ce sa mai spun...ma gandesc ca sunt binecuvantata...am o fata de 7ani tot Emma e numele ei,nu am trecut prin ce treci tu,dar asta nu inseamna ca nu am fost miscata si indurerata de ce tis-a intamplat.cu grijile de zi-cu-zi uitam ce este cu adevarat important VIATA SI COPII NOSTRII.sper sa apreciez mai mult ce am!sunt alaturi de tine si de toate mamele carora le-a fost dat sa treaca prin acest cosmar!sper sa gasiti puterea sa merge-ti mai departe!
7 February, 2008 - 07:00 — Ioana
bianca sunt ioanasam doar 14 ani dar citind aceste randuri imi dau seama cate durere e in sufletul tau care niciodata nu va fi vindecat. imi dau seama cu cate durere ai scris aceste randuri si cred ca ti-ai fi dorit ca acest lucru sa fie doar un cosmar nu o realitae. aseara(6.2.2008) ai spus intr-o emisiune ca daca vrem sa stim prin ce treci tu e sa ne gandim" cum ar fi sa ti o persoana draga in brate si sa stii ca aceasta este moarta" unii zic ca poti sa mai faci si alti copii dar nu e asa nici unul nu poate alina pierderea altuia si parca daca stai si te gandesti mai bine parca iti este frica sa mai nasti alt copil si sa terci (doamne fereste) prin acelasi chin. unii mai zic si ca nu poti sa iubesti un copil asa tare doar pt ca l-ai tinut in burtica timp da 9luni.... dar nu e asa. orice mamica isi face niste vise cu acel copil e mandra ca e al ei si ca il va iubi. imi dau seama ca baiatul tau luca este un mare sprijn pt tine si un umar pe care sa plangi. cred, si sunt aproape sigura ca si sotul tau e la fel de indurerat chiar daca poate nu o arata incercand sa te tina pe tine langa el vie si sanatoase si nu descarcanduse si el. cum e sigur si luca creca debea stepta sa aiba o surioara da el poate inca nu constientizeaza asa tare ca voi in primu rand tu care ai tinut acel copil in burtica si sotul tau care ti-a fost aproape si probabil ca la simtit prin tine. eiu iti doresc multa sanatate si multa putere ca sa mergi inainte si sa nu te lasi doborata. le doresc acest lucru si familiei tale din toata inima mea. popici dulci
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Sunt alaturi de tine, Bianca, insa, sunt alturi de toate mamicile care au trecut prin astfel de experiente. Sunt o mamica fericita, pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu, am doi baieti sanatosi si ca orice maminca ii consider a fi frumosi si destepti. Important in viata e sa constientizam ca cel mai important este Dumezeu, iar copii nostri sunt darul lui. Nimic nu este intamplator in viata. Nu va pierdeti speranta si credinta. Fiti tari si ganditi-va la Dumnezeu.
7 February, 2008 - 07:00 — Yolanda
Draga BIANCA ! Tatal Ceresc sa-ti trimita razele Lui de iubire sa te intareasca si sa-ti aline durerea! Nimic din ce traim in viata nu este intamplator,(nici faptul ca am urmarit emisiunile in care am aflat despre marea ta durere), avand perceptii am simtit multe lucruri pe care vreau sa ti le impartasesc poate te ajuta.Cand ai spus ca fetita ta iti da putere si te ajuta asa si aste,ca e un inger la fel. Fetita ta este un inger din ordinul Heruvimilor,ati avut aceasta intelegere la nivel de suflet ca ea sa interactioneze la un moment dat cu viata ta si sa te ajute in misiunea ta pe pamantul acestui timp.Tot timpul sarcinii ti-a transmis informatii care sunt acum inmagazinate in aura ta care iti vor servi in misiunea planului tau Divin.Ea este in continuare cu tine te ajuta,probabil o vei putea simti in momente de liniste,poti sa-i ceri sa-si ajute sa te deschizi in perceptii,sa puteti comunica. Poate te intrebi de ce tocmai tu a trebuit sa platesti acesti tribut? Ei bine Tatal Ceresc ne cunoaste mai bine decat ne cunoastem pe noi,El stie cat de puternica esti,cat de responsabila esti si ce misiune ai aici pe pamant. Nu intamplator fetita ta Emma a ales sa vina in aceasta perioada 2008 fiind anul schimbarilor,a adevarului,a transformarilor in bine.Misiunea ta asta e,trebuie sa faci ceea ce ai inceput,sa ajuti pe cele care sufera,sa aduci schimbare in conduita medicilor,spitalelor,in religie(care este in dezechilibru in momentul de fata)datorita dogmelor.In toate acestea Emma te ajuta ea ti-a adus Lumina din lumina ei.La randul tau tu esti un spirit puternic,care nu intamplator ti-ai ales o misiune asa de importanta pentru omenire. Asi vrea sa-ti recomand o carte de la Editura for-you Matei vorbeste-mi despre rai se Suzan Word,(daca nu ai citit-o inca )te va ajuta mult sa intelegi tot ceea ce s-a intamplat,scriitoarea a trecut prin ceea ce ai trecut tu poate mai dureros pierzand un baiat de 17 ani,care mai tarziu a comunicat cu ea editand mai multe volume de carti in folosul omenirii. la randul meu sunt mama a doi copii 28,respectiv 24 ani,mi-am amintit in timpul emisiunii ca am fost si eu chinuita,apasata,n-am nascut nici unul din copii cu medicul curant,la fel l-am vazut si eu a doua zi,nici macar n-a intrat sa intrebe de mine desi m-a vazut pe coridor,dar soarta a fost altfel,cu voia lui Dumnezeu. Fiecare avem necazuri care ne incearca,ne indurereaza,dar precum diamantul care sufera cand se slefuieste asa si sufletele noastre devin mai fine mai luminoase,mai aproape de Divin. Iti doresc din tot sufletul sa faci fata,si sa nu renunti la misiune,pentru tine,pentru Emma (care este un suflet atat de pur incat nu a mai avut nevoie sa se intrupeze pe pamant),pentru femeile care au nevoie de ajutor,pentru omenire si pentru Mama Pamant in evolutia ei spre dimensiuni superioare. Cu multa compasiune si dragoste Yolanda din arad ****@freemail.
7 February, 2008 - 07:00 — Maria
Buna, Bianca! ma numesc Maria, solidarizez cu toate persoanele care ti-au scris pana acum, mamici si tatici, si cu toate cele care au suferit o astfel de dureroasa pierdere... Asa cum spunea Alice, Emma este o stea, in trecere, prin lumea noastra, care a deschis o Cale!! totul a fost cu rost!! paradoxal, durerea ne da, uneori, mai multa fortza decat bucuria...Emma a deschis Calea Mamicilor Indurerate, a Descatusat Inimile impietrite de durere ale Parintilor, iar acest lucru este Miraculos!! ca si trecerea Emmei, printre noi.. Te felicit, Bianca pentru puterea si initiativa ta, amintindu-ti totodata ca sunt atatea fetitze abandonate in maternitati, incat adoptia uneia dintre ele, n-ar substitui,dar ar compensa pierderea...ar fi un gest sublim, dus pana la capat!! Viatza, pentru Viatza!! Mult NOROC!!
7 February, 2008 - 07:00 — Maria
tu treecator opresteti calea si te abate p la mn caci sieu am fost odta trup cu suflet k si tn .insa moartea indurerata m-a cuprins in al ei lat ,lasandu-mi in lume parinti si rude indurerati.imi pare f rau,din suflet,imi curge o lacrima,cuvintele tale sunt sfasietoare.nu te chinui ea este akum printre ingeri si te priveste de acolo d sus!!!!!!!!.inca o data imi pare rau!!!
7 February, 2008 - 07:00 — Simina
Buna ziua, Bianca! Am vazut emisiunea de aseara de pe B1 TV si sunt inca inmarmurita. Am citit si comentariile de pe site... si stau sa ma intreb daca Dumnezeu care da atata suferinta unor oameni onesti si care da noroace de milioane de euro la loto unor oameni deja bogati material (dar poate numai atat!)este acelasi... ca daca e acelasi e nedrept si ar trebui sa se schimbe si la el ceva! E poate prozaic si stupefiant ce spun...dar e adevarat. Stiu, o sa spuneti ca banii nu conteaza, ca ei nu aduc nici sanatate nici fericire...Asa o fi. Dar tot nedrept mi se pare. De ce da in continuare mult celor care au mult deja? Unora bani, altora necazuri si nefericire... Sunt mamica unei fetite de 10 ani, frumoasa si sanatoasa. Eu nu am trecut prin ce ati trecut voi, draga Bianca si dragi mamici... De aceea, imi stau cuvintele in gat. Iti doresc sa fii puternica, pentru Luca, pentru familia ta si pentru tine. Fii in continuare aceeasi femeie frumoasa pe care o stim cu toti. Emma ar fi meritat mamica asta! Daca vreodata o sa ai nevoie de voluntariat pentru cauza asta, cu drag ma alatur sa te ajut. Sunt masterata in Comunicare si Relatii Publice, cu experienta de 16 ani in domeniul economic si bancar. Am mailul ****@yahoo.com Simina, Bucuresti, 7 februarie 2008
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
ma gindesc de citeva zile daca sa scru sau nu ,intr-un final am hotarit sa sriu ,fara sa-mi dau numele deocamdata .In 04.04.2005 am adus pe lume un baietel ,pe care in 06.4.2005 l-am pierdut Atit doua zile am putut spune sunt mama a doi baieti . Te inteleg perfect !!! Au trecut doi ani jumatate nu am uitat nimic din ce a fost . Imi tremura miinile cind scriu ,de cite ori incerc sa vorbesc despre asta sunt atit de emotionata incit nu-mi gasesc cuvintele.Am fost la psiholog am invata cum sa dorm ,cum sa traiesc mai departe cum sa reactinoez in societate multe ,nu am invatat insa cum sa traiesc cu dorul de copilul meu ,daca tu sti sau ai primit raspunsul la intrebarea asta ajuta-ma si pe mine . Imi pare rau pentru tine si familia ta ,crede-ma stiu ce traiti .Sa va dea Dumnezeu putere sa merge-ti inainte .Daca gasesti putere poate imi raspunzi daca nu -nu. Momentan o mamica trista ca si tine
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca, Biserica prin slujitorii ei nu este pasiva, dar trebuie sa intelegi ca nu ne putem ruga prin slujbe direct pentru cei adormiti care nu sunt botezati, deoarece doar prin Botezul in numele Sfintei si celei de-o-fiinta si nedespartitei Treimi, un om devine membru al Bisericii, fiind incorporat in trupul tainic al lui Hristos, cum spune Sf. Ap. Pavel., care este defapt Biserica. Deci noi, comunitatea nu ne putem ruga impreuna, adica prin cultul public, pentru cei care nu fac parte din Biserica, pentru acestia ne putem insa ruga in rugaciunile noastre private sau in cultul nostru personal(adica rug de dimineata, de seara, din toata vremea). Aici nimeni nu ne impiedica sa ne rugam pt oricine. Biserica noastra Ortodoxa totusi daca suntem atenti la sfintele slujbe, imbratiseaza intreaga creatie, dar la propriu nu o face pt cei care nu fac parte si nu au facut parte din ea, pe acestia totusi nu ii repudiaza, ci ii lasa in si la mila si dragostea cea nesfarsita a lui Dumnezeu. As vrea sa mai atrag atentia asupra inca unui fapt, si anume: Dumnezeu nu ne blesteama, nu ne vrea raul, deoarece El nu este autorul raului sau a tott ceea ce izvoraste din acesta, El este Izvorul Vietii, al Iubirii, deaceea Sf Scriptura si Sf Parinti ne invata ca ceea ce savarsim in aceasta viata, bine sau rau, se intoarce pana la urma inapoi spre noi. Deci pana la urma izvorul unei binecuvantari, a unei bunatati sau a unei rautati sunt proopriile noastre fapte. Deaceea Hristos ne-a si poruncit: Sa va iubiti unul pe altul, precum si Eu v-am iubit pe voi! Deci sa ne iubim, sa ne iertam, sa ne ajutam unii pe altii si sa traim in pace unii cu ceilalti, sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Lui prin Sf Euharistie si asa vom avea parte in viata noastra de binecuvantarea Sa cea sfanta, de tot Harul Duhul Sfant. . . Deci sfatul meu este: sa nu descurajezi, sa privesti in viata ta si sa vezi daca tot ceea ce ai savarsit tu a fost bine, daca nu ai gresit cumva in vreun fel, sa mergi apoi sa te spovedesti si sa te caiesti de faptele tale si sa-l primesti pe Domnul in tine, prin Euharistie. Si fiind tanara inca, sa-l rogi sa-ti daruiasca alt copil, ca fruct adevarat al iubirii din casnicia ta si a binecuvantarii Sale. P.S. te rog sa cauti libraria Sophia din Bucuresti, acolo vei gasi carti care te pot ajuta si nu uita de rugaciunea, personala si comunitara! Harul Domnului nostru Iisus Hristos si Dragostea lui Dumnezeu Tatal si Partasia Sfantului Duh sa fie cu tine si cu familia ta! Amin!
