Bianca draga, am crezut ca nu exista suficiente cuvinte pentru a exprima durerea prin care trece o mama care si-a pierdut copilul! dar tu ai reusit prin cuvintele tale exprimate in acest site. Am trecut si eu printr-o durere imensa cand mi-am pierdut baietelul la 22 de saptamani pentru ca mi s-au rupt membranele. Colul meu era deschis iar medicul la care mergeam (desi i-am dat bani destui doar ca sa stiu ca cineva se ocupa de mine si de copilul meu!)nu a vazut acest lucru.Am in mine mii de regrete, ma simt vinovata pentru ca nu am vrut sa stiu nimic de copilasul meu(David!) atunci cand mi-au provocat nasterea. Am ajuns acasa goala, pustiita, nimic nu mai conta in jurul meu...imi doream cu disperare sa stau doar cu sotul meu...el era legatura mea cu David! Parca nu am dus nici o sarcina, parca totul a fost doar un vis urat din care m-am trezit....mi-am rupt toate analizele si am distrus toate CD-urile pe care era copilasul meu. ACUM REGRET ENORM! As vrea sa-l vad cum se misca in burtica mea......as vrea sa stie ca il voi iubi toata viata...ESTE INGERASUL MEU! Draga Bianca iti inteleg imensa durere prin pierderea micutei Emma, dar cu siguranta copilasii nostri sunt ingerasi si se joaca impreuna acolo unde sunt. Esti o femeie puternica si ma bucur ca EXISTI! ma bucur ca mai exista femei adevarate care merg cu capul drept indiferent de greutatile pe care le incerca viata.
Cu mult drag, Amalia

Bianca regret experienta prin care a trebuit sa treci. Nici o femeie nu ar trebui sa treaca prin asa ceva.
Eu am 25 de ani. Nu sunt maritata si inca nu am in plan un bebe desi imi doresc ca intr-o zi sa devin mama.
Dar citind unele din mesajele de aici plus ceea ce se paote vedea la tv nu pot decat sa fiu ingrozita de toate lucrurile oribile si inumane care se intampla in maternitatile din Romania.
Poate cumva vei putea sa lansezi si o campanie de umanizare a personalului medical de la noi. Sa nu mai auzim de asistente si medici care dorm in timpul garzii de nopate, care vorbesc urat si jignesc, care sunt lipsiti de interes si care in unele cazuri lasa mame si copii sa moara.
Iti urez rabdare si putere de lupta!!!

