Te-am vazut aseara Bianca...M-a impresionat povestea ta pana la lacrimi. Pana la urma,chiar daca am o varsta frageda...Ma gandesc ca timpul o sa treaca...Si peste ani o sa fiu si eu mama. Ai dreptate! Decat sa primesti un "Nu mai plange" indiferent mai bine primesti o imbratisare calda...prina de iubire. Te inteleg dar nu in totalite...Sunt prea mica si sunt prea frageda sa ma gandesc la asa ceva. Eu nu ma inteleg bine cu mama. Dar dupa fiecare cearta ma gandesc ca este MAMA si ca trebuie s-o respect si s-o inteleg! Eu te apreciez foarte mult1 Esti o femeie puternica. Dumnezeu sa-ti dea sanatate si sa te ajute!:*

http://www.youtube.com/watch?v=5o83XNH7gXE
Melodia asta iti va placea...sigur...

Buna Bianca,m-am uitat luni la Euforia,la femeia conduce si abia atunci am aflat despre fetita ta care acum e in ceruri si imi pare sincer rau.Sa stii ca toata emisiunea am plans impreuna cu tine si toate celelalte mame, pentru ca am trecut si eu printr-o tragedie din asta,dar nu tot la fel de grava ca a ta.Imi doresc enorm de mult sa am un copil dar din pacate am un an si jumatate de cand ma chinui sa raman insarcinata si nu pot,dar fara a face vreun tratament sau altceva.Eu si sotul meu mergem mai departe si avem incredere in Dumnezeu.Oricum eu ma bucur pentru curajul pe care l-ai avut de ati impartasi tragedia ta tuturor oamenilor si te admir pentru asta,te pup,fii tare...****@yahoo.com Stela-Georgiana din Galati.

buna bianca,sper ca mesajul meu sa fie o incurajare pentru tine si pentru toate mamele care au trecut prin asa ceva eu am 2 copii speciali,un baiat de 15 ani si ofetita de 10 ani.La nasterea primului copil am avut o nastere foarte grea ,a fost depasit termenul cu 10 zile iar copilul era aproape mort,a primit la nastere nota 5 asta pentru ca a inghitit lichid si i_a ajuns pana in plamani.O saptamana a durat pana mi-la adus sa-l alaptez dar mi s-a parut o vesnicie...Nimeni nu ma incuraja in maternitate,din contra ma speriau spunandu-mi ca s-ar putea ca micutul sa ramana cu urmari ...Dumnezeu este mai presus de medici ,EL a fost in control si Slava Domnului am un baiat de nota 10,si chiar foarte inteligent.Incurajarea mea pentru tine este;micuta ta a trait 9 luni ca-sa nu moara niciodata .Ea este in cer,ferice de ea.Cheama-L pe Dumnezeu in inima ta ,El nu te va dezamagi niciodata

BUNA BIANCA.Ma numesc CARMEN am 29 de ani .Am trecut si eu prin asa ceva acum trei ani.E o durere cumplita care numai un suflet de mama o intelege aveam doar 26 de ani si nu intelegem de ce mi se poate intampla una ca asta de ce tocmai mie.Era primul nostru copil si il asteptam cu nerabdare .am dus sarcina foarte usor fara probleme dar din neglijena medicala copilul meu a murit .Am nascut pe 6 august 2005 o fetita de 3300kg mau lasat sa ma chinui foarte mult dar ce ma doare si acum e ca nu au stiut sa imi explice cauza nu au facut sa ma acuze pe mine iar doamna doctor care era atunci a spus pe un ton ca ,,lasa draga ca esti tanara poti sa faci altul,,.acum d-zeu mia dat o fetita are un an si 2 luni si ma rog in fiecare la ingerasul meu din ceruri sa se roge la damne doamne pentru surioara ei .

Sunt o adolescenta de aproape 17 ani, am fost foarte bolnava si Dumnezeu m-a ajutat sa ma vindec dupa ani buni de tratament. Cred in El si cred cu tarie ca El iti va da puterea de a merge mai departe pentru Luca. Ea va fi mereu fetita ta si de sus, din ceruri va veghea asupra voastra. Dumnezeu sa va aiba in paza . Nu iti pierde credinta. Ana-Maria

am văzut aseară o emisiune cu tine în care am aflat despre drama şi durerea ta şi nu m-am mai putut opri din plâns.ÎMI PARE RĂU din suflet pentru necazul tău şi mă rog la Dumnezeu să-ţi aline durerea ţie şi familiei tale.Nu mai ştiu ce să îţi spun decât că sunt alături de tine...şi ÎMI PARE RĂU.

