DRAGA BIANCA ITI MULTUMESC CA EXISTI SI CA DATORITA TIE ACUM CIND SUNT INTREBATA DACA AM COPII SPUN DA:"SUNT O MAMA DE INGER". AU TRECUT 8 ANI SI NU AM VORBIT NICIODATA CU NIMENI DESPRE ASTA,CREZIND CA FAPTUL CA NU UIT SI CA MULTE DINTRE SENTIMENTELE MELE SUNT ANORMALE. ACUM LE-AM REGASIT SCRISE DE TINE SI DE MULTE ALTE MAMICI DE INGERI SI MI-AM DAT SEAMA CA NU SUNT SINGURA CA SUFERINTA VA RAMINE PT TOATA VIATA SI CA VA TREBUI SA MA OBISNUIESC. COPILUL MEU A MURIT DIN CAUZA NEGLIJENTEI CADRELOR MEDICALE IN TIMPUL SARCINII. ACEST LUCRU MI-A FOST CONFIRMAT DE ALTI MEDICI DUPA NASTERE IN URMA UNOR ANALIZE PE CARE AR FI TREBUIT SA LE FAC IN TIMPUL SARCINII SI DE CARE NIMENI NU-MI SPUSESE NIMIC. PT MINE SINGURA CONSOLARE AR FI SA STIU CA IN ROMANIA SE MOARE NUMAI ATUNCI CIND CHIAR NU SE MAI POATE FACE NIMIC, NU DIN NEPASARE SI NEGLIJENTA. E INTERESANT ORICUM SA VAD CA NICI UN CADRU MEDICAL NU SE FACE VAZUT SAU AUZIT IN ACEASTA CAMPANIE, NICI UN MEDIC,CARE SA SPUNA CA DIN CAUZA LUI NU A MURIT SAU SUFERIT NIMENI. PT CA DESI PT VOI SUNTEM NISTE ANIMALE PE CARE LE UITATI IMEDIAT DUPA CE V-ATI LUAT SPAGA,NOI NU VA UITAM NICIODATA. EU IMI ADUC PERFECT AMINTE CHIPURILE TUTUROR CADRELOR MEDICALE CU CARE AM AVUT DE-A FACE IN ACELE ZILE DESI LE-AM VAZUT PT PRIMA SI ULTIMA DATA IN VIATA MEA. DRAGA BIANCA IMI PUN TOATE SPERANTELE SI TOATA INCREDEREA IN TINE SI SPER CA ORGANIZATIA "EMMA" SA POATA AJUATA SI VIITOARELE MAMICI, SA NU TREACA PRIN CEA CE AM TRECUT NOI SI CIT MAI PUTINI COPII SA DEVINA INGERI. AS VREA SA FAC O DONATIE ORGANIZATIEI. STIU CA SUNT MULTE DE FACUT SI CA TI SE CERE POATE CHIAR PREA MULT IN ACEST MOMENT DAR SPER CA PE VIITOR SA SE POATA INFIINTA O CLINICA UNDE SA POATA VENI MAMICILE INSARCINATE,SA FIE TRATATE ASA CUM TREBUIE IAR TOTUL SA FIE PLATIT DIN DONATII. PT CA EU DRAGA BIANCA DE LA STAT NU MA ASTEPT LA NIMIC BUN SI CRED CA VA TREBUI SA NE DESCURCAM SINGURE. PT TATICI,DRAGILOR DESI NU VA SPUNEM STIM CA SI SUFERINTA VOASTRA ESTE LA FEL DE MARE,AVEM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU, NU NE LASATI SINGURE,FACETI-VA AUZITI SI VOI MAI ALES CA MULTI DINTRE VOI SE PRICEP FOARTE BINE LA INTERNET. AJUTORUL VOSTRU POATE FI IMENS. CHIAR AICI SUNT PREA MULTE CAZURI CIUDATE,IN CARE MAMA NU A FOST LASATA SA-SI VADA INGERUL SI CHIAR NU STIE DACA A FOST FATA SAU BAIAT. ATUNCI CARE ESTE DOVADA CA A MURIT? IN OCCIDENT SE IAU AMPRENTELE PICIOARELOR COPILULUI PT CA IN ACEST FEL NU POT EXISTA INCURCATURI DE COPII,RAPIRI SAU ADOPTII ILEGALE.LA CITE SE INTIMPLA IN ROMANIA AR FI CAZUL SA NE GINDIM SI LA ACESTE LUCRURI. DRAGA BIANCA STIU CA SUNT MULTE DE FACUT,DAR E PT PRIMA DATA CIND NU MA SIMT SINGURA,DATORITA TIE. PT VIITOARELE MAMICI, CITITI CEA CE SE SCRIE AICI,DESI VETI PLINGE SI VETI SUFERI, VETI DESCOPERI MULTE LUCRURI PE CARE DACA LE-AM FI STIUT SI NOI AM FI EVITAT TOATA ACEASTA SUFERINTA.AVETI SANSE SI POSIBILITATI PE CARE NOI NU LE-AM AVUT.MULTUMESC DRAGA BIANCA. O MAMA DE INGER
10 March, 2008 - 07:00 — Daniela
PENTRU MAMICILE DE INGERI Am fost prezenta alaturi de Bianca si celelalte mamici de ingeri la prima noastra intalnire din 9 martie, a campaniei MAME DE INGER din cadrul Organizatiei EMMA.Am fost surprinsa ca multe mamici nu au avut curajul sa ni se alature. A fost o zi extrem de emotionanta si trista dar pentru multe mamici a fost alinarea de care aveau nevoie de atata timp. Insasi pregatirea acestei ceremonii a fost emotionanta , parintii care mai de care umflau, legau baloane iar copilasii care mai de care voiau sa ne ajute sa scrie pe baloane.La un moment dat copii au facut 2 echipe , o echipa o ajutau pe Bianca sa scrie numele ingerasilor pe baloane iar o alta echipa luau baloanele umflate si le duceau la locul stabilit.au fost momente impresionante: - o fetita scria pe balon "IOANA-te iubesc mult si imi este tare dor de tine" - O alta fetita scria"Te iubesc inger sfant ,ai grija de mine si de mama mea" - Un baietel scria"Draga frate, mi-as fi dorit sa fii alaturi de mine". Emotionant toate numele ingerasilor trecuti pe baloane,emotionante mamicile care alegeau culorile baloanelor , baloane albastre , verzi pentru ingerii baietei si baloane roz, rosii, portocalii pentru ingerii fetite.Cand a inceput ceremonia vantul voia cu tot dinadinsul sa ne smulga baloanele din maini , vrand parca sa le inalte la cer cat mai repede , sa le duca la ingerasii nostri.Au fost momente emotionante , copii alaturi de parinti care spuneau in cor rugaciunile " Tatal nostru" si "Ingerasul" cu lumanarile in maini priveau spre cer cum toate baloanele luase drumul rasaritului si se inaltau foarte repede. Mamici, tatici,bunici, bunicute,frati,surori,verisori, etc,toti au aprins lumanarele si au pastrat un moment de trista amintire .Emotionant moment mi s-a parut cand am vazut manutele unei fetite ca se chinuiau sa faca o inimioara din lumanari aprinse. Seara ,imaginea lunii care era ca un crai nou pe cerul senin ne-a fermecat, era ca un zambet pe cer. Aceasta actiune o consider ca fiind un succes care pe multe mame le-a ajutat sa se elibereze de o mare apasare pe care o simteau in suflet.Au fost prezenti si psihologi care au discutat cu mamele prezente la aceasta intalnire.Pacat ca multe dintre acele mame sfasiate de durerea pierderii unui copil nu au putut sa ajunga sau nu au avut puterea sa vina deoarece sunt convinsa de faptul ca prezenta lor la aceasta intalnirea le-ar fi usurat suferinta, facandu-le sa treaca mai usor peste tragedia lor. Voi lupta alaturi de Bianca in aceasta campanie deoarece doresc ca drama noastra sa capete alt sens si in primul rand doresc din tot sufletul ca nici o mama sa nu mai treaca prin astfel de situatii tragice. Cu mult drag va scrie Daniela G.- mamica unui inger in cer IOANA si a unui inger pe pamant CODRIN
10 March, 2008 - 07:00 — Rucsandica
Ziua de 9 martie s-a terminat cu IMPRESIONANTA INTALNIRE propusa de d-stra! Am fost cu sotul meu "tata de inger",iar eu "sora de inger".Desi povestile noastre sunt de multi ani,sufletele noastre au vibrat alaturi de cei prezenti! Lumanarile,baloanele,lacrimile si sufletele incercate de suferinta au creat o atmosfera superba. D-stra doamna Bianca ,inima intregii actiuni ati fost minunata!!!!! Suferita v-a facut puternica si inventiva si hotarata.Apropierea fata de cei prezenti cunoscuti si necunoscuti a creat o atmosfera greu de descris,innaltatoare!!!!!!!!!!!!!!!!!Locul a fost inspirat,chiar foarte inspirat! Ce loc ar mai fi facut o asa de bine si inspirata "legatura" cu SUFLETELE INGERILOR? Cu certitudine doar unul cu iarba si cer e favorabil!!!!!!!!!!! Felicitari si "TOT INAINTE!" Astazi incepe postul cel aspru,al Sfintelor Pasti,cand trebuie sa ne gandim la semenii nostrii.EXEMPLUL D-STRA, E DEMN DE URMAT!!!!!!!!!!!SI PLIN DE_O FRUMOASA NOBLETE SUFLETEASCA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ieri eram gatuita de emotie,astazi tin sa va trimit cuvintele ce mi le-ati inspirat! Rusandica
10 March, 2008 - 07:00 — Anonim
buna ar fi ceva daca ai reusi dar e putin probabil ca vei sensibiliza pe cineva din acest departament numit ministeru sanatati la noi nu lucreaza medici s-au asistente sunt... asa ca va fi foarte greu dar imi doresc sa reusesti pentru ca nu numai mamale de ingeras au nevoie de oatentie mai deosebita chiar si cele care merg cu ingerasi acasa se stie ca leuza are nevoie de o atentie mai mare si dacai ajutata de un specialist va trece mai usor si va fi si mai protectoare cu copilu ar fi bine pentru tinerele cupluri sa fie mai pregati pentru a fi parinti si asa nu vom mai avea copii abandonati sau femei depresive ce nu pot merge in viata mai departe fara unele sechele,mult sucessa te ajute dumnezeu .
