Mesaje de la dumneavoastră

draga bianca pare sincer rau ca ai trecut printr-o astfel de experienta...e groaznic sa pierzi un copil si eu din pacate am trecut prin 2 experiente similare si a fost groaznic pentru mine sa imi pierd cei 2 copii iar acuma sunt insarcinata in 5luni.primul meu copil care a murit a fost la doar 6 sapt printr-un avort facut mai mult obligata de iubit si de mama care a facut presiuni asupra mea........a fost cea mai groaznica experienta din viata mea...si am simtit tot cu toate ca mi-au facut anestezie locala am simtit absolut tot.....am inceput sa dau din picioare doctoru tot tragea sa il scoata sin intr-un final l-am simtit cum se dezlipea de mine...desi era un cheag de sange cum multi ziceau asta pentru mine era bebelul meu si avea viata...traia...era un puiutz mik si nevinovat...in noiembrie am ramas gravida si am simtit ca totul e confuz regret ca am simtit pt un moment confuzie nu stiam daca sa il pastrez sau nu.............avand 20 de ani la vremea respectiva m-am speriat de gandu de a fi mama...nu stiam ce sa fac.....iar noaptea am avut un vis am visat un baietel care alerga spre mine si striga mami mami....apoi a venit la mine si mi-a zis mami ma simt asa de singur nu am cu cine sa ma joc.....apoi a venit intrebarea :mami nu te supara dar vreau s-o iau pe asta mik sa imi tina de urat si sa am cu cine sa ma joc............atunci in clipa aia am simtit cum inima imi sageteaza .....si am inceput sa plang sa tip sa zic nu...iar el se ruga de mine si imi zicea sa stau linistita si sa ii dau drumul sa se duca cu el..........apoi a dioua zi am inceput sa am sangerari si am ajuns acasa si l-am eliminat o bucatica de carne sau un ghem de sange cum ar zice unii insa pt mine era totul era o viata si am plans asa mult.............am suferit....si m-am chinuit atat de mult oricum acum sunt fericita ca am un bebe baietel scump si frumos si ma rog sa fie totul bine cu sarcina sa nu se intample ceva cu puiul meu dat fiind ca am trecut si ink trec prin atatea probleme.....materiale ma refer....eu student viitoru sot student....dar sper sa trecem cu bine peste aceste probleme..........iti sunt alaturi cu orice si uite mailu meu in caz de simti vreodata nevoia sa vb cu cineva ***@yahoo.com.........iti sunt alaturi inca ceva draga bianca, eu sunt voluntara la fundatia provita si luptam pentru viata....ma gandeam daca ai vrea sa vii sa ne cunosti...noi luptam impotriva avorturilor si incercam sa dovedim ca viata conteaza si sincera sa fiu iti suntem alaturi....uite site nostru....www.vreausaaflu.ro esti un model demn de urmat si meriti toata stima si admiratia...

----------------

numesc alexandra din arad....si sunt mamica de inger....aveam doar 11 saptamani cand copilasul meu s-a oprit din evolutie.nu am vrut sa accept chiar dc era declansat avortul spontan....dumnezeu a hotarat sa mi-l ea, dar sper ca imi va da altul.sufletul meu de mama de inger a simtit si simte ca era fetita.m-am gandit pana si la nume: iulia maria.tot timpul am simtit ca era fetita.dar numai dumnezeu stie ce era.inca plang si sufar, nu au trecut numa 2 luni de atunci.rana e deschisa si proaspata.si am impresia ca lumea nu ma intelege.am impresia ca ma considera exagerata........... stiu ca voi, mamicile de ingeri ma veti intelege.........

Draga Bianca, Vreau sa-mi ofer serviciile voluntar si sa particip la activitatile organizatiei tale. Felicia

Buna, sunt Aura din Mures, 30 ani, pt faptul ca inca nu am familia dorita si copiii doriti, desi imi doresc din suflet, nu imi ramane decat sa imi imaginez ce inseamna sa vezi ca un vis devine realitate si ce mare dar e un copil, de asta pt ca imi doresc sa fiu mama si sa ma stiu in siguranta atat eu cat si copilul, nu ma pot abtine sa nu impartasesc asta cu tine, e impresionanta toata puterea de care dai dovada, cum o mare tragedie sa transformat intr-o speranta incredibila pentru atatea femei. Sa-ti deschizi sufletul dupa asemenea experienta e un dar de la dzeu, in care cel mai important e rolul tau divin. chiar daca cuvintele sunt de prisos in asemenea situatie, iti doresc toata puterea si sanatatea din lume Faptul ca din necaz aduci caldura atator suflete e mai mult decat ar putea da un om simplu, te-a ales D-zeu pt asta pt ca esti deosebita, candida cu un suflet mare si puternica Va rog toti care sunteti implicati in fundatia EMMA si o sprijiniti pe Bianca in actiunea aceasta, sa primiti toata dovada intregii mele consideratiuni

