buna bianca.ma cheama adina am 27 de ani si pot sa spun ca inteleg nu bine ci foarte bine prin ce treci deoarece pe 20 septembtie 2007 am nascut (spun nascut pentru ca refuz sa spun ca am avortat asa cum miau spus doctorii)un baietel (eram insarcinat in 24 sapt)viu,a a avut puterea sa se faca auzit.la 5 minute a venit asistenta si mia spus ca baietelul meu nu mai traieste.in acel moment am crezut ca inebunesc ca nu e adevarat.eu mai am o fetita de doi ani si jumatate si daca nu era ea nu stiu ce s-ar fi intimplat.am incercat sa imi revin cit mai repede pentru fetita mea,dar sincer cred ca nu o sa imi revin niciodata.nu o sa mai fiu niciodat cea dinainte pt ca am multe multe regrete.eu nu am apucat nici macar sa imi ating baietelul.mi lau luat cind lam nascut si din acea clipa nu lam mai vazut.mau pus sa semnez niste foi spunind ca imi vor incinera baietelul pt ca nu mil pot da acasa ca este considerat un avorton.am semnat fara sa ma gindesc(asta sa intimplat la o ora dupa ce am nascut).acum regret atit de mult si o sa regret toata viata,nici macar nu am apucat sa imi ating baietelul,ingerasul meu pe care lam dorit din suflet.stiu ca sansele erau minime dar suferinta mea e mai mare pt modul in care am fost trata in spital.oribil e putin spus.stiu ca ar fi trebuit sa te incurajez pe tine dar cred ca este prima oara cind spun ceea ce simt,simteam nevoia sa ma descarc si cine ar intelege mai bine?numai o persoana care a trecut prin asa ceva poate intelege.iti multumesc ca miai dat ocazia sa ma descarc sa pot spune cuiva ceea ce simt.si inca ceva.eu acum sint din nou insarcinata.ma simt cam vinovata.nu stiu cum sa intimplat dar asta e.prea devreme.mam hotarit sa il pastrez,normal.imi doresc doi copii.sper din suflet sa fie totu bine.iti doresc si tie multa sanatate si sa poti trece cit mai repede peste ce ti sa intimplat pentru ca trebuie sa treci peste pentru baietelu tau.

Buna Bianca
Am urmarit sfarsitul emisiunii ieri seara si abia asteptam sa intru astazi pe internet sa vad in detaliu despre ce a fost vorba mai exact. Dar intrand m-am intristat rau si nu ma mai pot opri din plans. Sunt insarcinata in luna a saptea cu un baietel si mai am acasa un baietel de 2 ani si 3 luni. Sunt foarte multumita si fericita ca ambii copii au sanatate, insa fericirea imi este umbrita de tristetea pierderii lui Emma. Plang si cei din jurul meu imi spun sa ma linistesc dar nu pot. Este mai bine sa plang si tu ai plans cred ca nu mai ai lacrimi. Chiar imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat tie si fetitei tale stiu ce inseamna sa ai copii. si mai ales sa astepti sa se nasca dupa atata timp petrecut in burtica.
Elena, Brasov

Buna Bianca, ma numesc **** Mihaela, am 34 ani, iar in data de 31.10.2007 am pierdut o sarcina la 18 saptamani.....nu vreau sa intru in detalii, cert este ca nu am uitat....dar nimeni nu intelege, iar de lasa ca faci altul sau asa a fost sa fie sint satula. As vrea sa stiu daca ai cumva o fundatie non-prifit, unde as putea sa redirectionez acei 2% datorati statului pe impozitul aferent anului 2007. Daca aveti asa ceva va rog sa-mi trimiteti datele unde pot sa virez acesti bani....nu sint multi dar lobby stiu sa fac asa ca..... va multumesc si va urez mult succes in continuare

