Am fost surprinsa sa citesc un mesaj postat vineri, 21 martie a.c. de jurnalista Daniela Mihai prin care , foarte discret, incerca sa atraga atentia asupra povestii unei fetite de patru ani si jumatate care , daca nu va fi ajutata in timp util ar putea avea un tragic destin: acela de ingeras in ceruri .
Linkul postat de jurnalista ofera o inregistrare in care parintii fetitei isi exprima durerea si disperarea neputintei lor. Veti auzi si glasul cristalin si candid al unui ingeras care acum inca e alaturi de parintii ei . Are nevoie de ajutorul semenilor cu suflet pentru ca viitorul ei sa se deruleze tot aici, pe pamant, nu in ceruri, acolo unde doar baloanele colorate se vor inalta …si lacrimile …
Apelul discret al jurnalistei postat pe site-ul acesta exprima, dincolo de cele cateva cuvinte, incredere in sinceritatea celor ce-au scris aici mesajele lor, dar si speranta ca acest copil va fi salvat si ca , acolo in cer, va fi mai putin un inger, iar aici, pe pamant, va fi mai putin o mamica de inger.
Sa incercam sa dam o mana de ajutor , atat cat ne sta in putinta, pentru a ca Georgiana , puisorul acesta de doar patru ani si jumatate, sa ramana in bratele mamei sale aici, pe pamant, si nu ingeras printre nori .
Iarta-ma Bianca, pentru ca dau si eu curs acestui mesaj aici, dar cred ca orice demers care poate salva viata unui copilas este o dovada de compasiune si solidaritate .
Mai mult, salvand copilul o vom salva si pe mama acestuia de la destinul nefericit si sfasietor de “mama de inger” …
Te rog sa fii de acord cu postarea si aici a conturilor unde se pot face donatii pentru acoperirea costului operatiei salvatoare pentru Georgiana (ascultati-i glasciorul candid la : http://www.trilulilu.ro/danuca73/audio) : contul IBAN este deschis la RAIFFEISEN BANK BUZAU pe numele DINU CRISTIAN (tatal fetitei) RO15RZBR0000060010147293
- pentru donatii in LEI si RO31RZBR0000060010147296 - pentru donatii in EUR.
Este o campanie care lupta pentru viata unui copilas si care s-a impletit frumos in campania ta, Bianca, campania “mamelor de ingerasi” . Ce poate fi mai providential decat asa ceva ?
Site-ul tau este acum vizionat de mii de oameni sensibilizati de suferinta pierderii unui copilas . Daca fiecare dintre ei ar dona pentru Georgiana aprox. 10 EUR (sa zicem 30 RON) s-ar aduna o mare parte din suma necesara pentru operatia salvatoare .
Eu voi face acest gest . Sper ca ma vor urma cat mai multi .
Liliana
Bucuresti

Draga Bianca, am citit acum ultimul mesaj scris de tine si in continuare plang. Ti-am mai scris, mi-am pierdut copilasul la 3 luni de sarcina in urma cu o luna de zile si zilnic plang dupa el si am trecut si trec prin toate sentimentele de care ai spus si tu. Chiar daca rad, glumesc, merg mai departe nu exista zi sa nu ma gandesc la bebe si sa nu plang, imi vine sa urlu de durere si exact cum spui oamenii din jurul nostru care nu au trecut prin asa ceva nu numai ca nu ne inteleg , dar te mai si judeca .Nu pot sa pricep cum de suntem asa ignoranti.Mi-au spus foarte multi " esti tanara, ai viata inainte, gandeste-te ca nici nu a fost....etc". Cine are dreptul asta???? Nu imi vine sa cred. La un moment dat ma gandeam ca sunt nebuna eu, pana am citit ce scriau zecile de mamici care trec exact prin acelasi stari. Toti privesc pierderea unei sarcini cum spun cei mai multi ca pe o chestie asa.... nici nu stiu cum sa spun..."lasa ca au mai trecut si altii nu esti singura". Tocmai de-aia esti de apreciat pentru ceea ce faci , pentru ca ai avut puterea...M-a invatat un preot sa-i dau un nume copilasului, asa dupa cum am sitit eu...fetita sau baietel si mi-a spus ca rugaciunea de mamica nu se compara cu nimic si cate zile am sa ma rog pentru ingerasul meu, sa stie ca nu l-am uitat si sa-si gaseasca linistea.Si asta daca o spui cuiva care nu a trecut prin asa ceva , zice ca esti nebun.Ii simti din voce ca nu te inteleg si ca atunci cand inchid telefonul sau pleaca de langa tine spun " exagereaza si asta...".Am ajuns la concluzia ca oamenii nu vad mai departe de problemele lor si toti sunt grozavi pana nu trec ei prin asa ceva. Inca o data felicitari pentru tot ce faci. Pupici lui Luca.Anca- Cluj ****@yahoo.com

