suntt si eu mama de baietel ,inteleg ce este durerea ;cu lacrimi in ochi ma rog pentru binele tuturor copiilor din lume .Draga BIANCA BUCURATE ALATURI DE BAIETELUL TAU.IMI PARE NESPUS DE RAU DE CELE INTIMPLATE.BUNUL D_ZEU SA-TI ALINE SUFERINTA SA POTI MERGE MAI DEPARTE.AI ADUS PE LUME UN INGER DAR ACUM ESTE IN CERURI ALATURI DE ALTI INGERI .MULTA SANATATE CARMEN SI RARES BAIETELUL MEU CARE IL CRESC SINGURA
8 February, 2008 - 07:00 — Cristina
buna Bianca sunt Cristina din iasi si-mi pare rau de ce ti s-a intamplat dupa ce am vazut emisiunea la Nasu am ramas inmarmurita dar asta se poate intampla in 2008 in spitalele din Romania. imi este rusine sa spun dar sunt asistenta medicala dar vad aproape zilnic ce se intampla. mai ales daca nu ai bani mori pe holurile spitalelor din cauza lipsei de interes din partea celor care poarta HALATE ALBE si de numesc doctori.
8 February, 2008 - 07:00 — Nicoleta
Buna seara! In primul rand imi pare foarte rau de cele intamplate! Sa va ajute Dumnezeu sa treceti toata familia de aceasta tragedie!Eu am trecut printr-o situatie asemanatoare pe 29 octombrie 2006!Fetita mea s-a sufocat deoarece s-a facut tromboza ombilicala!Plang si sant foarte trista deoarece sotul meu cand am ajuns acasa dupa trauma care am trait-o m-a intrebat de ce plang?tare mi-ar placea sa putem vorbi mai multe!nici nu stiu ce sa spun sant foarte trista si sufar alaturi de tine,si sant alaturi de tine! sotul meu e doctor si tot nu m-a inteles! mi-a spus ca sant ca un mar frumos pe dinafara si putred pe dinauntru! atat a avut de spus si acum divortam!acest lucru nu e o tragedie in comparatie cu ce s-a intamplat inainte!eu iti doresc tot binele din lume si sa nu mai ai nici o zi de tristete in viata ta!numele meu este: Nicoleta ****,nr.de telefon 07**** adresa de mail:****@yahoo.com
8 February, 2008 - 07:00 — Elena
Ma numesc Elena,si eu am trecut de doua ori prin drama asta si-ti impartasesc suferinta si durerea ,in 1988 am nascut o fetita la 8 luni nu am putut sa mai duc sarcina mai departe ,nasterea a fost destul de grea si ca si celelalte femei ma-m lovit de ignoranta asistentelor si a medicilor in final am reusit sa aduc pe lume fetita am fost tare bucuroasa dar in loc de strigatul de venire pe lume a fost doar un sunet de sufocare dupa care fetita a trebuit pusa la oxigen,ni sa spus ca probabil are ceva probleme la plaman dar nimic concret,nici a doua zi nu am aflat mare lucru,a treia zi m-au anuntat ca a murit.Dupa un an am ramas din nou gravida sarcina a decurs normal fara probleme insa in suflet traiam drama primei nasteri si o frica pe care nu o putem spune la nimeni sufeream si speram in acelasi timp insa nu am fost nicide data asta norocoasa in aceiasi luna a 8 mau apucat durerile de nastere si sotul meu m-a dus la spital acolo desi aveam dilatatie dar nu mi swe rupea apa am fost lasata in salon sa ma chinui cu dureri groaznice si sangerari deoarece nu au vrut sa-l deranjeze pe seful spitalului care era de garda pentru asa ceva neinsemnat cum era nasterea mea,dupa ora 22 cand s-au schimbat schimburile a venit o alta asistenta care a vazut cum aratam din cauza durerilor,ma dus pe masa si mia rupt apa in acel moment din cauza presiuni care se formase fetita a fost aruncata afara fara sa depun nici un efort asistenta nereusind sa o prinda bine a lovit-o cu capul de masa ,cand fetita mea a inceput sa planga era un planset de disperare si durere,dar asistenta nu a recunoscut nimic,doctorita a examinat-o si a spus ca-i sanatoasa numai ca era micuta avea 2kg dar ca asta nu era o problema.A doua zi cand m-am dus la alaptat am observat ca avea niste intepaturi in cap am intrebat asistenta cei cu semnele acelea si mi-a spus forte ironic dar ce draga nu stii ca fetita este forte bolnava la plamani a fost ceva ce nu pot sa va spun ce am simtit de la 22 pana la 8 dimineata sa se schimbe un diagnostic asa de repede,am apucat sa o tin la piept sa o alaptez sa o pup s-o strang in brate,pentru ca la urmatorul alaptat cand ma duceam la ea o asistenta pe care nu pot sa o numesc femeie mi-a zis unde te duci draga si asa nu mai ai ce sa alaptezi ca ti-a murit copilul atunci am simtiti ca-mi fuge pamantul de sub picioare ma-m sprijinit de un perete sa nu cad,fetita mia murise si nimeni nu sa deranjat sa ma anunte si pe mine,nici macar nu mi-au mai adus-o sa o vad sau macar sa ma intrebe daca vrem sa o ingropam,nu stiu cine le da lor dreptul sa hotarasca in locul nostru ca si cum parerea noastra nu conteaza,durerea nu am cuvinte sa o descriu este asa de mare incat te sfasie pe dinauntru iar faptul ca esti tinuta in continuare in acelasi salon cu celelalte mame a caror soarta a fost mai buna si radiaza de fericire cand vorbesc despre copilasii lor dupa ce vin de la alaptat iar plansetele copilasilor care se aud iti sfasie sufeltul stiind ca al tau nu mai plange,iti multumesc ca ai deschis acest subiect despre care nu am putut discuta cu nimeni,de fapt nimeni nu-ti poate intelege durerea decat daca a trecut prin ea,toata lumea spune iesti tanar mergi mai departe iar vorbele astea te dor de parca ai fi un aparat si nimic altceva.Cu mult greu socrii mei au reusit sa obtina aprobarea ca sa-i fie facuta autopsia fetitei la autopsie s-au gasit dou cheguri de sange cat doua nuci la creierul mic,cand a fost intrebat cum s-a putut intampla a spus ca sunt colegi de-ai sai si nu poate sa-i acuze,cu toate acestea inca si in ziua de azi se intampla aceleasi greseli pentru care nimeni nu este tras la raspundere,iar noi suntem condamnate la suferinta vesnica chiar daca in timp se mai atenueaza ea ramane totusi acolo intr-un colt al sufletului nostru.Acum am doi baieti gemeni au 15 ani si sunt fericita ca-i am ,de mici au fost niste nazdravani care nu mi-au mai lasat timp sa ma mai gandesc si la altceva .Insa fetitele mele sunt si vor ramane ingerasii nostri iubiti.Imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere sau exprimare ,dar cand iti scrii durerea nici cuvintele nu ti le mai gasesti.
8 February, 2008 - 07:00 — Mariana
Buna Bianca...numele meu este Mariana,sunt o fericita mama a 4copii,am 37 de ani si sunt din Sibiu.martusrisesc ca-ti sunt intru totul alaturi si Regret Nespus ceea ce ti sa intamplat.Doi dintre copii mei sunt gemeni, fetita si baiat.. azi in varsta de `14 ani.In urma cu 10 ani,fetita mea a suferit o operatie la inima , suferind un Schunt, de fapt avusese un defect de sept ventricular. DSV,in termeni medicali. Ei, vreau sa_ti spun, ca datorita unei erori medicale,in urma analizei numita CATETERISM ,analiza in urma careia se vedea care este DeFECTUL...{analiza care ii fusese gresita} fetitei mele nu i sa mai dat nici o sansa la viata...Multumesc lui D-zeu ca nu a fost asa...Timp de doua luni cat am stat internata impreuna cu fetita mea la TG> MURES, unul dintre cei mai renumiti DR. Specialist in TETRALOGII FALLO, mi-a mancat sanatatea la propriu si la figurat....tinand mortis sa-mi aduca la cunostiinta zilnic,, D-na~, maine intru in operatie cu fetita d-voastra, cred ca aveti o datorie fata de mine"!Culmea era ca n-am apelat la serviciile dansului ci la un ReNUMIT DR> SIBIAN>>>DR> LIPHARDT...un om deosebit caruia ii multumesc din tot dufletul ca mi-a salvat copilul, neasteptand recompensa..Alaturi de noi in salon, traiau 4 mame si 4 copii, cu care ne petreceam atat zilele cat si noptile, ca mai apoi, mvenindu-le rand pe rand ...randul la operatie, ...sa plece in lumea ingerilor...sufereau de TETRALOGIE FALLO..Nu pot descrie in cuvinte durerea colegelor mele de salon la despartirea de copii lor, si imi era atat de rusine ca sunt atat de neputincioasa si nu le pot ajuta, decat tinindu-le in brate si plangand in rand cu ele.. Doamne...este asa nedreapta viata asta uneori!Draga Bianca, cel mai mic dintre copii mei abia a implinit 9 luni...a venit pe lume dupa o perioada de 17 ani, diferenta fata de fiul meu cel mare..recunosc a fost o mare surpriza, dar ESTE BIJUTERIA CASEI NOASTRE...Il cheam GEORGE_CIPRIAN si este lumina ochilor mei . Prietena mea, de la Curtea de Arges si-a pierdut copilul in acea perioada in care fusesem internata la Tg Mures...suferea de Tetralogie Fallo...e o pov ff lunga,nu vreau sa ma lungesc prea mult,dar daca cineva este interesat de amanunte imi poate scrie pe adrsa de email . Mariana_Finica!yahoo.com si am sa va pov amanuntit in ce consta boala si cum se manifesta...in cazul lui Andrei fiul prietenei mele, plecat la ingeri............daca pot fii de folos in vreun fel , cu drag ma alatur initiativei tale draga Bianca...sunt fff multe de spus in ceea ce priveste viata medicala din Romania si ocrotirea femeilor. Cu mult drag MARIANA
8 February, 2008 - 07:00 — Florentina
Nu am putut fara sa nu iti spun cateva cuvinte de incurajare, dar nu stiu cum , nu imi gasesc cuvintele, desi nu am trecut printr-o asemenea experienta , va inteleg suferinta , pentru ca sunt si eu mama si bunica si stiu ce inseamna un copil, ma bucur foarte mult atat de fica mea cat si de nepotica mea . Ma bucur foarte mult ca ati avut puterea sa treceti peste tot ce s- a imtimplat si mai mult cu atat ca doriti sa faceti ceva pentru cei care trec printr-o asemenea incercare de la Dumnezeu. Va felicit ca ati avut puterea sa impartasiti si celorlati durerea si suferinta prin care ati trecut . Va doresc multa sanatate si succes . Florentina
