Pentru Mihaela din Falticeni, regrete sincere pentru pierderea copilului si as dori sa-i dati adresa mea de email deoarece a scris aici ca a vrut sa ia legatura cu mine si nu a reusit.
PRIMA INTALNIRE EMMA
Am participat vineri 28 martie la prima intalnire a mamicilor in cadrul organizatiei EMMA,la prima terapie in grup al mamelor de ingeri alaturi de Bianca si alte mamici de ingeri.A fost alaturi de noi doctori psihologi .Nu cred ca se poate explica in cuvinte ce retraiesti cand auzi povestile mamelor de inger.Bianca ne-a facut o surpriza , o mare surpriza .A daruit mamicilor o pernuta cu numele ingerasului(roz sau bleo).O atmosfera de vis, cum au strans la piept toate mamicile acele pernute ca si cand aveau ingerasul lor in brate.Multe lacrimi , multa durere dar in acelasi timp o descarcare a suferintei acumulate in noi .Dar de undeva din interiorul nostru vine acea putere ,cineva de undeva ne da acea putere de a merge mai departe de a face ceva pentru aproapele nostru, de a ne uni ,noi mamele de ingeri sa ne facem auzite, sa ne facem tragedia prin care am trecut auzita .De ce?
Deoarece sunt sigura ca ne face bine si pentru ca dorim sa schimbam ceva ,dorim sa nu mai treaca nici o mama prin aceste tragedii,dorim ca mama sa-si poata tine in brate copilasul chiar daca a murit la nastere normala sau inainte de termen,dorim sa-si poata plange si ingropa copilasul nu sa-si aduca aminte toata viata ca a fost ars sau trantit intr-o cutie de carton undeva intr-un spital.
E greu , e dureros pentru unele mame sa-si deschida sufletul sa povesteasca,unele chiar refuza sa deschida subiectul deoarece vor sa uite.
Credeti ca se poate uita? Eu am incercat 7 ani sa uit sa nu ma mai gandesc dar nu se poate.Abia acum ma simt bine si cu sufletul impacat, acum dupa ce am discutat cu Bianca si cu alte mame de ingeri care au trecut prin aceasta tragedie.Am gasit raspuns la multe intrebari pe care mi le puneam in trecut.
Multumim si medicilor care au fost alaturi de noi si speram sa ni se alature tot mai multi.
Va imbratiseaza cu drag
Daniela Ginju

citesc si plang....plang si citesc...e peste puterile mele sa inteleg cum poate dumnezeu sa lase atata durere pe pamant...stau si ma intreb daca exista cu adevarat...e inuman, e nedrept, e crunt...ce pacate poate avea o mama sa fie pedepsita in asa masura ?!? cuvintele sunt de prisos...mamici de ingeri, va imbratisez pe toate, va doresc multa putere si intelepciune sa puteti depasi aceste momente tragice din vietile voastre...nu sunteti voi de vina pentru ce s-a intamplat...sunt cu sufletul alaturi de voi.

In atentia mamicilor de ingerasi din Timisoara sau din imprejurimi
Sambata, 5 aprilie 2008, orele 17, la sediul Scoala Mamei Junior situat pe strada Cluj nr.17, Timisoara, va avea loc cea de a doua intalnire a mamicilor de ingerasi.
In 9 martie, la prima noastra intalnire, am constatat cu toate ce mult inseamna sa te afli alaturi de persoane care inteleg intru totul ceea ce simti.Nu am reusit atunci sa ne apropiem prea mult una de alta, caci primul pas e mai greu...si totusi primul mare pas a fost facut! Acum ne propunem sa ne cunoastem mai bine, sa ne alinam dorul de puii nostri asa cum putem...vorbind,impartasindu-ne gandurile si simtamintele.
Le asteptam cu inima deschisa si pe acele mamici de ingerasi care din diverse motive nu au putut participa la prima intalnire.
Pentru mai multe informatii se poate lua legatura cu Angela, mamica de ingeras ,la tel. 0743700325.

