Arhiva mesajelor primite (73 pagini, 2186 mesaje)

Comments

...se intampla candva in 1981...mamica mea era graviduta cu primul ei copil si era tare fericita, fericire care din pacate nu avea sa dureze decat 9 luni...e atat de complicat si de greu, dar totusi vreau sa vorbesc despre asta...9 luni totul a mers foarte bine pana cand s-a internat in spital pentru ca era termenul sa nasca si de aici incepe cumplita poveste...nu voi vorbii in clipa asta despre parintii mei ci depre doi soti care ani la rand s-au chinuit sa aiba un copil dar nu reuseau pentru ca sotia nu putea sa duca sarcina pana la capat...in acel an, 1981, reusise sa ajunga si ea cu sarcina pana aproape de termen si intamplarea facea ca doamna respectiva se internase in spital in acelasi timp cu mama mea (pe care o cunostea)...doamna respectiva intrase in operatie inaintea mamei...iar mama a apucat sa o incurajeze si sa-i spuna ca de data asta sigur o sa fie bine...s-au despartit iar mama era dusa intr-un salon sa fie pregatita pentru nastere...aflase ca doamna respectiva nascuse un baietel dar din cauza problemelor avute i s-au dat 48 de ore micutului ca sa scape...dupa o zi cum ar venii si mama nascuse tot un baietel pe care l-a vazut si l-a auzit plangand...dar doctorul i-a spus ca ar fi ceva probleme cu micutul si ca ii da 24 de ore sa scape...dupa 24 de ore a venit la mama si pur si simplu i-a zis ca copilul tocmai murise...nu are rost sa-ti spun cata durere au simtit in acele clipe parintii mei...tata nu intelegea cum e posibil pentru ca sarcina a fost una fara probleme...parca nu putea fi adevarat...au cerut sa vada bebelusul dar nimeni din acel spital nu a vrut sa li-l arate...o singura asistenta i-a spus mamei cand a plecat din spital..."doamna daca o sa mai vi vreodata sa nasti aici sa spui ca esti doamna careia i-a murit copilul..." In clipa aia pentru ei nu reprezentau nimic acele cuvinte...dar dupa ceva tipm au aflat ca bebelusul celorlalti parinti scapase...si in clipa aia au simtit in sufletul lor ca cu buna stiinta copii au fost schimbati intre ei...dar era Romania anilor 80 si desi au incercat sa afle adevarul, nu puteau face mai nimic...O mama intotdeuna ramane legata de copilul ei si simte acest lucru...iar mama mea...invitati fiind la o nunta (dupa vreo trei ani) vede un baietel brunet cu ochii negrii si simte acel fior care ii strabate tot trupul si sufletul...si se uita in ochisorii lui...iar in clipa aceea vine o doamna si il ia in brate si toata noaptea nu-l mai lasa din brate...acea doamna era chiar femeia despre care am povestit, iar imediat dupa aceasta intamplare se muta cu toata familia in Germania si nimeni nu mai stie nimic de ei...Nu pot sa nu ma gandesc ca fratele meu traieste...si ca a fost smuls de langa parintii mei...iar pierdera lui le-a provocat atata suferinta...dar sufletul meu simte cumva ca odata si odata o sa-l cunosc si ca parintii lui de acum nu vor putea duce cu ei ei in mormant acest mare secret...
P.S Fratele meu s-a nascut pe 04.04.1981.....iar in certificat de nastere "celalalt" copil este trecut in 14.04.1981...oare cum e posibil daca celalalt baiat s-a nascut inaintea fratelui meu?

buna la toate mamicile am 20 sunt insarcinata in 10 saptamani si deja imi este foarte frica sa nu patesc ceva eu sau bebelusul meu iti inteleg durerea bianca si sora mea a trecut prin asa ceva ea era sa si moara dar a fost salvata la timp a stat fetita in ea 3 zile si cand sa se duca sa nasca a nascut-o moarta se nuymea ioana un nume de inger eu sper sa pot duce pana la sfarsit sarcina si sa am un bebelus sanatos va urez sanatate la toate mamicile si sa aveti grija de copii

Draga Bianca,
Nu, chiar nu stiu ce sa spun. Am aflat intamplator privind emisiunea de pe Antena. Este mai presus de orice intelegere si cred ca nu trebuie sa treci prin asa ceva ca sa-ti simti sufletul sfasiat.
Prietena mea cea mai buna (extrapoland putin) si-a pierdut frumusete de fata la 18 ani. S-au implinit 2 ani de atunci si noi tot o plangem in fiecare zi. Nici acum nu reuseste sa-si strige durerea, o pastreaza doar pentru ea.
Iti doresc sa ai putere sa treci peste aceasta tragedie, iti doresc sa ai taria de a-ti striga necazul, indiferent cat de tare, si iti doresc sa reusesti sa faci ceea ce iti doresti in demersurile tale.
Eu sunt tehnician principal intr-o societate de stat dar, cu mare drag, daca consideri ca ajutorul meu ti-ar fi de folos... sunt Gabriela, 46 de ani, 2 baieti.

ma numesc elena si sunt din ploiesti
am nascut in 2002 un baietel prematur care a trait 3 zile si experienta a fost cumplita, am ajuns la spital cu apa rupta la ora 2 noaptea si mi se spunea ca este risc de avort nu nastere, mi au pu o perfuzie si asteptau sa nasc, dimineata la vizita au observat ca era pusa gresit si au inlocuit-o iar dupa 8 ore am nascut si imediat copilul a fost bagat la incubator si mi s a spus ca este insuficient dezvoltat si nu are mari sanse, in a 3 a noapte de la nastere m au trezit undeva pe la ora 24 ca sa ma anunte ca va muri si apoi mi au spus sa nu plang ca deranjez celelalte mame, m au sedat si am dormit, a doua zi am plecat la cerere fara curajul de a mi lua copilul,
nimic nu mi a alinat suferinta, am crezut ca nu o sa mai am curaj sa fac un alt copil pana acum 2 ani cand am ramas insarcinata, sarcina a fost un cosmar ptr ca ma temeam de nastere prematura, dar am reusit si am un ingeras de un an acum, dar primul meu opil este si in mintea si in inima mea si nu il poate inlocui nimeni
in afara de suferinta propiu zisa cauzata de moartea lui Alexandru ca el pentru mine a avut si nume si chip, a fost si reactia celorlalti care spuneau lasa ca o sa faci alt copil, dar nimeni nu intelege ca nu e ca o jucarie stricata pe care o schimbi cu alta noua, relatia de cuplu s a destramat din cauza durerii iar eu ma ascundeam de toti ca sa mi plang durerea pentru ca toti imi spuneau nu mai plange
acum m am obisnuit cu durerea dar nu inteleg de ce si regret ca nu l am vazut pentru ultima data
ma consolez cu gandul ca e ingeras si acum ne vegheaza, dar si acum plang si regret ca nu e cu mine
daca pot ajuta pe cineva as face o cu mare drag

Ma numesc Madalina si in 2002 am pierdut un sufletel la 38 de saptamani...
Nu pot sa vorbesc prea mult despre asta... La televizor tocmai este emisiunea cu si despre femei care si-au pierdut capilasul... Doamnelor, lasati timpul sa va vindece rana si sufletul!!! Asa cred ca este cel mai bine... Nu incercati sa mai gasiti vinovati pentru ca nu faceti nimic mai mult decat sa va inrautatiti situatia. Chiar daca vi se pare nedrept, important este sa va ridicati si sa incercati sa intelegeti ca lucrurile pot fi luate de la capat. Cu siguranta un alt copil nu va umple golul lasat de cel pierdut, dar va va ajuta sa traiti normal si sa va bucurati din nou de viata. Nu sunt doar vorbe, experienta mi-a dovedit-o. As minti daca v-as spune ca nu am insistat sa fac al doilea copil in speranta umplerii golului din suflet ramas in urma pierderii Alexandrei, dar nasterea lui Andrei- paractic nasterea celui de al treilea copil - m-a facut sa inteleg ca are locul lui aparte si niciodata el nu imi va umple alte goluri, dar el, "urmatorul " mi-a redat bucuria vietii alaturi de familie si primul copil... Va rog aveti rabdare cu voi si nu va mai chinuiti...Lasatii pe micutii vostrii ingerasi in mainile Maicii Domnului si nu va pierdeti speranta.
In ceea ce priveste pozitia Bisericii Ortodoxe, aceasta este foarte clara... Copiii nebotezati nu se pot inmormanta dupa canoanele crestin ortodoxe... Cu toate acestea fetita mea a fost inmormantata, iar preotul a venit la inmormantare si i-a citit o rugaciune...si in fiecare "joi mari" ii fac coliva (cum se face pentru toti mortii neamului) si timp de 3 ani a venit la mormant si ne-a citit special pentru ea o rugaciune in care am fost pomeniti si noi ca parinti pentru a ne intarii Dumnezeu. Nu pot fi pomeniti in altar... Ma doare sufletul, dar accept asta pentru ca stiu ca Dumnezeu e bun si nu lasa sufletele copiilor aiurea... STIU ca fetita mea este in rai si acolo ii este mult mai bine...
Va doresc la toate sa va lumineze si sa va bucure Dumnezeu asa cum pe mine m-a luminat si m-a bucurat. Cu drag, Madalina.

