Mesaje de la dumneavoastră

mesaje

Acesta nu este un Forum. Daca doriti sa intrati in dialog cu alti parinti de ingeri,  este necesar sa va inregistrati pe Forumul E.M.M.A.

Daca doriti sa postati un mesaj AICI si daca doriti sa fiti contactat/a, este esential sa lasati adresa de e-mail si/sau un numar de telefon care nu vor fi facute publice decat la cerere!

Toate datele personale vor ramane confidentiale, cu exceptia cazului in care doriti si mentionati in mod expres ca datele dumneavoastra de contact sa fie facute publice.

Nici un mesaj nu apare imediat dupa ce a fost trimis, ci va aparea in cel mai scurt timp posibil de la expediere.

Multumim pentru intelegere!

 

Comments

colaborare

Buna ziua. Sunt psiholog clinician si doresc sa colaboram. Am lucrat ,,moasa ,, 12 ani la Maternitatea Giurgiu. INGRIJORATOR MAT GR NU ARE PSIHOLOG.

Iti multumesc, Bianca

Nu vreau decat sa-ti multumesc Bianca pentru minunea facuta pe 9 martie 2008.Am avut prilejul sa fiu alaturi de fiul meu inger Vlad.Nu credeam ca am sa pot vreodata simti ca fiul meu asteapta dincolo de nori balonul cu manutele intinse, ca va veni la intalnirea cu mama lui.A fost acolo stiu ,simt ca s-a bucurat alaturi de ceilalti copii ingeri.Au trecut 18 ani de cand fiul meu s-a nascut pentru a fi inger, 18 ani de durere tacuta, de disperare tinuta ascunsa, de vinovatie asumata, de sentiment al esecului.Pe 9 martie m-ai ajutat sa inteleg ca nu sunt singura mama de inger ca nu eu sunt vinovata, ca nu trebuie sa ma tem sa vorbesc despre ce s-a intamplat. Mi-am dorit si eu sa vorbesc acum 18 ani cu un preot sa ma aline, sa ma ajute sa inteleg ce se intampla,sa ma invete sa traiesc fara fiul meu- nu am gasit, raspunsul dat m-a ingrozit mai tare ~daca nu l-ati vazut cum sa va doara ? Oare disperarea si durerea se pot masura in zile traite alaturi de fiinta atat de dorita si de asteptata? Iti multumesc inca o data pentru puterea ta si pentru tot ce faci in continuare ca mamele care trec prin aceasta grea incercare sa nu mai fie singure.Fie ca bunul Dumnezeu sa nu mai ingaduie sa se nasca copii-ingeri, fie ca mamele sa se bucure de copii lor aici pe pamant .Cu recunostinta, Roxana .

Un sfat de la o mama de inger

Numele meu este Corina si sunt mama a unui ingeras de aproape 5 anisori (in septembrie pe 22 ar fi implinit acesata varsta).Stiu ce este in sufletul fiecarei mamici de ingeras,la fel ca si mine. Am purtat-o in pantecele meu pe Loredana,caci asa o cheama, timp de 9 luni fara sa stiu de existenta vreunei probleme. Nu credeam ca e posibil sa i se intample tocmai ei vreun rau, de fapt, nici nu ma gandisem macar vreodata la asa ceva. Dar asta nu tine de tne sau de ce vrem noi sa se intample. Asta se intampla pur si simplu, impotriva vointei oricarei fiinte omenestii.Asta doar Dumnezeu hotaraste si oricat de nedreapta ni se pare ca este alegerea lui, trebuie sa o acceptam si sa invatam sa traim dupa legile si hotararile Sale. Oricum ,asta e singura solutie pe care am gasit-o atunci cand am realizat ca trebuie sa traiesc cuaceasta durere in suflet toata viata. Daca nu o putem inlatura(pentru ca oricum nu ai cum sa inlaturi durerea cauzata de pierderea unui copil) trebuie sa invatam sa traim cu ea si sa o facem parte din viata noastra.am o fetita , asa cum am mai spus, un ingeras de aproape 5 anisori si nu trece zi lasata de la Dumnezeu sa nu ma gandesc la ea.Am avut o sarcina fara probleme si timp de 9 luni nu am simtit nici unul din discomforturile pe care le presupune o sarcina. Eram foarte bucuroasa ca timpul trecea repede si ca in curand aveam sa tin in brate cea mai minunata relizare a mea si asotului meu. Visul insa mi-a fost spulberat in noapte de 21 spre 22 septambrrie cand, dupa un travalui de aproape doua zile (sambata la ora 6 am s-a rupt apa si am nascut luni la ora 2:45 am)am nascut o fetita. Imediat dupa ce am nascut doctrita neonatolog impreuna cu asistentele din sala de nasteri au inceput sa roiasca in jurul micutei. Atunci mi-am dat seama de existenta unei probeme in ceea dce o piveste pe fetita mea. Si intuitia de mama nu m-a inselat. In cateva momente doctorita mea avea sa-mi spuna ca fetita mea avea multiple malformatii, atat la fata cat si la manute, iar uletrior am aflat ca si la inimioara si la ficat avea probleme.Am simtit in momentul acela ca pica cerul pe mine. totul era cinfuz, nu dormisem de doua zile in astptarea puiutului meu iar asteptarea s-a mai prelungit cu inca 5 ani. Asa cu a spus si Bianca,sentimentele de vinovetie te coplesec atat de tare incat nu realizezi ce ai de facut in clipele urmatoare.Micuta mea a trait doar 4 zile timp in care nu am avut curajul sa merg sa o vad.aceasta vina ma va urmari tota viata. Am ascultat spusele familiei care au crezut ca daca merg sa ovad ii voi face si mai mult rau. Poate aveau drepate, potate nu.... nu am de unde sa stiu. Cert este ca voi regreta toata viata ca nu mi-am luat ramas bun de la ea in scurtul timp cat a fost in viata. In acesta scurta viata a ei cumnatul meu a reusit a o increstineze, lucru pentru care am sa-i fiu recunoscatoare toata viata.Am vazut-o abia cand am inmormantat-o si am simtit ca ingop odata cu ea si parte din sufletul meu.Au trecut 5 ani dar parca a fost ieri. Durerea e la fel de mare dar diferenta e ca am invatat sa traiesc cu ea. Acum face parte di mine.Si tot din mine face parte si bucuria de a-i putea da Loredanei si un fratior. Sunt insarcinata in 21 de saptamani si o sa am un baietel. Ca si la prima sarcina ma gandesc ca nimic nu i se poate intampla puiuilui meu pentru ca surioara lui, de acolo de sus de unde este ea,are grija de el. Mamici de ingerasi, sfatul meu este sa nu va lasati coplesite de durere atat de tare incat sa va inchida viata. Invatati sa traiti cu ea, sa faca parte din voi, sa traiti alaturi de ingerasii vostri chiar daca ei sunt acolo sus si voi pe pamant. In sufletul vostru ati fost, sunteti si veti ramane impreuna, iar daca aveti posibilitatea sa le oferiti fratiori sau surioare care sa va fie alaturi nu ratati aceasta ocazie. Ingerasii nostri au grija de noi. Corina din Iasi

Va sustin

sint foarte legata de aceasta situatie numai ca eu m-am impacat cu ideea ca un inger a plecat iar acum am un inger pe pamint care il vad si il simpt si asta mi-a alinat DUREREA il cheama Dorian si are 10 luni si nu mai pot dupa el. Va sustin si va inteleg si va doresc mult mult curaj si gnduri bune ca numai asa cred ca puteti invinge.
Alina DEWAELE(TITA)

