Buna Bianca, Ma numesc Monica si vreau sa-ti spun cit de rau imi pare ca trebuie sa treci prin aceasta drama, ca ai o cruce atit de mare de dus... Cuvintele sint de prisos...Tacerea se asterne...Lacrimile curg si suferinta te macina tot mai adinc...Iar gindurile noastre, ale celor ce nu pot fi de piatra atunci cind iti vad privirea impietrita de durere, gindurile noastre se indreapta catre tine...Nu putem face nimic sa-ti alinam macar putin suferinta, nu putem intelege ce e in sufletul tau si stam neputinciosi...Putem doar sa-ti scriem si sa-ti spunem ca am vrea sa-ti dam cite putin din puterea noastra pentru a putea sa-ti opresti siroaiele de lacrimi...Sa-ti dea Dumnezeu putere si sanatate sa-ti poti creste baietelul de pe pamint si sa-ti veghezi in gind ingerasul din cer atitea zile cite vei avea!
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca, M-a impresionat profund poveste trista , dureroasa traire de care ai avut parte. Nu cred ca sint cuvinte potrivite care sa te alinte. As dori doar sa-ti spun ca esti o femeie si o mama deosebita, ma doare sufletul si imi pare rau pentru tine si pentru toate mamele care au parte de o asemenea durere. Am si eu o prietena care a trait o asemena drama doar ca fetita ei a trait 3 zile, cred ca drama e aceeasi, durerea la fel de nemarginita si poate in momentele acelea nu prea am stiut cum sa ne comportam cu ea, noua prietenilor ei ne era teama ca nu cumva prein prezenta noastra sau prin vorbele noastre sa nu ii deschidem rana din suflet, din acea cauza am hotarit sa o vizitam abia dupa 3 saptamini dupa tragedie.Atunci ea dar si sotul ei pareau resemnati dar durerea li se citea pe chip, in gesturi...nici nu stiu cum as putea descrie ceea ce am trait in acele momente alaturi de acea familie... Ce as mai vrea sa iti spun este ca iti multumesc ca ne-ai mipartasit durerea ta si ca doresti sa schimbi in acest fel mentalitatea oamenilor, a bisericii in special, a cadrelor medicale (care de multe ori se comporta jenant cu gravidele, eu am trecut prin asa ceva cu o nesimtita de asistenta in momentul cind ma pregatea de cezariana). In incheere as vrea sa-ti doresc o viata linistita alaturi de copilasul tau Luca precum si alaturi de logadnicul tau iar amintirea fetitei tale sa-ti dea puterea de a merge mai departe...
7 February, 2008 - 07:00 — Iulia
Buna, Bianca ! Ma numesc Iulia, sunt din RM.Valcea , am 24 de ani si iubesc f mult copii. Am vazut aseara la BITV emisiunea cu tine. Aseara am auzit despre cuplita intamplare din viata ta. Nici nu stiu ce sa fac, sa-ti zic toate acele cuvinte pe care le auzi din partea tuturor cand aud de ce ti s-a intamplat sau sa-ti zic ca fetita ta este un ingeras care este acolo sus in cer si te vegheaza, clipa de clipa si este mandra de mamica ei puternica. Nu am putut sa citesc tot ceea ce ai scris tu, este prea emotionat.(cand iti scriu aceste randuri, lacrimile imi curg necontenit). Spuneai aseara despre o campanie si despre voluntariat.Spune-mi cum te pot ajuta !adresa mea de email este ****@yahoo.com Multa sanatate, mult curaj si ai incredere in tine !
7 February, 2008 - 07:00 — Gabriela
Ma numesc Gabriela si am 24 de ani,acum 2ani am nascut un baietel,care a trebuit sa sufere din cauza medicului ginecolog.Am nascut pe cale naturala desi copilul meu a avut la nastere 4,200kg,deoarece medicul a refuzat sa-mi faca cezariana pe motiv ca sunt tanara si ma voi dilata repede.Mam internat pe 23 feb.la ora 2p.m. iar dimineata la ora 6 mi-au pus o perfuzie ca sa-mi provoace nasterea deoarece nu aveam dureri,iar apa mi se rupseses.Pe la ora 10 aveam 6cm. dilatatie si niste dureri cumplite,mi-au dat o injectie de la care nu am mai avut dureri asa mari.La ora 12,la pranz mau dus in sala de nasteri ca sa nasc pentru ca aveam dilataia mxima si i se vedea capul.Din cauza ca,copilul a fost mare nu am putut sa-l nasc,a trebuit sa-l scoata cu forcepsul.Copilul a ramas fara oxigen cateva minute si din aceasta cauza a avut probleme mari de sanatate.Sufera de EHIP,o boala la capsor pe care am reusit cu multe eforturi sa o stapanim.Momentul in care mi-am vazut copilul,si mi-a spus medicul neonatolog de ce sufera am crezut ca imi pica cerul in cap.Luca,ca asa l-am botezatfacea convulsi si avea creierul plin cu cheaguri de sange.Medicul neonatolog,o femeie cu mult sufletne-a trimis la un medic neurolog foarte bun care ne-a ajutat copilul enorm de mult.Astazi copilul meu e sanatos,dupa ce un an si opt luni am facut tratamente pest tratamente ca sa il vedem sanatos.Medicul neonatalog ne-a spus ca este o minune ca sa vindecat atat de repede,dar noua ni sa parut un secol tot acest timp,a fost cea mai grea asteptare dar a meritat efortul,iar acum putem sa dormim linistiti si ne putem bucura de fiul nostru.Pe medicul ginecolog l-au sanctionat doar cu zece la suta din salar timp de trei luni.Este foarte dureros ca in Romania medici care gresesc nu sunt sanctionati in functie de gravitatea faptelor lor.Imi pare rau pentru ce ti sa intamplat si sper ca Dumnezeu sa-ti dea alinare.
7 February, 2008 - 07:00 — Iulia
Bună Bianca. Mă numesc Iulia şi sunt din Piteşti. Mai întâi vreau să-mi exprim sincera părere de rău pentru ce ţi s-a întâmplat şi vreau să şti că sunt alături de tine, întrucât ştiu prin ce ai trecut şi prin ce treci în continuare... am trecut şi eu prin această durere de două ori în viaţă(acum 20, respectiv 18 ani, dar parcă este în momentul de faţă, fiindcă aşa ceva nu se uită). Mi-au murit doi copii: primul la 5 zile după naştere-o fetiţă- şi al doilea, la o zi după naştere-un băieţel. Fetiţa a fost primul meu copil pe care l-am născut normal, dar la 5 zile mi-a murit în spital, înainte de a ieşi cu ea din spital. Durerea a fost mai mare cu atât mai mult cu cât a supt la sân până înainte de a muri. Mi-a comunicat doctorul că a pus-o la perfuzii peste noapte deoarece li s-a părut că nu se simte bine şi până dimineaţa a murit. Cred că nu a fost durere mai mare decât momentul când mi s-a comunicat această tragedie... nu pot să-ţi descriu prin ce am trecut...La un an de zile am născut un băieţel-prin cezariană-care are 19 ani şi jumătate şi este sănătos, mulţumesc lui Dumnezeu. Am vrut să am şi eu doi copii(mai ales că îmi murise fetiţa şi credeam că poate o să am o fetiţă) şi la doi ani după băiat am rămas iar însărcinată şi am născut-tot prin cezariană- un băieţel, dar, din păcate, a murit la o zi după naştere- cauza- mi s-a spus că nu este nimeni de vină, ci faptul că am RH-ul negativ, însă nu cred că afectează la a treia sarcină... dar poate aşa a fost să fie... Ca o ironie a sorţii, amândoi copiii mi-au murit în aceeaşi zi- 9 mai- la o distanţă de 3 ani... Pentru mine a fost ca o mângâiere copilul pe care-l aveam în viaţă, dacă nu era el cred că clacam... ......... când ai povestit la emisiune cum te-ai simţit, am retrăit momentele de atunci...îmi pare sincer rău pentru toatele femeile care trec prin aşa experienţă. Nu cred că este durere mai mare ca atunci când îţi pierzi copilul... te sărut şi....să te bucuri de cel mic.
7 February, 2008 - 07:00 — Camelia
Ma numesc Camelia si am o fetita de 8 ani, Teodora, pe care am nascut-o tarziu, la 38 ani. Anul acesta implinesc 47... Si eu iti impartasesc suferinta su sunt alaturi de tine. Tot de la Nasul am aflat... Legat de biserica, vreau sa-ti spun ce sfat am primit eu intr-un moment de grea cumpana a vietii mele, de la Parintele GALERIU, Dumnezeu sa-l odihneasca. Am facut 3 avorturi, in trecut. Cand a aflat parintele, mi-a spus "ai ucis" - fusesera avorturi facute din inconstienta, deoarece eram casatorita, dar sotul meu era inca student(fostul sot, nu cel cu care am fetita)... Parintele a considerat ca nici nu mai trebuie cautat in alta parte motivul pentru care avusesem un accident vascular, cu pierderea auzului definitiv la urechea stanga. Si mi-a spus: intotdeauna pomeneste-i in acatiste pe "pruncii lepadati". Asa s-a exprimat el - prunci, desi aveau cam 5 saptamani. Deci nu vad de ce, un copil dorit, care fara vina nimanui a fost nascut fara suflare, sa nu aiba parte de slujbe religioase. Ai fost la Preotul Teofil de la Sambata (cel orb)? Oare ce-ar spune el ? Noi ne alinam la el deseori.