Buna Bianca,
Iti doresc intii de toate putere in tot ceea ce faci, sa poti schimba ceva. Deja faptul ca se vorbeste deschis despre subiectul asta e o mare realizare.
Am pierdut si eu un baietel in decembrie 2007, cu citeva zile inainte de termen.
Am scris povestea mea pe mami.ro, n-am sa insist acum …
http://www.mami.ro/fertilitate/forum/pierderea-sarcinii.html?av-topic=12...
As vrea doar sa spun ca ma regasesc in povestea ta, in trairile tale. Oricit am fi de diferite, in fata durerii se pare ca toate reactionam la fel… Socul (negarea), furia, neintelegerea, sentimentul de vinovatie, si apoi golul si durerea… care numai trece…
Au trecut mai putin de doua luni de cind l-am pierdut pe Victor, fara sa fi avut parte de bucuria unei mame de a intilni privirea copilului ei… Am aflat cu patru zile inainte de termen ca inimioara nu ii mai bate.
Am nascut in Franta, si din fericire moasele au insistat putin spunindu-ne ca e mai bine sa il vedem. Nici eu nu am vrut initial, dar acum imi pare bine ca l-am vazut, ca mi-am putut lua rams bun de la el.
Cit despre reactia celor din jur… Eu am avut norocul sa am alaturi o mina de oameni dragi de tot, cu care am putut vorbi: sotul meu in primul rind si mama. Apoi citeva prietene adevarate si o verisoara - care au avut puterea si curajul sa ma asculte, oricit ar fi fost de "greu" subiectul. Am simtit cu adevarat sprijinul lor, si stiu ca au suferit impreuna cu noi.
Apoi au mai fost citiva prieteni, cu care am vorbit la inceput – insa apoi nu am mai deschis subiectul nici eu, si nici ei...
Intr-adevar e mult mai dureros cind cei din jur se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat… Pentru noi timpul s-a oprit in loc, si va trebui sa treaca multa vreme – si poate sa soseasca urmatorul bebe – ca sa putem din nou sa ne bucuram din toata inima de ceva. Durerea din suflet ramine acolo…
Am cunoscut pe net citeva mamici de ingerasi, si ne incurajam una pe alta.
Nimeni nu poate intelege mai bine decit o alta mama care a trait aceeasi durere. Citind povestile lor m-am simtit mai putin singura, si pote am inteles mai bine ce se intimpla cu mine.
Le imbratisez cu drag pe toate mamicile de ingerasi, si le doresc din toata inima putere si sanatate !
Cami, ****@yahoo.com

Bianca, te imbratisez si vreau sa iti spun ca si eu am pierdut o sarcina in noiembrie, aveam 11 saptamani.Am fost la prima ecografie fericita ca o sa-i aud inimioara si cuvintele doctoritei "nu prezinta activitate cardiaca" m-au lovit ca un cutit in inima.Am crezut ca e ceva stricat la aparat, ca doctorita nu vede si nu aude inima copilului meu care trebuia sa bata...Cumplit a fost ce a simtit apoi inima mea cand am realizat ca nu e un cosmar, ca mi se intampla chiar mie, ca toata fericirea pe care o traisem acum disparuse brusc si in locul ei, eu purtam in mine un copil mort, care se dezvoltase pana la un moment dat si care s-a oprit si evolutie dintr-o cauza stiuta doar de Dumnezeu.Ironia sortii, am facut un chiuretaj, eu care am zis mereu ca mai bine mor eu decat sa fac vreodata asta,iar dupa chiuretaj, in lift am nimerit cu 5 mamici care se externau cu bebelusii lor, toti baietei,cu baloane, tatici fericiti, iar eu o strangeam pe mama mea de mana si ma intrebam oare copilul meu ar fi fost baietel sau fetita?Ma regasesc in randurile tale, exact asa cum spui sunt oameni care cred ca e mai bine sa se comporte ca si cum nu s-a intamplat nimic, ca a fost iluzie, sa nu iti adreseze un simplu imi pare rau ca ai pierdut un suflet si stiu ca sufletul tau acum nu mai e ca inainte!Acum sper ca Dumnezeu imi va da un copil si o sa ma lase sa il si pastrez viu si sanatos!Te admir Bianca pentru ceea ce faci si iti doresc multa putere sa treci peste clipele grele!Mira

draga Bianca, sunt socata............Am si eu un baietel de un an jumate si sunt insarcinata in doua luni.ma gandesc cu groaza ca o sa nasc din nou in spitalele astea ramanesti, ma gandesc cu groaza la neomenia doctorilor...Imi pare nespus de rau pt ceea ce ti-i s-a intamplat.este cel mai groaznic lucru care i se poate intampla unei femei.nu stiu ce as face, as inebunii, as vrea sa mor si eu, dar totusi mai am un suflet pe care trebuie sa-l cresc, sa am grija.Baiatul meu are nevoie de mine mai mult ca de aer, spun asta pentru ca asta am simtit si eu cand eram copil.
Bianca sa -te ajute D-zeu si sa-ti dea putere sa mergi inainte.
Andree, Bistrita

DRAGA BIANCA numele meu este Alina,sunt insarcinata in luna a 6 a si sper ca avand ajutorul lui Dumnezeu totul sa decurga bine,nu stiu daca as avea puterea sa trec peste ceea ce tie cea fost dat sa traiesti insa ma bucur enorm ca ai puterea sa lupti,sa speri si sa intelegi ca toti suntem alaturi de tine...cu respect Alina

desi sunt un copil in varsta de numai 17 ani am ramas socata de ceea ce am citit si stiu ca si eu la randul eu voi deveni mamica si nu as vrea sa mi se intample ceva de genul acesta,mama sa chinuit fffffff mult sa ma aiba din cauza unor probleme medicale.
Sincer imi pare fffff rau de ceea ce ti sa intamplat si iti doresc mult curaj si forta de munca .
iti doresc sa fii puternica ca si pana acuma te pupam si eu si mama mea aveti grija de dv.

