Mesaje de la dumneavoastră
Acesta nu este un Forum. Daca doriti sa intrati in dialog cu alti parinti de ingeri, este necesar sa va inregistrati pe Forumul E.M.M.A.
Daca doriti sa postati un mesaj AICI si daca doriti sa fiti contactat/a, este esential sa lasati adresa de e-mail si/sau un numar de telefon care nu vor fi facute publice decat la cerere!
Toate datele personale vor ramane confidentiale, cu exceptia cazului in care doriti si mentionati in mod expres ca datele dumneavoastra de contact sa fie facute publice.
Nici un mesaj nu apare imediat dupa ce a fost trimis, ci va aparea in cel mai scurt timp posibil de la expediere.
Multumim pentru intelegere!
Mergi sus
Comments
M-a ingrozit suferinta copilului maltratat
nu sunt o mama de ingeri din ceruri.dar am ingeri aici pe pamant.cautand altceva am gasit acest forum.am citit cu atentie fiecare martuire si am ramas impresionata de puterea mamicilor.intr-adevar nu ma pot pune in situatia dumneavoastra dar pot sa fiu alaturi de mame si de ingeri cu o rugaciune din suflet.acum cateva zile s a mai inaltat un inger dar nu din cauza unei boli necrutatoare sau din cauza vreunui accident cumplit ci doar rapus de...nu ma pot abtine din plans desi sunt strina si am citit vestea in ziar.a doua oara n am mai putut citi.nu pot sa ma gandesc fara sa vars lacrimi din inima la suferinta lui la chinurile supus de o minte diabolica.a avut o mama care i a dat viata si inca una care l a ucis cu sange rece.mo obsedesza suferinta lui si intrebarile "de ce ma doare".sufar.plang si ma rog pt un suflet nevinovat care acum e fericit se joaca cu ingerii vostri.trebuie sa vorbesc cu cineva despre asta.ma afectat profund.as vrea sa ajut dar ce sa fac?nu pot sta nepasatoare,trebuie sa ma implic dar cum???ana m,aria ----------------
sarcina de 14 saptamani dupa un chiuretaj cu7 saptamani in urma
in 16 mai 2008 am avut ultima menstruatie,am asteptat menstruatia si in luna iunie dar nu a venit,atunci am inteles ca poate sunt insarcinata.Mi-am facut testul si a iesit pozitiv.Am fost foarte bucuroasa,dar totul a fost doar pentru o saptamana deoarece am avut o sangerare dupa care a urmat un avort spontan dupa spusele doctoritei care m-a chiuretat.Urmatoarele doua luni m-am simtit foarte rau ,am avut greturi ,dureri de cap,ameteli dupa care m-am hotarat sa ma prezint la un control ginecologic.Spre mirarea mea am aflat ca sunt insarcinata in14 saptamani.Concluzia a fost ca sarcina constatata este aceeasi cu cea pe care am crezut-o pierduta .Acum am alta durere ,faptul ca poate acel chiuretaj a afectat sarcina din punct de vedere psihic pentru ca din punct de vedere motor are toate organele dezvoltate normal ptr. varsta de 14 saptamani. cred ca este un miracol dar totusi daca aveti un raspuns il astept.
sarcina pierduta ireala
Nu stiu daca randurile pe care urmeaza sa le scriu isi au cu adevarat rostul aici. Motivul pentru care scriu este revolta fata de doctorii din Romania care, in loc sa usureze si sa aline suferintele, pierderile, ei le fac dimpotriva mai dificile, pun piedici suplimentare unor oameni care sunt si asa speriati sau traumatizati. Aveam 19 ani cand intr-o dimineata a pornit brusc o hemoragie foarte puternica. Terminasem recent un tratament pentru un chist ovarian, si am pus hemoragia pe seama chistului. Doctorita la care mersesem pana atunci era in concediu asa ca a trebuit sa gasesc alta doctorita.... si am gasit, printr-o recomandare. Am ajuns la cabinetul particular al doamnei Turculet. Dupa aproape o ora de asteptat la rand, m-a primit in cabinetul dumneaei. I-am explicat ce s-a intamplat, mi-a spus ca este mai bine sa imi faca o ecografie si nu sa ma consulte (???). Cand mi-a spus diagnosticul am ramas socata: avort incomplet sarcina 2 luni. I-am explicat ca nu este posibil, ca ultima menstruatie am avut-o cu numai doua saptamani in urma, dar mi-a spus ca probabil nu a fost o menstruatie reala. I-am spus si despre chist, dar a considerat ca este un detaliu neimportant. Mi-a dat un bilet de trimitere catre spitalul Filantropia, la doamna Dorina Damian. Cand am plecat de acolo efectiv mergeam pe 7 carari.... nu imi venea sa cred si nu puteam sa inteleg cum de am fost insarcinata si nu am stiut.... si am pierdut sarcina... de ce? Nu era un moment foarte potrivit pentru un copil, dar simplul gand ca in burtica mea a fost viata, char si pentru un timp atat de scurt, m-a infiorat... Doamna Turculet s-a mirat cand mi-a vazut expresia fetei la auzul diagnosticului.... si mi-a spus "lasa, mai bine asa decat sa fi facut tu chiuretajul din proprie initiativa, nu? ca doar nu-l pastrai ...." Am ajuns acasa, am povestit tot ce s-a intamplat, iar mama prietenului meu s-a oferit sa mearga cu mine a doua zi la Filantropia, sa vedem ce e de facut. Am mers, am asteptat pe holul spitalului vreo 2 ore timp in care mi s-a facut foarte rau, am pierdut mult sange, era cald .... Intr-un final am reusit sa vorbesc cu doamna Dorina Damian care m-a invitat in cabinet (de ce se numeste oare cabinet un loc unde nu exista intimitate?), mi-a cerut biletul de trimitere, s-a uitat pe el si m-a intrebat despre ultima menstruatie, dar cand a auzit raspunsul meu a inceput sa se rasteasca la mine. Dupa ce vreo 5 minute a incercat sa ma convinga sa "spun adevarul", intr-un final a schimbat placa: "hai, dezbraca-te repede sa te consult ca mai am si lucruri serioase de facut". Nu mai vroiam sa ma consulte, dar la insistentele mamei prietenului, am acceptat. Consultul a fost mai mult public decat in intimitate, in cabinet mai erau si doctori si paciente, perdeluta in spatele careia se afla masa ginecologica era si transparenta, si insuficient trasa, insa eram atat de speriata incat nu mai puteam sa reactionez si aproape ca nu imi mai pasa. A confirmat diagnosticul pus anterior si m-a trimis in salon spunandu-mi sa ma pregatesc, ca in 15 minute vine si ma chiureteaza. M-am imbracat si am iesit afara, am fumat o tigara si m-am gandit. M-am hotarat sa nu ma las pe mana unui medic care ma trateaza in felul asta, mai ales pentru o procedura de care imi este atat de frica.... si pe care imi promisesem ca nu o voi face niciodata... chiar daca nu ar fi fost un chiuretaj la cerere ci unul terapeutic...... procedura mi se parea la fel de barbara, si atat de cruda pentru mine care abia aflasem vestea. Am refuzat internarea, mi-am luat actele si am plecat. Mama prietenului ma batea la cap.... ca daca ma lasam pe mana doctoritei, pana acum deja s-ar fi terminat calvarul.... si nu intelegeam cum poate sa fie cineva chiar atat de pragmatic si neintelegator fata de sentimentele altcuiva. Cand am ajuns acasa am inceput sa plang si m-am mai linistit putin... Apoi am sunat cateva prietene, si am reusit sa primesc o recomandare pentru o doctorita experta in chiuretaje. Am mers la ea, si in timp ce eram pe masa de consultatie am primit cea mai buna veste pe care mi-as fi putut-o imagina in acel moment: "Nici vorba de sarcina pierduta draguto, linisteste-te. Nu ai fost nici o clipa insarcinata. Ai o dereglare hormonala". Precum am spus si la inceput, nu stiu daca povestea mea are o legatura suficient de mare cu tema site-ului..... Dar are in mod cert ceva in comun: nepasarea medicilor. Clipele traite de mine sunt o nimica toata in comparatie cu povestile pe care le-am mai citit pe aici... iar daca eu am suferit atat si am fost atat de speriata, nici nu as vrea sa imi imaginez prin ce trec ... mamicile de ingeri..... Doresc tuturor celor care trec prin asemenea traume ca aceasta experienta sa le demonstreze ca au prieteni adevarati.... Sa aiba alaturi oameni carora sa le pese cu adevarat si, chiar daca habar nu au ce sa faca, sa nu le lase la greu.