Buna! Am auzit ieri la radio despre intalnirea din Bucuresti. Deja fusese. Nu stiu daca as fi ajuns, dar as fi fost cu gandul acolo... Imi pare rau! Am citit si stiu exact ce simti. E cumplit! De aceea nu pot spune mai mult decat : imi pare rau! Si eu mi-am pierdut copilul, dar altfel. Avea 4 ani si 8 luni. Si eu spun la fel: am doi copii... din pacate nu sunt impreuna. Si de cate ori il vad pe cel mic (care acum s-a facut ditamai vlajganul :) de aproape 6 ani) cum jinduieste dupa un partener de joaca mi se sfasie sufletul. Fratele lui s-a dus cand el avea 2 ani jumate. Deja erau nedespartiti. Pot spune ca a fost programat sa fie fratele lui Vlad. Numai la asta m-am gandit in timpul sarcinii - ca vor fi doi, impreuna, unul pentru celalalt... Si pe mine m-au scos din minti "mangaierile" de genul: "lasa! Esti tanara! O sa faci altul..." Ca si cum Vlad ar putea fi inlocuit. Sau cele de genul: "asa a fost sa fie!" Dar oamenii incearca sa aline, fiecare cum poate, cum se pricepe... doar ca nu toti sunt priceputi. Nici eu nu am putut sa intru sa-l vad, desi o asistenta/infirmiera, sau ce-o fi fost ea, ma tot "imbarbata" : "hai mamico, intra sa-ti vezi copilasul ca e al tau!". Pot spune ca imi venea sa o trantesc de pamant. Nu puteam concepe ca acolo, pe o targa intr-un wc al vestiarului din spitalul Tulcea zace copilul meu. Stateam si-mi frangeam mainile pe hol si nu puteam, nu voiam sa fac nimic. As fi vrut doar sa ma inghita atunci pamantul. Pana la urma am intrat si l-am vazut. Am pus mana pe el si am retras-o ingrozita de cat de rece putea fi. O parte din mine ma impingea sa-l iau in brate... dar n-am putut. Nu puteam concepe ca el e acolo... in starea aceea...refuzam sa cred. Si acum imi pare atat de rau... o data sa-l mai fi tinut in brate... Apoi am fost nevoita sa-l las din nou singur, din nou in frig - la morga din Tulcea. Ne-am intors la manastire de unde a doua zi nu mai puteam pleca. Cu greu am fost urniti de-acolo. Am fi vrut sa ramanem in continuare sa-l cautam pe Vlad cel viu. La o saptamana dupa, acasa, in Constanta, mergeam pe strada - ca nu-mi gaseam niciunde locul - si nu puteam intelege ce s-a schimbat si de ce. Oamenii traiau in continuare, mergeau, se plimbau, isi traiau viata... existau! Iar eu nu intelegeam nici in ruptul capului de ce copilul meu nu mai traieste cand de fapt nimic nu parea sa se fi schimbat. Au trecut zile, apoi ani... S-a intamplat in octombrie 2004. A fost cumplit, mai ales ca in afara suferintei pierderii ma chinuia si vina. O vina care ma haituia zi si noapte sub diverse chipuri infioratoare. Vlad a fost un copil sanatos, foarte sanatos. Pe el nu boala l-a rapus. Era cu mine cand a disparut...! A fost gasit dupa 6 zile de cautari. Cei care l-au gasit spun ca traia... Se spune ca timpul le vindeca pe toate. Eu cred ca timpul te face sa te obisuiesti sa traiesti asa. Nu sa accepti, dar sa traiesti in conditiile date. Am fost ajutata mult. De sotul meu, care nu m-a invinovatit, si de cel mic. Foarte mult m-a ajutat si faptul ca am putut scrie despre asta. Si ca mi s-a oferit ocazia sa incerc sa-i ajut pe altii. PS: Atunci, imediat, a fost o perioada in care oamenii ma recunosteau. Cazul a fost foarte mediatizat si de aceea... Si n-am putut sa nu observ ca atunci cand ma intalneau (in tren, ori in parc...) mamicile isi strangeau copiii pe langa ele. M-am simtit si eu - si inca mai sunt cazuri in care ma simt astfel - ca o Casandra... dar e posibil ca acest gand sa fie doar in mintea mea. Ganduri bune! Paula T
10 March, 2008 - 07:00 — Anonim
DRAGA BIANCA AZI ESTE PRIMA DATA CIND INTRU PE SITE FARA SA PLING SI AM HOTARIT SA MA IMPLIC IN CAMPANIA TA.PT INCEPUT PERMITE-MI SA RASPUND PT ANONIM DE LA DATA DE VINERI 22 FEBRUARIE. DRAGA MEA "POVESTEA " TA NU ESTE UNICA. EU LOCUIESC IN ITALIA SI AICI AU FOST MAI MULTE CAZURI IN CARE MAME ,DE OBICEI STRAINE CARE NU CUNOSC LIMBA, AU FOST PACALITE SAU CHIAR AU FOST PUSE SA SEMNEZE ACTE,PE CARE ELE NU INTELEGEAU,PRIN CARE DADEAU SPRE ADOPTIE COPILUL.ESTE SI CAZUL UNEI ROMANCE CARE ANUL TRECUT A NASCUT O FETITA SI CARE PRINTRE HIRTIILE CU CARE A IESIT DIN SPITAL A DESCOPRIT NEREGULI. EI I SA SPUS CA FETITA A MURIT, DAR PT CA NU I SA ARTAT COPILUL ACEASTA A FACUT CERCETARI SI A DESCOPERIT CA IN ACEIASI ZI A IESIT DIN SPITAL, CU O FETITA, O ITALIANCA ,CARE IN URMA UNEI ECOGRAFII NU REZULTA CA AR FI FOST VREODATA INSARCINATA. ACEASTA PERSOANA SE LUPTA SI ACUM PT TESTUL ADN. DIN FERICIRE AICI ACESTE CAZURI APAR IN PRESA SPRE DEOSEBIRE DE ROMANIA UNDE SE PARE CA MEDICII AU O PUTERE IMENSA DE A ACOPERI NEREGULILE. SFATUL MEU ESTE SA APELEZI LA FORUMURILE ROMANILOR DIN GERMANIA MAI ALES CA DACA TOTUL SA INTIMPLAT IN 81,FRATELE TAU AR AVEA ACUM 27 DE ANI,DECI SIGUR ARE POSIBILITATEA DE A INTRA PE NET,SINGURA PROBLEMA POATE FI CA NU CUNOASTE BINE LIMBA ROMANA(DEPINDE LA CE VIRSTA A PLECAT). STRINGE CIT MAI MULTE INFORMATII DE LA PARINTII TAI,CAUTA ASISTENTA, INFORMATII DESPRE ACELE PERSOANE SI DE LA SPITAL, SI CU FOTOGRAFII ALE FAMILIEI TALE CERE AJUTOR ROMANILOR DIN GERMANIA. NICIODATA NU ESTE PREA TIRZIU.
10 March, 2008 - 07:00 — Daniela
Am vazut fotografia(a doua) cu baietelul meu Codrin si nu m-am putut abtine sa nu va scriu si cuvintele pe care mi le-a rostit in acel moment cand a aprins acea lumanarica:"mami vreau si eu sa aprind multe, multe lumanari pentru ingerasii de la Doamne Doamne". Te imbratisez Bianca cu mult drag Daniela G.
10 March, 2008 - 07:00 — Iulia
Un alt ajutor ar fi sa ii lase barbatul sa fie impreuna cu nevasta lui in timpul nasterii (ca si in tarile civilizate). Iulia
10 March, 2008 - 07:00 — Reka
Am citit marturia ta Bianca si imi pare nespus de rau. Nu sunt mama,dar sper sa fiu si eu intr-un viitor apropiat. Te apreciez nespus de mult pentru ceea ce ai facut pentru celelalte mamici indurerate prin campania "MAMA DE INGERI". Numai bine, REKA
10 March, 2008 - 07:00 — Ioan
Mă numesc **** Ioan, din Arad, **** tel.035****, care vă doreşte din tot sfletul său, să treceţi acest de grav eveniment f. grav a d-voastră şi vă sunt alături în orice că şi eu am avut nenumărate necazuri de la vrâsta de 4(patru) ani !. Atotputenicul să vă binecuvânteze, iar fiului d-voastră Luca multă sănătate şi tote cele bune la toată familia !?. Cu stimă deosebită.
10 March, 2008 - 07:00 — Elena Loredana
Cum a fost intalnirea mamicilor de ingeri la Tg Jiu? Ca un imbold, o mare de emotii si de ganduri nespuse . Vorbeam toate la fel despre acelasi lucru, desi nu ne cunosteam.A fost totul frumos am avut un loc in care sa ne plangem durerea, un loc in care pentru prima data sau deschis suflete..... s-a vorbit despre durere, dragoste ,ingeri.... Un loc in care s-au facut promisiuni..........Promisiunea ca vom lupta pentru ca aceasta campanie sa se materializeze, sa schimbam mentalitati si oameni.Si vom incepe cu cei de langa noi. Solidar campaniei a fost si un preot, unul care trecut prin aceeasi suferinta si care ne va ajuta dupa puterea sa. Unele mame de ingeri nu au reusit sa ne fie alaturi, nu au reusit sa mearga mai departe preferand sa se afunde in tacere, le intelegem, altele ca noi cele ce-ne-am implicat in campanie luptam pentru ele, cineva trebuie sa aiba curajul sa vorbeasca, sa schimbe lucrurile si sa faca ca pierderea copilasilor nostrii sa capete un sens. Nu ne vom opri si cu siguranta vom sprijini cu toata forta aceasta campanie, Bianca iti suntem alaturi!!!O imbratisare calda tuturor mamicilor! Multumesc inca o data pentru faptul ca ne-ai ajutat sa capatam forta de a merge mai departe, de a ajuta......elena-loredana
10 March, 2008 - 07:00 — N.M.
10 februarie 1997,control de rutina,eu insarcinata in luna a6a.Primul copil,fetita mea.Dr se uita in monitorul ecografului si ofta....."miine dimineata la 8 te astept la spital,trebuie sa terminam sarcina.Are probleme grave:nu are cutia craniana si are spina bifida cervicala si cred ca si altele...Va muri oricum la nastere,deci trebuie s-o intrerupem' Atunci,pentru o secunda,nu mi-am mai simtit inima batind.Se oprise.Si totul in jurul meu disparuse.Apoi....mi-am adunat bruma de minte si constienta care o aveam,mi-am pus miinele pe burta,gest inutil de protectie, si am fugit afara din cabinet fara sa scot o vorba. Fugeam ca disperata strigindu-mi sotul.Unde era?De ce nu-mi raspunde?Ce naiba face!!!???Trecusem pe linga el ca o nauca si nici nu-l vazusem.Am simtit o mina pe un umar'Ce faci?unde fugi?ce s-a intimplat?'Era vocea lui...plina de dragoste si ingrijorare.M-am prabusit.Eram acasa.Nu stiu cum ajunsesem acolo.M-am chinuit ani la rindul sa reconstitui acea seara.N-am reusit.Tin minte frinturi.Eu si-o sticla de votca.Ma gindeam daca tot trebuie s-o trimit pe lumea ailalta macar s-o anesteziez.Sa ma anesteziez.Am baut-o toata.700 de votca data pe git si nici macar umbra de ameteala nu aveam.Am aruncat sticla de-un perete si am facut-o tandari.Sotul meu plingea intr-un colt.Cind a incercat sa ma ia in brate l-am alungat.Cu minie.Si iar nu mai stiu. A doua zi eram la spital.O stana de piatra.Robot.'N-am crezut c-ai sa vii'.mi-a spus medicul.Ce stia el?Ce stiam eu?Miinile imi erau crispate pe burta.Si acum ma mai dor.Citeodata,ca un memento.Pe sectie comisia de dr si un medic legist si un procuror.Alta ecografie,acelasi diagnostic.Ii auzeam si-ntelegeam tot ce spun.Eram mai lucida ca niciodata.Sus pe masa.Imi fac ceva ce ma doare.Nu stiu ce.Nimeni nu s-a obosit sa-mi explice ce se va intimpla,cum va decurge 'terminarea sarcinii' mele.Doar eu nici habar n-am de medicina si nici nu era treaba mea,nu?Doar era copilul meu,viata mea,conta?Nuuuuu.Ce-i aia?M-am trezit c-un tub in mine,lipit de picior cu un leucoplast.Si-apoi s-a tras cortina si-a inceput cea mai tare experienta live a vietii mele.Cum se cheama piesele de teatru in care actorii interactioneaza cu spectatorii?Eu am interactionat cu iadul,cu moartea,cu viata...Am avut dureri 4 zile si 4 nopti,umblam indoita de spate,eram un L uman.am fumat in ultima noapte doua pachete de tigari.'Nu e voie sa fumati aici' mi-a spus asistenta de noapte cind m-a gasit in baie cu tigara in gura.A tacut instant,mi-am dat seama ca in urma privirii mele,nu-i spusesem o vorba.Pe 14 februarie a fost insa,finalul...Focul meu de artificii.Fetita mea s-a dus si n-a facut-o oricum ci luptind din rasputeri,agatindu-se de viata sau de moarte,nu stiu.Stiu doar ca i-am simtit lupta si zbaterea in fiecare clipa,cu miinile,cu sufletul,cu logica,cu mintea.Mai ales cu miinile.Apoi a urmat cosmarul.Eram pe patul de spital,lipsita de forta chinuita de remuscari,Doamne!cum stim sa ne judecam!Fusesm asigurata ca nu mai este mult si va iesi si ea.N-a iesit,in schimb am simtit ceva cald cum imi curge pe picioare.Era singe.Care nu se mai oprea.Si fata mea care nu mai vroia sa iasa!De ce?Ce se intimpla?....A iesit.N-am vazut-o,nu ma puteam ridica,eram terminata fizic.O simteam mica si inerta si rigida.O fractiune de secunda am urit-o,apoi constiinta mi-a dat o pauza.Lesinasem.N-am sa-mi iert cit traiesc acea secunda,acel sentiment.Nici pina atunci si nici de atunci nu l-am mai avut.A fost si este de neiertat....Si hemoragia care nu se mai oprea...Am sa mor?Da.Ce bine!Vreau sa mor.Alta pauza data de constiinta.Si-un vis.Sotul meu la intrarea principala a spitalului,sprijinit de unul din stilpii care sustin copertina de la intrare.Fumeaza si plinge si spune ceva.Nu inteleg.Ma apropiu.'Sa nu mori,sa nu ma lasi,te iubesc,esti inima si sufletul meu.Sa nu mori'Am hotarit sa nu mor.Dumnezeule!Ce durere!Ce este asta!?Parca cineva sapa in mine cu un cutit prost ascutit si nu reusea decit sa ma rupa in bucati.Alta pauza. Acelasi pat de data asta rastignita pe el cu doua perfuzii in mina.'Era sa te pierd,de fapt am crezut ca te-am pierdut si nu stiu de ce, ai inviat'.Era medicul cu un simulacru de zimbet pe buze.I-am spus:'pentru C.Ma iubeste si-l iubesc prea mult'.Iubirea lui m-a tinut in viata si tot ea a fost cea care m-apus pe picioare.A urmat un an din viata mea,a noastra din care nu tin minte mare lucru.Stiu ca am vrut sa ma omor stiu ca am vrut sa-l omor.Mai stiu ca a fost sfatuit de 'prieteni' sa divorteze pentru ca eram dusa.A ramas.Eram nebuna lui cu toate ca-l chinuiam amarnic.Si mai stiu ca am plins dupa un an.Pina atunci n-am reusit sa vars o lacrima.Parca eram de piatra.Si-am plins in 14 februarie 1998 cit n-am plins o viata,cit nu voi putea plinge intr-o viata. Cel mai greu este de indurat faptul ca nu am un mormint la care sa merg si sa-mi cer iertare,sa spun o rugaciune.Dar mai ales sa-mi cer iertare. Alt vis:o fetita de vreo 3-4 anisori,frumoasa foc cu un baietel mic,abia umbla,de mina,pe un cimp de flori.Se indreapta catre un copac mare si frumos,undeva in zare.Nu ma pot misca,nu le pot vorbi.Ei imi zimbesc si-si flutura minutele:'te iubim,mami si sintem bine.Te iubim.'Cine este baietelul? In 2000,al doilea copil.Sarcina oprita in dezvoltare.avort spontan in luna a3a.De data asta s-a intimplat ceva ciudat:nu mi-a pasat,nu m-a interesat.A fost si-a plecat....Atunci am realizat ca el era baietelul din visul meu... Pe copiii mei ii cheama Francesca si Tudor.Nu avem altii si nici nu vom avea pe cale naturala.A fost decizia mea luata dupa niste ani in care am analizat si intors pe toate partile tot ce se poate intoarce.Chiar si pe Dumnezeu.Acum sint in relatii bune si cu El.Vom adopta.Curind. Nu am fost in stare sa va povestesc de socul emotional,al citelea oare?,pe care l-am avut cind m-am trezit intr-o mare de nepasare si lipsa de compasiune din partea personalului medical.Mai ales a asistentelor si infirmierelor.Asta este un alt cosmar de-al meu.Pot sa va spun ca m-am luptat cu ele,le-am balacarit si injurat,credeti-ma stiu s-o fac cu mare arta si patos,am fost partial satisfacuta ca am reusit nu doar sa le jignesc ci le-am lovit acolo unde le doare pe fiecare in parte.Am fost persona non-grata pe teritoriul sectiei respective multa vreme,dar nici ca-mi pasa!Consider ca ,oricum,au primit prea putin din ce merita.Sper doar ca lucrurile s-au schimbat de atunci si ca nu mai este cazul.Oricum le taxez si le voi taxa de fiecare data cind voi avea ocazia. Bianca,iti spun doar atit:Emma va fi fetita ta,nimeni nu-ti poate lua asta.Iar durerea.....trebuie sa gasesti o modalitate de a trai cu ea,de a-i face loc in viata ta cu acceptare si intelegere.Eu asta am facut.Am acceptat ca este in mine,ca nu va disparea niciodata si am gasit o modalitate de-a ma descurca si merge mai departe.Iubirea este cel mai bun remediu.S-o dai si s-o primesti. N.M.
