Mesaje de la dumneavoastră

mesaje

Acesta nu este un Forum. Daca doriti sa intrati in dialog cu alti parinti de ingeri,  este necesar sa va inregistrati pe Forumul E.M.M.A.

Daca doriti sa postati un mesaj AICI si daca doriti sa fiti contactat/a, este esential sa lasati adresa de e-mail si/sau un numar de telefon care nu vor fi facute publice decat la cerere!

Toate datele personale vor ramane confidentiale, cu exceptia cazului in care doriti si mentionati in mod expres ca datele dumneavoastra de contact sa fie facute publice.

Nici un mesaj nu apare imediat dupa ce a fost trimis, ci va aparea in cel mai scurt timp posibil de la expediere.

Multumim pentru intelegere!

 

Comments

Draga Bianca

Draga Bianca, tocmai s-a terminat emisiunea lui Cristi Brancu de la Antena,si eu sunt pe site-ul tau, te-am citit, si am plans, si iar am citit, si iar am plans, si acuma scriu cu lacrimi in ochi. Dumnezeu sa aibe grija de ingerasul tau. Sunt mamica, am doi copii care imi umplu viata si de cind ii am, stiu cum e sa traiesti pt cineva, neconditionat. Trebuie sa-ti spun, ca asa cum ai facut tu in situatia asta, asa am facut eu intr-o clipa in care viata mea, si a copiilor mei a stat pe muchie de cutit, adica am iesit in fata, am povestit ce mi s-a intamplat, pt. ca alte femei sa nu ajunga in situatia mea, sa recunoasca din timp semnele, sau daca li se intampla ce mi s-a intamplat si mie, sa nu dispere, sa nu isi asume vina, care nu e a lor. Eu sunt medic stomatolog, traiesc in Germania, si daca pot sa ajut in vreun fel, o fac cu cea mai mare bucurie. Bianca iti doresc tot binele din lume, ca Luca sa iti ofere numai bucurii, toate astea sub ochisorii unui inger! Corinna

MIREASA MARII

DRAGA BIANCA,,, TE-AM URMARIT LA TV IN ACEASTA SEARA,,,FRAZELE NETERMINATE,,, GANDUL SINUCIDERII,,, MARI ADEVARURI,, ,MI-AM PIERDUT SOTUL LA NICI 34 DE ANI, DE CANCER,,,,, in 2001,, un om exceptional,'''''''''''''''''''''''''''' RODUL IUBIRII NOASTRE , UNICUL COPIL , A DEVENIT IN SEPT 2006 MIREASA MARII , INGER NEPRIHANIT, AVEA 14 ANI ,,, INTRA TE ROG AICI ,,, eu sunt o femeie care a plans ptr 2 vieti ,,,,,,, uite ce fac eu aici,..vorbesc cu ai mei ingeri virtual....e nebunie??? nu.. am devenit puternica,,,, nici eu nu stiu cum... credinta din inima mea, intelepciunea acceptarii , http://www.4roxy.piczo.com/?cr=7&rfm=y

SF IOAN GURA DE AUR a spus cuvinte de aur despre moarte,, ,despre acceptare,,,,
http://www.ioanguradeaur.ro/504/cuvant-la-duminica-a-xx-a-dupa-pogorarea...

Ne putem ajuta reciproc

BUNA MAMICILOR DE INGERASI!Ieri a fost prima zi in care m-am hotarat sa ma destainui voua desi mi-a fost foarte greu sa-mi gasesc cuvintele de aceea sper ca astazi sa pot sa fiu mai explicita si poate o sa puteti sa ma ajutati si pe mine.Ma numesc elena am 23 de ani sant casatorita de 2 ani dupa o prietenie frumoasa de 4 ani.Singura noastra dorinta era sa avem un BB.Surpriza a fost foarte mare cand in luna mai am aflat ca o sa fim parinti.Multa fericire bucurie iluzii dar..............totul a durat asa de putin ca pe data de 5 iunie am fost trimisa de medicul de familie la urgente cu diagnosticul"amenintare de avort"totul sa naruit dar mai aveam un gram de speranta.Fiind prima sarcina nu stiam ce va urma.Echipa medicala destul de draguta cu mine eu fiind o straina la ei in tara(Spania)unicul lucru nu stiu daca au procedat corect. am multe intrebari neelucidate..........Nu mi-au dat o exlicatie plauzibila dat fiind ca la ei primul avort nu se studiaza se considera natural ca a fost refuzat de corp. nu stiu daca era normal sa-mi faca ecografie intrauterina(nu sant sigura ca se cheama asa ) Mie frica sa incerc din nou....daca mi-ar fi dat o explicatieDE CE'????????ERA MAI USOR POATE.A fost o desamagire foarte mare pt amandoi acum ocolim acest subiect ne este greu nu stim ce sa facem.Eu stiu ca problema mea e minuscula pe langa problema multor mamici de ingeri dar poate ne putem ajuta reciproc. VA MULTUMESC ma puteti contacta pe ad de mail elenamarginean23@yahoo.es

VA MULTUMESC

BUNA SEARA.NUMELE MEU ESTE ELENA SI VREAU SA VA MULTUMESC CA EXISTATI .ACUM O SAPTAMANA AM PIERDUT O SARCINA DE 2 LUNI O SARCINA MULT DORITA .IN MOMENTELE ASTEA GRELE CRED CA BUNUL DUMNEZEU A FACUT O MINUNE AM VAZUT LA CANAL D PE BIANCA BRAD VB DE ACEASTA ORGANIZATIE EU NU AVAND IDEE CA EXISTATI DEOARECE LOCUIESC IN SPANIA A FOST O ALINARE SA AFLU CA POT VB DESCHIS DE CE MI SA INTAMPLAT FARA SA FIU JUDECATA SI POT CITI POVESTILE A ATATOR MAMICI DE INGERI .INSEMNATI FOARTE MULT PT MINE CARE SANT FARA CEI DRAGI LANGA MINE SI LA CARE NU POT SA LE SPUN PRIN TELEFON TOT CE SIMT CA SA NU I NECAJESC SPER CA DE ACUM INAINTE SA NE PUTEM AJUTA RECIPROC. MAMICILOR DE INGERI AVETI INCREDERE IN DUMNEZEU CA EL NE VA DA PUTERE SI NE VA AJUTA SA MERGEM INAINTE IN CAUTAREA UNUI NOU BEBELAS!

Imi doresc sa fiu voluntar

Incep prin a va spune ca eu nu sunt o mama de inger si sper sa nu fiu niciodata.Nu pot explica in cuvinte,cat de rau imi pare pt toate mamicile de ingeri.Desi am doar 18 ani,pot spune ca stiu ce inseamna pierderea unei persoane apropiate.Acum 3 ani de zile mi-am pierdut verisorul,matusa mea este acum o mama de inger,iar anul acesta,unchiul intr-un groaznic accident de masina,bunica mea devenind si ea o mama de inger.Suferinta mea,la pierderea lor este minuscula,in comparatie cu a matusii,respectiv a bunicii mele. Vreau sa stiti ca va admir foarte mult pt ceea ce faceti si mi-as dori foarte tare sa ma implic in acest program,ca voluntar.Din toamna voi veni in bucuresti la facultate.Daca aveti nevoie si de persoane mai tinere,va astept sa ma contactati,deoarece sunt dispusa sa va ofer ajutorul meu atat cat pot. Mamicilor de ingeri,fiti puternice,si incercati sa dati viata unui alt ingerash,care sa va ocroteasca de aici de pe pamant!

