buna bianca! imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva...intr-adevar cand afli de asa ceva nu sti ce sa-i spui persoanei in cauza....te blochezi si nu-ti vine sa deschizi subiectul, te gandesti ca cel care sufera ar vrea sa uite si asta cat mai repede.se pare ca nu e asa.te admir ca poti vorbi despre asta si cred ca iti face bine. am un baietel de 1 an si 2 luni,si nu stiu ce as face daca i s-ar intampla ceva.iti doresc numai bine tie si familiei tale. Dumnezeu s-a odihneasca in pace pe fetita ta si pe toti copiii care au avut aceeasi soarta!
7 February, 2008 - 07:00 — Corina
Stau in fata computerului si plang, in hohote...cu atata disperare si parere de rau, cat este capabila o mama , sincer! Sunt mama! Fetita mea e aici, va face in curand 8 luni, si e minunata...la fel de minunata cum ar fi fost si fetita ta daca nu ar fi fost nevoie de un inger, acolo sus.. Imi pare rau, si nu exista nici o unitate de masura ,care sa exprime cat de rau imi pare, dar iti doresc puterea sa te vindeci, sa razi, si sa traiesti din nou, chiar daca , nu vei uita! NU AI CUM SA UITI ACEST MIRACOL CARE S-A ZAMISLIT IN TINE!! PS.am plans umar la umar cu tati, vazandu-te la Nasu,si suntem alaturi de tine..de aici de la Bistrita. iti dorim tot binele din lume, Corina si Alexandru F
7 February, 2008 - 07:00 — Monica
Buna Bianca, Intr-adevar, cuvintele sunt putine... Ai incredere in D-zeu, Sufletul Emei traieste in tine! Te imbratisez, Cu drag, Monica
7 February, 2008 - 07:00 — Andreea
imi pare sincer rau prin ce ai trecut si prin ce treci.am plans la amandoua emisiunile de pe b1tv si antena2 si pot sa zic ca am suferit vazandu-te atat de deprimata si e normal sa fii in aceasta stare.eu nu am copii imi plac dar mi-e tare frica sa fac unul,am 29 ani ii iubesc ii ador dar.....roaga-te in continuare la dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest necaz ca doar EL te poate ajuta sa depasesti acest moment nefericit din viata ta.adresa mea este ****@yahoo.com daca vei avea nevoie.cu stima si respect andreea.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca...am vazut aseara emisiunea de pe B1TV am mai citit si unele povesti al altor mame care au trecut prin aceasta cumplita experienta si sincer am ramas marcat de durerea ta de cplipele prin care treci tu si celelalte mame desi eu sunt baiat si am doar 19 ani.Iti doresc din suflet multa sanatate tie si familiei tale si Dumnezeu sa iti ajute in continuare.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca iti inteleg perfect durerea,si nu pot sa-ti spun decat ca imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Durerea pierderii unui copil cu putin inainte de a se naste o cunosc caci am trait-o acum 5 ani; a fost un mare soc si o suferinta cumplita, dar am depasit momentul si acum am doua fetite minunate. Povestea mea e simpla : neglijenta medicului care imi supraveghea sarcina a dus la aceasta tragedie..diagnosticul a fost preeclampsie ( tensiune mare in sarcina). Inca din luna a 6a au aparut semne ( in afara unei tensiuni usor crescute):de la o ecografie la alta puiutul meu era in urma cu dezvoltarea; la inceput nimic alarmant, insa in momentul in care intarzierea a fost de 1 luna !!! am intrebat de ce, ce se intampla iar raspunsul a fost " academic" :" probabil nu ai tinut tu bine minte data ultimei menstre!" Craciunul 2002 si Anul Nou 2003 le-am petrecut in spital, in orasul F, unde mama mea, medic si ea a observat ca e ceva in neregula si m-a internat : tensiunea era 17, dar eu ma simteam bine ( exceptand faptul ca retineam apa in organism si eram umflata toata)...Medicii de-acolo au fost foarte atenti, mi-au dat un tratament, mi-au facut analize , si dupa o saptamana de spitalizare am ajuns la o tensiune constanta de 12 cu 7...copilul misca, eram mai optimista. M-am intors in Bucuresti si m-am dus cu analizele si externarea la medicul ginecolog, care, dupa ce le-a vazut, mi-a dat un tratament pentru mentinerea tensiunii scazute, fara insa a se gandi o clipa sa repete anlizele , care erau proaste...erau toate semnele unei preeclampsii, iar el le ignora, era prea aglomerat cu programul de la policlinica , cel de la cabinetul particular, cu nasterile...Culmea e ca ajunsesem la el printr-o recomandare! Ma chema din 2 in 2 zile sa imi verifice tensiunea..ajunsesem sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula, caci copilul nu mai misca asa puternic, sanii parca se micsorau...iar el m-a lasat sa plec din cabinet cu tensiunea 19 si cu " recomandarea" : " Daca nu esti cuminte te internez, ce vrei sa-mi faci probleme?" Deja ma hotarasem sa ma intorc in orasul F unde locuiesc parintii mei si sa nasc acolo, dar a fost prea tarziu...Dimineata au inceput contractiile ( fiind prima sarcina nici n-am stiut ca acele dureri sunt contractii) iar la miezul noptii am chemat salvarea, caci nr lui de telefon nu-l aveam. M-au dus la maternitatea Bucur iar acolo au ascultat bataile inimii beblusului...care nu se auzeau; medicul de garda a zis ca ar fi bine sa facem o ecografie, iar la ecografie a vazut copilul mort! Murise de trei zile, intrase deja in descompunere...Organismul insa declansase nasterea, pot spune ca asta a fost salvarea mea, caci altfel poate azi nu mai scriam aceste randuri. In momentul in care mi-au spus ca bebelusul e mort n-am realizat prea bine ce e , eram intre contractii, ametita de durere...am nascut o fetita la 38 de saptamani, o fetita a carei dezvoltare fusese afectata de tensiunea mare si care avea 1450 g...n-am vazut-o si nici nu mi-am dorit sa o vad, nu as fi vrut sa pastrez o asa amintire. Mi s-a spus apoi ca in timpul nasterii tensiunea a crescut peste 22, ca mi-am pierdut cunostinta...iar sotul meu care astepta infrigurat vesti despre noi, a primit un mesaj laconic de la o infirmiera " Copilul e mort , acum incearca sa o salveze si pe ea". Nu mi-a spus niciodata mai multe, dar imi inchipui ce a fost si in sufletul lui...Am suferit enorm dupa ceea, plangeam mereu, am discutat si cu un psiholog, mi-am reluat viata, am incercat sa imi tin mintea cat mai ocupata ( eram studenta si m-am dus la examene, apoi m-am intors la servici). Primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am intors acasa a fost sa-mi anunt prietenii si cunostintele despre ce s-a intamplat tocmai pentru a evita situatii penibile.Mi s-a spus ca e mai bine ca s-a intamplat asa, caci daca s-ar fi nascut ar fi fost handicapata, si probabil asta e realitatea, insa nu mi-a putut explica nimeni cum un medic primar, specialist, cu experienta a putut fi asa ignorant. Cand m-am dus la el si i-am spus cred ca i s-a facut rau, caci s-a asezat pe un scaun si s-a albit la fata. Am plans luni in sir, nu puteam sa discut despre copii fara sa plang, nu m-am dus sa o vad pe prietena mea care tocmai nascuse ( cu acelasi medic!), n-am putut nici macar sa vorbesc cu ea la telefon...Tact au avut prea putini, preferam sa fiu lasata in pace, insa am discutat cu cine a vrut sa ma asculte , mi-am spus povestea printre lacrimi...poate si asta a fost un fel de terapie. M-am intrebat de ce a vrut Dumnezeu sa se intample asta si am fost furioasa...Vroiam sa o botezam Maria. Aveam si o caseta video de la ecografie cu Mariuca noastra la care ne uitam tare mandri. Durerea s-a mai atenuat in momentul in care am ramas iar insarcinata, iar acum am doua fetite care ma fac in fiecare zi fericita. Nu pot insa sa nu ma intreb uneori cum ar fi fost daca Maria ar fi trait. Dumnezeu n-a vrut sa fie asa si a luat-o la el pe 21 ianuarie 2003.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
DRAGA BIANCA,IMI PARE NESPUS DE RAU ...FETITA TA E ALATURI DE TINE,SI.TI DA FORTA SI CURAJ SA MERGETI MAI DEPARTE!EU NU SUNT MAMICA INCA,DAR IN ACEST AN SPER SA DEVIN.TE ADMIR FOARTE MULT.DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE.
7 February, 2008 - 07:00 — Laura
Draga Bianca, Plang in continuu de cand am citit povestea ta si am vazut si filmuletele de pe youtube. Nimeni in lumea asta nu ar trebui sa treaca prin asa calvar. Iti doresc sa fi puternica, sa pastrezi cu bucurie in sufletul tau iubirea ingerasului ce-l ai in ceruri! Voi fi alaturi de tine in campania ta de sensibilizare a personalului medical romanesc. In legatura cu asta vreau sa spun ca mie dupa ce am nascut mi-au adus in salon alt copil!!!!!!! Daca nu eram atenta puteam ajunge acasa cu alt copil!!!! Dumnezeu ne-a fost alaturi si ne-a deschis ochii siam rezolvat repede aceasta nebunie si acum in patut doarme pruncul meu sange din sangele meu. Te pup si te sustin!!! Laura
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Din fericire, sunt una dinte mamicile care a nascut un copil sanatos, insa vreau sa subliniez cu tarie , ca experienta naterii cu medicii si asistentele din Polizu, a fost una ingrozitoare.E trist ce se intampla in Romania...Am plecat din spital fericita ca am nascut un copil sanatos, si in aceelasi timp mahnita de ce se intampla si de modul in care mamicile si bebelusii sunt tratati.E drept, daca ai bani, si dai in stanga si in dreapta ti se acorda atentie, daca nu , numai un noroc te poate salva, si sa fim seriosi, sunt atatia oameni fara posibilitati in Romania.Bebelusii plang de foame, esti tratat ca ultimul om, tu, ca tanara mamica nu esti indrumata si ajutata sa-ti alaptezi copilul, si bietii bebei ,sunt trantiti cand ii spala si nu numai daca nu te grabesti sa le dai dreptul..medicii si asistentele in special, sunt dezumanizati.Ti-e tema pur si simplu..numai un noroc te poate salva.E ingrozitor ce se intampla, trebuie sa facem ceva, nu putem sa stam cu mainile la spate, sunt in joc atatea vieti...Treziti-va!Desi sunt o mamica cu un copil sanatos, inteleg drama acestor mame,iteleg perfect drama ta Bianca!Dzeul sa-ti dea putere sa mergi mai departe si sa fii sanatoasa alaturi de Luca si de familia ta!CE nu ne ucide, ne face mai puternici, e drept, dar durerea e cumplita!
