Arhiva mesajelor primite (73 pagini, 2186 mesaje)

Comments

am citit rindurile scrise de tine si simteam ca parca eu le-as fi scris;povestea mea e un pic altfel dar la fel de dureroasa:ca si tine mi-am dorit al doilea copil si dorind ca totul sa fie bine la sfatul unui doctor am inceput sa-mi fac o serie de investigatii la glanda tiroida ;si iata-ma intr-un spital unde mi se recomanda sa fac o scintigrama(o injectie cu iod radioactiv si supunerea timp de 15 min. la un aparat)fara sa mi se spuna consecintele acestei analize asupra unei eventuale sarcini sau macar la cit timp pot ramine insarcinata;dupa terminarea investigatiilor constat cu stupoare ca eu eram deja insarcinata in 2 saptamini in momentul analizei iar la recomandarea medicilor a trebuit sa renunt la sarcina (nu aveam voie timp de 6 luni dupa investigatie sa raman insarcinata si eu aveam deja 2 saptamini).eram disperata eu imi doream sarcina iar acum eram nevoita sa renunt la ea.A fost cumplit de dureros dar traiam cu speranta ca o sa raman din nou insarcinata si totul o sa fie bine).Si iata-ma din nou insarcinata dupa o perioada lunga de timp, dar la 3 luni bucuria imi este umbrita din nou.Eu trebuia sa am 12 saptamini si sarcina se oprise din evolutie la 8 saptamini ,am singerat foarte tare si am avut dureri exact ca la nastere .Doctorul stiind ca imi doresc sarcina a intervenit exact cind a considerat ca nu se mai poate face nimic.A fost cumplit mai ales ca asistenta care mia facut injectia nu a nimerit vena si tot chiuretajul l-am simtit pe viu (credeam ca lesin de durere).Am plins zile la rind si credeam ca nimeni nu imi impartaseste durerea ,nu reuseam sa imi revin si ma intrebam intruna de ce ? Timpul a trecut si mi-a suris din nou sansa sa vad la test ca sunt din nou insarcinata.Speram ,eram fericita si din dorinta sa fie bine mi-am facut toate analizele.Totul a fost bine pina in saptamina a 9-a cind am singerat.Am urmat un tratament si pe moment singerarea s-a oprit dar ea a revenit in a 12-13 saptamina,15-16 saptamina ,22-23 saptamina.In tot acest timp am urmat sfatul medicului si am stat linistita,iar in perioadele cind singeram ma internam in spital si urmam tratamente.Am trait intr-un stres continuu,nici nu mai aveau unde sa imi faca perfuzii in vena ,de atit de multeori ma intepase.Eram dispusa sa indur orice cu speranta sa fie copilul bine.Am ajuns in a 25-26 saptamina si iata ca singerez din nou dar stiind ca episoadele astea se repetau nu m-am mai impacientat si am plecat la spital cu speranta ca totul o sa fie bine ,dar nu a fost.Desi eram sub ingrijire medicala am dat in hemoragie puternica.Mi s-a spus ca trebuie sa intervina pentru a ma salva pe mine.Pentru mine nu mai conta nimic.Imi doream ca copilul sa supravietuiasca si mam rugat de medici sa faca tot ce le sta imputinta sa il salveze (el nu avea nici o problema - eu aveam probleme).Am fost supusa unei micicezariene,dar pe linga durerile sufletesti ,am suferit enorm si fizic.Totul ma durea.Nu am avut puterea sa imi vad copilul care se nascuse viu dar cind a dat sa il curete si sa-i puna masca de oxigen a mai svicnit odata si apoi a murit (asa mi-a povestit mama mea care a fost alaturi de mine ).De cite ori doream sa rog o infirmiera sa mi-l aduca sa il vad dadeam in lacrimi si nu reuseam sa mai leg doua vorbe.Era prea dureros.Au trecut 6 luni de atunci si de cite ori vorbesc despre ce mi s-a intimplat pling.Vroiam sa il cheme Orlando .........Stiu ca nu poti inlocui un copil cu altul,si ca durerea ramine in suflet dar mai pot spera la al doilea copil?Nu am pierdut unul ci trei copii(trei sarcini).Poate ca mi-am dorit prea mult si nu am inteles de la inceput ca poate mi-e dat sa am doar un copil si nu doi.La fel eram suparata ca lumea nu ma intelege si unii spuneau ca poate e mai bine asa,altii spuneau sa ma multumesc cu ce am...Oare pot? In inima mea incepe sa rasara speranta putin cite putin, si dorinta de ai indeplini fiului meu in virsta de 5 ani visul de a avea un fratior sau o surioara (desi stiu ca o a treia cezariana implica riscuri) . Nu sunt o optimista de felul meu si ma panichez la orice dar ti-am scris crezind ca pot sa iti transmit un gind bun si dorinta de a merge mai departe cu speranta, si poate pe viitor cine stie va aparea un alt sufletel care iti va lumina viata.

Nu sunt mama..am doar 21 de ani..si o sa fiu si eu candva.cand o sa fie timpul cuvenit.Ceea ce scrii aici e cumplit si te admir ca ai avut putere..si nu o sa zic "sa treci peste",pentru ca-peste-asa ceva nu este de trecut si nici de uitat!..ci pur si simplu esti o femeie puternica.E o ironie,intr-adevar,cum oameni straini iti pot fi,aici,alaturi,prin cateva randuri,care te alina mai mult decat am putea crede,iar "prietenii" uita sa fie prieteni si sa te sustina..MORAL!!..doar moral!!..nu ar fi cerut nimeni nimic altceva..Dupa parerea mea,astfel de persoane nu stiu ca "omul devine om!!..nu se naste om"..Emma s-a nascut om si a devenit un ingeras..M-am bucurat sa citesc ca ai avut sansa sa o vezi..altfel cred ai fi regretat ca ea te priveste pana si de acolo,de Sus,iar tu pe ea nu.Ma bucur ca ai privit-o!..nu sunt prea priceputa sa vorbesc,in astfel de momente,cuiva in fata..dar daca as fi fost langa tine,n-as fi spus nimic,dar te-as fi luat in brate.
Am fost socata de indiferenta Bisericii..sau poate vorbesc cu pacat..dar nu stiu cum sa numesc asta..dar mi se pare absurd ca un suflet nevinovat sa nu fie "urcat la Ceruri" asa cum e normal,asa cum e omenesc..cuvantand macar o rugaciune.Dumnezeu s-o odihneasca si s-o aiba in paza..O zi buna!..si fii la fel de tare ca si pana acum..fetita ta se bucura sa-si vada mamica-totusi-fericita..

Buna Bianca... se spune despre mine ca sunt o femeie dura, rece dar citind randurile tale nu am reusit sa nu plang.Nu sunt in masura sa spun ca iti inteleg durerea, ar fi prea mult, nici macar nu sunt mamica inca..pot doar sa iti spun ca sunt alaturi de tine si ca ai toata admiratia mea pentru campania initiata.Meseria mea este cea de psiholog si pot sa spun ca stiu ce inseamna lipsa de ajutor profesionist in asemenea cazuri. In orice loc unde se pot tari drame sau se pot intampla evenimente fericite un psiholog ar fi binevenit, doar ca la noi in tara lucrurile stau altfel..mult prea diferit decat ar fi omenesc, ca sa nu spun normal.
Cineva m-a invatat acum mult timp ca uneori pentru a ne face sa avem nevoie de El,sa ne apropiem de EL, Dumnezeu ne i-a ceva ce iubim insa nu o face din rautate ci doar pentru ca ne vrea pe noi mai aprope. Mie mi-a luat mult timp pana am crezut si am acceptat cele spunse mai sus, dar in final am inteles exact ce dorea acel om sa imi transmita.
Nimic din cele spuse de mine acum nu iti va face drumul tau suferind mai lin, insa am nadejdea ca peste un timp atunci cand vei avea putearea sa zambesti din nou si sa crezi iar, iti vei aminti ca a fost alaturi de tine si o tanara care are inca sperante ca doar cu iertare, bunatate, ganduri calde si bune se pot depasi evenimente cu incarcatura emotioanala negativa enorma, si se poate cladi o viata mai buna. Cu mult drag, respect si admiratie. ADINA Sibiu

Buna, Bianca!Multa sanatate si toate cele bune!Iulia,Slatina.