Am casa goala si sufletul la fel
BUNA.....acum 1 luna a m pierdut o fetita superba ,la 39 saptamani din motive pe care inca nu le stiu cu toate ca sunt intr-o tara straina . Tot ce stiu este ca intr-o zi nu am mai simtit miscarie ei si am fost la urgenta unde mi s-a spus ca nu ii mai batea inimioara.....totul este atat de recent incat simt ca inebunesc de durere si ma tot gandesc la ziua aceea si la tot ce am facut si ma gandesc ca poate a fost vina mea si tot caut raspunsuri pe care nimeni nu mi le da......,a fost o sarcina normala ...fara riscuri fara nici o complicatie si totusi mi s-a intamplat si nu stiu cum se poate trai cu o asemenea durere o viata....nu stiu sa traiesc asa. Toti imi spus sa fiu puternica si ca or mai veni si alti copii , dar fiecare copil e unic si special si stiu ca ea era speciala ...era primul copil....acum am casa goala si sufletul al fel .Va rog sa imi spuneti cum sa trec peste asta........cum ???? sunt inebunita de durere ......si dc mai rezist este numai ptr sotul meu sa nu il las singur......simt ca mi-a luat tot nu mai stiu cum sa imi reiau viata de unde sa incep .....o asteptam atat ....o cheama MARINA ISABELA....SI MIE INGROZITOR DE DOR DE EA SI SIMT CA NU POT SA MERG MAI DEPARTE FARA EA.........ma puteti ajuta? ----------------
Durerea este aceeasi
Nu sunt nici medic, nici moasa nici altceva folositor ( sunt pensionara) , dar am trecut printr-un eveniment trist similar, dar nu ca mama ci ca sora .La 7 ani, fratele meu de 8 luni a murit, lasand-o pe mama foarte disperata.Eram 3 frati si cu el devenisem 4 . Mama nu s-a putut consola decat dupa ce a ramas din nou insarcinata si a mai facut un baiat care din fericire este aproape identic cu cel care s-a dus. Asta m-a facut sa inteleg ca nu conteaza daca ai un singur copil sau mai multi, durerea este acceasi .Desi aveam 8 ani iar acum am 57 , resimt aceeasi durere cand imi amintesc . ----------------
Nu am avut curajul sa spun NU
este prima oara cand vorbesc despre asta si ma doare enorm chiar daca nu ma crede nimeni.Am 21 de ani si la 18 ani am ramas insarcinata. In momentul ala nu am stiut ce sa fac, cum sa reactionez si am facut un avort. Nu stiu daca am sa pot sa imi iert asta vreodata, sau daca am sa pot uita vreodata asta. Ii simpt lipsa si imi vine sa plang in fiecare zi.Nu am avut curajul si nici mintea atunci sa i-au o decizie atunci, asa ca au luat-o altii in locul meu.Nu am avut curajul sa spun nimic, nu ma avut curajul sa spun NUUU.Cand vad cum sufera o mama cand pierde un copil fara voia iei......si eu am facut....nici acum nu am curajul sa spun cuiva ca regret ca am facut si imi doream acel copil dar nu am avut suficient curaj.Uneori simpt ca nu merit nimic... (nu stiu daca eu trebuia sa scriu aici dar simteam ca nu mai rezist daca nu spuneam cuiva asta chiar daca nu ma va intelege nimeni)Sincer imi pare rau de toate mamele care au pierdut un copil si intr-o mica sau mare parte le inteleg chiar daca poate nu ma va crede nimeni.IMI PARE RAU SINCER. ----------------
Ii multumesc Domnului pentru ce am
Bianca , Nu pot intelege tot ceea ce simti , dar pentru cateva clipe am fost in situatia ta. La 6 saptamani dupa nasterea primului baietel, Danut, am ramas insarcinata : un nou baietel.Opiniile au fost impartite : prieteni, cunostinte ma sfatuiau sa avortez.Dar sotul meu si cu mine ne-am opus : medical totul era OK si am acceptat acest "dar" de la Dumnezeu . Danut avea doar 10 luni cand am mers la spital pentru a doua nastere : erau depasite 41 sapt. si trebuiau sa imi prvoace nasterea .Nici nu banuiam ceea ce urma sa se intample : am stat 2 zile internata cu perfuzii pentru provocarea nasterii, insa bebe nu voia sa vina . Intamplator, pe la ora 11, o asistenta a venit sa ii asculte inima bebelasului : sa vedem ce mai face bebe .De aici a inceput calvarul meu : inima lui bebe nu batea .A venit si cealalta asistenta , ulterior si doctorii .Verdictul a fost pe cat de sincer pe atat de taios : daca in 10minute nu il scoatem , moare .Nu am specificat : eram internata intr-un spital dintr-un oras mic, fara sala de operatii super dotata . Nici nu am realizat cand mi-au pus sonda, desi auzisem ca nu e prea placut.Ma uitam la ceas si incercam sa imi amintesc cate minute au mai ramas.Mi-am luat ramas bun de la sotul meu si m-am urcat pe masa de operatii cu gandul de a spune o rugaciune.Ma uitam la ceas : mai sunt vreo 2-3 minute .Vine si anestezista: imi face o rahianestzie : ma intreaba daca am amortit , am dat din cap afirmativ: ce mai conta : in clipa aceea copilul era important .A inceput sa taie : nu eram amortita : a urmat o noua rahianestezie : nu scapam din vedere ceasul : aproape nu mai era timp ....... Din noi doctorul incepe sa taie : nici acum nu amortisem . ma uit la ceas.......... ............................................................................... Si acum imi vine sa plang , insa de bucurie : mi-au facut anestezie totala, fara sa imi mai spuna, probabil nu mai aveau timp de explicatii : si am nascut si Denis-Chrisstian e bine . Dar cele 10 minute au parut o eternitate : nu pot sa nu lacramez, sa nu ma gandesc ce putea sa fie daca ............... Nu pot decat sa ii multumesc domnului petru ceea ce am si sa Il rog sa ajute pe mamicile ai caror copii au plecat la ingeri. ----------------
Fiica prietenei mele nu s-a mai trezit