Ma numar si eu printre mamicile care au pierdut un suflet. De fapt gresesc, doua suflete, poate chiar doua suflete si jumatate. Mai exact doua sarcini si jumatate din sufletul meu. Pierdearea celor doua sarcini m-a distrus pe jumatate. M-a distrus in primul rand prin faptul ca nu mi-a fost inteleasa durerea. Sarcinile au fost mici (8-9 saptamani) dar durerea a fost enorma. Am plans nopti intregi si nimeni nu m-a inteles Cel mai greu mi-a fost ca sotul meu nu m-a inteles niciodata. Dupa pierderea celei de a doua sarcini (care s-au lasat destul de mult asteptate) am ramas insarcinata iar foarte repede, chiar neasteptat de repede. Nu mai vroiam copii, nu mai vroiam nici macar sa traiesc. Eram ca in transa. Probabil asta a fost salvarea mea. O neglijenta (dupa pierderea sarcinilor corpul meu pe care credeam ca il cunosc foarte bine a luat-o razna, asa ca ziua ovulatiei nu a mai fost cand trebuiam, astfel ca totul a fost o intamplare) a devenit azi fiul meu de 1 an si 5 luni. Este tot ce am mai drag pe lume. Pentru el am acceptat foarte multe si am sters cu buretele foarte mult. El este puterea mea de a merge mai departe. Pe toata perioada sarcinii am facut tratament, numai astfel am ajuns sa tin in brate cel mai frumos si mai drag copil din lume. Cel mai greu a fost sa ma bucur singura de minunea din burtica mea. Sotul meu nu a vrut sa il vada niciodata la ecograf. relatia dintre noi era tensionata, trecuseram printr-un divort pe care il amanaseram si ulterior am renuntat la el ptr copil. Tot copilul este cel care ne mai tine unul langa celalat si azi. Inca il consider vinovat pe sotul meu de toata suferinta mea psihica din timpul sarcinii si de dinainte.
Cea mai sfasietoare vorba care mi-a fost adresata dupa pierderea primei sarcini a fost: "Dar de ce sangerezi (asta era motivul ptr care imi era f f rau dupa chiuretajul in urma avortului spontan)? Eu am facut 5 chiuretaje (a se intelege chiuretaje la cerere ) si apoi ma duceam la servici?" Oare ce suflet hain de mama poate sa vb cu atata simplitate de proprii copii pe care i-a omorat cu buna stiinta? Pe acea femeie nu o voi putea uita niciodata! In prezent are pretentia ca fiul meu sa ii spuna bunica. Eu nu o pot considera asa. Si probabil ca toata viata il voi tine departe de remarcile ei idioate.
Asta este povestea mea dureroasa.
Ma bucur ca cineva trage un semnal de alarma asupra acestei probleme. Numai cine a trecut prin asemenea durere este capabil sa o inteleaga. Pacat ca nu putem sa ne gasim cuvintele intr-o astfel de situatie.

