Ma numesc Mirela pe data de 13 martie 2000 am nascut prin cezariana o fetita (era cel de-al treilea copil) aveam 40 de ani. Pe fetita am numit-o Anna, era o papusa, o frumusete, o infirmiera de la spital mi-a spus ca pe micutii prea frumosi ii cheama Dumnezeu la el sa-i faca ingeri.....Sinistru...daca este adevarat este foarte dur Dumnezeu...
Cand a implinit 6 zile, Anna mea a murit dupa cel de-al doile stop cardio respirator pe care l-a avut in decurs de doua zile.
Acasa ma mai asteptau o domnisoara de 16 ani si un baietel de 12 ani, ambii foarte reusiti si foarte sanatosi, dar daca m-ar fi pus cineva pe care sa-l aleg in acel moment nu as fi putut sa renunt la niciunul...chiar daca cu Anna nu petrecusem practic decat cateva zile!
A fost groaznic, fetita mea a murit in timp ce eu eram cu asistentat care incerca sa-mi porneasaca lactatia....
In timp ce eram pe hol la usa salonului de bebelusi incercand sa inteleg ce se intampla, vedeam mame fericite, auzem plansete de bebelusi....cred ca eram foarte rea in acele momente!!!
Si eu am fost la o manastire imediat ce am iesit din spiral, m-am plans staretului ca nu am fost iubita de Dumnezeu, ca nu am pacate foarte mari, ca am pacatuit mai mult cu gandul decat cu fapta....iar atuci de ce ma uraste si ma pedepseste asa de rau? Dupa ce m-a lasat sa spun tot ce vroiam, staretul mi-a spus ca poate Dumnezeu m-a ibit prea mult si a ales o suferinta pe care a considerat-o mai usoara....! M-a intrebat cum as fi considerat daca fetita ar fi trait dar ar fi avut handicap si ar fi trebuit sa-ne chinuim si noi si ea toata viata? M-a intrebat daca atunci nu ar fi fost o pedeapsa mai mare si mai grea? Probabil ca asa ar fi fost....
Cand am ajuns acasa si a trebuit sa-i strang toate lucrurile, biberoane,carucioare, patut.....am crezut c-o sa mor, le aranjasem cu atat dragoste....Le-am strans pe toate si le-am dat la alti copilasi, toate, n-am pastrat decat o caciulita, un body si un plovaras....
Cel mai mare regret?
Ca nu i-am facut cel putin o poza!
O sa treaca durerea?
Nu!
Am fost inteleasa si ajutata?
Am fost in vizita in Iordania dupa 2 luni la cumnatul meu care lucreaza acolo si 14 zile cat am stat cumnata mea a stat nonstop cu fetita ei de 6 ani in brate si-o saruta, o mangaia....ce parere ai, am fost ajutata?
Ceva nou?
Plansetul de disperare a sotului meu...unul ascutit...la fel ca durerea....
Ce ma deranja cel mai tare?
Replica..."Asa a vrut Dumnezeu".....o urasc!
Te sarut si daca pot sa-te ajut cu ceva....orice, chiar si cu voluntariat!
****@yahoo.com; telefon ****

ma numesc geanina si imi pare sincer rau pentru drama prin care treci,pentru durerea altor mame...Am o fetita de 8 ani,se numeste Maria Bianca.Am avut probleme la nastere ,s-a nascut cu cordonul ombilical infasurat de 3 ori in jurul gatului,a avut labele picioarelor strambe pentru ca nu a avut destul loc in burtica,ptr ca placenta a fost prea mare si groasa...dar a fost bine sau cel putin asa mi-a spus neo natologul...pana la un an si 4 luni cand am mers la psiholog si neuropsihiatru pentru ca nu vorbea,de fapt nu vorbea romaneste,caci altfel...ii spuneam chinezoaica.Mi-au spus ca are autism sau cel putin elemente autiste,retard neuropsihic usor.Nici nu am mai putut vorbi sau merge.Toate problemele au fost din cauza cordonului care nu a dat voie sa se oxigeneze bine creierul.Am facut in timpul sarcinii 8 echografii si toate au fost foarte bune,deci m-am ocupat de sarcina.Si asta pentru ca doctorita cu care vorbisem ptr nastere i-a fost frica de cezariana..Dar am avut noroc ,am gasit un medic neuropsihiatru care ne-a tratat fata ,i-am facut injectii cate 10 pe luna timp de 3 luni,pauza,iar injectii,multe siropuri,iar noi i-am fost aproape tot timpul si am ajutat-o.Acum e bine,suntem clasa aIIa, a recuperat retardul ,este chiar un copil normal,toata lumea se mira de modul in care a recuperat....Dar acum sunt o mama fericita,dar am avut si momente in care nici nu mai aveam lacrimi,cand durerea imi napadea tot corpul,nu puteam vorbi,doar ea ma insenina...Ne-a ajutat Dumnezeu...pentru ca daca te lasi in seama medicilor ....IMI PARE FOARTE RAU SI SUNT ALATURI DE TINE

