Buna Bianca,am doar 21 de ani nu stiu ce inseamna sa fii mama dar cred,ca e un sentiment unic,dar imi pare f rau pt tine si te as ruga sa fii tare si sa mergi intodeauna mai departe oricat de greu ti ar fi...iti doresc multa sanatate tie si familiei tale...Alice
7 February, 2008 - 07:00 — Alice
Draga Bianca, De cand am inceput sa citesc povestea ta si a fetitei tale plang incontinuu. Imi pare asa de rau ca nu pot decat sa spun ca e cumplit de dureros pentru mine, dar pentru tine.... - imi pot doar inchipui durerea ta. Am o fetita de 1 anisor si 2 luni, e sufletul meu, nu-mi pot imagina viata fara ea, nu as vrea sa traiesc fara ea, o iubesc enorm, la fel si tatal ei. N-am crezut ca poate exista o asa iubire numai atunci cand am vazut-o prima data. Imi amintesc cand am aflat ca sunt insarcinata, eram asa de fericita ca am inceput sa plang. Ma simteam coplesita de sentimente. Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea putere sa traiesti si sa-ti cresti copilasul, pe Luca, iar ingerasul tau Emma sa fie cu tine si sa se joace printre stele. Daca te pot ajuta cu ceva, ma poti contacta pe e-mail ****@yahoo.com. Te rog nu publica adresa. Iti multumesc ca existi si incerci sa faci ceva pentru mamicile care trec printr-un asemenea necaz. Te imbratisez cu drag, Doriana, Cluj
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna BIANCA .....imi pare sincer rau ....te imbratisez si te pup ....
7 February, 2008 - 07:00 — Liliana
Am o fetita care s-a nascut pe 15 iunie 2007 . Am avut si noi unele incercari dupa nastere . Alexandra s-a nascut foarte bine, insa dupa nastere a avut unele probleme de sanatate( tarziu am aflat datorate cordonului ombilical infasurat de 2 ori in jurul gatului) nespecificate clar de catre medici. Cert este ca micuta a stat o saptamana la Terapie intensiva , cu probleme respiratorii, analize nu tocmai bune . Dureros, in sistemul medical romanesc a fost faptul ca nimeni nu imi spunea nimic, nici de bine nici de rau nici de realitate . Erau momente in care doream sa imi vad copilul la reanimare si nu imi dadeau voie .Eram constienta ca daca imi aude vocea, daca stie ca sunt langa ea, va fi mai bine, si cu toate acestea, medicii de la neonatologie, circumspecti fiind nu prea imi dadeau voie sa imi vad printesa. Ce poate fi mai greu sa stii ca puiul tau sufera si nu ii poti fi alaturi, nu il poti ajuta? Acum, Alexandra este bine, Multumim lui Dumnezeu!, insa...nu am sa uit toata viata rautatea sistemului medical din Romania, lipsa de tact, lipsa psihilogilor.Ma saturasem sa tot aud a fost o sarcina cu risc de varsta inaintata (38). Nu cred in asa ceva . Aici, daca nu esti tare, trebuie sa te intaresti ca sa supravietuiesti! Acum imi imaginez prin ce ai trecut tu . Nu vei uita ! Printesa ta este in Ceruri! Imi pare tare, tare rau ! As vrea sa pot lupta pentru reconsiderarea actului medical . As vrea sa stiu ca putem evolua, ca femeile insarcinate pe care le vad pe strada sa nu aiba parte de asemenea tratament in spitale pentru ca nu merita! As vrea sa stiu ca daca copilului meu i se intampla ceva ( Doamne fereste) pe mana doctorilor va fi in siguranta . Liliana
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Tot o tragedie a suferit si prietena mea,Bianca iti doresc multa tarie si curaj sa treci printr-o asemena pierdere. Inca nu sunt mamica,imi doresc lucrul asta dar sincer ma gandesc cu groaza la acel moment,medicina zilelor noastre lasa de dorit.PRIETEN MEA in urma cu 2 ani urma sa nasca un baietel ,dupa 6 ore a avut o criza de inima in urma careia a decedat nimeni nu a avut nici o explicatie .Este strigator la cer suntem in 2008 si se moare la nastere ,inexplicabil.Dupa cezariana s-a trezit a vorbit cu familia si i-au trimis acasa ,a doua zi cand s-a aflat decesul nu imi venea sa cred.ar trebui sa tragem un semnal de alarma in legatura cu MATERNITATEA PLOIESTI AICI SE MOARE SI NIENI NU FACE NIMIC..MAMELE SUNT TRATATE ANIMALIC SUNT LASATESA SUFERE FARA SA FIE AJUTATE .CINEVA TREBUIE SA IA O HOTARATE
7 February, 2008 - 07:00 — Liliana
Bianca, am aflat de drama ta urmarind emisiunea "Nasul" de ieri 06.02.2008 si astfel am ajuns sa citesc aici marturiile tale si ale altor femei care au avut experinte similare. Sunt suferinte sfasietoare pentru care nu suntem pregatiti nici macar sa acceptam ca se pot intampla intr-o lume moderna, asa cum pretimdem ca este cea in care traim. Suferinta ta si curajul tau de a-ti spune povestea trista aduce in fata opiniei publice durerea tuturor mamelor care ies din maternitate indoliate si cu sufletul pustiit. Este de necrezut ca atat de multe femei trec prin aceste traumatizante experiente ! Desi Spitalul romanesc ar trebui sa fie locul in care sa ne gasim cu speranta si incredere tratamentul si vindecarea suferintelor trupesti si chiar sufletesti, acesta a ajuns sa fie un iad in care nu-ti doresti sa ajungi, iar medicii si asistentele medicale ne par a fi niste unelte diabolice de tortura. Maternitatea a ajuns un loc macabru in care femeia gravida intra inspaimantata nu atat de durerile nasterii, cat de nenorocirile ce i s-ar putea intampla ei insasi, dar mai ales pruncului inca nenascut de pe urma incompetentei si indolentei personalului medical pe mana caruia e nevoita sa se lase . Cand cauzele sunt legate de insuficienta dotare a unitatilor medicale incerci sa fii rational si sa accepti dependenta de un sistem gresit conceput, prost organizat si ineficient condus. Dar cum sa reactionezi cand ajungi in spital pe mana unor felceri cu suflete impietrite de propriile neputinte, de lacomia buzunarelor albe intoarse catre tine ostentativ, de dispretul intiparit pe chipurile arogante cand nu le-ai platit "dreptul cuvenit" ? Cum sa reactionezi in fata cruzimii acestor hiene obsedate sa-si faca averi de pe urma suferintelor altor oameni ? Cum sa reactionezi la indiferenta lor criminala ? Am ajuns sa blamam intreaga pleiada medicala pentru ca sunt mult-mult prea putini aceia care fac tot ce pot, tot ce stiu si tot ce trebuie pentru binele pacientilor lor ! Bianca, iarta-ma, poate nu am gasit cuvintele potrivite pentru alinarea unei mame indoliate. Dar am simtit nevoia sa fiu prin orice fel de cuvinte aproape de tine. Chiar si prin cuvintele de indignare in fata unui sistem medical transformat de unii in mijloc de parvenire . Curajul tau de a pune degetul de rana este impresionant si este o lectie de viata pentru cei care au puterea de a schimba ceva . Este semnalul de alarma tras in numele tuturor femeilor. Este strigatul nostru de disperare. Este toata suferinta milioanelor de mamici care-si plang bebelusii luati in ceruri . Campania ta trebuie intens mediatizata . Am observat ca in ultimii ani au avut rasunet in constiinta publica acele campaniile desfasurate “in forta” pe televiziuni. Cum orice decizie in tara asta are un substrat politic, as sugera ca si aceasta campanie sa aiba niste trimiteri acuzatoare spre zona politicului, pentru ca ei sunt cei care se bat cu caramida in piept in campanii electorale ca vor face totul pentru binele oamenilor. Anul acesta este an electoral si intuiesc ca problemele femeilor, privite prin prisma maternitatii, vor incinge bine spiritele atat de mult incat sa zdruncine bine mecanismele ruginite ale acestui sistem medical corupt si ineficient . Iti multumim, Bianca, pentru tot acest demers ! Si iarta-ne daca nu stim toti sa reactionam in fata suferintei. Dumnezeu ne invata insa prin glasul tau, prin atitudinea ta curajoasa , prin exemplul tau si prin schimbarile pe care le vei produce prin campania ta . Daca iti pot fi de ajutor iata adresa mea de mail: ****@Yahoo.com Liliana Femeie si Mama Bucuresti
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca M-a emotionat nespus drama ta. Imi pare nespus de rau , si pentru tine, dar si pentru ceilalti parinti care au trecut prin asa ceva. Este cumplit, si nici un parinte nu ar trebui sa fie nevoit sa-si ingroape copilul. Firesc este ca ei sa ne supravietuiasca. si poate ca din acest motiv este asa de dureros, fiind atat de nefiresc...Sper doar ca timpul, baietelul tau, familia ta si cei apropiati tie sa reuseasca sa umple golul din sufletul tau. Cuvintele sigur nu au valoare in fata frustrarii, durerii, dezamagirii pe care le simti. Inchei spunandu-ti sincer..ca imi pare rau.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Este foarte bine ca tu un om care intr-un fel sau altul tii in mana puterea media sa faci cunoscute atatea detalii.Femeile simple au nevoie de sprijin si de femei puternice pe care sa le urmeze,sa le faca sa vorbeasca deschis despre dramele lor si faptul ca vorbesc de pierderea unui copil nu este o rusine ci poate un exemplu nefericit din care multe alte femei pot invata.Te imbratisez cu drag si iti doresc multa putere de viata si putere sa aprecize tot ce te inconjoara si pentru care merita sa mergi mai departe...fetita ta acolo din ceruri te va astepta atunci cand va fii momentul,nu te grabii...