Buna,Bianca! Sunt o tanara de 24 de ani si desi am aflat de ceva timp de trauma ce ti-a marcat intreaga viata, doar in acest moment am reusit sa-mi fac curaj pt. ati scrie cateva randuri si pt ati spune ca sunt alaturi de tine desi nu sunt nici mamica sau viitoare mamica si nu am pierdut vreun copil,dar sunt femeie si desi stiu ca netrecand prin ce treci tu, nu am cum si nici nu-mi doresc sa inteleg vreodata imensa ta suferinta .Imi pare extrem de rau de ceea ce ti s-a intamplat tie si din pacate, si atat de multor altor femei din Romania ,in special ,dar nu numai! Sunt alaturi de voi toate si cu riscul de a ma repeta, regret enorm ce vi s-a intamplat !In privinta Bisericii ce pot sa spun ?decat ca in multe aspecte ,cum e si acesta, greseste enorm respectand nu stiu ce reguli habotnice si care mai mult rau fac enoriasilor decat bine.Iar despre sistemul sanitar romanesc pot spune nu ca e la pamant ci chiar "ingropat sub 2 metri in pamant", " inmormantat de mult" si pt a fi redresat cat de cat sau pt. a "reinvia" ,spre binele nostru al pacientilor, e nevoie de multa munca ,de vointa de a schimba situatia actuala si totodata comportamentul inuman si mentalitatea invechita a majoritatii medicilor .Ca viitoare mamica , pot sa recunosc ca ma inspaimanta ideea de a ramane insarcinata in viitorul apropiat, pt. simplul fapt ca situatia mea financara lasa mult de dorit si din nefericire pt a avea parte de atentia si tratamentul cuvenit ,majoritatea medicilor se uita la suma impinsa care se impune a fi cat mai mare, si uita ca normal ar fi sa fie oameni ,sa-si aduca aminta de juramantul depus si sa-si practice meseria din pasiune si dragoste pt. pacienti.Acesta ar fi situatia ideala insa din nefericire realitatea e alta si cei ce o simt pe propia piele sunt pacintii .Te adimir sincer pt.dorinta ta de a schimba situatia si iti doresc succes !Sunt sigura ca aceasta e misiune ta incuviintata de la Dumnezeu, pe acest pamant si Emma e mandra ca are o astfel de mama si de acolo de sus,e alaturi de tine zi de zi si te iubeste ! Toate cele bune !

Draga mea colega de suferinta,
Maine Emmanuel ar fi implinit 4 ani si 9 luni. Au trecut deja 2 luni si inca nu realizez ca Emma nu mai este. Il astept in vise, il caut prin parcuri, prin toate locurile unde mergeam, dar zadarnic, nu il gasesc niciunde si ma cuprinde dorul , durerea , disperarea si nu stiu ce sa fac. O lacrima razleata se prelinge pe obraz, o sterg rapid de teama sa nu ma vada ceilalti si sa imi cunoasca slabiciunea.Iti spun toate acestea , pentru ca ma intelegi, pentru a sti ca nu sunt atat de puternica precum par sau cum as vrea sa par. Ne-am intalnit pe 28 Martie mai multe mame, unite prin aceeasi durere, disperare, neputinta,. A fost nu o terapie de grup, ci o confesiune a propriilor stari stiind ca ai alaturi mame asemenea tie, care te inteleg perfect, care au aceeasi suferinta, mame care nu mai au copii pe care sa ii stranga la piept, care au primit din partea ta, din sufletul tau nobil, cate o pernuta cu numele copilasului pierdut, un gest subtil, frumos, venit in momentul potrivit la locul potrivit. Am realizat atunci ca sunt una dintre mamele fericite, care a avut sansa de a-si strange copilul la piept, de a-i spune cat de mult il iubeste, de a fi strigata cu apelativul mama, dar pe de alta parte toate aceste amintiri dor atat de tare, inacat incerci sa le ascunzi undeva adanc in sufletul tau si sa le tii acolo pana ce rana va incepe sa se vindece. Si privesc perna aceea cu numele copilului meu si parca durerea incepe sa se estompeze.Nu iti spun toate acestea pentru a te intrista, nu vreau sa iti intristez si eu chipul frumos, iti spun, va spun voua mamelor de ingeri pentru ca ma intelegeti, pentru ca simtiti la fel, ganditi la fel.
Cu sinceritate ,
Georgeta

nu sunt mama inca, dar daca se poate as dori sa dau o mana de ajutor pt ca sunt ingrozita de ceea ce se-ntamla in maternitatile din romania. locuiesc in ploiesti si in maternitatea de aici au existat mari probleme. adresa mea de mail este ****@yahoo.com. astept sa ma contactati sa gasim modalitatea in care as putea da o mana de ajutor pt. ca astfel de drame sa nu se mai intample.

