buna,bianca.ma numesc simona g,,locuiesc aproape de oradea in bihor.am un baietel de 5 ani si jumatate sanatos de care ma bucur zi de zi.anul trecut in luna septembrie am trait si eu clipe de durere cand a trebuit sa intrerup o sarcina de 6 saptamani deoarece mi s-a pornit o hemoragie care s-a soldat cu pierderea sarcinii asteptate.acum sunt insarcinata din nou,am 5 luni si jumatate totul decurge normal pana acum dar au fost cateva probleme pentru ca baietelul meu a facut varicela.medicul cu care nascusem prima oara mi-a spus clar ca trebuie sa intrerup sarcina fiind totusi inca tanara-28 ani,riscul e prea mare pentru copil.cand am fost copil eu am avut varicela dar el mi-a spus ca e tot una.am inceput sa-mi fac tot felul de analize,am intrebat multi ginecologi care m-au linstit ca bebelasul care urmeaza sa vina pe lume nu are cum sa fie afectat atata timp cat eu am avut boala in copilarie.din acel moment mi-am schimbat medicul ginecolog iar acesta mi-a spus la randul sau ca riscuri exista in orice sarcina chiar daca mama e sanatoasa.eu sper din tot sufletul meu sa nasc un baietel sanatos pe care sa-l cheme luca.te apreciez pentru tot ceea ce faci si dumnezeu sa-ti dea putere.astept un raspuns daca nu e prea mult...

Buna Bianca, am un baietel de o luna si jumatate, pe care il iubesc enorm.
Cand am aflat ca sunt insarcinata, el nici macar nu se vedea la ecograf(am facut banalul test de sacina de la farmacie), asa ca am inceput imediat sa-mi fac analizele specifice. Fiind prima sarcina, nu stiam ce analize sunt necesare, ce inseamna daca una din ele nu este in valorile normale, credeam ca sunt niste banale analize de sange (calciu, fier....)!
Am fost la medicul de familie, mi s-a recoltat sange..........si am asteptat rezultatul......in urma caruia aveam sa aflu ca valorile de la CMV sunt incerte, apropiate de pozitiv,lucru care i-a facut atat pe medicul de familie cat si pe ginecolog sa spuna sec "intrerupere de sarcina"!
Am simtit ca inebunesc, ca-mi fuge pamantul de sub picioare!
Cum am ajuns acasa, am intrat pe net, pe diverse forumuri care trateaza acest subiect, mi-am sunat prietenii...........cersind acel "stai linistita, bebele nu are nimic, totul este o greseala, nu trebuie sa faci intrerupere de sarcina"
Din pacate tot ce am auzit de la prieteni a fost "mai bine intrerupi, decat sa te chinui!"
A decis sa imi refac analizele, am fost la diversi doctori, la diverse clinici si spitale, acelasi rezultat, acelasi sfat!Pana la urma, doctorul ginecolog, vazand ca nu renunt, a decis sa facem mai intai triplu test, iar apoi daca ceva nu era in regula, sa facem amniocenteza. Parca se zarea o raza de speranta.
Imi aduc aminte cum stateam si plangeam impreuna cu sotul meu.........nu ni se putea intampla tocmai noua, care ne doream atat de mult un copil.........
Mi-am refacut analizele la o clinica particulara.....si au iesit negative! M-am agatat cu disperare de acel rezultat!
La triplu test a iesit toul bine,ecografia de 21 de saptamani arata bine, asa ca nu am facut intrerupere de sarcina si nici nu aveam de gand! Nu puteam sa concep asa ceva!
Am nascut la 41 de saptamani, prin cezariana, un baietel frumos, sanatos, de 3.450 kg.
Desi am ramas cu teama,sa nu aiba probleme din cauza acelui CMV ma bucur ca nu am facut intrerupere de sarcina!
Stiam ca esti insarcinata cu al doilea copil, dar nu stiam ca ai pierdut sarcina!
Acum cateva ore o cunostinta mi-a trimis adresa catre blogul tau....si de atunci nu-mi pot reveni! Nu stiu cum este sa pierzi un copil, dar stiu cum este sa fii pus sa renunti la el, sa ai prieteni care sa te dezamageasca!
Ma uit la copilul meu care doarme si nu ma pot opri din plans.....ma doare inima
cand ma gandesc prin ce treci!
Nu-ti pot spune decat ca sunt alaturi de tine, si sa-ti dea Dumnezeu curaj

