Ma numesc Mihaela, am 36 de ani...din care 20 de ani de tristete si deznadejde.
Cu greu m-am hotarit sa scriu si asta pentru ca cu greu am reusit sa desfac carapacea instalata timp de 20 de ani.E GREU!!! SI ACUM E GREU sa poti trai acele momente de groaza de spaima si disperare. E prima oara, PRIMA OARA cind vorbesc despre asta in 20 de ani, cind pot vorbi fara omisiuni si fara minciuni. Aici nu-mi este frica de "gura lumii" si de rautatea ei. La 17 ani ....am iubit enorm..prima dragoste care s-a finalizat cu o sarcina. Era copilul meu ,sufletul meu,dragostea mea si m-au OBLIGAT SA NU-L MAI AM.La 25 de saptamani mama a aflat de sarcina si gata....a rezolvat. "Taci tu nu te mai plinge atita, ca m-ai facut de ris, trebuie sa-l dai afara si gata" Astea sunt cuvintele pe care le mai aud si acum in minte. Nu ia pasat nimanui de ce vrea Mihaela cu viata ei...trebuia sa fac cum ziceau ei.Asta s-a intimplat in anul 1988 si este de inteles .... L-am nascut de ziua mea SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL....zi care de atunci nu o mai pot sarbatorii. A fost o nastere provocata, a fost cumplit,l-am simtit cum misca cind a iesit din mine...a fost cumplit cind infirmiera mi-a zis "lasa tu mai bine asa ca era rahitic rau...dar uite ce seamana cu tine". Era pus intr-o tavitza renala.A fost cumplit cind in plina noapte l-am cautat in acea baie de la maternitate unde erau multe trupusoare lasate acolo...care este oare copilul meu....In acesti 20 de ani am uitata multe si multe chipuri dar chipul copilasului meu nu l-am uitat si nu-l pot uita niciodata....nu era in acea baie...unde era?. Ar fi multe de spus, de povestit si poate mi-ar face bine...si in sfirsit am plins acum cum n-am plins niciodata....numai o mama care-si pierde copilul poate plinge astfel....SI ACUM CE SA FAC.......CA NU MAI POT AVEA COPII.
Nu am avut parte de consiliere de cine stie ce vorbe...nu...totul a fost dat uitarii de catre parintii mei (eram rusinea familiei), si atunci mi-am zis ca daca nu ma ajut eu o sa mor sigur. Vedeam parinti cu carucioare si muream, vedeam mamici fericite si muream. Ce am facut? Am luat taurul de coarne si am luptat cu proprii mei demoni , cu aceleasi arme. M-am facut asistent medical si m-am angajat exact la o sectie de copii ( din pacate nu am reusit la o maternitate)....fiecare copil ce trece prin mina mea e ingrijit ca si cum ar fi copilul meu si fiecare mamica e alinata si inteleasa pt. ca eu le inteleg disperarea cind copilul ei este bolnav. Sa stiti ca existe si asistente cu suflet care se zbat intr-un sistem urat si cu oameni rai si haini care fac aceasta meserie din alte motive. Imi pare rau sa spun asta dar imi este rusine si teama sa spun ca sunt asistenta medicala si lucrez cu copii. Iti multumesc Bianca., multumesc mult...****@yahoo.com...072****.

Draga mea Bianca,
Iti multumesc in numele tuturor femeilor care au urechi sa auda si inima sa simta...aceasta campanie a ta sunt convinsa ca va ajuta multe viitoare mamici si va sprijini si in acelasi timp alina durerea acelora care au fost incercate de viata! Se spune ca nu exista durere mai mare in lumea asta decat sa iti pierzi puiul...perfect adevarat! Inca nu am copilasi dar experienta ta si a celorlate mamici ma fac sa fiu mai precauta...visez la clipa in care imi voi intemeia familia mea si voi avea puii mei!
