Buna mamicilor de ingerasi, Am citit cu inmarmurire aceasta pagina si sper sa nu trebuiasca sa trec prin asa ceva NICIODATA! Nu am copii, insa imi doresc din tot sufletul...vreau sa va ajut, atat cat pot si atat cat imi permite timpul. Sunt traducator, limbile engleza - franceza....e-mail : ****@yahoo.com Dumnezeu sa va ajute!
7 May, 2008 - 07:00 — Anonim
buna bianca....nici nu stiu cum sa incep....dar cel mai bine ar fi sa zic ca dupa ce am citit aceste randuri am gasit putere sa merg mai departe si sa sper ca dumnezeu imi va darui din nou un bebe!cnd o mamica sufera o pierdere a unui copil nenascut este exact ca atunci cnd acel copil a respirat aerul nostru si a vazut lumina zilei!acum 1 saptamana am pierdut sarcina la 12 saptamani si toti cei din jur care mi-au fost alaturi mi-au zis fraze de genul celor care"nu ajuta...stiu cum este...desi ei nu au trecut prin asa cva,sau mai bine ca nu s-a intamplat mai tarziu"dar mai bine pt mine era sa nu se intample deloc,pt ca oricat de mic a fost copilul meu,eu l-am purtat in burta 3 luni si imi doream sa il protejez de toate pericolele din lume!acum astept sa imi fac analizele la institutul cantacuzino(sist torch),sa vad ce anume a provocat moartea copilului meu!iti multumesc pt ca ai avut curajul sa ne impartasesti povestea ta si ca mi-ai dat puterea sa fiu puternica si sa incerc sa trec peste acest necaz,desi cei din jur mi-au zis gata cu plansul,gata cu supararea!dar oare ei stiu ce este in sufletul meu?crd ca nu
7 May, 2008 - 07:00 — Corina
nici nu stiu de ce am intrat aici si mi-am dat seama de-abia acum - avem si noi un ingeras...fetita mea cea mare astazi era foarte revoltata pentru ca nu intelegea cand ii explicam ca toata lumea moare, ca nu-i place nimanui sa vorbeasca despre asta si ca trebuie sa ne bucuram de momentele pe care le petrecem impreuna. s-a potolit cand i-am explicat si a adaugat ca va lua o scara sa-i spuna lui d-zeu sa nu mai faca asa ceva....sa nu mai omoare oameni, copii... uitam in viata noastra tumultoasa ce pret au secundele si timpul petrecut alaturi de cei dragi si cum totul se poate spulbera intr-o clipa. m-as duce sa strang doua fetite in brate pe care pana mai ieri eram suparata ca-mi apasa tastatura si nu reusesc sa-mi scriu eu stiu ce document... am intrat acum ceva timp pe acest site si am plans;simt periodic nevoia sa citesc pe cele cateva site-uri povestile triste despre ingerasi- s-o spun si pe a ingerasului nostru. undeva intre cei doi copii a mai fost unul care nu a vrut sa se nasca. suferinta aceasta nu se poate descrie, reproduce, intelege cu atat mai putin. cand plang si sunt trista stiu ca in sufletul meu plang dupa el. am renuntat sa mai caut raspunsuri si sa ma intreb de ce...ma doare ca nu am nimic care sa-mi aminteasca - doar imaginea unui monitor, cu o inima lipsita de viata...anestezia, sala de operatii, cum imi tremurau picioarele...cum m-am trezit si am fugit, efectiv. senzatia ca l-au smuls din mine, ca nu l-am putut apara... lucrez cu copilasi care au diverse probleme - fiecare zi e o lupta pentru parintii lor. as vrea sa pot schimba macar un strop din ce se poate schimba. Bianca, daca pot ajuta ma gasiti aici ****@yahoo.com
9 May, 2008 - 07:00 — Anonim
multa sanatate bianca si tot binele din lume
11 May, 2008 - 07:00 — MO
nu am puterea sa citesc toate mesajele. este multa suferinta in ele. asa a fost sa fie ca eu sa fiu parte a suferintei si am plans mult atunci cand mi-ai trimis mesajul prin sms cum ca totul s-a terminat. nu asteptam multumiri pentru asta. in felul meu o sa fiu aproape de voi si de tot ce faceti. cu drag, MO
11 May, 2008 - 07:00 — Andrea
Buna ,draga Bianca si toti parinti de ingeri. Sunt Andrea **** din Sighetu-M.,mama Larisei ,ingerasul nostru.Am urmarit mesajele si toate m-au impresionat mult.Vreau sa spun ca-i multumesc domnului dr.Lucian,ca ne-a aratat ca mai exista oameni cu suflet,si ca poate de am fi avut si noi norocul sa intalnim un astfel de dr, Larisa ar fi trait si in ziua de azi.De ce lucrurile rele se intampla doar cu oamenii buni?Si eu sunt asistenta,si tot timpul am incercat sa ajut pe toti cei care au avut nevoie de ajutorul meu neconditionat, si fara bani ,chiar daca trebuia sa ajut in timpul meu liber, si cand noi am avut nevoie de ajutor am fost tratati ca niste gunoaie.Si nici macar nu se poate spune ca nu le-am dat,pentru ca le-am dat si inca mult,iar acum trebuie sa traiesc cu gandul ca am platit criminalul copilului meu,pentru ca operatia Larisei a reusit dar a fost infectata, a facut peritonita si daca s-ar fi straduit catusi de putin dr. o putea salva, dar n-a facut nimic,nu i-a schimbat antibioticul chiar daca vedea ca nu-si face efectul, nu a reintervenit, efectiv a lasat-o sa moara.Si venind vorba despre cadre medii, colege pentru mine,cand Larisa a facut stopul cardio-respirator si am strigat sa vina repede cineva , mi s-a spus sa ma duc in salon ,sa nu mai strig si sa ma obisnuiesc cu idea ca fetita si asa moare.Cat de frumos din partea unei colege!!!Ce sa spun cuvinte de incurajare.Nu stiu asemenea oameni de ce isi aleg aceasta meserie care ar trebui sa fie cea mai nobila meserie dintre toate-drage colege asistente si medici ,avem privilegiul de a salva vieti ,schimbati-va atitudinile, nu mai faceti din meseria asta un targ, un talcioc, lucrati cu sufletul nu cu buzunarele, sau lasati-va de meserie. Draga Bianca, daca pot sa-ti fiu de ajutor tie sau altor parinti de ingeri contacteaza-ma pe adresa ****@yahoo.com ,sau la nr. de tel.****.
11 May, 2008 - 07:00 — Liliana
Vreau sa te felicit, Bianca, pentru aparitia ta in cadrul GALEI UNICEF de ieri 10 mai 2008 la invitatia Andreei Marin, pentru modul in care ai reusit intr-un timp atat de scurt sa prezinti inca o data scopul campaniei tale, cele mai importante obiective ale acesteia, precum si inerenta aparitie a site-ului organizatiei E.M.M.A. . De asemenea anuntarea difuzarii la Stirile TVR1, incepand cu 24 mai 2008, a celor 7 povesti triste ale mamicilor de ingeri in cadrul documentarului realizat de Malvina Cervenschi este extreme de bine venita , deoarece ai reusit sa atragi atentia din nou asupra unor cazuri concrete . Doar prin mediatizarea acestora opinia publica va constientiza cat de importante sunt actiunile initiate de campania “Mame de ingeri” pe care Organizatia E.M.M.A. infiintata de tine le-a demarat . In numele tuturor mamelor vreau sa-i multumesc Andreei Marin pentru aceasta invitatie pe care ai primit-o din partea ei la Gala UNICEF, un eveniment despre si pentru copii, care aduce in centrul atentiei tuturor drepturile copilului si toate aspectele conexe ale maternitatii : apropierea mamei, protectia mamei si copilului, calitatea ingrijirii medicale ce se acorda in maternitati, nevoia unei instruiri suplimentare si specializate ale cadrelor medicale care profeseaza in domeniul neonatologiei, sensibilizarea lumii intregi asupra suferintelor unor mame si ale unor copii defavorizati de destin. Astfel de colaborari de suflet dintre persoanele care se bucura de mare notorietate, precum esti tu, Bianca, si Andreea Marin – in acest caz - in sprijinul unor cauze nobile, cu dorinta de a produce niste schimbari in constiinta oamenilor, in legislatie, in practica medicala, in abordarea unor situatii critice specifice maternitatii , este nu numai binevenita si laudabila ci este necesara si imperativ solicitata de cei care se confrunta cu suferinte trupesti si sufletesti . Aceasta unire a eforturilor , aceasta apropiere intre voi, personalitati cu credibilitate, care va bucurati de mare afectiune din partea publicului , poate sa aprinda in subconstientul oamenilor interesul si dorinta de implicare directa in actiunile pe care voi le initiati . Bianca, eu m-am alaturat tie in urma unui sentiment de mare compasiune pentru durerea prin care ai trecut in deplina armonie cu admiratia pentru tine, cea pe care o cunosteam doar din aparitiile publice in mass-media . Imaginea ta de femeie frumoasa, cu suflet sensibil, sincer, mereu vesela si optimista, increzatoare in viitor, a contrastat puternic cu povestea trista pe care destinul ti-a impus sa o traiesti . De aceea afectiunea pe care admiratorii tai o aveau fata de tine s-a amplificat, iar faptul ca acum ai reusit sa canalizezi aceasta durere spre o actiune pozitiva, menita sa aduca alinare si altor femei care trec prin aceeasi drama , te transforma intr-o purtatoare de cuvant a acestora si iti garanteaza reprezentativitatea in demersul tau . Toate celelalte personalitati publice care ti se alatura merita intreaga noastra recunostinta si speram ca voi toti, impreuna, sa reusiti sa impliniti acele obiective ale Organizatiei E.M.M.A. – Eternul Miracol, Materna Alinare , in interesul mamelor si al copiilor acestora. Liliana Bucuresti