7 February, 2008 - 07:00 — Florina
Buna Bianca! Buna si voua, celor ce scrieti aici...m-am uitat numai la data..si nu mi-a venit sa cred..in cateva zile aici s-au strans o multime de marturii..o multime de femei care isi plang ingerasii, care au nevoie de mangaiere, alinare, ajutor, un umar pe care sa planga,...cineva cu care sa impartaseasca ce simt. Si toate astea in cateva zile. Nu am copii, dar ma intreb...cate sunt in situatia asta, cate Doamne, si cate nu au curajul sa scrie, nu mai au cuvinte, lacrimi, putere sa scoata la suprafata ceea ce e ascuns adanc in sufletele lor. imi doresc sa fie mai mult decat atat, sa reusiti sa schimbati ceva in tot ce ne inconjoara, in sistemul sanitar, in oamenii de langa voi, de la care ar trebuii sa primiti atat de multe, fara sa oferiti ceva in schimb.. am 22 de ani, nu mi-am terminat inca studiile, dar stiu ca o sa vreau sa am si eu o familie a mea; "copiii mei se vor naste intr-o lume mai buna", asa zic mereu...dar stiu ca e greu..lumea nu se schimba peste noapte. nu stiu ce inseamna sa fii mama, dar vreau sa aflu..voi avea oare curajul sa dau viata copilului meu inconjurata fiind de oameni incompetenti...sau pur si simplu rai..insensibili? poate voi primii un raspuns...sau poate ve-ti schimba voi ceva. va stau la dispozitie, in cazul in care aveti nevoie de ajutor, de orice fel. ****@yahoo.com, numele meu este Florina.
7 February, 2008 - 07:00 — Camelia
este un mare act de curaj si in acelasi timp foarte bun in a ajuta zecile poate chiar sutele de mamici care toata viata sufera dupa pierderea unui suflet gingas, nevinovat si foarte dorit, care nu a avut sansa sa vada, poate niciodata, ce frumoasa este viata. Sunt profund impresionata de ceea ce ai patit, draga Bianca, si iti doresc mult curaj sa duci mai departe lupta pe care ai inceput-o. Sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin astfel de momente tragice. Cu tot dragul te imbratiseaza o mamica de 44 de ani, Camelia A.R.
7 February, 2008 - 07:00 — Nicoleta
nu stiu ce sa spun, de dimineata citesc, am plans, m-am abtinut apoi pentru ca sunt la serviciu. eu sunt cea care crede ca tot ce este rau i se poate intampla. si cand se intampla am impresia ca sunt cel mai pedepsit om de pe pamant. si uite ca nu e asa. nu stiu ce sa iti spun bianca, decat ca imi doresc, cu tot egoismul din lume, sa nu mi se intample asta niciodata. am o fetita de 5 ani, este minunea mea, este tot ce mi-am dorit sa fie copilul meu. am vrut mereu sa am 2 copii si dupa ce am inteles cat de multa bucurie imi aduce maria mi-a fost frica sa nu stric acesta bucurie prin a aduce pe lume un copil bolnav. nu stiu de ce am avut aceasta teama, dar am considerat ca nu mi se cuvine totul si ca maria este o minune atat de rara incat nu se poate repeta. si apoi, vazand ca ea isi doreste foarte mult o surioara, am avut curaj si am ramas insarcinata. nu m-am bucurat incercand sa imi reprim bucuria, gandindu-ma ca nu e bine sa te bucuri prea din timp, desi imi doresc din tot sufletul ca acest copil sa se nasca sanatos. apoi Dumnezeu m-a ajutat sa imi implinesc o veche dorinta, si de craciun mi-am vizitat sora, care este foarte departe. dar nu m-am bucurat, am fost foarte bolnava, am avut probabil gripa, nu stiu stiu sigur, am zacut in pat, am luat apoi medicamente la recomandarea medicilor din romania. pentru ca in america o femeie gravida nu este considerata o prioritate, nu stiu ce medici ati gasit voi in alte tari dar eu am stat 4 ore in sala de asteptare de la urgente, intrun spital din america, apoi am plecat acasa aflan de la ceilalti pacienti ca stateau de 14 ore. asa ca nu stiu ce am avut, dar cand m-am intors in tara medicul meu a spus ca probabil am avut gripa si virusul poate sa imi fi afectat foarte grav copilasul, spunand ca nu exista nici o analiza care sa iti dea certitudinea ca vei aduce pe lume un copil sanatos. am aflat de la sotia lui ca, s-au confruntat cu aceeasi problema si au decis sa intrerupa sarcina. apoi am cautat intelegere la prieteni, si am constatat ca toata lumea ma sfatuia sa nu tin copilul. eram singura nebuna care credea ca acest copil trebuie sa vina pe lume. dar convinsa de sotul meu, care si el este medic, am acceptat sa fac un avort. m-am programat in ziua de 25 ianuarie, foarte dureros pentru ca pe 26 implineam 6 ani casatorie si ma gandeam ce cadou imi face sotul meu, pe care il simteam ca ma priveste ca pe ceva stricat. doar ca pe 24, seara, s-a intamplat ceea ce eu numesc o minune, si sper sa fie asa, si am cunoscut un om, cu credinta in Dumnezeu, care ne-a facut sa intelegem ca alesesem o cale gresita. foarte fericita am mers si le-am spus parintilor mei ca m-am razgandit si au primit vestea de parca le-am facut lor un mare deserviciu. apoi mi-am sunat cea mai buna prietena, care a reactionat la fel, am mai vorbit cu ea apoi si nu m-a intrebat nimic despre sarcina. nu stiu de ce oamenii din jur se asteapta ca noi sa luam deciziile pe care ei le considera corecte. de fapt nimeni nu a afirmat ca puiul meu ar avea vreo problema, ci doar ca exista un risc. acum ma simt vinovata ca am vrut sa fac acel lucru oribil, si sper ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. mi-am facut dublu test si mi-a iesit un risc crescut de sindrom down, imi este tare frica, ma asteapta un drum lung cu foarte multe investigatii. nici nu stiu daca sunt pregatita pentru ce urmeaza. si totusi ma intreb de ce le fac, pentru ca nu stiu daca asi lua o decizie radicala, chiar si daca mi s-ar spune ca puiul meu este bolnav. am primit aceleasi incurajari ca pot avea si alti copii, ca nu are rost sa ma chinui, dar oare copii trebuie sa ii primim asa, fara nici un efort? am inteles acum ca nu sunt eu ciudata pentru ma leg de un sufletel care nu stiu cum arata, si ca nu m-am inselat atunci cand am simtit ca sunt datoare fata de acest copil inca de pe acum, ca sunt deja mama lui si trebuie sa il apar. prietenii imi spuneau, si eu am crezut ca trebuie sa intrerup aceasta sarcina, pentru fetita mea, pentru a nu ii distruge armonia de care se bucura acum si pentru a nu o intrista aducandu-i acasa o surioara sau un fratior bolnav, care candva va deveni responsabilitatea ei. va multumesc pentru ca simtiti la fel ca mine, pentru ca deja am doi copii nu unul, si trebuie sa ma gandesc la amandoi. Dumnezeu sa va dea forta sa depasiti momentele grele si sa va puteti bucura de ce este frumos in viata. daca aveti timp sa imi scrieti, sunt nerabdatoare sa aflu ce au hotarat alte mame care au fost in situatia mea si daca ati cunoscut astfel de cazuri cu un final fericit mi-ati face noptile mai usoare scriindu-mi. nicoleta, 34 ani. ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Florina
Draga Bianca, Ma numesc Florina , sunt din Buzau si zilele trecute am aflat de cumplita drama prin care treci tu! Cu greu gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima sentimentele. Ma rog Domnului sa-ti dea liniste,putere, taria de a merge mai departe si de a avea grija de Luca.Sa aiba grija si de micuta ta pe care a chemat-o la El prea devreme sa faca parte din oastea ingerilor.Nu cred ca imi pot imagina infinita durere pe care o simti!Am plans alaturi de tine si voi varsa lacrimi ori de cate ori imi voi aminti de povestea ta sfasietoare.Si pentru voi , celelalte mamici de ingerasi, sa fiti puternice si tari pentru voi si familia voastra!Sunt alaturi de voi toate si daca aveti nevoie de voluntari...iata ..sunt gata sa va ajut asa cum pot.Adresa mea de mail este ****@yahoo.com. Nimeni si nimic nu poate alina durerea unei mame care isi pierde copilul.Ma bucur Bianca ca ai avut puterea sa strangi in brate acel trup micut , chiar daca era fara viata. Era fetita ta , cea careia i-ai vorbit si i-ai cantat timp de cateva luni.Vei pastra in veci in amintire chipul sau si va fi intotdeauna pentru tine fetita ta mult iubita si dorita!Sa ne dea Dumnezeu sanatate sa putem schimba mentalitati si sa indepartam prejudecatile!Am simtit nevoia sa-ti scriu ca sa sti ca multi oameni sunt aproape de tine cel putin cu sufletul.