Buna Bianca
Felicitari pentru tot ceea ce faci. Sunt alaturi de tine cu tot sufletul si fie ca toate mesajele pe care le primesti sa te ajute sa depasesti aceasta perioada
Andreea S.

Bianca, nu stiu ce as putea sa-ti spun tie sau mamicilor care au trecut prin asta. Poate lacrimile mele de acum si rugaciunile mele pantru toti acei copii fac cat o mie de cuvinte...Sanatate multa si putere!
Simona

Buna ziua, stimata doamna Bianca Brad
Cuvinte mai bune si mai inaltatoare decat cele care v-au fost adresate pana acum nu stiu sa mai existe si de aceea nu vi le pot adresa. Dar, m-as bucura sa considerati ca subscriu tuturor cuvintelor care v-au fost adresate in toata aceasta perioada.
Inca de cand am aflat despre tragedia pe care (inca) o mai traversati mi-am dorit sa iau legatura cu dvs pentru a-mi oferi sprijinul in campania demarata de dvs. Eu sunt psiholog, am infiintat nu cu mult timp in urma o asociatie care sa vina in sprijinul familiilor bolnavilor psihici si a persoanelor cu handicap. Acesta a fost motivul cu care am demarat infiintarea acestei asociatii impreuna cu doua prietene. Una este medic si cealalta jurist si am facut aceasta pentru ca sa putem sa acoperim toate problemele care apar in viata acestei categorii de persoane caruia ne adresam. Dupa cum v-am spus asociatia se doreste sa vina in sprijinul familiilor pentru ca stiu din experienta proprie ca asupra familiei nu se apleaca nimeni, toti fiind centrati asupra pacientilor.Spun din experienta proprie pentru ca, pana sa devin psiholog, am lucrat ca asistenta intr-un spital de neurochirurgie (ceea ce inseamna ca nu imi este strain ceea ce se intampla in sistemul sanitar de stat din Romania). De asemenea, in 2005 am lucrat in cadrul Serviciului de Protectia Copilului si am cochetat inca de atunci cu ideea ca prezenta unui psiholog intr-o sectie de maternitate ar reduce mult din problemele care apar aici. Bineinteles ca am vorbit cu sefii serviciului respectiv dar, in afara ca s-au uitat la mine ca si cum as fi picata din luna altceva nu s-a intamplat...
Ce imi doresc foarte mult e sa ne putem intalni si din suferinta dvs transformata in putere de lupta si experienta mea si dorinta mea de schimba ceva sa demaram un proiect realist si adaptat perioadei care tara noastra o traverseaza.
In speranta ca v-am convins de buna mea credinta si a unei colaborari va salut si va doresc cat mai multa putere pentru a duce la bun sfarsit ceea ce deja ati inceput.
Cu respect,
Psiholog Ligia ****

Draga Bianca te imbratisez si sunt alaturi de tine in acest proiect. E timpul sa nu mai tacem si sa acceptam sa fim tratate total inuman de catre societatea in care traim.
Trebuie sa ratam realitatea pentru ca nuami asa o vom schimba.
Am urmarit emisiuneade la TVR, te-am urmarit pe tine si povestea a altor femei care trec in fiecare zi printr-un cosmar ca acesta.
Sa iti spun acum despre mine, ca sa ma cunosti ma bine si sa intelegi de ce vreau sa am alatur proiectului tau , sa pun un umar la schimbarea acestei mentalitati care nu vrea sa vorbim si sa schimbam in bine societatea.
Eu nu am pierdut copilul meu, am o fetita care imi umple sufletul de imensa iubire in fiecare zi dar am avut momente de cosmar in spitale pe prioada sarcinii, am avut moment de cosmar la nastere.
Sunt o persoana care imi place sa ma informez mereu, si cum imi doream fetita enorm m-am informat in fiecare zi din mometul cind am aflat ca sunt insarcinata si pina la naster si acum cu fiecare etapa.
Bun, cum sunt in Craiova am nascut aici la spitalul nr.2.
Am ales aceasta varianta pt ca am avut doctorita de care eram apropiata si care e dedicata muncii ei.
Nemultumirea mea este legata de conditiile inumane dintr-un spital unde se nasc copii.
Am fost mereu internata pe peioada sarcinii, deoarece am avut colul deschis, si a necesitat internare si stat la pat de la 5 luni pinaq la nastere, cu mici pauze cind mergeam acasa.
Cum iti spuneam am citi faorte mult si stiam ca pisica este
inamicul nr 1 si purtatoare al microbului toxoplasmoza, microb care poate fi fatal pt un fat.
Ei bine a fost un cosmar aceasta sedere in spital, deoarece spitalul forfotea de pisici, eu si cu colegele mele de camera faceam cu rindul ca sa pazim usa si geamul sa nu ne intre pisicile.
Aceasta teama de a nu imi pune copilul in pericol m-a adus intr-o stare de depresie pina la nastere.
Numai spun in ce conditii mizerabile am nascut, cind sotul meu a intrat si a vazut unde trebuai sa nasc, a spus ca e grajd, cx anu se poate asa ceva, ca unde s educ banii pe care noi ii paltim mereu ca asigurrare de sanatate.
Datorita conditiilor inadecvate pentru nastere, copilul meu a luat un microb numit clepsiela.
Datorita acestui microb copiilor carora nu se decoprea la timp , pot muri.
Am alergat dupa nastere la toti medicii de stat din Craiova un cosmar intreg, in permanenta copila mea plingea si ei imi spuneau ca e in regula, ca nu are nimic, ca plinge din cauza colicilor.
Ca mama stiam ca fetita mea are ceva, ca plinsul ei nu e datorat colicilor.
Acest cosmar a durat pina pe la 4 luni cind am ajuns la un medic particular arab, Talal, si care m-a trimis imediat la analize.Medicii de stat nu au facut acest lucru, ci imi sedau fetita CU FENOBARBITAL SI MA TRIMITEAU ACASA CA E IN REGULA, CA FETIA NU ARE NIMIC.