imi pare rau bianca,eu nu am copii dar pot sa constientizez prin ce treci.dumnezeu o sa te ajute tot timpul

Vineri, 28 martie a avut loc prima intalnire a mamicilor de ingeri intr-un cadru privat, actiune ce s-a vrut a fi un grup de terapie pentru mamicile care au trecut prin tragica experienta a pierderii unui copil. Au fost alaturi de noi Daniela, Georgeta S., Georgeta M. cu sotul ei, Liviu, Angela , Simina cu sotul ei, Nicu , Loredana cu sotul ei, Mihai, Stefania, Rodica, Sorina Cristea, psihologul nostru, Bianca, Malvina Cervenschi de la TVR, jurnalista Mihaela Carlau de la revista “Tango” si eu. Toata lumea, in afara de Malvina si de mine pierduse un copil. Unii poate s-au intrebat ce caut eu acolo. As fi vrut sa ridic o mana si sa cer voie sa spun povestea care m-a adus acolo. O fac acum, incredintata fiind ca mamicile care au venit si cele care vor veni, vor intelege motivatia care m-a adus atat de aproape de Bianca si de drama ei.
A fost prima sedinta de terapie daca pot sa o numesc asa, la care au participat mamici si tatici de inger . Gazde au fost Bianca si Malvina Cervenschi. A fost o intalnire mai speciala, pentru ca Malvina a filmat toata intalnirea si a ascultat toate povestile mamicilor. 7 povesti care se vor difuza dupa Paste, in 7 seri consecutive, cate 2 minute si jumatate in emisiunea de stiri. Atunci am avut ocazia s-o cunosc pe Malvina mai bine. De la distanta parea superba si misterioasa. E o persoana foarte calda care mi-a marturisit cu tot sufletul in ochi ca “sunt asa fericita ca atunci cand am trezesc dimineata am un scop, ca pot sa ajut aceasta fundatie.” M-a impresionat destainuirea ei.
Sper ca cei prezenti, povestindu-si suferinta, sa ajute la randu-le alti parinti care vor trece peste aceeasi drama, desi ne dorim sa fie cat mai putini. S-au stabilit cateva dintre obiectivele campaniei, primul fiind instituirea certificatului de nastere la 28 de saptamani, dupa modelul certificatelor din strainatate.
O surpriza de proportii a constituit-o faptul ca Bianca impreuna cu Malvina, au adus pentru fiecare mamica cate o pernuta cu numele ingerasului scris pe ea. Mamicile de fetite-ingeras au primit cate o pernuta roz iar mamicile de baietei-ingerasi au primit cate o pernuta bleu. Si acest lucru a fost facut cu un scop: acela ca in momentul cumplit si sfasietor, cand mamicile parasesc maternitatea cu bratele goale, sa poata strange macar acea pernuta in brate iar pernuta sa fie simbolul Organizatiei E.M.M.A. Cred ca nu mai este nevoie sa va mai descriu emotia creata in acele clipe. Chiar si eu si Malvina ne-am luptat cu lacrimile. Ma gandeam in acel moment cu disperare la Emma noastra draga si mi-as fi dorit din rasputeri sa o strang pe ea in brate.
Povestile au fost dureroase. Daniela, Simina, Stefania, Georgeta M, Georgeta S, Loredana si Rodica, toate au spus o poveste cutremuratoare despre puiutii lor si toata lumea a declarat ca a plecat mult mai impacata sufleteste de la acea intalnire. Un sprijin urias l-am primit si din partea echipei Tango, care a fost reprezentata de jurnalista Mihaela Carlau, al carei nepotel e si el ingeras dar si de Roxana Iliescu, viitoare mamica dar si mamica de ingerasi.
Un alt moment primit cu aplauze de aceasta data a fost vestea imbucuratoare ca Organizatia E.M.M.A. exista in mod oficial, din data de 27 martie, cu o zi inainte de intalnirea noastra si cu fix o luna inainte sa se implineasca un an, de cand micuta Emma a plecat la ingeri.
A fost o intalnire extrem de reusita, acesta fiind primul pas spre atingerea scopurilor noastre. Multumim mamicilor si taticilor de prezenti, echipei nou-constituita a Organizatiei Emma, Biancai, Malvinei si psihologului Sorina Cristea, care a ajutat in mod real mamicile cu sfaturile sale profesioniste.
La sfarsit, s-a facut schimb de adrese de mail, de numere de telefon si s-au facut si poze. Asa, ca amintirea sa ramana si imortalizata.
Emma, te iubim! Iti multumim ca ai fost alaturi de noi. Sa ai grija de mami, de tati, de Luca si de buni!
Ana-Bucuresti