Le inteleg pe mamicile frustrate...ceea ce voi povesti face parte din viata mamei mele si se intampla cand eu aveam doar 3 luni de viata...eram un bebelus! Am contactat o meningita...eram mica, fragila, mama mea imi povestea ca adesea ii lesinam in brate...ochii i se umpleau de lacrumi...nu stia ce se intampla...de ce puiul ei nu e vioi, activ, nu se alimenteza corespunzator! Mama,ca orice mama m-a dus insistent la medic primind acelasi raspuns 'totul e bine'! Dar totusi ceva nu era asa cum spuneau medicii, nu era deloc asa si din aceasta cauza revea la medic...insistent! La un moment dat a fost intrebata ''Doamna ai nevoie de concediu medical?...de aia tot apari pe aici?''! Asta se intampla in anul 1987...evident mama a mers cu mine la Timisoara si cand a ajuns acolo medicii i-au spus ca daca mai intarzia o singura ora nu mai mult boala era fatala! De aceea mamelor de fiacare data cand simtiti ca ceva nu e bine indrumati-va la doctor...indiferent ca veti fi catalogate insistente, obsedate, voi stiti cel mai bine ce purtati in pantec si ce ati adus pe lume...!
Putem schimba ceva...putem alina suflete...putem impidica...de noi depinde sa nu ramanem reci...eu voi face tot ce imi sta in putere...''credinta si vointa misca muntii din loc''!
Cu multa dragoste Iulia, Cluj

Draga Bianca ,te admir foarte mult ptr. tot ce ai facut si faci,nu credeam ca ti se poate intimpla si tie asa ceva.In urma cu patru luni pe 22.10.2007 am trcut si eu printr-o tragedie ,am nascut o fetita.Eu sunt din provincie si am hotarit sa vin la Bucuresti la spital sa imi urmareasca si mie cineva sarcina.La recomandarea unei prietene care a nascut in urma cu un an o fetita cu acea"doctora" am hotarit sa merg si eu.M-am dus la ea cind aveam trei luni,de atunci m-a luat in evidenta,de fiecare data cind m-a duceam la control eram atenta cu ea.Nu pot sa spun ca se purta cu mine extraordinar mai mult dura sa o astept sa vina jos acolo unde se consultau gravidele ,nici nu prea vorbea cu mine dar am dat vina intodeauna ca este obosita,ca o avea si ea probleme ca nu sunt eu singura pacienta a ei etc.etc.Nu pot sa spun m-a trimis mi-am facut analize,ecografii in privinta aceasta nu pot spune nimic dar m-a trimetea la SANADOR acolo de unde mai lua si ea niste bani.Nu am avut probleme cu sarcina nu stiu ce inseamna voma,greata am facut traba,m-am dus la serviciu faceam tura de noapte m-a simteam OK.La ecograf mi sa spus ca pe 5-6 oct.am sa nasc se apropia data avem 42 de sap. dar eu nu aveam nimic ma chema in fiecare saptamina la control imi sunea vino joi ma consulta nimic imi sunea ca am colul inchis vino joi ma duceam tot la fel imi spunea.Pe 19 oct. joi m-am dus iar si m-a intebat "cind trebuie sa nasti" i-am spus pe 5-6 "gata te internez".Vineri la prinz mi-au facut un ecograf dr.a dat din cap si am intrebat"dar ce se intimpla" dr."copilul vrea sa iasa dar nu poate" nu avem absolut nici o durere,pe la ora 16:30 sunt chemata in sala de nasteri imi mai face un ecograf un alt dr.eram seriata nu stiam ce se intimpla dr. m-ia spus ca vrea sa vada miscarile copilului si lichidul daca este schimbat la culoare ma asigurat ca totul este bine dar m-ia spus"miine va prgatiti pt. nastere" eu "imi faceti cezariana"dr."asta numai d-na dr. decide".Asteptam cu nerabdare ziua de simbata sa nasc am fost chemata la sala de nasteri dr.acolo si imi zice "ai dormit draga bine" spune la o asistenta sa imi face o monitorizare dupa un timp vine si ea la mine zice ca este bine si pleaca.La esire din sala de nasteri astepta pe o infirmiera sa ii aduca geanta si i-am zis "d-na dr.ieri am plins toata ziua" dr."si daca ai plins ce ai rezolvat, ai vazut ieri am pus sa i-ti faca ecograf totul este bine" eu"dar azi e simbata miine duminica luni imi faceti cezariana" dr."nu draga asteptam copilul e puturos" si a plecat,nu stiam ce sa fac avea o stare de agitatie pe care nu o mai avusem niciodata.Duminica dimineata au