11 May, 2008 - 07:00 — Gabriela
scumpa mea bianca..chiar daca ne despart cativa ani..eu am 26...as vrea sa ma alatur cu toata dragostea mea si cu toate sentimentele mele cele mai frumoase fiintei tale..as vrea sa te imbratisez..as vrea sa te cunosc..as vrea sa ti spun..ca aici intr un colt de lume (sunt in grecia acum)..cineva a citit de 4 ori intreaga poveste a ta...si am plans..am plans mult bianca..si nu am trecut prin asa ceva niciodata...am vazut pozele in care superba ta fata..de care am fost indragostita cand ai fost miss romania..era chinuita de durere...doamne daca aas [utea sa fac ceva sa nu suferi....nush de ce am sentimentul asta atat de puternic fata de tine...dar te iubesc din tot sufletul si ma rog la BUNUL DUMNEZEU...sa aiba grija de tine cum stie el mai bine..si daca ai vreodata nevoie de o secunda de liniste iti ofer casa mea cu toata dragostea...stiu ca poate suna aiurea tot ce am scris...dar vreau sa stii ca sunt sincer alaturi de tine..si at cand jobul imi va permite voi ajuta E.M.M.A cum voi putea...atat pt moment...nush....nu mi gasesc cuvintele...nici nu stiu daca ele exista..eu am nevoie de o prietena..o prietena pe care n am avut o niciodata...cu mult respect si dragoste..gabriela
12 May, 2008 - 07:00 — Florentina
BUNA ZIUA ! Nnumele meu este Florentina N si sunt asistenta medicala si doresc sa ma ofer voluntar in aceasta campanie ,mentionez ca am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare . Am ramas insarcinata am facut toate analizele necesare nu erau probleme apoi am facut triplu test la 2 clinici la una a iesit bine la cealalta a iesit rau am decis impreuna cu medicul sa fac amiocenteza unde rezultatul a fost Sindromul Dawn nu puteam sa cred asa ceva nu am nici macar peste 30 ani nu am pe nimeni in familie a fost un soc puternic mi-au facut microcezariana . adesa de mail ****@yahoo.com
12 May, 2008 - 07:00 — Liliana
Cine doreste sa vada inregistrarea interviului cu Bianca din cadrul Galei UNICEF, difuzata la TVR1, poate accesa pagina http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=3622# . In josul acesteia veti gasi doua link-uri catre cele doua parti ale Galei. Interviul cu Bianca se regaseste in cea de-a doua parte "10.05.2008- dupa ora 22.10" .Mai exact, din minutul ora 23:41 incepe o scurta introducere in subiect, dupa care Andreea Marin o invita pe Bianca sa prezinte mai multe detalii (trebuie sa dati clik pe semnul rotund din stanga care contine lifera “f”) Liliana Bucuresti
13 May, 2008 - 07:00 — Adriana
Draga mea Bianca,in primul rand vreau sa-ti multumesc ,pentru ce ai realizat pana acum pentru noi ,mamicile de ingerasi,pt ca ne-ai dat posibilitatea sa ne plangem puii,plecati prea devreme de langa noi,fara ca nimeni sa ne judece sau sa ne condamne.Am gasit in E.M.M.A.,o familie,care a inteles suferinta noastra si ne-a ajutat,pe fiecare in parte, sa putem duce mai usor aceasta durere,care ne macina sufletele in fiecare zii.Am indraznit si sper sa nu te superi,sa aprind o stea pe cerul ingerasilor,pentru micuta Emma-Nicole.Daca vrei,poti sa o vezi pe:parinti.com,apoi ingerasi,apoi :priveste cerul. Te imbratiseaza cu drag Adriana din Tulcea.Ma poti suna la :074****
13 May, 2008 - 07:00 — Anonim
am o boala ginecologica numita candida as dori sa raman insarcinata de un an nu am ramas deloc ce sa fac?sunt disperata va rog nu ma ocoliti
13 May, 2008 - 07:00 — Liliana
Vreau sa semnalez aparitia site-ului www.organizatiaemma.ro ! Sa fie intr-un ceas bun! Este la incepul, este inca in faza de constructie, insa forumul este activ si puteti deja sa intrati in dialog cu mamicile de ingeri si nu numai . Sunt deschise subiecte diverse, aveti posibilitatea sa va confirmati din nou calitatea de voluntari, puteti citi diverse informatii referitoare la activitatea Organizatiei EMMA, un scurt istoric, obiectivele si realizarile acesteia. Iata, in acest moment se confirma realizarea unuia din obiectivele enumerate mai sus : "creearea unui site al organizatiei care sa ofere sprijin celor interesati de acest subiect prin : deschiderea unui forum de discutii, publicarea de material informativ si prin comunicarea actiunilor intreprinse , a celor viitoare, programe desfasurate prin voluntari sau prin colaborarea cu alte institutii, fundatii, organizatii etc" Bianca, ar fi bine sa pui o bifa acestui obiectiv ca fiind "Realizat" ! Contabilizarea realizarilor sporeste increderea si energia pozitiva , entuziasmul si implicarea cu mai mult aplomb . Mult success mai departe, Bianca ! Liliana Bucuresti
14 May, 2008 - 07:00 — Alina
BINE V-AM GASIT DRAGI MAMICI DE INGERASI Ma numesc Alina, si sunt din Timisoara.Si eu am trecut prin aceleasi suferinte nemarginite de trei ori,in momentul de fata am 3 operatii cezariene si doar un copilas pe nume Casian, de care ne putem bucura intr-adevar dupa atata suferinta. Intr-adevar indolenta medicilor este fara margini,nu au empatie pentru nimeni si nimic si nici o remuscare daca ti se intampla o nenorocire,care de cele mai multe ori este din cauza lor. Prima mea sarcina a inceput cu cateva sangerari la intervale de timp dar a spus medicul ca nu e asa o problema mare si cu medicatie mergem mai departe.De la 4 luni si jumatate am inceput sa fac tensiune care in loc sa scada cu medicamente era tot mai mare,si asa m-au dus nenorocitii pana la 7 luni cand au fost obligati sa-mi faca cezariana pt.ca am inceput sa vomit si sa vad ca prin ceata la o distanta de 5m.Am facut operatia dar mi-au spus ca plamanii copilului nu sunt maturizati bine si ca nu o sa supravietuiasca(greutatea la nastere fiind de 1350g).Cum puteau fi asa inbecili sa ma tina atata timp cu asa tensiune mare stiind ca acel copil nu se hraneste bine,nu creste bine atata timp cat este tensiune acel fat este in suferinta.Am ramas incremenita cand a venit seful sectiei de neonatologie si mi-a spus ca trebuie sa-l deconecteze da la aparate ca nu mai are nici o sansa.Fiind operata nu am putut sa merg sa-l vad si nici acasa nu mi l-au dat fiind considerat avorton pt.ca mai avea o saptamana pana sa implineasa 7 luni.Nu pot sa-mi explic nici acum, cum a fost avorton daca ne-au pus sa-i facem certificat de nastere si deces?Crunt,am plecat acasa cu mainile goale,sufletu impietrit de durere ,fara ca cineva din spital sa vorbeasca cu mine despre tot ce sa intamplat.Si astazi ma gandesc tot timpul cum a aratat Razvan al meu(asa ii pusesem numele),daca as fi putut macar o data sa-l ating. Dupa un an si... am ramas din nou insarcinata,din nou cateva sangerari.I-am cerut medicului, ca daca ceva nu e in regula as vrea sa renunt acum,de teama sa nu se repete din nou cea ce am trait."Nu e nimic mergem mai departe"mi-a spus un mare profesor.Si am mers,pana la 5 luni cand am inceput sa am dureri intr-o duminica seara.Nu am plecat la spital atunci crezand ca ma vor lasa si i-mi era rusine sa il deranjez,dar pana dimineata am asteptat mult prea mult.Am ajuns la spital aproape ca nu mai puteam merge de durere,m-a consultat un alt medic,pt."domn" profesor nu era ,si i-a spus asistentei sa ma duca la sala ca voi naste.Nu mi-a venit sa cred cea ce i-mi auzeau urechile,si ma si certa ca de ce nu am venit de cu seara de cand am inceput sa am dureri,ii pare rau dar nu are ce sa mai i-mi faca.L-am implorat ca trebuie sa-mi faca ceva nu se poate sa nasc.In urmatoare ora am nascut o fetita care era deja moarta de vreo doua zile in mine.Am vazut-o,era intr-o tavita renala,era axact cat acea tavita.Dupa ce am nascut ma intrebat dr.daca eu mi-am facut analiza de toxoplasmoza,NU pentru ca nimeni pana atunci nu-mi spusese de acea analiza(fiind in 1999 nu erau asa multe cazuri,probabil,de toxoplasma).Am plans zile in sir ,eram disperata nu intelegeam cum se poate sa nu ma fi pus nimeni sa fac acea