Paul 12.10.1997 - 16.02.1998
M-am hotarat sa scriu povestea ingerasului meu Paul cel care mi-a luat sufletul si la dus cu el in ceruri.
Dragul meu baietel te-am asteptat cu bucurie si cu teama.Cu bucurie pentru ca te doream atat de mult,te asteptasem toata viata. Ratiunea copilariei si adolescentei mele ai fost tu. Cu teama pentru ca nu stiam cum va fi.
Nasterea a fost lunga si dificila , durerea era peste tot. Datorita neglijentei unui medic de la Spitalul Odobescu din Timisoara am fost lasata sa ma chinui 12 ore deoarece ginecologul meu care ma supraveghease luna de luna era prea obosit sa-mi faca o cezariana pentru ca tu aveai aproape 5 kg si nu puteai sa te nasti normal. Aerul pe care-l respiram era dureros , eu impingeam datorita contractiilor puternice iar tu nu avea pe unde sa iesi si te loveai cu capul de oasele bazinului meu.Eram epuizata dar gandul ca te voi revedea curand,ca te voi tine in brate i-mi dadea curaj. Pana atunci n-am stiut ce inseamna durerea dar am invatat. Dupa ce te-ai nascut n-ai mai vrut sa respiri sau n-ai mai putut. Ai vrut sa mori dar cu fiecare clipa care trecea viata i-ti parea mai frumoasa. Dar lunile ce au urmat ,la terapie intensiva , plin de perfuzii si ace, piciorusele erau tumefiate de la flexule , pana si in capusorul tau micut aveai infipte cateva ace , te-au facut sa renunti la lupta. Ai vrut sa pleci in lumea ingerilor dar eu cand am vazut ca saturatia de oxigen scade clipa de clipa te-am luat cu disperare in brate si te-am orit din drumul tau. TI-a fost mila de bieul meu suflet , tu pui puternic de om ai inceput din nou sa lupti cu mai multa perseverenta. Dar chinul era prea mare , din bebelusul acela mare de 5 kg ajunsesesi un sufletel de doar 3 kg si fara pic de vlaga . Ai murit dupa patru luni ,patru luni in care ai trecut prin cele mai cumplite chinuri.Dar in acele luni dragostea mea imensa s-a revarsat numai asupra ta,te-am iubit cu atata ardoare si cu fiecare zi ce trecea dragostea mea devenea tot mai puternica.
Dar ai murit. Te-am tinut in brate si ti-am ghidat drumul spre ceruri , am incercat sa te ajut sa ramai langa mine dar parca tu-mi spuneai ca nu mai poti si ca vrei sa fii inger pe pamant decat un bebe chinuit care se roaga spre cer.Te-am tinut in brate ,ti-am auzit ultima bataie a inimii iar acea bataie o aud si acum.Te-am tinut in brate ore in sir iar trupul tau cald devenea de gheata si chipul de portelan era asa de linistit incat am inteles atunci ca e mai bine sa ma doara pe mine vesnic dar tu sa nu mai simti nici un fel de durere.Si te-ai dus.....
Nu ma lasa in pace gandul ca n-o sa te mai pot mangaia,ca nu-ti pot indruma primii pasi fragili,iar zambetul nu-mi mai inveseleste existenta.
Astazi cand ma gandesc la tine i-mi lipsesti mai mult ca oricand. In sufletul meu va ramane un loc neocupat atata timp cat voi trai. Prin moartea ta am inceput sa vad ce inseamna suferinta. Toata? Nu. Numai o parte. Suferinta este o imensitate. Cand a venit pe lume surioara ta am crezut ca durerea pricinuita de moartea ta se va mai diminua dar t u cand ai plecat ai luat cu tine sufletul meu. Am asteptat noua luni pentru a te strange la piept dar te-am nascut ca sa te vad cum mori. Acum n-a mai ramas nimic , decat un gol mare si multe intrebari. Evenimentele au fost foarte intense si au trecut repede. Procesul de vindecare dureaza mult si cu cat trece timpul durerea este mai profunda , mai constienta.Chiar daca ai trait putin tu ai existat. Din pacate lipsesti dar esti un personaj real. Dupa o perioada de suferinta foarte profunda am crezut ca m-am linistit dar acum dupa atata timp stiu ca probabil totul nu va trece niciodata. Dar suferinta se aplatizeaza, traieste undeva in adancul existentei mele.
Mergi sus