Ingerasul Mariei

Buna seara, dragi mamici si tatici de ingerasi.

 

Va scriu pentru ca ma simt singura, neinteleasa, vinovata; am avut un inger si eu, a plecat de la mine....

Am fost insarcinata timp de 8 saptamani. Inima copilului meu (cat de ciudat ma simt spunand "copilul meu"...) a incetat sa bata la un moment dat. Am aflat asta pe 28 septembrie. Pe 18 septembrie implinisem 35 de ani, eram fericita, ma simteam frumoasa, foarte frumoasa si foarte mandra, foarte fericita ca eram mamica. Testul de sarcina ce imi confirmase ca sunt insarcinata il facusem in preajma zilei de nastere a sotului meu. Copilul era cel mai frumos cadou pentru el. Ne-am casatorit anul acesta in mai, ne-am dorit un copil, de fapt, mai multi. Si totusi, cand am vazut cele 2 liniute roz nu mi-a venit sa cred. Avusesem niste probleme de sanatate inainte si imi era teama mai ales sa nu am o sarcina extrauterina. La 11 septembrie am mers prima data la medic si mi s-a spus ca suntem insarcinati, copilul era in uter, trebuia doar sa asteptam semnalul cardiac. Ce mare bucurie!!!!!!!

 

A urmat o alta sedinta, peste un timp si am vazut si inimioara. Am fost foarte emotionata si pentru prima data, gandurile negre ca poate nu e bine, ca poate nu o sa fiu o mama buna, ca poate cine stie ce se va intampla cu copilul, cu mine, cu nasterea, ca poate nu o sa stiu sa-i dau sa manance, au inceput sa faca loc unei stari de gratie. Pluteam, eram atat de fericita, imi faceam planuri de amenajare a camerei, de cum o sa-l cheme pe copil, de cum o sa-l botezam.......a fost un timp foarte scurt, o paranteza in care totul era altceva, noi eram parinti, parintii nostri bunici...

La urmatoarea sedinta cu doctorul, intentionam sa-l rog sa-l lase pe sotul meu in sala de ecografii pentru a-si vedea minunea. I-am prezentat doctorului rezultatul analizelor pe care mi le daduse, era perfect, m-a felicitat. Apoi am mers la sala de ecografii, am glumit cu doctorul si cu alte gravidute, eram bine, sotul meu ramasese pe hol, urmand sa fie chemat de doctor. Si de aici urmeaza iesirea din paranteza. Ecografista a devenit treptat serioasa si.......nu stiu sa descriu.....am inteles, apoi mi-a zis ca sarcina nu e bine, ca nu-i mai bate inimioara.....Acestea sunt faptele...asta este ceea ce s-a vazut, dar ceea ce am simtit...ceea ce am trait....Nu stiu cum sa inteleg, cum sa va povestesc....Cu o seara inainte de ziua in care am aflat, stateam in pat, ma rugam si vorbeam cu bebe, cautam sa ajung la el....sotul meu a ras, apoi a vorbit si el cu bebe, a pupat burtica si i a spus ca abia asteapta sa l vada peste 7 luni...

Nu asta vroiam sa va povestesc, vroiam sa va spun ca sunt momente cand sunt ffffffffffoarte singura, ca nu stiu ce s-a intamplat cu trupul lui, ca un preot drag mi-a zis ca sigur el este inger acum.....Nu stiu de ce nu ne-a placut, nu stiu daca sa gandesc asa. Nu stiu cu ce l-am speriat....ma simt ...

Si vroiam sa va mai spun ca nu vorbesc despre asta cu nimeni, nici macar cu sotul meu, pentru ca el a fost foarte afectat, ca ma enerveaza oamenii care imi zic, "o sa faci altul", "ei, nu era timpul", "ei, poate nu ti l ai dorit suficient"....ca....mi se pare ca am uitat, dar ma uit dupa copii pe strada, imi invidiez prietenele insarcinate, ascult greu despre copiii deja nascuti ai altor prieteni. E foarte trist seara cand inchid usa apartamentului sunt doar eu si sotul meu....Nimeni nu mai vorbeste despre copil, ca si cum....As vrea si eu un balonas alb pentru copilul acesta care cateva saptamani a stat cu mine apoi a plecat, pentru acest inger.

 

Iarta ma daca ti-am gresit, ingeras!!!