buna bianca iti scriu pt ati spune ca imi pare nespus de rau si ca te inteleg pt ca si eu am trecut prin asa ceva, acum patru ani am ramas insarcinata si eram cei mai fericiti totul era bine mergeam la control si mi se spunea ca e bine dar in luna a 4 sa produs nenorocirea dimineata fusesem la control pt ca miscase si vroiam sa vedem ca totul e bine iar seara mi sa facut rau a inceput sa ma doara burta si neam dus la spital unde ni sa spus ca doctorul e de garda la domiciliu si o asistenta mia facut un piafen si mia spus ca pot pleca acasa medicul meu avea telefonul inchis asa ca mam dus acasa dar nu a durat foarte mult ca mi sa rupt apa si mam intors din nou la spital unde am fost dusa intrun salon si lasata acolo imi venea sa mor pt ca intelesesem ce mi se intamplase deja se facuse ora 6 si nu a mai durat mult si sotul meu adusese medicul meu pt ca cel cara era de garda nu a fost deranjat de acasa cand ma vazut doctorita ma intrebat ce am patit si ma consultat si mia spus ca am pierdut sarcina si din acel moment lumea mea sa prabusit dar ea a fost alaturi de mine si a stat in spital pana am fost bine eu am pierdut vineri noaptea iar pana luni am stat in perfuzii sa mi se declanseze nasterea si sa intamplat abia luni pe la amiaza eu nu am vazut nimic dar sotul meu a vazut si nu ma lasat sa vad pt ca a spus ca era descompus de la perfuzii mam refacut foarte greu sufleteste si am crezut ca nu voi avea curajul sa mai raman insarcinata dar sa intamplat si acum am o scumpete de baiat de 2ani si 4 luni care ma ajutat sa trec peste pierderea avuta asta iti doresc si tie din tot sufletul sa ti se intample miracole in viata ta nu sa poti uita ci doar sa poti merge mai departe tot binele din lume din partea noastra

nu am decat 21 de ani dar daca mi sar antampla asa ceva nu stiu cum as reactiona probabil k as simti k lumea toata se prabuseste an jurul meu,dar as ancerca sa fiu puternica si sa trec peste chear dac stiu k nu e usor.sati dea DUMNEZEU puterea sa treci peste acest moment.

buna din nou va spune lacramioara.intru zilnic aici sa citesc dramele mamelor care au fost in aceiasi situatie ca si mine , care retraiesc totul odata cu fiecare poveste in parte.am citit povestea unei mamici care are copilasul cu malformatie cardiaca si care cerea adresa spitalului din germania.vreau sa ii spun ca la tg mures este o clinica unde doctorii sunt adevarati Dumnezei , facind miracole , salvind copii care intra in operatie cu sanse zero.nu o spun din auzite ci pt ca am petrecut acolo 3 luni timp in care copilasul meu a fost operat.a avut tetralogie fallot , iar aceasta boala este operata cu succes acolo.multe alte malformatii mult mai gele au avut reusita acolo.daca ati vedea copiii dupa operatie nici macar nu ai crede ca au trecut prin asa ceva.mamicii care ti-a facut repros tie bianca pt faptul ca faci mare caz prin asta ii spun ca daca nu intelege drama acestor mame ,desi ar trebui , pt ca a trecut si ea prin asta , mai bine ar ocoli aceasta pagina si nu ar face comentarii.faptul ca iti scriu din nou este ca mi-as dori din suflet sa dau si eu o mana de ajutor campaniei tale si daca crezi ca te pot ajuta cumva , bazeazate pe ajutorul meu.mi-am dorit dintotdeauna sa fac ceva pt copii cu probl cardiace in amintirea celor doi ingerasi ai mei , dar mai ales sa fac ceva pt mamele care trec printr-o astfel de situatie.un gind bun si o imbratisare pt voi toate.putem spune ca aceasta grea suferinta ne uneste.este incredibil sa stii ca ai cu cine vorbi despre o situatie considerata tabu pentru cei din jur.mamici cu sufletul plin de durere descarcativa si vorbiti despre drama voastra va va face mult bine.putere multa bianca sunt alaturi de tine chiar daca numai cu gindul.daca ai nevoie de ajutorul meu adresa mea de mail este ****@yahoo.com

Acum, dupa ce am citit ceea ce ati scris,trebuie sa privim inainte si sa ne intrebam ce facem de acum inainte.Sunt si eu mama, am doi copii,si vreau sa-i stiu sanatosi si fericiti.E foarte trist pentru mamele care trec prin asemenea traume, si daca ati sti cate sunt...!Am o prietena care a trecut prin asa ceva in septembrie 2007,si nu am stiut ce sa fac pentru ea, decat sa ma duc si sa plang efectiv alaturi de ea.Poate ca uneori e de ajuns si atat!Mame,ganditi-va cum sa le fiti alaturi celor care trec prin asa ceva, dar ganditi-va si la faptul ca exista si copii fara mame ,si ca soarta lor e trgica.Daca noi , care suntem mature, nu stim cum sa reactionam in fata tragicului vietii, oare ce-o fi in sufletelul lor?Putem sa-i ajutam cumva, mai mult decat a le darui o bomboana de sarbatori.Daca aveti idei as vrea sa le citesc.Va multumesc .