DRAGA BIANCA,
M=AM GANDIT MULT DACA E BINE SI NECESAR SA-TI SCRIU.STIU CA NU VREI SA FII CONSOLATA , DAR NICI IGNORATA .STIU DE ASEMENEA ,CA TOT CE FACI ACUM SI TOT CE ITI MAI PROPUI SA REALIZEZI DE ACUM INAINTE PENTRU ALTI COPII ESTE PENTRU TINE O JERTFA ADUSA PE ALTARUL DRAGOSTEI MATERNE .CRED CA ESTI UNA DIN FEMEILE ALESE DE DUMNEZEU SA FIE PILDA ALTORA AFLATE IN SUFERINTA, FRUSTRATE CA NU SUNT MAME,SI CARE NU REALIZEAZA CA POTI SA-TI DOVEDESTI DRAGOSTEA MATERNA SI FATA DE COPIII ALTORA, O DRAGOSTE LIPSITA DE EGOISM SI NECONDITIONATA .
EU SUNT UNA DIN MAMELE CARUIA NU MAI ARE CINE SA-I SPUNA ,,MAMA,,POVESTEA MEA ESTE LUNGA SI TRISTA , CA SI A TA , SI A ALTOR MAME.AM O VASTA EXPERIENTA IN CEEA CE PRIVESTE EXAMENUL SUFERINTEI.SI DE ACEEA NU O SA-TI SPUN TRAGEDIA VIETII MELE SI A COPIILOR MEI DECAT DACA TU AI SA FII DE ACORD SI O SA-MI CONFIRMI PRIMIREA ACESTUI MESAJ.TOT CE ITI SPUN ESTE CA TREBUIE FACUT TOTUL IN MEMORIA CIOPIILOR NOSTRI,ESTE PRIMUL SEMN CA II IUBIM , AICI SAU DINCOLO SUNT TOT COPII NOSTRI ,IAR LA MAREA SI VESNICA INTALNIRE SE VOR BUCURA CA AM FACUT LUCRURI MINUNATE IN AMINTIREA LOR.CENTRUL DE ZI ,,DANUT.. DESCHIS IN MEMORIA FIULUI MEU DANUT ESTE O MARTURIE A DRAGOSTEI PENTRU COPII :AL MEU SI AL CELOR CARE SE BUCURA DE SERVICIILE ACESTUI CENTRU. DACA CREZI CA IN INIMA SI SUFLETUL TAU MAI ESTE LOC PENTRU SUFERINTA AMESTECATA CU NADEJDE ,CREDINTA SI DRAGOSTE RASPUNDE-MI LA ACEST MESAJ SI CONVINGE-TE CA CEEA CE TI-AM SCRIS ESTE REAL ACCESAND SITE www.campaniedanut.ro si www.centruldanut.org. DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE.
ADRESA MEA ESTE ****@yahoo.com

Buna Bianca!sunt Adriana **** din Craiova, mama unui ingeras Iris Ana Maria care nu a stat pe pamant decat 13 zile facand stop cardi-respirator, iar pe certificatul constatator al decesului scrie moarte subita.Sunt realmente inmarmurita de pierderea fiicei mele,suferim enorm eu si sotul meu,nu ne putem reveni. Inca speram sa ne-o aduca cineva acasa, sa o putem strange din nou la piept,sa ne jucam impreuna, sa ii facem baita, dar asteptam, asteptam...si nu vine nimeni cu Iris a noastra.
Ne este foarte dor de ea, de zambetul si privirea ei, de tot ce facea ea.Reusise sa ne schimbe viata. Eram cei mai fericiti parinti, si...dintr-o data....nenorocirea s-a abatut si asupra noastra,....luandune-o.Acum ne rugam sa fie bine acolo sus sa fie alaturi de ceilalti ingerasi si poate ca s-a imprietenit deja cu fetita ta Emma.Dumnezeu sa ocroteasca toti ingerasii.

Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in varsta de 5 ani, pt. ca a risipit o hartie aurie de impachetat foarte scumpa.
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cand a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunand : "Acesta este pentru tine, taticule!"Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cand a vazut ca, de fapt, cutia era goala.
El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai domnisoara, ca atunci cand dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?" Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atatea saruturi pana s-a umplut". Tatal a ramas perplex. S-a asezat in
genunchi, si-a imbratisat fetita si a rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de pat, tot restul vietii sale. Si
de cate ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea pe care a
pus-o fetita acolo.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cand ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori!!!
Ana/Bucuresti

draga bianca imi pare foarte rau pentru pierderea copilului si as vrea sa pot sa te ajut

SI EU IMPREUNA CU SOTUL MEU AM PIERDUT O COMOARA DE FETITA LA DOAR 9 LUNI JUMATATE PE CARE O CHEMA EMA MARIA. S-A INTAMPLAT PE 06.11.2007 LA PRANZ.NU S-AU INVENTAT CUVINTELE CARE POT EXPRIMATA CEEA CE SIMTIM ASA CA NU NE MAI STRADUIM. TE IUBIM INGERAS MIC!

Sunt Mihaela, din Falticeni, localitatea din care este si Daniela (Ganju), localitatea unde nu-ti doresti sa ajungi la spital, din orice motiv.
Am trecut prin ceea ce a trecut si Daniela si chiar de cand am vazut emisiunea am vrut sa stau de vorba cu ea si nu am reusit. Mai toate etapele prin care a trecut ea am trecut si eu, numai ca eu nu am ajuns cu sarcina la termen si poate (caut mereu scuze) a fost un motiv pentru doctori de a nu reusi sa salveze viata baietelului meu.
Era primul copil, dupa o casnicie esuata de 12 ani, in care nu am avut copii, intr-o noua relatie, o noua viata pentru mine, o noua fericire.
Pana in momentul in care am aflat ca sunt insarcinata (asta se intampla cand deja sarcina se indrepta spre 4 luni) am fost diagnosticata "nu vei avea copii niciodata", de diferiti medici, diferite clinici atat particulare cat si de stat, de peste tot din tara, inclusiv Bucuresti, unde chiar am urmat si un tratament si tot nu am ramas insarcinata.
Cand s-a intamplat am crezut ca sunt pur si simplu nebuna, ca nu mai stiu sa citesc un prospect, atunci cand am efectuat testul de sarcina, dupa recitirea lui tot nu mi-a venit sa cred, am venit in camera unde locuiam si i-am dat testul sotului ca tot nu-mi venea sa cred.
Am recitit acel prospect si am revazut acel test de nenumarate ori, apoi pur si simplu am mers la doctorita mea.
Pentru ea, Dr. Lupu Simona, a fost o mare bucurie si mi-a fost alaturi ca o mama. Am simtit ce poate sa insemne un medic adevarat. A incercat totul, totul ce tinea de ea, insa nenorocita asta de lipsa din spitale a facut ca viata ingerasului meu, Ioan, sa se curme prea devreme.
Am ajuns la Spitalul sucevean unde totul a fost groaznic, daca as putea as sterge cu buretele, dar nu se poate, as vrea sa ramana doar chipul, fetisoara copilasului in mintea mea, un copil pe care mi l-am dorit atat de mult si mi-a fost luat atat de devreme. Nu pot sa va spun decat ca a fost cel mai urat moment din viata mea de pana acum si am trecut prin multe lucruri, dar asta parca nu se poate descrie in cuvinte.
Nu am reusit sa-l tin in brate, nu am reusit sa ma bucur de el macar o clipa atat cat a fost in viata, nu am putut sa particip la inmormantarea lui, nu am avut parte decat de putin timp cateva secunde in care doar de-abia am reusit sa-l vad, sa-i vad fata care semana atat de bine cu tatal lui.
Iar dupa, a fost chin.
Nimeni nu mi-a spus nimic pret de aproape 2 ore, iar cand am aflat ca a murit a fost ca o simpla stire pentru cea care mi-a adus la cunostinta decesul.
E groaynic ce simti atunci si nimeni pe langa tine, ca nu are voie sotul, nu are voie nimeni sa vina acolo, in spital, stai singura, intre peretii unei camere si simti ca-ti pierzi mintile si poate sa-ti ei viata, ca sa fii langa copilul tau.
Cel putin eu asta am simtit, singura fiind intr-o camera, vizavi de sala de nasteri.
Mormantul e durere. O durere enorma pe care o retraiesc de cate ori ajung acolo, revad totul chiar daca au trecut deja 2 ani, iar chipul copilasului meu drag e o minune pe care nu vreau sa o pierd niciodata.
Am 34 de ani si nu stiu daca voi mai avea alt copil, nu stiu daca voi reusi sa trec peste toate acestea, dar e foarte greu.
Sper din toata inima, ca toate femeile din lumea asta sa fie ferite de acest chin prin care am trecut noi cele care am avut parte de astfel de necazuri.
Dar acolo Sus, am un ingeras care-mi da puetere sa merg mai departe, chiar daca fiecare clipa inseamna inca o clipa fara copilasul meu.
Va multumesc ca incercati macar, prin tot ce e posibil, sa alinati durerea!