mamica de inger

am aflat despre mamicile de ingeri acum 3luni de la mama mea care se afla an romania si tot ce am citit ma inpresionat foarte tare.Locuim de aproape 10ani in Grecia santem casatoriti de 11 ani am muncit foarte mult cu sotul meusa ne putem realiza ..am reusit acum dar cu ce pret.....!Am o fetita ,este acum acolo sus cu toti acei copii care au plecat de aici de langa noi ,este bine sunt sigura de asta.In noiembrie am cumparat o casa, aici pe care am renovato cu mari greutati, la 1februarie ne_am hotarat....ne mutam.De dimineata am pregatit fetita sa mearga la gradinita iar eu am revenit sa mai aranjej prin casa,la ora12am mers sa_mi iau fetita de la gradinita era foarte fericita, la o gradinita noua .Erea foarte sociabila a mers la gradinita de la 4luni,ne avand pe nimeni langa noi asa am crescuto cu greu.An acea zi am pregatit camera ei cu toate lucrusoarele ei pregatite si dorite de ea ,am venit cu ea acasa am mancat toti dupa care sotul meu urma sa mai care mobila,eream foarte fericiti .ELENI caci asa o chema, a vrut sa mearga cu tati sa ajute,am lasato venind acasa au descarcat tot ce erea an masina,a venit an casa si vroiam sa nu o mai las sa mearga cu tatal sau la un alt transport .Nu a comentat ca niciodata,foarte usor a zis DA .Sotul meu a intrat an casa sa ia ceva nu stiu ce ,nu o vedeam nicaieri pe ELENI,am crezut ca se joaca prin curte,Sotul sa urcat in masina la_am vazut pe fereastra ,in acel moment an spatele masini ELENI,am alergat afara ,sotul meu a dat cu spatele ,nu a auzit strigatul meu .ELENI erea sub rotile masini ,fara sa mai miste ,nu mai reactiona, am strigat la sotul meu ,la spital.Copilul meu pentru care facuse tot ce ne-a stat in puteri sa o crestem frumos ,nu mai este acum.Pe 10 mai copilul meu ar fi avut 6 anisori.Stiu ca nu o mai pot aduce inapoi ,stiu sigur cai bine ,FECIOARA MARIA SI ISUS HRISTOS,AU GRIJA DE TOTI ACESTI IAGERI.Am avut noroc in nenorocirea noastra sa avem langa noi oameni,care au stiut ce sa ne spuna .Oameni aici stiu sa iti vorbeasca ,te inteleg ,mai cu frica de DUMNEZEU ,suptili. Doar DUMNEZEU ne poate aduce mai aproape de copii nostri.

SPERANTA SI INCREDERE

Buna ziua tuturor mamelor! Ma numesc Mihaela Balint si sunt o tanara de 25 de ani din Piatra Neamt care spera ca in viitorul apropiat sa aiba un bebe. Nu am trecut niciodata prin traume majore, dar cred ca pierderea unui copil inainte de a se naste este cea mai mare trauma pe care poate sa o traiasca un cuplu. Acum 5 minute am urmarit-o pe Bianca Brad in emisiunea Adrianei Bahmuteanu - ”Tu contezi” si sincer va scriu, ca in urma acestei emisiuni m-am decis sa intru pe acest site. Sunt inca tanara si plina de speranta ca in cazul meu toate lucrurile vor merge asa cum ne dorim, eu si sotul meu, adica sa avem pentru inceput un copil sanatos si plin de viata, cand vom fi pregatiti sa facem acest pas. Simt sa va spun ca imi dau lacrimile daca ma gandesc la acele mame care nu au avut prea mult noroc in a-si strange in brate puii de om, deoarece nu au avut cum, viata este destul de dura cu fiecare dintre noi, dar trebuie sa fim puternice si sa avem incredere in noi ca bunul Dumnezeu o sa fie alaturi de fiecare si mai devreme sau mai tarziu o sa apara si pe cerul vietii noastre un soare care ne zambeste larg. Fiti tari si nu va pierdeti speranta , indiferent prin ce stari treceti, viata e prea scurta sa va demoralizati, trebuie sa fiti puternice pentru a putea invinge teama ca nu o mai puteti lua de la capat. M-as bucura foarte mult daca as putea sa ajut cu ceva aceste mame care au trecut prin momente cruciale, imi plac foarte mult oamenii, drept pentru care am terminat si facultatea de psihologie, dar din pacate nu profesez deoarece nu gasesc niciun post in domeniul acesta. Mi-ar placea enorm de mult sa fiu alaturi de multe persoane care stiu ca au nevoie de ajutor din acest punct de vedere, prin a face o fundatie in care sa pot sprijini mamele greu incercate de viata, dar nu numai, prin a le oferi consultanta psihologica, dar si copiilor care au probleme de orice natura, dar probabil ca acest vis de-al meu se va indeplini mai tarziu, acum nu dispun de nimic pentru a putea realiza ceea ce-mi doresc de foarte mult timp. Am rabdare si traiesc cu speranta ca voi putea sa ma fac utila pentru fiecare om care simte ca are nevoie de un om de incredere. Nu va neglijati, daca aveti posibilitatea, mergeti la un psiholog, va ajuta foarte mult sa inlaturati starea de neliniste si de disperare. Ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa-mi exprim gandurile prin aceste randuri si sper ca toti cei care vor citi ceea am notat aici sa invete ceva bun si sa fie mai increzatori in ei. Cat voi putea si ceea ce o sa depinda de mine, voi lupta prin a o ajuta pe fiecare mama care trece prin astfel de momente grele.

Va saluta cu mult respect,
Mihaela Balint
Doresc tuturor persoanelor care vor citi randurile mele sa aiba parte de tot binele din lume, sa se bucucre de viata asa cum merita si sa aiba incredere in fiecare zi ce vine ca o parte din viata lor se va realiza usor, usor, dar trebuie sa avem rabdare.

Felicitari

Am ramas fara cuvinte, felicitari doamna Bianca pt. ce ati pus pe picioare.

pierdere

Eu nu am avut o astfel de pierdere ci impreuna cu prietena mea am hotarat, de fapt a fost mai mult decizia mea sa facem un avort. Regret nespus dar acum nu mai pot da timpul inapoi. Prietena mea a spus ca a visat ca era o fata si era fff frumoasa, eu sper ca ea sa fie in cer si sa nu fie suparata pe noi, mai ales ca decizia a fost a mea. Sunt sigur ca as fi fost cel mai iubitor parinte din lume si sper sa ma ierte dar o sa o astept cu alta ocazie, cand totul o sa fie pregatit, eu sa fiu pregatit material si sa simt ca si mamica ei o sa fie persoana cu care sa imi petrec restul zilelor. Sper sa ma vegheze si sa aibe grija de mine si sa ma ierte pentru ceea ce am facut. O sa o iubesc la infinit tot timpul si o sa o port in sufletul meu

si eu sunt o mamica de ingeri

Ma numesc Claudia si as putea spune ca si eu am fost incercata de aceleasi temeri si apoi sperante primii mei copii au fost BIANCA ce a traiit 2 saptamani si apoi ELENAcare a trait 2 zile.Am crezut atunici ca viata si a pierdut sensul ca totul se naruie in jurul meu dar dupa inca un an viata m a binecuvantat cu un baietel NICOLAE RAZVAN care s a nascut pe 27 .02 .1994 dupa alti 3 ani am avut fericirea sa am si o fetita ANDREEA SABINA nascuta pe 27 . 02 . 1997 .. La o luna dupa ce amnascut singurul meu frate a fost omorat. apoi in anul urmator de la un tratament gresit baiatul a surzit. Dupa multe tratamente si a revenit. Dar povestea nu se termina aici.Anul trecut pe 19 mai 2007 baiatul a fost accidentat . Diagnosticul a fost cutremurator : traumatism cranio cerebral cu hematom subdural , fractura de craniu si lama de sange prietal stanga dar si de data aceasta bunul Dumnezeu ne a ajutat si a revenit miraculos. Medicii i au spus:,,Baiete cu tine dumnezeu a facut o minune". Anul acesta pe 17 martie 2008 baiatul se juca in fata casei si un vecin beat l a atacat cu o lopata ,asa am ajuns din nou in spital la neurochirurgie si cu 4 copci in cap pentru ca fatidic tot acolo la lovit. Mi e teama si sunt traumatizata nu mai pot suporta nici macar sa aud sirena salvarii vad si inteleg mamele care sufera pentru uncopil dar sa iti ingropi 2 si apoi sa stai si sa te rogi la capataiul copilului atat de greu incercat e cumplit Sunt din Piatra Neamt spitalul nostru este supranumit turnul mortii., la prima nastere ar fi fost nevoie de o cezariana dar ,,domnul doctor" era prea ocupat asa ca in decurs de cateva ore am facut 3 hemotagii masive si apoi embolie pulmonara si pentru ca nu reusisem sa nasc moasa mi a apasat cu putere pe burta sa imi scoata copilul in momentul acela am facut convulsii s au speriat au scapat fetita din mana si ea a facut edem cerebral si soc cardio respirator apoi la al doilea mi au spus ca e prea mic si ca nu poate fi hranita si dupa 2 zile a murit de foame. Am inteles ca puteti sa mi faceti o astrograma pentru copii (Razvan si Sabina sau macar pentru Razvan.Viata ma incercat de multe ori si daca se poate face ceva sa l pot proteja.. Am uitat sa va spun ca accidentul de circulatie s a petrecut in acelasi loc in care a fost omorat singurul meu frate Am ajuns ca nu mai pot merge pe acolo desi e la 50 m de casa mea In luna Decembrie am avut accident cu masina si am scapat ca prin minune Rudele ma privesc cu suspiciune parca as fi o piaza rea Sunt profesor la un liceu si colegii imi spun ca cine stie ce pacate plateste copilul meu M am insingurat si prefer sa nu mai vorbesc despre problemele copilului sunt fericita ca nu e mai grav , in urma accidentului iau fost afectati doar centrii memoriei Va rog ajutati ma sa inteleg de ce se intampla toate astea numele de familie este *** Va multumesc