Draga,Bianca ma numesc Claudia,sunt mama a doi copii minunati,un baiat de 9 ani si o fetita de 2ani si 6luni.Cind am citit despre drama prin care ai trecut am simtit o durere in suflet.Avem niste prieteni care de fapt sunt si nasii fetitei mele,care au trecut si ei prin aceasta nefericita experienta.In lume nu exista o durere mai mare atunci cind un parinte isi ingroapa propriul copil,este o durere strigatoare la cer.Dar D-zeu este atit de mare incit ne da o forta de aputea trece peste aceasta sfisietoare durere.Sint sigura ca micutul tau inger se afla in bratele protectoare ale Fecioarei Maria...te sarut si iti doresc din suflet numai bine...cu drag ROBERT si ALEXIA...

ma numesc ALINA "ingerasul"meu este Thomas pe 22 martie ar fi implinit 8 anisori,primul meu copil,nascut mort la 39 saptamini......54 cm,3.400Kg, cauza a fost cordonul ombilical in jurul gitului,nu intzeleg nici acum de ce nu am putut sa-l iau acasa,sa-l ingrop,......atunci mi s-a spus ca-i considerat avorton....desi eu l-am tinut in bratze,il vad si acum cind inchid ochii,.....ufff......la fel ca si pe Elena, si pe mine m-au dus in salon cu alte mamici,......mi se rupea sufletul de durere cind vedeam cum isi alaptau puisori si nu-mi venea sa cred ce mi s-a intimplat.........de medic,asistente ce sa zic....consolarea medicului a fost"esti tinara la anul faci altul".....e dureros.......de atunci am mai trecut prin doua cezariene si ma mindresc cu doi baietzi minunatzi Eduard si Tudor....viatza merge inainte ,dar in sufletul nostru v-a fi intodeauna si "Thomas", si regretul ca nu l-am ingropat.....

Buna ma numesc Ionela-Monica , mi s-a intamplat si mie acelasi lucru acum un an si jumatate si iata-ma azi vorbind pt prima oara despre acest lucru. Am 26 de ani si am trcut printr-o experienta foarte urata pe care nu o doresc nimanui .Imi este greu sa vb despre asta dar pe scurt am sa-ti spun cate ceva.S-a intamplat la 6 luni si o saptamana in Bucuresti la spitalul Universitar ,am nascut prematur copilul baietel l-am nascut viu prin niste chinuri de neimaginat, dureri cumplite. COPILUL a trait 6 saptamani dar in aceste 6 saptamani aceste asistente ,acesti doctori mi-au facut viata amara.rRusine pentru aceste persoane . Am fost devastata , aproape in fiecare zi ma chemau si imi spuneau ca este pe moarte .principala idee este ca acum imi este pur si simplu frica de o sarcina . Sotul meu vrea un copil dar mie imi este frica nu cred ca as mai putea duce o sarcina pana la capat . Ma bucur pt campania pe care ai inceput-o si te sustin .

Mihaela din Bucuresti
Draga Bianca,
imi pare rau ca multe mame trec prin asta,prin pierderea sufletelului pe care il asteapta sa l tina in brate, sa l mangaie, cante... intr-un cuvant sa i simta fiecare miscare. e greu!
eu ca femeie si mai ales ca mama am trecut de doua ori, odata acum doi ani cand la douazeci de saptmani copilasul meu nu a mai vrut sa stea in burtica, de ce nu se stie, iar prea mic si fara puteri a murit (intr-un spital in care nu as mai calca niciodata), nu m au lasat nici sa l vad, asa cum era al meu.
iar a doua oara acum doua saptamani, cand, Doamne,de ce eu?, la un control de rutina la 13 saptamani, s-a descoperit o malformatie, pe nume Gastroschizis, pentru cine nu stie lipsa peretelui abdominal. o durere enorma dar la sfatul medicului (o femeie extraordiara) am ales sa nu l chinuim si am facut intrerupere de sarcina. nu ma pot exprima in cuvinte durerea, este enorma si doar cine nu a trecut prin asta nu intelege.
nu am sa inteleg poate niciodata de ce eu Doamne?de ce si a doua oara?de ce?
cu stima!

Este foarte buna ideea de a posta programarea emisiunilor ce urmeaza a se realiza in cadrul campaniei .
Poate ar fi bine sa se creeze un istoric al campaniei, al actiunilor intreprinse pana acum si prezentarea celor ce vor urma, enumerarea emisiunilor deja realizate, a intalnirilor pe aceasta tema (cu prezentarea detaliilor privind persoanele participante, locatia, temele dezbatute, concluzii si solutii , planuri pentru viitor)
Se poate ajunge la o intelegere cu fiecare televiziune in parte (sub forma unui contract cu plata sau fara plata) pentru a obtine inregistrarile acestor aparitii TV si postarea lor pe site.
Multe persoane afla “din gura in gura” , “din om in om” , despre aceasta campanie , iar trimiterea la sursa este cea mai indicata pentru a afla cele mai relevante informatii, cu cea mai mare acuratete.
De asemenea ar fi foarte indicata postarea pe site, evident cu aprobarea necesara privind drepturile de autor,a textelor si fotografiilor din revistele si ziarele care au prezentat acest subiect (daca textele exista in format electronic pe site-urile publicatiilor sunt suficiente link-urile catre acestea insotite de cateva cuvinte de introducere/prezentare).
Indraznesc chiar sa sugerez prezentarea opiniei personale a realizatorilor acelor emisiuni care gazduiesc acest subiect sub forma unor testimoniale (marturiii) credibile, elocvente, cu impact .
Azi 22.02.2008 am urmarit emisiunea 9595 de la Antena 1 realizata foarte bine de dl.dr. Cristian Andrei .
A generat emotie, a transmis empatie fata de toate partile implicate, a tinut sub control cu delicatete si cu mult tact impulsurile negative ce s-ar fi putut dezlantui pe marginea celor mai controversate aspecte ale dramei acestor mamici indurate .
Totodata a reusit sa comunice, prin dialogurile frumos impletite intre toti invitatii, acele mesaje care faceau obiectul campaniei Biancai : sfaturi concrete , propuneri de solutii, exemple pozitive demne de urmat, au fost punctate intrebarile care au ramas inca fara raspunsuri clare . Felicitari !
Scriu “la cald”, impresionata fiind de modul in care s-a simtit caldura si apropierea celor din platou fata de aceste mamici , de ranile sufletelor lor – mai vechi sau mai noi, dar nevindecate inca.
Iata deci, ca o problema delicata, ce tine de sensibilitatea sufletului, poate fi abordata in fata publicului cu succes daca cel care isi asuma o asemenea sarcina are competenta necesara in a face acest demers .
Sunt convinsa ca profesia si formatia dlui. Cristian Andrei, cea de doctor psiholog (daca nu ma insel), a stat la baza reusitei sale si abia apoi experienta castigata ca realizator de emisiune TV (lucru deloc usor, evident, din moment ce foarte putini oameni de televiziune si-au castigat notorietatea de mari realizatori de emisiuni).
Secretul sta, cred eu, in dorinta si placerea de a lucra cu oamenii, de a-i face sa se simta bine, in largul lor, de a nu se simti constransi, acuzati, invinuiti , rusinati, de a le transmite ca stie cum se simt ei, ca ii intelege, ca ii crede, ca vrea sa ii ajute, sa ii sustina, sa ii aline.
Asta e menirea unui psiholog.
Ei bine, de toate aceste calitati ale unui psiholog cu har si cu daruire au nevoie mamicile care trec prin dramele maternitatii neimplinite .
Liliana
Bucuresti

Ma numesc GEANINA si am 2 baieti minunati,nu am trecut printr-o drama ca a ta,dar vreau sa sti ca sunt alaturi de tine BIANCA.Cred ca ti-a fost foarte greu,dar daca
ai fi nascut in Romania ti-ar fi fost cu mult mai greu pentru ca romanii nu stiu sa te sprijine,nu vror sa te ajute.Eu am nascut normal si pot sa-ti spun ca am ramas traumatizata de felul cum am fost tratata in timp ce nasteam ,moasa imi spunea ca sunt criminala,ca vreau sa-mi omor copilul si imi zicea in multe alte feluri doar pentru ca nu aveam contractii si pentru ca ea se grabea sa iasa din tura si cred ca eu nu nasteam destul de repede pentru ea.Cred ca poti sa treci peste orice daca esti tratat cu respect si intelegere.NU TEBUIE SA NE FIE RUSINE DE CEEA CE SIMTIM.Cred ca trbuie facute foarte multe lucruri in maternitati,dar in
primul rand ar trbui schimbat felul in care se poarta foarte multi medici si asistente cu pacientele lor,care transforma de foarte multe ori o drama in ceva mult mai rau si in loc de ajutor iti intorc spatele sau iti adreseaza cuvinte
urate doar pentru ca ai indraznit sa-ti faci griji pentru copilasul tau.IMI PARE
FOARTE RAU PENTRU INGERASUL TAU SI CRED CA DESI CONTINUI SA TRAIESTI O PARTE DIN SUFLETUL TAU TRAIESTE SAU MOARE ODATA CU COPILASII TAI.ITI DORESC SA AI PUTERE
SA MERGI MAI DEPARTE .TE FELICIT PENTRU CA AI AVUT PUTEREA SA-TI TI FETITA IN BRATE CRED CA O MAMA ARE NEVOIE DE ACEST LUCRU,CRED CA DESI ESTE GREU ,ACEST LUCRU ITI DA PUTERE .