inceput mici dureri care nu durau nici un minut,a venit sotul la mine i-am povestit si lui in jurul orei 18:30 am cerut sa ma vada un medic,ma consultat,maascultat pe burta i-am spus ca sunt din provincie si vreau sa stiu daca nasc ca sa nu mai plece sotul m-ia spus "sotul poate sa plece linistit ca travaliul incepe la noapte" si ia spus asistentei sa imi faca un diazepam.La ora 22 cind mi sa facut monitorizarea bataile erau bune i-am spus asistentei ca am dureri suportabile de mijloc si burta sa uitat la minesi m-ia zis"dar bine draga ma uit la tine si te vad femeie serioasa tu nu ai citit carti".Toata noaptea am fost drogata din cauza diazepamului.Luni dimineata parca Dumnezeu ma luminat si am simtit ca fata mea nu mai misca,m-au luat asistenta sa imi faca monitorizarea pe sectie intradevar nu se mai auzea nimic mi-am dat seama ca ceva sa intimplat nu ii vene nici ei sa creada,m-a dus in sala de nasteri la monitorizare si acolo acelasi lucru.A venit dr. care ma vazuse seara cu un ecograf a venit o asistenta sa ma intrebe a cui pacienta sunt i-am spus DR.DASCALU ALINA (SPITAL POLIZU),au venit 3 dr.nu mi-au zis nimic au iesit unul cite unul nu imi venea sa cred le-am zis "spuneti-mi ca nu este adevarat" dar nu am primit nici un raspuns,am ramas cu asistenta si plingeam imi venea sa urlu au urmat clipe grele m-au dus in salon i-am dat tel.sotului si i-am spus"cred ca fetita noastra nu mai este""cum nu mai este","asa mi-au spus la eco si inimiora ei nu mai bate","O OMOR DACA CEVA SA INTIMPLAT CU COPILU" a venit dupa un timp si dr.la mine cu gura mare binenteles sa imi zica "bine draga ce ti-am spus eu" si atunci i-am zis"ce vreti d-na dr. sa dati vina pe mine"va spun ca nici acum nu stiu cind a plecat din salon,a venit sotul la mine i-am zis sa o lase in pace ptr. ca eu nu am nascut imi era frica sa nu ma lase asa.A vorbit si sotul meu cu ea si nea spus"COPILUL E COMPROMIS" au urmat chinuri speram sa miste tot simteam ceva dar nimic.M-au dus in sala de nasteri in jurul orei 10:30 si in jurul orei 18 am nascut un ingeras de 3.800 si 51cm am cerut sa o vad si dr. a zis "vrei sa o vezi !!!???" "DA VREAU SA O VAD" era un ingeras frumos semana cu mama ei dar imi pare rau ptr.ca nu am tinuto in brate regret enorm.Dupa ce am nascut mi-a spus ca a avut dubla circulara de cordon cu nod adevarat.Binenteles ptr.ca duminica copilul meu vroia sa iasa din burtica de la mama ei si nu putea mi se intarise burta de nu mai puteam.Au urmat zile pline de durere dr.nu a venit la mine decit atunci cind a venit sa imi faca control si externarea din spital si sa imi spuna "SA NU TE DUCI LA CIMITIR CA ITI FACE RAU PTR. CA TU ESTI LAUZA"am intrebato de ce sa intimplat asa "asa a fost sa fie" nu i-am facut nimic nu am atinso macar cu un deget acum imi pare rau trebuia sa-i fi provocat durere cum a facut ea cu mine dar am zis ingerasul meu nu il mai poate nimeni readuce la viata.Ziua de 25.10.2007 culmea tot "JOI" m-am externat atunci am luato si acasa imi venea sa urlu ptr.ca in loc sa o tin in brate o luam in tronulet.Am inmormintato la picioarele bunicului ei cu preot asa cum se face cu vesnica pomenire,sper ca bunicul ei sa aiba grija de ea acolo sus.De fiecare data cind ma duc la cimitir ma rog la socrul meu sa aiba grija de ea imi este greu,imi este dor de ea am momente cind vreau sa mor si eu.Imi este frica de orice acum imi este scirba de doctori de sistemul sanitar din Romania.La necropsie ne-au spus nu a avut nici o malformatie copilul a fost perfect normal dar din incompetenta ei ingerasul meu nu mai este.Nu o pot numi in primul rind MAMA,DOCTOR SI FEMEIE pe cea care a facut ca micuta mea MARIA sa nu fie linga mine.Te inbratisez Bianca si sper ca ingerasi nostri EMMA SI MARIA sa fie tot timpul cu noi.Iti multumesc din suflet ca ne-ai oferit aceasta posibilitate de a ne spune aceste intimplari nefericite din viata noastra.Te pup si iti doresc tot binele din lume.

