Este asa de dureros sa auzi atatea povesti cu ingerasi...Nu mi-as fi inchipuit ca suntem atat de multe mamici de ingerasi...Nu stiu daca mai are vreun sens ca si eu sa povestesc momentele prin care am trecut, deoarece ma regasesc in cuvintele multora dintre mamicile de ingerasi. In schimb ma bucur foarte mult ca exista si oameni buni, care doresc sa schimbe macar putin lumea in care traim si care uneori ne face sa ne dorim sa nu ne fi nascut pe acest Pamant...
Lacrimile noastre nu fac decat sa ne mai aline din suferinta si dorul pe care il purtam ingerasilor nostrii, dar din pacate nu sunt vazute sau auzite de cei care ar putea sa faca mai mult pentru noi, pentru copii nou nascuti, pentru tatici ori pentru fratiori...Spun asta deoarece spitalele din tara noastra sunt mai mult decat mizerabile (imi cer scuze pentru acest termen), iar bebelusii care sunt atat de sensibili si de vulnerabili in primele lor zile de viata, sunt expusi cu buna stiinta (cred) la tot soiul de microbi care isi duc viata linistiti in saloanele si pe holurile spitalelor...iar cel mai dureros lucru este ca noi parintii, nu putem facem nimic...ba mai mult chiar, dam spagi medicilor...si sunt convinsa ca aceasta mizerie chiar noi o incurajam, deoarece pana la urma noi platim pentru ea!
Poate cineva mi-ar raspunde si m-ar indruma spre un spital particular, insa toate mamicile isi pot permite asa ceva? De ce trebuie ca numai anumite persoane sa se poata bucura de bune servicii medicale? Oare bebelusii, idiferent de parintii care le dau viata, au vreo vina? Nu, doar soarta a hotarat sa fie asa...
Cred ca nu ne dorim cu totii sa ne fie mai bine! Unii vor doar sa se stie pe ei insisi "satui"...Suntem mult prea putini aceia care au suflet bun! Poate doar Bunul Dumnezeu ar mai putea sa faca o minune pentru noi toti...
Toate aceste randuri pe care le-am citit mi-au rascolit sentimentele si amintirile legate de pierderea sarcinii...Dar, ce bine ca sunteti voi, toti cei care vor ca maine sa aprindeti o lumanare pentru un ingeras si sa rostiti Tatal Nostru! Poate or sa auda si acei oameni care slujesc cu atata nepasare Ministerul Sanatatii sau care lucreaza in spitalele din Romania...
Va multumesc tuturor, si iti multumesc tie Bianca pentru ca ai avut curajul sa spui povestea ta cu voce tare, sa o putem auzi si noi si poate cele mai multe dintre noi, sa ne regasim in ea!
Dumnezeu sa aiba in paza toti ingerasii nostri!
Cu drag Adriana,
Bucuresti

Draga Bianca sint tot aceeasi Adela din Cluj si vreau sa iti spun inca odata sa nu iti pieri curajul si speranta si sa mai injcerci sa faci un copil.Am o prietena care are o fetita de 6 lunui frumoasa si sanatoasa.Tot ii zic prietenei mele sa mai faca un copil,dar ea zice ca nui mai trebuie .ti-am spus lucrul asta pt ca si eu am zis odata asa ca nu mi vreau copii iar cind M-a dus la ecograf si am aflat ca o sa mai am un baiat am plins de suparare ca mi-am dorit o fetita.acum ca nu mai pot avea copii stau si ma gindesc c poate ma pedepsit D-ZEU ca am zisca nu mai vreau copii si din cauza aia mia luat ingerasul la EL.Totusi eu iti doresc mult succes in campania pe care o desfasori .dar iti mai repet inca odata NU TE DA BATUTA LUPTA CU TOATE FORTELE SI CU TOT CURAJUL .De abia astept sa vad pe acest site ca esti insarcinata din nou.stiu ca nu nepoti raspunde pe adresele personale dar daca vrei sa ne vb si intradevar citesti mesajele noasre te rog sa ne raspunzi tot pe acest site.Sa stim ca esti alaturi de noi.Iti doresc multa sanatate tie si familiei tale si sa ai grija de tine .Sperant moare ultima.TEPUP.