Draga Bianca , numele meu este Nona si am un baietel de 6 luni si jumatate ; in urma cu o saptamana am fost la Bucuresti unde a fost diagnosticat de catre cei de la Institultul National de Hematologie " Beta Talasemie Majora " sau "Anemia Cooley"am simtit ca ne fuge pamantul de sub picioare cand am primit vestea .Ni s-a spus ca pacientii nu ajung la varsta adulta si ca trebuie transfuzii cu sange lunare ce se vor continua pe tot parcursul vietii, se considera ca prelungesc durata de viata. Decesul survine in urma afectarii organelor precum inima sau ficatul. Lipsa incarcarii cu oxigen si supraincarcarea cu fier a sangelui transfuzionat duce la afectarea organelor.
Se pare ca singura sansa este transplantul de maduva osoasa –acest tratament poate vindeca talasemia majora , dar trebuie realizat inainte de aparitia problemelor datorate excesului de fier.
Va trebui sa ne facem noi parintii testul de compatibilitate al maduvei; se pare ca sansele sunt enor de mici pentru a fi compatibili si la fel de mici pentru a gasi un donator compatibil.
Suntem disperati si vrem sa facem tot ce se poate ca sa ne salvam copilul.
Nu stim ce sa facem si cum sa procedem ; Poate ca cineva ne poate da mai multe relatii ;
Iti doresc multa sanatate, tie si familiei tale

Ma numesc Elena si sant din Bucurestii si am ramas fara replici decand am intrat pe site-ul tau.Ii multumesc lui Dumnezeu pt minunea ce mi-a daruit-o.Sant o tanara mamica a unui baietel de 4 luni.Iti doresc multa putere si sanatate tie si familiei tale.Pupici

Am aflat doar cu cateva zile in urma ca viata fetitei de numai 4 ani si jumatate din Buzau, Georgiana, sta agatata de aceasta lume doar de un fir de ata ce se poate rupe dureros de repede daca parintii ei nu reusesc sa adune toata suma necesara operatiei salvatoare .
Apelul disperat al parintilor Georgianei, facut public prin intermediul campaniei initiata de sufletista jurnalista Daniela Mihai, a gasit deja ecou in multe inimi . Am raspuns si eu acestei chemari si am donat o mica particica din valoarea operatiei .
Doamne ajuta sa nu plece din bratele mamei in ceruri acest copilas !
Liliana
Bucuresti

