Mesaje de la dumneavoastră

Mihaela

Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta.
Din pacate, asa cum zici si tu, este infiorator cand citesti toate aceste tragedii.

Multe persoane au gasit un suport pe Forumul E.M.M.A. http://www.organizatiaemma.ro/forum/ , unde va invitam pe toti.

In legatura cu "Not Verified". Aceasta aparea pentru in dreptul utilizatorilor neinregistrati, nu avea nici o legatura cu veridicitatea tragediilor postate pe site.
Iti multumim ca ne-ai notificat aceast lucru. Pentru a nu confuza alte persoane am scos "Not Verified" de tot.

Lucia
Voluntar Organizatia E.M.M.A.

buna bianca .ma numesc cornelia .acum 10 si 2 luni am nascut al doilea baiat .mers regulat la control la un mare profesor de la cantacuzino totul fiind in regula.dar marea durere a fost dupa ce am nascut (noi stiind ca totul este ok)cand nu au vrut sa mi dea baiatul sa l alaptez .medici ne au spus ca ar avea suflu dar la 7 zile i sa pus diagnosticul tetralogie fallot.doctorii mi au spus c am avut noroc ca s a nascut cu o greutate buna 4kg .dar vreau sa ti spun draga mea bianca ca 3 ani a fost pt un cosmar .de operat l am operat la o clinica din iordania fff buna .am intampinat ceva obstacole dar dumnezeu m a intarit.acum cand ma uit la el cand doarme cand se joaca nu mi vine sa cred ca a putut rezista .mereu cand mi se deruleaza filmul din timpul operatiei plang.nu cred ca as fi putut sa fiu asa de tare ca tine.dumnezeu este mare .mi am facut bine copilul pe pamant arab unde majoritatea sunt de religie musulmana .acum eu am tecut la aceasta religie asta am simtit eu ca trebuie sa fac.ii multumesc lui dumnezeu in orice clipa pt pustiulica .are un frate mai mare cu 2 ani si se simte f protejat.dar sa sti ca tot ce vad la tv si aud despre copii nascuti cu malformati nu pot si plang pt ei.povestea ta sa sti ca m a lasat fara cuv sa sti spre deosebire de mine esti un om curajos(chiar daca la mine acum totul este bine).cele mai bune spitale pt copii mascuti cu malforatie la inima sunt tg mures ----------------

In 2008 voi termina Fac. de Asistenta Sociala din Constanta.Tema de licenta este ''Rolul asistentului social in consilierea cuplurilor infertile''.As vrea sa ma numar printre cei care ajuta.

Spre deosebire de majoritatea mamicilor care scriu aici, eu am reusit sa fac un copil sanatos care acum are 9 ani. Totusi as vrea sa spun ceva, care pe mine m-a indignat, legat de felul in care sunt tratate mamele care au nascut si mamele de ingerasi. Am avut o sarcina cu probleme, am avut multe internari. In acelasi salon eram mame care ne temeat pentru copilul nostru inca nenascut si mame care pierdusera sarcina! Am nascut la 7 luni si 3 saptamani. Am stat 3 mamici in 2 paturi. Una dintre mamici pierduse 2 gemeni, uneia i-a murit copilul intr-o noapte....al meu era bine. Ma jenam sa vorbesc despre copilul meu, imi era teama de reactia celorlalte 2 mamici... Am nascut la ora 23.30, a 2-a zi am stat de la ora 8 la ora 12 pe hol fiindca salonul in care ne-au cazat initial se formoliza! Nu am inteles niciodata de ce erau cazate la un loc mamici care nascusera si le traiau copiii, mamici carora le-au murit copiii, mamici cu sifilis, mamici care pierdusera sarcina la 4-5 luni?! O data cand m-am internat, fiindca riscam sa pierd sarcina, deasupra solunului in care ma cazasera (in timp ce eu aveam contractii la doar 6 luni) plangeau bebelusii nou nascuti! A fost un sentiment groaznic! Asta se intampla in Constanta in 1999.