Fetita imi plingea mereu, mereu fara intrerupere si medicii de stat nu m-au trimis o analiza sa fac.
Cind am sunat-o searta pe doctorita de stat unde e inscrisa
mi-a spus ca ea nu e platita sa vina la domiciliu.
Doctorul Talal imediat m-a trimis la analize, e arab, si detestat de toti medici de stat, pt ca e foarte bun.
Acest doctor a fost singurul medic din Craiova care i-a acordat atentie asa cum trebuie fetitei.La analiza binenteles ca i-a iesit acest microb, clepsiela de care iti spuneam ca netratat latimp duc ela complicatii enorme si la moartea copilului.
Ei bine, atunci cum pot eu sa mai merg la un doctor de stat, care imi sedaq fetita cu fenobarbitale ca sa nu mai plinga, cind pe ei nu i-a interesat o secunda sa ii faca analize. Si imi spuneau mie ca sunt prea fricoasa, ca fetia nu are nimic, si sa ma obisnuiesc cu pleul ei ca tto va plinge.
Dar eu le spuneam ca un copil; care are colici plinge maxim 2 ore nu 24 incontinuu fara somn si fara sa poata minca.
A fost groaznic.
Acum am fost pt ca este obligatoriu sa ii facem fetitei vaccin , si doctorita de la clinica nu mi-a controlat-o suficient si i-a facut vaccinul pe un fond de viroza.
A aparut iar complicatii si tot la acest medic, am reusit s-o facem bine.
Draga Bianca in Romania doctorii sunt multi care nu fac cu sufletul aceasta profesie, nici macar cu raspundere.
Pentru neglijenta lor suntem tot noi invinovatite.
Sotul meu isi ami doreste un copil, si eu dar mie frica sa mai nasc aici.
Poate ca o sa merg afara din atara sa nasc, pt ca aici imi e frica.
Modalitatea de a se comporta a doctorilor e jalnica, josnica.
De aceea te felicit pt initiativa ta, si eu sunt o persoana care imi doresc sa colaborez la proiectul tau.
Cind am fost plecata cu bursa de studii in cadrul Universitati Autonoma de Madrid, am vazut cit de mult ajuta la schimbarea mentalitatii o campanie.
In Romania trebuie sa aratam cu degetul pe cei care nu isi respecta profesia, fara nici-un pic de menajament, dar multi nu o fac de frica sau de rusine.
De aceea daca pot face ceva te rog contacteaza-ma.
Doar uniti si unite putem schimba viitorul pentru noi si copii nostri.
Si inca ceva, togmele acestea religioase in loc sa uneasca mai mult despart oamenii.
Te pup si multe imbratisari,
Mihaela ****

Lacrimi, multe lacrimi si rugaciuni pentru toti...

florina 37 ani, Franta,
exista in pagina mami.ro deja multe mame si acolo care isi plang suferinta de a pierde copilul.eu mi-am pierdut bebelusul, Théo, a doua zi dupa nastere,pe 28 august 2008, l-am vazut murind tinandu-i manuta, sint departe de familie, obligata sa imi traiesc viata si asa trista cu durerea de a nu il mai vedea niciodata desi cu putin timp inainte juca in pantelcele mele ca toti ceilalti copii.Am vrea sa ne facem auzite, dar cred ca e imposibil, numai cele ce au trait asemenea experienta pot sa se inteleaga pe sine si intre ele, hai mai bine sa ne intalnim toate la vara intr-un parc sau in mai multe parcuri, fecare de unde e, sa trimitem baloane catre cer, in belgia asa se face. Nici aici in franta, femeile ce pierd copii nu beneficiaza de psy decat daca platesc, nici aici ele nu sint decat pieze rele de care celelelate femei se feresc, chiar si colegii. Asta traiesc eu aproape zilnic.La sectia de neonatologie unde puiul meu s-a stins, asistentele medicale in noaptea cand micutul meu era sub aparate, in plus si un medic pediatru faceau chat pe net in loc sa supravegheze copilul, un pic de oxigen in plus cine stie si el ar fi fost poate si acum cu mine. Tu spui ca in germania e altfel, in franta eu NU mai pot spune asta.E descurajant ce zic, dar e adevarat. Daca te ajuta cu ceva in campania ta, eu sint asistent social.

Buna sunt Alexandra imi pare foarte rau pentru faptul ca fetita ta din pacate s-a nascut moarta nu stiu cum e sa treci prin asa ceva dar credema ca imi imaginezi , in cazuri de genul acesta nu poti numai decat sa-ti pierzi orice speranta dar tu nu trebuie sa faci lucrul acesta pentru ca mai ai un copil pe care trebuie sa-l iubesti si sa te gandesti ca daca Dumnezeu nu a vrut ca Emma sa se nasca , asta este , dar tebuie sa sti ca in viata fiecare om trbuie sa stie sa se resemneze intr-un fel asa ca nu te ingrijora vei vedea ca timpul este cel mai bun medicament. Nu uita Emma transformata acum intr-un ingeras te priveste si este mandra de tine .

Draga Bianca, ma numesc Loredana,am 32 de ani si sunt din Iasi.Am vazut emisiunea de la TVR 1 - "Singuratatea mamelor de ingeri ", emisiune ce m-a rascolit enorm .Acum un an si jumatate am pierdut prima sarcina la 6 luni si 3 saptamani.Nici acum nu pot sa-mi dau seama ce sa intamplat,medicul meu care a urmarit sarcina era plecat in strainatate ,nimeni nu mi-a dat o explicatie ,medicul de garda dormea ,am stat cu infirmiera.Am nascut o fetita vie(sau am avortat,cum mi se spunea) dar nu au vrut sa o duca la incubator,au lasat-o langa mine pana a murit,aproximativ o ora .Nici acum nu pot sa imi stapanesc lacrimile,mi-am dat seama ca nu am uitat nici o clipa ce s-a intamplat, doar am vrut sa ma ascund de acele sentimente puternice ce ma inconjurau .Acum sunt insarcinata in luna a 5 a si cred ca ma intelegi ce sentiment de nesiguranta am .Ma gandesc ca totul este vointa lui Dumnezeu si am increderea ca ma va ajuta si pe mine sa tin in brate un pui mic de om,ce-l doresc din tot sufletul.Sa stii ca sunt aproape de tine,te inteleg mai bine ca oricine,iti doresc multa sanatate si putere sa mergi mai departe .

Buna Bianca,
Atunci cind te voi vedea, te voi stringe-n brate si-ti voi spune si eu: stiu cit de cumplit este!!!!
Intimplator sapt. trecuta doream sa cumpar o revista si am deschis "Eve" la pagina cu tine...
Am reusit sa citesc "Cind un copil nu se naste" intre trei reprize de plins...!!!! Nu stiam despre tine...
Dupa moartea fetitei mele(malformatie congenitala la inimioara si nu numai) la apropae 6 luni(mi s-a transmis ca trebuia sa moara de mult!!!!din prima luna de viata)!!!!!Pe data de 25 feb se implineste 1 an si 5 luni de cind fetita mea e in ceruri si durerea s-a mai atenuat abia dupa un an dar f. putin!!!!
Doamne, tot ce-ai scris am simtit si am trait si eu!!!!
Tocmai te-am vazut la tvr2!De fapt dupa ce-am citit in "Eve", mi-am zis uite ca s-a mai gindit cineva sa dea un sens dramei!Eu mi-am jurat si fetitei mele April-Roberta ca atunci cind voi avea bani voi infiinta o fundatie sau voi dona bani f. multi bani pt spitalele in cauza!!!!
Am fost trimisa sa nasc in Glasgow, la Queen Mother's hospital....am primit ingrijiri la superlativ si informatii pe masura!Eu l-am luat pe "nu" in brate, m-am intors in Romania si mi-am dedicat tot timpul meu ingerasului meu April, sperind ca poate doctorii se pot insela...poate o minune...poate iubirea mea nemarginita....April a murit subit...am fugit la Grigore Alexandrescu!s-a incercat surescitarea ei 45 min ca la carte, poate auzind ca partenerul meu este englez....Dupa cele 45 min au spus: "sa vina mama!" Doar mama?am intrebat eu....Am intrat si fetita mea era calda pe piept(doar o surescitasera 45 min, nu?)...si zic: "e inca calda, poate...poate e in coma...nu se poate!!!"...asistenta care ramasese acolo, aproape a tipat: "nu e doamna, e gata!" "Sa nu tipi la mine, am urlat eu la ea plingind".....incercind sa-mi imbrac fetita(o lasasera doar cu pampersul)cu mainile tremurinde plingind si am luat-o in brate ultima data!!!...Pling si acum cind scriu, am plins dupa emisiunea ta...am plins enorm dupa ce-am ascultat melodia pe care ai dedicat-o fetitei tale Ema....
Este inutil sa-ti spun ca am primit aceleasi mesaje, incurajari, ignorari,....cuvinte...de la semenii nostri!!Iar scara de valori s-a schimbat automat!
Luni in sir, in supermarketuri, pasii mei porneau spre carucioarele cu bebelusi...eu intrebind cite luni are?...plingind!..de multe ori pligeam in masina, abia mai vedeam si strigam:unde esti ingerasul meu? unde esti April.-ul meu?......
Pot scrie un roman prin ce-am trecut numai in spital in Glasgow, dupa nastere 6 saptamini....
Eu vreau si te rog sa ma contactezi sa lucrez pt. fundatia ta!eu iubesc enorm bebelusii si copiii si vreau sa ajut mamicile care trec prin aceste chinuri...
Cu stima,
Monica **** : 07****
email:****@yahoo.com
P.S. Locuiesc in Bucuresti