draga bianca important este ca nu treci singura prin aceasta grea suferinta ai foarte multi prieteni alaturi de tine iti oferim sprijin neconditionat te iubim

am 20 de ani si...m-a impresionat foarte tare vointa cu care incerci sa te auto-depasesti..Te admir si te sustin. M-a terifiat tragedia ta...iti sunt alaturi!!!

Ma numesc Corina din Iasi si am 33 de ani.Draga Bianca, marturisesc ca mi-a trebuit mult curaj sa pot citi aceasta poveste cutremurator de emotionanta, mai ales dupa ce am vazut "Nasul". Am inceput sa citesc si am sfirsit cu ochii in lacrimi si cu fetita mea de 4 luni in brate. Nimeni nu poate spune ca intelege pe deplin prin ce treci....si totusi ....Anul trecut am trecut si eu printr-o experienta care a scos la iveala trairi de care nu-mi imaginam ca sunt capabila.In 2005 mi-am cunoscut sotul, ne-am casatorit in 2006 si in ianuarie 2007 am ramas insarcinata pentru prima data.Mi-am dorit asa mult, incit nu aveam nici un simptom dar stiam ca micuta mea e acolo.Dar fericirea noastra a fost umbrita de rezultatul primei ecografii......RISC CRESCUT DE SINDROM DOWM, confirmat de dublu test.Medicul de la ecograf mi-a spus sec: Daca se confirma se intrerupe sarcina. Simteam ca mor...nu mai vedeam lumea din jur, nu voiam sa vad, sa vorbesc cu nimeni,la serviciu era cel mai dur calvar pentru ca as fi vrut sa fiu numai eu undeva sa-l fac bine pe copilul pe care il dorisem, avusesem norocul si bucuria "sa-l primesc" si il iubeam deja, desi singuratatea insemna plins continuu. Am trait atunci cele mai triste zile de pina acum, cel mai trist Paste numai cu sotul si parintii.Ma intrebam mereu de ce li se intimpla tragedii celor care isi doresc copilul asa mult. Ma temeam sa vorbesc , sa ma intilnesc cu cineva. Refuzam ideea de a avea un copil cu asa o boala grava, nu-l puteam condamna la o viata .......asa de dura, dupa cele citite si vazute pe Net in acea perioada.
Mi s-a recomandat amniocenteza, care nu s-a putut efectua la Iasi si am mers la Bucuresti la un laborator privat, am platit costul procedurii ......care nu este chiar o suma modica si pe langa cele 2 saptamani cit dureaza am mai trait o saptamana de calvar pentru ca personalul medical implicat (care nu raspundea sau raspundea ironic la telefon) sa-mi trimita rezultatul final....un rezultat care insemna viata mea.Si rezultatul a fost bun si fetita e sanatoasa. Am scris aceste rinduri ca sa arat cit conteaza calitatea umana a personalului medical implicat in tragediile noastre. Bianca, te admir ...fii tare pentru Luca.

Buna ziua Bianca!