7 February, 2008 - 07:00 — Simona
Buna,Bianaca! Ma numesc Simona si sunt din Craiova.De cateva zile tot incerc sa ma adun si sa scriu cateva randuri,insa mereu lacrimile nu ma lasa.Inteleg tot ce traieste sufletul tau pt ca in urma cu un an si 3 luni am pierdut un copil.Nici nu stiu cum s-a intamplat,mereu imi spun ca poate Dumnezeu a vrut asa.Primul nostru copil s-a dus alaturi de El.La 7 luni s-a declansat nasterea,iar la spital nimeni nu m-a bagat in seama,m-au lasat abandonata intr_un pat,sa nasc acolo pt ca spueau ei ca e un avorton,iar avortonii se nasc in pat.Eram balta de sange,plangeam,iar familia a fost izolata sa nu vina la mine,Printre lacrimi intrebam ce se intampla,iar asistentele ma ignorau total,iar "DOAMNA DOCTOR" ce era de garda in acea noapte nu a putut decat sa mi spuan :" ce sa se intample? Nasti ca o catea la luna plina!" Nu intelegeam de ce se poarta asa,eu sunt cadru didactic,sunt un om decent si cu frica lui Dumnezeu,nu facusem nici un rau,iar bebele,adica ingerul din burtica mea nu vroia decat sa vina pe lume.Dupa 20 de ore de chinuri,o noua tura s-a schimbat,iar noul medic de garda a zis ca trebuie facut ceva.Toti se asteptau ca puiul meu sa fie mort,insa eu il simteam ,ii vorbeam si luptam impreuna.Am nascut ,dupa chinuri groaznice,un baietel,dar dupa bucuria aceea mare ca el traieste,ni s-a dat vestea ca totul tine de timp fiindca eu am stat mult fara lichid,iar plamanii lui sunt in suferinta.A trait 5 zile,iar eu nu ma dezlipeam de el,desi toti ma goneau si ma intrebau ce mai vreau.Nu pot sa descriu in cuvinte cum ma privea si parca ar fi vrut sa mi spuna ca ne vom revedea in ceruri.Dupa ce a murit,a luat cu el o buna parte din sufletul meu,a lasat un gol pe care parca nici copilul ce-l port acum in burtica nu l poate umple.Nu exista zi sa nu ma gandesc la el,sa nu-i vad ochii,manutele si sa-mi imaginez ca il pot tine in brate.L-am botezat David Andrei si stiu ca alaturi de ingerii e linistit,insa mama si tata nu-si vor reveni niciodata dupa pierderea lui. Nu mai are rost sa spun ca nimeni,in afara de familie nu a fost alaturi de noi,cei mai buni prieteni ne-au izolat,iar eu parca ma simteam vinovata,imi era rusine sa ies din casa pt ca toti ma intrebau,nu sa am ajute,ci sa se alimenteze cu subiectul in sine privit ca motiv de barfa.As da orice ca lucrurile sa se schimbe in spitalele din Romania si ca alte mame sa nu simta nici macar o secunda ce am simtit eu,dar...Sunt alaturi de tine,Bianca,oricand daca imi vei ajutorul voi fi acolo.Imi pare rau ca nu am stiut sa mi povesteesc mai bine drama,as vreau sa mai precizez ca doctora care m-a monitorizat pe tot parcursul sarcinii,nu a venit cand am chemat-o,desi la clinica era prezenta,desi banii si-i lua mereu si pe langa acestia diverse cadouri,ca de! traim in Romania si ne gandim ca daca nu le dam nu ne baga in seama.Si de fapt,nu m-a bagat.Cand puiul meu a murit,m-a privit cu o indiferenta pe care nu cred ca o voi uita vreodata,auzeam vorbele ei ca sunt tanara si voi face altul.Nu-i inteleg si nu-i voi intelege vreodata pe cei care au facut din aceasta meserie de medic o afacere de facut bani si uita sa fie oameni.As fi vrut sa existe atunci in mine puterea de a-i da in judecata,dar am stiut ca nimeni si nimic nu-mi vor aduce puiul inapoi. Acum astept un alt baietel,insa fiecare zi e o zi in care ma tem,plang si imi pun intrebarea daca medicii vor fii acolo cand voia avea nevoie.Pana acum medicul la care sunt a fost om dincolo de toate,m-a sprijinit,insa eu inca sunt speriata.Ma rog ca nimeni sa nu mai treaca prin asta,inteleg foarte bine suferinta ta si plang odata cu tine.te voi sprijini in toate demersurile facute,daca vei avea nevoie de acest sprijin,Inchei acum pt ca deja nu mai vad tastele.Nu as vrea ca adresa mea de email sa fie facuta publica,e suficient ca o ai tu.(****@yahoo.com)
7 February, 2008 - 07:00 — Mioara
Draga Bianca, Plang de aseara in continuu.Am intrat imediat pe site-ul tau, am citit tot si am vazut mai multe filmulete pe youtube-adevarate tragedii.Povestea ta m-a marcat pentru tot restul vietii.Imi pare teribil de rau !!!Esti o femeie puternica si stiu ca vei gasi resursele necesare sa traiesti cu aceasta mare pierdere din viata ta.Stiu ca nu vei uita niciodata(personal cred ca nici nu trebuie sa uitam, doar sa mergem mai departe).Ai deschis o usa care nu a fost deschisa niciodata ,usa ingerasilor!Sunt multe situatii asemanatoare la noi in tara si daca poti ajuta cumva mamicile suferinde, te rog ajuta-le, !sunt alaturi de tine......... Mioara
7 February, 2008 - 07:00 — Daniela
nu mai este nimic de spus ...decat .....durere...suferinta...regrete ...dar dumnezeu sa-ti de-a intelepciune si putere sa treci peste toate...si sa te bucuri de micutul Luca...de fapt de marele ...Luca . .Domnul sa va aiba in paza. Voi...reveni...dar sunt foarte ...ravasita in acest moment... LINISTE Biaca TIE , FAMILIEI TALE DAR SI PERSOANELOR CARORA LI S-A INTAMPLAT ACEASTA ....NENOROCIRE...CU DRAG DANIELA
7 February, 2008 - 07:00 — Liliana
buna ma numesc liliana sint din popesti-leordeni si am vazut emisiuneade aseara si m-a socat pur si simplu imi pare nespus de rau pentru ce s-a intimplat am si eu un baietel de 3luni dar multumesc lui dumnezeu ca mi-a dat acest copil frumos si ma bucur de el dar vreau sa iti spun daca citesti scrisoarea asta ca si eu am avut probleme cu sarcina mea am trecut de 40 de saptamini si cind am nascut copilul meu a avut cordonul ombilical vested aveam dilatare 7,5 dar nu aveam contracti colul meu nu era moale a trebuit sa ma taie iar lichidul amniotic era galben daram scapat cu bine dupa atita chin nu pt sa spun decit ''imi pare rau '' cu mult drag liliana .