8 February, 2008 - 07:00 — Eugen
Sunt Eugen si am vazut interviul dvs. dat pt antena 2 . Va admir sincer si va rog sa acceptati incurajarile mele pecare le trimit prin acest mesaj . Doresc sa aveti multa putere si suferinta sa nu va ingenungheze . Cu mult respect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
8 February, 2008 - 07:00 — Alina
Buna Bianca. Ma numesc Alina , sunt din Oradea si am 28 de ani. Intr-o zi m-am intrebat: Oare a nascut Bianca Brad? Raspunsul a venit uitandu-ma in acea seara la B1 si vazandu-te am inteles.Eu sunt consilier la Serviciul de Stare Civila-compartimentul certificate pentru nou nascuti. Acum cand merg la serviciu,parca imi e greu sa eliberez certificatele pentru bebelusi ,gandindu-ma la tine. Cand vad atatia tatici bucurosi/atatea mamici bucuroase pentru copilul lor nou nascut, ma intreb: de ce nu ai putut sa fii si tu printre ei/ele???? Am citit articolul a doua zi, am plans, si nu pot sa cred ca ti s-a intamplat un asemenea mare necaz.Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste aceasta durere,desi nu stiu daca vei putea sa uiti vreodata . Iti doresc multa sanatate si bucurii alaturi de cei dragi tie . Te pup, Alina. (Pentru tine)adresa mea de mail este: ****@ yahoo.com
8 February, 2008 - 07:00 — Emma
buna Bianca,imi pare rau pt pierderea mare suferita,dumnezeu sa-ti dea putere sa treci cu bine.Ma numesc emma am 26 ani si am trecut si eu impreuna cu sotul meu printr-o mare incercare ne-am pierdut copilasul la 1si 8luni intr-un accident de masina, a fost cumplit a trecut aproape doi ani de atunci si acum durerea este la fel de mare uneori, a fost primul nostru copil era ca lumina ochilor nostri, era un colpil foarte deosebit cu o intelepciune aparte in timpul scurt cat a fost cu noi am invatat multe de la el.Cand am ramas insarcinata cu el a fost o bucurie imensa la 6 saptamaini era sa pierd sarcina am stat in spital o luna de zile doctorul la care eram ma sfatuit sa fac avort ca oricum nu o sa pot duce sarcina, eu m-am incapatanat si m-am rugat la Dumnezeu sa nu mi-l ieie ca vreau sa-l tin in brate sa ma bucur de el mai ales ca era primul copil si dumnezeu m-a ascultat mi la dat dar poate numai pt un timp, am dus sarcina pana la sf cu tratament si la 37 de saptamani prin cezariana am nascut un baietel (se numea Jacob) scump cu ochi negri migadalti o scumpete era tare micut,a fost cea mai fericita zi din viata mea. a fosta un copil tare cuminte, vesel tot timpul, sanatos, prietenos cu toata lumea si foarte iubitor.imi amintesc si acum cu bucurie si triste clipele frumoase petrecute cu el, asa cateodata as vrea sa-l pot strange la pieptul meu sa-i simt mirosul sa-i simt manutele lui dar......traiesc cu speranta ca intr-o buna zi ne vom intalni in ceruri si atunci vom fi pt totdeauna impreuna.multi dupa moartea lui imi zicea lasa nu mai plnge esti tanara faci altul, dar nu-i asa nimic nu poate inlocui un copilas pierdut el a fost unic in felul lui.De cand am nascut am mai vrut sa mai avem copii dar nu mai raman insarcinata nu stiu de ce am fost pe la doctori mai fac si tratamente dar nimic imi dores cu ardoare sa mai ma cel putin unul tot sper ca intr-o zi voi avea un copilas.Sunt cu sufletul alaturi de tine Bianca, te admir si ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea sanatate, putere sa te poti bucura de clipele frumoase care vor veni, ca eu asa cred ca dupa nori vine si soare.te imbratisez cu drag.Emma
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Inca plang si stiu ca doare.......... Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am citit partial din ceea ce ai impartasit cu noi,cei ce ti-au citit randurile,a fost sa imi strang fetele in brate. Imi aratau cu degetelel lor mici lacrimile si nu intelegeau ce mi se intampla........ Sper din tot sufletul sa te ajute timpul sa it mai "minta" durerea..... Imi pare rau da nu pot scrie mai mult, nu am cuvinte
8 February, 2008 - 07:00 — Raluca
MA NUMESC RALUCA, AM 26 ANI, DIN CONSTANTA IN PRIMUL RAND IMI PARE NESPUS DE RAU BIANCA CA A TREBUIT SA TRECI PRINTR-O SUFERINTA ASA MARE.NU POT SA-TI DORESC DECAT MULTA PUTERE PTR A REUSI SA DEPASESTI ACEST MOMENT.EU NU AM INCA COPII,SUNT CASATORITA ,DAR AM HOTARAT CA MAI ASTEPTAM PUTIN. SUNT DEJA SPERIATA DE CEEA CE S-AR PUTEA INTAMPLA CU SARCINA MEA IN VIITOR FIIND O FIRE FOARTE SENSIBILA SI BOLNAVICIOASA.CUNOSC DEJA INCOMPETENTELE MEDICALE.AM O PROBLEMA GINECOLOGICA DE APROAPE 3 ANI SI TOTI MEDICI IMI SPUN CA TOTUL E PERFECT DAR IN REALITATE EU NU MA SIMT DELOC BINE.AM TRECUT PRIN EXPERIENTA DISPRETULUI SI SILEI DOCTORULUI IN CADRUL UNUI CONTROL GINECOLOGIC DUCANDU-MA LA MAI MULTI MEDICI PTR A AFLA CAUZA UNEI HEMORAGII CARE TINE DE 2 LUNI SI SPUNANDU-MI SIMPLU SI FARA A SE UITA LA MINE "DOMNISOARA SUNTETI LA MENSTRUATIE .REVENITI CAND SE TERMINA".DACA VA VINE SA CREDETI SUNT LA ASA ZISA "MENSTRUATIE" DE 2 LUNI APROAPE ZINIC SI DOAR UN DOCTOR S-A UITAT LA MINE DAR CARE INTR-UN FINAL DUPA 2 LUNI DE TRATAMENT NU A REUSIT SA MA AJUTE CU NIMIC MOMENTAN.MI S-A SPUS CA POT AVEA FARA PROBLEME COPII DAR SINCER IMI E TARE TEAMA .NU STIU POATE INTR-O ZI VOI CAPATA INCREDERE IN MEDICI SI VOI AVEA CURAJ SA MA BUCUR DE ACEST MIRACOL LASAT DE DUMNEZEU PE PAMANT"UN BEBELUS".
9 February, 2008 - 07:00 — Carmen
Cuvintele par de prisos in astfel de momente. Intr-adevar, o strangere de mana, o imbratisare fac mai mult decat vorbele. Iti poate aduce alinare milostenia. Fa milostenie copiilor! Cat si cum poti . Cu cat mai mult, cu-atat mai bine! Voi lasa pe altii sa-ti vorbeasca, totusi, in locul meu:
Un sfat bun Nu te intrista crestine Cand esti necajit, Caci mai multe decat tine Eu am patimit. Cruce, spini otet si fiere Am gasit la oameni, Ca sa-ti dau tie putere Mie sa te-asemeni. Bucura-te deci, o frate, Daca patimesti, Prin rabdare-or trece toate Caci cu Mine esti.
Nu cata-n aceasta vale Numai mangaieri, Viata-ntreaga este-o cale Plina de dureri. Deci, du crucea suferintei, Rabda-al vietii chin, In nadejdea mantuirii Du si tu macar un spin... Amin.
E bine sa citesti seria de carti a parintelui Cleopa ce cuprinde volumele 1-14 (sau poate mai multe de atat) si in special, din volumul nr.6, pentru acest moment in care te afli, povestirea intitulata " Despre nestiutele judecati ale Lui Dumnezeu". Sa nu renunti niciodata la El !
Iisus Hristos Am avut un vis in noaptea de Craciun. Mergeam pe o plaja, iar Domnul, pasea alaturi de mine.Pasii mi se imprimau in nisip, lasand o dubla urma. Una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezinta o zi din viata mea. M-am oprit ca sa privesc in urma si am vazut pasii nostri care se pierdeau in departare. Dar am observat ca in anumite locuri, in loc de doua urme, nu mai era decat una singura.Am revazut filmul vietii mele. Ce surpriza! Locurile in care nu se vedea decat o singura urma corespundeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele sau de o proasta dispozitie, zile de incercari si indoiala, zile de neliniste si de rea vointa, zile de egoism, zile de nesuportat..., zile in care eu fusesem de nesuportat. Atunci, intorcandu-ma spre Domnul , am indraznit sa-i reprosez: - Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce nu Ti-ai pastrat promisiunea? De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata, in zilele in care aveam cea mai mare nevoie de Tine? Iar Domnul mi-a raspuns: - Iubitul Meu, zilele pentru care n-ai vazut decat o urma de pasi pe nisip, sunt zilele in care Eu te-am purtat pe brate! (Ademar Barros-poet brazilian)
Doamne ajuta!
9 February, 2008 - 07:00 — Anamaria
BUNA BIANACA AM VAZUT EMISIUNEA DE PE ANTENA2 IN RELUARE DIMINEATA DEOARECE EU LUCREZ IN SCHIMBURI.NU AM PUTUT ADORMI DUPA CE AM VAZUT EMISIUNEAM,AM RAMAS SOCATA.CRED CA E CUMPLIT PTR O MAMA SA TREACA PRIN ASEMENEA TRAGEDIE.DUPA CE DUCI SARCINA 9 LUNI CU BUNE SI CU GRELE LA FINAL SA PIERZI "MUNCA" E GREU.CONDOLEANTE. ANAMARIA BRASOV 26ANI
9 February, 2008 - 07:00 — Ina
cumplit cumplit am citit tot inclusiv toate mesajele e groaznic ce se intampla la noi acum totul mi se invalmaseste in cap nu cred ca as reusii sa scriu ceva coerent nu vreau decat sai multumesc bunului dumnezeu pentru cei 2 copii minunati pentru un sot de nota 10 si sa plang in continuare dupa parintii mei si fratele meu ina
9 February, 2008 - 07:00 — Oana
buna bianca. numele meu este oana din tg mures.sincer imi pare foarte rau pt ce ti s-a intamplat.am auzit totul de la emisiunea femeia conduce de pe euforia tv.vreau sa te ajut ma ofer ca voluntar dar am o intrebare: eu am grupa sanguina AB4 negatif in acea emisiune am mai auzit k majoritatea femeilor cu aceasta grupa pierd sarcina.este adevarat?iti doresc tot binele din lume tie si familei tale in special scumpului de luca.te pup si ai grija de tine.oana
9 February, 2008 - 07:00 — Anonim
sa sti ca imi pare foarte rau penttu ceea ce ti s-a intamplat...am 16 ani si am pierdut si eu sarcina......sunt distrusa.....:(...ma doare sufletul cand ma gandesc la copilul meu ...pe care l-am pierdut...te pup si iti doresc numai bine...