Buna Bianca!Am vazut emisiunea de la b1 tv si am citit si povestea relatata de tine.Sunt si eu mamica,am o fetita de 3 anisori care este sufletul meu,universul meu si tot ce am mai de pret pe lume.Am plans mult si aseara si azi cand am citit, prin ce ai trecut tu si alte mamici.Sincer nici celui mai mare dusman nu-i doresc sa treca prin ceace trec multe mame.Este o mare tragedie in viata lor si a familiilor lor.Am vazut ca esti o femeie puternica,care trage un MARE semnal de alarma si care vrea sa schimbe multe in ce priveste relatia MEDIC- VIITOARE MAMA.Comunicarea este cea mai importanta,lucru care la noi nu exista.Oare se va schimba ceva in sistemul sanitar?Nu pot decat sa-ti doresc mult succes in toata aceasta campanie din care toti avem ce invata,si anume sa fim OAMENI si sa ne sensibilizam ,sa fim alaturi de cei care trec printr-o asemenea suferinta.Pentru mine esti o MARE INVINGATOARE SI UN MODEL.Florentina

ma numesc Eugenia,am un baietel de 1 an si jumatate si cea mai mare realizare a mea este aceea de mama.Toate celelalte nu le numesc realizari ci intamplari firesti intr-o lume nefireasca.Imi pare rau Bianca!Sunt niste cuvinte idioate, putine si sarace, dar sunt scrise cu sinceritate.Dumnezeu asa a ales, asa cum noi, pacatosii alegem florile cele mai frumoase de la piata, asa si EL,alege,uneori, oamenii cei mai buni,cei mai puri.Roaga-te pentru sufletelul ei firav,si in ficare an la momentul nasterii ei uitate spre cer, sa o vezi.Dumnezeu sa-ti ajute sufletul sfasiat de durere si sa-ti dea putere sa depasesti clipele de singuratate.Doamne ajuta!

NUMELE MEU ESTE ELISABETA SI IMI PARE FFOARTE RAU DE CEEA CE TI SA INTIMPLAT BIANCA...AM UN BAIETEL DE 11 ANI SI IMULTUMESC LUI DUMNEZEU NU AM TRECUT PRIM MOMENTELE TALE DAR VREU SA TE INTELEG . IERI AM PLANS CU TINE CAND POVESTEAI DRAMA TA , SI MA GANDEAM CA NU PUTEM INDEAJUNS APRECIA CA NASTEM COPII SANATOSI.
AI SPUS CA ERAI SUPARATA PE DUMNEZEU , TE CRED, DAR EL NU ARE NICI O VINA PENTRU CE SA INTAMPLAT . EU AM AVUT ALTE PROBLEME SI AM CAUTAT RASPUNSURI IN BIBLIE. DE ACOLO AM INTELES CA LUI DUMNEZEU NU I PLACE SUFERINTA SI NU DORESTE MOARTEA NIMANUI. AM CITIT CA CINE MOARE NU STIE NIMIC , NU L PUTEM AJUTA , NU MERGE IN CERURI CI ASTEAPTA SA VINA TIMPUL PENTRU INVIERE. SI EU CRED CEEA CE SCRIE IN BIBLIE , E CUVANTUL LUI DUMNEZEU. EMMA PRECIS CA VA INVIA AICI PE PAMANT SI ITI DORESC SA TE INTALNESTI CU EA. ESTE O SPERANTA CARE ITI DA PUTERE SA TRAIESTI PENTRU LUCA SI PENTRU EMMA . NUMAI BINE BIANCA