Imi pare rau...imi pare rau pentru Emma, imi pare rau pentru Bianca, dar mai ales, imi pare rau pentru copilul meu nenascut. Si pentru mine. Strang aerul in brate, incercand sa recunosc forma ingerasului care nu va mai fi. S-a terminat repede, mult prea repede, pentru mine 10 saptamani, pentru el, probabil 7. Pentru el, da, pentru el, desi ar fi putut fi o fetita. L-am visat si nimeni nu-mi poate schimba convingerea ca baietelul acela cu chip de inger din vis era chiar baiatul meu. Nu as putea sa plang niciodata o fetita, pentru ca desi nimeni nu mi-a spus, el era baiat. Fara sa imi doresc asta, fara sa stiu, pur si simplu simt. Intr-adevar, ar fi trebuit sa-mi dau seama, era mult prea frumos, mult prea perfect ca sa ramana aici, cu mine. Mi-e dor de el si mi-e...vina, fara sa stiu vreuna anume. Stiu doar ca nu l-am putut apara in razboiul cu viata pe care el l-a dus pe tacute. Cand ma gandesc la el (dar cand n-o fac?!) plang infundat cerandu-i iertare. Repet nu stiu pentru ce. Dar stiu pentru cine, pentru sufletelul acela care n-a avut sansa mea, sansa noastra, de a fi aici. Nu stiu daca simt nevoia sa-i dau un nume, dar stiu ca el va fi intotdeauna primul meu copil. Un embrion pentru cei apropiati mie. Un necunoscut pentru cei din jur. Un punctisor intr-o poza de ecograf, pentru mine, in clipele de letargie. Si totusi, unicul meu copil de pana acum. Si unicul meu intai copil dintotdeauna. Cand o lacrima isi permite sa iasa aud adesea trebuie sa depasesti momentul, sa uiti, sa te gandesti ca a fost doar un embrion. Un embrion. Atunci sunt o leoiaca aparandu-si cu furie puiul, de insusi tatal lui. Un embrion e o ofensa pentru bietul meu prunc nenascut, care nu a avut puterea sa fie. Caruia nu i-am dat puterea sa fie. De ce? Mi-as fi dorit atat de mult. Ce inseamna ca s-a oprit din evolutie?!! Mintea mea a devenit inutila, lasand locul sperantei. Am intrebat daca mai pot sa astept cateva zile, poate isi revine! De atunci nu mai sunt singura. E adevarat, sunt mai batrana, singura data cand m-am simtit batrana, in ciuda zapezii care m-a nins. Spuneam ca n-o sa imbatranesc niciodata si totusi...s-a intamplat. Bianca iarta-ma, iarta-ma pentru lipsa de compasiune, acum sunt doar eu si puiul meu aici. A fost doar un embrion. Aud mereu. Atunci de ce plang cand ma gandesc la el? De ce lacrima e mereu aceeasi, neschimbata, chiar daca pentru cei din jur, totul a trecut, vom face altul. Da, altul. ALTUL. Pe acela nicodata. Doar in sufletul meu, in gandurile mele, va ramane mereu. Baietelul meu nu are nume, nici nu-i trebuie unul, dar cand ma gandesc la el ii vad exact trasaturile acelea perfecte, mult prea perfecte. Eu stiu cum arata. cei din jurul meu spun ca sigur e vreo poza vazuta pe undeva. Nu. L-am vazut doar in vis. Si a fost de ajuns ca sa-l botez cu propriul lui chip. Mi s-a facut chiuretaj pentru sarcina pierduta. Norocul nostru, copilul meu, ca doctorul n-a cautat in suflet. Acolo te-ar fi gasit pe de-a intregul. Desi aparent am supravietuit, desi imi furisez si cea mai ascunsa lacrima, ca sa nu mai aud iar cuvantul embrion, ii raman recunoscatoare vietii pentru ca nu s-a inventat un chiuretaj al sufletului. Esti acolo, adanc in mine, mereu, COPILUL MEU.