Buna,Bianca.Nu stiu,pur si simplu ce sa spun despre drama pe care o traiesti.Nu spun nimic pentru ca in astfel de situatii cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare.Am trait drama ta si o port in sufletul meu din ziua in care mi s-a intamplat acelasi lucru ca si tie(17 mai 2007),numai ca sarcina mea era la inceput.Nu vreau sa intru in detalii,vreau doar sa te ajut in campania pe care ai lansat-o,simt ca in acest fel as putea sa ma ajut pe mine.Nu pot sa trec peste tot ce m-i s-a intamplat si simnt ca niciodata nu am sa pot avea un copil al meu.Am nevoie sa fac parte din aceasta campanie si sa colaborez cu tine.Nu stiu cum se procedeaza in acest sens.MARIA,ZIMNICEA

BUNA BIANCA
IMI PARE SINCER RAU DE DRAMA PRIN CARE AI TRECUT . NU CRED CA EXISTA VREUN CUVANT CARE SA ITI ALINE SUFERINTA. ATAT VOIAM SA ITI SPUN CA SUNT ALATURI DE TINE SI M-AI IMPRESIONAT F. MULT. AM SI EU O FETITA DE 4 ANI SI SINCER NU CRED CA MI-AS INCHIPUI VIATA FARA EA,ESTE LUMINA OCHILOR MEI SI DE ACEEA TE INTELEG PERFECT. FII TARE SI NU LASA DUREREA SA TE COPLESEASCA IL AI PE LUCA SI MERITA SA ITI INDREPTI TOATA ATENTIA SPRE EL. MULT CURAJ SI ITI DORESC MULTA MULTA SANATATE CA ESTE CEA MAI IMPORTANTA

draga bianca , sunt o admiratoare de-a ta de f. mult timp, esti fffffrumoasa, dar vezi viata nu tine cont de asta. eu am slava domnului un baietel care miine implineste 9 ani. este sanatos si zic eu si fericit. stiu ca poate nimic nu o mai aduce inapoi pe ema , inteleg durerea ta , care a fost acum 40 de ani si durerea mamei mele , cind i-a murit fratiorul meu de numai 2 luni in brate , din cauza unor medici care nu au deschis policlinica la 12 noaptea cind mama a vazut ca fratiorul meu are febra f. mare. vreau sa-ti marturisesc ca desi nu l-am cunoscut , fiind primul copil al parintilor mei , eu fiind cea mai mica , niciodata nu am intrebat-o pe mama daca l-a uitat, nu pot cred ca-i deschid o rana care s-a mai cicatrizat in timp,incerca te rog de dragul lui luca baiatul tau sa fii tare , iubeste-l mai mult , nu-l fa si pe el sa sufere, stiu ca poate e greu dar incearca de dragul lui. te iubesc anca.