Bianca, am plins in hohote tot timpul cit am citit destainuirile tale. Nu pot ilustra in cuvinte toata durerea pe care am simtit-o in suflet la fiecare cuvint scris de tine. E devastatoare experienta prin care ai trecut! E cumplita si nedreapta! Ce poate fi mai ingrozitor pentru o mama decit sa-si ingroape propriul copil, indiferent de ce virsta are puiul? Nu gasesc cuvinte sa te pot alina, desi imi doresc din tot sufletul s-o pot face. Micuta Emma nu e fizic linga tine si familia ta, dar sint sigura ca, acolo de sus, ea va apara de rele pentru ca a apucat sa simta iubirea voastra. Iubirea voastra nemarginita, neconditionata si impartasita clipa de clipa, de cind era doar cit un bob de mazare in burtica ta. Pe micuta Emma, acum un ingeras micut si dulce, nu ti-o poate lua nimeni din inima, din minte. Acolo, in inima ta, e locul ei! E cuibusorul in care va ramine pentru totdeauna fetita ta cea mica, dorita, frumoasa si iubita!Si sa nu plingi pentru ca tu n-ai cum sa-i simti iubirea!!! Nu-i adevarat! Iubirea ei o vei simti mereu pentru ca va v-a ocroti cum doar un inger ca ea poate sa faca. Te va ocroti pe tine, pe Luca si pe sotul tau si pe surioara sau fratiorul care va veni. Pentru ca micuta Emma va avea grija, de acolo de sus, sa trimita in bratele tale un ingeras scump care va trai pe pamint! Te imbratisez cu multa afectiune si iti doresc ca zimbetul tau minunat sa ti se intoarca pe chip!

Buna tuturor! Imi pare rau, Bianca, pentru experienta traita de tine. Din pacate, cunosc foarte bine aceasta stare. Eu sunt din categoria celor "norocoase" (asa mi s-a sugerat): eu am pierdut sarcina la 10 saptamani. Multi au spus ca nu trebuie sa ma doara ca "era mic", dar acestia nu au inteles ca o data ce il vezi pe monitor, ii vezi inimioara (sau ceea ce trebuia sa devina inimioara)batand te legi de acea fiinta, stii ca este a ta si ca depinde de tine. Este ceea ce asteptai cu cea mai mare nerabdare si dorinta... Din fericire, sotul meu a a fost alaturi de mine, mai ales ca suferinta morala a fost completata de o suferinta fizica pe care nu am mai cunoscut-o pana acum: cea a chiuretajului. Durerea este cu atat mai mare cu cat nu se cunoaste nici cauza acestei pierderi de sarcina, desi, eu mi-am facut analizele inainte de a se intampla acest lucru si nu era nimic suspect, iar doctorul nu mi-a garantat ca acest lucru nu se poate intampla si a doua oara (cu toate ca ma incurajeaza foarte mult). Va imaginati de cat curaj trebuie sa dau dovada pentru a incerca iarasi, mai ales ca nu avem copii si nici timpul nu sta in loc.
Va doresc tuturor putere sa mergeti mai departe si sa va bucurati de ceea ce Destinul v- a oferit. Multa iubire, Magda C.

Doamne ajuta!Asa am spus atunci si asta spun si acum cand ma gandesc ca ar fi putut fi altfel.Imi e greu sa vorbesc despre acest subiect,dar o sa incerc sa o fac mai ales in speranta ca aceste randuri vor folosi si poate vor imbarbata.NAm incercat timp de 4 ani sa raman insarcinata trecand prin mai multe etape de tratament de la simple stimulari pana la laparoscopie si inseminari artificiale, toate fara nici un rezultat pana cand medicul meu a spus ca am nevoie de o pauza.Nu pot spune cum e sa faci tratament in fiecare luna si sa astepti sa se intample minunea,nu pot spune cat de grea e deziluzia cand afli ca nici luna asta nu a fost sa fie.Apoi din senin fara nici un tratament la 10 luni dupa asta am avut sansa de a ma bucura ca sunt insarcinata in 8 saptamani.Am aflat atunci brusc ca din pacate aveam o sarcina ectopica mixta.Asta insemna ca unul dintre bebici era in uter iar celalalt pe trompa,din cand in cand se intampla si asta desi foarte rar din spusele medicului care m-a operat.Am pierdut astfel un copil dar si sansa de a ramane insarcinata natural.Timp de o saptamana am sperat ca va trai celalalt, dar nu a fost sa fie asa.Am pierdut celalalt sufletel acasa in ziua in care m-am externat din spital.
Draga Bianca iti multumesc mult pentru aceasta campanie, pentru faptul ca ai avut curaj sa vorbesti despre astfel de lucruri,despre faptul ca in tara noastra daca exista medici nu exista aparatura si invers, despre faptul ca oricat de greu ne-ar fi trebuie sa luptam.Cunosc din pacate multe cazuri dramatice pe aceasta tema.(Timpul petrecut in spitale in lupta mea de a fi mamica mi-a oferit aceasta trista experienta.)As vrea sa aduci in discutie si faptul ca pe langa pierderea unui copil, a familiei uneori multe femei isi pierd sansa de a mai fi mame si asta e foarte dureros.Eu mai am posibilitatea de a apela la vitro,dar deocamdata nu mai am puterea sa o fac nici psihic si nici financiar.Dar pentru ca imi doresc un copil foarte mult am inceput procedura adoptiei.
Asa cum spuneam la inceput Doamne ajuta-ne si da liniste sufletelor noastre! Elena-Loredana psiholog
In speranta ca voi putea fi de ajutor voi lasa adresa mea de E-mail ****@yahoo.com