am auzit ca se organizeaza azi(9 martie) o intrunnire "Mame de Ingeri" si in baia-mare. Daca stie cineva unde,va rog sa-mi spuneti. Multumesc

Buna dimineata, mamici de ingerasi! Mai ales intr-o zi atat de importanta pentru noi!
Doamne-Doamne nu doarme si ne va ajuta astazi. Mie tocmai mi-a dovedit-o, oprind pentru moment ploaia care cadea necontenit de ieri dimineata. Va trimit mai jos cateva mesaje de pe www.desprecopii.com. Sunt mesaje de suflet, care ne pot da curaj in continuare. Ingerii nostri au muuuuulti prieteni!
Yaia
"Rita, esti un exemplu pentru noi toti. De 9 martie o sa avem si noi baloane colorate, desi poate nu o sa reusesc aici, in capatul asta de lume, sa le umflu cu heliu si sa le trimit la ingeri, ele vor fi la noi in casa, pentru toti ingerasii!"
luy
"Rita, astazi inaltam privirea catre cer si trimitem catre Maya si toti ingerasii de langa ea un gand curat, alaturi de o rugaciune catre Dumnezeu, sa aiba grija de toate mamicile de ingeri, sa le dea putere si credinta ca ingerasii lor ii vegheaza neincetat.
Am sa merg in parc si am sa inalt un balon colorat catre cer, am sa-l trimit soarelui tau, sa se joace cu el.
Suntem cu sufletul alaturi de voi, nu v-am uitat, nici pe voi, nici pe Maya"
Sunt sigura ca dupa-masa toti ingerii nostri se vor aduna la un loc, ne vor privi, se vor bucura sa ne vada pe toti la un loc si apoi vor incinge o joaca strasnica cu baloanele pe care le primesc in dar.
Doamne ajuta!
Rita - mami de inger Maya

Bianaca,eu ppot s zic k te inteleg..nu sh daca in totalitate dar in mare parte sigur..fetita mea a murit pe 21 febr,la doar 3 lunite si jumatate..cauza ar fi fst o problema la inima nedepistata la timp...dar cauzele stiu clar k sunt altele..dar asa sunt medici din romania pe acopera unii pe altii..
am suferit si sufar enorm numai eu sh ce e in sufletul meu..m-au dezamagit atat de multe persoane,persoane care le credeam prieteni..

draga bianca,imi este foarte greu sa spun ce simt.citesc mesajele de la inceput dar doar astazi am avut curajul sa ma apuc de scris.si eu am trecut prin asa ceva ,am pierdut-o pe fetita noastra carla cand eram insarcinata in luna a 6,tot din cauze necunoscute.(adica in 11 ian. 2008).nu am vazut-o deloc dar stiu cum arata.o vad parca in fiecare seara.plang in fiecare zi,simt ca si cand viata mea s-a oprit brusc.eram cei mai fericiti:eu,sotul meu si mai ales bunicii.imi pare rau ca nu am putut participa la intalnire dar sa stii ca sunt acasa cu o lumanare aprinsa si ma gandesc la toate mamiciile de inger.
cu drag adri din medias

Florina , franta,
Rita, iti multumesc din suflet pentru gestul tau, asta mi-am dorit , ca balonul lui sa plece la cer odata cu ale voastre, am plans la ora cinci, ora ro, gandindu-ma ca este si el macar cu numele acasa, catre inaltul cerului de acasa...o sa plang cred toata viata, aproape ca imi vine sa cred ca bucuria de a avea un copil este interzisa pt mine toata viata, caci dupa Théo, toate reperele vietii mele s-au schimbat.Cred ca voi ma intelegeti. Ma bucur pt voi daca ati reusit macar unele dintre voi sa va consolati una pe alta, sa va varsati durerea in locurile de intilnire si de departe si eu plang cu voi...