Nu-mi gasesc cuvintele....
Este ptr prima data cand vorbesc despre acest lucru, cu 3 ani in urma am ramas insarcinata, nici nu-mi mai amintesc sentimentele din acea peroada, am vrut sa uit totul, ca si cum n-ar fi existat niciodata. La mine cartea necastigatoare a fost barbatul de langa mine, om fara suflet, desi il iubeam nespus de mult.
Cand sarcina era deja de 2 luni si 3 saptamani, a reusit sa ma convinga ca e cel mai bine sa fac avort. M-am lasat pacalita de cel care trebuia sa-mi fie alaturi ptr toata viata, de cel pe care il iubeam mai mult decat pe mine, sau copilul care urma sa vina pe lume. Sunt o nenorocita de femeie si nu-mi voi ierta asta niciodata, am fot prea slaba, am fost prea oarba......
Durerea fizica nu a reusit niciodata sa fie mai mare decat cea sufleteasca, nici acum n-am reusit sa iert, pe mine NICIODATA.
Dupa ce am facut acest lucru ingrozitor, m-am afundat toata in munca, habar n-aveam cand rasare soarele, cand apune.... De covalescenta ...nici vorba, am incercat cat am putut de mult sa inchid acel capitol din viata mea DEFINITIV, n-am vrut sa-mi mai amintesc, n-am vrut sa vorbesc despre acest lucru niciodata, n-am mai vrut NIMIC. Acum incerc sa-mi refac viata, s-o iau de la capat, incerc sa raman iarasi gravida, dar sentimentul de vinovatie nu dispare.
Oare voi reusi sa uit?
oare voi reusi sa iert?
Oare voi reusi sa ma iert?
Oare ...............

Chiar daca nu am trecut prin asa ceva nu pot dupa ce am citit aceste randuri sa nu-mi dau seama cat este de greu sa traiesti astfel de momente.Sunt mama unui baietel de 11 ani si multumesc la Dumnezeu ca exista, pentru ca este cea mai importanta persoana din viata mea si este ratiunea mea de a trai.Cuvintele sunt prea nesemnificative pentru a putea consola pe cineva care si-a pierdut copilul indiferent cand s-a intamplat acest lucru.Ceea ce te-ai hotarat sa faci tu,Bianca este un lucru minunat si sunt convinsa ca multe mame care au nevoie de o alinare in astfel de momente,o sa-ti fie profund recunoscatoare.Esti o femeie cu suflet mare si Dumnezeu iti va da putere sa treci mai departe iar consolarea ta va fi faptul ca o sa poti ajuta alte mame care au nevoie de acest lucru.Astfel, sufletul tau isi va regasi cat de cat linistea de care ai nevoie.Sunt din Sibiu iar daca as putea sa te ajut in vreun fel in campania ta as fi fericita sa pot face acest lucru.Liliana,33ani

buna bianca sincera sa fiu ma apuvat plansu cand ti-am citit povestea . este incredibil prin ce treci dar dumnezul te-a intarit nu sa treci de acest lucru sa-ti ameliorezi cat de cat situatia .aceasta intamplare nu o vei uita toata viata ta . si o vei plange mereu cu toate ca nu ai apucat sa o cresti. sa stii ca merita sa mai incerci sa mai faci un copil in memoria celei pe care ai piedut-o . eu ma numesc olga si am un baietel de 4 anisori si de curand la-m operat de polipi o operatie usoara zic doctorii dar eu am inbatranit 10 ani in ziua respectiva cand il vedeam prin ce trece . nu avea dureri dar parca eu le simteam si vroiam sa le am eu .eu ma mir cum de mai esti intreaga .acum iti doresc sa-ti cresti baietelul tau luca cu multa dragoste si sa-l aperi de cele rele . am aflat de povestea de la tv la b1tv la nasu si cum am vazut am si intrat pe net sa vad situl .am incremenit cate povesti ca ale tale sunt nu credeam ca exista asa ceva pe lumea asta .chiar e dat de la dumnezue sa suferi atat ?????? poate o mama sa reziste acestei incercari???? eu sper sa iti revii sa fii sanatoasa si so tii in suflet toata viata ta . ma rog pt tina draga bianca .

Daca traiesti in Ro stii ca e legea junglei. Cine e mai puternic supravietuieste. O mamica scria "ce nu te ucide te face mai puternic." Crud de adevarat. Am pierdut 2 sarcini dar Dumnezeu ne-a dat apoi doua printese minunate. Dar sarcini cu probelem si sacrificii. Nu e asta important acum. Ce vreau sa zic e:
- ce putem face sa ne ajutam intre noi?
- sistemul actual nu face mare lucru mai ales ca am avut nesansa sa il vad pe viu. de ex. la a 2 sarcina pierduta dupa chiuretaj (bb era mort) am stat in salon cu gravide ce urmau sa nasca si care ma intrebau de ce am facut avort (ceea ce pt mine e altceva decat sarcina oprita in evolutie) sau sa fiu lasata in salon gravida fiind si cu contractii si speriata ca pot sa pierd copilul cu 2 mame care au avut nesansa sa isi piarda copilasii
- doctorii nu stau de vorba cu mamele cand pierd sarcinile, nu stau sa explice si mai mult prima dr a mea a fost chiar neprofesionista la modul grosier exprimandu-se de asa natura incat sa inteleg ca nu am de ce sa ma plang ca am pierdut un bb ca si asa era mic.
- vreau sa ajut. Spuneti-mi cum.