esti tare frumoasa imi pare tare rau te iubesc mult

Buna Banca,nu pot sa spun decat ca imi pare sincer rau pentru tot ce trebuie sa induri.Stiu cum e pentru ca si eu am trecut prin asta de 2ori.In urma cu doar 2 luni am pierdut cel de-al doilea copil.Intra-devar situatia din spitale este jalnica...ca si cea din Ploiesti,unde am avut nenorocul sa pierd doua sarcini.
Tot ce ai scris ma misct enorm,parca retraiesc acele momente de groaza si disperare...acea furie imensa pe mine si mai ales pe Dumnezeu...acea intrebare...de ce?Acum m-am resemnat intr-un fel,dar,traiesc cu spaima ca nu mai pot face copii.Inainte de a ma casatorii am stat cu sotul meu doia ni in care pe neasteptate am primit vestea ca sunt insarcinata si ca totul decurge perfect.Aveam doar 19 ani,nu eram pregatita pentru un copil dar vestea m-a bucurat enorm si mi-a dat putere.In cea de-a noua saptamana am sangerat,foarte putin,eram la munca.M-am invoit si am ajuns la ginec care mi-a dat bilet de internare.A doua zi dimineata la prima ora am fost acolo,eram pentru prima data intr-o maternitate si nu stiam ce trebuie sa fac.La internari trebuia sa treci printr-un control inainte sa ajungi in salon.Cum medicul meu ginec era de stat am ajuns pe mana tutror med care erau de gard.Eram vreo 5 femei care urmau sa fie controlate cu una din ele ma imprietenisem inainte sa intru acolo.Ea a fost prima care a fost controlata.Dupa ce s-a dat jos de pe masa din cauza controlului care fusese f f f brutal tremura toata...am inghetat...nu mai nimeream sa scot banii ca sa-i bag in buzunarul doctorei pentru a nu primi acelasi tratament.Dupa control mi-a spus ca neaparat sa m-i se faca o ecografie sa vada daca fatul este bine.Junsa in salon mi s-au facut toate analizele dupa care a doua zi am ajuns iar la control.Mi s-a spus ca,copilul este bine si am fost externata desi sangerarea era acum mult mai mare.Am fost externata fara a mi se face ecograf.Ajunsa acasa nu m-am ridicat din pat.Simteam ca ceva este in neregula...Mi s-a recomandat de catre o prietena un medic ginec bun care se afla f aproape de casa.Insa avea program numai joia iar eu am fost externata vineri.A venit si ziua de joi cand din cauza sangerarii am simtit ca nu mai am putere.Mi-am sunat sotul care a venit acasa imediat.Ajunsa la doctor mi-am vazut copilul la aparat,era atat de mic,il vedeam desi nu era dezvoltat complet era acolo...il vedeam.Dar doctora mi-a spus ca e mort de 3 saptamani si din cauza asta sangerez.Am crezut ca totul se termina dupa acele cuvinte.Mi-a spus ca nu este dezvoltat pentru cele 10 saptamanii si ca nu misca desi eu il vedeam miscand-se.Mi-a facut chiuretaj de urgenta si am plans mult.Era pentru prima data cand faceam chiuretaj si a fost o experienta cutremuratoare.Nu vreau sa dau amanunte ca sa nu plictisesc.Am trecut cu greu dupa cele intamplate.Mama mea era in Italia si eu eram singura doar cu dragos care intre timp mi-a devenit sot.Am plans amandoi si am suferit enorm.Am facut nunta,am plecat in luna de miere si la intoarcere am aflat ca sunt din nou insarcinata.De data asta am fost la un medic specialist care a avut grija de mine.Totul a decurs normal si de aceasta data.Pana la cel de-al doilea ecograf unde m-i sa spus ca nu vede copilul.De aceasta data nu sangeram si credeam cu tarie ca totul o sa fie bine.A doua zi am fost chemata la un ecograf mai performant din spital unde am aflat cea de-a doua veste cutremuratoare.Sacul se dezvolta dar copilul nu. Daca nu ar fi existat medicina moderna as fi putut ajunge la noua luni cu burta dezvoltata dar fara copil.Am facut de aceasta data un chiuretaj cu anestezie totala...nu pentru a nu simti durrerea,ci pentru ca asa mi s-a recomandat. Acum sunt disperata si plang in coninuu,am renuntat la servici si parca statul acasa ma face sa sufar mai mult dupa cei doi copii ai mei.Dar salvarea a venit printr-o catelusa care a venit la usa mea.O frumusete care ma mai alina uneori. Am plans la cele scrise de tine Bianca,si sa stii ca sufar alaturi de toate mamele cu probleme.Sper si ma rog la Dumnezeu sa pot face si eu un copil desi sotul meu nu isi mai doresta asta acum.A suferit la fel de mult ca si mine,el a fost poate mai fericit de venirea celor doi copii decat mine...si totusi acum nu vrea sa mai auda...de frica...sa nu ma piarda si pe mine.A facut scandal la Maternitate dupa prima sarcina pentru ca nu mi sa facut ecograf si pentru ca puteam sa fac septicemie si sa mor.Si i s-a raspuns sec,doctorul care era programat pentru ecograf in acea zi era in concediu si le-a fost mai usor sa-mi dea drumul acasa pentru ca nu erau locuri in spital...Nu pot sa mai scriu nimic, ma ingrozeste indiferenta oamenilor...ma ingrozeste fapul ca poate nu voi mai putea face copii...am eu o presimtire...aceeasi presimtire pe care am avut-o cu primul meu copil.
Bianca poate vei citi aceste randuri,poate nu.Dar vreau sa stii ca sufar alaturi de tine si imi pare rau ca trebuie sa treci prin asa ceva.Stiu ca este o durere cumplita,mai ales ca tu erai atat de aprape.Dar fii fericita caci ti-ai castigat un inger de nadezde care sa vegheze asupra ta si a lui Luca.Imi pare sincer rau si sper ca Biserica sa reactioneze la durerea acestor mame si sa inteleaga ca doar asa vom putea trai mai departe impacate.Cu multa dragoste si respect Cristina din Ploiesti Adresa ****@Yahoo.com. Daca ai nevoie de ajutor in campania ta iti sunt alaturi oricand.