9 February, 2008 - 07:00 — Adina
Ma numesc Adina,am 24 ani si sunt din Constanta. Va transmit,din tot sufletul,"sincere condoleante" tie si sotului tau.Desi aparent barbatii sunt puternici eu cred ca este invers.Ei nu-si exteriorizeaza suferinta pt a ne incuraja pe noi-femeile-. Femeile plng,sriga,urla,se impiedica si cad dar gasesc acea forta interiora de a se ridica si de a o lua de la capat.Se agata de cel mai mic motiv si merg inainte.Am citit tot ce ai scris pe aceasta pagina.Sufar alaturi de tine,de familia ta si de toti cei suferinzi care si-au postat necazurile pe aceasta pagina.Am simtit si eu o sutime din suferinta ta.Am avut o evolutie normala a sarcinii.Dr. m-a programat sa nasc la 38 sapt.-sa nu avem surprize-.Am nascut un baietel de 3,200 kg, 50 cm cu apgar 8.La 40 saptam.am facut botezul.Dupa 2 zile am mers cu el la medicul de familie,la control.A depistat ca are "rosu in gat"(banal...nu?).I-a prescris ampicilina cps( o treime din praf la 8 ore).Am intrebat cum e posibil sa ii administrez praful unui copilas care nu stia sa bea o lingurita de apa.Mi-a raspuns "-simplu!pui praful intr-o lg ,diluezi cu apa si i-l dai sa-l bea" In fine ,am urmat tratamentul zicandu-mi "eu nu sunt medic".De atunci copilasul raceste in fiecare luna.Dupa 2 luni am cautat alt medic si am gasit o dr. f. buna; desi este medic generalist.O admir f mult pt ca atunci cand are dubii ma trimite la specialist.Nu am dat niciodata spaga la dr. sau asistenta.Am avut parte de dr. buni care si-au dat iteresul.poate a contat si faptul ca am stiut sa redau toate simptomele prezentate de copil. La 7 luni a racit...deja ma obisnuisem.Am mers la dr. i-a prescris antibiotic(zinnat),antitermice pt febra.Ii dadeam din 4 in 4 ore sa isi faca efectul.Trebuia sa luptam cu febra 72 ore.La 2 dim. a facut 39.8.La urgenta i-au facut algoc. cu fenobarbital ijectabil.Nu-i scadea asa ca l-au impachetat in cearceaf umed.Nu pot sa exprim suferinta dar pe moment fac tot ceea ce am de facut.Dupa aia fie ce-o fi.In fine dupa 40 de min.ne-a trimis acasa.Mi-a prescris fenobarbital 1 cps la 24 ore spunandu-mi ca febra persista mult si la varsta lui(7 luni) nu a sa ii reziste creierul.M-am inspaimantat dar am urmat tratamentul.Dupa 3 zile de fenobarbital copilasul dormea de mai bine de 8 ore.Am pus mana pe tel. si am sunat-o pe d-na dr.care mi-a zis "-trezeste-l ca altfel nu se mai trezeste!"Am crezut ca s-a crapat pamantul sub piciorele mele.Am trecut repede la fapte nu aveam timp sa ma gandesc la altceva.am avut o ora de chin ...muzica la maxim...strigate..il puneam in piciore si nimic...deschidea ochisorii si-i inchidea la loc.Simteam ca explodez intr-o multitudine de sentimente(groaza,frica,neputinta,durere,iritare.....) dar imi pastram cumpatul si incercam,alaturi de sotul meu totul...si nimic nu dadea roade...am inceput sa-l ciupesc de obrajori si a deschis ochisorii pt 3 secunde.si-a dat ochii peste cap.in acel moment am urlat atat de tare incat m-a auzit tot blocul.SLAVA DOMNULUI ca dupa vreo 10 minute a reactionat la stimuli.Am reusit sa il determin sa manance ceva,si apoi am inceput sa tremur; trecusem primejdia.Am fost in stare de soc si l-am pazit toata noaptea numai la gandul ca putea sa piara in bratele noastre.Ii multumesc Lui Dumnezeu ca am trecut primejdiile.sunt 3 ani de atunci dar nu poti sa uiti ci doar sa inveti sa traiesti cu ceea ce ti s-a intamplat.Ti-am scris povestioara mea(cam detaliata) si am vrut sa-ti spun ca -in mica masura-iti inteleg durerea.Stiu ca nu se compara dar o sutime,o miime din suferinta ta am simtit-o si eu. Te imbratisez puternic si sper ca aceasta"mobilizare generala" organizata de tine sa te ajute sa mergi inainte.Ne-ai dovedit pana acum ca esti o femeie puternica.Sunt sigura ca ingerasul Emma Nicole este f mandra de mamica ei.Multa forta tie si sotului tau.Va sunt alaturi ,puteti conta pe ajutorul meu oricand.E-mail ****yahoo.com
9 February, 2008 - 07:00 — Cristina
Durere... Doamne cata durere! Imi sfasie sufletul, ma sufoca! Acum 4 ani era cat pe ce sa trec printr-o drama asemanatoare. Dar Dumnezeu m-a ajutat sa-mi tin in brate IUBIREA, sa fiu intreaga. Si acum, dupa atatia ani traiesc cu groaza ca ceva mi l-ar putea lua! Ma duc sa-mi sarut INGERUL care doarme, caci doar el imi readuce SPERANTA! Cristina
9 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Nu am stiut de drama ta pana nu am vazut subtitlul emisiunii Nasul. Era pe terminate, am auzit doar adresa siteului. Te stiu si te admir de mult. Am fost in public cand ai castigat Miss-ul, multi ani am avut in camera posterul cu tine ca regina a frumusetii, am caseta ta cu arta machiajului... M=am bucurat cand te am revazut la nasu atat de frumoasa si de tanara.. Nu stiam care era drama. Stiam ca mai astepti un copil,credeam ca are probleme de sanatate, aveam sa aflu ca era ceva mult mai grav..Sunt si eu mama. Am un baietel de 2 ani. E bucuria noastra. Pana sa citesc postarile de aici nici nu mi am dat seama ce norocoasa sunt ca n-am avut pb cu sarcina si ca Albertut e perfect sanatos. Imi amintesc cat am suferit cand s=a imbolnavit la 4 luni si mi s-a spus sa intreup alaptarea la san si sa-l hranesc cu morcov si mucilagiu de orez, iar daca nu accepta , sa ma intorc sa ne interneze. Mergem pe strada si plangeam si ma rugam sa fie totul bine pt ca stiam ca daca ajungem la spital, lucrurile se pot complica. Am avut noroc si puiul meu s-a facut bine repede. L-a fiecare raceala sau temperatura mi se rupe sufar cumplit. de aceea imi dau seama cat de greu le e mamicilor cu copii in ceruri. Nu stiu ce sa va spun pentru incurajare. Nu cred ca exista durere mai mare ca un parinte sa si vada copilul murind. Sper ca Dumnezeu, Stiinta, Medicina, oricine, sa faca in asa fel incat nimeni sa nu mai fie nevoit sa treaca printr-o astfel de drama. Vreau ca toata lumea sa aiba copii sanatosi, sa se bucure de ei.
9 February, 2008 - 07:00 — Maria
Buna Bianca imi pare rau de tot ce ti s-a intamplat .Deschide bratele ca sa simti imbratisarea mea ,care este din suflet si care mi-as dori sa o simti eu exist si vreau sa duc impreuna cu tine lacrimile ,dorul frustarea si uneori neputinta .Sunt aici si ma voi ruga pt tine si pt familia ta . Dumnezeu sa-ti dea putere nu sa uiti pt ca nu ai ce sa uiti ,nu pot sa-ti doresc sa-ti uiti copilul este imposibil ci doar sa ai putere pt Luca sa mergi pana la capat . Cu prietenie Maria
9 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Nu stiu cu ce sa incep....E greu.... Sunt din Bacau...si as vrea sa-ti spun ca pe fetita mea....o cheama Bianca...dupa numele tau... Te felicit pentru ca ai avut curajul sa vorbesti...pentru ca imi imaginez cat iti este de greu...pot doar sa-ti spun ca sunt alaturi de tine...si ca ma rog la Dumnezeu sa-ti dea forta sa mergi mai departe... Esti o femeie puternica....frumoasa....desteapta...o mama superba... Te sarut cu drag....si sunt alaturi de tine...
9 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna bianca sper sa treci peste tot esti o femeie fff puternica si vei realiza in viata tot cu ajutorul credintei tale te apreciez mult pt tot ce esti in viata asta,esti un fel de idol pt mine te iubesc si te respect fiii tare iti doreste o fata simpla pe nume ileana ,si nu iti pierde speranta va fiii bineeeeee,succes in toate planurile vietiiii tale
9 February, 2008 - 07:00 — Viorica
Buna ziua D-na Bianca, v-am urmarit cu mare interes cand ati fost invitata la Antena2....e ceva groaznic si imi pare nespus de rau dar cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului trebuie sa treceti si peste asta.Si ma bucur mult ca aveti incredere in Dumnezue.Maica Domnului sa va dea putere,rabdare si intelepciune sa faceti fata unei situatii ca a dvs.Cu stima si respect!Viorica,Bucureesti
9 February, 2008 - 07:00 — Angela
Buna, Bianca! Numele meu este ANGELA, sunt din TIMISOARA, mamica ingerasului CALIN GABRIEL care acum ar fi avut o luna... Povestea mea se afla deja pe aceste pagini, a aparut in data de 5 februarie. Eu am scris din nou deoarece citind atatea drame m-am gandit ca poate ar fi bine ca si pe plan local sa incercam sa ne unim suferintele pentru a face ceva, pentru a aduce macar o raza de soare in sufletele noastre. Repet...sunt din TIMISOARA si as dori sa ma implic efectiv in aceasta campanie aici pe plan local. Nu stiu exact ce as putea face,dar cu siguranta sunt multe de facut si Dumnezeu ne va lumina mintea. ...Adtresa mea este ****@yahoo.com si as ruga SA NU FIE SECRETIZATA tocmai pentru a putea intra in legatura cu cei(cele) ce doresc sa se implice in aceasta campanie aici in TIMISOARA ! CALIN GABRIEL, TE IUBIM! SOMN USOR, INGERAS! Mama si tata.