10 March, 2008 - 07:00 — Liliana
A fost duminica, 9 martie 2008, Prima zi a Mamelor de ingeri ! Din respect profund fata de rascolirea sufletelor si a suferintei lor nu voi descrie in cuvinte emotia, duiosia, iubirea care s-a inaltat la ceruri catre copilasii lor ... Am cules ieri sentimente si imagini ... si amintiri ... Aceasta zi nu poate fi descrisa. Ea trebuie traita. Tot ce pot spune acum este ca toti cei care si-ar fi dorit sa fie acolo sa tina minte aceasta zi : 9 martie - Ziua Mamelor de ingeri ! Veti vedea in imagini persoane de toate varstele : mame si tati tineri sau mai putin tineri, bunici si nepoti, frati si surori, prieteni si necunoscuti. Au fost inimi calde, suflete mari, priviri inlacrimate , ganduri sincere… Eu nu sunt o mamica de inger. Dar sunt mama. Si am fost acolo. Alaturi de familia mea si alaturi de mamele indurerate. Pentru ca in singuratatea lor sfasietoare mamele de ingeri au nevoie de caldura celor ce doresc sa le fie alaturi cu adevarat. Pur si simplu : sa fie acolo, langa ele. Fara cuvinte, fara efort. Cu inima. Cu privirea. Cu pasii. Cu o imbratisare. Este atat de putin si totusi cat de mult ! Liliana Bucuresti
10 March, 2008 - 07:00 — Liliana
Iata mesajul emotionant al unei mamici de ingeras pe care doresc sa-l ofer tuturor. Angela, din Timisoara, va transmite urmatoarele : "Dupa ce sentimentele se vor fi asezat in matca lor, iar emotia nascuta din sclipire de soare mangaind baloanele ce se inaltau la cer se va fi domolit , cand imaginea lumanarilor albe asezate in iarba primaverii va fi fost asezata in pagini de album si in cutii de amintiri duioase ... ne vom aduna fortele si vom incepe sa lucram la acest proiect . Pentru ca mamele acestea sa stie ca n-au plans degeaba. Pentru ca alte mame sa nu mai planga. Pentru ca viitoarele mame sa ajunga sa-si stranga fericite in brate puii multumind in gand ca acum, azi, cineva s-a gandit cum sa opreasca lacrimile." Liliana Bucuresti
10 March, 2008 - 07:00 — Mihaela
Draga mea Bianca, M-am gandit foarte mult inainte de a scrie ceva. Am vazut fotografiile postate, am retrait momentele de la prima intalnire a mamelor de ingeri si m-am intristat atat de mult. Chipul tau atat de frumos are intiparit pe el o asa mare durere, inacat uneori nu pot sa te privesc in ochi. Am trait si traiesc aceeasi durere ca si tine, te inteleg, ma intelegi perfect, iti doresti atat de mult, de fapt ne dorim atat de mult sa nu mai existe aceasta suferinta, de ce oare miile de mame de ingeri nu simt la fel ca noi? De ce se ascund sub masca anonimatului si nu au venit sa planga alaturi de noi, sa ne impartaseasca prin viu grai durerea lor cea cumplita?Ce anume le-a impiedicat sa isi declare suferinta? Rusinea( fata de cine si de ce?)lasitatea(poate acesta este un motiv mai plauzibil) dar nici asa nu ar fi trebuit sa stea deoparte ca simplii telespectatori(nu ii pot numi spectatori). Bianca, draga, te rog fa-ti in continuare auzit glasul, eu ma alatur tie, poate vor mai fi mame care se vor alatura si astfel glasul nostru va deveni din ce in ce mai puternic si vom reusi sa il facem auzit. Sa sti un singur lucru: Nu esti singura! Te sustin, te admir, nu voi fi niciodata atat de puternica ca tine, dar iti voi sta alaturi si voi face asa cum ne dicteaza inima. Scopul nostru este comun, deci fortele noastre vor fi comune. Fac apel catre toate mamele de ingeri: 2, 10 sau 20 persoane nu va schimba mare lucru, dar 2000 cu siguranta va schimba ceva.Ne-am pierdut copiii, ceea ce aveam mai scump pe lume, nu mai avem ce pierde, hai sa aducem o schimbare cat de mica in tara aceasta, care ne este patrie si toate cele.Ma numesc Mihaela ****, mama de inger, adresa mea de email este ****@yahoo.com.
11 March, 2008 - 07:00 — Adriana
Nu stiu ce s-a intamplat,am dat nr de tel adresa de mail,nu m-a contactat nimeni.Am fost singura ieri de ziua mamelor de ingeri,am aprins lumanari ,am trimis baloane spre cer si m-am rugat pentru toti copii-ingeri.Mamelor ,din Tulcea,de ce nu a-ti venit? Nu va trebuia nimic,am avut totul pregatit ,de ce nu a-ti venit? De rusine? Nu e nici o rusine sa aprinzi o lumanare pentru copilasul tau, devenit inger...Vreti sa uitati? Stiti bine ca nu ati uitat si nici nu o sa puteti uita vreodata copilul pe care l-ati purtat in burtica! Va pasa de ce spune lumea? Stiu ei ce e in sufletul vostru?!? Nu...dar ar trebui sa stie,ca sa nu e mai spuna lucruri care dor si ca sa nu e mai ocoleasca... Pacat ca n-ati venit....Sper sa veniti data viitoare...scrieti-mi! hai sa vorbim! hai sa ne ajutam una pe cealalta....si pe altele ca noi... pentru mamicile din alte orase,care au fost la eveniment,toata stima si tot respectul.Va pup si va iubesc.ADRIANA din TULCEA
11 March, 2008 - 07:00 — Adriana
Buna Bianca, sunt Adriana -mama de ingeri care ti-a scris in 25 februarie(a aparut la mesaj din greseala Mirela )... Am nevoie de ajutorul vostru, respectiv daca puteti sa-mi spuneti cine se ocupa in Cluj-Napoca de intalnirile noastre? Cred ca eu si Anamaria -care a scris in 17 februarie 2008 avem acelasi diagnostic. As vrea sa iau legatura cu ea, poate ne unim fortele si impreuna putem face ceva ! Doamne ajuta si fie ca in acest post sa ne putem gasi linistea si sa ne putem ruga pentru ingerii nostri ! Alaturi de voi -Adriana
10 March, 2008 - 07:00 — Steluta
Buna seara Ma numesc Steluta Popescu si am participat ieri la intalnirea mamicilor de ingeri. A fost un eveniment emotionant si plin de curaj, foarte rar intalnit la noi. Aveti un suflet extraordinar si ma bucur ca v-am cunoscut. Va trimit cateva fotografii iar daca doriti sa aveti toate fotografiile pe care le am facut ieri, pot sa fac un cd si sa vi-l aduc. Cu stima, Steluta Buna seara din nou. Am pus toate fotografiile aici: http://www.flickr.com/photos/82304031@N00/sets/72157604088450746/show/
11 March, 2008 - 07:00 — Angela
In atentia mamicilor de ingerasi din Timisoara sau imprejurimi! Maine, 12 Martie 2008, ascultati intre orele 11-12 Radio Timisoara unde se va difuza o emisiune in direct dedicata campaniei "Mame de ingeri". Invitati in aceasta emisiune vor fi dr.Ilie-seful sectiei de neonatologie din maternitatea Bega, dr.Ioana Vartosu -"Scoala Mamei Junior" din Timisoara, Marinela Antal -psiholog si Angela-mamica de ingeras (adica...eu).Speram sa o avem si pe draga noastra Bianca in aceasta emisiune...ma refer la o interventie "cu glasul"...caci cu sufletul ea este mereu cu noi si pentru asta am sa spun de cate ori voi avea ocazia...MULTUMESC, BIANCA BRAD! Vreau sa va rog sa imi scrieti daca aveti sugestii despre ce ar fi foarte important de spus in emisiune...stiu ca sunt foarte multe de spus ,dar nu e timp pentru toate si apoi....vreau sa vorbesc nu despre mine, ci despre NOI -mamele de ingeri, nu in numele meu,ci in numele NOSTRU -mame de ingeri... Mai vreau sa spun un lucru...mamicilor de ingerasi care au fost prezente la intalnirea din Timisoara le-am multumit deja, le-am spus cat au fost de minunate...acelas lucru vreau sa spun despre toti cei care au fost la evenimentul din 9 Martie oriunde in tara...SUNTETI EXTRAORDINARI...SUNTETI ACEI OAMENI CARE CONTEAZA! Imbratisari calde tuturor...Angela, mamica de ingeras Calin Gabriel, te iubim! Mama si tata
11 March, 2008 - 07:00 — Iulia
Buna Bianca!In primul rand vreau sa-ti transmit condoleantele mele si in al doilea rand vreau sa iti multumesc ca ai avut aceasta minunata idee.La un moment dat am citit o chestie...cum ca ajungi sa iti fie rusine pentru suferinta pe care o simti. Numele meu este Iulia si nu scriu in numele meu,ci in numele unei mame...o mama teribil de frumoasa...o mama care si-a pastrat frumusetea chipului dupa toata suferinta prin care a trecut atunci cand a aflat ca baiatul ei s-a stins intr-un stupid accident de masina.Acel baiat era vecinul meu si mi-a fost prieten toata copilaria...si chiar daca ajungand la varsta de 18-19 ani,drumurile noastre au luat-o pe cai diferite,l-am iubit asa cum imi iubesc toti prietenii pe langa care am copilarit. Pe 17 martie 2008 se implineste 1 an de cand a plecat.Imi este dor de el asa de tare...Ii privesc zilnic pozele si nici acum nu imi vine sa cred de ce a fost ales tocmai el.Am fost aproape cat am putut de mama lui si i-am platit un site ...ca sa avem un loc unde ii putem scrie mesaje mereu.Daca vreti sa vedeti cat de dragalas era,adresa site-ului este www.alexa.memory-of.com Nu sunt inca mama dar durerea mamei lui Alexandru a pus o amprenta foarte grea pe viata mea.Si nu numai durerea ei...ci tot ce s-a intamplat cu el. Bianca,ma bucur ca ai avut taria sa faci tot ce ai facut dupa ce ti s-a intamplat si cred ca toate femeile ce au trecut prin asa ceva iti sunt aproape si le poti considera prietene.Te pup dulce si sa stii ca iti apreciez foarte mult munca.