Vreau sa-ti spun o intamplare din viata mamei mele, care acum are 86 de ani. A nascut 10 copii, din care 2 fetite, primele, nascute la 6 luni, si decedate, iar pe la varsta de 40 de ani a mai nascut un baietel,care a murit la nastere. Si acum, dupa atatia ani trecuti, mama mea le viseaza pe cele doua gemene. E un vis care se repeta. Ea le intreaba daca sa le cumpere hainute, iar ele raspund ca "aici, in pamant" n-au ce face cu ele. Abia acum, vazandu-ti suferinta, am inteles mai bine starea sufleteasca a mamei mele. Poti avea cat de multi copii, si te doare fa fel, dupa fiecare pierdere....
Dumnezeu sa-ti dea mangaierea Lui!

Buna ziua!Numele meu este Cristina.Nici nu stiu cum sa incep acest mesaj , pentru mine capitolul acesta este crunt . Povestea mea cu copii incepe in urma cu foarte multi ani , am avut un soc ingrozitor la varsta de 14 ani cand am vazut pe strada o fetita moarta care avea doar 7 luni , era atata de frumoasa , un ingeras lipsit de viata si parasit de toata lumea ,a fost dureros , nu gasesc cuvinte sa exprim ce am simtit , si prin cate am trecut dupa , cate intrebari mi am pus si nici pana in ziua de azi nu pot sa mi explic si sa inteleg cum poate cinva sa faca asa ceva , cand la polul opus sunt femei care nu pot face copii , sau mamici care plang dupa copii de care nici macar nu au apucat sa se bucure.Soarta a facut ca in viata mea sa apara o prietena gravida ,eram atat de fericita pentru ea, de multe ori mult mai emotionata , imi petreceam minute in sir pe zii stand cu capul pe burtica ei ca sa o aud pe cea mica sau sa o simt cum se misca.In ziua in care s a nascut bucuria a fost imensa .Datorita mai multor factori , dar mai ales serviciul mamei , nu avea nici suficient timp sa stea cu ea si nici cu cine sa o lase si asa am devenit bona ,au trecut 9 ani de atunci , dupa ea a venit pe lume si verisorul ei , cu care de asemenea am stat si inca mai stau de cate ori este nevoie .Pot spune ca viata mea s a schimbat datorita lor , si atunci cand viata m a incercat prin diverse probleme , copii au fost singurul meu real , a fost suficient sa stiu ca ei au nevoie de mine si ma iubesc si viata a mers mai departe . In urma cu ceva timp o prietena a pierdut sarcina la aproape 8 luni , situatia a fost crunta , atunci cand a aflat copilul murise de 2 sap , acum din cauza unor probleme medicale a ramas fara un ovar , nu a discutat niciodata despre sarcina avuta ,numai ea stie prin ce a trecut ,nu cred , ca mai are vreo speranta sa faca un copil si numai Dumnezeu stie ce se va intampla mai departe si totusi cred , ca conteaza si atitudinea in viata ,acum ca am citit tot ce scrie pe acest site voi incerca sa deschid subiectul si sa o indrum spre aceasta organizatie poate intr un fel sau altul o va ajuta . Acum lucrez in alt domeniu , dar sunt dispusa sa particip ca voluntar la orice eveniment care poate ajuta sau schimba ceva in viata femeilor si mai ales in aceasta tara care duce lipsa de multi oameni de calitate si multe sisteme care sa vina in ajutorul mamicilor.
Desi nu stiu cat de mult conteaza , dar as vrea sa spun ca IMI PARE RAU! pentru toate mamicile care au trecut prin aceasta durere sufleteasca...nici nu stiu cum sa o numesc ...nu mi pot imgina cum e , dar ma doare , ma doare foarte rau si a fost teribil de greu sa ma uit la videoclipurile in memoria copiilor pierduti...
Daca pot ajuta cu ceva ... ****@yahoo.com