analiza cand acele sangerari anuntau ca ceva nu este in regula.Lacrimi,lacrimi si durere.Am facut apoi analiza de toxoplasma si intr-adevar asta era,am urmat un banal tratament de o luna cu Rowamicina si acid folic,tratament pe care daca l-as fi facut la timp nu ajungem sa pierd doi copii pt.ca ei nu m-au pus sa fac acea analiza. Am incercat sa raman din nou insarcinata dupa cateva luni,dar la cat de disperata eram da a vea din nou un copil nu am ramas insarcinata mai mult de un an.Avenit si momentul mult asteptat si nu-mi venea sa cred.Am stat in pat toate cele 9 luni de frica sa nu patesc ceva.A fost totul bine dar din nou am facut tensiune dar de data asta aveam 8 luni.Am stat asa fara sa simt tensiunea pana intr-o zi cand am sangerat putin .Am fugit de data asta repede la spital,mi sa facut eco si doctorita care era de garda a vazut ca fetita era in suferinta dar a spus "lasa ca dimineata intra in garda dr.. si o face el".Dimineata intr-adevar am fost operata si am nascut o fetita perfect sanatoasa dar cu o greutate de doar 2000g.Mi-au spus ca analizele sunt bune si are timp sa creasca.Eram bucuroasa dar nu pt.mult timp deoarece dupa doua zile starea fetitei nu mai era asa de buna ,ii scoteau sange proaspat din stomac(asta mi-au spus doar dupa o saptamana,pana atunci mi-au spus ca pune in greutate ca are deja 2350g).Nu mai stiau ce sa-i faca si m-am trezit intr-o dimineata ca trebuie sa ne transferam la Sp.de copii.Acolo dupa inca o saptamana abia au descoperi ce are de fapt.SOCANT fusese infectata cu clebsiela in timpul nasterii(o infectie intraspitaliceasca).A avut urcusuri si coborasuri timp de 6 saptamani,transfuzii de sange,a facu otit ,a racit dar cu toate astea d-na doctor ne-a spus ca avem sperante sa plecam acasa.In zadar,toate s-au naruit,fetita mea Casiana s-a stins sub ochii nostrii sotul meu tinandu-i lumanarea.A facut stop cardio-respirator,blocaj renal,septicemie,acel microb nu a putut fi stapanit. Am crezut ca murim,am vrut sa ma sinucid si eu si sotul meu,nu puteam crede ca din nou ni s-a intamplat o nenorocire,o imploram pe doctorita ca trebuie sa o salveze pt.ca am 2 cezariene si nu mai pot avea copii(si orica-ti as fi putut avea eu pe ea o voiam,i-am dat sa manance timp de 6 saptamani,am tinut-o in bratele mele,am schimbat-o,AM IUBIT-O,aveam totu pregatit acasa pt. ea patut,haine,vanita de baie tot,tot)Am reusit sa o botezam in spital si sa o inmormantam crestineste.Urlam prin casa de bateau vecinii la usa sa ma linisteasa.Mergeam zilnic la cimitir si nu voiam sa mai plec,voiam sa raman acolo sa dorm cu ea, sau voiam sa sap, sa o scot din pamant si sa o duc acasa.Tragedia tragediilor,nu mai puteam accepta nimic,nu mai voiam sa ascult nici o mangaiere de la nimeni care i-mi spunea lasa ca...stiti voi aceleasi fraze,mai bine sa taca.In tot acest timp cat am stat cu ea in spital nimeni nu mi-a spus cand am plecat din maternitate sa am grija cum stau cu picioarele ca sunt proaspat operata si se pot forma hematoame de la operatie.In prima zi am stat toata noaptea pe un scaun in fata incubatorului cu picioarele sub scaun,dimineata m-am trezit cu piciorul dr unflat si pana a doua zi nu am mai putut calca pe el.Am fugit la medicul de fam.sa vad ce am,ma pus sa intind piciorul si a spus"mai tu ai facut tromboflebita "si ma trimis imediat la cardiolog,acea doctorita dupa ce ma vazut in aceeasi zi a vrut sa ma interneze ca facusem tromboflebita profunda la pulpa dr.Am refuzat sa ma internez pt. ca trebuia sa-mi alaptez copilul din trei in trei ore si nu puteam sta in spital.Mi-a dat acele injectii anticoagulante care se fac in burta si mi le-am facut singura.Asadar ma alesesem si cu aceea tromboflebita tot din cauza lor. Dupa inmormantarea fetei la trei zile am facut embolie pulmonara,nu stie nimeni cum am scapat,s-au mirat toti doctorii(cred ca Casiana ma pazit,si Dumnezeu binenteles ,pentru ca mai aveam de realizat ceva pe acest pamant). Scapand din acea embolie am fost sigura ca eu voi avea un copil si va fi perfect sanatos.Casiana a murit in septembrie 2002. Mutandu-ma la alta maternitate ,in 2005 am reusit sa aduc pe lume un baietel perfect sanatos,cu o greutate de 2900g.Multumesc lui Dumnezeu si doamnei doctor care ma urmarit, cred ca mai mult ca pe propriul ei copil.Am venit cu el acasa dar ne era frica sa ne bucuram,(nu am dat de baut la nimeni cum facuse sotul meu cand sa nascut Casiana)ne era frica parca in fiecare zi asteptam sa se intample ceva nefericit asa cum eram obisnuiti. Asadar, dragi mamici de ingerasi aveti incredere ca odata ve-ti reusi daca va doriti cu adevarat.Nu m-am lasat invinsa de nimic,adevarul e ca nu stiu nici eu,CUM am reusit sa trecem peste toate.Acum suntem fericiti,dar o parte din sufletul nostru este la cei 3 copilasi care s-au dus de langa noi,mult prea multi.Va multumesc ca m-ati ascultat si va doresc toate cele bune si multa multa fericire. Bianca te felicit pentru cea ce vrei sa schimbi in maternitatile din Romania si sunt profund alaturi de tine la tot cea ce ti sa intamplat.Plangi,vorbeste,povesteste caci asa te vei vindeca. Va pup pe toate Alina.adresa de email ****@yahoo.com
15 May, 2008 - 07:00 — Anonim
Condoleante. Te admir pentru curajul tau, al vostru.
15 May, 2008 - 07:00 — Gabriela
buna ziua..numele meu este gabriela ichim am 26 ani si sunt casatorita.as vrea sa stiu cu ce pot ajuta organizatia emma.vreau sa ma implic cu ce se poate.am terminat ase-relatii economice internationale.am facut doi ani de pishologie,,etc...nu ezitati sa ma contactati..momentan prin email..voi sosi in tara in luna iunie.baby_bulina@yahoo.com.va astept cu bratele si inima deschisa. tuturor mamicilor de ingeri le doresc putere cat mai multa...si cum zicea si mai jos cineva..plangeti si povestiti.aveti id ul meu...poate vb mai multe pe mail. cu dragoste nemarginita,gabriela ichim
15 May, 2008 - 07:00 — Iulia
Bianca... nici nu stiu cum sa ma adresez... Nu ne cunoastem si eu am doar 24 de ani... nu am trecut printr-o astfel de experienta, nici macar de departe si nici nu imi doresc. As putea spune doar ca am trecut acum impreuna cu tine. Am plans, si inca mai plang. Imi doresc enorm sa fiu mamica si imi doresc sa am si o fetita... Adevarul e ca nu stiu cum te-as putea incuraja pantru ca sunt constienta ca nimic nu iti poate alina durerea, nimic nu te va mai face sa fii ferictita cum ai fi putut fi cu ea... nimeni nu poate inlocui pe nimeni, indiferent ca e un copil, batran, sau chiar un animalut. E unic! In ceea ce priveste problema cu biserica si eu am un mare semn de intrebare. Parca nu avem voie sa judecam... de ce judeca si aleg preotii pe cei carora sa le faca slujba si pe cei carora sa nu le faca? Cum sa nu faci slujba unui ingeras? Unei fetite dulci care nu a avut sansa sa respire acelasi aer pe care il respira mama ei si sa nu o mangaie si ea pe mama ei asa cum a mangaiat-o ea, asa cum a strans-o inbrate si cum si-a dorit-o atat de mult? Am citit si celelalte povesti si comentarii! Nu pot decat sa va fiu alaturi cu sufletul. Am vazut toti copilasii deveniti ingerasi, i-am vazut in momentul cand am citit aceste randuri. Sper sa le fie bine. Eu cred in Dumnezeu si stiu ca el are grija de ei, de sufletele mamicilor si a celor care au suferit si carora nimic nu le poate alina durerea! Va rog sa ma iertati daca "m-am bagat si eu in seama"! Chiar daca nu am trecut prin aceste clipe ingrozitoare nu pot sa raman indiferenta! Indiferenta e mai rea ca ura si uitarea e si mai rea, de aceea nu-i uitati pe ingerasi! Iubiti-i! Ei traiesc prin voi cele care le-ati dat viata... ca ei au trait in burticile voastre! Te felicit Bianca pentru aceasta initiativa! Eu vad in tine o femeie adevarata, frumusetea sufletului, si nu doar a chipului (asa cum face majoritatea oamenilor). La fel ca si celorlalte mamici care au trecut prin aceleasi momente grele sau trec prin alte momente grele si lupta pentru sanatatea copilasilor nascuti bolnavi, iti acord titlul de MAMA EROINA! Capul sus si sa o sarbatoresti mereu pe Emma ca ea e langa tine! Te pup!
16 May, 2008 - 07:00 — Jeni
i-mi pareatat de rau pentru fiecare copilas si pentru fiecare mamica care sufera,nu doresc nimanui asa un necaz,am 2 copii un baiat si o fata dar nu stiu ce m-as face fara unu din ei....jeni.