BIANCA IMI PARE FOARTE RAU PENTRU PIERDEREA TA .DIN PACATE SI EU MA AFLU PRINTRE MAMICILE DE INGERASI.AM PIERDUT LA FEL CA TINE O FETITA PE LAURA MEA PE CARE O STRIG IN FIECARE VIS.AM SA ITI POVESTESC PE SCURT CE SA INTAMPLAT SPER DIN TOT SUFLETUL SA CITESTI MESAJUL MEU.EREA INSARCINATA IN 24 DE SAPTAMANI SI AM PLECAT PE DATA DE 18 IUNIE LA SPITAL PENTRU CA AVEAM MICI CONTRACTI ,DIN PACATE MAU INTERNAT SI DABEA A DOUA ZI AM AFLAT CA PUNGA CU LICHID AMIOTIC SI CU FETITA EREAU IN VAGIN.MIAU FACUT ECO SI FETITA TRAIA AVEAM O SINGURA PROBLEMA FETITA AVEA DOAR 640 DE GRAME .PANA ATUNCI NU STIAM CE ESTE FETITA SAU BAIAT SI MIAM PERMIS SA INTREB DOCTORA CE ESTE SI DOCTORA IMI RASPUNDE CU NESIMTIRE CA ,,CE CONTEAZA DRAGA ORICUM COPILUL TAU O SA MOARA,,SI ASA A FOST PE DATA DE 20 IUNIE LA ORA 14 MIAU PUS UN APARAT PE BURTICA SI TRAIA LA 14:30 AM NASCUT SI EREA MOARTA .NU MI SE PARE NORMAL CA DOCTORA SA IMI DE-A UN ASEMENEA RASPUN CHIAR DACA STIA FOARTE BINE CE SE VA INTAMPLA CU FETITA MEA NU TREBUIA SA IMI RASPUNDA ASA .DIN PACATE CUM TIAM SCRIS SI MAI SUS FETITA A MURIT DAR NU EXITA SEARA IN CARE SA NU O VISEZ.DAR DIN PACATE MA CONFRUNT CU ACELEASI PROBLEME CA SI TINE IES PE STRADA SI TOATA LUMEA MA INTREABA DACA AM NASCUT CUM SE SIMTE COPILUL SI ASA MAI DEPARTE .SI DIN PARTEA PRIETENILOR ,,NARE NIMIC FACI ALTA ESTI TANARA.DUMNEZEU SO O AIBA IN PAZA PE INGERASA MEA

Buna!Acum un an am trait si eu aceeasi experienta ca atitea alte femei.Am avut o sarcina usoara fara nici o problema la ecograf doctorul ma asigura ca totul decurge perfect si nu sunt probleme.Ajunsa la 22 de saptamini intro dimineata a inceput sa se scurga din lichid am mers de urgenta la spital si am aflat ca era o problema se scursese cin lichidul amniotic si sarcina nu mai putea fi salvata .Va dati seama ce am simptit atunci.am nascut normal cu dureri provocate de o injectie.A fost o nastere nu avort spiontan cum au scris ei pe fisa L-am tinut in brate pentru citeva minute si chiar daca copilul nu plingea m-am simptit o femeie implinita .Asistenta la stropit cu apa sfintita si l-am botezat IONUT.De multe ori cind ma gindesc la el stiu ca este acolo sus si vegheaza asupra noastra .Atunci cind mi-e dor de el stiu ca pare o prostie dar simpt o mingaiere pe care doar puiutul meu o poate oferi.DA CHIAR DACA SINT O MAMA DE INGER MA SIMT IMPLINITA SI SINT O MAMA PINA LA URMA ASTA VREAU SA INTELEAGA TOATA LUMEA

Draga Bianca, Sincer,eu nu am incredere in spitalul romanesc si iti voi spune si de ce:sunt din Targoviste dar m-am mutat in Italia impreuna cu logodnicul meu de mai bine de un an de zile dar asta conteaza mai putin,ceea ce doresc sa iti povestesc este ca:am o vecina de bloc la Targoviste,care este casatorita si are 2 baietei,nu este o familie deosebit de bogata dar sa zicem ca nici nu mor de foame,sunt din clasa mijlocie ca mai noi toti.Buuun,a ramas fata insarcinata si pentr ca si-a dorit foarte mult o fetita,s-a gandit ca poate va avea noroc de data aceasta si s-a hotarat sa pastreze sarcina,fiind si sotul ei de acord,toate bune si frumoase,sarcina a decurs PERFECT NORMAL pana la final,cand i-a venit sorocul,s-a dus la spitalul judetean din Targoviste si a nascut tot la fel de PERFECT NORMAL,nota 10 la bebe si la mamica.Dupa nastere,proaspata mamica o fost dusa in salon sa se odihneasca dar seara una dintre asistente a chemat-o spunandu-i:"ar fi bine sa veniti pentru ca baietelul nu se simte bine",femeia lauza a fugit la salonul unde era baietelul si era cam vanat la fata,tot asistenta i-a zis"stiti,s-a stricat aparatul de monitorizare a ritmului cardiac si ar fi bine sa va duceti dupa popa" la care femeia "si-a rupt picioarele " pe scarile spitalului si a chemat popa,s-a intors repede la baietel la care asistenta spune:"ne pare rau dar copilul a murit".Tot lingusitor,asistenta a pus-o sa semneze un act ca este de acord ca bebe a murit din cauze naturale si ca este de acord sa il incinereze pentru ca este mai bine asa,ca sa nu il ia acasa ca sa il vada ceilalti copilasi ai ei si sa ramana cu amintire neplacuta pentru ca sunt mici si et etc etc,baliverne, la care femeia pierduta,sensibila,vulnerabila cum sunt mai toate femeile care au nascut, a semnat si imediat copilul a fost ars.In tot acest timp,vecina mea vecina mea a incercat sa isi sune sotul dar din pacate telefonul mobil i s-a descarcat si nici lasata macar o secunda sa isi adune mintile si sa gandeasca ce ar putea face ca sa i-a legatura cu sotul ei.Ea crede ca asistentele i-au scapat copilul din brate si din cauza cazaturii acesta a murit,a facut o sesizare la Parchet dar degeaba pentru ca nu avea dovezi deloc,nici cadavul copilului si nici nimic altceva.Imi pare nespus de rau pentru cele ce i s-a intamplat si din aceasta cauza mai pot adauga un motiv intemeiat la lista mea ca sa nu nasc in Romania..Vecina mea nu este singura care a fost macelarita si neglijata atunci cand este pe punctul de a fi mama,multe alte persoane atat femei mi-au impartasit necazurile si aducand vorba de un anumit Dr Baros care dupa parerea lor este un criminal...