vreau sa pot uita....

totul a inceput acum aproximativ 2 ani....prima sarcina din viata mea,prima bucurie si primele senzatii ca viitoare mamica ma napadisera,desi barbatul de atunci care se afla si acum alaturi de mine nu m-a sustinut nicicum. Singura discutie avuta a fost ca sa ma convinga ca nu sunt pregatita sa devin mama...desi habar nu avea cum ma simteam si ce doream. Macar nu s-a opus intentiei mele de a merge mai departe. Oricum nu intentionam sa il responsabilizez in vreun fel...nu-l interesa iar pe mine nu ma speria gandul de a avea un copil fara sprijinul lui de mascul alfa. Si cum nimic nu e intamplator am ajuns si la medic....aici viata mea a luat cel mai urat curs posibil...am avut senzatia ca alunec de pe un drum drept intr-un hau si totul...singura. fara sa ma pregateasca,doamna doctor m-a intrebat daca a doua zi imi puteam lua o zi libera, pentru ca urma sa ma opereze fara sa ma intrebe daca sunt de acord,dar cabinetul particular nu era suficient de sigur pentru ceea ce urma sa faca...mai precis, uterul meu dezvoltase un fibrom care il dubla in dimensiuni si prezentam risc major de hemoragie in fiecare secunda....nu mai incapea in discutie sa port sarcina, sau sa pot alege ce vreau sa fac. mai mult decat atat aveam nevoie de un batalion de oameni la capul meu care sa imi salveze viata si asta cat mai urgent posibil. am intrat in cabinet ca viitoare mamica si am iesit ca o femeie amputata sufleteste,trebuia sa ajung acasa sa imi fac bagajul si sa plec a doua zi dimineata sa-mi omor copilul. am platit mult prea mult si material si mai ales sufleteste....cand m-am trezit din anestezie mi-am jurat sa nu mai am copii niciodata,am incercat sa ii multumesc doamnei doctor ca imi salvase viata, am intrebat cum a decurs (semnasem pentru riscul de hemoragie, pe care din fericire il depasisem),si am insistat sa plec acasa....singura asa cum venisem de altfel. Nu mi s-a permis desi chiar nu imi mai pasa de complicatii...de zilele care urmau sa vina sau de ce era in jurul meu. de atunci incerc sa uit ca mi-am omorat copilul ca sa imi salvez viata si nu incetez sa ma judec... sunt constienta ca nimic nu va mai fi la fel....mai mult prezenta barbatului de langa mine imi reaminteste mereu usurinta cu care a trecut peste tot si faptul ca a fost atat de detasat de tot...pacatul al meu ramane, iar mie nu imi ajunge o singura viata ca sa imi cer iertare pentru ceea ce am facut.

Imi pare foarte rau...

Sunt si eu o proaspata mamica, spun asa pentru ca baietelul meu are 6 luni si jumatate si mi se rupe sufletul cand vad atatea mesaje de la atatia parinti de ingeri, nu imi vine sa cred ca atatea famili au trecut printr-o durere imensa care nu se poate explica in cuvinte, vreau sa va spun ca imi pare foarte rau ca nu vati putut bucura de zambetul, atingerea, dragostea si prezenta copiilor vostri.Imi pare foarte rau ca a trebuit sa treceti printr-o groaznica stare peste care nu se poate trece niciodata. Stiu ca este foarte greu dar incercati sa zambiti din nou si sa mai incercati sa aduceti alt sufletel pe lume plin de viata care sa va faca impliniti. Regret enorm ca a trebuit sa suferiti si sa triti asa ceva, eu cred ca daca sar fi intamplat ceva cu puiutul meu as fi inebunit, nici nu vreau sa imi imaginez. Imi pare rau......

Vreau din toata inima sa ajut!

Doamne Dumnezeule!Numai pot sa citesc nici macar un rand!E cumplit,trist,dureros,ingrozitor.Nu credeam ca exista asa de multa tristete!Sunt o mama de ingeras aici pe pamant,dar era cat pe ce sa-mi fie luat.Pe data de 30 iunie 2007 seara au inceput contractiile.Mi-am sunat doctorita noatea si mi-a spus ca mai este mult pana o sa nasc asa ca sa stau acasa,sa-mi pun un supozitor indometacin si sa iau un no spa si sa vin la maternitatea Botosani dimineata ca o anunta pe ea asistentele cand este cazul.si-am stat acasa pana dimineata.Nu am luat ce mi-a zis deoarece nu avea cine sa se duca,sotul era plecat si venea abia dimineata.M-am dus la spital,m-au internat,m-a consultat doctorul de garda,aveam dilatatia 3-totul avea sa fie bine.Nici urma de doctorita cu care urma sa nasc.Si treceau minutele si treceau si orele.Contractiile disparusera,nici macar nu mai realizam daca se misca copilul.Familia era ingrijorata-ce se intampla.La ora 17 am intrat de urgenta in operatie,,fatul are in suferinta''-nici nu ma lasau sa-mi sun sotul.am spus ca am nevoie sa merg la toaleta si asa am putut sa anunt si infirmiera era dupa mine si spunea sa merg mai repede ca doctorita asteapta in sala de operatie.Nici nu am realizat ce mi se intampla,era un soc.Am auzit ca prin vis cum imi spunea asistenta de langa mine ''sotul d-vs nu stiu ce vrea,dar face galagie,ca vrea sa urce sa va vada''.Foate de treaba a fost anestezistul care tot timpul ma intrba cum ma simt si tot el a fost acela care m-a felicitat si a spus ca ''aveti un baietel''.Pana atunci nici macar nu mi-am dat seama ca se auzea cum plange-il auzeam ca pe un robot.Era bine,multumita Lui Dumnezeu.Daca mai stateam mult murea,iar cu mine cine stie ce se intampla.Pe data de 1iulie 2007 s-a nascut ingerasul meu frumos Damian.I-am pus numele unuia dintre sfintii acelei zile,ca doar si ei l-au pazit.Nu mai are rost sa spun cateam mai tras in zilele ce au urmat,asta conteaza mai putin,bine ca puiul meu este sanatos si acusica va implini anul.MULTUMESC LUI DUMNEZEU , ca in baza doctorilor...,nu vorbesc in nestiinta de cauza,m-am interesat si tot acest lucru se putea evita daca se venea la timp(sunt si eu studenta in ultimul an pentru asistenta). Daca cineva,vreo mamica vrea sa vorbeasca cu mine sa planga,sa se usureze sunt dispusa sa ascult,chiar daca nu stiu ce inseamna sa pierzi un copil si sper sa nu stiu niciodata sa ma pazeasca Dumnezeu,si sa le pazeasca pe toate femeile de acum incolo.Am plans cand am citit cate mamici care numai pot sa-si tina copilasii in brate exista. Daca vreti sa vorbiti cu mine sau daca aveti nevoie de voluntari si vreau din toata inima sa ajut contactati-ma!Adresa mea este *****@yahoo.com. Va imbratisez sincer si cu dragoste,Lia

Nu te opri!