am plans atat de mult in seara asta... am plans cu tine urmarindu te la o emisiune tv,am plans pt micuta emma,pt micutza/ul mea/meu.
in luna iulie 2006 eram gravida in luna a 4a; am inceput sa sangerez si imediat m am prezentat la spitalul judetean din orasul in care locuiesc;era sambata seara;mi aduc aminte ca liftiera mi a spus"ai noroc! e seful sectiei de garda!"ajunsa la usa cabinetului asistenta mi a spus sa ma intorc la parter sa mi fac fisa de internare;i am explicat ca sunt insarcinata si ca sangerez dar degeaba.m am intors cu fisa de internare;medicul m a controlat si m a timis intr un salon(si pe sot acasa);mi a spus sa stau in pat; trecand prin fata saonului l am strigat sa i spun ca sunt ingrijorata pt copilul meu. mi a spus sec "e week end!stai si tu pana luni!"a doua zi am plecat la bucuresti.am zis ca sunt doar 130 km si ajung repede; pe drum mi s a rupt apa,au inceput contractiile si tot chinul;am ajuns la spitalul din bucuresti aproape lesinata,in bratele sotului meu; mi aduc aminte ca pantalonii mei portocalii erau rosii de sange,dar eu il imploram pe dr sa mi salveze copilul; a urmat chiuretajul.un chin psihic!fizic nu m a durut nimic dar psihic... si acum mi aduc aminte cum am simtit copilul iesind; copilul meu a fost scos bucati si aruncat intr o galeata; am vazut galeata!a doua zi am intrebat daca era baiat sau fata.nu mi au spus;au considerat ca i mai bine asa; pt ca pierdusem mult sange am stat internata cateva zile;m au pu intr un salon cu sase paturi; eram eu si o gravida in luna a saptea; in paturile goale veneau pt o jumatate de ora femei care faceau chiuretaj la cerere; am plans atat de mult;nu mi se parea corect;nici acum nu mi se pare!am fost externata cu diagnostic"sarcina oprita in evoluti de peste 72 ore; din spitalul judetean m au externat cu iminenta de avort;nici acum nu stiu ce s a intamplat;dupa 6 saptamani la insistentele altora am mers la biserica pt a mi face molifta(e o slujba care se face femeilor care au nascut sau care au pierdut o sarcina );daca stiam in ce consta nu mai mergeam;preotul m a tinut in genunghi la usa bisericii si in slujba lui m a numit pacatoasa;care o fi fost pacatul meu?
dupa o luna jumate eram din nou gravida;imi propusesem sa mai astept o perioada dar fetita mea s a grabit sa apara;toata sarcina a fost un mare sentiment de frica, luna a patra a trecut asa de greu; am vrut sa i pun numele anisia,dar in luna a sasea m am trezit visand numele bianca;o cheama bianca-maria; e o frumusete!e un copil sanatos care imi aduce multa bucurie;dupa ce am hotarat sa o cheama bianca(am considerat ca ea si a ales numele)ma gandeam pe cine cunosc cu numele bianca;mi am amintit de tine.
sunt fericita dar mai e un gol... o frustrare;imi dau seama ca nu am vorbit destul despre suferinta mea... dar cu cine? toata lumea,chiar si familia spuneau acelasi lucru:"lasa mai ca faci tu copil";
dintre toti, tu ma ajuti cel mai mult cu initiativa ta ....
te imbratisez cu drag si gandeste te ca dumnezeu are grija de ingeri....
cristina(****@yahoo.com)

Buna ziua.Ma numesc Eliza, am 24 ani si sunt insarcinata in 33 de saptamani.Am urmarit emisiunea de pe Euforia tv,la care ati fost invitata si m-a impresionat mult atat povestea dvs cat si a celorlalte mamici nefericite.Asi vrea sa va spun ca dupa aceasta emisiune imi este parca mai multa teama de spitale.Eu as vrea sa nasc la maternitatea din Brasov -eu sunt din Prahova-si deocamdata n-am auzit intamplari neplacute.Ce sfat imi puteti da in legatura cu vaccinul anti-tetanus, sau poate imi puteti da si alte sfaturi. Va multumesc mult!Cu mult respect, Eliza!