7 February, 2008 - 07:00 — Alexandra
Buna Bianca, Numele meu este Alexandra,sunt din sighisoara si m-a impresionat enorm drama prin care ai trecut,si cu siguranta ca asa ceva nu poti sa uiti niciodata.Imi pare foarte rau,si stiu ca nici un cuvant,si nimic din lumea asta nu iti poate alina suferinta.eu am 19 ani,si imi doresc sa devin MOASA.si acum,dupa ce am urmarit emisiunea de pe euforia tv,sunt si mai hotarata sa urmez facultatea de medicina,specializarea Moase,pentru a putea sa ofer ajutor medical,moral,afectiv,tuturor femeilor care au nevoie de el.spre ca o sa reusesc si,mai sper ca pana o sa termin eu facultatea o sa se schimbe cate ceva in sistemul sanitar,si ca toate mamele din Romania vor putea beneficia de asistenta medicala de specialitate,si mai ales de niste cadre medicale,care sa se dedice in totalitate meseriei pe care s-iau ales-o,si sa fie alaturi de pacienti si la bine si la rau. iti urez mult mult succes in demersul tau,si multa multa putere si sanatate pentru a putea merge mai departe.si daca voi putea fi de folos cumva, ca voluntar,iti stau la dispozitie.te imbratisez cu drag.adresa mea de email este: ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Ancuta
Buna Bianca. Am 27 ani, si te admiri de cand eram copil. Am si eu un baietel de 7 luni si jumatate, pe care l-am nascut in Londra. Desi eram unul dintre emigrantii nedoriti de ei, am avut parte de un tratament foarte bun, avand o nastere declansata, la 42 de saptamani. Am participat si la niste cursuri tinute pentru mamicile care sunt la prima sarcina. Imi pare nespus de rau pentru tragedia prin care ai trecut. Multa tarie si putere de a merge mai departe iti doresc. Daca te pot ajuta cu ceva, adresa mea de mail este : ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Simona
draga bianca, eu cred ca fiecare trebuie sa avem o menire in viata, chiar daca uneori existenta este meteorica, asa ca a fetitei tale. menirea ei o realizezi tu, prin ceea ce faci,dar este a ei si tu o ajuti sa si-o implineasca ajutand mamele de ingerasi. simona, mamica unei fetite- bianca (imaginea acestui nume ai fost tu dintotdeauna)
7 February, 2008 - 07:00 — Simona
Buna, Numele meu este Simona.Am un baiat sanatos nascut in 8 ian 2004.Ii multumesc lui Dumnezeu zi si noapte.Sunt alaturi de tine ,nu pot sa simt ce simti tu,dar imi pot imagina.Este groaznic.Nimic nu este mai rau pe lumea asta decat sa-ti moara copilul.Cand l-am nascut pe Vlad am stat in Spitaul Filantropia,intr-o rezerva cu o fata,nu-i mai retin numele,dar a trecut printr-o situatie similara cu a ta.aS VREA SA O REVAD SA-I spun ca-mi pare rau ca nu am stiut cum sa ma port cu ea.Eram fericita pt copilul meu si nu stiam ce cuvinte ar fi potrivite pentru ea.Plangea noaptea in somn, iar cand preotul a intrat in camera a inceput sa planga,SPER CA dUMNEZEU a ajutat-o si a binecuvantat-o si cu alt copil sa-i mai aline durerea de atunci.Poate daca seregaseste in aceste randuri ma cauta.Era in perioada 10.11.2004,Spitalul Filantropia,avea in jur de 36 de ani.Bianca numai tu si Dumnezeu stiti ce este in inima.Esti o fata deosebita,sa ai numai noroc si sa poti sa-ti duci crucea ta. ****@adrbi.ro
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca,iti multumesc ca ai infiintat acest site pentru ca pot sa-ti spun ca iti impartasesc durerea deoarece prin aceeasi drama am trecut si eu de sase ori si recunosc ca vazandu-te aseara pe B1 am realizat ca nu numai ca nu sunt "vindecata" dar am avut impresia ca cineva imi stia durerea ,pentru ca exact la fel am patit si eu ,am mers la un ecograf asa ca sa vad ce mai face "bebe-ul meu"iar acolo am aflat cu stupoare ca nu se misca dar inima inca ii batea.Doamna Doctor ca sa ma linisteasca a spus ca poate doarme si sa ma reintorc a doua zi sa mai facem inca un eco.Nu pot sa spun tot ce-am trait in noaptea aceea ,de obicei copilasul meu noaptea era foarte activ ba chiar atunci cand doream eu sa se miste vorbeam cu el si se misca ; cand doream sa ne culcam la fel procedam si inceta sa se mai miste,in fine cert e ca in aceea noapte m-am rugat toata noaptea sa se miste si..nu s-a mai miscat niciodata.A doua zi cand m-am reintors la d-na Doctor mi s-a confirmat ca murise.Bineinteles ca am ajuns la spital,era vineri m-au internat in sala de travaliu, in acea seara nu exagerez dar cred ca nu trecea o ora si venea pe lume un alt bebelus,nu pot exprima in cuvinte ce simte o mama care asteapta sa nasca un copilas mort,m-am simtit cea mai inapta femeie din lume,nu vroiam sa vad pe nimeni , l-am gonit pe sotul meu acasa,mamei mele i-am spus ca nu doresc s-o vad ;si astazi am in fata ochii lor plini de lacrimi si sufletul lor sfasiat de durere.Tot ce pot spune e ca de la ultima pierdere au trecut trei ani ,imaginile imi sunt vii si astazi ,in fiecare noapte inainte de a adormi ma tot intreb de ce eu nu am un copilas ,cand as fi putut avea casa plina de copii,sansele de a aduce un copil sunt mici pentru ca nimeni nu a descoperit o cauza anume desi am ajuns in Bucuresti (eu fiind din Tulcea)si mi s-au facut o serie de analize nu au descoperit nimic,sa raman din nou insarcinata imi este frica pentru ca de fiecare data mi-am facut sperante si de fiecare data am patit la fel.Tot ce-ti pot spune e ca niciodata nu poti uita copilasul pe care l-ai pirdut pentru ca dragostea de mama e mai profunda decat oricare alt sentiment,iar daca simti golul unei banale masele stricate pe care ti-o scoate un dentist pentru ca te deranjaza si tot o cauti cateva zile pentru ca stiai ca este acolo,nu ai cum sa nu simti lipsa celei mai iubite fiinte atunci cand este luata din tine si nu o poti avea langa tine.Nu vreau sa-ti spun banalitati ca totul merge mai departe pentru ca m-as minti in primul rand pe mine ci doar ca aceasta drama ne invata sa fim mai buni decat suntem,mai sensibili la durerile celorlalti pentru ca fiecare la un moment dat trecem si prin lucruri dureroase.Eu iti multumesc din suflet ca existi pentru ca am putut sa-mi descarc supletul in fata unei fiinte care cunoate aceasta durere pentru ca din pacate in Tulcea nu ai nici macar un psiholog unde sa mergi si sa-ti descarci sufletul stiind ca nu vei fi compatimita ci indrumata cum sa faci fata situatiile.In legatura cu organizatia pe care doresti s-o infiintezi una din sugestiile mele daca pot spune asa,eu mi-as fi dorit de fiecare data cant am pierdut sarcina ca in fiecare maternitate sa existe un psiholog care sa ma asculte,sa ma linistesca pentru ca cum ai spus si tu in emisiune gandul oricarei mame care pateste asa ceva este sa plece de pe lumea asta odata cu copilasul ei.Iti multumesc ca existi si D-zeu sa ne ajute sa mergem mai departe!
7 February, 2008 - 07:00 — Aida
Bianca, nu pot sa spun decat ca ma rog pentru tine si pentru noi, toate mamicile care am trait astfel de momente. Nu cred ca ajuta cu ceva sa ne intrebam "de ce noi?".Ma gandesc la ceilalti parinti care traiesc tragedii cumplite, care isi vad copii cum se chinuie sa traiasca,constienti de faptul ca orice ar face,nu pot le prelungi viata sau nu le pot usura durerea. Ei cu ce au gresit sa merite asa ceva? Ador copiii si asteptam clipa minunata in care sa imi tin copilul in brate.In februarie 2006 hotarat ca este momentul sa devenim parinti si am avut norocul sa reusim din prima luna.Am fost cea mai fericita fiinta de pe pamant.La 13 saptamani s-a descoperit la ecograf ca fatul avea o tumoare uriasa in abdomen, care impiedicase dezvoltarea normala a celorlate organe, dar intrucat nu se stia ce contine acea tumoare doctorii mi-au recomandat intreruperea sarcinii.Au motivat ca viata mea era in pericol, iar copilul chiar daca supravietuia, printr-un miracol, pana la sfarsitul sarcinii ar fi murit in maxim 2 saptamani. Printr-un noroc am ajuns la dl.dr. Suciu de la Polizu care mi-a recomandat nasterea normala, pentru a putea analiza tumoarea si pentru recuperarea cat mai rapida a organismului meu. Mi-au provocat nasterea, iar travaliul a durat, culmea, 48 ore. Nu pot sa iti descriu cum au fost clipele acelea, parea de necrezut ca nu pot naste un baietel de aproximativ 200 g. Organismul meu incerca sa apere sarcina aceasta, iar eu stiam ca baietelul meu lupta cu toate fortele sa traiasca si ma simteam ca o criminala.Cand s-a terminat dl. dr. mi-a pus o intrebare care m-a socat "Vrei sa il vezi?". Cum puteam sa spun nu....., macar atat sa fac pentru el. La 13 saptamani m-am asteptat la un organism in formare, dar in fata mea era un baietel in miniatura care dormea.In acele cateva momente cat l-am putut privi am vazut cat de mult semana cu sotul meu, cu degetele mici si cu ochisori mari cu gene lungi. Tu ai descris perfect sentimentul : crezi ca timpul s-a oprit in loc, tot universul incremeneste, iar tu astepti ca puiul sa se trezeasca. Multi nu m-au inteles ca l-am vazut si au catalogat gestul ca o ciudatenie morbida, dar tu stii ca este doar copilasul tau, ca merita macar o privire din partea celei care ar fi trebuit sa-l apere de toate relele. Ma macina gandul ca am facut un avort si am intrebat 2 preoti. Unul, foarte batran mi-a spus ca nu este considerat pacat, celalalt mai tanar, mi-a spus ca este avort, ca daca Dumnezeu considera altfel ar fi fost avort spontan. Pe cine sa cred? Dupa efectuarea analizelor nu s-a putut stabili un diagnostic stiintific, explicatia primita " un accident"..... Dincolo de durerea incomparabila, de multe a trebuit sa infrunt parerile, comentariile, sfaturile celor din jurul meu, care asteptau parca o justificare a tragediei noastre, puteam sa le citesc gandul " a facut ea ceva gresit" aproape tuturor.Ca si tine, sunt o persoana temperata, cu o viata fara excese, o graviduta grijulie..... Intamplare sau nu, in luna in care ar fi trebuit sa se nasca baietelul meu am ramas din nou insarcinata.Acum am o fetita de 6 luni pe care o ador. Dar din nou ne lovim de medicii nostri.La 2 luni am sesizat ca are un ochisor mai inlacrimat decat ar fi normal. Sunt din Ploiesti, iar medicii de aici i-au pus un diagnostic gresit " canal lacrimal opturat" si l-au tratat ca atare. Diagnosticul corect a fost "glaucom congenital" si a fost operata la 5 luni la Spitalul Clinic de urgente oftalmologice Ascar. Aceasta boala afecteaza foarte rapid nervul optic, iar stabilirea precoce poate salva vederea unui bebelus.Deci eroarea lor o voi plati scump, eu si ingerasul meu. CRED CA DRAMELE NOASTRE NE POT UNI INTR-UN DEMERS CARE, CEL PUTIN TEORETIC, AR PUTEA SCHIMBA CEVA IN SISTEMUL NOSTRU SANITAR.PORNIND DE LA ATITUDINEA SI PROFESIONALISMUL MEDICILOR SI TERMINAND CU CEL AL INFIRMIERELOR DIN MATERNITATILE NOASTRE.CRED CA TREBUIE SA LE REAMINTIM DE CE AU ALES ACESTE PROFESII, CA SE JOACA CU VIETILE NOASTRE SI ALE COPIILOR NOSTRII, CA NU SUNTEM NOI VINOVATI CA SUNT FOARTE AGLOMERATI, NU SUNT PLATITI SUFICIENT, NU SUNT BINE PREGATITI, s.a.m.d. CRED CA DACA S-AR STRANGE UN NUMAR IMPORTANT DE SEMNATURI SI S-AR SESIZA MINISTERUL SANATATII SI AL EDUCATIEI S-AR PUTEA PUNE LA PUNCT UN PROGRAM DE "SENSIBILIZARE SI PERFECTIONARE PSIHOLOGICA" A PERSONALULUI MEDICAL PRIN CARE SA SE CONSTIENTIZERE RESPONSABILIZAREA ACTULUI MEDICAL. Iti multumesc Bianca ca mi-ai dat posibilitatea de a imi impartasi durerea. Ai incredere in tine, credinta in Dumnezeu si vei reusi sa alegi ce a fost frumos in perioada in care ai avut-o pe Emma, ca de inteles "de ce?" cred ca este imposibil. Cred ca Dumnezeu ne va rasplati clipele indurerate cu clipe de fericire, ramane la latitudinea noastra sa le descoperim. Poate asa apreciem ce avem la adevarata valoare, tu pe Luca, eu pe Raluca. Adresa mea este ****@yahoo.com. Te imbratisez cu drag!
7 February, 2008 - 07:00 — Georgiana
sa fii tare in continuare!georgiana,braila
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asemenea suferinta, apreciez atitudinea si nobletea sufleteasca de care ai dat dovada.DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!