9 February, 2008 - 07:00 — Madalina
buna ma numesc madalina si am citit 2 msj care m-au socat.as vrea sa o intreb pe acea doamna care afirma ca esti penibila draga bianca cum poate spune asa ceva despre o mama care si-a pierdut puiul??!!!???spune ca si ea a pierdut o sarcina la 5 luni si a trecut usor peste asta.d-na aveti acele sentimente materne?chiar vi se pare ca durerea acestor mame este o telenovela?!?!?!?atunci ce ati cautat pe acest site?daca nu aveti capacitatea de a intelege durerea acestor mame aveti bunul simt si nu le jigniti.sa va fie rusine draga doamna!!!!bianca fii puternica si nu pune la suflet rautatile acestor tip de femei.tu esti o scumpa.
9 February, 2008 - 07:00 — Carmen
Draga Bianca, Imi pare tare rau pentru nefericirea ta de a trece prin asa experienta. Nu este putin lucru sa iti moara copilul si sa nu ai nici o putere sa schimbi asta. Dupa cum vezi, suntem multe in situatia ingrata de a fi neputincioase la suferinta copiilor nostri. Durerea este foarte mare, nu o poti descrie cu desartele cuvinte dar, incercam sa ne consolam cu ideea ca ni s-ar fi putut intampla mai rau. Fiecare din noi, care si-a pierdut copilul/copiii, putem privi in sus si vedem mamici care au suferit/patimit mai putin sau putem privi in jos si vedem mamici care au suferit/patimit mult mai mult. Chiar si tu, acum, cu ranile deschise fiind, te poti intreba citind mesajele de pe acest forum, cum este posibil sa indure cineva atata durere, cum e Liliana din Tg Mures care a pierdut 2 copii unul dupa altul sau Antoaneta din Pitesti care si-a pierdut dreptul de a mai avea propriul copil. Intr-o oarecare masura, faptul ca altele duc o povara mai grea ne face sa ne rusinam ca ne plangem de suferinta noastra si atunsi capatam puterea de a merge mai departe. Am avut si eu parte de portia mea de ghinion ca si toate mamicile de pe acest forum si ca multe altele care nu au scris aici, din diverse motive. Am pierdut-o pe Sanziana la 3 zile dupa nastere, din nepasarea medicilor, in urma cu 17 ani. Am vazut-o, am plans-o, am iubit-o dar nu a fost botezata si nu a fost inmormantata. Un astfel de eveniment devine punct de reper pentru noi si toata viata ni se raporteaza la el. Am stat 3 zile in travaliu, la fiecare schimbare de garda ma urcau pe masa, ma controlau si ma trimiteau inapoi in pat fiindca nu aveam dilatatia corespunzatoare. Nici azi nu pot intelege aceasta atitudine a medicilor, care nu s-au atins de mine fiindca eram pacienta "profesorului"; iar "profesorul" nu a binevoit sa se deranjeze din weekend. Asa ca eu am stat in travaliu de vineri dimineata pana duminica seara cand, dupa ce familia mea s-a scandalizat, o doctorita si-a facut curaj si s-a ocupat de mine. Din pacate era prea tarziu, lichidul amniotic (ce mai ramasese din el) se infectase si fetita il aspirase, in efortul ei de a iesi la lumina.
Nu am stiut cum sa reactionez in acele momente si nu sunt convinsa ca am luat cele mai bune decizii. Primul impuls este acela de a uita cat mai repede cu putinta prin ce am trecut si eventual sa ascundem cat mai adanc toate urmele, ca sa nu ne mai amintim. Adevarul este ca, daca reactionam conform primului impuls, toata viata suntem urmarite de reprosuri si intrebari fara raspuns. A fost prima sarcina si am avut nevoie de 3 ani sa ma vindec fizic si sa ma pregatesc psihic pentru urmatorul copil. Ma consider norocoasa avand sansa sa am al doilea copil, perfect sanatos, un baiat care are acum 15 ani. Cred ca este mult mai traumatizzant sa ti se intample la prima sarcina, stand cu frica in san sau chiar cu certitudinea ca nu mai poti avea niciodata copilul tau. Dar la fel de bine pot spune ca este mult mai traumatizant sa ai parte de travaliul doliului, dand nastere unui fat mort decat daca treci prin travaliu dand nastere unui fat viu. Mai mult decat orice insa mi se pare de neidurat sa iti pierzi copilul/copiii dupa mai multi ani de viata. Nu se cade insa sa fac o ierarhizare a suferintei fiindca, din orice unghi am privi situatia, este la fel de chinuitoare si nedreapta. Nu ne vindecam niciodata complet dar, macar putem diminua zbuciumul psihic.Insa nu putem face asta decat trecand prin tot procesul, pana la capat, indurand atunci tot ceea ce ni se pare de nesuportat, povestind, cerand sfatul si cel mai important, consultand psihologul. Este un tratament similar aplicat fricii; nu scapi decat trecand prin ea. Desi ne documentam, adunam toate informatiile care credem ca ne sunt utile despre sarcina, consultam medici, tot se intampla sa fii pusa in situatia in care nu stii ce sa faci. Acum mi-as dori sa fi avut o poza, sa fi fost botezata (post mortem, habar n-am cum), sa fi fost ingropata, sa o pot aminti in rugaciunile mele (scrise) catre biserica (chiar daca le fac rar). Dar, asa cum stim, preotii au anumite reguli pentru copii nebotezati (de unde vin ele ??!! Dumnezeu stie) Nu as fi vrut sa scriu atat de mult insa, nemultumirea si furia mea se activeaza de fiecare data cand citesc/aud de cineva cu experienta asemanatoare. Este minunat ca te-ai gandit sa faci ceva in sprijinul celor ce au trecut sau vor trece prin asfel de pierderi. Esti o persoana publica, cu acces mult mai mare la mijloacele media si de aceea cred ca actiunea ta va avea suport. Nu stiu ce ti-ai propus sa faci in continuare, in afara acestui forum dar, ar fi bine sa nu te opresti aici. Ma ofer voluntar, indiferent ce iti propui sa faci, daca sta in puterea mea sa ajut cumva. Am si cateva sugestii de care nu esti obligata sa tii cont dar eu as traduce o parte din cartile pe care le-ai gasit deja, as scrie propria carte cu toate comentariile incluse, as face un ghid cu tot ceea ce trebuie sa stie o gravida inainte, in cursul si dupa sarcina, as face o fundatie unde mamicile incercate pot oferi suport celor mai proaspat patite. Cate altele nu se pot face, (interventii legislative) numai sa vrei si sa te dedici. Teoretic e foarte simplu sa dai sfaturi, practic insa, cineva trebuie sa si depuna efort. Sunt gata sa te ajut asa ca da-mi un semn in caz ai nevoie de ajutor. Cu drag si alaturi de tine, Carmen Bucuresti
9 February, 2008 - 07:00 — Cosmina
buna bianca...numele meu este cosmina si am 2 copii minunati iar fetei mele i am pus numele tau....te am adimirat dintodeauna si a zis ca daca fac o fata sa i pun bianca dupa tine
nu ti spun decat ca viata ne incearca iar tu ai fost f greu incercata .....cred ca e sfasietor si n o sa ti poti ,,vindeca ,, durearea nicicand iar faptul ca poti vorbii despre suferinta ta este mare lucru .....tb sa luam atitudine la ce se intampla in spitalele romanesti unde doctorii sunt ,,sefii,, si noi slugile , unde daca ai bani poti sa te vindeci iar daca nu o operatie banala te poate omora, unde daca ai ,,cunostinte,, faci o operatie la care altul asteapta luni de zile, unde daca cotizezi cat si cui tb nu mai ai nicio durere cand aduci un copil pe lume iar daca nu,, dai ,, mana cu diavolul in niste dureri cumplite si altii privesc linistiti la tv lasandu te in niste momente esentiale ....
9 February, 2008 - 07:00 — Codruta
Draga Bianca, ti-am scris si despre drama mea dar nu am regasit mesajul meu in niciuna din pagini...Codruta,33 ani
9 February, 2008 - 07:00 — Catalina
Draga Bianca....asa cum te-ai obisnuit sa auzi, citesti....ochii mei au lacrimat, lacrimeaza si sincer parca si respiratia mi-a amortit.....mult prea dureros cele citite.....durere pentru voi mamicile si durere pentru sistemul nostru inca incet si inapoiat de a "salva" mamicile rapuse la suferinta pierderii ingerasilor mult asteptati si cred eu foarte doriti.Numele meu este Catalina, din Bacau, am 27 de ani, nu sunt casatorita dar nici mamica.Imi doresc din toata inima sa-mi bucur parintii sa fie bunici......dar sincer chiar si fara sa cunosc sentimentul de mama pe propria-mi piele, ci doar de la prietene si cunostinte.....m-a rapus la durere si lacrimi toata povestea ta.Cu adevarat puterea sta in voi toate si dragostea lui D-zeu care zic eu nu ne uita si lasa.....nu-mi ies din cap cuvintele tale de la emisiunea "Nasul"....."poate trebuia sa mi se intample mie una ca asta, ca sa se schimbe ceva in tara asta....fata de mamicile care nasc copii morti".....asta ai spus in esenta.E dureros ....dar poate Bunul D-zeu te-a ales pe tine drept mesager si indreptator al acestui fapt...., poate pentru ca esti puternica, inteleapta si altruista. Stiu ca orice asi spune nu poate fi balsam pentru inima ta indurerata si a altor mamici, dar va doresc numai bine, putere, rabdare, curaj sa schimbati ceva....si de voi fi de folos....cu drag puteti sa apelati la mine.Din toata inima va doresc numai bine, pe curand.....si dati-le aripi ingerilor sa zboare si sa ne purifice poate!.....Cu respect , admiratie si prietenie Catalina (****@yahoo.com,...Bianca daca voi fi de folos.....poti sa ma contactezi aici.DOAMNE AJUTA SI SA FII TU!)