BUNA BIANCA,AM VAZUT LA TELEVIZOR LA B1TV DE PIERDEREA SARCINI TALE SI IMI PARE RAU,SUNT O MAMICA DI MANGALIA AM NASCUT UN BAIETEL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA SI AS DORI SA MA AJUTI PT A GASI O CLINICA DIN GERMANIA CA SA IL OPEREZE TE ROG MULT SA MA CONTACTEZI PT A-TI DA MAI MULTE DETALI.

Bianca imi pare foarte rau.As vrea sa te pot ajuta sa nu mai suferi, as vrea sa va pot ajuta pe voi toate, eu am pierdut sarcina la 8 saptamani , bebele murise de 2 saptamani, am facut chiuretaj, nimeni nu mi-a spus de ce a murit, am intrebat dupa chiuretaj despre copilul meu si a inceput sa rada ca pun niste intrebari...A trecut o luna de atunci si ma rog in fiecare seara sa aibe Dumnezeu grija de ea, sa ma lase sa o visez, stiu ca e printre stele.Nu pot sa vorbesc despre asta, nu am cu cine, lumea nu ma intelege.Aveti grija de voi. sanatate multa

buna Bianca, sunt Liliana de 29 ani ;povestea ta m-a facut sa plang si m-a durut totusi si mai mult deoarece sunt insarcinata in 14 saptamani si ne dorim nespus de mult acest bebe ,aceasta minune care trebuie sa vina in luna august.Sper foarte mult ca nu ti-au facut rau aceste randuri ,dar vreau sa iti spun ca imi pare forte rau pentru pierderea suferita si cred ca nu iti poti gasi alinarea.Roaga-te la D-zeu sa iti aline durerea si trebuie sa mergi mai departe ptr Luca care ii langa tine dar si ptr Emma care te priveste si vrea sa mergi mai departe :M-ai impresionat f f f mult iti multumesc.