Am vazut azi emisiunea de la A1 ,si consider ca nu ajunge o ora pentru asemenea discutii. Eu ti-am mai trimis un mesaj acum 10 zile si urmaresc in continuare ceea ce se scrie.Dar am si eu o nelamurire si as dori sa stiu daca mai sunt mame in situatia mea.La noi in oras in perioada sarcinii mele si la cabinetul unde mergeam periodic(deoarece mi-a fost teama sa merg in policlinica,si cred ca mamele de la noi din oras au aceeasi retinere)in vara se faceau colectare de celule cu o firma din Ungaria si cu depozitarea in Belgia.Toate bune si frumoase,ne decidem sa semnam si noi un contract cu plata in rate. La nastere se face colectarea sunt trimise celulele respective la lab primesc raspuns ca totul e bine si se face in continuare depozitarea.Problema mea este ca au trecut 5 luni de atunci si noi inca nu am primit numarul de cont unde sa depunem lunar bani.Nu stiu ce se intimpla si rog pe cei care au aceasi problema sa-mi scrie ella_mirela2000yahoo.com ,nu mai am incredere daca e o firma serioasa sau nu. Tie draga Bianca iti doresc sanatate si daca pot voluntar sa ajut cu ceva sunt aici.La mine la intreprindere anul trecut a fost un caz colega mea era la pimul copil dar nu stiu din ce cauza la 3 luni la pierdut nu am putut afla nimic deoarece se inchisese in ea nici una din noi nu a avut curajul sa discute cu ea si acum ii inteleg durerea. Mamici de ingeri ma rog la D-zeu sa va de-a putera sa fiti tari si sa nu ne judecati prea aspru ptr ca nu stim cum sa fim alaturi de voi.

Draga Bianca,am citit povestea ta si am vazuto si la dr Andrei.Pareri de rau,am trecut si eu prin asa ceva fata noastra a murit la o luna dupa nastere,malformatie genetica trisomia21,cam acelasi lucru (inima),dar nu am trait asa o drama, am spus la toti ce s-a intamplat,am inmormantato,si am luato ca o moarte care se intampla fiecarui om.M-am purtat si am facut ceea ce era de facut.Eu cred ca dramatizand si amplificand nu se rezolva nimic.Sant lucruri care nu se schimba caci asa e construita lumea.Sant atatea lucruri care se pot schimba si nu le vedem sau trecem pe langa ele ,ca si cand nu ar fi.Sa schimbam ceva pt.copii astia pe care ii avem(am o fata de 5 ani).Succes si numai bine

SUNT MARCELA.AM VAZUT APROAPE TOATE EMISIUNILE UNDE AI APARUT SI DE ATATEA ORI AM PLANS.E CUMPLIT SA PIERZI PE CINEVA DRAG,DAR MAI ALES PROPIUL TAU COPIL.TREBUIA SA FIU SI EU BUNICA DAR NU S-A INTAMPLAT DEOARECE FATA A PIERDUT SARCINA LA 10 SAPTAMANI,MAI BINE SPUS S-A OPRIT FATUL DIN EVOLUTIE.A FACUT TRATAMENT SA RAMANA INSARCINATA.ERA PRIMUL MEU NEPOTEL.AM SUFERIT ENORM SI NOI CA ERAM BUCUROSI CA O SA FIM BUNICI DAR SI FATA CU GINERELE SI DE ASTA IMI DAU SEAMA PRIN CE TRECI.NU STIU CE SE INTAMPLA DE MULTE MAME PIERD SARCINA SAU SE NASC COPII CU ATATEA MALFORMATII.TREBUIE TRAS , NU UNUL CI MAI MULTE SEMNALE DE ALARMA.ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME SI DUMNEZEU SA ITI DEA PUTERE.

Buna Bianca
Ma numesc Luminita si nu credeam caci intr-o zi i-mi voi putea impartasi povestea mea adevarata,,,
Am nascut in Romania la un spital oarecare care am fost in evidenta unui medic zic eu totusi bun,, deoarece a fost singurul medic care a descoperit de ce eu pierdeam sarcina,, ,,si nu una a fost.
Dar totusi cand a venit momentul ca sa il aduc pe lume pe baitelul meu nu a venit,, ceea ce daca nu ar fi fost aceea Moasa sora cum i se spune nu stiu ce tragedie s-ar fi intamplat.
Am ssunat-o de dimineata la 6:30 pe doctora si i-am spus ca ma indrept catre spital, insa ea a spus vin,,, sigur insa ea a venit inainte sa il aduc pe lume pe baietel cu maximum 20 de minute ceea ce m-am chinuit singura pana la ora 13 poate chiar mai tarziu venind moasa in ultima sala si spunand caci nu o sa raman asa,, o sa nasc eu,,,,,,,, eram plina de hemoragie, bani vroiam sa dau dar cui?? doreams a stiu daca puiul meu e bine fiidca era cu cordonul in jurul gatului la ultimile ecografii, eu eram epuizata speriata ca nu vine nimeni, sotul era afara,,, cine sa ma ajute??
a venit Moasa ceea ce ii Multumesc foarte mult,, si m-a luat intr-o sala care spre ghinionul meu nici masa nu mai aveau de nastere toate erau ocupate
a venit medicul anestezist fiidca am zis ca am trusa epidurala dar a ramas afara la sotul meu in mana si ca vreau sa mi-o administreze a fugit anestezistul mi-a administrat-o critic de doua ori m-a intepat spunandu-mi ca nu a nimerit corect,, necontroland daca bebel e bine ce dilatatie mai am,,, tocmai dupa ce m-a anesteziat s-a uitat moasa care a spus wow, ai 7 dilatatiela cateva minute nu i-,mi mai simteam spatele de jos picioarele bebel nu mai vroia sa iasa devenise lenes, si eu nu mai simteam nici o contactie, nici macar nu mi-au pus un aparat special care sa constate cand sa imping,,,
La un moment dat a venit si doctora care a inceput sa zbiere,,
de ce acum mi-au adminstrat anestezia la dilataie 7??
de ce nu a sunat-o nimeni? spuanadu-i ca am ajuns la dilataie 7??
bla bla eu deja cred ca din cauza anesteziei din cauza situatiei in care ma aflam,, nu stiu de ce fiind si prima nastere am ramas fara cuvinte socata auzeam copii cum plang,, ma treceau fiori,, si atat i-mi spuneam in sine,, eu nu pot,, de ce bebe nu vrea sa iasa,,
La un moment dat asistenta moasa a inceput sa zbiere
repe repede se sufoca impingeee te rog,, te-ai chinuit atat
doctora era in fata mea si se uita bine inteles nici halat de medic nu il avea pe ea,, asistenta apasa incontinuu pe dreapta mea sus la ficat eram pur si simplu imuna parca i-mi luase DUMNEZEU gura nu intrebam nimic si acum ma invinovatesc de ce?? trebuia sa zbier,, sa intreb de ce bebe nu mai vrea sic um se sufoca?? eu impingeam ma simteam caci nici macar atat nu pot face???
asa inconpetenta sunt?? nici macar un copil nu pot aduce pe lumea asta ?
la un moment dat la ora 14:25 insfarsit a iesit nu am simtit nimic aceea zi era de Florii inainte de Sfantul Paste Ortodox
dar nu plans,,, pur si simplu asistenta la pus intr-un scutec ceva mare si a fugit
am intrebat atat: de ce nu plange???? dar nu am dat nici o lacrima am fost rece ma invinovateam atat fiind pe aceea masa si doctora continua acum sa ma curete,,
spunandu-mi stai linistita sta un pic la terapie intensiva,, si v-a fi bine
dupa in 1 minut ss-a intors asistenta zbierand nu are cine sa-i lege buricul,,
offf offf doctora oftand hai mai chiar nimeni???
am ramas tot in aceea pozitie care nu stiu cumm in drepta mea a venit a intrat sotul meu.. intrebandu-ma
ce faci ? cum te simti??
Lumi a iesit o asitenta fugea cu un copil avea piciorul violet atat am vazut,, nu e al nostru nu????
am spus nuuuu stai linistit dar el cunoscandu-ma m-a lasat a iesit caci venise doctora
Am intrebat-o din nou,, e bine??? i-ati legat buricul,,, dar ea aplecata in jos sacontinue sa ma curete a spus zimbind daaa daa
In timp ce ma curata si cosea i-mi spunea de ce nu a venit,, caci medicul de garda care a fost de dimineata cand m-am prezentat eu era certata cu doctora mea,, si ca nu a sunat-o cum era in regulament ca sa pot naste cu asistenta si sa-i dau ei tot prin razbunare ,,,
am spus nu-i nimic i-si cerea scuze,,, am lasat dupa ce a terminat tot m-am dat jos dupa ceea masa provizorie,, si am iesit din sala de nastere care ma astepta sotul,,
unde-i copilul,,, nu stiu,, de ce nu ti-l aduce in salan??
dupa 3 ore am explodat in plans si i-am sotului prin ce am trecut acolo la sala de nastere,, ceea ce s-a revoltat foarte tare si a cautat-o pe doctora care disparuse ne ocolea...
pana la urma a gasit-o si cu zimbete mici cu pare de rau,, scuze baietelul e la terapie intensiva ii baga oxigen si deja ne-a pacalit de doua ori,, deaceea a ramas acolo,,,
seara a venit la mine o asistenta care m-a intrebat daca am laptic si i-am spus ca nu,,, dar pot sa-l vad?? am intrebat-o
mi-a spus ca da dar nu mult si sa nu plang,,,, mergand spre terapie intensiva cu asistenta ma tot gandeam,,
de ce sa plang??? ce are copilul??
cand am intrat acolo,,, mi s-a facut pielea de gaina,,, imaginea aceea nu o pot uita bebelusi intepati in cap,, picioare culori,,, wow violet,, galbeni,, mici,, si spre sfarsitul acelui salon mare era si puiul meu bagat la incubator, cu 2 fire unul la nas si unul la talpa,, mic firav,,, dar semana cu mine fizionomia mea,, inocent era prima oara cand vedeam un puiusor asa mic m-a
luat plansul am spus pot sa-l ating,?? categoric a spus nu,,, maine veniti poate e bien si il puteti alapta
in aceea noapte l-am trimis pe sotul meu sa-mi cumpere pompa san sa desfund mameloanele si + plateam ceva spaga la o asistenta sa ma lase la o pompa electrica care fosrta tragea tare de mamelon,,
pana dimineata trebuia sa am laptic
dimineata a venit medicul neonatalog si m-a laut cu dansa iar la terapie intensiva care mi-a pus in brate aceea comoara mica inocenta si rosuuuu in obrajori
am intrebat de ce e asa rosu? se vedeau firulete mici de sange,,
doctora mi-a raspuns ca le-a pacalit de doua ori bebe cu repiratia si deaceea i-au administrat mai mult oxigen
pot sa spun caci doctora cu care am nascut mi-a oferit cel mai bun confort acolo la spital,, deja o mustra constiinta de ceea ce se intamplase
De atunci eu consider caci ziua fiului meu este de Florii nu pe 24 aprilie
Eu stiu ce inseamna acel moment cand nu auzi primul sunet glas al puiului care ti-a fost in burtica si i-ai cantat vorbit alintat,,,
sunt cu sufletul alaturi cu inima cu totul alaturi de mamicile care au trecut prin asa traume,,,,, bine inteles caci asta nu se poate uita niciodata numai o mama poate stii ce e acest sentiment, sa nu-ti auzi puiul cum plange dupa asa mult timp,, sa nu-l poti vedea,,,,,
Bianca i-ti urez numai bine si sunt alaturi de tine daca i-ti pot fi de folos cu ceva, as face-o cu mare placere sanatate multa tie si familiei tale