Ma numesc Arabela si sunt din Nasaud sunt de cateva ore pe site-ul ,,biancabrad" iar ceea ce am citit m-a intristat nespus.Cunosc mame care si-au pierdut copilul si la nastere si dupa ,si dupa multi ani, chiar la adolescenta.Le-am citit groaza,suferinta,disperarea,dezechilibrul,spaima,furia,deznadejdea,singuratatea,durerea.D-ne cata suferinta putea cuprinde o inima omeneasca.Nu stiam ce sa le spun,nu existau cuvinte care sa le aline atunci suferinta.Cunoscusem cu putin timp in urma o d-na a carei infatisare si comportament imi inspirau bunatate ,omenie,incredere.Era fericita in ziua aceea,radia pot sa spun,se multumea cu viata ei , era mandra de copiii ei si fericita pentru ca fetita in varsta de 18 ani era mandria si mangaierea ei.Aflasem ca era olimpica ,premianta.Imi amintesc o discutie avuta ulterior zicea ,, s-a stins bucuria mea,raza mea de soare ; se trezea dimineata cu zambetul pe buze si zicea mama te iubesc , te iubesc mult mama.D-na despre care vorbesc este avocat,fetitei ii placea sa discute mult pe diferite teme,era curioasa ,ii punea o multime de intrebari.Mama ei gasea raspunsul la toate tainele si misterele neantelese de ea,dar intr-o zi cumplita............s-a stins bucuria ei,faptura acea fragila pentru care traise. Fetita in varsta de 18 ani a ales sa paraseasca aceasta lume.S-a stins pur si simplu.A adormit si nu s-a mai trezit ,lasand in urma ei multe semne de intrebare,multe zile de agonie prin spitale.Era in coma si nimic nu a determinat-o sa se intaorca la viata ,gasise poate ceva mai mult dincolo.D-ne cata suferinta,aceea femeie radiind de fericire dupa cateva zile purta un doliu cumplit , inima ei se inegrise ,se sufocase in durere.Cata agonie , cata cautare zadarnica " s-a dus bucuria mea ,s-a stins raza mea de soare "... Am citit ce ti-i s-a intamplat Bianca si nu pot decat sa trimit un gand si o rugaciune catre Dumnezeu ca El sa-ti dea putere si sa te faca sa intelegi ca acelor mame care trec print-o asfel de suferinta candva li se va da o binecuvantare,o mare binecuvantare. Nu vreau sa neglijez si celelalte mame ,nimic nu e la voia intamplarii ,Tatal Cel atotputernic le este si le va fii mangaiere.Nimeni si nimic nu-l pot inlocui si alina cum poate el s-aline.Fiti mangaiate si binecivantate. ----------------
Imi pare rau pentru fiecare parinte de inger
citesc si ma doare sufletul....nu am trecut prin asa ceva .... daca pe mine ma doare care nu am fost parte la aceasta durere nu pot sa imi imaginez cat de indurerate sunteti voi cele ce ati trecut prin asa ceva....ma doare faptul ca faptura aceea mica si neajutorata nu ajunge sa dea ochii si sa se bucure de toata iubirea, afectiunea, atentia din partea parintilor care o asteapta...care isi fac vise...care asteapta faptura aceea rod al dragostei dintre ei sa vina si sa ii intregeasca.... ma doare ...si imi pare rau....imi pare rau ca nu pot sa fac nimic ptr ca asa ceva sa nu se mai intample....imi pare rau pr fiecare lacrima varsata de fiecare parinte....ptr fiecare vis ce se stinge si nu prinde contur.... nu pot decat sa spun ca sunt aici si ca daca cineva are nevoie de un umar sau niste brate care sa ii aline durerea as fi bucuroasa sa ii fiu alaturi ----------------
Ma luptam sa aduc pe lume un copil mort
buna, Nici nu stiu cum sa incep.Mi-a trebuit mult timp sa prind curaj si sa incep sa povestesc aici ce tragedie a putut sa mi se intample.Sincera sa fiu nici nu stiu cum sa incep.Ma numesc Anca,sunt din Cernavoda si din nefericire am trecut prin acelasi necaz prin care ai trecut tu.In data de 09.06.2008 am mers la doctor la controlul saptamanal,und edoctorul ma consultat si mi-a spus ca totul este in regula,dar mie nu imi miscase cu o zi inainte deloc,iar eu in acel moment i-am spus ca mie nu imi miscase,la care dl doctor a spus mergem si la eco.La aproximativ o ora dupa consultatie am ajuns la eco,unde am primit vestea pe care si tu ai primit-o si anume ca baietelul meu numai traieste.Nu pot descrie in cuvinte ce am simtit si prin ce am trecut in acele clipe.Nu pot efectiv sa mai povestesc cu amanunte ce s-a intamplat,cert este la am fost trimisa la spitalul municipal din Medgidia unde am nascut normal un baietel din pacate mort de 4.200 kg si pe care urma sa il cheme Andrei.Nu pot sa spun acum decat ca ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat un sot atat de bun,care a stat cu mine internat,care a plans cu mine o noapte intreaga,care a stat la nici trei metri distanta si a auzit cum ma vaitam si ma luptam sa aduc pe lume un copil mort si acre este alaturi de mine si incearca prin orice mijloace sa ma faca sa uit de ce cumpana am avut parte la 29 ani,in ziua de 10.06.2008 cand am adus pe lume un prunc frumos si fara nici un pacat pe lumea asta.Iti inteleg perfect suferinta Bianca si stiu cat de greu este sa treci prin asa ceva.Baietelului meu i s-a facut necropsie dupa ce l-am nascut si i s-a pus diagnosticul de defect septal interventricular si interatrial(persistenta canalului atro-ventricular),deci tot o malformatie la inima.Si vreau sa iti mai spun ca tot colectivul de la spitalul Medgidia impreuna cu doamna doctora au dat dovada de niste oameni super minunati si in ciuda a ce se crede despre medicii din Romania eu am avut parte de o atentie super buna,nu am cuvinte sa le multumesc.Ar fi foarte multe de spus,dar concluzia este ca sufletul meu este ranit tare mult si nu stiu cand am sa trec peste acesta tragedie,nu stiu cum sa fac ca indiferent ce as face gandul tot la baietelul meu este.Si sa iti mai spun un lucru sa ii multumesti lui Dumnezeu ca il ai pe Luca,pentru ca eu nu am nici un copil si mie nu are cine sa imi aline suferinta,cu toate ca si tu ai spus lucrul asta,ca baietelul meu nu v-a fi nici un alt copil pe care o sa il fac indiferent ca as face o mie de copii.Ai mei vor fi toti si pe toti o sa ii iubesc din tot sufletul dar .........cunosti cel mai bine sentimentul,nu trebuie sa iti mai spun eu.In final vreau sa iti urez sa iti dea Dumnezeu o fetita sanatoasa si frumoasa de care sa te bucuri si pe care sa o vezi cum creste sub ochi tai pana la 150 de ani.Si vreau sa iti multumesc ca mi-ai acordat si mie 5 minute din timpul tau liber,pentru a citi povestea mea cu final tragic si inspaimantator.Iti multumesc si iti doresc tot binele din lume. Cu stima si respect,Anca din Cernavoda. ----------------