9 February, 2008 - 07:00 — Codruta
Draga, Bianca, sunt Codruta,33 ani, Bucuresti.Ma doare suferinta ta asa cum ma doare inima cand ma gandesc la ingerul meu, George, nebotezat, mort inainte de a se naste. Ma regasesc in fiecare poveste a mamicelor care au intrat pe site si au trait drama pierderii unui copil. Victima incompetentei, ignorantei si prostiei unor oameni care se intituleaza "cadre medicale" a fost si copilul meu, care s-a strangulat "sub supraveghere medicala". Am nascut un baietel mort de 2,500 kg, dupa un travaliu de 12 ore, care avea dubla circulara de cordon si ar fi putut fi salvat daca interveneau mai devreme. Nu mi l-au dat. Nu l-am tinut in brate, mi l-au pus intr-o ladita infasurat intr-un cearcaf jegos de spital. Am ramas impietrita. Lacrimi curg si acum, dupa 10 ani, Am 2 fetite pe pamant si un baietel printre ingeri. Si in fiecare zi ma gandesc si la el si il visez des...Fetitele mele ar fi putut avea un fratior...
Comments
suntt si eu mama de baietel ,inteleg ce este durerea ;cu lacrimi in ochi ma rog pentru binele tuturor copiilor din lume .Draga BIANCA BUCURATE ALATURI DE BAIETELUL TAU.IMI PARE NESPUS DE RAU DE CELE INTIMPLATE.BUNUL D_ZEU SA-TI ALINE SUFERINTA SA POTI MERGE MAI DEPARTE.AI ADUS PE LUME UN INGER DAR ACUM ESTE IN CERURI ALATURI DE ALTI INGERI .MULTA SANATATE CARMEN SI RARES BAIETELUL MEU CARE IL CRESC SINGURA
buna Bianca sunt Cristina din iasi si-mi pare rau de ce ti s-a intamplat dupa ce am vazut emisiunea la Nasu am ramas inmarmurita dar asta se poate intampla in 2008 in spitalele din Romania. imi este rusine sa spun dar sunt asistenta medicala dar vad aproape zilnic ce se intampla. mai ales daca nu ai bani mori pe holurile spitalelor din cauza lipsei de interes din partea celor care poarta HALATE ALBE si de numesc doctori.
Buna seara! In primul rand imi pare foarte rau de cele intamplate! Sa va ajute Dumnezeu sa treceti toata familia de aceasta tragedie!Eu am trecut printr-o situatie asemanatoare pe 29 octombrie 2006!Fetita mea s-a sufocat deoarece s-a facut tromboza ombilicala!Plang si sant foarte trista deoarece sotul meu cand am ajuns acasa dupa trauma care am trait-o m-a intrebat de ce plang?tare mi-ar placea sa putem vorbi mai multe!nici nu stiu ce sa spun sant foarte trista si sufar alaturi de tine,si sant alaturi de tine! sotul meu e doctor si tot nu m-a inteles! mi-a spus ca sant ca un mar frumos pe dinafara si putred pe dinauntru! atat a avut de spus si acum divortam!acest lucru nu e o tragedie in comparatie cu ce s-a intamplat inainte!eu iti doresc tot binele din lume si sa nu mai ai nici o zi de tristete in viata ta!numele meu este: Nicoleta ****,nr.de telefon 07**** adresa de mail:****@yahoo.com
Ma numesc Elena,si eu am trecut de doua ori prin drama asta si-ti impartasesc suferinta si durerea ,in 1988 am nascut o fetita la 8 luni nu am putut sa mai duc sarcina mai departe ,nasterea a fost destul de grea si ca si celelalte femei ma-m lovit de ignoranta asistentelor si a medicilor in final am reusit sa aduc pe lume fetita am fost tare bucuroasa dar in loc de strigatul de venire pe lume a fost doar un sunet de sufocare dupa care fetita a trebuit pusa la oxigen,ni sa spus ca probabil are ceva probleme la plaman dar nimic concret,nici a doua zi nu am aflat mare lucru,a treia zi m-au anuntat ca a murit.Dupa un an am ramas din nou gravida sarcina a decurs normal fara probleme insa in suflet traiam drama primei nasteri si o frica pe care nu o putem spune la nimeni sufeream si speram in acelasi timp insa nu am fost nicide data asta norocoasa in aceiasi luna a 8 mau apucat durerile de nastere si sotul meu m-a dus la spital acolo desi aveam dilatatie dar nu mi swe rupea apa am fost lasata in salon sa ma chinui cu dureri groaznice si sangerari deoarece nu au vrut sa-l deranjeze pe seful spitalului care era de garda pentru asa ceva neinsemnat cum era nasterea mea,dupa ora 22 cand s-au schimbat schimburile a venit o alta asistenta care a vazut cum aratam din cauza durerilor,ma dus pe masa si mia rupt apa in acel moment din cauza presiuni care se formase fetita a fost aruncata afara fara sa depun nici un efort asistenta nereusind sa o prinda bine a lovit-o cu capul de masa ,cand fetita mea a inceput sa planga era un planset de disperare si durere,dar asistenta nu a recunoscut nimic,doctorita a examinat-o si a spus ca-i sanatoasa numai ca era micuta avea 2kg dar ca asta nu era o problema.A doua zi cand m-am dus la alaptat am observat ca avea niste intepaturi in cap am intrebat asistenta cei cu semnele acelea si mi-a spus forte ironic dar ce draga nu stii ca fetita este forte bolnava la plamani a fost ceva ce nu pot sa va spun ce am simtit de la 22 pana la 8 dimineata sa se schimbe un diagnostic asa de repede,am apucat sa o tin la piept sa o alaptez sa o pup s-o strang in brate,pentru ca la urmatorul alaptat cand ma duceam la ea o asistenta pe care nu pot sa o numesc femeie mi-a zis unde te duci draga si asa nu mai ai ce sa alaptezi ca ti-a murit copilul atunci am simtiti ca-mi fuge pamantul de sub picioare ma-m sprijinit de un perete sa nu cad,fetita mia murise si nimeni nu sa deranjat sa ma anunte si pe mine,nici macar nu mi-au mai adus-o sa o vad sau macar sa ma intrebe daca vrem sa o ingropam,nu stiu cine le da lor dreptul sa hotarasca in locul nostru ca si cum parerea noastra nu conteaza,durerea nu am cuvinte sa o descriu este asa de mare incat te sfasie pe dinauntru iar faptul ca esti tinuta in continuare in acelasi salon cu celelalte mame a caror soarta a fost mai buna si radiaza de fericire cand vorbesc despre copilasii lor dupa ce vin de la alaptat iar plansetele copilasilor care se aud iti sfasie sufeltul stiind ca al tau nu mai plange,iti multumesc ca ai deschis acest subiect despre care nu am putut discuta cu nimeni,de fapt nimeni nu-ti poate intelege durerea decat daca a trecut prin ea,toata lumea spune iesti tanar mergi mai departe iar vorbele astea te dor de parca ai fi un aparat si nimic altceva.Cu mult greu socrii mei au reusit sa obtina aprobarea ca sa-i fie facuta autopsia fetitei la autopsie s-au gasit dou cheguri de sange cat doua nuci la creierul mic,cand a fost intrebat cum s-a putut intampla a spus ca sunt colegi de-ai sai si nu poate sa-i acuze,cu toate acestea inca si in ziua de azi se intampla aceleasi greseli pentru care nimeni nu este tras la raspundere,iar noi suntem condamnate la suferinta vesnica chiar daca in timp se mai atenueaza ea ramane totusi acolo intr-un colt al sufletului nostru.Acum am doi baieti gemeni au 15 ani si sunt fericita ca-i am ,de mici au fost niste nazdravani care nu mi-au mai lasat timp sa ma mai gandesc si la altceva .Insa fetitele mele sunt si vor ramane ingerasii nostri iubiti.Imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere sau exprimare ,dar cand iti scrii durerea nici cuvintele nu ti le mai gasesti.
Buna Bianca...numele meu este Mariana,sunt o fericita mama a 4copii,am 37 de ani si sunt din Sibiu.martusrisesc ca-ti sunt intru totul alaturi si Regret Nespus ceea ce ti sa intamplat.Doi dintre copii mei sunt gemeni, fetita si baiat.. azi in varsta de `14 ani.In urma cu 10 ani,fetita mea a suferit o operatie la inima , suferind un Schunt, de fapt avusese un defect de sept ventricular. DSV,in termeni medicali.
Ei, vreau sa_ti spun, ca datorita unei erori medicale,in urma analizei numita CATETERISM ,analiza in urma careia se vedea care este DeFECTUL...{analiza care ii fusese gresita} fetitei mele nu i sa mai dat nici o sansa la viata...Multumesc lui D-zeu ca nu a fost asa...Timp de doua luni cat am stat internata impreuna cu fetita mea la TG> MURES, unul dintre cei mai renumiti DR. Specialist in TETRALOGII FALLO, mi-a mancat sanatatea la propriu si la figurat....tinand mortis sa-mi aduca la cunostiinta zilnic,, D-na~, maine intru in operatie cu fetita d-voastra, cred ca aveti o datorie fata de mine"!Culmea era ca n-am apelat la serviciile dansului ci la un ReNUMIT DR> SIBIAN>>>DR> LIPHARDT...un om deosebit caruia ii multumesc din tot dufletul ca mi-a salvat copilul, neasteptand recompensa..Alaturi de noi in salon, traiau 4 mame si 4 copii, cu care ne petreceam atat zilele cat si noptile, ca mai apoi, mvenindu-le rand pe rand ...randul la operatie, ...sa plece in lumea ingerilor...sufereau de TETRALOGIE FALLO..Nu pot descrie in cuvinte durerea colegelor mele de salon la despartirea de copii lor, si imi era atat de rusine ca sunt atat de neputincioasa si nu le pot ajuta, decat tinindu-le in brate si plangand in rand cu ele..
