Relatia cu parintii si alte rude

Mulţi bunici indura o suparare/tristete dubla. Sufera pentru copilul care nu va mai creste si sufera pentru dumneavoastra, copilul lor, care plangeti moartea copilului vostru. De asemenea, ar putea simti ca v-au pierdut, atat de cufundat sunteti in tristetea dumneavoastra.Multi bunici intampina dificultati in sprijinirea propriilor copii atunci cand jelesc. I-ar putea ajuta incluzandu-i pe cat posibil in afirmarea si comemorarea nou-nascutului dumneavoastra. Parintii dumneavoastra se pot simti foarte neajutorati deoarece nu va pot usura suferinta.

 

In acelasi timp, s-ar putea sa simta aceeasi furie ca si a voastra si s-ar putea sa vrea sa dea vina pe cineva pentru moartea nepotului/nepoatei lor. In cazul in care au pierdut si ei copii la randul lor, durerea aceea ar putea iesi acum la suprafata.

Oricum, dumneavoastra probabil simtiti ca trebuie sa-i protejati, ascunzandu-le disperarea dumneavoastra.

 

“Mamei mele ii pasa atat de mult, simt ca nu pot sa-i spun multe cu privire la problema mea. S-ar simti ea insasi atat de ingrozitor. Nu ca nu as putea sa-i spun orice, dar m-am gandit: «La ce bun? Nu ma va ajuta, nu o va ajuta pe ea si eu sunt cea care trebuie sa aiba grija de ea. “- Meryl

 

“”Este mai usor sa vorbesti cu cineva care nu-ti este ruda deoarece rudele au ele insele atatea emotii. Simteam ca trebuie sa le protejez … stiti … mama pierduse un nepot. Nu vorbeam mult despre acest lucru. Rudele mele erau acolo, dar nimeni nu vorbea cu adevarat deoarece nu stiam ce sa ne spunem unul altuia. - Erin

 

Uneori cand contati pe parintii dumneavoastra pentru sprijin moral, s-ar putea ca ei sa nu vi-l ofere dintr-un motiv sau altul. S-ar putea sa bata in retragere, speriati de felul in care moartea bebelusului dumneavoastra ii forteaza sa-si infrunte propria lor imortalitate. Unii, pur si simplu nu pot intelege procesul de suferinta si plangere prin care trebuie sa treceti. Daca au probleme in a face fata emotiilor, s-ar putea sa incerce sa va domoleasca sentimentele dumneavoastra de disperare. Altii s-ar putea sa fi pierdut si ei copii, iar daca nu au fost incurajati sau nu au fost lasati sa-i planga, constientizarea durerii dumneavoastra i-ar face sa si-o examineze pe a lor. Pentru multi, acest lucru este prea dureros. Asa ca s-ar putea sa incerce sa minimalizeze importanta copilului dumneavoastra sau sa va faca sa nu mai vorbiti de sentimentele dumneavoastra pentru a se proteja pe ei insisi de propria lor tristete si pe dumneavoastra de a voastra.

 

 Lucru si mai dificil, unii bunici s-ar putea sa nu fie pregatiti sa recunoasca copilul dumneavoastra drept nepotul lor, mai ales daca mai au si alti nepoti. Daca copilul dumneavoastra a murit in timpul sarcinii sau in fasa, s-ar putea ca ei sa nu fi avut posibilitatea de a forma sau de a dezvolta o legatura bunic-nepot. In timp ce lor le pare rau pentru dumneavoastra, dumneavoastra ati dori ca ei sa regrete pierderea impreuna cu dumneavoastra. S-ar putea sa va simtiti ranita atunci cand ei fac comentarii ce par a micsora semnificatia vietii bebelusului dumneavoastra sau chiar si atunci cand nu spun nimic, ori nu fac nici o referire la bebelusul dumneavoastra.

 

“Mama mea a venit in salon si incerca sa fie foarte binedispusa si vesela pentru a ma face pe mine sa ma simt mai bine. Nu prea a lasat multe sa se vada in preajma mea. In schimb si-a exprimat sentimentele in fata surorii mele. Cu mine incerca sa fie « mama buna » si alte lucruri de genul acesta. Am simtit ca nu trebuia sa faca acest lucru. Plangeam cand intra oricine in camera, iar acel cineva plangea si el/ea, iar ea nu trebuia sa fie aşa de ….. Plansul ma facea sa ma simt mai bine! “- Hannah

 