Va felicit pentru initiativa

Va felicit pentru initiativa luata si va inteleg prin ce treceti.Am pierdut si eu un baietel in data de 8.04.2004 dupa 30 de saptamani de sarcina care a decurs normal,un copil normal dar care nu mai este din cauza stresului care l-am avut in acea perioada.Acest copil venea dupa alte doua sarcini pierdute la patru saptamani in anul 2003 una din ele din cauza varicelei.Mi-a fost greu sa depasesc acele momente,dar Dumnezeu mi-a daruit acel baietel.Totul a fost bine pana cand sotul meu a plecat sa isi aduca o cumnata din Italia care era si ea insarcinata cu al doilea copil,dar era in 16 saptamani,cumnata care avea si ea un sot cu carnet si cu masina si care era si cu ea acolo,dar a preferat sa vina cu sotul meu care m-a lasat insarcinata in 30 de saptamani.In ziua in care el a plecat copilul meu m-a parasit.Mi-a fost putin rau si m-am simtit slabita.Am mers la un medic de specialitate care spunandu-i situatia in care eram si cunoscan-o pe doamna doctor la care mergeam mi-a spus indirect ca de fapt copilul meu nu mai este.A urmat o saptamana de chin in care eu am realizat ca de fapt copilul meu nu mai este timp in care am tinut legatura cu sotul,dar el s-a incapatanat sa se intoarca mai repede.Tin sa mantionez ca doamna doctor la care am mers inca de la prima sarcina se afla in resedinta de judet la cateva zeci de kilometri de domiciliul nostru.Dupa o saptamana s-a intors si sotul si am mers sa vad ce e moment in care doamna doctor nu stia cum sa-mi spuna ca baietelul nu mai este stiind cat de mult imi doream copii si esecurile anterioare.Am nascut normal baietelul cu sprijinul doamnei doctor si a doamnelor asistente.Am sperat pana in ultima clipa ca va respira macar o data ca sa poata primi si el botezul cu toate ca modificarile de pana atunci imi confirmau contrariul.Dupa nastere s-a confirmat ca era un copil perfect nomal,dar avea cordonul ombilical torsionat de peste 20 de ori.Atat doamna doctor cat si alti medici cu tot atat de multa experienta si din clinici diferite au afirmat acelasi lucru"sarcina putea fi dusa la capat fara stres".Bine inteles ca nu pot sa o vad pe acea cumnata care stia ce inseamna sa fii insarcinata caci avusese si ea o sarcina anterioara cu probleme si nici pe copilul ei care este mai mic decat al meu cu cateva luni.Abia anul acesta am avut puterea sa ii spun ca din cauza ei am pierdut copilul si mi s-a reprosat ca de fapt am mai pierdut doua sarcini ce mai conteaza inca una.A urmat o perioada de durere cumplita in care am plans continuu de dorul lui.Ma gandeam la el si ma intrebam cu cine semana cum era ,ca orice mama care doreste sa-si vada primul copil.Apoi am mers la serviciu si am inceput sa vorbesc mult despre el pentruca imi facea si imi face foarte bine.L-am inmormintat si ii port de randuiala ca la orice om.Dupa toate acestea toti medicii la care am mers mi-au spus ca daca mai am curajul sa mai am copii va trebui sa am foarte mare grija de mine sa am o sarcina lineara fara bucurii prea mari si fara suparari.Bunul Dumnezeu m-a binecuvantat dupa doua sarcini duse cu extrem de multa grija cu doi copii sanatosi si frumosi,doua minui, o fetita care am nascut-o cu o zi inainte de a implini baietelul un an adica pe 7.04.2005 si un baietel de un an si doua saptamani.Toata lumea imi spune ca trebuie sa uit acea experienta trista,multi mi-au spus cand eram insarcinata cu fetita ca am sa nasc si am sa uit baietelul,dar nu a fost asa.Fetita crestea si ma uitam uneori la ea si mi-i imaginam pe amandoi cum s-ar fi jucat,iar acum mii-i imaginez pe toti trei cum s-ar fi jucat impreuna,cum ar fi vorbit,cum ar fi crescut impreuna.Sunt constienta ca durerea nu va putea fi uitata niciodata dar aceste doua flori pe care mi le-a daruit Dumnezeu ma ajuta sa imi umplu timpul si sa invat sa traiesc cu durere.O mie de copii daca ar avea o mama si unul din ei l-ar fi pierdut toti cei 999 nu pot tine locul celui disparut in inima ei.In inima unei mame fiecare copil are lucul lui bine determinat si nimeni nu-i poate lua locul celui disparut.Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit acesti copii,doamnei doctor si doamnelor asistente care m-au ajutat sa aduc pe lume acesti copii si nu in ultimul rand colegilor de serviciu care ma-u inteles,m-au sprijinit si m-au ajutat sa pot sa am acesti copii.In final vin cu un sfat catre viitorii tatici-stimatilor ,mergeti cu sotiile dumneavoastra viitoare mamici cat mai des la control si de cate ori ele simt ca ceva nu este in ordine.Nu mai mergeti pe principiul ca pe vremea cand au nascut mamele noastre nu mergeau asa des la doctor.Nu uitati ca atunci nu era atata poluare,atata stres,nu era Cernobalul.Stimate viitoare mamici faceti tot posibilul si aveti grija de dumneavoastra,mergeti la contoale periodice,faceti investigatii cat mai ample si la orice modificare mergeti la control.Spun acestea din experienta mea proprie caci daca mergeam la medic cu trei zile inainte de a muri copilul cand el era agitat poate astazi traia.Ultimul apel il adresez calor din conducerea Ministerului sanatatii sa faca in asa fel incat in fiecare maternitate judeteana sa existe un ecograf performant care sa poata vedea si cordonul ombilical al copilului(un ecograf tridimensional).Asa se pot salva vieti.Pacat ca avem medici buni daca nu au cu ce lucra. Si am lasat la final mamicila care au trecu prin aceeasi durere ca si mine-fiti curajoase,nu va pierdeti credinta in Dumnezeu si rugati-L neincetat sa va ajute sa suportati durerea si sa va daruiasca alti copii sanatosi.Acestia va alina suferinta si va ajuta sa dati sens vietii.Fiti curajoase si Bunul DUMNEZEU sa va aiba in paza sa va daruiasca tot ce va doriti.

Sora de inger

Sunt alaturi ,cu toata dragostea ,de mamele de ingeri. Mama mea care nu mai este a fost o mama de inger dupa care Dumnezeu i-a daruit 8 copii(eu fiind ultima) .Stiu ca fratele meu este inger si stiu ca ei sunt primii cu care se intalnesc mamele in cealalta viata. Va iubesc pentru ca mergeti mai departe si sunt alaturi de voi.

