Salut.Ma numesc Cristina,sunt din Iasi si am 35 de ani, peste 3 saptamani trebui sa nasc un baiat.De cand am vazut tragedia prin care ai trecut nu mai am liniste si ma tot gandesc la cat de nedreapta este viata uneori cu noi.Daca ai nevoie de voluntari cu draga inima sunt dispusa sa te ajut.Este cumplit prin ce ai trecut ,dar puterea de a trece peste aceasta tragedie o gasesti in tine insati si TREBUIE sa mergi mai departe.

Buna Bianca, imi pare sincer foarte rau pentru tot ce ti s-a intamplat.
Am vazut interviul tau la televizor si m-ai impresionat foarte mult. Am citit si pe acest site tot ce ai scris. Sunt profund impresionata si sunt deacord cu tine intru-totul, ar trebui sa se schimbe mult mai multe in tara asta.
Sunt alaturi de tine chiar daca nu am trecut prin asa ceva niciodata.

buna bianca, am mai scris un mesaj si dupa ce am citit mai mule mesaje am vazut suferinta multor mame, eu am asteptat 2ani pina a ramine insarcinata iar acum d-zeu mi-a oferit si mie sansa de a fii mama,intradevar in romania nu exista bunul simt,bunul simt este doar atunci cind dai ceva,pina atunci nu te baga nimeni in seama dar sper ca d-zeu are grija de mine pina la sfirsit sa fie bine.bucurate de fiul tau si sa ai credinda in d-zeu ca te va apara de toate si iti va aduce alinare in suflet.d-zeu sa aiba grija de voi.va sarut.

Buna ziua d-na Bianca Brad. Sunt o fetita si am 12 ani. Aseara (6 februarie 2008)am urmarit emisiunea "NASUL" cu foarte mult interes la povesta dvs trista care m-a impresionat destul de mult. Oamenii mari imi spun ca nu inteleg ce se petrece in lume dar eu am inteles foarte bine si am incercat sa ma pun in locul dvs sau al oricarei alte mamici care a trecut prin asa ceva dar nu am putut. As vrea sa va urez multa sanatate dvs, familiei dvs si mai ales micutului Luca. De aici inainte sa aveti multa fericire si as vrea sa va mai spun ca imi pare foarte rau de micuta Emma Nicole:(:(:(. Aveti grija de dvs, de familia dvs si mai ales de Luca. Multe bucurii de acum inainte. :):):) Ma numesc Diana si sunt din Otopeni. Adresa mea este ****@yahoo.com