7 February, 2008 - 07:00 — Monica
Buna Bianca... Eu sunt monica si o sa ma rog ca fetita ta sa o intalneasca, acolo sus, si pe fetita mea nenascuta si sa se joace impreuna. Eu sunt una dintre multele femei care au recurs la "avortul medical"-sa-i zice asa. La ecografia de 12 saptamani, medicul meu, un om deosebit si foarte puternic, mi-a spus ca exista un marker-un parametru care e relevant doar la aceasta varsta a sarcinii si care se numeste "translucenta nucala" care e in afara normalului si mi-a recomandat un set de analize -triplutest si altele-care au confirmat anomalia genetica a fatului meu. Am trait 3 saptamani de cosmar in care n-am spus nimic nimanui. Umblam nebuna cu masina si pana plangeam toate lacrimile pe care le aveam astfel ca, odata ajunsa acasa, sa nu mai am si sa pot sa-mi privesc fetita si familia. Cel mai teama imi era sa-i spun fetitei mele Anastasia care isi astepta surioara si imi imbratisa burtica in fiecare seara ca sa-i spuna la revedere. Si ce poti sa-i spui sau sa-i explici unei fetite de 4 ani? De ziua ei, pe 31 mai, eu am plecat cu sotul meu la spital ca sa intrerup "sarcina nefericita" iar mama si tatal meu au plecat cu tortul si tot ce pregatisem, la gradinita, ca sa-i serbeze Anastasiei ziua de nastere.Abia in dimineata aceea le-am spus ce urma sa se intample. Probabil ca Dumnezeu n-a vrut sa ma lase sa uit niciodata asa ca, incepand de anul asta, pe 31 mai, o sa aprind lumanarile pe tortul Anastasiei si o lumanare, la biserica, pentru sufletul copilului meu nenascut. Dumnezeu, in care si eu cred dar pe care am sa-l intreb niste lucruri, atunci cand o sa ne intalnim, mi-a mai pus deoparte niste lucruri. Pe 15 decembrie, anul trecut, am aflat ca sunt insarcinata din nou, in 6 saptamani. Mi-a fost frica sa ma bucur si m-am dus la o ecografie. Medicul meu m-a chemat la spital, pentru ca era de garda si din nou cerul s-a prabusit: mi-a spus ca nu se vede fatul si ca sarcina e oprita din evolutie. Mi-a dat, din nou, sa fac niste analize (beta HCG) si rezultatul lor n-a contrazis ecografia. M-a programat cateva zile mai tarziu, de ziua mea, de data asta, pentru "intrerupere de sarcina in scop medical". Dadusem gres, din nou. In ziua programata, m-am internat si inainte sa ma duc la salon, medicul meu a decis sa-mi mai faca o ecografie iar in acel moment, in cabinet mai adusese doi medici. In timp ce le spunea pe scurt povestea mea, eu m-am urcat, fara speranta, pe masa aceea pe care o stiam deja. Dintr-o data, medicul meu, omul ala minunat, mana in mana cu Dumnezeu, mi-au schimbat finalul povestii si le-a zis celor doi medici ca "se coloreaza". Adica traieste, a zis ea si pentru mine. Doar ca pare mai mic de 6 saptamani. Dar totul e bine. Mi-a zis sa ma duc acasa linistita si mi-a urat sarbatori fericite. Era cu doua zile inainte de craciun. M-am intors acasa si am trait cele mai fericite sarbatori. Acum am 13 saptamani si tocmai am facut ecografia de 12, cea care m-a oprit din drumul meu data trecuta. Totul pare bine dar n-am curajul sa ma bucur. Incerc sa raman linistita si sa nu ma gandesc la nimic. N-am mai spus tuturor cum am facut data trecuta. Oamenii te judeca, uneori fara sa aiba nici un fel de cunostinte. Unii mai vorbesc si acum: "era sa faca un copil handicapat dar a avortat". Probabil ca, daca n-as fi avut-o pe Anastasia, un copil perfect, as fi cedat demult. Tot cu ocazia asta am "scapat" si de o prietena. Norocul meu. Una din categoria "zi mersi ca medicina moderna iti permite sa afli inainte, ca ceva nu e in regula" si "tot raul spre bine". Un om de nimic si fara suflet, cum aveam sa aflu si cu alte ocazii, mai tarziu. Am 13 saptamani si 35 de ani si sunt oarecum in ultimul vagon, din ultimul tren. Ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate si curaj ca sa nasc si sa-mi cresc cel de-al treilea copil. Ma voi ruga si pentru tine. Ma uit mereu la Anastasia si mi se pare cel mai minunat copil din lume si mor de frica, in fiecare zi, sa nu i se intample ceva. Incerc sa raman intreaga la minte, de dragul ei si al familiei mele. Si al prietenilor mei. Bianca, multumesc ca mi-ai dat si mie posibilitatea sa-mi spun povestea si sa o scot din bezna durerii, unde o ascunsesem. Nimeni nu vrea sa asculte astfel de povesti, numai cei care au trait ceva asemanator. N-am stiut pana acum ca sunt asa de multi. Dumnezeu sa te ajute.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna bianca.sunt o tanara de 22 de ani si in curand voi fi mamica.pentru o clipa m-am pus in situatia ta si a celorlate femei care au trecut prin asta si am simtit o mare mare durere.stiu ca e greu sa treci si nu vei uita niciodata puiul tau.asa ca plangi daca iti vine sa plangi razi cand vrei sa razi.am o prietena care a trecut si ea prin asta.a nascut la 27 de sapt o fetita de 650 de grame dar care din nefericire a trait doar 2 zile.atunci am vazut doi parinti devastati de durere care zi de zi se intreaba cum ar fi fost daca ingerasul lor ar fi langa ei.nu au inca puterea sa faca un alt copil le este teama.ea se simte vinovata ca nu a facut controale si analize si nu are puterea sa treaca peste asta.cum as putea sa o ajut sa treca de acest sentiment de vinovatie? tie iti doresc tot ce e mai bun de la viata si sunt singura ca ingerasul tau traieste alaturi de voi.
