Buna Bianca! Ma numesc Georgiana din Bucuresti, am doar 24 ani, nu sunt casatorita, nu am copii...dar de cand am vazut emisiunea de pe B1 am ramas socata...acum, cand scriu am lacrimi in ochi, parca simt o durere in corp, in suflet...Imi pare sincer rau si iti doresc multa putere, curaj si Dumnezeu sa-ti aline durerea!
Imi pare bine ca ai avut ideea crearii acestui site. Sper ca toti cei care am postat mesaje aici sa putem sa-ti dam macar un strop de forta si sa te ajutam intr-un fel sa depasesti aceste momente, nu numai pe tine, dar si pe toate femeile care au trecut prin asemenea drame...
Am avut si eu un caz asemenator in familie...e vorba de mama mea: in 1964 a nascut primul copil, un baiat, perfect sanatos, actualmente insurat si avand 2 copilasi. La 10 ani dupa, in 1974, a mai nascut un baietel, care a murit la cateva ore dupa nastere din cauza unei probleme respiratorii...Eu nu l-am cunoscut niciodata pe cel de-al doilea baietel, nu a avut nici o poza cu el, pe vremea aceea probabil nu se gandeau la aceasta posibilitate, dar ma duceam cu mama cand eram mica in fiecare saptamana la cimitir si-i aprindeam o lumanare...Chiar si acum cand merg la biserica il trec in acatist si-i aprind o lumanare si...simt ca-l iubesc pe fratiorul meu,e ceva ce nu pot exprima in cuvinte.
Mama aminteste din cand in cand de el, dovada ca nu se uita asa ceva...
ITI DORESC sa-ti dea Dumnezeu liniste si pace sufleteasca sa treci peste! Noi suntem alaturi de tine, de voi!

MA NUMESC RAMONA SI AM 24 DE ANI .AM UN BAIETEL DE 1AN SI 3LUNI .NU AM AVUT NICI O PROBLEMA LA NASTERE INSA IN APRILIE ANUL TRECUT A AVUT O RACEALA MAI PUTERNICA.IN DOUA LUNI DE ZILE AM UMBLAT CU EL PE LA MEDICI CARE IMI SPUNEAU CA ARE MUCOZITATI SI TREBUIE ASPIRAT,PUS PICATURI IN NAS .INSA ALEXANDRU(CA ASA SE NUMESTE)HARAIA DIN CE IN CE MAI TARE DE LA O ZI LA ALTA,DAR IN LUNA IUNIE ANUL TRECUT TREBUIA SA II FAC VACCINUL DE 6LUNI PE CARE IL AMANASEM SI DIN ACEASTA CAUZA AM AJUNS LA URGENTA UNDE DUPA UN CONTROL AMANUNTIT AM AFLAT CA ARE PNEUMONIE VIRALA SI MULTE ALTE BOLI MAI MICI.DE ACEA VREAU SA VA SPUN CA ORI CE VI SE PARE IN NEREGULA AR FI BINE SA IL VADA SI UN SPECEALIST NU NUMAI MEDICUL PEDIATRU.CU DURERE IN SUFLET SI CU PARERE DE RAU PT CELE INTAMPLATE ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME SI SA DEA DUMNEZEU SA FII TARE.

Buna Bianca, ma numesc Cristina am 34 de ani si sunt din Brasov.In urma cu aproape un an pe 8 martie cumnata mea a mers la ultimul control, la un doctor foarte renumit din Brasov, dr. Podasca.Din pacate baietelul care pana atunci fusese sanatos, era mort din cauza tensiunii mamei care a suferit de preclamsie. Din pacate acest lucru putea fi evitat daca dr. Podasca lua in serios semnele, edeme la maini si la picioare, kg multe acumulate in ultima perioada de sarcina.Si asta nu-i partea cea mai grava, dar sa o trimiti acasa cu bebelusul mort in ea, ca sa vina a doua zi numai pentru ca la cabinetul privat se adunasera deja pacientele, asta mi se pare o cruzime, sau sa o intrebi pe mama ca e suparata ca a trebuit sa astepte , dupa ce i-a spus ca a murit bebelusul, e chiar o barbarie.A fost un cosmar pentru toata familia, si pentru mine care eram insarcinata in 4 luni.Din fericire pentru mine totul a fost ok, dar n-o sa-l uitam niciodata pe DIDI, cum obisnuiam sa-l alintam. Si acum il plangem chiar daca in tacere.Si as dori sa dau un sfat mamelor insarcinate , daca simtiti ca e ceva in neregula cereti cezariana inainte de termen, chiar daca recuperarea e mai grea pt voi copilul are sanse mai mari de supravietuire. Si informati-va despre toate pericolele din timpul sarcinii , nu va bazati numai pe medic bazati-va si pe instinctele voastre.Pentru ca de multe ori si cateva ore conteaza pentru copilul vostru.Sunt alaturi de toti parintii care au fost greu incercati.Dumnezeu sa va de-a putere sa treceti mai departe.