8 February, 2008 - 07:00 — Valy
buna bianca,sunt valy din brasov,sot si tata al unui baiat de 3 anisori(David).am mai scris un mesaj despre medicii & co. cat de inumani sunt cu mamele suferinde din maternitati care intra suferind si in loc sa primeasca sprijin moral primesc partea opusa a acestuia.Am citit un mesaj printre cele primite de tine de la un om al bisericii ortodoxe care nu si-a dat numele...de ce...si care incearca sa disculpe aceasta dogma a bisericii vis-a-vis de cei nebotezati.Eu am avut un frate care nu l-am cunoscut caci se nascuse inaintea mea cu un an si care a murit din cauza unui diagnostic dat aiurea.el a facut o aprindere la plamani fara temperatura.A murit la 5 luni iar mama cand l-a gasit fara suflare la lasat in patut cu fata in jos...procuratura acuzand-o ca si-a omorat copilul sufocindu-se prin pozitia in care se afla cu fatza in jos,Si fiind o stire de senzatie in ziarul local la acea vreme '73 eu gasind ziarul dupa ani undeva pastrat de parinti.Peste toate astea preotul ortodox din parohia careia apartineam, binenteles ca nu a vrut sa-l inmormanteze din acelasi motiv bine cunoscut.La care tata-l meu l-a intrebat "si cum sa-l ingrop asa ca pe un pagan, fara o rugaciune fara un om a lui D-zeu?".O biserica din vecini de alta confesiune la intrebarea tatalui meu s-a oferit fara nici o pretentie sa oficieze slujba de inmormantare.Cat de plini de pacate sunt acesti pitici, acesti ingerasi de nu este voie sa se bucure de dragostea lui D-zeu prin gura si sufletul unui purtator de binecuvantare care este preotul?Sunt sigur ca si acel talhar de pe cruce nu avea botezul sfant dar Isus l-a luat cu el in imparatia cerurilor, acesti copilasi avem noi oamenii puterea sa-i condamnam si sa inventam motive si argumente,ca nu ar fi demni de dragostea lui D-zeu, dragi preoti?Mai stati un pic stramb si ganditi drept caci singuri cadeti in pacat gandind astfel.Bianca tie inca o data putere multa si sanatate familiei tale.
8 February, 2008 - 07:00 — Camelia
...E TRIST...DAR SA NU UITAM SA SPERAM... DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE
8 February, 2008 - 07:00 — Nicoleta
Buna BIANCA. Ma numesc Nicoleta Antonescu si sunt din Bucuresti, pur si simplu nu am cuvinte (nu le pot gasi)sunt inmarmurita Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri, am examene in perioada aceasta...o gramada de treburi dar de cand am vazut la TV la " nasu" emisiunea nu mai sunt eu ......CREDEMA....Am si eu o fetita pe care ocheama BIANCA-MARIA care are 1 an si 3 luni si ma gandesc ce as fi simtit...EU... daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE!!! BIANCA pt. TINE...pt.LUCA...pt. FAMILIE.... Te felicit ca ai avut curajul sa povestesti lumi ce s-a intamplat nu este usor sa vorbesti despre asta....Lacrimile curg fara sa le pot stapani...Nu mai pot spune nimic....Imi pare rau, din tot sufletul....(Nicoleta Bucuresti)....
8 February, 2008 - 07:00 — Nicoleta
ma numesc Georgeta si sunt din Brasov.imi pare extraordinar de rau pt pierderea ta, pt durerea ta , a voastra. te rog primeste din partea mea o imbratisare de incurajare si sa ai puterea sa depasesti momentul... eu sunt mamica a doua fetite una de 3ani si 9 luni perfect sanatoasa si o a doua de 1an si 4 luni cu probleme ortopedice mai exact cu o luxatie congenitala de sold descoperita relativ tarziu la 1an si 2 luni .acum este in gips de 2luni de zile . cat vom mai sta.. nu stiu... la urmatorul control vom afla. asta se datoreaza tot medicilor din cadrul maternitatii, medicilor neonatologi care in graba lor trateaza cu prea multa superficialitate bebelusii. nu stiu cum s-a intamplat dar cert este ca acum e o imagine cumplita sa vezi un ghemotoc tarand dupa el ditamai gipsul....of, doamne este ingrozitor... Bianca trebuie sa fii puternica si sa ai multa intelepciune
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca,am avut si eu o experienta dureroasa si ma bucur ca pot sa spun si eu cateva cuvinte pt. ca, pana acum nu am mai facut-o niciodata.Am pierdut prima mea sarcina la aproximativ 2 luni.Nu am sa uit niciodata.Dupa primul ecograf in care mi s-a confirmat ca sunt insarcinata m-am dus dupa o luna la al doilea.Era inainte de Pasti, in vinerea mare, cand doctorita mi-a spus ca nu se vede nimic, ca a incetat evolutia fatului.S-a prabusit cerul peste mine.Pe moment nu am vrut sa accept situatia si am cumparat pastile de mentinere a sarcinii.Sambata seara am fost la inviere si in prima zi de pasti m-am trezit cu dureri f puternice,un fel de contractii.Am plecat la spital si dupa o hemoragie puternica m-au chiuretat.Imi doream f mult o fetita si ii alesesem deja numele:Maria-Alexandra.La un an am ramas din nou insarcinata, cam in aceeasi perioada.Am asteptat cu teama sarbatorile pascale.Am avut programare la ecograf tot in vinerea mare,dar multumesc lui D-zeu, de data asta a fost bine.Am nascut intr-o vineri de septembrie o fetita sanatoasa si mi-a fost teama sa ii pun numele Alexandra,sau poate ca nu am vrut sa inlocuiesc ce am piedut. Se numeste Amalia- Maria si in fiecare zi ii spun ca e minunea mea.Am incercat sa pun aceste amintiri intr-un colt al sufletului si sa ma bucur de minunea pe care o am, cu siguranta insa nu voi putea uita niciodata.Inteleg durerea pe care ai simtit-o tu si ma bucur pt.tine ca ai avut puterea sa-ti tii fetita in brate.Cu siguranta si ea s-a bucurat ca ai facut-o. Te imbratisez si sufleteste sunt alaturi de tine.
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Cand am nascut acum 10 ani un "avorton" la nici 6 luni am devenit o stigmatizata. Stigmatele imi erau puse de o societate care era invatata sa accepte numai femei perfecte, care nasteau copii perfecti. Cand spuneam cuiva ca al meu copil s-a nascut cu 950grame ma priveau de parca nu as fi fost in stare de mai mult.De atunci mi-am dat seama ca voi purta cu mine toata viata aceasta "vina", eram femeia imperfecta si sufeream in adancul sufletului fara a putea spune ce simt.Mi-as fi strigat durerea sa ma asculte cineva si sa ma descarc.As fi vrut sa am si eu un copil nascut la termen cu greutate normala si fara probleme grave de sanatate, sa nu fi cunoscut chinul anilor ce au urmat prin spitale si doctori, sa-l fi vazut cum creste ca ceilalti.Dar in societatea asta inchistata mi-am inghitit lacrimile pentru ca oricum nu era dispus nimeni sa asculte o mama care-vorba doctorului- trebuia tratata.Si am tinut durearea in mine si mi-am dorit atunci sa fiu si eu "normala", sa pot duce si eu o sarcina la bun sfarsit.Numai acest lucru credeam ca m-ar fi putut vindeca.Ajunsesem ca in timpul asta sa nu-mi mai iubesc copilul.Il vedeam ca pe o pacoste datorita problemelor de sanatate pe care le-a avut.Si dupa 5 ani in care am muncit si am facut tratamente am ramas insarcinata si am fost atat de fericiti.Dar fericirea nu a durat decat 4 luni.Sarcina s-a oprit.Numai cine nu a trecut prin asta nu-si poate inchipui,macar, ce durere e in acea familie.Sufeream si eu si sotul, dar mai ales copilul, fiecare in felul lui.Au fost momente grele care, acum realizez, ne-au unit mai mult.Dupa alti 2 ani am mai pierdut o sarcina.Alta suferinta, asta in timp ce in jurul meu toti cunoscutii isi mareau familiile.Foarte putini sunt cei care au fost adevarati prieteni si care ne-au ajutat sa trecem peste anii de suferinta.Dar cel care m-a ajutat enorm a fost sotul meu, el m-a invatat sa-l iubesc pe copilul nascut "prematur" si care crestea intre noi in acest timp parca spunand:"Dar eu nu sunt destul de bun?" "Prematurul de grad4" cum i se spunea in maternitate, acum e scolar in clasa a III-a si e lumina ochilor mei.In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat.Acum este copilul perfect. A trebuit sa trec prin asta ca sa invat sa-l pretuiesc.Am inteles ca valoreaza cat nu credeam ca face.Chiar daca acum pot vorbi despre ce s-a intimplat, nu inseamna ca nu mai doare.DOARE TOATA VIATA.Draga Bianca, inteleg prin ce ai trecut si regret ca s-a intimplat asa.Te admir ca ai atata tarie sa-ti strigi durerea, sunt alaturi de tine in campania aceasta prin care trezesti lumea la realitate.Realitatea este ca in lume este multa suferinta iar noi suntem datori sa nu fim indiferenti in fata ei.Daca nu putem face nimic, macar sa fim buni ascultatori pentru cei care au sufletul greu.