Marturisesc sincer ca dupa ce
Marturisesc sincer ca dupa ce am citit o parte din mesajele de pe acest site nu pot sa-mi imaginez durerea prin care ati trecut, poate nici sa o inteleg. As vrea totusi sa ajut si eu cat de putin si de aceea sper sa nu considerati exagerata propunerea mea. Poate ca le-ar ajuta pe mamele care au trecut prin astfel de experiente tragice sa se implice in activitatile Asociatiei ProVita pentru nascuti si nenascuti, asociatie care lupta impotriva avortului. E o diferenta asa de mare intre cele care isi ucid copiii fara urma de remuscare si cele care ii doresc, ii iubesc si le poarta de grija chiar si dupa moarte. Ma framanta demult problema aceasta: cum pot fi convinse cele care hotarasc sa-si omoare copiii, de cele mai multe ori din motive stupide(pretexte mai degraba), sa le acorde sansa la viata micutilor? Si cred ca am aflat raspunsul: numai dragostea naste dragoste. Numai cele care au pierdut un copil pe care si l-au dorit, si l-au iubit, si l-au asteptat, si au suferit la pierderea lui, numai acestea pot ajunge la sufletele impietrite ale mamelor ucigase. Iertati-ma daca gresesc. Nu vreau sa calc in picioare suferinta voastra, merita respect, atentie si blandete. Si poate ca nu sunteti pregatite sa infruntati astfel de monstrii. Dar fiecare dintre voi ati trecut prin iad, v-ati intors si ati luat-o de la capat. Rugati-va bunului Dumnezeu sa va dea putere si alinare in continuare! Mai multe informatii despre ProVita Bucuresti,aici: http://provitabucuresti.ro/ Si filiale in tara: http://provitann.org/ Craiova http://www.provitacraiova.ro/ Constanta http://www.provitaconstanta.ro/ Galati http://www.provitagalati.ro/ Tg Jiu http://www.provitatargujiu.ro/ ----------------
Am doua prieteni, mamici de inger
Bianca, am citit tot ce ai scris despre pierderea sarcinii si am plans in hohote.Am 26 de ani, incerc sa raman insarcinata si ma obsedeaza de mult timp gandul ca o sa am probleme cu sarcina. Ma gandesc tot timpul ca sigur nu o sa fiu destul de bine informata despre ce trebuie sa fac in timpul sarcinii:teste, alimentatie, miscare si toate restul. Mi-e frica de incompetenta si indiferenta doctorilor , de bolile pe care le iei din spitale si de personalul incompetent.As vrea ca macar eu sa nu gresesc cu nimic insa nu stiu cum as putea aduna toate aceste informatii. Am si eu doua prietene mamici de inger, una dintre ele de doar cateva zile. Mi-e greu sa cred ca le pot ajuta cu ceva, desi mi-as dori din tot sufletul pentru. Bianca, te rog ignora mesajele rautacioase pe care le primesti si nu te lasa afectata. Sunt persoane fara suflet care sigur inca nu au pierdut pe nimeni pentru ca altfel nu imi explic. Daca vei avea nevoie de orice ajutor in campanie, te ajut cu mare placere. ----------------
Sufletul meu se stinge pe zi ce trece
in continuare ma doare.Au trecut aproape doi ani dar in continuare simt ca ma sufoc atuci cand vad copii mici.Chiar in acesta seara am vazut fetita unei vecine care este nascuta cu cateva zile inaintea puiului meu.Am simtit cum un cutit mi s-a rasucit in inima Alerga .......M-am gandit ca si George al meu ar fi trebuit sa faca la fel.Am simtit din nou nevoia sa spun cuiva .Poate asa ma va asculta cineva si va intelege durerea mea.Multi nu mai dau nici o importanta ;a trecut deja prea mult pentru ei.Nu mai am cu cine vorbi.Pentru mine parca s-a intamplat ieri.Ma sufoc in fiecare zi si sufletul meu se stinge pe zi ce trece.As vrea sa pot striga la fel de tare pe cat ma doare.Il vreau in bratele mele,il vreau pe el ,ma doare tare ..........plang si nu mai pot sa respir ----------------
Pentru Emma
Draga Emma, Eu o cunosc pe mamica ta,de foarte multi ani,am vazut -o prin 1980 si ceva la Brasov,la un hotel unde eram si eu in cantonament,iar mami a ta filma acolo Zambet de soare,daca nu ma insel(mama ta stie sigur mai bine),si era o echipa tanara si mama ta radia prin toti porii numai frumusete.Stiu ca ne-am distrat teribil toti atunci(nu stiu daca isi mai aduce aminte de echipa din Constanta de la hotelul Turist),dar tot de atunci datorita admiratiei,am urmarit-o de a lungul anilor,prin ziare,si am citit despre ea,pe unde mai e,ce mai face.Cand am urmarit-o la o emisiune ,la 9595,si am aflat ca tu,fetita ei,nu ai mai aparut pe lume,am ramas socata.Ma gandeam ca lucrurile rele ii feresc pe oamenii care au parte de noroc,frumusete si succese in viata.Am plans,ascultand cutiuta ta muzicala,am plans cand am vazut cat de greu isi stapanea lacrimile mami a ta.....tu nu ai de unde sa stii,dar poate acolo unde esti tu,mic ingeras,mami a ta iti trimite zilnic gandurile ei bune,sarutarile ei,si fi sigura ca in fiecare zambet de soare care vine pe fata mamicii tale,ea stie ca e cate un sarut de al tau.....sa dormi in pace ingeras....aici pe pamant mamica ta te iubeste infinit.....
SI EU AM AVUT MAI MULTI
SI EU AM AVUT MAI MULTI INGERASI.PRIMUL A FOST DE 3 SAPTAMANI CAND AM FOST LA UN CONTROL GINECOLOGIC IN URMA CARUIA AM INCEPUT SA SANGEREZ.DOCTORUL A SPUS CA NU ERAM INSARCINATA DUPA CE 2 TESTE DE SARCINA SI ECOGRAFUL AU CERTIFICAT SARCINA.DUPA 2 ANI DUMNEZEU M-A INVREDNICIT CU UN BAIETEL,EMANUEL CARE E VIATA MEA.DUPA CE A IMPLINIT 4 ANI AM AFLAT CA ARE NECROZA DE CAP FEMURAL.DIN CAUZA UNUI DOCTOR A FOST DIAGNOSTICAT IN ULTIMA FAZA.IN ACELASI AN AM MAI PIERDUT O SARCINA GEMELARA LA 9 SAPTAMANI.ANUL ACESTA IN MARTIE S-A MAI INTAMPLAT O DATA DAR LA 8 SAPTAMANI, DUPA TRATAMENT.SLAVA DOMNULUI CA BAIETELUL MEU CARE ARE ACUM 7 ANI NU MAI TREBUIE SA POARTE ORTEZA DE FIER SI S-A VINDECAT CHIAR DACA EXISTA DIFERENTA INTRE CELE DOUA PICIOARE(CARE PUTEA SA NU FIE DACA ERA DIAGNOSTICAT LA TIMP).MI-A FOST GREU DAR AM CONTINUAT SA CRED IN DUMNEZEU SI EL MI-A DAT PUTERE SA MERG MAI DEPARTE.DREPT URMARE VOI MAI INCERCA O DATA SA AM UN AL DOILEA COPIL.VA ADMIR MULT.DOAMNE AJUTA.