imi pare nespus de rau..ceea ce ti s-a intamplat nu ar trebui sa i se intample nimanui...imi imaginez ca e cumplit...nu lua in seama mesajele rautacioase......trebuie sa fii prea puternic ca sa poti citi tot ceea ce ne-ai povestit tu...eu am facut-o..insa cu lacrimi in ochi??sa ma consider puternica?insa nu e vb de mine...iti urez o viata cat mai fericita si plina de impliniri alaturi de cei dragi....ai grija de tine...
simona

Draga Bianca, imi pare extrem de rau ca ai trecut prin aceesi drama prin care am trecut si eu. Stiu ce simti pentru ca am simtit si eu si voi simti cate zile voi avea. In anul 2004 am trecut prin tragedia vietii mele. Ramasesem insarcinata, dorindu-ne foarte mult acest lucru, iar sarcina a decurs relativ bine pana la momentul critic. Acuzam deseori dureri de burta insa doctorul care mi-a urmarit sarcina, in incompetenta sa, ma asigura ca totul era in regula. In ziua in care s-a intamplat nenorocirea, dimineata am fost la control, mi-a facut ecografie si mi-a spus ca totul este in regula. In aceeasi zi am aflat ca urma sa am o fetita. A fost cea mai fericita zi din viata mea iar aceasta fericire s-a transformat in cea mai mare suferinta. In ziua respectiva incepusem sa pierd lichid. Pe la ora 17 am inceput sa am contractii. Fiind la prima nastere nu stiam ca sunt contractii si le-am luat drept niste dureri ingrozitoare de burta. L-am sunat pe doctorul care ma urmarea si i-am spus, plangand, ca ma doare foarte tare burta si ca pierd lichid. Raspunsul lui a fost "ia un NOSPA si vino dimineata la 10 la un control". La ora 2 pierdeam sarcina dupa un travaliu lung si dureros. Si lucrurile nu s-au oprit aici. Am avortat pe un pat de spital, "supravegheata" de o asistenta. Cand am nascut-o pe Ioana (caci asa mi-as fi dorit sa o cheme) sotul meu nu m-a lasat sa o vad. M-a tinut lipita de pat. Personalul medical, din incompetenta si indiferenta, a pus copilul intr-o tavita in camera unde urma sa fiu chiuretata. La aproximativ 10 minute de la avort m-au dus in sala respectiva unde am vazut-o pentru o fractiune de secunda. Din pacate, nu imi aduc aminte chipul ei. Un singur lucru imi amintesc. Inca mai avea zvacniri, semn ca nu o nascusem moarta. Bineinteles ca pe biletul de externare (semnat de un medic rezident arab cu care nu am avut "placerea" de a face cunostinta) au scris ca am nascut-o fara urme de viabilitate. Medicul care mi-a urmarit sarcina mi-a spus ca sunt tanara si ca pot face alt copil. Am suferit cumplit. Am plans zile si nopti. Nimic nu imi putea alina suferinta. Nici macar sotul meu. Acum am depasit cat de cat durerea asta. In prezent am o fetita de 1 an si 8 luni pe care am nascut-o dupa o sarcina grea (am stat 6 luni la pat). Insa problemele nu s-au terminat o data cu nasterea fetitei mele. Pe la varsta de 6 luni a venit vestea bomba. Fetita mea era suspecta de Sindrom Down. Greu de descris prin ce am trecut. O luna de zile a durat pana cand am aflat rezultatul cariotipului. O luna care mi-a rapit zece ani din viata. Din fericire, de data asta totul a fost bine. Fetita mea e sanatoasa. Cam asta ar fi, pe scurt povestea mea. Si abia am implinit 30 de ani.... Mi-ar trebui pagini si pagini ca sa povestesc prin ce am trecut, cat am suferit.
Crede-ma ca inteleg perfect prin ce treci, iti inteleg perfect superinta. Mi-ar face placere sa imi scrii pe adresa mea de mail ****@yahoo.com in cazul in care consideri ca te pot ajuta sa treci mai usor prin aceasta incercare.
Fii tare pentru Luca, fii tare pentru tine! Dzeu sa iti vegheze ingerul!

Pentru "handicapata" emotional si psihic care a putut sa scrie mesaje de genul "Anonim data: Miercuri 13 februarie 2008 Chiar nu iti este rusine,cauti sa te faci cunoscuta prin orice mijloace? De ce nu te impaci cu gandul ca esti o anonima la fel ca noi celelalte,si ca nu esti cu nimic mai presus sau mai frumoasa? Imi provoci sila!" - locul tau, femeie nebuna, e la ospiciu, nu sa navighezi libera pe internet si sa mergi pe strada considerandu-te NORMALA LA CAP!!! Probabil ca faci parte dintre ratatele care-si abandoneaza copii prin spitale si ingroasa randurile de betive notorii prin bodegile patriei! Daca nu-ti convine ceva nu trebuie sa citesti si nici sa intervii, pentru ca, nasoalo, sunt lucruri pe lumea asta pe care n-o sa le intelegi tu niciodata cu mintea ta cat un paduche!!! SILA o ai pentru ca te-ai nascut si cu ea o sa mori! Nu ai scos pe gura decat venin si mizerie umana, motive pentru care mesaje ca al tau ar trebui cenzurate! NU S-A CONSIDERAT NIMENI MAI PRESUS, marturie stau toate mesajele de la sute de femei, carora acest site le-a facut un bine: faptul ca simti ca nu esti singura, nu traiesti singura drama pierderii unui copil. Asa ca, nasoalo, du-te si fa-ti tu un site de femei care-si abandoneaza copii si nu mai vad bine de bautura si LASA-NE! Codruta