Buna BIANCA,DEMULT VROIAM SA-TI SCRIU ....imi pare rau pt pierderea ta crede-ma iti scrie o mama care stie ce inseamna durere ...
Vreau sa-ti spun povestea fiicei mele CRISTINA care este foarte greu incercata ...in 17 11 2006 am mers cu Cristina fiica mea la spitalul din Nasaud pt o banala tuse avea 5 ani si 5 luni pe atunci i s-a administrat ampicilina iv ,a facut soc anafilactic nu au stiut sa-i dea primul ajutor la timp adica un hemisucinat si o adrenalina a intrat in stop cardi-o respirator pe urma in moarte clinica ,a fost resucitata de un medic anestezist ..prea tirziu creierul ei a avut de suferit o hipoxie care a facut-o o leguma ...,astazi dupa un an si trei luni de la accident Cristina este in STARE VEGETATIVA PERSISTENTA nu exista solutii din punct de vedere medical pt ca creierul privat de oxigen a facut sa-i moara foarte multi neuroni care nu se regenereaza ,daca te intereseaza cazul nostru si vrei o legatura adresa de mail-****@YAHOO.COM.
Iti doresc numai bine si multa sanatate .

am sa te tutuiesc si te rog sa ma scuzi pentru asta. stiu prin ce treci. am fost acolo. insa aminteste-ti ca mai ai un copil. nu lasa durerea sa te copleseasca, iubeste-o dar iubeste-l si pe el si pe tatal lor, nici lui nu-i este usor. viata in mod sigur iti va mai acorda o seansa, sa nu-ti fie frica s-o accepti , ai sa vezi totul va fi bine. iar pe emma o vei iubi vesnic, va face parte din tine toata viata ta, va fi dragostea ta foarte bine pazita! ****@yahoo.com

Nu am cuvinte.E groaznic pt femeile care pierd un bebe.Sanatae multa si lulta speranta!
Rody

Ce se intampla? Toate mesajele care incrimineaza medici si aduc in discutie "culpa medicala" au disparut de pe site, inclusiv marturia mea. Refuz sa cred ca suntem manipulate si cenzurate. Nu mai scriu aici pana nu-mi regasesc mesajele si povestea, asa cum a fost ea relatata! Actiunea Biancai a fost, din punctul meu de vedere, un succes. Pe mine m-a ajutat sa ma eliberez de o durere care-mi apasa sufletul de mult. Sunt convinsa ca cine nu a venit pe data de 9 martie 2008 la intalnire a regretat sau regreta, pentru ca, desi momentul este unul dureros, trist, te elibereaza de suferinta mai mult decat ne-am putut noi imagina. Iar Bianca, draga de ea, cu atata gingasie si noblete sufleteasca, nu stia pe cine sa mai imbratiseze mai intai, pe care mamica sa mai stranga aproape, uitand parca de propria suferinta. Parinti indurerati, lacrimi, atatea vise inaltate la cer impreuna cu baloanele multicolore...Multumesc celor ce au facut posibila aceasta intalnire. As trai o reala dezamagire sa constat ca unul din scopurile organizatiei, acela de a lupta pentru "curatirea" sistemului medical de cadrele medicale care sunt vinovate de moartea pruncilor nostri, nu a fost luat in serios sau chiar scos de pe "agenda" de lucru. Imi puteti publica mesajul sau nu, eu am vrut sa va impartasesc punctul meu de vedere. Codruta, 33 ani, mama a 2 copii si a unui inger.

