BUNA DRAG BIANCA AM CITIT ARTICOLUL AFISAT PE NET DESPRE PIERDEREA SARCINII TALE SI NU POT SA ITI SPUN DC CA IMI PARE F RAU SI EU AM UN BAIELTE CARE AZI FACE 11 LUNI SI INAITE DE AL AVEA PE DAVID -FLORIN AM AVUT O SARCINA PE ACARE MAIM DORITO SI PE PE CARE NU AM PUTUT SA O TIN DIN CAUZA MAMEI MELE AVEM 18 ANI SI A SPUS CA NU SUTN IN STARE SA FAC UN COPIL ASA TANARAFORTATA AM FOST SA FAC AVORT CEEA CE A URMAT DUPA E GREU DE E XPLICAT IN CUVINTE AVEAM UN GOL MARE IN SUFLET AM PLANS NOPTI SI ZILE LA RAND PANA AM FACUR DEPRESIE AM ZIS CA VIATA FARA BEBE AL MEU NU MAI ARE ROST.AM TRECUT PRIN NISTE CLIPE SI MOMENTE FFFF GRELE AM FOST INTERNATA INTRUN SPITAL CU BOLI PSIHICE SI AM FOST APOI O LUAN DE ZILE LA RECUPERARE/MIAM REVENIT FFFFFFFFF GREU SI ACUM IMI ADUC AMINTE DE BEBE SI IMI GREU SI IMI PARE ARU DE CE AM FACUT DAR CUM SUNT O FEMEIE IMPLINTA IL AM PE DAVID-FLORIN EL E VIATA MEA SI AM UN SOT CARE MA IUBETSE CA IN PRIMA ZI SI EU PE EL LA FEL SI MA GANDESC CA POATE INTRO ZI VOM AVEA INCA UN BEBE MIAS DORI O FETTA DAR NU MA MAI GANDESC LA CE VA FI SA FIE SANATOS ASTA E CEL MAI IMPORTANT.MULTUMIM MULT PT ARTICOLUL DE PE NET SI SA STII CA CHAIR DOAR O MAMA CARE A TRECUT PRIN ASA CEVA TE INELEGE EU TE INTELEG SI ITI DORESC MULTA SANATATE SA ITI TRAIASCA BAIETELUL SI SATE AJUTE DUMNEZEU SA TRECI PESTE ACEST MOMENT GREU DIN VIATA TA TE PUPAM CU MULT DRAG MIHAELA SI DAVID-FLORIN astept un mic raspuns sa imi spui cum te mai simti!
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Am vazut emisiunea de aseara de pe B1 pot sa-ti spun ca imi pare ffff rau ati inteleg durerea si sa-ti dea Dumnezeu puterea de a te mai linisti ca de uitat niciodata nu o sa poti . Am retrait si eu aseara odata cu tine durerea de a pierde un copil. Bianca ma numesc Elena din Dambovita si in aprilie 2007 am pierdut sarcina de fapt a doua sarcina la 5 luni eram plina de bucurie c avoi astepta un copil eram fericiti parca nici un parinte nu ear ca noi , dar sa intamplat Pot sa-ti spun ca am trecut peste , dar nu am uitat nici un moment cu ajutorul sotului meu incepusem sa imi pierd mintea simnteam ca mor de durere . Am urmat la Giulesti la o DR. foarte buna a venit de acasa ma asteptat la spital sa sosesc a fost o bunatate de om tot personalul sa ocupat de mine . Trist a fost ca in acea seara au mai fost 4 femei cu aceeasi problema printre care si Ioana Ginghina a fost ingrozitor Eu am fost prima dupa cateva ore de chin care am avortat mia provocat nasterea nu o sa uit niciodata asta in viata mea Cel mai greu moment a fost a doua zi cand o asistenta a venit la mine sa-mi ceara acordul de fapt sa semnez ca sunt deacord cu incinerarea copilului am simntit ca mor nici nu mai vedeam bine , undeva mai sus erau trecute datele mele personale si sexul copilului , era baiat ceea ce ne doream f mult amandoi langa sexul copilului era si numele daca vroiam sa-l trec , dar a fost atat de mare durerea incat nu am realizat ca trebuie sa-i dau un nume si am lasat asa atat de rau imi pare tot timpul ma gandesc la asta ca macar sa se duca si el in ceruri cu un nume Nici in ziua de azi nu iam spus sotului meu ca acel copil era baiat nu am avut puterea taria de ai spune chiar nu stiu dc sa o fac sau nu , iar durerea si mai mare a fost cand lam vazut pe holurile spitalului pe sot plangand ceea ce nu lam vazut niciodata atat de afectat de ceva. Mi sa luat fatul si placenta in laborator si dupa 3 luni am primit rezultatele . mi sa spus ca din cauza unui sindrom de coagulare am pierdut sarcina ca am avut un chiag de sange in spatele placentei si din cauza asta Am stat in spital mai tot timpul in astea 5 luni numai cu tartament , dar acum vraeu sa o iai de la capat sa mai incerc sa raman insarcinada si sper din tot sufletul sa nu mai trec prin ce am trecut (mentionez ca nu mai am nici un copil)Mam decis sa-ti spun si eu drama prin care am trecut Ma cutremurat povestea ta sa dea Domnul sa va lumineze sa fiti sanatosi si Luca sa fie un baiat puternic si sanatos. Astept cu drag raspunsul tau Vreau sa-ti fiu alaturi in Fundatia pe care vrei sa o faci daca pot sa te ajut cu mare placere vreau sa o fac o sa-ti las telefonul meu 07****
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
eu nu am am pierdut sarcina,a trebuit s fac avort de teama parintilor.C toate k n stiau acum regret pentru k era decizia mea si imi pare rau k nu l-am pastrat.ce ar fi trebuit sa fac?
7 February, 2008 - 07:00 — Daniela
Draga Bianca,am vazut emisiunea de aseara..si vreau sa iti spun sincer ,din suflet ca imi pare rau pt tot ceea ce ai patimit,stiu ca nu ai primit mesaje de la cei dragi,de la cei apropiati tie,dar de la mine o necunoscuta iti spun inca o data sa fi tare,gandeste-te ca puiul tau Luca are nevoie de tine,Dumnezeu ti la dat pt al face fericit si pt ai oferi o familie,sa stii ca un copil nu vine niciodata degeaba,nu iti pierde speranta,cumpatul,si tine capul sus,nu iti voi spune sa nu mai plangi ,descarca-te dar gandeste-te ca cineva are nevoie de tine,si aceeia sunt familia ta..te stimez,te apreciez si te pup... daniela
7 February, 2008 - 07:00 — Sonia
buna Bianca sunt sonia de la sibiu si si eu am trecut prin aceasta drama prin care au mai trecut multe femei dar numai ca la mine a fost cu totul altel.Am avut o nastere normala am nascut un baietel de 3,400 si era foarte sanatos.dar dupa 6 luni a anceput sa se lasa cam mole dar nu dadea semne ca era bolnav radea,gangurea,se juca pur si simlu cine al vede nu zicea ca baietelul meu e bolnav.mergeam de 2 sau chiar de 3 ori pe sapt la medicul de familie dar aceasta ami zicea sonia nu mai veni asa de des cu baiatul ca nu are nimic iar eu iam spuc ca daca nu are nimic de ce nu mai are baiatul mue puterea ce a avuto aninte ca sa se lase molesit,iar dansa mia dat un rasp pe care nu lam anteles nici an ziua de astazi mia spus"sonia tu trebiue sa mergi la un spital din jud ca baiatul tau e RETARDAT psihic"iam cerut sa ami dea o trimitere al un alt specialist sa ai fac o radiografie iar ia mia spus ca"de ce sa ati dau trimitere ca baiatul tau nu are nimic" am venit acasa miam anbracat baiatul si mam dus la Targu-Mures,iar acolo ia facut mai multe analize ,mai multe controale si sa constatat ca nu mai avea mult timp de trait. Medici miau spun ca sa merg la sibiu judetul unde am nascut si sa ma inernez cu el la sibiu ptr ca ei stiau ca nu mai e nimic de facut.am venit acasa am chemat SMURDUL a venit si mam dus la spital unde ma inetrnat de urgenta.la pus an perfuzi ,lau contactat la aparatul de inima ca sa vada daca se mai poate face ceva ca sal salveze.a venit mama si a vorbit cu doctorita an ce srate e baiatul la care doctorita ia zis 'facem tot posibilul,noi lucram cu el din ora an ora'dar dupa 3-4 zile trebuia sa ai faca alte analiza ca sa vada cum decurge baiatul.seama mam dus ca sa ai spun rug si sa duc pampers la asistente mam uitat la copilul meu iar el dormea iam dat un sarut de noape buna si am plecat ptr ca nu ami dadeau voie sa stau mai mult timp langa el.an acea seara cand am plecat de la el mam dus an salonul meu mam pus pe genunchi si mam rugat la Dumnezeu sal ajute si sal scape de ori si ce ar avea,dar nu mai mult dupa aproape o ora a veni asistenta ce avea grija de el an permanenta si mia spun mama Stoica veniti pana jos ca vrea doctorita la baiat sa va vorbeasca nu stiam ce avea sa se antample si mam dus speriata sa vad ce sa antamplat,dupa 10 min a iesit doamna doctor si mia zis"Sonia ne pare foatre rau dar de o jumatate de ora ne luptam sa salvam viata copilului tau"va dati seama ce a fost an sufletul meu pur si simplu nu ami venea sa cred ce tocmai am auzit a venit toata fam mea la mine la spital si ami spuneau "sonia stai linistita ca baiatul tau nu are nimic sia revenit numai ca sa ma antareasca.mam dus acasa cu fam bine anteles fara copil ptr ca,daca adecedat an spital trebuia sa i se faca autopsie.la autopia ce sa facut sa constatat ca a avut PNEUMONIE care pe parcurs sa agravat si fa facut STOP CARDIO RESPIRATOR. BINEATELES CA CU AJUTORUL PRIETENILOR VECINILOR SI A FAM AM TRECUT SI DEPRESIA ASTA.PE BAIAT AL CHEMA. PE BAIETELUL MEU LA CHEMAT STOICA NICOLAS_DARIUS CARE AVEA NUMAI 8 LUNI dar ami pare foarte rau ca nu am auzit din gura lui dariusica cuv MAMA.dar acum an preuna cu fetita ta BIENCUTA si cu alti mai multi copii au ajuns ANGERASI se joaca anpreuna si vor avea mereu grija de MAMICILE lor care leau iubit enorm de mult.Cu mult drag si respect Sonia mama lui Darius. daca ai vrea sa vorbim mai multe despre cele antamplate ma poti suna la nr de tel 07*** sau la adresa de mess ****
7 February, 2008 - 07:00 — Iustina
Buna sunt Iustina din Sibiu si te-am urmarit foarte mult la emisiunile la care ai fost invitata.As vrea sa iti spun ca esti super tare.Si eu am patit la fel ca tine poate mai crunt a fost, deoarece bebelusul meu nu avea absolut nimic,iar eu am avut o sarcina supernormala fara nici un fel de probleme.Dar acest vis al meu a devenit cosmar odata cu internarea mea in maternitatea din SIBIU.Povestea mea este foarte trista si foarte greu reusesc sa trec peste tot ce sa intimplat.Aveam 40 de saptamini iar RAUL nu dadea nici un semn ca ar vrea sa paraseasca burtica mea.Am mers la spital unde ma preluat o doamna doctor si mi-a facut o ecografie unde Raul era ok dar lichidul amniotic era usor diminuat.Mi sa spus sa merg acasa caci Raul se pregateste de nastere.La 3 zile dupa respectiva consultatie a inceput sa ma doara burta,am mers din nou la maternitate unde durata consultatiei mele a fost nu mai mult de 3 min.La fel mi sa spus sa merg acasa.Dar ma intreb eu cit puteam sa mai tin bebelusul in burtica?Aveam deja 42 saptamini mergeam pe 43 cind m-am internat.La internare mi sa facut o ecografie unde normal lichidul era diminuat din ce in ce mai mult.Dar altceva nimic,a doua zi avenit la mine un medic rezident iar eu am intrebat mie nu imi faceti nimic? si foarte sec mi sa raspuns ca nu.Normal ca in dupa amiaza respectiva Raul a murit.Mentionez ca in momentul in care sa constatat decesul eu nu mai aveam absolut deloc lichid.Si uite asa in data de 28 august 2007 a trebuit sa nasc normal un bebelus mort de 3,6oo.Am primit si raspunsul de la necropsie normal ca bebelusul nu avea absolut nimic.Dar incompetenta medicilor lasa de dorit.Inainte de a ma interna tot la 2 zile mergeam la spital,dar ma trimitaeu acasa.Mentionez ca medicul care ma supravegheat pe timpul sarcinii era in concediu de odihna.Pentu el am tot respectul din lumea asta dar doar pentru el.Din 29 august pina in 31 decemdrie 2007 au murit 13 copii numai in maternitatea din SIBIU.Este ceva de necrezut ceva se intimpla.Trebuie sa facem ceva nu se poate sa fim calcate in picoare.pentru mai multe informatii ma gasiti la adresa de mail ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Alin
Buna ziua, BIANCA, am avut ocazia sa urmaresc aseara 06.02.2008. emisiunea TV de la "NASU'" si crede-ma ca am ramas "INTERZIS" la povestirile despre pierderea copilului tau, nu am reusit sa adorm toata noaptea, ca barbat a fost a 2 oara cand mi-au dat lacrimile. Sunt proaspat casatorit (9 luni) si inca nu pot sa inteleg, sa simt, acel sentiment de parinte pentru ca inca nu avem un copil, dar aseara urmarimd starile si toate acele sentimente de o inegalabila sinceritate cred ca incep sa simt acel sentiment de INTREG care il poate avea nastrerea unui copil in familie, mi-am privit sotia si am tinut-o in brate ca pe un copil pana dimineata in zori, vreau sa fiu alaturi de cei care ti-au fost alaturi in acele clipe de...cumpana, de acei doctori dim germania cere au stiut sa fie sinceri si aproape ca o familie de tine. Eu nu pot exprima in cuvinte si sentimente durerea din suflet pentru asa ceva, nu pot sa-ti urez decat toata dragostea familiei mele, fericire, putere de viata si sa fie alaturi de tine toti cei dragi sufletului tau. Cu stima Alin-Lucian, GALATI
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
BUNA BIANCA AM VAZUT EMISIUNEA NASUL SI AM FOST TARE IMPRESIONATA DE TRAGEDIA TA. IMI PARE SINCER RAU PENTRU TINE !DOAMNE AJUTA !
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Oamenii s-au obisnuit ca Bianca Brad sa apara ,sa zambeasca,sa sfatuiasca.Bianca Brad este si ea tot om si are tot felul de trairi ca noi toti dealtfel.Imi pare rau ca o femeie ca tine a fost nevoita sa treaca prin asa ceva .Cu asta ne-ai aratat ca esti un om sensibil iar faptul ca vrei sa vorbesti pe tema asta este de apreciat .Arata ca esti o fire foarte deschisa.pe scurt ...IMI PARE FOARTE RAU PENTRU TINE,fii tare....TREBUIE.
7 February, 2008 - 07:00 — Ralu
A-si dori sa stiu mai multe despre acea campanie despre care vorbeati aseara la Nasu (B1TV) Ralu,Bucurest
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
am plans mult,te-am visat,baietelul nostru cel mic,Tudor,s-a nascut cu cordonul de 2 ori in jurul gatului si,cu toate ca mergeam regulat la medigul ginecolog,acesta nu a venit la nastere.Medicul de garda nici nu s-a trezit(am nascut la 2.10 noaptea),cu toate ca am fost "atenta"cu ea si am nascut cu o asistenta si o infirmiera.Copilul mi l-au dat mai tarziu ,dar mi l-au luat la fel de repede,deoarece era vanat,l-au pus la incubator. Am plans atat si am vrut sa mor,dar trebuia sa fiu tare pentru Tudor,dar si pentru Silviu,baiatul mai mare!Dumnezeu mi i-a lasat sanatosi ,Tudor are acum 3 ani,dar ma gandesc mereu ca era puteam trece printr-o tragedie.Te admir!!!! Te respect!! Am plans ,imi pare rau,sa-ti dea Dumnezeu forta ,Luca te lumineaza in fiecare zi!.......