7 February, 2008 - 07:00 — Lenuta
Buna Bianca, Am 42 de ani si un flacau care face 17 ani saptamana viitoare si care este lumina ochilor pentru mine si sotul meu. Am fost 5 frati (trei fete si doi baieti). Spun am fost deoarece in aprilie se implinesc 4 ani decand unul dintre frati stabilit in Anglia (cu doar cateva zile inainte de a implini 41 ani) s-a dus sus in ceruri. Chiar daca avea varsta care o avea si era bolnav, o stiam cu totii, in momentul in care am fost anuntati ca a decedat socul a fost foarte mare. Pentru mama durerea nu a trecut si nu va trece niciodata. Incercam sa ii spun ca mai suntem ceilalti 4 copii care au nevoie de ea, dar spunea ca fiecare copil pentru ea inseamna foarte mult si ca niciunul nu il va putea inlocui pe celalalt. A plans zile si nopti in sir. A durat trei saptamani pana am reusit sa-l aducem in tara. Durerea, daca pot spune asa a mai fost atenuata de bucuria ca il poate inmormanta acasa si poate sa-i planga si sa puna o lumanare la capatai. Deci durerea unei mame cand isi pierde copilul este mare indiferent de varsta copilului. Tuturor mamelor care au trecut prin aeasta trauma le doresc numai bine, sa fie puternice si sa priveasca inainte. Imi pare rau. Lenuta
7 February, 2008 - 07:00 — Mirona
Ma numesc Mirona si nu am cuvinte sa imi exprim durerea pe care o simt acum dupa ce am vazut materialele de mai sus si de asemenea dupa ce am cunoscut povestea ta... Imi pare enorm de rau pentru toate maicile care trec printr-o asemenea experienta. Eu, din fericire nu am trecut prin asa ceva, am o fetita de 3 ani perfect sanatoasa si ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest minunat dar... Totusi am o prietena care a trcut prin ceva asemanator si cred ca ceea ce i s-a intamplat este cumplit nu imi pot imagina ceea ce poate simti o mama care trece prin asemenea momente. Nu exista cuvinte care sa descrie o astfel de stare, o femeie care isi pierde sotul se numeste VADUVA, un copil care isi pierde parinti se numeste ORFAN dar CUM POTI NUMI UN PARINTE CARE ISI PIERDE COPILUL????? Poate pentru ca durerea este atat de mare nici nu se poate gasi un cuvant care sa descrie ce este un parinte caruia ii moare copilul... Plang... pentru voi toate mamicile care treceti printr-o experienta atat de groaznica si vreu sa stiti ca sunt alaturi de voi chiar daca numai sufletste. Tot ceea ce pot sa spun este ca doar timpul cred ca va putea sa mai atenueze o asemenea durere si trebuie sa fiti puternice si sa gasiti in voi acea forta de a merge mai departe, de a spera si asa cum spune Bianca "sa acceptam ceea ce nu putem schimba" Prietena mea si-a pierdut copilul acum 2 ani. A ramas insarcinata dupa 10 ani in care a facut sute de tratamente si investigatii, trebuia sa fie primul lor copil....Sarcina a decurs normal, copilul era sanatos - asa reiesea din numeroasele ecografii pe care le facuse - cu o 1 saptamana inainte de nastere, medicul care urmarise sarcina i-a spus ca nasterea trebuie provocata intrucat copilul era foarte mare si nu exista suficient lichid amniotic..., i s-a facut o injectie si a fost trimisa acasa urmand ca din moment in moment sa i se declanseze travaliul. Au trecut aproximativ 2 zile in care nu s-a intamplat nimic, copilul din pantecele ei nu mai misca. La inceput a crezut ca este din cauza ca el era prea mare si nu avea spatiu suficient pentru a se misca. In cele din urma s-a prezentat la Maternitatea din Ploiesti iar medicul care era de garda i-a confirmat ca puiul de om este mort... A fost dusa in sala de nasteri unde a fost lasata sa nasca normal acel copil care era mort. Nu-mi pot imagina cum au fost atat de cruzi acei medici! Sa ii spui unei mame ca copilul ei este mort si apoi sa o lasi sa nasca normal ... sa treaca prin "durerile facerii" in starea de soc in care era... Ceva trebuie sa schimbe in acest sistem! Sunt prea multe erori si prea putin suflet! In urma investigatiilor care s-au facut nu s-a descoperit nimic, i-au spus ca nu existat nici o eroare medicala, pur si simplu copilul a murit. Astazi prietena mea este insarcinata in 35 de saptamani si va naste in strainatate. ODIHNEASCA-SE IN PACE TOTI COPII INGERI!
7 February, 2008 - 07:00 — Anca
Ma numar si eu printre cei care iti sunt alaturi in aceste clipe grele.Numele meu e Anca si imi doresc cu disperare sa devin mama, dar inca nu s-a intamplat acest lucru.Aparitiile tale la televiziune din ultimul timp au fost un real suport pentru cele care trec prin astfel de momente, de aceea cred ca trebue sa fii sprijinita de toti cei care doresc sa schimbe ceva pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample.Pentru orice fel de ajutor , imi poti scrie la adresa: ****@yahoo.fr
7 February, 2008 - 07:00 — Delia
Am vazut si eu aseara emisiunea "Nasul" si nu m-am putut abtine sa nu plang.Ascultand povestea m-am regasit pt ca si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare in anul 2003.Pe data de 8 mai nascusem un baietel pe care si eu si sotul ni l-am dorit din tot sufletul,dar care, dupa doua zile a decedat din cauza unei malformatii:hidrocefalie cerebrala.Regret mult ca nu l-am vazut, desi a fost la usa salonului meu.In acele momente nu am avut puterea, Mi-am dorit mult sa merg la inmormantare, dar, asistentele m-au sedat in toata ziua aceea astfel ca am dormit, iar cand m-am trezit era deja ora 18 si totul se terminase.Toti au zis ca e mai bine asa, dar nimeni nu a inteles ce era si e in sufletul meu de mama. Era primul copil.Desi am incercat sa vorbesc de multe ori despre asta cu sotul meu, parca evita.A murit in bratele lui Adrian(pt ca asa ii pusesem numele)si tot el, impreuna cu alti colegi i-au facut slujba inmormantarii(sotul este preot).A plans f. mult in zilele acelea, dar fafa ca eu sa il vad. Ii citeam doar suferinta in priviri.Am vrut de multe ori sa il intreb ce a simtit cand l-a tinut in brate si cand a vazut ca...dintr-o data nu mai respira...dar nu am avut niciodata puterea. Merg des la mormant, dar...cu asta am ramas... .Nascusem cu cezariana.Dupa operatie facusem niste coplicatii si am mai stat in spital.A fost o perioada de chin.A trebuit sa fiu operata din nou.Din cauza unor probleme pe care le-am avut, la nici un an mi s-a spus ca daca mai vreau sa incerc sa am un copil, singura sansda ar fi sa incerc acum.Am facut tratamente, am consultat medisci...parerile erau impartite. Unii spuneu sa incerc, iar altii ma consolau spunandu-mi ca "sunt atatia copii care au nevoie de parinti" dar eu voiam copilul meu cu orice pret.Sotul meu m-a incurajat f. mult pt ca si el isi dorea la fel de mult ca si mine spunandu-mi ca "trebuie sa ne punem nadejdea in Dumnezeu, si daca El va vrea sa ne dea un copil asa va fi".Si am reusit. Dupa multe tratamente si spitalizare pe toata perioada sarcinii,dupa ce toata lumea ne-a spus ca sansele sunt destul de mici sa fie totul ok., pe data de 18 oct.2004, am adus pe lume un ingeras Marina Codruta, perfect sanatoasa,frumoasa si cuminte.A fost greu pt ca am nascut tot cu cezariana.Mi-as mai dori un copil.As vrea sa am si un baietel.Nu se stie niciodata....DELIA-Alba
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
draga BIANCA iti multumesc ca existi datorita tie mi-am dorit ca in cazul in care voi avea o fetita sa se numeasca BIANCA , dar eu nu am decit un baietel si multumesc DOMNULUI NOSTRU ISUS pt asta . Acum vreau sa-ti dau o veste buna spunindu-ti ca eu tot am o fetita cu numele BIANCA este nepotica si finuta mea ,am spus ca iti dau o veste buna si iat-o ;considera ca ingerasul tau traieste prin BIANCA mea. Scuza-ma daca te-am ranit cu aceste cuvinte.ica
7 February, 2008 - 07:00 — Oana
Buna Bianca, De cele mai multe ori, in fata durerii ramanem muti. Nu stiu daca un cuvant poate alina o durere, dar cred ca simplul gest de a fi alaturi de cineva este suficient. Dar cred ca este foarte bine ca ai exteriorizat experienta si sentimentele tale, oferind un exemplu celorlalte femei. Daca vei avea nevoie de ajuto in cadrul campaniei pe care ai initiat-o, te pot ajuta oricand (adesa de e-mail este ****@yahoo.fr). O imbratisare calda si respectuoasa. Oana, Constanta
7 February, 2008 - 07:00 — Monica
Draga Bianca, Nu imi pot imagina sentimentele care te-au cuprins, dar am avut un asemenea caz in familie. Din fericire, Dumnezeu i-a ajutat sa treaca mai usor peste aceasta suferinta oferindu-le un "Ingeras de Fetita" dupa un an de la pierderea primului Ingeras. Cu totii cunoastem sistemul sanitar din Romania si oamenii care lucreaza in acest sistem. Dar mai sunt si oameni in acest sistem, care au suflet si care sunt alaturi de pacienti. Doctorul care a ingrijit-o pe verisoara mea, i-a fost alaturi, a ajutat-o sa nasca normal pentru a putea ramane din nou insarcinata cat mai repede si, poate, pentru a trece mai usor peste acea suferinta. Nu cred ca ca va trece vreodata peste aceasta durere dar a fost ameliorata de "Frumoasa Isabella" Iti suntem alaturi!! Monica
7 February, 2008 - 07:00 — Ramona
eu nu pot sa mai scriu nimic decat ca plang in hohote pt toti copiii ingerasi in ceruri si iti transmit parearea mea de rau eterna si ca povestea ta mi-a devastat inima de mamica si-ti doresc putere si intelepciune sa-L intelegi pe Dumnezeu , cu toate ca-n multe momente cred ca nu-L intelegem si suntem furiosi pe EL pentru ce ni se intampla si ne intrebam mereu "de ce eu , de ce mie?"...te imbratiseaza cu multa prietenie ramona...