Buna Bianca.Super initiativa din data de 9 Martie.Voi fi acolo negresit si as dori sa fim cat mai multe.Voi incerca sa aduc cu mine cat mai multe mamici de ingeri , as dori ca si cei care pot sa faca publica aceasta manifestare sa fie prezenti deoarece acum avem nevoie de ei .Multumesc ca existi, ca faci ceea ce ar fi trebuit sa o faca orice mamica de inger , multumesc ca ne alini sufletul ,multumesc ca ne dai putere si speranta de a merge mai departe ,multumesc ca m-ai dat ocazia sa fiu alaturi de tine in aceasta campanie.
Te imbratisez cu drag, Daniela G.
Daca mai pot sa te ajut cu ceva suna-ma sau trimite-mi email.

Ma numesc Iulia.sunt doar una dintre multitudinea de femei care iti intelege durerea.am trecut si eu...am trecut de 4 ori...si am ajuns la concluzia ca indiferenta medicilor si cadrelor medicale din romania au lasat o durere adanca,imensa poate insuportabila cateodata.nici nu stiu cu ce sa incep pentru ca am multe de povestit.Aveam 20 de ani,proaspat casatorita cu un om bun si care ma iubeste si intr-o zi a venit vestea mult asteptata...aveam 2 liniute pe test...eram in al 9-lea cer.problemele au inceput inca de la 6 saptamani de gestatie.AMENINTARE DE AVORT.foarte simplu.foarte rece,dur,dureros..."stai linistita, daca il pierzi faci altul si gata..."dar nu am pierdut.am avut norocul sa ma bucur de copilasul meu inca o perioada, cand,intr-o buna zi,la 18 saptamani de sarcina am simtit puiul miscand.mi s-a luat o piatra de pe inima,am stiut ca de acum totul va fi bine.Dar nu a fost asa...in dupa-amiaza aceleiasi zile am sangerat putin.m-am alarmat, am mers la doctor,apoi la ecograf unde mi s-a spus senin:"sarcina oprita in evolutie,imi pare rau,la doctor fuguta,LA CHIURETAJ..."ESTE POSIBIL?????ma intreb si acum:este posibil????DA.este posibil.nu au vrut pur si simplu sa mi-l arate,nu am avut dreptul sa stiu ce este,sau ce a fost...mi s-a negat acest drept.dar inconstienta cadrelor medicale mi-a dat o alta lovitura...AVORTURILE erau tinute baie,intr-un tomberon.in acel tomberon erau saci cu etichete scrise cu numele nostru,al mamelor,printre care banuiesc ca era si al meu,dar nu am avut puterea sa mai caut.eram prea indurerata,prea suferinda,trecuse abia 1 ora de cand nu mai eram 2...In general oamenii de rand nu stiu cum sa reactioneze la astfel de nenorociri si eu am avut de suferit,adica in ziua in care am ajuns acasa a venit o vecina cu o ciocolata si mi-a spus"bine ai venit acasa?!?!"greu,foarte greu mi-a picat...mereu ma intreb daca exista cineva care sa ma inteleaga si pe mine.dar incep sa cred ca da.Cateva luni mai tarziu am ramas din nou insarcinata.si am stiut ca voi pierde din nou...si asa a fost...la 13 saptamani am pierdut din nou.au inceput comentarii din partea familiei,prietenilor..."stii tu ,iulia care nu poate sa faca copii","lasa iulia ca adopti unul,daca nu poti..."Intre timp ,la analize si controale totul era NORMAL "ai ghinion,draga mea,nu dispera"imi spunea doctorul meu.Asa ca am incercat din nou,dar o noua nesansa a facut sa pierd sarcina la 6 saptamani si nici un medic din romania nu pare sa fie interesat sa imi puna si mie un diagnostic.cei care m-au vazut asa in trecere au spus ca sunt tanara si sa nu mai sufar pt ca" nu au fost copii ci doar o bucata de carne",am fost la POLIZU la spital si mi-au spus sa raman gravida iar si daca am probleme atunci sa merg la ei.Intr-un final am hotarat:traim intr-o tara prea corupta si prea putin dezvoltata din multe puncte de vedere,avem multe lipsuri si de aici a venit hotararea de a pleca in strainatate.am ales Spania si am ales bine.noi nu am venit sa muncim pt un viitor mai bun din punct de vedere material,am venit sa muncim si sa reusim sa ne permitem un medic bun,un spital cu posibilitati,aparatura performanta,si la ora actuala ma recuperez dupa ultima sarcina pierduta,aici.in spania.am pierdut imediat ce am aflat ca sunt insarcinata,nu am avut nici timp sa mai fac ceva ca sa o salvam.Dar cel putin aici primesc consiliere psihologica chiar si pentru celelate" intamplari nefericite",acum am parte de toate analizele de care am nevoie de forma gratuita.aici am fost inteleasa.sprijinita,imputernicita.si am promis ca noi veni acasa cu copilul meu.si asa va fi.sper.vreau sa cred.trebuie sa cred.asadar ,acum nici nu mai stiu daca mai sunt eu,daca a mai ramas ceva din ceea ce am fost...sau daca voi mai fi vreodata...va multumesc pt ceea ce faceti.este un lucru bun printre multelucruri rele,amare,dureroase,marcante.Bianca iti urez numai bine,sa te bucuri de copilasul care e cu tine,sa te bucuri de el si sa umple o parte din golul ramas.tu cel putin ai cunoscut-o pe EMMA NICOLE....iulia