Doamne...este asa nedreapta viata asta uneori!Draga Bianca, cel mai mic dintre copii mei abia a implinit 9 luni...a venit pe lume dupa o perioada de 17 ani, diferenta fata de fiul meu cel mare..recunosc a fost o mare surpriza, dar ESTE BIJUTERIA CASEI NOASTRE...Il cheam GEORGE_CIPRIAN si este lumina ochilor mei . Prietena mea, de la Curtea de Arges si-a pierdut copilul in acea perioada in care fusesem internata la Tg Mures...suferea de Tetralogie Fallo...e o pov ff lunga,nu vreau sa ma lungesc prea mult,dar daca cineva este interesat de amanunte imi poate scrie pe adrsa de email . Mariana_Finica!yahoo.com si am sa va pov amanuntit in ce consta boala si cum se manifesta...in cazul lui Andrei fiul prietenei mele, plecat la ingeri............daca pot fii de folos in vreun fel , cu drag ma alatur initiativei tale draga Bianca...sunt fff multe de spus in ceea ce priveste viata medicala din Romania si ocrotirea femeilor. Cu mult drag MARIANA
Nu am putut fara sa nu iti spun cateva cuvinte de incurajare, dar nu stiu cum , nu imi gasesc cuvintele, desi nu am trecut printr-o asemenea experienta , va inteleg suferinta , pentru ca sunt si eu mama si bunica si stiu ce inseamna un copil, ma bucur foarte mult atat de fica mea cat si de nepotica mea . Ma bucur foarte mult ca ati avut puterea sa treceti peste tot ce s- a imtimplat si mai mult cu atat ca doriti sa faceti ceva pentru cei care trec printr-o asemenea incercare de la Dumnezeu. Va felicit ca ati avut puterea sa impartasiti si celorlati durerea si suferinta prin care ati trecut . Va doresc multa sanatate si succes . Florentina
Sunt Eugen si am vazut interviul dvs. dat pt antena 2 . Va admir sincer si va rog sa acceptati incurajarile mele pecare le trimit prin acest mesaj . Doresc sa aveti multa putere si suferinta sa nu va ingenungheze . Cu mult respect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Buna Bianca. Ma numesc Alina , sunt din Oradea si am 28 de ani. Intr-o zi m-am intrebat: Oare a nascut Bianca Brad? Raspunsul a venit uitandu-ma in acea seara la B1 si vazandu-te am inteles.Eu sunt consilier la Serviciul de Stare Civila-compartimentul certificate pentru nou nascuti. Acum cand merg la serviciu,parca imi e greu sa eliberez certificatele pentru bebelusi ,gandindu-ma la tine. Cand vad atatia tatici bucurosi/atatea mamici bucuroase pentru copilul lor nou nascut, ma intreb: de ce nu ai putut sa fii si tu printre ei/ele???? Am citit articolul a doua zi, am plans, si nu pot sa cred ca ti s-a intamplat un asemenea mare necaz.Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste aceasta durere,desi nu stiu daca vei putea sa uiti vreodata . Iti doresc multa sanatate si bucurii alaturi de cei dragi tie . Te pup, Alina. (Pentru tine)adresa mea de mail este: ****@ yahoo.com
buna Bianca,imi pare rau pt pierderea mare suferita,dumnezeu sa-ti dea putere sa treci cu bine.Ma numesc emma am 26 ani si am trecut si eu impreuna cu sotul meu printr-o mare incercare ne-am pierdut copilasul la 1si 8luni intr-un accident de masina, a fost cumplit a trecut aproape doi ani de atunci si acum durerea este la fel de mare uneori, a fost primul nostru copil era ca lumina ochilor nostri, era un colpil foarte deosebit cu o intelepciune aparte in timpul scurt cat a fost cu noi am invatat multe de la el.Cand am ramas insarcinata cu el a fost o bucurie imensa la 6 saptamaini era sa pierd sarcina am stat in spital o luna de zile doctorul la care eram ma sfatuit sa fac avort ca oricum nu o sa pot duce sarcina, eu m-am incapatanat si m-am rugat la Dumnezeu sa nu mi-l ieie ca vreau sa-l tin in brate sa ma bucur de el mai ales ca era primul copil si dumnezeu m-a ascultat mi la dat dar poate numai pt un timp, am dus sarcina pana la sf cu tratament si la 37 de saptamani prin cezariana am nascut un baietel (se numea Jacob) scump cu ochi negri migadalti o scumpete era tare micut,a fost cea mai fericita zi din viata mea. a fosta un copil tare cuminte, vesel tot timpul, sanatos, prietenos cu toata lumea si foarte iubitor.imi amintesc si acum cu bucurie si triste clipele frumoase petrecute cu el, asa cateodata as vrea sa-l pot strange la pieptul meu sa-i simt mirosul sa-i simt manutele lui dar......traiesc cu speranta ca intr-o buna zi ne vom intalni in ceruri si atunci vom fi pt totdeauna impreuna.multi dupa moartea lui imi zicea lasa nu mai plnge esti tanara faci altul, dar nu-i asa nimic nu poate inlocui un copilas pierdut el a fost unic in felul lui.De cand am nascut am mai vrut sa mai avem copii dar nu mai raman insarcinata nu stiu de ce am fost pe la doctori mai fac si tratamente dar nimic imi dores cu ardoare sa mai ma cel putin unul tot sper ca intr-o zi voi avea un copilas.Sunt cu sufletul alaturi de tine Bianca, te admir si ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea sanatate, putere sa te poti bucura de clipele frumoase care vor veni, ca eu asa cred ca dupa nori vine si soare.te imbratisez cu drag.Emma
Inca plang si stiu ca doare.......... Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am citit partial din ceea ce ai impartasit cu noi,cei ce ti-au citit randurile,a fost sa imi strang fetele in brate. Imi aratau cu degetelel lor mici lacrimile si nu intelegeau ce mi se intampla........
Sper din tot sufletul sa te ajute timpul sa it mai "minta" durerea..... Imi pare rau da nu pot scrie mai mult, nu am cuvinte
MA NUMESC RALUCA, AM 26 ANI, DIN CONSTANTA
IN PRIMUL RAND IMI PARE NESPUS DE RAU BIANCA CA A TREBUIT SA TRECI PRINTR-O SUFERINTA ASA MARE.NU POT SA-TI DORESC DECAT MULTA PUTERE PTR A REUSI SA DEPASESTI ACEST MOMENT.EU NU AM INCA COPII,SUNT CASATORITA ,DAR AM HOTARAT CA MAI ASTEPTAM PUTIN.
SUNT DEJA SPERIATA DE CEEA CE S-AR PUTEA INTAMPLA CU SARCINA MEA IN VIITOR FIIND O FIRE FOARTE SENSIBILA SI BOLNAVICIOASA.CUNOSC DEJA INCOMPETENTELE MEDICALE.AM O PROBLEMA GINECOLOGICA DE APROAPE 3 ANI SI TOTI MEDICI IMI SPUN CA TOTUL E PERFECT DAR IN REALITATE EU NU MA SIMT DELOC BINE.AM TRECUT PRIN EXPERIENTA DISPRETULUI SI SILEI DOCTORULUI IN CADRUL UNUI CONTROL GINECOLOGIC DUCANDU-MA LA MAI MULTI MEDICI PTR A AFLA CAUZA UNEI HEMORAGII CARE TINE DE 2 LUNI SI SPUNANDU-MI SIMPLU SI FARA A SE UITA LA MINE "DOMNISOARA SUNTETI LA MENSTRUATIE .REVENITI CAND SE TERMINA".DACA VA VINE SA CREDETI SUNT LA ASA ZISA "MENSTRUATIE" DE 2 LUNI APROAPE ZINIC SI DOAR UN DOCTOR S-A UITAT LA MINE DAR CARE INTR-UN FINAL DUPA 2 LUNI DE TRATAMENT NU A REUSIT SA MA AJUTE CU NIMIC MOMENTAN.MI S-A SPUS CA POT AVEA FARA PROBLEME COPII DAR SINCER IMI E TARE TEAMA .NU STIU POATE INTR-O ZI VOI CAPATA INCREDERE IN MEDICI SI VOI AVEA CURAJ SA MA BUCUR DE ACEST MIRACOL LASAT DE DUMNEZEU PE PAMANT"UN BEBELUS".
Cuvintele par de prisos in astfel de momente. Intr-adevar, o strangere de mana, o imbratisare fac mai mult decat vorbele.
Iti poate aduce alinare milostenia. Fa milostenie copiilor! Cat si cum poti . Cu cat mai mult, cu-atat mai bine!
Voi lasa pe altii sa-ti vorbeasca, totusi, in locul meu:
Un sfat bun
Nu te intrista crestine
Cand esti necajit,
Caci mai multe decat tine
Eu am patimit.
Cruce, spini otet si fiere
Am gasit la oameni,
Ca sa-ti dau tie putere
Mie sa te-asemeni.
Bucura-te deci, o frate,
Daca patimesti,
Prin rabdare-or trece toate
Caci cu Mine esti.
Nu cata-n aceasta vale
Numai mangaieri,
Viata-ntreaga este-o cale
Plina de dureri.
Deci, du crucea suferintei,
Rabda-al vietii chin,
In nadejdea mantuirii
Du si tu macar un spin...
Amin.
E bine sa citesti seria de carti a parintelui Cleopa ce cuprinde volumele 1-14 (sau poate mai multe de atat) si in special, din volumul nr.6, pentru acest moment in care te afli, povestirea intitulata " Despre nestiutele judecati ale Lui Dumnezeu". Sa nu renunti niciodata la El !
Iisus Hristos
Am avut un vis in noaptea de Craciun. Mergeam pe o plaja, iar Domnul, pasea alaturi de mine.Pasii mi se imprimau in nisip, lasand o dubla urma. Una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezinta o zi din viata mea. M-am oprit ca sa privesc in urma si am vazut pasii nostri care se pierdeau in departare. Dar am observat ca in anumite locuri, in loc de doua urme, nu mai era decat una singura.Am revazut filmul vietii mele. Ce surpriza! Locurile in care nu se vedea decat o singura urma corespundeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele sau de o proasta dispozitie, zile de incercari si indoiala, zile de neliniste si de rea vointa, zile de egoism, zile de nesuportat..., zile in care eu fusesem de nesuportat. Atunci, intorcandu-ma spre Domnul , am indraznit sa-i reprosez:
- Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce nu Ti-ai pastrat promisiunea? De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata, in zilele in care aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a raspuns:
- Iubitul Meu, zilele pentru care n-ai vazut decat o urma de pasi pe nisip, sunt zilele in care Eu te-am purtat pe brate!
(Ademar Barros-poet brazilian)
Doamne ajuta!
BUNA BIANACA AM VAZUT EMISIUNEA DE PE ANTENA2 IN RELUARE DIMINEATA DEOARECE EU LUCREZ IN SCHIMBURI.NU AM PUTUT ADORMI DUPA CE AM VAZUT EMISIUNEAM,AM RAMAS SOCATA.CRED CA E CUMPLIT PTR O MAMA SA TREACA PRIN ASEMENEA TRAGEDIE.DUPA CE DUCI SARCINA 9 LUNI CU BUNE SI CU GRELE LA FINAL SA PIERZI "MUNCA" E GREU.CONDOLEANTE. ANAMARIA BRASOV 26ANI
cumplit cumplit am citit tot inclusiv toate mesajele e groaznic ce se intampla la noi acum totul mi se invalmaseste in cap nu cred ca as reusii sa scriu ceva coerent nu vreau decat sai multumesc bunului dumnezeu pentru cei 2 copii minunati pentru un sot de nota 10 si sa plang in continuare dupa parintii mei si fratele meu ina
buna bianca. numele meu este oana din tg mures.sincer imi pare foarte rau pt ce ti s-a intamplat.am auzit totul de la emisiunea femeia conduce de pe euforia tv.vreau sa te ajut ma ofer ca voluntar dar am o intrebare: eu am grupa sanguina AB4 negatif in acea emisiune am mai auzit k majoritatea femeilor cu aceasta grupa pierd sarcina.este adevarat?iti doresc tot binele din lume tie si familei tale in special scumpului de luca.te pup si ai grija de tine.oana
sa sti ca imi pare foarte rau penttu ceea ce ti s-a intamplat...am 16 ani si am pierdut si eu sarcina......sunt distrusa.....:(...ma doare sufletul cand ma gandesc la copilul meu ...pe care l-am pierdut...te pup si iti doresc numai bine...