7 February, 2008 - 07:00 — Jeni
Draga Bianca, In seara aceasta, ceva anume m-a determinat sa ma uit la emisiunea "Nasul" nestiind ce subiect se va discuta. Sincer, prin tine,prin drama ta mi-am retrait dramele mele. Da, dramele mele prin pierderea celor doua fetite - sarcini mari de 4 luni si 2 sapt. respectiv 5 luni, cu raspunsuri primite la intrebarea: de ce ? - "nu se cunosc cauzele, ne pare nespus de rau..." N-a fost tot in acel an - 1996 - an negru, de cumpana pentru mine, dupa prima sarcina pierduta in februarie, am avut accident de masina cu tatal copilasilor mei, in luna august, in care acesta a murit pe loc, eu am fost in inconstiienta - coma aproape 24 de ore; nu aveam de unde sa stiu in acele momente, zile ca eu sant insarcinata ( aveam 2-3 saptamani), domnul Prof. care m-a operat la chirurgie faciala mi-a sugerat sa merg la control pentru ca am simtomele unei femei insarcinate ( am fost tare mirata cum si-a dat seama mai ales ca eram destul de tumefiata la fata ). A avut mare dreptate. Toti doctorii care au avut tangenta cu mine mi-au spus ca am avut mare noroc de traiesc mai ales c-am fost pe locul mortului, si miracolul ca nu am pierdut sarcina. Dar, acest noroc nu a tinut mult. In decembrie, de sarbatori, am fost retinuta la spital in urma unui control de rutina al sarcinii, deoarece voi pierde sarcina ! Sant sigura ca stii cum m-am simtit, cat imi venea sa urlu, cate "de ce-uri" spuneam,.... Si Doamne Dumnezeule cat de crunte sant durerile nasterii prin pierderea fatului, cand te lasa sa te chinui nu ore ci zile pana cand vine momentul dureros al despartirii de copilasul mult dorit ! Stii Bianca, ca am fost tare marcata si la prima si la a doua nastere deoarece am apucat sa le vad pe fetite - pe Laura si pe Cristiana, asa le spun eu cand le pomenesc la morti, daca nimeni, nimeni nu m-a ajutat in acele momente macar cu faptul sa nu se poarte urat asistenta cu fetita mea, punand-o intr-o tava, jos, in stanga mesei de nasteri, si am ramas cu imaginea ei ca o papusa, cu par pe cap, am vazut cum a mai rasuflat odata ! SI N-AM AVUT NICI O putere sa mai spun ceva decat sa plang si sa fiu dusa la pat. N-AM FACUT NIMIC ! Si acum ma urmaresc acele imagini. Si pe prima si pe a doua fetita le-am vazut. Acum nu sunt singura. Am un baietel de 8 ani si 8 luni. Da, tot prin sacrificiu, dureri sufletesti, umilinte si lupta continua cu soarta. Stiu ca nu sant singura a carei viata a avut umbre si abisuri, caut sa lupt desi nu odata ci de multe, multe ori aveam nevoie de o fiinta dezinteresata intr-un fel sau altul sa ma inteleaga, sa ma asculte, sa nu-mi intoarca spatele, sa am un umar pe care sa plang fara sa ma dojeneasca; doar sa ma asculte. Am spus prea multe din prima mea corespondenta. Nu odata doream sa impartasesc tot tumultul sufletului meu. Dar nu am gasit persoana potrivita sau poate nu a fost momentul oportun. In general cei pe care ii ai in jurul tau te trateaza ca pe alte femei care au "probleme" te pun in plan secundar ( lasa ca o sa-ti revii tu !"- cam asa pun problema). -- Am o dorinta inca nerealizata: este asemanatoare cu a ta. Am impartasit-o la doua -trei doamne care sant singure ca si mine ( santem doar noi doi, Flavian si cu mine, de 8 ani aproape - deci au mai fost ani de calvar; anumiti indivizi cu buna stiinta profita de durerea si starea prin care ai trecut, numai scopul lor sa si-l atinga !) -- Daca as avea o situatie stabila a copilului si a mea, as infiinta o "Casa a sufletelor albasre" unde sa poata sa se refugieze si sa-si gaseasca alinare acele femei care simt ca nu au pe nimeni alaturi. Stiu cum e. -- Am sa mai revin. Scuza-ma pentru valurile naratiei mele, pentru greselile ortografice, de exprimare. Multumesc daca imi citesti scrisoarea. Cu drag, mereu alaturi de sufletul tau, Jeni *** (Timisoara)
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
sunt fericita ca ti-ai revenit. o mare pierdere,dar multa putere si increere te ajuta.iti doresc tot binele din lume si sa auzim ca in curand o sa aduci pe lume alta fetita. pupici
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
imi pare tare rau Bianca pentru tragedis prin care treci...chiar nu-mi pot inchipui ce inseamna asta.Probabil Dumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici dar in acelasi timp le da si putere sa mearga mai departe.Am un baiat de 21 de ani este student la Cluj dar cred ca daca l-as fi pierdut viata mea s-ar fi oprit acolo...sau poate Dumnezeu nu m-ar fi lasat.Iti doresc sa gasesti energia de a merge mai departe pentru ca sunt sigura ca Emma Nicole va ramine vesnic in inima ta.
7 February, 2008 - 07:00 — Alexandra
Buna Bianca stiu ce simti pentru ca si eu am trecut prin ce treci tu, baietelul meu a decedat la varsta de 7 luni, deci am trait 5 luni prin spital, am am cautat disperata din august 2006 dupa ce baietelul nostru a decedat, sa facem aceste analize genetice pentru a vedea daca intradevar baietelul nostru a avut aceasta boala genetica de care a fost suspectat-Amiotrofie Spinala Tip 1, dar nu am gasit nici o clinica care sa faca aici in Romania aceste analize genetice. Dupa nenumarate analize, tomografie craniana, punctii, la varsta de 4 luni i sa facut Biopsie Musculara la Spitalul Colentina din Bucuresti, dar rezultatul a fost NECLAR. Dignostic: Epilepsie Polimorfa Simtomatica, Encefalopatie Hipoxic Ischemica, Sindrom Hipoton si Suspect de Amiotrofie Spinala Tip1. Nu am stiut si nimeni nu ne-a zis ca aceste analize nu se pot face in Romania, ca altfel luam probe de sange, de muschiulet, de par , de orice si trimiteam in strainatate pentru un Diagnostic SIGUR, dar nimeni nu ne-a spus decat ca exista II variante, ori copilul a suferit de lipsa de oxigen in burta sau la nastere, de aceea are aceste afectiuni, ORI intradevar este vorba de aceasta boala genetica Amiotrofie Spinala Tip 1, care ii slabeste musculatura, nu-si tine caputul, micarile sunt foarte lente, nu se stie daca copilul vedea - pentru ca testele si echografiile facute la ochisori au iesit perfect, atat ca el nu ne urmarea cu privirea si intorcea capul probabil dupa auz, nu stim, oricate teste i-am facut nu urmarea lumina. Intr-o zi a facut temperatura mare, ne-am internat cu diagnosticul Bronhopneumonie, in doua zile a intrat in coma si a facut Hemoragie Interna, Stop Cardio-Respirator si ... a devenit ingeras in 2 august 2006. Avem 32 ani, sotul meu are inca 3 frati si toti au copii sanatosi, NU AM AVUT CAZURI DE SMA IN FAMILIE, nici nu am stiut ce este aceasta boala pana nu ne-a trimis d-na doctor de la Spitalul V. Gomoiu sa facem Biopsia Musculara, crezand ca vom afla cu totii Diagnosticul Sigur. Dar din pacate CONCLUZIA suna asa: Aspectul morfologic al fragmentului muscular prelevat sugereaza amiotrofia spinala de tip Werdning-Hoffmann, fara a fi insa absolut tipic pentru aceasta - Spitalul Colentina, iar CARIOTIPUL efectuat la Institutul Parhon este 46XY.- Ce ati inteles? Aceste analige genetice se pot efectua prin Clinica GENETIC LAB-Bucuresti, extrag ADN si il trimit la analizat in Belgia, dar preturile sunt peste puterea noastra financiara iar daca exista suspiciuni la testele ADN, se solicita si analiza de AMNIOCENTEZA. * La sfatul unei doamne doctor genetician am insistat la Spital si au gasit inghetate cateva lamele de tesut si un mic fragmentel de muschi inghetat de la baietelul nostru de cand i-au facut biopsia musculara, acum ramane problema sa extragem ADN-ul si va dati seama ca trebuie trimis in Strainatate - Italia, Germania, Spania, Belgia acolo unde se fac astfel de analize, m-am interesat (http://www.genetests.org/). Si tot caut si tot sper ca intr-o zi vom trimite analizele ADN-ul sa aflam daca suntem purtatori ai acestei gene si daca baietelul nostru a avut aceasta boala genetica sau nu. Ne dorim tare mult un copil iar clipele grele prin care am trecut si suferintele copilului ne face sa stam si sa analizam fiecare miscare inainte de o alta sarcina. * TE ROG DIN TOT SUFLETUL, AM SCRIS PESTE TOT, AM FACUT SESIZARI, RUGAMINTI, VREAU CA MINISTERUL SANATATII SA INFIINTEZE O CLINICA DE ANALIZE GENETICE, UNDE FIECARE FEMEIE INSARCINATA SA-SI POATA FACE ANALIZELE IN TIMPUL SARCINI PENTRU A SE PREVENII ACESTE BOLI GRAVE (In Italia aceste analize genetice se fac GRATUIT-pentru ca sunt considerate boli grave) Cu tot respectul, Alexandra **** Bucuresti ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Alexandra
* TE ROG DIN TOT SUFLET, AM SCRIS PESTE TOT, AM FACUT SESIZARI, RUGAMINTI, VREAU CA MINISTERUL SANATATII SA INFIINTEZE O CLINICA DE ANALIZE GENETICE, UNDE FIECARE FEMEIE INSARCINATA SA-SI POATA FACE ANALIZELE IN TIMPUL SARCINI PENTRU A SE PREVENII ACESTE BOLI GRAVE (In Italia aceste analize genetice se fac GRATUIT-pentru ca sunt considerate boli grave) Cu tot respectul, Alexandra **** Bucuresti ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Denisa
Bianca ma numesc Denisa si am nu baiat de 21 de ani.Nici nu-mi pot imagina prin ce treci de unde mai ai putere...probabilDumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici si tot El le da si puterea de a merge mai departe.E greu cind pierzi un parinte un frate sotul dar este peste puterile unui om sa-si ingroape copilul.Imi pare foarte rau pentru Emma Nicole dar sunt sigura ca vei gasi energia necesara de a merge mai departe.Mereu va ramine in inima ta si tot timpul din lume nu-ti va vindeca ranile din inima.Multa putere iti doresc si intelepciune ca sa poti intelege de ce tocmai tu de ce Emma Nicole...
7 February, 2008 - 07:00 — Luna
Draga Bianca, Te-am vazut aseara la emisiunea Nasul. Eu nu am stiut de necazul tau pana atunci si nu pot decat sa presupun prin ce treci. Stiu,insa, cum este sa moara cei dragi, cum este ne-obisnuita ochilor de a nu-i mai vedea si, totusi, credinta sufletului ca ne vom revedea. Acum iti scriu doar ca sa iti spun sa stai in bratele mele putin si sa plangi daca iti trebuie. Data viitoare vom povesti mai multe. In mine ai un voluntar priceput la multe, loial si entuziast. Luna - ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Laura
BUNA BIANCA SUNT LAURA DIN TIRGOVISTE TE-AM URMARIT LA EMISIUNEA DE LA B1 SI VREAU SA-TI SPUN CA TE ADMIR PTR CEEA CE FACI TU ACUM CIND AI TRECUT PRIN ACEASTA MARE DURERE EU NU AM PIEDUT SARCINA SI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU NICI COPILUL DAR AM TRECUT SI EU PRIN CLIPE DE GROAZA LA MATERNITATE CIND UNELE ASISTENTE IMI SPUNEAU CUVINTE DE GENUL ;ORICUM O SA FIE O LEGUMA;ATUNCI CIND EU NU MA PUTEAM OPRI DIN PLINS SAU CIND AM AUZIT ;N-O SA TRAIASCA; SIMTEAM SA SE NARUIE TOT IN JURUL MEU . AM VAZUT CA AI VB DESPRE CUM A TREBUI SA VORBEASCA MEDICII ,ASISTENTELE,MOASELE CU NOI FEMEILE ATUNCI CIND TRECEM PRIN ASEMENEA DURERI.STII CITE FEMEI TREC PRIN ACEST TRATAMENT IN SPITALELE NOASTRE.POATE CA TU VEI PUTEA AJUTA SA SE SCHIMBE CEVA PTR CA ESTI FORTE PUTERNICA EU ASA TE VAD SI SUNT SIGURA CA VEI REUSI SA AJUTI ACOLO UNDE E NEVOIE CU TOATA STIMA ,LAURA
7 February, 2008 - 07:00 — Lavinia
Bianca,tare mult as vrea sa fiu langa tine,vorbele nu iti umple golul,doar cine a trecut poate sa te inteleaga,sa te strang in brate si atata.Mama mea a trecut prin asta stiu ce inseamna,pacat ca ea numai e printre noi sa iti scrie.Lupta sa faci ceva si in Romania,sa schimbi mentalitatea.IN TOATE SUNT ALATURI DE TINE,undeva in BANAT,in CARAS SEVERIN,in ORAVITA,ai o prietena.MEREU MA GANDESC LA TINE.LAVINIA.
