IMI PARE FOARTE RAU PENTRU TOT CE SA INTAMPLAT SHI EU AS FI FACUT LA FEL SHY AS FY SUFERYT FOARTE MULT .............................................................ITI DORESC SANATATE SHI MAI MULT NOROK

Am inceput sa scriu aceste randuri si le-am sters de zeci de ori... Exista oare ceva ce poti spune ca sa alini o astfel de durere?! Cu siguranta nu! O sa iti spun doar ca imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta.
Acum un an o foarte buna prietena a mea a trecut prin aceleasi chinuri groaznice. Intr-o vineri s-a dus la medicul ei pentru o ecografie si un consult; i-a spus sa vina luni pentru cezariana. Duminica dimineata a simtit ca ceva e in neregula si s-a dus imediat la doctor. Bebele ei murise sambata noaptea. Luni i-a facut cezariana doar ca la finalul acelor clipe incarcate de durere fizica nu a asteptat-o nimic. A pleacat cu bratele goale, s-a intors la o camera goala si a ramas cu sufletul gol pentru tot restul vietii.
Ei nu cred ca am stiut ce sa ii spun. Ma sufocam eu de durere cand vorbeam cu ea la telefon.
Tie, iti spun ca imi pare rau si iti doresc sa ai puterea sa zambesti intr-o buna zi cand te vei uita la poza ei.
Malina

Buna ,draga Bianca .Sunt Diana din Iasi, am doi copii sanatosi(sa mi-i tina Dumnezeu asa).Cand te-am vazut prima data dupa trista intamplare prin care ai trecut ,la tv,nu te auzeam prea bine,dar am avut impresia ca suferi de o boala fizica, ceva incurabil,in orice caz.Ma uitam fix la tine si nu puteam intelege aproape nimic.Apoi ai facut publica aceasta pagina si am ramas socata ,eu, care te stiu doar de la tv si practic nu am nici o legatura cu tine.DUMNEZEU SA-TI DEA PUTEREA SA MERGI MAI DEPARTE !!!SINCER IMI PARE NESPUS DE RAU!!!

M-a luat valul si am uitat sa-ti spun ca si mama in 1988 a pierdut un copil la 5 luni de sarcina,si ai mei au suferit fff mult cand m-am nascut eu,m-am nascut la 7 luni si cu un gramaj de 900 de grame,aveam putine sanse sa supravietuiesc,dar am luptat si uite ca am ajuns sa-i fac fericiti,eram fff mica curand l-am vazut p tata care care nu plange niciodata,numai cand vorbeste despre asta il napadesc lacrimile e un om ff puternik si cand l-am vazut ca plange am plans si eu din toata forta mea,nu-mi venea sa cred ca plange...a fost f emotionant...mama saraca imi povestea ca asistentele o invinovateau ca ea a vrut sa faca ceva sa piarda prima sarcina nu ajungea destul suferinta ei,nu ajungea ca a pierdut un inger,asistentele o traumatizau,inca a ramas cu sufletul la acel copilas si se intreaba dak a fost baiat sau fata si cum ar fi aratat...eu copil fiind o intrebam ce as fi avut fratior sau surioara si ii accentuam si mai mult suferinta tu chiar dak suferi o sa poti sa-i spui lui Luca ce a avut o surioara un ingeras p nume emma nicole si o sa-i poti arata si poze...sper ca nu te-am facut sa suferi(Madalina)