Dragele mele, draga noastra Bianca,
am sa postez cat de curand un link cate un site cu poze de la intalnire. Pentru mine a insemnat un pas inainte in vindecarea sufleteasca, m-a ajutat sa-mi descopar resurse interioare care sa ma ajute sa merg mai departe si m-a facut sa inteleg ca nu sunt singura. Trebuie sa va marturisesc ca, desi subiectul "George" (pentru ca asa urma sa-l cheme pe baietelul nostru) era un subiesct tabu in casa noastra, ma durea ca sotul meu nu vorbea niciodata despre asta ca si cand nu ar fi existat,pe 9 martie lucrurile s-au schimbat...in bine:
am legat impreuna baloane, am aprins amandoi o lumanare, ne-am rugat amandoi pentru sufletul lui si ne-am eliberat de tristete. L-am simtit aproape pe sotul meu si asta a contat mai mult decat vorbele care au lipsit atatia ani de la moartea copilului. Am plecat acasa tinandu-ne de mana. Era nevoie de o inmormantare....pe care George nu a avut-o decat abia acum. Dupa 9 ani, pe 9 martie....Vad lumea cu alti ochi acum, am mai multa incredere in mine, imi imbratisez copii cu mai multa dragoste si privesc cu mai mult curaj viata de zi cu zi.Poate credeti ca e putin lucru dar eu stiu cum e sa traiesti ani de zile cu sufletul framantat de intrebari fara raspunsuri, inchis ca sa nu ti se vada ranile, ferit de lume si de cei dragi, ca sa nu ranesti sau sa fi ranit.
Incurajez toate mamicile de ingeri care nu au venit la aceasta prima intalnire, sa o faca la a doua, a treia...dar sa o faca. Am vazut la intalnire mamici care si-au schimbat numere de telefoane ca sa pastreze legatura una cu alta,s-au imbratisat desi nu se cunosteau decat dupa povestile afisate pe site.
Iar Bianca, era ca un fluturasi printre noi, frumoasa, emotionata, delicata...
Iti multumesc Bianca, in numele familiei mele, pentru acest moment deosebit.
Va imbratiseaza cu drag, a voastra Codruta.