Draga Bianca,numele meu este Lavinia,am 27ani si sunt din Ploiesti.Am ramas fara cuvinte dupa in timpul si dupa emisiunea de aseara de la B1TV.Daca m-ai vedea cum imi tremura mainile cand scriu ,nici macar nu mai vad de atatea lacrimi.Stiu ca ai mai auzit dar iti mai spun si eu imi pare nespus de rau pentru suferinta ta si pot sa te inteleg ptr ca si eu am trecut prin ceva asemanator.Iata povestea mea: Aveam 22 ani cand am ramas insarcinata cu primul meu copil.Eram foarte bucuroasa atat eu cat si sotul meu ptr ca nu a fost programat, ci pur si simplu s-a intamplat. N-il doream nespus de mult. pana la cinci luni totul a decurs normal,am fost la controale periodice dar nu am facut nicio ecogrefie.Dupa controlul de cinci luni am inceput sa sangerez foarte putin,apoi din ce in ce mai mult.Eliminam cheaguri de sange cat un ou.Mi-am petrecut urmatoerele saptamani intre spital si casa.Eram internata cu sangerare,imi dadeau tratament si eram externata dupa o saptamana,fara sangerare,pentru a reveni in spital peste o alta saptamana cu sangerare iar.Astfel au trecut aproape doua luni,timp in care am aflat ca am placenta praevia si ca nu am voie sa fac absolut niciun pic de efort.Si nu am facut ptr ca nu aveam servici si acasa aveam destule facilitati,sotul meu ma proteja destul.Nu am fost tratata sau ingrijata mai atent,nu mi s-a dat un tratament pentru mentinerea sarcinii,am fost doar o pacienta in plus cu ceva probleme,cu toate ca aveam medic particular si de banii nu erau o problema.AM fost tratata cu indiferenta.La 29 de saptamani m-am internat din nou cu sangerare abundenta,eliminam 3-4 cheaguri de sange odata,mi-au facut in vena trei siringi[nici acum nu stiu care a fost continutul lor] dupa care m-au monitorizat cu acel aparat ptr a auzi bataile inimi si a vedea daca aveam contractii,apoi m-au tinut sub obsrevatie,timp in care nu am mai sangerat.Dupa accea am aflat ca mi-ar fi facut injectii de dilatare,cu toate ca eu nu eram internata ptr nastere,injectii care nu au aparut in fisa medicala.Spre seara m-au trimis in salon cu acelasi tratament,pe care incepusem sa-l urasc,si m-am pragatit de culcare.Nu a durat decat o ora pana am inceput sa sangerez din nou dar,de aceasta data,cheagurile nu se mai opreau.Asistenta a trimis dupa medic,mi-au pus perfuzii si dupa,ceva timp,au decis sa-mi faca cezariana.In acele momente nu prea mai stiam ce se intampla cu mine,eram foarte putin constienta din cauza hemoragiei care nu se mai oprea.Am nascut chiar de ziua sotului meu un baietel de 1,400 kg destul de sanatos doar cu plamanii putin dezvoltati.A fost bagat la incubator unde a stat cele 36 ore cat a trait.Nu l-am vazut..nu am apucat sa-l vad deoarece am avut anestezie totala si am fost la reanimare tot timpul cat a trait EL-BAIETELUL MEU.Inainte de operatie nu m-au intrebat daca vreau sa anunt pe cineva,macar un telefon puteau sa dea si ei sa-mi anunte familia. Dar nu, familia mi-am anuntat-o eu cand m-am trezit din anestezie.Sotul si mama mea au venit,pregatiti cu bani ptr doctorul care m-a operat care nu s-a sfiit sa ia banii si sa ne asigure ca baietelul este sanatos,dar micut si trebuie sa asteptam sa ia in greutate. Dar nu a fost asa.Medicul pediatru ne-a informat ca baietelul are unele probleme pe care nu le-am inteles atunci si ca trebuie sa asteptam sa vedem evolutia lui.Nu l-am vazut dar am avut o usurare ca mama si sotul meu l-au vazut;micut,la incubator,cu masca de oxigen pe fata...sotul meu spunea ca seamana cu el.A doua zi medicul care m-a operat a venit la vizita si mi-a spus exact asa:" Sti ca copilul tau s-a prapadit,nu? Lasa ca vi la anul si faci altul bun." i-a spus asistentei sa-mi dea un calmant si a plecat. Acele cuvinte m-au urmarit zi si noapte, a fost un soc total ptr mine ,nu stiu de unde am avut taria sa iau telefonul si,printre sughituri si lacrimi,sa bolborosesc niste cuvinte ca mama..vino..a murit...Nu m-a cautat nimeni sa-mi spuna ce s-a intamplat..de ce a murit..unde este...Mult timp dupa aceea aveam acea senzatie ca se misca in burta,ca este acolo...dar nu mai era...si nici nu am putut sa-l vad,sa stiu cum arata sa-l vad pe cel pe care sapte luni l-am avut in burta,pe care l-am alintat,i-am vorbit si cu care mi-am satisfacut toate poftele. Dar nu am avut pe cine sa vad,nu stiu cum arata,nu stiu ce au facut cu el,nu am avut pe cine sa iau acasa,am ramas doar cu un certificat de nastere si cu unul de deces si ma intreb si acum,dupa aproape cinci ani..de ce eu,cu ce am gresit,ce pacate mari am avut de mi s-a intamplat tocmai mie. Au trecu aproape cinci ani,timp in care eu nu am mai ramas gravida.La fiecare an aniversarea sotului meu este umbrita ptr ca lipseste cadoul pe care eu il facusem de ziua lui..baietelul nostru.Cand am venit acasa nu mai suportam sa vad mila si compasiunea celor din jurul meu,aparent eram calma,puteam sa povestesc tuturor prin ce am trecut si ei plangeau in fata mea dar mie nu-mi curgea o lacrima.Dar cand eram singura ma trezeam cu lacrimi in ochi,multe luni dupa aceea adormeam plangand,in bratele sotului meu.Uram vorbele 'asa a vrut Dumnezeu' sau 'lasa ca trece' sau 'nu te mai gandi'.NU poti sa nu mai simti.. nu poti sa nu te mai gandesti...Chiar daca au trecut atatia ani durerea s-a mai diminuat,dar cand te-am vazut aseara la tv as fi vrut tare mult sa am o poza cu el..vroiam sa-l vad..nu doar sa mi-l imaginez..dar nu am poza...si raman cu durerea si cu imaginatia.Cateodata mi-am dorit sa-mi pierd memoria ca sa nu mai imi aduc aminte si acum,iubesc copii mai mult ca inaite si astept ca lui Dumnezeu sa I se faca mila de mine si sa-mi trimita si mie un bebe sa aud si eu cuvintul 'mama' ca-mi este adresat mie. Durerea este adanc in suflet si un copil nu poate inlocui pe altul,dar aduce un pic de alinare si simti ca ai ptr ce si ptr cine sa traiesti.
Ma simt destul de usurata si nu pot sa ma opresc din tremurat si sincer,din tot sufletul iti doresc sanatate si putere sa ai grija de baietelul tau si succes in continuare in campania pe care ai inceput-o, sa ai realizarile pe care ti le doresti si poate ca vei reusi sa schimbi ceva ptr ca,sincer iti spun,mie imi este frica sa mai fac un copil,la cat de mult imi doresc sper sa nu trag inca o data lozul necastigator. TOT BINELE DIN LUME SI IMPLINIREA TUTUROR DORINTELOR LA TOATE MAMELE DIN LUME. PANA LAVINIA,PLOIESTI -07****