Numele este Liliana din Tg. Mures. Nu pot sa-ti ofer decat o imbratisare calda tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asemenea drame.
In urma cu 13 ani, respectiv 10 ani am trecut si eu prin asa ceva, dar sa incep cu inceputul. In anul 1995 , la un an dupa casatorie, raman insarcinata, sarcina normala , analize de "aviator" cum imi spunea d-na doctor, totul decurge normal , vine ziua in care incep durerile de nastere, ma interneaza la spital pe la ora 10,00 dimineata intr-o zi de duminica, aduc pe lume un baietel de 3.5 kg. , 52 de cm., nota 10 la nastere. Aveam pe atunci 21 ani, nici nu-mi venea sa cred , nu constientizam ca eu sunt mama. nasterea in sine a fost foarte usoara fata de altele femei care au un travaliu de zeci de ore, la mine in 5 ore a fost totul gata, problema vine adoua zi cand copilul mi se da la alaptat, mi-am dat seama ca copilul meu nu respira cum ar trebui , era un fel de susupin mai mult , intreb asistenat ce sintampla dar raspunsul pe care l-am primit a fost : - este sub observatie si nu vi-l mai dam la alaptat. La vreo doua ore ma pomenesc in salon cu neonatologul de serviciu care imi spune , citez cuvintele ei pe care nu pot sa le uit niciodata, d-na am o veste proasta pentru dumneavoastra copilul dumneavaostra a murit, imi pare rau !!!, o sa vedem la autopsie daca a avut ceve malformatie la inima sa-u altceva.Atat
a fost tot ce am auzit din gura doamnei doctor, nu pot descrie in cuvinte nici azi ceea ce am simtit atunci, durere , disperare, regrete, invinovatiri, totul s-a parabusit. Asistenta care era de garda incerca sa ma convinga ca copilul meu a avut ceva la inima si poate ca e mai bine ca este asa si sa stau linistita in spital pana dimineata si atunci sa-mi anunt familia!!!!. Ce? adica mie imi venea sa urlu si eu sa stau in spital sa aud toata noaptea copii altor mame plangand , ca asa spune ea? binenteles ca mi-am chemat sotul si familia si m-au scos in seara respectiva din spital, fara acordul medicilor. In fine tot ce mi-a putut spune a doua zi d-na doctor cu care am nascut a fost : se mai intampla, imi pare rau, atat!!!, am asteptat autpopsia, nici aici nu am gasit raspuns la intrebarea care ma framanta neincetat DE CE? Ce s-a intamplat?, nu au gasit la autopsie nici malformatie , nici altceva genetic , deci nu stiu nici azi ce anume s-aintamplat, pe biletul de externare la cauza decesului copilului meu era trecut, cauza directa hemoragie inter-craniana si cauza indirecta stop cardiac. Mi-a fost asa de greu sa depasesc momentul dureros, nu pot sa spun in cuvinte, dar povestea nu se termina aici. Trec 3 ani de la intamplarea mea nefericita si raman din nou insarcinata, stiind ce probleme am intampinat cu primul copil , sa nu se mai intample nimic , renunt la serviciu si stau acasa, ca nu cumva sa mai fie vreo problema.Mi-am schimbat medicul ginecolog, am facut analize (din nou analize de aviator), totul decurge normal , la doua sapt. eram la medicul de familie, la doua saptamani eram la medicul ginecolog. Ajung cu sarcina la aproape 8 luni si o saptamana, cand au inceput din nou problemele, am inceput sa vomit ce nu am facut pe toata perioada sarcinii, ma duc la medicul ginecolog la control si imi spune ca trebuie sa ma interneze, pentru ca uterul este destul de coborat si sa mai stau in spital macar 10 zile pana la nastere, la control copilul era bine , inima batea bine totul era OK. Ma internez in spital martea dupa amiaza, dar am inceput sa vomit tot mai des.,i-am spus d-nei doctor ca vomit si ca am senzatia ca tot ce vomit este un acid amar maron, imi da ceva medicamente pentru a ma linistii, dar nu apucau medicamentele sa se dizolve in stomac ca le dadeam afara, mi se schimba medicamentatia de catre medicul de garda tot nimic. Noptea de miercuri spre joi ma duc la baie, (daca eu acasa pe timpul mergeam sarcinii mergeam de 3 ori pe noapte la baie , in spital nu am fost decat o data) , vad pe lenjerie o pata de sange, ma duc trezesc asistenta si imi spune ca nu este grav ca este putin sange si sa ma duc sa ma culc. Nu pot sa-ti spun ce rau ma simteam, nu aveam putere nici sa ma misc. Pe la 7 dimineata ma-m ridicat din pat pentru a vomita si in acelasi timp mi s-a rupt si apa, si au inceput contractiile, a venit doctorita m-a dus in sala de consultatie, m-a consultat si am auzit spunandui asisitentei sa pregateasca sala de operatie, cand am coborat de pe asa de consultatie singele siroia dupa mine, crede-ma , nu stiu sa-ti spun cum am ajuns pe jos mergand un etaj mai sus pana in sala de nasteri. totul a durat circa 20 de minute. Am fost pusa pe masa de nasteri si nu stiu daca am apucat sa imping de doua ori si copilul a venit pe lume, tot ce am auzut de la d-na doctor a fost : copilul asta nu sufla !!!! tot universul s-a prabusit, nu puteam sa cred ..., nu puteam sa accept acest lucru, nu, inca o data nuuuuu!!!!au urmat clipe de cosmar pentru mine si din cauza pierderii suferite dar si din cauza ca copilul incercand sa se salveze in aceea noapte mi-a luat fibrinogenul din sange, la nastere mi-a facut o ruptura si mie nu mi se oprea sangerarea, am fost bagata de urgenta in operatie ca sa-mi scoata uterul , sa opreasca singerarea. Ce sa mai spun a fost o saptamana de cosmar pentru mine, am primit aproape 4 litri de sange, am stat la sectia ATI vreo 4 zile, nici un medic nu mi-a dat sanse de supravietuire, am aflat ca la nastere ceva mai grav decat am facut eu nu se poate, sansele de supravietuire sunt de 1 la o suta, am avut sansa sa fiu a o suta femeie. Nu am nici in ziua de azi o explicatie logica a ceea ce s-a intamplat, nu mi-a spus nici un medic care poate fi cauza, am facut teste peste teste, toxoplasmoza, genetica, nu reiese de nicaieri ca as putea suferii de ceva care sa duca la asemenea rezultate . De 13 ani nu incetez sa ma intreb ce s-a putut intampla ??? Unde am gresit, unde am facut bine?. Vreau sa va spun tuturor doamnelor care stiu ce inseamna pierderea unui copil , ca niciodata durerea nu o sa dispara, pur si simplu invatam sa "convietuim" impreuna. Am avut familia alaturi de mine, sotul si prieteni , dar nu exista zi de la Dumnezeu sa nu-ti aminteasca ceva de ceea ce s-aintamplat, sa nu-ti pui problema DE CE EU ?. La un control ginecologic pe care l-am efectuat in urma cu vreo 3 ani , medicul mi-a spus ca pur si simplu am avut ghinion, am intrebat zeci de medici , din toate specializarile posibile care ar fii explicatia, toti isi dau cu parerea dar exact nu stiu sa-ti spuna nici unul , uite asta a fost de fapt cauza.
Inchei aici, dorindu-ti tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asa ceva sa-si puna increderea in Dumnezeu sa ne dea taria sa mergem mai departe, sa ne mangaie poate prin alti copii sau prin alte lucruri, sanatate si toate cele bune.