am pierdut un copil

Sunt o mamica a doi copii superbi, Tinu de 2 ani si 8 luni si Nicusor de 6 luni. Nicusor a avut un frate geaman, STEFAN LUCIAN-VASILE, care a murit la varsta de 40 de zile.Prima nastere a fost groaznica, am mers tinandu-ma de pereti 3luni dupa aceea, dar ii multumeam lui DUMNEZEU ca am un copil sanatos si cuminte si i-mi permite sa ma refac fara a cere din partea mea o atentie exagerata.Nua avut nici macar colici. Dupa 1 an si jumatate am ramas insarcinata cu gemeni, eveniment unic in istoria familiilor, atat a mea cat si a sotului.Am avut grija sa ascult tot ce-mi recomanda medicul specialist, mi-am luat vitaminele, am facut ecografiile la timp si totul era ok.Mi s-a recomandat efectuarea unei ecografii morfologice si am facut-o si pe aceea pentru a descoperi eventuale malformatii. Medicul care a facut acea ecografie, desi vorbea la telefon in timpul procedurii, m-a asigurat ca totul este bine si la locul lui.In septembrie am fost reincadrata in munca deoarece baiatul cel mare implinise 2 ani,am aflat ca firma la care lucram se afla in procedura de faliment si trebuie sa stau acasa doua saptamani in concediu fara plata.Dupa cele doua saptamani in care toti angajatii au stat acasa, am avut un concediu medical de 10 zile pentru o infectie urinara, iar pe 1 octombrie am intrat in concediu prenatal. Am depus certificatele medicale la angajator, iar in luna noiembrie am fost la firma sa depun certificatul corespunzator lunii noiembrie. Pe data de 13 noiembrie am fost chemata la firma, mi s-au inapoiat certificatele de concediu prenatal impreuna cu cartea de munca inchisa cu data de 1 octombrie in baza unei hotariri date de lichidatorul judiciar pe data de 26 octombrie.Desi eram gravida, am fost plimbata de la angajator la lichidator fara nici o jena, am obtinut cu greu o adeverinta necesara la ANOFM abia pe 30 noiembrie, pentru a beneficia cel putin de somaj.Mi se radea pur si simplu in fata cand ceream explicatii si i-mi spuneau domnii din firma lichidatoare sa le demonstrez ca am solicitat acele adeverinte si plata concediului medicl cel putin in perioada cand am fost incadrata in munca, iar daca nu-miconvine ceva sa-i dau in judecata ca ei sunt avocati de meserie.Sunt un om simplu, fara studii superioare, am lucrat intr-o firma de confectii din fosta Apaca iar indolenta lor mi-a indus o stare de depresie, si neputinta mea m-a dus la disperare. Ma vedeam impreuna cu copii mei mancind paine goala. Ma certam cu parintii in fiecare zi deoarece nu i-am ascultat si nu am facut avort iar acum nu am cum sa ma angajez si sa-mi castig existenta. Stresul, neintelegerile si drumurile au dus la o nastere prematura la doar 35 de saptamani. Am nascut sambata, 8 decembrie 2008, doi baieti frumosi de nota 9 fiecare,de 2650 g, respectiv 2800 g si 47 cm. Am nascut usor, totul era bine, nu imi mai faceam giji nici pentru bani deoarece deschisesem un proces la tribunal pentru drepturile mele, iar sotul meu incerca sa obtina un credit bancar pentru a depasii cheltuielile imediate. La iesirea din spital mi s-a spus ca cel mic are suflu sistolic, dar sa nu-mi fac griji ca nu e nimic grav.I-am adus acasa, eram mandra de copii mei frumosi si zambareti nevoie mare.Intr-o noapte baiatul cel mare a avut cosmaruri si nu am putut dormi, capul ma durea de doua zile fara motiv, cel mic refuza sanul si fratele lui nu-i mai dadea drumul,nu vroiam decat sa dorm 5 minute.I-am luat pe toti trei langa mine sa se linisteasca, Tinu pe picioare, Nicusor la san si Stefan intre mine si tatal lui. si am motait asa vreo 20 de minute. Cand a terminat Nicusor de mancat am vrut sa-l iau si pe Stefan sa-i dau sa manance.Era cald si moale si nu mai respira. Am chemat salvarea, am incercat sa-i fac masaj cardiac si respiratie gura la gura dar a fost in zadar,la fel ca manevrele doctorului de pe salvare care a incercat totul pentu a-l resuscita.M-am simtit vinovata si pustiita. Am continuat sa am grija de copii mei doar in virtutea inertiei.POTI SA AI CAT DE MULTI COPII, PIERDEREA UNUIA DINTRE EI TE TRANSFORMA SI, DACA NU-TI REVII DIN SOC RISTI SA NU MAI FII OM. Trebuia sa-l fi tinut sub observatie mai bine, trebuia sa-l fi iubit mai mult. trebuia sa-l fi tinut in brate si sa-l fi alinat macar dar eu nici macar nu am realizat ca el se chinuie sa respire langa mine si ca sufera cumplit.Pentru el am fost cea mai groaznica mama pentru ca nu am stiut sa-l iubesc suficient. instinctele mele m-au tradat pentru ca nu m-au alarmat, nu am fost constienta ca am un copil aflat in mare suferinta.La autopsie ni s-a spus ca inimioara lui a cedat la o prima raceala si ca s-ar fi putut intampla oricand,la joaca, in prima zi de scoala sau la o emotie mai puternica, desi nu se evidentiase nici o malfirmatie la ecografii.A fost unul din acele cazuri pentru care nici medicii nu au avut explicatii, sau a fost rezultatul unui sir lung de omiteri ale unor oameni incompetenti in frunte cu mine?Nu stiu, dar imi place sa cred ca DUMNEZEU le stie pe toate si voi afla raspunsul la aceste intrebari cand i-mi voi intalni copilul pe lumea cealalta, asta in cazul in care voi ajunge intre ingeri si nu dincolo,iar pana atunci ma straduiesc sa fiu o mama buna si un om mai bun si sa-migasesc linistea sufleteasca aici pe pamant. va multumesc pentru ocazia de a-mi descarca sufletul.Eliza

MULTUMESC BIANCA !

Citesc si-mi curg lacrimile ! Fara sa doara...dar curg. Am ocazia sa plang din nou, dupa 31 de ani ! In 6 ianuarie 1975,de BOBOTEAZA,la o luna si jumatate de la moartea mamei - 45 de ani-am nascut foarte greu ( 4 zile de travaliu )un baiat,prin cezariana. Ce bun ar fi fost un psiholog ! Dupa doi ani raman din nou insarcinata. Mare bucurie. Imi doream foarte mult doi copii.Sarcina usoara fara nici un fel de probleme. La termen, ma prezint la maternitate pentru internare,stiind ca va urma a doua cezariana.Nu am fost internata pentru ca se depasise NUMARUL de CEZARIENE !!!! Urma sa revin cand se rup membranele,direct la sala de operatie sub pretextul URGENTA MAJORA.Prima operatie a fost fara nici un fel de probleme.Urma sa fiu operata de acelasi medic, deci nici cea mai mica ingrijorare.Numai ca dupa doua zile am ajuns la spital fara membrane rupte dar cu hemoragie interna.APOPLEXIE UTERO_PLACENTARA.Copilul era mort de doua ore iar eu am avut o sansa la 10000 ca sa traiesc.Copilul era baietel normal din toate punctele de vedere.Am certificat de nastere cu mentiunea nascut mort.Nu l-am vazut pt. ca am fost inconstienta doua saptamani in care nu se stia daca voi trai sau nu.In putinele momente de luciditate ma gandeam numai la baiatul de acasa si aproape nu intelegeam de ce este atata agitatie in jurul meu.Mi-am revenit miraculos din punct de vedere fizic.Fiind a doua cezariana, cu un diagnostic de apoplexie care se poate repeta, mi-au legat trompele.A urmat calvarul.Aveam lapte,auzeam copil plangand,imi lipsea tot timpul ceva nedefinit si cate si mai cate. Am facut fata situatiei zimbind, dar cu sufletul ars. Asa au trecut cinci ani dupa care au aparut ceva probleme medicale.La inceput s-au numit fibrom,apoi chist - cu biopsie- si mare MIRACOL impotriva tuturor actelor medicale pe care le aveam SARCINA. Am spus clar ca va fi fetita si am hotarat de una singura ,sotul fiind foarte speriat,ca pastrez sarcina cu orice risc.Am nascut prin cezariana cu anestezie peridurala, acum 26 de ani ,o fetita de nota zece la propriu.Acum este medic veterinar iar primul nascut doctor inginer.Sunt multumita si fericita- dar astazi am citit si am plans.Ce bine ar fi fost daca cineva specializat ma ajuta in momentul acela ! Sunt convinsa ca cicatricile sufletesti erau cu mult mai mici.

Re:ajutor pentru nepotica mea

Draga Ramona,

Am citit cu durere mesajul scris de tine si am retrait alaturi de tine durerea de a avea un copil bolnav, cu o grava malformatie a inimii. Sunt mama lui Emmanuel Nicolae, gasesti afisat un filmulet despre el pe acest site, care din nefericire s-a nascut cu o malformatie grava de cord, care nu a fost tratata corespunzator la momentul oportun. Din nefericire Emma al meu nu mai este, avea numai 4 ani si 7 luni cand a devenit inger. Te pot indruma si ajuta in gasirea unei clinici, daca poti contacteaza-ma la telefon 0723.520.818. Iti stau la dispozitie cu orice informatie doresti. V a doresc sa aveti multa tarie si putere si sa nu luati litera de lege ceea ce vi se spune in spitalele din Romania. De cele mai multe ori se insala in asemenea cazuri.

Va imbratisez, Doamne ajuta!

ingerasul meu

sunt o mama de ingeras !simt ca mi se rupe sufletul cand spun asta dar copilasul meu nu mai este langa mine de o saptamana a vrut sa plece in cer si eu am ramas singura .Astazi am fost la el la cimitir si iam dus flori am simtit cami fuge pamantul de sub picioare in loc sai cumpar hainute si jucarii eu trebuie sai duc flori la cimitir si sai aprind o lumanare .Nu stiu de ce D-zeu nea pedepsit asa de mult nici acum numi vine sa cred ca nu o sal mai am sal tin in brate niciodata sa pot sail dau sotului meu in brate sa si tina baietelul .a trait doar 2 sapt si a avut momente in care se simtea bine in care simteam ca mor cat las tine in brate dar degeaba Dumnezeu nu a vrut samil lase mie avrut sal ieie la el in cer sal faca ingeras ,a fost cel mai frumos copil din lume avea grupa mea de sange era sufletul meu si acum nu mai este langa mine .Nu stiu de ce mi sa intamplat asta mie nu stiu cu ce am gresit atat de mult in viata incat mi sa intamplat mie ,trebuia de abia peste 3 luni sa vina pe lume dar el a ales sa vina mult mai devreme la 6 luni de ce nu stie nimeni sami spuna ,am avut controale peste controale si toata lumea imi spunea ca este bine ca nu sunt probleme si ...intro noapte mam trezit si mi se rupsese apa din somn DE CE?oare ?nu stiu nici acum nimeni nu stie .CRED ca sunt prea socata inca sa povestesc despre asta insa stiu ca lam iubit si il iubesc mai mult decat viata mea si mias fii dat viata in orice clipa ca sa traiasca