11 March, 2008 - 07:00 — Codruta
Ieri, 10 martie 2008, pe "B1" au fost prezentate, dupa orele 19.00, cateva imagini de la intalnirea noastra. Din pacate, prea putin timp a fost alocat prezentarii lor. Sper ca vom putea vedea, cat de curand, la tv, filmari de la actiune, dupa ce ele vor fi prelucrate. Codruta
11 March, 2008 - 07:00 — Anonim
Pling si pling mereu si ziua si noaptea si cu lacrimi si fara.Plinge sufletul in mine si nu stiu ce sa fac sa i-mi revin.La primul copil aveam 20 de ani.Eram tinara si totul s-a intimplat repede am nascut a crescut si are 10 ani.La 4ani ai lui m-am despartit de sotul meu iar peste un an am intalnit marea mea iubire.Dupa mai multe apropouri din partea lui am inceput sa ma gandesc la posibilitatea de a mai face un copilDaca la prima sarcina nu am constientizat nimic acum doream sa il simt sa fiu atenta la toate schimbarile si sa il iubesc enorm asa cum il iubesc pe fratele lui si cul il iubesc pe taicasau.Am ramas insarcinata am fost la 5 ecografe am facut 2 seturi de analize totul bun si binela fiecare eco intrebam doctora daca e bine daca e sanatos si imi spunea sa o cred pe cuvint ca e totul bine.A venit ziua de 8 august 2007.Seara pierderi de lichid si dureri repede la spital si am nascut asa usor fata de prima nastere cred ca a durat o jumatate de ora.Felicitari aveti un baietel!Am urmarit cum i-a taiat cordonul cum tipa ii numaram degetelele sa vad daca e ok l-a luat asistenta si mi-la aratat si i-am pus mana pe fund doar o secunda si apoi l-a luat.A venit si mi-a spus caare 3,400kg si 52cm si atit.Apoi a venit doctora neonatolog si au inceput intrebarile;mai aveti copii, citi ani au,au avut vreo boala,au suferit de ceva grav iar eu nu intelegeam ce se intampla si mi-aspus sa ma linistesc ca vb maine cand i-mi revin...Si maine i-mi spune ca bebelusul meu in care i-mi pusesem toate sperantele pe care deabia asteptam sail tin in brate este suspect de SINDROMUL DOWN si ca are si o malformatie la splina si la ficat.De ce am ramas socata nu puteam reactiona doar am intrebat de ce ???Ricari din umeri, nu stim, ai facut nu stiu ce analize??Am facut analizele recomandate de vai de medicii care se uitau la mine ca la o cimata.Dupa 4 zile l-am botezat si am fost trimisa la craiova la spital.Acolo nu i-au facut numic perfuzii cu glucoza fara mancare si asteptau, ce, nu stiu.Dupa 12 zile de la nastere el nu a mai putut lupta cu boala si a facut comotie cerebrala si s-a stins dupa ce ajunsese cu buzele uscate de ii sangerau intepat tot de ace de la flexurile perfuziilor,si eu fumam zi si noapte si ma rugam la dumnezeu sa faca o minune si pt el.Dar dumnezeu nu a vrut sa il lase cu mine si l-a luat cu el pe el pe SARBULETUL meu mic ca re semana perfect cu tatal lui care ma strangea de deget parca rugandu-ma sa fac ceva pt el sa ii iau suferinta iar eu neputincioasa nu puteam sa fac nimic nu puteam sa il ajut cu nimic .Mi-as fi dat viata pt el, AS FI FACUT ORICE SA RAMANA CU MINE,DAR I-AM TINUT LUMANAREA APRINSA SI AM STAT LINGA EL PINA IN ULTIMA SECUNDA A VIETII LUI SCURTA SI PLINA DE SUFERINTA,AM STAT LANGA EL PANA LA ULTIMA BATAIE A INIMII LUI MICI SI AS FI STAT ACOLO MEREU CU EL IN BRATE DAR NICI IN BRATE NU M-IL LAU DAT.AS FI VRUT SA MA IA CU EL DAR MA ASTEPTA DENIS FRATELE LUI ACASA SA AM GRIJA DE EL.L-am luat acasa si l-am imormantat si il plang mereu.Intreb mereu de ce s-a intamplat asta,de cea vrut dumnezeu copilul meu de ce nu l-a lasat cu mine sa am eu grija de el sa ma pot bucura de elNu pot sa imi revin deloc nu vreau sa uit nimic si pling mereu cind vad gravide si copii mici.Nu stiu concret de cea murit, ce avut, ce boala avut sau cine si unde s-a gresit, daca a fost o greseala.STIU DOAR CA EL A LUAT CU EL JUMATATE DIN INIMA MEA,CA O SA IL IUBESC MEREU.CA NIMENI NU O SA INTELEAGA DUREREA CARE O AM IN SUFLET,SI CA O SA M-A GANDESC MEREU LA EL SI NU A SA IL UIT NICIODATA AM UN BAIAT AICI CU MINE SI ARE 10 ANI,SI AM UN BAIAT IN CERURI SI ARE 7 LUNI.
11 March, 2008 - 07:00 — Camelia
Draga Bianca, Iti multumesc din toata inima pentru mesaj. Urmaresc cu foarte mult interes tot ce faci, si te admir pentru curajul pe care il ai. Stiu ca nu e usor sa vorbesti despre durerea ta, dar pe de alta parte e si mai dureros sa nu se vorbeasca deloc de parca nimic nu s-ar fi intimplat. Nu stiu daca ai citit deja povestea mea asa cum am scris-o pe mami.ro. Daca ai citeva minute: http://www.mami.ro/fertilitate/forum/pierderea-sarcinii.html?av-topic=12... Site-ul tau ne alina putin din durere, si uite ca ne ajuta sa legam prietenii!! Iti multumesc din toata inima pentru ca te-ai gindit ieri si la Victor, ca ati aprins o luminare si pentru el. M-am gindit mult la intilnirea de la Bucuresti, si cred ca niciodata nu mi-am dorit intr-atita sa fi fost in Romania. Am vazut secventele pe care le-au pus pe site cei de la TVR. Am reusit sa vad si citeva emisiuni in care ai aparut saptaminile trecute. Eu sint departe, dar daca pot face ceva de aici, daca te pot ajuta cu ceva, am sa o fac cu placere. Campania pe care ai initiat-o e un lucru extraordinar. Am citit in marturiile mamicilor cit sint de insensibili unii medici din Romania. Daca macar unii dintre ei vor intelege si vor incrca sa se schimbe putin, ar fi ceva... Un alt apect foarte important e informarea viitoarelor mamici. Eu una habar n-aveam ca in ziua de azi se poate intimpla ca un copil sa moara inainte de a se naste, si ce probleme pot sa apara. Poate intr-o zi ceea ce faci acum va salva macar o viata... Te imbratisez cu drag si iti doresc putere sa mergi mai departe, si sa nu renunti! Numai bine, Camelia.
11 March, 2008 - 07:00 — Elena-Loredana
Multumesc celor care ne sunt alaturi, mame de ingeri,rude, prieteni. Multumesc acelor oameni care s-au decis sa ne fie alaturi si celor care se vor hotari sa ne fie alaturi. http:www.impactingorj.com/social.htm Doamne ajuta! Elena-Loredana Tg.Jiu
11 March, 2008 - 07:00 — Camelia
Draga Bianca, Am vazut pozele, sint foarte frumoase! Nu conteaza cite persoane au participat, ci intensitatea trairilor celor care au reusit sa fie acolo... I-am transmis si Florinei mesajul tau, si sint convinsa ca se va bucura ca v-ati gindit si la Theo si ca avut si el un balonas. Sper sa gasesti cit mai multe mamici voluntare, sa prinda curaj si sa te ajute pentru ca nu poti face totul singura. Care e acum urmatorul pas? Veti incerca sa contactati pe rind maternitatile? Te-ai gindit sa tipariti niste materiale pe care sa le inminati personalului de acolo in care sa vorbiti despre ce e de facut intr-o asemenea situatie? Noi stim acum, din pacate, cit e de important sa ne putem vedea macar copilul. La maternitatea unde am nascut eu, moasele au facut citeva fotografii cu Victor si mi-au spus ca daca nu le iau acum, ele vor fi pastrate in dosarul meu si chiar si dupa citiva ani voi putea sa le am. Pe moment nu am vrut sa le vad, insa dupa doua luni am fost si le-am cerut. Acum le pastrez ca pe o comoara, si de cite ori mi-e dor de Vic ma uit la ele... Am vazut ca in Romania de cele mai multe ori mamele nu au nici macar posibilitatea sa isi ia ramas bun de la puiutul lor, si asta chiar nu ar costa nimic. Nu tine nici de bugetul spitalului, nici de sistemul sanitar... Cred ca e un aspect important, si acolo s-ar putea schimba ceva. Te imbratisez cu drag, Camelia. PS. Melodia pe care ai dedicat-o Emmei si tuturor ingerasilor e superba! E dureros de frumoasa!!!
11 March, 2008 - 07:00 — Florina
Florina, franta, Organizatia EMMA poate fi un motor pentru schimbarea mentalitatilor din spitalele romanesti, sensibilizarea lor la durerea pricinuita de moartea unui nou nascut sau nenascut, si sustin ideea expusa de Camelia ca e foarte necesar pt femeile cu sarcini ce au final ca al nostru sa aibe macar fotografii ale copilasilor facute de personalul medical cu sau fara acordul nostru.Aceste fotografii raman singurele noastre carje sufletesti si este verificat in cele mai multe dintre cazuri ca mamele vor avea nevoie pt refacerea lor psihica de aceste imagini ce raman icoane ale sufletului. Rita, am plans cand te-am citit, am plans toate, cu siguranta.Intr-o anumita dimensiune a gandului, toate femeile, mame de ingeri sintem suflete surori. Putem avea mai multe imagini si pentru cei ce nu au fost la aceste intalniri din tara? Am apreciat enorm ca a fost descris cerul, vantul, baloanele din ziua aceea...
11 March, 2008 - 07:00 — Luminita
buna, binaca sunt luminita.... imi pare tare rau ca nu am reusit sa ajung duminica, dar am fost cu inima langa toate mamicile de ingerasi... am fost si eu la biserica si am aprins lumanari pt ingerasi, cu gandul la voi.... povestea mea am scris-o in alta zi povestea celor 3 bebelusi care nu au vrut sa se nasca, au murit la 9 saptamani, far a se cunoaste cauza pana la urma, desi s-u vehiculat mai multe... de ce au murit, nu mai conteaza, pentru ca raspunsul nu-l voi afla niciodata... important este sa ne mobilizam si sa incercam sa sensibilizam oamenii, medicii, in primul rand, astfel ca din ce in ce mai putine dintre noi sa treaca prin asa ceva... eu sunt profesoara si am inceput sa port discutii cu elevi mei despre avort si pierderea sarcinii, chiar daca au pana in 15 ani. as vrea sa te ajut in campania ta, nu pot sa stau cu mainile in san si sa vad cum toata lumea, incluzand aici si o parte din prietenii mei, considera o sarcina pierduta este o simpla operatie, peste care se trece foarte repede si vioi, ca doar :"sunteti tineri, o sa aveti copii".... ma dor comentariile oamenilor cand vad durerea mea, ma intreaba de ce nu trec peste, ca e dureros, "dar nu atat de dureros cum ar fi daca ai pierde un copil"... dar nimeni nu intelege ca eu am pierdut TREI COPII.... foarte putini inteleg dutrerea noastra, a parintilor de ingerasi... si m-am lovit de multe ori de priviri si comentarii.... nu vreau sa fim compatimiti si sa fim priviti cu mila, vreau doar ca durerea noastra sa fie respectata... iti mai dau odata mailul meu, ****@yahoo.com, as vrea sa ma implic in campania ta, si sper sa pot fi de folos. va imbratisez pe toate cu multa tristete luminita
11 March, 2008 - 07:00 — Lorin
Nu pot sa exprimi in cuvinte o pierdere a unei persoane dragi si nici sa ceri cuiva sa inteleaga ceea ce simte un om in asemenea momente.Imi pare nespus de rau ca viata este atat de nedreapta cu cei ce inca nu au reusit nici macar sa se nasca sau chiar cu cei care s-au nascut si nu au apucat nici macar sa priceapa unde se afla si incotro trebuie sa mearga.Ma rog cerului si la stele sa primeasca cu intelegere si steaua care s-a ridicat din trupul tau si sa o faca sa lumineze calea celor ramasi aici printre pamanteni si care suspina adanc dupa cei plecati inainte de vreme.E trist sa fi asa greu incercat si nici nu este usor sa primesti o asemenea lovitura de la soarta,dar mai important este sa ramanem demni in fata sortii si sa mergem inainte cu fruntea ridicata.Ai facut un lucru inedit cu aceasta organizare a mamelor de ingeri dar eu as sugera sa militezi poate mai mult pentru o educare mai realista a populatiei in raport cu viata si moartea,o pregatirea mai aprofundata in intelegerea vietii si a greutatilor ei.Moartea ca si viata sunt componente care fac parte din mediul nostru pamantean.Randuiala pe acest pamant face ca noi sa fim condamnati la moarte inca decand ne-am nascut.Cei nascuti fara viata au un atuu in fata noastra incat ei nu vor sti niciodata ca vor muri.Eu cred ca nu trebuie sa facem o problema din moarte ci mai degraba din zilele lasate noua sa le traim aici pe pamant.De aceea cred in continuare ca viata ne este data ca sa o traim fiecare dupa cum i-a fost scris,iar celor care nu le-a fost dat sa traiasca,se pare ca au fost preferati sa fie feriti de aceasta "povara".Steluta ta ,cu nume ales poate nu intamplator,Emma fiind in ebraica Imma adica MAMA,a fost ferita de soarta ca sa impartaseasca alaturi de noi greutatile unei vieti de om.Nu stiu daca m-am facut inteles celor care sunt printre noi dar care pot sa inteleaga ca noi suntem niste simpli pioni ai unui jos mult mai complicat,in care fiecare are un rol mic si poate prea putin insemnat. Acum as dori sa-ti amintesc ca mottoul acestui capitol din site l-ai trimis ca raspuns undeva in sept. 2004 la unul din raspunsurile mele:"Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, Curajul de a schimba ceea ce-mi sta in putere Si intelepciunea de a face diferenta dintre ele...." acum ti-as zice,"Fa Doamne o minune mare,sa pot intelege cursul vietii, sa pot face si pe altii sa-l inteleaga si sa schimbam impreuna mentalitatea celor care traiesc pe plaiurile noastre astfel incat nimic sa nu ne mai doboare si sa putem trece prin viata demni,cu mintea limpede si cu necazuri minime.Eu doresc tuturor celor care au trecut prin asemenea momente in viata sa depaseasca cat mai repede acest impas si sa isi traiasca in continuare viata cu inima impacata ,cum ca daca asa a fost sa fie, s-a intamplat, si ca noi nu avem cum sa ne opunem sortii.Viata isi urmeaza cursul sau normal,chiar daca normalitatea este mai greu de inteles pentru unii dintre noi.Cerul sa va lumineze calea iar "Stelele" fiecaruia sa stralucesca la nesfarsit, bucurandu-i pe cei care le urmaresc cursul, pe drumul ce-l strabat in univers.Cu stima si respect,Lorin.