Ma numesc Mihaela ****, sunt mama, am fost colega de liceu cu tine, Bianca, pana in clasa a X-a, cand m-am mutat la alt liceu. Iti inteleg perfect durerea, dezamagirea, deoarece si eu trec prin perioade cumplite in urma pierderii fiului meu de numai 4 ani si 7 luni, Emanuel Nicolae, Ema, cum ii spuneam noi. Nu invinuiesc pe nimeni, insa sistemul medical din Romania mi-a ucis copilul printr-o evaluare gresita, voit gresita, insa Dumnezeu va avea grija de fiecare. Nu iti pot scrie mai mult acum, sambata abia l-am condus pe ultimul drum si sunt coplesita de durere. Acum sunt pusa pe drumuri pentrui a-i scoate certificatul de deces, intrucat copilul a murit la o clinica din Germania. Am ajuns acolo, dupa multe eforturi, insa am ajuns prea tarziu. Daca ai puterea necesara scrie-mi pe adresa ****@yahoo.com. Am vorbit cu Nicky despre tine acum apropape 2 ani , inainte de a-l boteza pe Luca. M-am bucurat mult pentru tine, stiam ce mult ti-ai dorit acel copil. Stiu ca si tu esti o femeie puternica si poate impreuna cu tine si alte mame, victime ale sistemului, vom incerca sa miscam ceva din mecanismul acesta greoi si incompetent. Nu vorbeste furia din mine, aceasta este realitatea. A trai in Romania sec.XXI este un risc enorm, in special pentru familiile care au copii.
Inchei aici, nu inaintte, de a-ti spune ca te inteleg perfect, simt aceeasi durere si iti doresc sa ai taria nu numai de a trece peste durere, ci de a concretiza durerea in fapte, care poate vor salva alti copii. Tu esti cunoscuta in mass media, eu sunt fosta campioana mondiala, cine stie? Astept, daca poti, un semn din partea ta