Ma numesc Corina si sunt din Constanta, am 23 de ani si am o povestioara pe care as vrea s-o stii atat tu cat si toate celelalte prietene care sunt alaturi de tine, de noi. Nu aveam mult decand incepusem clasa a12-a si mai erau 2 luni pana la majoratul meu... Aveam o relatie perfecta, iar la un moment dat mi-a intarziat menstruatia; vreau sa precizez ca decand am inceput sa am o viata sexuala am stiut sa ma protejez. Am vorbit cu prietenul meu deschis si am ajuns la concluzia sa mergem la doctor, ginecolog. Acesta mi-a dat vestea ca eram insarcinata, aveam 6 saptamani si mi-a mai spus ca sunt unul dintre putinele cazuri in care se intampla sa raman insarcinata atata timp cat m-am protejat cu prezervativ. In momentul in care m-a anuntat de sarcina mi-a spus sa iau decizia pe loc daca pastrez sau renunt la sarcina. A fost cea mai grea decizie de luat pana atunci in viata mea; bacalaureat, facultate, crima, suferinta, durere... toate acestea treceau prin gandurile mele; aveam nevoie de cineva care sa ma sustina, nu stiam ce sa fac si la ce anume sa renunt mai intai... Hotararea mea a fost cea mai proasta: am privat de viata o fiinta care-mi aducea mai multa fericire si liniste sufleteasca decat orice altceva pe lume. In acel moment nu m-am gandit ca as putea continua studiile si dupa nasterea unui ingeras... Am luat acesta hotarare atat in numele meu cat si al prietenului meu deoarece era prea scurt timpul acordat pentru luarea deciziilor si nu am putut discuta cu prietenul meu de ceea ce ne putea schimba viata... Dac-as putea intoarce timpul si sa pot inlocui ''da'' cu ''nu'' ar fi totul prea bine. Au trecut 5 ani si jumatate de-atunci, copilul nostru ar fi fost.....
M-a schimbat complet aceasta situatie nu reuseam sa ma mai suport pentru ceea ce facusem, nu ma intelegeam, parca nu luasem eu acea decizie... Dupa ce-am luat bac-ul ca sa ma impac cu mine insumi am ales Facultatea de Psihologie, pe care am absolvit-o in vara lui 2007. Am ajuns sa ma impac si sa ma iert datorita unei persoane cu suflet mare care detine functia de psiholog. Sunt sigura ca voi fi alaturi de toate persoanele care vor avea nevoie de un sprijin in luarea deciziilor si lupt sa fiu ''omul potrivit la locul potrivit''. Voi fi alaturi de oricine are nevoie de ajutor si voi ajuta ca alte femei sa nu calce vreodata pe urma mea. Pacat ca noua, psihologilor proaspat absolventi, nu ni se acorda sanse sa profesam, dar in nici un caz eu nu ma las pana nu voi ajunge sa profesez ceea ce-mi doresc cel mai mult. Cel mai mult regret faptul ca oameni care isi doresc cu adevarat copii in viata lor, uneori nu au parte de ei, iar cei care au parte nu stiu sa reactioneze si iau decizii regretabile; printre acestia din urma ma numar si eu si voi duce pacatul acesta toata viata.
Imi pare foarte rau pentru ceea ce ti s-a intamplat tie si familiei tale... . Te respect pentru ceea ce esti si te apreciez pentru ca ne ajuti sa ne deschidem sufletele; poate astfel, reunindu-ne vom reusi sa fim alaturi si altor suflete pierdute care au nevoie de ajutorul nostru.
Iti multumesc din suflet Bianca si nu uita Dumnezeu ne este alaturi! Te pup si iti urez numai bine tie si familiei tale!
Mi-ar face o deosebita placere sa discutam, poate chiar sa ne cunoastem personal.
Adresa mea de mail: ****@yahoo.com

Servus Bianca! Sunt Alina din Brasov si am vrut sa-ti scriu doar cateva vorbe ca sa simti ca sunt alaturi de durerea ta. Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva si nu as vrea sa mai treaca nimeni prin dureri asemanatoare. Acum 10 ani am ramas insarcinata cu primul meu copil... O sarcina asteptata cu emotie, cu nerabdare cu mare, foarte mare iubire. Eram casatoriti de un an si copilul venise ca o incununare a iubirii noastre. In timpul sarcinii m-am simtit extraordinar, fara nici un fel de probleme, cu controale periodice lunare, ca un copil cuminte si ascultator. A venit momentul de nastere... dar nasterea nu se declansa... Si am asteptat o zi, doua, trei iar in patra mi s-a facut operatia de cezariana. Multumesc Domnului ca am fost anesteziata total pentru ca nu as fi putut sa aud in sala de operatie ca fetita mea e foarte, foarte bolnava. Cand m-am trezit mi s-a spus ca nu e in ordine cu copilul dar nici o problema peste doi ani voi putea avea un alt copil. Avea doar o ora de viata si deja era condamnata la izolare. A fost cumplit, nici astazi nu stiu cum am trecut peste acele momente grele. M-a ajutat sotul meu, familia si credinta ca Dumnezeu se va indura si de noi si vom avea un copil sanatos. Abia dupa 5 ani ne-am hotarat sa mai avem un copil. Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit timp de noua luni cat am fost insarcinata... Dar Dumnezeu m-a ajutat si ne-a facut cadou cea mai frumoasa fetita din lume. Si in fiecare clipa multumesc pentru darul primit.