Ma numesc Daniela ****. Sunt profesoara de limba engleza si de cateva zile am pierdut o sarcina abia conturata, de numai doua-trei saptamani. Sotul meu spunea cu o zi inainte de pierderea sarcinii> "...Si trebuie sa asteptam 9 luni sa vedem pe bebita al nostru?" Dorea poze tridimensionale ca sa stie cum sa se roage pentru el/ea. Dorea sa-i cante, sa vorbeasca cu el, isi punea urechea pe burtica si il saluta la plecare si la venire. A fost foarte afectat si este inca, pentru ca eu am 43 de ani si era primul nostru copil!
De curand doar am aflat despre tragedia pe care inca o traiesti si pe care ai transformat-o in victoria divinitatii impotriva indiferentei celor din jur, specialisti sau nu ai unei mame ce-si pierde ingerul ei.
Am vazut emisiunea de azi, 13 feb. As dori sa iti spun cum am inteles eu din Biblie despre felul cum ii primeste Dumnezeu pe acesti micuti. Sunt foarte multe locuri in Biblie, in care Tatal ceresc ii numeste pe toti copiii nenascuti copiii LUi. De exemplu in Psalmul 139, scrie ca El ne cunoaste din pantecele mamei, ca ne-a intocmit si ca suntem niste fapturi minunate in ochii Lui.
Sangele Domnului Isus Hristos de pe crucea Golgotei este valabil pentru mantuirea tuturor acelora care nu sunt responsabili de viata lor, spre a deveni direct copiii LUI; ma efer la pruncii nascuti morti, nenascuti in mod criminal, ori copii mici, care nu sunt responsabili de cuvintele ori faptele lor. Dumnezeu este tatal lor direct, iar parintii nu sunt responsabili cu nimic si nici datori cu nimic spre a imbunatati primirea lor la Tatal Ceresc, deoarece El deja ii are acolo.
Deci eu asa reusesc sa ma consolez cu faptul ca voi astepta pana cand voi merge la Domnul Isus ca sa-mi vad bebelusul fara chip, fara manute si picioruse, dupa care plang si ma doare, ma simt pustiita si bolnava. IL VOI VEDEA CU SIGURANTA, CACI DUMNEZEUL IUBIRII IL PASTRERAZA PENTRU MINE...SI ACOLO VA FI INTREG, SANATOS SI FARA PATA, CA ORICE FIINTA CEREASCA. Era doar un ghemotoc de celule in diviziune rapida, dar avea suflet, pentru ca suflarea de viata este ceea ce primeste copilul din momentul fecundarii si este duhul de viata de la Dumnezeu.
Draga Bianca, daca vei avea timp sa citesti aceste randuri, m-as bucura sa fii incredintata ca printesa ta-inger se afla la Domnul Isus, exact asa cum ai intuit tu. Preotul ortodox se contrazice pentru ca nu cunoaste Scripturile Sfinte, ci aplica doar o dogma mostenita, fara a-i cerceta esenta ori valabilitatea. DA, embrionul are identitate, da, are dreptul la nume, la orice ritualuri doresc parintii, iar daca parintii nu doresc ritualuri sau nu stiu ca el este fiinta si-l avorteaza intentionat, el totusi are un nume nou, dat de insusi Dumnezeu. Fiii nenascuti vor fi prezentati de Insusi Regele Regilor fiecarui parinte in parte la vremea invierii, fie spre bucurie vesnica, fie spre acuzare.
Sfatul meu este ca mamele ce nu si-au luat ramas bun de la copii sa vina inaintea Mantuitorului Isus si sa-I spuna ceva de genul>"Doamne Isuse, pruncul meu s-a dus din lumea aceasta fara sa-mi auda glasul, fara sa stie ca l-am iubit. Vorbeste-I pruncului meu despre mine, ca il iubesc si abia astept sa il cunosc." Dumnezeul pacii sa iti dea linistea de care ai nevoie si pe care o incerc eu acum, inca in dureri fizice dupa pierderea sarcinii, caci abia atunci din durere rasar crini, cand lacrima ta se uneste cu a altei femei, fiinte ce a suferit ca tine.
Parintilor de ingeri le doresc multa pace si speranta crestina adevarata a revederii. Va iubesc pe toti si este grozav sa stii ca nu esti singur in durerea ta! Sper ca n-am vorbit prea alambicat din cauza durerilor ce le simt acum (abia maine seara ajung la un doctor bun). Daca este nevoie de tradus ceva in sau din limba engleza, ma ofer sa ajut cu acest lucru fundatia ta. emailul meu este: ****@yahoo.com.Dumnezeu cu noi!

DRAGA MEA BIANCA,MA NUMESC TEODORA,AM 41 ANI SI STIU CE SIMTI,CUNOSC ACEASTA DURERE CARE NU SE VA TERMINA NICIODATA.NIMENI NT ITI VA PUTEA ALINA CUMPLITA SUFERINTA,NIMIC NU ITI VA UMPLE GOLUL DIN INIMA SI NICI ZECE COPII DACA AI AVEA,N-O VOR INLOCUI PE FETITA TA.
NU SUNT IN MASURA SA DAU SFATURI,DAR SINGURUL MOD PRIN CARE VEI PUTEA FI IN LEGATURA PERMANENTA CU EA ESTE DUMNEZEU,PRIN DOMNUL ISUS HRISTOS CARE NE-A INDEMNAT CU CUVINTELE:"LASATI COPILASII SA VINA LA MINE,CACI A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR"
IN URMA CU SAPTESPREZECE ANI ERAM INSARCINATA CU CEA DE-A DUOA FETITA,IN ACELASI TIMP FIIND SI SORA MEA INSARCINATA CU UN BAIETEL.INTRO NOAPTE AM AVUT O DESCOPERIRE :ERAM IMPREUNA CU SORA MEA INTRUN LAN DE GRAU,EU IMI TINEAM FETITA IN BRATE,EA TINEA IN BRATE UN BAIETEL,DAR NU ERA COPILUL EI.
TIMPUL A TRECUT,FETITA MEA S-A NASCUT (ERA ACELASI COPIL DIN VISUL MEU ),IAR BAIETELUL SURORII MELE A VENIT PE LUME MAI DEVREME CU O LUNA.
NE-AM BUCURAT,DAR BUCURIA A FOST DOAR DE O ORA,TIMP IN CARE MICUTUL SE PREGATEA SA MEARGA "ACASA".NIMENI NU I-A SPUS SURORII MELE NIMIC,N-A STIUT CA MICUTUL "A PLECAT "FARA CA SA POATA SIMTI MACAR PENTRU O CLIPA CALDURA SANULUI MAMEI LUI.
S-A DUS CA ORICE MAMA LA ALAPTAT,SI-A SPUS NUMELE,IAR UNA DINTRE ASISTENTE I-A RASPUNS SURORII MELE,FARA A SE OPRI DIN TRBURILE EI:"CE COPIL,DRAGA,NU STII CA TI-A MURIT?" IN ACEA CLIPA SORA MEA S-A RUPT DE REALITATE SI ASA A RAMAS O FOARTE LUNGA PERIOADA DE TIMP.
DUPA UN TIMP,STAREA EI S-A MAI AMELIORAT,A PRIMIT IN DAR UN ALT BAIETEL,DAR DUPA ATATIA ANI TOT I SE FACE DOR DE "BAIETELUL EI",IAR CEL DE-AL DOILEA COPIL POVESTESTE CU MARE EMOTIE DESPRE "FRATELE LUI"
BIANCA,ASEAZA-TE IN GENUNCHI,INAINTEA LUI DUMNEZEU,IA CARTEA SFANTA,ROAGA-L PE TATAL NOSTRU SA VA POARTE DE GRIJA,TIE AICI SI FETITEI ACOLO LANGA EL,APOI DESCHIDE BIBLIA.VEI PRIMI DE LA DUMNEZEU MAI MULTE RASPUNSURI DECAT ASTEPTI SA LA PRIMESTI DE LA OAMENI.
FII BINECUVANTATA TU SI TOATA FAMILIA TA !
TEODORA