11 March, 2008 - 07:00 — Dr. Cristian Andrei
De la Dr. Cristian Andrei:
Nasterea copilului este menita sa aduca femeii implinire. Cu cat se afla mai aproape de acest moment, cu atat mai atenta este mama la fiecare detaliu despre copilul care va veni: cum va arata, daca va fi sanatos, cum misca, cu cine va semana, care-i va fi soarta.... Pierderea copilului in preajma nasterii cade ca o noapte peste un rasarit de soare. Este impotriva firii, este de neinteles, e greu de trait cu asta. In astfel de momente sunt necesare cateva gesturi simple din partea celor din jur: sa fie prezenti, sa arate compasiune, sa o ajute pe mama sa parcurga cele cuviincioase, sa-l trateze pe cel pierdut ca pe orice copil,s-o priveasca pe mama in ochi. Copiii care pleaca in preajma nasterii sunt cei mai curati oameni.Puterea lor sta in lipsa de pacat si in iubirea cu care sunt pastrati in sufletul celor ce i-au dorit. Am putea sa ne rugam pentru ei si la ei. Dr Cristian Andrei Institutul de Relatii Umane tel. 021 3192489 www.iru.ro
Comments
DRAGA BIANCA ITI MULTUMESC CA EXISTI SI CA DATORITA TIE ACUM CIND SUNT INTREBATA DACA AM COPII SPUN DA:"SUNT O MAMA DE INGER". AU TRECUT 8 ANI SI NU AM VORBIT NICIODATA CU NIMENI DESPRE ASTA,CREZIND CA FAPTUL CA NU UIT SI CA MULTE DINTRE SENTIMENTELE MELE SUNT ANORMALE. ACUM LE-AM REGASIT SCRISE DE TINE SI DE MULTE ALTE MAMICI DE INGERI SI MI-AM DAT SEAMA CA NU SUNT SINGURA CA SUFERINTA VA RAMINE PT TOATA VIATA SI CA VA TREBUI SA MA OBISNUIESC. COPILUL MEU A MURIT DIN CAUZA NEGLIJENTEI CADRELOR MEDICALE IN TIMPUL SARCINII. ACEST LUCRU MI-A FOST CONFIRMAT DE ALTI MEDICI DUPA NASTERE IN URMA UNOR ANALIZE PE CARE AR FI TREBUIT SA LE FAC IN TIMPUL SARCINII SI DE CARE NIMENI NU-MI SPUSESE NIMIC. PT MINE SINGURA CONSOLARE AR FI SA STIU CA IN ROMANIA SE MOARE NUMAI ATUNCI CIND CHIAR NU SE MAI POATE FACE NIMIC, NU DIN NEPASARE SI NEGLIJENTA. E INTERESANT ORICUM SA VAD CA NICI UN CADRU MEDICAL NU SE FACE VAZUT SAU AUZIT IN ACEASTA CAMPANIE, NICI UN MEDIC,CARE SA SPUNA CA DIN CAUZA LUI NU A MURIT SAU SUFERIT NIMENI. PT CA DESI PT VOI SUNTEM NISTE ANIMALE PE CARE LE UITATI IMEDIAT DUPA CE V-ATI LUAT SPAGA,NOI NU VA UITAM NICIODATA. EU IMI ADUC PERFECT AMINTE CHIPURILE TUTUROR CADRELOR MEDICALE CU CARE AM AVUT DE-A FACE IN ACELE ZILE DESI LE-AM VAZUT PT PRIMA SI ULTIMA DATA IN VIATA MEA.
DRAGA BIANCA IMI PUN TOATE SPERANTELE SI TOATA INCREDEREA IN TINE SI SPER CA ORGANIZATIA "EMMA" SA POATA AJUATA SI VIITOARELE MAMICI, SA NU TREACA PRIN CEA CE AM TRECUT NOI SI CIT MAI PUTINI COPII SA DEVINA INGERI. AS VREA SA FAC O DONATIE ORGANIZATIEI. STIU CA SUNT MULTE DE FACUT SI CA TI SE CERE POATE CHIAR PREA MULT IN ACEST MOMENT DAR SPER CA PE VIITOR SA SE POATA INFIINTA O CLINICA UNDE SA POATA VENI MAMICILE INSARCINATE,SA FIE TRATATE ASA CUM TREBUIE IAR TOTUL SA FIE PLATIT DIN DONATII. PT CA EU DRAGA BIANCA DE LA STAT NU MA ASTEPT LA NIMIC BUN SI CRED CA VA TREBUI SA NE DESCURCAM SINGURE. PT TATICI,DRAGILOR DESI NU VA SPUNEM STIM CA SI SUFERINTA VOASTRA ESTE LA FEL DE MARE,AVEM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU, NU NE LASATI SINGURE,FACETI-VA AUZITI SI VOI MAI ALES CA MULTI DINTRE VOI SE PRICEP FOARTE BINE LA INTERNET. AJUTORUL VOSTRU POATE FI IMENS. CHIAR AICI SUNT PREA MULTE CAZURI CIUDATE,IN CARE MAMA NU A FOST LASATA SA-SI VADA INGERUL SI CHIAR NU STIE DACA A FOST FATA SAU BAIAT. ATUNCI CARE ESTE DOVADA CA A MURIT? IN OCCIDENT SE IAU AMPRENTELE PICIOARELOR COPILULUI PT CA IN ACEST FEL NU POT EXISTA INCURCATURI DE COPII,RAPIRI SAU ADOPTII ILEGALE.LA CITE SE INTIMPLA IN ROMANIA AR FI CAZUL SA NE GINDIM SI LA ACESTE LUCRURI. DRAGA BIANCA STIU CA SUNT MULTE DE FACUT,DAR E PT PRIMA DATA CIND NU MA SIMT SINGURA,DATORITA TIE. PT VIITOARELE MAMICI, CITITI CEA CE SE SCRIE AICI,DESI VETI PLINGE SI VETI SUFERI, VETI DESCOPERI MULTE LUCRURI PE CARE DACA LE-AM FI STIUT SI NOI AM FI EVITAT TOATA ACEASTA SUFERINTA.AVETI SANSE SI POSIBILITATI PE CARE NOI NU LE-AM AVUT.MULTUMESC DRAGA BIANCA.
O MAMA DE INGER
PENTRU MAMICILE DE INGERI
Am fost prezenta alaturi de Bianca si celelalte mamici de ingeri la prima noastra intalnire din 9 martie, a campaniei MAME DE INGER din cadrul Organizatiei EMMA.Am fost surprinsa ca multe mamici nu au avut curajul sa ni se alature.
A fost o zi extrem de emotionanta si trista dar pentru multe mamici a fost alinarea de care aveau nevoie de atata timp.
Insasi pregatirea acestei ceremonii a fost emotionanta , parintii care mai de care umflau, legau baloane iar copilasii care mai de care voiau sa ne ajute sa scrie pe baloane.La un moment dat copii au facut 2 echipe , o echipa o ajutau pe Bianca sa scrie numele ingerasilor pe baloane iar o alta echipa luau baloanele umflate si le duceau la locul stabilit.au fost momente impresionante:
- o fetita scria pe balon "IOANA-te iubesc mult si imi este tare dor de tine"
- O alta fetita scria"Te iubesc inger sfant ,ai grija de mine si de mama mea"
- Un baietel scria"Draga frate, mi-as fi dorit sa fii alaturi de mine".
Emotionant toate numele ingerasilor trecuti pe baloane,emotionante mamicile care alegeau culorile baloanelor , baloane albastre , verzi pentru ingerii baietei si baloane roz, rosii, portocalii pentru ingerii fetite.Cand a inceput ceremonia vantul voia cu tot dinadinsul sa ne smulga baloanele din maini , vrand parca sa le inalte la cer cat mai repede , sa le duca la ingerasii nostri.Au fost momente emotionante , copii alaturi de parinti care spuneau in cor rugaciunile " Tatal nostru" si "Ingerasul" cu lumanarile in maini priveau spre cer cum toate baloanele luase drumul rasaritului si se inaltau foarte repede.
Mamici, tatici,bunici, bunicute,frati,surori,verisori, etc,toti au aprins lumanarele si au pastrat un moment de trista amintire .Emotionant moment mi s-a parut cand am vazut manutele unei fetite ca se chinuiau sa faca o inimioara din lumanari aprinse.
Seara ,imaginea lunii care era ca un crai nou pe cerul senin ne-a fermecat, era ca un zambet pe cer.
Aceasta actiune o consider ca fiind un succes care pe multe mame le-a ajutat sa se elibereze de o mare apasare pe care o simteau in suflet.Au fost prezenti si psihologi care au discutat cu mamele prezente la aceasta intalnire.Pacat ca multe dintre acele mame sfasiate de durerea pierderii unui copil nu au putut sa ajunga sau nu au avut puterea sa vina deoarece sunt convinsa de faptul ca prezenta lor la aceasta intalnirea le-ar fi usurat suferinta, facandu-le sa treaca mai usor peste tragedia lor.
Voi lupta alaturi de Bianca in aceasta campanie deoarece doresc ca drama noastra sa capete alt sens si in primul rand doresc din tot sufletul ca nici o mama sa nu mai treaca prin astfel de situatii tragice.
Cu mult drag va scrie Daniela G.- mamica unui inger in cer IOANA si a unui inger pe pamant CODRIN
Ziua de 9 martie s-a terminat cu IMPRESIONANTA INTALNIRE propusa de d-stra!
Am fost cu sotul meu "tata de inger",iar eu "sora de inger".Desi povestile noastre sunt de multi ani,sufletele noastre au vibrat alaturi de cei prezenti!
Lumanarile,baloanele,lacrimile si sufletele incercate de suferinta au creat o atmosfera superba.
D-stra doamna Bianca ,inima intregii actiuni ati fost minunata!!!!!
Suferita v-a facut puternica si inventiva si hotarata.Apropierea fata de cei prezenti cunoscuti si necunoscuti a creat o atmosfera greu de descris,innaltatoare!!!!!!!!!!!!!!!!!Locul a fost inspirat,chiar foarte inspirat! Ce loc ar mai fi facut o asa de bine si inspirata "legatura" cu SUFLETELE INGERILOR? Cu certitudine doar unul cu iarba si cer e favorabil!!!!!!!!!!!
Felicitari si "TOT INAINTE!"
Astazi incepe postul cel aspru,al Sfintelor Pasti,cand trebuie sa ne gandim la semenii nostrii.EXEMPLUL D-STRA, E DEMN DE URMAT!!!!!!!!!!!SI PLIN DE_O FRUMOASA NOBLETE SUFLETEASCA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ieri eram gatuita de emotie,astazi tin sa va trimit cuvintele ce mi le-ati inspirat!
Rusandica
buna ar fi ceva daca ai reusi dar e putin probabil ca vei sensibiliza pe cineva din acest departament numit ministeru sanatati la noi nu lucreaza medici s-au asistente sunt... asa ca va fi foarte greu dar imi doresc sa reusesti pentru ca nu numai mamale de ingeras au nevoie de oatentie mai deosebita chiar si cele care merg cu ingerasi acasa se stie ca leuza are nevoie de o atentie mai mare si dacai ajutata de un specialist va trece mai usor si va fi si mai protectoare cu copilu ar fi bine pentru tinerele cupluri sa fie mai pregati pentru a fi parinti si asa nu vom mai avea copii abandonati sau femei depresive ce nu pot merge in viata mai departe fara unele sechele,mult sucessa te ajute dumnezeu .
Pentru cele/cei care vor sa vada imagini de la prima noastra intalnire, accesati:
http://picasaweb.google.ro/lh/searchbrowse?hl=ro&q=9+martie%2Bbianca+brad&um=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wq#0+1
Codruta
Buna! Am auzit ieri la radio despre intalnirea din Bucuresti. Deja fusese. Nu stiu daca as fi ajuns, dar as fi fost cu gandul acolo...
Imi pare rau! Am citit si stiu exact ce simti. E cumplit! De aceea nu pot spune mai mult decat : imi pare rau!
Si eu mi-am pierdut copilul, dar altfel. Avea 4 ani si 8 luni. Si eu spun la fel: am doi copii... din pacate nu sunt impreuna. Si de cate ori il vad pe cel mic (care acum s-a facut ditamai vlajganul :) de aproape 6 ani) cum jinduieste dupa un partener de joaca mi se sfasie sufletul. Fratele lui s-a dus cand el avea 2 ani jumate. Deja erau nedespartiti. Pot spune ca a fost programat sa fie fratele lui Vlad. Numai la asta m-am gandit in timpul sarcinii - ca vor fi doi, impreuna, unul pentru celalalt...
Si pe mine m-au scos din minti "mangaierile" de genul: "lasa! Esti tanara! O sa faci altul..." Ca si cum Vlad ar putea fi inlocuit. Sau cele de genul: "asa a fost sa fie!" Dar oamenii incearca sa aline, fiecare cum poate, cum se pricepe... doar ca nu toti sunt priceputi.
Nici eu nu am putut sa intru sa-l vad, desi o asistenta/infirmiera, sau ce-o fi fost ea, ma tot "imbarbata" : "hai mamico, intra sa-ti vezi copilasul ca e al tau!". Pot spune ca imi venea sa o trantesc de pamant. Nu puteam concepe ca acolo, pe o targa intr-un wc al vestiarului din spitalul Tulcea zace copilul meu. Stateam si-mi frangeam mainile pe hol si nu puteam, nu voiam sa fac nimic. As fi vrut doar sa ma inghita atunci pamantul. Pana la urma am intrat si l-am vazut. Am pus mana pe el si am retras-o ingrozita de cat de rece putea fi. O parte din mine ma impingea sa-l iau in brate... dar n-am putut. Nu puteam concepe ca el e acolo... in starea aceea...refuzam sa cred. Si acum imi pare atat de rau... o data sa-l mai fi tinut in brate...
Apoi am fost nevoita sa-l las din nou singur, din nou in frig - la morga din Tulcea. Ne-am intors la manastire de unde a doua zi nu mai puteam pleca. Cu greu am fost urniti de-acolo. Am fi vrut sa ramanem in continuare sa-l cautam pe Vlad cel viu.