17 May, 2008 - 07:00 — Roxana
Numele meu este Roxana ****, sunt de profesie asistent social (din 1994) si sunt mama unui baietel superb in virsta de 5 ani (Andrei Cezar). Consider ca initiativa ta este deosebita si raspunde unei nevoi reale care nu a facut obiect de interes pentru nici o initiativa guvernamentala sau neguvernamentala. In prezent sunt la un program de doctorat in USA, dar voi veni in Romania pe 26 Mai, si doresc sa imi exprim disponibilitatea sa te ajut in eforturile tale. Adresa mea de email este ****@****.edu, iar numarul de telefon la care ma poti gasi dupa data de 26 mai este 02****. Astept vesti de la tine. Numai bine, Roxana
17 May, 2008 - 07:00 — Anca
Buna!ma numesc Anca vroiam sa-ti spun ca ma bucur mult pt cea ce ai facut te felicit!!!!!!si eu am trecut printr-un calvar la 16 ani am nascut un bairtel la 6 luni traia l-am auzit plangand mi l-au luat nici macar nu mi l-au aratat pe urma m-au dus in salon si tri zile m-au mintit ca copilul traieste eu aveam late ma dureau sanii si spuneau ca copilul maninca de la altcineva !cand am coborat la noi nascuti sa-mi vad copilul nu au vrut sa ma lase sa-l vad pe ura o alta asistenta m-a intrebat ... ce aveti? eu am zis un baietel e prematur il cheama ciprian! la care asistenta mi-a zis ... razand auzi draga da tu nu stii ca asta o murit!!! medicii sunt niste ecscroci nu au suflet eu cred ca legile ar cam trebui scibate in ceea cei priveste!scapa prea usor ori de cate ori sunt gasiti vinivati! si despre cum sau purtat cu mine cand am ajuns la spital ...teribil ma trageau de par ca eu nu puteam merge pe picioare doar in 4 picioare si im spunea asistenta taci si hai odata ca atunci ti-a placut... am ramas taumatizata mi-e frica sa mai fac copii azi am 23 de ani viata mea sa schimbat mult si nici cu nposibilitatile mele care sunt bune fata de atunci mi-e frica! mi-au distrus aceasta dorinta de a deveni mama! si faptul ca mi-au ars copilul ca pe o carpa si nu am unde sa-l plang e o mare durere! si in plus deb asta nici nu mi sa spus de ce a murit nu am primit nimic e groaznic !! asa se intampla cand nu ai bani in spital te trateaza ca pe un gunoi si faptul ca mai esti si tanara parca tunu ai dreptul sa fii mama !am suferit mult si mai sufar si voi suferi toata viata cu ziceai si tu m-am saturat de atata indiferenta si replici de genu ...asa a vrut Dumnezeu sau o sa faci altu azi nu ma mai ganesc sa fac altu din cauza lor ca nu se pot numi doctori mai degraba le-ar sta bine in jungla nu intre oameni!!!!!!!!
18 May, 2008 - 07:00 — Antoanella
pt alina din timisoara(14 mai) te felicit. AI avut mare curaj, si intr-adevar asa e, daca iti doresti ceva cu adevarat, Dumnezeu te ajuta. Bravo. Ma bucur ca nu ti-ai pierdut speranta si telul in viata. Si eu am pierdut o sarcina(14 aprilie :)) atunci am scris si eu. La fel ca si tine, am trecut peste, dar nu mi-am pierdut speranta.Va doresc tuturor mamelor de ingerasi sa puteti sa va regasiti puterea de a merge mai departe. felicitari celor care reusesc(stiu ca e foarte greu) dar Dumnezeu e sus si ne da putere. V a pup. antoanella din Oradea
18 May, 2008 - 07:00 — Anonim
Bi, nici nu stii cat de greu imi vine... am inceput mesajul asta de nenumarate ori. Vreau sa stii ca am fost si sunt alturi de tine cu tot sufletul meu. Promisesem ca voi fi prezenta la intalnirea de pe 9 martie, insa, ca o coincidenta strainie a trebuit sa aflu exact in acea zi, si eu, gustul disperarii. In acea dimineata am fost sa-mi ridic analizele pe care le facusem cu o saptamana inainte... a fost un soc teribil, pe care l-am resimtit multe saptamani. Nu am putut vorbi cu nimeni, nu am putut spune nimic, nimanui... nici macar mamei. Si de atunci fac teste... intr-una. Crede-ma ca abia acum am inteles pe deplin cat de mult imi lipseste un prieten adevarat... abia acum simt ce rau doare si cat de mult conteaza o strangere de mana... Nu ma semnez pentru ca am multe cunostinte care iti viziteaza site-ul si nu vreau sa-mi citeasca numele... TU STII cine sunt... CU MULT DRAG
19 May, 2008 - 07:00 — Maria
buna bianca, sunt medic rezident si in urma cu aproximativ un an am trecut printr-o experienta asemanatoare(la 24 de saptamani),si din nefericire dupa un an drama s-a repetat.Povestea mea probabil are puncte comune cu ale tuturor mamelor de pe site dar fiind a mea probabil este cea mai speciala.Ceea ce m-a frapat anul trecut,cand am fost pentru cateva zile in postura de pacienta, a fost faptul ca personalul medical de la noi nu stie cum sa se comporte in situatiile delicate, referindu-ma in egala masura si la colegii medici si la asistentele medicale.Medic fiind am cautat raspunsuri in propria mea experienta, atata cata exista la inceput de drum si m-am intrebat cu infrigurare daca cu trecerea timpului vazand uneori destul de multa suferinta pe patul de spital uitam ca suntem oameni nu zei... Si dupa aceasta experienta nefericita nu m-am gandit decat la un singur lucru, inainte de a fi doamna doctor nu sunt decat un simplu om cu fericirile, necazurile si durerile lui si poate am inceput sa imi privesc pacientii altfel si sa incerc sa ajung la sufletul lor... Iar in incheiere trebuie sa dezvalui inca un lucru sunt si absolventa de psihologie si psihoterapeut in curs de formare,poate asta m-a ajutat sa trec un pic mai usor peste propriam drama.Sper sa pot oferi ajutor mamelor ce pierd sarcini, celor care trebuie sa faca alegerea dureroasa a avortului terapeutic si bineinteles cuplurilor ce trec prin astfel de incercari. Gand bun
20 May, 2008 - 07:00 — Mihaela
Buna Bianca.Ma numesc Mihaela si sunt din Timisoara.Am o fitita de 2 ani dar sunt si o mamica de inger,am pierdut o sarcina la 2 luni,pe data de 19 octombrie 2007.pur si simplu dimineata m-am trezit cu o pierdere de sange,am plecat repede la spital la doctorul meu unde s-a constat ca am pierdut sarcina.nu stiu cand s-a intamplat ptr. ca era o sarcina mica,dar doare la fel de tare,doare ,doare.Intr-adevar,doar cele care trec prin asa ceva inteleg cat doare.Singura mea consolare este fetita mea,dar cand ma gandesc ca am pierdut un copil imi vine sa urlu de durere,prietenii mi-au spus clasicele cuvinte "l-as ca trece", "asa a fost sa fie", "bine ca ai un copil",dar nu m-au consolat deloc,eu nu voi avea niciodata copilul pirdut.Ma gendesc daca era fetita ,daca era baiat si am crezut innebunesc de durere,dar am descoperit acest site si am citit despre alte pierderi suferite si am simtit o mica alinare.Mi-am permis sa plang in voie copilul pierdut.Am plans si voi mai plange,acum am inteles ca trebuie sa merg mai departe,sa invat sa traiesc cu aceasta durere in suflet.Vom incerca sa mai avem un copil,dar mie frica sa nu se intample din nou.De fapt incercam de cateva luni sa facem un bebe dar se lasa asteptat.Am facut si tratament si nimic.Poate nu sunt pregatita inca psihic,chiar daca fizic sunt .Deacum voi lasa pe Dumnezeu sa decida cand va veni urmatorul copil.Intre timp ma voi bucura de fetita mea,si sunt recunoscatoare ca este sanatoasa si ca mi-a dat un sens vietii.Imi cer scuze daca am tecut de la o ideea la alta,dar sunt foarte emotionata,am citit din nou scrisoarea ta si am plans mult.ai dreptate ca scrisul te alina. Te admir ptr. ceea ce faci si ptr. cum ne inveti prin purtarea ta ,sa depasim momentele pierderii unui copil indiferent daca s-a nascut mort, a trait un timp,sau a fost un vort spontan.Tot copil este.Iti multumesc
20 May, 2008 - 07:00 — Gina
Buna Bianca Sunt din Bucuresti si in curand voi implini 35 de ani. Din pacate, inca nu am devenit mama, insa imi doresc foarte mult. Sunt alaturi de tine si alaturi de toate mamicile de ingeri si chiar as vrea sa te ajut. Cu orice. Sunt art director la un trust de presa. Daca pot sa ajut cu ceva te rog mult sa nu eziti sa ma contactezi.