In fiecare zi ma gandesc la ingerasii mei
draga bianca,ma numesc daniela am 31 de ani si sunt mamica a doi ingeri.pe primul l-am pierdut cu 8 ani in urma si pe al doilea cu 6 ani.durerea afost imensa,in fiecare zi ma gindesc la ei,cum ar fi fost daca...acum am o fetita de 4 ani si mai astept un copil.e groaznic sa nu stii ce ai purtat in pintece,ar trebui ca personalul medical sa nu uite ca suntem toti oameni si ca macar atit avem dreptul.mult succes in tot ceea ce v-ati propus.daniela ----------------
Nimic nu mai e la fel
Sunt IRINA mama lui Andrei nascut mort vineri 1 august la 23 d saptamani...A murit in burtica...s-a sugrumat cu cordonul ombilical...am citit ce scrie pe site si simt la fel viata nu mai e la fel... ----------------
Era s-o pierd pe Iulia
Buna Bianca ma bucur ca-ti pot scrie si imi pare rau pentru pierderea pe care ai suferit-o dar mereu am crezut ca Dumnezeu are un scop pt toate si cred ca ingerasul tau te indruma spre tot ce faci.Acum 5ani am nascut o fetita la radauti suceava cu moasa si femeia de servici Iulia a avut la nastere 3.400g .Dupa ce a iesit am nascut normal s-a stricat aspiratorul si ea nu respira deloc am crezut ca a murit a inghitit si lichidul in care a stat totul mi s-a parut ca a durat o vesnicie mai tarziu si-a revenit dar asta la incubator o noapte apoi a venit un ginecolog care m-a chiuretat pt ca nu a iesit placenta lasandu-mi o rana pe colul uterin.s-a terminat cu spitalul daca pot sa-i zic asa si am ajuns acasa Iulia se simte rau a facut icter iar medicul din sat mi-a dat sa-i dau carbuni la 6sapt.luase doar 300g in greutate am mers cu ea la un pediatru o doamna extraordinara si cand a vazut-o si i-am povestit tot a ramas masca.Daca mai stateam 2-3zile puiul meu murea am crezut ca-mi cade cerul pe mine si apoi 2sapt a durat tratamentul la cabinetul ei si acum este o fetita superba si acum imidau lacrimile cand ma gandesc ca era sa o pierd.Doar cand esti mama intelegi ce durere ai in suflet.eu nu sunt la curent cu tot ce ti se intapla mai am acum si un baietel de1.3ani si nu prea am timp dar te admir si te apreciez pentru tot ce faci>Dumnezu sa te aiba in paza pe tine si pe familia ta te pupacesc Carmen ----------------
Cel mai greu e sa nu ai cu cine vorbi
Ma numesc Cristina sant din Pitesti si am 29 de ani. Am avut nevoie de aproximativ 8 luni pentru a putea discuta acest subiect.Pe 5 martie anul trecu am aflat ca sant insarcinata. De aproximativ 2-3 ani incercam acest lucru si nimic.Nu avusesem nici o sarcina.in urma unui tratament cu duphaston si antibiotic am ramas insarcinata .Apoi exact in ziua de paste am avut o mica sangerare.Doctora era plecata in concediu si nu raspundea la telefon. Cand am fost la control totul parea in regula. A zis ca probabil placenta s-a desprins putin. In jur de 21 de saptamani am avut o probleme cu picioarele .Aparea un punct dureros si apoi se umfla pe o zona mai mare cu dureri groaznice.In 2 ,3 zile am ajuns la urgente unde au concluzionat o artrita. Urmarea tratament cu fortum injectabil 7 zile. Prima ecografie 3d a fost in regula. Aflam ca este fetita si sotul meu era in al noulea cer. A urmat un set de analize in urma carora anticorpii fosfolipidici au iesit putin prost. Alt tratament cu clexane si actovegin. La 28 de saptamani au inceput problemele. Ecografia arata o intrerupere de crestere.Nu apareau malformatii dar copilul nu mai era in schema.Se pare ca placenta nu hranea cum trebuie. Doctorul a fost de parere ca totul este ok atat timp cat copilul continua s-a creasca. Nu se putea face ninmic inainte de 32 de saptamani. La 34 de saptamani avea 1.3kg.Doctorul meu era de la Filantropia.Peste o saptamana cand am fost chemata la control (era de garda) s-a ingalbenit si mi-a spus ca nu mai am suficient lichid si copilul este in brahicardie. Cuvintele lui au fost " ai o jumatate de ora sa nasti altfel moare . Trebuie mers la Polizu pentru ca noi nu avem incubator." In acel moment eu si sotul meu am inlemnit. Polizu nu avea incubator ,dar un medic foarte dragut care era de garda a dat telefoane la toate spitalele si a reusit sa gaseasca unul la Cantacuzino. Doctora Ceausu care era de garda acolo a fost foarte draguta si chiar a intrebat daca doctorul meu de la Filantropia doreste sa ma oprereze el acolo. Acesta din motive necunoscute s-a eschivat. Operatia a fost in regula si am nascut o fetita "sanatoasa" cu nota 8 la nastere si 1.2kg. Eu nu pierdusem lichid ci se pare ca acesta s-a resorbit. Pe masa de operatie la o mica sueta medicul anestezist a spus ca dupa parerea ei eu sufar de sclerodermie. Medicul neonatolog a fost tot cel de garda Dr. Mirela Ciurea . Spitalul Cantacuzino ! In aparenta un spital curat , frumos ....In realitate un spital in care banii curgeau catre asistente indiferente . Un spital in care toata ziua se facea comert . Se vindea orice de la pemparsi la argint si lenjerii de pat . Dupa cateva zile in care am plans pentru ca nu aveam lapte , am facut injectii pentru a porni lactatia , si am facut rani la piept pentru 3 mil de lapte care trebuiau pusi intr-o canuta si dusa la copil (politica spitalului era sa nu dea copilul la piept pana la 2.3kg , erau hraniti prin gavaj) ,asistenta a luat canuta si a zis ca nu mai este nevoie sa vin la copil pentru ca oricum nu mananca. Lucru pe care doctora nu avusese bunavointa de a ma anunta.Noi mergeam la copii de la 5 dimineata pana la 11 noaptea , din 3 in 3 ore.Asistentele erau in 2 ture pe zi , cate 2 pe tura.In total cheltuiam ~50ron pe zi cu ele si nu stiu pentru ce.Doctora a spus ca nu accepta laptele de mama si trebuie incercat altul. Trebuie avuta multa rabdare.Era hranita prin perfuzii si gavaj . La inceput a luat in greutate , a ajuns la 1.6kg intr-o luna , dar spuneau ei ca are staze (adica resturi de mancare in stomacel intre mese )si i se intrerupea frecvent alimentatia mergandu-se pe perfuzii.Este cumplit sa vezi copilul tau la incubator plin de perfuzii. s-o vezi cum creste si incepe sa inteleaga