Pierderea sarcinii? Se poate spune asa la cateva luni, dar cand mai e putin sa se nasca, e vorba, pur si simplu de moartea unui copil. Draga Bianca, sunt alaturi de tine din tot sufletul, am plans foarte mult citind site-ul,desi eu n-am trecut prin asa ceva( am o fetita cam de varsta lui Luca-2 ani si 8 luni). Stii ca Dumnezeu ii cheama la El pe cei mai buni! Asta poate nu e o consolare, dar, poate, acolo le e mai bine tuturor ingerilor si vegheaza asupra noastra. Te admir pentru ceea ce faci si pt. puterea ta! Mergi mai departe! Nu te opri!

Ma alatur acestei campanii

Buna ziua, Ma numesc Magda Corcodel si sunt din Bucuresti. Sunt mamica unui baietel de 4 luni. Ma uit in fiecare secunda la el si nu-mi pot imagina viata fara el. Din momentul in care am citit despre Organizatia EMMA am hotarat sa ma alatur acestei campanii. Sunt de profesie jurist . Poate aveti nevoie si de mine. Adresa mea de e-mail: ****@yahoo.com Astept mesajul tau Bianca.

Imi doresc sa ma simt inteleasa...

Buna ziua! Numele meu este Ivona si am 33 de ani. Am fost mamica unei fetite superbe - Riana Maria - timp de 50 de zile... 7 saptamani... atat ne-am putut bucura de primul nostru copil... S-a nascut pe 18 martie 2008 si... a devenit ingeras pe 8 mai a.c. E cumplita povestea noastra inca din primele zile cand am aflat ca sunt insarcinata... Si totul din cauza unui sistem medical deficitar si a unor cadre medicale care isi fac meseria superficial si fara daruire... Imi doresc f mult sa scriu cuiva care ma si intelege... nu doar imi da sfaturi de genul "incearca sa uiti"... cum pot uita momentul in care am vazut-o prima oara, ziua in care am venit acasa, momentele in care am alaptat-o, zambetul ei si multe alte momente unice... sunt satula de remarci de genul "lasa, sunteti tineri, faceti altul" sau "e mai bine asa" sau " asa a vrut Dumnezeu, sa o aiba alaturi de El"... da, sunt de acord cu ei ca era frumoasa foc, avea o sclipire in ochi, era ca o papusa, parca prea conturata pentru un nou-nascut, dar asta nu-mi alina in nici un fel durerea... Au trecut aproape 5 saptamani si in fiecare zi ma gandesc ca Riana nu merita asta, ca ar fi avut o sansa care i-a fost spulberata de sistemul medical romanesc... Oare cum pot trece peste si sa nu "sesizez" totusi acest caz? Oare ce m-ar linisti cat de cat? Sa-i las sa mai distruga si alte vieti sau sa plec din tara??? Sincer, nu stiu... insa stiu sigur ca m-ar mai linisti un sfat... M-ar ajuta sa pot spune povestea aceasta urata unei persoane care a trecut prin ceva similar... Imi este extrem de greu... saptamana viitoare facem pomenirea de 40 de zile... mi-e cumplit... mi-e atat de greu gandindu-ma ca in loc sa o tin in brate, sa-i vorbesc sa o am aproape, ea este singurica in Cimitirul Bellu... Acasa nu-mi gasesc locul... plang, ma gandesc tot timpul la Riana, la toate momentele minunate in care am fost impreuna.... iar cei apropiati imi zic " o sa-ti revii cand reincepi serviciul"... Oare??? Oare cum e posibil sa gandesti ca... chiar si munca solicitatnta din domeniul bancar te-ar putea determina sa o uiti pe Riana???

Apel catre Iulia (Spania)!

Draga Iulia, adresa de e-mail pe care ai lasat-o este, din pacate, incorecta, motiv pentru care iti raspund aici!

Imi pare tare, tare rau ca si tu esti mamica de inger!.....Ma bucur insa ca ai gasit situl EMMA, unde sper sa gasesti alinarea de care ai nevoie! Iti multumesc pentru mesaje si pentru ca ai pomenit acel Institut din Madrid, unde se pot face analizele necesare depistarii cauzelor ce au dus sau pot duce la pierderea sarcinii.

Ar fi minunat daca ai putea da mai multe detalii despre acest Institut: adresa, telefon,cum se poate ajunge acolo si cat costa efectuarea analizelor dar si in ce conditii acestea pot fi efectuate gratuit (tinand cont ca esti cetatean strain!), informatii pe care as vrea sa le pun pe site, pentru a fi la indemana celor care au nevoie de raspunsuri la problemele lor!

Iti multumesc si pentru incurajare si daca ai nevoie la randul tau de incurajari sau daca simti nevoia sa comunici si cu alte mamici care au trecut prin aceeasi drama, poti intra pe Forum, unde vei fi intampinata cu multa caldura!

Iti multumesc pentru ca mi-ai spus povestea ta si sper sa imi scrii in curand si sa-mi spui ca esti o mamica fericita!
Te imbratisez si iti doresc sa iti dea Dumnezeu putere, curaj, liniste sufleteasca si intelepciune!
Doamne Ajuta!

Cu drag, Bianca

Pentru mama Mariucai

Draga mamica de inger....Imi pare rau ca nu mi-ai lasat datele de contact sa-ti pot scrie personal dar sper sa citesti aici raspunsul meu, care aici fiind, este mult mai laconic decat daca ti-as fi scris in particular...

Ai dreptate...inteleg ce trebuia sa stea scris in locul punctelor de suspensie...inteleg prea bine si eu si orice alta mama care si-a pierdut astfel copilul...si tocmai de aceea imi pare rau ca nu pot fi acolo, langa tine si sa te imbratisez..... pentru ca stiu ca nici un cuvant nu te alina acum.... pentru ca STIU... STIU exact ce simti si imi pare tare, tare rau ca trebuie sa treceti, tu si sotul tau, prin asta! Dar NU ESTI SINGURA! Daca vei intra pe forum, vei descoperi o comunitate cu totul si cu totul speciala , care te/va primi cu multa caldura si intelegere. Si daca iti vei aduna puterile, vei povesti despre Maria si iti vei impartasi durerea, cu mamicile care scriu acolo, vei vedea ca iti va fi un pic mai usor sa intelegi si sa depasesti aceasta prima perioada, care e cea mai grea de indurat...

Sper sa lasi o adresa de contact, ca sa putem comunica si sa va facem "partasi" la acest "fenomen", cum l-ai numit tu.