Buna, Bianca! Ma numesc Elena si am trecut si eu prin aceeasi experiernta ca si tine, si ca si alte atea mamici. In urma unei ecografii, medicul care era foarte grabit si suparat mi-a spus ca fatul sufera de o malformatie congenitala a inimii.In clipa aceea nu am vrut sa mai vad pe nimeni, sa vorbesc cu nimeni. Am cautat cu sotul un alt medic care , la insistentele noastre ne-a chemat intr-o sambata la clinica inaintea inceperii programului si mi-a facut din nou ecografia. Acesta nu a gasit nici o malformatie a inimii. Dar, s-a imtamplat sa ajung la spital si sa nasc prematur.Asta se intampla acum trei ani in ziua de RUsalii. Nu vreau sa comentez cum s-au comportat asistentele din sala de nastere. De medic nu am ce sa zic. Fetita mea nu a trait decat 17 ore. Am intrat la neonatologie si am vazut-o o singura data, dar nu mi s-a spus nimic. Seara m-au chemat si mi-au spus ca ceva nu este in regula cu ea. Am stat pe la usi si intrebam mereu ce se intampla. Intr-un tarziu a iesit doctorul neonatolog si mi-a spus ca a fost nevoit sa-i scoata aparatele care o mentineau in viata pentru ca nu mai era nimic de facut. Am cerut sa se faca necropsia pentru ca eu am lupus eritematos sistemic si vroiam sa stiu daca nu cunva ceea ce s-a intamplat a fost din cauza mea. Nu a fost nimic de genul acesta, asa a fost sa fie. Sa mi se intample si mie.De atunci incerc sa mai raman gravida si nu am reusit. Vreau sa mai incerc odata , dar cu teama in suflet.Am vazut in seara aceasta emidiunea doctorului Andrei. Acum am aflat despre ceea ce ti s-a intamplat. Si eu pastrez bratarica, dar numai pe cea care am purtat-o eu . De a fetitei nu stiu nimic. Stiu doar ca a trebui sotul sa mearga si sa faca certificat de nastere si apoi de deces, pe care le tine la el in acte. La cateva zile de la venirea de la spital m-a gasit acasa cu certificatele in mana si plangand.Le-a luat incercand sa imi aline cumva suferinta. Stie ca nu a reusit.In legatura cu medicul care m-a supravegheat in timpul sarcinii nu am ce sa-i reprosez. Timp de cateva zile dupa nenorocire ma suna sa vada cum stau din punct de vedere psihic.Cand voi mai avea puterea sa scriu mai incerc.

Tocmai am citit mai sus ca Bianca ne-a dat o prima intalnire pe 9 martie la ora 15:30 la sediul Federatiei Romane de Atletism, vis-a-vis de Stradul Tineretului.
Ma gandesc la ideea aplicata de Realitatea TV cu ocazia campaniei "Taxa la zid", respectiv la montarea unui panou pe care cei prezenti sa-si lase in scris impresiile, asteptarile de la aceasta campanie, ganduri catre cei vizati a le fi schimbate mentalitatile si atitudinile, sfaturi , solutii, opinii , un loc unde sa formuleze intrebari sau sa ofere raspunsuri .
Ar putea fi postate pe acest panou pozele bebelusilor inaltati la ceruri ca pe un altar in fata caruia parintii sa se se adune cu duiosie, sa-si vorbeasca unii altora despre iubirea lor pierduta, inspre alinarea suferintelor lor .
Pentru ca obiectivul campaniei este unul de sensibilizare a opiniei publice, ma gandesc ca poate o nota de optimism ar putea fi adusa daca, la intalnire, adultii ar veni insotiti de copiii lor : cei nascuti inainte sau dupa tragedia care le-a marcat existenta.
Ar fi o modalitate de comunicare a mesajului ca in primul rand familia ne ofera caldura, sprijin si alinare in orice imprejurare, ca ea ne este intotdeauna aproape, la bine si la greu.
Cine mai are idei pentru a o inspira pe Bianca in organizarea campaniei cu siguranta este binevenit . Orice sprijin , de orice natura, ne aduce cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor acesteia .
Cred ca extraordinar de bine apreciat ar fi un ajutor profesionist venit din partea celor care s-au mai implicat in organizari de campanii sociale . Macar cu sfaturi privind organizarea, cateva secrete legate de logistica, de planificare, de costuri .
Haideti alaturi de noi, jurnalisti ! Scrieti , abordati cu curaj acest subiect in paginile revistelor, a ziarelor, luati interviuri si relatati cazuri . Sunteti o putere, o forta ! Voi aveti toate mijloacele sa generati un curent de opinie , sa demitizati clisee de comportament, sa spargeti indiferenta generala si sa sensibilizati oamenii fata de aceste mame care nu ajung sa-si creasca bebelusii .
Cred ca si voi, cei care lucrati in advertising , ne puteti impartasi cate ceva din experienta voaste , informatii utile pentru a o conduce pe Bianca spre o reusita a campaniei sale .
Treceti peste toate barierele si dati o mana de ajutor .
Pana acum sunt postate pe acest site peste 1660 de mesaje . Chiar si tinand cont ca unele persoane au intervenit de mai multe ori tot cred ca sunt peste 1000 de persoane care si-au exprimat compasiunea si care au asteptari mari de pe urma acestei campanii .
Va rog, in numele lor si al celor care gandesc si simt la fel, implicati-va activ.
Liliana
Bucuresti

simt alatur de tine BIANCA deoarece si eu mi-am pierdut fetita...dar spre deosebire de tine eu am pirduto cind avea deja 8luni de viata.Am plins si azi alaturi de tine la emisiunea 9595.Eu sint o femeie modesta,stau cu fam.in chirie in Oradea nu ma macina durerea saraciei de zi cu zi cum ma macina durerea pierderii fetitei mele desi mai am 2 baieti TAMAS si MARK 11 respectiv 6 ani tot ii simt lipsa fetitei``ANAMARIA-ANDREEA``...acuma atita am simtit nevoia sa ma descarc tie,iar prin intermediul acestei mici scrisori miar placea sa legam o legatura de amicitie bineinteles daca vrei si tu...sa corespondam din cind in cind iti las 2nr te telefon 03****-07*** sau idu de yahoo messenger....**** cind osa mai am putere sati scriu despre mine voi mai scie sau poate chiar iti voi trimite o scrisoare prin posta.TE SALUT CU MULTA SIMPATIE''IULIANA din oradea...