imi plange sufletul .....pentru tine si pentru ingerasul tau......trebuie sa fi tare ....viata cu bune si cu rele merge inainte.........Dumnezeu sa aiba grija de voi
Mona

imi pare tare rau te-am vazut asera la b1 si am suferit tare mult auzind aceasta veste dumnezeu sa iti de-a putere sa fii sanatoasa si PUTERNICA

buna,am vazut emisiunea de pe b1 in reluare,culmea,la o zi dupa ce tocmai iesisem din spital,la doua zile dupa ce medicul mi-a spus, destul de senin ca sarcina mea in 8 saptamini s-a oprit din evolutie,si urmeaza chiuretajul,dar m-a <> medicul,<>, o incutajare care nu m-a ajutat cu numic.Am plins de atunci in fiecare zi de cel putin trei ori,si urasc cind mi se spune ca asa a fost sa fie.Mai am o fetita de 7 ani,care constientiza deja ca va avea un frate sau o surioara si ma intreaba mereu unde e bebe si de ce l-a luat maicuta sfinta.I-am explicat ca bebe a fost bolnav si ca maicuta Sfinta il face bine, dupa care il trimite innapoi.Am ramas cu o durere in suflet si cu un oftat care nimeni nu mi-l poate intelege.Sotul meu regreta si el,dar nu vorbeste,nu ma intreaba foarte multe si ma doare.Draga bianca,ma rog Maicii Sfinte sa te aline,sa-ti imbucure sufletul cu baietelul tau,si, poate ca intr-o zi ti-o va trimite innapoi .DUMNEZEU SA ITI DEA PUTERE SI REGRET CA A TREBUIT CA TU,EU SI CELELALTE FEMEI SA TREACA PRIN ASA CEVA.ALINA,27 ANI,SALAJ.

Nu te da batuta............
Intr-un final iti vei revedea fetita..............

Sunt Gabriela din Brasov si am aflat de ceea ce s-a intamplat aseara urmarindu-te la B1.Nu exista cuvinte care sa poata exprima ce am simtit ascultandu-te......si acum plang...pt ca tocmai am citit ce ai scris mai sus...Nu am copii, imi doresc enorm unul si inteleg ce inseamna sa iti doresti sa fii mama.Imi pare extrem de rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva.Multumeste-i lui Dumnezeu ca il ai pe Luca si fie ca el sa iti aline pe cat posibil suferinta.Ai primit enorm de multe mesaje...lumea iti este alaturi,poate asta te va ajuta sa treci mai usor peste aceasta drama....Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai departe...Tu il ai pe Luca.....unele nu il avem nici pe el.....dar speram...

ma numesc Adriana si sincer imi pare rau .nu sunt inca mamica dar sfaturile care le-ai dat in emisiunea NASUL imi pot fii de folos si bine de stiut.eu la 2 sapt dupa ce m-am nascut am fost operata de ocluzie intestinala dar eram mica atunci si nu am simtit dar ,doar mama stie apoi dupa 20 ani am facut iar atunci mi-am dat seama ce durere e in sufletul unei mame mai ales ca eram sg la parinti.te imbratisez si inca o data imi pare rau