Va imbratisez cu multa compasiune,

Bianca

Medici care fac greseli si pentru care nimeni nu ia masuri

Buna! sunt o mamica al carui copil a trait doar 2 zile din cauza neglijentei medicilor si asistentelor din clinica particulara Euromedica din Baia Mare judetul Maramures.Am ales aceasta clinica(unde se plateste ) desi sunt din judetul Satu Mare ,crezand ca daca au aparatura o vor si folosi si daca vor fi probleme vor lua decizi bune si la timp. Dupa 12 ore de travalui datorita faptului ca nu m-am dilatat mi sa administrat o perfuzie sa ma dilat dar desi eram legata la aparat si se vedeau bataile inimi copilului nu au facut nimic desi au vazut si auzit cum alerteaza aparatul ,ca bataile copilului in urma perfuziei sunt o problema nu au facut decat sa mai astepte si intr-un final s-au decis sa nasc prin cezariana ca sa nu piarda copilul .Dar a fost prea tarziu si inina lui nu a mai batut bine ( cred ca a facut ceva hemoragie).Precizez ca sarcina a fost ok si cand am intrat in clinica totul a fost bine inclusiv fatul dar medicul a venit in tot acest imp de 2 ori vreo 10 minute in total ca sa vada daca pot naste. cand am intrat in clinica am semnat hartii cum ca decizia apartine medicului in legatura cu nasterea daca va fi normala sau cezariana. Medicul dupa nastere nu ne-a zis nimic l-au pus la oxigen si dupa 30 de ore de intrebari fara nici un raspuns l-au trimis in Cluj Clinica de obstetrica si ginecologie unde desi sa incercat totul dupa cateva ore a murit . As dori sa fie un semnal de alarma si sa stie toaa lumea ca unii medici "omoara Copii". Am cerut fisa mea la externare si am primit confirmarea ca au facut cezariana datorita faptului ca fatul prezenta probleme inainte de a naste si nu la intrare.Motivul nu si-l explica a afirmat si la PRO TV medicul ca nu stie motivul. Daca cineva poate sa faca publica sau sa imi dea un sfat cum as putea ca ei sa inteleaga si sa nu mai faca alte familii sa treaca prin ce trecem noi (doar cu sedative si somnifere trecem peste). La Cluj am cerut autopsia si apar si probleme cu inima plamani si multi termeni pe care nu ii cunosc .Am cerut si clinicii un raport cu ce mi-au da si ce sa intamplat in timpul travaliului dar doar dupa 30 de zile il primesc. Eu nu mai imi primesc copilul inapoi dar vreau ca medicul sa isi recunoasca gresala si sa se faca ceva sa fie si ei trasi la raspundere cand gresesc.Sa se teama si ei si fa fie atenti si sa stea langa paciente si o ora daca trebuie nu administram ceva medicament si nu asteptam macar 10 minute sa vedm cum reactioneaza la el . Nu cunosc nici un caz in care omul de rand poate sa demonstreze dreptatea chiar daca ai toate hartiile pentu ca ei trec temeni medicali iar in fata nimeni nu recunoaste nimic si asistentele cand le intrebi sau alti medici tac si zic ca medicul va poate explica cand si el afirma "nu stiu din ce cauza sa intamplat" va multumesc si poate cineva ma va ajuta sa fac dreptate. Carmen

Urgia din sufletul meu...

buna ziua,

sunt o mama de inger, cred...sper...
am ramas insarcinata dupa 2 ani 1/2 de incercari, analize, medici etc. am plans de fericire, ma simteam implinita, fericita...atat de fericita, incat timp de o saptamana am facut zilnic teste de sarcina...parca nu-mi venea sa cred ce mi se intampla. am mers la control, la eco, primele analize, am facut programare la 4d si morfologie fetala din saptamana a 8-a, era atat de plin programul incat nu am obtinut programare decat in saptamana 26 (17 iunie 2008). mentionez ca vroiam in mod special sa se ocupe de 4d si morfo fetala dr. herghelegiu (auzisem ca este cel mai bun si chiar asa este). dr. supraveghetor mi-a spus ca e cam tarziu, asa ca m-am facut luntre si punte si am obtinut o programare la alta policlinica, dar tot la dr. herghelegiu, in saptamana 21 (pe 14 mai 2008).
am asteptat cu sufletul la gura ecografia, totul se raporta la data de 14 mai, cu o saptamana inainte nu mai puteam sa dorm de emotie. in ziua cu pricina, inca de dimineata am simtim un fior de foc in corp. am pus-o pe seama emotiilor, acum pe seama unui soi de presimtire.
ajunsa la policlinica, dr. a spus ca este prea devreme, dar ca incercam sa vedem ce se poate si daca e necesar mai facem o eco pe 17 iunie, cand aveam cea de-a 2-a programare. dr. i s-a parut putin ciudat ca puiul meu statea tot timpul cu manutele sub cap, asa ca a incercat sa-l miste si am aflat ca avea bratele hipoplazice, cu un singur os, mult scurtate... ce sa va zic...nu stiu sa exprim in cuvinte ce am simtit...era ireal...nu mi se intampla mie...au inceput intrebarile: se poate face ceva? se poate corecta? care sunt riscurile? chiar asa fiind isi va putea folosi manutele? nu ni s-a putut garanta nimic..."ganditi-va ca va fi toata viata un om cu handicap si in plus puteti incerca iar" (nefiind vb de ceva genetic)...nu puteam gandi nici eu, nici sotul meu. ni s-a explicat ca acest gen de malformatie poate evolua in sensul aparitiei diverselor probleme la organele vitale...rinichiul stang era deja afectat de o formatiune chistica.
ne dusesem oameni si am plecat neoameni. ne-am oprit la prima biserica si am plans, si ne-am rugat pentru un miracol. am sunat duhovnicul sa ne sfatuim si ne-a ajutat sa ajungem la maternitatea giulesti. acolo acelasi verdict. am hotarat sa pastram sarcina indiferent cat m-as fi chinuit. mama mea insa a ridicat o problema la care nu ma gandisem in furtuna din sufletul meu. "ce faci daca are manuta atat de scurta, incat nu se va putea sterge la fundulet?", "il voi sterge eu...", "si cand tu nu vei mai trai?"...intr-adevar eu il puteam iubi si ingriji fara sa fac vreo deosebire intre el si ceilalti copii, dar dupa ce eu incetam sa mai exist, cine avea sa-mi iubeasca baiatul, cine avea sa aiba grija de el? daca nici musculatura mainilor nu se dezvolta normal si nu le putea folosi deloc? duhovnicul meu, desi cu jumatate de gura, m-a sfatuit m-a sfatuit in acelasi sens, de a curma suferinta unui om pe care societatea nu il va accepta decat din mila. nici o fiinta nu merita statut de TOLERAT.
a doua zi am fost la medicul care supraveghea sarcina, o proaspata mamica...am mai facut o eco...speram intr-un miracol, miracol nu a fost.
fiind joi, am stabilit cu dr. sa ma interneze luni si sa-mi provoace nasterea natural.
luni m-am internat.
marti s-a rupt apa (care nu era incolora, asa cum am inteles ca trebuia sa fie, ci galben-verzui).
miercuri, la ora 15:30 am inceput sa am dureri insuportabile, am inceput sa stig dupa ajutor (fiind singura in salon), dupa aprox 1 ora a catadicsit sa vina o asistenta care mi-a spus sa suport, "ca asa fac femeile, oricum stai linistita, mai ai cel putin 4-5 ore". la 1 ora dupa aceste incurajari am nascut singura in salon, neasistata, neanesteziata, fara calmante si am vazut ce nu ar trebui sa vada nici o persoana care nu are legatura cu medicina...am auzit si am simtit ce ma rugasem sa nu aud si sa nu simt...acel moment ce trebuia sa fie unic si a fost unic, dar nu in sensul in care visasem, sperasem, imi imaginasem eu)
era sarbatoare mare...sf contantin si elena...si cerul plangea si el dupa un ingeras. urgia de afara era nimic pe langa urgia din sufletul meu.
am semnat cererea pentru anatomie patologica si acordul de incinerare. nu mi-au dat puiul sa-l inmormantez eu, cum se cuvine, nici nu stiu daca aveam dreptul sa-l iau...nu m-am gandit vreodata ca se va intampla asa...
maine se implinesc 3 saptamani...
Da-mi Doamne puterea sa indeplinesc voia Ta!
nu stiu cum si daca pot ajuta, insa daca dvs. considerati ca participarea mea la proiectele fundatiei sunt oportune, ma puteti contacta: Roman Alina 0721******, ****@yahoo.com