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Scrie aici...Bianca,se spune mereu ca ingerasii sunt cei care ne pazesc,ne apara de tot ce-i rau ,ne ajuta in tot si,mai ales,NE SUNT MEREU APROAPE...EMMA ta este un INGERAS care va avea grija de voi,care va fi mereu cu voi si care va fi lipit de sufletelul fratiorului,a mamei, a tatalui...Durerea voastra e de neconceput,e durerea parintelui care isi pierde puiutul drag....nu exista nici mangaiere,nici o vorba sau vreo fapta a cuiva n-ar putea stinge nemasurata durere,poate ar alina-o ,si,niciodata NU VETI UITA,PENTRU CA E PARTE DIN NOI,e o bucatica care nu se va desprinde niciodata din sufletul celor dragi...Trebuie sa CREZI in DUMNEZEU, sa te rogi(iti va alina sufletul),sa vorbesti ,sa te bucuri,atat cat poti,de copilaria baietelului tau .Sunt sigura ca vei reusi sa iti continui viata ,chiar daca e o incercare pe care sa nu o aiba nimeni,avandu-i alaturi pe cei dragi,mai ales simtind-o alaturi ,in tot ce faci ,pe micuta EMMA care vegheaza pentru voi,se bucura cu voi,traieste prin voi....Nu vei fi singura niciodata!!!Sunt mamica,si crede-ma,nu vreau sa ma gandesc ca ar putea pati ceva "bulgarul meu de soare'"si inteleg pe deplin durerea ta si a tuturor mamelor.....Mult curaj !
7 February, 2008 - 07:00 — Mihaela
Buna Bianca, Ma numesc Mihaela **** si sunt mama a trei copii,imi pare rau ptr ceea ce ti sa intamplat si Dumnezeu sa iti dea putere si fi sigura ca ingerul tau Emma are grija de tine de acolo de sus.Am urmarit emisiunea de pe B1 si sunt de acord cu tot ce ai spus despre biserica si sistemul sanitar din Romania.Eu spre norocul meu am nascut toti cei trei copii in Germania si ii multumesc lui D-zeu ca nu am nascut in Romania si nu m-am luat dupa dr din Romania care sunt foarte in urma cu tot ce tine de ginecologie,spun asta deoarece eu sunt rh-negativ si nu am stiut ptr ca mi-au gresit rh la analizele de sarcina fiind insarcinata cu primul copil.Am depistat asta cand eram insarcinata in luna a 8 a cu cel de-al doilea copil si a trebuit sa plec de urgenta in Germania ptr a-mi provoca nasterea ptr ca anticorpii crescusera f mult si era grav ptr copil.Dupa trei zile de provocare de sarcina am nascut fetita care a fost dusa imediat ptr ai administra o conserva de sange si a stat in spital 2 saptamani.Vreau sa spun ca in cele trei zile inainte de a naste,psihic nu mai puteam gandindu-ma la tot cei mai rau si am cerut sa mi se faca cezariana dar toti dr atat de frumos mi-au vorbit si m-au convins ca nu am de ce sa fac cezariana atata timp cat totul o sa decurga normal si este bine ptr mine sa nasc natural ca si primul copil si intr-adevar asa a fost si ii mulumesc lui Dumnezeu ca totul a decurs bine.Am ramas insarcinata cu cel de-al treilea copil,am gasit un singur dr in Romania care ma incurajat sa pastrez sarcina si sa fie o sarcina urmarita si mi-a spus ca sa imi urmaresc saptamanal anticorpii.In luna a 7 sa vazut ca as avea lichid amniotic putin si copilu nu este dezvoltat la luna care eram si mi sa sugerat sa fac o ecografie la Bucuresti eu fiind din Ploiesti.Am mers la Bucuresti la clinica Medsana unde ptr 15min am platit o gramada de bani ca sa mi se vorbeasca de sus de parca nu platisem nimica de ,,asa zisul marele Ancar Benedict,,care in primul rand cand a auzit ca am rh-negativ ma certat ca de ce am ramas insarcinata stiind ca am rh-negativ,ma certat ca am luat 10Kg care la toate sarcinile nu am luat m-ai mult de 13kg exact cat este normal dar probabil ca dansul este in urma si ma speriat atat de rau in legatura cu copilu,ca in cele din urma sa imi spuna ca trebuie sa scot copilu afara eu fiind in 7 luni.Nu va pot spune cum am ajuns acasa impreuna cu sotul meu gandiindu-ne la tot ce este mai rau si am mers la dr ginecolog din Ploiesti si i-am povestit ce mi sa spus la Bucuresti,dansul mi-a spus ca el nu a vazut sa fie asa grav si mi-a spus sa ma duc in Germania la clinica unde am nascut cea de-a doua fetita si a doua zi m-am urcat in avion si am plecat direct la clinica.Acolo aveau dosarul meu si toate datele si au inceput imediat investigatiile,unde vreau sa ajung este ca am fost pe mana unui prof,dr.universitar care stia cazul meu de rh incopatibil si nimic din ceea ce mi-a spus ,,marele Ancar Benedict,,nu a fost adevarat si am nascut normal si la termen,plus ca atat de frumos mi sa vorbit si am fost tratata asa cum nu cred ca o sa existe vreodata in Romania incepand de la moase si pana la dr.In privinta bisericii ortodoxe care au regulile date de ei si nu de la D-zeu sau sa respecte cu adevarat ce scrie la biblie.Eu am copii botezati dupa religia sotului adica evanghelica si vorbind cu un preot ortodox ,ce cearta am putut sa primesc,spunandu-mi ca m-am lepadat de D-zeu botezandu-mi copii evanghelic.Atata timp cat copii sunt crescuti crestineste prea putin conteaza religia,numai Dumnezeu stie care religie este buna sau care nu si nu biserica ortodoxa care are propiile reguli adica reguli facute de ei.Tare mult m-as bucura sa se schimbe ceva in bine si in tara asta atat in sistemul sanitar cat si in privinta bisericii ortodoxe.Iti doresc multa sanatate si multa putere si tarie.
7 February, 2008 - 07:00 — Alina
ALINA.BIANCA,IMI PARE FOARTE RAU PT CE S_A INTAMPLAT...EU TE ADMIR FOARTE MULT DE CAND AI APARUT PE ECRANE IAR MAMA MEA E UN FAN AL TAU......EU AM UN BAIETEL DE UN AN SI O LUNA...DIN FERICIRE S_A NASCUT SANATOS.NASTEREA SA A FOST DIFICILA ...CAM 15 ORE A DURAT PT CA NU A FOST UN DOCTOR LANGA MINE CI DOAR ASISTENTE.ABIA IN A 14 a ORA A APARUT SI UN DOCTOR.AM SCAPAT IN FINAL CU BINE SI EU SI TEO DAR MI_A FOST FOARTE TEAMA.TE ROG,AI GRIJA DE LUCA PENTRU CA EL ARE NEVOIE DE TINE!ADUNA_TI FORTELE SI MERGI MAI DEPARTE PT TOTI CEI CARE TE IUBESC,FAMILIA TA,PRIETENII TAI SI PT LUMEA CARE TE VEDE.NU POT SA INTELEG DUREREA PT CA NU AM TRECUT PRIN ASTA DAR STIU CE INSEAMNA SA_TI INGROPI TATAL SI DUREREA E CAM LA FEL ...CRED.SA AI SANATATE SI MULTA PUTERE SI SA NE INCANTI MEREU CU PREZENTA TA.TE ASTEPTAM LA VALENII DE MUNTE SA NE CANTI!
7 February, 2008 - 07:00 — Liliana
Bianca, am aflat de drama ta urmarind emisiunea "Nasul" de ieri 06.02.2008 si astfel am ajuns sa citesc aici marturiile tale si ale altor femei care au avut experinte similare. Sunt suferinte sfasietoare pentru care nu suntem pregatiti nici macar sa acceptam ca se pot intampla intr-o lume moderna, asa cum pretimdem ca este cea in care traim. Suferinta ta si curajul tau de a-ti spune povestea trista aduce in fata opiniei publice durerea tuturor mamelor care ies din maternitate indoliate si cu sufletul pustiit. Este de necrezut ca atat de multe femei trec prin aceste traumatizante experiente ! Desi Spitalul romanesc ar trebui sa fie locul in care sa ne gasim cu speranta si incredere tratamentul si vindecarea suferintelor trupesti si chiar sufletesti, acesta a ajuns sa fie un iad in care nu-ti doresti sa ajungi, iar medicii si asistentele medicale ne par a fi niste unelte diabolice de tortura. Maternitatea a ajuns un loc macabru in care femeia gravida intra inspaimantata nu atat de durerile nasterii, cat de nenorocirile ce i s-ar putea intampla ei insasi, dar mai ales pruncului inca nenascut de pe urma incompetentei si indolentei personalului medical pe mana caruia e nevoita sa se lase . Cand cauzele sunt legate de insuficienta dotare a unitatilor medicale incerci sa fii rational si sa accepti dependenta de un sistem gresit conceput, prost organizat si ineficient condus. Dar cum sa reactionezi cand ajungi in spital pe mana unor felceri cu suflete impietrite de propriile neputinte, de lacomia buzunarelor albe intoarse catre tine ostentativ, de dispretul intiparit pe chipurile arogante cand nu le-ai platit "dreptul cuvenit" ? Cum sa reactionezi in fata cruzimii acestor hiene obsedate sa-si faca averi de pe urma suferintelor altor oameni ? Cum sa reactionezi la indiferenta lor criminala ? Am ajuns sa blamam intreaga pleiada medicala pentru ca sunt mult-mult prea putini aceia care fac tot ce pot, tot ce stiu si tot ce trebuie pentru binele pacientilor lor ! Bianca, iarta-ma, poate nu am gasit cuvintele potrivite pentru alinarea unei mame indoliate. Dar am simtit nevoia sa fiu prin orice fel de cuvinte aproape de tine. Chiar si prin cuvintele de indignare in fata unui sistem medical transformat de unii in mijloc de parvenire . Curajul tau de a pune degetul de rana este impresionant si este o lectie de viata pentru cei care au puterea de a schimba ceva . Este semnalul de alarma tras in numele tuturor femeilor. Este strigatul nostru de disperare. Este toata suferinta milioanelor de mamici care-si plang bebelusii luati in ceruri . Campania ta trebuie intens mediatizata . Am observat ca in ultimii ani au avut rasunet in constiinta publica acele campaniile desfasurate “in forta” pe televiziuni. Cum orice decizie in tara asta are un substrat politic, as sugera ca si aceasta campanie sa aiba niste trimiteri acuzatoare spre zona politicului, pentru ca ei sunt cei care se bat cu caramida in piept in campanii electorale ca vor face totul pentru binele oamenilor. Anul acesta este an electoral si intuiesc ca problemele femeilor, privite prin prisma maternitatii, vor incinge bine spiritele atat de mult incat sa zdruncine bine mecanismele ruginite ale acestui sistem medical corupt si ineficient . Iti multumim, Bianca, pentru tot acest demers ! Si iarta-ne daca nu stim toti sa reactionam in fata suferintei. Dumnezeu ne invata insa prin glasul tau, prin atitudinea ta curajoasa , prin exemplul tau si prin schimbarile pe care le vei produce prin campania ta . Liliana, Femeie si Mama . Bucuresti
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca, Imi pare rau ca ai suferit o asemenea drama … o durere cumplita, un infern din care cu greu iti poti reveni si nimeni nu este capabil sa inteleaga... ci doar cele asemenea tie.. care si-au trait propria drama. Cosmarul meu a inceput in septembrie 2005 cand am urmat un tratament pentru o infectie la ureche, am luat antibiotice, antiinflamatoare, ca mai apoi la sfarsitul lunii sa aflu ca sunt insarcinata.. m-am bucurat si am plins de fericire pentru ca mi-l doream cu toata fiinta mea. Pentru ca dupa o saptamina sa simt un cutit in suflet cand asistenta de la ORL mi-a spus “ar fi mai bine sa avortati doamna este un mare pericol” Am cautat cei mai buni doctori, cel putin asa am crezut si .... nu exista nici un pericol pentru perioada in care luasem medicamentele. Asa ca m-am bucurat din tot sufletul si am anuntat pe toti cit sunt de fericita. Eu si puiulul meu, Mateo, ne-am linistit in final si eram linistiti si cresteam pe zi ce trece, si vorbeam si ne mingiiam si faceam dus impreuna, si ascultam muzica si eram unul si acelasi. Chiar daca taticul nu era atat de prezent si o facea nefericita pe mama lui. A urmat o perioada de zbucium, de stres, de multe calatorii cu avionul.... De ziua mea in dec 2005 facusem 31 de ani, am primit cel mai frumos cadou.. prima ecografie in care mi se spunea sexul... asa am aflat ca este el, Mateo – vesel si jucaus care imi umplea inima de bucurie. Ma umflam si retineam foarte multa apa. Atunci doctorita la care mergeam la Medsana m-a trimis la endocrinolog ca nu cumva sa sufar de hipotiroidie. Am urmat sfatul, am facut ecografie si mi s-a depistat un mic nodul. Fara sa se mai faca alte investigatii mi s-a recomandat urgent trecerea pe medicatie cu eutirox. Am plecat linistita in Italia si nu pot uita acea zi in care sotul meu m-a grabit sa prindem trenul in Roma. Simteam ca nu pot respira. Mersesem foarte mult pe jos, am fost sa vizitez o prietena... timpul s-a scurs si riscam sa pierdem timpul. Am alergat usor si ...exact cind am pus piciorul pe scara ..a plecat trenul din statie. M-am asezat abia respirand pe scaun si am simtit mici intepaturi … Pentru prima oara am simtit o frica imensa. Iar acum ma gindesc cu disperare daca nu cumva a fost vina mea…. Ajunsesem in 18 saptamini si totul parea in regula. Vomitam dimineata dupa eutirox si uneori simteam ca ma sufoc. Eram mereu trista si plingeam din orice. Incepusem sa-l simt pe Mateo cum misca si asta ma linistea. Problemele cu sotul ma deprimau si eram apatica, dormeam foarte mult, ma plimbam si imi faceam vise pentru mine si Mateo. Era frig in casa unde stateam la socri si imi doream sa ajung cit mai repede acasa. Cand am plecat spre casa a fost ca o usurare... abia asteptam sa ajung. Pe 8 ianuarie 2006 am vazut o mica singerare si am intrat in panica. Am mers la primul spital care mi-a venit in minte, fiind simbata.... la Medsana nu era doctorita si numar de mobil nu mi-l lasase pentru ca nu considera necesar. Unde sa ma duc? Eram in panica.. Am ajuns la Filantropia. M-a consultat o doctorita care era de servici. A facut ecografia si era totul in regula, printre lacrimi am inteles ca Mateo era bine. Dar... “daca va doare burtica veniti urgent sa va internati!” atunci am inteles ca este ceva in neregula.... dar nimeni nu imi spunea nimic... Am ajuns acasa si noaptea au inceput durerile.... M-am intors la acelasi spital nestiind ce ma asteapta, neconcepand ca exista asa ceva! M-a consultat din nou medicul de garda si am ajuns intr-un salon cu 8 paturi. Ma durea tot si nu puteam vorbi. Nu puteam sa pling, nu puteam sa cer nimic .... eram pierduta in mine.. nu mai gindeam.. am incercat sa adorm. In salon cu mine erau alte femei cu probleme ale sarcinii dar nici una din ele nu parea trista sau ingrijorata. Am incercat sa-mi fac curaj vorbin cu ele. Doctorita care m-a consultat a ajuns abia la 11 dimineata si m-a asigurat ca daca va fi necesar imi va face “serclaj”... eram ca si hipnotizata asteptand sa se intample ceva.. nu ma mai deranja nici wc-ul insalubru din spital si faptul ca mergeam atat de mult pana acolo, unde era un geam spart si era frig.. ca nu existau medicamente si sotul meu a mers sa imi cumpere “progesteron” .. Mi s-a pus o perfuzie cu calmante si sedative, nu stiu exact ce era dar stiu ca ma simteam de parca as fi fost drogata..., nici nu mai vedeam clar, imi pierdusem puterea si ma simteam pierduta, nu gaseam nici un ajutor, nici o persoana care sa ma linisteasca sau sa imi spuna o vorba buna. Sotul meu era acasa, dupa ce a adus medicamentele, a plecat... Sotia tatului meu, mi-a adus o perna si mincare si a plecat si ea.. trista. Iar eu eram atat de singura, imi doream o minune, dar .. La un moment dat am simtit ca imi vine sa fac pipi, nu mai suportam nici o perfuzie, asa ca am scos-o si am pornit catre toaleta.. Nu imi amintesc cum am reusit sa fac pipi, stiu doar ca ma tineam de pereti si eram plina de singe. Am ajuns foarte greu pana la salon, pe hol nu era nimeni. Fetele din salon s-au speriat si au chemat medicii de garda. Am ajuns pe pat si stringeam perna in brate de durere si nu vroiam sa mai ma misc de acolo. Imi doream sa dau timpul inapoi si sa pot fi in alt loc. Nu puteam vorbi pentru ca sedativele imi amortisera limba. Of Doamne era cumplit! Nu poti crede prin ce am trecut! M-am simtit luata pe sus si dusa in sala de opratii. Nu am simtit nici o durere fizica atat de mare era suferinta mea. Nu puteam plinge. Mi l-au luat pe Mateo, erau voci, era multa lumina ... si cineva m-a intrebat “daca il vreau” “am zis nu...cum as putea?” “atunci semneaza”... nu mai stiu nimic.. M-am trezit in alt salon si am cautat cu disperare telefonul. Imi tremurau miinile si nu puteam forma numarul sotului meu. Am apelat ultimul numar care era el lui, era noapte nu stiu cat era ora, stiu ca l-am trezit, dar nu puteam articula cuvintele.. au fost cele mai grele cuvinte pronuntate vreodata “l-am pierdut” M-au lasat in acel pat plina de singe pina dimineata. Nu aveau vata. A fost mai mult decat inuman. Eram lucida, rece, cu privirea pierduta. Mi-am sunat prietena, pe Ana, care a venit sa ma vada. Am cautat sa ajung sa imi iau lucrurile si sa plec. Am coborat la celalalt etaj si intre timp pe foaia mea de externare trecusera “a fugit”. Doamne, un balamuc.. in acel spital, nu stiam cum sa plec mai repede. Am ajuns acasa si am plins in continuu zile intregi. Ma sunau prietenii sa ma intrebe cind nasc. Nu ma mai incapeau hainele. Aveam sanii umflati si au regresat foarte greu. Am fost la Euroclinic cautand un raspuns “de ce?” Nimeni nu stia ce sa imi spuna. La Filantropia mi s-a spus “astrele” cum e posibil? Treceam printr-un cosmar care nu se mai termina. Mi-am facut analize si analize... si intr-un final un doctor a stiut sa-mi spuna ce s-a intamplat. Nu aveam hipotiroidie. Am luat eutirox. Corpul meu a respins sarcina. Deci eu sunt unica vinovata de tot ceea ce s-a intamplat. Am crezut in doctori si nu am cautat sa ma ingrijesc suficient. Am suferit cumplit. Nici acum dupa 2 ani nu pot vedea femei care nasc. Ma simt inchisa ca intr-o carapace si nu pot face nimic. In urma cu un an am divortat, era imposibil sa mai continuam fiecare avea viata lui, iar eu eram singura in doi. Am trait drama dupa drama. Uneori ma intreb de unde am atata putere, de unde mai gasesc optimism si cum pot inca sa sper la un nou inceput. Ma rog si sper ca voi intalni omul potrivit si ca voi avea si eu puiul meu. Am scris toate aceste lucruri asa cum le-am simtit cu speranta ca voi, cei care le cititi sa invatati ceva din asta. Poate ca asa a vrut Dumnezeu, poate ca a fost o lectie de viata? Poate ca e viata insasi, cu bune si cu rele. Poate ca este destinul.