si sa perceapa durerea. Sa vezi cum nu poti face nimic . Vorbeam cu ei , incercam sa luam cat mai multe informatii dar nimic . Nu santem oameni cu foarte multi bani dar nici saraci.Avem prieteni care incercau s-o sune si sa stea de vorba cu doctora Ciurea pentru a intelege situatia , dar aceasta spunea ca eu nu am rabdare si ca eu sant de vina pentru ca nu am hranit-o cat a fost la mine in pantec. La un moment dat oamenii credeau ca sant putin nebuna "lauza" si ca nu las pe cei competenti sa-si faca treaba.Instinctul meu imi spunea ca ceva nu este bine . Fetita Ana Maria apucasem s-o botez in spital a murit la 1 luna si saptisprezece zile din motive necunoscute. In urma unui mare scandal am cerut autopsia la Mina Minovici.Atunci au sunat toti inclusiv directorul pentru a vedea ce am de gand. Cand s-a constatat decesul erau cel putin 3 medici neonatologi acolo , iar eu cand ma rugam de ei sa-mi dea transferul nu aveam cu cine ma intelege. Imi spuneau ca am noroc ca este un spital foarte curat si este mult mai mare riscul de infectii in alta parte. La autopsie a reiesit ca a murit de pneumonie interstitiala. Mi-am tinut copilul in brate o data cand traia si o data cand a trebuit inmormantata. A trebuit sa trec peste tot pentru ca sotul meu desi sportiv de performenta cu 30 de ani de culturism si o mare disciplina , a avut un soc foarte mare , a suferit extraordinar si nu a vrut sa creada pana in ultimul moment . Nu am putut face plangere deoarece dureaza mult si totul este neclar .nu-l pot obliga la o suferinta mai mare de atat. Am pierdut destul. Raman doar intrebarile.De ce ? Era atat de energica incat isi scotea mereu perfuziile. Cum sa te uiti la ea si sa nu poti face nimic? Cum sa-i alini suferinta ? De ce nu o puteau alimenta ? Oare stiau ce fac? Cum poate un copil aflat la incubator sa moara de pneumonie? Unde am gresit eu si unde au gresit ei? Nepasarea lor !Un singur doctor bun era acolo dar care nu se amesteca peste cazurile altora. Dr. Craciun.Dar a fost acolo cand a murit si am amenintat-o pe doctora ca iese scandal! Dimineata gaseam perfuziile oprite desi erau singura ei sursa de hrana. Erau bule de aer pe furtunas de 2-3 cm. Si pe toate aceste asistente si doctori eu ii umpleam de milioane . Sotul meu venea din 3 in 3 zile cu plicul cu bani. Soacra mea se uita la mine si ma considera singura vinovata . Nici macar un copil nu eram in stare sa fac. La colegi ce sa le spun . E sanatoasa , creste dar nu mananca! Ce s-a intamplat de fapt? Acum plec la Fundeni la Dr.Uscatescu pentru analize . Sotul meu ma intreaba cine ne va da garantii ca de aceasta data totul va fi ok. Nu crede ca mai este in stare sa treaca prin toate din nou . Crede ca ar fi mai buna o adoptie. Oare in timpul unei noi sarcini voi putea sa nu ma gandesc la tot ce a fost? In asemenea momente vezi si ce oameni te inconjoara. Cel mai greu este sa nu ai cu cine vorbi . Mai ales intr-un oras in care esti foarte cunoscut. Unde nu exista secrete. Aproape de mine sant doar sotul meu caruia ii datorez tot , verisoara mea care a lasat toate pregatirile pentru nunta si a venit sa-mi boteze copilul si nu ultimul bichonelul nostru care ne-a strans lacrimile de pe obraji . poate este mult mai mult decat au altii. ----------------
Undeva, in inima mea este acel ingeras...
Buna Bianca, Sunt mamica unui inger ( am avut un avort spontan la 8 saptamani de sarcina, in anul 2004) si mamica a doua buburuze ( am doua fetite, nascute in aug. 2006 respectiv oct. 2007). Mi-a fost foarte foarte greu sa trec peste pierderea primei sarcini. Nu am inteles de ce mi se intampla acest lucru......foarte greu mi-am revenit. pot spune de fapt ca niciodata nu mi-am revenit complet. Insa intre timp au aparut buburuzele.....si mi-au acaparat toata tandretea. insa undeva acolo in inima mea, este si acel ingeras.....uneori ma gandesc la el si ma intreb cum ar fi fost daca astazi mi-ar fi zambit alaturi de ceilalti patru ochisori. ----------------
Am 4 ingerasi
Se spune ca timpul le vindeca pe toate....Eu am 4 ingerasi in cer, 3 baieti si o fetita, si un ingeras de 8 ani acasa cu mine. Oricat de greu mi-a fost am reusit sa trec peste fiecare pierdere pentru Codrut,el avea nevoie de mine...Insa dupa 25 de saptamani de bucurie si speranta,de analize favorabile, de o echografie 3d in care mi-am vazut puiul cel mic cum se misca,cum mesteca in acel spatiu mic din burta mea, a venit dimineata zilei de 2 iulie 2008 cand totul s-a transformat in cosmar. Ohemoragie puternica si spitalul Campina s-a considerat incapabil pt. problemele mele.Am ajuns de urgenta la maternitatea din Ploiesti unde am fost operata .puiutul meu, ANDREI,nu a trait decat cateva ore. Era prea mic, mi s-a spus...600grame.CU CINE SA TE CERTI? CU SOARTA? CU DUMNEZEU? CU MEDICII? ----------------
Cei din jurul meu s-au prefacut
Buna Bianca. Greu mi-a fost pana sa indraznesc sa accesez acest site..te-am vazut acum cateva luni la televizor ti-am auzit povestea si m-a rascolit. E o durere pe care am incercat ani la rand sa o ignor si sa o ingrop adanc in sufletul meu. Ma numesc Claudia si pe 3 august 1995 am nascut un copil mort.Era la termen..nu pot sa spun ca avea 38-39- sau 40 de saptamani pentru ca atunci mi-au zis ca e mort "de ceva timp"..Fusesem cu o saptamana innainte la control si totul era bine...zicea medicul.Nu a avut decat 2.500 kg..si probabil ca fiind micut ca si fetita ta se tot deplasa incoace si incoloin lichidul amniotic si nu mi-am dat seama ca de fapt nu se misca..si de altfel nici nu mi-as fi putut inchipui o asemena grozavie. A fost ingozitor, m-am dus la spital pentru ca peste noapte au inceput durerile..si ce fericiti eram ..credeam ca o sa avem primul nostru copilas... Sotul meu m-a lasat dimineata la spital si aplecat la serviciu...sa anunte ca va lipsi.Cand mi-au spus..de altfel fara menajamente...m-am simtit groaznic..si cumplit, cumplit de singura.Am coborat jos la telefon....si mi-am sunat sotul...imi era frica ..ma simteam si