Mesaj pt Magdalena
Nu stiu cine esti....si ce ai in capul ala ...probabil nimic.
Am fost si eu invitata la emisiunea doctorului Andrei,dar nu am putut merge pt ca nu am avut cu cine sa-l las pe puiul meu cel mic Cristian,dar mi-ar fii placut tare mult.
de ce ai spus ca acele femei erau patetice?nu ,DRAGA MEA erau femei care au trecut pritr-o mare suferinta,,,erau femei care isi strigau durerea.Sa te rogi bunului Dumnezeu sa nu treci niciodata prin ce am trecut noi.
este cumplit sa-ti vezi copilul mort,sa pleci din spital cu mainile goale.
Din randurile pe care le-ai scris imi dau seama ca esti o femeie fara suflet si nu meriti sa fii mama niciodata.
pentru mamele de ingerasi si pentru Bianca-;;;;;;
nu va lasati coplesite de mesajele rautacioase facute la adresa noastra de niste persoane fara suflet.Va doresc multa sanatate si va pupa cu drag Adriana din Tulcea.Va rog sa publicati adresa mea de mail pe site si cine doreste poate lasa mesaje si putem coresponda-: sofanadriana@yahoo.com.Va multumesc

Draga Bianca,
Ma rog Domnului sa-ti dea puterea de a merge mai departe.Am 23 ani si in ianuarie am nascut o fetita. Din fericire si multumesc cerului fetita mea este sanatoasa insa dupa nastere am avut eu probleme. Am avut o stare de depresie post partum si chiar simteam nevoia sa vorbesc cu cineva-in spital nu era nici un psiholog.Sper ca prin campania ta sa auda cine trebuie si sa se ia masuri.Toate mamicile au nevoie de sustinere morala dupa nastere.

Ma numesc Elena. Am 39 de ani si sunt mama a doi baieti: cel mare are 12 ani iar cel mic 1 an si 8 luni. Am plans urmarind emisiunea de vineri 22 feb, am plans citind tot ceea ce ai scris Bianca si vreau sa iti spun cat de rau imi pare pentru tine, pentru familia ta, pentru fetita ta. Sunt cu sufletul alaturi de tine, condoleante.Daca altceva nu putem face sa-ti alinam durerea, macar atat sa stii ca multe femei te inteleg si sunt alaturi de tine.
E atat de dureros ceea ce ti s-a intamplat si ma intreb de ce tie?
O femeie atat de frumoasa, puternica, o doamna, o aparitie atat de feminina in toate momentele. Durerea ta m-a impresionat.
Nu pot spune de cate ori am citit si recitit tot ceea ce ai scris. Am ascultat melodia ta de nu mai stiu cate ori. Baietelul meu - un jucaus, un energic- a ramas nemiscat ascultand-o si s-a cuibarit in bratele mele.Cred ca a fost sa fie dedicata Emmei. Ce nume delicat!
Am citit si nenumaratele mesaje ale tuturor femeilor; printre care si pe cel al doamnei Magdalena din Bucuresti, careia as vrea sa ii povestesc, sa ii spun despre tine - asa cum te stiu si te vad eu.