Stiu ca e usor sa dai sfaturi... dar eu cred ca doar in tine exista puterea de a trece peste acest moment. E important ca cei din jur sa te ajute, sa stie ce simti, sa stie ca ti-e greu. Nu e usor, stiu dar e important sa ii ai pe cei dragi aproape. Sa ai putere sa treci peste acest moment greu din viata ta si sa te bucuri de puiul tau Luca. Te pup

Bianca, trebuie actionat asupra INSTRUIRII CADRELOR MEDICALE din maternitati si daca se poate si asupra regulilor bisericesti cu privire la aceasta problema. Demersul tau este mai mult decat binevenit si necesar.... Mult mult mult succes!

Buna Bianca.Anul 2003 a fost un an trist si plin de durere,an in care am dat nastere unui baietel mort, nascut la termen si care urma sa fie cadoul pentru ziua de nastere a sotului meu.Eram la termen, chiar depasit termenul cu 3-4 zile.Am fost la control vineria si m-i s-a spus ca totul e in ordine, "colul nu e suficient de copt"dar daca pana joi nu se declanseaza nasterea, joi sa ma prezint pentru internare, insa duminica seara, mi-am dat seama ca nu m-a lovit de ceva timp(o ora, doua)fiindca era foarte jucaus.Ne-am prezentat la medic si la ecograf mi-am dat seama ca ceva nu e in regula deoarece doctorita a mai chemat un medic si vorbeau in ungureste.Nu am inteles decat cuvantul "mort" la care am intrebat care e problema cu baietelul.M-i s-a raspuns ca nu se stie cauza dar copilul e mort.Am facut o criza la care medicul imi spune sa ma ridic de pe pat ca de ecograf m-ai au si altii nevoie.....Am nascut abia marti seara, cu toate perfuziile si medicamentele ce mi-au fost administrate.Baietelul avea 4,5kg si 62 cm (nu va mint am acte).S-a facut necropsia la care nu s-a descoperit nimic,era perfect, sanatos.Au urmat o serie de analize toate bune.Concluzia medicilor:moarte subita intrauterin.
Acum am un baietel care pe 20 luna aceasta va avea 3 anisori, o minune de copil,pentru care ii multumesc lui Dumnezeu si care m-a ajutat sa trec mai usor peste toata nenorocirea.
Sper ca aceasta campanie sa schimbe in bine sistemul medical care lasa de dorit.
Iti doresc tot binele din lume.

Buna Bianca. am observat ca sunt si alese comentariile pe care le doresti sa fie citite.ba si unele care te critica.sa nu se spune ca nu sunt si astea publicate.
dar ar fi cazul sa si raspunzi la unele din comentatiile facute aici.
apoi nu vreau si nu sunt in masura sa te critic eu, dar as vrea sa-ti te intreb...daca ti-ai fi crescut fata pana la varsta de 28 de ani s-o vezi mare ba chiat si cu un copilas este ca ai fi fost o bunica fericita????cred ca erai in culmea fericirii si parca nu-ti mai trebuia nimic in viata decat sa-ti vezi si nepotul un barbat mare.
Eu din pacate nu pot spune decat ca singurul meu copil m-a parasit la o varsta cand avea toata viata inainte la doar 28 de ani si-a parasit si baietelul de numai 1an si 4 luni. oare asta nu e o drama???oare eu privind acest copil zilnic....iaca azi implineste 6 anisori, mi-e usor???oare prin el nu o vad pe ea zilnic??? si vei aspune acum, ca o inlocuieste pe fiica mea. NU!!! nimic pe lumea asta nu o poate inlocui.chiar daca pe Antonio il iubesc din suflet.si el ete cu probleme. si sper din inima sa nu mosteneasca boala mamei lui.(leucemie mielo-blastica)
Deci e cazul sa raspunzi mamelor de aici. sa le mangai si tu sufletele ,asa cum ele te mangaie pe tine cu vorbele frumoase scrise.