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
buna bianca imi pare fff rau pentru ce ti sa intamplat ma bucur ca esti puternica si ca incerci sa ajuti alte femei care au suferit la fel de mult ca si tine te felicit pentru campania pe care o faci si sper sa te ajute dumnezeu sa reusesti tot ce iti propui sunt sigura ca multe femei si nu numai vor fi alaturi de tine te pup si iti doresc numai bine
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca Intr-adevar, nimeni, inafara de cea care a trait o astfel de experienta traumatizanta, nu te poate intelege. Putem, cel mult, presupune, intui, empatiza... Dar iata, ce usor putem rani, gresi, fara sa vrem, incercand sa-ti dam sfaturi, sa te consolam, pe tine si pe alte mamici indurerate. Cu toate acestea, astepti alinare, consolare, intelegere din partea celor din jur. Dar, adevarata vindecare o vei gasi, probabil, numai prin tine insati. Nu dispera, asteapta, dar mai ales, nu culpabiliza. Unele intamplari, fapte, NU AU RATIUNE. Mult curaj ! O mama
7 February, 2008 - 07:00 — Ralu
Buna ziua Numele meu eate Ralu Imi pare rau pentru cele intamplate D-na Bianca.Am aflat de drama dvs aseara de la emisiunea Nasu (B1TV)Eu inca nu sunt mamica dar imi doresc enorm un bebe.Drama dvs este o drama care nu poate fi descrisa in cuvinte.V-am auzit aseara ca vorbeati despre o campanie (fundatie),a-si dori sa stiu mai multe despre aceasta campanie pe care o initiati adresa mea este ****@yahoo.com. Ingerasul dvs va v-a veghea din cer asa cum ma vegheaza pe mine fratele meu geaman. Cu drag Ralu,Bucuresti
7 February, 2008 - 07:00 — Dana
ma numesc Dana P scriu aici pt ca intr-n fel si eu am trecut prin momente fff grele in 2003 cand am pierdut o sarcina . Era oprita in evolutie la 10 saptamani dar crede-ma ca nici pana in ziua de azi nu stiu motivul acelei pierderi. Poate pt ca am RH negativ poate alt ceva Pt mine a fost o experinta care a lasat urme adinci si si acum cand ma gandesc plang Atunci la chiuretaj stiu ca dr ma unteba daca ma doare ceva ca plangeam intr-una si eu ii raspundeam doar atat : ma doare sufletul
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Buna Bianca , multa putere si liniste sufleteasca iti doresc ,felicitari pentru tot ceti-ai propus ,este admirabil nu stiu daca pot sa gasesc cuvintele la fel de intelepte.frumoase pe care le-ai folosit .incerc macar sa fiu alaturi de tine sufleteste ,durerea ta o inteleg foarte bine eu am trecut prin asa ceva ,am un ingeras sus de patru anisori iar necazurile mele nu tocmai s-au oprit . multa multa putere ! cu respect miki si multa admiratie
7 February, 2008 - 07:00 — Oana
buna bianca, ma numesc oana si sunt din bacau,am 21 ani necasatorita dar imi doresc un copil enorm de mult si nu stiu daca as putea trece peste un asemenea soc ca al tau.iubesc copii la nebunie,ii ador.cu lacrimi in ochii iti sunt alaturi cu gandul si sa speram ca se va schimba si la noi in tara ceva in legatura cu sistemul sanitar.te-am vazut aseara la nasul si imi pare bine ca poti discuta despre problema ta care este una destul de mare.cu lacrimi in ochi iti scriu aceste randuri,urandu-ti succes mai departe.imi pare rau.
7 February, 2008 - 07:00 — Flori
Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri.Am si eu doi copii si ma gandesc ce as fi simtit daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE! flori -bucuresti
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
DRAGA BIANCA, NU STIU CUM ESTE SA TRECI PRINTR O EXPERIENTA K A TA DAR STIU CUM ESTE SA PIERZI PE CINEVA FOARTE DRAG.RAMII PUSTIITA, MUTILATA SUFLETESTE SI NIMIC NU TE FACE SA UITI CI, DOAR, IN TIMP, SA TI DOZEZI CUMVA DUREREA.SI , MAI STIU, CUM ESTE SA FII TRADAT DE "PRIETENI" DAR IN ACELASI TIMP SA TI CASTIGI ADEVARATI PRIETENI.AS VREA SA POT SA TE STRANG IN BRATE SI SA TI SPUN DOAR, K ESTI ATAT DE FRUMOASA EXTERIOR SI INTERIOR, K TI PORTI CU ATATA DEMNITATE DUREREA INCAT DEVII SI MAI FRUMOASA.
7 February, 2008 - 07:00 — Cristina
Ma bucur ca cineva are initiativa de a vorbi despre acest lucru fara ocolisuri si in Romania. Am 27 de ani si am pierdut 3 sarcini pana acum....(este drept ca la varste mult mai mici: 2 la 6 saptamani si una in luna a patra); evident, nu am gasit inca raspunsurile pe care ni le-am dori din tot sufletul.. de ce ni se intampla asta si ce putem face.. doctorii nu au o explicatie, desi cred ca am facut toate anlizele posibile! Mie si sotului meu ne-ar fi placut sa primim mai multe explicatii,sa ne consilieze cineva, dar tot ceea ce ne-au spus este clasicul: sunteti tineri! o sa faceti altul!.... Imi pare tare rau pentru ceea ce vi s-a intamplat si iti doresc sa ai taria sa mergi inainte la fel de increzatoare si zambitoare cum ne-ai obisnuit! Te-ai gandit la infiintarea unei organizatii care sa sprijine parintii care trec prin asa ceva? As fi bucuroasa sa ajut! Cristina (Bucureti)
7 February, 2008 - 07:00 — Katya
Nu-mi pot stapani uimirea care m-a cuprins inca de aseara Bianca, de cand te-am auzit, intamplator, vorbind la emisiune. Eu am aflat de 2 zile ca sunt insarcinata, iar de atunci plang mereu si mi-e greu sa accept chiar si gandul. Sunt casatorita de aproape 5 ani si am abia 26 de ani, dar nici nu m-am gandit ca as avea in urmatorii ani un copil. Intotdeauna am zis ca iubesc enorm copiii, ca imi doresc enorm unul si ca-l vom iubi si-l vom educa asa cum nu mai este nimeni altul. Iar eu de cand am aflat, mi se pare ca mi se va termina viata si vad numai rau...sunt ingrozitor de speriata de gandul de a avea un copil, iar motive in capul meu sunt multe! Ei bine, de cand te-am auzit pe tine vorbind si descriind trauma suferita, ma gandesc ca sunt o bestiuta...alte persoane merita un copil si nu pot avea, iar eu acum ce fac??? si-mi zic doar "Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba". Am tot felul de idei si tentatii de a renunta la copil, caci mi se pare ca venirea lui pe lume mi-ar schimba in rau viata, dar cred ca n-o voi face totusi. simt nevoia sa vb cu alte persoane, sa le impartasesc trairile...dar cei mai multi stiu sa arunce cu pietre. Si totusi nu-mi doresc decat un copil sanatos PS Imi pare sincer rau pt tot ce ti s-a intamplat, Bianca Katya, Vaslui
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
CUTREMURATOR! FARA CUVINTE! BIANCA DUMNEZEU SA TE AJUTE SA MERGI MAI DEPARTE!
7 February, 2008 - 07:00 — Monica
Buna Bianca, Sa te ajute bunul Dumnezeu sa mergi mai departe...imi pare nespus de rau...nu am trecut prin asa ceva, dar am si eu doi copii si viata fara ei ar fi cumplita...nici nu vreau sa ma gandesc...Sper din toata inima sa iti gasesti puterea de a merge mai departe...Cu drag, Monica din Bucuresti
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA
7 February, 2008 - 07:00 — Anonim
NU am ce sa spun :(((pe cuvant as vrea UN ID,O ADRESA DE MESS TE ROG MULT!