Mariuca noastra

Buna Bianca As vrea sa spun si eu o poveste... Acum 9 ani l-am cunoscut pe cel mai iubitor si mai "perfect" barbat din lume...aveam amandoi 20 de ani si multa iubire de daruit...si am hotarat sa ne oferim aceasta mare iubire unul celuilalt... Am crescut impreuna, ne-am iubit mult...si acum 2 ani ne-am casatorit....cea mai frumoasa si mai sincera uniune in fata lui Dumnezeu...viata noastra era acum mult mai implinita si mult mai frumoasa decat pana atunci...apoi...am inceput incet, incet sa ne dam seama ca iubirea anoastra crescuse atat de mult, incat ne-am gandit ca noi nu mai puteam sa ne-o dam doar unul celuilalt...ci aveam nevoie de un sufletel care sa absoarba toata dragostea asta multa si mare care ne inconjura... Am hotarat ca vrem un copilas... Timpul trecea...dar copilasul nostru se lasa asteptat... Dorinta se marea, se marea...si...nimic... Am inceput usor usor sa ne concentram foarte tare pe acest lucru pe care ni-l doream dar care intarzia sa apara... A urmat o perioada in care "ne-am cautat" si care s-a concretizat cu diacnosticul "deficit de faza luteala"...trist... Am inceput sa ne ambitionam...am inceput sa urmarim doar acest scop ca tel in viata: NE DOREAM UN COPIL Dupa o serie de tratamente.....MINUNEA S-A PRODUS!!!!! Eram "insarcinati", cum ne placea noua sa spunem... Si o noua viata a inceput pentru noi...o viata mult mai "viata" decat cea pe care o traisem pana atunci... Era minunat...chiar daca eu era nevoita sa stau acasa....si "sa am grija de copilul meu", chiar daca era la mine in burtica... Totul a fost minunat....atat de dulce, atat de soft, atat de perfect.... Si asa au trecut 6 luni de viata ale copilului nostru....care intre timp devenise "fetita noastra MARIA"... Fetita noastra Maria, a trecut bine peste tot ce inseamna analize in primele luni de sarcina, ecografii 3D, 4D, triplu-test....atat de bine incat de cate ori o vedeam la ecograf era atat de bucuroasa sa ne vada si ea ca mereu dansa pentru noi, medeu era foarte vesela...se misca mult...si noi...noi...o asteptam atat de nerabdatori, incat de multe ori..aveam senzatia ca timpul trece prea incet...abia asteptam s-o tinem in brate...s-o mangaiem si s-o avem si mai aproape de noi.... 04.04.2008 - ecografie pentru morfologie fetala - 24 saptamani SOC: "COPILUL DUMNEAVOASTRA SUFERA DE O MALFORMATIE FOARTE GRAVA LA INIMA, IMI PARE RAU" .............................................................................. LINISTE....................................................................... Am plecat...din cabinet...nu stim pe unde, nu stim cum...si ploua...si plangeam...si plangeam amandoi si si eram furiosi...si tineam amandoi mainile pe burtica mea...unde era Mariuca noastra...Mariuca noastra care nu mai putea sa mearga mai departe pentru ca nu ise daduse nici o sansa.... Nici noi nu mai aveam nici o sansa... 05.04.2008 - Dimineata ploioasa in care s-a confirmat faptul ca Mariuca noastra nu putea fi salvata nicicum si dimineata in care noi am ajuns in spital (n-am sa-i dau numele pentru ca nu merita) pentru a mi se provoca "un avort terapeutic" Au urmat 3 zile de cosmar...de travaliu si de scufundare intr-o stare pe care n-am cum s-o explic si nici n-am sa incerc...civintele sunt prea mici si prea banale.... 18.04.2008 - se naste Maria - FAT MORT 19.04.2008 - plecam acasa - FARA MARIUCA NOASTRA care a ramas intru-un laborator pentru necropsie ............................................................................. Nu pot sa scriu...despre ce a urmat....dar cred ca tu mai mult ca oricine, Bianca, vei intelege ce trebuia sa stea scris in locul punctelor de suspensie.... Am inceput sa accept...am inceput sa-mi plang copilul, fetita mea draga...fara sa pot vorbi despre acest lucru decat cu putine persoane...dar mai ales cu Horia, sotul meu... Au trecut aproape doua luni, timp in care am inceput sa ne traim viata fara Maria.... Noroc cu Dumnezeu.... 09.06.2008 - REZULTATUL NECROPSIEI: pe langa toate lucrurile pe care le stiam despre inimioara bolnava a Mariei: FAT: SEX MASCULIN NU am sa mai continui sa scriu...pentru ca NU CRED CA SE MAI POATE SPUNE CEVA...poate doar: MARIA TE IUBIM MULT

M-ar bucura tare mult daca eu si sotul meu am putea participa cumva la tot acest fenomen pe care l-ai pornit...

ingerasi ingropati langa gard

citesc si plang........plang de fericire si de durere. (asa cum face orice OM) plang pt durerea mamelor de ingerasi; si cat de fericita sunt sa am doi baietei sanatosi(1 an jumate si respectiv doua luni) vreau sa mentionez ce-am realizat,de aproape trei ore de cand sant pe acest site:in satul, din care am plecat de mult, ingerasii care nu au fost arsi, si n-au apucat a fi botezati, sunt ingropati langa gard(adica in afara celorlalti) si ce m-a socat mai mult e ca:pana acum nu am realizat aceasta MONSTRUOZITATE. Mamelor, OAMENI BUNI!!!!!!!!!!!!!!in romania inca sunt semne ale evului mediu. Mamelor de Ingeri, iertati-ma ca nu mi-am dat seama, pana sa citesc aici.....copil fiind, intreband de ce asa, bunica, mama mi-au raspuns c-asa trebuie, asa spune preotul. Va promit, cu mana pe inima, ca atunci cand voi merge acasa voi merge sa pun cate o floare pe mormantul fiecarui ingeras. Imi pare rau, de fapt ma doare, ca mamicile de ingerasi, din satul meu natal nu pot plange alaturi de voi. Daca pot sa fac ceva, in afara de a pune cativa banuti in cont, o voi face cu draga inima. Imi doresc, ca oamenii sa inteleaga, ca nu-si aleg stapani, ci slujba si sa nu mai existe teama, supusenie, umilinta etc fata de cei care, de fapt, ei ar trebui sa le arate, putin respect, pt ca se imbogatesc pe spatele lor

data de nastere+deces Théo

Draga Bianca, dragele mele cele ce va ocupati de acest site, sint florina, mamica micutului Théo, pentru care voi ati avut bunatatea sa ii faceti un balon si sa il poastati aici pe site, in plus el a avut si un balon pe 9 martie la Bucuresti si cred ca si la baia mare, as dori nespus de mult sa adaugati in dreptul numelui lui data de nastere si deces, respectiv 27.082007 - 28.08.2008. Pentru mine ca mama este foarte important ca am acum aici ceva al meu si al lui, dar ca sa nu fie confundat as vrea sa figureze datele specificate mai sus. Eu sint asistent social in Franta, am fost acelasi lucru si in Romania, daca credeti cava pot ajuta cumva, spuneti-mi si o voi face pe cat pot. Va multumesc mult! E ora 16?45, e tare cald, dar mi-ati facut o mare bucurie cu balonasul expus aici.

Florina

Varicela in timpul sarcinii

Raspuns la intrebarea pusa de Simona Melneciuc, din Timisoara-

La aceasta varsta gestationala se poate face biopsia de vilozitate coriala dar care are riscul determinarii, prin ea insasi, de malformatii fetale, de aceea e recomandata la 11 saptamani de gestatie, alternativa fiind amniocenteza precoce. Ambele au riscul de avort de 3% dar acesta este mai mic decat riscul afectarii embrionare, de catre virus(5%). Varicela afecteaza cel mai mult sarcina in saptamanile 8-15: afectiuni cutanate, malformatii fetale, atrofie cerebrala si retard mintal. Cele doua metode pot fi efectuate de la 11 saptamani, aratand prezenta sau nu, a virusului. Iti doresc sa iei decizia cea mai buna si sa fii fericita! Dr. Gabriela Cotarcea

Ma doare ca nu mi-am tinut baietelul in brate

Bianca, am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare acum 14 ani cand l-am pierdut pe Bogdan la doar 3 zile de la nastere.Faptul ca nu am putut nici macar sa-l tin in brate si sa-l simt ma doare cel mai tare.Nici dupa atitia ani durerea nu dispare.Singurul lucru care m-a salvat a fost fetita mea Alexandra pe care am infiat-o acum 8 ani si care este ratiunea mea de a trai. Nu avem ce face decat sa incercam sa traim cu aceasta durere.Eu am reusit si iti doresc din tot sufletul sa reusesti si tu. Carmen din Marea Britanie

Sper ca si eu sa pot ajuta la rindul meu...