7 February, 2008 - 07:00 — Florentina
IMI PARE ENORM DE RAU PENTRU CEEA CE S-A INTAMPLAT.Eu imi doresc sa fiu mama de un an si 5 luni.Viata este dura , vad copilasi in metrou cersind si ma gandesc cu durere in suflet , aceste suflete nevinovate ce isi vor aminti de copilaria lor ? Noi ne dorim foarte mult copii si nu putem sa ii avem , iar altii ii au si isi bat joc de ei .Nu stiu efectiv ce sa scriu despre ceea ce vi s-a intamplat , decat CA IMI PARE FOARTE RAU !Eu v-am admirat mereu si va admir in continuare . Trebuie sa fiti tare pentru LUCA . Va doresc DIN SUFLET MULTA SANATATE SI PUTERE IN CONTINUARE .DUMNEZEU SA ITI AJUTE .
7 February, 2008 - 07:00 — Florentina
Bianca,tot ce pot sa iti spun e ca imi pare rau...am doar 19 ani,dar am ramas marcata de povestea ta...stiu cum e sa pierzi pe cineva drag...dar stiu ca e acolo si ma priveste...tata...e ingerul meu pazitor!Asa cred ca este si Emma pentru tine...Iti doresc din tot sufletul putere,credinta si speranta!Esti o femeie demna de admirat!Iti doresc tot binele din lume!Alina
7 February, 2008 - 07:00 — Alexandra
Imi pare sincer rau nu sunt mama inca dar m-a impresionat profud povestea ta,stiu ca durerea din suflet nu iti va trece.Te felicit ca ai avut curajul sa povestesti lumi ce s-a intamplat nu este usor sa vorbesti despre asta.Dupa cum vezi multa lume te sustine si iti impartaseste sentimentele.Iti doresc numai bine.Alexandra 23 ani.
7 February, 2008 - 07:00 — Andreea
Imi pare nespus de rau ca sunt persoane care trec prin asemenea chinuri, si spun persoane pentru ca pierderea unui copil afecteaza toata familia.Imi pare rau pentru tine Bianca, pentru logodnicul tau si de asemenea pentru fiul tau Luca, pentru ca nu si-a cunoscut surioara, pentru ca asa cum ai spus aseara la emisiune, durerea a fost mult prea mare si fara voie l-ai mai repezit cateodata.Numele meu este Andreea am 25 de ani, nu am copii, nu am trecut prin asemenea calvar,si as fii ipocrita sa pretind sau sa afirm ca inteleg durerea, cred doar ca in momentele acelea treci prin focurile iadului si te intrebi doar de ce? De ce ai tras tu lozul acela "necastigator"? Eu imi doresc nespus de mult un copil, iar oamenii din jurul meu inca nu inteleg prea bine asta, imi repeta la nesfarsit ca nu e momentul, dar din dorinta asta arzatoare a mea, se intampla de multe ori sa visez ca sunt insarcinata.Sa visez ca imi mangai burtica... ca vorbesc cu el... ca ii cumpar hainute...ma inunda un sentiment de implinire, de fericire nemarginita si nemaisimtita pana atunci...apoi ma trezesc si imi dau seama ca nu a fost decat un vis si ma golesc, sunt trista, suparata...efectiv goala.Gandindu-ma la ce simt eu atunci cand ma trezesc dintr-un vis, un simplu vis banal, i-am putea spune, cand ma gandesc ca trairile mele sunt atat de profunde, imi dau seama ca nimeni nu ar putea explica in cuvinte atunci ce simti atunci cand pierzi un copil in realitate.Cuvintele sunt puerile si mult prea seci pentru a descrie durerea si disperarea, care sunt decat niste etichete mult prea comune pentru o multime de sentimente. Inca o data spun IMI PARE NESPUS DE RAU, nimeni nu merita asa ceva si te admir pentru puterea pe care o ai.FORTA in continuare pentru ca o sa ai nevoi de foarte multa forta pentru a schimba ceva in Tara lui Papaura Voda.Sper din tot sufletul sa reusesti.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Imi pare rau Bianca de pierderea ta.Intelegfoarte bine suferinta ta .Si eu am pierdut persoana care pentru mine a fost cea mai importanta .Nu am pierdut un copil ci jumatatea mea, sufletul pereche.Se spune ca foarte rar intilnesti pe cineva pe care sa il simti ca te completeaza, ca impreuna formati un tot. Eu asa l-am simtit si il voisimti toata viata. Dar Dumnezeu sau soarta a vrut sa ne desparta. Durerea pe care o simti nu poate fi descrisa ,iar lipsa de compasiune a celor din jur doare foarte tare. Dupa cum ai spus si tu un singur imi pare rau este de ajuns .Faptul ca iti spun sa nu mai plingi, ca asa este viata, ca pina la urma toti ne ducem acolo nu te ajuta cu nimic, ci te fac sa te revoltisi mai mult pe viata. Cel putin eu asa simt. Dar cind nici macar prietenii nu te ajuta si nu spun nimic, ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic ,doare foarte tare. Asa ca iti inteleg dezamagirea. Nu am cunoscut durerea de mama care isi pierde copilul si imi doresc sa nu o cunosc niciodata. Dar cunosc durerea pierderii omului care si-a dorit sa fii sotia lui si mama copiilor lui. Dar soarta nu a vrut sa fie asa. Este normal sa te revolti in special sa fii suparat pe Dumnezeu penru ca in puterea Lui sta totul.Fiecare credem ca El le poate rezolva pe toate si in puterea Lui sta sa se faca o minune. Iar cind nu se intimpla este normal sa ne suparam pe El si sa ne intrebam de ce si de ce noi? Cu ce am gresit si de ce nu ne-a ajutat cind l-am rugat.Multi spun ca timpul le vindeca pe toate. Dar ce simt eu este o durere tot mai mare .Faptul ca nu poti sa faci nimic ca sa salvezi persoana iubita iti da un sentiment de vinovatie care nu trece asa de usor.Ma bucur ca am putut sa-ti scriu chir daca nu am avut aceeasi pierdere, dar faptul ca am putut sa ma descarc si sa spun cuiva suferinta mea pentru mine a insemnat mult. Esti o femeie puternica si te vei obisnui cu durerea.Faptul ca il ai pe Luca linga tine te va ajuta mult.Iti doresc sa-ti gasesti linistea si impacare cu viata .
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Numele meu este Mihaela, da-mi voi sa-ti spun ca-mi pare nespus de rau ce-ti sa intamplat,ca a trebuit sa treci prin...... chiar daca nu sunt inca mama si nu cunosc sentimentul sau mai bine zis sentimentele cred ca este foarte greu....iti doresc din sflet sa ai putere....sa mergi mai departe....ai grija de tine.....