In Irlanda,o alta cunostinta,romanca,tot gravida,i-a murit fetita la 7 luni si ceva,avea o malformatie,nu i se dezvoltase craniul si avea decat o pielicica car ii acoperea creierul,a nascut normal,nastere provocata,asistata de medici,dupa ce au scos-o,au spalat-o,imbracat-o si au intrebat mama daca vrea sa o vada,mama a vazut-o,a luat-o acasa,i-a facut slujba si a inmormantat-o crestineste in curtea spitalului unde a nascut,in Dublin,cica este un cimitir al bebelusilor decedati la nastere.Mamica a dorit asta pentru ca asa stie unde poate merge sa ii aprinda o lumanare si sa vina la ea la mormant.Doctorii au intrebat-o pe mamica daca doreste o amintire precum o poza sau altcevade genul,la care mamica i-a luat amprentele cu tus de la manute si picioruse pe un carton cae l-a inramat si il pastreaza ca amintire.

Eu sunt de parere ca daca treci printr-o tragedie in care se intampla sa iti moara bebe la nastere,TREBUIE sa il vezi,TREBUIE sa il tii in brat,TREBUIE sa il iei acasa sau sa ii faci o slujba de inmormantare si NU trebuie sa fie ars.

Cu drag,
Manuela

Buna Bianca, am trait durerea cumplita pe care ai trait-o si tu si pot spune ca nu m-am vindecat de acea durere.Pe 12 aprilie am avut un sentiment ciudat si o stare de rau generala, am simtit ca ceva in mine a murit. Asa a si fost. Inimioara ingerasului meu a incetat sa mai bata, avea 23 de saptamani, era fetita pe care ne-am dorit-o din tot sufletul dar pe care Dumnezeul ne-a luat-o mult prea devreme.Am ramas cu un gol imens in suflet, incerc sa merg mai departe alaturi de baietelul meu,dar dores cu disperare un al doilea copil,o fetita. Am 36 de ani si nu mai am curajul sa mai incerc,ma tem ca se poate intampla din nou si nu stiu daca sunt in stare sa mai trec peste o alta durere.Ne-am gandit sa infiem o fetita,dar si aici trebuie sa ai rabdare si noroc sa gasesti copilul. Pot sa spun ca nu am avut curajul sa vad fetita, pentru mine cred ca a fost mai bine asa.Dupa aproape trei luni de la pierderea copilului,nu am curajul nici sa deschid cd-ul cu 3D,s-o mai vad odata.Sunt coplesita de durere la momentul acesta,daca totul mergea bine,ma pregateam de nastere.Chiar astazi am mers si am cumparat hainute pentru nou nascut, in amintirea fetitei mele, pe care sa le duc unei mamici pentru fetita ei pe care a nascut-o aseara. Fac eforturi sa nu ma mai gandesc la acele momente de durere si disperare, dar nu reusesc mereu,este foarte greu,nu cred ca aceasta rana se va inchide vreodata. Sunt si eu alaturi de tine si de toate mamicile de ingeri.Va imbratisez cu drag si cu ochi plini de lacrimi.MAGDA,mama de ingeras di Alexandria

Ma numesc Eli si sunt din Constanta. De la primele tale randuri nu am putut decat sa plang si sa citesc. Nu stiu cum pot sa mai citesc din cauza lacrimilor. Si eu am pierdut o sarcina, e drept la doar 14 saptamani, dar m-a durut. Si inca ma doare. Cand m-au anuntat cei dou medici care mi-au facut echografia ca sarcina s-a oprit din evolutie, a cazut cerul pe mine. Raspunsul la intrebarea mea: de ce? a fost ca eu am "probleme cu capul". Acum am o fetita de un an si sapte luni, frumoasa, sanatoasa, e intruchiparea copilului pe care mi l-am dorit mereu, dar ar fi fost si mai bine sa se fi jucat acum cu surioara ei care ar fi avut cu doi ani mai mult). Ma doare sufletul si acum, dupa mult timp, am plans in hohote. Cea mica doarme, dar o privesc, o mangai si ma doare sufletul gandindu-ma la ingerasul din cer care trebuia sa fie langa ea. Si acum am clipe cand imi dau lacrimile privind-o pe cea mica. Capul sus. Te admir tare mult Bianca. Esti o femeie foarte puternica. Fii tare. Daca pot sa ajut, te rog sa apelezi cu toata increderea.