Buna Bianca,
In urma cu cateva minute s-a incheiat emisiunea 9595 de pe antena 1 , unde , se discuta , printre altele , de drama prin care ai trecut la pierderea copilasului tau. Am inca lacrimi in ochi si sunt profund marcata de cele auzite , si vreau inainte de a continua ceea ce vreau sa iti scriu , sa ma prezint.Fac o paranteza prin care imi cer scuze de incoerenta ideilor si celor scrise de mine , deoarece imi e foarte greu sa scriu si vei afla cauza mai tarziu.
Ma numesc Judit **** , sunt din **** si am 32 de ani.Am citit tot din aceasta pagina , si as vrea sa ma alatur campaniei inceputa de tine.
Povestea mea e mult asemanatoare celei prin care ai trecut tu , si a altor mamici care trec prin situatii asemanatoare. Plang , si CRED ca aici imi voi putea descarca suferinta pe care o port in sufletul meu de cand fetita mea , Teodora , a murit la trei ore dupa ce a venit pe lume.De fapt aceasta suferinta e mai veche , dinaintea acestui eveniment tragic , cand am pierdut o sarcina la 2 luni.
M-am casatorit in toamna lui 2001 , cu un om care ma iubeste si pe care il iubesc din toata inima. Exista o diferenta de varsta intre noi , cam mare ar zice altii , dar care nu ne-a impiedicat sa ne unim vietile in fata lui Dumnezeu.Suntem oameni care stiu sa pretuiasca viata si impreuna am reusit sa ne construim o casa , si sa trecem peste toate necazurile care ne-au marcat vietile , si crede-ma ca nu au fost putine in cei aproape 7 ani de cand suntem casatoriti.
Revenind la fetita mea , care acum e un inger , vreau sa iti relatez intreaga poveste si poate in acest fel , prin destainuirea ce o fac pe acest site , voi putea sa ma mai linistesc sufleteste.
Deci sa trec la subiect.
Dupa ce am pierdut prima sarcina la doua luni , mi-am facut analizele , am avut certitudinea ca pot sa am un copil deoarece sanatatea mea era buna din toate punctele de vedere , medical si emotional.Am ramas insarcinata la aproximativ un an dupa prima tragedie prin care am trecut.A fost o bucurie fara margini pentru mine si sotul meu , dar si pentru familie si prietenii care intr-adevar ne erau prieteni adevarati , asta urmand a se confirma mai tarziu.
Mi-am refacut toate analizele , eram sanatoasa , si foarte fericita. Medicul care s-a ocupat de mine si de evolutia sarcinii a fost foarte cooperant , a avut mare grija de mine si niciodata nu am trecut peste sfaturile lui mergand de fiecare data cand imi zicea la controale.
Dar , in luna a patra de sarcina , cand am fost la ecograf , parca cava m-a impins sa-i cer doctorului o foto copie cu copilasul meu. A fost prima si ultima fotografie a fetitei mele.
Timpul s-a scurs , sarcina evolua normal , ironia sortii ca nu am avut pofte si greturi pe tot parcursul sarcinii fapt care ma bucura atunci . Acum ma gandesc ca ingerul meu din burtica nu vroia sa ma supere pentru ca poate stia ca o data cu venirea pe lume isi va lua ramas bun de la aceasta.
A venit si ziua mult asteptata : 12 iulie 2004.Am plecat la spital , unde ma astepta medicul meu.Am ajuns acolo pe la 6 dimineata , dupa ce m-au pregatit pentru nastere am avut ocazia sa vad o alta nastere , bucurandu-ma alaturi de mamica aceea. Pe la amiaza , am intrat in travaliu. Am ascultat sfaturile moasei si ale medicului , chiar am fost surprinsa ca o studenta aflata atunci in practica la sectia aceea a fost alaturi de mine si mi-a cerut acordul sa imi urmareasca evolutia pana in momentul nasterii. Toate erau ok , pana cand , dupa ce au ascultat bataile inimii copilului , au inceput toti sa se precipite , inclusiv prietena mea , medic la radiologie , care de altfel mi-a fost alaturi si m-a incurajat. Timpul trecea , eu am vazut ca se intampla ceva , insa toti mi-au spus ca situatia e sub control. Teodora nu vroia sa vina pe lume chiar daca eu eram pregatita.M-au pus in perfuzii si au inceput sa imi dea injectii.
Pe la 15.35 m-au dus in sala de nastere unde mi-au spus sa urmez sfaturile lor , ceea ce am si facut.La ora 15 55 s-a nascut Teodora.Doctorul care m-a asistat , dupa ce a curatat-o si i-a facut ceea ce se face unui nou nascut , mi-a adus-o langa mine si mi-a pus-o pe piept.Atunci am simtit prima data bucuria suprema care urma sa se stinga incet.....incet.Am constatat ca Teodora avea corpul vanat , dar m-i s-a spus ca e ceva normal .Au cantarit-o...2,900gr , au masurat-o...53 cm si mi-au zis" e cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata" , adevar pe care l-am remarcat si eu : o fetita frumoasa cu parul negru si carliontat.Apoi a urmat calvarul.......
Mi s-au facut analize de sange , mi s-au pus intrebari multe si mi-au dat injectii cu nemiluita.
In tot acest timp fetita mea plangea , un plans care parca cerea indurare.Cat timp am stat sub supraveghere , doua ore , ea a plans fara oprire.Sotul meu ,care era la usa , nu stia situatia , a auzit-o si el si a fost , pentru cateva clipe , cel mai fericit si mandru tatic din lume.
Mi-am dat seama ca se intampla ceva rau , deoarece prietena mea , Radiologul , a trecut pe langa mine cu un carucior cu aparate medicale.Toti alergau , medici , asistente si eu stiam ca doar fetita mea s-a nascut in acele putine ore.
M-au dus in salon si m-a surprins grija ce mi se acorda , mai ales ca am fost dusa intr-o rezerva. Mi-au mai dat cateva injectii , iar daca am intrebat pentru ce sunt , au spus ca pentru a-mi diminua durerile si ca uterul sa isi revina.Nu am crezut dar deja nici nu puteam sa ma opun.Incepeam sa ametesc si sa imi pierd atentia.Poate am adormit cateva minute iar la ora 19 , cand m-a sunat sotul meu , inca eram ametita , deoarece mi-au injectat foarte multe calmante.O terapie care inlocuieste cosilierea psihologului , o practica animalica zic eu.
La telefon , am vorbit cu toti cei care erau langa sotul meu si care incercau sa imi spuna ca fetita mea s-a dus la Ceruri . insa eu nu mi-am dat seama.Dovada ca eram drogata de injectiile administrate.
A venit la mine o prietena, care era asistenta , si mi-a adus mancare. Mi-a zis ca daca Teodora trece de acea noapte , va trai , si ca a fost botezata de preotul spitalului. Atunci m-am trezit parca dintr-un vis si mi-am dat seama ca e grav , dar inca nu stiam adevarul.
Aproape toata noaptea am trimis SMS-uri prietenilot mei , raspandind bucuria pe care o traiam.
Am aflat adevarul intr-un mod barbar , dimineata cand a venit doctorita la vizita;
"A...tu esti aia la care i-a murit aseara copilul? Hai mai repede ca daca as sta atat dupa fiecare bolnava...m-ar prinde Craciunul!!!! Te transfer la Septici pe sectia mea"
Atunci s-a rupt sufletul meu si am inceput sa plang.L-am sunat pe sotul meu , pe medicul meu , care nu a avut indrazneala , pana atunci sa vina sa ma vada , si care a venit de urganta la mine si i-a interzis doamnei doctor sa se atinga de mine , chiar a vrut s-o denunte conducerii spitalului pentru comportamentul animalic de care a dat dovada.
Cele trei zile pe care le-am petrcut in spital , am fost mai mult moarta decat vie.Cand am iesit , sotul meu m-a asteptat cu flori , iar cand am vazut mamicile fericite cu bebelusii in brate , durerea a pus stapanire pe mine iar lacrimile imi curgeau fara sa pot sa le controlez.
Tot in spital , m-i s-a spus ca mai bine a fost asa decat sa fi trait fetita mea....ar fi fost o leguma....vei face altul ca esti tanara...
Nici azi nu stiu cauza mortii ei doar diagnosticul , scris mecanic , stop cardio-respirator , probabil cauze genetice.
Teodora a fost incinerata la morga spitalului si am ingropat o urna cu cenusa , ceea ce am acceptat atunci , deoarece toti au vrut sa ma scuteasca de o alta tragedie care ar fi putut rezulta daca as fi vazut trupusorul fara viata.Azi imi pare rau........
Acasa lumea deja tragea concluzii.......s-a zvonit ca am nascut un copil handicapat fizic , ca am nascut prin cezariana si ca fetita a fost scoasa moarta , minciuni pe care le-am aflat dupa ceva vreme.
O luna nu am avut puterea sa ies din casa si sa vad copilasi.Sotul meu ma intreba daca vreau sa vad pe cutare ....dar eu imi selectam vizitele.Mila celor din jur , privirile pline de mirare , rusinea , durerea , intrebarile chinuitoare , ma urmareau secunda cu secunda.
Vreau sa mai spun ca , in ziua in care am ingropat fetita , dimineata , cand clopotele au inceput sa bata la biserica , eu am vazut-o cum e purtata de doi ingerasi si dusa la cer.Poate nimeni nu m-a crezut , m-am trezit plangand , poate nici tu Bianca nu poti sa ma crezi dar e ADEVARAT.
In urmatoarea perioada scurta , am avut alte necazuri: mi-am ingropat bunica , cea care m-a crescut si care a fost pentru mine mai mult decat o mama , apoi , la doua luni , a murit tata-l meu ,rapus de o boala gra si poate de singuratate.
Au trecut cativa ani de atunci , eu nu mai am curaj sa fac alt copil , si am decis , impreuna cu sotul , sa adoptam un bebelus.
Relatia mea de cuplu e super , dar , am remarcat ca niciodata nu pot deschide subiectul Teodora , deoarece sotul meu il evita mereu.Oare de ce?
Poate si de aceea mi-am descarcat sufletul in fata ta , esti singurul om care sper sa ma asculte si sa ma auda.....
Golul din sufletul meu e imens , plang in fiecare zi , ma gandesc la EA si la ce ar fi facut azi daca era in viata.As fi dus-o la gradinita asa cum fac alte mamici.
Durerea mea e amplificata de faptul ca multe femei , nu mame , ca e un cuvant sfant , isi omoara copii si ii arunca in tomberoane.
DE CE E ATATA NEDREPTATE???????????
Cred in Dumnezeu , ma rog in fiecare seara , stiu ca ma ajuta deoarece simt asta , dar uneori parca puterile mele se sfarsesc.
Stau acasa , la calculator si citesc tot felul de sfaturi ale psihologilor , ma documentez referitor la adoptii , ma gandesc si chiar traiesc uneori momentul cand voi avea iar un copilas , mi-am revenit psihic , pentru ca altfel as fi ajuns intr-un ospiciu , dar sufletul ma doare..........rana n-am s-o pot vindeca niciodata.
E greu , e durere , e speranta.........
Poate prea mult am scris , poate prea multe detalii am dat , dar asa parca mi-am eliberat sufletul de putina durere.
Daca vrei , te rog chiar , sa imi scri pe adresa mea ****@yahoo.com
As vrea sa pot da o mana de ajutor in actiunile pe care urmeaza sa le faci.
Ne-ar putea ajuta si sotul meu care e Secretar la Primaria comunei Ocna Sugatag MM si care are multe relatii , dar asta depinde de tine.
Sper ca aceste randuri sa nu treaca neobservate si poate si cu raspuns.
Iti doresc multa tarie , sanatate si sa treci cat mai repede peste aceste episoade care ti-au marcat viata.
Doar noi stim ce e in sufletul nostru.