buna bianca,ma numesc lidia si pot spune ca anul 2003 a fost pt mn un an cumplit. imi gasisem perechea portivita in sfarsit, ne doream ca din marea noastra dragoste sa rodeasca un ingerash , si dupa luni de zile minunea s'a'ntamplat. un test de sarcina ne'a confirmat asteptarile , urmate de un cotrol medical care deasemenea nu ne'a dezamagit : eram gravidaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!! Doamne ce fericiti eram ! in luna a doua au inceput problemele, sangerari , internari in spital, injectii, tratamente.d'na dr. in atentia careia ma aflam, nu'mi placuse de la inceput, da' sotzul meu nu shi nu, ca'i pare profesionista, ca mai bn sa fie pesimista decat sa ne spuna cate verzi si uscate shi sa ne trezim ca ceva nu'i in regula. in cele din urma, "dna.dr" ma trimite la ecograf la finalul careia este chemata sa vada rezultatul ei.io eram speriata de moarte, ajunsesem in 4 luni, cu chiu cu vai, si eram fericita ca n'am pierdut'o, si ca se ameliorasera sangerarile, cand faptul ca a chemat'o dr. care'mi facea eco. mi'a dat un semnal de alarma . si aveam dreptate...intra se uita pe monitor si incep sa vb...io ma facusem mica, nu vroiam sa aud nimic...mi'era frica. da' dumneaei fara nici o jena'mi spune ca fatul are sindromul down. Doamne, am crezut ca se darama cerul pe mine:(( . nu'mi venea sa cred ce'mi spune, nu credeam ca'i vb de mine. in fine, "doamna dr" a spus ca'i mai bn sa renuntam la sarcina ca si asha'i fff avansata. sotzul meu nici n'a vrut s'auda. nu shi nu, chiar shi asha il tinem, e al nostru indiferent de handicap. nu l'am ascultat din pacate:(. "dna dr" daca a vazut ca el nu vrea, a zis sa mai mergem la un ecograf. eu auzisem de un dr fffffff bun in ecografii si interpretari. m'am dus si stupoare, imi zice ca'i perfect sanatos fatul da' daca vreau, pt linstea mea sa fac amniocenteza da' dureaza 3 sapt pana vine rezultatul. ma rog... ma intorc la "dr.mea" si dau rezultatele, se uita dupa care'mi zice ca da, par normale valorile, da' hai sa mai facem odata iar la dr la care facusem in spitalul in care mai facusem si in care urma sa nasc cu dumneaei. o fac shi shok: sindromul down fffffff vizibil zicea dumneaei, adica pliul nucal era mult prea gros fata de valorile normale si incearca , impreuna cu dr ecograf sa ma convinga ca mai bn sa renunt decat sa ne chinuim. am uitat sa mentionez ca dumneaei vb numai cu sotzul meu, despre intreruperea sarcinii, pt ca el era impotriva acestei decizii prin urmare incerca din rasputeri sa'l convinga sa facem ce'i mai bine, zicea ea, pt noi. offfffff, nu pot sa'mi scot din minte privirea ei sticloasa:(.in cele din urma ne trimite sa mai facem triplu test.il facem,pana sa vina rezultatul, copilul mishca. sotul meu zice ca nu'l mai intereseaza nici un rezultat copilul, va iesi numai in momentul nasterii, nicidecum altfel. nu pot descrie cum ma simteam decate ori ramaneam singura, ce stari de teama aveam, nu mai suportam sa stau singura caci ma napadeau tot felul de ganduri negre. in cele din urma sotul cedeaza plansetelor si rugamintilor mele si ne pregatim de intreruperea sarcinii, rezultatul in urma triplului test nefiind concludent.urasc ziua in care am luat aceasta decizie:(. ma duc la "marea" dna dr., ma duce in cabinet si'mi baga o sonda si incepe asteptarea.nu se declanseaza nimic, prin urmare ma suie pe masa si incepe sa "lucreze". am uitat sa mentionez ca sotul meu vb la un lab. si urma sa se ia probe de cariotip ale fatului pt a se lamuri el daca intr'adevar a fost ceva in neregula shi daca da, ce? dna dr. vb la tel cu cei de la lab la tel si "lucra" , intre timp imi spune shi mie:"vezi ca acum ii sparg capul, acum este mai dureros". Doamne...nu'mi venea sa cred ce'mi spune, am inceput sa plang, dumneaei vb in continuare cu cei de la lab, care'i spuneau ce probe sa puna in recipient. in cele din urma'si termina treaba, ii da sotului meu recipientul, el o ia la goana, iar io raman singura in salon. am plans in acea perioada cat pt toata viatza:(.a doua zi plecam acasa.ma simteam goala...singurul care a fost alaturi de mine a fost sotul meu, pt ca numai pe el il acceptam langa mine, el fusese de la inceput pana la sf alaturi de mine...trup shi suflet. dupa trei saptamani vine rezultatul ... NU AVEA NIMIC FATUL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!nu mai este nimic de zis!!!!!!!!!in fine, azi avem o EVA superba si dragalasha, Dumnezeu nu ne'a lasat!!!! shi sper sa n'o lase nici pe "dna dr" fara sa plateasca pt ce ne'a facut. fara ajutorul partenerului meu, fara dragostea lui sincera, nu stiu daca as fi putut trece peste acea trauma. asa ca, draga bianca, partenerul si fiul tau cred ca'ti sunt cel mai mare si sincer suport, si crede'ma ca iti inteleg durerea si te vei afla printre rugaciunile mele si tu si parenerul si fiul si ingerashul tau EMMA!

Draga Bianca,Luca si taticul...
Am vazut aseara emisiunea in direct si nu m-am putut stapani din plans de durerea pe care cred ca o simtiti.Si eu sunt insarcinata in luna a sasea,cu primul copil,o viitoare Bianca,dupa multe tentative si probleme si imi e mereu frica pt ea.E atat de micuta si ii doresc sa fie sanatoasa.
Pentru marea durere pe care o traiti,vreau sa va spun ca nu sunteti singuri.Suntem cu totii langa voi si spunem si noi"Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe micuta Emma Nicole".Dumnezeu sa va dea curajul si puterea sa infruntati viata si sa va aline durerea!Va imbratisam pe toti.Simona **** si micuta Bianca