Bianca este actrita, este cantareata, este o vedeta. Eu o stiu de cand aveam 15-16 ani si ea juca intr-un film pentru liceeni. Am vazut si revazut acel film - Bianca era un model pentru fetele de varsta noastra.
Bianca a gandit si creat pentru noi femeile acea caseta depsre machiaj- prima de altfel in Romania- se intampla prin 1997 si stiu mai multe amanunte decat credeti.
Am urmarit concursul de Miss la care ea a fost castigatoare si imi amintesc si anumite lucruri poate mai putin placute care i s-au intamplat dupa aceea dar a trecut si peste acele clipe.
O admir doamna Magdalena pentru ca are curajul sa vorbeasca despre drama ei si pentru ca vrea sa faca ceva pentru toate femeile carora li s-a intamplat acelasi lucru extrem de dureros (noi ,cred ca nici nu ne putem inchipui cat de dureros este sa iti pierzi copilul)Doamna, are curaj sa ia atitudine. Acest lucru nu trebuie sa mai afecteze atatea femei.
Trebuie ca cineva sa inceapa si ea are curajul - este o pioniera- si cred ca vor mai fi voci care o vor comenta .
Bianca, te rog pastreaza-ti puterea de a merge inainte cu acest proiect.
trebuie ca toti medicii sa inteleaga ca atunci cand ai nevoie de ei trebuie sa fie alaturi.
Meseria de medic trebuie sa fie practicata de aceia care iubesc omul si care doresc sa vindece, sa ajute, sa aline....
Sunt multi oameni care isi spun medici doar pentru ca au terminat facultatea de medicina dar care nu au empatie, nu pot simti cand pacientul are nevoie de empatia lor.
Gravidutele sunt tratate cu un limbaj greu de reprodus, dupa ce nasti nici nu-ti mai vine sa calci in vreun spital numai amintindu-ti cata umilinta induri tot acest timp, cat poti sa astepti pentru un consult, cum poti fi privita daca ai intrebari, pareri sau nelinisti; daca nu ar fi dragostea pentru bebelus si dorinta de a-l avea nu stiu cate dintre noi ar avea curajul sa se mai gandeasca la un alt copil dupa tot acest tratament aproape inuman al unor medici din tara noastra; mie una mi-au trebuit zece ani sa uit umilinta si toata mizeria umana intalnita cu prima sarcina; asta ca sa nu mai spun ce am intalnit pe urma; acum am noroc ca am intalnit un medic minunat de familie care mi-a mai schimbat parerea si am avut curajul sa mai fac un copil pe care de altfel mi l-am dorit in sufletul meu imediat dupa primul copil.
Bianca, draga mea, vreau sa fiu si eu alaturi de tine in acest proiect, vreau sa ajut si eu daca pot femei in suferinta.
E atat de dureros sa vezi cum femei care isi doresc copii ii pierd si spitalele sunt pline de copii superbi abandonati imediat dupa nastere. Eu am vazut cu ocazia nasterii celui de-al doilea copil; atat de frumosi, sanatosi dar singuri si fara viitor - cred ca am putea face ceva pentru ei; eu le-am dus celor din spital la momentul respectiv doua genti de haine pe care le cumparasem pentru bebelusul meu- am avut destul timp pe urma sa ii cumpar altele.
Daca am scris cu multe greseli, imi cer scuze- plang si acum si am sufletul greu gandindu-ma la tragedia Biancai si a tuturor celorlate femei care - acum ii spun iar doamnei Magdalena- chiar daca ar fi spus ceva nimeni nu le-ar fi luat in considerare; de aceea o admir si sunt alaturi de Bianca pentru ca ae fiind o persoana publica va reusi sa atraga atentia asupra acestor aspecte de viata pe care o femeie oarecare - plina de suferinta ca si Bianca- nu ar fi reusi nimic, nici o televiziune nu ar accepta sa o mediatizeze- tocmai pe motivul ca nu e persoana publica- nu ar dori ca ea saa isi spuna parerea; Bianca va reusi pentru noi toate femeile sa schimbe ceva si mai mult sa dea sens mortii fetitei ei, asa cum a spus intr-un interviu.