7 February, 2008 - 07:00 — Costel
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA ****@yahoo.com
7 February, 2008 - 07:00 — Roxana
Draga mea,numele meu este Roxana si sunt din Bucuresti.Fiecare cuvant al tau din emisiunea de aseara m-a determinat sa inteleg prin ce trec toate mamele din lume care isi pierd copii,fiindca si eu sunt una din ele ,dar nu banuiam ca sentimentle si senzatiile nu tin cont de varsta .Eu am pierdut un pui mic care avea in burtica 3 luni,si desi au trecut 18 ani de atunci,si in prezent am un baietel de 3 ani,nu trece zi in care sa nu ma gandesc la puiul meu care acum ar fi fost major.Am citit mesajele de la mamici,am plans intruna si am inteles ca toate simtim pierderile acestea la fel.Si doare. . . . Salut initiativa ta care iti face bine si tie dar si noua care stim din pacate ce inseamna aceste momente in viata unei mame,si vezi fetita ta si toti copiii care sunt acolo sus in cer,ne-au unit si poate comunicand si strigandu-ne durerea vom face ca senzatiile care ne coplesesc si ne dor atat,asa fie mai usoare.De unde? E doar parere,dar ne face bine sa discutam.Si eu cred ca ,copilasii nostrii ,de acolo de sus ne iubesc asa cum si noi ii iubim pe ei,si desi nu ne-a fost dat sa traim impreuna ei sunt in noi si cu noi.Mi-e greu sa mai scriu,nu m-as mai oprii dar nu uita EI SUNT IN NOI SI CU NOI CHIAR DACA NU TRAIM IMPREUNA
Comments
Buna Bianca,am doar 21 de ani nu stiu ce inseamna sa fii mama dar cred,ca e un sentiment unic,dar imi pare f rau pt tine si te as ruga sa fii tare si sa mergi intodeauna mai departe oricat de greu ti ar fi...iti doresc multa sanatate tie si familiei tale...Alice
Draga Bianca,
De cand am inceput sa citesc povestea ta si a fetitei tale plang incontinuu. Imi pare asa de rau ca nu pot decat sa spun ca e cumplit de dureros pentru mine, dar pentru tine.... - imi pot doar inchipui durerea ta. Am o fetita de 1 anisor si 2 luni, e sufletul meu, nu-mi pot imagina viata fara ea, nu as vrea sa traiesc fara ea, o iubesc enorm, la fel si tatal ei. N-am crezut ca poate exista o asa iubire numai atunci cand am vazut-o prima data. Imi amintesc cand am aflat ca sunt insarcinata, eram asa de fericita ca am inceput sa plang. Ma simteam coplesita de sentimente.
Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea putere sa traiesti si sa-ti cresti copilasul, pe Luca, iar ingerasul tau Emma sa fie cu tine si sa se joace printre stele.
Daca te pot ajuta cu ceva, ma poti contacta pe e-mail ****@yahoo.com. Te rog nu publica adresa. Iti multumesc ca existi si incerci sa faci ceva pentru mamicile care trec printr-un asemenea necaz.
Te imbratisez cu drag,
Doriana, Cluj
Buna BIANCA .....imi pare sincer rau ....te imbratisez si te pup ....
Am o fetita care s-a nascut pe 15 iunie 2007 . Am avut si noi unele incercari dupa nastere . Alexandra s-a nascut foarte bine, insa dupa nastere a avut unele probleme de sanatate( tarziu am aflat datorate cordonului ombilical infasurat de 2 ori in jurul gatului) nespecificate clar de catre medici. Cert este ca micuta a stat o saptamana la Terapie intensiva , cu probleme respiratorii, analize nu tocmai bune . Dureros, in sistemul medical romanesc a fost faptul ca nimeni nu imi spunea nimic, nici de bine nici de rau nici de realitate . Erau momente in care doream sa imi vad copilul la reanimare si nu imi dadeau voie .Eram constienta ca daca imi aude vocea, daca stie ca sunt langa ea, va fi mai bine, si cu toate acestea, medicii de la neonatologie, circumspecti fiind nu prea imi dadeau voie sa imi vad printesa. Ce poate fi mai greu sa stii ca puiul tau sufera si nu ii poti fi alaturi, nu il poti ajuta? Acum, Alexandra este bine, Multumim lui Dumnezeu!, insa...nu am sa uit toata viata rautatea sistemului medical din Romania, lipsa de tact, lipsa psihilogilor.Ma saturasem sa tot aud a fost o sarcina cu risc de varsta inaintata (38). Nu cred in asa ceva . Aici, daca nu esti tare, trebuie sa te intaresti ca sa supravietuiesti! Acum imi imaginez prin ce ai trecut tu . Nu vei uita ! Printesa ta este in Ceruri! Imi pare tare, tare rau !
As vrea sa pot lupta pentru reconsiderarea actului medical . As vrea sa stiu ca putem evolua, ca femeile insarcinate pe care le vad pe strada sa nu aiba parte de asemenea tratament in spitale pentru ca nu merita! As vrea sa stiu ca daca copilului meu i se intampla ceva ( Doamne fereste) pe mana doctorilor va fi in siguranta .
Liliana
Tot o tragedie a suferit si prietena mea,Bianca iti doresc multa tarie si curaj sa treci printr-o asemena pierdere.
Inca nu sunt mamica,imi doresc lucrul asta dar sincer ma gandesc cu groaza la acel moment,medicina zilelor noastre lasa de dorit.PRIETEN MEA in urma cu 2 ani urma sa nasca un baietel ,dupa 6 ore a avut o criza de inima in urma careia a decedat nimeni nu a avut nici o explicatie .Este strigator la cer suntem in 2008 si se moare la nastere ,inexplicabil.Dupa cezariana s-a trezit a vorbit cu familia si i-au trimis acasa ,a doua zi cand s-a aflat decesul nu imi venea sa cred.ar trebui sa tragem un semnal de alarma in legatura cu MATERNITATEA PLOIESTI AICI SE MOARE SI NIENI NU FACE NIMIC..MAMELE SUNT TRATATE ANIMALIC SUNT LASATESA SUFERE FARA SA FIE AJUTATE .CINEVA TREBUIE SA IA O HOTARATE
Bianca, am aflat de drama ta urmarind emisiunea "Nasul" de ieri 06.02.2008 si astfel am ajuns sa citesc aici marturiile tale si ale altor femei care au avut experinte similare.
Sunt suferinte sfasietoare pentru care nu suntem pregatiti nici macar sa acceptam ca se pot intampla intr-o lume moderna, asa cum pretimdem ca este cea in care traim.
Suferinta ta si curajul tau de a-ti spune povestea trista aduce in fata opiniei publice durerea tuturor mamelor care ies din maternitate indoliate si cu sufletul pustiit.
Este de necrezut ca atat de multe femei trec prin aceste traumatizante experiente !
Desi Spitalul romanesc ar trebui sa fie locul in care sa ne gasim cu speranta si incredere tratamentul si vindecarea suferintelor trupesti si chiar sufletesti, acesta a ajuns sa fie un iad in care nu-ti doresti sa ajungi, iar medicii si asistentele medicale ne par a fi niste unelte diabolice de tortura.
Maternitatea a ajuns un loc macabru in care femeia gravida intra inspaimantata nu atat de durerile nasterii, cat de nenorocirile ce i s-ar putea intampla ei insasi, dar mai ales pruncului inca nenascut de pe urma incompetentei si indolentei personalului medical pe mana caruia e nevoita sa se lase .
Cand cauzele sunt legate de insuficienta dotare a unitatilor medicale incerci sa fii rational si sa accepti dependenta de un sistem gresit conceput, prost organizat si ineficient condus.
Dar cum sa reactionezi cand ajungi in spital pe mana unor felceri cu suflete impietrite de propriile neputinte, de lacomia buzunarelor albe intoarse catre tine ostentativ, de dispretul intiparit pe chipurile arogante cand nu le-ai platit "dreptul cuvenit" ? Cum sa reactionezi in fata cruzimii acestor hiene obsedate sa-si faca averi de pe urma suferintelor altor oameni ? Cum sa reactionezi la indiferenta lor criminala ?
Am ajuns sa blamam intreaga pleiada medicala pentru ca sunt mult-mult prea putini aceia care fac tot ce pot, tot ce stiu si tot ce trebuie pentru binele pacientilor lor !
Bianca, iarta-ma, poate nu am gasit cuvintele potrivite pentru alinarea unei mame indoliate. Dar am simtit nevoia sa fiu prin orice fel de cuvinte aproape de tine.
Chiar si prin cuvintele de indignare in fata unui sistem medical transformat de unii in mijloc de parvenire .
Curajul tau de a pune degetul de rana este impresionant si este o lectie de viata pentru cei care au puterea de a schimba ceva . Este semnalul de alarma tras in numele tuturor femeilor. Este strigatul nostru de disperare. Este toata suferinta milioanelor de mamici care-si plang bebelusii luati in ceruri .
Campania ta trebuie intens mediatizata . Am observat ca in ultimii ani au avut rasunet in constiinta publica acele campaniile desfasurate “in forta” pe televiziuni.