7 February, 2008 - 07:00 — Sinziana
Buna Bianca, eu sunt insarcinata in opt luni. Aud atatea povesti si ma ingrozesc nu pot decat sa sper ca la mine va fi bine. Nu stiu ce sa spun .. nu am cuvinte...doar ca ma rog pentru tine sa iti revii sa poti trece peste atata durere si sa iti multumesc pentru ceea ce vrei sa faci. Sper sa poti schimba ceva. Cu mare drag te voi ajuta cum pot doar sa imi spui. Iti dedic o imagine creata de mine: http://sinziana.deviantart.com/art/Emptiness-68178778 si tutoror femeilor care au trecut prin asa o tragedie. (As vrea sa iti trimit varianta originala si mai mare daca ai putea sa imi dai o adresa de mail ar fi perfect) Cu multa dragoste si respect, Sinziana
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
BUNA BIANCA, Sincer imi pare rau de ce ti sa intamplat.Am plans cand am auzit acest lucru deoarece eu am o fetita de 3 saptamani si siner am nascut foarte greu cu probleme la nastere si fetita a suferi ce sa mai spun de mine am crezut la un momendat ca se va naste moarta pt ca nu mai iesea si eu am fost cam lesinata in ultima ora de travali nu mai stiam ce se intampla in jurul meu de fapt. Imi pare rau sa spun dar cadrele medicale sunt josnice ce sa spun de comunicare intre pacient si medic este 0.Ma intreb de ce isi aleg unele femei meseria de moasa sau de ginecolog daca ele se comporta cu mamele ca si cu niste animale nu se gandesc la fiintele care sunt in burticile lor?! BIANCA EU ITI DORESC SA TRECI PESTE ACEASTA INCERCARE PE CARE T-A DATO DUMNEZEU SA STII CA NU ESTE DURERE MAI MARE NU CRED CA EXISTA. Nu uita ca ai un inger care se uita mereu la tine si te va iubi mereu asa cum o iubesti si tu. Cu respect D.A.-CLUJ
7 February, 2008 - 07:00 — Adriana
Si mie mi-a murit bebelusa acum o luna,a trait doar doua saptamani.Nu prea pot vorbi acum despre acest subiect ca este prea devreme,ma doare tare mult si plang mai tot timpu,dar as vrea si eu o carte care sa ma poata ajuta,de unde o pot cumpara?este doar in limba germana?Adriana
7 February, 2008 - 07:00 — Adriana
sunt alaturi de tine cu sufletul chiar daca nu te cunosc _adriana 18 ani
7 February, 2008 - 07:00 — Ionela
Ma numesc Ionela din Vaslui si vreau sa stii BIANCA ca imi pare nespus de rau pt ceea ce ti sa intamplat si credema ca am plans cand am citit ceea ce ai scris pe site cata forta si tarie de caracter ai avut ca sa descrii suferinta ta .FIE CA DOMNUL SA TE AJUTE SA MERGI INAINTE SI SA STII CA VIATA E UNA SINGURA CU BUNE SI RELE
7 February, 2008 - 07:00 — Simona
Buna Bianca, Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin asa o mare nenorocire. Imi aduc aminte ce drag de fata aceea mereu vesela si optimista din timpul anilor de liceu... Sunt Simona T., fosta ta colega Iti las mail-ul meu ****@yahoo.com Sper sa putem lua legatura curand
7 February, 2008 - 07:00 — Clementina
am adormit plangand cerand somnului uitarea............nu a venit...m-am trezit cu gandul sa citesc ce ai spus aseara la nasul..........impresionant.pt mine nu sau inventat cuvintele cu care sa descriu ce am simtit cand am citit.nu am fericirea de a ma numara printre mamici...doar daca intreruperea voluntara a unei sarcini nu mi-ar fi dat aceasta ocazie pe care nu am stiut sa o am de partea mea.desi a fost voluntara pt mine ziua de 2 august 2001 va fi pt totdeauna o zi neagra!!!!!ce am avut oare in cap? acum as vrea un copil dar se pare ca nu mai apare. as vrea sa fiu voluntar in aceasta campanie,locuiesc acum in timisoara.in speranta ca vei citi aceste randuri scriu si adresa mea de mail: ****@yahoo.com.iti multumesc pt timpul acordat. cu sufletul aproape:clementina.
7 February, 2008 - 07:00 — Anna
Catre Bianca si toate mamicile care au trait drama "fatului mort" cum este catalogata medical.Ma numesc Anna,am 51 ani si acum 17 ani am trecut si eu prin aceasta cumplita incercare.A fost ,asa cum spunea Bianca,ultimul vagon al ultimului tren......pluteam de fericire pentru ca,maternitatea la 21 ani nu se compara cu cea de la 34...,trecusm de toate perioadele dificile,eram siguri,mai aveam o saptamana,poate doua......si totul s-a naruit.Drama o cunoasteti si nu poate fi descrisa in cuvinte,dar veti intelege daca va spun ca de 17 ani sufletul meu este cernit in fiecare luna februarie.Ceea ce doresc sa va spun este ca , asa cum se spune,ceea ce nu te omoara te face sau trebuie sa te faca mai puternic.Paradoxal,aceasta pierdere de fapt mi-a daruit mai mult decat mi-a luat.Plangand,jelind, mi-am dat seama ca ma cert,ca cer socoteala si explicatii CELUI CARE A FACUT CERUL SI PAMANTUL. EL m-a ajutat sa inteleg apoi ca viata si moartea noastra este scrisa in stele si ca oricine si orice am fi nu putem schimba asta. Incet ,incet, din cenusa aceea am renascut eu iar azi sunt un alt om ,cu totul diferit de ceea ce am fost. Cumplita pierdere nu a fost sa fie o pedeapsa pentru mine,pentru ca nimic nu ne apartine aici din moment ce plecam cu mainile goale...ea a fost misiunea acelui suflet,ingerul meu care s-a sacrificat pentru ca eu sa-mi redecopar TATAL si lumeA pe care EL ne-a daruit-o,lume de care eu ma ratacisem.Cred cu toata fiinta mea ca, analizandu-va viata de dupa aceea cu lumina in ochi,nu cu lacrimi,veti descoteri care a fost misiunea ingerului vostru ,ce cai v-a deschis spre voi,spre EL,spre oameni sau alti oameni si veti gasi ca a facut o minune pentru voi.Cautati si sigur veti gasi aceasta,dar cautati in voi,nu in biserica,nu in doctori,nu la altii.Totul este in voi ,in inima voastra. Bianca, nu cumva sacrificiul ingerului tau te va motiva in lupta pentru a schimba ceva in soarta mamelor cu "fat mort"??!!Fiind in media,o poti face.Voi, celelalte,uitati-va in voi si in jurul vostru,si ganditi-va la sacrificiul ingerului vostru care sigur va va arata o cale.....
7 February, 2008 - 07:00 — Luana
Draga Bianca, Am citit ceea ce ai scris si am fost rascolita...Si mie mi s-a intamplat sa pierd copilul in luna a doua de sarcina si pierderea asta m-a schimbat pentru totdeauna. Afli ca esti insarcinata, iti faci vise si sperante, esti fericita,increzatoare, iar apoi totul (pe neasteptate si fara nici un fel de avertisment) se prabuseste. Nu intelegi de ce ti se intampla tocmai tie, cu atat mai mult cu cat intotdeauna ai avut analizele la zi si ai pregatit totul cu atentie, discutand cu medicul ginecolog care te-a asigurat ca ai toate datele pentru a avea o sarcina normala si un copil sanatos. In fine, dupa ceea ce mi s-a intamplat (si asta este al doilea motiv pentru care am scris acest mesaj, primul motiv fiind faptul ca vreau sa-ti spun ca-mi pare rau pentru pierderea ta) am mers la mai multi medici mai mult sau mai putini cunoscuti pentru a descoperi cauza. Unul dintre ei (singurul din aprox. 7 medici) si-a dat seama ca din analizele mele (care pareau a fi perfecte) lipseste una dintre analizele aplicabile clamidiei. Repetand analizele a reiesit faptul ca IGA -ul era pozitiv (IGM-ul si IGG-ul fiind negative). In urma experientei mele 2 prietene care fie pierdusera sarcina prin avort spontan sau prin oprirea in evolutie, fie avusesera sarcini extrauterine (din motive necunoscute) si-au repetat analizele si a reiesit ca aveau clamidia. Am vrut sa atrag atentia asupra acestei infectii care poate avea consecinte extrem de grave si care este inca tratata cu superficialitate. De ex, medicii care lucreaza in clinici cunoscute care au contract cu diferite firme nu includ in pachetul de analize si analiza clamidiei inainte de sarcina, ci doar dupa. Doar ca uneori dupa inseamna prea tarziu..... Multumesc si multa, multa tarie. Nu-ti pierde speranta si increderea. Micul ingeras nu va fi uitat vreodata, dar iti doresc sa ai cat de curand o mica printesa sanatoasa, frumoasa si vesela. Luana
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
nu stiu daca ai primit mesajul meu deoarece nu stiu daca l-am trimis,scriam la el si nu stiu pe ce am apasat,cred ca l-am trimis...iti inteleg durerea deoarece si eu am trecut prin ceva la fel de dureros...si nimeni nu iti intelege durerea mai bine decat o mama...fi tare si gandeste-te ca il ai pe luca,el are nevoie de o mama...fi tare pentru el....... IMI PARE RAU DE PIERDEREA PE CARE AI SUFERIT-O....
