Damian-Ionut 02.09.2009 si Beatrice-Maria 08.2009

Povestea mea poate nu e asa dureroasa ca a multor mamici de aici, dar e groaznica pentru mine!

Sunt o mamica tanara. Am o fetita de 3 ani si 8 luni, frumoasa si sanatoasa. Cand am ramas insarcinata a doua oara era in al noualea cer si ea.

 

Cand am aflat ca voi avea gemeni am fost mai mut decat fericita. Imi era teama, dar aveam incredere ca Dumnezeu ma va ajuta. La al doilea control mi s-a zis ca unul din bebei s-a oprit din evolutie dar ca celalalt e bine, chiar daca placenta avea o decolare intinsa (era jumatate desprinsa). Asa ca luam un pumn de pastile, eram atenta la cea mai mica miscare a mea, si nu faceam nimic de frica sa nu-i fac rau. Mergeam saptamanal la ecografie. In saptamana  a 8-a mi-a zis ca a inceput sa se prinda, dar ca pericolul nu a trecut. Mi-a aratat cum ii batea inimioara puiutului meu, mi-a aratat coloana, capusorul, manutele si piciorusele, perfect dezvoltate pentru varsta lui. Eram multumita si fericita ca macar el era bine. Numai ca dupa 5 zile, cand eram la munca, a inceput o hemoragie puternica, lucru de care ma avertizase doctorul. Am chemat salvarea si am ajuns la spital. Sangele curgea si nu puteam sa-i fac nimic; plangeam disperata si ma uitam la toti asteptand sa ma ajute cineva, sa-mi salveze puiul. Au chemat doctorul de garda si mi-a zis ca nu are ce sa-i mai faca ca a murit si va trebui sa ma curete. A fost groaznic procedeul, dar si mai groaznic a fost ca bebele meu nu mai era. Si nu stiam ce o sa-i zic fetitei mele care abia astepta sa-i tina in brate si sa aiba"ghija" de ei. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Am plecat acasa. Cand am ajuns fetita mea si-a alintat bebeii si m-a intrebat unde am fost. Am incercat sa-i explic si a inceput sa planga cu tot sufletelul ei zicand ca Doamne Doamne nu trebuia sa-i ia fratiorii, sunt ai ei si nu vrea sa-i dea. Nu-i ajungea unul? asta a fost intrebarea la care nu am stiut sa-i raspund.

 

Am crezut ca o sa treaca totul, dar dupa 4 zile am inceput sa ma simt rau si am ajuns iar la spital cu aproape 39 febra. Dupa alte 4 zile de antibiotic puternic, de ma dureau si venele si muschii m-au chiuretat din nou. Nu vreau sa mai ajung acolo! Mi s-a zis "lasa draga ca esti tanara, ai tot timpul sa faci copii!"dar nu asta ma macina, ci gandul ca puii mei,DAMIAN-IONUT si BEATRICE-MARIA, pentru ca asa hotarsem noi doua sa-i numim, nu erau cu noi. Si acum, dupa 1 luna, inca ma mai uit la burtica si ma intreb daca nu cumva macar unul din ei nu creste acolo. Poate doctorii s-au inselat, dar imi dau seama ca nu e asa. Am avut cosmaruri si inca mai am. Visez mereu cand baiat, cand fata si ma gandesc ca poate sunt copii mei. I-am iubit foarte mult, chiar daca nu au apucat sa-mi vada chipul, sa le pot spune cat de mult ii iubesc.

 

Unii ar zice ca exagerez, ca nici n-am apucat sa-i vad, dar sa-i iubesc; insa eu i-am dorit si iubit din prima clipa si asa va fi mereu.

 

Manuela, mamica unei fetite frumoase pe Pamant si a doi ingerasi mult iubiti

 

Povestea poate fi citita pe forumul E.M.M.A