Buna draga mamica si prietena.Sunt mamica a doi copilasi minunati,un baietel de sase ani si o fetita de cinci ani,precum si mamica a trei ingerasi.Ma numesc Mihaela si am hotarit sa fac cunoscuta si povestea mea,care este dureroasa si trista si pe care nu am avut curajul sa o fac cunoscuta,sa o strig pentru ca toata lumea sa imi stie furia,neputinta pe care le-am simtit in acele momente de cumpana.Curajul de care ai dat dovada mi-a dat si mie putere sa vorbesc azi despre intimplarile asemanatoare prin care am trecut si eu("viata bate filmul")nu-i asa?Azi am virsta de 40 ani,sunt studenta anul 3 Drept,dupa o activitate de 20 ani de munca,din vina patronilor care se cred stapinii lumii si din cauza ca traiesc intr-un orasel de provincie unde fiecare se cunoaste cu fiecare (si patronii sunt prieteni)am ramas fara servici.In urma cu zece ani am ramas pentru prima data insarcinata,sarcina a descurs normal fara evenimente,iar cind momentul mult asteptat a sosirii pe lume a micutului a venit,am avut neplacuta surpriza de a mi se spune ca am adus pe lume un baietel mort.Am avut puterea sa - l tin in brate,sa-l ating,sa-l mingii.Am cerut explicatii,de ce s-a intimplat asa ceva?Din punct de vedere medical,medicii nu mi-au dat nici un raspuns.Am cerut sa fiu lasata sa il iau acasa,pentru a putea sa - l inmormitez,lucru IMPOSIBIL.Si acum dupa zece ani nu am uitat ce am simtit atunci si nu pot sa exprim in cuvinte cita durere,disperare,furie (tot ce ai exprimat si tu atit de frumos in rindurile scrise)ce amalgam de sentimente se razboiau in mitea si sufletul meu,fara a avea curajul si puterea sa le exprim.Am cazut intr-o depresie groaznica,atunci am avut ocazia sa vad cine imi este aproape si cine nu,am vrut sa ma izolez de lume,simteam ca nimic nu mai are rost.Cu ajutorul familiei am reusit foarte greu sa-mi revin.A trecut 1 an,timp in care am invatat sa devin puternica,sa lupt pentru ceea ce imi dorec,timp in care am facut toate investigatiile medicale pentru o noua sarcina.Toate analizele au iesit bune,astfel am ramas iar insarcinata,am stat numai sub supraveghere medicala,totul decurgea bine cind surpriza,la trei luni sarcina s-a oprit din evolutie.A urmat alta depresie,alta lupta cu mine insami si cu prejudecatile oamenilor(cu susotelile si coatele pe la colturi).Totul a inceput sa fie pentru mine,ca o lupta in ring,fiecare lovitura primita,in loc sa ma doboare a inceput sa ma ambitioneze,sa ma faca mai puternica.A urmat iar un lung sir de investigatii(traumatizante atit fizic cit si psihic)prin clinicile din Bucuresti,pentru a afla motivul din punct de vedere medical a acestor sarcini oprite din evolutie,un motiv clar nu mi s-a dat.Astfel am mai avut inca o sarcina oprita in evolutie,moment in care m-am hotarit impreuna cu sotul meu sa adoptam un copil.Astfel dupa un timp am adoptat un baietel minunat,pe care de la bun inceput l-am considerat copilul nostru,nici o clipa nu am considerat ca este adoptat,el este sufletul nostru.Dupa citeva luni de la adoptie s-a produs un miracol si am ramas insarcinata,am luat decizia ca indiferent de ce se v-a intimpla am sa duc la bun sfirsit aceasta sarcina.Dupa noua luni am adus pe lume o fetita(nu fara evenimente,era aproape sa moara la nastere,nici o explicatie medicala).Azi ne bucuram de cele doua minuni ale noastre si suntem foarte fericiti,multumindu-i Bunului Dumnezeu,pentru bucuria de a fi parinti.Acum urmeaza alta poveste,pentru ca asa zisii bine voitori,nu ne dau pace.Cind am avut nevoie de sustinere morala din partea cunoscutilor,cind am avut nevoie de alinare si incurajare,au fost foarte putini cei care au sarit sa-si ofere ajutorul,dar sunt foarte multi cei care sunt macinati de grija adoptiei,chiar daca nu au nici o certitudine in acest sens(doar presupuneri si comentarii rautacioase).Unele persoane merg atit de departe incit intra in intimitatea unei familii fara nici un scrupul si bun simt.Saptamina trecuta am avut de infruntat o astfel de problema,trebuia sa depunem actele pentru inscrierea la scoala a baietelului,iar pentru aceasta era nevoie si de fisa pshihopedagogica,eliberata de gradinita.Am constatat cu stupoare ca pe aceasta fisa,la profilul familiei,era trecut"are o sora mai mica vitrega,care provine din familia adoptiva".Nu pot exprima revolta care m-a cuprins,mai ales ca d-nele educatoare nu m-au intrebat nimic despre aceasta situatie,niciodata nu am discutat ca baietelul este adoptat si nu exista depus nici un document care sa arate ca este adoptat.Noi ca parinti am fost cit mai discreti cu acest subiect,sunt foarte putine persoane care cunosc acest fapt si ne pastram dreptul de a decide daca,cind si cum vom spune copiilor acest aspect.Avind in vedere ca exista legea confidentialitatii adoptiei,ma intreb cu ce drept,in ce calitate a putut sa completeze o educatoare(care are menirea sa educe nu sa-si dea cu parerea si nici sa investigheze daca un copil este adoptat sau nu)acel formular care din punct de vedre legal si juridic are multe lacune?De ce un parinte trebuie sa fie pus in situtii socante si jenante si nu poate sa fie lasat sa-si educe copiii.De ce oamenii sunt atit de meschini si nu isi vad de problemele lor.Va rog daca puteti sa ma contactati,imi doresc enorm de mult sa ajut la campanii si fundatia pe care o infintati.adresa mail ****@yahoo.com.si as dori pe cit se poate sa se pastreze confidentialitatea .sunt alaturi de tine draga Bianca,putere de amerge mai departe si de a realiza tot ce ti-ai propus