Comments
Buna Bianca,
Ma numesc Monica si vreau sa-ti spun cit de rau imi pare ca trebuie sa treci prin aceasta drama, ca ai o cruce atit de mare de dus... Cuvintele sint de prisos...Tacerea se asterne...Lacrimile curg si suferinta te macina tot mai adinc...Iar gindurile noastre, ale celor ce nu pot fi de piatra atunci cind iti vad privirea impietrita de durere, gindurile noastre se indreapta catre tine...Nu putem face nimic sa-ti alinam macar putin suferinta, nu putem intelege ce e in sufletul tau si stam neputinciosi...Putem doar sa-ti scriem si sa-ti spunem ca am vrea sa-ti dam cite putin din puterea noastra pentru a putea sa-ti opresti siroaiele de lacrimi...Sa-ti dea Dumnezeu putere si sanatate sa-ti poti creste baietelul de pe pamint si sa-ti veghezi in gind ingerasul din cer atitea zile cite vei avea!
Draga Bianca,
M-a impresionat profund poveste trista , dureroasa traire de care ai avut parte. Nu cred ca sint cuvinte potrivite care sa te alinte. As dori doar sa-ti spun ca esti o femeie si o mama deosebita, ma doare sufletul si imi pare rau pentru tine si pentru toate mamele care au parte de o asemenea durere. Am si eu o prietena care a trait o asemena drama doar ca fetita ei a trait 3 zile, cred ca drama e aceeasi, durerea la fel de nemarginita si poate in momentele acelea nu prea am stiut cum sa ne comportam cu ea, noua prietenilor ei ne era teama ca nu cumva prein prezenta noastra sau prin vorbele noastre sa nu ii deschidem rana din suflet, din acea cauza am hotarit sa o vizitam abia dupa 3 saptamini dupa tragedie.Atunci ea dar si sotul ei pareau resemnati dar durerea li se citea pe chip, in gesturi...nici nu stiu cum as putea descrie ceea ce am trait in acele momente alaturi de acea familie...
Ce as mai vrea sa iti spun este ca iti multumesc ca ne-ai mipartasit durerea ta si ca doresti sa schimbi in acest fel mentalitatea oamenilor, a bisericii in special, a cadrelor medicale (care de multe ori se comporta jenant cu gravidele, eu am trecut prin asa ceva cu o nesimtita de asistenta in momentul cind ma pregatea de cezariana).
In incheere as vrea sa-ti doresc o viata linistita alaturi de copilasul tau Luca precum si alaturi de logadnicul tau iar amintirea fetitei tale sa-ti dea puterea de a merge mai departe...
Buna, Bianca !
Ma numesc Iulia, sunt din RM.Valcea , am 24 de ani si iubesc f mult copii. Am vazut aseara la BITV emisiunea cu tine. Aseara am auzit despre cuplita intamplare din viata ta. Nici nu stiu ce sa fac, sa-ti zic toate acele cuvinte pe care le auzi din partea tuturor cand aud de ce ti s-a intamplat sau sa-ti zic ca fetita ta este un ingeras care este acolo sus in cer si te vegheaza, clipa de clipa si este mandra de mamica ei puternica. Nu am putut sa citesc tot ceea ce ai scris tu, este prea emotionat.(cand iti scriu aceste randuri, lacrimile imi curg necontenit).
Spuneai aseara despre o campanie si despre voluntariat.Spune-mi cum te pot ajuta !adresa mea de email este ****@yahoo.com
Multa sanatate, mult curaj si ai incredere in tine !
Ma numesc Gabriela si am 24 de ani,acum 2ani am nascut un baietel,care a trebuit sa sufere din cauza medicului ginecolog.Am nascut pe cale naturala desi copilul meu a avut la nastere 4,200kg,deoarece medicul a refuzat sa-mi faca cezariana pe motiv ca sunt tanara si ma voi dilata repede.Mam internat pe 23 feb.la ora 2p.m. iar dimineata la ora 6 mi-au pus o perfuzie ca sa-mi provoace nasterea deoarece nu aveam dureri,iar apa mi se rupseses.Pe la ora 10 aveam 6cm. dilatatie si niste dureri cumplite,mi-au dat o injectie de la care nu am mai avut dureri asa mari.La ora 12,la pranz mau dus in sala de nasteri ca sa nasc pentru ca aveam dilataia mxima si i se vedea capul.Din cauza ca,copilul a fost mare nu am putut sa-l nasc,a trebuit sa-l scoata cu forcepsul.Copilul a ramas fara oxigen cateva minute si din aceasta cauza a avut probleme mari de sanatate.Sufera de EHIP,o boala la capsor pe care am reusit cu multe eforturi sa o stapanim.Momentul in care mi-am vazut copilul,si mi-a spus medicul neonatolog de ce sufera am crezut ca imi pica cerul in cap.Luca,ca asa l-am botezatfacea convulsi si avea creierul plin cu cheaguri de sange.Medicul neonatolog,o femeie cu mult sufletne-a trimis la un medic neurolog foarte bun care ne-a ajutat copilul enorm de mult.Astazi copilul meu e sanatos,dupa ce un an si opt luni am facut tratamente pest tratamente ca sa il vedem sanatos.Medicul neonatalog ne-a spus ca este o minune ca sa vindecat atat de repede,dar noua ni sa parut un secol tot acest timp,a fost cea mai grea asteptare dar a meritat efortul,iar acum putem sa dormim linistiti si ne putem bucura de fiul nostru.Pe medicul ginecolog l-au sanctionat doar cu zece la suta din salar timp de trei luni.Este foarte dureros ca in Romania medici care gresesc nu sunt sanctionati in functie de gravitatea faptelor lor.Imi pare rau pentru ce ti sa intamplat si sper ca Dumnezeu sa-ti dea alinare.
Bună Bianca. Mă numesc Iulia şi sunt din Piteşti. Mai întâi vreau să-mi exprim sincera părere de rău pentru ce ţi s-a întâmplat şi vreau să şti că sunt alături de tine, întrucât ştiu prin ce ai trecut şi prin ce treci în continuare... am trecut şi eu prin această durere de două ori în viaţă(acum 20, respectiv 18 ani, dar parcă este în momentul de faţă, fiindcă aşa ceva nu se uită). Mi-au murit doi copii: primul la 5 zile după naştere-o fetiţă- şi al doilea, la o zi după naştere-un băieţel. Fetiţa a fost primul meu copil pe care l-am născut normal, dar la 5 zile mi-a murit în spital, înainte de a ieşi cu ea din spital. Durerea a fost mai mare cu atât mai mult cu cât a supt la sân până înainte de a muri. Mi-a comunicat doctorul că a pus-o la perfuzii peste noapte deoarece li s-a părut că nu se simte bine şi până dimineaţa a murit. Cred că nu a fost durere mai mare decât momentul când mi s-a comunicat această tragedie... nu pot să-ţi descriu prin ce am trecut...La un an de zile am născut un băieţel-prin cezariană-care are 19 ani şi jumătate şi este sănătos, mulţumesc lui Dumnezeu. Am vrut să am şi eu doi copii(mai ales că îmi murise fetiţa şi credeam că poate o să am o fetiţă) şi la doi ani după băiat am rămas iar însărcinată şi am născut-tot prin cezariană- un băieţel, dar, din păcate, a murit la o zi după naştere- cauza- mi s-a spus că nu este nimeni de vină, ci faptul că am RH-ul negativ, însă nu cred că afectează la a treia sarcină... dar poate aşa a fost să fie... Ca o ironie a sorţii, amândoi copiii mi-au murit în aceeaşi zi- 9 mai- la o distanţă de 3 ani... Pentru mine a fost ca o mângâiere copilul pe care-l aveam în viaţă, dacă nu era el cred că clacam... ......... când ai povestit la emisiune cum te-ai simţit, am retrăit momentele de atunci...îmi pare sincer rău pentru toatele femeile care trec prin aşa experienţă. Nu cred că este durere mai mare ca atunci când îţi pierzi copilul... te sărut şi....să te bucuri de cel mic.
Ma numesc Camelia si am o fetita de 8 ani, Teodora, pe care am nascut-o tarziu, la 38 ani. Anul acesta implinesc 47...
Si eu iti impartasesc suferinta su sunt alaturi de tine. Tot de la Nasul am aflat...
Legat de biserica, vreau sa-ti spun ce sfat am primit eu intr-un moment de grea cumpana a vietii mele, de la Parintele GALERIU, Dumnezeu sa-l odihneasca.