Cum orice decizie in tara asta are un substrat politic, as sugera ca si aceasta campanie sa aiba niste trimiteri acuzatoare spre zona politicului, pentru ca ei sunt cei care se bat cu caramida in piept in campanii electorale ca vor face totul pentru binele oamenilor.
Anul acesta este an electoral si intuiesc ca problemele femeilor, privite prin prisma maternitatii, vor incinge bine spiritele atat de mult incat sa zdruncine bine mecanismele ruginite ale acestui sistem medical corupt si ineficient .
Iti multumim, Bianca, pentru tot acest demers !
Si iarta-ne daca nu stim toti sa reactionam in fata suferintei. Dumnezeu ne invata insa prin glasul tau, prin atitudinea ta curajoasa , prin exemplul tau si prin schimbarile pe care le vei produce prin campania ta .
Daca iti pot fi de ajutor iata adresa mea de mail: ****@Yahoo.com
Liliana
Femeie si Mama
Bucuresti
Draga Bianca
M-a emotionat nespus drama ta. Imi pare nespus de rau , si pentru tine, dar si pentru ceilalti parinti care au trecut prin asa ceva. Este cumplit, si nici un parinte nu ar trebui sa fie nevoit sa-si ingroape copilul. Firesc este ca ei sa ne supravietuiasca. si poate ca din acest motiv este asa de dureros, fiind atat de nefiresc...Sper doar ca timpul, baietelul tau, familia ta si cei apropiati tie sa reuseasca sa umple golul din sufletul tau. Cuvintele sigur nu au valoare in fata frustrarii, durerii, dezamagirii pe care le simti. Inchei spunandu-ti sincer..ca imi pare rau.
Este foarte bine ca tu un om care intr-un fel sau altul tii in mana puterea media sa faci cunoscute atatea detalii.Femeile simple au nevoie de sprijin si de femei puternice pe care sa le urmeze,sa le faca sa vorbeasca deschis despre dramele lor si faptul ca vorbesc de pierderea unui copil nu este o rusine ci poate un exemplu nefericit din care multe alte femei pot invata.Te imbratisez cu drag si iti doresc multa putere de viata si putere sa aprecize tot ce te inconjoara si pentru care merita sa mergi mai departe...fetita ta acolo din ceruri te va astepta atunci cand va fii momentul,nu te grabii...
Buna,Bianaca! Ma numesc Simona si sunt din Craiova.De cateva zile tot incerc sa ma adun si sa scriu cateva randuri,insa mereu lacrimile nu ma lasa.Inteleg tot ce traieste sufletul tau pt ca in urma cu un an si 3 luni am pierdut un copil.Nici nu stiu cum s-a intamplat,mereu imi spun ca poate Dumnezeu a vrut asa.Primul nostru copil s-a dus alaturi de El.La 7 luni s-a declansat nasterea,iar la spital nimeni nu m-a bagat in seama,m-au lasat abandonata intr_un pat,sa nasc acolo pt ca spueau ei ca e un avorton,iar avortonii se nasc in pat.Eram balta de sange,plangeam,iar familia a fost izolata sa nu vina la mine,Printre lacrimi intrebam ce se intampla,iar asistentele ma ignorau total,iar "DOAMNA DOCTOR" ce era de garda in acea noapte nu a putut decat sa mi spuan :" ce sa se intample? Nasti ca o catea la luna plina!" Nu intelegeam de ce se poarta asa,eu sunt cadru didactic,sunt un om decent si cu frica lui Dumnezeu,nu facusem nici un rau,iar bebele,adica ingerul din burtica mea nu vroia decat sa vina pe lume.Dupa 20 de ore de chinuri,o noua tura s-a schimbat,iar noul medic de garda a zis ca trebuie facut ceva.Toti se asteptau ca puiul meu sa fie mort,insa eu il simteam ,ii vorbeam si luptam impreuna.Am nascut ,dupa chinuri groaznice,un baietel,dar dupa bucuria aceea mare ca el traieste,ni s-a dat vestea ca totul tine de timp fiindca eu am stat mult fara lichid,iar plamanii lui sunt in suferinta.A trait 5 zile,iar eu nu ma dezlipeam de el,desi toti ma goneau si ma intrebau ce mai vreau.Nu pot sa descriu in cuvinte cum ma privea si parca ar fi vrut sa mi spuna ca ne vom revedea in ceruri.Dupa ce a murit,a luat cu el o buna parte din sufletul meu,a lasat un gol pe care parca nici copilul ce-l port acum in burtica nu l poate umple.Nu exista zi sa nu ma gandesc la el,sa nu-i vad ochii,manutele si sa-mi imaginez ca il pot tine in brate.L-am botezat David Andrei si stiu ca alaturi de ingerii e linistit,insa mama si tata nu-si vor reveni niciodata dupa pierderea lui. Nu mai are rost sa spun ca nimeni,in afara de familie nu a fost alaturi de noi,cei mai buni prieteni ne-au izolat,iar eu parca ma simteam vinovata,imi era rusine sa ies din casa pt ca toti ma intrebau,nu sa am ajute,ci sa se alimenteze cu subiectul in sine privit ca motiv de barfa.As da orice ca lucrurile sa se schimbe in spitalele din Romania si ca alte mame sa nu simta nici macar o secunda ce am simtit eu,dar...Sunt alaturi de tine,Bianca,oricand daca imi vei ajutorul voi fi acolo.Imi pare rau ca nu am stiut sa mi povesteesc mai bine drama,as vreau sa mai precizez ca doctora care m-a monitorizat pe tot parcursul sarcinii,nu a venit cand am chemat-o,desi la clinica era prezenta,desi banii si-i lua mereu si pe langa acestia diverse cadouri,ca de! traim in Romania si ne gandim ca daca nu le dam nu ne baga in seama.Si de fapt,nu m-a bagat.Cand puiul meu a murit,m-a privit cu o indiferenta pe care nu cred ca o voi uita vreodata,auzeam vorbele ei ca sunt tanara si voi face altul.Nu-i inteleg si nu-i voi intelege vreodata pe cei care au facut din aceasta meserie de medic o afacere de facut bani si uita sa fie oameni.As fi vrut sa existe atunci in mine puterea de a-i da in judecata,dar am stiut ca nimeni si nimic nu-mi vor aduce puiul inapoi.
Acum astept un alt baietel,insa fiecare zi e o zi in care ma tem,plang si imi pun intrebarea daca medicii vor fii acolo cand voia avea nevoie.Pana acum medicul la care sunt a fost om dincolo de toate,m-a sprijinit,insa eu inca sunt speriata.Ma rog ca nimeni sa nu mai treaca prin asta,inteleg foarte bine suferinta ta si plang odata cu tine.te voi sprijini in toate demersurile facute,daca vei avea nevoie de acest sprijin,Inchei acum pt ca deja nu mai vad tastele.Nu as vrea ca adresa mea de email sa fie facuta publica,e suficient ca o ai tu.(****@yahoo.com)
Draga Bianca,
Plang de aseara in continuu.Am intrat imediat pe site-ul tau, am citit tot si am vazut mai multe filmulete pe youtube-adevarate tragedii.Povestea ta m-a marcat pentru tot restul vietii.Imi pare teribil de rau !!!Esti o femeie puternica si stiu ca vei gasi resursele necesare sa traiesti cu aceasta mare pierdere din viata ta.Stiu ca nu vei uita niciodata(personal cred ca nici nu trebuie sa uitam, doar sa mergem mai departe).Ai deschis o usa care nu a fost deschisa niciodata ,usa ingerasilor!Sunt multe situatii asemanatoare la noi in tara si daca poti ajuta cumva mamicile suferinde, te rog ajuta-le, !sunt alaturi de tine......... Mioara
nu mai este nimic de spus ...decat .....durere...suferinta...regrete ...dar dumnezeu sa-ti de-a intelepciune si putere sa treci peste toate...si sa te bucuri de micutul Luca...de fapt de marele ...Luca . .Domnul sa va aiba in paza. Voi...reveni...dar sunt foarte ...ravasita in acest moment... LINISTE Biaca TIE , FAMILIEI TALE DAR SI PERSOANELOR CARORA LI S-A INTAMPLAT ACEASTA ....NENOROCIRE...CU DRAG DANIELA
buna ma numesc liliana sint din popesti-leordeni si am vazut emisiuneade aseara si m-a socat pur si simplu imi pare nespus de rau pentru ce s-a intimplat am si eu un baietel de 3luni dar multumesc lui dumnezeu ca mi-a dat acest copil frumos si ma bucur de el dar vreau sa iti spun daca citesti scrisoarea asta ca si eu am avut probleme cu sarcina mea am trecut de 40 de saptamini si cind am nascut copilul meu a avut cordonul ombilical vested aveam dilatare 7,5 dar nu aveam contracti colul meu nu era moale a trebuit sa ma taie iar lichidul amniotic era galben daram scapat cu bine dupa atita chin nu pt sa spun decit ''imi pare rau '' cu mult drag liliana .