Au trecut 5 luni si 2 zile de cind baietelul meu CRISTIAN a murit .A trait 2 zile era perfect sanatos si frumos ,cel mai frumos copil din lume.Am avut nesansa sa fiu operata de o femeie care asta face de aproape 20 de ani....nu reuseste sa faca cezariene....si totusi continua.Nu am avut urechi sa aud si am crezut ca daca e MOCAITA cum mi se spusese nu era nimic rau.Acum zi de zi mai aflu de cite o viata spulberata de acest monstru cu chip de om....culmea sintem amindoua doctorite in acelasi spital.Mai bine n-as fi fost doctorita nou venita ci asistenta sau infirmiera si nu s-ar fi temut de mine si as fi stiut mai multe pentru ca mocait nu inseamna criminal . Zi de zi de zi de zi....o vad zimbind pe holurile spitalului...nu i-am spus nimeni din familie nici o vorba urita ,nimic...ba mai mult cind o vad mi-e sila si frica de ea....iar in zilele in care cite un medic se intilneste cu mine si-mi spune:cum mai,tu nu ai stiut ce face asta in sala ? imi este si mai greu. NU INTELEG UN SINGUR LUCRU DE CE PRIMESTE ANESTEZIE PT CA DACA TOTI ANESTEZISTII AR REFUZA SA LUCREZE CU EA AR SALVA SI COPII SI MAMICI ....DE CE......??????????????? NU SINT NEBUNA ..A FACUT MANEVRA PE UTER MAI MULT DE 30 DE MINUTE CIND NU TREBUIE MAI MULT DE 8 MINUTE DE LA INCIZIE LA SCOS COPILUL......M-A CHEMAT DE ACASA CU 15 ZILE MAI DEVREME IN 2 IANUARIE .... MI-A DISTRUS VIATA SI FAMILIA... CIND CERUL SI DUMNEZEU LUCREAZAASA DE MULT SA FACA UN COPIL FRUMOS SI SANATOS CUM MAI POATE TRAI CIND STIE CA NU REUSESTE SA SCOATA COPIII LA CEZARIANA IN ANUL 2008... NU STIU CE SA MAI FAC .... IMI CER SCUZE ...poate exagerez.... adresa mea de mail este ***@***.com sper ca si eu sa pot ajuta la rindul meu... cu respect NOEMY RADU

Mesaj pentru mamica Anei Nicole, Olivia

numele meu este Corina din Iasi si vreau sa-ti spun ca stiu aproape exact prin ce ai trecut.cam aceeiasi poveste am avut-o si eu dar nu chiar atat de tragica. o poti citi cateva randuri mai sus de povestea ta. cert este ca micutii nostri ingerasi au mereu grija de noi si de acolo de sus de unde sunt ei ne iubesc la fel cum si noi ii iubim pe ei.eu am stat cu frica. 5 luni in care sotul meu nu voia sa facem nici un pan de viitor in ceea ce il priveste pe fratiorul ingerasului Loredana. acum insa suntem cei mai fericiti oameni de pe pamant.peste 18 saptamani, cu ajutorul lui Dumnezeu si dragostea Loredanei se va neste fiul nostru

va rog ajutati-ma cu niste informatii

Buna, Ma numesc Melneciuc Simona din Timisoara si sunt insarcinata in 9 saptamani si 4 zile. Imi doresc acest copil nespus de mult , dar in urma cu o zi m-am imbolnavit de varicela. Doctorul meu ginecolog mi-a sugerat sa fac intrerupere de sarcina precum ca exista riscuri sa se nasca copilul cu malformatii. As dorii sa imi spuneti daca exista cumva un test pe care sa il fac acum din care sa reiese starea de sanatate a copilului ( am inteles ca in strainatate exista posibilitatea sa se faca testul .....se ia o proba din lichidul din uter ). Va rog sa imi dati informatii privind aceste probleme.Sunt foarte disperata!!!!!!!!!! Va multumesc foarte mult.

Un ingeras.Erik.

Pe 8 maj 2008,ora 19.54, Suedia,l-am nascut mort pe iubitul meu baietel Erik,4,8kg si 58cm,saptamina41+3zile.Nu a trecut nici o luna de la aceasta imensa tragedie,stiu ca nimic nu va mai fi ca inainte.Cei din jur te alina in citeva cuvinte , apoi...Oare e indiferenta sau ce atunci cind ti se repeta"asta e,trebuie sa mergi mai departe"?Oare nu stim oricum asta?De ca si cum "trebuie" mai are loc printre lacrimi.Ai simtit si tu asta?Nu vreau sa judec oamenii gresit.Iti doresc multa liniste sufleteasca .Aida,Suedia.

Despre pierderi, cistiguri si doliu

Cred din ce in ce mai mult ca nu am invatat sa ne exprimam durerea si nici bucuria. Ca am fost invatati sa o reprimam (si noi ca societate romaneasca insa si occidentalii in genere). Orientalii insa, au un mod de a trai in legatura cu viata si moartea mult mai profund. Am putea sa invatam de la ei. La noi si in genere in soc occidentala moartea este privita cu foarte mare temere, nu ca ceva firesc. Se spune ca daca ne e teama de moarte ne e teama si de viata. Cit despre pierderi - sintem obisnuiti a privi ca pierdere ceva material, insa nu si ceva psihic-afectiv. Vad multe pers care si-au pierdut sperantele insa nu considera ca acea pierdere e "o pierdere"...Ceva ce ar putea ajuta: pentru cunoastere si clarificare aveti mai jos un articol de al meu scris la sfr de 2007: Articol - Despre pierderi , cistiguri si doliu Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi Articol aparut in revista Sens si Consens si sensart.ro

"Am fost de curind la un workshop care avea drept tema: "Despartirea si munca de doliu". O tema importanta pentru fiecare dintre noi. Am re-descoperit un lucru pe care-l stiam, ca Orice schimbare fizica, sociala, psihica, de locatie, dar absolut Orice schimbare poate fi traita ca o pierdere....Vestea buna e ca orice Pierdere are si un Cistig. Orice Schimbare (de statut, de fiintare in viata noastra ) poate fi legata de o pierdere si de un cistig. Pierderea se ilustreaza clinic prin termeni ca "tulburare de stres postraumatica, tulburare de adaptare, tulburare afectiva". Cind citesti un astfel de diagnostic poti intelege ca acel om resimte o pierdere... Si schimbarile considerate "fericite" (casatoria, cistigul rapid, mutarea intr-o casa mai mare, numirea ca director, plecarea in vacanta, venirea pe lume a unui copil) sint considerare stresante, tocmai pentru ca implica in ele o pierdere. Din tabelul de mai jos o sa observam ca foarte multe schimbari implica pierdere. In 1968 T.H.Holmes si R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington au identificat si clasificat agentii stresori centrali. Au pun in evidenta 43 de agenti stresori clasificati de subiectii investigati, cu ajutorul unei scale. Ierarhizarea evenimentelor de viata percepute ca agenti stresori centrali. Evenimentul - Puncte

1. Decesul unuia dintre soti 100 2. Divort 73 3. Separarea conjugala 65 4. Timp petrecut in inchisoare 63 5. Moartea unei rude apropiate 63 6. Imbolnaviri sau accidente 53 7. Casatorie 50 8. Concediere 47 9. Reluarea vietii conjugale 45 10. Pensionarea 45 11. Schimbari in starea de sanatate a familiei 44 12. Graviditatea 40 13. Probleme sexuale 39 14. Sosirea unui nou membru in familie 39 15. Dificultati cu un sef 39 16. Modificarea situatiei financiare 38 17. Moartea unui prieten 37 18. Schimbarea de situatie la locul de munca 36 19. Cresterea frecventei certurilor intre soti 35 20. Pierderea unei sume foarte mari de bani 31 21. Preluarea unei ipoteci sau a scadentei unui imprumut 31 22. Schimbarea responsabilitatilor profesionale 30 23. Parasirea domiciliului de catre unul din copii 29 24. Probleme de natura juridica 29 25. Dificultati in propria realizare 29 26. Sotie angajata in serviciu sau disponibilizata 28 27. Inceput sau sfarsit de scolarizare 26 28. Schimbarea conditiilor de viata 26 29. Modificarea obiceiurilor personale 25 30. Probleme de afaceri 24 31. Schimbare de orar sau de conditii de lucru 23 32. Schimbarea domiciliului 20 33. Schimbarea scolii 20 34. Modificarea timpului liber 19 35. Schimbare in petrecerea timpului liber 19 36. Schimbarea de activitati sociale 18 37. Imprumutul unei sume medii de bani 17 38. Schimbarea programului de somn 16 39. Schimbarea ritmului reuniunilor de familie 15 40. Schimbarea obiceiurilor alimentare 15 41. Vacante, concedii 13 42. Sarbatori de iarna 12 43. Incalcari nesemnificative ale legii 11 (Sursa: T.Zorlentan, E.Burdus, G.Caprarescu, Managementul organizatiei Bucuresti, Ed.Holding Reporter, 1995)

Pierdere mai poate insemna si pierderea jucariilor pentru un copil, pierderea idealurilor, pierderea copilariei, pierderea adolescentei, a tineretii, a unui organ, pierderea gindurilor negative, disfunctionale, pierderea unui mod de a fi si a gindi, pierderea credintelor disfunctionale (chiar daca sint negative : cum se spune: "Rau cu rau dar mai rau fara de rau") etc .