8 February, 2008 - 07:00 — Gabi
eu sunt batrana ,am 48 di ani ,dar suferinta ta m-a presionat . simt ca ma doare sufletul.eu nu am pierdut copilul ,(fiind mare la acea vreme avea 19 ani)a plecat de la mine de acasa cu o fata,nu am stiut de el 8 luni .nu am fost om in perioada aceea.nu am vorbit cu nimeni cu toate ca simteam nevoia sa vorbesc numai de el .m-am inchis in mine.rau am facut.am facut depersie si de atunci nu pot sa-mi revin cu toate ca s-a intors acasa .aceasta mica poveste a mea ti-am spus-o poate inveti ceva din ea.decate ori simti nevoia vorbeste de ea aduti aminte de cand era in burtica ta si spune ce facea cum o simteai cum ai vazut-o cat de frumoasa era spune tot chiar daca te repeti de mii si mii de ori nu tine in tine ca nu e bine vorbeste vorbeste vorbeste durere mai mare nu exista spune durere ta stiu ca se spune ca in timp se mai estompeaxa durere dar uitarea nu te lasa sa-ti aduci aminte si de fata ta cred ca cine crede cu adevarat in durere ta va fi alaturi de tine si in perioada urmatoare cand cred ca o sa mai scrii aici poate ca nu maine sau peste o saptamana dar ar fi bine periodic sa scri si sa-ti aduci aminte de ea eu iti respect durere si promit ca o sa fiu langa tine ,de fapt o sa citesc,priodic ceea ce vei scrie .te rog scrie ,vorbeste spune tot ceea ce simti.exprimati sentimentele exact cum le simti .multi oamenii vor citi si se vor regasi in simtamintele tale esti tanara desteapta, frumoasa, ai un copil pe pamant ,cum spui tu si unul la ingeri trebuie sa fi tare si sa mergi mai departe nu te izola nu te inchide eu am gresit nu repeta gresala mea eu am gresit nu am facut bine te rog din sufletul meu traieste exact ca si pana la aflarea vestii rele care deja te-a ravasit adunate si traieste fii tu cea de altadata cu drag stima ,respect,gabi din bucuresti
8 February, 2008 - 07:00 — Ana
Buna Bianca Regret nespus ce ti s-a intamplat dar vreau sa te felicit pt tot ceea ce ai facut si faci pt toate femeile care au trecut prin situati asemanatoare. Am avut o nepotica pe care am iubit-o ca pe propiul meu copil si care a murit la varsta de 3 ani pe data de 8Martie2001 din greseala unei doctorite care nu a diagnosticat-o la timp.I-a spus ca este o simpla raceala in loc de un meningo-coc cu purpure hidromatos si in cazul respectiv orice intirziere era fatala. La cateva ore a fost dusa in alta parte unde a fost consultata de alt medic care la randul sau a spus "duceti-o de urgenta la... sper sa nu fie ce cred eu" cand a ajuns in final la spitalul respectiv a venit si lovitura de gratie "daca traieste doua ore este mult"La insistentele parintilor de a o duce chiar si in strainatate raspunsul a fost cutremurator"nu puteti pt ca va muri pe drum" Au zis ca este printre primele cazuri in Ploiesti. Daiana intradevar a mai rezistat doua ore si jumatate dupa care a mers in ceruri. Durerea a fost cumplita pt noi toti ea fiind constienta pana in ultimul moment. Din acel moment o parte din familie are in suflet un "boboc care nu l-a vazut inflorit niciodata"si care asteapta cu nerabdare sa-l intalneasca in viata de apoi. Sunt momente cand dintr-un lucru care alti poate il vad neansemnat eu inca o vad in fata ochilor.Inca ii aud vocea spunindu-mi mami in loc de matusa.Si multe altele care doar cine a trecut prin asa ceva poate intelege. Acum stiu ce inseamna sa fi mama cu adevarat pt ca D-zeu mi-a dat pe 27 feb 2005 un baietel minunat si imi este frica ca i s-ar putea intimpla ceva.Este lumina sufletului meu si nu stiu daca as mai rezista la inca un soc. Cred in continuare ca viata este uneori urata si meschina dar alteori este si frumoasa si ca D-zeu aseaza lucrurile asa cum crede el de cuviinta chiar daca noua uneori ni se pare nedrept. Am invatat ce este suferinta si respect pe oricine are o problema de genul acesta.Nimic nu cred ca este mai dureros pe pamant decat sa-ti vezi copilul murind sau suferind. Inchei aici mica mea scrisoare nu inainte de ati ura " multa sanatate tie si familiei tale si mult succes in continuare". CU MULTA STIMA =ANCA ****=
8 February, 2008 - 07:00 — Melania
Ma numesc Melania si am 33ani.Sunt impresionata de tot ce am auzit la Tv si ce am citit aici , de ce drame suntem inconjurati fara sa luam atitudine. Imi pare nespus de rau de tot ce ti s-a intamplat.Cuvintele de multe ori sunt de prisos dar de cele mai multe ori ne alina sufletul.Sunt si eu mama a 2 fete si nu-mipot imagina viata fara ele.Din pacate traim intr-o tara unde am uitat sa fim oameni sa fim atenti la cei din jurul nostru care au nevoie de ajutor. imi pare rau ca unii medici din ziua de azi trateaza oamneii cu atat desconsiderare. Si eu am avut probleme cu neglijenta si nepasarea medicilor. La o luna de la nastere sau chiar 3 saptamani am facut "febra lapetelui".Doctorul de familie m-a trimis acasa sa ma mulg si sa-mi pun gheata ca-mitrece. Am fost la 3 spitale din bucuresti la urgenta. Acelasi tratament peste tot :"Nu aveti nimic , mergeti acasa , puneti gheata si trece". Degeaba le spuneam ca nu mai pot ca ma dore si ajunsesem sa iau 2-3 alogocamine pe zi de durere ca nimeni nu ma baga in seama. Chiar si familia a inceput sa fie de partea medicilor si credeau ca exagerez eu, ceea ce m-a facut sa ma inchid in mine si sa ma ascund de ei sa pot plage de durere pentru ca nimeni nu ma intelegea.Intr-un final am ajuns la un doctor prin recomandare,am facut mamografie unde mi-a venit rau de durere dar am facut-o si spre norocul meu am scapat cu viata. In urma acelei mamografii dna. doctor a chemat un chirug de san"exista si asa ceva, dar eu nu stiam" si in 5 secunde fara sa se uite la mamografie ,ci doar examinandu-mi sanul a dat diagnosticul: "mastita in profunzime". De urgenta m-au operat si acum privind in urma inteleg ca atunci m-am nascut a2a oara. Am auzit dupa operatie discutia dintre doctori cum ca nu ar fi trebuit sa mi se faca mamografie drc riscul ca punga de puroi(foarte mare)sa se parga era foarte mare si as fi putut face septicemie .... .Multe femei nu sunt invatate cum sa-si alapteze copiii, cum sa intervina in momentul cand fac febra laptelui si ce posibilitati au de a depasi momentul .Sunt multe traume pe care o mama trebuie sa le depaseasca, nu mai departe mama mea care a nascut la 6 luni si trei saptamani iar medicii nu vroiau sa o ajute zicand ca ea a provocat avortul si ca acel copil e un avorton nu va trai, nu are nici o sansa....Dar minuni sunt mereu in jurul nostru si am trait in ciuda tuturor celor care nu mi-au dat nici o sansa avand la nastere doar 800gr.Curaj tuturor mamelor care trec prin astfel de momente si putere sa depaseasca toate greutatile si sa priveasca cu incredere spre viitor.
8 February, 2008 - 07:00 — Cornelia
Buna Bianca. Dupa ce am vazut emisiunea am intrat imediat pe site ca sa-ti citesc povestea...m-a tulburat enorm de mult. A doua zi am recitit-o... Te felicit pentru ceea ce incerci sa faci si sunt convinsa ca vei reusi sa schimbi multe mentalitati ale unor oameni fara suflet. Sunt o tanara de 23 de ani, care am aflat de curand ca am Rh negativ si stiu ca pot fi probleme cu sarcina in caz de incompatibilitate cu partenerul.Nu pot sa nu ma gandesc si la lucruri rele, dar sper ca Dumnezeu va fi bland si milostiv cu mine.Am avut foarte multe de invatat din experienta prin care tu ai trecut si iti multumesc ca ne-ai impartasit-o si noua.La final as vrea sa marturisesc ca desi am terminat o postliceala sanitara si urmeaza sa termin si o facultate de Teologie-Asistenta Sociala sunt profund dezamagita de majoritatea cadrelor medicale si a fetelor bisericesti din tara noastra...Dar nu trebuie sa-i judecam noi, va veni timpul cand toti vom plati pentru faptele noastre.Stiu ca dupa o astfel de suferinta este imposibil sa nu te manii pe Dumnezeu, dar nu trebuie sa-L scoti din viata ta si cu atat mai mult sa te indepartezi de El.Sa ai parte de multe bucurii alaturi de cei dragi si puterea de a accepta toate voile lui Dumnezeu.CORNELIA.
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca,am 21 de ani si am plans ca un copil cand am citit.e foarte crud ce ti s-a intamplat dar e bine ca ai povestit lumii.dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea puterea de a merge mai departe in viata alaturi de luca si de cei dragi.
