Ayline Alexandra 14.08.2009-03.10.2010
Am incercat de mii si mii de ori sa-mi comprim toata furia ce o simt,sa trimit un mesaj,sa vorbesc cu careva si sa ma inteleaga,dar toata furia si durerea ce o simt ma impiedica,urasc dar urasc cu motiv detest pentru ca meritam sa faca parte din viata mea...merita sa traiasca!
Privind in urma era asa.....
fericiti, indragostiti peste cap,ne iubeam si incepusem sa ne dorim enorm de mult un bebelus,cei din jur imi spuneau ca am inebunit dar eu tot ce-mi doream era sa fiu mama si am cerut un test de sarcina caci cine stie cand va fi util... visam chipul fetitei ce mi-o doream,visam momentele in care o voi tine in brate...duar dupa trei luni desi atunci ma apucase panica ca poate nu pot face copii,
in luna decembrie am facut testul si a iesit pozitv,eram fericita,emotionata dar in acelasi timp terorizata,aveam in pantecul meu ceva minunat caruia urma sa-i dau viata.aveam o burtica micuta dar printesica mea statea comod desi cate un piciorus mai facea loc in stomagelul meu,cand am fost la ginecolog la 3 luni mi zic ca s-ar putea sa fie baiat caci nu se vedea bine dar ca totul e in ordine,
apoi ginecolologul din bz la sapte luni mi-a zis creste perfect si ca nici atunci nu se stie ce este,pe parcursul sarcinei nu am avut probleme,doar o data am avut niste curgeri dar ginecologul m-a linistit ca totul e normal,au trecut repede cele noua luni si intr-o minunata zi de vineri mi sa rupt apa,ajunsa la spital ginecologul ce ma asista nu era prezent asa ca a trebuit sa astept indiferent ca aveam deja contractii ,un alt ginecolog a vrut sa ma asiste la sarcina dar ginecologul meu a refuzat,mi-au facut injectii pentru dilatatie, pentru contractii si apoi mi-au facut niste injectii prescrise recomandat de doamna ginecolog pentru a-mi intarzia sarcina asta datorita faptului ca
sotul meu nu avea voie sa stea cu mine a trebuit sa dea spaga la asistente din jum in jum de ora apoi doamna ginecolog auzind ca dispunem de bani a refuzat sa ma asiste sa nasc natural,desi timp de noua luni ma asigurat de acest lucru,mi-a recomandat cezariana si pana nu ii bagam nu avem ce discuta despre nastere, desigur ca imediat i.-am dat banii dar abia dupa noua ore mi-a facut operatia de cezariana,eram inca nauca dupa anestezie dar cea care am platit-o timp de sapte luni nici nu sa facut vazuta,cand am deschis ochii am intrebat ce este raspunsul afost:o fetita de 2,500,10 scorul apgar eram fericita si m-a cuprins iarasi somnul,desi aveam cezariana dupa o zi am reusit sa tranversez tot coridorul spitalului pentru a ajunge la sufletelul meu,era atat de micuta, de paroasa si avea ochii atat de mari era un ingeras cuminte,unic...desi semana ca o maimutica,dupa cateva ore mi-au adus-o la pat si cand am alaptat-o am simntit intradevar ca eram mama,eram coplesita de emotie si din acel moment nu am mai putut sa stau fara ea,eram atat de nerabdatoare sa o duc acas unde chiar daca eram insacinata i-am pictat stelute pentru a visa frumos si totusi...
Primele doua luni nici macar nu dormea seara nu plangea,nu avea colici doar ca statea si se uita la mine deci nu ma deranja ca nu dorm caci era atat de frumos...