Draga Bianca: ma numesc Luciana si am vazut emisiunea Nasul in care iti spuneai necazul si aduceai la cunostinta noastra, a tuturor, toata durerea TA cea mare.Sint ingindurata la ceea ce am auzit si am vazut . INSA.. NU iti pierde speranta pentru ca Emanuel-Dumnezeu este cu noi, iar mila Sa cea mare ne este alaturi; caci Insasi Dumnezeu nu face rau nimanui si nici nu se lasa instigat la rau, iar EL a lasat Intotdeauna a portita de scapare pentru fiecare dintre noi cei ce ii suntem Temple ale Duhului Sfint, Mireasa si totodata si formam Biserica Sfinta a Sa.Drept pentru care, iti reamintesc, ceea ce i-a si spus Sfintului Apostol Petru ca: ,,Biserica este construita pe invatatura Piatra/Chifa adica pe invatatura sfintilor apostolilor si ca portile Iadului nu o vor ajunge sub nici o forma niciodata pentru a-i faca vreodata raul pe care ar fi vrut sa i-l aca vreodata. Imi pare rau pentru pierderea suportata, piedica suportata cu mult stoicism si speranta.Spun speranta pentru ca tocmai atunci cind tie ti-a fost mai rau,mai greu tocmai in acele momente si Dumnezeu era cu tine, dupa cum scrie si in acea poveste: ,, Era un drum pe malul marii unde se vedeau urmele a doi oameni. La un moment dat un om a stat de vorba cu Dumnezeu, in rugaciune, cind omul i-a spus Tatalui Ceresc ca odata a avut o problema peste care nu prea a putut trece si ca NU L-a simtit aproape ca de obicei.Iar Bunul Dumnezeu in replica i-a cerut doar doua lucruri la acel om-faptura miinilor Sale: primul lucru i-a cerut sa fie sa se uite mai departe la acele urme de pe malul marii si sa spuna ce vede-Fericiti cei care vad, dar mai BINECUVINTATI SINT cei care umbla prin credinta adica nu vad dar...CRED in DUMNEZEU: spun eu/Luciana - lucru pe care omul l-a si facut. Si ii raspunde lui Dumnezeu ca l-a un moment dat nu mai vede 2 urme de pasi, precum era obisnuit, ci vede doar O urma de pasi. L-a care Dumnezeu ii raspunde infirmindu-i indoiala ca acea singura urma de pasi nu inseamna ceea ce crede el ca om ca a ramas singur la vreme tulbure; ci dimpotriva ca de cind el ca om era in pintecele maicii sale, dupa care s-a nascut, acel prim rind de Pasi era a lui Dumnezeu si a lui ca OM. Iar apoi cind a observat cel de-al doilea rind de PASI/DECI a unei singure PERSOANE ( spun persoane pt ca Sinta Treime este o Singura Persoana: unde Tatal Ceresc este in Fiul Sau Iisus Hristos, iar Domnul Iisus Hristos este in Tatal Ceresc iar Amindoi sunt UNA-O singura Persoana pe linga Duhul Sfint Dumnezeu), iar el ca OMulet era in direct in bratele lui Dumnezeu tocmai cind trecea prin cel mai dureros moment al vietii sale. Asa ca : SA NU ISI PIARDA -NICIODATA, SUB NICI O FORMA - Speranta, Credinta si Dragostea pentru ca el ca Dumnezeu nu are sa se contrazica pe el insusi, ci dimpotriva are sa se tina de cuvint precum a si promis :,,Eu voi fi cu voi de acum pina in veac,si mereu EU SINT acelasi din trecut, in prezent si in viitor" si mai ales :,,ca NU ESTE nume -decit al Domnului Iisus Hristos-in cer,pe pamint si in tot universul in care sa credem si cu atit mai mult sa SI FIM MINTUITI '. Prin credinta in Dumnezeu devenim copii al lui Dumnezeu si cine sa fie impotriva noastra cind CEL DE SUS este cu noi? Cine? Cine? NIMENI! Asa si dumneata draga mea Bianca- eu sint ortodoxa- ai fost,est si ramii mai presus de orice -in sensul ca nu ti se va clinti nici macar un fir de par din cap- in miinile CELUI DE SUS siesti foarte valoroasa in ochii sai. Scriu, acum, din filiala bibliotecii din Brasov de unde si sint de fel, este ora4 fara un sfert iar la 4 fix inchide si ma fost avertizata sa inchei scrioarea mea catre tine. Deci NU UITA ca nu esti singura, voi relua din nou rinurile mele catre tine,si iti doresc din toata inima sa fii foarte foarte TARE-E-E precum este si Cel din care te-ai si nascut - in duh- a-2-a oara pentru ca ,,IN HRISTOS TE-AI BOTEZAT/in lumina Sa sfinta SI TOT IN HRISTOS/MINTUITORUL nostru TE-AI SI IMBRACAT': deci si pastreaza semnele Luminii asupra ta si cu tine, tot timpul. Cu multa-multa-foarte multa DRAGOSTE in Christos Iisus ....Luciana.....P.S: TE IUBESC SI TE IUBIM!!!!!.