8 February, 2008 - 07:00 — Anna
Bianca, iti scriu in primul rand tie, dar si tuturor mamelor care au trecut prin acelasi calvar ca si tine...Eu nu stiu cum e sa fii mama, am abia 21 de ani si sunt proaspat casatorita.. Stiu ca nu sunt cuvinte care ti-ar putea usura durerea, de aceea nici nu incerc sa-mi exprim alinarea pe care as dori ( dar nu pot! ) sa ti-o ofer..Ceea ce vreau sa spun este ca te admir din tot sufletul pt curajul si puterea ta, pe care stiu ca ti-a fost greu sa le (re)gasesti..Te admir pt ceea ce ai stiut sa spui..si felul in care ai facut-o..in cuvinte simple, venite din suflet, care m-au facut sa ma regasesc in atat de multe dintre ele...! Ma faci sa ma simt mandra ca sunt FEMEIE! felurile de suferinta nu se pot compara intre ele, durerea nu se poate alina..Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea taria sa mergi mai departe in lupta ta, sa poti sa ajuti si sa-ti (re)gasesti linistea..Sunt sigura ca Emma te vede, e ingerasul vostru pazitor..Stii, sotul meu e foarte credincios..si eu sunt..dar nu am taria lui..l-am intrebat vizavi de ce spune Biserica in privinta inmormantarii..mi-a raspuns doar atat: "Sa fii sigura, ca toti copii nascuti fara viata sau nenascuti ajung sub acoperamantul Maicii Domnului.." Biserica, drept institutie m-a dezamagit de multe ori..dar credinta in Dumnezeu si Maica Domnului nu mi-o pierd..Avem si noi un parinte de suflet la o manastire..o sa vb cu dansul despre acest lucru..si o sa ma rog la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de-acolo sa odihneasca sufletetul Emmei si sa-ti aline sufletul de mama..Imi pare rau ca sunt doar OM si nu am puterea sa spun sau sa fac ceva in ajutor..Dar, stiu ca POTI si o sa reusesti sa ajuti altii, in memoria EI.. Dumnezeu sa te aiba in grija lui, pe tine, pe Luca si toti cei dragi tie.. Anna
8 February, 2008 - 07:00 — Mary
imi pare foarte rau pt pierderea ta, si eu am pierdut un ingers, e greu sunt momente in care simiti ca te lasa puterile ca nu vrei sa mai continuii dar ingerasu ala mic care nu a putut fi langa tine te ocroteste din ceruri si iti da putere sa mergi mai departe, ma bucur ca cineva in ROMANI a avut taria sa deschida acest subiec dureros pt majoritatea femeilor dar si pt uni barbat, IMI PARE RAU PENTRU TOTI INGERASI CARE AU TREBUIT SA PLECE INAITE SA VADA OCHI BLANZI AI MAMEI,,MARY
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
BIANCA imi pare sincer rau !!!
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Am citit povestea ta si vreau sa lupt alaturi de tine.
8 February, 2008 - 07:00 — Monica
Buna seara Bianca. Sunt Monica din Timisoara, am 22 de ani ,sunt casatorita de 6 luni, si inca nu ne-am pus problema unui copil.Dar, desi nu sunt inca mamica (ceea ce imi doresc foarte mult )am fost foarte impresionata de situatia prin care ai trecut.M-am uitat singura la emisunea de ieri seara, dar astazi le-am povestit sotului meu si celei mai bune prietene ale mele despre campania ta. Eu subt studenta la doua facultati : la psihopedagogie speciala ( se ocupa cu copiii cu deficiente) si la psihologie. Datorita faptului ca sunt si o sotie la inceput de drum , si imi doresc sa fiu si o gospodina buna intre cursurile celor doua facultati , nu am prea mult timp liber. Dar avand in vedere ca ma invart mereu printre femei, imi doresc sa te ajut, atat cat pot , ca voluntar in campania pe care o desfasori. De aceea daca ai nevoie de mine ma poti gasi pe adresa de mail : ****@yahoo.com Daca se poate as vrea sa imi publicati mesajul, deoarece poate incurajez si alte femei sa devina voluntare si sa nu se cramponeze de ideea timpului. Imi pare sincer rau pentru ceea ce ai patit , dar sper ca impreuna sa putem ajuta alte mamici. Iti doresc o seara placuta .Monica
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca ... eu pana astazi nu am stiut de drama ta..intamplarea a facut sa deschid televizorul si sa fie pe B1 TV .. am vazut povestea ta si nu m-am abtinut sa nu intru si pe site sa citesc tot (neauzind toata povestea la tv).. pur si simplu m-a socat..m-a socat...de 1 ora stau si plang intr-una.. nu stiu cum sa ma mai opresc din acest plans.. zilele astea am fost la doctor pt ca am crezut ca am ramas insarcinata..insa mi-am facut teste si mi-au iesit toate negative (echografii,control ginecologic,test de sarcina...am incercat toate formele ca sa fiu sigura) ceea ce vroiam sa subliniez prin acest lucru esta ca daca mi-ar fi iesit pozitiv in momentul ala nu as fi pastrat copilul..insa acum situatia este total diferita total diferita.. acest reportaj mi-a schimbat viata.. sa stii ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin asa ceva..si va doresc mult curaj in viata..imi pare rau pt voi..pt ce vi s-a intamplat.. sg lucru frumos care a reiesit din punctul meu de vedere din acest reportaj este ca am inteles ca faceam o mare mare greseala daca as fi intrerupt sarcina..iti multumesc ca ai impartasit cu noi suferinta prin care ai trecut.. si inca o data imi pare rau..pur si simplu nici nu mai stiu ce sa mai zic..imi pare rau..
8 February, 2008 - 07:00 — Roxana
Buna Bianca numele meu este Roxana si sunt din Brasov si am 32 ani.Imi pare rau pentru fetita ta.Dar fi sigura ca acolo in ceruri este un ingeras vede ca te zbati pentru a le fi mai bine mamicilor care trec printr-o drama asemanatoare.Dumnezeu sa te ajute pe tine si familia ta sa treceti peste acesta tragedie si sa va bucurati de Luca pentru ca cel mai frumos dar dat de Dumnezeu pentru noi femeile sunt copii.Am un baietel care pe 01.03.2008 implineste 2 anisori. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare clipa ca ne-a dat putere la amandoi sa luptam pentru viata noastra atunci cand am nascut.O sa povestesc pe scurt ceea ce am trait la nastere:am pierdut dopul gelatinos Duminica si au inceput contractiile la 30 de minute,luni m-am prezentat la maternitate anuntandu-mi medicul ginecolog care a supravegheat sarcina bineinteles ca nu s-a sinchisit sa vina sa ma vada m-a consultat medicul de garda,marti am purtat o conversatie telefonica in care mi-a explicat ca si-a rupt mana o matusa si nu poate veni la maternitate si am ramas neconsultata iar miercuri dimineata la 1.30 am ajuns in sala de nasteri unde pana dimineata la ora 8.00 cand medicul meu s-a gandit sa raspunda la telefon sa i se comunice ca sunt in travaliu.De duminica pana miercuri dimineata m-am dilatat 3 cm. mi-a fost rupta apa sa-mi forteze nasterea si de aici a inceput chinul.Copilul era mare( a avut 4kg si 53 cm) lighid nu am avut foarte mult si era postat sus.Nu doresc nimanui sa se urce moasele pe burta lor la nastere,am crezut ca-mi ies ochii, au incercat sa ma desghida cu chiureta si au lovit invelisul capului la copil si cand au constatat ca daca nu se grabesc sa-mi faca cezariana apar complicatii.Copilului i-au facut resuscitare iar eu am cazut intr-un lesit pe toata perioada operatiei.Acum suntem bine amandoi dar asa stiu sa-si faca datoria unii medici,mai ales ca toti cotizam la sanatate si cand ai nevoie de alinare si de ajutor esti tratat mai ceva ca la carmangerie.Sunt alaturi de tine Bianca sper sa treci cu bine peste aceasta suferinta.Eu nu voi uita toata viata mea acea experienta traita la nasterea copilului meu si cu aceasta campanie pe care o faci poate se dezmeticesc din adormire cei din sistemul sanitar si acorda mai multa atentie mamelor si sa se gandesc la cele care candva le-a dat viata.Citind aceste randuri imi dau seama ca noi toate mamicile ar trebui sa nu ne mai fie frica sa spunem ce patim poate asa ajunge si glasul nostru la urechile cui trebuie.Felicitari pentru ceea ce faci cu aceasta campanie sa fii binecuvantata de Dumnezeu si sa fii tare.Sunt femeie,fiica,sotie si mama si sunt alaturi de tine si familia ta.
8 February, 2008 - 07:00 — Camelia
Draga Bianca, ma numesc Camelia, am 27 de ani si sunt cadru didactic, iti scriu ca sunt in primul rand om si crestin, si simt ca nu particip la drama ta daca nu-ti spun cateva cuvinte. Am studiat singura Sfintii Parinti despre care cu siguranta ai auzit, si am observat ca nimeni nu ti-a dat un indemn, acela de a te ruga, intens la Maica Domnului. Citirea Acatistului si Paraclisului cel putin de 40 de ori fiind o necesitate suflteasca. Te rog, nu uita ca Maica Domnului este, asa cum spunea un parinte << mama tuturor>>. Draga mea, sa nu crezi ca ceea ce ti s-a intamplat a fost un lucru despre care Dumnezeu nu stie sau a fost nepasator sau... Cred ca tot ce ni se intampla e un lucru constructiv, care nu tine de destin, ci de mantuirea sufletului nostru. Te rog, sa te duci la un parinte inaintat duhovniceste pentru a te lamuri de ce ti s-a intamplat aceasta drama. Ti-l recomand pe parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda, de la Piatra Neamt se merge spre Poiana Largu... Crede-ma ca acel chip, simmplu de monah, te va linisti sufleteste, si te va intelege, pentru ca si el a suferit mult 18 ani de temnita grea pe timpul comunismului. Si acel chip de anahoret binecunoscut in toata Moldova o sa te faca sa intelegi.Cunosc multa lume cu multe probleme si au ajuns pe pragul disperarii datorita necazurilor si parintele Iustin i-a primit, i-a dezlegat si oamenii cu ajutorul postului si rugaciunilor si-au revenit. Doar privindu-l pe parintele vei simti energia necreata a Duhului Sfant, din acei doi ochi imateriali, parca transparenti.Te imbratisez, si cu ocazia aceasta pe toate femeile care au suferit si sufera inca, si le recomant acelasi tratament sufleteste, sa-si coboare mintea in inima si sa rosteasca din toata fiinta lor << NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA BUCURA-TE DOMNUL ESTE CU TINE BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI SI BINECUVANTAT ESTE RODUL PANTECELUI TAU CA L-AI NASCUT PE HRISTOS, MANTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE>>
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
SUNT ALATURI DE DUREREA TA SI ITI DORESC PUTE SI RABDARE SA DEPASESTI MO0MENTUL.
8 February, 2008 - 07:00 — Anonim
BUNA BIANCA. ITI INTELEG DUREREA FOARTE BINE. SI EU AM TRECUT PRIN ACEASTA TRAGICA "EXPERIENTA" ACUM 3 LUNI. AM NASCUT IN DATA DE 8 NOIEMBRIE GEMENI, FETITA SI BAIETEL. MIRUNA A TRAIT DOAR 12 ORE, IAR MIHAI 2 ZILE. NU CRED CA EXISTA DURERE MAI MARE PENTRU O MAMA. EU I-AM PIERDUT PE AMANDOI,DAR STIU CA DE ACOLO DE SUS NE PROTEJEAZA, PE MINE SI PE SOTUL MEU, IAR EI DOI SUNT IMPREUNA ASA CUM AU FOST MEREU.DUMNEZEU SA NE DEA ALINARE SI SA-I ODIHNEASCA PE INGERASII NOSTRII.