draga mea , daca pot sa iti zic asa avand in vedere ca sunt un copil comparativ cu tine, am plans in seara asta cum nu am mai plans demult(sau poate niciodata).auzisem de drama ta, si ca tine vad ca sunt multe femei.eu sunt andreea din iasi, am 20 de ani si am un minunat copil de 4 luni.motivul pentru care am intrat pe site-ul tau este acela ca am o cumnata care are o problema cu fatul(este in luna a 3-a aproape si are faldul nucal ingorsat-posibil malformatie sau sindrom down).i-am dat si ei link-ul sa intre....ii este greu dra cred ca va face intrerupere de sarcina.eu am un copil sanatos mu;tumesc lui Dumnezeu dar sunt o persoana foarte sensibila si plang de cand am aflta de problema ei.cu atat mai mult cand am citit ce ai patit tu si ma gandesc cu groaza la acele femei care pentru un motiv sau altul pun capat sarcinii fara sa se gandeasca la crima care o comit.ma doare sufletul cand intru in maternitatea la care am nascut cand ma gandesc ca pe langa un loc in care vin copii pe lume este de altfel si un loc de macel...."masacru" se fac avorturi la cerere pe banda rulanta....femeile acestea chiar considera un avort ca si cum ti-ai scoate o masea stricata care te incurca:(este trist ce se intampla.eu cand am alfat ca eram gravida aveam 19 ani...abia terminasem liceul si ma angajasem si nu concepeam ca puteam fi mama dar nici sa intrerup sarcina.....aveam greturi si ameteli mari si intr-o seara in vizita la mama mea fiind....citeam o carte cu remedii ptr greturile matinale.....mama m-a vazut si m-a intrebat daca sunt gravida....eu stiam ca eram doar ca nu avusesem confirmarea unui medic ginecolog.cand am facur respectivul control si mi s-a confirmat sarcina mama mi-a zis (vazundu-ma si foarte speriata)....te rog frumos gandeste-te bine si nu repeta greselile facute de mine.stia ca si actualul meu sot era impotriva pastrarii copilului-motivul?lesne de inteles ...i se facuse frica fiind si el un copil de numai 20 de ani........si dupa ce am pus piciorul in prag si i-am zis sotului ca eu il pastrez indiferent ce ar fi ...ma voi descurca si fara el daca nu ma ajuta.....si pana la urma il vroia si el.....mama mea mi-a povestit despre regretele ei.mama a fost o femeie simpla de la tara , inocenta si nestiutoare.tata a dus-o prima data sa faca chiuretaj si ea nu a stat sa se gnadeasca prea mult....se faceau chiuretje pe furis fiind interzise in vremea comunismului....a facut o hemoragie si pe urma urmatoarele 2 sarcini le-a pastrat adica eu si fratele meu si a mai facut niste intreruperi dupa.......si are niste remuscari cumplite acum ca si-a dat seama ce a facut.....a vrut ca macar eu ssa nu ii repet greselile si sa triesc cu remuscari....am auzit pe mama unei amice ca are facute 13 avorturi...mi se pare cumplit....avand in vedere ca unii cheltuie mii de euro pentru a face un copil sau altii trec prin niste drame cum ai trecut si tu.dupa ce te-am mai incarcat si cu povestea asta a mea iti doresc sa fii sanatoasa sa iti poti creste baietelul si sa te ajute Dumnezeu sa poti sa fii o deschizatoare de suflete pentru cele care au trecut prin situatii de criza ca si tine.sa fie trecerea copilutului tau in lumea ingerilor si modul cum ai facut tu fata problemei un model pentru alinarea multor suferinte.daca crezi ca ai ceva sa imi mai spui cu toate ca sunt convinsa ca esti agasata de toata lumea mail-ul meu e ****@yahoo.com nu astept neaparat un raspuns.am vrut doar sa ma mai descarc si eu .iti doresc numai bine si sa fii puternica in continuare...eu nu stiu daca as fi putut daca eram in locul tau

Cuvintele sunt de prisos in astfel de momente ,nu pot sa-ti transmit decat sincere condoleante .Eu am pierdut o sarcina cand eram in luna a 2-a durerea a fost mare ,sotul mi-a fost alaturi si eu i-am fost lui dupa o perioada ne-am luat inima in dinti si am incercat sa avem un copil nu am reusit insa ,am fost la multi medici imi spuneau ca nu am nimik dar imi dadeau tratament ,m-am hotarat sa nu mai intervin .Dupa mult timp am avut surpriza sa aflu ca sunt insarcinata ,a fost o bucurie imensa ,am intampinat probleme pe parcursul sarcinii mi s-a facut cerclaj si cu toate acestea am nascut prematur o fetita careia nu i s-a dat nici o sansa .Medicul nu imi spunea nimik ,defapt imi spunea ca sunt 72 de ore critice este greu sa va explic ce era in sufletul meu dupa cele 72 de ore medicul imi spunea o sa vedem cum evolueaza simteam ca inebunesc ,nu stiam ce are copilul ,nu ma lasau sa o vad ,ma trezeam noaptea si ma intrebam dc mai traieste si plangeam ca nu pot merge la ea .Dumnezeu a facut o minune dupa 35 de zile copilul meu era bine putea respira singur am reusit in sfarsit sa o ating si ea mi-a zambit.Este cea mai mare comoara a noastra.
Dumnezeu o sa te ajute sa treci peste aceasta durere!