BUNA BIANCA .SUNT GINA SI IMI PARE FOARTE RAU PENTRU CE AI PATIT.
POT SPUNE CA EU AM PIERDUT 2 SARCINI.PRIMA LA 2LUNI CIND COPILUL S-A OPRIT IN EVOLUTIE SI DE AICI TOT DEMERSUL CU CHIURETAJ.DUPA CARE AM RAMAS DIN NOU INSARCINATA IAR LA VIRSTA DE 4LUNI M-AM TREZIT CU O HEMORAGIE PUTERNICA SI AM PLECAT LA SPITAL.M-AM INTERNAT MI-AU OPRIT HEMORAGIA.AU URMAT 2SAPTAMINI DE TRATAMENT TIMP IN CARE MI-AU FACUT SI SERCLAJ,DUPA CARE AM INCEPUT SA SINGEREZ.SI IN LOC SA-MI FIE MAI BINE MIE IMI MERGEA MAI RAU.DR.SPUNEACA ESTE IN ORDINE CU COPILUL IN CELE DIN URMA SA DOVEDIT A NU FI ASA.INEVITABILUL S-A PRODUS.ADICA?ERA SIMBATA LA PRINZ CIND EU AVEAM DURERI FOARTE MARI SI AU CHEMAT UN DOCTOR DE GARDA SA-MI DESFACA SERCLAJUL FINCA AU SPUS CA SARCINA S-A OPRIT IN EVOLUTIE SI TREBUIE SA AVORTEZ.VA DATI SEAMA CE AM SIMTIT DE UNDE PINA ATUNCI DR.MA ASIGURASE CA TOTUL E BINE.SI IN ACEA ZI DE SIMBATA 27 IULIE2002 PE LA ORELE 22-23 MA-U APUCAT DURERILE AM FACUT FRISON MI S-A RUPT APA SI IN CELE DIN URMA MAU LUAT DI SALON SI MAU DUS IN ALT SALON SA AVORTEZ.DA AI AUZIT BINE SA AVORTEZ SINGURA.SI SAA SM SI FACUT AJUTATA DE O COLEGA DE CAMERA.EU UNA HABAR NU AVEAM ERA DOAR O SINGURA ASISTENTA CARE TREBUIA SA FACA SI TRATAMENTUL SI MAI VENEA SA MAI VADA CE FAC SI EU BINEINTELES CA EU NU STIAM CE SA FAC MA-M CHINUIT CE MA-M CHINUIT AJUTATA FIIND DE COLEGA DE CAMERA.DUPA TOT CE PATISEM NU A FOST SUFICIENT PENTRU CA TREBUIA SA FIU CHIURETATA.SURPRIZA.CE NU VAM SPUS E CA DR.LA CARE ERAM EU NU FACEA GARZI.MI SA SPUS CA A FOST ANUNTAT SI VEZI DOAMNE SA SE OCUPE GARDA DE MINE.CIND A FOST ANUNTAT DR.DE GARDA CA O PACIENTA A AVORTAT SI CA TRBUIE SAFACA CHIURETAJ A FACUT UN SCANDAL CA VEZI DOAMNE LA-M DERANJAT LA ORA 24.DE LA FILM.IAR CIND AM SPUS SA-MI FACA SI MIE UN MIDOCALM A ZIS CA CINE SUNT EU SA-I DAU LUI INDICATII.NU VA POT SPUNE CE A URMAT.CA SA VA DATI SEAMA CIT DE BINE MA CURATAT EU PESTE O SAPTAMINA MA CHIURETAM DIN NOU DIN CAUZA CA NU MA FACUT BINE AM AVUT SIINGERARI TOATA SAPTAMINA.ASTA SAS CA SA VETI CU TOTII CE FEL DE JIGODII (CA NU POT FI NUMITI ALTFEL)SUNT IN SPITALE.SI CA SA NU VA PLICTISESC FOARTE TARE CONCLUZIA ESTE CA BANUL PRIMEAZA SI NIMANUI NUI PASA DE NIMEMI.DE ATUNCI 2ANI DE ZILE NU AM MAI RAMAS INSARCINATA.DAR AM AVUT PUTEREA SA TREC PESTE CU TOATE CA NU MIA FOST USOR SI ACUM SUNT O MAMICA FERICITA POSESOAREA A UNA BUCATA FATA DE 3 ANI SI4 LUNI PE CARE OCHEAMA IOANA.IN TOT ACEST TIMP SOTUL MEU A FOST ALATURI DE MINE,AM SCHIMBAT SI DR. SI CU VOIA CELUI DE SUS POT SPUNE CA E BINE.MULTUMESC PENTRU TIMPUL ACORDAT.AS DORII SA TRAG UN SEMNAL DE ALARMA CU CE SE INTIMPLA IN SPITALELE DI ROMINIA IN ANUL2008.ESTE STRIGATOR LA CER CU CIT DEZINTERES SUNT TRATATI OAMENII IN SPITALE?OARE CIT VA MAI DURA TOATA HARABABURA ASTA?OARE STIE CINEVA UN RASPUNS.DACA DA SPUNETIMI-LSI MIE.MULTUMESCSI DUMNEZEU SA NE AJUTE.

AI VISAT, ACUM RANIA, PLANGI, TE SIMTI NEAPLINITA
NU STI INCOTRO S-O IEI SI ITI VIN IDEI...
N-O SA UITI CAT VEI TRAI, POTI AVEA ZECE COPII
CA ASTA NU VA MAI FII, E INGERAS CRED CA STII

TE INTELEG ESTE NEDREPT, IN LOC SA IL TI LA PIEPT
SA-L SARUTI, CU DRAG SA-L CRESTI , PENTRU EL ACUM BOCESTI
ESTI TOT TU, INIMA-I ARSA , ITI FACI DE LUCRU PRIN CASA
DAR DUREREA TE APASA SI OFTEZI NEPUTINCIOASA.
NU E NIMENI VINOVAT PENTRU TOT CE S-A INTAMPLAT
TOTI TE INDEAMNA LA UITAT, EU STIU CE MULT TE-A MARCAT.
NUMAI TIMPUL E BALSAM SI EU RANI PE SUFLET AM
AM SA-TI SPUN POVESTEA MEA SA O SCRII IN CARTEA TA
MA NUMESC ADRIANA **** DIN BUCURESTI
SUNT ALATURI DE TINE SI DE TOATE FEMEILE CARE AU TRECUT PRIN CE AI TRECUT TU
AM SA-TI SCRIU SI EU POVESTEA MAMEI MELE SI A FRATIORULUI MEU RAZVAN CARE A TRAIT DOAR TREI ZILE.