Buna, mamicilor de ingeri! Buna tuturor celor care ne-au fost alaturi ieri, la intalnirea de pe stadionul Iolanda Balas din Bucuresti. Mi-e tare greu sa-mi gasesc cuvintele. Atatea ganduri, atatea emotii traite cu o intensitate maxima... Nu sunt mamica, nu am pierdut (din fericire) nici un copil, dar sunt prietena Biancai si stiu prin ce a trecut ea. AM vrut sa fiu alaturi de ea si de toate mamicile de ingerasi. Am strans multe mamici in brate. Am incercat sa le alin un pic suferinta... Evenimentul a inceput la ora 17.00 si un pic. Bianca a venit in mijlocul stadionului, insotita de copii cu zeci de baloane in maini, pe care erau scrise numele ingerasilor. Am rostit Tatal nostru dar si Inger, ingerasul meu, apoi am dat drumul balonashelor care au plecat spre micutii de la Doamne-Doamne. Atatea lacrimi, atata suferinta adunata pe cativa metri de gazon, rar mi-a fost dat sa vad. Bianca a strans in brate toate mamicile, a plans cu fiecare in parte, a consolat, uitandu-si parca propria durere, cu toate ca de cateva ori a izbucnit si ea in lacrimi. Ciudat... Toate baloanele au zburat asa frumos spre rasarit, dar balonashul pe care Bianca l-a trimis pentru Emma, a ramas agatat intr-un copac, si acolo ramasese si aseara, cand am plecat de pe stadion, Poate ca Emma a vrut sa ramana un pic mai mult acolo, cu mami, cu bunica ei si cu celelalte mamici de ingeri. A vrut probabil sa vada toate acele candelutze aprinse in memoria lor, sa atinga cu aripioara ei de ingerash pe fiecare dintre noi. A fost devastator si sublim deopotriva. Mi-as fi dorit cu disperare ca Emma sa traiasca... Dar daca nu a fost sa fie, sper ca de undeva, de acolo, de SUS, ne vede si are grija de noi.
Te iubim, Emma!
Sa ai grija de mami, de tati, de buni si de Luca!
P.S. O sa postez si cateva fotografii un pic mai incolo.
Cu drag, Ana/Bucuresti.
Biencutza ai fost minunata! Te iubim si te sprijinim!