Tu esti inca tanara, mai ai un copil, inca mai poti face altul. dar te rog spune sincer cel care si-a pierdut singurul copil si altul nu mai poate face.. cum e?????
deci nu e drama ta cea mai mare drama... sunte multe mame in lumea asta care au pierdut si aici vorbim de copii, pentru ca e o diferenta cand iti moare un parinte ,sau cand iti moare un copil.
Imi pare rau de ceea ce ti s-a intamplat, dar daca ai facut acest Site doar pentru a vedea cum te compatimesc alte mame ,ai facut totul in zadar.insa te sfatuesc daca vrei sa faci o fapta buna sunt mame destule si copii multi nevoiasi, pe care uite prin acest Site ii poti ajuta.
sper ca m-ai inteles bine ce am vrut sa spun. si sper ca acest mesaj v-a fi publicat.
Margareta Timisoara.

Draga Bianca, dragi mamici de ingeri... am mai scris aici (sunt Codruta), dar nu v-am intrebat> Cum se cheama mama care si-a pierdut copilul? Ca atunci cand iti pierzi sotul se cheama ca esti vaduva...Dar atunci cand iti pierzi copilul, cum se cheama ca esti? Noi toate, dragele mele, cu atata suferinta in suflete... care nu trece, nu dispare, chiar daca multe dintre noi mai avem copii care sa ne aline crunta durere, sfasietoare uneori...Intrebari fara raspunsuri, zile goale, ganduri impietrite, suflete mutilate pentru totdeauna.
Daca inima s-ar putea vedea ca si chipurile oamenilor, atunci ar trebui sa port un val peste ea ca sa nu se vada ce cicatrici mari, adanci si urate am. Sa nu se vada cum sangereaza uneori cand ridic privirea catre cer intr-o zi senina de vara, cum se innegreste de durere cand vad pe strada un baietel care ar fi avut varsta ingerului meu de la Dumnezeu (mort inainte de a se naste pe data de 9 iulie 1999), cum isi pierde aproape pulsul cand mai trece o vara peste ea si numara anii pe care i-ar fi avut... Codruta

Draga Bianca,sunt si eu mamica,am un baitel de 3 luni si e lumina ochilor mei.Veau doar sa-ti spun ca sunt alturi de tine si te admir ca ai avut puterea sa povestesti ce ti s-a intimplat.Sunt sigura ca fetita iti vegheaza familia zi de zi...

BUNA,
IMI PARE RAU PENTRU CE TI S-A INTAMPLAT, STIU CA AI SUFLETUL SFASIAT.
Am trecut prin aceiasi experianta....extrem de dureroasa.
Am ramas insarcinata in martie 2005, data probabila a nasterii era 24-25 decembrie...ma gandeam ca Mosul imi va aduce un sufletel pe care il asteptam de aproape un an de incercari.Mi-am zis ca este un semn.
Am fost periodic la control...ecografii la 12 saptamani si la 22 saptamani am facut eco tridimensionala....era foarte bine....era fetita...bine dezvoltata...analizele recomandate de dr. erau bune.
Eu ma simteam perfect...nu aveam greturi, pofte, nimic specific sarcinilor...
Eram urmarita de dr. Mihai Dumitrascu de la spitalul Municipal....nu zic...lunar cand ma duceam la control...ma cantarea, imi facea control ginecologic si ma intreba daca sunt ceva probleme...vizita nu dura mai mult de 10 min.
Din octombrie am hotarat sa stau acasa...sa ma odihnesc./..sa-i citesc...sa-i pun muzica...nu pot spune ca eram stresata la munca..stateam la birou.
De la 7 luni ma duceam la control la 2 saptamani.
Cu cat se apropia termenul...dr. imi spunea ca cel mai sigur se va naste dupa Craciun...
Urma sa plece in concediu la sfarsitul anului si eram destul de speriata...
De la 22 saptamani nu mai facusem ecografie...dr. imi spunea ca este in regula si nu este cazul...
Pe 24 Decembie am venit la spital cu bagajul facut...vroiam sa raman...eram cu sotul, mama, cumnata....aveam sustinatori.
Mi-a facut control si....am ramas dezamagita....aveam colul lung...nici un semn de nastere...Am insistat
-...dar o cezariana....stiti ..plecati si nu stiu in grija cui voi ramane....
-Nu este cazul.....duceti-va acasa mancati si Dvs. sarmale....ca doar este Craciunul....mai veniti pe 27 decembrie sa va mai vad odata ca voi trece pe la spital dimineata (pleca in concediu).