Am urmarit la TV o emisiunec cu tine pe tema dramei pe care ai trait-o si m-ai impresionat. Sunt un barbat matur, cu o viata normala socio-profesionala si familiala, cu bucurii si necazuri. Si am si doi baieti (studenti acum) din care unul cu o cataracta congenitala la unul din ochi, pentru care am facut tot ce se putea ("n" operatii chinuitoare efectuate de un VIP in ale medicinii, un escrosc dovedit in anii de mai acum etc )...Iti spun toate astea ca sa iti arat ca asta este viata, nimeni nu este pe deplin fericit si total implinit. Si, in acest context, nici nu ti-as fi scris, dar ti-am urmarit evolutia in timp si pe undeva am si niste "legaturi" (este enorm spus!) ciudate cu tine: am fost coleg de servici cu o buna prietena de a ta din Mogosoaia, nici nu mai stiu cum o cheama (de altfel, tot la TV am vazut ca ati fost prietene si colege, cred ca de liceu) iar in vara lui 2006 (inceput de iunie) am fost intr-o deplasare la Viena si te-am vazut pe Kartner Strasse, abatuta (am stat destul timp pe o banca alaturata langa tine) si cred ca te aflai in momentele grele pe care le-ai trait...De ce-ti scriu?...Recunosc ca nici nu am citit toate informatiile de pe site-ul tau. Dar am o curiozitate: ai creat acest site din motive sincere, curate, de comunicare interumana normala sau...ca sa te "relansezi" intr-un fel?...Joci un tatru perfect (esti actrita, doar!) si ne manipulezi in scopul
upgrade-ului de imagine necesar in cazul unei femei care pana acum a izbandit numai datorita fizicului si cam atat?...Si de-ar fi asa, sunt intrebari, oricum fara raspuns! Mi-ai oferit ocazia sa scriu, observi ca nu am scris mascari, dar tind sa cred ca asta faci, treci printr-o criza determinata de acumularea multor neimpliniri si incerci sa ne atragi atentia, si nu oricum!...Daca interpretarea mea este gresita, te rog sa ma ierti iar daca in sinea ta imi dai dreptate, este suficient sa ai un moment de cainta si sa iei viata asa cum iti este data si cum ti-ai cladit-o, schimba macazul si fa numai lucruri sincere si bune!...Iti doresc tot binele din lume, dar unul normal,frumos construit, chiar liniar, nu unul de VIP, vanitos, orgolios si neconstructiv! A propos, stii ca vanitatea si orgoliul (neimplinit) sunt cele mai mari pacate ale unui om?...

eu te iubesc si te admir e foarte greu

Imi pare rau ,ca un lucru atat de trist mi-a amintit frustrarea mea....Toata viata am lucrat cu copii, lucrez cu adolescentii in acest moment,dar niciodata nu m-am simtit neputicioasa ,ca atunci cand o colega a trecut prin acest chin.Toata lumea ori ignora ,ori isi manifesta mila...de la mine asteptau un miracol - de a consilia colega distrusa ....Sunt psiholog ,si cu toate ca am destule cunostinte despre travaliul de doliu ,nu am putut sa fiu specialistul ,ci colega.Ceilaltii din jur nu au putut sa inteleaga ca fiecare are felul sau de gestionare a acestei traume,si ca toate trebuie sa se desfasoare in tempoul impus de persoana in cauza.
Din pacate ,sunt persoane specilizate,dar mereu se justifica ca nu sunt banii. Eu, consider ,ca exista un mare dezinteres legat de un serviciu de asistenta psihologica in reteaua noastra medicala,chiar si atunci cand vrei sa lucrezi voluntar.
Poate ca aceasta mediatizare sa creeze un curent favorabil si viitoarea mamica sa fie tratata ca o fiinta umana,tinandu-se cont de miracolul nasterii.
Va urez putere sa parcurgeti drumul vietii cu multa duiosie si sa dati sens acestei drame.Un ingeras va calauzeste pasii!
Silvia