Draga Bianca, Stiu prin ce ai trecut. Am plans odata cu tine la toate emisiunle televizate. Am trecut si eu prin aceeasi drama. Sunt inca aici cu durerea din suflet. M-am simtit mereu vinovata pt ceea ce altii au lasat sa mi se intample...Nu am avut curajul si forta necesara de a ma lupta cu destinul si cu cei din spitale...In tara noastra nu te poti lupta cu justitia...Pt asta iti trebuie bani si o lupta asidua ...Si oricum te resemnezi cu gandul ca nimeni nu ti-aduce copilul inapoi... Si multi sunt ca noi...Stii ca orice ai face nu ti se va face dreptate...Medicii nu se reclama intre ei...Se apara...sau dau vina pe organismul tau...In situatia mea, eu cred ca nu s-au luptat destul ca micutul meu sa se nasca viu... In anul 1993 am nascut un copil mort. La 7 luni am facut o ecografie....Aveam placenta pravia marginala...Sarcina a decurs normal pana mi s-a rupt apa...Implinise 9 luni...si 4 zile am stat asa in spitalul Municipal...Nu se intorsese copilul cu capul spre iesire.. La ultima ecografie era o.k. Medicii de atunci, dr. Virgolici...si alti medici rezidenti au facut experienta cu mine. Nu stiam ca habar au ...si am avut incredere ...Naiva...Am crezut ca toti medicii au suflet, ca au jurat...ca vor face totul ca sa fie bine. Nu pot spune cate sperante mi-au dat mie si familiei ca totul o sa fie bine...Nu pot spune pe internet cum si ce au facut cu mine pe acea masa de control.. Am simtit cum au rupt cu mana ceva din mine., la unul din controale... Vorbeau intre ei, doctorii...ca e cordonul copilului, apoi ca nu, ca parca ar fi testiculele...Ma intrebau daca mai am vreun copil si...dupa o ora mi-a pus stetoscopul...si mi-au spus ca nu-mi mai traieste copilul.. Inainte cu o ora traia.... Se intampla pe la ora 20, apoi pana la 5 dimineata cand am nascut normal, m-am chinuit intr-o sala de travaliu cu inca 2-3 femei...In salonul nostru erau 2 infirmiere sau asistente gemene care vroiau sa doarma...iar eu avand dureri mari ,plangeam....si le deranjam ....Imi spuneau sa nu merg la toaleta sa nu-mi scape copilul acolo...Si eu le spuneam ca oricum este mort ca mi l-au omorat ei.... La 5 dimineata a venit medicul, nu mai stiu daca era dr Virgolici cu altcineva......stiu doar ca m-am chinuit sa nasc singura, fara injectii de dilatare cum se practica de obicei...Copilul era mort, nu ma ajuta cu nimic...iar eu nu mai aveam forta sa ma lupt sa nasc...Am vazut acel copil,il vad si acum in fata ochilor... Era putin vanat, a avut 3,20 Kg, (si medicii ziceau ca e "un pisoi de copil"la ecografie). Dupa nasterea lui, eram mahnita si suparata pe Dumnezeu ca nu a facut tot posibilul ca medicii sa ma ajute. Nu am putut sa anunt sotul atunci cand am aflat.., nu am avut curaj sa-i spun ca micutul e mort. Credeam ca nu-i adevarat si ca totul se va schimba pana dimineata...N-a fost asa. Dimineata sotul a venit cu Ionut, copilul cel mare...cu flori...Erau fericiti...Nu stiau ce mi se intamplase..Venise la sala de nasteri, insa eu nu eram acolo..Eram in alt salon...Aflase de la cineva ca am nascut un copil mort...Copilul cel mare, care avea 5 anisori a intrebat unde este fratiorul lui...Ce puteam sa-i spun decat ca am glumit, ca nu am avut niciodata un bebe in burtica...dupa ce 9 luni ii tot spusesem ca va avea un fratior...Sotul era trist si indignat pe medici pt ca numai cu o seara inainte ii spusese ca totul e bine..Cand mi s-a facut biletul de iesire din spital., am avut o surpriza> Nu mi s-a dat voie sa plec din spital pana nu a adus sotul un certificat de deces al copilului mort.. Erau in stare sa ma lege acolo pt ca vroiam sa plec...Nu mai suportam sa stau o clipa in spitalul groazei...Pt mine asa a ramas...Nimeni din personalul spitalului nu a fost alaturi de mine, sa-mi aline cumva durerea...Dimpotriva, am simtit cum un