BUNA,BIANCA,NUMELE MEU E LUMINITA.CUVINTELE NU ISI AU ROSTUL ACUM DAR MA ROG SA TRECI PESTE ACEASTA TRAUMA SI SA ITI FIE BINE,ATAT TIE CAT SI CELOR DRAGI.AM PLANS,CITIND CEEA CE TU AI SCRIS,SI NU IMI VINE SA CRED CA AI MAI AVUT CURAJUL SA RELATEZI CEEA CE TI S-A INTAMPLAT.TE ADMIR SI ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME

Sunt o proaspata mamica, de 5 luni si am nascut o printzesa.VReau sa va impartasesc din experienta pe care am avut-o la maternitatea unde am nascut; daca nu aveam cunostinte medicale eram tratata ca un aurolac... In urma unui examen si a emotiilor avute, am nascut prematur, o fetita sanatoasa si frumoasa, dar durerea mare e atunci cand copilul tau nu este langa tine in salon, asa cum celelate mamici au avut privilegiul.Noroc ca era un cabinet de psihologie, asa cum se practica in orice spital din Occident.Am rugat sa ma lase in salon cu o alta mamica cu un copil prematur, dar nimeni nu-ti asculta durerea.Cand mergeam s-o alaptezi, erau niste JIGODII de asistente, nu le poti numi astfel ptr. ca si-au batut joc de noi, eram la inceput si imi era frica s-o ating pe micuta mea, a venit o asistenta si a luat-o si a trantit-o, ba mai mult mi-a pretins si o cafea pentru ca-i da ea lapte cu biberonul si multe altele... si asta in 2007 e strigator la cer.Nimeni nu-i controleaza nu le cere explicatii, NIMENI este o dezordine in sistemul sanitar....
Imi pare nespus de rau situatia prin care treceti si tu si sotul tau, si eu cred ca ai facut foarte bine sa vorbesti mamicilor cu astfel de probleme, esti o luptatoare si asa trebuie sa fii.Roaga-l pe Sfantul Stelian - Ocrotiroul copiilor sa aiba grija de ingerasul tau.
Dumnezeu sa-ti de aputere si multa sanatate
Gabriela

Salut, ma numesc Raluca , am scris si eu un mesaj sambata dar nu a aparut, nu stiu de ce, nu cred ca era de neaparut. Eliza, eu am un baietel de 3 luni si jumatate si nu am facut vacc antitetanus, il recomanda medicul de familie, au ei nu stiu ce avantaj dar nu si ginecologul. Medicul meu nu mi-a interzis dar a zis ca trebuie sa-l fac doar daca cred ca voi naste in conditii neigienice, undeva in afara spitalului. Am o prietena care a nascut la spitalul din BV si a fost fff multumita. Poate voi reveni cu vechiul mesaj. Va doresc tuturor multa forta si sanatate!