Buna...numele meu este Anamaria sunt din Vulcan... iti voi spune doar imi pare rau si sper sa simti imbratisarea pe care ti-o trimit pentru ca mai mult nu conteaza... nimic nu te face sa te simti mai bine si nici nu face durerea sa dispara ... stiu asta din propria mea experienta... Aveam 18 ani... un inceput de drum ar spune unii... dar pentru mine a fost inceputul unui drum plin de durere... Am aflat ca sunt insarcinata in 5 saptamani si in primele clipe am crezut ca pamantul se va deschide sub mine si ma va inchiti, imi puneam o multime de intrebari , ce ma voi face cu un copil, cum il voi creste, eram eu insumi inca un copil, nu stiam ce sa fac ... apoi incet incet am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi fi mamica, ma incurajam singura si imi spuneam ca voi fi o mamica tanara si frumoasa si voi avea cel mai frumos copil... asa a trecut prima luna, prima ecografie... cand mi-am vazut copilul prima data la ecograf nu mi-a venit sa cred ca e in mine si ca burtica mea este casuta lui... eram foarte feriita iar doamna doctor Mustocea care ma monitorizat pe perioada sarcini se bucura de bucuria mea... a mai trecut o luna si inca o luna bebe strumful meu avea acum 5 luni iar eu m-am dus ca de obicei la control, am intrat in cabinet si m-am pregatit de consult ... la un moment dat insa am fost intrebata daca l-am mai simtit miscand.... calma am raspuns nu.............................................................................. In acel moment doaman doctor nu a mai spus decat IMI PARE RAU.............
Am ramas fara aer cerul si toate visele mele se prabuseau in jurul meu soarele incetase sa mai straluceasca si timpul se oprise in loc nu mai vedeam si nu mai auzeam pe nimeni , dar ea ma imbratisa si plangea cu mine nu mi-a spus nimic altceva ..... ce altceva mai era de spus???? Mi-a facut o programare la spital in aceeasi zi si tot ea ma dus pana acolo... dar nu a putu sa ma si asiste... nu i sa dat voie ... ma intreb si acum de ce doar era si ea tot doctor .... mi-i sau facut niste injectii in urma carora au inceput niste dureri ingrozitoare si in jurul orei 2 dimineata am nascut un baiat de 450gr ..... I-am rugat i-am implorat sa mi-l arate sa-l vad macar odata sa il ating si sa-i spun ce mult il iubesc sa-i spun sa nu ma lase si sa ma ia cu el acolo sus....
"CE VREI DRAGA SA VEZI ESTI NEBUNA ? NU AI CE VEDEA SI NU MAI PLANGE ASA CA O PROASTA CA AI SA MAI FACI ALTU ZI MERSI CA AI SCAPAT CE TI-E ITI TREBUIA COPIL LA VARSTA ASTA?"
Nu pot sa cred cum un medic poate sa spuna asa ceva nu pot sa cred cum poate cineva sa ramana asa de indiferent in asemenea situatii, oare nu se gandesc la ce se intampla in sufletul femeii care trece prin asa ceva????
Am tipat am plans am urlat .... nimeni nu mi-a intins nici macar o mana de ajutor doar mama mea a fost alaturi de mine spunandu-mi doar sa fiu tare , toata lumea spunea sa nu mai plang si sa nu ma mai gandesc la asta ca va trece...doar mama suferea cu mine , plangea cu mine..
Dar Dumnezeu e sus si vede tot nu-i asa?
Pe data de 05.12.2006 mi-am facut o programare la doamna Mustocea pentru ca ma simteam rau si aveam ceva dureri... cand ma vazut dupa atat timp nici nu stia ce sa imi spuna... i-am spus de ce am venit la ea si ma pus sa ma pregatesc de un control, ma pus la ecograf si SURPRIZA!!!!!
"CRED CA ANUL ASTA MOS NICOLAE A VENIT MAI REPEDE LA TINE! ESTI INSARCINATA IN 5 SAPTAMANI, FELICITARI!!!!
Am ramas socata nu ma asteptam l-am sunat pe satul meu sa-i dau vestea ce-a mare si amandoi eram foarte fericiti... Lunile care au urmat au fost un amestec de frica si bucurie in acelas timp....
Pe 24.07.2007 sa nascut cel dea-l doilea copil al meu David-Octavian care acum are 6 luni si 2 saptamani ... e lumina ochilor mei ....
Dar durerea inca nu a trecut si nu am uitat ca acolo sus in cer mai am un ingeras care vegheaza asupra noastra
Iti multumesc pentru campania pe care ai inceput-o acesta era intradevar un subiect despre care nimeni nu vorbeste, sper ca prin intermediul tau multi vor invata ca se poate vorbi despre asta si ca mamicile care trec prin asta au nevoie de intelegere si suport si poate vor invata ca durerea nu trece niciodata si ca expresiile de genul: esti tanara... vei mai face altu....asa e mai bine... nu mai plange , nu isi au rostul in asemenea cazuri.
Iar mamicilor care din pacate au trecut prin asa ceva le spun doar sa planga , sa tipe si sa isi jeleasca copilul daca asa simt , dar niciodata sa nu se simta vinovate sa nu le fie rusine si sa nu se ascunda.
IMI PARE RAU , STIU CAT DE TARE DOARE SI CATE NEPUTINTA PURTAM IN SUFLET!!!