Comments
buna bianca! imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva...intr-adevar cand afli de asa ceva nu sti ce sa-i spui persoanei in cauza....te blochezi si nu-ti vine sa deschizi subiectul, te gandesti ca cel care sufera ar vrea sa uite si asta cat mai repede.se pare ca nu e asa.te admir ca poti vorbi despre asta si cred ca iti face bine.
am un baietel de 1 an si 2 luni,si nu stiu ce as face daca i s-ar intampla ceva.iti doresc numai bine tie si familiei tale. Dumnezeu s-a odihneasca in pace pe fetita ta si pe toti copiii care au avut aceeasi soarta!
Stau in fata computerului si plang, in hohote...cu atata disperare si parere de rau, cat este capabila o mama , sincer!
Sunt mama! Fetita mea e aici, va face in curand 8 luni, si e minunata...la fel de minunata cum ar fi fost si fetita ta daca nu ar fi fost nevoie de un inger, acolo sus..
Imi pare rau, si nu exista nici o unitate de masura ,care sa exprime cat de rau imi pare, dar iti doresc puterea sa te vindeci, sa razi, si sa traiesti din nou, chiar daca , nu vei uita!
NU AI CUM SA UITI ACEST MIRACOL CARE S-A ZAMISLIT IN TINE!!
PS.am plans umar la umar cu tati, vazandu-te la Nasu,si suntem alaturi de tine..de aici de la Bistrita. iti dorim tot binele din lume, Corina si Alexandru F
Buna Bianca,
Intr-adevar, cuvintele sunt putine...
Ai incredere in D-zeu, Sufletul Emei traieste in tine! Te imbratisez, Cu drag, Monica
imi pare sincer rau prin ce ai trecut si prin ce treci.am plans la amandoua emisiunile de pe b1tv si antena2 si pot sa zic ca am suferit vazandu-te atat de deprimata si e normal sa fii in aceasta stare.eu nu am copii imi plac dar mi-e tare frica sa fac unul,am 29 ani ii iubesc ii ador dar.....roaga-te in continuare la dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest necaz ca doar EL te poate ajuta sa depasesti acest moment nefericit din viata ta.adresa mea este ****@yahoo.com daca vei avea nevoie.cu stima si respect andreea.
Buna Bianca...am vazut aseara emisiunea de pe B1TV am mai citit si unele povesti al altor mame care au trecut prin aceasta cumplita experienta si sincer am ramas marcat de durerea ta de cplipele prin care treci tu si celelalte mame desi eu sunt baiat si am doar 19 ani.Iti doresc din suflet multa sanatate tie si familiei tale si Dumnezeu sa iti ajute in continuare.
Draga Bianca iti inteleg perfect durerea,si nu pot sa-ti spun decat ca imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Durerea pierderii unui copil cu putin inainte de a se naste o cunosc caci am trait-o acum 5 ani; a fost un mare soc si o suferinta cumplita, dar am depasit momentul si acum am doua fetite minunate. Povestea mea e simpla : neglijenta medicului care imi supraveghea sarcina a dus la aceasta tragedie..diagnosticul a fost preeclampsie ( tensiune mare in sarcina). Inca din luna a 6a au aparut semne ( in afara unei tensiuni usor crescute):de la o ecografie la alta puiutul meu era in urma cu dezvoltarea; la inceput nimic alarmant, insa in momentul in care intarzierea a fost de 1 luna !!! am intrebat de ce, ce se intampla iar raspunsul a fost " academic" :" probabil nu ai tinut tu bine minte data ultimei menstre!" Craciunul 2002 si Anul Nou 2003 le-am petrecut in spital, in orasul F, unde mama mea, medic si ea a observat ca e ceva in neregula si m-a internat : tensiunea era 17, dar eu ma simteam bine ( exceptand faptul ca retineam apa in organism si eram umflata toata)...Medicii de-acolo au fost foarte atenti, mi-au dat un tratament, mi-au facut analize , si dupa o saptamana de spitalizare am ajuns la o tensiune constanta de 12 cu 7...copilul misca, eram mai optimista. M-am intors in Bucuresti si m-am dus cu analizele si externarea la medicul ginecolog, care, dupa ce le-a vazut, mi-a dat un tratament pentru mentinerea tensiunii scazute, fara insa a se gandi o clipa sa repete anlizele , care erau proaste...erau toate semnele unei preeclampsii, iar el le ignora, era prea aglomerat cu programul de la policlinica , cel de la cabinetul particular, cu nasterile...Culmea e ca ajunsesem la el printr-o recomandare! Ma chema din 2 in 2 zile sa imi verifice tensiunea..ajunsesem sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula, caci copilul nu mai misca asa puternic, sanii parca se micsorau...iar el m-a lasat sa plec din cabinet cu tensiunea 19 si cu " recomandarea" : " Daca nu esti cuminte te internez, ce vrei sa-mi faci probleme?" Deja ma hotarasem sa ma intorc in orasul F unde locuiesc parintii mei si sa nasc acolo, dar a fost prea tarziu...Dimineata au inceput contractiile ( fiind prima sarcina nici n-am stiut ca acele dureri sunt contractii) iar la miezul noptii am chemat salvarea, caci nr lui de telefon nu-l aveam. M-au dus la maternitatea Bucur iar acolo au ascultat bataile inimii beblusului...care nu se auzeau; medicul de garda a zis ca ar fi bine sa facem o ecografie, iar la ecografie a vazut copilul mort! Murise de trei zile, intrase deja in descompunere...Organismul insa declansase nasterea, pot spune ca asta a fost salvarea mea, caci altfel poate azi nu mai scriam aceste randuri. In momentul in care mi-au spus ca bebelusul e mort n-am realizat prea bine ce e , eram intre contractii, ametita de durere...am nascut o fetita la 38 de saptamani, o fetita a carei dezvoltare fusese afectata de tensiunea mare si care avea 1450 g...n-am vazut-o si nici nu mi-am dorit sa o vad, nu as fi vrut sa pastrez o asa amintire. Mi s-a spus apoi ca in timpul nasterii tensiunea a crescut peste 22, ca mi-am pierdut cunostinta...iar sotul meu care astepta infrigurat vesti despre noi, a primit un mesaj laconic de la o infirmiera " Copilul e mort , acum incearca sa o salveze si pe ea". Nu mi-a spus niciodata mai multe, dar imi inchipui ce a fost si in sufletul lui...Am suferit enorm dupa ceea, plangeam mereu, am discutat si cu un psiholog, mi-am reluat viata, am incercat sa imi tin mintea cat mai ocupata ( eram studenta si m-am dus la examene, apoi m-am intors la servici). Primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am intors acasa a fost sa-mi anunt prietenii si cunostintele despre ce s-a intamplat tocmai pentru a evita situatii penibile.Mi s-a spus ca e mai bine ca s-a intamplat asa, caci daca s-ar fi nascut ar fi fost handicapata, si probabil asta e realitatea, insa nu mi-a putut explica nimeni cum un medic primar, specialist, cu experienta a putut fi asa ignorant. Cand m-am dus la el si i-am spus cred ca i s-a facut rau, caci s-a asezat pe un scaun si s-a albit la fata. Am plans luni in sir, nu puteam sa discut despre copii fara sa plang, nu m-am dus sa o vad pe prietena mea care tocmai nascuse ( cu acelasi medic!), n-am putut nici macar sa vorbesc cu ea la telefon...Tact au avut prea putini, preferam sa fiu lasata in pace, insa am discutat cu cine a vrut sa ma asculte , mi-am spus povestea printre lacrimi...poate si asta a fost un fel de terapie. M-am intrebat de ce a vrut Dumnezeu sa se intample asta si am fost furioasa...Vroiam sa o botezam Maria. Aveam si o caseta video de la ecografie cu Mariuca noastra la care ne uitam tare mandri. Durerea s-a mai atenuat in momentul in care am ramas iar insarcinata, iar acum am doua fetite care ma fac in fiecare zi fericita. Nu pot insa sa nu ma intreb uneori cum ar fi fost daca Maria ar fi trait. Dumnezeu n-a vrut sa fie asa si a luat-o la el pe 21 ianuarie 2003.
DRAGA BIANCA,IMI PARE NESPUS DE RAU ...FETITA TA E ALATURI DE TINE,SI.TI DA FORTA SI CURAJ SA MERGETI MAI DEPARTE!EU NU SUNT MAMICA INCA,DAR IN ACEST AN SPER SA DEVIN.TE ADMIR FOARTE MULT.DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE.
Draga Bianca,
Plang in continuu de cand am citit povestea ta si am vazut si filmuletele de pe youtube. Nimeni in lumea asta nu ar trebui sa treaca prin asa calvar.
Iti doresc sa fi puternica, sa pastrezi cu bucurie in sufletul tau iubirea ingerasului ce-l ai in ceruri!
Voi fi alaturi de tine in campania ta de sensibilizare a personalului medical romanesc. In legatura cu asta vreau sa spun ca mie dupa ce am nascut mi-au adus in salon alt copil!!!!!!! Daca nu eram atenta puteam ajunge acasa cu alt copil!!!! Dumnezeu ne-a fost alaturi si ne-a deschis ochii siam rezolvat repede aceasta nebunie si acum in patut doarme pruncul meu sange din sangele meu.
Te pup si te sustin!!!