La o saptamana dupa, acasa, in Constanta, mergeam pe strada - ca nu-mi gaseam niciunde locul - si nu puteam intelege ce s-a schimbat si de ce. Oamenii traiau in continuare, mergeau, se plimbau, isi traiau viata... existau! Iar eu nu intelegeam nici in ruptul capului de ce copilul meu nu mai traieste cand de fapt nimic nu parea sa se fi schimbat. Au trecut zile, apoi ani... S-a intamplat in octombrie 2004. A fost cumplit, mai ales ca in afara suferintei pierderii ma chinuia si vina. O vina care ma haituia zi si noapte sub diverse chipuri infioratoare. Vlad a fost un copil sanatos, foarte sanatos. Pe el nu boala l-a rapus. Era cu mine cand a disparut...! A fost gasit dupa 6 zile de cautari. Cei care l-au gasit spun ca traia...
Se spune ca timpul le vindeca pe toate. Eu cred ca timpul te face sa te obisuiesti sa traiesti asa. Nu sa accepti, dar sa traiesti in conditiile date. Am fost ajutata mult. De sotul meu, care nu m-a invinovatit, si de cel mic. Foarte mult m-a ajutat si faptul ca am putut scrie despre asta. Si ca mi s-a oferit ocazia sa incerc sa-i ajut pe altii.
PS: Atunci, imediat, a fost o perioada in care oamenii ma recunosteau. Cazul a fost foarte mediatizat si de aceea... Si n-am putut sa nu observ ca atunci cand ma intalneau (in tren, ori in parc...) mamicile isi strangeau copiii pe langa ele. M-am simtit si eu - si inca mai sunt cazuri in care ma simt astfel - ca o Casandra... dar e posibil ca acest gand sa fie doar in mintea mea.
Ganduri bune!
Paula T
DRAGA BIANCA AZI ESTE PRIMA DATA CIND INTRU PE SITE FARA SA PLING SI AM HOTARIT SA MA IMPLIC IN CAMPANIA TA.PT INCEPUT PERMITE-MI SA RASPUND PT ANONIM DE LA DATA DE VINERI 22 FEBRUARIE. DRAGA MEA "POVESTEA " TA NU ESTE UNICA. EU LOCUIESC IN ITALIA SI AICI AU FOST MAI MULTE CAZURI IN CARE MAME ,DE OBICEI STRAINE CARE NU CUNOSC LIMBA, AU FOST PACALITE SAU CHIAR AU FOST PUSE SA SEMNEZE ACTE,PE CARE ELE NU INTELEGEAU,PRIN CARE DADEAU SPRE ADOPTIE COPILUL.ESTE SI CAZUL UNEI ROMANCE CARE ANUL TRECUT A NASCUT O FETITA SI CARE PRINTRE HIRTIILE CU CARE A IESIT DIN SPITAL A DESCOPRIT NEREGULI. EI I SA SPUS CA FETITA A MURIT, DAR PT CA NU I SA ARTAT COPILUL ACEASTA A FACUT CERCETARI SI A DESCOPERIT CA IN ACEIASI ZI A IESIT DIN SPITAL, CU O FETITA, O ITALIANCA ,CARE IN URMA UNEI ECOGRAFII NU REZULTA CA AR FI FOST VREODATA INSARCINATA. ACEASTA PERSOANA SE LUPTA SI ACUM PT TESTUL ADN.
DIN FERICIRE AICI ACESTE CAZURI APAR IN PRESA SPRE DEOSEBIRE DE ROMANIA UNDE SE PARE CA MEDICII AU O PUTERE IMENSA DE A ACOPERI NEREGULILE.
SFATUL MEU ESTE SA APELEZI LA FORUMURILE ROMANILOR DIN GERMANIA MAI ALES CA DACA TOTUL SA INTIMPLAT IN 81,FRATELE TAU AR AVEA ACUM 27 DE ANI,DECI SIGUR ARE POSIBILITATEA DE A INTRA PE NET,SINGURA PROBLEMA POATE FI CA NU CUNOASTE BINE LIMBA ROMANA(DEPINDE LA CE VIRSTA A PLECAT). STRINGE CIT MAI MULTE INFORMATII DE LA PARINTII TAI,CAUTA ASISTENTA, INFORMATII DESPRE ACELE PERSOANE SI DE LA SPITAL, SI CU FOTOGRAFII ALE FAMILIEI TALE CERE AJUTOR ROMANILOR DIN GERMANIA.
NICIODATA NU ESTE PREA TIRZIU.
Am vazut fotografia(a doua) cu baietelul meu Codrin si nu m-am putut abtine sa nu va scriu si cuvintele pe care mi le-a rostit in acel moment cand a aprins acea lumanarica:"mami vreau si eu sa aprind multe, multe lumanari pentru ingerasii de la Doamne Doamne".
Te imbratisez Bianca cu mult drag
Daniela G.
Un alt ajutor ar fi sa ii lase barbatul sa fie impreuna cu nevasta lui in timpul nasterii (ca si in tarile civilizate). Iulia
Am citit marturia ta Bianca si imi pare nespus de rau. Nu sunt mama,dar sper sa fiu si eu intr-un viitor apropiat.
Te apreciez nespus de mult pentru ceea ce ai facut pentru celelalte mamici indurerate prin campania "MAMA DE INGERI".
Numai bine, REKA
Mă numesc **** Ioan, din Arad, **** tel.035****, care vă doreşte din tot sfletul său, să treceţi acest de grav eveniment f. grav a d-voastră şi vă sunt alături în orice că şi eu am avut nenumărate necazuri de la vrâsta de 4(patru) ani !. Atotputenicul să vă binecuvânteze, iar fiului d-voastră Luca multă sănătate şi tote cele bune la toată familia !?.
Cu stimă deosebită.
Cum a fost intalnirea mamicilor de ingeri la Tg Jiu?
Ca un imbold, o mare de emotii si de ganduri nespuse .
Vorbeam toate la fel despre acelasi lucru, desi nu ne cunosteam.A fost totul frumos am avut un loc in care sa ne plangem durerea, un loc in care pentru prima data sau deschis suflete..... s-a vorbit despre durere, dragoste ,ingeri.... Un loc in care s-au facut promisiuni..........Promisiunea ca vom lupta pentru ca aceasta campanie sa se materializeze, sa schimbam mentalitati si oameni.Si vom incepe cu cei de langa noi.
Solidar campaniei a fost si un preot, unul care trecut prin aceeasi suferinta si care ne va ajuta dupa puterea sa.
Unele mame de ingeri nu au reusit sa ne fie alaturi, nu au reusit sa mearga mai departe preferand sa se afunde in tacere, le intelegem, altele ca noi cele ce-ne-am implicat in campanie luptam pentru ele, cineva trebuie sa aiba curajul sa vorbeasca, sa schimbe lucrurile si sa faca ca pierderea copilasilor nostrii sa capete un sens.
Nu ne vom opri si cu siguranta vom sprijini cu toata forta aceasta campanie, Bianca iti suntem alaturi!!!O imbratisare calda tuturor mamicilor!
Multumesc inca o data pentru faptul ca ne-ai ajutat sa capatam forta de a merge mai departe, de a ajuta......elena-loredana
10 februarie 1997,control de rutina,eu insarcinata in luna a6a.Primul copil,fetita mea.Dr se uita in monitorul ecografului si ofta....."miine dimineata la 8 te astept la spital,trebuie sa terminam sarcina.Are probleme grave:nu are cutia craniana si are spina bifida cervicala si cred ca si altele...Va muri oricum la nastere,deci trebuie s-o intrerupem' Atunci,pentru o secunda,nu mi-am mai simtit inima batind.Se oprise.Si totul in jurul meu disparuse.Apoi....mi-am adunat bruma de minte si constienta care o aveam,mi-am pus miinele pe burta,gest inutil de protectie, si am fugit afara din cabinet fara sa scot o vorba. Fugeam ca disperata strigindu-mi sotul.Unde era?De ce nu-mi raspunde?Ce naiba face!!!???Trecusem pe linga el ca o nauca si nici nu-l vazusem.Am simtit o mina pe un umar'Ce faci?unde fugi?ce s-a intimplat?'Era vocea lui...plina de dragoste si ingrijorare.M-am prabusit.Eram acasa.Nu stiu cum ajunsesem acolo.M-am chinuit ani la rindul sa reconstitui acea seara.N-am reusit.Tin minte frinturi.Eu si-o sticla de votca.Ma gindeam daca tot trebuie s-o trimit pe lumea ailalta macar s-o anesteziez.Sa ma anesteziez.Am baut-o toata.700 de votca data pe git si nici macar umbra de ameteala nu aveam.Am aruncat sticla de-un perete si am facut-o tandari.Sotul meu plingea intr-un colt.Cind a incercat sa ma ia in brate l-am alungat.Cu minie.Si iar nu mai stiu.
A doua zi eram la spital.O stana de piatra.Robot.'N-am crezut c-ai sa vii'.mi-a spus medicul.Ce stia el?Ce stiam eu?Miinile imi erau crispate pe burta.Si acum ma mai dor.Citeodata,ca un memento.Pe sectie comisia de dr si un medic legist si un procuror.Alta ecografie,acelasi diagnostic.Ii auzeam si-ntelegeam tot ce spun.Eram mai lucida ca niciodata.Sus pe masa.Imi fac ceva ce ma doare.Nu stiu ce.Nimeni nu s-a obosit sa-mi explice ce se va intimpla,cum va decurge 'terminarea sarcinii' mele.Doar eu nici habar n-am de medicina si nici nu era treaba mea,nu?Doar era copilul meu,viata mea,conta?Nuuuuu.Ce-i aia?M-am trezit c-un tub in mine,lipit de picior cu un leucoplast.Si-apoi s-a tras cortina si-a inceput cea mai tare experienta live a vietii mele.Cum se cheama piesele de teatru in care actorii interactioneaza cu spectatorii?Eu am interactionat cu iadul,cu moartea,cu viata...Am avut dureri 4 zile si 4 nopti,umblam indoita de spate,eram un L uman.am fumat in ultima noapte doua pachete de tigari.'Nu e voie sa fumati aici' mi-a spus asistenta de noapte cind m-a gasit in baie cu tigara in gura.A tacut instant,mi-am dat seama ca in urma privirii mele,nu-i spusesem o vorba.Pe 14 februarie a fost insa,finalul...Focul meu de artificii.Fetita mea s-a dus si n-a facut-o oricum ci luptind din rasputeri,agatindu-se de viata sau de moarte,nu stiu.Stiu doar ca i-am simtit lupta si zbaterea in fiecare clipa,cu miinile,cu sufletul,cu logica,cu mintea.Mai ales cu miinile.Apoi a urmat cosmarul.Eram pe patul de spital,lipsita de forta chinuita de remuscari,Doamne!cum stim sa ne judecam!Fusesm asigurata ca nu mai este mult si va iesi si ea.N-a iesit,in schimb am simtit ceva cald cum imi curge pe picioare.Era singe.Care nu se mai oprea.Si fata mea care nu mai vroia sa iasa!De ce?Ce se intimpla?....A iesit.N-am vazut-o,nu ma puteam ridica,eram terminata fizic.O simteam mica si inerta si rigida.O fractiune de secunda am urit-o,apoi constiinta mi-a dat o pauza.Lesinasem.N-am sa-mi iert cit traiesc acea secunda,acel sentiment.Nici pina atunci si nici de atunci nu l-am mai avut.A fost si este de neiertat....Si hemoragia care nu se mai oprea...Am sa mor?Da.Ce bine!Vreau sa mor.Alta pauza data de constiinta.Si-un vis.Sotul meu la intrarea principala a spitalului,sprijinit de unul din stilpii care sustin copertina de la intrare.Fumeaza si plinge si spune ceva.Nu inteleg.Ma apropiu.'Sa nu mori,sa nu ma lasi,te iubesc,esti inima si sufletul meu.Sa nu mori'Am hotarit sa nu mor.Dumnezeule!Ce durere!Ce este asta!?Parca cineva sapa in mine cu un cutit prost ascutit si nu reusea decit sa ma rupa in bucati.Alta pauza.
Acelasi pat de data asta rastignita pe el cu doua perfuzii in mina.'Era sa te pierd,de fapt am crezut ca te-am pierdut si nu stiu de ce, ai inviat'.Era medicul cu un simulacru de zimbet pe buze.I-am spus:'pentru C.Ma iubeste si-l iubesc prea mult'.Iubirea lui m-a tinut in viata si tot ea a fost cea care m-apus pe picioare.A urmat un an din viata mea,a noastra din care nu tin minte mare lucru.Stiu ca am vrut sa ma omor stiu ca am vrut sa-l omor.Mai stiu ca a fost sfatuit de 'prieteni' sa divorteze pentru ca eram dusa.A ramas.Eram nebuna lui cu toate ca-l chinuiam amarnic.Si mai stiu ca am plins dupa un an.Pina atunci n-am reusit sa vars o lacrima.Parca eram de piatra.Si-am plins in 14 februarie 1998 cit n-am plins o viata,cit nu voi putea plinge intr-o viata.
Cel mai greu este de indurat faptul ca nu am un mormint la care sa merg si sa-mi cer iertare,sa spun o rugaciune.Dar mai ales sa-mi cer iertare.
Alt vis:o fetita de vreo 3-4 anisori,frumoasa foc cu un baietel mic,abia umbla,de mina,pe un cimp de flori.Se indreapta catre un copac mare si frumos,undeva in zare.Nu ma pot misca,nu le pot vorbi.Ei imi zimbesc si-si flutura minutele:'te iubim,mami si sintem bine.Te iubim.'Cine este baietelul?
In 2000,al doilea copil.Sarcina oprita in dezvoltare.avort spontan in luna a3a.De data asta s-a intimplat ceva ciudat:nu mi-a pasat,nu m-a interesat.A fost si-a plecat....Atunci am realizat ca el era baietelul din visul meu...
Pe copiii mei ii cheama Francesca si Tudor.Nu avem altii si nici nu vom avea pe cale naturala.A fost decizia mea luata dupa niste ani in care am analizat si intors pe toate partile tot ce se poate intoarce.Chiar si pe Dumnezeu.Acum sint in relatii bune si cu El.Vom adopta.Curind.