Inainte de orice, as vrea sa ma intorc putin cu gindul in urma, cind te-am vazut la una din emisiunile lui Radu Moraru si cind anuntai ca esti insarcinata din nou. Ma uitam la fata ta si observam o stralucire care venea din interior, o radiere de bucurie si de implinire pe care am recunoscut-o usor, este exact expresia unei femei implinite si fericite mai ales, pentru ca poarta in pintece o noua viata.
Cu putin timp in urma, am auzit intimplator de tristul eveniment care ti-a marcat viata si acest lucru m-a smuls din starea de "cotidian" ca sa zic asa si m-a indreptat catre computer, in speranta ca voi putea citi ceva despre acest lucru.
Am gasit site-ul tau si te rog sa ma crezi ca am citit nu o data cele scrise de tine ci de cel putin 4 sau 5 ori si de fiecare data am simtit cum mi se pune un nod in git si cum ma invadeaza lacrimile, pina cind nu am mai reusit sa descifrez nimica.
Am trait durerea ta ca si cum ar fi fost a mea, pe de o parte pentru ca sint o fire sensibila si ma emotioneaza durerea si suferinta semenilor iar pe de alta parte, pentru ca mi-am adus aminte de un episod asemanator prin care am trecut si eu in urma cu 2 ani si jumatate, cu deosebirea ca sarcina mea avea doar 8 saptamini. Micutul sau micuta se oprise din evolutie iar eu am tot asteptat sa aud la ecograf bataile inimioarei, insa in zadar.
Pastrez si azi fotografiile rezultate in urma acelei ecografii, in care se vede un cerculet mic de doar 3 mm si ceva nedefinit ca un fel de trupusor care s-a uscat si strins. Nu am vrut sa le arunc si marturisesc ca si in ziua de azi, le mai scot din cind in cind si ma uit la ele si ma cuprinde tristetea.
Cu atit mai mult inteleg si simt ca durerea ta este infinit mai mare si ca dorul de Emma, nu va trece asa usor si ca timpul nu va reusi prea curind sa aline aceasta durerea care te va insotii zi de zi, pina cind te vei obisnui si vei invata sa traiesti cu ea.
Dupa pierderea de sarcina prin care am trecut in vara lui 2005, mi-am dorit si mai mult sa ramin insarcinata si sa am un copil si peste doar 6 luni, am reusit sa ramin din nou gravida si sa am norocul de-a duce la bun sfirsit o sarcina care a fost cit se poate de usoara si de benefica din multe puncte de vedere si nu cred ca trebuie sa-ti mai spun cu cita bucurie am ascultat pentru prima oara bataile inimioarei copilului meu si cu cita fericire am primit vestea ca bebelusul din burtica este fetita, era exact ceea ce-mi doream sa am.
Revenind la tristul eveniment prin care ai trecut, de fiecare data cind am citit cele scrise de tine cu atita sensibilitate, am alergat sa-mi string fetita in brate si am multumit Domnului ca e sanatoasa si ca nu a trebuit sa trec prin asa ceva.
Si pentru ca stiu macar putin cum e sa treci prin o astfel de situatie nefericita, as vrea sa ma ofer ca si atitia altii care au scris aici drept voluntar, pentru ca m-as simti extraordinar stiind ca pot sa fac cuiva un bine, ca pot face pe cineva sa treaca mai usor peste un astfel de eveniment dureros.
In lume din pacate este asa de usor si la indemina oricui sa faci rau, insa atit de greu si de rar sa faci bine, si eu una vreau sa ma numar printre cei care fac bine, chiar si numai pentru multumirea mea sufleteasca, care este extrem de importanta.
In final vreau sa-ti spun ca din mai multe motive si eu trec printr-o stare de depresie destul de severa si cu toate astea ma lupt zi de zi cu mine insami, ca sa pot avea grija de copilasul pe care l-am adus pe lume si care nu e vinovat cu nimic pentru ca a venit intr-o lume atit de rea si de nepasatoare, de aceea iti doresc si tie sa te lupti cu durerea care te copleseste si ai grija de micul Luca care are mare nevoie de tine si gindeste-te ca poate undeva acolo in viitor, te asteapta o alta mogildeata care te-a ales din timp sa-i fii mama si care isi doreste cu ardoare sa vina in viata ta si sa-ti mai aline din durerea si dorul de Emma.
Adresa mea este ****@acasa.ro