Sunt Alexandra. Am 18 ani si va scriu aceste randuri cu suspine in suflet si invataturi trase din experientele voastre. Sunt mult prea tanara pentru a avea copii, dar o sa va povestesc cazul mamei mele. Eram in prima zi a anului 2004... impreuna cu parintii mei, mergeam la nasi, cum este traditia. Brusc, in statie am vazut sange curgand pe piciorul mamei, dar nu se mai oprea(hemoragie). Stiam ca este insarcinata pentru ca ma pregatise ca voi mai avea un fratior, ziceam noi...Octavian Vlad. Am ajuns la urgente la Spitalul Universitar. A fost dusa la zeci de controale peste tot pana in momentul in care au internat-o in spital si atunci i-au oprit hemoragia. Eram speriata, recunosc ca in momentele alea nu ma gandeam la copil, decat la ea. Imi era frica pentru ca nu mai trecusem prin asa ceva si imi era greu, mai ales ca aveam nevoie de mama pentru ca in acel an dadeam examenul de capacitate. A stat cateva zile dupa care i-au dat drumul acasa. Nu stia ce se intampla si de ce a avut probleme pentru ca sarcina avea o luna, parca. La cateva zile dupa, s-a dus la doctorul SUCIU NICOLAE, care profeseaza la spitalul Polizu, la cabinetul particular al dansului, cu care ma nascuse si pe mine, insa din fercire eu nu am avut nicio problema.Acesta a intrebat-o scurt si la obiect:" Vrei avort sau vrei copilu?" Fastacita, cum era, a raspuns ca vrea copilul, doar daca acesta ii garanteaza ca poate pastra sarcina in conditiile in care avusese acea hemoragie si sarcina era prea jos. Domnul respectiv, si ii spun asa pentru ca nu merita sa-i pronunt numele, a sustinut sus si tare ca el ii garanteaza ca va tine sarcina pana la capat. La jumatatea lunii aprilie 2004, mama s-a internat la spitalul Polizu, nu mai stiu din ce motive, dar in orice caz nu sa nasca pentru ca era doar in 6 luni. Pe 27 aprilie, la ora 13:05, tin minte clar, ne-a sunat mama pe mine si pe tata sa ajungem urgent la spital pentru ca nascuse. In goana cea mai mare am plec impreuna cu matusa mea si cand am ajuns acolo sa o vad pe mama alba la fata, dar cu zambetul pe buze. Dupa ce ne-a povestit cum s-a intamplat, tata s-a dus sa intrebe de copil. nu era baiat, asa cum credeam noi, ci o frumoasa fetita, numita intre timp de asistentele de acolo: printesa mofturoasa. Aceasta minunatie, a fost chinuita si plimbata in cel mai pretios timp. Mama a strigat ca naste...colegele de salon s-au dus sa cheme asistentle, care nu s-au sinchisit sa lase cafeausa sa se raceasca si fumul de la tigara sa patrunda in camere inainte sa treaca prin plamanii lor. Doctorul, nici urma de el. La ceva timp, cateva minute, dupa ce nascuse, a venit o asistenta. O sa radeti, dar a luat copilul pe o plosca si a fost dusa cu 2 etaje mai sus la salon. De acolo au fost trimise sa curete copilul, pentru ca se nascuse cu tot cu placenta, timp in care sora mea, printesa mofturoasa, a pierdut oxigen. Intr-un final a fost bagata la incubator si cat de cat stabilizata. Numai mama stie cat a patimit, cu Maria Bianca, ca asa o cheama pe sora mea, si cu mine care ma pregateam de examene. II parea rau ca nu poate fi langa mine si imi dadeam seama de fiecare data asta. Ma ducea tata aproape in fiecare zi, si de fiecare data pangeam si intrebat de Maria Bianca. Am vazut-o si eu cateva minute si au fost cele mai minunate clipe, o avea pe desktop pentru ca ii facuse tatal meu poza. A avut toate bolile pe care le au unii prematuri. A avut probleme cu ochii, cheaguri la caput si multe altele. In tot acest timp doctorul SUCIU NICOLAE nu s-a prezentat absolut deloc. Acum are varsta de 3 ani si 10 luni, esta inalta, frumoasa, desteapta si nu are probleme cu nimic, decat ca nu leaga propozitii si nu vorbeste asa de clar ca altii de varsta ei, si este putin normal. Pentru tine Bianca, nu sunt in masura sa-ti dau sfaturi sau sa te compatimesc, departe de mine gandul asta, sincer imi pare foarte rau, ca si de celelate mame care au trecut prin asta. Eu am incredere in tine ca o sa te axezi pe Luca si sunt sigura ca acel mic ingeras va vede de sus si are grija de voi. Te pup si daca vrei sa pastram legatura, adresa mea de mail este ****@yahoo.com.
P.S: scuze daca sunt greseli gramaticale!