Buna Bianca...
Eu sunt monica si o sa ma rog ca fetita ta sa o intalneasca, acolo sus, si pe fetita mea nenascuta si sa se joace impreuna.
Eu sunt una dintre multele femei care au recurs la "avortul medical"-sa-i zice asa. La ecografia de 12 saptamani, medicul meu, un om deosebit si foarte puternic, mi-a spus ca exista un marker-un parametru care e relevant doar la aceasta varsta a sarcinii si care se numeste "translucenta nucala" care e in afara normalului si mi-a recomandat un set de analize -triplutest si altele-care au confirmat anomalia genetica a fatului meu. Am trait 3 saptamani de cosmar in care n-am spus nimic nimanui. Umblam nebuna cu masina si pana plangeam toate lacrimile pe care le aveam astfel ca, odata ajunsa acasa, sa nu mai am si sa pot sa-mi privesc fetita si familia. Cel mai teama imi era sa-i spun fetitei mele Anastasia care isi astepta surioara si imi imbratisa burtica in fiecare seara ca sa-i spuna la revedere. Si ce poti sa-i spui sau sa-i explici unei fetite de 4 ani? De ziua ei, pe 31 mai, eu am plecat cu sotul meu la spital ca sa intrerup "sarcina nefericita" iar mama si tatal meu au plecat cu tortul si tot ce pregatisem, la gradinita, ca sa-i serbeze Anastasiei ziua de nastere.Abia in dimineata aceea le-am spus ce urma sa se intample. Probabil ca Dumnezeu n-a vrut sa ma lase sa uit niciodata asa ca, incepand de anul asta, pe 31 mai, o sa aprind lumanarile pe tortul Anastasiei si o lumanare, la biserica, pentru sufletul copilului meu nenascut. Dumnezeu, in care si eu cred dar pe care am sa-l intreb niste lucruri, atunci cand o sa ne intalnim, mi-a mai pus deoparte niste lucruri. Pe 15 decembrie, anul trecut, am aflat ca sunt insarcinata din nou, in 6 saptamani. Mi-a fost frica sa ma bucur si m-am dus la o ecografie. Medicul meu m-a chemat la spital, pentru ca era de garda si din nou cerul s-a prabusit: mi-a spus ca nu se vede fatul si ca sarcina e oprita din evolutie. Mi-a dat, din nou, sa fac niste analize (beta HCG) si rezultatul lor n-a contrazis ecografia. M-a programat cateva zile mai tarziu, de ziua mea, de data asta, pentru "intrerupere de sarcina in scop medical". Dadusem gres, din nou. In ziua programata, m-am internat si inainte sa ma duc la salon, medicul meu a decis sa-mi mai faca o ecografie iar in acel moment, in cabinet mai adusese doi medici. In timp ce le spunea pe scurt povestea mea, eu m-am urcat, fara speranta, pe masa aceea pe care o stiam deja. Dintr-o data, medicul meu, omul ala minunat, mana in mana cu Dumnezeu, mi-au schimbat finalul povestii si le-a zis celor doi medici ca "se coloreaza". Adica traieste, a zis ea si pentru mine. Doar ca pare mai mic de 6 saptamani. Dar totul e bine. Mi-a zis sa ma duc acasa linistita si mi-a urat sarbatori fericite. Era cu doua zile inainte de craciun. M-am intors acasa si am trait cele mai fericite sarbatori. Acum am 13 saptamani si tocmai am facut ecografia de 12, cea care m-a oprit din drumul meu data trecuta. Totul pare bine dar n-am curajul sa ma bucur. Incerc sa raman linistita si sa nu ma gandesc la nimic. N-am mai spus tuturor cum am facut data trecuta. Oamenii te judeca, uneori fara sa aiba nici un fel de cunostinte. Unii mai vorbesc si acum: "era sa faca un copil handicapat dar a avortat". Probabil ca, daca n-as fi avut-o pe Anastasia, un copil perfect, as fi cedat demult. Tot cu ocazia asta am "scapat" si de o prietena. Norocul meu. Una din categoria "zi mersi ca medicina moderna iti permite sa afli inainte, ca ceva nu e in regula" si "tot raul spre bine". Un om de nimic si fara suflet, cum aveam sa aflu si cu alte ocazii, mai tarziu.
Am 13 saptamani si 35 de ani si sunt oarecum in ultimul vagon, din ultimul tren. Ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate si curaj ca sa nasc si sa-mi cresc cel de-al treilea copil. Ma voi ruga si pentru tine. Ma uit mereu la Anastasia si mi se pare cel mai minunat copil din lume si mor de frica, in fiecare zi, sa nu i se intample ceva. Incerc sa raman intreaga la minte, de dragul ei si al familiei mele. Si al prietenilor mei.
Bianca, multumesc ca mi-ai dat si mie posibilitatea sa-mi spun povestea si sa o scot din bezna durerii, unde o ascunsesem. Nimeni nu vrea sa asculte astfel de povesti, numai cei care au trait ceva asemanator. N-am stiut pana acum ca sunt asa de multi.
Dumnezeu sa te ajute.
buna bianca.sunt o tanara de 22 de ani si in curand voi fi mamica.pentru o clipa m-am pus in situatia ta si a celorlate femei care au trecut prin asta si am simtit o mare mare durere.stiu ca e greu sa treci si nu vei uita niciodata puiul tau.asa ca plangi daca iti vine sa plangi razi cand vrei sa razi.am o prietena care a trecut si ea prin asta.a nascut la 27 de sapt o fetita de 650 de grame dar care din nefericire a trait doar 2 zile.atunci am vazut doi parinti devastati de durere care zi de zi se intreaba cum ar fi fost daca ingerasul lor ar fi langa ei.nu au inca puterea sa faca un alt copil le este teama.ea se simte vinovata ca nu a facut controale si analize si nu are puterea sa treaca peste asta.cum as putea sa o ajut sa treca de acest sentiment de vinovatie?
tie iti doresc tot ce e mai bun de la viata si sunt singura ca ingerasul tau traieste alaturi de voi.
buna bianca imi pare fff rau pentru ce ti sa intamplat ma bucur ca esti puternica si ca incerci sa ajuti alte femei care au suferit la fel de mult ca si tine te felicit pentru campania pe care o faci si sper sa te ajute dumnezeu sa reusesti tot ce iti propui sunt sigura ca multe femei si nu numai vor fi alaturi de tine te pup si iti doresc numai bine
Draga Bianca
Intr-adevar, nimeni, inafara de cea care a trait o astfel de experienta traumatizanta, nu te poate intelege. Putem, cel mult, presupune, intui, empatiza... Dar iata, ce usor putem rani, gresi, fara sa vrem, incercand sa-ti dam sfaturi, sa te consolam, pe tine si pe alte mamici indurerate. Cu toate acestea, astepti alinare, consolare, intelegere din partea celor din jur. Dar, adevarata vindecare o vei gasi, probabil, numai prin tine insati. Nu dispera, asteapta, dar mai ales, nu culpabiliza. Unele intamplari, fapte, NU AU RATIUNE. Mult curaj !