Laura
Din fericire, sunt una dinte mamicile care a nascut un copil sanatos, insa vreau sa subliniez cu tarie , ca experienta naterii cu medicii si asistentele din Polizu, a fost una ingrozitoare.E trist ce se intampla in Romania...Am plecat din spital fericita ca am nascut un copil sanatos, si in aceelasi timp mahnita de ce se intampla si de modul in care mamicile si bebelusii sunt tratati.E drept, daca ai bani, si dai in stanga si in dreapta ti se acorda atentie, daca nu , numai un noroc te poate salva, si sa fim seriosi, sunt atatia oameni fara posibilitati in Romania.Bebelusii plang de foame, esti tratat ca ultimul om, tu, ca tanara mamica nu esti indrumata si ajutata sa-ti alaptezi copilul, si bietii bebei ,sunt trantiti cand ii spala si nu numai daca nu te grabesti sa le dai dreptul..medicii si asistentele in special, sunt dezumanizati.Ti-e tema pur si simplu..numai un noroc te poate salva.E ingrozitor ce se intampla, trebuie sa facem ceva, nu putem sa stam cu mainile la spate, sunt in joc atatea vieti...Treziti-va!Desi sunt o mamica cu un copil sanatos, inteleg drama acestor mame,iteleg perfect drama ta Bianca!Dzeul sa-ti dea putere sa mergi mai departe si sa fii sanatoasa alaturi de Luca si de familia ta!CE nu ne ucide, ne face mai puternici, e drept, dar durerea e cumplita!
buna bianca,sunt valy din brasov,sot si tata al unui baiat de 3 anisori(David).am mai scris un mesaj despre medicii & co. cat de inumani sunt cu mamele suferinde din maternitati care intra suferind si in loc sa primeasca sprijin moral primesc partea opusa a acestuia.Am citit un mesaj printre cele primite de tine de la un om al bisericii ortodoxe care nu si-a dat numele...de ce...si care incearca sa disculpe aceasta dogma a bisericii vis-a-vis de cei nebotezati.Eu am avut un frate care nu l-am cunoscut caci se nascuse inaintea mea cu un an si care a murit din cauza unui diagnostic dat aiurea.el a facut o aprindere la plamani fara temperatura.A murit la 5 luni iar mama cand l-a gasit fara suflare la lasat in patut cu fata in jos...procuratura acuzand-o ca si-a omorat copilul sufocindu-se prin pozitia in care se afla cu fatza in jos,Si fiind o stire de senzatie in ziarul local la acea vreme '73 eu gasind ziarul dupa ani undeva pastrat de parinti.Peste toate astea preotul ortodox din parohia careia apartineam, binenteles ca nu a vrut sa-l inmormanteze din acelasi motiv bine cunoscut.La care tata-l meu l-a intrebat "si cum sa-l ingrop asa ca pe un pagan, fara o rugaciune fara un om a lui D-zeu?".O biserica din vecini de alta confesiune la intrebarea tatalui meu s-a oferit fara nici o pretentie sa oficieze slujba de inmormantare.Cat de plini de pacate sunt acesti pitici, acesti ingerasi de nu este voie sa se bucure de dragostea lui D-zeu prin gura si sufletul unui purtator de binecuvantare care este preotul?Sunt sigur ca si acel talhar de pe cruce nu avea botezul sfant dar Isus l-a luat cu el in imparatia cerurilor, acesti copilasi avem noi oamenii puterea sa-i condamnam si sa inventam motive si argumente,ca nu ar fi demni de dragostea lui D-zeu, dragi preoti?Mai stati un pic stramb si ganditi drept caci singuri cadeti in pacat gandind astfel.Bianca tie inca o data putere multa si sanatate familiei tale.
...E TRIST...DAR SA NU UITAM SA SPERAM...
DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE
Buna BIANCA. Ma numesc Nicoleta Antonescu si sunt din Bucuresti, pur si simplu nu am cuvinte (nu le pot gasi)sunt inmarmurita Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri, am examene in perioada aceasta...o gramada de treburi dar de cand am vazut la TV la " nasu" emisiunea nu mai sunt eu ......CREDEMA....Am si eu o fetita pe care ocheama BIANCA-MARIA care are 1 an si 3 luni si ma gandesc ce as fi simtit...EU... daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE!!! BIANCA pt. TINE...pt.LUCA...pt. FAMILIE.... Te felicit ca ai avut curajul sa povestesti lumi ce s-a intamplat nu este usor sa vorbesti despre asta....Lacrimile curg fara sa le pot stapani...Nu mai pot spune nimic....Imi pare rau, din tot sufletul....(Nicoleta Bucuresti)....
ma numesc Georgeta si sunt din Brasov.imi pare extraordinar de rau pt pierderea ta, pt durerea ta , a voastra. te rog primeste din partea mea o imbratisare de incurajare si sa ai puterea sa depasesti momentul... eu sunt mamica a doua fetite una de 3ani si 9 luni perfect sanatoasa si o a doua de 1an si 4 luni cu probleme ortopedice mai exact cu o luxatie congenitala de sold descoperita relativ tarziu la 1an si 2 luni .acum este in gips de 2luni de zile . cat vom mai sta.. nu stiu... la urmatorul control vom afla. asta se datoreaza tot medicilor din cadrul maternitatii, medicilor neonatologi care in graba lor trateaza cu prea multa superficialitate bebelusii. nu stiu cum s-a intamplat dar cert este ca acum e o imagine cumplita sa vezi un ghemotoc tarand dupa el ditamai gipsul....of, doamne este ingrozitor... Bianca trebuie sa fii puternica si sa ai multa intelepciune
Draga Bianca,am avut si eu o experienta dureroasa si ma bucur ca pot sa spun si eu cateva cuvinte pt. ca, pana acum nu am mai facut-o niciodata.Am pierdut prima mea sarcina la aproximativ 2 luni.Nu am sa uit niciodata.Dupa primul ecograf in care mi s-a confirmat ca sunt insarcinata m-am dus dupa o luna la al doilea.Era inainte de Pasti, in vinerea mare, cand doctorita mi-a spus ca nu se vede nimic, ca a incetat evolutia fatului.S-a prabusit cerul peste mine.Pe moment nu am vrut sa accept situatia si am cumparat pastile de mentinere a sarcinii.Sambata seara am fost la inviere si in prima zi de pasti m-am trezit cu dureri f puternice,un fel de contractii.Am plecat la spital si dupa o hemoragie puternica m-au chiuretat.Imi doream f mult o fetita si ii alesesem deja numele:Maria-Alexandra.La un an am ramas din nou insarcinata, cam in aceeasi perioada.Am asteptat cu teama sarbatorile pascale.Am avut programare la ecograf tot in vinerea mare,dar multumesc lui D-zeu, de data asta a fost bine.Am nascut intr-o vineri de septembrie o fetita sanatoasa si mi-a fost teama sa ii pun numele Alexandra,sau poate ca nu am vrut sa inlocuiesc ce am piedut. Se numeste Amalia- Maria si in fiecare zi ii spun ca e minunea mea.Am incercat sa pun aceste amintiri intr-un colt al sufletului si sa ma bucur de minunea pe care o am, cu siguranta insa nu voi putea uita niciodata.Inteleg durerea pe care ai simtit-o tu si ma bucur pt.tine ca ai avut puterea sa-ti tii fetita in brate.Cu siguranta si ea s-a bucurat ca ai facut-o. Te imbratisez si sufleteste sunt alaturi de tine.
Cand am nascut acum 10 ani un "avorton" la nici 6 luni am devenit o stigmatizata. Stigmatele imi erau puse de o societate care era invatata sa accepte numai femei perfecte, care nasteau copii perfecti. Cand spuneam cuiva ca al meu copil s-a nascut cu 950grame ma priveau de parca nu as fi fost in stare de mai mult.De atunci mi-am dat seama ca voi purta cu mine toata viata aceasta "vina", eram femeia imperfecta si sufeream in adancul sufletului fara a putea spune ce simt.Mi-as fi strigat durerea sa ma asculte cineva si sa ma descarc.As fi vrut sa am si eu un copil nascut la termen cu greutate normala si fara probleme grave de sanatate, sa nu fi cunoscut chinul anilor ce au urmat prin spitale si doctori, sa-l fi vazut cum creste ca ceilalti.Dar in societatea asta inchistata mi-am inghitit lacrimile pentru ca oricum nu era dispus nimeni sa asculte o mama care-vorba doctorului- trebuia tratata.Si am tinut durearea in mine si mi-am dorit atunci sa fiu si eu "normala", sa pot duce si eu o sarcina la bun sfarsit.Numai acest lucru credeam ca m-ar fi putut vindeca.Ajunsesem ca in timpul asta sa nu-mi mai iubesc copilul.Il vedeam ca pe o pacoste datorita problemelor de sanatate pe care le-a avut.Si dupa 5 ani in care am muncit si am facut tratamente am ramas insarcinata si am fost atat de fericiti.Dar fericirea nu a durat decat 4 luni.Sarcina s-a oprit.Numai cine nu a trecut prin asta nu-si poate inchipui,macar, ce durere e in acea familie.Sufeream si eu si sotul, dar mai ales copilul, fiecare in felul lui.Au fost momente grele care, acum realizez, ne-au unit mai mult.Dupa alti 2 ani am mai pierdut o sarcina.Alta suferinta, asta in timp ce in jurul meu toti cunoscutii isi mareau familiile.Foarte putini sunt cei care au fost adevarati prieteni si care ne-au ajutat sa trecem peste anii de suferinta.Dar cel care m-a ajutat enorm a fost sotul meu, el m-a invatat sa-l iubesc pe copilul nascut "prematur" si care crestea intre noi in acest timp parca spunand:"Dar eu nu sunt destul de bun?" "Prematurul de grad4" cum i se spunea in maternitate, acum e scolar in clasa a III-a si e lumina ochilor mei.In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat.Acum este copilul perfect. A trebuit sa trec prin asta ca sa invat sa-l pretuiesc.Am inteles ca valoreaza cat nu credeam ca face.Chiar daca acum pot vorbi despre ce s-a intimplat, nu inseamna ca nu mai doare.DOARE TOATA VIATA.Draga Bianca, inteleg prin ce ai trecut si regret ca s-a intimplat asa.Te admir ca ai atata tarie sa-ti strigi durerea, sunt alaturi de tine in campania aceasta prin care trezesti lumea la realitate.Realitatea este ca in lume este multa suferinta iar noi suntem datori sa nu fim indiferenti in fata ei.Daca nu putem face nimic, macar sa fim buni ascultatori pentru cei care au sufletul greu.