21 May, 2008 - 07:00 — Anonim
Stimata Doamna, In primul rand precizarea ca sunt barbat, tata de 3 copii. Firma. Fac box. Am 100 de kilograme. Tuns scurt, ochelari de soare. Am fost azi la inmormantarea unui copilas lovit de tren. Coleg cu baietii mei. De-aici pornirea... V-ati gandit la notiunea de PARINTI MARTIRI? Atat la cei care pierd un copil inainte de nasterea propriu-zisa cat si cei care il pierd dupa, durerea e imensa. O bucata din iad... Daca Dumnezeu este iubire, atunci raul este invidie. Acolo unde iubireaeste mare, acolo loveste raul E colosal ce faceti. Acum inteleg ca a trecut sabia prin inima dumneavoastra. Ati ridicat valul de pe o mare de suferinta. Uitandu-ma la multimea mesajelor si la complexitatea trairilor dumneavoastra, la uriasul potential de iubire pe care il dovediti dar si la suferinta tacuta a atator parinti ingenunchiati efectiv de suferinta, ma intreb cum as putea ajuta ca voluntar As avea si sugestii dar azi nu ma simt in stare. Rugati-va pentru Eduard, copilul lovit de tren. EDUARD E AZI UN INGER CARE NE PRIVESTE. Sau roaga-te tu EDUARD pentru noi cei ramasi. Cu deosebita consideratie, Rianda Atois (anagramat)
Comments
Buna mamicilor de ingerasi,
Am citit cu inmarmurire aceasta pagina si sper sa nu trebuiasca sa trec prin asa ceva NICIODATA! Nu am copii, insa imi doresc din tot sufletul...vreau sa va ajut, atat cat pot si atat cat imi permite timpul. Sunt traducator, limbile engleza - franceza....e-mail : ****@yahoo.com
Dumnezeu sa va ajute!
buna bianca....nici nu stiu cum sa incep....dar cel mai bine ar fi sa zic ca dupa ce am citit aceste randuri am gasit putere sa merg mai departe si sa sper ca dumnezeu imi va darui din nou un bebe!cnd o mamica sufera o pierdere a unui copil nenascut este exact ca atunci cnd acel copil a respirat aerul nostru si a vazut lumina zilei!acum 1 saptamana am pierdut sarcina la 12 saptamani si toti cei din jur care mi-au fost alaturi mi-au zis fraze de genul celor care"nu ajuta...stiu cum este...desi ei nu au trecut prin asa cva,sau mai bine ca nu s-a intamplat mai tarziu"dar mai bine pt mine era sa nu se intample deloc,pt ca oricat de mic a fost copilul meu,eu l-am purtat in burta 3 luni si imi doream sa il protejez de toate pericolele din lume!acum astept sa imi fac analizele la institutul cantacuzino(sist torch),sa vad ce anume a provocat moartea copilului meu!iti multumesc pt ca ai avut curajul sa ne impartasesti povestea ta si ca mi-ai dat puterea sa fiu puternica si sa incerc sa trec peste acest necaz,desi cei din jur mi-au zis gata cu plansul,gata cu supararea!dar oare ei stiu ce este in sufletul meu?crd ca nu
nici nu stiu de ce am intrat aici si mi-am dat seama de-abia acum - avem si noi un ingeras...fetita mea cea mare astazi era foarte revoltata pentru ca nu intelegea cand ii explicam ca toata lumea moare, ca nu-i place nimanui sa vorbeasca despre asta si ca trebuie sa ne bucuram de momentele pe care le petrecem impreuna. s-a potolit cand i-am explicat si a adaugat ca va lua o scara sa-i spuna lui d-zeu sa nu mai faca asa ceva....sa nu mai omoare oameni, copii...
uitam in viata noastra tumultoasa ce pret au secundele si timpul petrecut alaturi de cei dragi si cum totul se poate spulbera intr-o clipa. m-as duce sa strang doua fetite in brate pe care pana mai ieri eram suparata ca-mi apasa tastatura si nu reusesc sa-mi scriu eu stiu ce document...
am intrat acum ceva timp pe acest site si am plans;simt periodic nevoia sa citesc pe cele cateva site-uri povestile triste despre ingerasi- s-o spun si pe a ingerasului nostru. undeva intre cei doi copii a mai fost unul care nu a vrut sa se nasca. suferinta aceasta nu se poate descrie, reproduce, intelege cu atat mai putin. cand plang si sunt trista stiu ca in sufletul meu plang dupa el. am renuntat sa mai caut raspunsuri si sa ma intreb de ce...ma doare ca nu am nimic care sa-mi aminteasca - doar imaginea unui monitor, cu o inima lipsita de viata...anestezia, sala de operatii, cum imi tremurau picioarele...cum m-am trezit si am fugit, efectiv. senzatia ca l-au smuls din mine, ca nu l-am putut apara...
lucrez cu copilasi care au diverse probleme - fiecare zi e o lupta pentru parintii lor. as vrea sa pot schimba macar un strop din ce se poate schimba.
Bianca, daca pot ajuta ma gasiti aici ****@yahoo.com
multa sanatate bianca si tot binele din lume
nu am puterea sa citesc toate mesajele. este multa suferinta in ele. asa a fost sa fie ca eu sa fiu parte a suferintei si am plans mult atunci cand mi-ai trimis mesajul prin sms cum ca totul s-a terminat. nu asteptam multumiri pentru asta. in felul meu o sa fiu aproape de voi si de tot ce faceti. cu drag, MO
Buna ,draga Bianca si toti parinti de ingeri.
Sunt Andrea **** din Sighetu-M.,mama Larisei ,ingerasul nostru.Am urmarit mesajele si toate m-au impresionat mult.Vreau sa spun ca-i multumesc domnului dr.Lucian,ca ne-a aratat ca mai exista oameni cu suflet,si ca poate de am fi avut si noi norocul sa intalnim un astfel de dr, Larisa ar fi trait si in ziua de azi.De ce lucrurile rele se intampla doar cu oamenii buni?Si eu sunt asistenta,si tot timpul am incercat sa ajut pe toti cei care au avut nevoie de ajutorul meu neconditionat, si fara bani ,chiar daca trebuia sa ajut in timpul meu liber, si cand noi am avut nevoie de ajutor am fost tratati ca niste gunoaie.Si nici macar nu se poate spune ca nu le-am dat,pentru ca le-am dat si inca mult,iar acum trebuie sa traiesc cu gandul ca am platit criminalul copilului meu,pentru ca operatia Larisei a reusit dar a fost infectata, a facut peritonita si daca s-ar fi straduit catusi de putin dr. o putea salva, dar n-a facut nimic,nu i-a schimbat antibioticul chiar daca vedea ca nu-si face efectul, nu a reintervenit, efectiv a lasat-o sa moara.Si venind vorba despre cadre medii, colege pentru mine,cand Larisa a facut stopul cardio-respirator si am strigat sa vina repede cineva , mi s-a spus sa ma duc in salon ,sa nu mai strig si sa ma obisnuiesc cu idea ca fetita si asa moare.Cat de frumos din partea unei colege!!!Ce sa spun cuvinte de incurajare.Nu stiu asemenea oameni de ce isi aleg aceasta meserie care ar trebui sa fie cea mai nobila meserie dintre toate-drage colege asistente si medici ,avem privilegiul de a salva vieti ,schimbati-va atitudinile, nu mai faceti din meseria asta un targ, un talcioc, lucrati cu sufletul nu cu buzunarele, sau lasati-va de meserie.
Draga Bianca, daca pot sa-ti fiu de ajutor tie sau altor parinti de ingeri contacteaza-ma pe adresa ****@yahoo.com ,sau la nr. de tel.****.
Vreau sa te felicit, Bianca, pentru aparitia ta in cadrul GALEI UNICEF de ieri 10 mai 2008 la invitatia Andreei Marin, pentru modul in care ai reusit intr-un timp atat de scurt sa prezinti inca o data scopul campaniei tale, cele mai importante obiective ale acesteia, precum si inerenta aparitie a site-ului organizatiei E.M.M.A. .
De asemenea anuntarea difuzarii la Stirile TVR1, incepand cu 24 mai 2008, a celor 7 povesti triste ale mamicilor de ingeri in cadrul documentarului realizat de Malvina Cervenschi este extreme de bine venita , deoarece ai reusit sa atragi atentia din nou asupra unor cazuri concrete .
Doar prin mediatizarea acestora opinia publica va constientiza cat de importante sunt actiunile initiate de campania “Mame de ingeri” pe care Organizatia E.M.M.A. infiintata de tine le-a demarat .
In numele tuturor mamelor vreau sa-i multumesc Andreei Marin pentru aceasta invitatie pe care ai primit-o din partea ei la Gala UNICEF, un eveniment despre si pentru copii, care aduce in centrul atentiei tuturor drepturile copilului si toate aspectele conexe ale maternitatii : apropierea mamei, protectia mamei si copilului, calitatea ingrijirii medicale ce se acorda in maternitati, nevoia unei instruiri suplimentare si specializate ale cadrelor medicale care profeseaza in domeniul neonatologiei, sensibilizarea lumii intregi asupra suferintelor unor mame si ale unor copii defavorizati de destin.
Astfel de colaborari de suflet dintre persoanele care se bucura de mare notorietate, precum esti tu, Bianca, si Andreea Marin – in acest caz - in sprijinul unor cauze nobile, cu dorinta de a produce niste schimbari in constiinta oamenilor, in legislatie, in practica medicala, in abordarea unor situatii critice specifice maternitatii , este nu numai binevenita si laudabila ci este necesara si imperativ solicitata de cei care se confrunta cu suferinte trupesti si sufletesti .
Aceasta unire a eforturilor , aceasta apropiere intre voi, personalitati cu credibilitate, care va bucurati de mare afectiune din partea publicului , poate sa aprinda in subconstientul oamenilor interesul si dorinta de implicare directa in actiunile pe care voi le initiati .
Bianca, eu m-am alaturat tie in urma unui sentiment de mare compasiune pentru durerea prin care ai trecut in deplina armonie cu admiratia pentru tine, cea pe care o cunosteam doar din aparitiile publice in mass-media .
Imaginea ta de femeie frumoasa, cu suflet sensibil, sincer, mereu vesela si optimista, increzatoare in viitor, a contrastat puternic cu povestea trista pe care destinul ti-a impus sa o traiesti .