Am facut 3 avorturi, in trecut. Cand a aflat parintele, mi-a spus "ai ucis" - fusesera avorturi facute din inconstienta, deoarece eram casatorita, dar sotul meu era inca student(fostul sot, nu cel cu care am fetita)...
Parintele a considerat ca nici nu mai trebuie cautat in alta parte motivul pentru care avusesem un accident vascular, cu pierderea auzului definitiv la urechea stanga. Si mi-a spus: intotdeauna pomeneste-i in acatiste pe "pruncii lepadati". Asa s-a exprimat el - prunci, desi aveau cam 5 saptamani.
Deci nu vad de ce, un copil dorit, care fara vina nimanui a fost nascut fara suflare, sa nu aiba parte de slujbe religioase.
Ai fost la Preotul Teofil de la Sambata (cel orb)? Oare ce-ar spune el ?
Noi ne alinam la el deseori.
Buna Bianca,
Am 42 de ani si un flacau care face 17 ani saptamana viitoare si care este lumina ochilor pentru mine si sotul meu. Am fost 5 frati (trei fete si doi baieti). Spun am fost deoarece in aprilie se implinesc 4 ani decand unul dintre frati stabilit in Anglia (cu doar cateva zile inainte de a implini 41 ani) s-a dus sus in ceruri. Chiar daca avea varsta care o avea si era bolnav, o stiam cu totii, in momentul in care am fost anuntati ca a decedat socul a fost foarte mare. Pentru mama durerea nu a trecut si nu va trece niciodata. Incercam sa ii spun ca mai suntem ceilalti 4 copii care au nevoie de ea, dar spunea ca fiecare copil pentru ea inseamna foarte mult si ca niciunul nu il va putea inlocui pe celalalt. A plans zile si nopti in sir. A durat trei saptamani pana am reusit sa-l aducem in tara. Durerea, daca pot spune asa a mai fost atenuata de bucuria ca il poate inmormanta acasa si poate sa-i planga si sa puna o lumanare la capatai. Deci durerea unei mame cand isi pierde copilul este mare indiferent de varsta copilului. Tuturor mamelor care au trecut prin aeasta trauma le doresc numai bine, sa fie puternice si sa priveasca inainte. Imi pare rau.
Lenuta
Ma numesc Mirona si nu am cuvinte sa imi exprim durerea pe care o simt acum dupa ce am vazut materialele de mai sus si de asemenea dupa ce am cunoscut povestea ta... Imi pare enorm de rau pentru toate maicile care trec printr-o asemenea experienta. Eu, din fericire nu am trecut prin asa ceva, am o fetita de 3 ani perfect sanatoasa si ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest minunat dar... Totusi am o prietena care a trcut prin ceva asemanator si cred ca ceea ce i s-a intamplat este cumplit nu imi pot imagina ceea ce poate simti o mama care trece prin asemenea momente. Nu exista cuvinte care sa descrie o astfel de stare, o femeie care isi pierde sotul se numeste VADUVA, un copil care isi pierde parinti se numeste ORFAN dar CUM POTI NUMI UN PARINTE CARE ISI PIERDE COPILUL????? Poate pentru ca durerea este atat de mare nici nu se poate gasi un cuvant care sa descrie ce este un parinte caruia ii moare copilul... Plang... pentru voi toate mamicile care treceti printr-o experienta atat de groaznica si vreu sa stiti ca sunt alaturi de voi chiar daca numai sufletste. Tot ceea ce pot sa spun este ca doar timpul cred ca va putea sa mai atenueze o asemenea durere si trebuie sa fiti puternice si sa gasiti in voi acea forta de a merge mai departe, de a spera si asa cum spune Bianca "sa acceptam ceea ce nu putem schimba"
Prietena mea si-a pierdut copilul acum 2 ani. A ramas insarcinata dupa 10 ani in care a facut sute de tratamente si investigatii, trebuia sa fie primul lor copil....Sarcina a decurs normal, copilul era sanatos - asa reiesea din numeroasele ecografii pe care le facuse - cu o 1 saptamana inainte de nastere, medicul care urmarise sarcina i-a spus ca nasterea trebuie provocata intrucat copilul era foarte mare si nu exista suficient lichid amniotic..., i s-a facut o injectie si a fost trimisa acasa urmand ca din moment in moment sa i se declanseze travaliul. Au trecut aproximativ 2 zile in care nu s-a intamplat nimic, copilul din pantecele ei nu mai misca. La inceput a crezut ca este din cauza ca el era prea mare si nu avea spatiu suficient pentru a se misca. In cele din urma s-a prezentat la Maternitatea din Ploiesti iar medicul care era de garda i-a confirmat ca puiul de om este mort... A fost dusa in sala de nasteri unde a fost lasata sa nasca normal acel copil care era mort. Nu-mi pot imagina cum au fost atat de cruzi acei medici! Sa ii spui unei mame ca copilul ei este mort si apoi sa o lasi sa nasca normal ... sa treaca prin "durerile facerii" in starea de soc in care era... Ceva trebuie sa schimbe in acest sistem! Sunt prea multe erori si prea putin suflet! In urma investigatiilor care s-au facut nu s-a descoperit nimic, i-au spus ca nu existat nici o eroare medicala, pur si simplu copilul a murit.
Astazi prietena mea este insarcinata in 35 de saptamani si va naste in strainatate.
ODIHNEASCA-SE IN PACE TOTI COPII INGERI!
Ma numar si eu printre cei care iti sunt alaturi in aceste clipe grele.Numele meu e Anca si imi doresc cu disperare sa devin mama, dar inca nu s-a intamplat acest lucru.Aparitiile tale la televiziune din ultimul timp au fost un real suport pentru cele care trec prin astfel de momente, de aceea cred ca trebue sa fii sprijinita de toti cei care doresc sa schimbe ceva pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample.Pentru orice fel de ajutor , imi poti scrie la adresa: ****@yahoo.fr
Am vazut si eu aseara emisiunea "Nasul" si nu m-am putut abtine sa nu plang.Ascultand povestea m-am regasit pt ca si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare in anul 2003.Pe data de 8 mai nascusem un baietel pe care si eu si sotul ni l-am dorit din tot sufletul,dar care, dupa doua zile a decedat din cauza unei malformatii:hidrocefalie cerebrala.Regret mult ca nu l-am vazut, desi a fost la usa salonului meu.In acele momente nu am avut puterea, Mi-am dorit mult sa merg la inmormantare, dar, asistentele m-au sedat in toata ziua aceea astfel ca am dormit, iar cand m-am trezit era deja ora 18 si totul se terminase.Toti au zis ca e mai bine asa, dar nimeni nu a inteles ce era si e in sufletul meu de mama. Era primul copil.Desi am incercat sa vorbesc de multe ori despre asta cu sotul meu, parca evita.A murit in bratele lui Adrian(pt ca asa ii pusesem numele)si tot el, impreuna cu alti colegi i-au facut slujba inmormantarii(sotul este preot).A plans f. mult in zilele acelea, dar fafa ca eu sa il vad. Ii citeam doar suferinta in priviri.Am vrut de multe ori sa il intreb ce a simtit cand l-a tinut in brate si cand a vazut ca...dintr-o data nu mai respira...dar nu am avut niciodata puterea. Merg des la mormant, dar...cu asta am ramas... .Nascusem cu cezariana.Dupa operatie facusem niste coplicatii si am mai stat in spital.A fost o perioada de chin.A trebuit sa fiu operata din nou.Din cauza unor probleme pe care le-am avut, la nici un an mi s-a spus ca daca mai vreau sa incerc sa am un copil, singura sansda ar fi sa incerc acum.Am facut tratamente, am consultat medisci...parerile erau impartite. Unii spuneu sa incerc, iar altii ma consolau spunandu-mi ca "sunt atatia copii care au nevoie de parinti" dar eu voiam copilul meu cu orice pret.Sotul meu m-a incurajat f. mult pt ca si el isi dorea la fel de mult ca si mine spunandu-mi ca "trebuie sa ne punem nadejdea in Dumnezeu, si daca El va vrea sa ne dea un copil asa va fi".Si am reusit. Dupa multe tratamente si spitalizare pe toata perioada sarcinii,dupa ce toata lumea ne-a spus ca sansele sunt destul de mici sa fie totul ok., pe data de 18 oct.2004, am adus pe lume un ingeras Marina Codruta, perfect sanatoasa,frumoasa si cuminte.A fost greu pt ca am nascut tot cu cezariana.Mi-as mai dori un copil.As vrea sa am si un baietel.Nu se stie niciodata....DELIA-Alba
draga BIANCA iti multumesc ca existi datorita tie mi-am dorit ca in cazul in care voi avea o fetita sa se numeasca BIANCA , dar eu nu am decit un baietel si multumesc DOMNULUI NOSTRU ISUS pt asta . Acum vreau sa-ti dau o veste buna spunindu-ti ca eu tot am o fetita cu numele BIANCA este nepotica si finuta mea ,am spus ca iti dau o veste buna si iat-o ;considera ca ingerasul tau traieste prin BIANCA mea. Scuza-ma daca te-am ranit cu aceste cuvinte.ica
Buna Bianca,
De cele mai multe ori, in fata durerii ramanem muti. Nu stiu daca un cuvant poate alina o durere, dar cred ca simplul gest de a fi alaturi de cineva este suficient. Dar cred ca este foarte bine ca ai exteriorizat experienta si sentimentele tale, oferind un exemplu celorlalte femei. Daca vei avea nevoie de ajuto in cadrul campaniei pe care ai initiat-o, te pot ajuta oricand (adesa de e-mail este ****@yahoo.fr). O imbratisare calda si respectuoasa. Oana, Constanta
Draga Bianca,
Nu imi pot imagina sentimentele care te-au cuprins, dar am avut un asemenea caz in familie. Din fericire, Dumnezeu i-a ajutat sa treaca mai usor peste aceasta suferinta oferindu-le un "Ingeras de Fetita" dupa un an de la pierderea primului Ingeras.