Bianca, vei reusi sunt sigura - esti o luptatoare.
Pentru toate femeile care merita, iti multumesc pentru proiectul tau.
Te imbratisez si sunt alaturi de tine, Elena
PS cred ca am mai trimis o data mesajul partial- baietelul meu a apasat pe taste - iar eu sunt prea coplesita ca sa mai reactionez la timp. Sterge-l pe primul si scuze.

Draga Bianca In primul rand sincere condoleante pentru pierderea enorma prin care ai trecut.Nu stiu cum e posibil sa fii asa puternica,dar cred ca Dumnezeu te iubeste si tocmai de aceea ti-a dat atata tarie sufleteasca.....Mai mult ca sigur te-a ajutat si prezenta lui Luca,care cu siguranta ar fi adorat-o pe Emma.Personal te admir fff mult si te felicit pt. ceea ce vrei sa faci pentru mamele care au trecut,sau care Doamne Fereste vor trece ,prin aceeasi incercare deosebit de grea.Eu sunt o mamica fericita a 2 copii minunati.Iti marturisesc ca pana sa aud de poevestea ta si a altora imi era ciuda de ce baiatul meu,de 2 ani si 4 luni,nu e ca altii de varsta lui. Adica in ce sens?Pt. ca de 1/2 de an a fost diagnosticat cu deficit de atentie si un usor retard mintal.Simt ca daca iti povestesc ma descarc.La varsta asta spune fff putine,stie utilitatea oricarui lucru daca i-l dau in manuta,dar daca il rog sa imi aduca un obiect nu o face,ca si cand nu ar stii ce e...........Iti spun toate astea,desi nu are legatura cu ceea ce se spune aici,pt. ca vreau sa spun ca de cand am citi acest site,al tau,ma bucur ca e si asa,sper sa isi revina.Dar cel mai mult ma bucur ca e langa mine,langa noi,ca ne bucuram de imbratisarile lui,de zambetul lui si pt. asta ii multumesc lui Dumnezeu.Nu mi-e usor sa accept ca e asa cum e,fetita mea fiind total diferita la varsta pe care o are Patrik.Ea la varsta asta spunea poezii.Dar in fine,iti multumesc ca am invatat,din nenorocirea altora din pacate,sa pretuiesc mult mai multa faptul ca e langa mine..........Se vor rezolva cumva toate.Este fff mare nevoie de o astfel de campanie pe care vrei sa o faci si te sustin asa cum voi putea.Am si eu 3 prietene care au trecut prin asemenea experiente groaznice si ce bine ar fi fost sa aibe un asemenea sprijin.Martueisesc ca mi-au dat lacrimile cand am citit prin ce ai trecut si le-am sfatuit sa citeasca acest site.Le-au ajutat enorm.....Una dintre ele a avut un bibelou de fetita,Bianca Andreea,care a trait doar 3 zile.........Dumnezeu i-a daruit o alta fetita dupa 3 ani,dar indiferent cati copii mai faci dupa o astfel de experienta ,nu il poti inlocui pe cel pierdut........Fiecare e unic.Asta o zic pt ca asa simt dar si pt ca ei i s-a spus de o "persoana",pt ca nu se poate numi doctor,"lasa,ca esti tanara,mai faci altul.........."parca ar fi fost un obiect.........Putin medici iti inteleg durerea,medicii de la noi nu te stiu sustine,sa nu mai vb. de asistente sau moase,carora daca nu le dai........nu se uita la tine.De aceea zic,e nevoie mare de o astfel de campanie ,felicitari......Iti doresc sa fii tare in continuare,sa te bucuri de Luca,sa fie sanatos,pt ca asta e fericire absoluta a unei mame,sa isi vada copilul sanatos si fericit....... Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti copiii ingerasi Cu drag si respect Andreea

DRAGA BIANCA FI BINECUVANTATA-AM 2 FETITE MINUNATE CARE IMI DAU PUTEREA SA MERG MAI DEPARTE SI II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA EXISTA DAR NU VOI UITA NICIODATA NEPASAREA SI RACEALA CELOR DIN JUR ATUNCI CAND EU AM PIERDUT ALTE DOUA SARCINI.TE ADMIR PENTRU TARIA TA!NIMENI NU ARE DREPTUL SA-I CEARA UNEI MAME SA NU ISI MAI PLANGA COPILUL MORT FIE IN BURTICA FIE ORICUM!PANA ACUM N-AM CREZUT CA VREODATA VOI PUTEA VORBI CU CINEVA CARE INTELEGE.MULTUMESC!CU DRAG-JEANNE