7 February, 2008 - 07:00 — Claudia
eu inca nu sunt mamica si pana de putin timp nici nu prea imi doream sa fiu , am 22 de ani si sunt casatorita , vazand povestea ta Bianca citind sentimentele care te-au incercat si cat ai suferit , suferi si vei suferii imi dau seama cat de important , frumos si minunat este un copil .Acum cred ca cea mai mare realizare este un bebe.CURAJ!!!!
7 February, 2008 - 07:00 — Claudia
Buna Bianca, Imi pare rau ca ai suferit o asemenea drama … o durere cumplita, un infern din care cu greu iti poti reveni si nimeni nu este capabil sa inteleaga... ci doar cele asemenea tie.. care si-au trait propria drama. Cosmarul meu a inceput in septembrie 2005 cand am urmat un tratament pentru o infectie la ureche, am luat antibiotice, antiinflamatoare, ca mai apoi la sfarsitul lunii sa aflu ca sunt insarcinata.. m-am bucurat si am plins de fericire pentru ca mi-l doream cu toata fiinta mea. Pentru ca dupa o saptamina sa simt un cutit in suflet cand asistenta de la ORL mi-a spus “ar fi mai bine sa avortati doamna este un mare pericol” Am cautat cei mai buni doctori, cel putin asa am crezut si .... nu exista nici un pericol pentru perioada in care luasem medicamentele. Asa ca m-am bucurat din tot sufletul si am anuntat pe toti cit sunt de fericita. Eu si puiulul meu, Mateo, ne-am linistit in final si eram linistiti si cresteam pe zi ce trece, si vorbeam si ne mingiiam si faceam dus impreuna, si ascultam muzica si eram unul si acelasi. Chiar daca taticul nu era atat de prezent si o facea nefericita pe mama lui. A urmat o perioada de zbucium, de stres, de multe calatorii cu avionul.... De ziua mea in dec 2005 facusem 31 de ani, am primit cel mai frumos cadou.. prima ecografie in care mi se spunea sexul... asa am aflat ca este el, Mateo – vesel si jucaus care imi umplea inima de bucurie. Ma umflam si retineam foarte multa apa. Atunci doctorita la care mergeam la Medsana m-a trimis la endocrinolog ca nu cumva sa sufar de hipotiroidie. Am urmat sfatul, am facut ecografie si mi s-a depistat un mic nodul. Fara sa se mai faca alte investigatii mi s-a recomandat urgent trecerea pe medicatie cu eutirox. Am plecat linistita in Italia si nu pot uita acea zi in care sotul meu m-a grabit sa prindem trenul in Roma. Simteam ca nu pot respira. Mersesem foarte mult pe jos, am fost sa vizitez o prietena... timpul s-a scurs si riscam sa pierdem timpul. Am alergat usor si ...exact cind am pus piciorul pe scara ..a plecat trenul din statie. M-am asezat abia respirand pe scaun si am simtit mici intepaturi … Pentru prima oara am simtit o frica imensa. Iar acum ma gindesc cu disperare daca nu cumva a fost vina mea…. Ajunsesem in 18 saptamini si totul parea in regula. Vomitam dimineata dupa eutirox si uneori simteam ca ma sufoc. Eram mereu trista si plingeam din orice. Incepusem sa-l simt pe Mateo cum misca si asta ma linistea. Problemele cu sotul ma deprimau si eram apatica, dormeam foarte mult, ma plimbam si imi faceam vise pentru mine si Mateo. Era frig in casa unde stateam la socri si imi doream sa ajung cit mai repede acasa. Cand am plecat spre casa a fost ca o usurare... abia asteptam sa ajung. Pe 8 ianuarie 2006 am vazut o mica singerare si am intrat in panica. Am mers la primul spital care mi-a venit in minte, fiind simbata.... la Medsana nu era doctorita si numar de mobil nu mi-l lasase pentru ca nu considera necesar. Unde sa ma duc? Eram in panica.. Am ajuns la Filantropia. M-a consultat o doctorita care era de servici. A facut ecografia si era totul in regula, printre lacrimi am inteles ca Mateo era bine. Dar... “daca va doare burtica veniti urgent sa va internati!” atunci am inteles ca este ceva in neregula.... dar nimeni nu imi spunea nimic... Am ajuns acasa si noaptea au inceput durerile.... M-am intors la acelasi spital nestiind ce ma asteapta, neconcepand ca exista asa ceva! M-a consultat din nou medicul de garda si am ajuns intr-un salon cu 8 paturi. Ma durea tot si nu puteam vorbi. Nu puteam sa pling, nu puteam sa cer nimic .... eram pierduta in mine.. nu mai gindeam.. am incercat sa adorm. In salon cu mine erau alte femei cu probleme ale sarcinii dar nici una din ele nu parea trista sau ingrijorata. Am incercat sa-mi fac curaj vorbin cu ele. Doctorita care m-a consultat a ajuns abia la 11 dimineata si m-a asigurat ca daca va fi necesar imi va face “serclaj”... eram ca si hipnotizata asteptand sa se intample ceva.. nu ma mai deranja nici wc-ul insalubru din spital si faptul ca mergeam atat de mult pana acolo, unde era un geam spart si era frig.. ca nu existau medicamente si sotul meu a mers sa imi cumpere “progesteron” .. Mi s-a pus o perfuzie cu calmante si sedative, nu stiu exact ce era dar stiu ca ma simteam de parca as fi fost drogata..., nici nu mai vedeam clar, imi pierdusem puterea si ma simteam pierduta, nu gaseam nici un ajutor, nici o persoana care sa ma linisteasca sau sa imi spuna o vorba buna. Sotul meu era acasa, dupa ce a adus medicamentele, a plecat... Sotia tatului meu, mi-a adus o perna si mincare si a plecat si ea.. trista. Iar eu eram atat de singura, imi doream o minune, dar .. La un moment dat am simtit ca imi vine sa fac pipi, nu mai suportam nici o perfuzie, asa ca am scos-o si am pornit catre toaleta.. Nu imi amintesc cum am reusit sa fac pipi, stiu doar ca ma tineam de pereti si eram plina de singe. Am ajuns foarte greu pana la salon, pe hol nu era nimeni. Fetele din salon s-au speriat si au chemat medicii de garda. Am ajuns pe pat si stringeam perna in brate de durere si nu vroiam sa mai ma misc de acolo. Imi doream sa dau timpul inapoi si sa pot fi in alt loc. Nu puteam vorbi pentru ca sedativele imi amortisera limba. Of Doamne era cumplit! Nu poti crede prin ce am trecut! M-am simtit luata pe sus si dusa in sala de opratii. Nu am simtit nici o durere fizica atat de mare era suferinta mea. Nu puteam plinge. Mi l-au luat pe Mateo, erau voci, era multa lumina ... si cineva m-a intrebat “daca il vreau” “am zis nu...cum as putea?” “atunci semneaza”... nu mai stiu nimic.. M-am trezit in alt salon si am cautat cu disperare telefonul. Imi tremurau miinile si nu puteam forma numarul sotului meu. Am apelat ultimul numar care era el lui, era noapte nu stiu cat era ora, stiu ca l-am trezit, dar nu puteam articula cuvintele.. au fost cele mai grele cuvinte pronuntate vreodata “l-am pierdut” M-au lasat in acel pat plina de singe pina dimineata. Nu aveau vata. A fost mai mult decat inuman. Eram lucida, rece, cu privirea pierduta. Mi-am sunat prietena, pe Ana, care a venit sa ma vada. Am cautat sa ajung sa imi iau lucrurile si sa plec. Am coborat la celalalt etaj si intre timp pe foaia mea de externare trecusera “a fugit”. Doamne, un balamuc.. in acel spital, nu stiam cum sa plec mai repede. Am ajuns acasa si am plins in continuu zile intregi. Ma sunau prietenii sa ma intrebe cind nasc. Nu ma mai incapeau hainele. Aveam sanii umflati si au regresat foarte greu. Am fost la Euroclinic cautand un raspuns “de ce?” Nimeni nu stia ce sa imi spuna. La Filantropia mi s-a spus “astrele” cum e posibil? Treceam printr-un cosmar care nu se mai termina. Mi-am facut analize si analize... si intr-un final un doctor a stiut sa-mi spuna ce s-a intamplat. Nu aveam hipotiroidie. Am luat eutirox. Corpul meu a respins sarcina. Deci eu sunt unica vinovata de tot ceea ce s-a intamplat. Am crezut in doctori si nu am cautat sa ma ingrijesc suficient. Am suferit cumplit. Nici acum dupa 2 ani nu pot vedea femei care nasc. Ma simt inchisa ca intr-o carapace si nu pot face nimic. In urma cu un an am divortat, era imposibil sa mai continuam fiecare avea viata lui, iar eu eram singura in doi. Am trait drama dupa drama. Uneori ma intreb de unde am atata putere, de unde mai gasesc optimism si cum pot inca sa sper la un nou inceput. Ma rog si sper ca voi intalni omul potrivit si ca voi avea si eu puiul meu. Am scris toate aceste lucruri asa cum le-am simtit cu speranta ca voi, cei care le cititi sa invatati ceva din asta. Poate ca asa a vrut Dumnezeu, poate ca a fost o lectie de viata? Poate ca e viata insasi, cu bune si cu rele. Poate ca este destinul. Numele meu este Karyn, am 33 de ani, locuiesc in Bucuresti si imi poti scrie oricand pe adresa ****@yahoo.com. Te pup si te imbratisez.
7 February, 2008 - 07:00 — Janina
buna bianca brad! regretam enorm ce ti s-a intamplat! eu si colegele mele de birou suntem alaturi de tine.... janina-slatina
7 February, 2008 - 07:00 — Adriana
Draga Bianca, Imi pare tare rau pentru ce ti s-a intamplat, si sunt alaturi de tine. Si de Emma Nicole. Dumnezeu este cu tine si cu ea, si cu noi toti, chiar daca uneori nu intelegem de ce ni se intampla ce ni se intampla. El ne iubeste si sunt sigura ca ai puterea sa Il iubesti si tu in continuare. Caci Dumnezeu este iubire, si iubirea este legatura ta cu Emma. Numai bine, Adriana
7 February, 2008 - 07:00 — Gabriela
Dragă Bianca, Te-am urmărit aseară la B1Tv, şi am retrăit împreună cu tine şi povestea ta drama pierderii propriului meu copil, primul meu născut ... care a murit pentru că s-a grăbit să vină pe lume la doar 23 de săptămâni, când plămânii lui nu erau maturaţi suficient pentru a putea respira singur. Era un băieţel care n-a trăit decât câteva secunde ... l-am născut viu, i-am auzit plânsul, i-am simţit umezeala şi căldura ... şi deşi am implorat cu lacrimi in ochi "vreau să-l văd, vă rog din suflet, lăsaţi-mă să-l văd!" , medicul şi asistenta au considerat că e mai bine aşa, că ar fi prea traumatizant să-mi văd copilul. Dacă n-aş fi fost atât de epuizată de pe urma travaliului, m-aş fi luptat cu toţi ca o leoaică ca să-mi pot vedea puiul. Mi l-au luat, fără să-i văd chipul, fără să-l strâng la piept şi să-i spun cât de mult îl iubesc şi cât de tare mă doare, că a venit pe lume doar pentru a ne lua rămas bun. A fost nedrept şi crud, şi mă întreb, câte femei trebuie să mai traiască astfel de drame, ca unele cadre medicale să înţeleagă că trebuie respectat dreptul acestor mame de a-şi vedea propri prunci, indiferent că au 23 de săptămâni, 30 s-au 38 de saptamani. Cum să te vindeci pe deplin dacă ţi-ai fost refuzat dreptul de a-ţi vedea propriul copil ?! Cum să-ţi prelucrezi durerea când n-o poţi asocia cu chipul pruncului tău pierdut ! Cum ?! Mi-aduc aminte că în dorinţa de a-mi prelucra durerea, am căutat pe internet poveşti de viaţă asemănătoare. Am găsit astfel un caz similar, un cuplu canadian care şi-au pierdut copilul născut prematur la 23 de săptămani, după doar cateva zile de viaţă ... dar acel copil, o fetiţă, a fost înconjurată de cei dragi, a fost înmormântată creştineşte. Şi nu am putut să nu mă întreb, de ce acolo se poate şi in Romania ... NU ?! Mi-am alinat singură durerea , îngropându-mi pruncul în inimă şi botezându-l cu sufletul ... BOGDAN, născut la 7 ian. 2007 şi plecat pe tărâmul îngerilor cu păr bălai în aceeaşi zi. A trecut mai bine de un an de la aceasta dramă, dar durerea e încă acolo ... nu cred că va dispărea vreodată, cum bine spuneai Bianca, doar că, învăţăm să trăim cu ea şi să privim viaţa cu alţi ochi: ochi care ştiu, ochi care înţeleg, ochi care văd dincolo de măşti şi de aparenţe, că există astfel de dureri şi de drame în multe vieţi ... Dragă Bianca, Dumnezeu să-ţi poarte fetiţa - EMMA NICOLE - în braţe, s-o plimbe printre stele IAR ŢIE, să-ţi transforme durerea ...în generozitate, în dragoste, într-o mână întinsă femeilor care trec prin aceeaşi dramă, în ceea ce faci deja, pentru ca lucrurile să se schimbe şi în ţara noastră. Să rămâi la fel de frumoasă la suflet, dragă Bianca !
cu consideraţie, Gabriela(36 de ani), Timişoara
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Nu sunt mamica dar poate ca intr-o zi voi fii . Mau impresionat foarte mult aceste randuri scrise de dumneavoastra mai sus.Sper ca tristetea tuturor acestor mame care si-au pierdut copii sa dispara cu ajutorul credintei si dragostea celor din jur care le sprijina :SA NU VA PIERDETI CURAJUL .Va doresc tot cei mai bun din lume , mai ales tie Bianca pentru a putea trece peste acest obstacol al vietii.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Este foarte trist... nu am inca copii dar i-ti inteleg durerea
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
da intradevar ai foarte mare dreptate in tot ceea ce ai spus Dumnezeu sa te ajute in tot ceea ce iti propui sa ai grija de Luca,eu nu am trecut prin asa ceva dar imi pot imagina ce clipe ai trecut,fina mea a patit asa la 6 luni doctorii au zis ca a facu atac de cord are doar 26 de ani dupa tratamente scumpe a ramas insarcinata si a patit ce ti-am spus mai sus.poate prea mult stres prea multa poluare.te pup si te impratisezi.