Bianca, draga mea.....dupa ce am vazut emisiunea de la TVR1, am stat mult timp gandindu-ma daca sa indraznesc sa-ti scriu. Nu stiam nimic...Imi pare atat de rau si as plange alaturi de tine...M-am gandit, ca de obicei: de ce tie? de ce noua? Fiica mea a pierdut o sarcina la 18 saptamani; am fost devastati, mai ales ea...nu poate vorbi despre asta nici acum, cand are un baietel de 1 an si 2 luni...iar eu...uneori socotesc cat ar fi avut...
Nu vreau sa-ti rapesc timp, si mai ales as dori sa fac ceva...de fapt, eu te cunosc...ne intalneam la IWA acum 12 ani..eu veneam cu I.S. din NO. Dna.dr.Alice Florescu a fost multi ani doctorita mea, e o femeie deosebita...Nu vreau sa mai comentez (de fapt vreau...) ce zicea preotul, cu zambetul ala mare pe fata....ca "spiritual copilul nenascut nu poate fi pomenit"...probabil dpdv al "regulamentului"( sunt asa nervoasa ca nu gasesc cuvantul potrivit) nu poate, ca asa intelege el cuvantul lui Dumnezeu... nu vreau sa mai comentez, ca mi se urca tensiunea...Dumnezeu e cu noi tot timpul, spiritul nostru poate face ce crede el sa fim aproape de divinitate...
In legatura cu medicii care "fug", sau care "nu se baga fiindca pacienta nu e a lor", sau care "arunca copiii la gunoi" - cred ca doar sa spunem despre ei - e TOTAL insuficient, cred ca trebuie sa facem ceva .Din fericire pentru noi, doctorul fetei mele s-a purtat exemplar...e de laudat...
DA, sunt de acord cu voluntariatul, daca pot face ceva cat de mic....ar insemna mult pentru mine...
Violeta

Suntem multi cei care iti intelegem durerea si impreuna vom schimba ceva cu singuranta,dar cel mai important totusi este ca... SUNTEM ALATURI DE TINE

ti-am mai scris un mesaj.lucrez in marketing.daca pot sa ajut cu ceva te ajut.astept mesajele tale te pup dulce contacteaza-ma ****@yahoo.com

Buna, Bianca, azi am urmarit emis.la Tvr 1 si am ramas dezgustata de reactiile unor invitate, gen jurista si jurnalista de monden care este vesnic o tzatza, nu are familie, nici maritata nu e, dar ea le stie pe toate..inclusiv Marina care o da cu bata in balta din cand in cand si cel mai rau ma deranjeaza cand se iau de Biserica fara sa aiba habar ce inseamna credinta.Te rog mult cand mai accepti invitatii la emisiuni, sa fie cat mai putini invitati, pt.a reusi fiecare sa-si sustina pct.de vedere, eu m-am saturat de certurile de tzatze (valabil si pt.barbati)prezente pe toate canalele.Imi place ca ai un dar aparte, sustinut de sensibilitatea ta si spiritul de observatie f. dezvoltat, de a contura complet o stare, o emotie, pe care le transmiti cu multa sinceritate si acuratete semenilor tai.Cu toate ca am inceput critic vreau sa iti spun ca sunt alaturi de tine si iti doresc sa depasesti la modul suportabil aceasta incercare a vietii tale(asa cum intodeauna sunt alaturi si de prietenii mei cand au necazuri diferite si pe care incerc sa-i" insotesc" chiar si pe perioade de saptamani,luni ,pana la depasirea lor).Acum cu mult realism te intreb, oare acum 12,10,7,5 ani.. tu ai fost cu toate antenele tale deschise la necazurile altora( poate nici tu nu ai stiut exact ce sa spui sau sa faci pt.altii), carora le-a venit atunci timpul sa le faca fata , ca simple fiinte umane, zamislite de Dumnezeu si supuse incercarilor tocmai ca sa invate ceva in viata asta,(banuiesc ca duhovnicul tau, pe care l-ai pomenit, a incercat sa-ti spuna si asta)pt.ca in conditii de comoditate materiala si bine sufletesc , nu evoluam niciodata spiritual, uita-te in jur fiecare fiinta are o cruce de dus si nu putem sa alegem ce durere credem ca am putea noi s-o ducem, ele ne sunt date.Dar sa revin, de multe ori credem ca aceasta situatie cand pierdem pe cineva e cea mai grea, dar cand trebuie sa te lupti o viata cu urmarile unor greseli umane (daca e s-o judecam doar lumeste, pe orizontala cum zic eu) sau lasate de Sus (pe verticala)?!.Povestea familiei mele este urmatoarea:mamei mele in anul 1966(fiind anii aceia de groaza ) fiind insarcinata in 6 luni si 3 saptamani,i s-a facut o injectie sa nu se dilate, sa nu piarda sarcina, nu stiu..ca erau tratate ca niste animale de prasila.... cert e ca i-au provocat nasterea care a fost un chin, in conditiile inverse dorite..si baietelul a trait doar cateva ore...dar a suferit ca un animal dus pt.sacrificare..n-au ajutat-o deloc si avea doar 20 ani...dupa vreo 5 luni a ramas insarcinata..si a nascut apoi o fetita...nu stiu ce s-a intamplat ca la nastere s-a strangulat cu cordonul , nu i s-a oxigenat creierul si a ramas pana azi cu o encefalopatie+altele....ea azi practic e ca si un copil mai mare al nostru dpdv al intelectului ..pe la un an si cateva luni au constatat ca nu merge, avea luxatie si atunci metoda era sa pui copilasul cu picioarele in gips de la sold (cu totul 9 LUNI de zile), in prima luna doar putin departat, in luna urmatoare se punea mai departat, iar in luna a noua aproape in spargat, dar sezand..si asa a dormit 9 luni, copilasul nostru, in pozitia sezut, cu perinite la spate...apoi a inceput sa mearga pe la 3 ani+ mers la doctori pt.recuperari motorii si neuro provocate de accidentul de la nastere..pe la 10 ani s-a constatat ca facuse scolioza din cauza acelor 9 luni de pozitie incorecta...parintii nu aveau alta optiune cum sa tina copilul in conditiile date, dar doctorii oare chiar nu puteau prevedea?...si au urmat alti ani de mers pe la toti doctorii:Sibiu, Targu Mures,Cluj, Timisoara, unde au aflat ca se poate opera la Bucuresti....aici au stat 7 luni in spital, a suferit 2 operatii complicate si i s-au pus 2 tije lungi la coloana, apoi cateva luni in gips..si a trebuit sa invete sa mearga din nou......si uite asa curge viata unora, celelalte care s-au mai intamplat nu mai conteaza dar mereu trebuie sa fie cineva alaturi de ea...iar eu mezina,sanatoasa, de mic copil am stiut si mi s-a spus ca va trebui sa am grija de ea....si atunci toate victimele unor astfel intamplari,sunt sigura si mai dramatice decat ce povestesc aici, ce sa mai spuna, cand trebuie sa-si duca viata mai departe, zi de zi, ...nu doar vorbind despre o mare durere pe care au trait-o la un moment dar si cu timpul pastrand o anumita tristete, dar avand alte grade de libertate, ...deci acestia care isi duc astfel viata, poate ca un martiriu (daca ar fi s-o judec iar lumeste)ce sa spuna cand unii poate petrec, merg in concedii,viziteaza, achizitioneaza diverse, stau linistiti acasa, copii au crescut, treburile casnice s-au imputinat, batranetea iti permite sa te mai relaxezi ...si intr-adevar au sensibilitatea lor dar isi duc viata mult mai usor decat unii condamnati poate si la 70-80 ani sa-si ingrijeasca copii invalizi, sau cu grave handicapuri...Si acum sa trag si concluzia mea personala..trebuie sa ne intoarcem spre Dumnezeu,spre Biserica, sa ne rugam acasa zilnic, sa citim cat mai multe carti duhovnicesti ( vi-l recomand pe Parintele ARSENIE BOCA, unele dintre cartile lui lamuresc cauzele incercarilor care ni se dau in aceasta lume chiar si legat de nasterea de copii)..iar pentru tine draga Bianca, te rog eu frumos, de cate ori citesti o carte aparuta in America, Europa despre astfel de drame, care isi au rostul lor, te rog mult de tot (esti o persoana f.inteligenta dpdv al intelegerii profunde a universului uman sufletesc) citeste si o carte despre sfinti de la Muntele Athos, Parintele Porfirie din Grecia, Parintele Cleopa, etc...si poate astfel vei ajunge la un parinte vazator cu duhul (avem o multime in tara ) care iti va explica ce s-a intamplat;Retine: NU CLARVAZATORI, ci sa fie preoti calugari din manastiri...ai sa ajungi pana la urma, doar sa tii drumul drept al credintei si sa nu mai acuzi Biserica...cu ce nu intelegi acum, asta nu te va ajuta sa treci mai usor peste durerea ta.Te imbratisez si as vrea sa-ti fie bine pana la urmatoarea reintoarcere puternica a depresiei si astfel incetul cu incetul sa depasesti total aceasta perioada, tu si toate celelalte mamici/tatici care ati trecut sau treceti prin asa ceva!