Cat ma bucur Bianca ca exista cineva ca tine, care desi a trecut printr-o asa mare tragedie are curajul sa puna punctul pe I. Spun asta pentru ca astfel pot sa-mi spun si eu of-ul meu. Pe langa cuvintele de sprijin pe care ti le-au adresat atatia, iti spun si eu ca te inteleg destul de bine prin ce treci ca sunt de curand mamica si eram s-o patesc si eu din cauza sistemului nostru sanitar defectuos. Inainte de a spune ce am patit, trebuie sa-ti marturisesc ca mi-ai atras atentia chiar cu cateva luni inainte de nefericitul eveniment cand te-am vazut intr-un magazin de mobila din cartierul Militari unde eu venisem sa comand mobila pentru casa cea noua!!! caci si noi ne pregateam sa ne mutam si sa nasc in luna mai 2007! Socul meu a fost la cateva luni dupa nastere cand a citit un titlu de ziar ca, ai pierdut copilul, fara nici un alt detaliu inafara de faptul ca erai in luna a 8-a. A frost un soc pentru mine ca eu tocmai nascusem si te vazusem insarcinata si pe tine in acel magazin, cred ca aveam cam aceeasi varsta de sarcina?! Am asteptat cu sufletul la gura detalii despre ce ti s-a intamplat in tot acest timp, gandindu-ma ca si mie mi se putea intampla acelas lucru. Poveastea mea poate ti se va parea un pic banala comparativ cu ce ti s-a intamplat tie, dar o voi spune totusi pentru ca intr-adevar trebuie sa se schimbe odata acest sistem defectuos! Am ramas insarcinata la 27 ani fara cateva zile, anul trecut la inceputul lunii septembrie. A fost o sarcina planuita oarecum, in sensul ca a fost prima data cand nu ne-am protezat eu si sotul meu si am si ramas. Norocul meu a fost! Insa in loc sa fie o bucurie am avut 3 luni de groaza si frica. La 6 zile dupa ce am ramas insarcinata am facut infectie urinara-cistita hemoraghica mai exact si la recomandarea dr.ginecolog am luat un antibiotic puternic 10 zile, desi i-am explicat ca s-ar putea sa fiu insarcinata, dar ea a ignorat acest fapt spunandu-mi ca daca e asa probabil fatul nu a supravietuit acestei traume si probabil o sa-l elimin in urma cistitei. Aceasta dr. ginegolog m-a facut sa trec prin momente de groaza eu si sotul meu in perioada care a urmat prin neprofesionalismul ei! Sarcina s-a confirmat la 3 saptamani in evolutie de catre alt medic care cand a auzit ca am luat CIPRINOL mi-a recomandat sa intrerupt sarcina ca sunt tanara si sanatoasa dpdv ginegologic si pot sa mai fac altul peste cateva luni, ca sunt sanse 50-50% ca copilul sa fie bine sau rau. Am plecat cu inima stransa si ghinuita, o multime de ganduri negre imi treceau prin cap. Pe de o parte ma gandeam ce ghinion am, atatia ani m-am protezat ca sa nu fac un copil la plesneala si sunt pedepsita astfel; apoi mai era si faptul ca un avort este un mare pacat, eu fiind f credincioasa; zbuciumul era ca daca duc sarcina mai departe si se naste copilul cu vreo malformatie, il condamn si pe el si pe mine pe viata, avortul fiiind un mare pacat. Urma sa vin peste 2 saptamani sa fac avort, timp in care am dat o gramada de telefoane, m-am dus la diversi ginecologi, specialisti in planificare familiala, medici de familie etc. Ma hotarasem cu inima indoita insa. M-am intors la dr. si i-am spus ca vreau sa tin aceasta sarcina, ca este prima mea sarcina si la prima nu se renunta niciodata! ca tot timpul te vei intreba dar primul cum ar fi fost?!, ca voi face toate analizele si testele si daca nu va fi bine si va avea malformatii vom rediscuta situatia. Sarcina a derusc normal, spre norocul meu, am nascut o fetita sanatoasa de 3 330 kg, 49 cm, pe 26 mai 2007 la Sp. Elias!, dar tot timpul sarcinii si chiar si acum la 8 luni dupa am fost cu inima stransa sa nu aibe copilul ceva. Vreau sa mai subliniez inca o anomalie care mi s-a intamplat, desi am nascut natural cu peridurala, am avut ceva complicatii dupa nastere iar asistenta a fist aproape zero. Inca din spital la cateva ore dupa nastere am facut o anemie, pt ca nu mi-a s-a dat voie sa mananc si sa beau mai bine de 12 ore!!!, dupa ce mi-am revenit din lesin am fost lasata in salon sa dorm pana dimineata nu a venit nimeni!!! puteam sa am hemoragie etc, sa mor acolo cum i s-a si intamplat unei mamici de curand. 24-30 ore nu am urinat, eu crezand ca e normal ca de la peridurala nu simteam nimik, noroc ca au venit parintii mei care sunt cadre medicale si au facut pe acolo galagie si s-au pus in miscare medicul de garda si asistentele, bineinteles cu "stimulent". La 3 luni dupa nastere cand am fost la control si i-am spus ca nu ma simt bine, ca nu urinez cum trebuie, ca schiopatez cu piciorul pe care mi s-a facut epiziotomia, ca am genunchi amortiti, ca nu pot sa am contact fizic normal, ca ma doare spatele etc., dr. s-a uitat la mine ca la nebuni. Am revenit la control cu aceleasi probleme si dupa 6 luni si 8 luni. Ce m-a deranjat f tare e ca desi platesti consulatia si investigatiile, plus atentiile catre dr. si asistente, nici macar nu te tin minte si de fiecare data trebuia sa-i spun ce am, cine sunt, ce investigatii trebuie sa fac etc. Daca eram o inculta sau nu aveam acces la informatii ca sa stiu ce analize trebuie sa fac in timpul sarcinii, puteam sa nasc si singura acasa ca nu interesa pe nimeni. Imi amintesc ca dupa ce am nascut cautam raspunsuri pe net la problemele mele si nu gaseam, nu stiam daca e normal sa ma simt asa rau sau nu si nu puteam sa-mi dau seama daca mi se pare doar mie pentru ca nimeni nu ma instruise cum sa am grija de mine sau de copil. De aceea iti multumesc ca ai avut acest curaj si sper sa se schimbe si la noi ceva in sfarsit. ****@yahoo.com
PS: aceste propuneri ar trebuie inaintate Legislativului! ca fie votate si sa intre in vigoare pentru a fi respectate si de ceilalti din sistemul sanitar si chiar bisericesc.