Comments
ce sa mai spun...ma gandesc ca sunt binecuvantata...am o fata de 7ani tot Emma e numele ei,nu am trecut prin ce treci tu,dar asta nu inseamna ca nu am fost miscata si indurerata de ce tis-a intamplat.cu grijile de zi-cu-zi uitam ce este cu adevarat important VIATA SI COPII NOSTRII.sper sa apreciez mai mult ce am!sunt alaturi de tine si de toate mamele carora le-a fost dat sa treaca prin acest cosmar!sper sa gasiti puterea sa merge-ti mai departe!
bianca sunt ioanasam doar 14 ani dar citind aceste randuri imi dau seama cate durere e in sufletul tau care niciodata nu va fi vindecat. imi dau seama cu cate durere ai scris aceste randuri si cred ca ti-ai fi dorit ca acest lucru sa fie doar un cosmar nu o realitae. aseara(6.2.2008) ai spus intr-o emisiune ca daca vrem sa stim prin ce treci tu e sa ne gandim" cum ar fi sa ti o persoana draga in brate si sa stii ca aceasta este moarta" unii zic ca poti sa mai faci si alti copii dar nu e asa nici unul nu poate alina pierderea altuia si parca daca stai si te gandesti mai bine parca iti este frica sa mai nasti alt copil si sa terci (doamne fereste) prin acelasi chin. unii mai zic si ca nu poti sa iubesti un copil asa tare doar pt ca l-ai tinut in burtica timp da 9luni.... dar nu e asa. orice mamica isi face niste vise cu acel copil e mandra ca e al ei si ca il va iubi. imi dau seama ca baiatul tau luca este un mare sprijn pt tine si un umar pe care sa plangi. cred, si sunt aproape sigura ca si sotul tau e la fel de indurerat chiar daca poate nu o arata incercand sa te tina pe tine langa el vie si sanatoase si nu descarcanduse si el. cum e sigur si luca creca debea stepta sa aiba o surioara da el poate inca nu constientizeaza asa tare ca voi in primu rand tu care ai tinut acel copil in burtica si sotul tau care ti-a fost aproape si probabil ca la simtit prin tine. eiu iti doresc multa sanatate si multa putere ca sa mergi inainte si sa nu te lasi doborata. le doresc acest lucru si familiei tale din toata inima mea. popici dulci
Sunt alaturi de tine, Bianca, insa, sunt alturi de toate mamicile care au trecut prin astfel de experiente. Sunt o mamica fericita, pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu, am doi baieti sanatosi si ca orice maminca ii consider a fi frumosi si destepti. Important in viata e sa constientizam ca cel mai important este Dumezeu, iar copii nostri sunt darul lui. Nimic nu este intamplator in viata. Nu va pierdeti speranta si credinta. Fiti tari si ganditi-va la Dumnezeu.
Draga BIANCA !
Tatal Ceresc sa-ti trimita razele Lui de iubire sa te intareasca si sa-ti aline durerea!
Nimic din ce traim in viata nu este intamplator,(nici faptul ca am urmarit emisiunile in care am aflat despre marea ta durere), avand perceptii am simtit multe lucruri pe care vreau sa ti le impartasesc poate te ajuta.Cand ai spus ca fetita ta iti da putere si te ajuta asa si aste,ca e un inger la fel.
Fetita ta este un inger din ordinul Heruvimilor,ati avut aceasta intelegere la nivel de suflet ca ea sa interactioneze la un moment dat cu viata ta si sa te ajute in misiunea ta pe pamantul acestui timp.Tot timpul sarcinii ti-a transmis informatii care sunt acum inmagazinate in aura ta care iti vor servi in misiunea planului tau Divin.Ea este in continuare cu tine te ajuta,probabil o vei putea simti in momente de liniste,poti sa-i ceri sa-si ajute sa te deschizi in perceptii,sa puteti comunica.
Poate te intrebi de ce tocmai tu a trebuit sa platesti acesti tribut? Ei bine Tatal Ceresc ne cunoaste mai bine decat ne cunoastem pe noi,El stie cat de puternica esti,cat de responsabila esti si ce misiune ai aici pe pamant.
Nu intamplator fetita ta Emma a ales sa vina in aceasta perioada 2008 fiind anul schimbarilor,a adevarului,a transformarilor in bine.Misiunea ta asta e,trebuie sa faci ceea ce ai inceput,sa ajuti pe cele care sufera,sa aduci schimbare in conduita medicilor,spitalelor,in religie(care este in dezechilibru in momentul de fata)datorita dogmelor.In toate acestea Emma te ajuta ea ti-a adus Lumina din lumina ei.La randul tau tu esti un spirit puternic,care nu intamplator ti-ai ales o misiune asa de importanta pentru omenire.
Asi vrea sa-ti recomand o carte de la Editura for-you Matei vorbeste-mi despre rai se Suzan Word,(daca nu ai citit-o inca )te va ajuta mult sa intelegi tot ceea ce s-a intamplat,scriitoarea a trecut prin ceea ce ai trecut tu poate mai dureros pierzand un baiat de 17 ani,care mai tarziu a comunicat cu ea editand mai multe volume de carti in folosul omenirii.
la randul meu sunt mama a doi copii 28,respectiv 24 ani,mi-am amintit in timpul emisiunii ca am fost si eu chinuita,apasata,n-am nascut nici unul din copii cu medicul curant,la fel l-am vazut si eu a doua zi,nici macar n-a intrat sa intrebe de mine desi m-a vazut pe coridor,dar soarta a fost altfel,cu voia lui Dumnezeu. Fiecare avem necazuri care ne incearca,ne indurereaza,dar precum diamantul care sufera cand se slefuieste asa si sufletele noastre devin mai fine mai luminoase,mai aproape de Divin.
Iti doresc din tot sufletul sa faci fata,si sa nu renunti la misiune,pentru tine,pentru Emma (care este un suflet atat de pur incat nu a mai avut nevoie sa se intrupeze pe pamant),pentru femeile care au nevoie de ajutor,pentru omenire si pentru Mama Pamant in evolutia ei spre dimensiuni superioare.
Cu multa compasiune si dragoste Yolanda din arad
****@freemail.
Buna, Bianca!
ma numesc Maria, solidarizez cu toate persoanele care ti-au scris pana acum, mamici si tatici, si cu toate cele care au suferit o astfel de dureroasa pierdere...
Asa cum spunea Alice, Emma este o stea, in trecere, prin lumea noastra, care a deschis o Cale!! totul a fost cu rost!!
paradoxal, durerea ne da, uneori, mai multa fortza decat bucuria...Emma a deschis Calea Mamicilor Indurerate, a Descatusat Inimile impietrite de durere ale Parintilor, iar acest lucru este Miraculos!!
ca si trecerea Emmei, printre noi..
Te felicit, Bianca pentru puterea si initiativa ta, amintindu-ti totodata ca sunt atatea fetitze abandonate in maternitati, incat adoptia uneia dintre ele, n-ar substitui,dar ar compensa pierderea...ar fi un gest sublim, dus pana la capat!! Viatza, pentru Viatza!!
Mult NOROC!!
tu treecator opresteti calea si te abate p la mn caci sieu am fost odta trup cu suflet k si tn .insa moartea indurerata m-a cuprins in al ei lat ,lasandu-mi in lume parinti si rude indurerati.imi pare f rau,din suflet,imi curge o lacrima,cuvintele tale sunt sfasietoare.nu te chinui ea este akum printre ingeri si te priveste de acolo d sus!!!!!!!!.inca o data imi pare rau!!!
Buna ziua, Bianca!
Am vazut emisiunea de aseara de pe B1 TV si sunt inca inmarmurita. Am citit si comentariile de pe site... si stau sa ma intreb daca Dumnezeu care da atata suferinta unor oameni onesti si care da noroace de milioane de euro la loto unor oameni deja bogati material (dar poate numai atat!)este acelasi... ca daca e acelasi e nedrept si ar trebui sa se schimbe si la el ceva! E poate prozaic si stupefiant ce spun...dar e adevarat. Stiu, o sa spuneti ca banii nu conteaza, ca ei nu aduc nici sanatate nici fericire...Asa o fi. Dar tot nedrept mi se pare. De ce da in continuare mult celor care au mult deja? Unora bani, altora necazuri si nefericire...
Sunt mamica unei fetite de 10 ani, frumoasa si sanatoasa. Eu nu am trecut prin ce ati trecut voi, draga Bianca si dragi mamici... De aceea, imi stau cuvintele in gat.
Iti doresc sa fii puternica, pentru Luca, pentru familia ta si pentru tine. Fii in continuare aceeasi femeie frumoasa pe care o stim cu toti. Emma ar fi meritat mamica asta!
Daca vreodata o sa ai nevoie de voluntariat pentru cauza asta, cu drag ma alatur sa te ajut. Sunt masterata in Comunicare si Relatii Publice, cu experienta de 16 ani in domeniul economic si bancar. Am mailul ****@yahoo.com
Simina, Bucuresti, 7 februarie 2008
ma gindesc de citeva zile daca sa scru sau nu ,intr-un final am hotarit sa sriu ,fara sa-mi dau numele deocamdata .In 04.04.2005 am adus pe lume un baietel ,pe care in 06.4.2005 l-am pierdut Atit doua zile am putut spune sunt mama a doi baieti . Te inteleg perfect !!! Au trecut doi ani jumatate nu am uitat nimic din ce a fost . Imi tremura miinile cind scriu ,de cite ori incerc sa vorbesc despre asta sunt atit de emotionata incit nu-mi gasesc cuvintele.Am fost la psiholog am invata cum sa dorm ,cum sa traiesc mai departe cum sa reactinoez in societate multe ,nu am invatat insa cum sa traiesc cu dorul de copilul meu ,daca tu sti sau ai primit raspunsul la intrebarea asta ajuta-ma si pe mine . Imi pare rau pentru tine si familia ta ,crede-ma stiu ce traiti .Sa va dea Dumnezeu putere sa merge-ti inainte .Daca gasesti putere poate imi raspunzi daca nu -nu. Momentan o mamica trista ca si tine
Draga Bianca, Biserica prin slujitorii ei nu este pasiva, dar trebuie sa intelegi ca nu ne putem ruga prin slujbe direct pentru cei adormiti care nu sunt botezati, deoarece doar prin Botezul in numele Sfintei si celei de-o-fiinta si nedespartitei Treimi, un om devine membru al Bisericii, fiind incorporat in trupul tainic al lui Hristos, cum spune Sf. Ap. Pavel., care este defapt Biserica. Deci noi, comunitatea nu ne putem ruga impreuna, adica prin cultul public, pentru cei care nu fac parte din Biserica, pentru acestia ne putem insa ruga in rugaciunile noastre private sau in cultul nostru personal(adica rug de dimineata, de seara, din toata vremea). Aici nimeni nu ne impiedica sa ne rugam pt oricine. Biserica noastra Ortodoxa totusi daca suntem atenti la sfintele slujbe, imbratiseaza intreaga creatie, dar la propriu nu o face pt cei care nu fac parte si nu au facut parte din ea, pe acestia totusi nu ii repudiaza, ci ii lasa in si la mila si dragostea cea nesfarsita a lui Dumnezeu. As vrea sa mai atrag atentia asupra inca unui fapt, si anume: Dumnezeu nu ne blesteama, nu ne vrea raul, deoarece El nu este autorul raului sau a tott ceea ce izvoraste din acesta, El este Izvorul Vietii, al Iubirii, deaceea Sf Scriptura si Sf Parinti ne invata ca ceea ce savarsim in aceasta viata, bine sau rau, se intoarce pana la urma inapoi spre noi. Deci pana la urma izvorul unei binecuvantari, a unei bunatati sau a unei rautati sunt proopriile noastre fapte. Deaceea Hristos ne-a si poruncit: Sa va iubiti unul pe altul, precum si Eu v-am iubit pe voi! Deci sa ne iubim, sa ne iertam, sa ne ajutam unii pe altii si sa traim in pace unii cu ceilalti, sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Lui prin Sf Euharistie si asa vom avea parte in viata noastra de binecuvantarea Sa cea sfanta, de tot Harul Duhul Sfant. . . Deci sfatul meu este: sa nu descurajezi, sa privesti in viata ta si sa vezi daca tot ceea ce ai savarsit tu a fost bine, daca nu ai gresit cumva in vreun fel, sa mergi apoi sa te spovedesti si sa te caiesti de faptele tale si sa-l primesti pe Domnul in tine, prin Euharistie. Si fiind tanara inca, sa-l rogi sa-ti daruiasca alt copil, ca fruct adevarat al iubirii din casnicia ta si a binecuvantarii Sale.