7 February, 2008 - 07:00 — Nicoleta
BUNA,BIANCA MA NUMESC NICOLETA,SI AM SI EU O POVESTE POATE LA FEL DE TRISTA CA SI A TA.IN 29 DECEMBRIE 2006 AM CREZUT CA O SA FIU CEA MAI FERICITA MAMA DIN LUME DAR NU A FOST SA FIE. EU AM PROBLEME CU OVULATIA SI NU PUTEAM SA RAMAN GRAVIDA DOAR CU AJUTORUL UNOR STIMULENTE, CLOSTIBEGYT, PREGNIL SI DUPHASTON. DOCTORUL NE-A AVERTIZAT CA S-AR PUTEA SA RAMAN INSARCINATA CU GEMENI SAU TRIPLETI DAR NU CREDEAM CA O SA MI SE INTAMPLE CHIAR MIE, NOI NE DOREAM SI NE DORIM IN CONTINUARE COPII.D-EU NE-A DARIUT TRIPLETI.CAND AM FOST LA ECO SI NE-A ZIS DOCTORUL CA AVEM TRIPLETI SI TOTI IN PLACENTA DIFERITA NE-AM BUCURAT ENORM DAR IN ACELASI TIMP AM FOST SI UN PIC SPERIATI LA GANDUL CA VOR FII TREI.PACATUL NOSTRU A FOST CA I-AM CERUT DOCTORULUI DACA NU PUTEM FACE CUMVA SA RENUNTAM LA UNUL,PENTRU CA EU NEAVAND NICI O NASTERE SAU AVORT PANA ATUCI ,DOCTORUL MI-A SPUS CA AM UTERUL MIC SI S-AR PUTEA SA NU REZISTE.NE-A RECOMANDAT UN DOCTOR LA CARE SA MERGEM SI SA FACEM O EMBRIOREDUCTIE SA OPRIM EVOLUTIA UNUIA DINTRE EI CARE ERA MAI MIC.ATUNCI CRED CA NE-A PEDEPSIT D-EU PT.CA PRIMA INTERVENTIE NU A REUSIT COPILUL INCA TRAIA,ATUNCI A MAI URMAT INCA O INTERVENTIE SI DE ABIA ATUNCI INIMIOARA A INCETAT SA MAI BATA.DUPA ACEEA SARCINA A DECURS BINE, MERGEAM LA ECO LA FIECARE DOUA SAPTAMANI, UNDE AM SI AFLAT CA O SA AVEM UN BAIAT SI O FETITA. ERAM CEI MAI FERICITI.CAND AM AJUNS IN 6 LUNI DOCTORUL MI-A SPUS CA DE ACUM INCEP PROBLEMELE,FIINS SI OSARCINA GEMELARA DAR NU M-AM GANDIT O CLIPA CE SE VA INTAMPLA.IN 28 DECEMBRIE ERA INTR-O JOI DUPA-MASA AU INCEPUT DURERILE DE BURTA MAI PRECIS CONTRACTIILE, CARE ERAU TOT MAI DESE.ATUNCI SOTUL MEU MI-A ZIS SA IL SUN PE DOCTOR SA II SPUN CE SE INTAMPLA,VREAU SA SPUN CA DOCTORUL MEU E UN DOCTOR DE MILIOANE PE TOT PARCURSUL SARCINII A FOST LANGA MINE SI DUPA NU AM NIMIC SA II REPROSEZ SI LA ORA ACTULA SUNT PACIENTA LUI.ATUNCI EL M-A CHEMAT DE URGENTA LA SPITAL CA SA IMI OPREASCA CONTRACTIILE.SEARA CAND A PLECAT DE LA SPITAL PE LA ORA 8 A TRECUT PE LA MINE SA VADA CUM SUNT,ERA TOTUL IN REGULA.NOAPTEA PE LA 2SI JUMATAE AU INCEPUT CONTRACTIILE DIN CE IN CE TOT MAI DESE SI DUREROASE. NOROCUL MEU CA EU LA TREI LUNI MI S-A FACUT SERCLAJ PT. PROTECTIA COPIILOR SI A MEA FIIND CU GEMENI, CACI ALTFEL CRED CA II NASTEAM ACOLO PE PAT.CAND AM VAZUT CA NU SE MAI POATE AM CHEMAT ASISTENTA CARE MI-A ZIS SA CHEM MEDICUL MEU.CUM L-AM SUNAT SI I-AM ZIS CE SE INTAMPLA A ZIS CA AJUNGE IN JUMATE DE ORA LA SPITAL SI ASA A SI FOST.AM FOST TRATATA FOARTE BINE DE TOTI STIIND CA SUNT PACIENTA LUI ,EL FIIND DOCTOR CONFERENTIAR.A SUNAT ASISTENTA LUI CEA MAI VECHE STIIND CA VA FII O NASTERE PREMATURA AVEAM DOAR 6 LUNI JUMATE. VREU SA SPUN CA ERAM FOARTE SPERIATA PT. CA NU STIAM CE SE VA INTAMPLA.SOTUL MEU A VENIT SI EL IMEDIAT LA SPITAL SA VADA CE SE INTAMPLA,DOCTORUL A VB CU EL SI I-A ZIS CA TOTUL VA FII BINE SI CA VA FACE TOT CE E MAI BINE.LA 6 DIMINEATA,VINERI,29 DECEMBRIE AM NASCUT O FETITA DE 1,300GR SI UN BAIETEL DE 1,150GR,ASISTENTA MI I-A ARATAT PE AMANDOI SI NU IMI VENEA SA CRED CA SUNT AI MEI.ERAU ASA DE MICUTI SI DE FRUMOSI AMANDOI ERAU CU PAR NEGRU PE CAP ASA M-AM NASCUT SI EU.TOATA LUMEA ERA FERICITA,DAR DE FAPT NICI NU NE IMAGINAM CE NE ASTEPTA.GHINIONUL MEU E CA AM NASCUT DE SARBATORI SI STITI CUM E TOATA LUMEA VREA SA FIE ACASA CU FAMILIA.MERGEAM APROAPE DIN ORA IN ORA SA II VAD CA LA UN MOMENT DAT UNA DIN DOCTORITELE DE LA NEONATOLOGIE MI-A ZIS CA CE TOT VIN ,CA NU II LAS SA ISI FACA TREABA, CA NU AJUT CU NIMIC DACA TOT VIN.I-AM ZIS CUM AS PUTEA SA FIU LINISTITA EA AR FII DACA AR FII IN LOCUL MEU?IN SFARSIT LAUN MOMENT DAT I-AM DAT LAPTE DE LA SAN FETITEI BINENTELES PRIN TUB II DADEAU ASISTENTELE.CE VREAU SA SPUN E CA ERAU MAI MULTE DOTORITE DE GARDA LA COPII,UNELE INCERCAU SA MA INCURAJEZE,ALTELE IMI SPUNEAU CA NU CREDE CA VOR FII SANSE PT.EI CA SUNT FOARTE MICI SI NU AU NIMIC DEZVOLTAT IN EI,IAR DACA VOR TRAI COPII NORMALI NU CREDE CA VOR FII,NU FIZIC CAT PSIHIC.EU ASCULTA SI PLANGEM SI MA RUGAM IN MOMENTUL ALA CA NU MAI CONTEAZA CUM VOR FII NUMAI SA TRAIASCA MI I-AS FI DORIT ORICUM NUMAI SA FIE.EU TOT MA SIMTEM RAU,NU PUTEAM SA MA RIDIC PT.CA AMETEAM SI AVEAM FEBRA,NU STIAM CE SE INTAMPLA CU MINE.PANA CAND O DOCTORITA DE LA COPII MI-A ZIS SA NU CUMVA SA AM VREO INFECTIE.MI-A ZIS SA MA DUC IN SALON CA IMI TRIMITE MEDICUL DE GARDA SA MA VADA DAR IN AELASI TIMP L-AU SUNAT SI PE MEDICUL MEU SA II ZICA.ASTA SE INTAMPLA MARTI SEARA PT. CA A DOUA ZI TREBUIA SA IMI SCOATA FIRELE,EU NASCAND PRIN CEZARIANA.A VENIT MEDICUL DE GARDA MI-A MIROSIT TAMPONUL SI MI-A ZIS CA DUPA PAREREA LUI CREDE CA E O INFECTIE URINARA.S-A UITAT SI LA PLAGA MEA SI ERA OK.A INCEPUT DE ATUNCI SEARA SA IMI ADMINISTREZE ANTIBIOTIC,IAR A DOUA ZI DOCTORUL MEU URMA SA IMI FACA CONTROL PT. CA EL A SPUS CA NUMAI EL SE VA OCUPA DE MINE.CAND A VENIT MIERCURI DIMINEATA M-A DUS LA CONTROL MI-A LUAT SECRETIE DIN COL ,VAGIN A ZIS CA LE TRIMITE LA LABORATOR SI ATUNCI MI-A ZIS CA IMI SCOATE SI FIRELE.MAREA I-A FOST MIRAREA CAND A DESFACUT PANSAMENTUL SI A VAZUT INFECTIA LA PLAGA IN PARTEA STANGA.TOATA LUMEA A INTRAT IN ALERTA,EU ERAM SPERIATA CA NU STIAM CE SE INTAMPLA,DE CE MI SE INTAMPLA.A TRIMIS DIN PLAGA SA MI SE FACA ANTIBIOGRAMA SI VRAU SA VA ZIC CA LA TOATA ANTIBIOTICELE AU CRESCUT.ATUNCI MI-AU DAT GENTAMICINA DIN 12 IN 12 ORE, AMPICILINA DI 6 IN 6 ORE.CAND AU AUZIT CEI DE LA COPII AU INTRAT IN PANICA DACA AU SI EI ACEEASI INFECTIE? NE-AU PUS SA LE CUMPARAM COPIILOR UN ANTIBIOTIC DE ULTIMA GENERATIE SA LE DAM.EI DIN ACEEA ZI COPII AU INEPUT CU HEMORAGIE INTERNA, INSUFICIENTA PULMONARA SI ASA MAI DEPARTE.BAIETELUL A MURIT PRIMUL EL FIIND MAI MIC LA EXACT O SAPTAMANA IAR FETITA LA 13 ZILE.PROBLEMELE AU FOST NUMEROASE DAR ACUM CAND MA GANDESC MAI BINE POATE D-EU NE IUBESTE PREA MULT DACA NI I-A LUAT DECAT SA FII SUFERIT SI EI DUPA ACEEA.VREU SA ZIC CA LA INCEPUT NU AM VRUT SA STIM NIMIC DE EI DAR DOCTORITELE DE LA COPII AU INSISTAT SA II INMORMANTAM CRESTINESTE SI ASA AM SI FACUT.I-AM INMORMANTAT,LE-A FACUT SLUJBA SI LE-AM FACUT UN MORMANT DE INGERI.IN FIECARE LUNA IN 29 MERGEM LA MORMANT SA APRINDEM O LUMANARE PENTRU PATRIK GABRIEL SI PATRICIA MARIA ASA SE NUMEAU.CUM AI SPUS SI TU NICI UN ALT COPIL NU LE V-A LUA LOCUL EI VOR FII MEREU IN INIMA MEA.ASA CA ACUM DIN IANUARIE ANUL ACESTA AM INCEPUT DIN NOU TRATAMENTUL SI MI-E FRICA SA NU MI SE INTAMPLE ACELASI LUCRU,PT CA DIN NOU SUNT PREDISPUSA LA GEMENI SAU TRIPLETI.CRED CA DE DATA ASTA D-EU VA FACE SA FIE ALTFEL, SA FIE BINE ,SA IMI DARUIASCA COPII SANATOSI ATAT IMI DORESC NIMIC MAI MULT.NIMIC NU MA BUCURA IN LUMEA ASTA DACA NU AM COPII PT.CE SA TRAIESC.AM DOAR 27 ANI DAR EU ZIC CA AM TRECUT PRIN MULTE ASA CA ITI SPU D-EU SA TE AJUTE SA TRECI PESTE.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna,bianca! amm vazut emisiunea de la Nasul si am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat.iti doresc sa ai puterea sa treci peste cele intamplate! multa sanatate tie si familiei tale! curaj mult! esti o tipa deosebita!!!!
7 February, 2008 - 07:00 — Ana
ma numesc ana, sunt din ploiesti,am o fetita de 2.7ani. nu pot sa spun in cuvinte ceea ce am trait cand am citit,si nu o data, ci de 2,3 ori. eu nu am avut ghinionul sa trec prin asa ceva, dar cunosc un caz asemanator.a fost cumplit. eu nu sunt o persoana religioasa, tocmai pentru ca nu pot sa inteleg dogmele bisericii, fapt pt care nici nu le accept.eu consider ca ai avut tot dreptul sa fii furioasa pe Dumnezeu si pe biserica. as vrea sa aflu mai multe despre fundatia pe care ai infiintat-o. mai mult chiar nu ar acea sens sa scriu.
7 February, 2008 - 07:00 — Carmen
Nu pot decat sa spun ca imi pare rau Bianca, cuvintele sunt desigur de prisos.Nimic din ce putem spune nu te poate alinta. Am plans putin aseara la emisiunea ta, dar azi...am citit si...ti-am simtit durerea. Sunt mama,dar sunt si psiholog. Copii mei sunt bine, am o fata si un baiat.Si eu am fost disperata pe parcursul cresterii lor, de multe ori au fost in primejdie ori din cauza sanatatii ori din cauza nazdravaniilor lor. Dar la 9 luni a murit nepotica mea, sora mea ca si noi familia am fost cu totii distrusi.Timpul si-a pus ampreta si durerea s-a mai enstopat. Durerea mea acum este ca am un nepotel nascut cu sindromul Down si care ... nu a fost diagnosticat in timpul sarcinii de catre medici. Recuperarea lui e grea...dar..il iubim asa cum este. Pot sa ajut si eu in aceasta campanie a ta, am voluntai care sunt alaturi de mine, am studenti la psihologie care ar fi gata sa ajute. Adresa mea este ****@yahoo.com.Cu dragoste pentru tine si pentru toate mamele si tatii care sufera.