De aceea afectiunea pe care admiratorii tai o aveau fata de tine s-a amplificat, iar faptul ca acum ai reusit sa canalizezi aceasta durere spre o actiune pozitiva, menita sa aduca alinare si altor femei care trec prin aceeasi drama , te transforma intr-o purtatoare de cuvant a acestora si iti garanteaza reprezentativitatea in demersul tau .
Toate celelalte personalitati publice care ti se alatura merita intreaga noastra recunostinta si speram ca voi toti, impreuna, sa reusiti sa impliniti acele obiective ale Organizatiei E.M.M.A. – Eternul Miracol, Materna Alinare , in interesul mamelor si al copiilor acestora.
Liliana
Bucuresti
scumpa mea bianca..chiar daca ne despart cativa ani..eu am 26...as vrea sa ma alatur cu toata dragostea mea si cu toate sentimentele mele cele mai frumoase fiintei tale..as vrea sa te imbratisez..as vrea sa te cunosc..as vrea sa ti spun..ca aici intr un colt de lume (sunt in grecia acum)..cineva a citit de 4 ori intreaga poveste a ta...si am plans..am plans mult bianca..si nu am trecut prin asa ceva niciodata...am vazut pozele in care superba ta fata..de care am fost indragostita cand ai fost miss romania..era chinuita de durere...doamne daca aas [utea sa fac ceva sa nu suferi....nush de ce am sentimentul asta atat de puternic fata de tine...dar te iubesc din tot sufletul si ma rog la BUNUL DUMNEZEU...sa aiba grija de tine cum stie el mai bine..si daca ai vreodata nevoie de o secunda de liniste iti ofer casa mea cu toata dragostea...stiu ca poate suna aiurea tot ce am scris...dar vreau sa stii ca sunt sincer alaturi de tine..si at cand jobul imi va permite voi ajuta E.M.M.A cum voi putea...atat pt moment...nush....nu mi gasesc cuvintele...nici nu stiu daca ele exista..eu am nevoie de o prietena..o prietena pe care n am avut o niciodata...cu mult respect si dragoste..gabriela
BUNA ZIUA !
Nnumele meu este Florentina N si sunt asistenta medicala si doresc sa ma ofer voluntar in aceasta campanie ,mentionez ca am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare .
Am ramas insarcinata am facut toate analizele necesare nu erau probleme apoi am facut triplu test la 2 clinici la una a iesit bine la cealalta a iesit rau
am decis impreuna cu medicul sa fac amiocenteza unde rezultatul a fost Sindromul Dawn nu puteam sa cred asa ceva nu am nici macar peste 30 ani nu am pe nimeni in familie a fost un soc puternic mi-au facut microcezariana .
adesa de mail ****@yahoo.com
Cine doreste sa vada inregistrarea interviului cu Bianca din cadrul Galei UNICEF, difuzata la TVR1, poate accesa pagina http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=3622# .
In josul acesteia veti gasi doua link-uri catre cele doua parti ale Galei. Interviul cu Bianca se regaseste in cea de-a doua parte "10.05.2008- dupa ora 22.10" .Mai exact, din minutul ora 23:41 incepe o scurta introducere in subiect, dupa care Andreea Marin o invita pe Bianca sa prezinte mai multe detalii (trebuie sa dati clik pe semnul rotund din stanga care contine lifera “f”)
Liliana
Bucuresti
Draga mea Bianca,in primul rand vreau sa-ti multumesc ,pentru ce ai realizat pana acum pentru noi ,mamicile de ingerasi,pt ca ne-ai dat posibilitatea sa ne plangem puii,plecati prea devreme de langa noi,fara ca nimeni sa ne judece sau sa ne condamne.Am gasit in E.M.M.A.,o familie,care a inteles suferinta noastra si ne-a ajutat,pe fiecare in parte, sa putem duce mai usor aceasta durere,care ne macina sufletele in fiecare zii.Am indraznit si sper sa nu te superi,sa aprind o stea pe cerul ingerasilor,pentru micuta Emma-Nicole.Daca vrei,poti sa o vezi pe:parinti.com,apoi ingerasi,apoi :priveste cerul.
Te imbratiseaza cu drag Adriana din Tulcea.Ma poti suna la :074****
am o boala ginecologica numita candida as dori sa raman insarcinata de un an nu am ramas deloc ce sa fac?sunt disperata va rog nu ma ocoliti
Vreau sa semnalez aparitia site-ului www.organizatiaemma.ro !
Sa fie intr-un ceas bun!
Este la incepul, este inca in faza de constructie, insa forumul este activ si puteti deja sa intrati in dialog cu mamicile de ingeri si nu numai .
Sunt deschise subiecte diverse, aveti posibilitatea sa va confirmati din nou calitatea de voluntari, puteti citi diverse informatii referitoare la activitatea Organizatiei EMMA, un scurt istoric, obiectivele si realizarile acesteia.
Iata, in acest moment se confirma realizarea unuia din obiectivele enumerate mai sus : "creearea unui site al organizatiei care sa ofere sprijin celor interesati de acest subiect prin : deschiderea unui forum de discutii, publicarea de material informativ si prin comunicarea actiunilor intreprinse , a celor viitoare, programe desfasurate prin voluntari sau prin colaborarea cu alte institutii, fundatii, organizatii etc"
Bianca, ar fi bine sa pui o bifa acestui obiectiv ca fiind "Realizat" !
Contabilizarea realizarilor sporeste increderea si energia pozitiva , entuziasmul si implicarea cu mai mult aplomb .
Mult success mai departe, Bianca !
Liliana
Bucuresti
BINE V-AM GASIT DRAGI MAMICI DE INGERASI
Ma numesc Alina, si sunt din Timisoara.Si eu am trecut prin aceleasi suferinte nemarginite de trei ori,in momentul de fata am 3 operatii cezariene si doar un copilas pe nume Casian, de care ne putem bucura intr-adevar dupa atata suferinta.
Intr-adevar indolenta medicilor este fara margini,nu au empatie pentru nimeni si nimic si nici o remuscare daca ti se intampla o nenorocire,care de cele mai multe ori este din cauza lor.
Prima mea sarcina a inceput cu cateva sangerari la intervale de timp dar a spus medicul ca nu e asa o problema mare si cu medicatie mergem mai departe.De la 4
luni si jumatate am inceput sa fac tensiune care in loc sa scada cu medicamente era tot mai mare,si asa m-au dus nenorocitii pana la 7 luni cand au fost obligati sa-mi faca cezariana pt.ca am inceput sa vomit si sa vad ca prin ceata la o distanta de 5m.Am facut operatia dar mi-au spus ca plamanii copilului nu sunt maturizati bine si ca nu o sa supravietuiasca(greutatea la nastere fiind de 1350g).Cum puteau fi asa inbecili sa ma tina atata timp cu asa tensiune mare stiind ca acel copil nu se hraneste bine,nu creste bine atata timp cat este tensiune acel fat este in suferinta.Am ramas incremenita cand a venit seful sectiei de neonatologie si mi-a spus ca trebuie sa-l deconecteze da la aparate ca nu mai are nici o sansa.Fiind operata nu am putut sa merg sa-l vad si nici acasa nu mi l-au dat fiind considerat avorton pt.ca mai avea o saptamana pana sa implineasa 7 luni.Nu pot sa-mi explic nici acum, cum a fost avorton daca ne-au pus sa-i facem certificat de nastere si deces?Crunt,am plecat acasa cu mainile goale,sufletu impietrit de durere ,fara ca cineva din spital sa vorbeasca cu mine despre tot ce sa intamplat.Si astazi ma gandesc tot timpul cum a aratat Razvan al meu(asa ii pusesem numele),daca as fi putut macar o data sa-l ating.
Dupa un an si... am ramas din nou insarcinata,din nou cateva sangerari.I-am cerut medicului, ca daca ceva nu e in regula as vrea sa renunt acum,de teama sa nu se repete din nou cea ce am trait."Nu e nimic mergem mai departe"mi-a spus un mare profesor.Si am mers,pana la 5 luni cand am inceput sa am dureri intr-o duminica seara.Nu am plecat la spital atunci crezand ca ma vor lasa si i-mi era rusine sa il deranjez,dar pana dimineata am asteptat mult prea mult.Am ajuns la spital aproape ca nu mai puteam merge de durere,m-a consultat un alt medic,pt."domn" profesor nu era ,si i-a spus asistentei sa ma duca la sala ca voi naste.Nu mi-a venit sa cred cea ce i-mi auzeau urechile,si ma si certa ca de ce nu am venit de cu seara de cand am inceput sa am dureri,ii pare rau dar nu are ce sa mai i-mi faca.L-am implorat ca trebuie sa-mi faca ceva nu se poate sa nasc.In urmatoare ora am nascut o fetita care era deja moarta de vreo doua zile in mine.Am vazut-o,era intr-o tavita renala,era axact cat acea tavita.Dupa ce am nascut ma intrebat dr.daca eu mi-am facut analiza de toxoplasmoza,NU pentru ca nimeni pana atunci nu-mi spusese de acea analiza(fiind in 1999 nu erau asa multe cazuri,probabil,de toxoplasma).Am plans zile in sir ,eram disperata nu intelegeam cum se poate sa nu ma fi pus nimeni sa fac acea analiza cand acele sangerari anuntau ca ceva nu este in regula.Lacrimi,lacrimi si durere.Am facut apoi analiza de toxoplasma si intr-adevar asta era,am urmat un banal tratament de o luna cu Rowamicina si acid folic,tratament pe care daca l-as fi facut la timp nu ajungem sa pierd doi copii pt.ca ei nu m-au pus sa fac acea analiza.