Am insistat sa foc o ecografie....nu o mai vazusem de mult si imi doream nespus...
-Nu este cazul....copilul s-a intors cu capul in jos....nu aveti ce sa vedeti, ma asigurat dr.
Dupa rugaminti... a dat un telefon sa vada ce dr. este la Ecografie (in incinta spitalului Municipal)si.....
-Stiti..nu este nimeni...dar este totul OK nu va faceti griji....
Am plecat acasa...plangand...imi facusem curaj sa vin la spital cu bagaje si sa plec cum am venit....eram demoralizata.
Pe 27 Decemrie am venit din nou la control....
- Nici gand sa nasteti....aveti colul inchis....
-Daca nu nasteti pana pe 2 Ianuarie veniti pe 2 la dr. Moacas si va provoaca nasterea (aveam deja 31 saptamani)
Am tinut neaparat sa fac o ecografie....de data aceasta s-a putut...
Am mers la ecograf...si i-am vazut inimioara...erau cu sotul si cu mama.
Eram bucuroasi....nu am aveam rabdare.
Dr. Klein, cea care mi-a facut ecografia mi-a spus ca am lichid in cantitate redusa si ca placenta prezinta necroze, ea recomandand sa nasc cat mai repede.
La aproximarea greutatii mi-a spus ca ar avea 3.100g...este mai micuta....
La iesire l-am sunat pe dr. Dumitrascu sa-i arat rezultatul de la ecograf si sa-i spun de recomandarea facuta de dr. Klein... ne-am intalnit...s-a uitat...
-stati linistita...nu este nimic grav...asa sunt sarcinile la termen....mergeti linistita si daca nmu se intampla pana pe 2 ianuarie veniti la spital.
In noaptea de revelion....am stat pana pe la 3-4 dimineata....o simteam cum se misca....Poate si din cauza acestei asteptari eram cu nervii incordati...m-am ciondanit putin cu tata....si sper dimineata am adormit....
Pe 1 ianuarie m-am trezit...pe la 11-12 destul de obosita....mama ma intreba daca misca...daca o simt...iam raspuns ca nu... ca am dormit...
Pe la 4 dupa amiaza au inceput durerile...ca de menstruatie...(era prima sarcina...nu stiam care ar trebui sa fie simptomele...) sin ce in ce mai dese...contractii...
Pe la 7 ...erau cam la 15 min...am hotarat sa plecam la spital..am ajuns in jur de ora 8...(cu sotul, mama si fratele meu)...Ne-am dus la camera de garda...ma preluat o rezidenta...cder ca era de origine araba...m-a controlat...
-Aveti dilatatie 1.....
Aveam dureri din ce in ca mai mari...deja contractiile erau la 5 min.
Am sunat-o pe dr. Moacas in grija careia ramasesem...Dialogul s-a purtat intre cea care ma consultase la camera de garda si dr. Moacas.
-Stati acasa...nu este cazul sa veniti...are dilatatie 1 si daca nu naste pana dimineata ii dam drumul acasa........
M-a consultat cu o palnie....nimic suspect....M-au luat cu o targa si m-au dus la etajul 2 sa ma schimb...(nu aveam voie cu hainele mele....mi-au dat de acolo)
M-am schimbat si m-au dus intr-un salaon....m-au lasat acolo...(eram cu mama)..
intre timp mi s-a rupt apa....sangeram...
O asistenta ma luat si ma dus la un monitor... nu m-au conectat imediat...dupa vreo 15 min...aveau o cezariana si erau ocupate....
Dupa cele 15 min...au inceput sa-mi puna centurile pt. mionitorizare....intre timp si-au dat seama ca acel aparat nu ami avea hartie....m-a luat si ma dus in alta camera...la un alt monitor.
Am fost conectata si...nimic....nu se auzea nimic....si s-au gandit sa ma duca la ecograf...
M-au pus intr-un scaun cu rotile si m-au bagat in lift....am ajuns la un etaj..unde era un ecograf....dar nu era dr.
Am urcat apoi la alt etaj....m-am asezat pe pat si........................nimic.........inimioara ei nu mai face galagie...dupa expresia fetelor ne-am dat seama ca ceva nu este in regula...nu vroiau sa ne spuna....