...buna Bianca, sunt si eu o proaspata mamica de inger. am atata durere in mine ca da bia imi pot stapani lacrimile. eu am 24 de ani si de 6 ani si jumatate sunt in spania cu sotul meu. acum fix 4 saptamani am dat nastere unui baietel mort din cauza cordonului ce sa strangulat de gat. murise in mine cu doua zile inainte sa_l aduc pe lume. eram cei mai fericiti parintii din lume il iubeam mai mult ca viata noastra ne facusem atatea planuri pentru el ii cumparasem tot cei trebuia unui copil nou_nascut si il asteptam ca pe o minune in viata noastra. era primul nostru copil. acum nu mai avem NIMIC decat o durere imensa ce nu o pot descrie in cuvinte. povestea mea se aseamana in mare masura cu a ta. de care imi pare sincer rau pentru copilasul tau deasemenea. m_am regasit foarte mult in povestea ta si nu am putut sa nu incep sa plang. deoarece cuvintele care tu le-ai asternut parca erau dictate de mine. sunt sfasiata de durere si simnt ca nu pot face nimic ca sa imi pot reveni din socul asta care in mare parte ma ucis si pe mine. plang ,suspin ,oftez,ma gandesc, murmur... si tot asa ... CE SA FAC sa scot durerea din sufletul meu ce sa fac sa nu mai doara ce sa fac ??????? am nevoie de ajutor de sfaturi de incurajari de vorbe bune.... aici in spania nu am pe nimeni decat pe sotul meu care si el se afla in aceeasi situatie ca si mine si prea mult nu ne putem ajuta unul pe altul. am hotarat sa facem altul imediat dupa ce trece cele 6 saptamani care nu pot face nimic, poate asa stiind ca sunt din nou gravida voi putea merge inainte si viiata prinde din nou culoare. te rog pe tine si pe toate mamicile ce imi citesc povestea sa imi da_ti un sfat. adresa mea de e_maill este stoicasteliana@yahoo.es va multumesc si va astept ----------------

nu stiu cum sa ancep ma numesc bili si eu am pierdut o sarcina an noiembrie 2006 nimeni nu ma anteles ce am simtit atunci un gol imens chit ca am o fetita de 14 ani ea are locul ei an sufletul meu dar pirderea bebelusului meu a facut oranacare sangereaza anca ----------------

Am citit aceste randuri dureroase si nu pot decat sa-i miltumesc lui Dumnezeu ca nu am trait o asemenea " viata " daca pot sa spun asa pentru ca o astfel de pierdere nu o poti considera un episod din viata ci mai degraba intreaga viata ! Nici nu stiu ce sa scriu pentru ca ma simt neputiincioasa si totusi as vrea sa fiu alaturi cu toata faptura mea ! Imi pare nespus de rau pentru toti ingerasii care isi mangaie parintii din cer , pentru toti parintii care spera la o raza de soare care sa intruchipeze chipul micutului, imi pare rau ca aceasta durere nu poate fi impartasita si impartita. Cred cu tarie ca ar fi mult mai mica daca am putea sao impartim dar din pacate din dragoste de mama o tii pe toata in tine . Am citit aceste randuri si nu pot sa inteleg cum poate incapea atata deznadejde si frustare si nesiguranta, si singuratate si zbucium intr-un singur suflet . Am citit de curand un sfat daca il pot numi asa pe care l-am c-am ocololit si am incercat sa-i gasesc un loc intre valorile omului insa acum ... dar mai bine il scriu " Nu exista in lume poveri mai grele decat lacrimile si dureri mai mari decat singuratatea ! " Eu am 23 de ani pe care i-am implinit pe 17.10.2008, iar anul viitor pe 12 septembrie voi face cel mai mare pas din viata si anume ma voi casatori. Pentru mine totul este roz, e cristalin, e pur dar mama mea este plecata din Romania si ma simt singura , cand vorbesc la telefon vorbim mult, ca intre prietene, mi- e tema sa ma gandesc la ziua in care voi ramane singura . Nu doresc sa incerc sentimentul singuratatii si al neimplinirii niciodata si cred ca nu il voi simti niciodata orice s-ar intampla daca ajut pe cei ce sunt acum intr-o lume atat de mare iar ei singuri, nici macar cu sufletul sau gandul lor. Va doresc sa aveti putere sa intelegeti , sa stabateti acest munte de durere, sa aveti putere sa-l priviti si sa-l striviti. Poate cineva care va citi acest mesaj va spune ca sunt copil si nu stiu ce vorbesc, ca scriu cuvinte fara rost. S-ar putea sa aibe dreptate dar totusi pierdem copii , pierdem parinti ramanem doar noi... oricine poate ajuta sau poate mangaia. Nu am cautat acest site ca sa compun , l-am cautat ca sa mangai , sa incerc sau sa invat sa alin si sa inteleg aceasta suferinta pentru ca e trist dar adevarat ea ne inconjoara ! Cu dragoste Irina Popa - Tulcea . ----------------