Cind nasti un copil cistigi statutul de mama, insa il pierzi pe cel al femeii dinainte....cind inaintezi in functie, pierzi statutul de coleg, pierzi poate si spatiul fizic unde iti desfasurai activitatea pina atunci, cistigi insa mai multa responsabilitate si salariu mai bun. Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cind se desparte de vre un partener-partenera, cind iese la pensie....neluind in seama miile de pierderi de zi cu zi.....pierderea unui inel poate, pierderea unui zimbet, piederea timpului, piederea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gind frumos, pierderea tineretii... Cind avem un deces in familie, avem o pierdere, insa in viata noastra isi face loc o alta etapa careia putem sa-i spunem bun venit dupa ce ne-am luat la revedere de la persoana decedata. Cind moare ceva se naste altceva ! E important sa trecem prin doliu... desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos. Doliul e un fel de rit de trecere care are 3 parti : desprinderea, golul si integrarea in alt sistem. Aceste trei parti corespund fazelor doliului :

• soc si negare

• supralicitare si confuzie (implica stari ca : confuzie, furie, ura, teama, disperareinsecuritate, vulnerabilitate, anxietate, pesimism, tocmeala, depresia)

• acceptarea realitatii

• reevaluarea si redresarea - speranta revenirii (impacarea, vindecarea, speranta, vederea spre viitor, impacarea cu trecutul, transformarea trecutului )

Kublerm Ross - considera jelirea ca evoluind printr-un numar de stadii: negarea si izolare, furie, tirguiala, depresie, acceptare.

Dupa Parkes si Bowlby, durerea implica citeva "faze": amorteala, dor si furie, dezorganizare si disperare, reorganizare.

Pentru Worgen jelirea ar avea urmatoarele etape: acceptarea realitatii pierderii, trecerea prin durere, adaptarea la situatia fara persoana decedata, reasezarea emotionala a persoanei decedate in universul interior al supravietuitorului.

De multe ori furia este negata din cauza ca au fost invatate sa nu simta asa ceva! Insa a reprima nu ajuta, ci dimpotriva...E necesar sa acceptam furia si s-o exprimam, e necesar sa exprimam si alte sentimente puternice si care sint considerate negative de catre religie mai ales, de exemplu "ura". Ura e mult mai aproape de iubire decit de indiferenta si raceala, daca ai iubit o persoana este mai putin probabil sa simti indiferenta...Daca nu exprimi ura o s-o porti in tine ascunsa multa vreme...Ea poate iesi la iveala sub forme ciudate ....in timp. De multe ori nu prea ne traim pierderile si ne protejam aparent de acea stare de gol si mai ales de durere uitind ca daca nu simtim durerea nu putem simti nici bucuria. Fiecare trece prin doliu in felul sau....Nu e musai sa treci prin toate fazele una dupa alta...De ex daca doliul vine dupa o suferinta grea cu o persoana...pierderea e de fapt ca un fel de eliberare...si libertate. E normal sa te simti asa. Fazele acestea sint un reper, nu e musai sa fie traite cronologic. Psihoterapeutul indian Vijai Sharma considera ca vesticii au conceptii limitate privind doliul, separarea, pierderea. Iata mai jos despre cum vede el prejudecatile. El considera ca occidentul are diverse prejudecati despre pierdere si doliu :

1. Prejudecata : Daca nu iti gestionezi bine doliul esti "slab" (sa nu lasi oamenii sa vada asta ) A aborda doliul e stupid. Acest lucru inseamna ca doliul nu e abordat. E o prejudecata care spune asa "Nu ai voie sa arati vulnerabilitatea", suferinta, slabiciunea Fii puternic !" La noi poti citi : Miorita, simtul sacrificiului, vezi Mielul, vezi Isus poate, vezi simtul datoriei, Nu ai voie sa plingi la barbati pentru ca esti slab si la femei daca plingi esti vazuta ca si isterica, "faci teatru" desi nu are nici o legatura isteria ca trasat de personalitate cu plinsul...

2. Prejudecata: Daca esti lovit asa tare inseamna ca "ai innebunit", daca pierzi ceva sau daca pierzi pe cineva nu trebuie sa suferi asa de rau. Este important sa impartasesti trairile indiferent cit de dureroase sunt.

3. Prejudecata: Daca esti asa de prins de doliul tau nu-ti pasa de noi ceilalti Aici cei apropiati iti resping procesul de doliu (acest lucru e perceput asa pentru ca genereaza sentimente intense A vorbi despre sentimente intense ajuta foarte mult pe termen lung.

4. Prejudecata: A vorbi despre pierderea suferita face lucrurile mai rele. A vorbi despre persoana sau lucrul disparut face mai usoara intoarcerea in prezent si privitul spre viitor.

5. Prejudecata: Doliul este un lucru foarte personal, nu vreau sa incarc pe altii cu el.
Fiecare popor are un ritual al doliului. La noi exista ritualul de doliu la nivel cultural, acea jelirea, plinsul, "bocitoarele".


6. Prejudecata : Nu deranja persoana in doliu, nu-i bate la usa, nu vrea sa fie deranjat.
Daca bati la usa persoanei indoliate ii comunici ca esti acolo pentru ea, inseamna ca iti pasa de ea.


7. Prejudecata : Pentru a depasi doliul trebuie sa-l uiti pe cel care nu mai exista.
Dimpotriva, a rezolva doliul nu inseamna sa uiti ! Nu e uman sa uiti ! Durerea dispare in timp si inveti sa traiesti in absenta. Nu trebuie sa uiti, ci sa transformi investirea.


8. Prejudecata Pentru a respecta eticheta sociala trebuie sa arat ca am control in sentimente emotii
Daca iti vine sa plingi, plingi !


9. Prejudecata Pentru a-l ajuta pe cel ce sufera trebuie sa-i distragem atentia, sa-l scoatem in oras, la dioscoteca etc .
Dimpotriva nu trebuie sa fugi. Fugi sa uiti si fuga te poate duce la dependente.

10. Prejudecata Nu arata semne de suparare (adica fii fals, zimbeste cind iti vine sa plingi... )
Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.


11. Prejudecata: Trebuie sa fiu loial celui disparut si sa am regrete mereu sau sa ma simt rau.
Aceste stari de vinovatie continua si regret nu sint stari productive.
Este mai bine daca te-ai gindi ce poti face acum in memoria celui iubit si pentru beneficiul celor prezenti.

12. Prejudecata: Pentru a depasi pierderea trebuie s-o inlocuiesc cu orice, sa fiu cu altcineva...(se intimpla foarte des in cazuri de despartire dupa o relatie de lunga durata sa fie mai usor sa plonjam intr-o alta relatie)
Actiunile disperate de renuntare la doliu nu reduc doliul si suferinta, ba dimpotriva....(cine se desparte de cineva si isi ia un iubit/iubita nou/noua ....nu a depasit doliul ci fuge.) Pe de alta parte nu este corect nici pentru persoana pe care-o cunoastem sa o facem sa spere intr-o relatie autentica, cind de fapt nu este vorba decit de dorinta noastra de "a uita"

Nu e o rusine sa ceri ajutor ! Nu te inchide in tine ! A suferi e foarte normal ! Daca nu te confrunti acum nu vei fi disponibil/a mai tirziu....Intii e disperare iar apoi liniste, echilibru.

Si trecerea unui an inseamna o pierdere si un cistig. Asadar cu ce v-ati ales din 2007 ? Si pentru ca sintem la inceput de an 2008 sa-i uram bun venit ! La revedere 2007, bun venit 2008 !"

 

sg sus Mergi sus