M-au luat sa ma duca in sala de nasteri....sotul sia- dat seama de tragedie...toata lumea plangea...mama incerca sa ma calmeze...ca poate traieste...-stai sa vedem....o sa fie bine....imi spunea....A venit dr de garda dr. Nicolicea....foarte foarte dura....- E MOARTA DOAMNA.....CE S-O MAI PACALIM!!!!!!!!
Sotul, fratele si mama erau pe hol....bineinteles ca deranjau si au fost poftiti afara...au inceput sa se certe.....ca nu vor pleca...
Am nascut normal....fetita nu mi-au aratat-o...i-am vazut foarte putin din capsor....era cu spatale..o invelisera intr-o panza alba.
M-au dus in salon...eram sub efectul calmantelor....nu puteam nici sa reactionez...
A doua zi au venit cu o hartie ...sa o semnam eu si sotul meu...daca suntem de acord ca trupul micutei noastre sa fie subiect de cercetare... bineinteles dupa ce ii faceam autopsia....
Am hotarat ca este cel mai bine....si am semant...
Imi doream sa plec de acolo si am insistat la seful sectiei...imi pare rau dar nu i-am retinut numele....dansul ...foarte bland...ma rugat sa mai raman inca o zi pentru mai multa siguranta...sa nu apara complicatii.
Mi-a ramas insa in minte repleca care mi-a dat-o atunci cand l-am intrebat DE CE?
-Doamna, toti facem aceiasi scoala dar ...stiti exista madici foarte buni, buni si....mai putini buni!!!!!!!!!!!!!!!
Deci si dansul incrimina medicul care m-a avut in grija, evident nu in mod direct.
Totul mi se parea negru...refuzam sa cred ca mi se intampla mie...toata lumea plangea si nimeni nu intelegea ce s-a intamplat...
Inainte de externare....am vazut fisa mea....am ramas stupefiata cand...am citit ca la primul control atunci cand ajunsesem la spital...medicul care mi-a spus ca am dilatatie 1 si ca daca n u nasc pana a doua zi imi da drumul acasa...scrisese ca NU AUZISE BATAILE INIMII FATULUI!!!!!!!!!!!!!!!
Stupoare!!!!!!!!!!!!!!!
Cui sa-i cer explicatii...cine sa-mi raspunda...nici ei nu stiau cand s-a intamplat....daca traia atunci cand ajunsesem la spital....daca precipitau lucrurile....daca ma luau urgent la sala de nasteri....POATE...POATE....traia.
Sincer...nu si-au dat interesul.....NU LE PASA.
Intradevar...putea sa fie mult mai rau.....sa fac o infectie si sa nu mai pot face copii...sa mor si eu....da...putea fi mai rau....dar...oricum era ...rau...foarte rau...ma gandeam ca sunt blestemata....sa poate am vorbit pe cineva de rau...si ...sunt pedepsita.....numai ganduri.....
Dupa o saptamana.....l-am sunat pe dr. Dumitrascu....doream o explicatie....
Insotita de sot si de mama.. am ajuns la cabinetul dansului.....
-Ia spuneti-mi ce s-a intamplat?
EU asteptam un raspuns.......i-am povestit...si......reactia a fost .....EXTREM DE CRUDA.....
-STITI... PE 27 CAND ATI VENIT LA CONTROL SI ATI FACUT ECOGRAFIA....DUPA CE ATI PLECAT M-AM INTALNIT CU DR. KLEIN (CEA CARE IMI FACUUSE ECOGRAFIA)...SI AM STAT DE VORBA SI IMI SPUNEA CA TREBUIA SA VA OPRESC IN SPITAL....
-STITI CE AM FACUT ATUNCI.....AM INVCEPUT SA CAUT IN TELEFON...APELURILE PRIMITE...SI...AM INCEPUT SA DAU TELEFOANE...NU AM DAT DE NR. DVS.....DAR... DVS. M-ATI SUNAT DE PE FIX NU?
CUM PUTEAM SA-L SUN DE PE FIX CAND EU ERAM IN SPITAL SI....L-AM SUNAT SA-I COMUNIC LA SUNT LA CABINET....SI MAI APOI SA-I ARAT REZULTATUL DE LA ECOGRAFIE....
JOSNIC....UN OM DE NIMIC......DIN CAUZA CARIUA VOI SUFERI TOATA VIATA.
nU AM AVUT PUTEREA SE RIPOSTEZ.....NICI MACAR SOTUL SAU MAMA NU PUTEAU....ERA MULTA DURERE....