Cuvintele sunt de prisos...........Imi pare nespus de rau pt ceea ce ti s-a intamplat. Sa-ti dea D-zeu putere tie, si familiei tale sa treceti peste aceasta durere. Si tot D-zeu, (sunt convinsa), te va ajuta sa schimbi ceva si sa distrugi rigiditatea/prostia/necunoasterea/etc, in care se scalda Romania si sub acest aspect. Succes.

Imi pare nespus de rau....
Poate ai mai primit acest link-uri, dar ma gandesc ca niciodata nu strica
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi
http://www.parinti.com/Cuvinte_ganduri_care_nu_ajuta-t-19564.html
si asta-i povestea mea
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi&func=afiseaza_intamplar...
Iti doresc putere.
Lidia

Este incredibil cat de multa putere ai avut si ai in continuare...

Bianca, cuvintele... nu au nici o putere de imbarbatare ...in astfel de situatii preferam sa tacem...si sa ne fim alaturi...sa ne imbratisam cu o adevarata strangere de mana prin care sa transmitem mult...((daca te pot ajuta cu ceva, daca simti nevoia sa vb cu mine desi nu ma cunosti sunt AICI(****@yahoo.com) sa te ascult))Ai grija de tine si de cei dragi tie!!!Cu mult respect!Iulia(22ani)

ma numesc alina sunt din mangalia.ACUM am citit articolul scris de tine,ma impresionat mult de tot.Sunt casatorita am o fetita de 9 ani.Eu am 29 de ani, vreau sa-ti spum ca-mi pare rau de ceea ce sa intamplat cu tine si cu micuta ta.Nu-ti doresc decat sa poti sa treci peste momentul asta greu.Stiu ca este usor sa dai sfaturi dar nu stiu cum te simnti tu.Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate lui luca si familiei tale TE PUP DULCE

Draga Bianca si dragi mamici care ati trecut prin INFERN,sunt alaturi de voi si as vrea sa stiti ca gindul meu bun ar vrea sa fie umar pe care sa plingeti in voie....Trebuie sa stiti bine, ca in fiecare din noi este puterea sa depasim durerea,dar uitarea nu va sterge aceste momente niciodata si nici nu trebuie...amintirea ramine si ne intareste sa mergem mai departe.
Daca pot sa ajut cu ceva, va stau la dispozitie, atita cit ma tin puterile (am 60 de ani!)caci iubesc copii si mi-as dori ca toti sa fie sanatosi,veseli si linga parintii lor....numai bine,Geta

doare...plang...Baietii mei dorm.As vrea sa-i strang in brate,sa-i sarut,sa le spun cat de mult ii iubesc,dar ii las sa-si continuie somnul linistit,iar eu raman aici in fata calculatorului impietrita,doar lacrimile imi cobor una dupa alta pe obraz...imi para rau...