O tineam pe patul meu ca nu puteam sa stau departe de ea nici macar penrtu o ora, asa au trecut o luna doua ea extrem de cuminte si asta imi usura seara de seara nedormita,la patru luni saracuta a racit si pediatrul incompetent i-a facut o injectie la catre ea era alergica si asa sa ales bubulina mea cu corpisorul plin de bubite,acea saptamana mi sa parut eterna dar ingerasul meu era prea tare sa fie doborata de o simpla raceala,dar totul a trecut pedriatrii ziceau nu nu au mai vazut copil atat de vioi,si rezistent,medicul de fam se minuna cum putea ea la duar patru luni sa stea in fundulet,sa faca ce facea ea....
Lunile au trecut,vizite la pedriatrii regulamentar si totul perfect in sanatatea ei, la patru luni si cv a pronuntat cuvantul ceapa noi din jurul ei am ramas masca ca nu ne venea sa credem,ramasa sg caci sotiorul meu plecase in italia la servici eu cu bubulina mea aveam timp duar pentru noi,zi de zi asteptam sa mergem la tati dar decisem ca bubulina sa inplineasca un an,la un an si o luna am simtit ca inebunesc cei de la pasapoarte nu imi dadeau voia sa o scot din tara fara semnatura tatalui,am facut tot ce-mi statea in putina dar degeaba, legal sau ilegal era imposibil,iar sotul nu putea pleca ca isi pierdea serviciul,incurajata de rude am decis ca sa plec sg caci citisem ca copii dupa un an se pot dezlipi sufleteste de mama,inainta cu o seara privind-o pe iubita mea i-a promis ca peste o luna mami se intoarce exact peste o luna iar a doua zi pe 3 septembrie am plecat fara sa privesc in urma caci era mult prea dureros, am crezut ca imi va fi usor dar...a trecut o saptamana,doua,trei,patru apoi pedata de 3 octombrie eram deja in avion,vroiam sa ma tin de cuvant,ne intoarcem dupa ea....eram atat de nerabdatoare de a o vedea,eram bucuroasa , era ora 4.sau cinci dimineata nu stiam daca so o trezesc ca sa o iau in brate sau sa o las sa doarma,sotul a reusit sa prinda un taxi pentru a ajunge acasa, in liniste si oboseala eram in fata portii ,nici macar nu reusisem sa coboram ca apar doi vecini care ne spune ca in urma cu zece minute ambulanta a luat-o pe bubulina mea,eram terorizara,o parte din mine sa rupt,simteam ca ca o parte din mine nu mai exista,totusi aveam speranta,in graba am plecat catre spital ajuni ne intreaba care este numele nostru si primim raspunsul:fetita voastra este moarta de cateva zeci de minute,eram ingroziti apoi a zis ca e o greseala speranta rasarise din no...imi pare rau e adevarat eera vorba de fetita voastra.
Imi amintesc ca era extrem de frig,asistente triste si sotul meu furios si implorand sa-mi dea ceva caci imi pierdusem firea,incepusem sa tremu si sa vomit,din cele povestite de catre ceilalti m-au dus acasa,am dormit mult,ma trezeam,vomitam plangeam,eu nu-mi amintesc nimc,mi-au povestit ca i-au chemat la spital,la politie...era ca un film de groaza ce nu se mai termina,mama cea care am lasat-o cu fetita mea zicea ca pur si simplu nu mai respira,eram plina de dubii,de remuscari ca nu trebuia sa plec de langa sufletelul meu,medicul legist pus diagnosticul de care el nu mai auzise de ani de zile,edem pulmonar, insuficienta respiratorie si inima marita,spunea incontinu ca un copil cu diagnosticul ei nu putea sa fie asa cum era ea ba mai mult trebuia sa aiba probleme de sanatate vizibile intr-un an si doua saptamani,ea era un miracol.