ma numesc DANIELA sunt din GALATI si am un bebe INGER pe care-l cheama MIHAI.AU trecut 9 ani de cand l-am pierdut si de cand mi-am dorit ca viata mea sa inceteze.DAR poveastea nu se termina chiar atat de trist ptr ca Mihai are un fratior pe care-l cheama Robert GABRIEL si pe care-l iubesc cu disperare.Insarcinata fiind in luna a 7-ea am fost la control si m-i sa recomandat sa fac totusi o ecografie.Aveam 27 de ani si nici o intrerupere de sarcina.m-i sa spus sec,ca fatul e mort deci trebuie sa ma internez ptr nastere.Tot ce sa petrecut pe urma a fost un vis urat care nu se mai termina,m-am internat chiar in ziua de SF. ILIE si pe la 11 dimineata m-au bagat in perfuzii ca sa-mi declanseze nasterea.dupa ce mi-a rupt membranele si m-a instalat in pat doctora a disparut.Au urmat ore in care de durere nu mai realizam ce se petrece cu adevarat iar in patul vecin o "mamica" insarcinata in 4 luni voia sa faca chiuretaj!Si tot comenta ca "plodul asta parca are ace ,ce se mai foieste"norocul ei era ca nu ma mai puteam misca,altfel cred ca o strangeam de gat.Si a trecut noaptea,s-a fact 12 urmatoarea zi si deja simteam ca nu mai pot indura durerile iar asistenta de salon mai venea din cand in cand sa vada ce se mai intampla."Doamna doctor"nu,in conditiile in care eu eram si cu hipertensiune.Intr-un final am simtit ca nascsi a chemat o colega de salon asistenta care m-a ajutat sa aduc pe lume puiul pe care nu am putut nici macar sa il cunosc.Pt ca atunci a intrat si doctora in salon si am intrebat ce este?la care mi-a raspuns ca o bruta "un cacat ,ce sa fie,un copil"si a iesit nervoasa cu puiul meu in plosca.Asistenta mi-a zis ca era baietel si era frumusel foc..............apoi am mai ramas 3 zile in spital............langa salonul meu era unul cu copii abandonati.Ii auzeam seara plangand si nu mai puteam pune geana pe geana,,,,,,,,,,nu m-i sa zis ca trebuie sa iau pastile care sa-mi opreasca lactatia si am fost la un pas de a face mastita.......dupa ce m-a chiuretat mi-a lasat resturi de placenta(asa mi sa zis cand am ajuns dupa 3 luni la ecograf)am inceput sa am hemoragii.......4 luni la rand m-au chiuretat hemostatic.........si atunci am vrut sa ma sinucid.Auzeam noaptea plansete de copil iar cand vedeam pe strada mame cu copii in brate i-mi venea sa le smulg copilul si sa le fac rau.Sotul meu m-a parasit ptr ca nu am fost in stare sa-i fac un copil....mama mea a murit cand eu aveam 18 ani si nu l-am mai avut alaturi decat pe tatal meu care vazandu-ma asa m-a luat de mana si m-a dus la Bucuresti.Medicii de la Galati i-mi recomandasera histerectomie totala.LA Bucuresti am mers absolut intamplator la Spit.Universitar si am intalnit un OM care a reusit sa ma vindece fizic si caruia nu voi putea niciodata sa ii multumesc suficient era medic rezident pe atunci ARBEN ZGURI.In rest viata si-a reluat cursul si nu m-a mai intrebat nimeni ce e in sufletul meu.Si acum ma mai trezesc noaptea si-l aud plangand,l-am visat cu mama mea,am simtit ca m-i se rupe sufletul cand am vazut emisiunea Biancai de la Nasul si am inteles ca putem sa-mi tin copilul in brate si sa-l mangai si sa-i vad macar fetisoara dulce.cand ma gandesc ca a ajuns in crematoriu simt o durere mai mult decat se poate inchipui.Daca nu mai puteam avea copii,asa cum de altfel ei mi-au spus,daca-mi faceau histerectomie asa cum hotarasera?La 34 de ani am ramas insarcinata cu Robert absolut intamplator,cand nici nu visam si la toate ecografiile mi-a iesit ca e fetita!Ce tema mi-a fost!cat de frica mi-a fost mai ales sa sper........pana in sala de operatie am stat cu inima cat un purice si un an de zile nu am dormit noptile ca sa nu cumva sa nu mai respire in somn si eu sa nu fiu atenta.......il iubesc exagerat dar cine nu ma intelege......Ii multumesc Biancai ptr ca s-a gandit sa faca acest lucru ptr inimile mamicilor de ingeri......ce trist ca a trebuit sa cunoasca aceasta durere.......timpul nu o va vindeca niciodata asa cum se spune.Eu sunt convinsa ca voi trai cu aceasta durere toata viata mea...am plans la fiecare poveste pe care am citit-o dar e bine sa afli ca sunt inimi care te pot intelege.....e bine sa poti povesti cuiva care te intelege......e bine sa poti macar povesti.LACRIMI PENTRU INGERASII NOSTRII