doresc eu acum si un prunc puternim si sanatos atunci cand vei cosidera ca esti pregatita.
Roxana

Draga Bianca,
As vrea sa spun tot si nimic. Caci ce pot sa mai spun eu in plus fata de lacrimile care ti inunda chipul... Te am (v-am) vazut la emisiunea Corinei Danila pe Euforia TV. Cu greu imi pot opri lacrimile. Te as strange in brate... Te as mandaia sa ti alin durerea...
Am sa ti spun pe scurt si povestea mea! Am un baietel de 4 ani si 8 luni, pe care mi l am dorit enorm. Multumim lui Dumnezeu ca e bine, sanatos. Cand el avea 2 anisori am ramas din nou insarcinata. Eram in al noualea cer. Sotul meu la fel. Ca si la prima sarcina, primele 3 luni le am suportat cu greu, din cauza starilor de voma si slabiciune. Totul parea ca merge bine. Aveam bagajele pregatita sa plecam intr o mica vacanta la munte, cand am observat o mica sangerare. Am sunat medicul, care nu mi a raspuns, asa incat am plecat la Maternitatea "Polizu", unde nascusem si prima data. In sufletul meu eram convinsa ca totul va fi bine ("mie nu mi se poate intampla nimic!", credeam eu, in naivitatea mea). Acolo am fost "preluata" de o doctorita foarte buna (din pacate am uitat numele ei), care m-a dus la celebrul doctor Herghelegiu. El m a asezat pe masa pentru o ecografie. Nu am sa uit niciodata privirea lui rece, ca de gheata. M a cutremurat indiferenta lui. Pentru el eram doar un numar, printre multele altele care asteptau la rand. S a uitat timp de cateva secunde pe monitorul ecografului, dupa care mi a spus scurt: "Nu mai ai nici un copil! Fatul s a oprit din evolutie"... Am crezut ca nu aud bine! L-am rugat sa repete si sa se mai uite o data, iar el mi a repetat, cu aceeasi privire, usor indignata parca de data asta, ca fatul nu mai este. Am crezut ca visez, ca nu este adevarat ce auzeam. Speram din tot sufletul sa greseasca. M am uitat disperata in ochii doctoritei care era langa mine, cautand "indurare". Ochii ei s au lasat in pamant, parca rusinati. Mi a fost clar. Herghelegiu, nu l am numit intentionat doctor, mi a spus ca "daca nu ma crezi, poti merge la orice doctor vrei tu!". Am izbucnit in plans, nu puteam sa cred! Copilul meu, ingeresul meu a plecat de la mine. Si nici macar nu apucasem sa ne cunoastem foarte bine... Nu am apucat sa i simt prezenta... Ma doare faptul ca tatal lui nici nu a apucat sa l vada la prima ecografie (atunci cand bebe era inca alaturi de noi), eu insistand ca el sa nu plece de la serviciu, spunandu-i ca il va vedea peste o luna, cand urma sa facem morfologia fetala... Cand mi am reprosat acest gest!
Consiliderea psihologica si vorbele dulci spuse de doctorita Dima, mi am amintit, m au sustinut foarte mult. Luni de zile nu mi am revenit. Nimic nu ma linistea. Ma durea foarte mult sa vad privirile indurerate ale celorlalti. Mi am luat concediu o saptamana. Nu am vrut sa vad pe nimeni. Voiam sa fiu eu cu ingeresul de pe umerii mei. M am indreptat cu toata fiinta mea catre divinitate, cerand raspunsuri la vesnica intrebare: "De ce?!" Am plecat cu inima deschisa catre biserica, pentru a vorbi cu un preot despre durerea mea. Dar ceea ce am primit a fost o palma peste obraz! DA! E greu de crezut. I am spus preotului ca am pierdut o sarcina, i am explicat exact situatia care a fost, iar el, in loc de vorbe dulci, mi a spus ca nu am voie sa intru in biserica timp de 6 saptamani. De ce? Ca sunt "lauza"! Am fost sub stare de soc. Am fost practic data afara din biserica. Din ultimul loc de unde mai asteptam o alinare, o cat de mica explicatie. M am ingropat in lacrimi. Voiam sa pun mana pe Biblie, ca sa mi gasesc singura raspunsurile la intrebari. Nu am putut. Mi a fost cu neputinta. Eram "certata" cu Dumnezeu. Nu mai voiam sa aud de EL. Socoteam ca mi a luat prea mult.
Au trebuit sa treaca luni de zile ca sa pot uita, cat de cat, si sa mi continui viata. Iar impacarea cu Dumnezeu a venit. A venit neintarziat. Mi a fost rusine de ceea ce am spus in gandurile mele. Mi am visat copilasul undeva departe, foarte fericit. Iar fericirea lui mi a readus fericirea mea. Au trecut de atunci aproape de 3 ani si aproape ca am uita de acele momente (daca nu ar fi uitarea, am innebuni, efectiv!).
Bianca, drama din viata ta mi a readus aminte. Te inteleg si te iubesc din tot sufletul meu. Te rog sa fii tare. Sa nu mai plangi. Sunt sigura ca Dumnezeu are planurile Lui. Este cu neputinta ca noi sa intelegem. Sunt convinsa ca oamenii nu mor. Nu au cum. Sufletul lor ne este alaturi. Dupa ce a murit bunica mea, eu o plangeam. Iar intr o seara mi a venit in vis si mi a spus "Nu mai plange. Ca eu sunt langa tine, chiar daca tu nu ma vezi!" Si de atunci nu am mai plans-o. E greu! Stiu. Trebuie insa sa ne rugam la Dumnezeu si sa i multumim pentru copilul care este langa noi. Este cel mai de pret.
Imi pare rau ca nu sunt in Romania, ca as fi vrut sa ajut si eu la campania pe care tu o faci. Trebuie intreprins neaparat ceva in sistemul sanitar din tara. Nici salariile mici, nici lipsa ustensilelor sau a medicamentelor, nici numarul prea mare de paciente nu scuza indiferenta (chiar grosolania!) multor cadre sanitare. Mizeria din spitale nu este motivul pentru care am luat decizia de a plecat din Romania, insa pot spune ca SI asta a fost unul dintre motive.
Iti urez sa ai puterea sa duci la capat ce ti ai propus. Sunt sigura ca ai si reusit in buna masura! Sunt o multime de mamici care se regasesc in mesajul tau! Te imbratisez!
Laura