Buna, Bianca si Dumnezeu sa-ti aline sufletul!
Mi-e foarte greu sa pornesc in scrierea acestor randuri. Poate pentru ca experienta mea e inca prea proaspata si cuvintele imi sunt zbuciumate parca de sentimente prea puternice si poate contracditorii uneori...Inca as vrea sa ma trezesc din acest cosmar,sa zambesc,sa-mi mangai burtica si sa-i cant puiului meu "Noi suntem piticii"-cantecelul la care reactiona imediat dandu-mi semne din burtica...
Numele meu este Angela,sunt din Timisoara, iar puiul meu Calin Gabriel s-a nascut in data de 11 ianuarie 2008. A stat cu noi doar cateva ore dupa care s-a dus la Doamne Doamne...Imi vine in continuare sa strig "DE CE?", dar apoi realizez ca nu are cine sa imi raspunda si apoi...si daca ar face-o cineva, mi-ar alina oare cu ceva sufletul? mi-ar aduce oare asta puiul inapoi? NU. NU. NU. Durerea ramane acolo, puiutul nostru ramane inger printre ingeri,noi ramanem aici asteptand sa treaca timpul...si atat.
Povestea noastra...Am pierdut prima sarcina in 2006, sarcina 8 saptamani oprita in evolutie. Am trecut destul de usor peste acel moment(zic acum) mai ales ca s-a intamplat cu 3 saptamani inainte de nunta noastra. Am inteles atunci ca poate nu a fost momentul...a urmat nunta, am devenit familia care de acum isi dorea nespus de mult un pui. Au trecut lunile si in iunie 2007 am aflat cu imensa bucurie ca sunt insarcinata. In perioada dintre sarcini am facut analize peste analize, teste genetice si absolut totul pentru ane asigura ca va fi bine. Toate au iesit bune. Medicul a hotarat totusi sa fac din saptamana 5 de sarcina tratament de sustinere a ei avand sarcina oprita in evolutie anterior. Am urmat tratamentul,m-am simtit bine pe parcursul sarcinii,nu am facut nimic din ceea ce ar putea afecta bebele...nu efort,nu medicamente,nu cafea, nu tigari(ma lasasem de fumat cam de 2 ani),nu vopsit...chiar am fost dincolo de limite cu precautia. La 20 de saptamani au aparut primele contractii. M-am internat in spital,medicamente, perfuzii...Apoi a fost bine.Am mers din nou la scoala(sunt invatatoare),dar am fost din nou foarte atenta cu efortul. Si chiar ne-am simtit bine. Bebele era vioi in burtica,vorbeam,cantam,ne jucam toti trei...EL,mamica si taticul lui. Analizele ieseau in continuare bune,la ecografii imi spunea medicul mereu ca se dezvolta foarte bine si chiar peste varsta gestationala. Avea greutate foarte buna si mai ales...era vioi! La 29 de saptamani au reaparut contractiile. Din nou spital,medicamentatie,perfuzii si clar de acum repaus la pat!Bebe in continuare vioi si se dezvolta bine.Am facut injectii pentru maturarea plamanilor deoarece ne asteptam la o nastere prematura din cauza contractiilor. Si asa a fost. Exact in ziua in care intram in saptamana 35 au pornit brusc durerile foarte mari. N-am avut un travaliu normal. Contractiile au pornit dintr-o data foarte puternice si foarte dese. Am ajuns la spital in maxim 20 de minute intelegand din prima clipa ca urma sa nasc.Nu eram foarte speriata pentru ca la ultima ecografie vazusem ca bebele era bine,avea aproximativ 2kg si 400g, erau 7 luni si jumatate-date care nu anuntau nimic rau. Da,o nastere prematura,dar...cati copii nu se nasc la 7 luni si nu e nici o problema...Asadar am ajuns la spital si eu si medicul.Contractiile erau extrem de dureroase,mi s-a rupt apa si in secunda aceea l-am rugat sa imi faca cezariana. Nu stiu de ce. Eu ma gandisem inainte la nasterea naturala cu toate argumentele citite...ce e natural e natural, mai bine pentru bebe,refacerea mai usoara a mamei, bla-bla-bla...!!! Nu a aceeptat cezariana spunand ca nu are acceptul sefului clinicii. Trebuia sa incerc sa nasc natural si daca nu...cezariana. Era ora 17. Vineri. Am ajuns in sala de travaliu cu dilatatie 12 la nici o ora de la pornirea contractiilor. Travaliu precipitat. Si...trebuia sa nasc. Durerile nu au fost diminuate nici dupa 2 doze de anestezie peridurala. In sala de travaliu dommul doctor avea inca o pacienta. Cred ca acesta a fost motivul pentru care nu a intrat cu mine in operatie din prima clipa. Femeia a nascut, eu continuam sa fiu urcata pe masa si data jos, impingeam degeaba, bebele nu cobora, eu nu mai aveam puteri si dupa 4 ore...PATRU ORE...am ajuns pe masa de operatie. A treia doza de anestezie si...la ora 21 puiutul nostru, Calin Gabriel a venit pe lume. A plans, a fost preluat de neonatolog, curatat...Toate aceste imagini le vad acum parca in reluare. Eram legata pe masa de operatie si ma uitam cumva peste cap ca sa-mi vad puiul. Am auzit ceva discutii depre niste secretii care nu pareau in regula. M-am speriat,dar apoi a fost curatat si l-au adus deasupra mea sa il vad. Era asa de frumos puiul meu!!! Avea o culoare foarte buna, 2kg 350g si m-au asigurat ca e bine. N-am apucat sa-l tin in brate caci l-au dus la incubator iar pe mine cu targa in salon. Sotul meu a fost cel care m-a mutat de pe masa de oparatie pe targa si apoi de pe targa pe patul din salon...ce imagini trebuie sa aiba!!!! Dar era asa de fericit...i se nascuse baiatul! Iar eu am fost cea mai fericita femeie de pe pamant prêt de cateva ore. Sotul meu si mama mea au stat cu mine pana la miezul noptii si bineinteles ca apucasem sa anuntam lumea despre minunea care a venit pe lume!!! Sotul a mers sa-i faca poze puiutului si i-au spus ca e bine si o sa-l aduca dimineata in salon. N-a mai fost asa...La jumatate de ora dupa miezul noptii o asistenta a venit sa-mi ceara numarul de telefon al sotului. L-au chemat inapoi la spital deoarece bebele nu era bine. Mie nu mi-au spus nimic desi am simtit ca ceva rau se intampla din moment de il cautau pe sotul meu. Din acea secunda durerea a fost groaznica...fiecare clipa a fost un veac,nimeni nu a venit sa-mi spuna ce se petrece,nu ma puteam misca operata fiind,ma rugam doar sa fie bine si atat. La ora 4 dimineata a venit sotul meu in salon sa-mi spuna ca ceva nu e in regula cu copilasul nostrum,dar ca medicii incearca s ail satbilizeze. De fapt el statuse pana atunci la terapie intensiva cu micutul nostrum vazandu-l cum se stinge. Cata DURERE a putut oare sa simta acest tata care in urma cu doar cateva ore era atat de fericit!!!!???? Mie nu mi-a spus decat dimineata la ora 9. Dar eu stiam...STIAM. O mama nu are nevoie de cuvinte ... am aflat asta in acea noapte cumplita cand puiul nostru s-a facut ingeras printre ingeri!
Din acel moment TOTUL s-a prabusit! Vise,sperante,bucurie,fericire,iubire,lumina,veselie,mandrie...toates-au transformat intr-un cosmar fara de sfarsit,in durere,in neputinta,in lacrimi,in revolta,in groaza,in intuneric!
Ce a urmat?