Nu am rabdare sa citesc tot ce s-a scris pana aici, asa ca raspunsul meu va fi cat mai pe scurt si la obiect. Spun "raspunsul meu" fiindca din ce am vazut la emisiunea "Nasului" am ramas cu impresia ca tu cauti niste raspunsuri la unele intrebari si nedumeriri personale- sau poate ca vrei sa le numesc dureri personale.
Asadar la intrebarea de ce nu pot fi botezati copiii nascuti morti, raspunsul pare a fi simplu si oarecum evident: nu pot fi botezati tocmai fiindca se nasc morti, deci fara suflare, fara viata. Prin urmare, lasand la o parte durerea si traumele pricinuite de o astfel de intamplare nefericita (dar netrecandu-le cu vederea), putem spune ca nici o fiinta moarta nu poate primi botezul sau binecuvantarea in sensul inteles de noi. Nu e posibil sa se intample asa ceva in mod fizic intrucat trupul bebelusului este lipsit de componenta sa psihica, adica SUFLETUL. Botezul crestin are in primul rand o anumita nuanta practica, in sensul ca este destinat stergerii pacatului universal savarsit de Adam si Eva. In acelasi timp, botezul este destinat transformarii noului botezat intr-un madular viu si intr-un nou ostas al lui Hristos. Pt a lupta impotriva pacatului si a raului din lume, asemeni unui ostas pe campul de lupta, crestinul urmeaza anumite traditii si legi fara de care nu poate fi numit crestin in adevaratul inteles al cuvantului. Revenind un pic la o idee anterioara, sufletul omenesc are nevoie de botez! Botezul este curatitor si "baia celei de a doua nasteri", sau "nasterea din nou", asa cum este el denumit de biserica. Asta se refera exclusiv la sufletul omului, fiindca trupul fara suflare (fara viata) e ca pulberea in bataia vantului. Biserica admite ca odata conceput fatul, din chiar acel moment in care ovulul este fecundat, se sadeste viata in acel "ou". De aceea se si situeaza in tabara adversa atunci cand vine vorba de libertatea avorturilor. Atunci se pune intrebarea de ce biserica refuza sa boteze copiii nascuti morti, de vreme ce aceste fiinte au fost si ele vii si li se recunosc drepturi egale ca oricaror oameni. Din ce cunosc, biserica spune ca acesti prunci raman la mila si la judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este absurd si nu judeca precum oamenii, de aceea nici biserica nu-i considera pe acesti prunci pierduti definitiv, sau pagani, sau destinati iadului.
In sprijinul celor scrise mai sus, iti aduc la cunostinta faptul ca exista inca vreo cateva botezuri recunoscute de biserica, insa acestea au o cu totul alta forma. In vremurile primare ale crestinismului, cand crestinii erau persecutati, multi dintre ei, desi nu erau botezati cu apa si cu Duh Sfant (dupa botezul crestin), marturiseau apartenenta lor la Hristos in fata persecutorilor si mureau in chinuri groaznice nevoind sa se lepede de credinta lor. Acestia primeau astfel asa-numitul "botez al sangelui", caci ei primeau credinta si o marturiseau dandu-si viata. Fac o paranteza aici ca sa scot in evidenta inca un aspect important legat de marturisirea credintei, indispensabila in actul botezului crestin- de aceea rostim Crezul (Marturisirea de Credinta) pt noul botezat. Ori noi nu putem face o astfel de marturisire pt un prunc mort si inca necrestinat.
Un alt fel de botez este cel "al lacrimilor". Acesta este luat in considerare in cazurile in care parintii si-au dorit f mult sa-si increstineze copilul si n-au apucat sa faca aceasta deoarece a murit inainte de vreme. Atunci durerea si lacrimile lor se prefac in apa a botezului, caci cine iubeste mult, mult i se iarta, iar "Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu". El nu este surd si mut si orb sau indiferent, Dumnezeu este viata si iubire si blandete.
Sa nu uitam si de faptul ca unui nou-nascut mort nu i se poate da un nume. De aceea nici nu avem cum sa-l pomenim la slujbele bisericii. In schimb sunt o multime de alte lucruri care se pot face pt usurarea parintilor cat si a starii sufletului mort prematur. Despre acestea trebuie intrebat un duhovnic bun de la o manastire.
Deocamdata atat, daca voi considera necesar voi interveni din nou aici cu unele completari sau reformulari, in masura in care ma pricep si eu. Condoleante si nadejdea sa va fie la Dumnezeu, caci El v-a auzit, mai repede decat v-am auzit noi pe B1 TV.
Toate cele bune.
Catalin R. B.

sunteti neseriosi ,am trimis doua mesaje si nu au aparut pe sait

Bianca , sunt alaturi de tine. Sunt si eu mama si te inteleg .Plange-ti durerea si roaga-te la Dumnezeu sa-ti dea putere sa intelegi.
Nu uita ca il ai pe Luca langa tine si pe micuta Emma Nicolle in suflet .

Ma numesc Ruxandra si sunt studenta la medicina, anul 3. Este ingrozitor cum se poarta medicii cu pacientii,cum fumeaza in sala de operatie, cum dupa o mastectomie arunca sanul la gunoi de parca ar fi un ambalajul de la mancare, cum ni se vorbeste noua la facultae despre copii...un produs de conceptie...socant dupa parerea mea. Tot aud din anul 1 la genetica acest apelativ dar mi se pare inuman. Ma bucur tare mult ca am citit tot ce ati scris aici, toate mamicile care au trecut prin asa ceva..imi dau seama cum trebuie sa te porti cu femeile care pierd sarcina, cat de sensibile sunt ele acum. Si sincera sa fiu, nu e vorba numai de cum se poarta medicii ginecologi, toti medicii trebuie sa se poarte cu grija, sa vorbeasca frumos, sa fie atenti cu pacientii lor, sa se intereseze de ei, nu sa-i uite in salon zile intregi. Eu am fost operata la sectia de ortopedie dar a contat enorm pt mine ca am avut medici/asistente/infirmiere cu bun simt, glumete, umane..pt ca e greu sa stai imobilizat in pat si sa nu aibe cine sa te ajute cu plosca, cu orice, daramite sa suferi in chinuri ca ti-ai pierdut copilul. Exista si medici adevarati, trebuie doar sa ai norocul sa-i gasesti. Pacat insa ca sunt atatea rebuturi :(
Imi pare rau dna. Bianca Brad pentru ce vi s-a intamplat, ma trec fiorii cand ma gandesc la o asemenea suferinta. Sa va dea bunul Dumnezeu multa putere, multa iubire pentru cei dragi dvs, credinta, speranta, tot binele din lume!