Buna Bianca,
am ramas fara cuvinte dupa ce am urmarit aseara emisiunea "Femeia conduce" ... imi pare foarte rau pentru pierderea pe care ai suferit-o :( si imi pare foarte rau pentru toate mamicile din lumea astea care au trecut printr-un moment atat de trist. Nu credeam ca sunt atatea si atatea cazuri .. si sincer .. am ramas fara cuvinte .. am prins asa o frica .. avand in vedere ca iubesc copiii la nebunie si urmeaza ca in viitorul apropiat sa devin si eu mamica .. cel putin imi doresc asta din toata inima. Nu exista cuvinte pentru a alina suferinta .. dar ceea ce incerci sa faci acum .. pentru toate aceste mamici este incredibil de frumos ... Doamne ajuta! ..si numai bine. Oana ****

Buna Bianca!Te-am vazut aseara la Femeia conduce,Si vreau sa te felicit pentru taria de care dai dovada si pentru campania care ai demarat-o..E un pas inainte!!! Iti urez multa bafta!!!

nu conteaza cine sunt... tocmai am citit despre acea mare tragedie... mi'a, pierdut cuvintele... tot ce pot sa va zic este sa va rugati mult, sa aveti incredere k pana la urma o sa rasara o raza d soare...si o sa ramaneti din nou insarcinata...