Buna Bianca! Ma numesc Claudia,si fac parte din atat de "blamata" breasla a medicinistilor! Sunt asistenta medicala, si culmea am lucrat la nou-nascuti timp de trei ani si jumatate! Sa stii ca nu suntem toti atat de rai si incompetenti asa cum reiese din scrisorile pe care le-ai primit! Si spun asta nu neaparat ca sa-mi apar colegii, ci pentru ca am avut de-a face cu ei chiar inainte da a lucra in acest domeniu. Parintii mei au tras doi ani cu sora mea, din cauza unei greseli de medic. Iar daca acum acel copil este in viata si sanatos, asta se datoreaza parintilor, care nu si-au plecat urechea la sfaturile de "specialist" care spuneau sa lase copilul sa moara, doar mai au doi copii sanatosi acasa! Dar ceea ce vreau eu sa-ti spun se refera la altceva. Am norocul sa fiu la randul meu mamica. Am un baietel frumos si sanatos de 9 luni. Dar am trecut si eu macar prin o parte din emotiile prin care ai trecut tu, in sensul ca mi s-a declansat nasterea la 31 de saptamani. Stiam ce presupune un prematur! Stiam foarte bine care sunt riscurile, doar lucrasem cu nou-nascuti, si implicit cu prematuri! Din fericire copilul meu, desi s-a nascut atat de devreme, a fost foarte sanatos, a avut 2 kg. la nastere si a recuperat foarte bine. Dar sistemul sanitar trebuie sa se schimbe in ceea ce priveste tratarea mamelor si a nou-nascutilor. Nu se pune suficient de mult accentul pe legatura dintre mama si copil, legatura care exista chiar din timpul sarcinii. De exemplu, copilul meu fiind prematur, nu aveam voie sa-l alimentez, chiar daca sugea la biberon! Lucrul acesta il faceau asistentele, dar, din cauza asta, nu aveam voie sa-mi vad copilul decat o singura data pe zi, dupa-amiaza la ora 4! Si doar pentru 5 minute, maxim 10! As fi nedreapta daca as spune ca nu am profitat de pozitia mea de adistenta pentru a trisa putin (nu am nascut in spitalul in care lucrez, pentru ca nu exista aparatua pentru sustinerea vietii premturilor). Au fost asistente care m-au lasat sa petrec ceva mai mult timp cu baiatelul meu, dar asta nu s-ar fi intamplat daca nu eram ceea ce sunt. Ori eu nu consider ca este corect nici fata de mama nici fata de copil! Copilul cunoaste vocea mamei, ii stie mirosul, si poate sa lupte pentru viata mult mai bine, daca ii este lasata aproape singura fiinta pe care o cunoaste! Este atat de mic si firav! De ce trebuie sa fie singur? De ce trebuie sa lupte singur? Nu stiu cum am putea sa schimbam ceva in acest sistem atat de nedrept, dar stiu sigur ca ceva trebuie schimbat! Adresa mea de mail este ****@yahoo.com.

Buna Bianca, Andrei **** ma numesc si am citit aproape tot de pe site, de la prezentarea ta la ceea ce a zis fiecare. Tu meriti sa fii in locul celor care stau si dorm in Parlament in timp ce copii mor pe langa parinti din cauza unor medici ce nu stiu sa isi faca meseria. am fost foarte trist si am trait intens totul pentru ca in urma cu numai 2 saptamani, verisoara mea a trait prin ceea ce ai trecut tu. din cauza medicilor care nu au facut cezariana la timp, i s-a sufocat copilul in burta.mai avea 3 saptamani parca pana cand trebuia sa nasca. din cauza prostiei unora pierd altii. acum ma gandesc oare nu este lege care sa ii pedepseasca pe acestia? pt ca, dupa mine,daca se poate dovedi ca a fost vina lor se numeste omor din culpa. si treaba cu botezul, cred ca la fel ar trebui facut ceva pentru ca Biserica sa ii boteze si pe cei ce au trait si au murit in burta mamei! prcatic au trait prin mamele lor! pentru acest lucru, am mai ptea discuta pe messenger, id-ul meu este ****@yahoo.com. mi-ar face placere sa discutam si sa ne unim pentru copii nostri. eu am numa 23 de ani, nu am copii, imi doresc f mult, ii iubesc f mult si de aceea vreau sa ii ajut! cred ca e o posibilitate, sa facem cateva proiecte si actiuni de sensibilizare! sunt secretar la o organizati locala din iasi la un partid politic, student la drept, lucrez la ziarul monitorul si intr-o fabrica si cred ca e o sansa. haideti sa ne unim! multumesc pentru tot ce faci si felicitari pentru ca iti tii fetetia ca pe o icoana!te pup

Buna Bianca ma numesc Claudiu sunt din Oravita
Si imi pare nespus de rau pentru pirderea sarcinii