lavinia condoleante, iti inteleg durerea foarte bine pentru ca si eu am trait aceasta durere si inca o mai traiesc. /in aceste clipe practic nu stii ce sa spui ramai fara cuvinte ,e sfasietor./iti vine sa urli si nu mai vrei nimic/ in acele momente iti doresti ca si tu sa mori sa fii langa ingerasul tau care a plecat intr o lume mai buna / simti ca s a rupt ceva din tine, din trupul tau / ai vrea sa ti imbratisezi copilasul sa l strangi la piept sa te joci cu el dar destinul a hotarat alceva,ceva care noi ,nu ne- am fi dorit niciodata/ceva care e crunt si greu de trecut/eu am depasit momentul f greu mergand la psihiatru si luand un pumn de pastile pe care acum nu mai vreau sa le iau dar nu stiu cum o sa ma descurc fara ele/iti doesc sa fii tare si cu gandul ca poate intr-o zi ne vom intalni cu ingerasii nostrii acolo sus de unde credem noi ca ei ne vegheaza si ca ne sunt alaturi/nimeni si nimic nu ti alina durerea / sa pierzi un copil e ceva nimicitor/ doar trecerea timpului mai atenueaza durerea in rest nimic ----------------

sa fim alaturi de Lavinia Milosevici! Durere...Denisa a devenit ingeras! putere Laviniei! ----------------

buna ziua, ma numesc georgiana am 25 de ani si azi am iesit din spital acum 2 sapt m-am dus la eco 4d doar pentru a-mi confirma banuiala ca voi avea fetita si pt a-mi da o poza cu ea,dar acolo d-na de la ecograf mi-a spus ca fetita avea pentalogia fallot si ca se impune de urgenta intreruperea sarcinii,este a 3 sarcina pe care o pierd 2 baietei si o fetita, ceilalti doi erau sanatosi asa cel putin cred deoarece nici o eco 4 d nu s-a facut cu asa un simt de raspundere, dr mi-a spus sa astept 6 luni in acest timp sa fac niste teste si eu si sotul dar mi-e frica ca la urmatoarea sarcina la 22 de sapt sa nu mi se spuna acelasi lucru sau ceva mai grav.Multumesc daca imi cititi msj ----------------