Buna, tuturor mamelor de ingeri

Buna, tuturor mamelor de ingeri! Ma bucur mult ca a avut cineva aceasta initiativa minunata, ma intristez totusi ca a fost nevoie ca inca un copilas minunat sa plece acolo....sus . Sunt o mamica acum de 35 ani.... Ar fi tebuit ca acum pe 1 iunie sa ne pregatim sa-l sarbatorim pe ALEXANDRU - STEFAN, care ar fi trebuit sa implineasca 6 ani...ce trist ca mama ca in loc sa-i faci tort sa fi nevoita sa-i faci coliva.... E cumplit. Am avut o sarcina perfect normala, monitorizata timp de 9 luni, avand grija, exagerata, de copilasul din burtica pe care il astepta intreaga familie. Cu o saptamana inainte de a naste am avut o sangerare si bineinteles am dat fuga la doctor. Ne-a spus sa stam linistiti, mi-a dat ceva medicamente si sa mai asteptam. Spre sfarsitul saptaminii (sambata) m-am dus la spital pregatita sa nasc. Chiar pe 1 iunie am adus pe lume un baietel de 2,8 kg si 48 cm. Totul a fost bine. Am nascut la ora 10, am fost la alaptat de 4 ori si parca presimteam ceva. Tot timpul intrebam daca e ceva in neregula cu copilul meu . Nu, mi se spunea si chiar erau mirate de ce intreb. A doua zi la ora 6 dimineata a venit si vestea care avea sa-mi schimbe viata. Am fost chemata de urgenta la medicul neonatolog care mi-a spus ca baietelul meu numai are nici o sansa, suntem tineri, vom face altul...... Am simtit ca ma prabusesc, ceva din mine s-a rupt in momentul ala pentru totdeauna. Totusi respectiva dna. doctor a facut tot ce a putut omeneste pentru Alexandru. Problema lui era ca nu i se coagula sangele. Am fost transferati la Grigore Alexandrescu, Alexandru la terapie intensiva iar eu intr-un salon departe de el. Aveam voie sa merg din 3 in 3 ore sa-l vad si sa nu stau mai mult de 10-15 min. Nu aveam voie sa-l iau in brate si de mangaiat il mangaiam fara sa ma vada asistentele ca riscam sa ma dea afara mai repede. A fost cumplit, dar am zis ca suport orice numai sa fie bine. La o saptamana, tot sambata, medicul de garda ne-a zis ca daca vrem sa chemam un preot sa-l botezam. Am chemat l-am botezat si tot mai speram intr-o minune. M-am dus la el la vizita la ora 16 si mangaindu-l a facut hemoragie in fata mea. Am fost data afara imediat si ultimul care l-a vazut a fost sotul meu pe la ora 23 iar pe 9 iunie la ora 0.00 Alexandru era un ingeras. Inainte nu intelegeam expresia "imi arde sufletul", acum o inteleg perfect . Si ce imi arde sufletul ....... La inmormintare mi s-a parut chiar ca are un zimbet, iar in biserica, cand mi-am luat ramas bun mi s-a parut mai cald ca niciodata, as fi vrut sa nu ma desparta nimeni niciodata de el.Sunt convinsa ca el are grija acolo de unde este de noi. Am uitat sa va spun ca mai avem un baietel de 11 ani. Ii era frica mereu de tunete si fulgere dupa ce a murit Alexandru pana i-am explicat ca de fapt se joaca fratiorul lui cu el si din aceasta cauza se aud tunetele si fulgerele. Viata merge inainte... La un an adica pe 27 iunie, am nascut o fetita, Gabriela-Ioana, perfect sanatoasa.Si acum ma intreb de unde am avut puterea sa o iau de la inceput. Am doi copii minunati, mergem toti la mormant la Alexandru si vorbim mereu cu el ....Totusi ceva din mine s-a dus. O parte din inima mea este la Alexandru pe care il iubesc din tot sufletul meu.

ajutor pentru nepotica mea

numele meu este grigoras ramona si va scriu in speranta ca cineva ne poate ajuta si pe noi, nu inainte de a va felicita pt site. cred ca ar fi mai bine sa trec direct la suferinta noastra , a familiei , si o sa intelegeti despre ce este vorba. am o nepotica din partea fratelui mai mare, sorin anghel, in varsta de 1 anisor si 1luna, pe cat de frumoasa pe atat de suferinda.la 8 luni in urma unei banale raceli s-a descoperit ca fetita, alessia-andreea, sufera deo grava malformatie la inima-canal atrio-ventricular complet, situs inversus total. Mai pe intelesul tuturor inimioara ei este pe dreapta dar ce e mai grav este ca nu prezinta peretele despartitor intre atrii si ventricule, deci nu se fac schimburile de gaze de la nivelul inimii. Sangele nu este oxigenat si de aici tot felul de probleme in tot organismul: este din ce in ce mai cianotica, nu se poate bucura de primii pasi pt ca oboseste si risca sa faca stop cardio-respirator in orice moment, respira foarte greu....Parintii au inceput de atunci tot felul de investigatii iar in final au aflat ca se poate face operatia pt indreptarea situatiei la tg.mures. Nu va pot spune cat de fericiti am fost la aflarea acestei vesti .Dar acum urmeaza partea cea mai grea:de 7 luni de zile fetita este purtata pe drumuri di ploiesti pana la tg mures si inapoi . DE CE? Din cauza unor persoane care nu isi dau interesul si isi bat joc pur si simplu de oamenii simplii si fara influenta si ma refer la cadrele medicale din acest spital de la tg. mures.A fost programata de cateva ori la operatie fetita si tot de atatea ori i-s-a intors spatele pur si simplu si a fost trimisa acasa , fara salvare fara observatie medicala pe tot parcursul drumului, din diferite motVe:ba ca doctorul nu este in tara, ba ca nu se fac operatii de sarbatori, ba ca se face dezinfectie in spital, ba ca in saptamana patimilor dl.doctor nu face operatii, etc.Acum fetita este din nou in spital de o saptamana dar tot degeaba. Desi a fost chemata pt a fi operata din nou este pusa pe lista respingerilor , nu cunosc motivele invocate acum de medicul in ingrijira careia se afla acum fetita, dar ce e strigator la cer este ca se spune ca nu mai fac operatii pina in luna septembrie. NU stim ce sa facem , la cine sa apelam pt ca acestui copil nevinovat sa i se dea dreptul la viata. Cu toate ca medicii au spus ca este o boala destul de grava si ca trebuie intervenit chirurgical pana in varsta de 1 an, tot dumnealor acum ii intorc spatele , iar fetita a trecut de 1 anisor.Starea ei se inrautateste vizibil de la o zi la alta si nimeni nu face nimic, chiar in spital fiind. VA RUGAM DIN SUFLET DACA PUTETI SA NE AJUTATI IN ACEST SENS, SA O OPEREZE UN MEDIC PANA NU ESTE PREA TARZIU, AJUTATI-NE! SUNTEM OAMENI SIMPLII , DE LA TARA, FARA INFLUENTA SI CREDEM CA ASTA ESTE CAUZA RESPINGERII SI TERGIVERSARII SITUATIEI ACESTUI COPIL. NIMENI NU NE BAGA IN SEAMA! Am uitat sa spun ca banii nu sunt o problema pt ca ne-am interesat la casa de asigurari de sanatate iar costurile operatiei sunt suportate de aceasta. daca ne puteti ajuta cumva, daca ne puteti indruma va rugam din suflet sa o faceti. VA MULTUMESC PENTRU ABABILITATEA DE A CITI ACESTE RANDURI, SI, DUMNEZEU SPER SA FIE CU DUMNEAVOASTRA SI TOTO ODATA CU MICUTA ALESSIA-ANDREEA. ASTEPT RASPUNS, VA MULTUMESC.