vinovata..desi nu aveam vreo vina.....a venit intr-un suflet si amandoi am cautat medicul la care fusesem tot timpul...si care ca un nesimtit(acum pot sa ii zic asa!)m-a repezit"de ce n-ati venit mai devreme"????????????mai de vreme cand????fusesem doar cu cateva zile innainte la control si el imi spuse ca e totul foarte bine! apoi mi-au pus perfuzii, am nascut intr-un final...si nu mi-au aratat copilul.am intrebat eu ce era...si mi-a raspuns medicul scurt:baiat.dupa cateva ore..in drum spre salon moasa mi-a zis ..."bine ca nu l-ai vazut...e mai bine ca s-a intamplat asa"...dar nu a vrut sa imi spuna de ce. si apoi....medicul meu foarte dragut a plecat in concediu...si asistentele mia-u facut injectii pentru ablactare, nu mai stiu ce medicament era si cam atat....nu m-a mai bagat nimeni in seama....nici macar nu mi-au spus cum sa ma ingrijesc avand in vedere ca am nascut normal si eram taiata....ce sa mai vorbesc de consiliere psihologica sau alte ingrijiri.. am umblat dupa aceea cateva saptamani la rand...sa obtin de la secretariat certificatul medico legal...urma sa ii faca bebelusului autopsie.intr-un final doctorul mi-a zis sa renunt ca sigur certificatul s-a ratacit. eu nici acum nu pot scapa de imaginea pe unui bebelus mort invelit intr-o carpa si aruncat la cosul de gunoi!desi sunt convinsa ca l-au dus nesimititii la crematoriu ca pe toate "resturile"provenite din maternitate. stiu ca s-a facut sedinta atunci si a fost ceva valva...mi-a povestit dupa cateva luni cineva care lucra undeva intr-un birou la acea clinica.acum..trecuta prin viata imi dau seama ca ..lumea e atat de ticaloasa si medicul o fi vrut sa stearga urmele...cine stie daca nu s-a temut ca il vom acuza....habar n-am. cei din jurul meu s-au prefacut ca nu s-a intmplat nimic....nu am putu vorbi cu nimeni nici macar cu sotul meu..nici acum nu vrea sa discutam subiectul.ne-am uitat impreuna la tine atunci la emisiune si mi-a spus abia atunci...ca asa a crezut ca eu nu vreau sa discut.nici mama mea nu a vrut....nu am auzit in stanga si in drepata decat..lasa ca e mai bine asa... si m-am purtat si eu ca si cand nu s-a intmplat nimic...dar sufeream.am nascut dupa 1 an de zile un copil, Rares..care avut cateva probleme la nastere..a avut scor Apgar doar 5,sunt convinsa ca problemele i lea- creat tot personalul medical...dar aste e cu totul alta poveste..din alt episod al filmului.."Cosmarul din maternitatile romanesti"in anii aceia foarte in voga.Acum nu mai stiu...Oricum Rares e un copil exceptional, e foarte frumos, foarte dezvoltat pentru varsta lui, practica innotul..cu o sensibiltate deosebita , auz muzical si o inclinatie deosebita spre literatura.si cu media 10!nici intr-un caz asa cum mi-a zis medicul...ca sunt mare, ditamai femeia dar fac copii asa...neajutorati. eu in schimb...nu sunt nici foarte sanatoasa(nu am boli grave, incurabile)....am avut depresii, am atacuri de panica...si oare de ce??pentru ca in jurul meu toata lumea m-a fortat sa ma comport ca si cand nu s-a intamplat nimic. sper din suflet sa se schimbe lucrurile....iti doresc tot binele din lume. ----------------
I-am auzit glasul
Draga Bianca,sa incep dar cum?sunt atatea cazuri asemanatoare..Ma numesc mihaela,sunt din Barlad.In octombrie 1995 am devenit mama dupa vreo doua minute eram mama de ingeras.Aveam 20 ani si locuiam la tara,unde informatiile nu lipseau dar era altfel percepute.Ecograful parea un moft sa afli sexul copilului.Am ramas insarcinata,am fost luata in evidenta si am facut analiza la sange in primul trimestru de sarcina altceva nu-mi amintesc sa fi facut.Dar toate bune,nu m-am simtit rau alte probleme nu au aparut in perioada sarcinii. A venit si ziua cand am plecat la maternitatea din Barlad,pregatita sufleteste dar si financiar.am ajuns seara in jur de 22-22,30 cu salvarea in care era si sotul meu,dar culmea nu l-au lasat sa intre nici in spital daramite sa stea sa ma tina de mana cum vedem ca se intampla prin alte parti.si printr-o situatie absurda banii pe care ii aveam pregatiti raman la el. Am fost dusa la sala de nasteri,avenit doctorul care ere de garda V.P.ma consultat si a spus ca 'sunt tanara si rezist'nu am stiut si nu mi sa spus despre ce este vorba.Dr. a plecat si nu a mai trecut pe la sala pana dimineata.Am ramas cu asistenta mai bine zis cu doua sau trei femei care nascusera,mergeam prin salon ma asezam ghemuita in pat imi mai spuneau ele in ce pozitie ar fi mai indicat sa stau. asistenta statea in alta camera intinsa pe pat cu un resou aprins si cand indrazneam sa merg sa-i spun ca nu mai pot tipa 'asa e la nastere n-am ce sa-ti fac'Dimineata cand sa schimbat tura asistentelor si a venit o doamna mai in varsta mi-a facut o injectie doua nu mai retin ma urcat pe masa a venit si dr.am nascut in prezentatie pelvina un baiat de 4200g.I-AM AUZIT GLASUL ceva ca atunci cand faci gargara si..., am facut tot ce am putut.OARE DACA NU AS FI RAMAS FARA BANI S-AR FI FACUT MAI MULT? In astfel de cazuri era recomandata cezariana?Am plecat dupa 4 zile din spital mi-au scos atele caci am fost taiata destul nici in ziua de azinu sa mai prins acea taietura,abia mergeam sanii imi curgeau,mi-au facut cateva injectii sa opreasca lactatia dar nu suficient probabil.Despre psihic nu mai spun nimic ...Pe Costin a venit mama si la luat intr-o geanta de voiaj sa-l fi luat in sicriu era mai complicat.Am coborat la usa spitalului cand a iesit mama de la morga,am vrut sa-l vad,mamei ia fost teama sa nu-mi faca rau...nu l-am vazut dar stiu cum arata.Aveam inima sfarmata in mii de bucati, nu as fi crezut sa-mi revin vreodata...dar timpul, Gabriel de 9 ani si Ramona de 2 ani au mai alinat dorul si durerea.Acum avem sansa sa vorbim despre durerea noastra atunci intr-un sat uitat de lume cu persoane care iti spun doar'faci altul','si nici nu prea ai muncit'..ma intreb CUM AM REZISTAT?DAR MAI GRAV E CA MAI SUNT CAZURI IN ACELASI SPITAL, AM FOST PREA MICI SA PUTEM FACE CEVA... ----------------
Randuri pentru Junior...