Buna Bianca, ma numesc Aisel sunt din Constanta si m-am hotarat sa iti scriu si eu, mi-au trebuit cateva zile sa ma adun ca sa pot scrie pentru ca eu inca sufar, inca plang dupa fetita mea Erin care acum ar fi trebuit sa aibe 2ani si 6 luni, dar a murit la o luna dupa ce am nascut-o.
Inca plang pentru fetita care era perfecta,la toate controalele mi se zicea ca e bine dar parca am presimtit ceva si imi doream sa imi fac toate analizele posibile, am fost la ginecologul meu din constanta, la un ecografist din constanta, la un ecografist din bucuresti(despre care am auzit mai tarziu ca ar fi varful ecografiei din Romania) si la un ginecolog din Bucuresti. Dar toti mi-au zis ca e f bine pana cand la o ecografie in Bucuresti mi-au zis ca fetita are un retard de crestere,ca este mai slabuta decat ar fi trebuit sa fie, ca placenta nu este bine irigata cu sange si are un grad de maturitate mai mare fata de varsta sarcinii, insa fetita este dezvoltata armonios si este perfect normala chiar datorita acestui retard a fost analizata in detaliu sa nu fie nici o problema.Am mai facut o serie de analize... toate bune.
Am inceput tratament cu Clexane si fetita a inceput sa cresca chiar a recuperat di retard, am continuat sa fac toate controalele in care totul parea OK,eu ma simtem foarte bine si asteptam cu nerabdare sa nasc fetita pe care ne-o doream atat de mult.imi doream sa nasc cat mai repede ca sa o tin in brate pe fetita care traia in mine, pe cer o iubeam deja.Eram foarte pregatita pentru nastere stiam tot ce urma sa se intample.. nu imi era frica de nimic, o vroiam pe Erin langa mine.
Pe 10 august 2005 m-am dus sa nasc prin cezariana, Dr anestezista m-a asigurat ca totul va fi bine ca voi fi treaza tot timpul ca o sa o vad imediat cum o vor scoate din burtica si asteptam foarte calma sa o vad ..am simtit cum o scot, i-am vazut piciorusele am auzit cum plangesi am intrebat de ce plange asa incet si ...atat.
Nu am mai simtit nimic.....nimic. am adormit, si m-am trezit singura in sala de opratii cu o infirmiera care ma stergea. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula de ce nu mi-au aratat copilul, m-au dus la reanimare si am intrebat ce-i cu fetita mea. a venit doctorul meu si mi-a zis ca fatita este cam micuta avea 2,400kg si e la incubator, a venit si sotul meu si nu era fericit, de ce? nascusem si el nu era fericit? chiar daca avea 2,400kg putea trai mai era ceva si eu nu stiam, a venit si mama si nici ea nu se bucura ce se intampla?? nu intelegeam nimic doar totul era bine. M-au mutat in salon a doua zi si a venit doctorul si mi-a zis ca fetita noastra nu are sansa sa traiasca ca va trebui sa fie operata deoarece are imperforatie anala si fiind foarte mica nu va supravietui. nu intelegeam de ce nu s-a vazut la eco dar am acceptat.Mi-au zis sa nu o vad ca va muri si voi ramane marcata de parca nu am ramas oricum. Erin a fost operata in acea zi si a supravietuit. Era o luptatoare.Sotul meu statea cu mine non stop si pana la urma mi-a zis ca are mai multe malformatii la manuta la coloana vertebrala pe un obraz.. multe. Nu intelegeam ce se intampla credeam ca mi-au schimbat copilul, copilul meu trebuia sa fie bine, asa imi spusesera toti doctorii.Nu stiu de ce am acceptat sa nu o vad. Doamne cat regret! Toata lumea imi zicea sa o uit, cum poti uita ca a trait ceva in tine.A fost externata si am ajuns acasa cu mainile goale cu sufletul gol.Dupa o luna Erin a devenit ingerul nostru, am inmormanta-o fara sa o vad. cum am rezistat sa nu imi vad copilul? Sper sa ma ierte.
Am aflat mai tarziu ca a avut o maladie cromozomiala -deletie cromozomului 16 si amniocenteza era singura analiza pe care nu o facusem pentru ca toti mi-au zis ca sunt tanara si nu aveam in familie precedente.
Dupa un an am ramas insarcinata din nou si am nascut un baietel foarte frumos pe care il iubesc enorm si asa am si eu o fetita in ceruri si un baietel pe pamant.

Dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest moment nefericit din viata ta. Nadia