Buna, Bianca, ma numesc Camelia si te admir pentru curajul si puterea de a infrunta nedreptatile vietii! Am lacrimat la emisiunea 9595 de azi, cand am vazut casetuta muzicala.... si am simtit un cutremur in inima, gandindu-ma la ce e in sufletul tau.Asa e : NU SE POATE DESCRIE IN CUVINTE! Locul fetitei tale nu va fi luat de nimeni si de nimic in sufletul si in gandul tau! Pastreaz-o mereu, acolo! Eu am pierdut o sarcinuta, la 11 saptamani, in 6 mai 2005, si de atunci nu am mai avut o alta sarcina...Astept, luna de luna, poate-poate se va petrece ceva si in viata noastra.Am 32 de ani si sunt casatorita din 2004, noiembrie, deci sarcina a venit mai repede decat ne asteptam , pentru ca nunta a fost in iunie 2005.Primul meu gand a fost o mare fericire, la aflarea vestii, dar alte voci au zis ca " vai, dar cum vei fi mireasa, cu burta..." (logodna a fost in noiembrie, deci eram cununati de preot, cu verighete!).Atunci am vazut ca numai eu ma bucur de ceea ce mi-am dorit atat de mult si problema mea era numai sa nu-mi fie rau la nunta, dar si asta conta foarte putin...A urmat insa o hemoragie, pe neasteptate, si eu, in loc sa fug repede la spital, am stat ghemuita in pat, stiind cat de mica e sarcina, plangand in nestire,si abia dupa 2 ore, i-am spus sotului meu, care lucra in atelier, de ce ma tem.Atunci am mers la ginecolog, care mi-a sugerat sa ma internez imediat, numai ca era seara, si am zis, cu sotul ca voi merge dimineata. Cred ca de atunci a inceput toata treaba...Am stat cu perfuzii vreo saptamana, era mai bine, am venit acasa, apoi iar m-a internat,doctorul zicand ca e spre bine, incepuse sa se vada la ecograf punctuletul acela alb care era inimioara; apoi am facut un drum lung de vreo 650 km dus, 650 intors (eu sunt din Moldova si locuiesc in Ardeal, am fost acasa, de Pasti), iar medicul , la intrebarea mea, daca pot aface acel drum a zis(nu-l uit toata viata) : "incercati.." si am incercat, numai ca la venirea inapoi m-am internat iar, si la ecograf, nu se mai vedea punctuletul alb...Atunci medicul a decis ca e oprita in evolutie, si a facut intreruperea, clasic cu chiureta, fara sa-mi dea timp de gandire, sau fara sa discute cu noi: sotul meu ma astepta sa ies de la consult, dar l-am chemat in salon , dupa chiuretaj, sa-i spun ca, de fapt, nu vom mai avea bebelus..!!Atunci nu stiam ce sa fac, sa plang, sa nu plang, sa-l protejez si pe sotul meu, dar in mine s-a creat un gol, care mai astept sa se umple si am jelit multa vreme, mai mult pe ascuns,si daca pana atunci iubeam toti copiii, de atunci evit femeile gravide, nu stiu ce sa le spun, sau nu le privesc, sau, daca sunt si cunostinte, nu le mai caut.Asta cred ca e forma mea de "revolta" si nu stiu de ce... nu vreau sa fiu rea, imediat ma rog la Dumnezeu sa ma ierte ca sunt asa si am convingerea ca numai EL stie ce e in sufletul meu...si ca o data si o data o sa-mi umple golul din trupul si din sufletul meu. Succes in ceea ce vrei sa faci, impreuna cu celelalte mamici! Cu admiratie, Camelia. Adresa mea ****@yahoo.com

Buna,
Ma numesc Cristina, sunt fericita mama a unui baietel de 1 an si 7 luni.
Suntem alaturi de tine ,iti dorim ca Domnul sa-ti multa putere, sanatate . Ceea ce faci este de nepretuit si de foarte mare ajutor.
In timpul sarcinii am trecut si eu prin doua "incercari", doua samgerari groaznice care puteau duce la pierderea sarcinii, dar puiutul meu s-a :incapatanat" si cu ajutorul unei doctorite minunate Dr Adriana Iuhas( Timisoara) am putut duce sarcina la bun sfarsit.
Sincer acum imi este putin teama fata de o posibila sarcina , dar vazandu-te cu cat curaj si cu cata putere incerci sa 'treci' peste acest moment de incercare ma voi inarma si eu cu curaj.
Numai bine si iti doresc sa poti sa duci la bun sfarsit toat ceea ce ti-ai propus.
Te admir si mai cred ca fetita ta , acolo de sus de unde te vegheaza este foarte mandra de tine.
Cu mult drag

imi pare rau
... nu asi putea sa trec peste asa o durere mare

Sunt Codruta. Multumesc domnului care mi-a scris despre vaccin, a intrat si in tara si l-am gasit la farmacia Academiei. Multumesc Biancai din suflet pentru ca mi-a dat ocazia sa ma exprim aici. Am simtit clar faptul ca Bianca nu face ceea ce face pentru publicitate, suferinta ei a fost si este atat de mare ca o simti de fiecare data cand o vezi "pe sticla" asa ca NU TREBUIE sa se justifice celor ce cred ca aceasta campanie e facuta ptr publicitate.
Totul a fost cat de poate de real si de sincer, dar am o dezamagire. Mi-e teama ca aceasta campanie NU le include si pe cele care au fost victimele CULPEI MEDICALE. Cand s-a tras linie si Bianca a enumerat scopurile organizatiei sale, nu a mentionat nimic despre NECESITATEA CONSTITUIRII IN ROMANIA a unei instante/autoritati care sa investigheze NU MAMA CI MEDICUL sau echipa de medici care a participat la nastere/a supravegheat in spital gravida. PENTRU CA CEEA CE E STRIGATOR LA CER ESTE CA, IN ROMANIA, DOCTORII NU SUNT PEDEPSITI PENTRU GRESELILE LOR, COLEGIUL MEDICILOR CAND SE REUNESTE pentru diferite cazuri, NU penalizeaza acesti medici, dimpotriva, motiv pentru care NU am auzit in Romania ca s-a RIDICAT DREPTUL DE A MAI PROFESA vreunui astfel de cadru medical. Stiu ca ceea ce spun eu aici, un astfel de demers, ar supara f.multa lume, dar, realitatea este ca, NU NE VOR LUA IN SERIOS PANA NU VOM AVEA O PLATFORMA CLARA SI LA OBIECT, ca organizatie. Si apoi va incepe lupta, care, fiind in Romania, va dura ani de zile, poate zeci de ani pana se va implementa ceva concret in maternitatile noastre. Cu atat mai mult va dura pana cand va exista o lege care sa nuanteze situatiile de "culpa medicala" atat de bine si clar, astfel incat sa fie prins un medic delasator si superficial.
Asa ca, vedeti voi, realizand ce clasa politica avem si ce sanse reale ar avea un astfel de demers in Romania, cand ei, politicienii care trebuie sa voteze legi si sa decida in numele nostru, se bat pe ciolan, dezamagirea mea e mult mai mare, speranta palpaie dar abia se vede...
Cand stiu ca acel medic/asistenta umbla prin spital in continuare, iti zambeste cu nonsalanta, si, ce e mai grav, NENOROCESTE in continuare SUFLETE si VIETI, durerea si revolta ma cuprind si neputinta se lupta cu ele, dar toate in interiorul meu, pentru ca in afara, in sistem NU SE MISCA NIMIC si nu se va misca mult timp de acum in colo.
Codruta

Draga Bianca
Multumesc pentru aceasta ocazie de a spune cuiva durerea mea.Sincer mi-e greu sa cred ca intereseaza pe cineva.Am pierdut trei sarcini,titi copii s-au nascut vii,de fiecare data am fost sfatuita de medici sa fac atii sa sunt tanara.
Nimeni nu s-a intrebat daca o sa am curaj sa mai incerc,atata timp cat nici macar o explicatie medicala nu am primit de ce nasc acesti copii prematur daca ei erau vii.Fiecare sarcina am pierdut-o dupa cinci chiar sase luni de evolutie.
De fiecare data, am stat uneori chiar si patru zile si am privit cum copii mei se stingeau fara ca eu sa pot face ceva,stateam acolo in salonul rece si ii tineam de manuta ii strangeam in brate in speranta ca ei stiu ca mama lor e acolo. Toata lumea m-a privea ca pe o ciudata,multi nici macar nu indrazneau sa-mi vorbeasca,efectiv m-a ignorau.
Singurului om cu care as fi putut sa impart aceasta durere sotul meu, nu a avut acces in maternitate.
Si acum in momentul in care v-a scriu,mi-e greu sa cred ca pe cineva intereseaza durerea mea,dar promit sa v-a scriu mai detaliat daca o sa-mi cereti asta.Un lucru e sigur eu sunt alt om,viata mea e alta,am nevoie de ajutor,dar nu stiu cine m-ar putea ajuta.

Buna Bianca!ma numesc magda si sunt din jud.iasi,imi pare nespus de rau ca ai trecut prin aceste grele momente ce ti-au marcat intreaga viata,iti multumesc ca prin ceea ce ai putut din greu sa ne povestesti ,mie mi-ai ridicat moralul;am trait o experienta fff.grea, am varsta de 31 ani,in 2006 am pierdut o sarcina (prima)care era neembrionata,am pierdut la 10 saptamani,iar dupa 5 luni am ramas insarcinata ,doctorul spunandu-mi ca este ok ptr. o alta sarcina si am ramas insarcinata din nou,cred ca eram cea mai fericita din univers,dar la 4luni si jumatate mi s-au rupt membranele si a trebuit sa am o mininastere,am nascut din greu,dupa 16 ore de stat cu copilul in mine,(cred ca fetita-doctorul nici in clipa de fata nu a vrut sa imi zica ce era...dar eu asta simt ca am si eu o fetita ingeras care vegheaza asupra parintilor ei si noi o iubim mult...)iar acum dupa 6 luni inca mai fac tratament ca sa avem macar un copil care sa ne aline din durere,acum in momentul de fata am varsat de vant si mai am si infectii(chlamydia,stafilococ auriu,..)si imi doresc un copil dar trebuie sa scap de acestea;m-am imbolnavit de ulcer gastroduodenal bulbar,de la atatea medicamenta,dar tot imi doresc un copil.Ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa trec de greutatile vietii si sa ma ajute sa fiu fericita,sa tin in brate propiul meu copilas care mai tarziu sa ma strige mami.te iubim si iti multumesc pentru ceea ce faci pentru noi,cele care ne dorim sa fim mame.pe curand

 

sg sus Mergi sus