om poate muri fara sa-i pese cuiva de drama prin care trece...Chiar daca eram un simplu pacient. Mai intai de toate suntem oameni...Si tuturor ne vine randul. Copilul nu mi l-au dat acasa sa-l inmormantez....Ani de zile l-am visat la spital langa un gard de plasa cum niste cainii vroiau sa-l manance...Probabil ca asa s-a si intamplat...Dar ma intreb si azi, de ce m-au obligat sa-i fac certificat de deces daca copilul nascut mort a ramas in spital? Ma simt vinovata ca nu am facut totul sa mi-l iau acasa si sa-l ingrop crestineste...Nu stiu, cred ca nu am stiut ce fac...si nimeni nu mi-a zis ca trebuie luat acasa...Stiu doar ca am plecat singura acasa cu masina 136 si tot drumul am plans...Cand am ajuns in blocul unde stateam cu chirie, mi-era teama sa nu ma intrebe cineva ce mi s-a intamplat... Zile in sir nu am iesit din casa...si sincer pe umarul sotului nu puteam plange...Nu-i placea ca sufar atat si nopti intregi il asteptam pe balcon plangand...Si el intarzia sa apara...Mai mult decat orice as fi vrut sa ma asculte si sa ma stranga in brate.. Vroiam s-o iau de la capat dar nu stiam cum...Sau poate nu aveam curajul sa renunt la suferinta...Ori de cate ori vorbeam despre copil cu cineva, sotului nu-i placea...Nu stiam cum sa ma impac pe mine si pe el...Il iubeam si vroiam sa-i spun lui tot ce am trait si simtit...La vremea aceea nu am avut ascultatori...Singura ...am trecut prin asta...Am scris cateva versuri, am scris intr-un jurnal..."Si cui sa-i spui durerea ta../Ca nimeni nu te-asculta.../ Si de le spui, cu ce te-ar ajuta../Caci lumea la durerea ta,/ Ce ar putea sa iti raspunda..?! Asta m-a consolat multa vreme...si am putut merge mai departe.. Dupa un an,am ramas din nou insarcinata...M-am dus la dr. Rosca din acelasi spital...Apartineam cu domiciliul de Municipal...Asta era..Si m-a intrebat cum te intreaba de obicei de alte sarcini...I-am spus si m-a intrebat care a fost cauza mortii copilului....Insuficienta cardiaca...Asta scria pe biletul de iesire si pe certificatul de deces...Nu a fost multumita de raspunsul meu...si m-a trimis la arhiva spitalului....pt dosarul copilului. Ce credeti? Dosarul copiului meu disparuse...sau cel putin asa mi s-a zis...Am facut cerere la vremea aceea, am stat pe la usile directorului care nu mai venea....Si nu am rezolvat nimic...A trebuit sa avortez pt ca de la nasterea acelui copil mort, imi mureau copii in a doaua luna de sarcina... Am fost si am ramas mahnita de tratamentul pe care ti-l aplica unele cadre medicale... Dupa atatea necazuri, Dumnezeu mi-a daruit un baietel in anul 2004. Il cheama Rares-Nicolae si sunt profund indatorata lui Dumnezeu, dnei dr Maior de la spitalul de maternitate Giulesti. Pt mine, acea doamna a fost al doilea Dumnezeu..A fost exact cum trebuie sa fie un om: un om cu suflet, un psiholog bun, o mama buna....si mai presus de toate, un bun profesionist...M-am dat pe mainile doamnei dr Maior de la bun inceput...Am plans de bucurie ca am intalnit un asemenea om...Sa mergi la dr ca la mama ta, inseamna enorm pt un om care este cu un picior in groapa...Mi-a dat speranta si incredere in mine si sunt inca aici... Va multumesc ca existati...Ma tot gandeam ca intr-o zi va aparea cineva, ceva care sa aline cat de cat durerea celor trecute prin asa ceva.. Uneori povestesti prin ce ai trecut, dar multi te cred slab...Nu este asa ...Pe mine aceste dureri m-au facut sa vad viata cu alti ochi. M-a facut sa fiu mai buna, sa pretuiesc ce am si sa ajut pe cei aflati la nevoie in masura in care am timp si resurse. "Viata nu recunoaste nimanui calificative ci doar le imparte" spunea un filozof...Ii spuneam sotului meu, ca eu nu pot fi mai mult decat sunt> mama, sotie si functionar...Dar m-am indoit de mine...Simt ca pot mai mult decat atat... ...Succes!

