Mariuca 08.03.2012
Ne-am dorit mult un copil pana cand intr-o buna zi bunul Dumnezeu ni l-a daruit dupa multe eforturi si tratamente..eram asa de incantati ca nici nu m-am putut duce la servici de la 2 luni pentru ca mi-era foarte rau..pana la 20 de saptamani totul a fost bine..analizele erau toate bune..ne-am dus la ecografia de morfologie fetala cu asa de mare bucurie in suflet..acolo ni s-a spus ca e posibil ca fetita noastra sa sufere de sindrom down cu toate ca analizele erau bune..am plecat plangand dar nu fara speranta..ni s-a recomandat amniocenteaza si apoi o eventuala intrerupere de sarcina..am refuzat pentru ca era fetita noastra indiferent de cum se nastea..si am asteptat urmatorul ecograf..era asa de de jucausa..ii cantam..ii vorbeam..si ma bucuram de fiecare lovitura..pana cand la 23 de saptamani am inceput sa nu o mai simt foarte bine si au urmat controale..inima ii batea..si am ajuns la 26 de saptamani cand mi s-a spus ca are inima foarte mare si ca e in urma cu 3 saptamani..simteam eu ca ceva nu e in regula..trebuia sa ne intalnim la ecograf la 28 de saptamani cand doctora a vazut deja ca se oprise din evolutie..a fost cea mai dureroasa zi din viata mea..imi facusem atatea planuri si sperante..speram ca imi va zice ca e foarte bine..dar nu a fost asa..a urmat o nastere normala doar ca copilul era mort..si ma invinovatesc ca n-am avut curajul sa o vad..acum mi-e dor de ea..inca mai mangai burtica..totul s-a intamplat pe 8 martie..si ma gandesc ca poate puteam sa fac ceva pentru ea..desi doctorii mi-au zis ca s-a facut tot ce era cu putinta..si totusi cum sa-mi umplu golul din suflet? 
Acum astept analiza autopsiei. Doar atat mi-a mai ramas credinta si asteptarea.
Mergi sus