Bianca , am plans in hohote , azi am aflat ca ti s-a intamplata aceasta mare durere.
Cel mai tare ma cutremura durerea parintilor care isi pierd copii .
Eu nu am copii , am incercat pana acum patru fertilizari in vitro dar inteleg ce ai simtit si iti doresc multa putere sa depasesti acest moment, fara a o uita insa pe fetita ta.
Iti transmit toata compasiunea mea si crede-ma ca plang si in acest moment si efectiv mi-e greu sa gasesc cuvinte.
Otilia , (printre altele si membra DC)

Am mai scris de cateva ori si nu am vazut mesajul poate nu am trimis eu bine.
Ma numesc **** MIHAELA am 29ani.Acum 2ani sora mea a trecut prin ceva asemanator e foarte groaznic si-ti trebuie multa putere sa treci.Iti dorim multa sanatate si sa-ti duci la capat ceea ce ai inceput.trebuie multa rabdare sa poti obtine ceva.Nu am cuvinte pentru cate cazuri sunt, este foarte mare durere aveti mare grija de voi " mame de ingeri" cineva acolo sus va iubeste si vrea sa se faca macar putina dreptate.ANDREEA TEODORA ( o chema pe nepotica)
este sus si vegheaza pentru noi la fel sunt toti ingerasii nostrii.

azi se implinesc 3 luni cumplite de la moartea ingerasului meu, DRAGOS. Am adus pe lume un bulgaras de om de 3800g si 56cm, cu nota 10 Apgar. Bucuria a durat doar 3 zile cand Dragos a inceput sa faca febra, i s-a recoltat sange si a venit verdictul: TU ESTI VINOVATA! AI AVUT CEVA INFECTII URINARE SI NU LE-AI TRATAT. DE LA TINE S-A IMBOLNAVIT COPILUL. In acele momente am simtit cum cade cerul pe mine si ma sufocam de la acele acuze care nu se mai opreau. Eu nu reuseam sa mai scot nici un cuvant cand mi se aduceau toate acuzele mie si numai mie. Avand toate analizele si toate controalele facute la zi si bune eu nu reuseam sa le conving pe doamnele doctor de la neonatologie ca am fost sanatoasa pe tot parcursul sarcinii, nu am luat nici un antibiotic in afara de vitaminele prescrise de medicul gineclog. Totul a fost in zadar, pt. ca tot eu eram "criminala" copilului meu. Exact asa m-au facut sa ma simt atunci si acum inca mai aud acele cuvinte. Acesta este sistemul nostru medical care in loc sa fie alaturi de tine te pune la pamant si mai tare. Am avut mare noroc cu sotul meu care a fost langa mine la spital in acea zi de cosmar, langa care am plans, plang si voi mai plange mult, mult timp de acum incolo. MEDICUL GINECOLOG, caruia nu am ce sa-i reprosez nimic, mi-a spus doar atat: E MAI USOR SA SE DEA VINA PE MAMA DE CAT PE SISTEMUL MEDICAL. TOT el mi-a spus ca suntem pe primul loc in lume la decese la nou-nascuti cauzate de virusul E.coli, pe care il gasesti peste tot in spitale, iar nou-nascutii sunt cei mai expusi. Asa s-a dus ingerasul meu, luat din spital, nu de la mine, iar eu am ramas cu durerea din suflet si cu Rebeca, ingerasul meu de acasa de 2 ani si 3 luni, care ma intreaba si acum daca vine DADO (ASA II SPUNE EA LUI DRAGOS) ACASA. MULTE ar trebui schimbate in sistemul nostru sanitar: de la medici care habar nu au cum sa abordeze o problema de genul acesta, la asistente care sunt total pe din afara( ex: nu stiam ca aici este si hotel, dupa ce l-a vazut pe sotul meu care ma tinea in brate si plangeam amandoi intr-un salon), pana la infirmiere. Am ramas cu o durere care nu mai scade , cu sentimentul de vinovatie ca poatte eu am fost bolnava si nu am stiut si multe altele care iti trec prin minte doar cand treci prin asa ceva. E u sper sa se schimbe ceva prin spitale si nici o alta viitoare mamica sa nu treaca prin ce am trecut eu, pt ca e un adevarat cosmar din care nu te mai poti trezi. Eu le doresc mamicilor de ingerasi multa putere si sa vorbeasca de ei ca si cand ar fi langa ei. Ingerasii nostri de sus vegheaza asupra noastra pana v-om ajunge sa-i tinem din nou in brate. Iti mutumesc Bianca pentru tot ce faci si voua mamicilor pentru ca m-ati lasat si pe mine sa-mi descarc un pic sufletul incarcat de atata durere. Va imbratisez cu mult drag!..