Daca as spune imi pare rau pentru voi,toate mamicile de ingeri si pentru voi,toate mamicile care isi asteapta inca minunile sa apara....as fi banala si rece.Vreau sa va spun doar ca fiecare particica din sufletul meu vibreaza si doare pentru fiecare durere care razbate din mesajele voastre.Daca as putea...as schimba aceasta randuiala,dar nu pot.Dar pot sa va multumesc ca existati si sa ma rog pentru voi si pentru ingerasii care au plecat prea curand si pentru minunile care inca nu au venit. Cu drag de voi,Mona

Buna Bianca. Am citit despre cele intamplate tie si atator mame din toata lumea si m-a pus pe ganduri toata aceasta drama a copiilor "ingeri". Eu sunt Sorin Sandulescu din Ploiesti si poate ca nu-ti mai aduci aminte de mine, dar ne-am intalnit in 2002 la o emisiune filmata la Campina de o colega de-a mea - Iustina Posea - si acolo am facut niste poze impreuna. Am o amintire f placuta cu tine din acea dupa amiaza de la un restaurant la care am mancat, din Campina. Despre mine sa sti ca nu mai practic Reiki ( in acea zi , la studioul din Campina, ti-am facut o mica energizare la cap, findca te simteai obosita ). Acum 2 ani citind o carte exceptionala - O calatorie in supranatural de Roger Morneau - mi-am dat seama de ratacirea prin hatisurile intunericului prin care am ratacit vreme de 4 ani, devenind mai intai maestru reiki, iar mai apoi terapeut naturist cu cabinet particular. Doar Dumnezeu este unicul care ne ofera energia si lumina datatoare de viata, iar prin dragostea Sa neconditionata ne indruma pe drumul cel drept. Prin sacrificiul Fiiului Sau pra iubit, Domnul Isus Christos, Dumnezeu ne-a castigat iarasi din ghearele Satanei, care doreste sa ne invrajbeasca intre noi si sa ne puna intotdeauna prin intermediul ispitelor in postura de a alege cu mintea si nu cu sufletul. In legatura cu misiunea copiilor "ingeri", mi-am format opinia ca asemeni sacrificiului copilului Isac, al personajului biblic Avraam, pe care l-a trimis sa-l sacrifice prin arderea pe rug, noi toti cei care suferim o pierdere imensa prin disparitia din lumea materiala a copiilor, suntem pregatiti pentru misiuni mult mai "inalte" d.p.d.v. spiritual. Odata trecuti cu bine prin acest calvar al mortii unui copil ( aceasta putand doar cu ajutorul divin din partea lui Dumnezeu ), putem fi niste adevarate exemple de stanci statornice in calea oricaror furtuni. Tu esti un exemplu graitor si iti multumesc in numele tuturor parintilor din intreaga lume pentru ceea ce faci prin intermediul fudatiei EMMA. Eu doresc sa fiu de ajutor acestei miscari si ma pun la dispozitia ta, daca ai nevoie de ajutor de orice fel. Iti urez ca indeplinirea viselor tale sa devina realitate si ca Bunul Dumnezeu sa te ocroteasca si sa-ti dea putere si intelepciune divina in orice intreprinzi. Te sarut, cu respect, Sorin Sandulescu.

Sunt impietrita! Nu am mai simtit un asemenea gol de la momentul in care am aflat ca la nasterea fiului meu au existat niste probleme care, slava Domnului, s-au rezolvat iar acum ne bucuram sanatosi unii de ceilalti

Nu imi pot aduna cuvintele, gandurile la un loc. Mintile mi se rostogolesc goale in cap incercand sa imi dau seama daca putem ierarhiza durerile intr-o piramida: durerea de a nu te bucura de primul plans al puiului tau, durerea de a-l sti bolnav, durerea de a-l pierde dupa cateva luni, durerea de a-l pierde cand e matur si te astepti sa pleci tu inaintea lui...

Nu credeam sa-nvat ce e durerea... Cat am stat in spital cu puiul meu, dupa nastere, imi venea sa rup toate afisele din care ranjeau niste cuvinte care pentru mine nu mai aveau niciun sens atunci: „Megerti la doctor! Faceti ecografii pentru a va garanta un copil sanatos” Si daca am fost ce? Cu jumatate de ora inainte de operatie totul era in regula, dupa operatie... totul s-a prabusit...

Majoritatea celor care eram in spital, cu copiii la terapie intensiva, eram tineri, frumosi, curati, cu frica si piosenie pentru cele sfinte, cu minti luminate si citite, toti insa atat de mici in fata ei, a DURERII IMENSE....

Citeam acum ceva timp despre drama micutului Sebastian Lungu si a parintilor sai. Tatal sau spunea la un moment dat: „Dupa ce ti se intampla o asemenea tragedie, viata ta se schimba pentru totdeauna iar lucrurile de dinainte ti se par atat de departe, aproape ireale” Ce realitate zdrobitoare! Dupa ce ti se intampla, NIMIC nu mai e la fel. Devii mai bun sau mai rau, mai ingaduitor sau mai egoist, mai uman sau mai indiferent insa NIMIC NU MAI E LA FEL! Psihicul e marcat pentru totdeauna.

Mi-a picat in mana, la un moment dat un curs de neonatologie pe care l-am devorat din scoarta in scoarta pentru a afla ce i s-a intamplat fiului meu. Am citit atatea aspecte ale nasterii si complicatii ce pot aparea din nimic incat m-am gandit ca daca l-as fi citit inainte de a ramane insarcinata, nu as mai fi avut curaj sa imi doresc un copil in aceasta viata. Poate in alta viata...

Eu am fost curajoasa INAINTE. DUPA... O LASA.Nu mai pot! Clachez in fata durerii, a neputintei. Aseara, dupa ce am citit povestea Biancai, netul a picat si nu am putut posta mesajul meu. Era 1 noaptea, insa trairile atat de intense incat am luat o foaie de hartie si am scris cu pixul ceea ce acum transcriu cu tastatura.