Buna Bianca,ma numesc Nicoleta si am 25 de ani .Imi doresc din tot sufletul un copil ,un baiat pe care sa il cheme Luca,imi place foarte mult numele asta,dar dupa cate am vazut in ultima perioada cata durere,cati copii care mor nevinovati sincer iti spun ca imi este teama sa fac un copil!In ziua de azi iti este frica sa intri in spitalele din Romania!Vreau sa-ti spun ca sunt alaturi de tine si de toate mamele care sunt in situatia ta!Nu pot sa-ti spun ca stiu prin ceea ce treci pentru ca nu stiu ce inseamna sa pierzi un copil si sa ma ajute Dumnezeu sa nu aflu vreodata lucrul acesta!
Dumnezeu sa te ajute si sa aiba grija de tine si de familia ta!

imi pare de fetita ta, dar te inteleg perfect stiu ce durere trebuie sa ai incredere ca durerea va trece va mai scadea dar de trecut nu trece si asta.dupa ani de dus la doctorii prin Ploiesti ,am gasit intr un ziar pe doctorita LAURA DRACEA de la spitalul panait sirbu .Cind am ajuns la dinsa pentru prima oara iesisem fericita putea sa devin mamica .Doamna doctor mi se parea un inger ,imi daduse speranta , dupa luni de inseminari artificiale mi a dat sansa sa fac un fiv donand ovule pentru ca neavind bani destui ,am crezunt ca este un dar de la dumnezeu aceastaa doctorita.Dupa o luna de tratament de dureri si proceduri am ramas insarcinata ,am renuntat la serviciu doar sa pot duce sarcinala capat sa am un bebelus.Sarcina pana la 3 luni a foarte grea imi era rau vomitam dar acceptam orice pentru puiul meu,toata lumea imi spunea ca trece dupa ce misca dar dupa aia a fost mai rau
Exact cind am implinit 4 luni am singerat ,imediat am sunat la cabinetul doctoritei,nu aveam numarul dinsei nu comuni cam decit prin asistenta, amanuntat si mi a spuns sa stat liniistita sa mi iau tratamentul in continuare si daca nu se opreste in 3 4 zilie sa ma duc la spital .cine a stat atatea zile m am dus de urgenta .la maternitate in ploiesti cind au auzit de fiv deja era avort si se interesau cit a costat nu de miine si totusi bebelusul a vrut sa traiasc asi a trait dupua o saptamana de spitalizare am plecat acasa ,timp in care doctorita mea nu dat un semn sa ma intebe ce fac
dupa doua zile a incepru din nou sa sangerez si de data asta m achemat la bucuresti , intai am fost la cabinetul dinsei unde mi a facut si tripul testul si m a trimis de urgenta la spital aveam un polip si din cauza asta singeram ,si benbelusul era bine crestea cum trebuie
In spital am eliminat cheaguri si toti au spus ca este din cauza plipului si bebe este bine .Dupa o saptamana nu mai aveam polip aveam hematon si la fel bebe este bine doamna doctor nu venea la mine decit daca imi era rau sa daca se ducea sotul la ea sa cerea explicatii care nu ni se dadeau trebuie sa opreasca singerarea ca sa i putem face cerclaj ca sa fim siguri ni se spunea mereu La a doua ecografie in 2 saptamini nu mai aveam nici polip nici hematon aveam un nodul si la fel totul nu aveau ce sa faca decit sa astetam eu eliminam cheaguri dar sarcina era bine eu accptam orice doar baiatul meu sa fie bine si ei spuneam ca este bine nu i ingrijorau lacrimile mele de disperare decit ma asigurau ca el este bine . mi au dat drumul acasa dupa trei spatamini de spitalizare fara nici o ecografie la plecare sa se asigure ca totul este bine .doar eu nu singeram de la sarcina si baiatul era bine ,am plecat acasa cu speranta si visuri ca voi avea un baiat peste 4 luni .DAr dupa 4 zile am avut dureri toata noaptea si a doua zi m am dus de urgenta la ecografiesa ma vad daca el era bine .Cind am intrat si m am intreebat doctorul cite luni am spus ca burta este prea mica si ceva este neregula si pe ecran a o imagine gri niste coaste mici dar nu mai era viata murise de o zi sau doua nu mai aveam lichid nu puteam sa cred asa ceva eu nu singeram de la sarcina cum s a putut intamlpla una ca asta singura lui explicatie a fost esti tanara ai faci altul Eram disperati nu putem crede asa ceva trebuia sa traiasca nu eera mort printisorul meu el traia era doar un cosmar nu era posibil asa ceva . AJUNsI acasa amsunat pe doctorita si a sa ne ducem la spital ca vine si ea MIINE sa vada daca mai este veva de facut ,ce mai era de facut el era mort dar "printesa"nu venea noapte de urgenta pentru niste simpli oameni fara euroi .CIND ne pregateam de plecare el a iesit in baie nu a mai vrut sa stea in burtica a iesit ,era asa mic si frumos avea degetel ,picioruse dar nu mai avea viata era movului .era adevarat nu era un cosmar nu ami traia bebelusul meu scump .REstul a fost un chin un nu trebuia sa tip de disperea sau de durere pentru ca deranjam medici din vorba doar trebuia sa rabd si raspund la intrebari ca de ce facusem fiv nu stiam ca copii ies handicapatii si nu traies c dar eu tanara si voi face altul spuneau mereu ,eu nu vroiam altul il vroiam pe EL,nu puteam in telege ce sa intimplat cum sa imtimplat cind el era bine CUM?nu ma stat in spital doar o zi nu am putut sta mai mult se auzeam plisete de bebelusi care parca imi faceau in necaz ,nu mi mai pasa de nimic .
Cum atitea doctori din marea capitala in care aveam incredere nu vazut ca se putea intimpla asta nu a vrut faimoasa doctorita sa se murdareascaa pe miini si sa mi salveze bebelusul nu a interesat o deloc .nici macar nu s a interesat de mine nu ia pasat de proasta care avusese incredere in ea se putea face ceva dar nu a vrut asta si acum nu i intereseaza decit bani dar durerea mea lasa ca trece este tinara a trecut aita timp dar eu am unori senzatia ca l simt in burtica miscindu se spunindu mi ca este acolo ,imi este asa dor de el in fiecare zi , imi pare rau ca mami lui nu la putut tin e in brate si sa stie ca il iubeste si ca l vrea in bratele ei nu putut sa tin in brate sa mi iau ramas bun .imi este dor de el mereu dar trebuie sa fiu tare pentru sotul meu care este distrus ca baiatul lui nu mai este .cum sa mai duc la aceaea doctorita cind ei nu ia pasat cum ?SORINA ANA MAMICA LUI MIHAI SEBASTIAN MORT LA 20 SAPTAMINI 28 SEPTEMBRIE 2007