Stau si ma intreb vazind atita durere,atita suferinta ,atita amar in jurul meu unde ne indreptam?Sau mai bine zis ne mai indreptam catre ceva sau deja suntem in prapastie? peste tot la fiecare pas ochii sunt tristi.chipurile sunt ingandurate si durerea sufleteasca se citeste pe fata tuturora dintre noi.Boala-suferinta si nimic altceva. Oare mai sunt si oameni fericiti care mai stiu ce inseamna sa zimbesti? Eu una nu mai cred in asa ceva.Sunt 22 de ani de cand sufar de o boala care m-a STIGMATIZAT atit la propriu cat si la figurat,toti ma privesc cu un sentiment nu atit de mila cat de dezgust pentru ca PSORIAZISUL VULGARIS CRONIC este o boala care te face intr-un mod rapid sa ajungi ca un animal care se retrage singur sa-si plinga ranile.Nu am cuvinte sa pot reda ceea ce simt.Un lucru imi este foarte clar,viata se poate narui intr-o singura clipita nu mai mult.Daca ati stii cita durere am strins in suflet cred ca nu ati putea crede.Am ajuns la concluzia ca durere intra cat cuprinde in sufletul meu dar un strop de bucurie daca exista mi se opreste in gat si ma sufoca instantaneu. Nu sunt nebuna atunci cand spun ca singurul lucru care ma tine este CREDINTA -SPERANTA -ca acolo undeva SUS EXISTA UN DUMNEZEU CARE LE STIE PE TOATE SI ARE GRIJA DE TOTI DAR DIN PACATE SUNTEM MULTI SI NU AVEM RABDAREA SA ASTEPTAM CLIPA CAND DUMNEZEU CONSIDERA CA MERITAM AJUTORUL SAU IAR INCERCAREA ESTE INDEAJUNS.De cand necazurile nu se mai termina,de cand parintii ne-au parasit caci i-am pierdut,desi suntem maturi ,desi suntem o familie.nu mai stim de noi dar un singur lucru bun s-a intimplat,mi-am dat seama ca m-am apropiat de DUMNEZEU din ce in ce mai mult caci SUFERINTA ACEASTA ESTE UN MOD PRIN CARE DUMNEZEU TE AUDE SI MAI CLAR DAR ESTE SI MAI APROAPE DE TINE.Sunt multe de spus dar cand vrei sa asterni cuvinte acestea pier,se goleste mintea si sufletul si totul se naruie ,pare fad si fara viata.Avem mari probleme doar DUMNEZEU NE MAI POATE AJUTA si poate pe acest pamint exista INGERI PAZITORI TRIMISI DE DUMNEZEU CACI ATUNCI CAND DUMNEZEU INCHIDE O USA VA DESCHIDE CU SIGURANTA O FEREASTRA INTOTDEAUNA PENTRU ORICARE DINTRE NOI .AMIN

sunt si eu o mamica de ingeras.numele meu este mariana si am 23 de ani pe care i am implinit exact la o saptamana de cand am nascut fetita mea. povestea mea este urmatoare eu si sotul meu ne doream foarte mult un copil si dupa mai multe incercari am reusit sa raman insarcinata.eram in al 9 lea cer ,radiam de fericire.au urmat o serie de teste la sange.ecograful de la 3 luni arata ca am un copil sanatos si ca sarcina merge foarte bine.la 5 luni am programare alt ecograf si doctorul imi spune ca sunt ceva probleme cu lichidul amniotic.am putin.am fost trimisa la o clinica specializata pentru mai multe teste.doamna doctor imi spune ca trebuie sa vb foarte serios si ca citez:ai 2 posibilitati care sunt intreruperea de sarcina sau continuarea sarcinii numai ca bebelusul va muri imediat dupa nastere .copilul meu nu avea rinichi ,vezica si stomac ,plamanii si splina erau putin dezvoltate iar pielea nu era vizibila .mi au trebuit 3 saptamani sa ma decid .saptamani in care numai am plans si m am intrebat de ce?si impreuna cu sotul meu am decis sa fac intreruperea .a fost un proces mai greu pt ca traim in londra . sa facut o injectie in inima fetitei pentru a muri iar apoi mi s au administrat niste pastile care au provocat nasterea.dupa 3 ore de travaliu am nascut o fetita foarte frumoasa de 23 saptamani si 3zile .numele ei este alessia nicoleta.cand au adus o in salon si am vazut o atat de mica si firava am vrut sa mor si eu o data cu ea.abia atunci realizam ce se intampla cu mine.nu am putut sa o tin in brate pt ca era prea firava in schimb i am atins manutele si piciorusele .a fost primul meu copil ,afost un copil dorit si iubit.inca ma invinovatesc si ma cert pe mine 'daca as fi continuat sarcina ar fi fost bine?'mi am omorat copilasul.oare am facut bine?de ce mie?cu ce si unde am gresit?de ce nu am avut si eu parte de fetita mea sa ma pot juca cu ea sa o pot alinta si iubi asa cum nimeni altcineva nu ar fi putut face?acestea sunt intrebari care nu ma lasa sa dorm de mai bine de o luna de zile.plang atunci cand sotul nu e acasa si cu greu ma linistesc.nu am trecut peste aceasta pierdere enorma si nici nu stiu cum voi reusi sa imi revin din acest cosmar.nu pot manca mai nimic.ma gandesc la ingerasul meu si la tot ce am fi putut face impreuna.nu o voi uita niciodata si o voi iubi si pastra in sufletul meu pentru totdeauna... mami si tati te vor iubi mereu alessia stiu ca nu sunt singura mamica de ingeras si asta este un lucru foarte rau din punctul meu de vedere. de aceea spun imi pare sincer rau pentru toate mamicile de ingerasi si pentru toti ingerasii nostri va multumesc