Nu am fost in stare sa va povestesc de socul emotional,al citelea oare?,pe care l-am avut cind m-am trezit intr-o mare de nepasare si lipsa de compasiune din partea personalului medical.Mai ales a asistentelor si infirmierelor.Asta este un alt cosmar de-al meu.Pot sa va spun ca m-am luptat cu ele,le-am balacarit si injurat,credeti-ma stiu s-o fac cu mare arta si patos,am fost partial satisfacuta ca am reusit nu doar sa le jignesc ci le-am lovit acolo unde le doare pe fiecare in parte.Am fost persona non-grata pe teritoriul sectiei respective multa vreme,dar nici ca-mi pasa!Consider ca ,oricum,au primit prea putin din ce merita.Sper doar ca lucrurile s-au schimbat de atunci si ca nu mai este cazul.Oricum le taxez si le voi taxa de fiecare data cind voi avea ocazia.
Bianca,iti spun doar atit:Emma va fi fetita ta,nimeni nu-ti poate lua asta.Iar durerea.....trebuie sa gasesti o modalitate de a trai cu ea,de a-i face loc in viata ta cu acceptare si intelegere.Eu asta am facut.Am acceptat ca este in mine,ca nu va disparea niciodata si am gasit o modalitate de-a ma descurca si merge mai departe.Iubirea este cel mai bun remediu.S-o dai si s-o primesti.
N.M.
A fost duminica, 9 martie 2008, Prima zi a Mamelor de ingeri !
Din respect profund fata de rascolirea sufletelor si a suferintei lor nu voi descrie in cuvinte emotia, duiosia, iubirea care s-a inaltat la ceruri catre copilasii lor ...
Am cules ieri sentimente si imagini ... si amintiri ...
Aceasta zi nu poate fi descrisa. Ea trebuie traita.
Tot ce pot spune acum este ca toti cei care si-ar fi dorit sa fie acolo sa tina minte aceasta zi : 9 martie - Ziua Mamelor de ingeri !
Veti vedea in imagini persoane de toate varstele : mame si tati tineri sau mai putin tineri, bunici si nepoti, frati si surori, prieteni si necunoscuti.
Au fost inimi calde, suflete mari, priviri inlacrimate , ganduri sincere…
Eu nu sunt o mamica de inger. Dar sunt mama. Si am fost acolo.
Alaturi de familia mea si alaturi de mamele indurerate.
Pentru ca in singuratatea lor sfasietoare mamele de ingeri au nevoie de caldura celor ce doresc sa le fie alaturi cu adevarat. Pur si simplu : sa fie acolo, langa ele.
Fara cuvinte, fara efort. Cu inima. Cu privirea. Cu pasii. Cu o imbratisare.
Este atat de putin si totusi cat de mult !
Liliana
Bucuresti
Iata mesajul emotionant al unei mamici de ingeras pe care doresc sa-l ofer tuturor.
Angela, din Timisoara, va transmite urmatoarele :
"Dupa ce sentimentele se vor fi asezat in matca lor, iar emotia nascuta din sclipire de soare mangaind baloanele ce se inaltau la cer se va fi domolit , cand imaginea lumanarilor albe asezate in iarba primaverii va fi fost asezata in pagini de album si in cutii de amintiri duioase ... ne vom aduna fortele si vom incepe sa lucram la acest proiect .
Pentru ca mamele acestea sa stie ca n-au plans degeaba.
Pentru ca alte mame sa nu mai planga.
Pentru ca viitoarele mame sa ajunga sa-si stranga fericite in brate puii multumind in gand ca acum, azi, cineva s-a gandit cum sa opreasca lacrimile."
Liliana
Bucuresti
Draga mea Bianca,
M-am gandit foarte mult inainte de a scrie ceva. Am vazut fotografiile postate, am retrait momentele de la prima intalnire a mamelor de ingeri si m-am intristat atat de mult. Chipul tau atat de frumos are intiparit pe el o asa mare durere, inacat uneori nu pot sa te privesc in ochi. Am trait si traiesc aceeasi durere ca si tine, te inteleg, ma intelegi perfect, iti doresti atat de mult, de fapt ne dorim atat de mult sa nu mai existe aceasta suferinta, de ce oare miile de mame de ingeri nu simt la fel ca noi? De ce se ascund sub masca anonimatului si nu au venit sa planga alaturi de noi, sa ne impartaseasca prin viu grai durerea lor cea cumplita?Ce anume le-a impiedicat sa isi declare suferinta? Rusinea( fata de cine si de ce?)lasitatea(poate acesta este un motiv mai plauzibil) dar nici asa nu ar fi trebuit sa stea deoparte ca simplii telespectatori(nu ii pot numi spectatori). Bianca, draga, te rog fa-ti in continuare auzit glasul, eu ma alatur tie, poate vor mai fi mame care se vor alatura si astfel glasul nostru va deveni din ce in ce mai puternic si vom reusi sa il facem auzit. Sa sti un singur lucru: Nu esti singura! Te sustin, te admir, nu voi fi niciodata atat de puternica ca tine, dar iti voi sta alaturi si voi face asa cum ne dicteaza inima. Scopul nostru este comun, deci fortele noastre vor fi comune. Fac apel catre toate mamele de ingeri: 2, 10 sau 20 persoane nu va schimba mare lucru, dar 2000 cu siguranta va schimba ceva.Ne-am pierdut copiii, ceea ce aveam mai scump pe lume, nu mai avem ce pierde, hai sa aducem o schimbare cat de mica in tara aceasta, care ne este patrie si toate cele.Ma numesc Mihaela ****, mama de inger, adresa mea de email este ****@yahoo.com.
Nu stiu ce s-a intamplat,am dat nr de tel adresa de mail,nu m-a contactat nimeni.Am fost singura ieri de ziua mamelor de ingeri,am aprins lumanari ,am trimis baloane spre cer si m-am rugat pentru toti copii-ingeri.Mamelor ,din Tulcea,de ce nu a-ti venit? Nu va trebuia nimic,am avut totul pregatit ,de ce nu a-ti venit? De rusine? Nu e nici o rusine sa aprinzi o lumanare pentru copilasul tau, devenit inger...Vreti sa uitati? Stiti bine ca nu ati uitat si nici nu o sa puteti uita vreodata copilul pe care l-ati purtat in burtica! Va pasa de ce spune lumea? Stiu ei ce e in sufletul vostru?!? Nu...dar ar trebui sa stie,ca sa nu e mai spuna lucruri care dor si ca sa nu e mai ocoleasca... Pacat ca n-ati venit....Sper sa veniti data viitoare...scrieti-mi! hai sa vorbim! hai sa ne ajutam una pe cealalta....si pe altele ca noi...
pentru mamicile din alte orase,care au fost la eveniment,toata stima si tot respectul.Va pup si va iubesc.ADRIANA din TULCEA
Buna Bianca,
sunt Adriana -mama de ingeri care ti-a scris in 25 februarie(a aparut la mesaj din greseala Mirela )...
Am nevoie de ajutorul vostru, respectiv daca puteti sa-mi spuneti cine se ocupa in Cluj-Napoca de intalnirile noastre?
Cred ca eu si Anamaria -care a scris in 17 februarie 2008 avem acelasi diagnostic. As vrea sa iau legatura cu ea, poate ne unim fortele si impreuna putem face ceva !
Doamne ajuta si fie ca in acest post sa ne putem gasi linistea si sa ne putem ruga pentru ingerii nostri !
Alaturi de voi -Adriana
Buna seara
Ma numesc Steluta Popescu si am participat ieri la intalnirea mamicilor de ingeri. A fost un eveniment emotionant si plin de curaj, foarte rar intalnit la noi.
Aveti un suflet extraordinar si ma bucur ca v-am cunoscut.
Va trimit cateva fotografii iar daca doriti sa aveti toate fotografiile pe care le am facut ieri, pot sa fac un cd si sa vi-l aduc.
Cu stima,
Steluta
Buna seara din nou.
Am pus toate fotografiile aici:
http://www.flickr.com/photos/82304031@N00/sets/72157604088450746/show/
In atentia mamicilor de ingerasi din Timisoara sau imprejurimi!
Maine, 12 Martie 2008, ascultati intre orele 11-12 Radio Timisoara unde se va difuza o emisiune in direct dedicata campaniei "Mame de ingeri". Invitati in aceasta emisiune vor fi dr.Ilie-seful sectiei de neonatologie din maternitatea Bega, dr.Ioana Vartosu -"Scoala Mamei Junior" din Timisoara, Marinela Antal -psiholog si Angela-mamica de ingeras (adica...eu).Speram sa o avem si pe draga noastra Bianca in aceasta emisiune...ma refer la o interventie "cu glasul"...caci cu sufletul ea este mereu cu noi si pentru asta am sa spun de cate ori voi avea ocazia...MULTUMESC, BIANCA BRAD!
Vreau sa va rog sa imi scrieti daca aveti sugestii despre ce ar fi foarte important de spus in emisiune...stiu ca sunt foarte multe de spus ,dar nu e timp pentru toate si apoi....vreau sa vorbesc nu despre mine, ci despre NOI -mamele de ingeri, nu in numele meu,ci in numele NOSTRU -mame de ingeri...
Mai vreau sa spun un lucru...mamicilor de ingerasi care au fost prezente la intalnirea din Timisoara le-am multumit deja, le-am spus cat au fost de minunate...acelas lucru vreau sa spun despre toti cei care au fost la evenimentul din 9 Martie oriunde in tara...SUNTETI EXTRAORDINARI...SUNTETI ACEI OAMENI CARE CONTEAZA!
Imbratisari calde tuturor...Angela, mamica de ingeras
Calin Gabriel, te iubim! Mama si tata
Buna Bianca!In primul rand vreau sa-ti transmit condoleantele mele si in al doilea rand vreau sa iti multumesc ca ai avut aceasta minunata idee.La un moment dat am citit o chestie...cum ca ajungi sa iti fie rusine pentru suferinta pe care o simti.
Numele meu este Iulia si nu scriu in numele meu,ci in numele unei mame...o mama teribil de frumoasa...o mama care si-a pastrat frumusetea chipului dupa toata suferinta prin care a trecut atunci cand a aflat ca baiatul ei s-a stins intr-un stupid accident de masina.Acel baiat era vecinul meu si mi-a fost prieten toata copilaria...si chiar daca ajungand la varsta de 18-19 ani,drumurile noastre au luat-o pe cai diferite,l-am iubit asa cum imi iubesc toti prietenii pe langa care am copilarit.
Pe 17 martie 2008 se implineste 1 an de cand a plecat.Imi este dor de el asa de tare...Ii privesc zilnic pozele si nici acum nu imi vine sa cred de ce a fost ales tocmai el.Am fost aproape cat am putut de mama lui si i-am platit un site ...ca sa avem un loc unde ii putem scrie mesaje mereu.Daca vreti sa vedeti cat de dragalas era,adresa site-ului este www.alexa.memory-of.com Nu sunt inca mama dar durerea mamei lui Alexandru a pus o amprenta foarte grea pe viata mea.Si nu numai durerea ei...ci tot ce s-a intamplat cu el.
Bianca,ma bucur ca ai avut taria sa faci tot ce ai facut dupa ce ti s-a intamplat si cred ca toate femeile ce au trecut prin asa ceva iti sunt aproape si le poti considera prietene.Te pup dulce si sa stii ca iti apreciez foarte mult munca.