doraTm: Sunt o fata in varsta de 16 ani care a ramas marcata de intamplarea nefericita prin care ati trecut.'Intamplare nefericita'este un termen mult prea dulce.Cred ca o asemnenea intamplare este cel mai mare necaz care i se poate intampla unei femei,este cel mai urat lucru care cu siguranta o va urmari pe tot parcursul vietii pe femeia in cauza.Si mama mea a nascut o fetita moarta cu mult timp inainte sal cunoasca pe tatal meu si de a ma naste pe mne...Pe atunci conditiile erau altele,ea locuia si la sat si nu a banuit nici o clipa ce se va intampla.A nascut la termen o fetita moarta,moasa i-a zis ca era moarta in burtica ei de mult timp...A suferit enorm in acea perioada,m-ai ales ca era o copila in varsta de 19 ani.Si-a dorit atat de mult o fetita si peste ani de zile m-a avut pe mine,fapt care i-a alinat din suferinta.Bineinteles nu am inlocuit-o pe fetita pierduta,dar pt ea a fost cea mai mare bucurie cand a vazut ca a nascut o fetita.Multe lucruri din aceasta tara ar trebui schimbate,dar toate aceste aspecte trebuie sustinute de multa lume pentru a fii luate in considerare...Imi pare rau pentru mamicile care au trecut prin intamplari asemanatoare cu cea a dvs. si sper ca sa gasesaca putere de a continua si de as gasi raspunsuri la intrebarile care si acum le macina...Intrebari firesti: de ce eu?cu ce am gresit....?de ce copilul meu?

BIANCA imi pare rau de suferinta prin care treci.Am plins cind am vazut emisiunea Nasul,am plins cind am citit mesajele postate de mamici ce si-au piedut copiii si pling si acum dupa mai bine de 7 ani dupa un ingeras ce l-am pierdut la virsta de 3 luni de sarcina.De fapt cred ca am fost pedepsita pt.ca pe primul meu copil l-am omorit de buna voie cu un an inainte,crezind ca situatia materiala foarte modesta nu ma va lasa sa-i ofer cele necesare.De atunci ma gindesc mereu la ei si-mi pare rau,dar Dumnezeu s-a milostivit de noi si avem un baietel Razvan de 6 ani si o fetita Gabriela de 1 an ambii frumosi si sanatosi pe Pamant si doi copii in ceruri(n-am aflat ce-au fost dar nu conteaza).ITI UREZ MULTA SANATATE SI PUTERE SA TRECI PESTE CELE INTIMPLATE SI TE SFATUIESC SA MAI INCERCI CIND VEI FI PREGATITA SA-I DARUIESTI LUI LUCA UN SAU O PARTENERA DE FACUT PROSTIOARE.SUCCES. D.A.N.1974.

Sa te gandesti ca o vei regasi,o vei iubi,o vei strange in brate,ii vei sterge lacrimile despartirii de tine mama ei draga,ii vei darui trandafiri si iti va darui bucurie,vei sti in fiecare an cati implineste,iti va aduce aminte ca a dorit sa fie tinuta in brate de catre tine,te va pupa,se va bucura alaturi de tine isi va iubi fratiorul,iti va spune mama isi va striga tatal,va va face cu mana catre voi, va va zambi si va va intreba de ce a durat atat de mult sa va regaseasca???????,se va intampla dar numai BUNUL DUMNEZEU va sti cand.
Vreau sa fiu alaturi de ceilalti voluntari,nu am copii si plang si regret si uneori cad in extrema dar ma ridic si merg mai departe,ma gandesc ca daca nu am aici poate voi avea acolo..
Multumesc ca ai avut incredere si ne-ai marturisit durerea fetitei tale si a ta.
Elena ****
****@yahoo.co.uk
07****
Bucuresti

Draga Bianca,nu sunt mama dar intr-o buna zi sper ca voi fi.Nu iti pot intelege pe deplin durerea dar crede-ma ca cititnd aceste randuri nu am putut sa ma opresc din plans.Imi pare sincer rau,e devastator ceea ce ai patit tu si multe alte mame,moartea in sine produce suferinta....dar macar atunc cand moare bunica,mama,tata,fratele....dupa ce trece durerea...raman amintirile.....Inca o data imi pare rau pt fetita ta.Alina