Cu totii cunoastem sistemul sanitar din Romania si oamenii care lucreaza in acest sistem. Dar mai sunt si oameni in acest sistem, care au suflet si care sunt alaturi de pacienti. Doctorul care a ingrijit-o pe verisoara mea, i-a fost alaturi, a ajutat-o sa nasca normal pentru a putea ramane din nou insarcinata cat mai repede si, poate, pentru a trece mai usor peste acea suferinta.
Nu cred ca ca va trece vreodata peste aceasta durere dar a fost ameliorata de "Frumoasa Isabella"
Iti suntem alaturi!!
Monica
eu nu pot sa mai scriu nimic decat ca plang in hohote pt toti copiii ingerasi in ceruri si iti transmit parearea mea de rau eterna si ca povestea ta mi-a devastat inima de mamica si-ti doresc putere si intelepciune sa-L intelegi pe Dumnezeu , cu toate ca-n multe momente cred ca nu-L intelegem si suntem furiosi pe EL pentru ce ni se intampla si ne intrebam mereu "de ce eu , de ce mie?"...te imbratiseaza cu multa prietenie ramona...
IMI PARE ENORM DE RAU PENTRU CEEA CE S-A INTAMPLAT.Eu imi doresc sa fiu mama de un an si 5 luni.Viata este dura , vad copilasi in metrou cersind si ma gandesc cu durere in suflet , aceste suflete nevinovate ce isi vor aminti de copilaria lor ? Noi ne dorim foarte mult copii si nu putem sa ii avem , iar altii ii au si isi bat joc de ei .Nu stiu efectiv ce sa scriu despre ceea ce vi s-a intamplat , decat CA IMI PARE FOARTE RAU !Eu v-am admirat mereu si va admir in continuare . Trebuie sa fiti tare pentru LUCA . Va doresc DIN SUFLET MULTA SANATATE SI PUTERE IN CONTINUARE .DUMNEZEU SA ITI AJUTE .
Bianca,tot ce pot sa iti spun e ca imi pare rau...am doar 19 ani,dar am ramas marcata de povestea ta...stiu cum e sa pierzi pe cineva drag...dar stiu ca e acolo si ma priveste...tata...e ingerul meu pazitor!Asa cred ca este si Emma pentru tine...Iti doresc din tot sufletul putere,credinta si speranta!Esti o femeie demna de admirat!Iti doresc tot binele din lume!Alina
Imi pare sincer rau nu sunt mama inca dar m-a impresionat profud povestea ta,stiu ca durerea din suflet nu iti va trece.Te felicit ca ai avut curajul sa povestesti lumi ce s-a intamplat nu este usor sa vorbesti despre asta.Dupa cum vezi multa lume te sustine si iti impartaseste sentimentele.Iti doresc numai bine.Alexandra 23 ani.
Imi pare nespus de rau ca sunt persoane care trec prin asemenea chinuri, si spun persoane pentru ca pierderea unui copil afecteaza toata familia.Imi pare rau pentru tine Bianca, pentru logodnicul tau si de asemenea pentru fiul tau Luca, pentru ca nu si-a cunoscut surioara, pentru ca asa cum ai spus aseara la emisiune, durerea a fost mult prea mare si fara voie l-ai mai repezit cateodata.Numele meu este Andreea am 25 de ani, nu am copii, nu am trecut prin asemenea calvar,si as fii ipocrita sa pretind sau sa afirm ca inteleg durerea, cred doar ca in momentele acelea treci prin focurile iadului si te intrebi doar de ce? De ce ai tras tu lozul acela "necastigator"? Eu imi doresc nespus de mult un copil, iar oamenii din jurul meu inca nu inteleg prea bine asta, imi repeta la nesfarsit ca nu e momentul, dar din dorinta asta arzatoare a mea, se intampla de multe ori sa visez ca sunt insarcinata.Sa visez ca imi mangai burtica... ca vorbesc cu el... ca ii cumpar hainute...ma inunda un sentiment de implinire, de fericire nemarginita si nemaisimtita pana atunci...apoi ma trezesc si imi dau seama ca nu a fost decat un vis si ma golesc, sunt trista, suparata...efectiv goala.Gandindu-ma la ce simt eu atunci cand ma trezesc dintr-un vis, un simplu vis banal, i-am putea spune, cand ma gandesc ca trairile mele sunt atat de profunde, imi dau seama ca nimeni nu ar putea explica in cuvinte atunci ce simti atunci cand pierzi un copil in realitate.Cuvintele sunt puerile si mult prea seci pentru a descrie durerea si disperarea, care sunt decat niste etichete mult prea comune pentru o multime de sentimente. Inca o data spun IMI PARE NESPUS DE RAU, nimeni nu merita asa ceva si te admir pentru puterea pe care o ai.FORTA in continuare pentru ca o sa ai nevoi de foarte multa forta pentru a schimba ceva in Tara lui Papaura Voda.Sper din tot sufletul sa reusesti.
Imi pare rau Bianca de pierderea ta.Intelegfoarte bine suferinta ta .Si eu am pierdut persoana care pentru mine a fost cea mai importanta .Nu am pierdut un copil ci jumatatea mea, sufletul pereche.Se spune ca foarte rar intilnesti pe cineva pe care sa il simti ca te completeaza, ca impreuna formati un tot. Eu asa l-am simtit si il voisimti toata viata. Dar Dumnezeu sau soarta a vrut sa ne desparta. Durerea pe care o simti nu poate fi descrisa ,iar lipsa de compasiune a celor din jur doare foarte tare. Dupa cum ai spus si tu un singur imi pare rau este de ajuns .Faptul ca iti spun sa nu mai plingi, ca asa este viata, ca pina la urma toti ne ducem acolo nu te ajuta cu nimic, ci te fac sa te revoltisi mai mult pe viata. Cel putin eu asa simt. Dar cind nici macar prietenii nu te ajuta si nu spun nimic, ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic ,doare foarte tare. Asa ca iti inteleg dezamagirea. Nu am cunoscut durerea de mama care isi pierde copilul si imi doresc sa nu o cunosc niciodata. Dar cunosc durerea pierderii omului care si-a dorit sa fii sotia lui si mama copiilor lui. Dar soarta nu a vrut sa fie asa. Este normal sa te revolti in special sa fii suparat pe Dumnezeu penru ca in puterea Lui sta totul.Fiecare credem ca El le poate rezolva pe toate si in puterea Lui sta sa se faca o minune. Iar cind nu se intimpla este normal sa ne suparam pe El si sa ne intrebam de ce si de ce noi? Cu ce am gresit si de ce nu ne-a ajutat cind l-am rugat.Multi spun ca timpul le vindeca pe toate. Dar ce simt eu este o durere tot mai mare .Faptul ca nu poti sa faci nimic ca sa salvezi persoana iubita iti da un sentiment de vinovatie care nu trece asa de usor.Ma bucur ca am putut sa-ti scriu chir daca nu am avut aceeasi pierdere, dar faptul ca am putut sa ma descarc si sa spun cuiva suferinta mea pentru mine a insemnat mult. Esti o femeie puternica si te vei obisnui cu durerea.Faptul ca il ai pe Luca linga tine te va ajuta mult.Iti doresc sa-ti gasesti linistea si impacare cu viata .
Numele meu este Mihaela, da-mi voi sa-ti spun ca-mi pare nespus de rau ce-ti sa intamplat,ca a trebuit sa treci prin...... chiar daca nu sunt inca mama si nu cunosc sentimentul sau mai bine zis sentimentele cred ca este foarte greu....iti doresc din sflet sa ai putere....sa mergi mai departe....ai grija de tine.....