Ieri, 10 martie 2008, pe "B1" au fost prezentate, dupa orele 19.00, cateva imagini de la intalnirea noastra. Din pacate, prea putin timp a fost alocat prezentarii lor. Sper ca vom putea vedea, cat de curand, la tv, filmari de la actiune, dupa ce ele vor fi prelucrate. Codruta
Pling si pling mereu si ziua si noaptea si cu lacrimi si fara.Plinge sufletul in mine si nu stiu ce sa fac sa i-mi revin.La primul copil aveam 20 de ani.Eram tinara si totul s-a intimplat repede am nascut a crescut si are 10 ani.La 4ani ai lui m-am despartit de sotul meu iar peste un an am intalnit marea mea iubire.Dupa mai multe apropouri din partea lui am inceput sa ma gandesc la posibilitatea de a mai face un copilDaca la prima sarcina nu am constientizat nimic acum doream sa il simt sa fiu atenta la toate schimbarile si sa il iubesc enorm asa cum il iubesc pe fratele lui si cul il iubesc pe taicasau.Am ramas insarcinata am fost la 5 ecografe am facut 2 seturi de analize totul bun si binela fiecare eco intrebam doctora daca e bine daca e sanatos si imi spunea sa o cred pe cuvint ca e totul bine.A venit ziua de 8 august 2007.Seara pierderi de lichid si dureri repede la spital si am nascut asa usor fata de prima nastere cred ca a durat o jumatate de ora.Felicitari aveti un baietel!Am urmarit cum i-a taiat cordonul cum tipa ii numaram degetelele sa vad daca e ok l-a luat asistenta si mi-la aratat si i-am pus mana pe fund doar o secunda si apoi l-a luat.A venit si mi-a spus caare 3,400kg si 52cm si atit.Apoi a venit doctora neonatolog si au inceput intrebarile;mai aveti copii, citi ani au,au avut vreo boala,au suferit de ceva grav iar eu nu intelegeam ce se intampla si mi-aspus sa ma linistesc ca vb maine cand i-mi revin...Si maine i-mi spune ca bebelusul meu in care i-mi pusesem toate sperantele pe care deabia asteptam sail tin in brate este suspect de SINDROMUL DOWN si ca are si o malformatie la splina si la ficat.De ce am ramas socata nu puteam reactiona doar am intrebat de ce ???Ricari din umeri, nu stim, ai facut nu stiu ce analize??Am facut analizele recomandate de vai de medicii care se uitau la mine ca la o cimata.Dupa 4 zile l-am botezat si am fost trimisa la craiova la spital.Acolo nu i-au facut numic perfuzii cu glucoza fara mancare si asteptau, ce, nu stiu.Dupa 12 zile de la nastere el nu a mai putut lupta cu boala si a facut comotie cerebrala si s-a stins dupa ce ajunsese cu buzele uscate de ii sangerau intepat tot de ace de la flexurile perfuziilor,si eu fumam zi si noapte si ma rugam la dumnezeu sa faca o minune si pt el.Dar dumnezeu nu a vrut sa il lase cu mine si l-a luat cu el pe el pe SARBULETUL meu mic ca re semana perfect cu tatal lui care ma strangea de deget parca rugandu-ma sa fac ceva pt el sa ii iau suferinta iar eu neputincioasa nu puteam sa fac nimic nu puteam sa il ajut cu nimic .Mi-as fi dat viata pt el, AS FI FACUT ORICE SA RAMANA CU MINE,DAR I-AM TINUT LUMANAREA APRINSA SI AM STAT LINGA EL PINA IN ULTIMA SECUNDA A VIETII LUI SCURTA SI PLINA DE SUFERINTA,AM STAT LANGA EL PANA LA ULTIMA BATAIE A INIMII LUI MICI SI AS FI STAT ACOLO MEREU CU EL IN BRATE DAR NICI IN BRATE NU M-IL LAU DAT.AS FI VRUT SA MA IA CU EL DAR MA ASTEPTA DENIS FRATELE LUI ACASA SA AM GRIJA DE EL.L-am luat acasa si l-am imormantat si il plang mereu.Intreb mereu de ce s-a intamplat asta,de cea vrut dumnezeu copilul meu de ce nu l-a lasat cu mine sa am eu grija de el sa ma pot bucura de elNu pot sa imi revin deloc nu vreau sa uit nimic si pling mereu cind vad gravide si copii mici.Nu stiu concret de cea murit, ce avut, ce boala avut sau cine si unde s-a gresit, daca a fost o greseala.STIU DOAR CA EL A LUAT CU EL JUMATATE DIN INIMA MEA,CA O SA IL IUBESC MEREU.CA NIMENI NU O SA INTELEAGA DUREREA CARE O AM IN SUFLET,SI CA O SA M-A GANDESC MEREU LA EL SI NU A SA IL UIT NICIODATA AM UN BAIAT AICI CU MINE SI ARE 10 ANI,SI AM UN BAIAT IN CERURI SI ARE 7 LUNI.
Draga Bianca,
Iti multumesc din toata inima pentru mesaj.
Urmaresc cu foarte mult interes tot ce faci, si te admir pentru curajul pe care il ai.
Stiu ca nu e usor sa vorbesti despre durerea ta, dar pe de alta parte e si mai dureros sa nu se vorbeasca deloc de parca nimic nu s-ar fi intimplat.
Nu stiu daca ai citit deja povestea mea asa cum am scris-o pe mami.ro. Daca ai citeva minute: http://www.mami.ro/fertilitate/forum/pierderea-sarcinii.html?av-topic=12...
Site-ul tau ne alina putin din durere, si uite ca ne ajuta sa legam prietenii!!
Iti multumesc din toata inima pentru ca te-ai gindit ieri si la Victor, ca ati aprins o luminare si pentru el.
M-am gindit mult la intilnirea de la Bucuresti, si cred ca niciodata nu mi-am dorit intr-atita sa fi fost in Romania. Am vazut secventele pe care le-au pus pe site cei de la TVR. Am reusit sa vad si citeva emisiuni in care ai aparut saptaminile trecute.
Eu sint departe, dar daca pot face ceva de aici, daca te pot ajuta cu ceva, am sa o fac cu placere.
Campania pe care ai initiat-o e un lucru extraordinar. Am citit in marturiile mamicilor cit sint de insensibili unii medici din Romania.
Daca macar unii dintre ei vor intelege si vor incrca sa se schimbe putin, ar fi ceva...
Un alt apect foarte important e informarea viitoarelor mamici. Eu una habar n-aveam ca in ziua de azi se poate intimpla ca un copil sa moara inainte de a se naste, si ce probleme pot sa apara.
Poate intr-o zi ceea ce faci acum va salva macar o viata...
Te imbratisez cu drag si iti doresc putere sa mergi mai departe, si sa nu renunti!
Numai bine,
Camelia.
Multumesc celor care ne sunt alaturi, mame de ingeri,rude, prieteni. Multumesc acelor oameni care s-au decis sa ne fie alaturi si celor care se vor hotari sa ne fie alaturi.
http:www.impactingorj.com/social.htm
Doamne ajuta!
Elena-Loredana Tg.Jiu
Draga Bianca,
Am vazut pozele, sint foarte frumoase!
Nu conteaza cite persoane au participat, ci intensitatea trairilor celor care au reusit sa fie acolo...
I-am transmis si Florinei mesajul tau, si sint convinsa ca se va bucura ca v-ati gindit si la Theo si ca avut si el un balonas.
Sper sa gasesti cit mai multe mamici voluntare, sa prinda curaj si sa te ajute pentru ca nu poti face totul singura.
Care e acum urmatorul pas? Veti incerca sa contactati pe rind maternitatile?
Te-ai gindit sa tipariti niste materiale pe care sa le inminati personalului de acolo in care sa vorbiti despre ce e de facut intr-o asemenea situatie?
Noi stim acum, din pacate, cit e de important sa ne putem vedea macar copilul.
La maternitatea unde am nascut eu, moasele au facut citeva fotografii cu Victor si mi-au spus ca daca nu le iau acum, ele vor fi pastrate in dosarul meu si chiar si dupa citiva ani voi putea sa le am.
Pe moment nu am vrut sa le vad, insa dupa doua luni am fost si le-am cerut.
Acum le pastrez ca pe o comoara, si de cite ori mi-e dor de Vic ma uit la ele...
Am vazut ca in Romania de cele mai multe ori mamele nu au nici macar posibilitatea sa isi ia ramas bun de la puiutul lor, si asta chiar nu ar costa nimic. Nu tine nici de bugetul spitalului, nici de sistemul sanitar...
Cred ca e un aspect important, si acolo s-ar putea schimba ceva.
Te imbratisez cu drag,
Camelia.
PS. Melodia pe care ai dedicat-o Emmei si tuturor ingerasilor e superba! E dureros de frumoasa!!!
Florina, franta,
Organizatia EMMA poate fi un motor pentru schimbarea mentalitatilor din spitalele romanesti, sensibilizarea lor la durerea pricinuita de moartea unui nou nascut sau nenascut, si sustin ideea expusa de Camelia ca e foarte necesar pt femeile cu sarcini ce au final ca al nostru sa aibe macar fotografii ale copilasilor facute de personalul medical cu sau fara acordul nostru.Aceste fotografii raman singurele noastre carje sufletesti si este verificat in cele mai multe dintre cazuri ca mamele vor avea nevoie pt refacerea lor psihica de aceste imagini ce raman icoane ale sufletului.
Rita, am plans cand te-am citit, am plans toate, cu siguranta.Intr-o anumita dimensiune a gandului, toate femeile, mame de ingeri sintem suflete surori.
Putem avea mai multe imagini si pentru cei ce nu au fost la aceste intalniri din tara? Am apreciat enorm ca a fost descris cerul, vantul, baloanele din ziua aceea...
buna, binaca
sunt luminita.... imi pare tare rau ca nu am reusit sa ajung duminica, dar am fost cu inima langa toate mamicile de ingerasi... am fost si eu la biserica si am aprins lumanari pt ingerasi, cu gandul la voi.... povestea mea am scris-o in alta zi povestea celor 3 bebelusi care nu au vrut sa se nasca, au murit la 9 saptamani, far a se cunoaste cauza pana la urma, desi s-u vehiculat mai multe... de ce au murit, nu mai conteaza, pentru ca raspunsul nu-l voi afla niciodata... important este sa ne mobilizam si sa incercam sa sensibilizam oamenii, medicii, in primul rand, astfel ca din ce in ce mai putine dintre noi sa treaca prin asa ceva... eu sunt profesoara si am inceput sa port discutii cu elevi mei despre avort si pierderea sarcinii, chiar daca au pana in 15 ani. as vrea sa te ajut in campania ta, nu pot sa stau cu mainile in san si sa vad cum toata lumea, incluzand aici si o parte din prietenii mei, considera o sarcina pierduta este o simpla operatie, peste care se trece foarte repede si vioi, ca doar :"sunteti tineri, o sa aveti copii".... ma dor comentariile oamenilor cand vad durerea mea, ma intreaba de ce nu trec peste, ca e dureros, "dar nu atat de dureros cum ar fi daca ai pierde un copil"... dar nimeni nu intelege ca eu am pierdut TREI COPII.... foarte putini inteleg dutrerea noastra, a parintilor de ingerasi... si m-am lovit de multe ori de priviri si comentarii.... nu vreau sa fim compatimiti si sa fim priviti cu mila, vreau doar ca durerea noastra sa fie respectata...
iti mai dau odata mailul meu, ****@yahoo.com, as vrea sa ma implic in campania ta, si sper sa pot fi de folos.
va imbratisez pe toate cu multa tristete
luminita
Nu pot sa exprimi in cuvinte o pierdere a unei persoane dragi si nici sa ceri cuiva sa inteleaga ceea ce simte un om in asemenea momente.Imi pare nespus de rau ca viata este atat de nedreapta cu cei ce inca nu au reusit nici macar sa se nasca sau chiar cu cei care s-au nascut si nu au apucat nici macar sa priceapa unde se afla si incotro trebuie sa mearga.Ma rog cerului si la stele sa primeasca cu intelegere si steaua care s-a ridicat din trupul tau si sa o faca sa lumineze calea celor ramasi aici printre pamanteni si care suspina adanc dupa cei plecati inainte de vreme.E trist sa fi asa greu incercat si nici nu este usor sa primesti o asemenea lovitura de la soarta,dar mai important este sa ramanem demni in fata sortii si sa mergem inainte cu fruntea ridicata.Ai facut un lucru inedit cu aceasta organizare a mamelor de ingeri dar eu as sugera sa militezi poate mai mult pentru o educare mai realista a populatiei in raport cu viata si moartea,o pregatirea mai aprofundata in intelegerea vietii si a greutatilor ei.Moartea ca si viata sunt componente care fac parte din mediul nostru pamantean.Randuiala pe acest pamant face ca noi sa fim condamnati la moarte inca decand ne-am nascut.Cei nascuti fara viata au un atuu in fata noastra incat ei nu vor sti niciodata ca vor muri.Eu cred ca nu trebuie sa facem o problema din moarte ci mai degraba din zilele lasate noua sa le traim aici pe pamant.De aceea cred in continuare ca viata ne este data ca sa o traim fiecare dupa cum i-a fost scris,iar celor care nu le-a fost dat sa traiasca,se pare ca au fost preferati sa fie feriti de aceasta "povara".Steluta ta ,cu nume ales poate nu intamplator,Emma fiind in ebraica Imma adica MAMA,a fost ferita de soarta ca sa impartaseasca alaturi de noi greutatile unei vieti de om.Nu stiu daca m-am facut inteles celor care sunt printre noi dar care pot sa inteleaga ca noi suntem niste simpli pioni ai unui jos mult mai complicat,in care fiecare are un rol mic si poate prea putin insemnat.
Acum as dori sa-ti amintesc ca mottoul acestui capitol din site l-ai trimis ca raspuns undeva in sept. 2004 la unul din raspunsurile mele:"Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce-mi sta in putere
Si intelepciunea de a face diferenta dintre ele...."
acum ti-as zice,"Fa Doamne o minune mare,sa pot intelege cursul vietii,
sa pot face si pe altii sa-l inteleaga si sa schimbam impreuna mentalitatea
celor care traiesc pe plaiurile noastre astfel incat nimic sa nu ne mai doboare si sa putem trece prin viata demni,cu mintea limpede si cu necazuri minime.Eu doresc tuturor celor care au trecut prin asemenea momente in viata sa depaseasca cat mai repede acest impas si sa isi traiasca in continuare viata cu inima impacata ,cum ca daca asa a fost sa fie, s-a intamplat, si ca noi nu avem cum sa ne opunem sortii.Viata isi urmeaza cursul sau normal,chiar daca normalitatea este mai greu de inteles pentru unii dintre noi.Cerul sa va lumineze calea iar "Stelele" fiecaruia sa stralucesca la nesfarsit, bucurandu-i pe cei care le urmaresc cursul, pe drumul ce-l strabat in univers.Cu stima si respect,Lorin.
De la Dr. Cristian Andrei:
Nasterea copilului este menita sa aduca femeii implinire. Cu cat se afla mai
aproape de acest moment, cu atat mai atenta este mama la fiecare detaliu
despre copilul care va veni: cum va arata, daca va fi sanatos, cum misca, cu
cine va semana, care-i va fi soarta.... Pierderea copilului in preajma
nasterii cade ca o noapte peste un rasarit de soare. Este impotriva firii,
este de neinteles, e greu de trait cu asta.
In astfel de momente sunt necesare cateva gesturi simple din partea celor
din jur: sa fie prezenti, sa arate compasiune, sa o ajute pe mama sa
parcurga cele cuviincioase, sa-l trateze pe cel pierdut ca pe orice
copil,s-o priveasca pe mama in ochi.
Copiii care pleaca in preajma nasterii sunt cei mai curati
oameni.Puterea lor sta in lipsa de pacat si in iubirea cu care sunt
pastrati in sufletul celor ce i-au dorit. Am putea sa ne rugam pentru ei
si la ei.
Dr Cristian Andrei
Institutul de Relatii Umane
tel. 021 3192489
www.iru.ro