Ma numesc Adina,am 24 ani si sunt din Constanta.
Va transmit,din tot sufletul,"sincere condoleante" tie si sotului tau.Desi aparent barbatii sunt puternici eu cred ca este invers.Ei nu-si exteriorizeaza suferinta pt a ne incuraja pe noi-femeile-.
Femeile plng,sriga,urla,se impiedica si cad dar gasesc acea forta interiora de a se ridica si de a o lua de la capat.Se agata de cel mai mic motiv si merg inainte.Am citit tot ce ai scris pe aceasta pagina.Sufar alaturi de tine,de familia ta si de toti cei suferinzi care si-au postat necazurile pe aceasta pagina.Am simtit si eu o sutime din suferinta ta.Am avut o evolutie normala a sarcinii.Dr. m-a programat sa nasc la 38 sapt.-sa nu avem surprize-.Am nascut un baietel de 3,200 kg, 50 cm cu apgar 8.La 40 saptam.am facut botezul.Dupa 2 zile am mers cu el la medicul de familie,la control.A depistat ca are "rosu in gat"(banal...nu?).I-a prescris ampicilina cps( o treime din praf la 8 ore).Am intrebat cum e posibil sa ii administrez praful unui copilas care nu stia sa bea o lingurita de apa.Mi-a raspuns "-simplu!pui praful intr-o lg ,diluezi cu apa si i-l dai sa-l bea" In fine ,am urmat tratamentul zicandu-mi "eu nu sunt medic".De atunci copilasul raceste in fiecare luna.Dupa 2 luni am cautat alt medic si am gasit o dr. f. buna; desi este medic generalist.O admir f mult pt ca atunci cand are dubii ma trimite la specialist.Nu am dat niciodata spaga la dr. sau asistenta.Am avut parte de dr. buni care si-au dat iteresul.poate a contat si faptul ca am stiut sa redau toate simptomele prezentate de copil. La 7 luni a racit...deja ma obisnuisem.Am mers la dr. i-a prescris antibiotic(zinnat),antitermice pt febra.Ii dadeam din 4 in 4 ore sa isi faca efectul.Trebuia sa luptam cu febra 72 ore.La 2 dim. a facut 39.8.La urgenta i-au facut algoc. cu fenobarbital ijectabil.Nu-i scadea asa ca l-au impachetat in cearceaf umed.Nu pot sa exprim suferinta dar pe moment fac tot ceea ce am de facut.Dupa aia fie ce-o fi.In fine dupa 40 de min.ne-a trimis acasa.Mi-a prescris fenobarbital 1 cps la 24 ore spunandu-mi ca febra persista mult si la varsta lui(7 luni) nu a sa ii reziste creierul.M-am inspaimantat dar am urmat tratamentul.Dupa 3 zile de fenobarbital copilasul dormea de mai bine de 8 ore.Am pus mana pe tel. si am sunat-o pe d-na dr.care mi-a zis "-trezeste-l ca altfel nu se mai trezeste!"Am crezut ca s-a crapat pamantul sub piciorele mele.Am trecut repede la fapte nu aveam timp sa ma gandesc la altceva.am avut o ora de chin ...muzica la maxim...strigate..il puneam in piciore si nimic...deschidea ochisorii si-i inchidea la loc.Simteam ca explodez intr-o multitudine de sentimente(groaza,frica,neputinta,durere,iritare.....) dar imi pastram cumpatul si incercam,alaturi de sotul meu totul...si nimic nu dadea roade...am inceput sa-l ciupesc de obrajori si a deschis ochisorii pt 3 secunde.si-a dat ochii peste cap.in acel moment am urlat atat de tare incat m-a auzit tot blocul.SLAVA DOMNULUI ca dupa vreo 10 minute a reactionat la stimuli.Am reusit sa il determin sa manance ceva,si apoi am inceput sa tremur; trecusem primejdia.Am fost in stare de soc si l-am pazit toata noaptea numai la gandul ca putea sa piara in bratele noastre.Ii multumesc Lui Dumnezeu ca am trecut primejdiile.sunt 3 ani de atunci dar nu poti sa uiti ci doar sa inveti sa traiesti cu ceea ce ti s-a intamplat.Ti-am scris povestioara mea(cam detaliata) si am vrut sa-ti spun ca -in mica masura-iti inteleg durerea.Stiu ca nu se compara dar o sutime,o miime din suferinta ta am simtit-o si eu.
Te imbratisez puternic si sper ca aceasta"mobilizare generala" organizata de tine sa te ajute sa mergi inainte.Ne-ai dovedit pana acum ca esti o femeie puternica.Sunt sigura ca ingerasul Emma Nicole este f mandra de mamica ei.Multa forta tie si sotului tau.Va sunt alaturi ,puteti conta pe ajutorul meu oricand.E-mail ****yahoo.com
Durere... Doamne cata durere! Imi sfasie sufletul, ma sufoca! Acum 4 ani era cat pe ce sa trec printr-o drama asemanatoare. Dar Dumnezeu m-a ajutat sa-mi tin in brate IUBIREA, sa fiu intreaga. Si acum, dupa atatia ani traiesc cu groaza ca ceva mi l-ar putea lua! Ma duc sa-mi sarut INGERUL care doarme, caci doar el imi readuce SPERANTA! Cristina
Nu am stiut de drama ta pana nu am vazut subtitlul emisiunii Nasul. Era pe terminate, am auzit doar adresa siteului. Te stiu si te admir de mult. Am fost in public cand ai castigat Miss-ul, multi ani am avut in camera posterul cu tine ca regina a frumusetii, am caseta ta cu arta machiajului... M=am bucurat cand te am revazut la nasu atat de frumoasa si de tanara.. Nu stiam care era drama. Stiam ca mai astepti un copil,credeam ca are probleme de sanatate, aveam sa aflu ca era ceva mult mai grav..Sunt si eu mama. Am un baietel de 2 ani. E bucuria noastra. Pana sa citesc postarile de aici nici nu mi am dat seama ce norocoasa sunt ca n-am avut pb cu sarcina si ca Albertut e perfect sanatos. Imi amintesc cat am suferit cand s=a imbolnavit la 4 luni si mi s-a spus sa intreup alaptarea la san si sa-l hranesc cu morcov si mucilagiu de orez, iar daca nu accepta , sa ma intorc sa ne interneze. Mergem pe strada si plangeam si ma rugam sa fie totul bine pt ca stiam ca daca ajungem la spital, lucrurile se pot complica. Am avut noroc si puiul meu s-a facut bine repede. L-a fiecare raceala sau temperatura mi se rupe sufar cumplit. de aceea imi dau seama cat de greu le e mamicilor cu copii in ceruri. Nu stiu ce sa va spun pentru incurajare. Nu cred ca exista durere mai mare ca un parinte sa si vada copilul murind. Sper ca Dumnezeu, Stiinta, Medicina, oricine, sa faca in asa fel incat nimeni sa nu mai fie nevoit sa treaca printr-o astfel de drama. Vreau ca toata lumea sa aiba copii sanatosi, sa se bucure de ei.
Buna Bianca imi pare rau de tot ce ti s-a intamplat .Deschide bratele ca sa simti imbratisarea mea ,care este din suflet si care mi-as dori sa o simti eu exist si vreau sa duc impreuna cu tine lacrimile ,dorul frustarea si uneori neputinta .Sunt aici si ma voi ruga pt tine si pt familia ta . Dumnezeu sa-ti dea putere nu sa uiti pt ca nu ai ce sa uiti ,nu pot sa-ti doresc sa-ti uiti copilul este imposibil ci doar sa ai putere pt Luca sa mergi pana la capat . Cu prietenie Maria
Nu stiu cu ce sa incep....E greu....
Sunt din Bacau...si as vrea sa-ti spun ca pe fetita mea....o cheama Bianca...dupa numele tau...
Te felicit pentru ca ai avut curajul sa vorbesti...pentru ca imi imaginez cat iti este de greu...pot doar sa-ti spun ca sunt alaturi de tine...si ca ma rog la Dumnezeu sa-ti dea forta sa mergi mai departe...
Esti o femeie puternica....frumoasa....desteapta...o mama superba...
Te sarut cu drag....si sunt alaturi de tine...
buna bianca
sper sa treci peste tot esti o femeie fff puternica si vei realiza in viata tot cu ajutorul credintei tale te apreciez mult pt tot ce esti in viata asta,esti un fel de idol pt mine te iubesc si te respect fiii tare iti doreste o fata simpla pe nume ileana ,si nu iti pierde speranta va fiii bineeeeee,succes in toate planurile vietiiii tale
Buna ziua D-na Bianca, v-am urmarit cu mare interes cand ati fost invitata la Antena2....e ceva groaznic si imi pare nespus de rau dar cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului trebuie sa treceti si peste asta.Si ma bucur mult ca aveti incredere in Dumnezue.Maica Domnului sa va dea putere,rabdare si intelepciune sa faceti fata unei situatii ca a dvs.Cu stima si respect!Viorica,Bucureesti
Buna, Bianca!
Numele meu este ANGELA, sunt din TIMISOARA, mamica ingerasului CALIN GABRIEL care acum ar fi avut o luna... Povestea mea se afla deja pe aceste pagini, a aparut in data de 5 februarie.
Eu am scris din nou deoarece citind atatea drame m-am gandit ca poate ar fi bine ca si pe plan local sa incercam sa ne unim suferintele pentru a face ceva, pentru a aduce macar o raza de soare in sufletele noastre. Repet...sunt din TIMISOARA si as dori sa ma implic efectiv in aceasta campanie aici pe plan local. Nu stiu exact ce as putea face,dar cu siguranta sunt multe de facut si Dumnezeu ne va lumina mintea.
...Adtresa mea este ****@yahoo.com si as ruga SA NU FIE SECRETIZATA tocmai pentru a putea intra in legatura cu cei(cele) ce doresc sa se implice in aceasta campanie aici in TIMISOARA !