Sunt Magda am aproape 28 de ani si o fetita de aproape 3 ani care se numeste ARIANNA-GABRIELA.Nu stiu ce simti dar stiu ce inseamna sa porti un copil 9 luni si sa traiesti sub amenintarea ca in orice clipa il poti pierde.E groaznic.Nu pot decat sa iti doresc sa-ti dea Dumnezeu putere.Doar tu stii ce e in sufletul tau.O sa-ti scriu pentru ca posta electronica mi se pare ca nu ajunge la suflet.Daca gandurile mele si povestea mea dureroasa cu un final fericit te vor ajuta putin eu voi fii fericita.Iti doresc tot binele din lume.

ma numesc alexandra,am 24 de ani sunt din portugalia in primul rand vreau sa transmit biancai condoleante si sa fie tare ,eu stiu cai greu sa treci prin ceea ce treci tu dar gandeste ca il ai pe luca si ptr el trebuie sa mergi inainte ,e greu dar trebuie.Am cunoscut 2 mamici in romania care siau pierdut copilasii amndoi baieti,si am fost langa ele in tot acest timp a fost groaznic eu care pe vermea aceea aveam 19 ani si imi doream mult un copil dar nu eram casatorita si nici nu intentionam asta am suferit enorm,Ptr mine acel copilas mia ramas in suflet si am plans dupa el zile si nu imi putem revenii,nu credeam ca a murit ,atunci imi pun eu intrebarea daca eu care era o simpla prietena de famile am suferit asa de mult atunci mama si tatal copilului cred ca sau rut sufletele in doua si era primul copil.Acum eu sunt casatorita si am un baietel de 1 an si 3 luni si vreu sai multumesc la dumnezeu cai sanatos,dar din momentul in care am vazuto pe bianca la emisiunea nasul ma gandesc n umia la suferinta ei si imi fac tot felul de ganduri urate nu stiu cum as trece eu peste asa ceva......cred ca as inebuni....eu sufar ptr durerea ei am cit articolul si am palns neiancetat,si in aceelasi timp imi puneam copilasul sa doarma .ma gansec la ceea ce a simti in clipa in care ai luato in brate cred ca a fost ceva ce nu se poate descrie in cuvinte,numai ea stie ce a simtit.De aceea o rog din tot sufletul sa ramana in continuare la fel de tare si de puternica stiu ca doare,ca sufera se vede pe ea ca incearca sa fie tare,ma gandesc ca seara ii este ff greu sa doarma dar asa cum am zis la inceput trebuie sa fie tare ptr luca sa aibe grija de el si de ea bineinteles .stiu cai greu dar trebuie sa fie tare in continuare.voi urmari in continuare articolul tau si voi fi langa tine cu sufletul si gandurile mele .iti doresc multa sanatate si tot binele din lume tie si familiei talealexandra

Sunt copil,am 10 ani,ma cheama Madalina si am vazut-o pe mama mea intrand pe acest site am citit catva randuri iar cand mami a plecat am intrat si eu.M-a impresionat mult povestea dumneavoastra nu pot sa spun nimic mai mult deoarece nu am cuvinte dar imi pare sincer rau!Sunt copil dar inteleg durerea dumneavoastra.