Indemnizatie

Sunt un viitor tatic saptamana viitoare sper si sotia mea este deja mult prea stresata din cazul banilor pe care superbul nostru GUVERN a binevoit sa il dea mamicilor .Sotia castiga aproximativ 2000 lei si brusc ramane cu 800 lei .Spuneti-mi si mie nu este discriminare?Daca nu are lapte ,sau apar doamne fereste alceva ce facem?Nu era normal sa faca cineva LOBBY pentru toate mamele si pentru viitorul acestei Natii care este pe duca.Nu se putea vota 85% pentru mamele care castiga si 800lei pentru mamele mai nevoiase.Multumesc si incep sa nu ma mai consider ROMAN si nici pe copilul meu nu o sa il invat ce e aceeea PATRIOTISM

iubirea e mai presus

Dragi frati si surori, Voi incepe acest mesaj, in acord cu Vointa Celui care ma inspira, cu un citat din cartea "Terapia cu ingeri" scrisa de dr. DOREEN VIRTUE: "rugati-va si cantati mereu pentru copilul vostru. Cereti-ne noua, ingerilor, sa-l inconjuram cu privirile noastre blande..." Sunteti intr-o situatie de incercare cu adevarat dificila si tocmai de accea este extrem de important sa aveti o viziune cat mai obiectiva asupra acestei incercari, precum si sa intelegeti cat mai bine ca si ceea ce se petrece face parte tot din planul divin. Este poate una din cele mai mari dovezi de smerenie si iubire fara de Dumnezeu sa accepti si sa-L iubesti cand iti este rapit ceea ce ai mai scump pe lume. Si totusi cine altcineva sa ne ajute si sa ne aline in aceste momente daca nu tot El... Cred ca acesta ar fi mai usor daca am intelege cu totii care este cu adevarat continuarea vietii acestor minunate spirite care au fost copilasii nostri si de aceea va rog sa aveti bunavointa sa cititi o carte divin inspirata numita"IMPARATIA COPIILOR DIN LUMEA DE APOI" scrisa dupa dictare de JACOB LORBER, aparuta la editura VIDYA ( tel 0268 313457, 0723203539) in colectia PROFETUL NECUNOSCUT. Toate cartile acestui profet sunt comori inestimabile care ne deschid practic portile lumii spirituale si ar fi minunat daca ati face niste cursuri in care sa prezentati aceste realitati tainice. Voi sunteti cei mai indreptatiti sa spuneti" Viata pe acest pamant e atat de scurta!", nu o lasati sa treaca orientandu-va inima, energia, atentia spre formele desarte, spre exterior, spre speculatii mentale si mondenitati. Faceti din aceasta suferinta un invatator tacut care sa va apropie de Tatal nostru preaplin de iubire, care va pregateste o mare bucurie a regasirii, dupa cum veti vedea, cei cu inima pregatita. Ingerii nu pot avea mame care la randul lor nu sunt niste ingeri, chiar si pe pamant. Bucurati-va ingerasii raspandind iubirea si cunoasterea veritabila a prezentei extatice a Lui Dumnezeu. succes.

s-a mai stins o steluta :(

Buna!nu credeam vreodata k voi scrie aici..am citit povestea ta(bianca)cand eram insarcinata cu micutul meu,eram la inceput de sarcina si ma emotionat sincer tragedia prin care ati trecut..azi.....din nefericire simtim si noi la fel,azi micutul nostru a ales cerul:(...l-am nascut prematur,acum 7 zile la 34/35 saptamani cu greutatea de 2.600 gr..a fost bine,dar la cateva ore starea lui sa agravat,a fost trimis la timisoara de urgenta si a inceput sa se simta bine,apoi sambata..starea micutului nostru sa inrautatit iar azi am fost anuntati telefonic ca printisorul nostru adorat nu mai e:((..simt ca ma rup in doua de durere,cum sa trecem peste asta..de ce noua..maine mergem sa'i aducem trupusorul de la spital..doamne,nu mai putem:(

 

Re: salvati animalele

Buna ziua, Lucica :-)! mesajul abordeaza o problema la care multi nu ne-am gandit! Dar exista baloane biodegradabile din latex, care nu afecteaza cu nimic natura (procesul de degradare dureaza cam 6 saptmani). In acest caz numai ata cu care sunt legate, poate prezenta o problema fiind de obicei din nylon.

Heliul este un gaz natural si nedaunator, al doilea cel mai des intalnit in univers dupa hidrogen. Pe viitor, vom avea grija, ca in actiunile organizate de E.M.M.A.,  sa fie folosite baloane din material natural (latex) si sa se scoata ata, inainte de a le da drumul, astfel evitand problemele ecologice. Multumim pentru sesizare!

salvati animalele

Doresc doar sa va aduc la cunostinta ca baloanele cu helium pe care multe organizatii le trimit in aer pot dauna pasarilor si animalelor din oceane si mari. Sper ca o sa aveti consideratie pentru aceste biete animale, imi pare sincer rau de pierderea unui copil al arcarui mame si sper ca mesajul meu va fi primit ca un mesaj de salvare al acestor animale. Sper din tot sufletul sa alegeti o alta forma de a va exprima durerea.

Ingerasul meu

Buna Bianca

Numele meu este Mihaela si am 36 de ani.
Am tercut printr-o experineta asemanatoare acum patru luni, doar ca ingerasul meu a trait o zi.
Dupa 10 ani de incercari si chinuri ( am pierdut 5 sarcini pana la trei luni), anul trecut dupa un tratament de aproximativ un an am reusit sa raman din nou insarcinata. Am fost la control ecografic mi s-a confirmat ca eram in trei saptamani. La cateva zile dupa ecograf am inceput sa am sangerari. L-am sunat pe profesor mi-a prescris tratamentul adecvat chemandu-ma din nou la ecograf.
De aceasta data am mers la alt doctor si s-a descoperit ca uterul meu este fibromatos, trei dintre noduli fiind de dimensiuni mai mari.
Din acel moment mi s-a suplimentat tratamentul, s-a impus repaus total, am facut tot felul de analize (toate au iesit foarte bine), faceam ecografii morfologice din doua in doua saptamani (chiar daca sarcina era mica, ca si varsta), copilul era perfect sanatos si se dezvolta normal.
De cand s-au descoperit fibroamele profesorul zicea mereu: sa ajunge la sapte luni, lucru pe care l-am sperat cu toata fiinta mea.
La 28 de saptamani, au aparut contractiile iar unul din fibroame a inceput sa doara si sa devina proeminent.
Am fost internata in spital marti 5 februarie 2008. Mi s-a spus ca daca copilul se va naste acum nu va trai Am fost tinuta sub obseravtie 24 de ore din 24, s-a incercat tot ce a fost posibil pentru a opri durerile si prelungi termenul, dar joi 7 februarie 2008 la ora 11.30 am nascut un baietel de 1.40 kg si 40 cm pe nume Alexandru Stefan.
Totul s-a intamplat foarte repede, nimeni nu se astepta, dar din cauza presiunii exercitate de fibrom au aparut contractiile iar copilul a fost practic aruncat afara. In acele momente am asteptat cu sufletul la gura sa-i aud glasul, iar atunci cand i-am auzit palnsul, chiar daca a fost foarte slab am simtit ca-mi explodeaza inima de bucurie. Nu au contat toate durerile pe care le-am suportat dupa ce s-a nascut (copilul nu se angajase pentru nastere a fost nevoie sa se taie membranele pentru a forta nasterea, placenta a ramas lipita si a trebuit chiuretata, a fost nevoie de copci dar din cauza hemoragiei a fost totul mai dificil, s-au pus 2 copci pe acelasi loc, fibromul inca durea si multe altele) important era ca traia.
Chiar daca totul s-a petrecut foarte repede toata lumea era pregatita pentru a-l primi pe micut. A fost intubat chiar in sala de nasteri, dupa care a fost dus la terapie intensiva si controlat.
Totul era normal si la locul lui, nu avea nici o malformatie, toata lume s-a bucurat si au spus ca totul este in regula, doar ca este prea mic ca si varsta.
M-am ridicat din pat dupa o ora de la nastere chiar daca mi s-a spus ca nu ete bine si m-am dus sa-mi vad puiul.
Era plin de furtunuri si sonde dar traia iar ochisorii lui erau atat de vioi. Cand mi-a auzit vocea si-a intors ochisorii spre mine. M-am apropiat de el si am inceput sa-i vorbesc, sa-l mangai, sa-l pup si simteam cum tresare la fiecare soapta, la fiecare atingere, era plin de viata.
Stateam langa el atat cat mi se permitea, ieseam pe hol la sotul meu, dupa care mergeam din nou la el. Totul parea in ordine nimic nu prevestea ce avea sa se intample.
Vineri dimineata intre orele 2-3 a facut prima complicatie la plamanul drept (mi s-a spus ca plamanii lui sunt foarte subtiri si de aceea s-a intamplat), intre orele 7-8 a facut prima hemoragie cerebrala.
Atunci ne-au intrebat daca vrem sa donam sange ( nu aveau sange compatil cu al lui). Au luat de la sotul meu, iar dupa transfuzie si plasma s-a simtit mai bine.
In acel moment i-am spus sotului meu sa mearga dupa preot, ca sa-l putem boteza. Dupa botez lucurile au inceput sa se inrautateasca, iar dupa 40 de minute de reanimare la ora 18.10 inimoara lui a incetat sa mai bata.
Cand mi-au spus ca trebuie sa-l deconecteze de la aparate am simtit ca toata lumea s-a prabusit, ca inima mea a inceatat sa mai bata, ca nu mai am nici un motiv sa traiesc.
M-am certat cu Dumnezeu si i-am spus ca nu-i drept sa-mi ia ingerasul, ca l-am dorit din tot sufeltul, ca voiam sa-l iau acasa nu sa-l duc la cimitir.
Am fost intrebata daca vreau ca sotul meu sa-l vada pe piticul nostru. A fost lasat inauntru si ni s-a permis sa ne luam ramas bun de la el ( l-am mangaiat, l-am imbratisat, am vorbit cu el, l-am pupat, i-am facut fotografii).
Cel mai greu mi-a fost vineri noaptea in spital, deoarece in rezerva mai erau 2 mamici cu puiutii lor, iar la fiecare gangurit al lor cineva im rasucea un cutit in inima - ei traiau iar piticul meu era mort. Abia asteptam sa vina dimineata sa pot pleca acasa, unde puteam fi singura - eu si durearea mea.
Deoarece a murit vineri seara nu am putut sa-l luam acasa decat marti. Deoarece nu am foste de acord cu necropsia a durat o zi intreaga sa obtimen actele necesare inmormantarii.
L-am inmormantat langa bunica lui, mama mea, ca sa nu fie singur, sa nu-i fie urat, sa poata avea cineva care l-ar fi iubit enorm (daca ar fi trait amandoi) grija de el.
Slujba din biserica a fost cu totul iesita din comun, pana si preotul plangea atunci cand citea.
Totul a fost foarte impresionant si marcant.
Desi au trecut aproape 4 luni imi este inca foarte greu, doare inca, imi este greu sa vorbesc despre ce s-a intamplat si ma rog la Dumnezeu in ficare zi sa ma ajute sa pot avea si eu un puiut.
Te-am vazut la Gala UNICEF, am ateptat sa apara acest sait si as vrea sa stiu cum pot ajuta la randul meu pe altii.
Te admir pentru ceea ce faci si sper ca voi reusi asa cum ai facut-o si tu, sa depasesc durerea pierderii copilului meu.
Unui copil indiferent daca a trait un timp, s-a nascut mort sau a fost un vort spontan tot copil este si va ramane in inima si sufletul nostru de parinti.
Iti multumesc