O mama
Buna ziua Numele meu eate Ralu
Imi pare rau pentru cele intamplate D-na Bianca.Am aflat de drama dvs aseara de la emisiunea Nasu (B1TV)Eu inca nu sunt mamica dar imi doresc enorm un bebe.Drama dvs este o drama care nu poate fi descrisa in cuvinte.V-am auzit aseara ca vorbeati despre o campanie (fundatie),a-si dori sa stiu mai multe despre aceasta campanie pe care o initiati adresa mea este ****@yahoo.com.
Ingerasul dvs va v-a veghea din cer asa cum ma vegheaza pe mine fratele meu geaman.
Cu drag Ralu,Bucuresti
ma numesc Dana P
scriu aici pt ca intr-n fel si eu am trecut prin momente fff grele in 2003 cand am pierdut o sarcina . Era oprita in evolutie la 10 saptamani dar crede-ma ca nici pana in ziua de azi nu stiu motivul acelei pierderi. Poate pt ca am RH negativ poate alt ceva
Pt mine a fost o experinta care a lasat urme adinci si si acum cand ma gandesc plang
Atunci la chiuretaj stiu ca dr ma unteba daca ma doare ceva ca plangeam intr-una si eu ii raspundeam doar atat : ma doare sufletul
Buna Bianca , multa putere si liniste sufleteasca iti doresc ,felicitari pentru tot ceti-ai propus ,este admirabil nu stiu daca pot sa gasesc cuvintele la fel de intelepte.frumoase pe care le-ai folosit .incerc macar sa fiu alaturi de tine sufleteste ,durerea ta o inteleg foarte bine eu am trecut prin asa ceva ,am un ingeras sus de patru anisori iar necazurile mele nu tocmai s-au oprit . multa multa putere ! cu respect miki si multa admiratie
buna bianca, ma numesc oana si sunt din bacau,am 21 ani necasatorita dar imi doresc un copil enorm de mult si nu stiu daca as putea trece peste un asemenea soc ca al tau.iubesc copii la nebunie,ii ador.cu lacrimi in ochii iti sunt alaturi cu gandul si sa speram ca se va schimba si la noi in tara ceva in legatura cu sistemul sanitar.te-am vazut aseara la nasul si imi pare bine ca poti discuta despre problema ta care este una destul de mare.cu lacrimi in ochi iti scriu aceste randuri,urandu-ti succes mai departe.imi pare rau.
Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri.Am si eu doi copii si ma gandesc ce as fi simtit daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE! flori -bucuresti
DRAGA BIANCA, NU STIU CUM ESTE SA TRECI PRINTR O EXPERIENTA K A TA DAR STIU CUM ESTE SA PIERZI PE CINEVA FOARTE DRAG.RAMII PUSTIITA, MUTILATA SUFLETESTE SI NIMIC NU TE FACE SA UITI CI, DOAR, IN TIMP, SA TI DOZEZI CUMVA DUREREA.SI , MAI STIU, CUM ESTE SA FII TRADAT DE "PRIETENI" DAR IN ACELASI TIMP SA TI CASTIGI ADEVARATI PRIETENI.AS VREA SA POT SA TE STRANG IN BRATE SI SA TI SPUN DOAR, K ESTI ATAT DE FRUMOASA EXTERIOR SI INTERIOR, K TI PORTI CU ATATA DEMNITATE DUREREA INCAT DEVII SI MAI FRUMOASA.
Ma bucur ca cineva are initiativa de a vorbi despre acest lucru fara ocolisuri si in Romania. Am 27 de ani si am pierdut 3 sarcini pana acum....(este drept ca la varste mult mai mici: 2 la 6 saptamani si una in luna a patra); evident, nu am gasit inca raspunsurile pe care ni le-am dori din tot sufletul.. de ce ni se intampla asta si ce putem face.. doctorii nu au o explicatie, desi cred ca am facut toate anlizele posibile!
Mie si sotului meu ne-ar fi placut sa primim mai multe explicatii,sa ne consilieze cineva, dar tot ceea ce ne-au spus este clasicul: sunteti tineri! o sa faceti altul!....
Imi pare tare rau pentru ceea ce vi s-a intamplat si iti doresc sa ai taria sa mergi inainte la fel de increzatoare si zambitoare cum ne-ai obisnuit!
Te-ai gandit la infiintarea unei organizatii care sa sprijine parintii care trec prin asa ceva? As fi bucuroasa sa ajut!
Cristina (Bucureti)
Nu-mi pot stapani uimirea care m-a cuprins inca de aseara Bianca, de cand te-am auzit, intamplator, vorbind la emisiune. Eu am aflat de 2 zile ca sunt insarcinata, iar de atunci plang mereu si mi-e greu sa accept chiar si gandul. Sunt casatorita de aproape 5 ani si am abia 26 de ani, dar nici nu m-am gandit ca as avea in urmatorii ani un copil. Intotdeauna am zis ca iubesc enorm copiii, ca imi doresc enorm unul si ca-l vom iubi si-l vom educa asa cum nu mai este nimeni altul. Iar eu de cand am aflat, mi se pare ca mi se va termina viata si vad numai rau...sunt ingrozitor de speriata de gandul de a avea un copil, iar motive in capul meu sunt multe!
Ei bine, de cand te-am auzit pe tine vorbind si descriind trauma suferita, ma gandesc ca sunt o bestiuta...alte persoane merita un copil si nu pot avea, iar eu acum ce fac??? si-mi zic doar "Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba". Am tot felul de idei si tentatii de a renunta la copil, caci mi se pare ca venirea lui pe lume mi-ar schimba in rau viata, dar cred ca n-o voi face totusi. simt nevoia sa vb cu alte persoane, sa le impartasesc trairile...dar cei mai multi stiu sa arunce cu pietre. Si totusi nu-mi doresc decat un copil sanatos
PS Imi pare sincer rau pt tot ce ti s-a intamplat, Bianca
Katya, Vaslui
CUTREMURATOR! FARA CUVINTE! BIANCA DUMNEZEU SA TE AJUTE SA MERGI MAI DEPARTE!
Buna Bianca,
Sa te ajute bunul Dumnezeu sa mergi mai departe...imi pare nespus de rau...nu am trecut prin asa ceva, dar am si eu doi copii si viata fara ei ar fi cumplita...nici nu vreau sa ma gandesc...Sper din toata inima sa iti gasesti puterea de a merge mai departe...Cu drag, Monica din Bucuresti
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA
NU am ce sa spun :(((pe cuvant as vrea UN ID,O ADRESA DE MESS TE ROG MULT!
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA ****@yahoo.com
Draga mea,numele meu este Roxana si sunt din Bucuresti.Fiecare cuvant al tau din emisiunea de aseara m-a determinat sa inteleg prin ce trec toate mamele din lume care isi pierd copii,fiindca si eu sunt una din ele ,dar nu banuiam ca sentimentle si senzatiile nu tin cont de varsta .Eu am pierdut un pui mic care avea in burtica 3 luni,si desi au trecut 18 ani de atunci,si in prezent am un baietel de 3 ani,nu trece zi in care sa nu ma gandesc la puiul meu care acum ar fi fost major.Am citit mesajele de la mamici,am plans intruna si am inteles ca toate simtim pierderile acestea la fel.Si doare. . . . Salut initiativa ta care iti face bine si tie dar si noua care stim din pacate ce inseamna aceste momente in viata unei mame,si vezi fetita ta si toti copiii care sunt acolo sus in cer,ne-au unit si poate comunicand si strigandu-ne durerea vom face ca senzatiile care ne coplesesc si ne dor atat,asa fie mai usoare.De unde? E doar parere,dar ne face bine sa discutam.Si eu cred ca ,copilasii nostrii ,de acolo de sus ne iubesc asa cum si noi ii iubim pe ei,si desi nu ne-a fost dat sa traim impreuna ei sunt in noi si cu noi.Mi-e greu sa mai scriu,nu m-as mai oprii dar nu uita EI SUNT IN NOI SI CU NOI CHIAR DACA NU TRAIM IMPREUNA