Am incercat sa raman din nou insarcinata dupa cateva luni,dar la cat de disperata eram da a vea din nou un copil nu am ramas insarcinata mai mult de un an.Avenit si momentul mult asteptat si nu-mi venea sa cred.Am stat in pat toate cele 9 luni de frica sa nu patesc ceva.A fost totul bine dar din nou am facut tensiune dar de data asta aveam 8 luni.Am stat asa fara sa simt tensiunea pana intr-o zi cand am sangerat putin .Am fugit de data asta repede la spital,mi sa facut eco si doctorita care era de garda a vazut ca fetita era in suferinta dar a spus "lasa ca dimineata intra in garda dr.. si o face el".Dimineata intr-adevar am fost operata si am nascut o fetita perfect sanatoasa dar cu o greutate de doar 2000g.Mi-au spus ca analizele sunt bune si are timp sa creasca.Eram bucuroasa dar nu pt.mult timp deoarece dupa doua zile starea fetitei nu mai era asa de buna ,ii scoteau sange proaspat din stomac(asta mi-au spus doar dupa o saptamana,pana atunci mi-au spus ca pune in greutate ca are deja 2350g).Nu mai stiau ce sa-i faca si m-am trezit intr-o dimineata ca trebuie sa ne transferam la Sp.de copii.Acolo dupa inca o saptamana abia au descoperi ce are de fapt.SOCANT fusese infectata cu clebsiela in timpul nasterii(o infectie intraspitaliceasca).A avut urcusuri si coborasuri timp de 6 saptamani,transfuzii de sange,a facu otit ,a racit dar cu toate astea d-na doctor ne-a spus ca avem sperante sa plecam acasa.In zadar,toate s-au naruit,fetita mea Casiana s-a stins sub ochii nostrii sotul meu tinandu-i lumanarea.A facut stop cardio-respirator,blocaj renal,septicemie,acel microb nu a putut fi stapanit.
Am crezut ca murim,am vrut sa ma sinucid si eu si sotul meu,nu puteam crede ca din nou ni s-a intamplat o nenorocire,o imploram pe doctorita ca trebuie sa o salveze pt.ca am 2 cezariene si nu mai pot avea copii(si orica-ti as fi putut avea eu pe ea o voiam,i-am dat sa manance timp de 6 saptamani,am tinut-o in bratele mele,am schimbat-o,AM IUBIT-O,aveam totu pregatit acasa pt. ea patut,haine,vanita de baie tot,tot)Am reusit sa o botezam in spital si sa o inmormantam crestineste.Urlam prin casa de bateau vecinii la usa sa ma linisteasa.Mergeam zilnic la cimitir si nu voiam sa mai plec,voiam sa raman acolo sa dorm cu ea, sau voiam sa sap, sa o scot din pamant si sa o duc acasa.Tragedia tragediilor,nu mai puteam accepta nimic,nu mai voiam sa ascult nici o mangaiere de la nimeni care i-mi spunea lasa ca...stiti voi aceleasi fraze,mai bine sa taca.In tot acest timp cat am stat cu ea in spital nimeni nu mi-a spus cand am plecat din maternitate sa am grija cum stau cu picioarele ca sunt proaspat operata si se pot forma hematoame de la operatie.In prima zi am stat toata noaptea pe un scaun in fata incubatorului cu picioarele sub scaun,dimineata m-am trezit cu piciorul dr unflat si pana a doua zi nu am mai putut calca pe el.Am fugit la medicul de fam.sa vad ce am,ma pus sa intind piciorul si a spus"mai tu ai facut tromboflebita "si ma trimis imediat la cardiolog,acea doctorita dupa ce ma vazut in aceeasi zi a vrut sa ma interneze ca facusem tromboflebita profunda la pulpa dr.Am refuzat sa ma internez pt. ca trebuia sa-mi alaptez copilul din trei in trei ore si nu puteam sta in spital.Mi-a dat acele injectii anticoagulante care se fac in burta si mi le-am facut singura.Asadar ma alesesem si cu aceea tromboflebita tot din cauza lor.
Dupa inmormantarea fetei la trei zile am facut embolie pulmonara,nu stie nimeni cum am scapat,s-au mirat toti doctorii(cred ca Casiana ma pazit,si Dumnezeu binenteles ,pentru ca mai aveam de realizat ceva pe acest pamant).
Scapand din acea embolie am fost sigura ca eu voi avea un copil si va fi perfect sanatos.Casiana a murit in septembrie 2002.
Mutandu-ma la alta maternitate ,in 2005 am reusit sa aduc pe lume un baietel perfect sanatos,cu o greutate de 2900g.Multumesc lui Dumnezeu si doamnei doctor care ma urmarit, cred ca mai mult ca pe propriul ei copil.Am venit cu el acasa dar ne era frica sa ne bucuram,(nu am dat de baut la nimeni cum facuse sotul meu cand sa nascut Casiana)ne era frica parca in fiecare zi asteptam sa se intample ceva nefericit asa cum eram obisnuiti.
Asadar, dragi mamici de ingerasi aveti incredere ca odata ve-ti reusi daca va doriti cu adevarat.Nu m-am lasat invinsa de nimic,adevarul e ca nu stiu nici eu,CUM am reusit sa trecem peste toate.Acum suntem fericiti,dar o parte din sufletul nostru este la cei 3 copilasi care s-au dus de langa noi,mult prea multi.Va multumesc ca m-ati ascultat si va doresc toate cele bune si multa multa fericire.
Bianca te felicit pentru cea ce vrei sa schimbi in maternitatile din Romania si sunt profund alaturi de tine la tot cea ce ti sa intamplat.Plangi,vorbeste,povesteste caci asa te vei vindeca.
Va pup pe toate Alina.adresa de email ****@yahoo.com
Condoleante. Te admir pentru curajul tau, al vostru.
buna ziua..numele meu este gabriela ichim am 26 ani si sunt casatorita.as vrea sa stiu cu ce pot ajuta organizatia emma.vreau sa ma implic cu ce se poate.am terminat ase-relatii economice internationale.am facut doi ani de pishologie,,etc...nu ezitati sa ma contactati..momentan prin email..voi sosi in tara in luna iunie.baby_bulina@yahoo.com.va astept cu bratele si inima deschisa.
tuturor mamicilor de ingeri le doresc putere cat mai multa...si cum zicea si mai jos cineva..plangeti si povestiti.aveti id ul meu...poate vb mai multe pe mail.
cu dragoste nemarginita,gabriela ichim
Bianca... nici nu stiu cum sa ma adresez... Nu ne cunoastem si eu am doar 24 de ani... nu am trecut printr-o astfel de experienta, nici macar de departe si nici nu imi doresc. As putea spune doar ca am trecut acum impreuna cu tine. Am plans, si inca mai plang. Imi doresc enorm sa fiu mamica si imi doresc sa am si o fetita... Adevarul e ca nu stiu cum te-as putea incuraja pantru ca sunt constienta ca nimic nu iti poate alina durerea, nimic nu te va mai face sa fii ferictita cum ai fi putut fi cu ea... nimeni nu poate inlocui pe nimeni, indiferent ca e un copil, batran, sau chiar un animalut. E unic!
In ceea ce priveste problema cu biserica si eu am un mare semn de intrebare. Parca nu avem voie sa judecam... de ce judeca si aleg preotii pe cei carora sa le faca slujba si pe cei carora sa nu le faca? Cum sa nu faci slujba unui ingeras? Unei fetite dulci care nu a avut sansa sa respire acelasi aer pe care il respira mama ei si sa nu o mangaie si ea pe mama ei asa cum a mangaiat-o ea, asa cum a strans-o inbrate si cum si-a dorit-o atat de mult?
Am citit si celelalte povesti si comentarii! Nu pot decat sa va fiu alaturi cu sufletul. Am vazut toti copilasii deveniti ingerasi, i-am vazut in momentul cand am citit aceste randuri. Sper sa le fie bine. Eu cred in Dumnezeu si stiu ca el are grija de ei, de sufletele mamicilor si a celor care au suferit si carora nimic nu le poate alina durerea!
Va rog sa ma iertati daca "m-am bagat si eu in seama"! Chiar daca nu am trecut prin aceste clipe ingrozitoare nu pot sa raman indiferenta! Indiferenta e mai rea ca ura si uitarea e si mai rea, de aceea nu-i uitati pe ingerasi! Iubiti-i! Ei traiesc prin voi cele care le-ati dat viata... ca ei au trait in burticile voastre!
Te felicit Bianca pentru aceasta initiativa! Eu vad in tine o femeie adevarata, frumusetea sufletului, si nu doar a chipului (asa cum face majoritatea oamenilor). La fel ca si celorlalte mamici care au trecut prin aceleasi momente grele sau trec prin alte momente grele si lupta pentru sanatatea copilasilor nascuti bolnavi, iti acord titlul de MAMA EROINA! Capul sus si sa o sarbatoresti mereu pe Emma ca ea e langa tine!
Te pup!
i-mi pareatat de rau pentru fiecare copilas si pentru fiecare mamica care sufera,nu doresc nimanui asa un necaz,am 2 copii un baiat si o fata dar nu stiu ce m-as face fara unu din ei....jeni.