Buna Bianca!
nici nu stiu cum sa incep. am aflat de tot ce t- s-a intamplat din presa si de la emisinea Corinei Danila, la euforia tv.Imi pare tare rau si tot ce-ti pot spune este ca desi sunt departe sunt alaturi de tine cu tot sufletul. am citit oveasca si am inceput sa plang. eu nu am trecut prin asa ceva si nus tiu cat e, dar imi imaginez ca durerea este enorma. m-au uitat la acea emisine de la Euforia tv in care a fost invitata si doamna dr. neunatolog Culcer de la spitalul universitar si sincet m-a uimit tot ce a spus.
Zic asta deoarece in iunie 2007 eu am nascut la acel spital o fetita. nicdecum conditiile nu sunt cum a spus doamna doctor.pe mune medicul ginecolog m-a lasat balta deoarece durerile m-au apucat noaptea. nica macar nu atrecut sa ma vada.am nascut cu medicul de garda.doar ca din fisa micutei de externare aflasem ca s-a nascut asfixiata, deci cand ma gandesc ca puteam sa o pierd innebunesc.
dar nimeni nu mi-a zis nimic.asa e peste tot. banul face legea. atat asistentele cat si medicii la lasa de dorit.eu ma vazut multe in acel spital si mi-a parut rau ca emisinea am vazut-o in reluare deoarece vroiam sa intru in direct cu voi.
dar am avut noroc. a fost bine pana la urma si va fi bine.
Deasemenea sunt alaturi de toate mamicile care trec prin ce treci si tu, ma rog ca cel de sus sa va dea putere la toate si sa va conselez cu gandul ca acei ingerasi vor veghea asupra voastra.
te admir pentru ceea ce vrei sa faci si te sprijin pana la capat. sunt o mamica tanara am 26 de ani, ma numesc Cristina si sunt din bucuresti.
Daca sistemul sanitar ar fi altfel, daca spitalele ar fi mai dotate, daca si daca. multe ar trebui intradevar schimbate si totusi cei de sus nu fac nimic.
nu stiu ce viitor vor avea copii acestei natiuni.
sper totusi ca cineva va schimba ceva intr-o zi, si ca toate aceste necazuri vor disparea.
te sustin si am sa ma rog pt fetita ta, care acum e un ingeras mangaiat de Bunul Dumnezeu. cred ca toate au un rost pe lumea asta.
Dumnezeu sa te intareasca, sa-ti dea curaj sa faci multe sau ceva pt aceste mamici si pt aceste sufletele care nu au nici o vina.
sa-ti traiasca baietelul, sa fie sanatos is norocos si sa te bucuri de el.iti doresc tot binele din lume si sunt alaturi de tine cu toata fiinta mea.si cine stie poate viata va fi mai buna intr-o buna zi si te va rasplati cu o noua viata care va creste in tine si careia vei putea sa-i iei rochite si pantofiori roz.numai bine.CRISTINA

ma numesc Gaby sunt din Brasov......am doar 16 ani....m-am uitat la emisiundea de pe B1 tv.....am ramas socata.....la fel ca si oricare alta femeie.....imi doresc un copil....auzisem ceva vag despre anumite malformati...dar nimik concret....si credeam k sunt provocate de nopti nedorminte,droguri,alcool......dar se pare ca nu....
imi pare foarte rau pt fetita ta...pentru acel suflet inocent...
sa dea dumnezeu sa nu mai treaca nimeni prin ce ai trecut tuh......
nu imi imaginez cum ai putut sa rezisti unei suferinte asa de mari....DAR CHIAR DAK SE ZICE DESPRE NOI FEMEILE K K DE SMIORCAIM DIN ORICE...SUNTEM MAI PUTERNICE ...
eu nu cred k as putea suporta o durere atat d emare ca a ta.......ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME SI TIE SI BAIETELULUI TAU.....SA FII FERICITA.....SI SA NU UITI K LUMEA TE INTELEGE SI ITI E APROAPE MACAR CU GANDUL.......NUMAI BINE....TE PUP.....SI FII PUTERNICA