buna... imi pare f rau pt c i s`a intamplat ingerasului tau... sunt inca tanara am doar 22 de ani si sunt stundenta la medicina in anul 4... pana acum cateva clipe imi doream sa ma specializez in obstetrica-ginecologie pt ca iubesc mult copilasii dar acum parca nu mai stiu ce vreau... ca si medic ai nevoie de tarie de caracter si "sange rece" ca sa nu pui la suflet toate suferintele pacientilor pt ca asa te imbolnavesti singur, dar nu stiu daca as avea taria sa asist la nasterea unui ingeras mort... plang doar pt ca am citit ce vi s`a intamplat voua celor care ati postat aici si ma gandesc ce ar fi in sufletul meu sa asist eu la asa ceva sau mai rau sa mi se intample mie asa ceva... nu exista pe lume durere mai mare... daca totusi voi ajunge un medic ginecolog sper sa ajung unul bun si sa schimb ceva in acest sistem pt ca am ajuns sa imi fie rusine uneori de oamenii care imi sunt profesori si se numesc medici...
o sotie caruia ii moare sotul se numeste vaduva, un copil care isi pierde mama se numeste orfan... dar cum numim o mama care isi pierde copilul?

IMI PARE RAU CA TREBUIE SA SUFERI ,NU AM COPII DAR IMI DORESC.COCHETEZ CU GANDUL LA O BURTICA PROEMINENTA ,CU GANDUL LA BUCURIA VENIRII PE LUME A UNEI FIINTE CE NU POATE DECAT SA TE FACA SA UITI DE TOATE SI DE TOT,LA ACELE HAINUTE IN CULORI VESELE ,PUR SI SIMPLU IMI DAU LACRIMILE DE EMOTIE,DAR GANDUL CA IN MOMENTUL INCEPERII TRAVALIULUI TREBUIE SA MERG LA UN SPITAL IN ROMANIA MA ORIPILEAZA. SUNT CELEBRE APELATIVELE FOLOSITE DE DOCTORI SI ASISTENTE,CE SA SPUN TE FAC SA TE SIMTI CA O VITA("CE TIPI CAND TE_AI.... NU STIAI UNDE AI SA AJUNGI","CU CE SUNT EU VINOVATA CA TE_AI .... TU) NU INTELE ACEASTA ATITUDINE ADUCEM PE LUME O FIINTA,E UN MIRACOL ,DE CE SUNTEM "PEDEPSITE"? IN SISTEMUL SANITAR LUCREAZA PERSOANE FARA SUFLET,ACESTA A FOST INLOCUIT DE PORTOFEL.EXTINDETI CAMPANIA NU NUMAI CELE CE SIAU PIERDUT INGERASII AU NEVOIE DE INTELEGERE ,CI SI ACELE MAMICI CE ACEST SISTEM LE_AU SCHILODIT COPII PE VIATA ,ACELE MAMICI PENTRU CARE NASTEREA A FOST O TRAUMA , TOATE AU NEVOIE SA LI SE ADUCA AMINTE CA AU INFAPTUIT UN MIRACOL .MONICA

Ma numesc *** Luminita specialist in resurse umane, mamica de inger, daca va pot ajuta m-as bucura nespus de mult.

Buna tuturor mamicilor de ingeri....ma numesc Simona **** si sunt si eu o mamica unui inger pe nume Daniel Cristian. Pe 12 noiembrie 2007 visul nostru (al meu si al sotului) s-a transformat in cosmar. Sarcina avea 23 de saptamani...a fost cumplit; am ajuns la spital, unde mi s-a administrat perfuzii cu ginipral,..in zadar, contactiile erau din ce in ce mai dese si dureroase, membranele s-au rupt si cordonul ombilical atarna intre picioare...nasterea se declansase. M-au lasat sa urlu de durere (la propriu)timp de aproximativ o ora (mi-au spus ca trebuie sa iasa copilasul singur, era o sarcina mare si nu puteau interveni) dupa care m-au pus pe "masa"...eram sfarsita de durere, m-au apasat pe burtica si in secunda urmatoare a iesit bebelusul MEU. Il stiu doar din ecografii, cum statea cu manutele la fata si se ascundea...era puiutul meu. Atat am auzit:"CE ESTE?" infirmiera care asistase si ea, intreba ce este, baietel sau fetita...i s-a raspuns: "ESTE BAIETEL" si acum imi rasuna vocea aceea....eu stiam ca este baietel de la ecografii. Nu am avut puterea sa ma uit.Cosmarul nu s-a sfarsit aici...dupa aceasta pierdere a urmat...o interventie chirurgicala. Ce se intamplase? Placenta se lipise de peretii uterului astfel incat nu s-a eliminat.Timp de 6 saptamani (dupa pierderea sarcinii)am sperat ca imi va trece hemoragia...NU s-a intamplat ba din contra incepuse sa ma doara burta. Am ajuns din nou la spital...m-au chiuretat (se impunea acest lucru), s-a perforat sau s-a rupt uterul in timpul operatiei, astfel incat a trebuit sa ma taie pe burta (incizia este pe verticala de sub buric pana jos) pt a-mi coase uterul. Dupa interventie am facut temperatura 40, am stat la terapie intensiva 5 zile (pierdusem mult sange si eram foarte slabita). A fost cumplit...In ziua de Craciun am plecat de la sectia de terapie intensiva in salon "normal", acolo am mai stat 2 zile, de sf Stefan la ora 21 am plecat acasa. NU stiu daca sunt bine dupa aceasta interventie chirurgicala, astept sa ma refac. Stiu doar ca (am uitat sa va spun) uterul meu ar fi "uter septat" si sarcina mea nu mai avea loc sa se dezvolte, trebuie sa fac in viitor o histeroscopie pt un diagnostic clar si precis. Sincer mi-e frica si in plus de asta nu mai am incredere in doctorii nostrii. Ma intreb daca va fi bine....sperrrrrr doar. Va imbratisez .