Buna Bianca!Astept de sapte ani sa pot sa vorbesc cu cineva despre drama din viata mea, despre noaptea care mi-a schimbat cursul vietii, despre noaptea in care am pierdut pentru totdeauna un ingeras de copil si sansa de a mai avea copii.A fost cumplit.Am plins ingrozitor de mult atunci cind am intrat pe situl tau, retraiesc zilele care au urmat tragediei, aceleasi sentimente de neputinta, de durere, de furie si ura, urmate de dorinta de a merge mai departe si de a ma lupta cu viata. Nici acum , dupa sapte ani nu pot accepta faptul ca Dumnezeu a hotarit sa nu am un copilas al meu pe care sa il pot iubi, sa il pot stringe la piept. Vreau sa ma crezi ca vei putea trece peste acest moment dar ca nu vei reusi sa uiti niciodata.Iarta-ma dar am uitat sa ma prezint, sint Irina din Ploiesti si am 33 ani. In anul 2000 am hotarit sa avem un copil, ni-l doream foarte mult, am mers luna de luna la controale unde mi s-a garantat de fiecare data ca totul este bine. Am crezut in doctorita care ma ingrijea numai ca finalul a fost tragic.M-am numarat si eu in anul 2000 printre pacientele mizerei maternitati din Ploiesti, unde mizeria, coruptia si lipsa de profesionalism fac de atitia ani buni, mii de victime.Incepind de la doctori si pina la femeia de servici. Am fost in ingrijire doctoritei Popescu timp de noua luni, luna de luna am fost la controale si atunci cind am avut nevoie de ea nu a stiut sa ia decizia corecta. Imi doresc din tot sufletul ca mare parte din personalul acestui spital sa primeasc ceea ce merita. In seara in care am fost internata pentru a naste, asta se intimpla la ora doua noaptea, toata lumea dormea inclusiv doctorita de garda. Vomam si aveam dureri groaznice si de acum incepe ceea ce mi-a schimbat viata complet. In salonul murdar, cu cearseaful plin de singe, in care am fost obligata sa ma culc, nu a venit nimeni la mine timp de doua ore pentru a ma intrebacum ma simt. Se astepta dimineata pentru a nu deranja pe cineva. Norocul meu a fost ca am avut puterea sa ma ridic din pat, sa-mi anunt sotul si sa ma duc pina la sala de nasteri si sa anunut ca deja intrasem in travaliu.. Intr-un tirziu a fost trezita doctorita de garda cea careia ii datorez viata, a fost sunata Dr Popescu in grija careia ma aflam si care a refuzat sa vina sa ma opereze motivind ca a fost la o petrecere si cind au constatat ca nu se mai aude copilul , au pregatit sala de operatie urgent. Bineinteles ca copilul in tot acest timp s-a dezlipit de placenta, s-a inecat cu singe si a murit. Eu am facut apoplexie, a urmat extirparea uterului si distrugerea mea ca om si ca mama pentru toata viata. Mi-amu furat copilul si dreptul de a mai fi mama, m-au macelarit si nu le-a pasat ca bucuria de a fi parinti a unui cuplu va fi distrusa.Totul a fost de ultim moment si asta din cauza nepasarii personalului medical. Nu aexista garou in spital, ci minusi chirurgicale, in loc de vata, tifon iar spirt nu se dadea decit la sala de operatii.Sint fericite cele care au parte de cezariana, pantru ca la sala de nasteri, care arata ca o sala de asteptare, cu geamuri sparte, cearseafuri pline de singe, cuvintele folosite sint. Copiii se nasc in frig, sint cintariti pe un cintar rece si dusi acolo de unde foarte putine lucruri mai poti afla despre ei. Am scris cam mult dar astept de sapte ani acest moment, o fac in memoria fetitei mele Andreea, pe care nu am apucat sa o vad ci doar sa aud in primele minute de operatie ca a murit.A fot greu atunci cind m-am trezit din anestezie, cind inca era incert ceea ce se va intimpla cu viata mea, a fot greu sa pot sa cred voi putea trai toata viata fara un copil al meu, a fost groaznic atunci cind i-am aprins prima luminare.L-am intrebat atunci pe Dumnezeu DE CE? DE CE? dE CE? SI IAR DE CE? pina cind am aflat ca asa e in viata, in viata din Romania. Crede-ma ca momentul v-a trece si sa fii convinsa ca fetita ta de acolo de sus te va veghea tot timpul si nu va ingaduii nimanui sa iti faca rau. Va fi ingerul tau pazitor, va fi cea care in momentele grele te va ajuta, iar de prieteni ce pot sa spun , acelasi lucru l-am patit si eu, nimeni nu a venit la mine timp de doi ani sa vada cum imi este, nimeni nu a venit sa vada cum urlam de durere, cum m-am simtit goala si nefericita. Este cumplit sentimentul cind vii acasa fara copilul purtat in burtica noua luni si pe care il astepti cu drag. Ai perfecta dreptate in privinta bisericii in ceea ce priveste astfel de situatii, am fost si eu revoltata pe moment si m-am intrebat de ce, numai ca raspuns nu am aflat si am incetat sa mai caut. Merg periodic la groapa micuta fara cruce unde este Andreea si vorbesc cu ea si simt ca ma aude. Este tot ce mai pot face. Sper ca bunul Dumnezeu sa faca dreptate.Acum simt ca m-am racorit si te rog sa ma ierti daca totul a fost prea lung.Daca simti nevoia sa vorbim o voi face cu mare placere si tot ce iti pot spune este ca VIATA ISI URMEAZA CURSUL.Cu drag Irina Ploiesti