CALIN GABRIEL, TE IUBIM! SOMN USOR, INGERAS! Mama si tata.
buna ma numesc madalina si am citit 2 msj care m-au socat.as vrea sa o intreb pe acea doamna care afirma ca esti penibila draga bianca cum poate spune asa ceva despre o mama care si-a pierdut puiul??!!!???spune ca si ea a pierdut o sarcina la 5 luni si a trecut usor peste asta.d-na aveti acele sentimente materne?chiar vi se pare ca durerea acestor mame este o telenovela?!?!?!?atunci ce ati cautat pe acest site?daca nu aveti capacitatea de a intelege durerea acestor mame aveti bunul simt si nu le jigniti.sa va fie rusine draga doamna!!!!bianca fii puternica si nu pune la suflet rautatile acestor tip de femei.tu esti o scumpa.
Draga Bianca,
Imi pare tare rau pentru nefericirea ta de a trece prin asa experienta. Nu este putin lucru sa iti moara copilul si sa nu ai nici o putere sa schimbi asta.
Dupa cum vezi, suntem multe in situatia ingrata de a fi neputincioase la suferinta copiilor nostri. Durerea este foarte mare, nu o poti descrie cu desartele cuvinte dar, incercam sa ne consolam cu ideea ca ni s-ar fi putut intampla mai rau. Fiecare din noi, care si-a pierdut copilul/copiii, putem privi in sus si vedem mamici care au suferit/patimit mai putin sau putem privi in jos si vedem mamici care au suferit/patimit mult mai mult.
Chiar si tu, acum, cu ranile deschise fiind, te poti intreba citind mesajele de pe acest forum, cum este posibil sa indure cineva atata durere, cum e Liliana din Tg Mures care a pierdut 2 copii unul dupa altul sau Antoaneta din Pitesti care si-a pierdut dreptul de a mai avea propriul copil.
Intr-o oarecare masura, faptul ca altele duc o povara mai grea ne face sa ne rusinam ca ne plangem de suferinta noastra si atunsi capatam puterea de a merge mai departe.
Am avut si eu parte de portia mea de ghinion ca si toate mamicile de pe acest forum si ca multe altele care nu au scris aici, din diverse motive. Am pierdut-o pe Sanziana la 3 zile dupa nastere, din nepasarea medicilor, in urma cu 17 ani. Am vazut-o, am plans-o, am iubit-o dar nu a fost botezata si nu a fost inmormantata. Un astfel de eveniment devine punct de reper pentru noi si toata viata ni se raporteaza la el.
Am stat 3 zile in travaliu, la fiecare schimbare de garda ma urcau pe masa, ma controlau si ma trimiteau inapoi in pat fiindca nu aveam dilatatia corespunzatoare. Nici azi nu pot intelege aceasta atitudine a medicilor, care nu s-au atins de mine fiindca eram pacienta "profesorului"; iar "profesorul" nu a binevoit sa se deranjeze din weekend. Asa ca eu am stat in travaliu de vineri dimineata pana duminica seara cand, dupa ce familia mea s-a scandalizat, o doctorita si-a facut curaj si s-a ocupat de mine. Din pacate era prea tarziu, lichidul amniotic (ce mai ramasese din el) se infectase si fetita il aspirase, in efortul ei de a iesi la lumina.
Nu am stiut cum sa reactionez in acele momente si nu sunt convinsa ca am luat cele mai bune decizii. Primul impuls este acela de a uita cat mai repede cu putinta prin ce am trecut si eventual sa ascundem cat mai adanc toate urmele, ca sa nu ne mai amintim. Adevarul este ca, daca reactionam conform primului impuls, toata viata suntem urmarite de reprosuri si intrebari fara raspuns.
A fost prima sarcina si am avut nevoie de 3 ani sa ma vindec fizic si sa ma pregatesc psihic pentru urmatorul copil. Ma consider norocoasa avand sansa sa am al doilea copil, perfect sanatos, un baiat care are acum 15 ani.
Cred ca este mult mai traumatizzant sa ti se intample la prima sarcina, stand cu frica in san sau chiar cu certitudinea ca nu mai poti avea niciodata copilul tau. Dar la fel de bine pot spune ca este mult mai traumatizant sa ai parte de travaliul doliului, dand nastere unui fat mort decat daca treci prin travaliu dand nastere unui fat viu. Mai mult decat orice insa mi se pare de neidurat sa iti pierzi copilul/copiii dupa mai multi ani de viata.
Nu se cade insa sa fac o ierarhizare a suferintei fiindca, din orice unghi am privi situatia, este la fel de chinuitoare si nedreapta.
Nu ne vindecam niciodata complet dar, macar putem diminua zbuciumul psihic.Insa nu putem face asta decat trecand prin tot procesul, pana la capat, indurand atunci tot ceea ce ni se pare de nesuportat, povestind, cerand sfatul si cel mai important, consultand psihologul.
Este un tratament similar aplicat fricii; nu scapi decat trecand prin ea. Desi ne documentam, adunam toate informatiile care credem ca ne sunt utile despre sarcina, consultam medici, tot se intampla sa fii pusa in situatia in care nu stii ce sa faci.
Acum mi-as dori sa fi avut o poza, sa fi fost botezata (post mortem, habar n-am cum), sa fi fost ingropata, sa o pot aminti in rugaciunile mele (scrise) catre biserica (chiar daca le fac rar). Dar, asa cum stim, preotii au anumite reguli pentru copii nebotezati (de unde vin ele ??!! Dumnezeu stie)
Nu as fi vrut sa scriu atat de mult insa, nemultumirea si furia mea se activeaza de fiecare data cand citesc/aud de cineva cu experienta asemanatoare.
Este minunat ca te-ai gandit sa faci ceva in sprijinul celor ce au trecut sau vor trece prin asfel de pierderi. Esti o persoana publica, cu acces mult mai mare la mijloacele media si de aceea cred ca actiunea ta va avea suport.
Nu stiu ce ti-ai propus sa faci in continuare, in afara acestui forum dar, ar fi bine sa nu te opresti aici. Ma ofer voluntar, indiferent ce iti propui sa faci, daca sta in puterea mea sa ajut cumva.
Am si cateva sugestii de care nu esti obligata sa tii cont dar eu as traduce o parte din cartile pe care le-ai gasit deja, as scrie propria carte cu toate comentariile incluse, as face un ghid cu tot ceea ce trebuie sa stie o gravida inainte, in cursul si dupa sarcina, as face o fundatie unde mamicile incercate pot oferi suport celor mai proaspat patite. Cate altele nu se pot face, (interventii legislative) numai sa vrei si sa te dedici. Teoretic e foarte simplu sa dai sfaturi, practic insa, cineva trebuie sa si depuna efort. Sunt gata sa te ajut asa ca da-mi un semn in caz ai nevoie de ajutor.
Cu drag si alaturi de tine,
Carmen
Bucuresti
buna bianca...numele meu este cosmina si am 2 copii minunati iar fetei mele i am pus numele tau....te am adimirat dintodeauna si a zis ca daca fac o fata sa i pun bianca dupa tine
nu ti spun decat ca viata ne incearca iar tu ai fost f greu incercata .....cred ca e sfasietor si n o sa ti poti ,,vindeca ,, durearea nicicand iar faptul ca poti vorbii despre suferinta ta este mare lucru .....tb sa luam atitudine la ce se intampla in spitalele romanesti unde doctorii sunt ,,sefii,, si noi slugile , unde daca ai bani poti sa te vindeci iar daca nu o operatie banala te poate omora, unde daca ai ,,cunostinte,, faci o operatie la care altul asteapta luni de zile, unde daca cotizezi cat si cui tb nu mai ai nicio durere cand aduci un copil pe lume iar daca nu,, dai ,, mana cu diavolul in niste dureri cumplite si altii privesc linistiti la tv lasandu te in niste momente esentiale ....
Draga Bianca, ti-am scris si despre drama mea dar nu am regasit mesajul meu in niciuna din pagini...Codruta,33 ani
Draga Bianca....asa cum te-ai obisnuit sa auzi, citesti....ochii mei au lacrimat, lacrimeaza si sincer parca si respiratia mi-a amortit.....mult prea dureros cele citite.....durere pentru voi mamicile si durere pentru sistemul nostru inca incet si inapoiat de a "salva" mamicile rapuse la suferinta pierderii ingerasilor mult asteptati si cred eu foarte doriti.Numele meu este Catalina, din Bacau, am 27 de ani, nu sunt casatorita dar nici mamica.Imi doresc din toata inima sa-mi bucur parintii sa fie bunici......dar sincer chiar si fara sa cunosc sentimentul de mama pe propria-mi piele, ci doar de la prietene si cunostinte.....m-a rapus la durere si lacrimi toata povestea ta.Cu adevarat puterea sta in voi toate si dragostea lui D-zeu care zic eu nu ne uita si lasa.....nu-mi ies din cap cuvintele tale de la emisiunea "Nasul"....."poate trebuia sa mi se intample mie una ca asta, ca sa se schimbe ceva in tara asta....fata de mamicile care nasc copii morti".....asta ai spus in esenta.E dureros ....dar poate Bunul D-zeu te-a ales pe tine drept mesager si indreptator al acestui fapt...., poate pentru ca esti puternica, inteleapta si altruista. Stiu ca orice asi spune nu poate fi balsam pentru inima ta indurerata si a altor mamici, dar va doresc numai bine, putere, rabdare, curaj sa schimbati ceva....si de voi fi de folos....cu drag puteti sa apelati la mine.Din toata inima va doresc numai bine, pe curand.....si dati-le aripi ingerilor sa zboare si sa ne purifice poate!.....Cu respect , admiratie si prietenie Catalina (****@yahoo.com,...Bianca daca voi fi de folos.....poti sa ma contactezi aici.DOAMNE AJUTA SI SA FII TU!)
Draga, Bianca, sunt Codruta,33 ani, Bucuresti.Ma doare suferinta ta asa cum ma doare inima cand ma gandesc la ingerul meu, George, nebotezat, mort inainte de a se naste. Ma regasesc in fiecare poveste a mamicelor care au intrat pe site si au trait drama pierderii unui copil. Victima incompetentei, ignorantei si prostiei unor oameni care se intituleaza "cadre medicale" a fost si copilul meu, care s-a strangulat "sub supraveghere medicala". Am nascut un baietel mort de 2,500 kg, dupa un travaliu de 12 ore, care avea dubla circulara de cordon si ar fi putut fi salvat daca interveneau mai devreme. Nu mi l-au dat. Nu l-am tinut in brate, mi l-au pus intr-o ladita infasurat intr-un cearcaf jegos de spital. Am ramas impietrita. Lacrimi curg si acum, dupa 10 ani, Am 2 fetite pe pamant si un baietel printre ingeri. Si in fiecare zi ma gandesc si la el si il visez des...Fetitele mele ar fi putut avea un fratior...