Stimata Bianca Brad
ieri am scris un comentariu pe pagina;pierdera sarcinii,dar nu-o vad acolo,asa ca incerc aici sa spun cateva cuvinte.
Pe mine ma pasioneaza medicina naturista,acum sunt Terapeut prin joc.Cred ca pe multe mamici cu probleme l-ar ajuta;homeopatia,fiind si o metoda de tratament neagresiva,am citit despre multe cazuri de pierderi de sarcini care au fost rezolvate ,fiind o metoda de tratament a intregului om, poate rezolva atat problemele fizice cat si cele psihice.
Cu respect.
Elemer

imi pare sincer rau de pierderea suferita. te inteleg foarte bine, numai ca experienta mea a fost diferita. la 22 ani(eram studenta) am ramas insarcinatul iar prietenul meu atunci,actualul meu sot a considerat ca nu ne vom descurca cu un copil asa ca am facut un lucru care doare inca si va durea toata viata... stiu ca e greu de intelres cum poate o mama sa faca acest lucru dar am facut un avort la cerere si la presiunea celui de langa mine, fapt ce nu mi-l voi ierta niciodata. acum am 32 de ani o fetita minunata de 3 ani si nu trece zi in care sa nu ma intreb daca chiar as fi murit de foame daca as fi avut acel copil. in felul meu diferit clar de al tau te inteleg si chiar imi pare rau. numai bine

Am ramas socata cand din intamplare intr-o seara uitandu-ma la televizor si jucandu-ma cu telecomanda ma opresc la emisiunea lui Nasul si o vad pe Bianca Brad, frumoasa dar foarte suparata. Sunt socata de tot ce am auzit . Pana in ziua de azi am crezut ca atunci cand esti insarcinata copilului din tine nimic nu i se poate intampla, nu poate muri pur si simplu. A doua zi de dimineata am accesat site-ul si am citit pe fragmente, am mancat textul care m-a facut sa plang foarte mult. Nu se poate asa ceva, nu i se poate intampla unei mame o asemenea nenorocire. Toate aceste mame sunt niste femei foarte puternice, credeti-ma sunteti toate si tu Bianca femei foarte puternice. Nu pot sa spun ca simt durerea voastra, dar ma doare sufletul cand vad ca se intampla si acel copilas nevinovat nu este chiar asa de protejat cum am crezut eu. Ma numesc *** Vilhelmina si sunt din judetul Alba. De nationalitate unguroaica casatorita cu un roman de 17 ani, am 40 de ani acuma si un baietel de 6 ani impliniti pe data de 14 februarie, pe nume Cristian. Este tot ce mi-am dorit si ma rog la Dumnezeu pentru el si pentru noi caci este un copil nascut din dragoste.Va multumesc si Dumnezeu sa va dea putere si intelepciune, iertare si multa dragoste la toate.