Nu imi inchipui acest tip de durere. M-au cutremurat marturiile, filmuletele... Am avut langa mine in spital o mamica ce a pierdut 2 gemeni: primul la o luna de la nastere, pe al doilea la 2 luni de la nastere...Nu vedeam tragedia din sufletul ei, poate din cauza propriei dureri... De-abia acum incep sa inteleg...

Eu am trait un alt tip de durere... Fiul meu nascut pe 8 martie, de ziua miraculoasa a Mamei, eu cu el in spital la Bucuresti, el cu probleme si viata incerta, tatal meu acasa, la Braila, moare la 11 zile de la nasterea fiului meu, fara ca el sa isi vada nepotul, fara ca eu sa pot veni acasa sa il conduc pe ultimul drum. S-a sacrificat pentru noi. Fiul meu s-a trezit la viata abia dupa aceasta a doua durere din familia mea. Dumnezeu mi-a luat o viata si in schimb mi-a dat alta...

Nu vreau sa le demoralizez pe maimicile de ingeri insa, credeti-ma, nu as putea sa va spun decat: „Cred ca nu exista durere mai mare decat sa iti strangi la piept puiul deja cu aripi de ingeras”. Si asta pentru ca e vorba de un SOC. Eu am trait SOCUL si asta ma face cumva partasa si empatica. Daca in viata exista cateva dureri pe care le duci dupa tine in fiecare zi, ajungi sa le „rutinezi”, SOCUL insa nu il poti estompa / sterge / uita niciodata.

Sa spui cuiva „Lasa draga ca mai ai / mai faci unul” mi se pare cea mai mare dovada de cruzime pe care ti-o poate adresa cineva. Tacerea ar fi fost cu mult mai pretioasa...

Gandul imi zboara la primul filmulet. Cata durere, sentimente contradictorii,fragilitate, revolta, micime, gol poti resimti in acele momente....Si cum???!!!!! DUPA CE PENTRU TINE LUMEA S-A OPRIT IN LOC SI A INCEPUT SA SE INVARTA IN SENSUL OPUS NORMALITATII, CAND NIMIC NU MAI ARE NICIO NOIMA, CAND PSIHICUL TAU E INTR-UN HAU DE UNDE NU STII DACA IL VEI MAI RIDICA VREODATA, CAND PRIVESTI PIERDUTA IN JUR SI NU INTELEGI NIMIC, CAND ITI VINE SA TE INTINZI SI SA MORI, CAND IMAGINILE TI SE SUPRAPUN SI VORBELE NU ITI IES NICI DACA AI VREA, cum sa tii cont de niste condoleante de complezenta sau, si mai rau, de niste incurajari spuse la plezneala precum „Lasa ca nu-i un capat de tara”...

Dragi mamici de ingeri! Fiti curajoase sau fiti lase, fiti mai ingaduitoare sau mai egoiste, fiti asa cum puteti fi! Singurul, Timpul le rezolva pe toate sau ... NU... Doar sufletul vostru stie si va hotari momentul in care veti renaste putin...

V-ati gandit vreodata la faptul ca Dumnezeu invaluie in mister toate povestile legate de ingerii pe care ii lasa pe Pamant sau pe care ii ia la El in Cer? Cate cazuri „solutionate” cu „cauze necunoscute”... Multe... dureros de multe...

Singurii, medicii au obligata de a umple o fisa goala si cum cuvintele lor par din alta lume, diagnosticul pare la fel, insa sufletul tau de MAMA iti spune ca e altfel...

Nu e nebunia negarii ci premonitia, presentimentul, legatura astrala pe care o resimte pentru ingerasul ei. Nu exista legatura mai puternica decat aceasta. E viata din viata ta, sange din sangele tau, spirit din spiritul tau!

Eu ma plans, am negat, am hulit, am asteptat un raspuns pe care nu l-am primit nici pana azi insa... am incetat sa il mai caut. Universul e plin de taine si noi suntem conectati la el, la misterele lui.

DUREREA E IERTARE, ASUMARE, RESEMNARE DAR NICIODATA UITARE!
Toate pe lumea asta au un sens, o directie, un scop: sa ne caleasca, sa ne doboare, sa ne intareasca,sa ne schimbe optica asupra vietii insa de cand eu insami am trait socul vietii mele, nu trece o zi in care sa nu ma intreb:
CAND TI SE INTAMPLA CEVA RAU IN PREZENT, RASPUNZI PENTRU CEVA RAU DIN TRECUTUL TAU SAU PLATESTI UN PRET PENTRU CEVA BUN CE VA VENI IN VIITOR?.....