eu sunt batrana ,am 48 di ani ,dar suferinta ta m-a presionat . simt ca ma doare sufletul.eu nu am pierdut copilul ,(fiind mare la acea vreme avea 19 ani)a plecat de la mine de acasa cu o fata,nu am stiut de el 8 luni .nu am fost om in perioada aceea.nu am vorbit cu nimeni cu toate ca simteam nevoia sa vorbesc numai de el .m-am inchis in mine.rau am facut.am facut depersie si de atunci nu pot sa-mi revin cu toate ca s-a intors acasa .aceasta mica poveste a mea ti-am spus-o poate inveti ceva din ea.decate ori simti nevoia vorbeste de ea aduti aminte de cand era in burtica ta si spune ce facea cum o simteai cum ai vazut-o cat de frumoasa era spune tot chiar daca te repeti de mii si mii de ori nu tine in tine ca nu e bine vorbeste vorbeste vorbeste durere mai mare nu exista spune durere ta stiu ca se spune ca in timp se mai estompeaxa durere dar uitarea nu te lasa sa-ti aduci aminte si de fata ta cred ca cine crede cu adevarat in durere ta va fi alaturi de tine si in perioada urmatoare cand cred ca o sa mai scrii aici poate ca nu maine sau peste o saptamana dar ar fi bine periodic sa scri si sa-ti aduci aminte de ea eu iti respect durere si promit ca o sa fiu langa tine ,de fapt o sa citesc,priodic ceea ce vei scrie .te rog scrie ,vorbeste spune tot ceea ce simti.exprimati sentimentele exact cum le simti .multi oamenii vor citi si se vor regasi in simtamintele tale esti tanara desteapta, frumoasa, ai un copil pe pamant ,cum spui tu si unul la ingeri trebuie sa fi tare si sa mergi mai departe nu te izola nu te inchide eu am gresit nu repeta gresala mea eu am gresit nu am facut bine te rog din sufletul meu traieste exact ca si pana la aflarea vestii rele care deja te-a ravasit adunate si traieste fii tu cea de altadata cu drag stima ,respect,gabi din bucuresti
Buna Bianca
Regret nespus ce ti s-a intamplat dar vreau sa te felicit pt tot ceea ce ai facut si faci pt toate femeile care au trecut prin situati asemanatoare.
Am avut o nepotica pe care am iubit-o ca pe propiul meu copil si care a murit la varsta de 3 ani pe data de 8Martie2001 din greseala unei doctorite care nu a diagnosticat-o la timp.I-a spus ca este o simpla raceala in loc de un meningo-coc cu purpure hidromatos si in cazul respectiv orice intirziere era fatala.
La cateva ore a fost dusa in alta parte unde a fost consultata de alt medic care la randul sau a spus "duceti-o de urgenta la... sper sa nu fie ce cred eu" cand a ajuns in final la spitalul respectiv a venit si lovitura de gratie "daca traieste doua ore este mult"La insistentele parintilor de a o duce chiar si in strainatate raspunsul a fost cutremurator"nu puteti pt ca va muri pe drum" Au zis ca este printre primele cazuri in Ploiesti.
Daiana intradevar a mai rezistat doua ore si jumatate dupa care a mers in ceruri.
Durerea a fost cumplita pt noi toti ea fiind constienta pana in ultimul moment.
Din acel moment o parte din familie are in suflet un "boboc care nu l-a vazut inflorit niciodata"si care asteapta cu nerabdare sa-l intalneasca in viata de apoi.
Sunt momente cand dintr-un lucru care alti poate il vad neansemnat eu inca o vad in fata ochilor.Inca ii aud vocea spunindu-mi mami in loc de matusa.Si multe altele care doar cine a trecut prin asa ceva poate intelege.
Acum stiu ce inseamna sa fi mama cu adevarat pt ca D-zeu mi-a dat pe 27 feb 2005 un baietel minunat si imi este frica ca i s-ar putea intimpla ceva.Este lumina sufletului meu si nu stiu daca as mai rezista la inca un soc.
Cred in continuare ca viata este uneori urata si meschina dar alteori este si frumoasa si ca D-zeu aseaza lucrurile asa cum crede el de cuviinta chiar daca noua uneori ni se pare nedrept.
Am invatat ce este suferinta si respect pe oricine are o problema de genul acesta.Nimic nu cred ca este mai dureros pe pamant decat sa-ti vezi copilul murind sau suferind.
Inchei aici mica mea scrisoare nu inainte de ati ura " multa sanatate tie si familiei tale si mult succes in continuare".
CU MULTA STIMA =ANCA ****=
Ma numesc Melania si am 33ani.Sunt impresionata de tot ce am auzit la Tv si ce am citit aici , de ce drame suntem inconjurati fara sa luam atitudine. Imi pare nespus de rau de tot ce ti s-a intamplat.Cuvintele de multe ori sunt de prisos dar de cele mai multe ori ne alina sufletul.Sunt si eu mama a 2 fete si nu-mipot imagina viata fara ele.Din pacate traim intr-o tara unde am uitat sa fim oameni sa fim atenti la cei din jurul nostru care au nevoie de ajutor. imi pare rau ca unii medici din ziua de azi trateaza oamneii cu atat desconsiderare. Si eu am avut probleme cu neglijenta si nepasarea medicilor. La o luna de la nastere sau chiar 3 saptamani am facut "febra lapetelui".Doctorul de familie m-a trimis acasa sa ma mulg si sa-mi pun gheata ca-mitrece. Am fost la 3 spitale din bucuresti la urgenta. Acelasi tratament peste tot :"Nu aveti nimic , mergeti acasa , puneti gheata si trece". Degeaba le spuneam ca nu mai pot ca ma dore si ajunsesem sa iau 2-3 alogocamine pe zi de durere ca nimeni nu ma baga in seama. Chiar si familia a inceput sa fie de partea medicilor si credeau ca exagerez eu, ceea ce m-a facut sa ma inchid in mine si sa ma ascund de ei sa pot plage de durere pentru ca nimeni nu ma intelegea.Intr-un final am ajuns la un doctor prin recomandare,am facut mamografie unde mi-a venit rau de durere dar am facut-o si spre norocul meu am scapat cu viata. In urma acelei mamografii dna. doctor a chemat un chirug de san"exista si asa ceva, dar eu nu stiam" si in 5 secunde fara sa se uite la mamografie ,ci doar examinandu-mi sanul a dat diagnosticul: "mastita in profunzime". De urgenta m-au operat si acum privind in urma inteleg ca atunci m-am nascut a2a oara. Am auzit dupa operatie discutia dintre doctori cum ca nu ar fi trebuit sa mi se faca mamografie drc riscul ca punga de puroi(foarte mare)sa se parga era foarte mare si as fi putut face septicemie ....
.Multe femei nu sunt invatate cum sa-si alapteze copiii, cum sa intervina in momentul cand fac febra laptelui si ce posibilitati au de a depasi momentul .Sunt multe traume pe care o mama trebuie sa le depaseasca, nu mai departe mama mea care a nascut la 6 luni si trei saptamani iar medicii nu vroiau sa o ajute zicand ca ea a provocat avortul si ca acel copil e un avorton nu va trai, nu are nici o sansa....Dar minuni sunt mereu in jurul nostru si am trait in ciuda tuturor celor care nu mi-au dat nici o sansa avand la nastere doar 800gr.Curaj tuturor mamelor care trec prin astfel de momente si putere sa depaseasca toate greutatile si sa priveasca cu incredere spre viitor.
Buna Bianca. Dupa ce am vazut emisiunea am intrat imediat pe site ca sa-ti citesc povestea...m-a tulburat enorm de mult. A doua zi am recitit-o...
Te felicit pentru ceea ce incerci sa faci si sunt convinsa ca vei reusi sa schimbi multe mentalitati ale unor oameni fara suflet.
Sunt o tanara de 23 de ani, care am aflat de curand ca am Rh negativ si stiu ca pot fi probleme cu sarcina in caz de incompatibilitate cu partenerul.Nu pot sa nu ma gandesc si la lucruri rele, dar sper ca Dumnezeu va fi bland si milostiv cu mine.Am avut foarte multe de invatat din experienta prin care tu ai trecut si iti multumesc ca ne-ai impartasit-o si noua.La final as vrea sa marturisesc ca desi am terminat o postliceala sanitara si urmeaza sa termin si o facultate de Teologie-Asistenta Sociala sunt profund dezamagita de majoritatea cadrelor medicale si a fetelor bisericesti din tara noastra...Dar nu trebuie sa-i judecam noi, va veni timpul cand toti vom plati pentru faptele noastre.Stiu ca dupa o astfel de suferinta este imposibil sa nu te manii pe Dumnezeu, dar nu trebuie sa-L scoti din viata ta si cu atat mai mult sa te indepartezi de El.Sa ai parte de multe bucurii alaturi de cei dragi si puterea de a accepta toate voile lui Dumnezeu.CORNELIA.
Buna Bianca,am 21 de ani si am plans ca un copil cand am citit.e foarte crud ce ti s-a intamplat dar e bine ca ai povestit lumii.dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea puterea de a merge mai departe in viata alaturi de luca si de cei dragi.
Bianca, iti scriu in primul rand tie, dar si tuturor mamelor care au trecut prin acelasi calvar ca si tine...Eu nu stiu cum e sa fii mama, am abia 21 de ani si sunt proaspat casatorita..
Stiu ca nu sunt cuvinte care ti-ar putea usura durerea, de aceea nici nu incerc sa-mi exprim alinarea pe care as dori ( dar nu pot! ) sa ti-o ofer..Ceea ce vreau sa spun este ca te admir din tot sufletul pt curajul si puterea ta, pe care stiu ca ti-a fost greu sa le (re)gasesti..Te admir pt ceea ce ai stiut sa spui..si felul in care ai facut-o..in cuvinte simple, venite din suflet, care m-au facut sa ma regasesc in atat de multe dintre ele...! Ma faci sa ma simt mandra ca sunt FEMEIE! felurile de suferinta nu se pot compara intre ele, durerea nu se poate alina..Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea taria sa mergi mai departe in lupta ta, sa poti sa ajuti si sa-ti (re)gasesti linistea..Sunt sigura ca Emma te vede, e ingerasul vostru pazitor..Stii, sotul meu e foarte credincios..si eu sunt..dar nu am taria lui..l-am intrebat vizavi de ce spune Biserica in privinta inmormantarii..mi-a raspuns doar atat: "Sa fii sigura, ca toti copii nascuti fara viata sau nenascuti ajung sub acoperamantul Maicii Domnului.." Biserica, drept institutie m-a dezamagit de multe ori..dar credinta in Dumnezeu si Maica Domnului nu mi-o pierd..Avem si noi un parinte de suflet la o manastire..o sa vb cu dansul despre acest lucru..si o sa ma rog la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de-acolo sa odihneasca sufletetul Emmei si sa-ti aline sufletul de mama..Imi pare rau ca sunt doar OM si nu am puterea sa spun sau sa fac ceva in ajutor..Dar, stiu ca POTI si o sa reusesti sa ajuti altii, in memoria EI..