Ma numesc Monica si pt ca am fost foarte intrigata si eu despre treaba cu Biserica am intrebat un prieten, apologet ortodox... Iata raspunsul lui. Eu am inteles pe alocuri si m-am linistit, chiar daca mai am destule semne de intrebare...
regula e pusa tocmai pt. ca nu are ce pacate sa i se ierte copilului... nu se face slujba crestina la ne-crestini ... trebuie sa ritualurile ortodoxe se adreseaza ortodocsilor
slujba aia nu se face ca sa o consoleze pe mama, ci pentru cel care a murit
CE TREBUIE SA FACA FEMEIA CARE A NASCUT PRUNCUL MORT ?
Trebuie sa mearga la biserica pentru ca preotul sa-i citesca rugaciunile corespunzatoare, in pridvorul bisericii, dupa care poate intra in biserica. De asemenea trebuie sa-si marturiseasca si acest pacat la Spovedanie, deoarece se socoteste a se fi intamplat asa din cauza pacatelor parintilor.
se pune prea mult accent pe slujba aceea de inmormantare
ea de fapt nu are un rol asa mare
nici macar nu face parte din taine
deci nu ajuta cine stie ce la mantuire
este o credinta superstitioasa aceea ca daca e un ritual somptuos, cu multa lume, ti-ai spalat pacatele
lui David i-a murit primul copil facut cu mama lui Solomon imediat dupa nastere
si Dumnezeu i-a zis clar, ca nu il va lasa in viata, pt. ca a fost nascut in pacat
pot fi si pacate ale bunicilor, etc...
un lucru important e si ca el nu are nume... nefiind botezat ... deci nu poate fi nici pomenit
copilul in aceasta situatie ia din pacatele mamei si le ispaseste el…
la botez se desparte responsabilitatea... de acolo pacatele mamei nu mai sunt luate de copil
copilul are nume, asta inseamna inger pazitor si responsabilitate personala... stii cum e, in Cartea Vietii suntem trecuti cu numele mic
sunt chestii complicate, oricum ideea e ca nu liturghia cat cainta si schimbarea atitudinii parintilor pot remedia lucrurile
IMPORTANT este de stiut ca el ramane legat de sufletul mamei... si atunci cand ea moare slujba e pt. amandoi…
Pr. Argatu sau Arsenie Boca zicea ca acel copil mort din avort sau pt. pacatele mamei e un fel de martir, si va primi cununa... dar asta nu trebuie facut public, pt. ca multi se smintesc si incep sa considere ca au facut bine ca au avortat
Asta nu inseamna ca parintii nu trebuie sa faca eforturi sa se schimbe…
www.zenit.org/article-16777?l=english
uite ca se fac slujbe... dar nu la inmormantare