Durerea este mare ,iar atunci cand esti mama mintea ta cu greu accepta asa ceva.Sunt alaturi de tine din tot sufletul iar Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.Cu sinceritate Teo

Draga Bianca,
ma numesc Raluca am 22 de ani si sunt din Cluj Napoca....... nu am cuvinte si ne cred ca exista cuvinte de conolare pentu acesta imensa durere, ochii mei sunt inundati de lacrimi...sunt mamica de aproape 4 luni am un mic ingeras pe nume Emanuel, e totul pentru mine.
Stau si ma gandesc si nu cred ca as putea sa trec prin ce ai trecut tu,am vazut si link-urile si am crezut ca se prabuseste cerul pe mine, e durere nebuna,acuta...
Dumnezeu a fost alaturi de tine si ti a alinat durerea,doar ti-a alinat-o pentru ca nimeni nu poate sa ti o ia sa ti-o smulga din piept
De mult am vrut sa iau legatura cu tine , dar nu stiam cum, nu aflasem nimic de povestea ta doar cand intamplator am dat la emisiunea Nasul si am ramas socata.Am accesat imediat siteul tau si am citit, nu m-am putut opri din plans.
Nu cred ca ti mai amintesti de mine dar am sa-ti povestesc.In anul 2002 am fost plecata in Franta, in orasul Annecy pentru prima data la sora mea care acum locuieste acolo.Prin sora mea l-am cunoscut pe Stefan Oprea unul dintre romanii stabiliti acolo.Si intrand in vorba, povestind despre ce vroiam eu sa fac in viitor, despre visele pe care le aveam la varsta aceea i am spus ca-mi place modelingul si cat de mult te admiram, atunci Stefan te-a sunat si am vorbit cu tine la telefon eram atat de fericita si de emotionata ca-ti auzeam vocea calda, si imi spuneai ca si tu esti emotionata, nu-mi venea sa cred.Vroiam sa-ti fac un tablou cu zodia ta.Dar nu am mai avut cum sa i-au legatura cu tine.
Nu am mai pictat de mult......am suferit si eu.Am sa-mi i-au din nou inima in piept sa reincep, imi lipseste dar si imi aduce aminte de vremuri dureroase.
Am si eu o poveste trista de viata si o durere pe care nu o sa mi-o iert niciodata,toata viata ma v-a urmari.Aveam 18 ani cand am ramas insarcinata, eram in liceu, aveam o relatie cu o persoana cu care mi-era imposibil sa raman, am trait un cosmar!!!!!!!!Cosmarul vietii mele...Nimeni nu a stiut, doar o prietena si la fel ca si tine, am ramas dezamagita profund. Am facut avort, o crima, dar nu suportam gandul ca acest copil va creste fara tata, fara posibilitati.Am dorit ca atunci cand va fi sa am un copil sa-i ofer ceva in viata, nu era momentul, dar din pacate nu noi ne alegem momentul.Am trait o durere enorma si mi-am cerut iertare de la Dumnezeu pentru ceea ce urmam sa fac, eram disperata!!!!!!!vedeam chipul parintiilor mei......mama ma intreba mereu ce e cu mine, ma abtineam sa nu plang, ma ascundeam, vroiam sa cred ca e un vis, ca atunci cand ma trezesc totul va fi ca si inainte,dar nu a fost asa..........Am incetat sa ma lupt, sa fac ceea ce imi place.Am incetat sa pictez...
Durerea e mare si in ziua de azi, dar uitandu ma la ingerasul pe care mi l-a dat Dumneseu ma cosnsolez cu gandul ca El m-a iertat.....si ca acolo in ceruri mai am un ingeras..........
Iti trimit imbratisarile mele si a lui Emanuel, fi puternica in continuare si sper ca intr-o zi sa poti sa mi scrii ceva...........cat de putin
Suntem alaturi de tine
Cu drag, Raluca