Buna Bianca, ma numesc Maria, iti inteleg foarte bine ceea ce simti in pierderea copilului. Am fost in aceeasi situatie, am pierdut un copil. Am nascut normal, dupa nastere nu mi-a spus nimeni nimic, a doua zi asteptam copilul sa-mi fie adus la san, la toate femeile din salon le-au fost adusi copii pentru alaptare, al meu nu era. Am mers sa intreb asistenta si mi-a raspuns ca nu stie numic, nu mai este nici un copil, intrebam si nu imi raspundea nimeni ce s-a intamplat cu copilul, atunci am sunat sotul acasa sa vina la spital sa vada unde este, a intrat in spital sa-l caute si i-a raspuns ca a murit si a fost dus la crematoriu. Dupa care am intrebat si medicul si acelasi lucru mi-a zis, ca dupa nastere a murit. Sunt multi ani de atunci, dar nici acum nu sunt impacata pentru ca nu mi l-a aratat, eu l-am nascut viu si totusi imi pun mereu intrebari "poate copilul meu traieste". Pastrez si acum iesirile din spital pe care mi-a fost scrisa "avort la 6 luni" si eu am avut 8 luni si 18 zile. Am fost externata exact dupa 3 zile. Acasa am facut o febra de 40 din cauza pieptului si foarte mari probleme, din cauza situatiei in care ma aflam atat cu febra cat si cu pierderea copilului. Nu as dori nimanui sa simta ce am simtit eu atunci. V-am povestit problema mea ca sa vedeti ce situatie banala.

Buna Bianca,numele meu este Mihaela in primul rand vreau sa-ti spun ca imi pare rau.Sunt casatorita de opt ani iar pana anul trecut nu am ramas niciodata insarcinata,am aflat cand eram deja in Germania la munca cu contract la sparanghel,imi intarziase ciclul doua saptamani mi-am facut un test si am avut o mare bucurie era pozitiv,mi-am anuntat sotul,mama si toti prietenii iti dai seama ce fericire pentru toata lumea.Au trecut doua luni cand intr-o dupa amiaza cand m-am intors de pe camp am mers la baie si sangeram nu foarte tare dar deja intrasem in panica,fetele din camera au mers si anuntat si a doua zi de dimineata am mers la doctor unde mi s-a facut ecograf si o mare surpriza aveam gemeni dar imediat m-au trimis la ginecolog unde iar mi-au facut ecograf atunci d-na doctor a spus ca din pacate unul din ei este oprit din evolutie si m-au trimis de urgenta la operatie.Ajunsa la spital d-nul doctor mi-a facut toate analizele si iarasi ecograf dar nu se mai putea face nimic asa ca mi s-a dat vestea.Iti inchipui ce a fost in capul meu eram nebuna am inceput sa plang toata lumea era in jurul meu ma refer la doctor asistente si sefa mea.Am ramas internata sefa mea cu traducatoarea au plecat si am ramas singura a fost o noapte foarte lunga in care m-am rugat sa se faca o minune.Dar nu s-a intamplat nimic mi s-a facut operatia am venit acasa si nu am mai ramas insarcinata de atunci.

Buna...sunt Elena si am 20 ani
Desi nu stiu ce insemana sa fii mamica iti inteleg durerea de mama...Nu este usor, dar important este sa stii sa depasesti momentul!!!!!! Eu am O conceptie: Dumnezeu are grija de fiecare in parte dar El nu-i da nimanui nici o povara mai mult decat poate sa o duca! Ai grija in continurae de familia ta si roaga-te la Bunul Dumnezeu k El ne da si bune si rele! Roaga-te si nu-ti perde niciodata speranta. Este ultima care moare! Astea sunt suisurile si coborasurile vietii. Ca sa poti trece peste ele trebuie sa ai VOINTA, AMBITIE, TARIE DE CARACTER. Numai asa vei putea trece orice obstacol si fiecare incercare reprezinta un o "caramida refacerii".
ORACRE-AR FI SFARSIUL LUPTEI SASATI LUPTAND CACI ESTI DATOR! VIATA ESTE O CONTINUA LUPTA.(GEORGE COSBUC)