Buna ziua,
M-am decis sa va scriu pentru ca nepotelul meu de numai 10 zile s-a nascut cu probleme dupa ce mama lui a fost asigurata in mai multe randuri ca bebelusul este bine... Sunt oripilata de competenta unora dintre medicii in mainile carora ne lasam noi mamele (sunt proaspata mamica a unui bebelut de doar 2 luni)vietile noastre si pe ale copiilor nostri.Nepotelul meu s-a nascut fara intestinul subtire, desi nu vad cum a fost aceasta posibil, cum a asimilat acest copil daca nu a avut intestin subtire?! Acum stangem bani pentru transplant in Franta, si fiecare zi poate fi ultima... Va rog din suflet, cine stie mai multe despre cazuri similare, orice informatie ne este de mare folos, pentru ca aici, in Romania medicii sunt depasiti, este un caz unic si este o minune ca acest copil inca traieste. S-a spus ca "firesc" ar fi fost la problema pe care o are sa moara intrauterin, ei bine, iata , piticul s-a nascut cum a putut, lupta si daca el inca mai poate, nici noi nu o sa-l lasam de unul singur... Va rog din suflet votati aici http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-un-b... pentru ca daca acest caz are mai multe voturi , televiziunea va mai face o emisiune in plus vazand ca oameniilor le pasa, si daca aveti orice informatie despre cazuri asemanatoare astept un semn pe adresa ****@yahoo.com. VA MULTUMESC.

Draga mea "anonima" din Ploiesti, te rog i-a legatura cu mine, Loredana (tot din Ploiesti). Astept sa ma contactezi la adresa de mail: savuloredana@yahoo.com sau la nr. de tel. 0766463683. Cu drag.