Eu si sotul meu

Eu si sotul meu ne dori de ceva ani un copil,in luna martie am ramas insarcina , nu va pot descrie fericerea.Am fost la ecograf la 4 saptamani s-a vazut sacul gestational si cand am fost la ecografia de 8saptamani eram pregatiti sa-i auzim inima micutului, dar SOCUL a venit pe masa cand doctora ne-a zis NU SE VIZUALIZEAZA EMBRIONUL,am crezut ca a picat cerul pe mine,nu puteam crede ce mi se spune.Am mers sa-mi fac analiza BHCG, de mai multe ori si vedeam cum ii scadea valoare de la o zi la alta , imi veanea sa mor, nu stiam de ce Dumneazeu nu a vrut sa-mi lase aceasta bucurie. A venit ziua cand a trebuit sa merg la intrerupere de sarcina , doctora noastra ne-a recomandat un alt doctor(ea ocupandu-se doar de infertilitate si fertilizare).La 3 saptamani dupa chiuretaj am fost la control si sa-mi ridic analizele (au zis ca imi fac niste analize sa vada de ce nu s-a dezvoltat sarcina cu embrion).Rezultatul de la laborator era sinistru , cica sunt resturi si se recomanda dozare BHCG,am plecat imediat sa caut doctorul sa-i spun , acel medic nu a vrut sa vorbeasca cu mine decat pe holul spitalului, eu incercam sa-i spun ca am resturi ramase ca pot face infectie si ce imi mai trecea mie prin cap, iar el imi spune sa merg acasa si sa vin dupa 4 zile. am facut un soc, am hotarat atunci cu sotul meu sa mergem la alt medic in alt spital, toata poveatea de pana acum s-a intamplat la Maternitatea Giulesti, iar doctorul se numeste Cristescu Ciprian,am mers la Spitalul Municipal si mi s-a facut o ecografie si intradevar erau resturi si aveam o lama de lichid pe uter.Acum am inceput un tratamen pentru a vindeca ce este acolo si sper ca din toamana sa ma pot incerca din nou sa raman insacinata. stiu ca am scris mult dar asa m-am descarcat si ma bucur ca stiu ca este cineva care ma asculta. Le urez tututor care isi doresc copilasi sa aiba parte.

Curaj pe mai departe

Doamna Bianca,

Dintotdeauna v-am considerat o persoana sensibila, umana. Si inca odata dovediti acest lucru.

Desi inca nu am familie, sunt tanar si normal ca imi doresc acest lucru. Doar cei care trec prin asa ceva reusesc sa simta durerea dumneavoastra de aceea nu voi insista. Dar modul in care ati decis sa mergeti mai departe construind pentru altii un inceput de drum spre normalitate, este minunat. Va multumesc. Va urez succes. Oamenii ca dumneavoastra imi dau speranta ca noi, romanii, vom reusi sa ne vindecam si sa devenim oameni. Este cel mai greu lucru.
Succes. Singurul lucru care pot sa-l fac acum este sa trimit adresa siteului dvs mai departe prietenilor, in caz ca cineva are nevoie sa stie de existenta organizatiei.

buna ziua.ma numesc iulia si

buna ziua.ma numesc iulia si scriu acum pt a doua oara pe site,prima data am povestit traumele prin care am trecut in romania,am spus ca ma aflu in spania si sunt in stadiul de investigatii pt cele 4 sarcini pierdute.aici am avut parte de toate analizele necesare aflarii diagnosticului care s-a dovedit a fi o boala de coagulare a sangelui ANTICOAULANT LUPIC ,lucru care s-ar fi putut afla foarte usor si in romania doar ca nu a existat bunavointa din partea nimanui.pacat ca a trebuit sa trec prin asa ceva doar din cauza sistemului sanitar din romania.aceasta afectiuna se trateaza foarte usor cu o doza mica de aspirina pe zi,va dati seama?cat era de simplu?mi-ar place sa pot trage pe cineva la raspundere pt tot dar nu am cum,asa ca recomand tuturor mamicilor care au trecut prin asa ceva sa dea o fuguta aici,in spania,in madrid la "CENTRO INTEGRAL DE DIAGNOSTICO Y TRATAMIENTO"si nu veti avea nimic de pierdut.totul este gratis.va multumesc si sper sa dea roade fundatia E.M.M.A si sa schimbe cel putin o parte din ce e rau in acest sens in romania.ptr tine,bianca cele mai calde urari si sper sa ai in continuare putere si strigatul nostru sa fie auzit prin glasul tau.sa aiba urechi sa te asculte cine trebuie si vointa sa te ajute cine poate si cu ce poate.si asa vei gasi sensul tuturor celor intamplate.si asa ne vom schimba cu totii si vom deveni mai buni,mai sensibili,mai civilizati si mai preocupati de suferinta celui de langa noi.asa vom deveni OAMENI.pa va pup.iulia

Sunt o mamica care in urma cu

Sunt o mamica care in urma cu 7 ani am pierdut un copil+ a murit la 24 ore dupa nastere, pe 18 ,07,2008 ar fi implinit 7 ani. In urma cu 4 ani am pierdut un altul . Acum am un baietel care este adoptat este viata mea si este copilul pe care l+am pierdut. Au trecut 7 ani si credeti- ma ca si acum pland si sunt extrem de trista cand va scriu aceste randuri. O astfel de nenorocire nu se poate uita niciodata si toata viata iti amintesti. Este groaznic. Anda-Buzau

trista mea poveste

sunt omama a2 copilasi care puteau sa fie 3 dar domnul nu a vrut asa . acum mai bine de 10 ani am pierdut si eu un ingeras ceia ce ma marcat pe viata ii multumesc domnului ca ma alinat daruindumi 2copilasi fermecatori.te inteleg draga bianc ceia ce faci este binecuvintat de sus .doamne ajutane .fiti tari dagi mamici de ingerasi .