M-a sfatuita sa astept rezultatul necropsiei....incurajandu-ma ca....SE INTAMPLA...NU EXISTA INTOTDEANA EXPLICATII....si o ruda de-a lui a pierdut doua sarcini....asta e.....se mai intampla.
La rezultat...cauza principala... a fost...insuficianta placentara cauza vasculara....si pe langa asta.....
-rinichi polichistic, autoliza viscerala, maceratie tegumentara, mega colon descendent....
Ei spun ca avea ceva malformatii.....nimeni insa nu-mi poate spune daca traia ...daca pe 24 sau pe 27 decembrie mi se provoca nasterea.
Nu stiu....poate traia...poate nu....doar Dumnezeu stie....
Am inceput sa fac investigatii....sa aflu cauza....sa ma agat de ceva...orice imi alina durerea....
Am fost la mai multi medici....din mai multe spitale....sa caut raspunsuri....am fost indrumata catre spitalul Fundeni....catre dr. Uscatescu pentru a face o analiza de hematologie....pentru sindrom trombofilic....
Intradevar....mi-au descoperit ceva probleme...am inceput un tratament cu Aspenter...pe care cica trebuie sa-i iau toata viata.
DE CE NU S-A DESCOPERIT OARE INAINTE DE A TRECE PRIN ACEASTA DURERE SUFOCANTA...DE CE...pentru ca dr. care ma supreveghe a considerat ca nu este cazul....
Se spune ca timpul vindeca ranile....este doar o amagire...intredevar..poate nu ami este aceiasi durere ca atunci cand ti se intampla dar....ramane pentru totdeauna....chiar si acum cand iti impartasesc aceste ganduri la doi ani si o luna dupa tragedie...plang....voi plange mereu.....
Multi ma consolau spunandu-mi ca o sa fac altul.....NICIODATA NU VA PUTEA FI INLOCUITA......NICIODATA.....o chema GIULIA MARIA si avea totul pregatit acasa...groaznic de greu.....nu poti descrie in cuvinte senzatia care o traiesti cand intri in camera decorata cu desene pe pereti....si stii ca ochisorii ei nu o vor vedea niciodata.
Dumnezeu ne-a dat putere si....am ramas din nou insarcinata....o spaima cu care am stat 9 luni ma chinuia teribil....am dus aceasta sarcina plina de ganduri si spaime ca ceva s-ar putea intampla....am fost monitorizata de 4 medici.....lunar ma duceam la control....pentru cel mai mic lucru sunam medici si ii intrebam daca este in regula....deja devenisem obsedata.....poate paranoica....
Acum a o fata de 7 luni si jumatate, lumina ochilor mei, viata noastra, sufletul nostru...tot ce avem mai scump pe lume...
Multumesc acelor medici: dr. Anca Popa, Dr. Hadi, Dr. Irimia Vasile,Dr. Uscatescu si as. Taru pentru ca au facut posibila aducerea pe lume a fetitei mele.
Chiar si acum.....cand am de ce ma bucura..o parte din sufleul meu este pustiu...si asa va ramane....
Ma gandesc adesea...cum arata...cu cine semana....DACA TRAIA!!!!!!!!!!!!!!
Din acel an ....noi nu ne mai bucuram de schimbarea anului....de sarbatori....sunt dureroase....cum poti petrece cand...cu un an, doi ani...in urma pe 1 IANUARIE ti-ai pierdut tot ce aveai mai de pret.....
Inteleg prin ce ai trecut.....sincer....
Am aflat tarziu despre durerea ta....prin noiembrie ...anul trecut... o colega imi povestea ca a citit intr-o revista...
Sincer...ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am aflat atunci cand ti s-a intamplat...eu am nascut in iunie....si eram si asa foarte speriata si palangeam mult....daca auzeam si de tragedia ta....cred ca innebuneam de tot....am stat cu sufletul la gura pana am vazut-o....
Am facut cezariana...imediat cum mi-am revenit dr. mea a adus-o sa o vad... sa ma linistesc....ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine....
Sa-i dea Dumnezeu sanatate.
Intredevar TOTI FAC ACEIASI SCOLA......insa unii stiu cum sa se poarte cu pacientii...si isi fac meseria ....pun suflet iar altii....doar iau un salariu...traiesc...si se bucura de avantajele si atentiile primite de la pacientii care.....poate de multe ori fac eforturi disperate pentru a multumi doctorii.
Cu mult drag,
Mirela