P.S. te rog sa cauti libraria Sophia din Bucuresti, acolo vei gasi carti care te pot ajuta si nu uita de rugaciunea, personala si comunitara! Harul Domnului nostru Iisus Hristos si Dragostea lui Dumnezeu Tatal si Partasia Sfantului Duh sa fie cu tine si cu familia ta! Amin!
Buna Bianca! Buna si voua, celor ce scrieti aici...m-am uitat numai la data..si nu mi-a venit sa cred..in cateva zile aici s-au strans o multime de marturii..o multime de femei care isi plang ingerasii, care au nevoie de mangaiere, alinare, ajutor, un umar pe care sa planga,...cineva cu care sa impartaseasca ce simt. Si toate astea in cateva zile. Nu am copii, dar ma intreb...cate sunt in situatia asta, cate Doamne, si cate nu au curajul sa scrie, nu mai au cuvinte, lacrimi, putere sa scoata la suprafata ceea ce e ascuns adanc in sufletele lor. imi doresc sa fie mai mult decat atat, sa reusiti sa schimbati ceva in tot ce ne inconjoara, in sistemul sanitar, in oamenii de langa voi, de la care ar trebuii sa primiti atat de multe, fara sa oferiti ceva in schimb.. am 22 de ani, nu mi-am terminat inca studiile, dar stiu ca o sa vreau sa am si eu o familie a mea; "copiii mei se vor naste intr-o lume mai buna", asa zic mereu...dar stiu ca e greu..lumea nu se schimba peste noapte. nu stiu ce inseamna sa fii mama, dar vreau sa aflu..voi avea oare curajul sa dau viata copilului meu inconjurata fiind de oameni incompetenti...sau pur si simplu rai..insensibili? poate voi primii un raspuns...sau poate ve-ti schimba voi ceva. va stau la dispozitie, in cazul in care aveti nevoie de ajutor, de orice fel. ****@yahoo.com, numele meu este Florina.
este un mare act de curaj si in acelasi timp foarte bun in a ajuta zecile poate chiar sutele de mamici care toata viata sufera dupa pierderea unui suflet gingas, nevinovat si foarte dorit, care nu a avut sansa sa vada, poate niciodata, ce frumoasa este viata. Sunt profund impresionata de ceea ce ai patit, draga Bianca, si iti doresc mult curaj sa duci mai departe lupta pe care ai inceput-o. Sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin astfel de momente tragice. Cu tot dragul te imbratiseaza o mamica de 44 de ani, Camelia A.R.
nu stiu ce sa spun, de dimineata citesc, am plans, m-am abtinut apoi pentru ca sunt la serviciu. eu sunt cea care crede ca tot ce este rau i se poate intampla. si cand se intampla am impresia ca sunt cel mai pedepsit om de pe pamant. si uite ca nu e asa. nu stiu ce sa iti spun bianca, decat ca imi doresc, cu tot egoismul din lume, sa nu mi se intample asta niciodata.
am o fetita de 5 ani, este minunea mea, este tot ce mi-am dorit sa fie copilul meu. am vrut mereu sa am 2 copii si dupa ce am inteles cat de multa bucurie imi aduce maria mi-a fost frica sa nu stric acesta bucurie prin a aduce pe lume un copil bolnav. nu stiu de ce am avut aceasta teama, dar am considerat ca nu mi se cuvine totul si ca maria este o minune atat de rara incat nu se poate repeta.
si apoi, vazand ca ea isi doreste foarte mult o surioara, am avut curaj si am ramas insarcinata. nu m-am bucurat incercand sa imi reprim bucuria, gandindu-ma ca nu e bine sa te bucuri prea din timp, desi imi doresc din tot sufletul ca acest copil sa se nasca sanatos. apoi Dumnezeu m-a ajutat sa imi implinesc o veche dorinta, si de craciun mi-am vizitat sora, care este foarte departe. dar nu m-am bucurat, am fost foarte bolnava, am avut probabil gripa, nu stiu stiu sigur, am zacut in pat, am luat apoi medicamente la recomandarea medicilor din romania. pentru ca in america o femeie gravida nu este considerata o prioritate, nu stiu ce medici ati gasit voi in alte tari dar eu am stat 4 ore in sala de asteptare de la urgente, intrun spital din america, apoi am plecat acasa aflan de la ceilalti pacienti ca stateau de 14 ore.
asa ca nu stiu ce am avut, dar cand m-am intors in tara medicul meu a spus ca probabil am avut gripa si virusul poate sa imi fi afectat foarte grav copilasul, spunand ca nu exista nici o analiza care sa iti dea certitudinea ca vei aduce pe lume un copil sanatos. am aflat de la sotia lui ca, s-au confruntat cu aceeasi problema si au decis sa intrerupa sarcina. apoi am cautat intelegere la prieteni, si am constatat ca toata lumea ma sfatuia sa nu tin copilul. eram singura nebuna care credea ca acest copil trebuie sa vina pe lume. dar convinsa de sotul meu, care si el este medic, am acceptat sa fac un avort. m-am programat in ziua de 25 ianuarie, foarte dureros pentru ca pe 26 implineam 6 ani casatorie si ma gandeam ce cadou imi face sotul meu, pe care il simteam ca ma priveste ca pe ceva stricat. doar ca pe 24, seara, s-a intamplat ceea ce eu numesc o minune, si sper sa fie asa, si am cunoscut un om, cu credinta in Dumnezeu, care ne-a facut sa intelegem ca alesesem o cale gresita.
foarte fericita am mers si le-am spus parintilor mei ca m-am razgandit si au primit vestea de parca le-am facut lor un mare deserviciu. apoi mi-am sunat cea mai buna prietena, care a reactionat la fel, am mai vorbit cu ea apoi si nu m-a intrebat nimic despre sarcina. nu stiu de ce oamenii din jur se asteapta ca noi sa luam deciziile pe care ei le considera corecte. de fapt nimeni nu a afirmat ca puiul meu ar avea vreo problema, ci doar ca exista un risc. acum ma simt vinovata ca am vrut sa fac acel lucru oribil, si sper ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. mi-am facut dublu test si mi-a iesit un risc crescut de sindrom down, imi este tare frica, ma asteapta un drum lung cu foarte multe investigatii. nici nu stiu daca sunt pregatita pentru ce urmeaza. si totusi ma intreb de ce le fac, pentru ca nu stiu daca asi lua o decizie radicala, chiar si daca mi s-ar spune ca puiul meu este bolnav. am primit aceleasi incurajari ca pot avea si alti copii, ca nu are rost sa ma chinui, dar oare copii trebuie sa ii primim asa, fara nici un efort? am inteles acum ca nu sunt eu ciudata pentru ma leg de un sufletel care nu stiu cum arata, si ca nu m-am inselat atunci cand am simtit ca sunt datoare fata de acest copil inca de pe acum, ca sunt deja mama lui si trebuie sa il apar. prietenii imi spuneau, si eu am crezut ca trebuie sa intrerup aceasta sarcina, pentru fetita mea, pentru a nu ii distruge armonia de care se bucura acum si pentru a nu o intrista aducandu-i acasa o surioara sau un fratior bolnav, care candva va deveni responsabilitatea ei.
va multumesc pentru ca simtiti la fel ca mine, pentru ca deja am doi copii nu unul, si trebuie sa ma gandesc la amandoi. Dumnezeu sa va dea forta sa depasiti momentele grele si sa va puteti bucura de ce este frumos in viata. daca aveti timp sa imi scrieti, sunt nerabdatoare sa aflu ce au hotarat alte mame care au fost in situatia mea si daca ati cunoscut astfel de cazuri cu un final fericit mi-ati face noptile mai usoare scriindu-mi. nicoleta, 34 ani. ****@yahoo.com
Draga Bianca,
Ma numesc Florina , sunt din Buzau si zilele trecute am aflat de cumplita drama prin care treci tu!
Cu greu gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima sentimentele.
Ma rog Domnului sa-ti dea liniste,putere, taria de a merge mai departe si de a avea grija de Luca.Sa aiba grija si de micuta ta pe care a chemat-o la El prea devreme sa faca parte din oastea ingerilor.Nu cred ca imi pot imagina infinita durere pe care o simti!Am plans alaturi de tine si voi varsa lacrimi ori de cate ori imi voi aminti de povestea ta sfasietoare.Si pentru voi , celelalte mamici de ingerasi, sa fiti puternice si tari pentru voi si familia voastra!Sunt alaturi de voi toate si daca aveti nevoie de voluntari...iata ..sunt gata sa va ajut asa cum pot.Adresa mea de mail este ****@yahoo.com.
Nimeni si nimic nu poate alina durerea unei mame care isi pierde copilul.Ma bucur Bianca ca ai avut puterea sa strangi in brate acel trup micut , chiar daca era fara viata. Era fetita ta , cea careia i-ai vorbit si i-ai cantat timp de cateva luni.Vei pastra in veci in amintire chipul sau si va fi intotdeauna pentru tine fetita ta mult iubita si dorita!Sa ne dea Dumnezeu sanatate sa putem schimba mentalitati si sa indepartam prejudecatile!Am simtit nevoia sa-ti scriu ca sa sti ca multi oameni sunt aproape de tine cel putin cu sufletul.
Buna Bianca,
Numele meu este Alexandra,sunt din sighisoara si m-a impresionat enorm drama prin care ai trecut,si cu siguranta ca asa ceva nu poti sa uiti niciodata.Imi pare foarte rau,si stiu ca nici un cuvant,si nimic din lumea asta nu iti poate alina suferinta.eu am 19 ani,si imi doresc sa devin MOASA.si acum,dupa ce am urmarit emisiunea de pe euforia tv,sunt si mai hotarata sa urmez facultatea de medicina,specializarea Moase,pentru a putea sa ofer ajutor medical,moral,afectiv,tuturor femeilor care au nevoie de el.spre ca o sa reusesc si,mai sper ca pana o sa termin eu facultatea o sa se schimbe cate ceva in sistemul sanitar,si ca toate mamele din Romania vor putea beneficia de asistenta medicala de specialitate,si mai ales de niste cadre medicale,care sa se dedice in totalitate meseriei pe care s-iau ales-o,si sa fie alaturi de pacienti si la bine si la rau. iti urez mult mult succes in demersul tau,si multa multa putere si sanatate pentru a putea merge mai departe.si daca voi putea fi de folos cumva, ca voluntar,iti stau la dispozitie.te imbratisez cu drag.adresa mea de email este: ****@yahoo.com
Buna Bianca. Am 27 ani, si te admiri de cand eram copil. Am si eu un baietel de 7 luni si jumatate, pe care l-am nascut in Londra. Desi eram unul dintre emigrantii nedoriti de ei, am avut parte de un tratament foarte bun, avand o nastere declansata, la 42 de saptamani. Am participat si la niste cursuri tinute pentru mamicile care sunt la prima sarcina. Imi pare nespus de rau pentru tragedia prin care ai trecut. Multa tarie si putere de a merge mai departe iti doresc. Daca te pot ajuta cu ceva, adresa mea de mail este : ****@yahoo.com
draga bianca, eu cred ca fiecare trebuie sa avem o menire in viata, chiar daca uneori existenta este meteorica, asa ca a fetitei tale. menirea ei o realizezi tu, prin ceea ce faci,dar este a ei si tu o ajuti sa si-o implineasca ajutand mamele de ingerasi.