Buna Bianca!Ma numesc Joli si sunt din Miercurea-ciuc.Imi pare rau pentru cele intamplate si-ti inteleg durerea fiindca si eu am trecut prin asemenea tragedie acum 17 ani.Asi fi avut un baietel .Citeam ca na-i vrut sa-l vezi fetita ta eu una asi fivrut sa-l vad numai ca nu ma lasat din cauza ca fata lui era mutilata in urma interventiilor ca sa-l nasc mai usor.Am ramas numai cu chipul care le imagineam eu si cu durerea.ERa oribil nam cuvinte sa le scriu mai ales ca era prima sarcina si doctorul de garda era un om fara suflet.De atunci am avut inca 6 sarcini din care numai 2 dus pina la termen si in final am 2 baieti(fiecare sarcina era foarte dificil) sanatosi slava Domnului.Niciodata n-am pierdut speranta de a avea copii

BUNA BIANCA
SUNT O FATA CU VARSTA DE 18 ANII DAR POVESTEA TA PUR SI SIMPLU M-A IMPRESIONAT.ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME ALATURI DE BAIETELUL TAU.II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA MAI LASA PERSOANE CA TINE SA TRAIASCA SI SA NE INVETE LUCRURI BUNE PE LUMEA ASTA CARE STAPANESTE LUMEA REA SI CRUDA.

Draga Bianca,
Ce mai pot spune cuvintele ?... Oricine ar spune ca iti intelege durerea si ceea ce ai trait, tot nu poate fi in locul tau ! Ma adresez tie ca unei fiice, fiind la varsta pensiei, mai ales ca natura mi-a negat fericirea de a fi mama. Pentru mine (si nu numai...) esti idealul de frumusete si perfectiune. Te-am remarcat de la primele aparitii si de-a lungul anilor ti-am admirat nu numai frumusetea fizica ci si integritatea morala, spiritul, clasa, eleganta rafinata si lista ar putea continua... Intr-o lume dominata de vulgaritate si prost gust esti o lumina pura care ne mangaie sufletul !
Acum, cu atat mai mult iti admir curajul de a scoate in public toate trairile tale interioare. Ai perfecta dreptate, este o forma de terapie, dar nu numai pentru tine, ci si pentru oamenii de suflet, care-ti citesc mesajul si sunt alaturi de tine, puterea gandului este uriasa si ai creat o punte de legatura invizibila intre cei care gandesc la fel ca tine si care poate, devin prin aceasta, ceva mai buni...
Dumnezeu ti-a daruit atatea, ti-a si luat, e adevarat, dar se spune ca marile incercari le primesc doar cei care au si forta interioara sa le depaseasca ! Chiar daca nu vei uita niciodata prin ce ai tracut, viitorul este in mainile tale si cu incredere si credinta in Dumnezeu vei vedea ca viata ti se va lumina din nou, pentru ca lumina este in tine ! Oricum, acum un inger din ceruri te va veghea mereu cu dragoste...
Cum spuneam la inceput, cuvintele sunt prea mici, asa ca iti daruiesc un gand de pace si lumina si o imbratisare din tot sufletul.
Mihaela

Bianca imi pare foarte rau pentru ce ti sa intamplat, dar trebuie sa fi tare si sa poti sa treci peste situatia asta.Gandeste-te ca il ai pe Luca si pentru el trebuie sa fi tare.esti inca tanara si cu siguranta vei mai putea da nastere unei vieti care iti va umple golul si suferinta pe care le ai in suflet.Iti doresc numai bine si incearca sa FII TARE PENTRU LUCA el are nevoie de tine.Te pup