Am avut-o langa mine 12 ani...A fost viata mea,totul se invartea in jurul ei.Acum merg la cimitir si imi vine de fiecare data sa dau pamantul la o parte si sa ma lungesc langa ea.Era minunata...Atata pofta de viata si dorinta de a face lucrurile inainte de timpul lor...Parca ar fi stiut ca timpul va sta la un moment dat pentru ea.Nu voi intelege niciodata de ce Dumnezeu ingaduie sa ne plece copiii.Nu sunt suparata pe El,acum stiu ca puiul meu e la el si ca primeste iubire.Dumnezeu si Ingerul meu ....Am atat de mult,si totusi,atat de putin....

am nascut si eu un baietel pe 13 decembrie 2007 prin cezariana. nu stiam ca va fi baiat pentru ca de fiecare data cand am facut ecograful mi se spunea ca e fetita.bucuria a fost asa de mare cand am nascut pentru ca acasa mai aveam o fetita si sincer mi as fi dorit un baietel\.totul a fost bine in primele zile i-am pus numele Luca Stefan l-am declarat si totul era minunat. s-a nascut cu o respiratie mai greoaie dar doctorul de copii mi a spus ca o sa-l tina cateva zile la incubator pentru a-l ajuta sa respire si apoi o sa mi-l dea la piept.l-a tinut vreo 4 zile dupa care urma sa mi-l dea la piept urmatoarea zi.dimineata cand asteptam sa mi-l aduca se facuse o zarva si nu stiam ce se intampla.in acest timp a aparut sotul meu spunandu-mi ca sunt probleme cu stefanut si ca urmeaza sa ne transfere la alt spital pentru ca i-a busit plamanul.bineinteles ca atunci am simtit ca il pierd si am inceput sa urlu de durere nu apucasem sa-l tin macar in brate/in sf am venit cu el la spitalul din tgv.l-au pus pe ventilatorul mecanic si parea ca totul ar fi mers spre bine/a doua zi era mai binisor si toti sperau ca o sa si revina/seara m-am dus sa-l vad era bine dar dupa vreo ora si jumatate a venit o infirmiera sa ma anunte ca copilasul meu este rau si sa merg la terapie intensiva unde era tinut/cand m-am dus stefanut facuse un stop cardiorespirator si nu isi mai revenea/era tot vanat si doctorita incerca sa-l resusciteze dar fara speranta/nu pot sa descriu ce am simtit in acele momente, durere fara margini ..../apoi m-am asezat la caputul lui si am inceput sa-l mangai si sa ma rog la dumnezeu sa nu-l ia de langa mine/incet a inceput sa-i creasca saturatia pt ca era pus la aparate /atunci a fost o speranta ca poate dumnezeu il va lasa in viata, dar nu am facut altceva decat sa-i prelungesc suferinta pentru ca a ramas in coma aproape o luna jumatate dupa care a murit pe data de 2 februarie sambata seara /nu pot sa va spun cum a trecut timpul in aceasta perioada nu pot sa descriu ce durere, ce disperare sa vezi cum copilul tau se stinge si nu poti sa faci nimic pt a-l ajuta/medicii nu-i mai dadeau nici o sansa si-mi spuneau in fata ca tb sa ma obisnuiesc cu gandul ca il voi pierde /foarte dureros si-mi spuneau ca nu au mai intalnit un astfel de caz in toata cariera lor si-mi mai spuneau ca a fost un luptator/pt mine a fost sfasaietor, bineinteles ca nu am facut fata situatiei si a trebuit sa merg la psihiatru/am scris pe scurt pt ca sunt mult mai multe de povestit si totusi nici in ziua de astazi nu stim ce s-a intamplat de s-a ajuns aici/practic nu stim cauza de ce a murit/doctorii incepuse sa dea vina unii pe altii, au intervenit unele discutii intre ei dar ingerasul meu s-a dus,fara ca eu sa-l tin in brate macar o secunda/doare enorm/sufletul meu e pustiit/nu am cuvinte sa descriu ----------------