“Soacra mea a fost furioasa cand am trimis anunturi cu moartea bebelusului nostru. A spus: ceea ce ati pierdut voi nici macar nu a fost un copil. In cele din urma am aflat ca pierduse o sarcina, dar ca nu plansese niciodata. I se spusese: “Fa un alt copil si uita-l pe acesta » “- Clara

 

“As vrea ca mama sa poata vorbi mai mult despre David. Ar putea spune ceva in genul: «stiu ca este perioada aceea din an, si eu ma gandesc la el», dar nu poate. Eu si sotul meu suntem singurii care considera luna februarie o perioada dificila. Cateodata, as vrea ca cineva sa recunoasca faptul ca bebeluşul nostru a existat. “- Bess

 

“La primul Craciun de la pierderea sarcinii, eram deja insarcinata in 15 saptamani cu o alta sarcina dar eram adancita si macinata de ganduri despre copilasul care ar fi trebuit sa aiba acum vreo doua luni, si pe care l-as fi leganat acum in brate. Parintii mei erau concentrati asupra noului bebelus si ne-au oferit cu aceasta ocazie cateva cadouri pentru el, dar eu l-am pus pe sotul meu sa le deschida, deoarece eu nu as fi suportat. Pentru a comemora acest bebelus, am agatat un ornament in bradul lor, fara sa spun nimic, nu vroiam sa le «stric« sarbatoarea, chiar daca imi venea sa tip pur si simplu. “- Winnie

 

 

Atunci cand parintii dumneavoastra nu sunt intelegatori si nu prea va sunt de ajutor, evitati sa le spuneti ce si unde anume procedeaza gresit. In schimb, sugerati-le ce ar putea face pentru a va ajuta. S-ar putea sa va fie teama sa le spuneti de ce anume aveti nevoie, fiindu-va frica ca nu vor raspunde nevoilor dumneavoastra si atunci veti fi si mai dezamagiti. Totusi, aveti dreptul de a incerca, cel putin. Daca vi se pare dificil sa discutati cu ei, le puteti scrie o scrisoare, le puteti cumpara o brosura a « bunicilor indurerati » sau le puteti trimite o copie a unui capitol sau articol despre parintii indoliati. Subliniati faptul ca va simtiti mai bine atunci cand oamenii va asculta si va lasa sa plangeti fara a va judeca, a va sfatui sau a incerca sa remedieze. Amintiti-le ca nici nu pot si nici nu ar trebui sa incerce sa va usureze durerea. Daca nu pot fi intelegatori si sa va sprijine, concentrati-va asupra altor membri ai familiei si prieteni care intr-adevar pot fi alaturi de dumneavoastra.

Uneori, bunicii devin mult mai intelegatori daca sunt inclusi in viata copilului. Aratati-le amintirile si pozele pe care le aveti. Invitati-i la inmormantare sau trimiteti-le un anunt formal. Cereti-le sa cinsteasca memoria copilului dumneavoastra in felul lor, facand poate o donatie, plantand un copac, aprinzand o lumanare sau incluzand copilul in rugaciunile lor. Exprimati clar faptul ca durerea dumneavoastra va dura inca mult timp si ca ati aprecia compasiunea si simpatia lor. De asemenea, s-ar putea sa va hotarati sa iertati orice eforturi deplasate din partea lor deoarece stiti ca va vor binele.

Unii bunici reusesc sa fie un adevarat sprijin fara a iesi prea mult in evidenta. Parintii dumneavoastra ar putea fi educati, s-ar fi putut sa mai traiasca o asemenea experienta dureroasa sau pur si simplu, s-ar putea sa reactioneze cu compasiune si sprijn la nevoile dumneavoastra. Sau, s-ar putea sa fie deschisi sugestiilor dumneavoastra si sa raspunda corespunzator.

 

S-ar putea sa va simtiti atat de apropiati de unii din fraţii, verisorii/verisoarele sau chiar unchii si matusile dumneavoastra, incat sa-i considerati prieteni. In mod normal, daca apelati la compania si sprijinul acestor oameni, puteti conta ca vor fi alaturi de dumneavoastra. Pe de alta parte, in multe famillii copiii se nasc in concurenta si s-ar putea sa fiti geloasa ca sora dumneavoastra are o droaie de copii in brate, iar dumneavoastra nu. Daca va este greu sa fiti in preajma altor copii mici din familie sau sa discutati cu ei, lasati–i pe parintii acelor copii sa inteleaga, spuneti-le cat de trista, invidioasa sau plina de resentimente sunteti. Daca aduceti in discutie acest subiect, probabil ca acestia vor fi nerabdatori sa auda ce aveti de spus.