Cristina Maria 04.02.2008 – 12.02.2008
Buna! Sunt Gabriela, am si eu in ingeras in ceruri, s-au facut deja 3 luni de cand n-o mai am, a trait doar 8 zile. Intrebarea mea este dupa cat timp as putea incerca sa raman insarcinata din nou, tinand cont ca am nascut prin cezariana? Nu stiu exact daca asta e locul potrivit pentru intrebare, dar sunt un pic cam ravasita, am citit cateva povesti pe site-ul Biancai, nu mai intrasem de mult pe site.
Eu am zile si zile, adica uneori zic ca as vrea sa raman insarcinata cat mai curand, apoi mi se face frica. Pe de alta parte am deja 30 de ani si cu cat trece timpul ma gandesc ca o sa fie mai greu. Cu sotul meu cand vorbesc despre o alta sarcina, imi spune ca lui ii este frica.
Fetita noastra a murit deoarece avea stenoza de artera pulmonara, adica nu ajungea sangele in plaman sa preia oxigenul. Am nascut in
Imi este foarte greu, mai ales ca am prietene care au copii de 1-2 ani, sau care au nascut cu putin inaintea mea sau la putin dupa mine.
Apropo de recuperarea fizica, ma simt bine si doctorul meu ginecolog mi-a zis ca ma recuperez bine, mai ales tinand cont ca la 3 zile dupa cezariana am plecat la Bucuresti si nu m-au internat, am facut multe drumuri si am stat mult pe scaun sau in picioare langa Cristinica mea.
Ma mir si eu ca nu am patit nimic si operatia s-a inchis bine, Dumnezeu a avut grija de mine, desi m-am rasculat impotriva lui ca nu a avut grija de puisorul nostru, ca avea mai multa nevoie.
Psihic e greu sa-mi revin, mi-am shimbat locul de munca si aici lumea nu stie prin ce am trecut, colegele mele vorbesc mereu de copii, ii suna cand ies de la scoala, imi este greu sa le ascult, dar nu pot sa le spun "nu mai vorbiti de ei".
Mi-a facut bine sa vorbesc si promit sa mai intru sa mai vorbim.
***
4 februarie 2008.... 11 luni de cand te-ai nascut puisor............ 12 feb............. 11 luni de cand te-am tinut prima si ultima oara in brate.......... mi-e dor ingeras de tine.......... atat de dor.
Buna ziua, intru des pe site, va citesc povestile si plang, ma gandesc la cei plecati de langa mine si plang...... Am scris foarte rar cate ceva, as fi vrut sa scriu, dar nu stiu ce ma opreste, cred ca imi zic ca orice as spune e banal sau ca ar fi prea putin pe langa durerile de aici. Stiu ca nu-i asa, si o sa incerc sa scriu mai mult.
Am incercat de cateva ori sa scriu povestea mea, dar o lasam mereu pe maine.....azi o fi venit si acel maine.....
In 1998, cand a murit bunica materna, bunica la care imi petreceam vacantele, desi nu mai eram un copilas (aveam 20 de ani), am simtit ca s-a dus copilaria , ca a plecat cu bunica si sufeream ingrazitor, era prima mare pierdere din viata mea. Ma durea ca nu mai este si mi se parea nedrept sa moara la 70 si ceva de ani, mai ales ca parea sanatoasa si a muncit pana cu 2-3 luni inainte (cancerul ...)
Dupa 3 ani si cam 2 saptamani, de Sf. Stefan s-a dus definitiv la bunica surioara mea mai mica, implinea in acea zi 13 ani si o luna... si nu-i durere mai mare pe lume decat un parinte care isi pierde copilul, asta auzeam in jurul meu si toata lumea se uita compatimitor la ai mei. Ma uitam la mama si la tata si ii vedeam cum parca se micsoreaza si imbatranesc din cauza durerii (noi eram 4 frati si ea era cea mai mica). Mult timp parca ma paraliza faptul ca toate erau ca inainte si viata isi urma cursul cand sufletul meu striga "mai oameni buni a murit un copil, nu vede nimeni?".
In iunie 2007 la o saptamana dupa ce facusem un an de la nunta mi-am dat seama ca sunt insarcinata si m-am gandit surioara mea mi-a trimis o fetita frumoasa ca ea si de acolo de sus si cu bunica vegheaza asupra noastra si..... a fost o fetita...... cea mai frumoasa si asteptata fetita, ce mult o iubeam, ce mult ne-am dorit-o.... cum vorbea tati cu ea seara cand venea de la serviciu, si ii raspundea lovind cu piciorusele, ii punea muzica pt copii, sa danseze fata tatii....
Cand s-a nascut surioara mea, aveam 11 ani si eram cea mai fericita, o dorisem atat de mult, mereu ii spuneam mamii ca as vrea sa avem un bebelus ...
La fel a fost si cu Cristinica, atat de mult am dorit-o..... de parca Dumnezeu imi dadea ce-mi doream, dar nu ma lasa sa ma bucur prea mult de "daruri"....
Puiul nostru, n-a trait decat 8 zile, am reusit sa o botezam, desi preotul de la spital, cand ne-am dus ne-a zis ca nu avem programare si ne-a refuzat.... ce daca copilul e la terapie intensiva.... va trebuie programare.... scrie in tot spitalul...
Imi pare rau ca n-am putut s-o tin mai mult in brate, i-am pupat manutele si piciorusele, dar fiind legata la aparate nu am avut cum s-o tin in brate, in momentul cand a murit m-a intrebat doctorul daca vreau s-o tin in brate si m-au lasat apoi acolo langa aparatul unde statuse, m-au lasat s-o tin, s-o sarut, s-o mangai, sa-i cant, sa-i spun tot ce-mi dorisem pentru ea si pentru noi si n-a mai apucat sa se intample... am stat acolo aproape o ora, ma uitam la ea si ii suflam usor pe fata pe ochisori si o rugam sa respire, sa deschida gurita si sa planga, sa deschida ochii sa ne mai vedem odata, macar o data copile drag....
In curand scumpa mamii in loc sa te aniversam si sa-ti cantam La multi ani, o sa faca mamii inca o coliva si va veni la tine, la mormant cu tatii cu bunicile tale si te vom plange iarasi si ne vom ruga pentru tine, mai degraba la tine cum a zis preotul care te- a inmormantat, 'rugati-va la ea, ca e un inger neprihanit , nu pt ea ca n-are pacate' .
Mama are 3 copii aici si un ingeras in ceruri, si nici un nepotel, pentru ca eu am doar un ingeras in ceruri...
Scuzati-ma ca am scris atat de mult, dar de atata timp incerc, incat acum parca nu ma mai opresc....Va multumesc ca m-ati ascultat.
Pentru toti ingerasii nostrii un brat de flori si pentru sufletele noastre rugaciuni.
Gabriela din Buzau, mamica ingerasului Cristina Maria - cel mai frumos bebe
Mergi sus