simona, mamica unei fetite- bianca (imaginea acestui nume ai fost tu dintotdeauna)
Buna, Numele meu este Simona.Am un baiat sanatos nascut in 8 ian 2004.Ii multumesc lui Dumnezeu zi si noapte.Sunt alaturi de tine ,nu pot sa simt ce simti tu,dar imi pot imagina.Este groaznic.Nimic nu este mai rau pe lumea asta decat sa-ti moara copilul.Cand l-am nascut pe Vlad am stat in Spitaul Filantropia,intr-o rezerva cu o fata,nu-i mai retin numele,dar a trecut printr-o situatie similara cu a ta.aS VREA SA O REVAD SA-I spun ca-mi pare rau ca nu am stiut cum sa ma port cu ea.Eram fericita pt copilul meu si nu stiam ce cuvinte ar fi potrivite pentru ea.Plangea noaptea in somn, iar cand preotul a intrat in camera a inceput sa planga,SPER CA dUMNEZEU a ajutat-o si a binecuvantat-o si cu alt copil sa-i mai aline durerea de atunci.Poate daca seregaseste in aceste randuri ma cauta.Era in perioada 10.11.2004,Spitalul Filantropia,avea in jur de 36 de ani.Bianca numai tu si Dumnezeu stiti ce este in inima.Esti o fata deosebita,sa ai numai noroc si sa poti sa-ti duci crucea ta. ****@adrbi.ro
Buna Bianca,iti multumesc ca ai infiintat acest site pentru ca pot sa-ti spun ca iti impartasesc durerea deoarece prin aceeasi drama am trecut si eu de sase ori si recunosc ca vazandu-te aseara pe B1 am realizat ca nu numai ca nu sunt "vindecata" dar am avut impresia ca cineva imi stia durerea ,pentru ca exact la fel am patit si eu ,am mers la un ecograf asa ca sa vad ce mai face "bebe-ul meu"iar acolo am aflat cu stupoare ca nu se misca dar inima inca ii batea.Doamna Doctor ca sa ma linisteasca a spus ca poate doarme si sa ma reintorc a doua zi sa mai facem inca un eco.Nu pot sa spun tot ce-am trait in noaptea aceea ,de obicei copilasul meu noaptea era foarte activ ba chiar atunci cand doream eu sa se miste vorbeam cu el si se misca ; cand doream sa ne culcam la fel procedam si inceta sa se mai miste,in fine cert e ca in aceea noapte m-am rugat toata noaptea sa se miste si..nu s-a mai miscat niciodata.A doua zi cand m-am reintors la d-na Doctor mi s-a confirmat ca murise.Bineinteles ca am ajuns la spital,era vineri m-au internat in sala de travaliu, in acea seara nu exagerez dar cred ca nu trecea o ora si venea pe lume un alt bebelus,nu pot exprima in cuvinte ce simte o mama care asteapta sa nasca un copilas mort,m-am simtit cea mai inapta femeie din lume,nu vroiam sa vad pe nimeni , l-am gonit pe sotul meu acasa,mamei mele i-am spus ca nu doresc s-o vad ;si astazi am in fata ochii lor plini de lacrimi si sufletul lor sfasiat de durere.Tot ce pot spune e ca de la ultima pierdere au trecut trei ani ,imaginile imi sunt vii si astazi ,in fiecare noapte inainte de a adormi ma tot intreb de ce eu nu am un copilas ,cand as fi putut avea casa plina de copii,sansele de a aduce un copil sunt mici pentru ca nimeni nu a descoperit o cauza anume desi am ajuns in Bucuresti (eu fiind din Tulcea)si mi s-au facut o serie de analize nu au descoperit nimic,sa raman din nou insarcinata imi este frica pentru ca de fiecare data mi-am facut sperante si de fiecare data am patit la fel.Tot ce-ti pot spune e ca niciodata nu poti uita copilasul pe care l-ai pirdut pentru ca dragostea de mama e mai profunda decat oricare alt sentiment,iar daca simti golul unei banale masele stricate pe care ti-o scoate un dentist pentru ca te deranjaza si tot o cauti cateva zile pentru ca stiai ca este acolo,nu ai cum sa nu simti lipsa celei mai iubite fiinte atunci cand este luata din tine si nu o poti avea langa tine.Nu vreau sa-ti spun banalitati ca totul merge mai departe pentru ca m-as minti in primul rand pe mine ci doar ca aceasta drama ne invata sa fim mai buni decat suntem,mai sensibili la durerile celorlalti pentru ca fiecare la un moment dat trecem si prin lucruri dureroase.Eu iti multumesc din suflet ca existi pentru ca am putut sa-mi descarc supletul in fata unei fiinte care cunoate aceasta durere pentru ca din pacate in Tulcea nu ai nici macar un psiholog unde sa mergi si sa-ti descarci sufletul stiind ca nu vei fi compatimita ci indrumata cum sa faci fata situatiile.In legatura cu organizatia pe care doresti s-o infiintezi una din sugestiile mele daca pot spune asa,eu mi-as fi dorit de fiecare data cant am pierdut sarcina ca in fiecare maternitate sa existe un psiholog care sa ma asculte,sa ma linistesca pentru ca cum ai spus si tu in emisiune gandul oricarei mame care pateste asa ceva este sa plece de pe lumea asta odata cu copilasul ei.Iti multumesc ca existi si D-zeu sa ne ajute sa mergem mai departe!
Bianca, nu pot sa spun decat ca ma rog pentru tine si pentru noi, toate mamicile care am trait astfel de momente. Nu cred ca ajuta cu ceva sa ne intrebam "de ce noi?".Ma gandesc la ceilalti parinti care traiesc tragedii cumplite, care isi vad copii cum se chinuie sa traiasca,constienti de faptul ca orice ar face,nu pot le prelungi viata sau nu le pot usura durerea. Ei cu ce au gresit sa merite asa ceva? Ador copiii si asteptam clipa minunata in care sa imi tin copilul in brate.In februarie 2006 hotarat ca este momentul sa devenim parinti si am avut norocul sa reusim din prima luna.Am fost cea mai fericita fiinta de pe pamant.La 13 saptamani s-a descoperit la ecograf ca fatul avea o tumoare uriasa in abdomen, care impiedicase dezvoltarea normala a celorlate organe, dar intrucat nu se stia ce contine acea tumoare doctorii mi-au recomandat intreruperea sarcinii.Au motivat ca viata mea era in pericol, iar copilul chiar daca supravietuia, printr-un miracol, pana la sfarsitul sarcinii ar fi murit in maxim 2 saptamani. Printr-un noroc am ajuns la dl.dr. Suciu de la Polizu care mi-a recomandat nasterea normala, pentru a putea analiza tumoarea si pentru recuperarea cat mai rapida a organismului meu. Mi-au provocat nasterea, iar travaliul a durat, culmea, 48 ore. Nu pot sa iti descriu cum au fost clipele acelea, parea de necrezut ca nu pot naste un baietel de aproximativ 200 g. Organismul meu incerca sa apere sarcina aceasta, iar eu stiam ca baietelul meu lupta cu toate fortele sa traiasca si ma simteam ca o criminala.Cand s-a terminat dl. dr. mi-a pus o intrebare care m-a socat "Vrei sa il vezi?". Cum puteam sa spun nu....., macar atat sa fac pentru el. La 13 saptamani m-am asteptat la un organism in formare, dar in fata mea era un baietel in miniatura care dormea.In acele cateva momente cat l-am putut privi am vazut cat de mult semana cu sotul meu, cu degetele mici si cu ochisori mari cu gene lungi. Tu ai descris perfect sentimentul : crezi ca timpul s-a oprit in loc, tot universul incremeneste, iar tu astepti ca puiul sa se trezeasca. Multi nu m-au inteles ca l-am vazut si au catalogat gestul ca o ciudatenie morbida, dar tu stii ca este doar copilasul tau, ca merita macar o privire din partea celei care ar fi trebuit sa-l apere de toate relele. Ma macina gandul ca am facut un avort si am intrebat 2 preoti. Unul, foarte batran mi-a spus ca nu este considerat pacat, celalalt mai tanar, mi-a spus ca este avort, ca daca Dumnezeu considera altfel ar fi fost avort spontan. Pe cine sa cred? Dupa efectuarea analizelor nu s-a putut stabili un diagnostic stiintific, explicatia primita " un accident".....
Dincolo de durerea incomparabila, de multe a trebuit sa infrunt parerile, comentariile, sfaturile celor din jurul meu, care asteptau parca o justificare a tragediei noastre, puteam sa le citesc gandul " a facut ea ceva gresit" aproape tuturor.Ca si tine, sunt o persoana temperata, cu o viata fara excese, o graviduta grijulie.....
Intamplare sau nu, in luna in care ar fi trebuit sa se nasca baietelul meu am ramas din nou insarcinata.Acum am o fetita de 6 luni pe care o ador.
Dar din nou ne lovim de medicii nostri.La 2 luni am sesizat ca are un ochisor mai inlacrimat decat ar fi normal. Sunt din Ploiesti, iar medicii de aici i-au pus un diagnostic gresit " canal lacrimal opturat" si l-au tratat ca atare.
Diagnosticul corect a fost "glaucom congenital" si a fost operata la 5 luni la Spitalul Clinic de urgente oftalmologice Ascar. Aceasta boala afecteaza foarte rapid nervul optic, iar stabilirea precoce poate salva vederea unui bebelus.Deci eroarea lor o voi plati scump, eu si ingerasul meu.
CRED CA DRAMELE NOASTRE NE POT UNI INTR-UN DEMERS CARE, CEL PUTIN TEORETIC, AR PUTEA SCHIMBA CEVA IN SISTEMUL NOSTRU SANITAR.PORNIND DE LA ATITUDINEA SI PROFESIONALISMUL MEDICILOR SI TERMINAND CU CEL AL INFIRMIERELOR DIN MATERNITATILE NOASTRE.CRED CA TREBUIE SA LE REAMINTIM DE CE AU ALES ACESTE PROFESII, CA SE JOACA CU VIETILE NOASTRE SI ALE COPIILOR NOSTRII, CA NU SUNTEM NOI VINOVATI CA SUNT FOARTE AGLOMERATI, NU SUNT PLATITI SUFICIENT, NU SUNT BINE PREGATITI, s.a.m.d.
CRED CA DACA S-AR STRANGE UN NUMAR IMPORTANT DE SEMNATURI SI S-AR SESIZA MINISTERUL SANATATII SI AL EDUCATIEI S-AR PUTEA PUNE LA PUNCT UN PROGRAM DE "SENSIBILIZARE SI PERFECTIONARE PSIHOLOGICA" A PERSONALULUI MEDICAL PRIN CARE SA SE CONSTIENTIZERE RESPONSABILIZAREA ACTULUI MEDICAL.
Iti multumesc Bianca ca mi-ai dat posibilitatea de a imi impartasi durerea.
Ai incredere in tine, credinta in Dumnezeu si vei reusi sa alegi ce a fost frumos in perioada in care ai avut-o pe Emma, ca de inteles "de ce?" cred ca este imposibil. Cred ca Dumnezeu ne va rasplati clipele indurerate cu clipe de fericire, ramane la latitudinea noastra sa le descoperim. Poate asa apreciem ce avem la adevarata valoare, tu pe Luca, eu pe Raluca. Adresa mea este ****@yahoo.com. Te imbratisez cu drag!
sa fii tare in continuare!georgiana,braila
Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asemenea suferinta, apreciez atitudinea si nobletea sufleteasca de care ai dat dovada.DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!
Draga Bianca,
In seara aceasta, ceva anume m-a determinat sa ma uit la emisiunea "Nasul" nestiind ce subiect se va discuta.