bianca te-am vazut ieri seara adica pe 22 februarie 2007 la antena1 la dr cristian andrei...stiam povestea ta dinainte(de cand eram eu gravida auzisem ca ai ramas fara ingeras) si m-a impresionat enorm....esti schimbata...pe chipul tau se citeste o durere profunda...ai avut o inima de otel sa vii cu cutiutza muzicala in emisiunea....am plans mult....acum pe site-ul pe care m-am inscris si eu www.copilul.ro este o fetita de 3 luni care a murit in 3 zile tot din cauza ca avea o problema la inimioara...culmea ca intram pe forumuri...vorbeam cu mamica ei si dintr-o data anunta ce au dus-o la urgente....am fost profund indurerata cand am citit pe forum ca alte mamici care tineau legatura cu parintii copilutulii scriau ca a trecut in nefiinta...i-am recomandat sa intre pe site-ul tau.....poate o va ajuta cumva....ea cica vrea sa se mute din casa in care a stat 3 luni cu bebelusa ei ptr ca ii trezeste amintiri....e bine oare sa o uite......poate scoti cat mai curand cartea despre care spuneai....esti o mina de aur si sper sa ajuti cat mai multe mamici ramase fara o parte din ele.....sa le ajuti sa isi "modeleze" durerea daca pot sa spun asa...tu esti o femeie frumoasa, puternica si inteligenta si sper sa te faci auzita si sa se mai schimbe cate ceva in tara asta referitor la ce se intampla cu mamicile si copiii....iti doresc tot binele din lume si as vrea sa te mai vad cat de curand pe la tv.....sa iti promovezi cartea si sa le mai atragi atentia incompetentilor din sistemul sanitar de erorile si insuficientele lor.....ai avantajul ca esti o persoana publica si altefl te poti face auzita.....sanatate si numai bine tie si familiei tale...tine-o tot asa!!andreea iasi

Din cauza emotiilor am trimis mesajul anonim si neincheiat!Desi s-a intamplat in 9.10.1994am retrait alaturi de tine durerea atat de intens!Stefan-Georgel o minune de baiat de 4 luni, l-am gasit mort in patut probabil dupa o criza de convulsii.Lucram la un spital,intr-o comuna ,langa capitala ca gestionara.Am ales sa nasc in BV,la oras ptr. a se putea interveni in caz de complicatii la nastere,avand Rh negativ un alt baiat de 4 anisori,perfect sanatos si o mare dorinta de a avea inca un copil.Stefan a facut convulsii la nastere si a avut nevoie de ajutor special.Am inteles ca se intampla des la nastere asa ceva fara urmari in viitor.Avea 3.800kg,50cm,nota9,si era galbior si frumos ca un puisor.Stiam ce sa fac daca se repetau convulsiile.dar,nici un cadru sanitar nu mi-a zis ca se pot face noaptea in somn si sa nu auzi nimic . . . Cand avea 3 luni am cerut sfatul directoarei spitalului unde lucram ,medic pediatru ptr.ca nu-si mai tinea capsorulsi mi-a zis sa-i dau ,,ciorba de fasole si tocatura de sarmale,, ca prea ii suflu ..copilului!In loc sa ma trimita la Bucuresti la 2 pasi la specialisti .Si i-am facut masaj la ceafa asa cum m-a sfatuit inca o luna.Atat a mai trait.nu pot sa redau momentul cand ..am inteles.Nu vroiam !strigam ,,nu copilul meu!,,Am fugit la spital cu el dar... nu aveau oxigen...Ca la alimentara ,veniti maine.! tremur cand imi amintesc .Au schimbat fisa micutului si la ancheta au declarat ca nu le-am spus de convulsiile copilului.de la nastere.Cea mai buna prietena de atunci (vorbim si azi )a afirmat ca eu sunt de vina ca am fatait copilul la Brasov si apoi in com .unde locuiam.Era durerea prea mare sa ripostez cum trebuia si...micutul meu nu mai putea fi readus la viata! Iti multumesc,,zambet de soare,,voi sadi un copac s-au voi ingriji o floare gandindu-ma la el.Mai am multe ganduri dar las si alte mamici sa planga. . . Voi reveni!MIHAELA,mama de inger

Ma numesc Corina, am vazut aflat de nenorocirea care ti-a marcat viata si vreau sa iti transmit pe aceasta cale ca te admir si te felicit pentru initiativa ta.