Numele meu este Roxana ****, sunt de profesie asistent social (din 1994) si sunt mama unui baietel superb in virsta de 5 ani (Andrei Cezar). Consider ca initiativa ta este deosebita si raspunde unei nevoi reale care nu a facut obiect de interes pentru nici o initiativa guvernamentala sau neguvernamentala. In prezent sunt la un program de doctorat in USA, dar voi veni in Romania pe 26 Mai, si doresc sa imi exprim disponibilitatea sa te ajut in eforturile tale. Adresa mea de email este ****@****.edu, iar numarul de telefon la care ma poti gasi dupa data de 26 mai este 02****. Astept vesti de la tine. Numai bine, Roxana
Buna!ma numesc Anca vroiam sa-ti spun ca ma bucur mult pt cea ce ai facut te felicit!!!!!!si eu am trecut printr-un calvar la 16 ani am nascut un bairtel la 6 luni traia l-am auzit plangand mi l-au luat nici macar nu mi l-au aratat pe urma m-au dus in salon si tri zile m-au mintit ca copilul traieste eu aveam late ma dureau sanii si spuneau ca copilul maninca de la altcineva !cand am coborat la noi nascuti sa-mi vad copilul nu au vrut sa ma lase sa-l vad pe ura o alta asistenta m-a intrebat ... ce aveti? eu am zis un baietel e prematur il cheama ciprian! la care asistenta mi-a zis ... razand auzi draga da tu nu stii ca asta o murit!!! medicii sunt niste ecscroci nu au suflet eu cred ca legile ar cam trebui scibate in ceea cei priveste!scapa prea usor ori de cate ori sunt gasiti vinivati! si despre cum sau purtat cu mine cand am ajuns la spital ...teribil ma trageau de par ca eu nu puteam merge pe picioare doar in 4 picioare si im spunea asistenta taci si hai odata ca atunci ti-a placut... am ramas taumatizata mi-e frica sa mai fac copii azi am 23 de ani viata mea sa schimbat mult si nici cu nposibilitatile mele care sunt bune fata de atunci mi-e frica! mi-au distrus aceasta dorinta de a deveni mama! si faptul ca mi-au ars copilul ca pe o carpa si nu am unde sa-l plang e o mare durere! si in plus deb asta nici nu mi sa spus de ce a murit nu am primit nimic e groaznic !! asa se intampla cand nu ai bani in spital te trateaza ca pe un gunoi si faptul ca mai esti si tanara parca tunu ai dreptul sa fii mama !am suferit mult si mai sufar si voi suferi toata viata cu ziceai si tu m-am saturat de atata indiferenta si replici de genu ...asa a vrut Dumnezeu sau o sa faci altu azi nu ma mai ganesc sa fac altu din cauza lor ca nu se pot numi doctori mai degraba le-ar sta bine in jungla nu intre oameni!!!!!!!!
pt alina din timisoara(14 mai)
te felicit. AI avut mare curaj, si intr-adevar asa e, daca iti doresti ceva cu adevarat, Dumnezeu te ajuta. Bravo. Ma bucur ca nu ti-ai pierdut speranta si telul in viata. Si eu am pierdut o sarcina(14 aprilie :)) atunci am scris si eu. La fel ca si tine, am trecut peste, dar nu mi-am pierdut speranta.Va doresc tuturor mamelor de ingerasi sa puteti sa va regasiti puterea de a merge mai departe.
felicitari celor care reusesc(stiu ca e foarte greu) dar Dumnezeu e sus si ne da putere. V a pup.
antoanella din Oradea
Bi,
nici nu stii cat de greu imi vine... am inceput mesajul asta de nenumarate ori. Vreau sa stii ca am fost si sunt alturi de tine cu tot sufletul meu. Promisesem ca voi fi prezenta la intalnirea de pe 9 martie, insa, ca o coincidenta strainie a trebuit sa aflu exact in acea zi, si eu, gustul disperarii. In acea dimineata am fost sa-mi ridic analizele pe care le facusem cu o saptamana inainte... a fost un soc teribil, pe care l-am resimtit multe saptamani. Nu am putut vorbi cu nimeni, nu am putut spune nimic, nimanui... nici macar mamei. Si de atunci fac teste... intr-una. Crede-ma ca abia acum am inteles pe deplin cat de mult imi lipseste un prieten adevarat... abia acum simt ce rau doare si cat de mult conteaza o strangere de mana... Nu ma semnez pentru ca am multe cunostinte care iti viziteaza site-ul si nu vreau sa-mi citeasca numele... TU STII cine sunt... CU MULT DRAG
buna bianca,
sunt medic rezident si in urma cu aproximativ un an am trecut printr-o experienta asemanatoare(la 24 de saptamani),si din nefericire dupa un an drama s-a repetat.Povestea mea probabil are puncte comune cu ale tuturor mamelor de pe site dar fiind a mea probabil este cea mai speciala.Ceea ce m-a frapat anul trecut,cand am fost pentru cateva zile in postura de pacienta, a fost faptul ca personalul medical de la noi nu stie cum sa se comporte in situatiile delicate, referindu-ma in egala masura si la colegii medici si la asistentele medicale.Medic fiind am cautat raspunsuri in propria mea experienta, atata cata exista la inceput de drum si m-am intrebat cu infrigurare daca cu trecerea timpului vazand uneori destul de multa suferinta pe patul de spital uitam ca suntem oameni nu zei...
Si dupa aceasta experienta nefericita nu m-am gandit decat la un singur lucru, inainte de a fi doamna doctor nu sunt decat un simplu om cu fericirile, necazurile si durerile lui si poate am inceput sa imi privesc pacientii altfel si sa incerc sa ajung la sufletul lor...
Iar in incheiere trebuie sa dezvalui inca un lucru sunt si absolventa de psihologie si psihoterapeut in curs de formare,poate asta m-a ajutat sa trec un pic mai usor peste propriam drama.Sper sa pot oferi ajutor mamelor ce pierd sarcini, celor care trebuie sa faca alegerea dureroasa a avortului terapeutic si bineinteles cuplurilor ce trec prin astfel de incercari.
Gand bun
Buna Bianca.Ma numesc Mihaela si sunt din Timisoara.Am o fitita de 2 ani dar sunt si o mamica de inger,am pierdut o sarcina la 2 luni,pe data de 19 octombrie 2007.pur si simplu dimineata m-am trezit cu o pierdere de sange,am plecat repede la spital la doctorul meu unde s-a constat ca am pierdut sarcina.nu stiu cand s-a intamplat ptr. ca era o sarcina mica,dar doare la fel de tare,doare ,doare.Intr-adevar,doar cele care trec prin asa ceva inteleg cat doare.Singura mea consolare este fetita mea,dar cand ma gandesc ca am pierdut un copil imi vine sa urlu de durere,prietenii mi-au spus clasicele cuvinte "l-as ca trece", "asa a fost sa fie", "bine ca ai un copil",dar nu m-au consolat deloc,eu nu voi avea niciodata copilul pirdut.Ma gendesc daca era fetita ,daca era baiat si am crezut innebunesc de durere,dar am descoperit acest site si am citit despre alte pierderi suferite si am simtit o mica alinare.Mi-am permis sa plang in voie copilul pierdut.Am plans si voi mai plange,acum am inteles ca trebuie sa merg mai departe,sa invat sa traiesc cu aceasta durere in suflet.Vom incerca sa mai avem un copil,dar mie frica sa nu se intample din nou.De fapt incercam de cateva luni sa facem un bebe dar se lasa asteptat.Am facut si tratament si nimic.Poate nu sunt pregatita inca psihic,chiar daca fizic sunt .Deacum voi lasa pe Dumnezeu sa decida cand va veni urmatorul copil.Intre timp ma voi bucura de fetita mea,si sunt recunoscatoare ca este sanatoasa si ca mi-a dat un sens vietii.Imi cer scuze daca am tecut de la o ideea la alta,dar sunt foarte emotionata,am citit din nou scrisoarea ta si am plans mult.ai dreptate ca scrisul te alina. Te admir ptr. ceea ce faci si ptr. cum ne inveti prin purtarea ta ,sa depasim momentele pierderii unui copil indiferent daca s-a nascut mort, a trait un timp,sau a fost un vort spontan.Tot copil este.Iti multumesc
Buna Bianca
Sunt din Bucuresti si in curand voi implini 35 de ani. Din pacate, inca nu am devenit mama, insa imi doresc foarte mult. Sunt alaturi de tine si alaturi de toate mamicile de ingeri si chiar as vrea sa te ajut. Cu orice. Sunt art director la un trust de presa. Daca pot sa ajut cu ceva te rog mult sa nu eziti sa ma contactezi.
Stimata Doamna,
In primul rand precizarea ca sunt barbat, tata de 3 copii. Firma. Fac box. Am 100 de kilograme. Tuns scurt, ochelari de soare.
Am fost azi la inmormantarea unui copilas lovit de tren. Coleg cu baietii mei. De-aici pornirea...
V-ati gandit la notiunea de PARINTI MARTIRI? Atat la cei care pierd un copil inainte de nasterea propriu-zisa cat si cei care il pierd dupa, durerea e imensa. O bucata din iad...
Daca Dumnezeu este iubire, atunci raul este invidie. Acolo unde iubireaeste mare, acolo loveste raul
E colosal ce faceti. Acum inteleg ca a trecut sabia prin inima dumneavoastra.
Ati ridicat valul de pe o mare de suferinta. Uitandu-ma la multimea mesajelor
si la complexitatea trairilor dumneavoastra, la uriasul potential de iubire pe care il dovediti dar si la suferinta tacuta a atator parinti ingenunchiati efectiv de suferinta, ma intreb cum as putea ajuta ca voluntar
As avea si sugestii dar azi nu ma simt in stare.
Rugati-va pentru Eduard, copilul lovit de tren. EDUARD E AZI UN INGER CARE NE PRIVESTE. Sau roaga-te tu EDUARD pentru noi cei ramasi.
Cu deosebita consideratie,
Rianda Atois (anagramat)