Maria Alexandra 15.09.2010-25.09.2010

Atatea povesti,atata durere...de multe ori cand merg pe strada ,ma intreb ce durere se ascunde in spatele ochilor celor care trec grabiti pe langa mine.Fiecare are cate o cruce de dus,insa uneori pare atat de greu de dus...

Am atatea pe suflet incat nici nu stiu cu ce sa incep...poate ca primul lucru pe care trebuie sa il spun e ca am avut o fetita si acum nu o mai am.

 

Nu am programat sa avem un copil,dar s-a intamplat si a fost o bucurie nespus de mare pentru noi.Am ramas insarcinata in ianuarie si trebuia sa nasc pe 26 octombrie...sarcina a decurs bine,fara probleme,..cu toate analizele efectuate..in fine..eu nici nu contez...important e ca fata era bine...pana...de sf.Ilie am facut primul 4d si am descoperit ca fata are atrezie duodenala.Am paralizat efectiv...nu imi mai simteam corpul.,am iesit buimaciti de acolo,doctorita ne-a recomandat sa facem amniocenteza.Am facut si asta si raspunsul ne-a adus din nou speranta..nu era o malformatie genetica,nu era sindrom Down.Sarcina putea merge mai departe...am luat legatura cu Dl.profesor Aprodu din Iasi,i-am relatat situatia si ne-a spus ca se poate opera ,doar ca trebuie sa duc sarcina la termen.Insa din cauza lipsei duodenului la fetita,aceasta nu putea inghiti lichid amniotic si eu aveam exces de lichid.Nu m-am ingrasat in timpul sarcinii insa burta mea era imensa...lucea pielea de intinsa ce era.La 26 de saptamani au inceput durerile de spate ,insa nu m-am gandit ca aveam colul deschis...la urma urmei nici nu era treaba mea...insa doctorita Puflea la care eu eram nici nu s-a gandit sa imi faca un control la col,de fapt niciodata pe perioada sarcinii nu s-a uitat la colul meu.In ziua de joi,inainte sa nasc,am fost la ea la control,i-am spus ca am dureri mari de spate si m-a trimis acasa cu no spa,fara sa imi faca un consult...nimic.duminica dimineata la ora 1 noaptea m-am trezit cu niste dureri groaznice de spate...nu am stiut ce e si am stata asa pana dimineata,cand m-am hotarat sa merg la maternitate.octorita de garda m-a suit pe masa si mi-a zis ca am intrat in travaliu si am dilatatie 2.m-a trimis la Iasi ,eu fiind din Botosani,insa nu mi- a pus la dspozitie salvare ,asa cum ar trebui pt o gravida in travaliu la 30 de sapatamanai...nu ar trebui sa ne mai mire nimic.Ajunsa la iasi cu masina propirie,cu o perna sub fund,aveam dilatatia 3.DOCTORITA CIUPILAN ,d-ZEU SA II DEA SANATATE,m-a internat ,m-a bagat pe ginipral si dexametazona,sperand ca o sa mai amane nasterea.Seara la 10 aveam dilatatie 6 si am facut cezariana de urgenta.Mi-ama vazut fetita la 10.30..tipa de mama focului,era bine..eu nu mai stiam de nimic ,parca nici nu eram pe masa de operatie.adoua zi a venit neonatologul si mi-a zis ca e intubata ,dar e bine.Au transferat-o la spitalul Sf.Maria din iasi pt operatie,a decurs bine,m-am dus si eu cu sotul pt a sta cu ea.Vreau sa va spun ca de miercuri ziua si pana vineri seara am stat numai langa ea in picioare...doctorii imi spuneau sa ma grija si de mine,ca sunt operata..nu mai conta.Totul a decurs bine pana duminica la pranz cand i-au cedat plamanii si a facut hemoragie...au intubat-o si noi asteptam...am murit de fiecare data cand valorile de aparatul de monitorizare cresteau sau scadeau.am stat numai cu ea,cu mainile in incubator si o mangaiam,ii cantam,ii masam piciorusele,o mangaiam pe cap...am reusit si am botezat-o MARIA ALEXANDRA.am stat cu ea si i-am povestit de toate ..cum plecam de langa ea ..plangea.am avut 10 zile de chin si bucurie in acelasi timp...bucurie si speranta ca o sa se faca bine...miercuri seara la 9.45 du pa 10 zile de viata copilul nostru s-a stins...ce rost are sa spun ce am simtit...cum am murit si noi odaata cu ea...nu ai cum sa exprimi in cuvinte asa ceva.

 

Dupa inmormantare am fost efectiv paralizata ,...nu mai simteam nimic..am putut sa stau in picioare datorita calmantelor...acum insa durerea e din ce in ce mai mare..plang acum pana mi se face rau...si eu si sotul...cum sa intelegem asa ceva?stiu ca toate se intampla cu un rost...DAR...

 

Povestea pe forumul E.M.M.A.