MESAJ

Vreau mai intai de toate sa iti spun draga mea Bianca ca imi pare rau si inteleg perfect prin ce treci sau mai bine zis prin ce ai trecut. In data de 23-7-2005 am nascut un baietel de 3 kg si 500 de grame. Am nascut dimneata la ora 6 chiar in momentul cand se schimba tura. Am nascut foarte greu dar la sfarsit mi-a trecut orice durere atunci cand mi-am vazut baietelul .Apoi pe mine m-au dus la salon iar pe Victoras ,asa il chema, l-au dus la aspirat, asa mi-au tot spus.Am mai intrebat cand imi aduce si mie copilul si mi se spunea ca imediat si mereu acelas raspuns.Pe la ora 8 seara sunand sotul meu sa ma intrebe ce fac eu si copilul i-am spus ca tot nu mi l-au adus,mi-a sigerat sa ma duc sa intreb si sa fiu mai insistenta.Am mers la etajul la care nascusem si am intrebat unde imi pot gasi si eu copilul,apoi m-am dus la reanimare fiindca acolo mi s-a spus ca il gasesc.Am intrat si am intrebat si nu o sa va vine sa credeti ce raspuns am primit.Eu am intrebat unde il pot gasi pe I.Victor,iar acea doctorita mi-a spus asa:'uite acela ti-e copilul,un monstru,un copil cu capul dublu.' Era un copil ca toti ceilalti,nu avea nimic in minus sau in plus sincer. Mi-au spus ca nu rezista peste noapte ,nu va pot descrie ce am simtit deoarece nu exista cuvinte sa ma pot exprima. Atunci mi-am sunat sotul si i-am spus sa vina cat poate de repede deoarece am vrut sa il vada si el in viata.Avenit si l-a vazut apoi ne-am gandit sa chemam un preot sa il impartasim crezand ca asa vom rezolva ceva. Avenit preotul si am apucat sa il impartasim si asta e o mare multumire pentru mine ca si mama. am intrebat ce are copilulu si prima data ni s-a spus ca ar avea hemoragie cerebrala apoi ca s-a inecat cu sange,iar la autopsie mi-au spus ca a avut ficatul prea gras.Arezistat 2 zile ,eu eram in salon si cu o fetita in brate,luat copii altor mame daca pe al meu nu aveam cum.Aintrat doamna doctor si le-au anuntat care si cum pleaca acasa iar cand s-a uitat la patul meu a intrebat unde este mama de acolo iar eu i-am spus ca eu sunt acea mama iar ea stiti ce a facut? Mi-a spus foarte senin copilul ti-a murit azinoapte la 4 si a plecat.Nu a tinut cont ca eram cu un copil in brate.L-am adus acasa si l-am ingropat ca orice alt om,nu am tinut cont ca era mic dar am ramas marcata pe viata si stiti de ce?
Lam ingropat pe 27 7 2005 exact cand e aniversarea noastra de nunta. Aceasta este trista mea poveste. Au trecut de atunci 2 ani si eu inca il mai astept nu vreau sa renunt la ideea ca el nu mai vine. Sufar enorm dar va spun sincer ca daca as suferi de zeci de ori mai mult nu as regreta deoarece sufar pentru copilul meu.Am consultat si un psiholog si el mi-a spus ca daca voi vrea sa imi revin trebuie sa renunt la el si sa il las sa plece. Eu nu vreau lucrul asta si nici nu o voi face vreodata deoarece l-am pierdut odata si nu mai vreau sa il pierd inca odata
El este si va fi cu mine,inca mai caut metode sa il aduc inapoi,trebuie sa gasesc,trebuie. Toata lumea imi spune ca asa a vrut Dumnezeu. Eu nu cred asta deoarece eu am fost la ecograf tridimensional inainte de a naste si totul era perfect copilul bine crescut iar ei imi spun ca s-a nascut bonlas. Nu se poate. Nu a vrut Dumnezeu asta.NU NU NU.Va rog sa ma scuzati daca am scris prea mult.Astept raspuns de la voi.

felicitari pentru acest site

Astazi ,24/05/2008 , un simplu telefon m-a socat.Am ramas fara glas ,fara cuvinte pur si simplu nu aveam puterea de a crede ce aud.Devenisem o stana de piatra ,nu am putut reactiona cateva minute in nici un fel.O famile cunoscuta si vecini la scara alaturata a blocului unde locuim si-au pierdut singurul copil ,la numai 14 ani.LEUCEMIA A FOST NEMILOASA CU EA IAR DESTINUL EI S-A SFARSIT.Am scris acest mesaj in urma unui reportaj pe care l-am urmarit la un post TV despre fundatia careia i-ai dat viata.Coincidenta sau nu fetita decedata se numea EMA BALA .Stiu cum e sa pierzi pe cineva drag ,un mic ingeras ,fetita surorii mele s-a nascut cu o malformatie congenitala la inima iar de la varsta de 2 luni medicii nu i-au mai dat nici o speranta.Am fost singura care stia adevarul ,am incercat sa-i avertizez pe parinti si bunici dar mi-am dat seama ca nu am cum sa fac pe nimeni sa inteleaga asta.O luma de zile am trait zi de zi chinuinnu-ma cu acest gand.Inainte cu o zi de botez Luminita a murit,si a murit in bratele mele.Sincere condoleante ptr familia BALA si pentru toti parintii care au in rai un ingeras al lor.
Felicitari ,Bianca!
Iti trebuie tarie de caracter si mult curaj pentru a face pe cineva sa scrie despre durere,despre ce simte si cum ajunge sa traiasca un parinte mai departe atunci cand isi pierde copilul.Sincere Felicitari.

Dumnezeu lucreaza prin oameni ca tine!

Dumnezeu lucreaza prin oameni, intradevar, Bianca !

Dumnezeu lucreaza prin oameni ca tine, care se pot darui semenilor lor pentru ai ajuta la greu si care vor sa aduca un pic de alinare celor ce trec prin momente de grea suferinta, precum este cea traita de parintii de ingerasi !

Faptul ca atat de multi alti oameni ti s-au alaturat in aceasta misiune este dovada ca stindardul suferintei tale este purtat de atat de multi parinti de ingerasi incat ma cutremura revelatia acestui adevar !

Ingerasi din copii nenascuti, ingerasi din bebelusi ce n-au avut o sansa la viata in bratele parintilor lor, ingerasi din copii ale caror vieti le-au fost prea curand curmate de boli naprasnice, de accidente uluitoare, de maini criminale sau, pur si simplu - pare de necrezut (!!) - de indiferenta unor oameni !

Pentru toti acesti ingerasi, tu, Bianca, ai deschis portile inimilor noaste : ne-ai amintit ca ei exista, ne-ai amintiti ca exista parinti care-i plang si ne ajuti acum sa-i intelegem si sa invatam sa le fim aproape .

Iti multumim ca, alaturi de tine si invatand unii de la altii, ne redescoperim in suflete sentimentele de compasiune si dorinta de a face o fapta buna, de a depune un cat de mic efort in sprijinul cuiva care-l asteapta.

Alaturandu-ne tie, ca si voluntari, sustinatori sau sponsori, ne-am redescoperit in inimi, in suflete, in constiinte nevoia de a ne dovedi utili altora, de a ne desprinde din egoismul cotidian in care tumultul vietii ne-a prins si de a darui din prea-plinul nostru emotional, financiar si al energiilor binefacatoare celor ce au nevoie de toate acestea .

Ai facut primul pas pe drumul marilor si multelor schimbari .
Esti un deschizator de drumuri si ai nevoie de sprijinul tuturor celor din jurul tau, al familiei tale – in primul rand, al prietenilor, al OAMENILOR LUI DUMNEZEU si al oricui dispus sa faca fapte bune, caci pe acest drum multe piedici ti se vor pune inainte, cu sau fara intentie.

Iti doresc sa gasesti intelegere si sustinere mai ales din partea celor dragi tie, a celor apropiati, caci in bratele lor iti vei gasi tu insati alinarea cand iti va fi mai greu !