Ma numesc Elena,si eu am trecut de doua ori prin drama asta si-ti impartasesc suferinta si durerea ,in 1988 am nascut o fetita la 8 luni nu am putut sa mai duc sarcina mai departe ,nasterea a fost destul de grea si ca si celelalte femei ma-m lovit de ignoranta asistentelor si a medicilor in final am reusit sa aduc pe lume fetita am fost tare bucuroasa dar in loc de strigatul de venire pe lume a fost doar un sunet de sufocare dupa care fetita a trebuit pusa la oxigen,ni sa spus ca probabil are ceva probleme la plaman dar nimic concret,nici a doua zi nu am aflat mare lucru,a treia zi m-au anuntat ca a murit.Dupa un an am ramas din nou gravida sarcina a decurs normal fara probleme insa in suflet traiam drama primei nasteri si o frica pe care nu o putem spune la nimeni sufeream si speram in acelasi timp insa nu am fost nicide data asta norocoasa in aceiasi luna a 8 mau apucat durerile de nastere si sotul meu m-a dus la spital acolo desi aveam dilatatie dar nu mi swe rupea apa am fost lasata in salon sa ma chinui cu dureri groaznice si sangerari deoarece nu au vrut sa-l deranjeze pe seful spitalului care era de garda pentru asa ceva neinsemnat cum era nasterea mea,dupa ora 22 cand s-au schimbat schimburile a venit o alta asistenta care a vazut cum aratam din cauza durerilor,ma dus pe masa si mia rupt apa in acel moment din cauza presiuni care se formase fetita a fost aruncata afara fara sa depun nici un efort asistenta nereusind sa o prinda bine a lovit-o cu capul de masa ,cand fetita mea a inceput sa planga era un planset de disperare si durere,dar asistenta nu a recunoscut nimic,doctorita a examinat-o si a spus ca-i sanatoasa numai ca era micuta avea 2kg dar ca asta nu era o problema.A doua zi cand m-am dus la alaptat am observat ca avea niste intepaturi in cap am intrebat asistenta cei cu semnele acelea si mi-a spus forte ironic dar ce draga nu stii ca fetita este forte bolnava la plamani a fost ceva ce nu pot sa va spun ce am simtit de la 22 pana la 8 dimineata sa se schimbe un diagnostic asa de repede,am apucat sa o tin la piept sa o alaptez sa o pup s-o strang in brate,pentru ca la urmatorul alaptat cand ma duceam la ea o asistenta pe care nu pot sa o numesc femeie mi-a zis unde te duci draga si asa nu mai ai ce sa alaptezi ca ti-a murit copilul atunci am simtiti ca-mi fuge pamantul de sub picioare ma-m sprijinit de un perete sa nu cad,fetita mia murise si nimeni nu sa deranjat sa ma anunte si pe mine,nici macar nu mi-au mai adus-o sa o vad sau macar sa ma intrebe daca vrem sa o ingropam,nu stiu cine le da lor dreptul sa hotarasca in locul nostru ca si cum parerea noastra nu conteaza,durerea nu am cuvinte sa o descriu este asa de mare incat te sfasie pe dinauntru iar faptul ca esti tinuta in continuare in acelasi salon cu celelalte mame a caror soarta a fost mai buna si radiaza de fericire cand vorbesc despre copilasii lor dupa ce vin de la alaptat iar plansetele copilasilor care se aud iti sfasie sufeltul stiind ca al tau nu mai plange,iti multumesc ca ai deschis acest subiect despre care nu am putut discuta cu nimeni,de fapt nimeni nu-ti poate intelege durerea decat daca a trecut prin ea,toata lumea spune iesti tanar mergi mai departe iar vorbele astea te dor de parca ai fi un aparat si nimic altceva.Cu mult greu socrii mei au reusit sa obtina aprobarea ca sa-i fie facuta autopsia fetitei la autopsie s-au gasit dou cheguri de sange cat doua nuci la creierul mic,cand a fost intrebat cum s-a putut intampla a spus ca sunt colegi de-ai sai si nu poate sa-i acuze,cu toate acestea inca si in ziua de azi se intampla aceleasi greseli pentru care nimeni nu este tras la raspundere,iar noi suntem condamnate la suferinta vesnica chiar daca in timp se mai atenueaza ea ramane totusi acolo intr-un colt al sufletului nostru.Acum am doi baieti gemeni au 15 ani si sunt fericita ca-i am ,de mici au fost niste nazdravani care nu mi-au mai lasat timp sa ma mai gandesc si la altceva .Insa fetitele mele sunt si vor ramane ingerasii nostri iubiti.