Buna ziua, sunt si eu in aceeasi situatie ca si voi. Incep prin a-ti multumi Bianca pentru ca ai deschis acest forum. As fi vrut si eu sa ajut mamicile care au trecut sau care, din nefericire, vor trece prin aceasta situatie si ma bucur ca am aceasta posibilitate. Mi s-a intamplat anul trecut in octombrie, dar spre deosebire de voi, am nascut intr-o tara, o tara in care atat mamele cat si copii sunt tratate special. Intr-adevar nu am ce sa le reprosez cadrelor medicale. Au inteles ca 2 tineri trec printr-o situatie crunta si ca merita un minim de respect. Noua ni s-a oferit ajutor de specialitate, dar l-am refuzat. Nu stiu nici acum sa va spun daca am facut bine ca am refuzat dar asa am simtit atunci. Eram atat de suparati, sufeream atat de mult, dar in mintea mea nu era decat ca vreau sa se sfarseasca totul. Ca vreau sa scap de acest cosmar si sa ajung la mine in patul meu, unde sa plangggggggggggggggg fara incetare. Fiind la inceput intr-o alta tara, totul nou, am aflat ca sunt insarcinata. Bucurie mare, suntem topiti dupa copii, avem multi finisori pe care-i iubim ca si cum ar fi ai nostri, dar la primul echo medicii au sesizat ceva in neregula. Un mic punct la inima au zis ei, dar ca nu e grav, ca suntem tineri si ca nu exista riscuri, ca totul e corect. Din acel moment au inceput nelinistile mele, vise ingrozitoare, n-am mai fost om. Mi-au spus ca sunt mama anxioasa si m-au bagat la investigatii suplimentare. asa am aflat ca copilul meu are Sindromul Dawn. Nu va imaginati ce soc am avut. Nu va puteti imagina prin ce-am trecut. Cate intrebari, cate "de ce". Raspunsul a fost unul singur. Un accident in momentul conceptiei. Vreau sa va mentionez ca nu beau alcool, nu fumez, in momentul cand am stiut ca sunt gravida am renuntat la cafea. Mi-am respectat sarcina consider eu. S-a terminat, sotul meu nici n-a vrut sa auda sa-l pastram, eu ca mama ma durea sufletul, doctorii ne-au spus ca suntem singuri ca un copil cu asemenmea handicap necesita ingrijire speciala, si ca din punctul lor de vedere 99%nu va supravietui pentru ca inimioara este grav bolnava. Un asemenea sindrom, da malformatii grave la inima, etc. Am nascut la 30 de saptamani, nu doresc la nimeni sa ajunga sa nasca si sa plece cu bratele goale acasa. Nu e cinstit, nu e omeneste posibil, dar din pacate, aceste cazuri sunt. Salut implicarea medicilor, au facut tot posibilul ca suferinta noastra sa nu fie amplificata. Aici, in Canada, sotul sta cu tine tot timpul. Ei incurajeaza ca tatal sa fie tot timpul prezent. Nici nu stiti ce bine e. Am plecat din spital si dupa cateva zile au inceput remuscarile. E devastator. Dar exact cum scria o alta mamica mai sus, afli cine iti sunt prieteni. Si sunt putini. Cel mai des am auzit Doamne, bine ca e copilul meu sanatos. Sunt de acord, toti parintii isi doresc acest lucru, si eu numai asta m-am rugat. Dar parca era o palma data peste fata. Ma durea mult, mi se parea ostentativ. Ma rog, poate exagereaz, asta am simtit. In fata altora, cand vorbeam, imi spuneam hai sa schimbam subiectul. Cred ca-i obosisem, dar imi facea atat de bine, sa-mi spun si eu oful. Oricum aceasta experienta m-a maturizat. Mi-am dat seama de natura umana. Am renuntat sa-mi mai fac planuri si traiesc clipa, oricum suntem mult prea mici si Dumnezeu are planuri cu fiecare. Trebuie sa intelegem ca asta ne-a fost dat sa traim. Un singur lucru nu inteleg. Cum pot alti sa-si dea copiii, sa-i omoare, sa le faca rau. Asta nu inteleg, desi de multe ori in viata facem lucruri de care nu ne credeam niciodata in stare. Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea. Mi-a facut bine sa va scriu. De fapt, vreau sa transmit la toate gravidutele sa lase totul la o parte in aceasta perioada si sa se ocupe de puii lor. Si mai ales sa faceti toate triplu test. Nu stiu cat costa, dar stiu ca 9 luni stati linistite. Si e mare lucru sa stati linistite. Este ca un lobby, daca vreti, pentru ca nu se stie niciodata. Mi-au spus asistentele, cand am nascut, ca nascuse o fetita de 18 ani un copil care avea sindromul. Nu se stie niciodata, nu vreau sa va sperii, Doamne fereste, vreau decat sa va spun ca niciodata n-as fi crezut ca mi se va intampla mie. Si mi s-a intamplat. Va pup si va iubesc pe toate.

ieri dimineata mi-am pierdut ingerasul...la doar 8 saptamani...nu ma pot opri din plans. Era un bebe mult dorit atat de mami cat si de tati...Doamne, ce greu e sa vorbesti la trecut de o vietisoara care a palpait chiar si numai 8 saptamani in tine!!!Joia trecuta i-am vazut inimioara batand si am fost atat de fericita...Acum imi urlu disperarea si ma plimb fara rost prin casa...Sunt singura si simt ca nu mai pot!!!!Ma simt goala, pustiita si nu stiu de unde "sa apuc" sau sa continuu viata. Pe bebe l-ar fi chemat RARES daca era baietel si MAIA daca era fetita. Bebe, mami te iubeste si te vrea la ea in brate!!! Bebe, mami tanjeste dupa tine!!! Bebe, mami e cu tine!!! M.