Cu mult drag alaturi de tine,
Liliana
Bucuresti

lacrimi pentru ingeri

Draga Bianca, nici eu, ca si tine si multe alte mame, nu m-am putut bucura de ingerasul meu, decat 3 luni. Imi lipseste. In primul rand nu mai am cui spune povesti. Cu o zi inainte de a-l pierde, sotul meu si-a asezat capul pe burtica mea. Am intrebat daca-i aude inimioara. "Nu aud nimic", mi-a spus. L-am prins de mana si i-am zis ca va fi bine, simt eu ca va fi bine, dar n-a fost asa...L-am pierdut. E inutil sa iti povestesc ce s-a intamplat la spital, era ajunul Craciunului, ce tu analize, ce biopsie...nimic. Cel mai greu este atunci cand vezi ca s-a intamplat si nu stii de ce, si cauti raspunsuri, si nu auzi decat: "E bine ca s-a intamplat acum si nu mai tarziu", "Se oprise de mult din evolutie" iti spune medicul. "Nici vorba, iti spune mai tarziu asistenta careia i-ai dat un bacsis gras, cand te-ai pus pe masa ginecologica. "pai, daca era asa, te-mputeai, mamica". Si din nou cauti raspunsuri si plangi, si plangi. "Las' ca faci altul", te consoleaza rudele. Si din nou plangi. Plangi pentru ca, pentru ceilalti, "copil" in acest stadiu inseamna o protoplasma, o aglomerare de celule stopata de o intamplare a destinului.
Bianca, trebuie sa recunosc ca nu mi-am revenit, ca e posibil sa fiu din nou insarcinata, si ca am nevoie de ajutor! Pentru ca mi-e teama si nu ma simt in stare, desi Dumnezeu stie cat ne dorim acest copil! Si pentru ca inca nu am certitudinea ca, medical, s-au rezolvat toate problemele, desi analizele arata ca sunt OK ( mai putin cele de urina - leucocite fracvente si oxalati de calciu, dureri in partea inferioara dreapta a bazinului, in ciuda zecilor de antibiotice pe care le-am luat ). Mi-e teama, nu mai vreau sa trec prin alt cosmar! Te imbratisez cu drag si te iubesc pentru sufletul tau bun, blandetea si altruismul de care dai dovada.

Draga Bianca, Nu am copii,

Draga Bianca,

Nu am copii, inca, si nici nu am trecut prin experienta ta; nu pot decat sa imi inchipui , sa banuiesc durerea ta. Lacrimi mi-au curs pe obraji pe tot parcursul citirii randurilor tale. Cred ca, asa cum ai spus, INTELEGERE, e ceea ce o mamica de inger, precum si oricine altcineva care a pierdut pe cineva drag, are nevoie cel mai mult de la cei din jur.
M-am bucurat sa citesc ca ai facut pace cu Dumnezeu. Am credinta ca Dumnezeu a ingaduit aceasta experienta pentru a te folosi, ca pe o unealta, pentru a da voce tuturor celor care au trecut printr-o astfel de incercare, si mai ales pentru a- i ajuta pe cei care vor avea nevoie. Prin copilasul tau, prin organizatia EMMA ai facut o DIFERENTA in aceasta lume in care traim...
Fetita ta, de acolo de sus, impreuna cu noi, cei de aici, suntem mandrii de tine!

Te imbratisez cu drag si admiratie,

Ramona

Draga Bianca,

Draga Bianca,

Sunt o mama cu o poveste trista, al carei final a fost unul fericit...Nu stiu daca tristetea poate avea grade de comparatie, dar am trecut si eu prin ''ghearele''ei. Eram tanara, dornica de a da viata unui inger si nu se intampla. Am asteptat aproape cinci ani clipa. Intr-o zi, mi s-a spus la o ecografie ca se vede un punct negru,eram insarcinata pentru prima data in viata. Daca pot sa o asez pe o scara a fericirii, acea zi a fost una sublima.Fericirea mea a fost scurta insa, caci sarcina mea s-a oprit in evolutie la trei luni. Am facut chiuretaj, iar doctorul mi-a spus ceva, care la momentul respectiv mi s-a parut o cruzime:''vreti sa va uitati in tavita''?! Era prima dintr-un lung sir de suferinte, caci am incercat zadarnic, cativa ani, sa mai raman insarcinata. A urmat o noua lovitura, prin care am fost anuntata de catre medicul care m-a operat ca am trompele uterine infundate, ca nu se poate face nimic si singura mea speranta ramane fertilizarea in vitro, la numai 25 de ani....Fatalitate, eroare medicala, inselatorie sau pur si simplu ghinion, a facut ca procedura sa se incheie trist pentru mine, caci si aceasta sarcina s-a oprit din evolutie exact la trei luni. Procedura in sine mi-a lasat urmari adanci in suflet si in trup, fiindca de la excesul de hormoni introdusi in organism pe parcursul tratamentului, am simtit ca o sa mor. Interiorul meu a luat-o rasna, am zacut la pat fara speranta, am cazut in deznadejde, dar am fost salvata de cea mai sfanta fiinta:de mama si de un preot intelept. Simteam un gol imens insa si nu mai speram la nimic bun in viata mea, dar totusi am avut putere si m-am ridicat de la pamant. Mi-am luat gandul ca D-zeu mai are vreun ''Dar''pentru mine si m-am resemnat intr-un fel. Apoi m-am relaxat si mi-am reluat profesia. Intr-o zi, la birou, in timp ce scriam o lucrare la computer, am adormit...era un somn scurt, dar placut dupa ce m-am dezmeticit. Dupa ceva timp am simtit niste dureri pe ovare si am crezut ca sunt racita. Am mers la medic si am avut un soc:pe ecanul ecografului se vedea din nou un punct negru...De data aceasta era foarte bine conturat si bine plasat in uter. Eram insarcinata, dar socul vestii si legatura brusca pe care am facut-o cu momentele triste prin care trecusem, nu mi-au dat voie sa ma bucur. In sufletul meu domneau frica si teama. Nu mai aveam puterea sa trec printr-o alta dezamagire si nu puteam trai clipa aceea de fericire, imi era parca interzisa...Din ziua aceea insa, fara sa banuiesc nimic, D-zeu mi-a schimbat viata! S-a hotarat sa-mi dea in sfarsit Darul. Am trecut cu bine de cele trei luni, iar imimioara Anei Nicole batea facandu-ma pe mine cea mai fercita femeie. La patru luni si jumatate,pe cand stateam la birou intr-o zi torida am simtit o durere si am plecat in graba spre casa. Cand am intrat pe usa, m-am dus la baie si sangeram. Am plecat de urgenta la spital cu sotul meu si imima imi batea cu putere, emotia ma stapanea si imi era frica de ce avea sa urmeze. Simteam cum poate sa pice cerul peste mine, cum mi se poate narui si acest vis atat de mult asteptat...Dar in toata aceasta agonie a existat un gand bun, ceva in mine spunea ca o sa fie bine. De la spital mi s-a spus ca exista un risc sa o pierd datorita placentei jos inserate. Cordul fatului insa, se vedea foarte frumos la ecograf si doctorul de garda mi-a spus ca o sa fie bine, ca fetita mea o sa se nasca. De atunci am intrat in concediu medical si mi-am purtat cu mare grija puiul in pantec, dar au fost noua luni a cate sapte zile si sapte nopti de frica, fiindca cea cu care urma sa nasc, nu-mi dadea prea mari sperante. Colul se scurtase si ma obseda gandul ca se poate intampla ceva rau. Am cunoscut frica in suflet timp de noua luni, dar am invins-o!Micul gand bun nu m-a parasit insa si Ana Nicole a venit pe lume...Ea este motivl meu de a exista, altul nu mai am si numai D-zeu stie asta. Ce pot sa-ti spun Bianca, e ca orice pierdem, recastigam de la D-zeu intr-un fel sau altul. Fetita ta Emma e un inger care s-a ratacit putin, dar intr-o zi, va gasi ea drumul inapoi la tine....Iti doresc asta din tot sufletul, Olivia

BUNA BIANCA.MA NUMESC

BUNA BIANCA.MA NUMESC CRISTINAI M-AR INTERESA LA SATU MARE CAND SE VA FACE O INTRUNIRE A PARINTILOR DE INGERI? MULTUMESC.ROG RASPUNS LA ADRESA ***@yahoo.com. multumesc

 

sg sus Mergi sus