BunaBIANCA ..Ma numesc Mariana si sunt mama a doua fetite si o sa povestesc prin ce am trecut .Am ramas gravida la 28 ani o diferenta de 6 ani de prima fetita nu era nimic planificat totusi am decis ca sa pastrez sarcina ,a mers foarte bine sarcina pana in momentul cind a inceput sa miste in acea perioada lucram la un super market nu aveam timp sa simt contracti sau durere eram un dute vino cand am iesit din tura care era de 2 saptanani zi de zi m-am dus la control ,acolo cum am ajuns m-a si internat nu mai aveam voie sa fac nici un fel de efort .Am ajuns acasa am bagat concediu medical toate bunicele cateva contracti nimic ingrijorator,la o luna trebuia sa merg din nou la control ,ajunsese sarcina la 6luni .Intr-o dimineata cum m-am dat jos din pat a pornit hemoragia pana am ajuns la spital ma rugam intruna sa traiasca sa nu moara .Am ajuns la spital am chemat medicul meu ,a venit ma controlat si dupa aceea ma pus la ecograf am avut noroc hemoragia nu o afectase a trebuit sa raman internata pana nasteam nu aveam voie sa cobor sau sa urc pentru ca pornea hemoragia eu locuiam la 70 Km de spital si exista riscul sa murim amandoua .In spital am mai stat 2saptamani timp in care am mai avut 2 hemoragi la cea de-a 3am intrat in cezariana nu se mai putea tine .Am nascut la 30 de saptamani o fetita de 1350 gr si de aici au inceput problemele mari intrebam ce sanse are sa traiasca si imi raspundea ce pretenti ai de la asemenea copil ,7saptamani de zile am stat in spital ca sa ia in greutate ,de cate ori nu plangeam pentru ca ba o bagau la perfuzi,ba o scoteau nu se omora sa-mi explice ce se intimpla cu ea in sfarsit am plecat cu ea la 2260 gr credeam ca scapasem de griji dar ma inselasem.A avut o evolutie destul de normala nu credeam ca va avea probleme ,si-a tinut capul la 3 luni totul bine si frumos pana la 6 luni cand sa stea in fund nu putea se tragea in jos nu banuiam nimic toti imi spuneau ca este prematura foarte mica si are rectile mai intirziate ,la varsta de 9 luni am plecat la neurolog si atunci vestea a cazut ca un trasnet avea PARALIZIE CEREBRALA CU TETRAPAREZA SPASTICA .Nu stiam nimic despre aceasta boala mai grav de atat nu se putea ,am inceput recuperarea dar cu randamente foarte slabe ce sunt multumita este ca are pshicul bun, vorbeste corect ea are varsta de 2ani si 6luni o problema ca asta te usca din picioare nimeni nu poata sa spuna daca va merge cum va fi peste un an toti sunt rezervati ,de aceea ti-am scris povestea mea prin ce trec eu cu toate ca durerea nu se poate scrie in cuvinte DUMNEZEU stie ce face poate peste ceva timp o sa ramai din nou insarcinata si o sa aduci pe lume un copil sanatos. CINEVA ACOLO SUS TE IUBESTE