Buna Bianca, eu sunt insarcinata in opt luni. Aud atatea povesti si ma ingrozesc nu pot decat sa sper ca la mine va fi bine. Nu stiu ce sa spun .. nu am cuvinte...doar ca ma rog pentru tine sa iti revii sa poti trece peste atata durere si sa iti multumesc pentru ceea ce vrei sa faci. Sper sa poti schimba ceva. Cu mare drag te voi ajuta cum pot doar sa imi spui.
Iti dedic o imagine creata de mine: http://sinziana.deviantart.com/art/Emptiness-68178778 si tutoror femeilor care au trecut prin asa o tragedie. (As vrea sa iti trimit varianta originala si mai mare daca ai putea sa imi dai o adresa de mail ar fi perfect)
Cu multa dragoste si respect, Sinziana
BUNA BIANCA,
Sincer imi pare rau de ce ti sa intamplat.Am plans cand am auzit acest lucru deoarece eu am o fetita de 3 saptamani si siner am nascut foarte greu cu probleme la nastere si fetita a suferi ce sa mai spun de mine am crezut la un momendat ca se va naste moarta pt ca nu mai iesea si eu am fost cam lesinata in ultima ora de travali nu mai stiam ce se intampla in jurul meu de fapt.
Imi pare rau sa spun dar cadrele medicale sunt josnice ce sa spun de comunicare intre pacient si medic este 0.Ma intreb de ce isi aleg unele femei meseria de moasa sau de ginecolog daca ele se comporta cu mamele ca si cu niste animale nu se gandesc la fiintele care sunt in burticile lor?!
BIANCA EU ITI DORESC SA TRECI PESTE ACEASTA INCERCARE PE CARE T-A DATO DUMNEZEU SA STII CA NU ESTE DURERE MAI MARE NU CRED CA EXISTA.
Nu uita ca ai un inger care se uita mereu la tine si te va iubi mereu asa cum o iubesti si tu.
Cu respect D.A.-CLUJ
Si mie mi-a murit bebelusa acum o luna,a trait doar doua saptamani.Nu prea pot vorbi acum despre acest subiect ca este prea devreme,ma doare tare mult si plang mai tot timpu,dar as vrea si eu o carte care sa ma poata ajuta,de unde o pot cumpara?este doar in limba germana?Adriana
sunt alaturi de tine cu sufletul chiar daca nu te cunosc _adriana 18 ani
Ma numesc Ionela din Vaslui si vreau sa stii BIANCA ca imi pare nespus de rau pt ceea ce ti sa intamplat si credema ca am plans cand am citit ceea ce ai scris pe site cata forta si tarie de caracter ai avut ca sa descrii suferinta ta .FIE CA DOMNUL SA TE AJUTE SA MERGI INAINTE SI SA STII CA VIATA E UNA SINGURA CU BUNE SI RELE
Buna Bianca,
Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin asa o mare nenorocire.
Imi aduc aminte ce drag de fata aceea mereu vesela si optimista din timpul anilor
de liceu...
Sunt Simona T., fosta ta colega
Iti las mail-ul meu ****@yahoo.com
Sper sa putem lua legatura curand
am adormit plangand cerand somnului uitarea............nu a venit...m-am trezit cu gandul sa citesc ce ai spus aseara la nasul..........impresionant.pt mine nu sau inventat cuvintele cu care sa descriu ce am simtit cand am citit.nu am fericirea de a ma numara printre mamici...doar daca intreruperea voluntara a unei sarcini nu mi-ar fi dat aceasta ocazie pe care nu am stiut sa o am de partea mea.desi a fost voluntara pt mine ziua de 2 august 2001 va fi pt totdeauna o zi neagra!!!!!ce am avut oare in cap?
acum as vrea un copil dar se pare ca nu mai apare.
as vrea sa fiu voluntar in aceasta campanie,locuiesc acum in timisoara.in speranta ca vei citi aceste randuri scriu si adresa mea de mail: ****@yahoo.com.iti multumesc pt timpul acordat.
cu sufletul aproape:clementina.
Catre Bianca si toate mamicile care au trait drama "fatului mort" cum este catalogata medical.Ma numesc Anna,am 51 ani si acum 17 ani am trecut si eu prin aceasta cumplita incercare.A fost ,asa cum spunea Bianca,ultimul vagon al ultimului tren......pluteam de fericire pentru ca,maternitatea la 21 ani nu se compara cu cea de la 34...,trecusm de toate perioadele dificile,eram siguri,mai aveam o saptamana,poate doua......si totul s-a naruit.Drama o cunoasteti si nu poate fi descrisa in cuvinte,dar veti intelege daca va spun ca de 17 ani sufletul meu este cernit in fiecare luna februarie.Ceea ce doresc sa va spun este ca , asa cum se spune,ceea ce nu te omoara te face sau trebuie sa te faca mai puternic.Paradoxal,aceasta pierdere de fapt mi-a daruit mai mult decat mi-a luat.Plangand,jelind, mi-am dat seama ca ma cert,ca cer socoteala si explicatii CELUI CARE A FACUT CERUL SI PAMANTUL. EL m-a ajutat sa inteleg apoi ca viata si moartea noastra este scrisa in stele si ca oricine si orice am fi nu putem schimba asta. Incet ,incet, din cenusa aceea am renascut eu iar azi sunt un alt om ,cu totul diferit de ceea ce am fost. Cumplita pierdere nu a fost sa fie o pedeapsa pentru mine,pentru ca nimic nu ne apartine aici din moment ce plecam cu mainile goale...ea a fost misiunea acelui suflet,ingerul meu care s-a sacrificat pentru ca eu sa-mi redecopar TATAL si lumeA pe care EL ne-a daruit-o,lume de care eu ma ratacisem.Cred cu toata fiinta mea ca, analizandu-va viata de dupa aceea cu lumina in ochi,nu cu lacrimi,veti descoteri care a fost misiunea ingerului vostru ,ce cai v-a deschis spre voi,spre EL,spre oameni sau alti oameni si veti gasi ca a facut o minune pentru voi.Cautati si sigur veti gasi aceasta,dar cautati in voi,nu in biserica,nu in doctori,nu la altii.Totul este in voi ,in inima voastra. Bianca, nu cumva sacrificiul ingerului tau te va motiva in lupta pentru a schimba ceva in soarta mamelor cu "fat mort"??!!Fiind in media,o poti face.Voi, celelalte,uitati-va in voi si in jurul vostru,si ganditi-va la sacrificiul ingerului vostru care sigur va va arata o cale.....
Draga Bianca,
Am citit ceea ce ai scris si am fost rascolita...Si mie mi s-a intamplat sa pierd copilul in luna a doua de sarcina si pierderea asta m-a schimbat pentru totdeauna. Afli ca esti insarcinata, iti faci vise si sperante, esti fericita,increzatoare, iar apoi totul (pe neasteptate si fara nici un fel de avertisment) se prabuseste. Nu intelegi de ce ti se intampla tocmai tie, cu atat mai mult cu cat intotdeauna ai avut analizele la zi si ai pregatit totul cu atentie, discutand cu medicul ginecolog care te-a asigurat ca ai toate datele pentru a avea o sarcina normala si un copil sanatos.
In fine, dupa ceea ce mi s-a intamplat (si asta este al doilea motiv pentru care am scris acest mesaj, primul motiv fiind faptul ca vreau sa-ti spun ca-mi pare rau pentru pierderea ta) am mers la mai multi medici mai mult sau mai putini cunoscuti pentru a descoperi cauza. Unul dintre ei (singurul din aprox. 7 medici) si-a dat seama ca din analizele mele (care pareau a fi perfecte) lipseste una dintre analizele aplicabile clamidiei. Repetand analizele a reiesit faptul ca IGA -ul era pozitiv (IGM-ul si IGG-ul fiind negative). In urma experientei mele 2 prietene care fie pierdusera sarcina prin avort spontan sau prin oprirea in evolutie, fie avusesera sarcini extrauterine (din motive necunoscute) si-au repetat analizele si a reiesit ca aveau clamidia.
Am vrut sa atrag atentia asupra acestei infectii care poate avea consecinte extrem de grave si care este inca tratata cu superficialitate. De ex, medicii care lucreaza in clinici cunoscute care au contract cu diferite firme nu includ in pachetul de analize si analiza clamidiei inainte de sarcina, ci doar dupa. Doar ca uneori dupa inseamna prea tarziu.....
Multumesc si multa, multa tarie. Nu-ti pierde speranta si increderea. Micul ingeras nu va fi uitat vreodata, dar iti doresc sa ai cat de curand o mica printesa sanatoasa, frumoasa si vesela.
Luana
nu stiu daca ai primit mesajul meu deoarece nu stiu daca l-am trimis,scriam la el si nu stiu pe ce am apasat,cred ca l-am trimis...iti inteleg durerea deoarece si eu am trecut prin ceva la fel de dureros...si nimeni nu iti intelege durerea mai bine decat o mama...fi tare si gandeste-te ca il ai pe luca,el are nevoie de o mama...fi tare pentru el.......
IMI PARE RAU DE PIERDEREA PE CARE AI SUFERIT-O....