-am stat imobilizata la pat uitandu-ma la colega de salon cum isi strangea in brate fetita (era dreptul ei la fericire,dar plangea si ea alaturi de mine)
-sotul,mama,soacra mea au fost alaturi de mine,dar durerea lor nu facea decat sa amplifice durerea si disperarea mea
-am asteptat raspunsuri...am primit doar supozitii despre ce s-ar fi putut intampla...poate ca a avut suferinta fetala in timpul travaliului ( varianta cea mai vehiculata si care ar fi putut fi evitata daca mi se facea cezariana imediat!!!!!!!!!!!!!! ) , poate ca a avut o infectie, poate ca a avut vreo malformatie....poate...POATE.... Dar ce au uitat sa-mi spuna a fost ca puiul meu a avut un suflet si dreptul la viata. Dumnezeu i-a dat suflet...ce s-a intamplat apoi...cred eu ca a fost totusi o eroare umana. Nu am cum sa demonstrez asta si nici nu ma ajuata sa-mi aduc puiul inapoi. Sotul meu a fost impreuna cu medicul neonatolog sa-i faca puiului necropsia ( ce cuvant dur si urat pus alaturi de unul atat de sfant...PUI ). A aflat doar ca decesul a survenit din cauza unui stop cardio-respirator provocat de un infarct cerebral. N-a avut malformatii.
Si chinul a continuat...taticul lui a trebuit sa-I faca cerificat de nasere, certificate de deces, sa se ocupe de inmormantarea lui fara preot caci n-a fost botezat,nu?! In tot acest timp eu am incercat sa gasesc motivatie pentru a ma mai ridica din acel pat de spital...Am plecat acasa goala. Fara puiul meu. As fi dat orice macar in burtica sa mi-l puna cineva inapoi daca nu in brate. Zilele ce au urmat nu le pot descrie. Nici nu are sens. Tot ce a fost frumos-daca pot spune asa- in acest cosmar a fost sustinerea totala pe care am avut-o din partea sotului meu iubit. Nu-mi va ajunge aceasta viata ca sa-i multumesc pentru ce a facut si ce face in continuare pentru mine!!!! Cumva timpul trece. Nu prea stiu cum. Au trecut trei saptamani si o zi. Puiutul nostru ar fi avut acum trei saptamani si o zi. Acum insa nu are o varsta. E vesnic. Acolo langa Doamne Doamne unde ne vom duce si noi intr-o zi sa ne reintalnim.
Si viata ar trebui sa mearga mai departe...probabil ca asa e. Dar nu ne-a invatat inca nimeni cum sa traim fara puiul nostru drag. Trebuie sa invatam intai acest lucru si apoi poate ca vom reusi sa traim mai departe. Calin Gabriel este ingerasul nostru. Si in loc sa avem noi grija de EL- asta am fi stiut sa facem- acum va avea EL grija de noi. Il iubim nespus. Daca ar fi ramas cu noi i-am fi aratat asta asa cum ne pricepeam- vorbindu-i, cantandu-i, sarutandu-l, leganandu-l, tinandu-l in brate... Acum...cum sa stim sa-i aratam toata iubirea ce i-o purtam?! Il purtam in suflet si in rugaciunile noastre. Este cu noi pretutindeni.
Am fost la cimitir. Dar EL nu e acolo...Am aprins lumanari, i-am dus flori, caci asa stim noi oamenii. Dar puiutul nostru nu e acolo. EL sigur se afla intr-un loc mult mai frumos. Acolo la Doamne Doamne.

Cel mai frumos lucru spus in aceasta poveste trista a venit din partea unui copilas de 4 ani. Copilasul unei prietene. Mamica lui a incercat sa-i explice ce s-a intamplat cu bebele pe care el astepta sa-l vada dupa ce iese din burtica. Si i-a spus ca medicii nu au stiut sa-l ajute pe bebe sa ramana aici si ca acesta s-a facut atunci ingeras si s-a dus la Doamne Doamne. Copilasul a spus : "Stii mama, eu cred ca Doamne Doamne o sa-l repare si o sa-l trimita inapoi la Angela in burtica." Si acesta este motorul care ma pune in miscare in fiecare dimineata. De acum am sa astept ca Doamne Doamne sa-l repare si sa-l trimita cand crede EL de cuviinta inapoi la mine in burtica. Sigur acest copilas a gandit mai simplu si mai curat decat putem sa o facem noi. Si sigur Dumnezeu va avea grija de noi. Si sigur toti copiii ingeri primesc de la Dumnezeu infinit mai multa dragoste decat le puteam oferi noi ca parinti desi ce greu ne este fara ingerasii nostri !!
Tuturor mamicilor si taticilor care trec prin astfel de clipe le doresc multa putere si sa caute cumva,undeva,candva, un motor care sa le puna viata in miscare mai departe.
Bianca, tare as vrea sa ma implic in campania pornita de tine. Nu stiu cum. Nu stiu daca durerea mea poate fi cuiva de folos. Dar as vrea sa aflu daca pot ajuta cu ceva. Adresa mea este : ****@yahoo.com . Ma gandesc ca un lucru bun ar fi ca noi, mamicile fara copii, sa putem lua legatura una cu cealalta si poate sa ne sprijinim astfel.
CALIN GABRIEL, TE IUBIM! Mama si tata.