Draga Bianca,
Cuvintele sunt de prisos, sunt grele si dor........insa nu ti pierde speranta.

stiu cum e...............
inca incerc sa diger intamplarea ...............
urasc cuvintele!

Ma numesc Marilena si am 33 de ani,un baietel de 9 ani si de profesie sunt asistenta medicala intr-un compartiment de psihiatrie si studenta anul iv la sociologie psihologi.Imi pare rau pentu suferinta ta si te inteleg foarte bine.Ai dreptate cu privire la sistemul sanitar romanesc, eu trecand anul accesta printr-o situatie foarte grea de sanatate si izbindu-ma de nepasarea colegilor mei.Am uitat sa fim oameni oare / Ai avut o idee excelenta voi incerca sa ajut si eu la mine in spital ,pe sectia de gineco,eu lucrand pe psihiatri fac acest lucu in cadrul sectiei mele .BAFTA

Dragă Bianca! Atât de multă suferinţă ai strâns la un loc cu această idee a ta că nu ştiu cine poate rămâne insensibil, fără să-i picure o lacrimă. Cu toate că mi-am propus să nu mai intru pe site, să nu mai ştiu de alte şi alte (ne)cazuri, să nu mai plâng atât de fiecare dată, nu pot să mă abţin. Mă gândesc că în fiecare caz puteam fi eu, deşi şi eu am trecut printr-un avort la 5 luni , dar nu cu multă suferinţă fizică cât traumă psihică. Era o sarcină aşteptată de 13 ani, după multe tratamente dureroase şi costisitoare.Cred că a fost mai mult vina mea că nu m-am cruţat mai mult, nu mi s-a spus să stau fără să fac ceva şi.. am rămas şi eu cu acel gol în corp şi în suflet, care s-a umplut după 2 ani (la vârsta mea de 40 ani)când am reuşit să nasc o fetiţă.
Te rog să nu te superi pe mine dar tu nu poţi da vina pe nimeni pentru ce ţi s-a întâmplat. Pur şi simplu ai avut ghinion şi mai ales aşa a fost voia lui Dumnezeu; gândeşte-te mai mult la cum ar fi fost viaţa ta şi a fetiţei tale dacă aveai de trăit cu acel handicap. Cât chin, câtă durere ai fi suportat să o vezi suferind, să nu aibă şansă de vindecare completă!Nu ştiu cum îţi imaginai viaţa aceea dar cred că îngeraşul tău nu a vrut să se chinuie şi să te chinuie.
Tu eşti o persoană atît de cunoscută şi ai facut din acest caz al tău o realitate atâ de mediatizată, dar în afară de cei ce ţi-au scris, cine mai ştie dramele cu adevărat mai cumplite prin care au trecut acele femei care nu au cui plânge jalea lor? Nu ştiu, dacă aş fi în locul tău nu cred că aş putea să povestesc atât despre asta, să arăt acele lucruri să le vadă toţi,le-aş săruta de 10000+ de ori pe zi, aş plânge, dar le-aş ţine numai pentru mine.
Nu cred că o să reuşeşti să schimbi ceva din toată mizeria din acest domeniu, e prea multă şi greu de şters; dacă nu ai (mulţi)bani te bazezi pe noroc.
Dumnezeu să-ţi ajute în tot ce vei face şi aş vrea să cred că, cu poziţia ta, vei reuşi.