Sincer, prin tine,prin drama ta mi-am retrait dramele mele. Da, dramele mele prin pierderea celor doua fetite - sarcini mari de 4 luni si 2 sapt. respectiv 5 luni, cu raspunsuri primite la intrebarea: de ce ? - "nu se cunosc cauzele, ne pare nespus de rau..." N-a fost tot in acel an - 1996 - an negru, de cumpana pentru mine, dupa prima sarcina pierduta in februarie, am avut accident de masina cu tatal copilasilor mei, in luna august, in care acesta a murit pe loc, eu am fost in inconstiienta - coma aproape 24 de ore; nu aveam de unde sa stiu in acele momente, zile ca eu sant insarcinata ( aveam 2-3 saptamani), domnul Prof. care m-a operat la chirurgie faciala mi-a sugerat sa merg la control pentru ca am simtomele unei femei insarcinate ( am fost tare mirata cum si-a dat seama mai ales ca eram destul de tumefiata la fata ). A avut mare dreptate. Toti doctorii care au avut tangenta cu mine mi-au spus ca am avut mare noroc de traiesc mai ales c-am fost pe locul mortului, si miracolul ca nu am pierdut sarcina. Dar, acest noroc nu a tinut mult. In decembrie, de sarbatori, am fost retinuta la spital in urma unui control de rutina al sarcinii, deoarece voi pierde sarcina ! Sant sigura ca stii cum m-am simtit, cat imi venea sa urlu, cate "de ce-uri" spuneam,.... Si Doamne Dumnezeule cat de crunte sant durerile nasterii prin pierderea fatului, cand te lasa sa te chinui nu ore ci zile pana cand vine momentul dureros al despartirii de copilasul mult dorit ! Stii Bianca, ca am fost tare marcata si la prima si la a doua nastere deoarece am apucat sa le vad pe fetite - pe Laura si pe Cristiana, asa le spun eu cand le pomenesc la morti, daca nimeni, nimeni nu m-a ajutat in acele momente macar cu faptul sa nu se poarte urat asistenta cu fetita mea, punand-o intr-o tava, jos, in stanga mesei de nasteri, si am ramas cu imaginea ei ca o papusa, cu par pe cap, am vazut cum a mai rasuflat odata ! SI N-AM AVUT NICI O putere sa mai spun ceva decat sa plang si sa fiu dusa la pat. N-AM FACUT NIMIC ! Si acum ma urmaresc acele imagini. Si pe prima si pe a doua fetita le-am vazut. Acum nu sunt singura. Am un baietel de 8 ani si 8 luni. Da, tot prin sacrificiu, dureri sufletesti, umilinte si lupta continua cu soarta. Stiu ca nu sant singura a carei viata a avut umbre si abisuri, caut sa lupt desi nu odata ci de multe, multe ori aveam nevoie de o fiinta dezinteresata intr-un fel sau altul sa ma inteleaga, sa ma asculte, sa nu-mi intoarca spatele, sa am un umar pe care sa plang fara sa ma dojeneasca; doar sa ma asculte. Am spus prea multe din prima mea corespondenta. Nu odata doream sa impartasesc tot tumultul sufletului meu. Dar nu am gasit persoana potrivita sau poate nu a fost momentul oportun. In general cei pe care ii ai in jurul tau te trateaza ca pe alte femei care au "probleme" te pun in plan secundar ( lasa ca o sa-ti revii tu !"- cam asa pun problema). -- Am o dorinta inca nerealizata: este asemanatoare cu a ta. Am impartasit-o la doua -trei doamne care sant singure ca si mine ( santem doar noi doi, Flavian si cu mine, de 8 ani aproape - deci au mai fost ani de calvar; anumiti indivizi cu buna stiinta profita de durerea si starea prin care ai trecut, numai scopul lor sa si-l atinga !) -- Daca as avea o situatie stabila a copilului si a mea, as infiinta o "Casa a sufletelor albasre" unde sa poata sa se refugieze si sa-si gaseasca alinare acele femei care simt ca nu au pe nimeni alaturi. Stiu cum e. -- Am sa mai revin. Scuza-ma pentru valurile naratiei mele, pentru greselile ortografice, de exprimare. Multumesc daca imi citesti scrisoarea. Cu drag, mereu alaturi de sufletul tau, Jeni *** (Timisoara)
sunt fericita ca ti-ai revenit. o mare pierdere,dar multa putere si increere te ajuta.iti doresc tot binele din lume si sa auzim ca in curand o sa aduci pe lume alta fetita. pupici
imi pare tare rau Bianca pentru tragedis prin care treci...chiar nu-mi pot inchipui ce inseamna asta.Probabil Dumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici dar in acelasi timp le da si putere sa mearga mai departe.Am un baiat de 21 de ani este student la Cluj dar cred ca daca l-as fi pierdut viata mea s-ar fi oprit acolo...sau poate Dumnezeu nu m-ar fi lasat.Iti doresc sa gasesti energia de a merge mai departe pentru ca sunt sigura ca Emma Nicole va ramine vesnic in inima ta.
Buna Bianca stiu ce simti pentru ca si eu am trecut prin ce treci tu, baietelul meu a decedat la varsta de 7 luni, deci am trait 5 luni prin spital, am am cautat disperata din august 2006 dupa ce baietelul nostru a decedat, sa facem aceste analize genetice pentru a vedea daca intradevar baietelul nostru a avut aceasta boala genetica de care a fost suspectat-Amiotrofie Spinala Tip 1, dar nu am gasit nici o clinica care sa faca aici in Romania aceste analize genetice.
Dupa nenumarate analize, tomografie craniana, punctii, la varsta de 4 luni i sa facut Biopsie Musculara la Spitalul Colentina din Bucuresti, dar rezultatul a fost NECLAR.
Dignostic: Epilepsie Polimorfa Simtomatica, Encefalopatie Hipoxic Ischemica, Sindrom Hipoton si Suspect de Amiotrofie Spinala Tip1.
Nu am stiut si nimeni nu ne-a zis ca aceste analize nu se pot face in Romania, ca altfel luam probe de sange, de muschiulet, de par , de orice si trimiteam in strainatate pentru un Diagnostic SIGUR, dar nimeni nu ne-a spus decat ca exista II variante, ori copilul a suferit de lipsa de oxigen in burta sau la nastere, de aceea are aceste afectiuni, ORI intradevar este vorba de aceasta boala genetica Amiotrofie Spinala Tip 1, care ii slabeste musculatura, nu-si tine caputul, micarile sunt foarte lente, nu se stie daca copilul vedea - pentru ca testele si echografiile facute la ochisori au iesit perfect, atat ca el nu ne urmarea cu privirea si intorcea capul probabil dupa auz, nu stim, oricate teste i-am facut nu urmarea lumina.
Intr-o zi a facut temperatura mare, ne-am internat cu diagnosticul Bronhopneumonie, in doua zile a intrat in coma si a facut Hemoragie Interna, Stop Cardio-Respirator si ... a devenit ingeras in 2 august 2006.
Avem 32 ani, sotul meu are inca 3 frati si toti au copii sanatosi, NU AM AVUT CAZURI DE SMA IN FAMILIE, nici nu am stiut ce este aceasta boala pana nu ne-a trimis d-na doctor de la Spitalul V. Gomoiu sa facem Biopsia Musculara, crezand ca vom afla cu totii Diagnosticul Sigur. Dar din pacate CONCLUZIA suna asa: Aspectul morfologic al fragmentului muscular prelevat sugereaza amiotrofia spinala de tip Werdning-Hoffmann, fara a fi insa absolut tipic pentru aceasta - Spitalul Colentina, iar CARIOTIPUL efectuat la Institutul Parhon este 46XY.- Ce ati inteles?
Aceste analige genetice se pot efectua prin Clinica GENETIC LAB-Bucuresti, extrag ADN si il trimit la analizat in Belgia, dar preturile sunt peste puterea noastra financiara iar daca exista suspiciuni la testele ADN, se solicita si analiza de AMNIOCENTEZA.
* La sfatul unei doamne doctor genetician am insistat la Spital si au gasit inghetate cateva lamele de tesut si un mic fragmentel de muschi inghetat de la baietelul nostru de cand i-au facut biopsia musculara, acum ramane problema sa extragem ADN-ul si va dati seama ca trebuie trimis in Strainatate - Italia, Germania, Spania, Belgia acolo unde se fac astfel de analize, m-am interesat (http://www.genetests.org/).
Si tot caut si tot sper ca intr-o zi vom trimite analizele ADN-ul sa aflam daca suntem purtatori ai acestei gene si daca baietelul nostru a avut aceasta boala genetica sau nu.
Ne dorim tare mult un copil iar clipele grele prin care am trecut si suferintele copilului ne face sa stam si sa analizam fiecare miscare inainte de o alta sarcina.
* TE ROG DIN TOT SUFLETUL, AM SCRIS PESTE TOT, AM FACUT SESIZARI, RUGAMINTI, VREAU CA MINISTERUL SANATATII SA INFIINTEZE O CLINICA DE ANALIZE GENETICE, UNDE FIECARE FEMEIE INSARCINATA SA-SI POATA FACE ANALIZELE IN TIMPUL SARCINI PENTRU A SE PREVENII ACESTE BOLI GRAVE (In Italia aceste analize genetice se fac GRATUIT-pentru ca sunt considerate boli grave)
Cu tot respectul,
Alexandra ****
Bucuresti
****@yahoo.com
* TE ROG DIN TOT SUFLET, AM SCRIS PESTE TOT, AM FACUT SESIZARI, RUGAMINTI, VREAU CA MINISTERUL SANATATII SA INFIINTEZE O CLINICA DE ANALIZE GENETICE, UNDE FIECARE FEMEIE INSARCINATA SA-SI POATA FACE ANALIZELE IN TIMPUL SARCINI PENTRU A SE PREVENII ACESTE BOLI GRAVE (In Italia aceste analize genetice se fac GRATUIT-pentru ca sunt considerate boli grave)
Cu tot respectul,
Alexandra ****
Bucuresti
****@yahoo.com
Bianca ma numesc Denisa si am nu baiat de 21 de ani.Nici nu-mi pot imagina prin ce treci de unde mai ai putere...probabilDumnezeu le da astfel de incercari oamenilor puternici si tot El le da si puterea de a merge mai departe.E greu cind pierzi un parinte un frate sotul dar este peste puterile unui om sa-si ingroape copilul.Imi pare foarte rau pentru Emma Nicole dar sunt sigura ca vei gasi energia necesara de a merge mai departe.Mereu va ramine in inima ta si tot timpul din lume nu-ti va vindeca ranile din inima.Multa putere iti doresc si intelepciune ca sa poti intelege de ce tocmai tu de ce Emma Nicole...
Draga Bianca,
Te-am vazut aseara la emisiunea Nasul. Eu nu am stiut de necazul tau pana atunci si nu pot decat sa presupun prin ce treci. Stiu,insa, cum este sa moara cei dragi, cum este ne-obisnuita ochilor de a nu-i mai vedea si, totusi, credinta sufletului ca ne vom revedea.
Acum iti scriu doar ca sa iti spun sa stai in bratele mele putin si sa plangi daca iti trebuie. Data viitoare vom povesti mai multe. In mine ai un voluntar priceput la multe, loial si entuziast.
Luna - ****@yahoo.com
BUNA BIANCA SUNT LAURA DIN TIRGOVISTE TE-AM URMARIT LA EMISIUNEA DE LA B1 SI VREAU SA-TI SPUN CA TE ADMIR PTR CEEA CE FACI TU ACUM CIND AI TRECUT PRIN ACEASTA MARE DURERE
EU NU AM PIEDUT SARCINA SI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU NICI COPILUL DAR AM TRECUT SI EU PRIN CLIPE DE GROAZA LA MATERNITATE CIND UNELE ASISTENTE IMI SPUNEAU CUVINTE DE GENUL ;ORICUM O SA FIE O LEGUMA;ATUNCI CIND EU NU MA PUTEAM OPRI DIN PLINS SAU CIND AM AUZIT ;N-O SA TRAIASCA; SIMTEAM SA SE NARUIE TOT IN JURUL MEU . AM VAZUT CA AI VB DESPRE CUM A TREBUI SA VORBEASCA MEDICII ,ASISTENTELE,MOASELE CU NOI FEMEILE ATUNCI CIND TRECEM PRIN ASEMENEA DURERI.STII CITE FEMEI TREC PRIN ACEST TRATAMENT IN SPITALELE NOASTRE.POATE CA TU VEI PUTEA AJUTA SA SE SCHIMBE CEVA PTR CA ESTI FORTE PUTERNICA EU ASA TE VAD SI SUNT SIGURA CA VEI REUSI SA AJUTI ACOLO UNDE E NEVOIE
CU TOATA STIMA ,LAURA
Bianca,tare mult as vrea sa fiu langa tine,vorbele nu iti umple golul,doar cine a trecut poate sa te inteleaga,sa te strang in brate si atata.Mama mea a trecut prin asta stiu ce inseamna,pacat ca ea numai e printre noi sa iti scrie.Lupta sa faci ceva si in Romania,sa schimbi mentalitatea.IN TOATE SUNT ALATURI DE TINE,undeva in BANAT,in CARAS SEVERIN,in ORAVITA,ai o prietena.MEREU MA GANDESC LA TINE.LAVINIA.