BUNA
Plang pentru toti cei care au atata nevoie de noi cei care ne uitam, de cei care sufera si mai ales cand vad atatia copii foarte bolnavi. Este strigator la cer ca avem asa un sistem sanitar. In prezent eu traiesc in Spania si vad ca sistemul nostru sanitar este la pamant. De exemplu eu nu lucrez si nu platesc asigurare medicala dar eu beneficiez gratis de asistenta sanitara. Sa nu uitam totusi ca eu sunt o imigranta si totusi sunt tratata ca un spaniol. Acum 3 luni am adus pe lume un baietel si vreau sa va spun ca pe toata perioada sarcinii s-au ocupat foarte mult de mine la fel ca de orice femeie spaniola. Acum o prietena este insarcinata, ea traieste in Romania si sunt socata ca trebuie sa plateasca o gramada de bani pentru radiografii si va trebui sa plateasca si nasterea. Nu pot sa cred! Eu nu am cheltuit absolut nici un euro si cadrele medicale nu se asteapta sa le duci nimic. Nu cred ca trebuie sa spun ca la noi toti asteapta sa le duci ceva ca sa te bage in seama chiar si pentru o operatie de apendicita. Nu pot sa va descriu in cuvinte cum a fost toata perioada cand am fost insarcinata si nasterea in sine. Mai ales la nastere care a durat 14 ore am avut langa mine o persoana care ma sprijinea si imi indeplinea dorintele si care vorbea cu mine cand eram treaza ca sa uit de durere. Nu mi se pare corect ca aceasta tara sa aibe un sistem atat de bine pus la punct iar la noi nimic nu functioneaza. Nu mi se pare corect pentru toti acei oameni care sufera si sunt tratati in spitale cum sunt tratati. De exemplu aseara am plans cand am vazut acea tanara care a suferit atatea operatii. Cand ea a zis ca doctorii nu vor sa o aibe pe constiinta mi-am amintit ca asa m-au tratat si pe mine in urma cu cativa ani. Eram in soc anafilactic si efectiv au refuzat internarea mea in mai multe spitale pentru ca ziceau ei nu vor sa ma aibe pe constiinta. Si o spuneau toti de fata cu mine. Va dati seama cum e sa afli ca o sa mori? Exact aia gandeam eu in acel moment. Si uite-ma sunt sanatoasa, am scapat. Si plangeam pentru acea tanara. Cum pot sa fie atat de cruzi? Atat de indiferenti? Si cum se pot numi acele persoane doctori? Pai nu pentru a salva vieti sunt ei acolo, nu pentru a incerca sa salveze? Ei bine aici nu se intampla asa ceva. Aici cand crezi tu ca mori atunci te incurajeaza ei si cineva este langa tine pentru a te sustine moral. Iar la noi daca nu mergi cu bani, daca nu le duci ceva nici nu se uita la tine. As mai putea sa va scriu o gramada de lucruri dar am sa ma limitez. As vrea sa poata fi demascati toti din sistemul sanitar dar asta ar insemna sa ramanem fara doctori, asistente etc. De doua ori am fost in spital in Romania si abia am asteptat sa ies din acel calvar in care o asistenta vine si tipa la tine de ce ai deranjato.
Un salut calduros si tineti-o tot asa!

Acum ,dupa 8 ani pot spune ca sunt la fel de suferinda si inima mi se strange la fel cand imi aduc aminte de primul meu pui,de imaginea cu Mircea intr-o cutie de carton din frigiderul salii de nastere a Spitalului Jud.Constanta.M-am dus singura sa-l vad ptr. ca nu au vrut sa mi-l arate...
Mircea ar fi trait daca medicul la care ma duceam nu ar fi fost obosita dupa garda facuta cu o noapte inainte .
Dr.Moise Luminita este vinovata de faptul ca nu a intervenit atunci cand eu m-am dus la ea(fiind "la termen"mai bine zis peste) si i-am spus ca Mircea nu mai misca si ca ma simt ciudat.M-a trimis acasa si Mircea a murit in noaptea aia. Avea aproape 4Kg si avea fetisoara celei de-a doua fetite a mea. Era perfect sanatos,dovada este echografia facuta cu o saptamana inainte sa moara si toate echografiile facute inca din primele saptamani de sarcina.
Da, acum am doua fetite frumoase si sanatoase dar nu l-am uitat pe Mircea.
Da,Mircea nu Mircica nu Mirciulica niciun diminutiv ptr.ca el era deja barbatel...era 0 fiinta care a crescut in mine si a murit in mine. Poate daca ar fi fost bolnavior ar fi facut din mine numai o mama care sufera,asa am sa mor cu vinovatia ca nu am facut tot ce trebuie ca Mircea sa se nasca. Am avut incredere, acum nu mai am incredere in nimeni si in nimic.Nu vad in viitorul foarte indepartat. Mi-am facut odata planuri si s-au spulberat toate intr-o noapte. Acum SUNTEM (eu si taticul lui Mircea)foarte atenti la ce planuri facem si intotdeauna sunt pe termen scurt.
Sper sa afisati mesajul si sper sa-l citeasca foarte multa lume din tara asta ,mai ales persoane care pot schimba ceva in mentalitatea inhibata si intimidata a femeilor gravide ...in ce priveste sistemul medical probabil lucrurile se vor inrautati.