am 2 copii bianca,...david si sara de 5 ani si respectiv 4 luni. Acum 2 ani, a trebuit sa renunt la o sarcina ...imi este dor de el,am un nod de fiecare data cand ma uit la copii.stiu ca acolo nu e singur,ca Dumnezeu are grija de sufletel.E greu...e greu sa inteleaga oricine ca te simti responsabila pentru o alta viata,si intinzi mana,spre un fulg care dispare.oamenii ascund in sufletele lor ,pesteri.Acolo e intuneric. Dar si frumuseti.in luna in care a plecat, am ramas insarcinata,un an mai tarziu.M-au exclus din biserica,pentru ca nu sunt casatorita,dar imi strang copiii la piept pentru ca sunt,rad si in imbratisarea mea as vrea sa cuprind, toate manutele, toate piciorusele ...sanda i. roman

Buna Bianca!Ma numesc Mirela , sunt din Constanta.
Nici nu stiu cum sa incep sau cu ce.....
Eu am nascut cu ceva ani in urma.....mai precis in 1991.Nici nu stiu daca e bine sa ma inscriu si eu pe lista mamelor de ingerasi , pt ca baietelului meu nu i s-a facut nici un fel de slujba la vremea aceea pe motiv ca nu le este permis accesul in spital preotilor.A doua zi , spre stupoarea noastra , preotii se plimbau prin saloane ,,botezand" copii care-si traiau ultimele clipe .Motivul se pare ca a fost ,,banii".Nici prin cap nu ne-a trecut ca trebuia sa dam spaga unui om a lui D-zeu ca sa vina sa zica o rugaciune pt un copil muribund.
Aveam 21 ani,eram aproape un copil , nu stiam mai nimic despre nastere.Doamne ce urat s-au purtat cu mine incepand cu infirmierele de la urgenta, pana la etajul 7 unde am fost lasata pe masa de nastere incurajandu-ma sa ,citez :ma,,screm"......in timp ce copilul meu era pe jumatate nascut ...
Asa m-au lasat pana dimineata cand , s-a schimbat tura si , nu mai eram de competenta lor.,,Tura" nou venita , si-a facut intai siesta bandu-si cafeaua linistita....in timp ce nici eu si nici copilul meu nu mai aveam putere de nimic.Nici nu stiam daca mai traieste.,,Norocul" meu a fost ca sotul a intalnit pe hol o cunostinta infirmiera care a intrat cu mai multe ,,ajutoare" si am nascut cred in cateva minute.Copilul meu a supravietuit , dar a ramas cu un hematom urias pe cap , care s-a retras in timp.A doua zi , medicul de garda , la control , a vazut ca e vanat si l-a dus la incubator crezand ca de frig.
La un control mai amanuntit a descoperit ca are o malformatie la inimioara.........
Nu pot uita ziua aceea, a fost ca un blestem implinit.
A trait fix 40 zile, timp in care nu l-am putut hrani asa cum trebuie pt ca ar fi depus un efort mult prea mare pt inimioara lui.A supravietuit doar cu masca de oxigen.L-am tinut in brate in tot timpul acesta si ma intrebam daca voi iesi vreodata din spital asa cum ieseau toate mamicile care veneau , nasteau , plecau ..............iar eu tot acolo ramaneam uitandu-ma la puiul meu cat de frumos era si nu stiam ce ma asteaapta.
Ar fi implinit 17 ani anul acesta .....
NU e zi de la Dumnezeu sa nu ma gandesc cum ar fi aratat, cum ar fi fost??
Toata lumea m-a incurajat sa nu fiu trista ca ,,mai bine ca a murit acum" ca mai tarziu era mai rau ...Lucru cu care ma ,,incurajau" si medicii de la vremea aceea .Ca sunt tanara , ca o sa mai fac copii...etc..
Dupa trei ani de la necaz, am nascut o fetita sanatoasa.Multumesc Domului pt asta.Acum are 14 ani si o cresc singura.Dar o cresc mereu cu teama ca ar putea sa aiba aceeasi soarta.Sunt disperata dupa ea.De cate ori o privesc , mi-l imaginez pe fratiorul ei......
Stii ce-i rau????Ca toti anii acestia am trait cu speranta ca timpul imi va diminua durerea pierderii lui.......dar offf......nu e deloc asa.Mi-l inchiupui crescand........si-l vad cumva ...in sufletul si constiinta mea....
Iarta-mi lunga descriere a dramei mele .......dar te-am urmarit la emisiunea de azi si ......am simtit toata durerea prin care ai trecut.........si desi nu mi-e usor sa vorbesc despre acest lucru, m-ai incurajat prin forta cu care iti doresti sa-ti vindeci sufletul si sa ne ajuti si pe noi .
Iti multumesc si iti doresc sa iti dea Dumnezeu putere si multe bucurii .

Buna Bianca! Ma numesc Roxana am 31 de ani sunt din Brasov si din pacate m-am confruntat si eu cu o pierdere de sarcina anul trecut in 13 iulie. Ca in toata tara nici la Brasov nu exista in spital persoane specializate cu care sa poti sta de vorba. Nu am sa spun ca am fost singura in toata aceasta poveste. Multumesc lui Dumnezeu le am pe mama si pe bunica, iar ele au fost tot timpul alaturi de mine. Ce m-a deranjat foarte mult a fost faptul ca toata lumea imi spunea acelasi lucru: LASA CA FACI ALTUL SI VA FI BINE, dar nimeni nu a stiut sa-mi raspunda la intrebarea SI DACA DATA VIITOARE VA FI LA FEL? Acum, de bine de rau, nu imi mai dau lacrimile cand vad copii in bratele parintilor, nu imi mai vine sa urlu cand trec pe langa poarta maternitatii si ma pot uita linistita la copiii care se joaca prin parcuri. Mai raman cateodata uitandu-ma la ei cu jind si tristete dar.... o sa treaca si asta (mai mult ca sigur atunci cand imi voi tine in brate primul copil). Daca intr-un fel pot ajuta (mai putin material pentru ca nu imi permit) as face-o cu draga inima. Poate ca ar fi bine sa existe personal specialzat in spitale, personal care sa ajute in astfel de situatii, dar chiar crezi ca femeile din Romania ar fi dispuse sa discute cu un psiholog sau alt specialist? Toti cei carora le-am spus ca eu discut din cand in cand cu un prieten care este psiholog, s-au uitat cam intr-o dunga la mine, si-au dat coate si ... probabil au crezut ca am luat-o razna. Nu sunt mai nebuna decat este necesar in aceasta minunata societate, dar el stie sa ma asculte, nu sufera cot la cot cu mine cum fac mama si bunica, el stie cand sa spuna ceva si cand sa taca. Mi-e bine si pentru faptul ca sta de vorba cu mine ii multumesc.

Buna, ma numesc Ana si acum cateva luni am trecut si eu prin asa ceva. In Romania nu sunt doctori pe care sa-i intereseze de tine. Iti fac chiuretajul si apoi te lasa in salon. Normal ar trebui sa discute cu tine despre ce se intamplat, sa-ti dea sfaturi, dar nu. Mie mi s-a dat un tratament gresit de catre doctorul ginecolog si asa am ajuns sa pierd sarcina. Cand mi-a fost rau, am sunat-o dooua zile la rand, dar nu mi-a raspuns, pana la urma am fost la camera de garda, dar era prea tarziu. Durerea asta nu are cum sa ti-o aline nimeni.

 

sg sus Mergi sus