7 February, 2008 - 07:00 — Vali
bianca imi pare sincer rau pentru tot ce s-a intamplat .vali
7 February, 2008 - 07:00 — Marcela
MARCELA CLUJ PLANG ODATA CU TINE SI IMI PARE RAU.AM O FETITA DE 8 LUNI SI ACUM IMI FAC MAI MULTE PROBLEME PENTRU EA SI MA BUCUR CA ESTE BINE SI IMI DORESC SO TIN TOT TIMPUL IN BRATE.
Comments
BUNA DRAG BIANCA
AM CITIT ARTICOLUL AFISAT PE NET DESPRE PIERDEREA SARCINII TALE SI NU POT SA ITI SPUN DC CA IMI PARE F RAU SI EU AM UN BAIELTE CARE AZI FACE 11 LUNI SI INAITE DE AL AVEA PE DAVID -FLORIN AM AVUT O SARCINA PE ACARE MAIM DORITO SI PE PE CARE NU AM PUTUT SA O TIN DIN CAUZA MAMEI MELE AVEM 18 ANI SI A SPUS CA NU SUTN IN STARE SA FAC UN COPIL ASA TANARAFORTATA AM FOST SA FAC AVORT CEEA CE A URMAT DUPA E GREU DE E XPLICAT IN CUVINTE AVEAM UN GOL MARE IN SUFLET AM PLANS NOPTI SI ZILE LA RAND PANA AM FACUR DEPRESIE AM ZIS CA VIATA FARA BEBE AL MEU NU MAI ARE ROST.AM TRECUT PRIN NISTE CLIPE SI MOMENTE FFFF GRELE AM FOST INTERNATA INTRUN SPITAL CU BOLI PSIHICE SI AM FOST APOI O LUAN DE ZILE LA RECUPERARE/MIAM REVENIT FFFFFFFFF GREU SI ACUM IMI ADUC AMINTE DE BEBE SI IMI GREU SI IMI PARE ARU DE CE AM FACUT DAR CUM SUNT O FEMEIE IMPLINTA IL AM PE DAVID-FLORIN EL E VIATA MEA SI AM UN SOT CARE MA IUBETSE CA IN PRIMA ZI SI EU PE EL LA FEL SI MA GANDESC CA POATE INTRO ZI VOM AVEA INCA UN BEBE MIAS DORI O FETTA DAR NU MA MAI GANDESC LA CE VA FI SA FIE SANATOS ASTA E CEL MAI IMPORTANT.MULTUMIM MULT PT ARTICOLUL DE PE NET SI SA STII CA CHAIR DOAR O MAMA CARE A TRECUT PRIN ASA CEVA TE INELEGE EU TE INTELEG SI ITI DORESC MULTA SANATATE SA ITI TRAIASCA BAIETELUL SI SATE AJUTE DUMNEZEU SA TRECI PESTE ACEST MOMENT GREU DIN VIATA TA TE PUPAM CU MULT DRAG MIHAELA SI DAVID-FLORIN astept un mic raspuns sa imi spui cum te mai simti!
Am vazut emisiunea de aseara de pe B1 pot sa-ti spun ca imi pare ffff rau ati inteleg durerea si sa-ti dea Dumnezeu puterea de a te mai linisti ca de uitat niciodata nu o sa poti . Am retrait si eu aseara odata cu tine durerea de a pierde un copil. Bianca ma numesc Elena din Dambovita si in aprilie 2007 am pierdut sarcina de fapt a doua sarcina la 5 luni eram plina de bucurie c avoi astepta un copil eram fericiti parca nici un parinte nu ear ca noi , dar sa intamplat Pot sa-ti spun ca am trecut peste , dar nu am uitat nici un moment cu ajutorul sotului meu incepusem sa imi pierd mintea simnteam ca mor de durere . Am urmat la Giulesti la o DR. foarte buna a venit de acasa ma asteptat la spital sa sosesc a fost o bunatate de om tot personalul sa ocupat de mine .
Trist a fost ca in acea seara au mai fost 4 femei cu aceeasi problema printre care si Ioana Ginghina a fost ingrozitor Eu am fost prima dupa cateva ore de chin care am avortat mia provocat nasterea nu o sa uit niciodata asta in viata mea
Cel mai greu moment a fost a doua zi cand o asistenta a venit la mine sa-mi ceara acordul de fapt sa semnez ca sunt deacord cu incinerarea copilului am simntit ca mor nici nu mai vedeam bine , undeva mai sus erau trecute datele mele personale si sexul copilului , era baiat ceea ce ne doream f mult amandoi langa sexul copilului era si numele daca vroiam sa-l trec , dar a fost atat de mare durerea incat nu am realizat ca trebuie sa-i dau un nume si am lasat asa atat de rau imi pare tot timpul ma gandesc la asta ca macar sa se duca si el in ceruri cu un nume Nici in ziua de azi nu iam spus sotului meu ca acel copil era baiat nu am avut puterea taria de ai spune chiar nu stiu dc sa o fac sau nu , iar durerea si mai mare a fost cand lam vazut pe holurile spitalului pe sot plangand ceea ce nu lam vazut niciodata atat de afectat de ceva. Mi sa luat fatul si placenta in laborator si dupa 3 luni am primit rezultatele . mi sa spus ca din cauza unui sindrom de coagulare am pierdut sarcina ca am avut un chiag de sange in spatele placentei si din cauza asta Am stat in spital mai tot timpul in astea 5 luni numai cu tartament , dar acum vraeu sa o iai de la capat sa mai incerc sa raman insarcinada si sper din tot sufletul sa nu mai trec prin ce am trecut (mentionez ca nu mai am nici un copil)Mam decis sa-ti spun si eu drama prin care am trecut Ma cutremurat povestea ta sa dea Domnul sa va lumineze sa fiti sanatosi si Luca sa fie un baiat puternic si sanatos. Astept cu drag raspunsul tau Vreau sa-ti fiu alaturi in Fundatia pe care vrei sa o faci daca pot sa te ajut cu mare placere vreau sa o fac o sa-ti las telefonul meu 07****
eu nu am am pierdut sarcina,a trebuit s fac avort de teama parintilor.C toate k n stiau
acum regret pentru k era decizia mea si imi pare rau k nu l-am pastrat.ce ar fi trebuit sa fac?
Draga Bianca,am vazut emisiunea de aseara..si vreau sa iti spun sincer ,din suflet ca imi pare rau pt tot ceea ce ai patimit,stiu ca nu ai primit mesaje de la cei dragi,de la cei apropiati tie,dar de la mine o necunoscuta iti spun inca o data sa fi tare,gandeste-te ca puiul tau Luca are nevoie de tine,Dumnezeu ti la dat pt al face fericit si pt ai oferi o familie,sa stii ca un copil nu vine niciodata degeaba,nu iti pierde speranta,cumpatul,si tine capul sus,nu iti voi spune sa nu mai plangi ,descarca-te dar gandeste-te ca cineva are nevoie de tine,si aceeia sunt familia ta..te stimez,te apreciez si te pup... daniela
buna Bianca sunt sonia de la sibiu si si eu am trecut prin aceasta drama prin care au mai trecut multe femei dar numai ca la mine a fost cu totul altel.Am avut o nastere normala am nascut un baietel de 3,400 si era foarte sanatos.dar dupa 6 luni a anceput sa se lasa cam mole dar nu dadea semne ca era bolnav radea,gangurea,se juca pur si simlu cine al vede nu zicea ca baietelul meu e bolnav.mergeam de 2 sau chiar de 3 ori pe sapt la medicul de familie dar aceasta ami zicea sonia nu mai veni asa de des cu baiatul ca nu are nimic iar eu iam spuc ca daca nu are nimic de ce nu mai are baiatul mue puterea ce a avuto aninte ca sa se lase molesit,iar dansa mia dat un rasp pe care nu lam anteles nici an ziua de astazi mia spus"sonia tu trebiue sa mergi la un spital din jud ca baiatul tau e RETARDAT psihic"iam cerut sa ami dea o trimitere al un alt specialist sa ai fac o radiografie iar ia mia spus ca"de ce sa ati dau trimitere ca baiatul tau nu are nimic" am venit acasa miam anbracat baiatul si mam dus la Targu-Mures,iar acolo ia facut mai multe analize ,mai multe controale si sa constatat ca nu mai avea mult timp de trait. Medici miau spun ca sa merg la sibiu judetul unde am nascut si sa ma inernez cu el la sibiu ptr ca ei stiau ca nu mai e nimic de facut.am venit acasa am chemat SMURDUL a venit si mam dus la spital unde ma inetrnat de urgenta.la pus an perfuzi ,lau contactat la aparatul de inima ca sa vada daca se mai poate face ceva ca sal salveze.a venit mama si a vorbit cu doctorita an ce srate e baiatul la care doctorita ia zis 'facem tot posibilul,noi lucram cu el din ora an ora'dar dupa 3-4 zile trebuia sa ai faca alte analiza ca sa vada cum decurge baiatul.seama mam dus ca sa ai spun rug si sa duc pampers la asistente mam uitat la copilul meu iar el dormea iam dat un sarut de noape buna si am plecat ptr ca nu ami dadeau voie sa stau mai mult timp langa el.an acea seara cand am plecat de la el mam dus an salonul meu mam pus pe genunchi si mam rugat la Dumnezeu sal ajute si sal scape de ori si ce ar avea,dar nu mai mult dupa aproape o ora a veni asistenta ce avea grija de el an permanenta si mia spun mama Stoica veniti pana jos ca vrea doctorita la baiat sa va vorbeasca nu stiam ce avea sa se antample si mam dus speriata sa vad ce sa antamplat,dupa 10 min a iesit doamna doctor si mia zis"Sonia ne pare foatre rau dar de o jumatate de ora ne luptam sa salvam viata copilului tau"va dati seama ce a fost an sufletul meu pur si simplu nu ami venea sa cred ce tocmai am auzit a venit toata fam mea la mine la spital si ami spuneau "sonia stai linistita ca baiatul tau nu are nimic sia revenit numai ca sa ma antareasca.mam dus acasa cu fam bine anteles fara copil ptr ca,daca adecedat an spital trebuia sa i se faca autopsie.la autopia ce sa facut sa constatat ca a avut PNEUMONIE care pe parcurs sa agravat si fa facut STOP CARDIO RESPIRATOR. BINEATELES CA CU AJUTORUL PRIETENILOR VECINILOR SI A FAM AM TRECUT SI DEPRESIA ASTA.PE BAIAT AL CHEMA. PE BAIETELUL MEU LA CHEMAT STOICA NICOLAS_DARIUS CARE AVEA NUMAI 8 LUNI dar ami pare foarte rau ca nu am auzit din gura lui dariusica cuv MAMA.dar acum an preuna cu fetita ta BIENCUTA si cu alti mai multi copii au ajuns ANGERASI se joaca anpreuna si vor avea mereu grija de MAMICILE lor care leau iubit enorm de mult.Cu mult drag si respect Sonia mama lui Darius. daca ai vrea sa vorbim mai multe despre cele antamplate ma poti suna la nr de tel 07*** sau la adresa de mess ****
Buna sunt Iustina din Sibiu si te-am urmarit foarte mult la emisiunile la care ai fost invitata.As vrea sa iti spun ca esti super tare.Si eu am patit la fel ca tine poate mai crunt a fost, deoarece bebelusul meu nu avea absolut nimic,iar eu am avut o sarcina supernormala fara nici un fel de probleme.Dar acest vis al meu a devenit cosmar odata cu internarea mea in maternitatea din SIBIU.Povestea mea este foarte trista si foarte greu reusesc sa trec peste tot ce sa intimplat.Aveam 40 de saptamini iar RAUL nu dadea nici un semn ca ar vrea sa paraseasca burtica mea.Am mers la spital unde ma preluat o doamna doctor si mi-a facut o ecografie unde Raul era ok dar lichidul amniotic era usor diminuat.Mi sa spus sa merg acasa caci Raul se pregateste de nastere.La 3 zile dupa respectiva consultatie a inceput sa ma doara burta,am mers din nou la maternitate unde durata consultatiei mele a fost nu mai mult de 3 min.La fel mi sa spus sa merg acasa.Dar ma intreb eu cit puteam sa mai tin bebelusul in burtica?Aveam deja 42 saptamini mergeam pe 43 cind m-am internat.La internare mi sa facut o ecografie unde normal lichidul era diminuat din ce in ce mai mult.Dar altceva nimic,a doua zi avenit la mine un medic rezident iar eu am intrebat mie nu imi faceti nimic? si foarte sec mi sa raspuns ca nu.Normal ca in dupa amiaza respectiva Raul a murit.Mentionez ca in momentul in care sa constatat decesul eu nu mai aveam absolut deloc lichid.Si uite asa in data de 28 august 2007 a trebuit sa nasc normal un bebelus mort de 3,6oo.Am primit si raspunsul de la necropsie normal ca bebelusul nu avea absolut nimic.Dar incompetenta medicilor lasa de dorit.Inainte de a ma interna tot la 2 zile mergeam la spital,dar ma trimitaeu acasa.Mentionez ca medicul care ma supravegheat pe timpul sarcinii era in concediu de odihna.Pentu el am tot respectul din lumea asta dar doar pentru el.Din 29 august pina in 31 decemdrie 2007 au murit 13 copii numai in maternitatea din SIBIU.Este ceva de necrezut ceva se intimpla.Trebuie sa facem ceva nu se poate sa fim calcate in picoare.pentru mai multe informatii ma gasiti la adresa de mail ****@yahoo.com
Buna ziua, BIANCA, am avut ocazia sa urmaresc aseara 06.02.2008. emisiunea TV de la "NASU'" si crede-ma ca am ramas "INTERZIS" la povestirile despre pierderea copilului tau, nu am reusit sa adorm toata noaptea, ca barbat a fost a 2 oara cand mi-au dat lacrimile. Sunt proaspat casatorit (9 luni) si inca nu pot sa inteleg, sa simt, acel sentiment de parinte pentru ca inca nu avem un copil, dar aseara urmarimd starile si toate acele sentimente de o inegalabila sinceritate cred ca incep sa simt acel sentiment de INTREG care il poate avea nastrerea unui copil in familie, mi-am privit sotia si am tinut-o in brate ca pe un copil pana dimineata in zori, vreau sa fiu alaturi de cei care ti-au fost alaturi in acele clipe de...cumpana, de acei doctori dim germania cere au stiut sa fie sinceri si aproape ca o familie de tine. Eu nu pot exprima in cuvinte si sentimente durerea din suflet pentru asa ceva, nu pot sa-ti urez decat toata dragostea familiei mele, fericire, putere de viata si sa fie alaturi de tine toti cei dragi sufletului tau. Cu stima Alin-Lucian, GALATI
BUNA BIANCA
AM VAZUT EMISIUNEA NASUL SI AM FOST TARE IMPRESIONATA DE TRAGEDIA TA. IMI PARE SINCER RAU PENTRU TINE !DOAMNE AJUTA !
Oamenii s-au obisnuit ca Bianca Brad sa apara ,sa zambeasca,sa sfatuiasca.Bianca Brad este si ea tot om si are tot felul de trairi ca noi toti dealtfel.Imi pare rau ca o femeie ca tine a fost nevoita sa treaca prin asa ceva .Cu asta ne-ai aratat ca esti un om sensibil iar faptul ca vrei sa vorbesti pe tema asta este de apreciat .Arata ca esti o fire foarte deschisa.pe scurt ...IMI PARE FOARTE RAU PENTRU TINE,fii tare....TREBUIE.
A-si dori sa stiu mai multe despre acea campanie despre care vorbeati aseara la Nasu (B1TV) Ralu,Bucurest
am plans mult,te-am visat,baietelul nostru cel mic,Tudor,s-a nascut cu cordonul de 2 ori in jurul gatului si,cu toate ca mergeam regulat la medigul ginecolog,acesta nu a venit la nastere.Medicul de garda nici nu s-a trezit(am nascut la 2.10 noaptea),cu toate ca am fost "atenta"cu ea si am nascut cu o asistenta si o infirmiera.Copilul mi l-au dat mai tarziu ,dar mi l-au luat la fel de repede,deoarece era vanat,l-au pus la incubator. Am plans atat si am vrut sa mor,dar trebuia sa fiu tare pentru Tudor,dar si pentru Silviu,baiatul mai mare!Dumnezeu mi i-a lasat sanatosi ,Tudor are acum 3 ani,dar ma gandesc mereu ca era puteam trece printr-o tragedie.Te admir!!!! Te respect!! Am plans ,imi pare rau,sa-ti dea Dumnezeu forta ,Luca te lumineaza in fiecare zi!.......