Rudele nu mi-au dat voie sa o vad inventand motive dar cum nu eram capace de nimic nu mi-am dat seama,nu am reusit sa o imbrac dar am reusit sa intru in aceiasi masina cu sicriul unde era ea,era totul atat de rece....cand am ajuns acasa am cerut sa-mi desfaca sicriul si am ramas fara cuvinte pentru cateva minute,era ea,era atat de frumoasa,parea intinsa pe un patut duar ca acum nu ma mai privea,toata durerea ce o simteam sa transformat intr-o liniste sufletesca enorma,pentru moment nu conta decat ca sunt alaturi de ea,nu puteam gandi ca ea nu m,ai este caci o tineam de mana,era langa mine fara sa-mi dau seama ca ea era deja un ingeras,am ramas langa ea imi era teama sa plec de teama ca nu o sa o gasesc la intoarcere,o tineam de manuta rece si micuta si ii repetam ca imi pare rau ca plecasem de langa ea,eram atat de furioasa ca nu intelegeam de ce nu mi-a aratat ca inimioara ei ceda,de ce ma parasit inainte cu cateva zeci de minute inainte de a ajungr la ea?eram atat de confuza...cele doua zile ca am tinut-o de manuta apoi a treia zi fiind prea obositi i-am mutat sicriul pe o masuta mai mica sa o pot vedea si l-am tinut in brate,multe lucruri nu le-am inteles si nu-mi dadeam seam ce se intampla dar tot ce conta era ca o aveam pe bubulina langa mine,o sa para absurd dar eram langa frumoasa mea adormita am auzit clopotei,atat de linistitori....poate ca imi juca mintea fese,caci ceilalti cand i-am intrebat ei nu auzise nimic,in ziua care am condus-o catre cimitir a fost penrtu mine drumul spre iad...in cateva,minute sau ore caci sincer nu stiu sa terminat totul,visul meu era sub pamant,tot ce iubeam mai mult a disparut....in acele clipe nu realizam ce fac asa ca am daruit tot ce ia apartinut,dar...intr-un buzunar uitat am gasit sosetutele si pantofiorii ei, era ea...nu ma parasise de tot.
Acum dupa un an si o luna privesc pza ei si ma amaraste vazand ca in locul zambetului ei straluceste lumanarea aprinsa zi de zi,mi-au ramas dubiile,ura...cum e posibil ca atatea medici sa nu fi vazut ca fetita mea avea o gaura in inima cum e posibil ca cel de sus a luat-o pe ea lasand in viata toti criminali,atata lume rea....in fiecare zi astept un semn, astept sa adorm sa pot retraii ultimii doi ani atunci cand facea parte din viata mea,mi-a lasat amintirile si dorinta de zi cu zi de a o putea strange din nou in brate,eu astept....sfatul celòorlalti a fost de a avea un alt bebe dar oasre as putea fi egoista?am vrut sa concep un copil in aceiasi luna in care a fost conceputa ea dar chiar de s-ar naste in aceiasi zi nu va fi ca ea...
Nimeni nu o sa puoata inlocui ingerasul meu,in fiecare zi astept sa ma trezesc din acest cosmar ,sa ma trezesc si ea sa fie langa mina,acum chiar si dupa un an si o luna ma detest ca imi iubesc sotul caci daca nu il iubeam nnu as fi plecat de langa ea,si asa as fi petrecut acea ultima luna care ii ramasese cu ea,cu ingerasul meu,ma detest ca nu mi-am dat seama ca inimioara ei ceda,ma detest
ca trebuia sa fi fost eu in locul ei,stiu ca este un ingeras desi eu nu mai cred in d-zeu,stiu ca ea este acolo sus si ma priveste caci o simt in sufletul meu, acel an si doua saptamani au fost cele mai fericite clipe din viata mea,auzisem ca copii plang,fac mofturi,au colici dar eu in tot acest timp nu am vazut asa ceva, era alintata de toti,era copilul perfect si stiu ca sunt cea mai fericita mama
de ingeras.
LUMEA NU ERA PREGATITA DE PERFECTIUNE DE ASTA A DEVENIT UN
INGERAS.
MAMI TE IUBESTE IUBIT MIC.
Mergi sus