Imi pare rau Bianca,enorm de rau ....am fost la doar un pas de a trece prin ceea ce tu din pacate ,ai trecut .......dar din fericire doctorii mi au salvat fetitza care fusese aproape strangulata de cordonul omb. mi au pus o la piept spunandu mi "numai dumnezeu ti a salvat fetitza" ....de multe ori lacrimile imi inundau obrajii la gandul ca m as fi putut intoarce acasa ca si tine .....cu mainile goale,e dureros de trist Bianca ,dar cum ai spus si tu ,moartea fetitzei tale va capata un sens ,in momentul in care vei reusi sa ajuti mamicile sa treaca peste aceasta DRAMA...........un gand curat,un sincer imi pare rau de la .....(port numele fetitzei tale)

este dureros am vazut em din ultimile zile esti o femeie puternica imi doresc un copil ma rog sa nu am probleme pt ca am o situatie materiala medie si nu as putea ajunge prea departe cu investigatiile nici intrun caz intro clinica in strainatate in cel mai bun caz ajung la iasi dar cu voia lui dumnezeu poate nu voi avea probleme poate spun o prostie dar cine are a trai traieste indiferent de spital toti ne dorim ce e mai bine pt copii nostri nascuti sau nenascuti dar voia lui dumnezeu este mai puternica decat dorinta noastra fii puternica in continuare si nu lua in seama vorbele rautacioase cine nu trece prin asa ceva nu stie si nu intelege nu are cum scuzama daca am spus ceva gresit mult succes si poate o noua sarcina

Buna Bianca,
ma numesc Sorina si am 26 de ani si imi pare nespus de rau pentru tot ceea ce ti s-a intamplat si pentru toata durerea pe care a trebuit sa o suporti atunci cand a trebuit sa iti iei la revedere de la incgerasul tau.
Eu nu sunt inca mama desi imi doresc cu ardoare lucrul asta.Sunt 5 ani de cand am o relatie cu un baiat si ne dorim amandoi sa avem copil si nu se intampla lucrul asta.M-a emotionat foarte mult cand ai spus ca tu nu vei putea sa o tii in brate,sa ii saruti manutele,sa ii canti la multi ani,ca nu vei putea sa ii cumperi hainute si sa ii impletesti parul.
In fiecare luna in care nu se intampla sa raman insarcinata aceleasi ganduri ma cutremura si pe mine.Singura alinare este aceea ca am numai 26 de ani si ca mai am destul timp sa incerc.Numai ca eu imi doresc un copil cat mai curand.
Ma doare atat de tare incat imi e greu sa ma uit la copii pe strada de teama sa nu incep sa plang.
M-am dus la medic dar mi s-a spus ca nu am nimic si ca din punct de vedere medical nu par a fi probleme.Stiu ca trebuie sa ma duc totusi sa fac niste analize mai amanuntite,numai ca imi e teama sa nu mi se spuna ca nu pot avea copii.Sincer nu stiu daca as putea trai fara bucuria de a fi mama.
Am plans cand am citit povestea ta si mi-as dori din tot sufletul ca nici o femeie sa nu fie nevoita sa traiasca o asemenea durere.
Sunt cu sufletul si cu gandurile laga tine.
Sper din tot sufletul sa ai puterea si curanjul sa ramai din nou insarcinata si sa aduci pe lume o nou "Biancuta" la fel de frumoasa ca si tine, dar cel mai important sanatoasa.
Iti doresc tot binele din lume.Sorina