Buna! Am inceput sa citesc povestea ta... si m-a cuprins o teama profunda...apoi inima s-a facut mica, iar ochii au inceput sa verse torentele de lacrimi...imaginile sumbre au pus din nou stapanire pe sufletul meu... M-am casatorit acum 3 ani, si sunt convinsa din plin ca mi-am gasit perechea potrivita...el este tot ce ar putea visa sau spera o femeie de 26 de ani(la casatorie). Totul a fost superb inca din prima clipa de cand l-am cunoscut...el este unicul barbat din viata mea(sincer vorbind, am trait cu el placerea primei nopti de iubire). De doi ani am dorit impreuna sa copletam acest tablou de romantism, dragoste si incredere cu un copilas...insa surpriza, sansele de a avea un bebelas au fost cam mici:ovare polichistice, uter retrovers, nivel scazut de progesteron...mi s-au propus tot felul de analize si investigatii, pe care le-am facut si trecut cu brio...urma tratamentul. Insa surpriza, Dumnezeu a facut ca fara nici o pastila sa raman insarcinata...bucurie, zambet, exces de fericire, ploaie de sarutari, totul s-a prins atunci cand am vazut testul de sarcina:rodul unei iubiri perfecte a rasarit.Au inceput apoi analizele de toate felurile si tipurile posibile(in famile avem numai medici)si totul era in regula, nici cea mai mica urma de indoiala, nici lipsa de vitamine, nici o bola de gen herpes sau toxoplasmoza...se vedea din start ca era o mana divina. De felul meu sunt o persoana echilibrata, am foarte mare grija ce, cum, cand mananc, am grija de somn si odihna, iar cand am ramas insarcinata am sporit grija.In ciuda tuturor lucrurilor bune s-a intamplat NENOROCIREA. Poate parea ireal ce zic, dar fara nici o durere, sangerare sau orice altceva care sa ma sperie, m-am prezentat la contolul periodic de 12 saptamani, si surpiza: bebelusul meu era mort, de doua saptamani, incetase in evolutie. Nu pot descrie in cuvinte ce am simtit, pot doar sa spun ca acea zi de 27 iunie 2008 a fost cea mai neagra zi din viata mea... si cerul plangea cu putere( a fost o furtuna napraznica)...iar sotul meu plangea ca un copilas parasit de mama...ma stangea in brate si imi spunea tot timpul te iubesc, si cu strangere de inima a trebuit sa mergem in sala de operatie pentru chiuretaj...aici am trait cosmarul vietii mele, chiar si medicul s-a mirat de situatia mea si a incercat sa ma incurajeze in felul lui.Imi doresc sa nu fi trecut niciodata prin asa ceva...in aspiratorul acela ere tras copliasul nostru...al nostru...tipetele nu erau suficiente, lacrimile erau deja un ocean, iar imnima parca nu mai stia sa bata... Ma opresc cu descrierea deoarece nu reusesc sa mai scriu printre lacrimi...nimeni nu a putut sa imi dea o explicatie logica:ca ar fi avut o malformatie de care organismul s-a aparat,ca se intampla,in generel femeilor dupa 25 de ani, poate o raceala sau o suparare...cine mai avea nevoie, nimic nu imi putea aduce bebele inapoi!NU ma interesa expresia:va veni altul care va fi in regula, eu nu il mai aveam pe EL. Singura mea alinare au fost Dumnezeu si sotul meu.Am stiut ca Dumnezeu a facut o minune dandu-mi acel copilas si poate o va mai face o data.Nu stiu de ce a decis sa aibe un final trist...ma rog fierbinte sa apuc ziua cand voi sata in fata lui Dumnezeu si imi va spune motivul si am credinta ca isi va tine toate promisiunile pe care le-a scris in Bibilie.De aceea te incurajez, pe tine şi pe toate cititoarele acestui mesaj, cititi Biblia si nu va pierdeti niciodata speranta. BEBE, MAMI NU TE VA UITA NICIODATA! cu drag, Ramona! ----------------