Scrie aici...Bianca,se spune mereu ca ingerasii sunt cei care ne pazesc,ne apara de tot ce-i rau ,ne ajuta in tot si,mai ales,NE SUNT MEREU APROAPE...EMMA ta este un INGERAS care va avea grija de voi,care va fi mereu cu voi si care va fi lipit de sufletelul fratiorului,a mamei, a tatalui...Durerea voastra e de neconceput,e durerea parintelui care isi pierde puiutul drag....nu exista nici mangaiere,nici o vorba sau vreo fapta a cuiva n-ar putea stinge nemasurata durere,poate ar alina-o ,si,niciodata NU VETI UITA,PENTRU CA E PARTE DIN NOI,e o bucatica care nu se va desprinde niciodata din sufletul celor dragi...Trebuie sa CREZI in DUMNEZEU, sa te rogi(iti va alina sufletul),sa vorbesti ,sa te bucuri,atat cat poti,de copilaria baietelului tau .Sunt sigura ca vei reusi sa iti continui viata ,chiar daca e o incercare pe care sa nu o aiba nimeni,avandu-i alaturi pe cei dragi,mai ales simtind-o alaturi ,in tot ce faci ,pe micuta EMMA care vegheaza pentru voi,se bucura cu voi,traieste prin voi....Nu vei fi singura niciodata!!!Sunt mamica,si crede-ma,nu vreau sa ma gandesc ca ar putea pati ceva "bulgarul meu de soare'"si inteleg pe deplin durerea ta si a tuturor mamelor.....Mult curaj !
Buna Bianca,
Ma numesc Mihaela **** si sunt mama a trei copii,imi pare rau ptr ceea ce ti sa intamplat si Dumnezeu sa iti dea putere si fi sigura ca ingerul tau Emma are grija de tine de acolo de sus.Am urmarit emisiunea de pe B1 si sunt de acord cu tot ce ai spus despre biserica si sistemul sanitar din Romania.Eu spre norocul meu am nascut toti cei trei copii in Germania si ii multumesc lui D-zeu ca nu am nascut in Romania si nu m-am luat dupa dr din Romania care sunt foarte in urma cu tot ce tine de ginecologie,spun asta deoarece eu sunt rh-negativ si nu am stiut ptr ca mi-au gresit rh la analizele de sarcina fiind insarcinata cu primul copil.Am depistat asta cand eram insarcinata in luna a 8 a cu cel de-al doilea copil si a trebuit sa plec de urgenta in Germania ptr a-mi provoca nasterea ptr ca anticorpii crescusera f mult si era grav ptr copil.Dupa trei zile de provocare de sarcina am nascut fetita care a fost dusa imediat ptr ai administra o conserva de sange si a stat in spital 2 saptamani.Vreau sa spun ca in cele trei zile inainte de a naste,psihic nu mai puteam gandindu-ma la tot cei mai rau si am cerut sa mi se faca cezariana dar toti dr atat de frumos mi-au vorbit si m-au convins ca nu am de ce sa fac cezariana atata timp cat totul o sa decurga normal si este bine ptr mine sa nasc natural ca si primul copil si intr-adevar asa a fost si ii mulumesc lui Dumnezeu ca totul a decurs bine.Am ramas insarcinata cu cel de-al treilea copil,am gasit un singur dr in Romania care ma incurajat sa pastrez sarcina si sa fie o sarcina urmarita si mi-a spus ca sa imi urmaresc saptamanal anticorpii.In luna a 7 sa vazut ca as avea lichid amniotic putin si copilu nu este dezvoltat la luna care eram si mi sa sugerat sa fac o ecografie la Bucuresti eu fiind din Ploiesti.Am mers la Bucuresti la clinica Medsana unde ptr 15min am platit o gramada de bani ca sa mi se vorbeasca de sus de parca nu platisem nimica de ,,asa zisul marele Ancar Benedict,,care in primul rand cand a auzit ca am rh-negativ ma certat ca de ce am ramas insarcinata stiind ca am rh-negativ,ma certat ca am luat 10Kg care la toate sarcinile nu am luat m-ai mult de 13kg exact cat este normal dar probabil ca dansul este in urma si ma speriat atat de rau in legatura cu copilu,ca in cele din urma sa imi spuna ca trebuie sa scot copilu afara eu fiind in 7 luni.Nu va pot spune cum am ajuns acasa impreuna cu sotul meu gandiindu-ne la tot ce este mai rau si am mers la dr ginecolog din Ploiesti si i-am povestit ce mi sa spus la Bucuresti,dansul mi-a spus ca el nu a vazut sa fie asa grav si mi-a spus sa ma duc in Germania la clinica unde am nascut cea de-a doua fetita si a doua zi m-am urcat in avion si am plecat direct la clinica.Acolo aveau dosarul meu si toate datele si au inceput imediat investigatiile,unde vreau sa ajung este ca am fost pe mana unui prof,dr.universitar care stia cazul meu de rh incopatibil si nimic din ceea ce mi-a spus ,,marele Ancar Benedict,,nu a fost adevarat si am nascut normal si la termen,plus ca atat de frumos mi sa vorbit si am fost tratata asa cum nu cred ca o sa existe vreodata in Romania incepand de la moase si pana la dr.In privinta bisericii ortodoxe care au regulile date de ei si nu de la D-zeu sau sa respecte cu adevarat ce scrie la biblie.Eu am copii botezati dupa religia sotului adica evanghelica si vorbind cu un preot ortodox ,ce cearta am putut sa primesc,spunandu-mi ca m-am lepadat de D-zeu botezandu-mi copii evanghelic.Atata timp cat copii sunt crescuti crestineste prea putin conteaza religia,numai Dumnezeu stie care religie este buna sau care nu si nu biserica ortodoxa care are propiile reguli adica reguli facute de ei.Tare mult m-as bucura sa se schimbe ceva in bine si in tara asta atat in sistemul sanitar cat si in privinta bisericii ortodoxe.Iti doresc multa sanatate si multa putere si tarie.
ALINA.BIANCA,IMI PARE FOARTE RAU PT CE S_A INTAMPLAT...EU TE ADMIR FOARTE MULT DE CAND AI APARUT PE ECRANE IAR MAMA MEA E UN FAN AL TAU......EU AM UN BAIETEL DE UN AN SI O LUNA...DIN FERICIRE S_A NASCUT SANATOS.NASTEREA SA A FOST DIFICILA ...CAM 15 ORE A DURAT PT CA NU A FOST UN DOCTOR LANGA MINE CI DOAR ASISTENTE.ABIA IN A 14 a ORA A APARUT SI UN DOCTOR.AM SCAPAT IN FINAL CU BINE SI EU SI TEO DAR MI_A FOST FOARTE TEAMA.TE ROG,AI GRIJA DE LUCA PENTRU CA EL ARE NEVOIE DE TINE!ADUNA_TI FORTELE SI MERGI MAI DEPARTE PT TOTI CEI CARE TE IUBESC,FAMILIA TA,PRIETENII TAI SI PT LUMEA CARE TE VEDE.NU POT SA INTELEG DUREREA PT CA NU AM TRECUT PRIN ASTA DAR STIU CE INSEAMNA SA_TI INGROPI TATAL SI DUREREA E CAM LA FEL ...CRED.SA AI SANATATE SI MULTA PUTERE SI SA NE INCANTI MEREU CU PREZENTA TA.TE ASTEPTAM LA VALENII DE MUNTE SA NE CANTI!
Bianca, am aflat de drama ta urmarind emisiunea "Nasul" de ieri 06.02.2008 si astfel am ajuns sa citesc aici marturiile tale si ale altor femei care au avut experinte similare.
Sunt suferinte sfasietoare pentru care nu suntem pregatiti nici macar sa acceptam ca se pot intampla intr-o lume moderna, asa cum pretimdem ca este cea in care traim.
Suferinta ta si curajul tau de a-ti spune povestea trista aduce in fata opiniei publice durerea tuturor mamelor care ies din maternitate indoliate si cu sufletul pustiit.
Este de necrezut ca atat de multe femei trec prin aceste traumatizante experiente !
Desi Spitalul romanesc ar trebui sa fie locul in care sa ne gasim cu speranta si incredere tratamentul si vindecarea suferintelor trupesti si chiar sufletesti, acesta a ajuns sa fie un iad in care nu-ti doresti sa ajungi, iar medicii si asistentele medicale ne par a fi niste unelte diabolice de tortura.
Maternitatea a ajuns un loc macabru in care femeia gravida intra inspaimantata nu atat de durerile nasterii, cat de nenorocirile ce i s-ar putea intampla ei insasi, dar mai ales pruncului inca nenascut de pe urma incompetentei si indolentei personalului medical pe mana caruia e nevoita sa se lase .
Cand cauzele sunt legate de insuficienta dotare a unitatilor medicale incerci sa fii rational si sa accepti dependenta de un sistem gresit conceput, prost organizat si ineficient condus.
Dar cum sa reactionezi cand ajungi in spital pe mana unor felceri cu suflete impietrite de propriile neputinte, de lacomia buzunarelor albe intoarse catre tine ostentativ, de dispretul intiparit pe chipurile arogante cand nu le-ai platit "dreptul cuvenit" ? Cum sa reactionezi in fata cruzimii acestor hiene obsedate sa-si faca averi de pe urma suferintelor altor oameni ? Cum sa reactionezi la indiferenta lor criminala ?
Am ajuns sa blamam intreaga pleiada medicala pentru ca sunt mult-mult prea putini aceia care fac tot ce pot, tot ce stiu si tot ce trebuie pentru binele pacientilor lor !
Bianca, iarta-ma, poate nu am gasit cuvintele potrivite pentru alinarea unei mame indoliate. Dar am simtit nevoia sa fiu prin orice fel de cuvinte aproape de tine.
Chiar si prin cuvintele de indignare in fata unui sistem medical transformat de unii in mijloc de parvenire .
Curajul tau de a pune degetul de rana este impresionant si este o lectie de viata pentru cei care au puterea de a schimba ceva . Este semnalul de alarma tras in numele tuturor femeilor. Este strigatul nostru de disperare. Este toata suferinta milioanelor de mamici care-si plang bebelusii luati in ceruri .
Campania ta trebuie intens mediatizata . Am observat ca in ultimii ani au avut rasunet in constiinta publica acele campaniile desfasurate “in forta” pe televiziuni.
Cum orice decizie in tara asta are un substrat politic, as sugera ca si aceasta campanie sa aiba niste trimiteri acuzatoare spre zona politicului, pentru ca ei sunt cei care se bat cu caramida in piept in campanii electorale ca vor face totul pentru binele oamenilor.
Anul acesta este an electoral si intuiesc ca problemele femeilor, privite prin prisma maternitatii, vor incinge bine spiritele atat de mult incat sa zdruncine bine mecanismele ruginite ale acestui sistem medical corupt si ineficient .
Iti multumim, Bianca, pentru tot acest demers !
Si iarta-ne daca nu stim toti sa reactionam in fata suferintei. Dumnezeu ne invata insa prin glasul tau, prin atitudinea ta curajoasa , prin exemplul tau si prin schimbarile pe care le vei produce prin campania ta .
Liliana,
Femeie si Mama .
Bucuresti
Buna Bianca,
Imi pare rau ca ai suferit o asemenea drama … o durere cumplita, un infern din care cu greu iti poti reveni si nimeni nu este capabil sa inteleaga... ci doar cele asemenea tie.. care si-au trait propria drama.
Cosmarul meu a inceput in septembrie 2005 cand am urmat un tratament pentru o infectie la ureche, am luat antibiotice, antiinflamatoare, ca mai apoi la sfarsitul lunii sa aflu ca sunt insarcinata.. m-am bucurat si am plins de fericire pentru ca mi-l doream cu toata fiinta mea. Pentru ca dupa o saptamina sa simt un cutit in suflet cand asistenta de la ORL mi-a spus “ar fi mai bine sa avortati doamna este un mare pericol”
Am cautat cei mai buni doctori, cel putin asa am crezut si .... nu exista nici un pericol pentru perioada in care luasem medicamentele.
Asa ca m-am bucurat din tot sufletul si am anuntat pe toti cit sunt de fericita.
Eu si puiulul meu, Mateo, ne-am linistit in final si eram linistiti si cresteam pe zi ce trece, si vorbeam si ne mingiiam si faceam dus impreuna, si ascultam muzica si eram unul si acelasi. Chiar daca taticul nu era atat de prezent si o facea nefericita pe mama lui.
A urmat o perioada de zbucium, de stres, de multe calatorii cu avionul....
De ziua mea in dec 2005 facusem 31 de ani, am primit cel mai frumos cadou.. prima ecografie in care mi se spunea sexul... asa am aflat ca este el, Mateo – vesel si jucaus care imi umplea inima de bucurie.
Ma umflam si retineam foarte multa apa. Atunci doctorita la care mergeam la Medsana m-a trimis la endocrinolog ca nu cumva sa sufar de hipotiroidie.
Am urmat sfatul, am facut ecografie si mi s-a depistat un mic nodul. Fara sa se mai faca alte investigatii mi s-a recomandat urgent trecerea pe medicatie cu eutirox.
Am plecat linistita in Italia si nu pot uita acea zi in care sotul meu m-a grabit sa prindem trenul in Roma. Simteam ca nu pot respira. Mersesem foarte mult pe jos, am fost sa vizitez o prietena... timpul s-a scurs si riscam sa pierdem timpul. Am alergat usor si ...exact cind am pus piciorul pe scara ..a plecat trenul din statie. M-am asezat abia respirand pe scaun si am simtit mici intepaturi … Pentru prima oara am simtit o frica imensa. Iar acum ma gindesc cu disperare daca nu cumva a fost vina mea….
Ajunsesem in 18 saptamini si totul parea in regula. Vomitam dimineata dupa eutirox si uneori simteam ca ma sufoc. Eram mereu trista si plingeam din orice.
Incepusem sa-l simt pe Mateo cum misca si asta ma linistea.
Problemele cu sotul ma deprimau si eram apatica, dormeam foarte mult, ma plimbam si imi faceam vise pentru mine si Mateo. Era frig in casa unde stateam la socri si imi doream sa ajung cit mai repede acasa.
Cand am plecat spre casa a fost ca o usurare... abia asteptam sa ajung. Pe 8 ianuarie 2006 am vazut o mica singerare si am intrat in panica. Am mers la primul spital care mi-a venit in minte, fiind simbata.... la Medsana nu era doctorita si numar de mobil nu mi-l lasase pentru ca nu considera necesar. Unde sa ma duc? Eram in panica.. Am ajuns la Filantropia. M-a consultat o doctorita care era de servici. A facut ecografia si era totul in regula, printre lacrimi am inteles ca Mateo era bine. Dar... “daca va doare burtica veniti urgent sa va internati!” atunci am inteles ca este ceva in neregula.... dar nimeni nu imi spunea nimic...
Am ajuns acasa si noaptea au inceput durerile.... M-am intors la acelasi spital nestiind ce ma asteapta, neconcepand ca exista asa ceva!
M-a consultat din nou medicul de garda si am ajuns intr-un salon cu 8 paturi. Ma durea tot si nu puteam vorbi. Nu puteam sa pling, nu puteam sa cer nimic .... eram pierduta in mine.. nu mai gindeam.. am incercat sa adorm. In salon cu mine erau alte femei cu probleme ale sarcinii dar nici una din ele nu parea trista sau ingrijorata. Am incercat sa-mi fac curaj vorbin cu ele. Doctorita care m-a consultat a ajuns abia la 11 dimineata si m-a asigurat ca daca va fi necesar imi va face “serclaj”... eram ca si hipnotizata asteptand sa se intample ceva.. nu ma mai deranja nici wc-ul insalubru din spital si faptul ca mergeam atat de mult pana acolo, unde era un geam spart si era frig.. ca nu existau medicamente si sotul meu a mers sa imi cumpere “progesteron” ..