nu as vrea sa-mi spun numele...am 18 ani si am vazut emisiunea in care ai fost prezenta pe euforiatv.imi pare f.rau pentru ceea ce ai patit...chiar daca sunt inca f.tanara ma gandesc ,ca orice alt om la casatorie si la un copil.imi este groaza cand ma gandesc ca intr-o zi voi fi si eu nevoita sa nasc in Romania,mai exact in Bucuresti.iti doresc numai bine si sa nu uiti k viata merge mai departe.

BUNA BIANCA, ma numesc Simona si fac parte din categoria acestor femei care se confrunta cu drama pierderii unui copil. Anul trecut pe 16.12, datorita unei malformatii pe creier a fatului am fost nevoita sa pun capat evolutiei unei sarcini de 22 de saptamani.A fost prima mea sarcina,a fost cumplit.Ar fi multe de spus iar durerea aceasta imensa,nu o cunoaste decat o femeie care a trecut printr-o asfel de situatie.Aseara am urmarit emisiunea la care ai participat si am plans alaturi de tine.Te felicit pentru initiativa ta si te sustin.........si te rog ca de acum inainte sa te gandesti ca ingerasul tau acolo sus, nu este singur ci impreuna cu ingerasul meu si cu multi alti ingerasi. Sa auzim de bine.Simona(RESITA)

buna ziua ma numesc ramona am 29 ani din bucuresti , am vazut emisinunea unde ati fost invitata , de la euforia si m am pus in situatia dmvs , imi doresc un copil din tot sufletul enorm de mult , dar cand am vazut cat de mult suferiti si nu numai dmvs toate doamnele venite in platou mi am dat seama ca e mai bine asa poate Dumnezeu stie mai bine de ce nu mi a daruit acesta cadou inca .
dar va rog din suflet curaj si cu ajutorul lui Dumnezeu veti trece peste tot si veti incerca sa aveti alt bebe , asa a fost de la Dumnezeu si noi nu ne putem opune deciziilor Lui , curaj stiu ca este greu dar curaj mult de tot
sanatate multa dc va pot ajuta cu ceva contati pe sprijinul meu
cu respect ramona **** adresa mea de mesenger este :****@yahoo.com

buna,Bianca,ma numesc **** ionelia,si am o varsta mai frageda,de 17 ani si jumatate.Am aflat de acest site cand am vazut emisiunea la care ai fost invitata,"Femeia conduce",si tot in la acea emisiune am aflat de tragedia ta!imi pare foarte rau prin ce ai trecut si cu sufletul sunt alaturi de tine!
m-am gandit sa iti scriu deoarece as vrea sa aflu si eu cat mai multe detalii despre sarcina,si nastere,pt ca sunt insarcinata in 4 luni si o saptamana,si dupa cate am aflat in spitale nu prea avem siguranta ca pruncii nostri sunt in siguranta si doctorii isi dau silinta pt ca ei sa aiba tot ce le trebuie cand vin pe lume.eu sunt din focsani,si v-as ruga sa imi dati un raspuns!numai bine si mult succes in continuare!

buna bianca ,dumnezeu sa iti dea multa putere sa-ti ajute sa treci cu bine peste durerea care o porti in suflet ,sa ai credinta dumnezeu este mare si bun sper sa iti realizezi tot ce ti-ai propus. sintem alaturi de tine simona