Dumnezeu sa te aiba in grija lui, pe tine, pe Luca si toti cei dragi tie..
Anna
imi pare foarte rau pt pierderea ta, si eu am pierdut un ingers, e greu sunt momente in care simiti ca te lasa puterile ca nu vrei sa mai continuii dar ingerasu ala mic care nu a putut fi langa tine te ocroteste din ceruri si iti da putere sa mergi mai departe, ma bucur ca cineva in ROMANI a avut taria sa deschida acest subiec dureros pt majoritatea femeilor dar si pt uni barbat, IMI PARE RAU PENTRU TOTI INGERASI CARE AU TREBUIT SA PLECE INAITE SA VADA OCHI BLANZI AI MAMEI,,MARY
BIANCA imi pare sincer rau !!!
Am citit povestea ta si vreau sa lupt alaturi de tine.
Buna seara Bianca. Sunt Monica din Timisoara, am 22 de ani ,sunt casatorita de 6 luni, si inca nu ne-am pus problema unui copil.Dar, desi nu sunt inca mamica (ceea ce imi doresc foarte mult )am fost foarte impresionata de situatia prin care ai trecut.M-am uitat singura la emisunea de ieri seara, dar astazi le-am povestit sotului meu si celei mai bune prietene ale mele despre campania ta. Eu subt studenta la doua facultati : la psihopedagogie speciala ( se ocupa cu copiii cu deficiente) si la psihologie. Datorita faptului ca sunt si o sotie la inceput de drum , si imi doresc sa fiu si o gospodina buna intre cursurile celor doua facultati , nu am prea mult timp liber. Dar avand in vedere ca ma invart mereu printre femei, imi doresc sa te ajut, atat cat pot , ca voluntar in campania pe care o desfasori. De aceea daca ai nevoie de mine ma poti gasi pe adresa de mail : ****@yahoo.com Daca se poate as vrea sa imi publicati mesajul, deoarece poate incurajez si alte femei sa devina voluntare si sa nu se cramponeze de ideea timpului.
Imi pare sincer rau pentru ceea ce ai patit , dar sper ca impreuna sa putem ajuta alte mamici. Iti doresc o seara placuta .Monica
Draga Bianca ... eu pana astazi nu am stiut de drama ta..intamplarea a facut sa deschid televizorul si sa fie pe B1 TV .. am vazut povestea ta si nu m-am abtinut sa nu intru si pe site sa citesc tot (neauzind toata povestea la tv).. pur si simplu m-a socat..m-a socat...de 1 ora stau si plang intr-una.. nu stiu cum sa ma mai opresc din acest plans..
zilele astea am fost la doctor pt ca am crezut ca am ramas insarcinata..insa mi-am facut teste si mi-au iesit toate negative (echografii,control ginecologic,test de sarcina...am incercat toate formele ca sa fiu sigura) ceea ce vroiam sa subliniez prin acest lucru esta ca daca mi-ar fi iesit pozitiv in momentul ala nu as fi pastrat copilul..insa acum situatia este total diferita total diferita.. acest reportaj mi-a schimbat viata..
sa stii ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin asa ceva..si va doresc mult curaj in viata..imi pare rau pt voi..pt ce vi s-a intamplat.. sg lucru frumos care a reiesit din punctul meu de vedere din acest reportaj este ca am inteles ca faceam o mare mare greseala daca as fi intrerupt sarcina..iti multumesc ca ai impartasit cu noi suferinta prin care ai trecut.. si inca o data imi pare rau..pur si simplu nici nu mai stiu ce sa mai zic..imi pare rau..
Buna Bianca numele meu este Roxana si sunt din Brasov si am 32 ani.Imi pare rau pentru fetita ta.Dar fi sigura ca acolo in ceruri este un ingeras vede ca te zbati pentru a le fi mai bine mamicilor care trec printr-o drama asemanatoare.Dumnezeu sa te ajute pe tine si familia ta sa treceti peste acesta tragedie si sa va bucurati de Luca pentru ca cel mai frumos dar dat de Dumnezeu pentru noi femeile sunt copii.Am un baietel care pe 01.03.2008 implineste 2 anisori. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare clipa ca ne-a dat putere la amandoi sa luptam pentru viata noastra atunci cand am nascut.O sa povestesc pe scurt ceea ce am trait la nastere:am pierdut dopul gelatinos Duminica si au inceput contractiile la 30 de minute,luni m-am prezentat la maternitate anuntandu-mi medicul ginecolog care a supravegheat sarcina bineinteles ca nu s-a sinchisit sa vina sa ma vada m-a consultat medicul de garda,marti am purtat o conversatie telefonica in care mi-a explicat ca si-a rupt mana o matusa si nu poate veni la maternitate si am ramas neconsultata iar miercuri dimineata la 1.30 am ajuns in sala de nasteri unde pana dimineata la ora 8.00 cand medicul meu s-a gandit sa raspunda la telefon sa i se comunice ca sunt in travaliu.De duminica pana miercuri dimineata m-am dilatat 3 cm. mi-a fost rupta apa sa-mi forteze nasterea si de aici a inceput chinul.Copilul era mare( a avut 4kg si 53 cm) lighid nu am avut foarte mult si era postat sus.Nu doresc nimanui sa se urce moasele pe burta lor la nastere,am crezut ca-mi ies ochii, au incercat sa ma desghida cu chiureta si au lovit invelisul capului la copil si cand au constatat ca daca nu se grabesc sa-mi faca cezariana apar complicatii.Copilului i-au facut resuscitare iar eu am cazut intr-un lesit pe toata perioada operatiei.Acum suntem bine amandoi dar asa stiu sa-si faca datoria unii medici,mai ales ca toti cotizam la sanatate si cand ai nevoie de alinare si de ajutor esti tratat mai ceva ca la carmangerie.Sunt alaturi de tine Bianca sper sa treci cu bine peste aceasta suferinta.Eu nu voi uita toata viata mea acea experienta traita la nasterea copilului meu si cu aceasta campanie pe care o faci poate se dezmeticesc din adormire cei din sistemul sanitar si acorda mai multa atentie mamelor si sa se gandesc la cele care candva le-a dat viata.Citind aceste randuri imi dau seama ca noi toate mamicile ar trebui sa nu ne mai fie frica sa spunem ce patim poate asa ajunge si glasul nostru la urechile cui trebuie.Felicitari pentru ceea ce faci cu aceasta campanie sa fii binecuvantata de Dumnezeu si sa fii tare.Sunt femeie,fiica,sotie si mama si sunt alaturi de tine si familia ta.
Draga Bianca, ma numesc Camelia, am 27 de ani si sunt cadru didactic, iti scriu ca sunt in primul rand om si crestin, si simt ca nu particip la drama ta daca nu-ti spun cateva cuvinte. Am studiat singura Sfintii Parinti despre care cu siguranta ai auzit, si am observat ca nimeni nu ti-a dat un indemn, acela de a te ruga, intens la Maica Domnului. Citirea Acatistului si Paraclisului cel putin de 40 de ori fiind o necesitate suflteasca. Te rog, nu uita ca Maica Domnului este, asa cum spunea un parinte << mama tuturor>>. Draga mea, sa nu crezi ca ceea ce ti s-a intamplat a fost un lucru despre care Dumnezeu nu stie sau a fost nepasator sau... Cred ca tot ce ni se intampla e un lucru constructiv, care nu tine de destin, ci de mantuirea sufletului nostru. Te rog, sa te duci la un parinte inaintat duhovniceste pentru a te lamuri de ce ti s-a intamplat aceasta drama. Ti-l recomand pe parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda, de la Piatra Neamt se merge spre Poiana Largu... Crede-ma ca acel chip, simmplu de monah, te va linisti sufleteste, si te va intelege, pentru ca si el a suferit mult 18 ani de temnita grea pe timpul comunismului. Si acel chip de anahoret binecunoscut in toata Moldova o sa te faca sa intelegi.Cunosc multa lume cu multe probleme si au ajuns pe pragul disperarii datorita necazurilor si parintele Iustin i-a primit, i-a dezlegat si oamenii cu ajutorul postului si rugaciunilor si-au revenit. Doar privindu-l pe parintele vei simti energia necreata a Duhului Sfant, din acei doi ochi imateriali, parca transparenti.Te imbratisez, si cu ocazia aceasta pe toate femeile care au suferit si sufera inca, si le recomant acelasi tratament sufleteste, sa-si coboare mintea in inima si sa rosteasca din toata fiinta lor << NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA BUCURA-TE DOMNUL ESTE CU TINE BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI SI BINECUVANTAT ESTE RODUL PANTECELUI TAU CA L-AI NASCUT PE HRISTOS, MANTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE>>
SUNT ALATURI DE DUREREA TA SI ITI DORESC PUTE SI RABDARE SA DEPASESTI MO0MENTUL.
BUNA BIANCA. ITI INTELEG DUREREA FOARTE BINE. SI EU AM TRECUT PRIN ACEASTA TRAGICA "EXPERIENTA" ACUM 3 LUNI. AM NASCUT IN DATA DE 8 NOIEMBRIE GEMENI, FETITA SI BAIETEL. MIRUNA A TRAIT DOAR 12 ORE, IAR MIHAI 2 ZILE. NU CRED CA EXISTA DURERE MAI MARE PENTRU O MAMA. EU I-AM PIERDUT PE AMANDOI,DAR STIU CA DE ACOLO DE SUS NE PROTEJEAZA, PE MINE SI PE SOTUL MEU, IAR EI DOI SUNT IMPREUNA ASA CUM AU FOST MEREU.DUMNEZEU SA NE DEA ALINARE SI SA-I ODIHNEASCA PE INGERASII NOSTRII.