Mi s-a pus o perfuzie cu calmante si sedative, nu stiu exact ce era dar stiu ca ma simteam de parca as fi fost drogata..., nici nu mai vedeam clar, imi pierdusem puterea si ma simteam pierduta, nu gaseam nici un ajutor, nici o persoana care sa ma linisteasca sau sa imi spuna o vorba buna. Sotul meu era acasa, dupa ce a adus medicamentele, a plecat... Sotia tatului meu, mi-a adus o perna si mincare si a plecat si ea.. trista.
Iar eu eram atat de singura, imi doream o minune, dar ..
La un moment dat am simtit ca imi vine sa fac pipi, nu mai suportam nici o perfuzie, asa ca am scos-o si am pornit catre toaleta..
Nu imi amintesc cum am reusit sa fac pipi, stiu doar ca ma tineam de pereti si eram plina de singe.
Am ajuns foarte greu pana la salon, pe hol nu era nimeni.
Fetele din salon s-au speriat si au chemat medicii de garda.
Am ajuns pe pat si stringeam perna in brate de durere si nu vroiam sa mai ma misc de acolo. Imi doream sa dau timpul inapoi si sa pot fi in alt loc. Nu puteam vorbi pentru ca sedativele imi amortisera limba. Of Doamne era cumplit! Nu poti crede prin ce am trecut!
M-am simtit luata pe sus si dusa in sala de opratii. Nu am simtit nici o durere fizica atat de mare era suferinta mea. Nu puteam plinge.
Mi l-au luat pe Mateo, erau voci, era multa lumina ... si cineva m-a intrebat “daca il vreau” “am zis nu...cum as putea?” “atunci semneaza”... nu mai stiu nimic..
M-am trezit in alt salon si am cautat cu disperare telefonul. Imi tremurau miinile si nu puteam forma numarul sotului meu. Am apelat ultimul numar care era el lui, era noapte nu stiu cat era ora, stiu ca l-am trezit, dar nu puteam articula cuvintele.. au fost cele mai grele cuvinte pronuntate vreodata “l-am pierdut”
M-au lasat in acel pat plina de singe pina dimineata. Nu aveau vata. A fost mai mult decat inuman. Eram lucida, rece, cu privirea pierduta. Mi-am sunat prietena, pe Ana, care a venit sa ma vada. Am cautat sa ajung sa imi iau lucrurile si sa plec. Am coborat la celalalt etaj si intre timp pe foaia mea de externare trecusera “a fugit”.
Doamne, un balamuc.. in acel spital, nu stiam cum sa plec mai repede.
Am ajuns acasa si am plins in continuu zile intregi.
Ma sunau prietenii sa ma intrebe cind nasc. Nu ma mai incapeau hainele. Aveam sanii umflati si au regresat foarte greu. Am fost la Euroclinic cautand un raspuns “de ce?”
Nimeni nu stia ce sa imi spuna. La Filantropia mi s-a spus “astrele” cum e posibil?
Treceam printr-un cosmar care nu se mai termina. Mi-am facut analize si analize... si intr-un final un doctor a stiut sa-mi spuna ce s-a intamplat.
Nu aveam hipotiroidie. Am luat eutirox. Corpul meu a respins sarcina. Deci eu sunt unica vinovata de tot ceea ce s-a intamplat. Am crezut in doctori si nu am cautat sa ma ingrijesc suficient.
Am suferit cumplit. Nici acum dupa 2 ani nu pot vedea femei care nasc. Ma simt inchisa ca intr-o carapace si nu pot face nimic. In urma cu un an am divortat, era imposibil sa mai continuam fiecare avea viata lui, iar eu eram singura in doi. Am trait drama dupa drama.
Uneori ma intreb de unde am atata putere, de unde mai gasesc optimism si cum pot inca sa sper la un nou inceput. Ma rog si sper ca voi intalni omul potrivit si ca voi avea si eu puiul meu.
Am scris toate aceste lucruri asa cum le-am simtit cu speranta ca voi, cei care le cititi sa invatati ceva din asta. Poate ca asa a vrut Dumnezeu, poate ca a fost o lectie de viata? Poate ca e viata insasi, cu bune si cu rele. Poate ca este destinul.
eu inca nu sunt mamica si pana de putin timp nici nu prea imi doream sa fiu , am 22 de ani si sunt casatorita , vazand povestea ta Bianca citind sentimentele care te-au incercat si cat ai suferit , suferi si vei suferii imi dau seama cat de important , frumos si minunat este un copil .Acum cred ca cea mai mare realizare este un bebe.CURAJ!!!!
Buna Bianca,
Imi pare rau ca ai suferit o asemenea drama … o durere cumplita, un infern din care cu greu iti poti reveni si nimeni nu este capabil sa inteleaga... ci doar cele asemenea tie.. care si-au trait propria drama.
Cosmarul meu a inceput in septembrie 2005 cand am urmat un tratament pentru o infectie la ureche, am luat antibiotice, antiinflamatoare, ca mai apoi la sfarsitul lunii sa aflu ca sunt insarcinata.. m-am bucurat si am plins de fericire pentru ca mi-l doream cu toata fiinta mea. Pentru ca dupa o saptamina sa simt un cutit in suflet cand asistenta de la ORL mi-a spus “ar fi mai bine sa avortati doamna este un mare pericol”
Am cautat cei mai buni doctori, cel putin asa am crezut si .... nu exista nici un pericol pentru perioada in care luasem medicamentele.
Asa ca m-am bucurat din tot sufletul si am anuntat pe toti cit sunt de fericita.
Eu si puiulul meu, Mateo, ne-am linistit in final si eram linistiti si cresteam pe zi ce trece, si vorbeam si ne mingiiam si faceam dus impreuna, si ascultam muzica si eram unul si acelasi. Chiar daca taticul nu era atat de prezent si o facea nefericita pe mama lui.
A urmat o perioada de zbucium, de stres, de multe calatorii cu avionul....
De ziua mea in dec 2005 facusem 31 de ani, am primit cel mai frumos cadou.. prima ecografie in care mi se spunea sexul... asa am aflat ca este el, Mateo – vesel si jucaus care imi umplea inima de bucurie.
Ma umflam si retineam foarte multa apa. Atunci doctorita la care mergeam la Medsana m-a trimis la endocrinolog ca nu cumva sa sufar de hipotiroidie.
Am urmat sfatul, am facut ecografie si mi s-a depistat un mic nodul. Fara sa se mai faca alte investigatii mi s-a recomandat urgent trecerea pe medicatie cu eutirox.
Am plecat linistita in Italia si nu pot uita acea zi in care sotul meu m-a grabit sa prindem trenul in Roma. Simteam ca nu pot respira. Mersesem foarte mult pe jos, am fost sa vizitez o prietena... timpul s-a scurs si riscam sa pierdem timpul. Am alergat usor si ...exact cind am pus piciorul pe scara ..a plecat trenul din statie. M-am asezat abia respirand pe scaun si am simtit mici intepaturi … Pentru prima oara am simtit o frica imensa. Iar acum ma gindesc cu disperare daca nu cumva a fost vina mea….
Ajunsesem in 18 saptamini si totul parea in regula. Vomitam dimineata dupa eutirox si uneori simteam ca ma sufoc. Eram mereu trista si plingeam din orice.
Incepusem sa-l simt pe Mateo cum misca si asta ma linistea.
Problemele cu sotul ma deprimau si eram apatica, dormeam foarte mult, ma plimbam si imi faceam vise pentru mine si Mateo. Era frig in casa unde stateam la socri si imi doream sa ajung cit mai repede acasa.
Cand am plecat spre casa a fost ca o usurare... abia asteptam sa ajung. Pe 8 ianuarie 2006 am vazut o mica singerare si am intrat in panica. Am mers la primul spital care mi-a venit in minte, fiind simbata.... la Medsana nu era doctorita si numar de mobil nu mi-l lasase pentru ca nu considera necesar. Unde sa ma duc? Eram in panica.. Am ajuns la Filantropia. M-a consultat o doctorita care era de servici. A facut ecografia si era totul in regula, printre lacrimi am inteles ca Mateo era bine. Dar... “daca va doare burtica veniti urgent sa va internati!” atunci am inteles ca este ceva in neregula.... dar nimeni nu imi spunea nimic...
Am ajuns acasa si noaptea au inceput durerile.... M-am intors la acelasi spital nestiind ce ma asteapta, neconcepand ca exista asa ceva!
M-a consultat din nou medicul de garda si am ajuns intr-un salon cu 8 paturi. Ma durea tot si nu puteam vorbi. Nu puteam sa pling, nu puteam sa cer nimic .... eram pierduta in mine.. nu mai gindeam.. am incercat sa adorm. In salon cu mine erau alte femei cu probleme ale sarcinii dar nici una din ele nu parea trista sau ingrijorata. Am incercat sa-mi fac curaj vorbin cu ele. Doctorita care m-a consultat a ajuns abia la 11 dimineata si m-a asigurat ca daca va fi necesar imi va face “serclaj”... eram ca si hipnotizata asteptand sa se intample ceva.. nu ma mai deranja nici wc-ul insalubru din spital si faptul ca mergeam atat de mult pana acolo, unde era un geam spart si era frig.. ca nu existau medicamente si sotul meu a mers sa imi cumpere “progesteron” ..
Mi s-a pus o perfuzie cu calmante si sedative, nu stiu exact ce era dar stiu ca ma simteam de parca as fi fost drogata..., nici nu mai vedeam clar, imi pierdusem puterea si ma simteam pierduta, nu gaseam nici un ajutor, nici o persoana care sa ma linisteasca sau sa imi spuna o vorba buna. Sotul meu era acasa, dupa ce a adus medicamentele, a plecat... Sotia tatului meu, mi-a adus o perna si mincare si a plecat si ea.. trista.
Iar eu eram atat de singura, imi doream o minune, dar ..
La un moment dat am simtit ca imi vine sa fac pipi, nu mai suportam nici o perfuzie, asa ca am scos-o si am pornit catre toaleta..
Nu imi amintesc cum am reusit sa fac pipi, stiu doar ca ma tineam de pereti si eram plina de singe.
Am ajuns foarte greu pana la salon, pe hol nu era nimeni.
Fetele din salon s-au speriat si au chemat medicii de garda.
Am ajuns pe pat si stringeam perna in brate de durere si nu vroiam sa mai ma misc de acolo. Imi doream sa dau timpul inapoi si sa pot fi in alt loc. Nu puteam vorbi pentru ca sedativele imi amortisera limba. Of Doamne era cumplit! Nu poti crede prin ce am trecut!
M-am simtit luata pe sus si dusa in sala de opratii. Nu am simtit nici o durere fizica atat de mare era suferinta mea. Nu puteam plinge.
Mi l-au luat pe Mateo, erau voci, era multa lumina ... si cineva m-a intrebat “daca il vreau” “am zis nu...cum as putea?” “atunci semneaza”... nu mai stiu nimic..
M-am trezit in alt salon si am cautat cu disperare telefonul. Imi tremurau miinile si nu puteam forma numarul sotului meu. Am apelat ultimul numar care era el lui, era noapte nu stiu cat era ora, stiu ca l-am trezit, dar nu puteam articula cuvintele.. au fost cele mai grele cuvinte pronuntate vreodata “l-am pierdut”
M-au lasat in acel pat plina de singe pina dimineata. Nu aveau vata. A fost mai mult decat inuman. Eram lucida, rece, cu privirea pierduta. Mi-am sunat prietena, pe Ana, care a venit sa ma vada. Am cautat sa ajung sa imi iau lucrurile si sa plec. Am coborat la celalalt etaj si intre timp pe foaia mea de externare trecusera “a fugit”.
Doamne, un balamuc.. in acel spital, nu stiam cum sa plec mai repede.
Am ajuns acasa si am plins in continuu zile intregi.
Ma sunau prietenii sa ma intrebe cind nasc. Nu ma mai incapeau hainele. Aveam sanii umflati si au regresat foarte greu. Am fost la Euroclinic cautand un raspuns “de ce?”
Nimeni nu stia ce sa imi spuna. La Filantropia mi s-a spus “astrele” cum e posibil?
Treceam printr-un cosmar care nu se mai termina. Mi-am facut analize si analize... si intr-un final un doctor a stiut sa-mi spuna ce s-a intamplat.
Nu aveam hipotiroidie. Am luat eutirox. Corpul meu a respins sarcina. Deci eu sunt unica vinovata de tot ceea ce s-a intamplat. Am crezut in doctori si nu am cautat sa ma ingrijesc suficient.
Am suferit cumplit. Nici acum dupa 2 ani nu pot vedea femei care nasc. Ma simt inchisa ca intr-o carapace si nu pot face nimic. In urma cu un an am divortat, era imposibil sa mai continuam fiecare avea viata lui, iar eu eram singura in doi. Am trait drama dupa drama.
Uneori ma intreb de unde am atata putere, de unde mai gasesc optimism si cum pot inca sa sper la un nou inceput. Ma rog si sper ca voi intalni omul potrivit si ca voi avea si eu puiul meu.
Am scris toate aceste lucruri asa cum le-am simtit cu speranta ca voi, cei care le cititi sa invatati ceva din asta. Poate ca asa a vrut Dumnezeu, poate ca a fost o lectie de viata? Poate ca e viata insasi, cu bune si cu rele. Poate ca este destinul. Numele meu este Karyn, am 33 de ani, locuiesc in Bucuresti si imi poti scrie oricand pe adresa ****@yahoo.com. Te pup si te imbratisez.
buna bianca brad!
regretam enorm ce ti s-a intamplat!
eu si colegele mele de birou suntem alaturi de tine....
janina-slatina
Draga Bianca,
Imi pare tare rau pentru ce ti s-a intamplat, si sunt alaturi de tine. Si de Emma Nicole. Dumnezeu este cu tine si cu ea, si cu noi toti, chiar daca uneori nu intelegem de ce ni se intampla ce ni se intampla. El ne iubeste si sunt sigura ca ai puterea sa Il iubesti si tu in continuare. Caci Dumnezeu este iubire, si iubirea este legatura ta cu Emma.
Numai bine,
Adriana
Dragă Bianca,
Te-am urmărit aseară la B1Tv, şi am retrăit împreună cu tine şi povestea ta drama pierderii propriului meu copil, primul meu născut ... care a murit pentru că s-a grăbit să vină pe lume la doar 23 de săptămâni, când plămânii lui nu erau maturaţi suficient pentru a putea respira singur. Era un băieţel care n-a trăit decât câteva secunde ... l-am născut viu, i-am auzit plânsul, i-am simţit umezeala şi căldura ... şi deşi am implorat cu lacrimi in ochi "vreau să-l văd, vă rog din suflet, lăsaţi-mă să-l văd!" , medicul şi asistenta au considerat că e mai bine aşa, că ar fi prea traumatizant să-mi văd copilul. Dacă n-aş fi fost atât de epuizată de pe urma travaliului, m-aş fi luptat cu toţi ca o leoaică ca să-mi pot vedea puiul. Mi l-au luat, fără să-i văd chipul, fără să-l strâng la piept şi să-i spun cât de mult îl iubesc şi cât de tare mă doare, că a venit pe lume doar pentru a ne lua rămas bun. A fost nedrept şi crud, şi mă întreb, câte femei trebuie să mai traiască astfel de drame, ca unele cadre medicale să înţeleagă că trebuie respectat dreptul acestor mame de a-şi vedea propri prunci, indiferent că au 23 de săptămâni, 30 s-au 38 de saptamani.
Cum să te vindeci pe deplin dacă ţi-ai fost refuzat dreptul de a-ţi vedea propriul copil ?! Cum să-ţi prelucrezi durerea când n-o poţi asocia cu chipul pruncului tău pierdut ! Cum ?!
Mi-aduc aminte că în dorinţa de a-mi prelucra durerea, am căutat pe internet poveşti de viaţă asemănătoare. Am găsit astfel un caz similar, un cuplu canadian care şi-au pierdut copilul născut prematur la 23 de săptămani, după doar cateva zile de viaţă ... dar acel copil, o fetiţă, a fost înconjurată de cei dragi, a fost înmormântată creştineşte. Şi nu am putut să nu mă întreb, de ce acolo se poate şi in Romania ... NU ?!
Mi-am alinat singură durerea , îngropându-mi pruncul în inimă şi botezându-l cu sufletul ... BOGDAN, născut la 7 ian. 2007 şi plecat pe tărâmul îngerilor cu păr bălai în aceeaşi zi.