A trecut o luna ...luna in care nu a fost o zi sa nu ma gandesc la el...eram atat de fericiti urma sa serbam doi ani de casnicie pe 25 iunie si faptul ca asteptam un bebe era cel mai minunat lucru din viata noastra, dar in ziua aia eram in spital...si fara bebe...plang de cate ori ma gandesc la el si sunt atat de invidioasa pe cele care isi tin copii in brate si ii plimba si ii au alaturi...stiu ca nu e bine dar nu ma pot abtine...trebuia sa fie primul nostru bebe ,trebuia sa fie bine ,trebuia sa imbrace hainutele cumparate,trebuia sa stie cat de mult il iubesc si ca nu o sa l uit niciodata orice ar fi,el este si va ramane primul meu copil iubit si adorat. Mami te iubeste mult de tot Junior "Stiu ca trauma pe care ai suferit-o nu a fost usoara, Chiar si Dumnezeu a plans ca te-a durut atat Dar a fost ingaduita ca sa-ti modeleze inima Astfel incat sa semeni tot mai mult cu El" A.T. ----------------
Ma doare ca n-am putut sa-i pun un nume
Buna Bianca. Da, sunt o mamica de inger. Am pierdut o sarcina la 10 saptamini. E prima oara cind pierd o sarcina. Ce ma doare cel mai tare e ca nu am apucat sa-i pun un nume. Nu stiu daca era fata sau baiat. Noi ne doream un baietel ( avem deja o fetita de 7 ani). E oare gresit ca gindesc asa? Stiu insa ca indiferent ce era, acolo sus, linga Dumnezeu ii este bine. Acolo nu e rautate, nu e ura, e doar liniste si pace. Si sper ca ingerasul nostru, indiferent ce era, se roaga pentru sufletele noastre. Si mai cred ca se va intoarce intr-o buna zi la noi, sub forma unui alt copilas. Cu drag, Georgiana-Iasi ----------------
si eu am trei ingeri
Mi-au murit trei copii,o fata si doi baieti.Primii doi copii,Laurentiu-Ionut si Andreea au fost infectati cu HIV,iar ultimul l-am nascut cu malformatie.Se chema Ionut-Andrei si a trait cinci zile.Andreea a trait sapte luni si a murit la spitalul Victor-Babes din Bucuresti.Iar Laurentiu-Ionut a trait opt ani.A murit acasa.Am sapte nasteri. Patru copii am in viata.Primii doi si ultimul mi-au murit.Cei ce traiesc au 18 ani, 16 ani,15 ani si 14ani. Trei baieti si o fata.Ei sunt viata mea. Ii am pe ei dar pe ceilanti ce nu mai sunt nu ii pot uita.Am probleme cu sanatatea foarte mari.Am fost internata in aprilie la Parhon in Bucuresti.Am tirida cronica tip HASHIMOTO, diabet zaharat tip 2,sindrom anxios-depresie cu atacuri de panica.Sunt in tratament si ma simt mai bine.Faceam crize urate, ma sufocam.Poate o sa mai vorbim Bianca.As vrea sa-ti cer sfatul intr-o problema.Nr. meu de telefon-07*******,dar nu vreau sa fie afisat pe net.
Nimic nu ma poate consola
DOAMNE CAT DE BINE INTELEG DUREREA CARE NU SE TERMINA NICIODATA SI DORUL CARE MA COPLESESTE ,IMAGINI CARE NU VOR DISPAREA NICIODATA , GANGURITUL CARE IMI SUNA IN URECHI SI NIMENI SI NIMIC NU MA POATE CONSOLA ----------------
mama de inger (Oradea)
puteti sa-mi publicati si adresa de mail (la_her@yaoo.com).incerc sa pun bazele acestei organizatii si la Oradea.Am sms si pe site-ul Biancai, dar am sa scriu cateva cuvinte si aici.Am de 2 ani alta identitate: am devenit" mama de inger".Este o durere cu care traiesc, de afpt am invatat sa traiesc.In noaptea asta se implinesc 2 ani de cand tot ceea ce a insemnat visele, sperantele, viitorul meu s-au naruit.L-am pierdut pe fiul meu< Luca-Cristian>, in maternitatea din Oradea.Retraiesc zilnic cosmarul acesta, (cei apropiati ai mei stiu lucrul acesta).E foarte greu! nu se poate exprima in cuvinte oricat de mult as scrie aci, oricat de multe cuvinte as folosi! Cat mi-e de dor de el! Maine am sa-i fac comemorare, va fi o zi mai mult decat doliu. Ar fi trebuit sa ma bucur de aniversarile lui, de prezenta lui in viata mea. Vreau sa simta ca il port in inima si vreau sa simta cat de mult il iubesc. Sunt alaturi de toate mamele de ingeri. Daca sunteti din Oradea, din Bihor ,va rog contactati-ma.VA IMBRATISEZ
despre suflete pure
Simt ca ma pierd in marea de mesaje postate,dar ma bucur ca exista un loc unde sa i-ti reversi durerea fara teama de a fii judecat,unde poti sa-ti strigi durerea cu speranta ca cineva te intelege.Baietelul meu ar fii avut acum 8 ani, am ramas insarcinata la 19 ani dar nu mi-a fost teama ,am decis sa-l pastrez desi nu stiam cum o sa ma descurc sau ce o sa fac in continuare.Mi-am spus ca toate greutatile din lume merita fericirea de a fii mama,mai putin faptul de a fii mama doar cateva clipe ............cateva secunde. Sarcina a decurs normal aveam putina tensiune,dar daca medicul de familie n-a semnalat nimic nu mi-am facut probleme.La 8 luni jumate m-i s-a rupt apa si am ajuns val-vartej la spital hotarata sa trec peste orice ca sa-mi pot tine fiul un brate,chinurile nasterii le cunoaste orice femeie asa ca trec peste detalii.Am asteptat cu sufletul la gura plansetul fiului meu dar tacerea se prelungea la nesfarsit ca niste cutite in inima mea,risipindu-mi bucuria si speranta si totul.Fiul meu s-a nascut mort desi cu o saptaman inainte de a naste era bine si sanatos.Daca pamantul s-ar fii deschis in momentul acela sa ma inghita n-ar fii putut sa-mi aline durerea.Am zacut o saptamana in spital ca o stafie,parca nu eram eu cea care statea in patul acela ci o alta persoana la care eu ma uitam din afara,ca un vis din care nu ma putem trezi.Dar golul si prapastia din mine ma apasau prea tare ca sa nu fiu eu aceea,iar plansetul copiiilor din maternitate i-mi sfasiau sufletul in mii de bucati.Mi-au aratat copilul doar dupa ce am facut un scandal monstru,l-am vazut doar cateva secunde intr-o cutie de carton si-am apucat doar sa-i sarut piciorusele si fetisoara mica inainte sa mi-l ia.Cum pot fii oamenii asa nebuni si cruzi,i-mi spuneau "lasa ca esti tanara ,mai poti face copiii",de parca eram un animal de monta gata sa procreeze la comanda.L-am blestemat pe Dumnezeu ,pe toata lumea,ani la randul m-am considerat vinovata,si-mi spuneam ca ingerasul meu a plecat pt ca nu l-am vrut la inceput. Mama s-a ocupat de pregatirile de inmormantare,eu eram atat de departe incat simteam ca innebunesc;pana cand m-am lovit din nou de cruzimea omeneasca:Biserica nu accepta slujba.si nici o cruce la capatai.de ce, cand fiul meu era inca un ingeras,neantinat de uraciunea lumii de-afara?in momentul acela l-as fii strans pe preot de gat cu mainile goale fara sa-mi pese de urmari.nici macar de un sicriu adevarat n-a avut parte ci doar de o cutie de scanduri.In momentul in care au cobarat sicriul in groapa nu mi-am dorit decat un lucru :sa mor si eu langa fiul meu.Am urlat,un urlet care nu era al meu ci al unui animal ranit,dar stiam ca nimic nu-l mai aduce pe fiul meu innapoi.Au trecut 8 ani de-atunci dar inca i-mi aduc aminte chipul lui de parca ar fii aici langa mine;nu mai sunt demult o adolescenta,am pierdut sclipirea aceea intr-o zi insorita de octombrie,si oricat de fericita as fii in ziua de azi, o parte din mine a ramas ingropata alaturi de fiul meu.Am acceptat faptul ca asa mi-a fost scris pentru ca stiu ca ingerasul meu e mereu alaturi de mine si de-acolo din Cer o vegheaza pe surioara lui aici pe Pamant.TI AMERO PER SEMPRE ANTONIO-MAURO.
Un balon pentru Giorgia Anamaria
sunt Codruta am si eu un ingeras acolo sus si maine are un an de cand ma vegheaza de sus din ceruri.o cheama Giorgia Anamaria.imi pare foarte rau pt INGERASUL tau Bianca sincer nu am cuvinte.puneti va rog si pt ingerasul meu un balon.va multumesc