A trecut mai bine de un an de la aceasta dramă, dar durerea e încă acolo ... nu cred că va dispărea vreodată, cum bine spuneai Bianca, doar că, învăţăm să trăim cu ea şi să privim viaţa cu alţi ochi: ochi care ştiu, ochi care înţeleg, ochi care văd dincolo de măşti şi de aparenţe, că există astfel de dureri şi de drame în multe vieţi ...
Dragă Bianca, Dumnezeu să-ţi poarte fetiţa - EMMA NICOLE - în braţe, s-o plimbe printre stele IAR ŢIE, să-ţi transforme durerea ...în generozitate, în dragoste, într-o mână întinsă femeilor care trec prin aceeaşi dramă, în ceea ce faci deja, pentru ca lucrurile să se schimbe şi în ţara noastră.
Să rămâi la fel de frumoasă la suflet, dragă Bianca !
cu consideraţie, Gabriela(36 de ani), Timişoara
Nu sunt mamica dar poate ca intr-o zi voi fii . Mau impresionat foarte mult aceste randuri scrise de dumneavoastra mai sus.Sper ca tristetea tuturor acestor mame care si-au pierdut copii sa dispara cu ajutorul credintei si dragostea celor din jur care le sprijina :SA NU VA PIERDETI CURAJUL .Va doresc tot cei mai bun din lume , mai ales tie Bianca pentru a putea trece peste acest obstacol al vietii.
Este foarte trist... nu am inca copii dar i-ti inteleg durerea
da intradevar ai foarte mare dreptate in tot ceea ce ai spus Dumnezeu sa te ajute in tot ceea ce iti propui sa ai grija de Luca,eu nu am trecut prin asa ceva dar imi pot imagina ce clipe ai trecut,fina mea a patit asa la 6 luni doctorii au zis ca a facu atac de cord are doar 26 de ani dupa tratamente scumpe a ramas insarcinata si a patit ce ti-am spus mai sus.poate prea mult stres prea multa poluare.te pup si te impratisezi.
BUNA,BIANCA
MA NUMESC NICOLETA,SI AM SI EU O POVESTE POATE LA FEL DE TRISTA CA SI A TA.IN 29 DECEMBRIE 2006 AM CREZUT CA O SA FIU CEA MAI FERICITA MAMA DIN LUME DAR NU A FOST SA FIE. EU AM PROBLEME CU OVULATIA SI NU PUTEAM SA RAMAN GRAVIDA DOAR CU AJUTORUL UNOR STIMULENTE, CLOSTIBEGYT, PREGNIL SI DUPHASTON. DOCTORUL NE-A AVERTIZAT CA S-AR PUTEA SA RAMAN INSARCINATA CU GEMENI SAU TRIPLETI DAR NU CREDEAM CA O SA MI SE INTAMPLE CHIAR MIE, NOI NE DOREAM SI NE DORIM IN CONTINUARE COPII.D-EU NE-A DARIUT TRIPLETI.CAND AM FOST LA ECO SI NE-A ZIS DOCTORUL CA AVEM TRIPLETI SI TOTI IN PLACENTA DIFERITA NE-AM BUCURAT ENORM DAR IN ACELASI TIMP AM FOST SI UN PIC SPERIATI LA GANDUL CA VOR FII TREI.PACATUL NOSTRU A FOST CA I-AM CERUT DOCTORULUI DACA NU PUTEM FACE CUMVA SA RENUNTAM LA UNUL,PENTRU CA EU NEAVAND NICI O NASTERE SAU AVORT PANA ATUCI ,DOCTORUL MI-A SPUS CA AM UTERUL MIC SI S-AR PUTEA SA NU REZISTE.NE-A RECOMANDAT UN DOCTOR LA CARE SA MERGEM SI SA FACEM O EMBRIOREDUCTIE SA OPRIM EVOLUTIA UNUIA DINTRE EI CARE ERA MAI MIC.ATUNCI CRED CA NE-A PEDEPSIT D-EU PT.CA PRIMA INTERVENTIE NU A REUSIT COPILUL INCA TRAIA,ATUNCI A MAI URMAT INCA O INTERVENTIE SI DE ABIA ATUNCI INIMIOARA A INCETAT SA MAI BATA.DUPA ACEEA SARCINA A DECURS BINE, MERGEAM LA ECO LA FIECARE DOUA SAPTAMANI, UNDE AM SI AFLAT CA O SA AVEM UN BAIAT SI O FETITA. ERAM CEI MAI FERICITI.CAND AM AJUNS IN 6 LUNI DOCTORUL MI-A SPUS CA DE ACUM INCEP PROBLEMELE,FIINS SI OSARCINA GEMELARA DAR NU M-AM GANDIT O CLIPA CE SE VA INTAMPLA.IN 28 DECEMBRIE ERA INTR-O JOI DUPA-MASA AU INCEPUT DURERILE DE BURTA MAI PRECIS CONTRACTIILE, CARE ERAU TOT MAI DESE.ATUNCI SOTUL MEU MI-A ZIS SA IL SUN PE DOCTOR SA II SPUN CE SE INTAMPLA,VREAU SA SPUN CA DOCTORUL MEU E UN DOCTOR DE MILIOANE PE TOT PARCURSUL SARCINII A FOST LANGA MINE SI DUPA NU AM NIMIC SA II REPROSEZ SI LA ORA ACTULA SUNT PACIENTA LUI.ATUNCI EL M-A CHEMAT DE URGENTA LA SPITAL CA SA IMI OPREASCA CONTRACTIILE.SEARA CAND A PLECAT DE LA SPITAL PE LA ORA 8 A TRECUT PE LA MINE SA VADA CUM SUNT,ERA TOTUL IN REGULA.NOAPTEA PE LA 2SI JUMATAE AU INCEPUT CONTRACTIILE DIN CE IN CE TOT MAI DESE SI DUREROASE. NOROCUL MEU CA EU LA TREI LUNI MI S-A FACUT SERCLAJ PT. PROTECTIA COPIILOR SI A MEA FIIND CU GEMENI, CACI ALTFEL CRED CA II NASTEAM ACOLO PE PAT.CAND AM VAZUT CA NU SE MAI POATE AM CHEMAT ASISTENTA CARE MI-A ZIS SA CHEM MEDICUL MEU.CUM L-AM SUNAT SI I-AM ZIS CE SE INTAMPLA A ZIS CA AJUNGE IN JUMATE DE ORA LA SPITAL SI ASA A SI FOST.AM FOST TRATATA FOARTE BINE DE TOTI STIIND CA SUNT PACIENTA LUI ,EL FIIND DOCTOR CONFERENTIAR.A SUNAT ASISTENTA LUI CEA MAI VECHE STIIND CA VA FII O NASTERE PREMATURA AVEAM DOAR 6 LUNI JUMATE. VREU SA SPUN CA ERAM FOARTE SPERIATA PT. CA NU STIAM CE SE VA INTAMPLA.SOTUL MEU A VENIT SI EL IMEDIAT LA SPITAL SA VADA CE SE INTAMPLA,DOCTORUL A VB CU EL SI I-A ZIS CA TOTUL VA FII BINE SI CA VA FACE TOT CE E MAI BINE.LA 6 DIMINEATA,VINERI,29 DECEMBRIE AM NASCUT O FETITA DE 1,300GR SI UN BAIETEL DE 1,150GR,ASISTENTA MI I-A ARATAT PE AMANDOI SI NU IMI VENEA SA CRED CA SUNT AI MEI.ERAU ASA DE MICUTI SI DE FRUMOSI AMANDOI ERAU CU PAR NEGRU PE CAP ASA M-AM NASCUT SI EU.TOATA LUMEA ERA FERICITA,DAR DE FAPT NICI NU NE IMAGINAM CE NE ASTEPTA.GHINIONUL MEU E CA AM NASCUT DE SARBATORI SI STITI CUM E TOATA LUMEA VREA SA FIE ACASA CU FAMILIA.MERGEAM APROAPE DIN ORA IN ORA SA II VAD CA LA UN MOMENT DAT UNA DIN DOCTORITELE DE LA NEONATOLOGIE MI-A ZIS CA CE TOT VIN ,CA NU II LAS SA ISI FACA TREABA, CA NU AJUT CU NIMIC DACA TOT VIN.I-AM ZIS CUM AS PUTEA SA FIU LINISTITA EA AR FII DACA AR FII IN LOCUL MEU?IN SFARSIT LAUN MOMENT DAT I-AM DAT LAPTE DE LA SAN FETITEI BINENTELES PRIN TUB II DADEAU ASISTENTELE.CE VREAU SA SPUN E CA ERAU MAI MULTE DOTORITE DE GARDA LA COPII,UNELE INCERCAU SA MA INCURAJEZE,ALTELE IMI SPUNEAU CA NU CREDE CA VOR FII SANSE PT.EI CA SUNT FOARTE MICI SI NU AU NIMIC DEZVOLTAT IN EI,IAR DACA VOR TRAI COPII NORMALI NU CREDE CA VOR FII,NU FIZIC CAT PSIHIC.EU ASCULTA SI PLANGEM SI MA RUGAM IN MOMENTUL ALA CA NU MAI CONTEAZA CUM VOR FII NUMAI SA TRAIASCA MI I-AS FI DORIT ORICUM NUMAI SA FIE.EU TOT MA SIMTEM RAU,NU PUTEAM SA MA RIDIC PT.CA AMETEAM SI AVEAM FEBRA,NU STIAM CE SE INTAMPLA CU MINE.PANA CAND O DOCTORITA DE LA COPII MI-A ZIS SA NU CUMVA SA AM VREO INFECTIE.MI-A ZIS SA MA DUC IN SALON CA IMI TRIMITE MEDICUL DE GARDA SA MA VADA DAR IN AELASI TIMP L-AU SUNAT SI PE MEDICUL MEU SA II ZICA.ASTA SE INTAMPLA MARTI SEARA PT. CA A DOUA ZI TREBUIA SA IMI SCOATA FIRELE,EU NASCAND PRIN CEZARIANA.A VENIT MEDICUL DE GARDA MI-A MIROSIT TAMPONUL SI MI-A ZIS CA DUPA PAREREA LUI CREDE CA E O INFECTIE URINARA.S-A UITAT SI LA PLAGA MEA SI ERA OK.A INCEPUT DE ATUNCI SEARA SA IMI ADMINISTREZE ANTIBIOTIC,IAR A DOUA ZI DOCTORUL MEU URMA SA IMI FACA CONTROL PT. CA EL A SPUS CA NUMAI EL SE VA OCUPA DE MINE.CAND A VENIT MIERCURI DIMINEATA M-A DUS LA CONTROL MI-A LUAT SECRETIE DIN COL ,VAGIN A ZIS CA LE TRIMITE LA LABORATOR SI ATUNCI MI-A ZIS CA IMI SCOATE SI FIRELE.MAREA I-A FOST MIRAREA CAND A DESFACUT PANSAMENTUL SI A VAZUT INFECTIA LA PLAGA IN PARTEA STANGA.TOATA LUMEA A INTRAT IN ALERTA,EU ERAM SPERIATA CA NU STIAM CE SE INTAMPLA,DE CE MI SE INTAMPLA.A TRIMIS DIN PLAGA SA MI SE FACA ANTIBIOGRAMA SI VRAU SA VA ZIC CA LA TOATA ANTIBIOTICELE AU CRESCUT.ATUNCI MI-AU DAT GENTAMICINA DIN 12 IN 12 ORE, AMPICILINA DI 6 IN 6 ORE.CAND AU AUZIT CEI DE LA COPII AU INTRAT IN PANICA DACA AU SI EI ACEEASI INFECTIE? NE-AU PUS SA LE CUMPARAM COPIILOR UN ANTIBIOTIC DE ULTIMA GENERATIE SA LE DAM.EI DIN ACEEA ZI COPII AU INEPUT CU HEMORAGIE INTERNA, INSUFICIENTA PULMONARA SI ASA MAI DEPARTE.BAIETELUL A MURIT PRIMUL EL FIIND MAI MIC LA EXACT O SAPTAMANA IAR FETITA LA 13 ZILE.PROBLEMELE AU FOST NUMEROASE DAR ACUM CAND MA GANDESC MAI BINE POATE D-EU NE IUBESTE PREA MULT DACA NI I-A LUAT DECAT SA FII SUFERIT SI EI DUPA ACEEA.VREU SA ZIC CA LA INCEPUT NU AM VRUT SA STIM NIMIC DE EI DAR DOCTORITELE DE LA COPII AU INSISTAT SA II INMORMANTAM CRESTINESTE SI ASA AM SI FACUT.I-AM INMORMANTAT,LE-A FACUT SLUJBA SI LE-AM FACUT UN MORMANT DE INGERI.IN FIECARE LUNA IN 29 MERGEM LA MORMANT SA APRINDEM O LUMANARE PENTRU PATRIK GABRIEL SI PATRICIA MARIA ASA SE NUMEAU.CUM AI SPUS SI TU NICI UN ALT COPIL NU LE V-A LUA LOCUL EI VOR FII MEREU IN INIMA MEA.ASA CA ACUM DIN IANUARIE ANUL ACESTA AM INCEPUT DIN NOU TRATAMENTUL SI MI-E FRICA SA NU MI SE INTAMPLE ACELASI LUCRU,PT CA DIN NOU SUNT PREDISPUSA LA GEMENI SAU TRIPLETI.CRED CA DE DATA ASTA D-EU VA FACE SA FIE ALTFEL, SA FIE BINE ,SA IMI DARUIASCA COPII SANATOSI ATAT IMI DORESC NIMIC MAI MULT.NIMIC NU MA BUCURA IN LUMEA ASTA DACA NU AM COPII PT.CE SA TRAIESC.AM DOAR 27 ANI DAR EU ZIC CA AM TRECUT PRIN MULTE ASA CA ITI SPU D-EU SA TE AJUTE SA TRECI PESTE.
buna,bianca!
amm vazut emisiunea de la Nasul si am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat.iti doresc sa ai puterea sa treci peste cele intamplate!
multa sanatate tie si familiei tale!
curaj mult!
esti o tipa deosebita!!!!
ma numesc ana, sunt din ploiesti,am o fetita de 2.7ani.
nu pot sa spun in cuvinte ceea ce am trait cand am citit,si nu o data, ci de 2,3 ori.
eu nu am avut ghinionul sa trec prin asa ceva, dar cunosc un caz asemanator.a fost cumplit.
eu nu sunt o persoana religioasa, tocmai pentru ca nu pot sa inteleg dogmele bisericii, fapt pt care nici nu le accept.eu consider ca ai avut tot dreptul sa fii furioasa pe Dumnezeu si pe biserica.
as vrea sa aflu mai multe despre fundatia pe care ai infiintat-o.
mai mult chiar nu ar acea sens sa scriu.
Nu pot decat sa spun ca imi pare rau Bianca, cuvintele sunt desigur de prisos.Nimic din ce putem spune nu te poate alinta. Am plans putin aseara la emisiunea ta, dar azi...am citit si...ti-am simtit durerea. Sunt mama,dar sunt si psiholog. Copii mei sunt bine, am o fata si un baiat.Si eu am fost disperata pe parcursul cresterii lor, de multe ori au fost in primejdie ori din cauza sanatatii ori din cauza nazdravaniilor lor. Dar la 9 luni a murit nepotica mea, sora mea ca si noi familia am fost cu totii distrusi.Timpul si-a pus ampreta si durerea s-a mai enstopat. Durerea mea acum este ca am un nepotel nascut cu sindromul Down si care ... nu a fost diagnosticat in timpul sarcinii de catre medici. Recuperarea lui e grea...dar..il iubim asa cum este. Pot sa ajut si eu in aceasta campanie a ta, am voluntai care sunt alaturi de mine, am studenti la psihologie care ar fi gata sa ajute. Adresa mea este ****@yahoo.com.Cu dragoste pentru tine si pentru toate mamele si tatii care sufera.
bianca imi pare sincer rau pentru tot ce s-a intamplat .vali
MARCELA CLUJ PLANG ODATA CU TINE SI IMI PARE RAU.AM O FETITA DE 8 LUNI SI ACUM IMI FAC MAI MULTE PROBLEME PENTRU EA SI MA BUCUR CA ESTE BINE SI IMI DORESC SO TIN TOT TIMPUL IN BRATE.